Traseul turistic: Busteni – Vf. Omu – scena de poveste a Vaii Malaiesti

Din nou la Malaiesti, la exact o saptamana dupa ce am mai fost… Parca prea este frumos acel loc 🙂

Mai intai am urcat din Busteni cu telecabina la Babele, dupa care am aruncat o privire pe la Sfinx:

sfinx

Din acest loc, am urmat traseul spre Varful Omu, pe care nu-l poti pierde nici pe ceata si cred ca nici noaptea, fiind lat si cu multi stalpi. Marcajul este banda galbena.

Pana la Omu, iata ce am intalnit:

desen piatraCe reprezinta nu stiu…

stanca 1Cam toate stancile cu anumite forme au o denumire. Dupa cum li s-a parut unor oameni. Denumirile sunt folositoare ca repere in orientare, nu ca ar semnifica nu stiu ce. In timp, probabil, poteca de langa stanca din imagine va capata denumirea de: Aleea Icarului Cazut… si tot asa.

peisaj 1Pe acolo, pe jos, am vazut 3 exemplare de vanturel rosu, specie protejata de legislatia comunitara… sunt niste pasari ca niste ulii mici.

cerdacAndrei prin zona Cerdacului Vaii Cerbului. Multi spun „Ceardac” 🙂 dar DEX-ul ne spune cum este corect…

SaturnCu sageata rosie cabana Omu. Stanca din fata este Saturn, deci v-ati dat seama cum sta treaba 🙂 Prin stanga stancii, mergeti pe str. Saturn, bifurcatie imediat cu b-dul Ialomitei care coboara vertiginos, dar dvs continuati sa urcati si pana la Omu mergeti pe str. Intreitul Stalp al Cerului… adica strada asta trece si ea pe sub varfurile Gavanu-Bucura-Omu.

Ajunsi pe la Omu, am dat pe acolo tururi de cabana si de stanca, eu cu ideea ca o ciocolata calda este 7 lei, de fapt Cola era 7 lei la 0,5 l. Pana la urma ciocolata nu era atat dar nici nu stiu cat… oricum nu am stat mult ca voiam sa facem un mare popas la cabana Malaiesti, insa 20 de minute tot am stat 🙂

salvamont omuBaza salvamont de la Omu. A costat vreo 4 miliarde lei vechi daca tin bine minte 🙂 La aprecierea mea, evident eronata 🙂 cu un miliard lei vechi, aduci si materiale, faci si o jucarie mult mai mare. Deci chestia asta permanent inchisa nu e buna de nimic 🙂 Serios! 🙂 De cand merg eu la Omu, daca am vazut deschisa de 2 ori sandramaua aceasta. Acum mai este o parte amuzanta 🙂 Intrucat nu au gandit la momentul respectiv, pe timpul iernii „baza” nu poate fi folosita… deoarece au pus usa spre nord, pe directia vantului dominant. Daca totusi reusesti sa intri, nu ai cum sa mai iesi pentru ca ingramadeste vantul nametii in fata usii. Cum o dai nu e bine.

vf. bucuraSa privim mai bine spre varful Bucura

valea gauraSi spre Valea Gaura…

In cele din urma si spre traseul nostru:

vedere de la omuCam de pe acolo incepe coborarea pe poteca de vara spre Malaiesti… sau bulevardul Malaiesti

indicatoareNe dam seama ca suntem bine 🙂 Hornul Mare este un pic mai departe de aceasta intersectie, la cel mult 7 minute… spun asta pentru ca am intalnit niste turisti care au preferat sa urce cu rucsacii prin horn, pe motiv ca distanta dintre locul unde iese poteca de vara in creasta si locul de iesire din horn ar fi de 30 minute 🙂 Asa ca au luat-o prin horn pentru a castiga cele 30 de minute. Fain!

Am inceput sa coboram, este superba valea, sa prinzi zi buna ai ce vedea, te bucuri de liniste, de peisaje, de floricele, de zborul fluturasilor… de observatiile pertinente ale unora ca mine, care observase o banda de struti mergand incolonati pe Brana Caprelor 🙂

aeroportPare un aeroport, eu de ce sa nu am naluciri? Deci, poteca nu trece pe langa el, din motive de securitate: Zona de Decolare a Viselor. Traseul turistic este undeva in stanga.

poteca de varaIata ce frumos serpuieste poteca de vara, perfecta pentru o drumetie in care nu alergi, nu te grabesti, cand mergi ca turistul obisnuit. Pe acolo am coborat, de la o curba am pozat stanca aceea „aeroport”.

macul galbenMacul galben, alta specie ocrotita, o floare gingasa de munte

cruciAndrei citind ce scrie pe o cruce… adica povesti despre niste copii care nu au fost cuminti si nu au ascultat de parinti, ce sa zic si eu. El a venit acasa cu versurile de pe crucea aflata pe stanca Saturn, „ca aceia iubiti de zei, mor tineri”…

hornul mareIntersectia cu Hornul Mare

drept inainteCelebrul nostru indicator „Drept Inainte”… reper de unde stiam ca vom intra foarte curand chiar acolo, la mama viselor. Adica aici:

vis 1

vis2

vis 3

vis 4

vis 5

vis 6

vis 7

vis 8Am privit doar, ca nu trebuie sa vorbesti in asemenea peisaje. Acolo unde sunt stancile cazute ma gandeam daca ar fi si cred ca este, un petec de iarba, sa asezi cortul. Oare cum ar fi sa stai o noapte prin acea lume de piatra si sa privesti la stele? 🙂 De incercat pe viitor…

Hai ca in sfarsit am vazut ca ne apropiem si de cabana, mult a fost, tot la fel a ramas:

cabana malaiesti

cal alb

cai

drumetiCabana de munte, oameni de munte. Nu este un peisaj antropic frumos? 🙂 Pentru ca nu ajunge chiar oricine la Malaiesti

zapada varaDoua pete de zapada

Am stat circa o ora si 45 de minute, un popas adevarat 🙂 Intr-un final, cateva tunete ne-au trezit la realitate si am pornit spre Prepeleag-Pichetul Rosu, pe marcaj triunghi rosu:

malaiesti 1Privind inapoi… prin urmare mai venim 🙂

peisaj 2

stanca 2Alt chip stancos, cum sa-i zicem, cum sa-i zicem? Fofează! 🙂

peisaj 3Mult incolo se vede Magura Codlei

la prepeleag

bancaBanca ridicata in memoria lui Traian Murgilas, mort pe Valea Bucsoiului in 2012. Dumnezeu sa-l odihneasca!

pichet indicatoareAm ajuns si la intersectia de trasee de la Pichetul Rosu. Tabla cu apa ar trebui data jos si amplasata pe la Poiana Izvoarelor, ca in acest loc nu foloseste la nimic… pentru ca nu ai o sursa de apa la indemana. Daca ai ajuns pana aici, ce faci, te intorci dupa apa la cabanele din spate? Nu mai bine pui anunt la acele cabane? Bine, tabla este de peste 10 ani, ca ne obisnuim asa.

costilaConcert peste muntele Costila, cu lumini, tunete

cruceLa Gura Diham, dupa o coboare frumoasa, printre cativa stropi anemici de ploaie… apoi pe drum pana la gara, ca fiind si duminica si dupa orele 18, cei cu minicarul care asigurau transportul intre gara Busteni si Gura Diham nu au mai circulat, dar nu a fost asta cine stie ce mare problema. A fost o excursie reusita! 🙂

Anunțuri

Braconaj prin Bucegi si disparitii prin acest Parc Natural

Ma gandisem eu ca braconajul s-a mai oprit prin Bucegi, dar de unde…

Duminica seara, niste turisti au auzit un urs, l-au si vazut zbatandu-se intr-o capcana pusa de braconieri. La fata locului s-au deplasat: reprezentanti ai fondului cinegetic, ai Administratiei Parcului Natural, jandarmii montani… ursul a fost tranchilizat si apoi eliberat.

La o cercetare mai atenta, acest colectiv montan a descoperit ca intreaga zona este impanzita de laţuri, capcane. Din pacate, stirea a aparut in presa, la tv, si astfel s-a ratat momentul, in opinia mea, de a-i prinde pe braconieri.

Pentru ca ei ar fi revenit la acele capcane in cateva zile. Trebuia doar ursul eliberat. Parerea mea 🙂 In prezent se fac cercetari… in fine, asteptam finalizarea acestora.

Un caz foarte ciudat s-a petrecut luni seara la Vf. Omu. O angajata a cabanei a plecat pe la orele 21 sa duca gunoiul, undeva la un spatiu de langa cabana. Si nu s-a mai intors! Ceea ce in opinia mea este foarte ciudat. O fata nu pleaca noaptea de la Vf. Omu. Dupa miezul noptii, cineva de la cabana a anuntat disparitia la 112.

Fata se numeste Maria Neacsu si are 19 ani:

disparuta

A doua zi, marti, salvamontistii si jandarmii montani condusi de dl. col. Petrescu au scotocit imprejurimile cabanei si vaile, dar fara rezultat.

Ar fi 3 ipoteze:

1. A plecat de bunavoie, aranjand cu vreun prieten aceasta plecare. Daca stam sa ne gandim, nici nu avea cand sa plece in plina zi, erau turisti, poate si patronul era pe acolo, acel insuportabil domn Popa. Se cunoaste faptul ca si propria lui fiica a plecat din cauza lui, la un moment dat, si toata lumea avea o foarte buna impresie despre aceasta. Am inteles ca acum este stabilita in Germania. Deci posibil sa fie aceasta varianta. Macar sa-i fi facut d-lui Popa un bine si sa fi plecat cu incasarile 😉 Cert este ca Politia a intrat si ea pe fir.

2. A plecat fortat, adica a obligat-o cineva. Poate a asteptat-o pe afara, cine stie, sunt multe scenarii valabile. Ma gandesc insa ca s-a cautat pe la toate locatiile aflate la o anumita distanta de cabana Omu, de orice fel ar fi acestea.

3. Poate a prins-o vreun urs si a tarat-o cine stie pe unde, desi este cam greu de crezut varianta asta. In cateva zile o gasea cineva, ciobanii cu oile, jandarmii, turistii… Zic asa cu ursul, pentru ca si la Cota 2000, de ceva timp, este semnalata prezenta unui urs impresionant, care a ranit cainii de pe acolo. Si cainii aceia sunt uriasi.

Ma gandesc asa pe fuga ca nu cred ca ar fi rau sa realizeze cineva un registru, un tabel cu disparitiile din ultimii 25-30 de ani din Bucegi. Macar ca un istoric, daca nu pentru altceva.

Dezbaterea no.15: Inscriptii si placi comemorative pe stancile de la Vf. Omu

Astazi condamnam gesturile persoanelor care isi scriu numele pe stancile muntilor. Ni se pare corect, este corect, deoarece societatea a mai evoluat si astfel de apucaturi pot fi realizate in multe alte locuri, nu prin natura. Este cel putin absurd sa vii din Bucuresti cu un spray ca sa scrii pe Sfinx, dupa cum s-a intamplat anul trecut…

Dar bine, am dat doar un exemplu. In trecut, nu parea nimic ciudat sa-ti scrii numele pe stanca muntelui, mai ales cei care ajungeau la Babele si la Omu, infaptuiau acest lucru. Probabil le lua vreo ora sa sape cu dalta si ciocanul 🙂 Astfel ca, aceste inscriptii pot fi considerate azi niste mici marturii istorice.

Ideea care este… sa ne dam cat mai multi cu parerea, sa vedem ce inscriptii sunt sau au fost pe stancile de la Omu… Ce spun cartile? Dar imaginile? Ce stiti voi?

Din imaginile mai vechi, se pot observa, prinse de Columna Cerului de la Omu, mai multe placi comemorative. Azi nu mai sunt. Probabil au fost rupte si aruncate dupa Revolutie.

a

cSe mai vad doar urmele suruburilor in care au fost prinse si o singura placa a Asociatiei Surzilor… pusa in anul 1983, la a 30-a aniversare a acestei asociatii.

Asa ca, daca mai stie cineva ce scria pe acele placi sau ce inscriptii a observat ori a auzit ca ar fi fost la vf. Omu… este binevenit sa le scrie.

bAceasta poza apartine domnului Mircea Ordean, unul dintre marii iubitori ai Bucegilor, si a fost realizata in luna mai a anului 1979, fiind publicata si pe Facebook.

Printre amintiri si peisaje la mormantul lui Aron… Jinga; De la Busteni pana la Sfinx-Vf. Omu-Vf. Bucura -Babele-Cota 1400

Cu totii pastram amintiri de cand eram copii… acum cateva zile am umblat prin locuri cu anumite semnificatii pentru mine… Parca te intorci putin in timp cand faci lucrul acesta, de a umbla pe acolo pe unde fiecare coltisor spune o poveste, si tu o stii alaturi de altii, cativa.

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGAici functiona o fabrica de cascaval, una dintre cele mai renumite din judet… activitatea s-a mutat de vreo 8 ani pe la Provita de Jos. Se producea cascaval Vidraru si Zamora. Mie imi placea Vidraru, ca avea mult lapte, nu stiu daca se mai face. Cascavalul Zamora am inteles ca este marca inregistrata, fiind un produs 100% al Busteniului.

Nu foarte departe de aceasta locatie a fost si hanul Slonul de Piatra, cel mai vechi han de pe Valea Prahovei, ce era atestat prin secolul XVII si care a fost incendiat de turci in secolul urmator.  Cand eram la scoala generala, ne-a dus la ruine profesorul de istorie.

SAMSUNGAleea profesorilor de la scoala „Regina Elisabeta”… la doi pasi de casa

SAMSUNGUn loc de basm…

182

a

b

Apoi, am fost tot intr-o zi si la mormantul lui Aron, nu, nu Pumnul, ci Jinga… fostul primar. In perioada cand era primar s-au construit biserica din Poiana Tapului si podul spre Zamora:

SAMSUNGIntreaga familie Jinga. O poza cu fostul primar poate fi vazuta in holul Primariei Busteni

SAMSUNGDupa ce iesisem din Cariera de la Piatra Arsa

SAMSUNGSi pe sus, pe Platoul Bucegilor… nimeni la Sfinx, pentru ca sufla un vant puternic si telecabina nu functiona

SAMSUNGBaza Salvamont de la Baba Mare a fost revopsita

SAMSUNG

SAMSUNGSpre VF. Omu si Vf. Bucura

SAMSUNGVedere spre Cerdac, de acum, pe acolo va sta zapada pana prin aprilie-mai

SAMSUNGO vreme splendida… aparent. Vantul te lua pe sus 🙂

SAMSUNGCeea ce nu ne-a impiedicat sa ajungem pe Vf. Bucura… cabana Omu este inchisa de ceva timp. Deasupra varfului, niste corbi, nu pareau a avea o problema cu vantul

SAMSUNGUna dintre crucile de pe Vf. Bucura

SAMSUNG

SAMSUNGDestinatia: Sinaia, pe la Cota 1400

Traseul turistic: Busteni – Babele – Sfinx – Cerdacul vaii Cerbului – Mecetul Turcesc – Drumul Granicerilor – Refugiul Batrana – Vf. Batrana – Culmea muntelui Batrana – Valea si Canionul Horoabei – Manastirea Pestera Ialomitei – Padurea Cocora – Complexul sportiv Piatra Arsa – Piciorul Pietrei Arse – Poiana Stanei Regale – Busteni

Mai era putin si s-ar fi implinit un an de cand voiam sa ajung pe muntele Batrana… insa toate se fac la timpul lor. Pe 12 septembrie, anul trecut, am vrut sa ajung pe acel munte, pe un alt traseu decat acesta de fata. Aici imi propusesem sa merg: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/12/cand-te-cheama-poate-ca-trebuie-sa-mergi-muntele-doamnele-si-culmea-batrana/

Pe muntele Doamnele am mai fost de cateva ori in ultimul an, deci nu mai avea rost, asa ca am schimbat traseul. Sa continui tot cu primii pasi 🙂 Nu aveam de gand sa merg, de fapt, pe muntele Batrana. Cel putin nu ma gandeam la asta vineri. Insa vineri am primit un minunat cadou de la dl. Panac, directorul de la Telecabina Busteni, o carte din 2014 despre toata istoria vanatorilor de munte, dumnealui activand in aceasta arma ani de zile, avand gradul de colonel. Cartea a fost scrisa de un alt colonel, dl. Gheorghe Suman, si este exceptionala si de real folos pentru mine, aflat intr-o mare munca de documentare… stiti, ghidul! 😉 Ei bine, aceasta carte, „Glorie, Speranta si Onoare”, trebuia sa ajunga la una dintre cele mai indreptatite persoane sa o citeasca… si nu stiam de unde sa o cumparam. Daca are cineva un telefon valabil de la editura Univers Stiintific si la care sa se si raspunda, este rugat sa-l posteze.  Si tineam acea carte ca pe o relicva, ceva de mare valoare, si abia asteptam sa o dau… pentru ca tot datorita d-lui Panac mai aveam inca una.

Vineri, cartea parca ma ardea in rucsac, pentru ca stiam ce inseamna aceasta carte pentru cineva… cum aveam treaba la serviciu, nu as vrea sa-mi amintesc cat de repede am lucrat, cat de repede am alergat si cu ce febra musculara m-am ales. Sambata, oricum umblasem mult, iar dupa lasarea intunericului, abia mai mergeam 🙂 Dar am zis eu ca remediul nu poate fi altul decat un traseu lung pe Bucegi… adica la Vf. Batrana. Nu stiu ce mi-a venit, dar nu i-am zis decat lui Matrix unde vreau sa merg… apoi l-am stresat si pe el, in ideea de a-l face sa renunte, ma gandeam ca imi sta mai bine fugind pe coclauri, decat mergand. O idee ratacita, clar 😉

… si ajung cu el la telecabina din Busteni, iar la 9:30 eram pe la Sfinx, dupa ce coborasem din telecabina la statia de la Babele. Eu, imbufnat, iar plecasera boii de acasa si ma straduiam sa-i adun de pe pasunile altora.

SAMSUNGImi place foarte mult acea cupola ce alcatuieste varful muntelui Batrana. Fiecare dintre noi vedem lucrurile prin prisma a ceea ce stim, citim, etc… fiecare vedem cu proprii ochi. Ar trebui insa sa incercam sa deschidem ochii, mai degraba la nou, decat la sf-uri. Urmaream de curand alaturi de cateva sute de internauti, expeditia unui domn prin Bucegi care voia sa ajunga… in grota uriasilor dintre Sfinx si Babele, inchisa de americani si de alti nenorociti care vor sa ne foloseasca, stiti, chestii din acestea 🙂 Nu vreau sa spun prin asta ca nu am fi manipulati si folositi… apoi postase o poza cu „expeditionarii” fata de care americanii nu aveau cum sa mai ascunda secretul,  cu ei printr-o pestera din zona Cimitirul Elefantilor, mai jos de Babele 🙂 Si unii credeau ca au intrat in grota aceea, secret mondial.

Am si eu doi prieteni, un barbat si o femeie, cam pe aceeasi linie… pe unul l-am dus periodic pe munte, a invatat o multime de chestii si acum spune ca el le stia de mult, de mult timp, si de fapt, nu stia nici macar ce lemne sa foloseasca pentru foc sau ce semnificau unele marcaje turistice… iar celalalt, ar crede mai degraba ce scrie cineva pe net sau intr-o carte, decat pe mine, chiar daca realitatea arata ca eu am dreptate. Cand ii spun ca nu exista ce se spune, imi spune de unde stiu, ca-i cred idioti pe nu stiu cati, ca eu le stiu pe toate… desi s-a convins de zeci de ori ca nu se sustine ceea ce se vehiculeaza de cate unii.  Categoric ca nu le stiu pe toate, nimeni nu ar putea, dar in materie de Bucegi, sa-mi vii mie cu poze din Avenul Babelor si sa zici ca ai intrat in grota descrisa intr-o fabulatie, este peste putinta de acceptat. Astia care umbla prin Bucegi cu tot felul de idei ca elibereaza lumea de povara minciunii, ca dacii, ca sa murim ca unul pentru nu stiu ce, astia sunt doar pacienti care umbla in libertate. Noi avem nevoie de o mana de fier care sa ne conduca, sa ne ridicam prin munca si sa ne remarcam prin educatie, civilizatie, alt tip de rezultate…

SAMSUNGSpuneam anul trecut, tot in septembrie, despre eroziunea de la Sfinx… priviti acum, la un an distanta… Pentru ca nu costa cine stie ce, ideea nu este atractiva. Am inteles ca aceia de la Consiliul Judetean Dambovita au preluat ideea intr-un proiect si o vor aplica… mai incolo, mai tarziu 🙂  Sper sa se faca intr-o zi la Sfinx o amenajare, suntem prea needucati ca sa pastram ce avem. Aici scriam anul trecut o poveste despre acest monument realizat de om: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/15/renaturare-la-sfinx-oare-ar-fi-bine/

SAMSUNG

SAMSUNGUn monument foarte frumos, doar ca el nu vine din perioada geto-daca, cu Zamolxe, stramosii… ci de prin 1935. L-a cioplit cineva de nici o suta de ani, retineti: DACA ACEST CHIP AR FI EXISTAT, ISTORIA AR FI PASTRAT IN DIFERITE DOCUMENTE DESCRIEREA SA. PRIMII BUCEGISTI, ACEIA CARE AU PUS BAZELE TURISMULUI IN BUCEGI, NU SCRIU NIMIC DESPRE EL. REGINA ELISABETA, CU POVESTILE EI FASCINANTE DESPRE BUCEGI, NU FACE REFERIRE, CAROL I, REGINA MARIA, NESTOR URECHIA, FRATII SCHIEL, MIHAI HARET, STARETUL NIFON -CEL CARE CONDUCEA PRIMA ASOCIATIE TURISTICA DIN ISTORIA BUCEGILOR, ASOCIATIA „SINAIA”, DENSUSIANU IN „DACIA PREISTORICA”, BADEA CARTAN CARE TRECEA BUCEGII… NICIUNUL NU SCRIE DESPRE ACEST CHIP CARUIA NOI II SPUNEM SFINX. ASTAZI ESTE UN SIMBOL NATIONAL PENTRU CA-L ALATURAM STRAMOSILOR NOSTRI GETO-DACI, DAR EL NU VINE DE ACUM 2000 DE ANI. TOTUSI, ESTE O FIGURA SUPERBA, CE TREBUIE PROTEJATA, FIIND UN OBIECTIV TURISTIC.

SAMSUNGUn ambalaj 🙂 ce vine sa spuna mult despre educatia noastra. Nu mai avem unde sa solutionam probleme hormonale decat pe iarba, pe langa Sfinx 🙂 Dragi cititori, observati ca aici s-au iubit o Geta si un Dac 🙂 Probabil, noaptea, au venit la Sfinx sa li se arate vreun spirit si de frig, ce sa faca si ei… au pornit centralele. Cine stie cate a mai vazut si stanca asta…

Am pornit pe traseul marcat cu banda galbena ce suie la Vf. Omu, dorind sa mergem pe poteca de la baza Cerdacului si sa ajungem la intersectia cu traseul ce vine din Valea Ialomitei spre Omu.

SAMSUNG„Bolovanul lui Radu” – asa ii va ramane numele 🙂 Ajuns in acest loc, un prieten face mereu un popas

SAMSUNGCe imi plac astfel de peisaje… bine, am facut multe-multe poze pana mi-a placut una

SAMSUNGO privire spre Vf. Omu, inainte de a intra pe poteca de sub Cerdacul vaii Cerbului, dar noi nu aveam vreo treaba cu Omu

SAMSUNGIzvorul de la Cerdac, uneori curge, alteori nu… ieri i-am ascultat doar eu murmurul

SAMSUNGStanca uriasa denumita Mecetul Turcesc… un idiot, ca sa merg pe linia spusa de un prieten… a scornit o poveste cum ca de aici aruncau dacii copiii nascuti cu handicap. In conditiile in care noua nu ne-au ramas mai mult de 150 de cuvinte dacice si cateva inscriptii, vine un prost sa spuna asa ceva. Si multi cred ca asa au si stat lucrurile…  Unde este sageata galbena, trebuia sa ajungem, de acolo incepe Drumul Granicerilor, vechea poteca de granita dintre Vechiul Regat si Transilvania.

SAMSUNGIn drum spre Mecet, trecem si pe langa o alta stanca, denumita Saturn, tatal zeilor 🙂 Ca stanca si ca obiectiv, este interesanta, dar nu are vreo treaba cu vreo legenda, cu zeii, cum se mai crede… daca as sta sa ma ocup de asemenea prostii, as veni cu vreo 200 de stanci de prin Bucegi ce merita o denumire.

SAMSUNGLasam traseul din Valea Ialomitei, se vad stalpii, si mergem deasupra Mecetului. „Montaniarzii” scoliti pe site-uri de inchipuiri spun ca este o pestera in aceasta stanca, de fapt, este o grota mica, in panta, fara nimic interesant… dar deja are tot felul de povesti, evident, toate sunt adevarate 🙂 🙂

SAMSUNGPrivim prin Valea Ialomitei pana la acea mica pata din zare: Lacul Bolboci

SAMSUNG

SAMSUNGPestera celebra care ar comunica subteran pana sub Vf. Omu. Va dati seama ca are doar cativa metri si ca totul este o poveste… sa precizez ca nu este aceea din Mecet, este alta 🙂

SAMSUNGValea Gaura, cea mai frumoasa si mai lunga vale din Bucegi

SAMSUNGNu-i asa ca sunt superbe? Am mai stat pe aici, o vreme, sa ma uit, Matrix, care intotdeauna merge inainte, nu a venit 🙂

SAMSUNGEu mai pierd timpul, abatandu-ma constant de la traseu… cand vad doar poteca, ma plictisesc, si imi fac de lucru unde vad cu ochii. Putini au rabdarea lui Matrix 🙂

SAMSUNGO privire inapoi, cu galben, Vf. Omu, cu rosu, stanca Saturn, si in dreapta Mecetul Turcesc… vedeti in dreapta si stancile albe, calcarele in care se afla acea pestera… in spatele stancilor este Valea Gaura. Grota, daca ar merge mai departe de cativa metri, ar da in peretele acelei vai, in niciun caz nu ar ajunge spre Omu

SAMSUNGSi inainte, Drumul Granicerilor… ce mai fugeam pe aici pe 14 iunie, la ultramaratonul Bucegi-Leaota.

SAMSUNGCupola Batranei 🙂 hai ca mai avem putin…

SAMSUNGSi s-a gasit un turist normal care sa lege acest indicator abandonat pe sol. Niciodata nu l-au montat realizatorii traseului turistic pe stalp. Punctul rosu este marcajul ce traverseaza culmea muntelui Doamnele…

SAMSUNGTot  pe langa traseul turistic… vazusem eu candva ceva ce trebuia pozat acum mai in detaliu

SAMSUNGAceasta punte suspendata… foarte frumoasa!!! 🙂

SAMSUNGPutin inclinata spre stanga

SAMSUNGCativa pasi, nu mai multi… ca nu stau bine cu echilibrul in general, iar atunci, in mod special

SAMSUNGDesi nu s-ar zice

SAMSUNGDin nou Valea Gaura, poate o sa mai merg pe aici, luna aceasta sau cealalta, sa coboram in Simon de data asta… pe triunghi galben…

SAMSUNGAcum sa revin la muntele Batrana, ne apropiam… prin acest jnepenis am mers 8 minute si au fost facuti 1207 pasi, fiind consumate 38 de calorii… asa spunea o jucarie de-a lui Matrix. Varful acesta, Batrana, situat la 2181 m altitudine, este considerat de unii mistici, un loc al energiilor negative, aflat in antiteza cu Gura de Rai. Oricum, cu energia mea negativa din acea zi, bateam orice 🙂 …are unul din Busteni un taxi si pe masina scrie „ma invidiaza concurenta” :)… asa si cu mine 😉 Il invidiaza concurenta, auzi…

SAMSUNGRefugiul Batrana

SAMSUNGSpre dreapta continua Drumul Granicerilor, pe directia aratata de sagetile rosii intalnim traseul turistic ce coboara prin Valea Doamnei pana aproape de pensiunea Cocora, marcat cu triunghi rosu. Pe indicatorul din fata scrie 2 ore si jumatate, eu zic ca daca ati ajuns pana aici, nu aveti cum sa nu ajungeti la acea pensiune situata vizavi de statia de telecabina de la Pestera, in cel mult 2 ore. Pe directia aratata de sagetile galbene este limpede ca ne indreptam spre polul răului 🙂 Am intalnit si o turma de ovine, deci le place si lor raul 😉 se spune ca vietatile ocolesc astfel de locuri, ca ele simt mai bine decat omul… dar cate nu se spun, si daca nu le asezi pe un fundament, o iei asa, pe campii, sau pe culmea muntelui Batrana…

SAMSUNGJnepeni „colorati”

SAMSUNGFoarte frumos 🙂 un covor de licheni albi… este clar ca eram prin zona varfului Batrana

SAMSUNGPoluare zero

SAMSUNGPe varf 🙂 Aici am facut un popas sa mancam, sa privim, eu m-am simtit bine 🙂 pe aceasta cupola… se mai spune ca o cupola este cea mai buna constructie de sustinere a vietii 🙂 Odata, mi-a zis cineva sa nu ma duc intr-un loc, ca ma prind niste reptilieni si nu am cum sa ma apar de ei… Oooo! dar mi-a fost asa de teama, incat a doua zi am ajuns acolo… dar fiind de-al casei, ne-am strans doar mainile, am facut schimb de telefoane si de like-uri pe facebook 🙂 Restul va povestesc intr-o alta viata… nici fata in fata nu am cum sa va spun, ca ar trebui sa plece doar unul, nu-nu, secretul este secret 🙂 🙂 Ati fi foarte suprinsi daca ati afla cate sute de persoane cred cu tarie astfel de scenarii…

SAMSUNGCe peisaj! Pe acolo este traseul „Drumul Granicerilor”

SAMSUNGVarful Batrana, de acolo venim, o privire inapoi… foarte frumos, mai vin pe aici, cat de des am sa pot…

SAMSUNGAcolo, jos, sunt traseele spre Babele, Valea Ialomitei-Omu, culmea Doamnele, Valea Doamnei. Il zapacisem pe Matrix. Razvan, la telefon, imi spunea sa fac o diversiune si sa-l las pe acolo 🙂 Venea el acasa singur… 🙂 El nu mai avea chef tot stanga, tot dreapta, iar eu aveam tot timpul din lume 🙂

SAMSUNGPe acolo urma sa coboram, intersectam un drum, faceam dreapta si ajungeam la stana din valea Horoabei

SAMSUNGAdica aici

SAMSUNGAm inceput sa coboram prin pitoreasca vale a Horoabei

SAMSUNGPeisajele sunt extraordinare, acest traseu este unic in Bucegi si nu este deloc usor, asa cum spun cate unii pe diverse forumuri… veti vedea in imagini

SAMSUNGSe merge drept inainte… ei bine, pe acest traseu pitoresc l-am intalnit pe dl. Claudiu si pe sotia dansului. Dansii mai citesc pe aici si le multumesc pentru ca am reusit sa ne cunoastem. Marturisesc ca am fost foarte surprins si nu mai stiam ce sa spun 🙂 Pe acolo nu ma mai intalneam cu oameni de pe acest blog, dar este posibil orice. De-a lungul timpului, am intalnit multi oameni de munte datorita acestui blog… si cand merg prin oras, sunt tot felul de oameni cu care ma salut, vorbesc… am o mica multumire, am facut cate ceva, unii ma cunosc asa cum sunt, exista ceva familiar care ne leaga.

SAMSUNGCand vedeti apa izvorand din stanca, sa nu aveti niciun dubiu… este cea mai buna. Cand o vedeti curgand prin albii, ar trebui sa va puneti intrebari. Un astfel de perete cu izvoare nu are cum sa aiba decat o apa curata

SAMSUNGPe sub acea stanca trebuie coborat, nu se trece pe deasupra 🙂

SAMSUNGCam asa ceva

SAMSUNG

SAMSUNGPe acolo am coborat, ii lipseste o treapta, dar cand ai picioarele lungi, nu este vreo problema

SAMSUNGMai mergem putin si intalnim o alta scara, mai mare, metalica, mult mai sigura

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGIata cine a facut uriasul efort de a transporta pe bucati, prima scara metalica in acest loc. Din pacate, a fost luata de o viitura, iar aceasta recenta a fost amplasata de salvamontistii damboviteni

SAMSUNGSplendid!

SAMSUNGMai multi tineri coordonati de salvamontisti invatau tehnici de escalada si de salvare

SAMSUNGI-am privit putin, apoi am continuat sa coboram

SAMSUNGPe acolo trece traseul 🙂

SAMSUNGDin dreapta, de la nici 20 metri, iese acel suvoi de apa

SAMSUNGSa intram, asadar

SAMSUNGDupa ce trecem prin acel tunel, vine iar o coborare accentuata. Va spuneam ca nu este un traseu usor, multi asa il lauda. Pentru un om de munte, obisnuit cu tot felul de trasee, poate fi unul usor. Atat timp cat pe aici exista riscul sa te accidentezi grav, nu recomand acest traseu pentru incepatori… asa, cu mai multi, asigurati in coarda, unii incepatori pot merge

SAMSUNGPoteca vine de undeva mult deasupra cascadei… si este foarte stramta

SAMSUNGAcesta a fost primul marcaj al traseului… trebuie sa stiti ca acest traseu nu este unul turistic. Ca sa devina turistic, deci omologat, trebuie sa indeplineasca niste conditii… cam greu de amenajat pentru a indeplini toate criteriile. Altfel, pentru cei cu experienta montana, este un traseu spectaculos.

SAMSUNGIn poiana Horoabei

SAMSUNGNoua cabana Horoabele, noua, pentru ca i s-au mai facut niste imbunatatiri, modificari vizibile

SAMSUNGAcces spre zona curtilor manastirii Pestera Ialomitei… vedeti si un mic izvor, sper sa nu aveti vreodata intentia sa beti apa din el. Mirosul, desi persistent, nu le spune unora nimic… pe ideea batraneasca si imbecila ca „apa, daca trece de 7 pietre, este buna de baut”.

SAMSUNGAsta ca sa stiti sa nu bateti drumul de pomana 🙂 Probabil se fac ca lucreaza si inventeaza pretexte sa cheltuie banii, zic si eu, parerea mea 🙂 neavand incredere in astfel de „proiecte”… adica trecutul nu-i recomanda. Au mai incercat ei sa dezvolte turismul in Bucegi, cheltuind milioane de euro, nerealizand, insa, nimic

SAMSUNGCurtile manastirii si biserica veche

SAMSUNGBiserica noua cu hramul Sf. Nifon

SAMSUNG

SAMSUNGAproape de padurea Cocora sta aceasta podoaba de toamna

SAMSUNGIn trecut, acest traseu se numea „Drumul lui Butmaloiu”. Pe acest marcaj am venit de la hotelul Pestera si ne indreptam spre Complexul de la Piatra Arsa. Daca primul este in Valea Ialomitei, ultimul se afla pe Platoul Bucegilor

SAMSUNGSe vede Complexul, de unde noi trebuia sa facem dreapta. Continuand pe marcaj banda albastra, se ajunge pana in Poiana Stanei Regale.

Dar sa nu plecam asa repede 🙂 Nu inainte de a vedea cate masini platesc taxa de parcare la bariera de la Piatra Arsa:

SAMSUNGTot ce se afla intre acele panouri sunt platitori de „taxa”

SAMSUNGPe stanga drumului spre complex sunt niste adaposturi pentru cai

SAMSUNGBun, si ajungem si la complex. Spuneam acum cateva luni ca administratorii au demolat cabana veche, in loc sa o repare, sa o conserve cumva, ei au daramat-o. Ca si cum iti duci la maculatura albumul de familie cu pozele bunicilor. Fraierii si-au dus la gunoi istoria si au ramas cu o constructie inestetica din beton. Spuneau ca ridica altceva mai frumos, stiti, vechea poveste, dar vad ca au turnat o fundatie departe de fostul loc al cabanei.

SAMSUNG

SAMSUNGAcesta este locul denumit „stadionul de la Piatra Arsa”… pe aici se antreneaza, adica dau niste ture de teren, sportivi din diferite loturi. Ierburile acelea nu au fost taiate in vreun an, noroc ca mai cade bruma, mai intra vacile 🙂 Pana la urma, este senzatia aceea ca te antrenezi in mediu ostil :)) Sigur despre asta este vorba…

SAMSUNGSi am ajuns si pe Piciorul Pietrei Arse, apropiindu-ne de intrarea in padure. La 16:45 eram in fata complexului, 30 de minute mai tarziu eram pe poteca de pe Piciorul P.A.

SAMSUNGS-a dus si banca asta, invinsa de timp

SAMSUNGInchei cu o observatie facuta anul trecut, tot in acest loc… dar mai bine sa pun link spre acel articol: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/07/intoarcerea-la-inocenta-poiana-stanii-regale/

Pe la 18:30 am ajuns acasa, nu eram obosit, contrar asteptarilor proprii, ci eram asa, impacat cu soarta 🙂 Febra musculara imi disparuse si nu simt nimic nici azi, luni. Dupa cateva nopti in care am dormit foarte putin, ma asteptam sa fiu praf. Pe la 1 noaptea faceam baie 🙂 pe la 3 am reusit sa adorm, pe la 8 am plecat cu treburi de serviciu. Am avut energie de la polul răului :)) Am si baut 2 cani de ceai din flori de rododendron, imi spusese mie parintele Ioanichie de la schitul Sf. Ana, acum cativa ani, niste chestii despre acest ceai. Apoi, eu daca mai dau si la altii, mai imi spun si ei… despre efecte.

As mai adauga si ca pe abrupturile muntelui Moraru am vazut prin binoclu multe capre negre, ca imi place sa gasesc anumite pietre albastre, destul de rare, si ca, bineinteles ca am gasit una, ca erau multi turisti pe trasee, in special pe Drumul Granicerilor, ca am luat cazaturi cat pentru tot anul, nefiind atent… si m-am ales cu mai multe semne de buna purtare, stiam eu ce stiam de nu am mers pe acea punte suspendata, poate cadeam de pe acolo :)… ne-am incurcat cateva minute bune prin niste jnepeni, dar mi-a placut sa aud cum il cuprindea disperarea pe Matrix 🙂 … mai era ciobanul de la iesirea din padurea Cocora ce striga: „Uuu!” asa, in nestire. Nu era nici macar ecoul ca sa-i raspunda, dar el striga intruna, ii placea sa se auda si cred ca si radea 🙂

Treaba este ca daca ai ceva conditie fizica si iti place muntele, retii o gramada de aspecte!

A 6-a editie de Marathon 7500

… a venit si a trecut! 🙂 La anul vine urmatoarea…

Cum a fost aceasta editie? Se pot spune multe, eu consider ca a fost cel mai greu concurs de alergare montana la care am participat pana acum. Cu toate ca alergam a patra oara pe acel traseu, mi s-a parut foarte dificil.

8Am plecat joi, pe 17 iulie, pe la pranz, ca sa fiu acolo vineri dimineata la ora 6, cand se dadea startul in cursa de 90 km. Pe la telecabina am stat de vorba cu dl. Panac pe tema unui ghid turistic, apoi de la Babele am coborat usor spre Pestera.

Pe acolo, pe la Babele, era ceata, umezeala, liniste… m-am simtit insa bine, parca eram acasa 🙂 o senzatie ce nu poate fi descrisa. Pana la Pestera mai coborau cateva persoane, le vedeam mai jos de mine.

SAMSUNGLa Babele

SAMSUNG

SAMSUNGZona Pestera

Am ajuns la tabara si am inceput sa montez cortul. Picura usor, iarba era uda, am gasit un loc care mi-a placut si gata si cortul. Langa cortul meu mai era spatiu si pentru cortul lui Iulica, prietenul cu care alergam. El a venit mai pe seara si atunci am si fost sa luam numerele de concurs, harta traseului, etc. Pana atunci, insa, am stat intins in cort, cred ca a fost prima oara din luna iulie cand am simtit ca ma odihnesc pe bune 🙂 Era liniste, era perfect, vantul mai zguduia uneori cortul, ploaia cadea usor si o auzeam… si, la un moment dat, mi s-a facut foame. Dar de o asemenea maniera de parca as fi tinut post nu stiu cat timp… mai bine de 30 de minute am mancat continuu. Bulimie, ce mai :)Insa cred ca din cauza ca simteam apropierea concursului… si trebuia sa am resurse, cred ca era un semnal de la creier 🙂

SAMSUNG

SAMSUNGCortul, ma gandesc ceva pana il amplasez… sa fie ceva deosebit in decor, iarba, etc… sa ai senzatia ca te afli in natura 🙂

Bun, vine Iulica, am stat de vorba, am fost si la sedinta tehnica, mi-am dat seama ca a doua zi vremea va fi instabila, dar pe noi, care cunosteam Bucegi, ne avantaja. In cursul noptii a fost foarte rau, ploaie si vant, dimineata era rece… si plecam catre start. Ni se spune sa luam cu noi un polar, o haina in plus.  La start ni s-a controlat echipamentul, daca eram imbracati adecvat, aveam frontale, folie de supravietuire, etc…

SAMSUNGSedinta tehnica

Vine ora 6 a.m. si incepem… Circa 60-70 echipe Elita masculin, la care se mai adauga cateva echipaje Elita feminin si Elita mixt, fugim pe drumul forestier pe la hotelul Pestera, apoi facem stanga pe marcaj banda rosie, prin Padurea Laptici. Pana la acea intersectie, conversez cu Bubulu, apoi ne despartim. Urcam Padurea Laptici pentru a iesi in Platoul Bucegilor. Sus, la golul alpin cand iesim, ne ia vantul in primire, continuam spre Valea Dorului si ajungem la primul post de control la ora 7:05. Eram in primele 25 de echipe.

Continuam urcand spre Saua Vf. cu Dor, apoi coboram pe versantul estic al muntelui Furnica. Trecem de Cota 1400, de schitul Sf. Ana, unde stau putin de vorba cu parintele Nicolae, dumnealui voia sa ma ajute cumva, dar nu stia cum, frumos gestul 🙂 Ajungem si la al doilea post de control, situat la Poiana Stanii, la ora 7:53, asadar, eram in grafic… trebuia sa fim la ora 8, insa eram putin mai devreme. De fapt, nu contau 5-10 minute in plus sau in minus.  Important era sa nu fugim foarte tare, pentru ca partea mai dificila incepea abia cand alergam pe traseele din jurul varfului Omu. Pana atunci „ne puteam juca” pe Piciorul Pietrei Arse si pe Jepii Mari si Mici… ca o incalzire 🙂

Depasim alte echipe, folosim scurtaturi si ne alegem cu mai multe observatii, dar asta este, scurtaturile erau permise de regulamentul competitiei… important era sa atingi punctele de control. La 9:03 eram la Complexul Piatra Arsa de unde ne grabeam spre Jepii Mari ca sa ajungem la Busteni. Coboram bine si pe Jepii Mari si la ora 10:05 eram la Busteni, la intrarea in traseul pe Jepii Mici. Planul era sa sosim la tabara, in postul 6, la ora 12:30. Nu ne-am grabit pe Jepii Mici, dar nici nu am mers la pas usor, am tinut acelasi ritm… Iulica stie mai bine de ce am impus acel ritm, pentru ca dupa mai multe participar, inveti traseul pe de rost si cunosti toate problemele. Trebuie sa stii unde sa alergi si unde sa te odihnesti mergand repede… daca mizezi totul pe viteza, este foarte greu sa ai acelasi ritm pe 90 km. Marathon 7500 este o cursa inteligenta, daca reusesti sa nu fugi de disperat la vale si de nauc la deal, poti incheia concursul intr-un timp de care sa fii multumit.

10Iulica pe Jepii Mici

11Tot pe acolo si eu

La 12:04 eram la Babele, unde era un frig patrunzator, vantul sufla puternic si cei din postul de control erau inghetati. Organizatorii, CPNT Brasov, au facut eforturi considerabile pentru ca totul sa fie cat mai bine… Silviu Balan, cel care prezentase traseul la sedinta tehnica, se afla la iesirea din Piciorul Pietrei Arse, deoarece fiind ceata, concurentii se puteau rataci. Apoi l-am regasit pe Jepii Mici, dupa care la Omu… mai multi CPNT-isti patrulau pe trasee pentru ca totul sa fie cat mai in regula… alaturi de cativa salvatori montani damboviteni.

La 12:39 eram in tabara la cort, sa luam ce mai era nevoie pentru partea a doua a traseului. Tocmai atunci s-a pornit o ploaie torentiala puternica… asa ca am decis sa mancam ceva, eu nu mancasem de dimineata din motive lesne de inteles. Cu o zi in urma mancasem prea mult 🙂 La ora 13:04 am plecat spre Vf. Omu, mai ploua, dar usor. Insa, mai sus, pe la Mecetul Turcesc, a venit peste noi o ploaie similara. La ora 14:47 eram in cabana Omu bifand postul cu nr. 7. Eram in regula, nu eram obositi, stiam ca in ritmul acesta am fi scos un timp sigur de 23 ore. Cornel de la CPNT ne-a incurajat mereu, si in alte posturi, si pe traseu, atat el, cat si alti prieteni…

Iesim din cabana si fugim prin ceata spre Valea Cerbului. Datorita faptului ca stiam fiecare curba si stanca mare, am reusit sa taiem serpentinele si sa ajungem mai jos de stana, acolo unde nu mai era ceata. Ne-am bucurat insa degeaba, nu dupa mult timp a venit iar ploaia, care a cazut peste noi pana mai jos de Plaiul Fanului. Totul era ud, cum atingeai verdeata, aceasta se scutura pe tine, picura de peste tot, insa aveam suficienta determinare sa nu ne oprim. Astfel, am sosit la postul de la Gura Diham… trebuia sa fim la ora 17, insa eram la 16:39. Am stat putin acolo si am inceput sa urcam spre Poiana Izvoarelor. Langa cabana, noroc cu niste molizi desi, sub care am stat de ploaie. Parca ploua si mai rau 🙂 Am stabilit sa urcam mai repede si la Omu sa stam un timp, sa ne schimbam, sa ne incalzim, si apoi sa plecam spre Ciubotea. Nu eram obositi, pentru ca nu am fortat nici pe urcari si nici pe coborari, era un ritm pe care il puteam duce pana la capat. Asteptam iesirea din Valea Gaura ca sa fugim pe Drumul Granicerilor, si ne pregatisem pentru ea… era un moment psihologic. Insa…

Ne-am ascuns sub copaci, am mers mai usor, in speranta ca ploaia se va opri pana la Abruptul Bucsoiului… Am ajuns alte echipe, ne-au ajuns alte echipe, asa ca pana la postul 9, situat La Prepeleag, am mers toti la distante apropiate.  Intr-o discutie cu un membru al altei echipe, el fiind suparat foarte tare pe vreme, i-am spus ca sper sa fi ajuns toti cu bine care erau inaintea noastra la cabana Omu si ca poate reusesc si ceilalti. El a spus ca nu-l intereseaza de nimeni si ca important este sa ajunga ei bine. Am crezut ca mi s-a parut ce aud si i-am spus ca eu cred ca mai important este sa ajungem cu totii in regula la Omu. Insa mi-a spus ca pe el il intereseaza sa ajunga ei bine, adica echipa lui. Din acel moment nu am mai mers in ritm cu ei… sa se duca, asadar, pe cont propriu.Totusi, pana La Prepeleag, am ajuns la cativa metri distanta unii de altii.

La postul de control, ploua torential, viza pe fisa de concurs se punea intr-un cort, ce mai, vremea era foarte urata… Iulica si-a schimbat o haina si noi am ramas mai in urma, adica acolo, la post. Am plecat in cateva minute pe Abruptul Bucsoiului, in spatele a catorva echipe. Cu noi a venit si unul dintre arbitrii, Andrei, care amplasase o coarda pe Bucsoiu. Am avut mare noroc cu el…

Eu eram in fata si urcam printre jnepeni. Dupa ce ca ploua, toata apa de pe jnepeni se scutura pe mine… eram ud pana la piele, cred ca toti concurentii au fost la fel, niciun echipament nu avea cum sa reziste la asemenea ploi… echipament de alergare. Ca altfel, luai cizme, pelerine si umblai bine-mersi… Aproape de iesirea din jnepeni ploaia s-a oprit, insa era foarte frig si vantul sufla foarte tare. Cand eram in jnepeni, am observat o chestie interesanta… toate crengile erau pline de apa. Oricat ar ploua, este imposibil sa se umple cu apa in cateva minute… deci de ce nu le scuturasera echipele ce plecasera cu cateva minute inaintea noastra??? M-am uitat in spate, in fata, nu se prea vedea ceva, pentru ca era ceata, nici glasuri nu se auzeau… deci se intamplase ceva.

Ce se intamplase cu ei, nu mai aveam cum sa gandesc, pentru ca imi era foarte frig. Era ca si cum te stropea cineva cu un furtun cu apa in mijlocul iernii 🙂 Pe haine deja se depunea ceva alb, inghetau… Nu aveam cum sa pastrez acelasi ritm cu Iulica si arbitrul, astfel ca Andrei a ramas cu Iulica, iar eu mergeam mai in fata. Cu toate acestea, organismul nu producea suficienta energie, oricat as fi alergat sau urcat de repede, pentru a contracara efectele agentilor externi. Dupa o stanca, in cateva secunde, mi-am dat tricoul jos, haina de ploaie, si mi-am luat din rucsac un polar gros… Am tot urcat, doar cunosteam Bucsoiu si il descrisesem de atatea ori in detaliu, si simteam ca oarecum este mai bine. Eu cu frigul nu m-am avut niciodata bine… era ceata, vant puternic si ploaia se oprise. Daca eram singur, as fi doborat orice record pana la Omu, urcam foarte repede… de altfel, la aceasta editie, din cauza vremii, multi ar fi scos niste rezultate extraordinare. Vremea te silea sa alergi cat mai repede…

Ma gandeam ca sigur se va intampla ceva cu unele echipe… ma gandeam si ca vom avea un avantaj urias, din cauza vremii, multi vor abandona, iar noi, dupa o ora de pauza la Omu, suntem ca noi…

Cum am ajuns la cabana Omu, am luat cate un ceai… apoi inca unul si inca unul. Cam degeaba totusi 🙂 Abia dupa 30 de minute m-am incalzit. La cabana am aflat ca totul s-a incheiat, concursul se oprise si toate echipele erau scoase din trasee. Discutiile intre organizatori infatisau un peisaj al cursei exact asa cum mi-l imaginam… concurentii erau uzi din cap pana in picioare, putine echipe mai erau apte sa incheie traseul, frigul, ploaia, vantul, totul i-a convins pe organizatori sa puna capat acestei curse. A fost cea mai buna decizie ce se putea lua… ii vedeam pe cate unii cum soseau la Omu, imagini ingrozitoare… iar cand l-am vazut pe un domn in pantaloni scurti, m-a luat frigul si mai tare 🙂 M-am dus si mi-am luat o ciocolata calda…

La un moment dat, ne intreaba unul dintre organizatori daca am depasit vreo echipa pe Bucsoiu. Ii spun ca La Prepeleag eram mai multe echipe si ca am plecat ultimii sau penultimii de la acel post, dar ca nu am depasit pe nimeni pe Bucsoiu… mai mult de atat, nu am vazut nicio echipa in fata sau in urma. Atat lui Andrei cat si lui Iulica le-am spus ca echipele din fata noastra au ratat urcarea pe Bucsoiu si s-au pierdut spre Malaiesti. Probabil nu m-au crezut atunci, dar eu care vedeam crengile jnepenilor pline cu apa, stiam ca nu este nimeni inainte… poate trecuse cineva in urma cu 30 minute sau o ora. In niciun caz de cateva minute, cat trebuia sa fie intre noi si ceilalti. S-a adeverit, in cele din urma, ca toate acele echipe pornisera in alta directie… dupa ce au ratacit pe acolo, au revenit La Prepeleag si au urcat si ei pe Bucsoiu, ajungand dupa o ora la vf. Omu. Printre acestia, si echipa cu acel domn pe care il interesa propria persoana. Sincer, desi toti ii compatimeau ca au venit uzi, s-au ratacit, etc, eu sunt singurul care a spus „Asa le-a trebuit!”. Fiind egoisti, au patit ceea ce meritau… ei voiau sa ajunga doar ei bine la cabana si de restul nu-i interesa. La cabana, tipul egoist i-a spus lui Iulian ca noi i-am vazut ca se duc in alta directie, fiind doar la un minut, doua in spatele lor, si ca nu am strigat dupa ei sa se intoarca. De fapt, nici nu conta ca-i vedeam sau nu… eu sigur nu i-as fi chemat inapoi, doar ca nu i-am vazut… Pana la urma, ar fi ajuns la cabana Malaiesti, mult mai safe decat sa urce pe Bucsoiu. Da, stiu, sunt rau, dar astfel de oameni asta merita… deci nu m-as fi deranjat, daca i-as fi vazut, sa-i intorc din drum. Daca te-ai fi accidentat pe traseu, asemenea persoane ar fi trecut pe langa tine si te-ar fi  lasat acolo… aceia care au facut cunostinta cu muntele stiu bine ca am dreptate.

Apoi, ne-am deconectat de la concurs si am iesit din atmosfera… nu mai aveam chef de nimic, am vrut sa raman la cabana peste noapte, dar nu avea cine sa coboare unele echipe spre tabara de baza, asa ca, desi nu voiam sa mai fac cunostinta cu frigul, totusi am plecat cu ei din cabana. A fost bine, pentru ca asa mi-am dat seama cat de buna a fost decizia organizatorilor. Nu mai ploua, in schimb era ceata densa. Absolut toti concurentii, inclusiv eu, ne-am fi ratacit noaptea. Lumina frontalelor se reflecta pe ceata, nu vedeai marcajele, la Mecetul Turcesc ne-am risipit in evantai sa cautam marcajele pe pietre, abia la cascada Obarsiei am scapat de ceata si apoi a fost usor pana la tabara. Totusi, valea aceasta, daca o urci in fuga, o parcurgi intr-o ora si 15 minute, cam asa, pe cand noi, in coborare, am facut 2 ore din cauza cetii.

La 12 noaptea intram in cortul din tabara de baza. Imi era bine, o diferenta de aproape 10 grade intre Vf. Omu si Pestera… A mai plouat si in cursul noptii, astfel ca startul la maratonul cel mic, de 45 km, s-a amanat pana la ora 9. La 7:20 am plecat din tabara spre casa, vantul sufla tare, ploua usor, zona Babele spre care trebuia sa ajung era in ceata, deci acolo era vreme rea… M-am despartit de Iulica, de organizatori si am plecat. Intr-o ora, chiar daca aveam un rucsac mare, eram la Babele, iar la 9:45 ieseam din padure in Busteni…

12Langa Babele

13Fosta cabana Caraiman

14O capra neagra

15Pe Jepii Mici… tot pe aici m-am intalnit si cu Mihai Zlavog si cu multa lume…

Asa s-a incheiat aceasta editie… am aflat mai tarziu ca s-a dat totusi startul la maratonul mic, dar pe un alt traseu. Important este ca toti participantii au iesit mai puternici din aceasta lupta cu natura… si sper sa ne revedem cu totii, sanatosi, la anul. Duminica, insa, muntele si-a luat revansa printr-o zi perfecta…

Povestea prietenului Iulian poate fi citita aici:

http://lulianintaraminunilor.blogspot.ro/2014/07/marathon-7500.html

Mai putin de 24 de ore pana la startul Marathonului 7500

Maine dimineata, la ora 6, se da startul competitiei Marathon 7500.  Sunt doua trasee de alergare montana in cadrul Marathon 7500, un ultramaraton de 90 km si un maraton de 45 km.

Marathon 7500 (7500 vine de la diferenta de nivel), supranumit „regalul maratoanelor din Romania”, a ajuns in 2014 la a 6-editie.

In acest an ajung si eu la a 5-a participare consecutiva… de trei ori la ultramaraton si o data la maraton, iar acum tot la ultramaraton.

Iata cateva imagini de anul trecut:

Cu o zi-doua inainte de acest concurs, parca se schimba atmosfera, incepe febra pregatirilor in care se prind rude, prieteni, colegi, etc. Marathonul 7500 te scoate din tiparele zilnice, doar cand te gandesti la cat este de lung traseul si pe unde ajungi, te asezi putin cu picioarele in apa rece, cum spune cineva 😉 si iti pui intrebarea: „Cum va fi anul acesta?”

Pot spune ca nicio editie nu seamana cu alta, in fata ai un traseu ce strabate cele mai importante trasee turistice din Bucegi. Unii oameni isi propun sa ajunga intr-o zi la Vf. Omu, traseul de concurs te aduce de trei ori la Vf. Omu, din trei directii diferite… si toti ne propunem sa facem acest lucru in cat mai putine ore…

La prima participare am incheiat traseul pe locul 8 in 36 de ore, apoi, de la an la an, timpii s-au redus, 28 ore, 25 ore… ar fi bine sa urmam acest trend. Particip cu un prieten din Brasov, Iulian de la Clubul pentru Protectia Naturii si Turism, club ce organizeaza evenimentul. Cu el nu am alergat in acest an 🙂 ne-am antrenat separat. In schimb, avem un ritm apropiat si ar trebui sa ne potrivim… daca unul alearga prea repede, il oboseste pe celalalt si gata, s-a terminat concursul, nu mai are cine sa alerge.

Ultramaratonul de 90 km de pe Bucegi este o cursa in primul rand tactica, daca nu iti distribui bine resursele, ai patit-o. Cazi psihic, apoi fizic.

O sa aflati mai jos, in aceste zile, detalii despre ce fac la aceasta cursa 🙂 Tot in acest articol. La fel ca in ziua de 28 noiembrie cu piramida de la Sfinx… Multumesc!

SPATIU PENTRU TEXT 🙂

 

VINERI, 18 IULIE, ORA 20:30 – Având în vedere faptul că vremea pe Bucegi a fost întreaga zi total nefavorabilă, cu vânt, ploaie interminabilă, temperaturi scăzute, ceaţă densă pe seară, ţinând cont şi de apropierea nopţii, organizatorii au considerat că nu este cazul să se asume nişte riscuri inutile şi au hotărât, după ce au trecut aproape 14 ore de la începerea concursului de ultramaraton, ca acesta să se încheie. Se fac eforturi pentru recuperarea tuturor concurenţilor de pe traseu şi reunirea acestora la tabăra de bază din zona telecabinei de la Peştera.

Adrian şi colegul lui ajunseseră deja la vârful Omu, venind de pe Bucşoiu, erau în grafic, aşa cum acesta este prezentat mai jos. 

 

SAMBATA, 19 IULIE, ORA 11:00 – Sunt acasa 🙂 Am plecat de dimineata, la 7:20, din tabara de la Pestera, urcand spre Babele si coborand in Busteni, pe Jepii Mici. La 9:45 eram in Busteni. Despre concurs, cred ca veti citi maine seara sau luni. A fost ceva incredibil. Ploi torentiale ne-au surprins si pe Valea Obarsiei Ialomitei, si pe Valea Cerbului, cat si pe Bucsoiu. Niciun echipament de protectie nu avea cum sa reziste acestor intemperii. Era foarte frig si inghetau hainele pe noi, fiind si uzi pana la piele. Nu exista niciun concurent care sa nu fi fost ud… adaugam vantul puternic, ceata… toate acestea au condus la intreruperea concursului. Organizatorii au luat cea mai buna decizie, cred ca s-ar fi intamplat multe nenorociri daca nu ar fi procedat asa. Evident, multi au fost nemultumiti, dar ce sa facem, nu gandim individual, nu conteaza performanta si aventura, ci siguranta tuturor participantilor. Multumesc 🙂 Bineinteles ca mai merg si la alte maratoane, chiar daca la acesta se putea incheia cine stie cum…

 

 

 

TIMPII PROPUSI DE NOI:

Startul se da din fata telecabinei Pestera, la ora 6 a.m.

La ora 7:00 vrem sa fim la primul punct de control situat la cabana Valea Dorului.

La ora 8:00 trebuie sa fim la postul 2 aflat la Poiana Stanei Regale, venind pe directia Saua Vf. cu Dor-Cota 1400-Schitul Sf. Ana

La ora 9:15 trebuie sa fi urcat deja Piciorul Pietrei Arse si sa fim la Complexul Sportiv Piatra Arsa, unde este al 3-lea punct de control.

La ora 10:15 trebuie sa fi coborat Jepii Mari si sa fim la intersectia cu traseul ce urca Jepii Mici, la al 4-lea punct de control.

La 11:45 trebuie sa atingem punctul 5 situat la cabana Babele.

La 12:30 ar fi bine sa fim inapoi la Pestera, la tabara de baza, unde este al 6-lea post de control.

Urmeaza sa plecam in 15 minute din acest loc, pe Valea Obarsia Ialomitei, pana spre Vf. Omu.

La ora 14:25 trebuie sa bifam postul 7 de la Omu si sa incepem sa coboram Valea Cerbului pana la cabana Gura Diham.

La ora 16:30 trebuie sa fim la postul 8 de la Gura Diham si sa incepem urcusul inapoi, spre vf. Omu, prin Poiana Izvoarelor si Abruptul Bucsoiului, portiune de traseu ce reprezinta una dintre spaimele concurentilor.

La ora 18:00 trebuie sa fim la intersectia de trasee „La Prepeleag”, la postul 9.

La ora 19:30 trebuie sa fim la vf. Omu, atingand postul 10.

La ora 21:00 trebuie sa fim la refugiul Ciubotea din zona Bran, la postul 11, dupa ce am coborat Valea Ciubotea. Valea aceasta este foarte urata, se coboara normal in 4 ore. De la refugiu trebuie sa plecam la ora 21:20 spre Valea Gaura.

La 22:45 trebuie sa fim la postul 12 de langa Stana Gaura.

La 24:30 trebuie sa atingem pentru ultima oara Vf. Omu, bifand postul 13, dupa care alergam pe ramura vestica a Bucegilor, fosta granita intre Romania si Austro-Ungaria, ajungand in Saua Batrana si coborand spre Poiana Gutanu.

La ora 2:30 trebuie sa atingem postul 14 situat in Poiana Gutanu si sa plecam spre Saua Strunga.

La ora 3:40 trebuie sa bifam si postul din Saua Strunga, cu numarul 15, si sa coboram spre cabana Padina.

La ora 5:00 ar trebui sa trecem linia de sosire, daca totul decurge bine.

Adaug o intarziere de ora, pentru ca poate pierdem 5 minute intr-un loc sau 5 in altul, etc. In mod normal, daca reusim sa nu rupem ritmul, trecem de stane cu bine, nu dam de vreun urs si nu ne accidentam prin bezna, in 24 de ore am incheia traseul. Ca de obicei, eu ma incalzesc greu si abia pe la Piatra Arsa ma dezmeticesc si incep sa am un ritm bun… oricum, pentru mine ca psihic nu inseamna nimic pana ajung inapoi la tabara, la postul 6. In mintea mea este fixata de ani buni ideea ca, de fapt, atunci incepe problema, traseul, pana atunci am fugit si noi putin, vreo 35 de km. Important este sa nu coboram Valea Ciubotea pe intuneric… pe acolo sunt multe obstacole si vom pierde timp abordandu-le noaptea. Pe lumina, le sari, le ocolesti, vazandu-le de la distanta.

Pe Ciubotea si Gaura ma ia capul in fiecare an, imi zic ca nu mai vin niciodata, ma intreb ce caut pe acolo, intr-un an, in 2011, de nervi, am urcat singur toata padurea pana la stana Gaura. Am ramas in urma, bodoganind, pana nu am mai vazut nicio lumina de frontala in fata, ci doar bezna. Urcam asa, injurand. Apoi, cand m-am saturat, nu mai aveam stare, ca de ce nu mergem mai repede… Aici este frumusetea acestui ultramaraton, treci prin multe stari, totul pare inuman, te intrebi cat poate indura un om 🙂 iar finalul este apoteotic. Cati termina un astfel de traseu? 🙂

In fiecare an, multe echipe nu trec linia de sosire… cei mai multi isi propun sa incheie traseul cu bine, eu vreau un timp cat mai bun, mai jos de pozitia 10.  Acum, cum o vrea Dumnezeu 🙂

In 2012, de la cabana Padina am taiat drumul pe o poteca paralela cu apa Ialomitei, asa am castigat vreo cateva minute, de fapt primul traseu turistic pe acolo era, in trecut. Astfel am depasit un echipaj feminin sau mixt nu mai stiu exact, -ce venea pe drumul auto-, dar cred ca erau doua alergatoare… de la un club sportiv cunoscut. In tabara, am ajuns inaintea lor cu cateva minute… desi nu concuram cu ele, acestea fiind la feminin, ne-am trezit intr-o poveste ciudata. Mare parte din tabara spunea ca vom fi descalificati, unii baieti spuneau ca fetele s-au plans organizatorilor ca am scurtat traseul si ca ele erau foarte orgolioase si nu suportau sa le intrecem, fiind foarte bune… Unii vorbeau, eu stateam linistit, fiindca nu eu am scris regulamentul concursului, ci organizatorii. Prin urmare, orgoliu sau nu, regulamentul avea o prevedere si anume: ca este permisa folosirea scurtaturilor. Probabil anul urmator au luat-o si ele tot pe acolo… asta este, daca nu cunosti, pierzi timp.

Important este sa incheiem acest ultramaraton si sa intram in primele 10 echipe. In acest an, competitia aduce la start peste 200 echipe, unele inscrise la ultramaraton, altele la maraton. Diseara o sa fiu in cortul meu la Pestera si maine pe vremea aceasta alerg… ia sa vad pe unde ar trebui sa fiu… este 10:52 acum… sunt pe laaa… jumatatea Jepilor Mici 🙂

Numai bine!