Traseul turistic: Muzeul Cinegetic Posada – Muntele Florei – Noul Refugiu Florei – Culmea Baiului – Piscul Cainelui – Sinaia

PRECIZARE. Podul din busteni de peste Valea Cerbului, din articolul anterior, a fost construit de un exploatator silvic la cererea Jandarmeriei Montane Busteni. O echipa a postului de jandarmi din Busteni, condusa de seful postului d-l Sasu, a purtat discutii atat cu operatorul silvic cat si cu cei de la Ocolul Silvic Azuga, dorindu-se ca viitoarea exploatare silvica sa nu afecteze albia paraului Valea Cerbului.

Acum, traseul…

Florei, unul dintre sau poate cel mai vechi toponim din Valea Superioara a Prahovei. In niciun caz aceasta denumire nu vine de la „flora”, termen din zilele noastre ce desemneaza totalitatea plantelor… Nu stiu de la ce vine dar nu este un munte al florei. De altfel, localnicii nu pronunta „Florei” ci se aude „Flo-rei”.

Florei, muntele indragit de Martha Bibescu la poalele caruia a locuit si pe potecile caruia s-a plimbat.

Tot acest traseu de la Posada la Sinaia, l-am parcurs in 5 ore ca am mers noi mai repede, fortati uneori de ploaie, alteori de vant. Ca sa iasa o drumetie frumoasa, ai nevoie de 8 ore.

Am plecat cu un microbuz spre Posada iar acesta ne-a lasat la intrarea in curtea Muzeului Cinegetic. Daca nu ati fost sa-l vizitati, nu ar trebui ratat. Cu o cautare pe acest blog, gasiti mai multe articole si poze din interior. Ca sa intri in traseu si sa nu ocolesti nu stiu cat pana intri pe drumul forestier Florei, suni la Muzeu si ceri voie sa treci prin curtea lor. Au ei un drum prin spate ce intersecteaza forestierul in 2 minute. E posibil sa-ti dea voie sa treci 🙂

Continuam pe drum si dupa vreo 10 minute ajungem la niste constructii, canton etc. Pana acolo vezi pe dreapta si marcajul banda rosie. E al nostru! De la gara din Posada a mai facut cineva un marcaj, banda galbena. Toate ajung la refugiu, cu conditia sa le si vezi. Niciodata nu am luat in seama marcajele de pe aici si nu le vad utilitatea. Daca nu cunosti zona, ai toate sansele sa le pierzi pe amandoua.

Cum ai ajuns la acele constructii, vezi in stanga o potecuta ce suie in serpentine. Incepe chiar de la gardul cantonului. O sa vezi si marcajul lesne de urmarit pana intr-o poiana.

Prin dreapta drumului, daca mergi in liniste, auzi mai mereu cum fuge cate ceva: mistreti, urs, caprioare, ce mai e pe acolo.

Narcisele

Noi am tot continuat pe drum, varianta cea mai faina, pana am avut proasta inspiratie sa revenim in poteca marcata. In ideea ca de cand nu am mai fost pe acolo sigur s-a conturat ca lumea.

Facem dreapta pe un alt drum, trecem printr-o poiana, lasam tot pe dreapta o constructie a Ocolului Silvic si cum intram in padure intersectam poteca turistica.

Pe o parte era marcaj rosu, pe cealalta galben 🙂 Poteca… plina de copaci sau crengi cazute.

Nici de intors nu mai avea rost, noroc ca nu mai era mult pana in alt luminis.

Ne mai uitam si in spate.

Se vedea printre molizi, noul refugiu Florei al celor de la „Om pe Munte”.

Noul refugiu Florei ridicat cu multa munca.

Fundatia vechiului refugiu si panta ce trebuia urcata…

Din ce se vede, versantii sunt plini de arbusti, specia paducel, pe care nu are cine sa-i taie si in cativa ani ai pierdut pasunea.

Vanturisul din Bucegi, oare curgea cascada?!

Ne uitam de unde venim… in spate, refugiul, Comarnicul…

Cu galben, Traisteni din Valea Doftanei si cu rosu un colt din Secaria.

Destul de departe, pe alta culme vedem ceva miscandu-se… o vulpe ce parea ca ar tine ceva in gura.

In sfarsit, intersectam drumul ce vine dinspre Secaria si urmam culmea Baiului pana la intersectia cu muntele Piscul Cainelui… mai era pana acolo 🙂

Inainte

Drumul se vedea in departare si mai avea zapada pe el.

Posada, jos

Ciucasul

Gata, vedem Cascada Mare a Vanturisului…

De acolo venim.

Cabana din Valea lui Bogdan… cate iesiri nu am facut acolo cand traiau nea Costica, paznicul de acolo si Lucica…

Zapada mai era dar am trecut lejer peste ea, ca era tare. Nu mi-as fi luat in niciun caz bocancii, in adidasii te misti mult mai lejer. Pentru cateva portiuni de zapada chiar nu merita. Si oricum, noi veneam de la joburi in ziua aceea, nu s-a mai intors nimeni acasa sa se schimbe.

Valea Cainelui… parca era tentanta o coborare dar cum picura din ce in ce mai rar, am continuat pe drum.

Un corb trece pe langa noi si se da peste cap in aer 🙂 Hai ca pe asta nu o mai vazusem, se duce un pic mai departe si repeta figura. Faina treaba! 🙂

Gasim un loc panoramic si ferit de vant pentru masa, langa varful de mai jos… Apoi, continuam pe culmea din fata. Pe aici este si traseul marcat cu punct albastru ce vine din Sinaia.

Releul Costila si Crucea Eroilor

Plin de ghiocei si branduse

Cum am ajuns pe aici, auzim in stanga un galop puternic. Ne ducem sa ne uitam… era o turma intreaga de mistreti care fugea in vale 🙂

De la intrarea in padure si pana la fosta cabana Piscul Cainelui, vine o coborare solicitanta. O simti bine in genunchi. Dar, daca te tine si nu te dai dupa copaci, de la gol alpin in 15-20 minute esti in drumul auto ce urca la fosta cabana.

Azi e proprietate privata. Fain tunul 🙂

Am iesit din padure si ne-am dus spre statia de maxi-taxi… a venit in 10 minute microbuzul si am parasit Sinaia.

Reclame

Nimfa in zapada si despre pustnicii din Romania

Intai un reportaj foarte frumos despre pustnicii din Romania:

Ieri, ningea superb in Valea Prahovei. Fiind zapada m-am dus pana la o statuie la care vara nu prea poti ajunge… fiindca nu e voie sa calci iarba. Este vorba de o nimfa, o reprezentare deosebita care, in perioada cea mai frumoasa a Romaniei, se afla in curtea palatului Stirbei din Sinaia, actual Muzeu al Orasului. Este o replica dupa o sculptura a lui Rodin, adusa in tara de catre generalul Ion Emanoil Florescu (1819-1893):

Odinioara

In prezent:

Si alte imagini de prin parcul „Dimitrie Ghica”:

Casinoul

Dimitrie Ghica

Ion Creanga

„Noul Hotel Sinaia” – restaurat impecabil in prezent sub denumirea de Hotel Regal

Mamici curajoase 🙂

Maratonul Zapezii, Exercitiu de salvare la Gondola Sinaia, Performanta romaneasca la Jocurile Olimpice, Despre Cetatea Brasovului, Principele Nicolae…

Ninge ca in povesti in Valea Prahovei. Nici nu viscoleste, nu este nici prea frig, ninge asa…”la peisaj” 🙂 Adica sa te plimbi printre fulgii de nea intr-o asemenea zi, nu e deloc rau… (Nu am vazut pe nimeni! :)) )

Aici e la Azuga. La Sinaia si Busteni ningea mai bine… abundent 🙂

Busteni, ora 12, 14.02.2018:

Fosta vila Lahovary, locul unde a murit Badea Cartan in 1911, azi Vila Parc (nelocuita si de vanzare de vreo 5 ani).

Parcul din Poiana Tapului

Rares

Daca tot a venit iar zapada, sa subliniez ca sambata, pe 17.02.2018 la Rasnov, se desfasoara Maratonul Zapezii Isostar. In afara de cursa de 42 de km, cu traseul care jaloneaza pe strazile orasului, urca la cetate si apoi se duce spre zona Valea Glajeriei-Diham de unde se intoarce in oras, nu stiu alte detalii. Am cautat pe Facebook, pe site-ul d-lui Ilie Rosu si cand toate informatiile nu sunt la indemana, nu mai caut…

Ieri, a avut loc un exercitiu de salvare la Gondola Sinaia,  s-a simulat ca au ramas persoane blocate si s-a intervenit pentru coborarea lor in siguranta.

Alegera persoanelor blocate s-a facut prin tragere de la sorti :)) Pesemne nu voia nimeni 🙂

Gorby – Ciprian Goran, ca de obicei, in prima linie 🙂

Pozele apartin Centrului Montan Sinaia si au fost publicate pe Facebook.

Mai auzim daca nu ne uitam la tv… si de o performanta romaneasca la Jocurile Olimpice. Deja performanta la aceste Jocuri inseamna pentru noi, intrarea in primii 10.  Poate, cu timpul, ajungem si pe podium. Oare cu ce se mai duc si sportivii acestia la asemenea concursuri cand stim ca statul nu face cine stie ce pentru ei..? De altfel, scriu pentru ca fata aceasta care a obtinut locul 7 la sanie, Raluca Stramaturaru, este din Valea Prahovei.

Sursa: Facebook

Ca si Ana Bogdan, fata din tenis, tot din Valea Prahovei, si Raluca Stramaturaru obtine performante in special pe munca ei. Felicitari acestor oameni care reprezinta cu modestie si daruite culorile nationale… in timp ce altii stau prin complexe sportive in vacante si nu au nicio legatura cu sportul sau cu vreo performanta. Si daca ar fi una politica, in orice caz este una cu istoric negativ.

Am auzit ca se va redeschide Cetatea Brasovului, ce amintiri faine am acolo, sa bei o cafea pe marginea unui zid, langa meterezele de altadata ce adaposteau cate un tun… Doar ca bucuria a fost de scurta durata. Primaria municipiului castigase in instanta cetatea… Numai ca, aceia care o administrau, SIF si Aro Palace, si care nu au facut cine stie ce pentru acest obiectiv istoric, au formulat recurs la Inalta Curte, prelungind cu cateva luni un deznodamant previzibil. Numai sa nu faca altii…cam asa e la noi.

Sa speram ca in aceasta vara, vom vedea cetatea deschisa.

Aici alte poze din cetate: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/10/14/descoperiti-brasovul-istoria-recenta-si-veche-a-brasovului-iii/

Ma duce insa gandul la postarea recenta a d-lui Razvan Radu, muzeograf la  „Casa Domneasca” din Brebu, care spunea privind o pictura dintr-o biserica prin care trecea brutal o teava groasa (o sa caut poza), ca „Slava Domnului ca marile monumente istorice ale lumii, nu sunt pe mana noastra”. Se alegea praful de multe…

interventie biserica

Si cateva imagini cu Principele Nicolae si sotia sa…

Traseul turistic: Zarnesti – Fantana lui Botorog – Satul Magura – Biserica din Magura – Manastirea „Sf. Treime” din Pestera – Satul Pestera – Moieciu de Jos – Simon

Primul traseu mai serios din acest an. Nu stiu cum, dupa ce anul acesta a debutat atat de furtunos si nu cred ca am avut doua zile libere, in afara de aceasta de ieri, am reusit sa parcurg un traseu. Oricum, e prima zi din 2018 in care am fost liber, fara niciun program sau obligatie, de dimineata si pana seara 🙂

Traseul nu era pe Bucegi, ca am fost ierni la randul pe aici… Astfel ca, am zis sa propun un traseu din Zarnesti si pana in Magura, dus-intors. Am mai intrebat pe Alex Itu cam cat dureaza, m-am mai uitat pe harta. Bine, pe mine ma prindea un traseu din Zarnesti prin Magura-Pestera si iesire in Moieciu de Jos. Invers, nu mi se parea in regula 🙂 Cand am fost ultima oara la Moieciu, am vazut pe ce deal era cocotat satul Pestera… si pana acolo erau 7 km. Ca sa fie ok pentru toata lumea era mai bine sa venim dinspre Zarnesti. Numai ca, traseul avea vreo 18-20 km dupa calculele mele si pana ajungeam din Busteni, pana ne intorceam cu un autobuz la Brasov, parea cam lung pentru anotimpul din prezent.

Dupa programari, in sfarsit a venit si ziua de azi. Pentru mine, traseu turistic inseamna mult mers pe jos. Cand esti pe jos, altfel se simte lumea, imprejurimile, natura, tot ce vrei 🙂 In masina esti in cutie, te enervezi ca trebuie sa opresti des, trebuie sa fii atent la drum, la ceilalti soferi. Masina este buna ca te duce din punctul A in punctul B, dar te si conditioneaza. In special, trebuie sa te intorci sa o iei de unde ai lasat-o…

Din Busteni, luam trenul IR care este  aici aproape de ora 8 a.m. si, ca de obicei, trenul face aproape o ora pana la Brasov. E ceva incredibil cum un astfel de tren parcurge 40 de km in asemenea interval de timp. Merge ca un Regio. Pret bilet: 6,8 lei pentru ca este o oferta „Trenurile Zapezii”.

In Brasov, coboram si luam bilete la trenul spre Zarnesti, 4,4 lei/biletul. Trenul pleaca aproape de ora 9:30 si peste o jumatate de ora a ajuns in gara Zarnesti. Deci, de la ora 10 a inceput traseul propriu-zis. Trecem prin centrul orasului si o luam pe traseul de Maraton Piatra Craiului, spre Fantana lui Botorog.

Mersul trenurilor gara Zarnesti

Chiosc realizat de Administratia Parcului National Piatra Craiului

Cred ca este un indicator mai vechi, in teren marcajul era banda rosie.

Fantana lui Botorog

Iesim din padure si urmam forestierul… nu prea era nimeni 🙂 Mai sus ne-am dat seama de ce, oamenii de munte plecasera de dimineata in drumetii. Mai multe masini erau parcate la fantana lui Botorog, de unde poti alege drumul spre Prapastiile Zarnestilor, spre Magura, urca la cabana Curmatura sau merge spre Bran peste dealul Magura.

Urmam drumul spre Magura, un drum de pamant si pietris. Nasol ca in zilele noastre accesul spre unele localitati se mai face in felul acesta. Ne-am mai intalnit cu cateva persoane care coborau. Stiam ca din Zarnesti si pana in satul acesta sunt vreo 6 km.

Vremea era destul de rece, pe arbori statea zapada… ajungem insa si la primele constructii din Magura si destul de repede la o intersectie: inainte ajungeam la Moieciu de Jos dupa 6 km, la dreapta ajungeam la Manastirea „Sf. Treime” Pestera. Ne uitam la ceas si de la gara din Zarnesti pana aici, am facut o ora si 43 de minute. Daca o luam spre Moieciu parca se termina prea repede traseul. Hotaram sa nu mergem spre Moieciu pe acel drum, de care oricum nu stiam 🙂 In cele din urma tot pe acolo o luam :)) Pentru ca acolo era si biserica satului. O vazusem intr-o fotografie a lui Adrian Petrisor, intr-un calendar. Adrian Petrisor este un tip care face niste poze superbe… http://www.adrianpetrisor.ro/

Intersectie: cu sageata rosie drumul spre Moieciu, cu sageata verde spre satul Pestera si Manastirea „Sf. Treime”, apoi tot la Moieciu.

In vreo 10 minute ajungem si la biserica ridicata putin dupa anul 1900, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. In curte se afla si un monument ridicat in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si vedem pe acestea 4-5 nume de Coltea. Dintr-un panou aflasem ca satul Magura s-a constituit ca asezare de sine-statatoare prin 1820. Ma intrebam unde oare o fi fost prima biserica…

Biserica din Magura

Ne intoarcem la intersectie stabilind din mers sa ajungem la acel schit sau manastire Pestera si de acolo sa vedem, sa calculam daca ne incadram sa ajungem totusi pe ruta Pestera la Moieciu, asa cum imi propusem pentru o zi de vara. Banuiala mi se confirma pe drum si anume ca acest schit nu este chiar in satul Pestera, ca te abati de la drumul spre sat si mergi pe o vale incolo…

Un cal si un magar sau doi cai 🙂 Mie mi se pare ca era magar cel din vale. „Pasteau”…

Ne apropiam de manastire.

Pe drumul cu gheata, destul de ingust, ajungem si la acest locas religios. Aici ne astepta o poveste frumoasa. O doamna avea grija pe acolo, ne-a spus ca terenul a fost al dumneaei si l-a donat pentru ridicarea bisericii. Pe teren se afla si casa ei batraneasca pe care a demolat-o, numai ca sa se ridice biserica. Evident, a pus la dispozitie gratuit acel teren…

Facem niste poze, mai stam la povesti, mai vine un grup… La plecare, d-na de la biserica, ne arata un drumeag care urca un deal si ajungea in drumul spre Pestera. Toata lumea e de acord sa o ia pe acolo, eu insa las grupul in pace si aleg alt traseu. Dinainte de a intra in biserica observasem o linie de inalta tensiune sus pe un deal, mi-am dat seama ca pe acolo este drumul spre Pestera, dar am ales alt traseu nu cel recomandat. Ca de obicei, mie mi s-a parut mai bun traseul ales de mine. Noi ne-am dus pe un drum de pamant in stanga, ce urca in serpentine, ceilalti pe un drumeag si apoi au luat pieptis dealul. Cum eu voiam sa nu ne obosim fiindca mai avea de mers si obosit nu te mai poti bucura de peisaj, am insistat sa mergem la stanga. A fost o idee buna pentru ca nu ne-am obosit inutil si am ajuns la 100 de metri in spatele grupului. Efortul a fost insa diferit. Ma si gandeam la vorbele lui Razvan, ce ar fi zis daca ar fi fost cu noi… „clar, te-ai menajat” :)) E vorba doar de faptul ca nu trebuie sa faci lucruri inutile cand sunt solutii 🙂

Cu sageata rosie drumul spre manastire. Ne-am intors de la manastire tot pe drum pana la intersectia cu drumul de pamant ce urca in serpentine, marcat in imagine cu sageata verde.

Pe poteca aceea, merg oamenii la casele lor 🙂 Ca sa-ti dai seama pe unde stau unii oameni… Noi eram deja pe varianta aleasa, drumul de pamant.

Manastirea Sf. Treime de la Pestera-Moieciu

Iesind la drum, vad departe, peste dealuri o alta biserica. Nu mi-am dat seama ca era de fapt biserica satului Pestera, pe langa care aveam sa trecem peste o ora si ceva…

Drumul spre Pestera dinspre Magura, dupa ce l-am intersectat urcand dealul la baza caruia este manastirea.

Din Zarnesti spre Magura si pana la hotelul Nobilis din satul Pestera, drumul este destul de greu. Destule masini am vazut cum atingeau cu scutul de sol. Trebuie sa vii pe aici cu un jeep sau cu atv, sa aloci mare atentie la drum… Nu stiu cum de nu au reusit de la Revolutie si pana azi sa faca macar rigole la drum.

Mai verificam pe telefon, pe harti, cum stam, pe unde suntem… si ajungem in varful altitudinal maxim al traseului nostru, adica la hotelul Nobilis. De aici, am dat numai de coborare aproape, pe asfalt, pana in Moieciu de Jos. Poezie! 🙂

Hotel Nobilis

Opinia mea este ca orice zona o cunosti simtind-o la pas. Pot spune asadar, ca eu care folosesc bicicleta mergand la peisaj, nu o sa merg prin aceste locuri. Sunt evident multe trasee de mountain-bike in aceasta zona, te bagi prin tot felul de rape, sunt indicatoare care arata aceste trasee (din pacate nu au si panouri care sa explice traseul, unde ajungi!) dar, daca mergi la plimbare, impingi serios la bicicleta pe drumuri de pamant. In satul Magura nu este asfalt, sunt multe gropi, urci bine… Iar daca ai de gand sa urci cu bicicleta dinspre Moieciu spre Pestera atunci, o faci doar pentru antrenament 🙂 De la hotelul Nobilis, daca ai avea bicicleta, ai cobori vreo 7 km fara sa dai la pedale, pana in Moieciu. Deci, in prima parte, dinspre Magura, urci obosit, in a doua te tot duci la vale si peisajul curge in viteza. Nu e de mine 🙂 Bine ca am fost. Tot citisem tot felul de ture cu bicicletele pe acolo, pareau faine. Acum imi dau seama ca e mult mai fain daca strabati pe jos aceste distante.

Trecem de caminul cultural din Pestera, de scoala, mai pozam peisaje, cate un monument si ajungem la biserica satului…

Pe drumul din dreapta, cu rosu, este o varianta alternativa la sosea. Evident o scurtatura pentru cei care merg pe jos sau cu bicicleta. Intersecteaza soseaua mult mai jos. Noi nu am stiut atunci si oricum am urmam doar soseaua cum ne propusesem.

Prapastiile Zarnestilor, o sa ajungem neaparat si acolo 🙂

Singura cruce veche din piatra pe care am vazut-o in zona Magura-Pestera. este inainte sa ajungi la biserica din satul Pestera.

Mioare intr-o curte invecinata cu biserica.

Coborand de la biserica, observam un teren plin cu mesteceni. Aici, observam „casuta cu povesti” 🙂

Acolo este casa oamenilor

Mic monument…

Tot coborand, ajungem si la monumentul principal al satului Pestera:

Monumentul ciobanului Ghicuta din satul Pestera

Monument realizat de Ion Duicu in anul 1970

Ne facem o imagine si unde ar fi celebra Pestera a Liliecilor unde s-au gasit urme de locuire umana tocmai din Paleolitic, dar ne propunem pentru la vara sa incercam o mica vizita. Observam ca nu este niciun indicator deci Administratia Parcului National Piatra Craiului, nu prea ar dori sa fie vizitata de prea multi… cred ca este o idee buna deocamdata 🙂 Cine stie ce specii valoroase de lilieci sunt pe acolo…

Aici o descriere: https://sites.google.com/site/romanianatura35/carpatii-meridionali/culoarul-rucar–bran/pestera-liliecilor-din-satul-pestera

Vedem putin din Bucegi

Spre iesirea din satul Pestera

Bucegii par ingropati sub zapezi vesnice

Cu un ochi la iarna de pe Bucegi si cu altul la primavara de langa noi 🙂

Moarte in timp

Ajungem din ce in ce mai aproape de Moieciu de Jos si la ora 16 si cateva minute eram la drumul national. Verificam la un magazin la cat trece autobuzul spre Brasov, aflam ca la 16:30, cumparam niste banane, cornuri si halvita si hai mai departe, in statie la Simon, ca sunt doar vreo 2 km. In 15 minute eram in statie. Vine si autobuzul, ne instalam cat mai bine, era si cald… Problema era ca din ce stiam, urma sa ne lase la autogara Bartolomeu din Brasov… si mai era ceva pana la gara, trebuia sa luam alt autobuz. Numai ca soferul a mers pana la gara, am mai stat vreo 20 de minute dupa tren si la ora 19 eram in Busteni.

La vara, trebuie repetat iar acest traseu…

Moieciu de Jos

Valea cu Calea, interesanta denumire

Satul Magura ar fi fost atestat pe la 1657… asta inseamna doar mentiunea documentara, ca oamenii pe acolo cine stie de cand traiau…

Traseul l-am parcurs in circa 6 ore.

Pe urmele cartii „Cuviosii pustnici din Bucegi”… la Moieciu de Jos, la parintele Coltea

Pana la urma am ajuns. Cartea viitoare forta aflarea resorturilor din spatele cartii parintelui Gheorghe Coltea, parohul din Moieciu de Jos.

„Cuviosii pustnici din Bucegi” este o carte peste care privirea si intelesul pot trece fara a patrunde esenta. In aceasta, autorul pune totul pe seama Divinitatii de o asemenea maniera incat devine fie de necrezut, fie enervant. Oricum ar fi, explicatia nu sta doar in formarea ci si in simtirea acestuia. Totul pare prea exagerat pentru cititorul de azi. Motiv pentru care de vreun an si ceva, de cand am citit cartea, in cercul de prieteni s-a folosit si se foloseste in gluma exprimarea: „Hai, ca esti Coltea 2!”

Cu toate acestea, toti ne-am dat seama ca personajul a avut niste trairi unice, iar eroarea sa de apreciere este insignifianta. Tot ce pare exagerat, este doar forma indirecta de a-I multumi lui Dumnezeu pentru ce traia. Sunt sigur ca a avut contestatari chiar si in Biserica, pe tema acestei carti.

Este o carte despre pustnicii din Bucegi, descoperiti, dezgropati, reingropati… in care parintele Coltea traieste 2 bucurii: a intalnirii cu Divinitatea si a realizarii unui vis mai vechi.

In week-end, l-am prins pe parinte exact cand le vorbea enoriasilor. A vorbit mult cum a recunoscut si dansul. Aproape a ragusit. Dar era o placere sa-l asculti…

Biserica din Moieciu de Jos este locul unde se gasesc circa 200 de moaste de la tot felul de sfinti. Cutiile, tablourile, obiectele in care sunt tinute, sunt comandate special fiind niste chestii exceptionale.

Am vorbit cu parintele, am aflat foarte multe, dupa care am fost la o ruda a sa, tot preot. Toata ziua m-am gandit apoi la ce am auzit, pentru ca stiind mai mult decat ei despre Bucegi, faceam tot felul de legaturi. Acestia au in spate vreo 7 generatii de preoti… fiind improprietariti pe Bucegi de un cunoscut domnitor etc.

O poza cu parintele Coltea

Si alte poze de prin Moeciu:

Monument funerar

Peisaj cu muntii Piatra Craiului insa..,

Langa acea casuta din deal se vedea ceva langa ea:

In perioada aceasta, astfel de constructii nu sunt locuite. Parea un caine mare in vecinatate… sau un urs m-am gandit eu.

Mai ales ca apropiind cu aparatul am vazut un sir de urme prin zapada. Nu erau de om si semana cu pasii facuti de un urs. Nu vreau sa exagerez, imi dau doar cu parerea, nici acum nu stiu ce era: caine sau urs. Inclin sa cred ca urs.

Sirul de urme

Monumentul eroilor

Bucegii dimineata si manipularile ONG-urilor de mediu

Se anunta o grozavie la meteo, insa se pare ca nu a fost chiar asa. In zona montana inalta e clar insa, ca iarna e la ea acasa. Pana pe la 1500 m altitudine cel putin, nu este inca zapada.

Printre informatiile referitoare la mediu care au trecut neobservate pe la noi, pe taramurile mioritice 🙂 se numara si conferinta desfasurata pe 17.10.2017 la sediul Parlamentului European, intitulata „‘Coexistenta cu marile carnivore – provocari si solutii’, organizata de Federatia Asociatiilor de Vanatoare si Conservarea Faunei Salbatice din UE.

In cadrul acestei conferinte, secretarul general al Directiei Generale de Mediu a Comisiei Europene, Nicola Notaro, adica nu orice politician roman sau ong-ist,  a spus o chestie foarte interesanta: „Relocarea ursilor in alte state membre nu este o solutie, iar situatia acestora trebuie rezolvata de fiecare stat in parte.” Ceea ce este si normal, doar ca marile ONG-uri de mediu de la noi din tara manipuleaza oamenii de buna credinta, in sensul promovarii propriilor interese. Chiar daca pare un sablon stupid si comunist, smecherii astia cu falsa misiune de protectie a mediului, sunt in realitate sustinuti de cei interesati sa incurce lucrurile prin tara noastra.

Daca s-ar limita la a supraveghea autoritatile cum isi fac treaba si nu ar pune presiune pe acestea sa adopte sau sa nu adopte anumite acte normative, cu siguranta ca am avea o normalitate in domeniul faunei. Insa cum sa sustii recoltarea/impuscarea ursilor cand tu vinzi ursuleti de plus si ai o afacere din asta. Cat ar fi de normala aceasta sustinere, dat fiind faptul ca ursii sunt foarte multi si au atacat si ucis oameni, animale domestice, din punct de vedere comercial nu au cum sa faca acest lucru. Scopul lor este sa vanda ursuleti de plus si sa puna bete in roate autoritatilor. Pe langa nucleul care a pus la cale aceasta protectie a mediului de fatada, s-au atasat mii si mii de persoane, oameni de buna credinta care chiar cred ca bietele animale sunt pe cale de disparitie, ca numai rau li se intampla, ca sigur nu se mai opresc unii din jefuit bogatiile tarii si vechile poezii…

Muntele Furnica

S-a mai spus in cadrul acelei conferinte ca in Directiva Habitate, la articolele 14 si 16 se mentioneaza ca statele membre pot initia masuri de recoltare in vederea mentinerii la un stadiu corespunzator de conservare a speciilor de fauna. In lipsa unor astfel de cote de recoltare, speciile se degradeaza genetic iar nr. mare de exemplare conduce la aparitia unor conflicte cu oamenii.

Evident ca s-a pus pe primul plan viata oamenilor care ar trebui sa constituie o prioritate. Ceea ce in cazul Romaniei se vede ca nu prea exista, mai ales aceste ONG-uri de la noi asezand mereu ursul inaintea omului. Pe retelele sociale unde sunt active astfel de organizatii, apar uneori postari ca un urs a mai ucis cate un om. Zeci de comentarii de la oameni care tin cu ursul se ordoneaza unul sub altul. Altii si-au fabricat justificari imaginare: sigur ursul a scapat dintr-o capcana pusa de om, nu mai exista padure…

Muntele Piatra Arsa

Cantonul Schiel

In Suedia, anual se impusca circa 300 de ursi, ceea ce inseamna ca populatia de ursi atinge cifra de 3000 de exemplare. In Croatia se impusca un nr. de circa 100 de ursi si populatia este pe la 1500 exemplare. In Finlanda situatia este similara ca in Croatia.

In Romania, tara cu cel mai mare efectiv de ursi, sunt sigur 7000 de exemplare cat de neserios sau neprofesionist ar fi realizat un astfel de recensamant, si nu se impusca decat in cazuri exceptionale. La anul vor fi 8000 de ursi si tot asa…

Autoritatile cedeaza pentru ca politicienii nu vor sa piarda voturi. Asa ca azi se face placul ong-urilor, maine se mai impusca un urs, iar incurcam treburile, iar nu se face nimic, mai moare cate un om, se mai distrug niste cotete… se mai vand ursuleti de plus 🙂 In general, nu avem politicieni rationali. Ei inca merg pe ideea ca se mai poate fura si pacali lumea. Daca esti PSD si esti la guvernare este absolut inutila acordarea de gratuitati studentilor la CFR. In proportie de peste 90%, acesti tineri vor vota tot tineri, adica USR si ce o mai aparea. ONG-urile de mediu oricat ai ceda in fata lor si le-ai apara de consecintele legii, nu vor vota niciodata PSD. E logica treaba. Voteaza cu partidul unde se duce d-na aceea care a fost ministru si provenea chiar din randurile lor. Noua ne trebuie un guvern si niste autoritati responsabile, dedicate cetateanului si tarii, astfel incat aceste ONG-uri sa nu-si mai aiba locul pe aceasta scena a mediului.

Ministerul Mediului are nu stiu cate institutii subordonate pe linie de mediu: Garzi Forestiere, Ocoale si Directii Silvice, Agentii de Protectia Mediului, Comisariate de Garzi de Mediu…plus altii, gestionari de padure, fonduri cinegetice, administratii de arii protejate, custozi… Daca toti acestia nu au un cuvant de zis si mereu se promoveaza doar manipularile grosolane ale ong-urilor cu bietul ursulet, saracul mistret, atunci care mai este rolul acestor institutii? Cand te iei dupa zisele unui oarecare de pe strada, expert in ursii de pe National Geographic, in conditiile in care tu esti specializat in domeniu si ai si experienta pe teren, mai si lucrezi in institutie de mediu, inseamna efectiv ca nu ai minte si prin urmare nu ai ce cauta acolo.

Nu mai vorbesc ca traznaile acestor ecologisti de fatada, care navalesc in orice zona unde se exploateaza padurea legal, au condus la mari pagube pentru acest sector economic si la o schimbare de perceptie. Cam oricine vede un camion cu lemne spune ori tare, ori in gand: „uite cum trec hotii; sunt toti mana in mana, politicieni, politie, mediu…” 🙂 Astia care conduc marile ONG-uri de mediu de la noi din tara, sunt niste mici Puigdemont(i). Ii lasi in voia lor si in timp te trezesti cu cine mai stie ce. Intrebarea este: daca politicienii vaneaza doar capital electoral si ong-urile acestea denaturand tot felul de situatii atrag mereu noi si noi simpatizanti, cine mai poate lua masuri echilibrate pentru bunul mers al societatii?

Peretele Urlatorii Mari

Valea Comorilor, partea superioara

Caraimanul si Crucea

Tot Caraiman

Refugiul Costila, peste vai si paduri.

Ideea e ca acum la 9 dimineata, nu umbla picior de cod prin Bucegi, cum zic la meteo. Vedem mai pe seara, dar cel putin acum este senin si bine.

P.S. 18:30. De pe la ora 16 valuri de ninsoare vin peste munte, dinspre nord spre sud. Pe Bucegi ninge, in Valea Prahovei ploua usor.

O Lege a Muntelui si „realitatea” construita. Unde este viitorul?!

I-au ingropat/incinerat pe copiii morti in avalansa. Gata, de acum viata continua…

Ca de obicei, in astfel de cazuri, am avut mii si mii de opinii, puncte de vedere. Tocmai de aceea, spun unii, ar trebui o Lege a Muntelui. Corect, ar trebui! Daca peste un milion de turisti intra anual doar in Parcul Natural Bucegi, e clar ca trebuie asezate lucrurile.

Ce am inteles din aceasta nenorocire:

Că ii poti ignora pe salvamontisti cand ai mers pe muntii din afara tarii, ca poti spune ‘cine sunt astia’. Ca poti ignora prognozele institutiilor statului si chiar vremea care isi desfasoara episoadele ei in fata ta. Ce daca ninge, parca nu a mai nins si altadata.

Că televiziunile si mass-media in general cauta senzationalul si mai deloc etica. Adica daca ar fi loc in cosciug, s-ar baga cineva si acolo ca sa transmita live.

Că peste noapte, tot ce iti trebuie pentru a fi expert este doar un cont de Facebook. Ai cont, le stii pe toate.

Că exista o infima categorie de oameni care vad lucrurile clar si ar fi procedat altfel, dar si o larga categorie care, totusi, de teama, nu ar fi plecat pe o astfel de vreme, in drumetie montana.

Că stirile senzationale nu au acaparat doar importante spatii publice ci si mentale, ceea ce a dus la o falsa cunoastere a muntelui. Pe munte au aparut astfel, tot felul de scenaristi si televizionisti care dupa doua-trei ture aveau muntele la degetul mic. Anii au trecut, ei circuland cu orice altceva dar mai putin pe jos, si tot dand stiri montane, au devenit repere ale celor din orase, care tanjeau dupa un crampei de munte.

Că atunci cand te apuci de munte si ai o varsta, trebuie sa fii constient ca poate niciodata nu vei avea reflexele sau cunostintele pe care le are cineva nascut acolo, si care face asta de mic copil. Poti duce copilul mic pe munte daca stai la oras, insa nu este acelasi lucru ca si cum ar trai acolo. Chestiile acestea cu recorduri, omologari de cel mai nu stiu cum in nu stiu mai ce, sunt simple infantilitati, spoieli de experienta montana.

Că multi se uita prea mult la filme, la canale tv, vad tehnici de supravietuire, aventura prinde contur in cadrul imaginar conturat si apoi debarca la Busteni, in gara, cu rucsaci astronomici, plini de toate prostiile care nu vor fi de folos vreodata. Bandana, ochelarii, bocancii, pioletul, izoprenul, sunt la vedere, pentru a se intelege ca ei fac o chestie serioasa. Sunt echipati pentru „orice”, ca vremea, nu-i asa, se schimba rapid pe munte…

Mai sunt multi de „Că”…

Pentru ca e lumea lui fac ce vreau, trebuie o lege a Muntelui, trecuta prin Parlament. Ai ignorat avertismentele Salvamont, esti pe cont propriu. Ii suni sa te salveze, esti bun de plata s.a.m.d.

Iata mai jos, cateva capturi din discutiile montaniarzilor pe Facebook. Le asez aici, ca sa intelegeti ca nimeni nu poate lua decizii mai bune in locul tau.  Degeaba te raportezi la guru muntelui, nu vei fi ca el, nu va fi ca tine, sunt lumi separate. Inainte de a te masura cu muntele, alearga prin parcuri, margini de paduri, abordeaza apoi cu altii, trasee usoare cu rucsacul in spate, ia-ti cat mai putine la tine pe aceste trasee, ca sa simti lipsa la ce trebuie sa ai permanent la tine. Nevoia iti fixeaza in minte tot ce nu trebuie sa uiti cand te vei lua de o drumetie serioasa… si nu lista de sfaturi montane pe care o vezi pe tot felul de site-uri, nascute fie pentru publicitate, like-uri sau din cine stie ce frustrari.

Un om cu experienta care stie ce vorbeste. Pe Retezat au fost dupa o ninsoare zdravana, doua grupuri: unul mare, unul mic. Normal, niciunul nu avea ce sa caute in acea zi, mai bine mai asteptau 2-3 zile. Un grup a patit-o, altul nu. Supravietuitorii avalansei au fost salvati de cei din primul grup. Dupa mine, ambii lideri de grup au gresit grav. In asemenea conditii meteo iti asumi raspunderea pentru tine, nu duci si pe altii. Un lider bun este unul care le preda invataceilor prima regula a muntelui: prudenta. Evident, ca fara acel grup de 50 persoane, cei loviti de avalansa, cred ca ar fi murit de frig. Insa nu avem de a face cu eroi si salvati, ci doar cu persoane care au tras si pe altii dupa ei, in conditii in care se putea muri.

Vedem ce inseamna mass-media si recordurile, directiile gresite in abordarea si intelegerea muntelui. Nu inseamna ca nu trebuie sa mai faci performanta sau sa nu duci copilul pe munte. Inseamna ca tu poti pleca si la 2 noaptea, pe frigul cel mai cumplit, este strict treaba ta. Cand tragi pe altul dupa tine, nu mai este acelasi lucru…este o mare raspundere.

O marturie credibila, venita chiar din grupul celor 50. Liderul scolii de ghizi ca multi alti oameni de munte, poate strabate muntii cam pe orice vreme. Are antrenament, experienta, urmareste iarna liniile de creasta si nu traseele de vara inzapezite. Cand ai o vreme nenorocita si pericol de avalansa iminent, te uiti insa la cei 50 de oameni si zici: „hopa! ce naiba fac? unde-i duc pe astia 50?” Cand e vorba de tine e usor, cand e vorba de altii, te apasa o enorma responsabilitate. Daca te apasa, daca nu, ii iei ca pe oi si la drum…

Apoi, cineva a cautat pe site-ul ANT sa vada daca sunt autorizati acesti ghizi care umbla pe munti. Unii spun ca nu au gasit. Ma cam indoiesc sa faci de capul tau scoli de ghizi fara sa fii tu insuti autorizat. Dar e posibil!

Un ghid bun il formezi dupa ani de zile, de aceea si costa destul de mult astfel de servicii. Un ghid face foarte multe: fise, programe, tabele, stie legislatia, cunoaste oamenii care-i conduce, vorbeste cu toti, e primul care rezerva, care aseaza turistii in autocar, la masa etc si apoi se gandeste la el. Cand lucrezi cu agentii si hoteluri renumite, aia nu accepta sa o dai in bara sau sa fii iresponsabil. Niciun operator de turism serios nu lucreaza cu persoane care nu sunt autorizate de catre ANT. Scolile astea de ghizi pentru multi inseamna tehnici de supravietuire, mers incolonat, carat de rucsaci, haiducie. Ce lectii de management al riscurilor sa dai, cand pleci pe munte cu 50 de tineri, in asemenea conditii? Departe de mine gandul ca omul nu stie muntele, el insa are mentalitate de Legiune Straina, de luptator, iar aspirantii la titlul de ghid nu sunt si nici nu vor fi niste soldati.

Un punct de vedere extraordinar.

Multi au indemnat la liniste si la respect fata de victime si fata de cei care au scapat cu viata. Sa fim nu stiu cum, sa dovedim respect, sa ne oprim, ca este o tragedie…

Deci, in viata asta una din chei, ca sa o parcurgi asa cum trebuie, este sa ai bun simt. Cu bun simt faci cu mult mai multe decat daca ai fi pragmatic. Pragmatici si nepasatori sunt ucigasii, oamenii fara scrupule, care la finalul vietii vad ce au pierdut dar nu mai pot schimba nimic. Insa, nu trebuie sa confundam bunul simt cu spusul adevarului in fata. Nu o sucim acum, ca bietul parinte trebuie sa-si planga copila, traieste marcat pe viata. De fel, nu doresc raul nimanui, merg pe ideea ca timpul, Dumnezeu, viata, rezolva aceasta problema mult mai bine decat noi. Dar, acest om, maniac dupa recorduri, trebuie sa-si aline durerea la Puscarie. Acolo ii este locul. El si-a ucis propriul copil, el este autorul moral, pentru ca el i-a bagat in zona de avalansa.

Evident ca nu a vrut asta, dupa cum ce sofer vrea sa ucida pietoni?.. Asa cum unul se suie beat la volan sau calca neatent un om pe trecere, asa si altii umbla zapaciti prin tot felul de locuri periculoase. Ai omorat oameni beat, te duci la puscarie. Asa trebuie si in zona montana cand mor unii din cauza altora. Sa lasam mila si compasiunea pentru acest inconstient care nu este la prima abatere, el tot recidiveaza. Multi nu inteleg cum la experienta lui a gresit astfel. Uite ca se poate! Pentru ca mergi de 999 de ori in zone de risc si nu se intampla nimic, apoi intervine obisnuinta, simturile nu mai sunt in alerta. In mod sigur, din cauza cetii dense nu a vazut zona in care se angajase, altfel nu s-ar fi bagat pe acolo. A fost o decizie eronata, de moment. Si cand din cauza ta mor oameni, ca ai vrut sau ca nu ai vrut, te duci la Puscarie. Ai omorat niste oameni, ce sa faci in libertate???

Vlad Petreanu in articolul sau, pune punctul pe i, cu acest domn cu experienta montana, patimas al recordurilor.

http://www.petreanu.ro/omorat-copiii-retezat/

Intai umbla cu copilul in spate fara casca, apoi i-a dus prin zona de avalansa. Insa, acest episod sa fie oare singurul? Mai sunt pe net, marturii ale unora care spun cum prin alti munti, nu ai tarii, forta copila cea mare la efort, cum trecusera un curs de apa, pe frig si cum copila fiind la o anumita perioada a racit puternic…

http://adevarul.ro/locale/hunedoara/traumele-cumplite-spatele-marilor-succese-copiilor-alpinisti-fost-desfiintat-tatal-dor-getei-popescu-modul-si-a-tratat-fiica-1_58ff478e5ab6550cb88ac8d1/index.html?ref=yfp

Prin urmare, sa terminam cu povestile ca parintii trebuie sa-si doreasca nu stiu ce de la proprii copii, impingandu-i la nu stiu ce fel de eforturi. Cand chinui astfel copiii, nu cred ca te mai poti numi parinte. Copiii nu sunt soldati, nu sunt animale, nu se instruiesc cum esti tu format.

Acest domn este foarte posibil sa fie personajul principal dintr-un alt accident, intamplat in Bucegi in anul 2005. Atunci un tata si o fetita de 10 ani, au ramas izolati, noaptea, pe un traseu spre varful Omu. Si tot iarna. Tare mi-e teama ca tot de acest om e vorba, doar ca era cu fata cea mare, nascuta in 1994.

Priviti cati oameni si-au riscat vietile si atunci.

http://ileanachindia.blogspot.ro/2005/03/teste-la-frig-16-februarie-1-martie.html

Dragostea de munte se poate insufla in diferite moduri, nu sa dormi cu un copil in zapada, pe la 2400 m altitudine. Se poate verifica pe cine au salvat in 2005, salvamontistii, intre 26-27 februarie. Daca este acelasi personaj, omul isi poate plange durerea, ca evident ca este o durere, pe patul unei Puscarii, de unde isi poate scrie memoriile vaste. Nu e vorba ca-l judec eu, ca nu am mila, nu stiu ce. Problema este, ma intreb asa, ca parinte: ce mai trebuie sa mai faca acest domn, ca sa-l ia cineva la intrebari? Sper sa fie omul de la cele mai mari altitudini care face puscarie; sa mai doboare un record.

Iar daca de Legea aceasta a Muntelui, se apuca vreodata cineva, se va face vreun colectiv de lucru, atunci ca sa functioneze si sa se intample ceva, trebuie ales un lider. Cea mai abilitata persoana din Romania, care a dovedit ca poate uni oameni cu aceleasi pasiuni, un om de o calitate morala superioara, un super om, persoana care este un exemplu pentru mii de oameni de munte, este d-l Lucian Clinciu.

Mai jos, cum vorbeste, cine este, ce gandeste. In opinia mea, acest OM este cel mai bun lider montan din tara:

Pe la minutul 7:50… „in momentul in care incerci sa dezvolti ceva, nu faci lucruri care-i distrug pe oameni…”. Asa gandeste un om responsabil…