Cum a fost vremea la sfarsit de aprilie… de 7 ani incoace!

A venit primavara, au iesit ghioceii, s-au trecut ghioceii, infloresc merii si corcodusii, apare frunza la fag, e cald, se topeste zapada de pe versantii muntelui. Ne uitam cum primavara se instaleaza cat mai bine… ca dupa cateva zile sa vedem ca a venit tot iarna 🙂

Sa vedem, oare, asa a fost si in alti ani, la sfarsit de aprilie? Zic sa ma uit din 2010 incoace prin arhiva blogului.

Pai, in 2010, spre sfarsitul lui aprilie, mai era zapada pe munte dar niciun pic in Valea Prahovei sau pana pe la 1700 m altitudine.

Imagine din 18.04.2010.  In 2017, acest peisaj l-am pozat pe 2.04. Deci, daca vom compara 2010 cu 2017,  se poate spune ca in 2017, aici la poalele Bucegilor, primavara a venit mai repede cu circa 2 saptamani.

Fapt confirmat si de o alta imagine:

Acelasi peisaj din 2010, l-am intalnit in 2017 undeva in apropiere de 10.04. Adica am trecut prin acest loc pe 8 sau pe 9.04.2017.

In 2011, pe la sfarsit de aprilie mergeam in Poiana Vanturisului, daduse coltul ierbii pe muntii Baiului, pe Bucegi mai era zapada in special pe vai si pe Platou. Foarte putina prin zona Pestera-Padina, deloc in muntii Diham si Paduchiosu, iar intr-o zi ca azi, de 20, dormeam langa un ulm inflorit.

Spre Piatra Arsa

Peisaj din muntele Paduchiosu

Flori de ulm

Totusi, iarna a mai dat semne si in perioada 15-17.04.2011 si Bucegii aratau asa:

Este cam acelasi peisaj ca in 2017. In Valea Prahovei aveam acest peisaj pe 16.04. in dimineata primei zile de Paste. Diferenta este ca vremea dupa data de 17.04. in 2011 s-a incalzit iar in 2017 s-a racit considerabil 🙂

In 2012, vorbeam tot de primavara… Ne uitam la ghioceii si la leurda din Poiana Stanei:

Poiana era plina de ghiocei si branduse

Comparativ, venirea primaverii pe aici, seamana in 2010 si 2012.

Si pe platou era zapada, vazusem pe 16.04.2012 schiori in drum spre Piatra Arsa. Totusi, zapada nu mai era cine stie ce:

In anul 2013, zapada era destula de Bucegi dar vremea in Valea Prahovei era peste asteptari. Oamenii au dus animale la pascut, am vazut bureti negri, ceea ce in 2017 nu am observat.

Oricum, traseele pe Jepii Mari si Jepii Mici erau pline de zapada…

In 2014, aceeasi ciudatenie, iarna in toata regula pe Bucegi si primavara frumoasa la poale:

Pe 21.04. era atat de bine ca deja ieseam in natura 🙂

Intr-o zi ca azi eram pe aici. Daca nu ar fi nins, si azi in 2017 era acelasi peisaj, la vegetatie ma refer.

La fel, daca nu ningea, acelasi peisaj ar fi fost si in zona Poiana Stanei. Anii 2014 si 2017 seamana pana la un punct.

In 2015, la sfarsit de aprilie leurda era mai mica, inflorea irisul pe care-l dadusem unei cunostinte, urzicile erau mici, abia apareau frunzele fagilor. In acest an, primavara, fata de 2017, a venit mai tarziu cu o saptamana, doua.

Padure spre gol alpin, muntii Baiului

Peisaj cu leurda 29.04.

Asa erau urzicile pe 23.04. In prezent, ele sunt sub zapada dar mult mai mari si nu se mai culeg.

Iar pe Bucegi era zapada consistenta, dupa procedeul sus iarna si jos primavara:

Anul trecut, in 2016, spre sfarsitul lunii, primavara era la ea acasa. Se curata poteca regala de la Sinaia de frunze, se curata cimitirul eroilor de pe Valea Rasnoavei din Predeal, in Predeal chiar venise primavara. Pe 26.04. faceam poze de la Floresti-Prahova spre Bucegi, iar pe 18 aprilie realizam un traseu fain pe Bucegi. Primavara in 2016 a venit mai repede decat primavara din 2017 🙂

Sfarsit de aprilie 2016 la Predeal. Vedem fagi inverziti… Si daca nu ar fi venit zapada acum in 2017, tot nu inverzisera. Deci, chiar a venit mai repede primavara anul trecut.

Imprejurimile Predealului, pe aici facusem cunostinta cu un urs. Inverzisera si zadele…

Spre Bucegi pe DJ 713, pe 18.04. Se observa cum inainta primavara in altitudine pe padurea din dreapta. Clar, cu o saptamana cel putin, venise primavara mai devreme in 2016.

Zapada pe culmile inalte ale Bucegilor

Concluziile?

Pai, zapada a fost mereu pe Bucegi in aceasta perioada, mai ales pe vai si pe Platou. Primavara a venit mai devreme sau mai tarziu cu circa 2 saptamani. Dar, cel putin in acesti ani prezentati, niciodata nu a fost zapada la poalele Bucegilor. Acum, totul este alb imaculat, fiecare creanga, casa, gard, are mantie alba:

Bine ca in afara de salcii nu prea inverzisera alti copaci…

O surpare vine sa spuna povestea corecta si completa

Stiti ca se spune „ca unii ce viseaza noaptea, fac ziua”. Cateodata, mi se mai intampla 🙂 Nu e rau daca se si potriveste cu realitatea. As putea chiar sa si recomand 🙂 Dar, bine, in cazul meu unii dau vina pe diverse: intamplare, genialitate, nebunie, noroc, divinitate, idiotenie, filinguri etc. Deci, nimeni nu poate intelege exact. De fapt, cred ca problema este ca viata nu este exacta. Poate pe hartie unul plus unul dau doi, dar, in viata, poate sa dea si unul singur 🙂

O opinie, insa, pot sa emit cu certitudine: daca nu faci ce simti la timpul potrivit, ma refer la lucruri serioase, mai tarziu ori nu mai ai sansa, ori e foarte dificil.

Sambata se inrosesc ouale. Majoritatea le inrosesc in Joia Mare. Eu le fac mereu sambata, ca daca rosul inseamna sangele, Iisus nu a murit joi. Asa mi se pare mie ca are logica.

Dar, dupa procedeul acesta ce sa mai fac? Sa stau asa ca oamenii? Hai ca nu este de mine. Si am plecat sa fac sport: aruncatul cu privirea prin locuri potential istorice 🙂

Umbland… vad ceva care crestea intre radacinile unui fag. Primul gand a fost ca e ceva munitie neexplodata din vreun razboi mondial. Dar vad acel orificiu si imi dau seama ca obiectul, in acel loc trebuia sa aiba o parghie, un cui, ceva de siguranta. Daca nu mai este, inseamna ca nu este nimic periculos. Dupa ce m-am asigurat, nu de teama, ci pentru ca imi place sa fiu prudent de fel, m-am apropiat si am observat ca este incorporat in copac. Deoarece copacul il tinea fix 🙂 cu un bat mic l-am curatat:

Nu era cine stie ce. Nici nu cred in povestile si sfaturile cum vine doar cineva special, care nu stiu ce face si stie el. Sa fim dresati cu povesti ca este cineva care doar asta face. Suntem in Romania si aici prima regula este sa te bazezi in primul rand pe tine, pe propria judecata. Apoi… care cum ne sunt prioritatile si intelesurile. Avem o viata, ea trebuie traita, nu fugim de orice si nu vedem pericole la tot pasul. Ca sa scoti chestia aceea din copac, care nu se misca un milimetru, iti trebuie o dalta, deci la ce bun sa ranesti bietul copac… pentru nimic?!

Si daca era o mina, un obuz, orice altceva activ, intai ma uitam eu cat voiam, ca e viata mea si cata vreme eram singur pe acolo, era strict problema mea. Apoi, mai veneam si a doua zi, probabil pentru poze mai bune, dupa care anuntam pe acestia, abilitati 🙂

Mai departe? Vin acasa, mers la Inviere la Pestera, vine duminica, discutii cu prieteni… ideea de baza a fost si este:

„Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu!”

Va mai aduceti aminte de povestea recenta cu gunoaiele de la Sinaia, cu niste chestii logice prin care era posibil sa fie aflati aceia care depozitau zeci de saci prin padure? Era mult o zi intreaga… pentru ca in vreo 5 ore ii si aflam. Ma indoiesc ca a facut vreo autoritate ceva, dar si eu mi-am vazut de treaba pentru ca nu vreau sa se spuna ca ma bag eu, ca ei ce sunt! Unora daca le arati ca te duce mintea la lucruri pe care nici macar nu le pot imagina, te cred cu capul sau mai rau. Te poti trezi in niste buclucuri din care privesti stupefiat ce se intampla 🙂 Sistemul lucreaza adesea impotriva cetatenilor!

Duminica, pe la 12:30, se termina o discutie cu un prieten cu aceleasi pasiuni, cu acea „nebunie” care „face mereu diferenta”. Mai jos, veti vedea ce inseamna o frantura de informatie cand sti cat de cat istoria locurilor de pe aici. Dupa discutie, trec in revista in minte, dealuri, versanti, vai si firicele, ma uit la ceas dupa o vreme si era 13:10. Zic: „Mergem! Stiu unde!” La 13:40 vine maxi-taxi. Altora nu ca le-ar fi luat o zi sau mai multe ci, nu ar fi ajuns vreodata pe acolo…

Urcam pante, inaintam pe fire de vai, din fuga observam vegetatia, tipurile de roci, debitul de apa, nu este aceasta, nu este nici cealalta… versantul este sigur mai umbrit, acolo sunt alunecari pentru ca stratele sunt permeabile dar nici acolo nu era. Si, dupa chestiile de logica, pe la ora 15:10 gaseam o cale ferata ingusta care a fost realizata doar pe sub pamant si care nu apare ca fiind vreodata realizata prin acea zona. As putea explica fiecare detaliu, dar nu are rost sa plictisesc sau sa se creada ca ma dau eu rotund. Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu 🙂

O premiera in istoria Vaii Prahovei. Despre ea veti afla in decembrie, in a patra carte a proiectului „Pasi in Timp – un proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Prahovei si Parcului Natural Bucegi”.

S-a prabusit tunelul in urma alunecarilor de teren.

Din pacate, sina de la exterior a fost afectata de factorii naturali. Daca o cureti, tot nu vezi unde a fost fabricata.

In schimb, sigur merge curatata sina prabusita in vale, pentru ca a stat mereu in umezeala. Zis si facut 🙂 La aprecierea mea, sub calea ferata era si un canal colector. Gaurile din teava sunt facute in mare parte intentionat, ca sa se scurga apa.

Am zis ca nu e in regula sa facem cine stie ce treaba in ziua de Paste, dar un metru de sina hai ca merge curatat. Nu scria insa nimic, ramane mai putin cu un metru pentru data viitoare. Dupa ce voi vedea ce scrie, fac o poza si o acopar la loc 🙂

Creanga buna de urcat 🙂 se si vad urmele.

Am dat si doua pietre la o parte ca sa ne uitam mai bine 🙂

Meritul descoperirii apartine prietenilor, Sorin Bugan si doi alpinisti: Miermorica si Mihai, carora le multumesc. Pana in ora 17 eram acasa…

Din pacate, acum la 8:50 a.m. in Valea Prahovei ploua. De pe la orele 22 a inceput. La Predeal ninge. Pe Bucegi, de asemenea ninge. Mantia alba ce acopera cu un strat subtire padurea a coborat pana la 1000 m altitudine. Astfel, excursia prognozata pentru azi, pe Bucegi, se amana… ca sa nu umblam aiurea prin ceata si sa nu vedem nimic. Deci, trebuie sa stam acasa prin jurul mesei, cum fac oamenii. Ce stupid mi se pare, trebuie sa ma gandesc la ceva neaparat…

Vreti o „poveste” de Florii? Despre Floria de la Posada Prahovei, sigur nu stiti! Si nu numai…

Despre Floria de pe la noi, sigur nu ati auzit. Daca zic de valea Florei atunci multi au auzit. Valea Florei este in localitatea Posada. Stiti, Posada aceea celebra. Floria a fost un catun invecinat cu catunul Posada. Cum veneai de la Comarnic in sus, spre Sinaia, ajungeai la Posada si, imediat dupa Posada, la intrare in defileul Prahovei, gaseai catunul Floria. Ambele catune aveau in jurul anului 1800, la un loc, cateva zeci de gospodarii. Floria era asadar, chiar la intrare in defileu 😉

Floria sus, Lespezi adica schitul il vedeti pe la mijloc… si mai jos Podul Negrului. Retineti: Podul Negrului adica Podul lui Neag de azi. Negru Voda era tatal lui Basarab I. Podul Neagului era comuna care reunea la un moment dat toate localitatile de pe Valea Prahovei de la Posada la Predeal.

In acest defileu s-a dat lupta din anul 1330, celebra batalie in urma careia Tara Romaneasca a devenit independenta. Stiu ca sunt multe carti, articole, pareri ale unor mari istorici ca lupta s-a dat de fapt nu stiu pe unde. Dar, am citit toate aceste carti si am mers pe fiecare ipoteza. Niciun muzeu de istorie si nicio administratie locala, din nicio parte a tarii, nu a reusit sa-mi arate, pentru ca nu exista, o mica dovada in sprijinul celor sustinute de marii nostri istorici. E limpede ca nu au gasit dovezi si ca fiecare a scris dupa cum a crezut.

Aspect din Cronica pictata de la Viena

Vreti sa stiti mai departe?

Potrivit unor deductii personale care in niciun caz nu tin loc de adevar istoric, dar conduc spre acesta, armata maghiara avea o directie de deplasare impusa de asigurarea unor necesitati firesti, plus ca obiectiv… distrugerea armatei lui Basarab. Pana si totalitatea acestor deductii logice si identificarea asezarilor umane existente la acea data, sunt mai realiste decat consideratiile unor istorici. Insa, dovezile sunt situate in lumea reala. Asa ca?

Undeva trebuia sa fie informatia. Undeva trebuie sa existe date despre biserica lui Basarab I ridicata in cinstea evenimentului. Intr-o zi, aveam sa fac o descoperire importanta pe o harta straina. Nu a facut-o altcineva pentru ca nu avea cine. Logic! Cercetatorii istorici apartin unei bresle cu niste reguli, sunt inspaimantati in mare parte de asumarea unor responsabilitati 🙂 Ca sa vezi niste lucruri trebuie sa ai pasiune si credinta in ceva superior, sa asezi totul pe o baza solida si sa crezi in ce faci. Bun, si vad ceva ce nu vazuse nimeni altcineva. Stiti ce?

In defileul Prahovei se afla o biserica. Si nu era aceea a schitului Lespezi. Anterior, teoria mea se sprijinea pe doua dovezi. Una fiind marturia unui calator polonez care in anul 1574 spunea ca a vazut dincolo de Gherghita (localitate langa Ploiesti, in apropierea careia se uneste Doftana cu Prahova), biserica lui Basarab I. Alta, o gasisem prin hrisoavele lui Mircea cel Batran. Acesta inchina unei manastiri in anul 1409, o biserica ce se afla pe valea Prahovei, cu moara si metoc. Istoricii nostri nu au identificat niciodata despre ce biserica este vorba. Asta o recunostea chiar Petre P. Panaitescu! Aceasta biserica, Mircea nu o mentioneaza ca si ctitorie a sa, fiind anterioara anului 1386, an cand a preluat el domnia. Apoi?

Manastirea Lespezi in stanga si, sus, se observa biserica din defileu. Vedeti? Au fost 2 biserici de la Posada 🙂

Se intamplara si alte lucruri: Biserica Ortodoxa nu avea nicio informatie despre o biserica pe valea Prahovei iar cercetarile mele derulate de la Predeal la Ploiesti, au scos la iveala faptul ca o singura biserica a fost plasata langa apa Prahovei, dar abia din secolul XVII, deci nu are legatura. Hrisovul lui Mircea se refera evident la biserica ridicata de Basarab I. Acest Basarab I nu avea cum sa ridice biserica tot in 1330, pentru ca lupta s-a dat in luna noiembrie. Deci venea iarna. Asa ca a ridicat-o in anul urmator, in 1331. Stiti care era caracteristica acestei biserici?

Avea Trei Stalpi din piatra.

Cercetatorul Florian Micu-Smarandescu a identificat cu ocazia unor cercetari, in memoria populara din zona Posada, existenta unui schit cu numele… Ghiciti?

Cu numele Trei Lespezi! Doar ca dansul il asaza gresit sub actualul schit Lespezi, pe cand el era de fapt in preajma defileului.

Fix peste 330 de ani de la ridicarea bisericii de catre Basarab I, in anul 1661, se ridica schitul Lespezi pe care azi il stim cu totii. De ce s-a ridicat schitul Lespezi?

Pentru ca acei calugari de la biserica lui Basarab I erau in calea drumului. Basarab  o zidise chiar pe locul luptei cum se spune. Evident ca nu langa apa ci pe o inaltime din apropiere, dar in defileu. Cine stie de cate ori daramasera armatele straine, biserica ridicata in 1331. Ca atare, personalul monahal a gasit un boier care le-a ridicat o alta biserica dincolo de apa Prahovei, intr-o poiana impadurita pe laturi, la adapost. Iar biserica veche a ramas probabil ca monument, ingrijita de cei care aveau grija si de moara.

Arcul cu sageata a fost arma decisiva in aceasta lupta.

In arhive, cu ajutorul unui prieten, am identificat ca ambele biserici erau notate separat.

Unii zic, si e posibil asta, ca Floria vine de la floarea ostirii maghiare cazuta in defileu, loc in care au cazut o multime de nobili. Deci catunul Floria avea o biserica denumita Trei Lespezi. Faceti legatura, nu-i asa, cu cei trei stalpi de piatra ai bisericii lui Basarab I?

Continuarea?

Saptamani de zile am cautat vreo urma de fundatie a acelei biserici care nu mai exista astazi. Despre presupuneri, exercitii de logica, cautari, nu am sa va plictisesc. Pe 6 martie 2016 am gasit fundatia Bisericii. Nici nu o sa va spun despre semnificatia acestei zile in vietile unora care au legatura cu proiectul „Pasi in Timp”. Dar, pe 6 martie se sarbatoreste… „Aflarea Sfintei Cruci”. Un an mai tarziu, un prieten, un cautator specializat prin arhive, avea sa citeasca acea carte, traind emotia descoperirii.

Insa, initial, nu am dorit sa ma bucur prea tare. Poate era altceva. Nici nu aveam cum sa spun cuiva pentru ca ar fi zis ca sunt nebun 🙂 Si nebunul a vazut ca este un covor vegetal langa fundatie, ce acopera niste lespezi. Adica zidurile s-au prabusit in interior.

Colt fundatie. Un singur colt de piatra iesea din pamant. A fost un mare noroc ca am descoperit acest loc.

Daca aveti dubii ca nu am dreptate, va invit sa cititi relatarea regelui maghiar despre acea  lupta. Apoi, imaginati-va defileul din Posada prahoveana, daca il stiti cat de cat, fara… calea ferata. Daca scoateti calea ferata, care este liniara si a taiat versanti, veti obtine o cale cotita cum este descrisa de rege. Descrierea acestuia si peisajele din Cronica Pictata de la Viena similare cu cele de la Posada prahoveana, va vor lamuri suficient. In plus, masurand personal distanta dintre punctele unde se poate inchide cu succes defileul, a reiesit ca incap lejer 15.000 de oameni. Unii istorici militari au cazut in culmea penibilului, calculand cum merg cate 4 soldati in linie nu stiu prin ce defileu, in care o armata nu ar fi avut cum sa intre. Pentru ca nu erau practicanti hipnotizati ci oameni medievali cu instincte. Majoritatea istoricilor au mers pe cai batatorite de altii, pentru ca acei altii erau niste nume in istorie. Si ei fiind prea mici si ca oameni si ca stiinta, au incercat si ei sa mai urce un pic. Practic, nu au scris decat niste carti cu teoriile lor si atat.

Cand mai aveam timp, prin vara si toamna, mai veneam pe la acel loc si mai dadeam din bolovani la o parte. Pana la urma, adunand cele gasite, plus o moneda otomana ce intarea ipoteza mea cu anul daramarii bisericii, am luat legatura cu specialistii in arheologie, gandind eu ca sunt suficiente probe sa vina sa-si faca treaba. Ce s-a intamplat vreti sa stiti?

Spre defileu, jos Posada, departe Podul Oratiilor.

Le arat ce gasisem, discutam, stabilim. Convenim ca nu sunt probe din perioada 1330, nici nu aveau cum sa fie, de vreme ce erau la suprafata, printre bolovani si tinand cont de cate ori se daramase biserica. A ramas sa pun eu toate elementele intr-un studiu si sa-i caut. In poveste apar mai multe institutii ale statului.

Preocupat insa si de soarta unor monumente de pe Valea Prahovei, monumente valoroase pentru identitatea zonei si vazand ca sunt tot felul de actiuni prin care acestea se distrug, si stiind ca inca din anul 2014 solicitasem cu sprijinul primariilor din zona, clasarea acestora… l-am reclamat la Ministerul Culturii pe directorul Directiei de Cultura Prahova. El venea din comunism, cu o alta gandire, nu stiu ce meciuri mai avea cu unii primari de pe aici si nu facuse nimic. Nu stiu ce se intampla si aud ca omul dispare din functie. Ce urmeaza?

Directia de Cultura „descopera” mailul meu referitor la descoperirea din defileul Posadei, mail pe care eu l-am trimis la ei… in urma cu 4 luni de zile. Coincidenta? Nu, deloc! Erau suparati de incidentul cu directorul. Noua directoare face asadar o adresa la IPJ Prahova, unde subliniaza toate prevederile legale incalcate de mine, sugera exact ce trebuie sa faca Politia, amenzi, infractiuni, dosare. Ea nu aflase ca predasem obiectele, si nici probabil, de intalnirile cu alte institutii. Adica nu se ia oricine de don director. Ok…

Fiind oameni cu mintea intreaga pe la Politie, nu m-am trezit noaptea cu cineva pe acasa. M-au chemat si am dovedit cu un dosar intreg, ca exista o corespondenta intre mine si alte autoritati, ca predasem ce gasisem in momentul cand am finalizat acel studiu/carte. Am fost de cateva ori la Politie, va dati seama. Bun! Deci incercand sa faci un lucru bun dai de tot felul de oameni. Nici cum procedasem eu nu era ca la carte, dar tinand legatura cu niste institutii si specialisti, nu vedeam cum incalc legea. Mai ales ca ei nu considerau ceva important. M-am lamurit insa si cu greselile lor si cu ale mele, si cu interpretarea legii si am ales alt drum. Ce drum?

Cartea cu Posada… in ea sunt multe alte povesti si relatari. Din pacate, a fost o editie limitata, pentru specialisti mai ales. Editia a doua nu va mai avea imagini cu situl.

Al meu! Nu am nevoie de nimeni, de niciun specialist si de nicio institutie. Sa se spele pe cap cu potentialul sit pe care nici nu stiu daca s-au dus sa-l vada. Nu am mai calcat pe acolo ca nu vreau. Si cand nu vreau la mine, e nu vreau. Nici de ei nu vreau sa aud. Cata vreme nu incalc nicio lege, ma doare undeva de ei. Eu m-am straduit niste ani, sa caut prin arhive, sa cumpar carti vechi, sa merg prin muzee, sa cheltuiesc bani si sa risipesc timp, pentru a le pune „specialistilor” pe masa un fir serios de urmat. Nimeni cand vine vorba despre acea lupta din 1330 nu poate furniza atatea indicii si probe. Nefiind in bransa cu acesti oameni care sigur au priceput ca totul se leaga, dar s-au trezit cuprinsi de invidii si ca niste parsivi… au iesit cu legea care nu se respecta. Bun, si asa! Probabil pentru alti oameni nu inseamna nimic, ca asa sunt ei, pentru mine cu siguranta inseamna foarte mult. Pentru ca in viata asta sunt cetateni care lasa capul jos si pleaca acasa, cu gandul ca nu se schimba nimic, ca vai de noi, ca sabia de deasupra… Mai sunt si cetateni care lupta pentru ce cred, mai ales cand stiu ca au dreptate. Din prima categorie nu am facut niciodata parte. Ce am facut mai departe?

Moneda otomana

Le-am spus ca voi lua un detector de metale, adica voi fi autorizat sa-l folosesc si voi cauta in toata zona Posadei, unde e legal, mai putin in acel loc cu fundatia. Asta spre primavara, ca vad ca pe aici nu mai vine primavara, ci tot iarna. Le-am zis ca la adevar se ajunge si din alte directii, nu neaparat sapand. Si cand crezi in ce faci, mai este si Dumnezeu in schema, chiar se intampla. Astfel, la ora actuala, sunt identificate fonduri arhivistice, sunt gasite alte piste, alte dovezi documentare care sustin ce am spus de la inceput. In paralel, m-am consultat cu alti arheologi, nu din judetul nostru evident, care au zeci de ani de experienta si cu alti oameni de cultura si… au ramas consternati. Unul dinte acestia, rasfoind cartea spunea, nu mie.., „cand vezi asa ceva, te duci imediat, nu stai…”. Omul acesta in anul in care eu ma nasteam, 1979, publica lucrari si facea tot felul de descoperiri arheologice.

Altii care au vazut cartea cu Posada au inceput din primul moment sa urmareasca alte fire, sa fie sigur ca nu ne scapa ceva. Bomboana pe coliva este, si asta o stiu foarte putini, ca: am implicat o institutie maghiara in aceasta cercetare. Le-am trimis cartea, urmeaza ca ei sa faca alte cercetari pornind de la punctele de plecare din acea carte. Ai nostri nici nu au citit cartea si m-au trimis la Politie. Asa ca am zis sa nu-i mai incurc pe „specialistii” nostri, sa-si vada fiecare de treaba lui. Sunt suficienti cei implicati in noua cercetare si nu sapa nimeni ca nu e nevoie. Se vor face de rusine cand strainii le vor face treaba si va fi suficient.

Ai nostri pana vor incerca doar sa-si imagineze cum arata situl, pana vor discuta cu un proprietar pentru ca o parte din sit este pe terenul acestuia, va dura. Nu au timp, bani, dar pentru reclamatii ca am tinut mai mult decat spune legea o moneda care este 6 lei pe Okazii, au gasit timp. Am inteles ca oamenii acestia nu vor sa aiba de-a face cu cetatenii, ca noi ii incurcam, desi salariile lor sunt platite din banii cetatenilor. Ei descurajeaza orice astfel de actiune, doar ei stiu cel mai bine. Deci, de ce sa ne incurcam unii pe altii? Iar daca este vreo dovada din acea lupta, pe undeva, si nu le-au strans pe toate oamenii lui Basarab si nici nu le-a carat apa, cu siguranta o voi gasi in acest an. Pentru ca stiu unde sa le caut.

Peisaj la Posada

Un prieten si cativa specialisti m-au invitat la Bucuresti, la nu stiu ce conferinta cu arheologi, un fel de ce au mai facut ei in ultimul an, parca! Insa, nu ma vad stand pe langa nu stiu ce nume grele, ca sa ma vada si pe mine nu stiu cine. Nu am stat dupa nimeni niciodata si nici nu o sa ma duc sa ma ating de careva, sa iau un autograf de la nu stiu cine. Astea le pot face oamenii care nu pot sa faca anumite lucruri. Una este ca respecti ce face un om si alta sa ma duc sa-l vad, poate ma baga si pe mine in seama si sa rad pana acasa fericit 🙂 Da-o naibii de treaba! Un prieten spunea ca e bine sa ma duc ca poate ma ajuta vreunul cu o informatie. Eu nu am nevoie sa merg sa ma ajute pentru ca informatia nu o poseda niciunul. Pentru ca daca o avea cineva, o gaseam in cartile lor. Informatii clare despre Posada de la 1330 nu sunt la specialistii in viata pe care-i avem. Din simplul fapt ca nu s-au intalnit cu ea. Ei cu siguranta sunt buni in nu stiu cate, dar nu si pe acest subiect. Care este faza cu detectorul?

Intr-o discutie destul de inamicala, face to face cu un arheolog, acesta mi-a spus ca detectoristii ii duc pe arheologi in alte locuri decat cel initiale. M-am chinuit zile intregi sa inteleg de ce ar face acesti detectoristi asa ceva. Adica de ce sa nu vina arheologul si sa sape ca sa lamureasca problema? Si nu am inteles. Mi s-a parut ca exagereaza arheologul.

Sa stiti ca am inteles pana la urma de ce ar face un detectorist asa ceva. De teama! Pentru ca arheologul il poate reclama la Politie ca a sapat si a facut nu stiu ce pe acolo. Dar omului daca-i suna detectorul, nu poate chema la fiecare sunet un arheolog. Si cauta el. Daca gaseste o moneda cauta mai departe, cat suna detectorul. Se trezeste apoi ca a facut o groapa maricica. Se gandeste apoi ca arheologul poate spune ca doar el este abilitat sa sape si-l reclama la Politie. Prin urmare, un detectorist daca gaseste ceva valoros, cat de bineintentionat poate fi, este bagat in bucluc rapid de cate un specialist. Si asta pentru ca arheologii au o invidie incredibila pe cei cu detectoare si cauta sa descurajeze acest hobby prin orice mijloace. Daca ei te reclama, nu mai indeplinesti conditiile ca sa iti dea statul o recompensa. Deci e multa smecherie in treaba asta. Astfel ca, un detectorist mai prudent ii poate duce pe arheologi in alt loc, in care nu e nimic, de teama unor consecinte. Real, toti au de pierdut. Iata ceva de pe un forum, o sa caut link-ul ca l-am ratacit, despre cum intri usor in bucluc:

Sursa unul dintre forumurile detectoristilor. Exagereaza putin omul acesta, adica nu ti se iau lopetile, cizmele, noroiul 🙂 Dar acesta este cursul evenimentelor daca intri in el. Poti intra in el, la simpla idee a unuia de prin zona culturii si arheologiei.

Eu, fraier, nu mi-am dat seama, desi citisem pe forumuri tot felul de intamplari, cum oameni intelectuali, civilizati, au fost luati pe sus si dusi la politie si apoi prezentati ca braconieri 🙂 doar ca se uitau la un detector langa o plaja. Plus ca in ziare apareau stiri in care erau prezentati ca ultimii infractori. Deci nu e joaca! Mie imi trebuie un detector ca sa nu pierd timpul, intrucat stiu cam pe unde sa caut. Poate sa citeasca oricine cartea, ca e destul de greu sa vezi terenul, sa intelegi niste lucruri. Ideea este ca orice gasesti ca obiect de patrimoniu trebuie sa-l predai la Primarie in 72 ore. L-ai predat, nu ai nicio treaba, nici nu trebuie sa-ti pese ca mai exista directie de cultura, arheologi. Iar treaba cu recompensele… desi e lege, nu prea se aplica.  Nici dupa 3 ani, nu-ti dau banii, pentru ca unii asteapta bani evident, altii nu cer nimic, depinde. Cazul tipului din Horezu care a gasit 55 kg de monede de argint este ilustrativ. I-au spus ani in sir ca tot numara monedele 🙂 Marlani, ce sa le ceri 🙂 Daca retinea o singura moneda il prezentau ca pe un infractor. Omul i-a dat in judecata ca nu respecta legea si ca nu i-au dat 45% din valoarea descoperirii.

Problemele nu sunt doar acestea:

Asa ca, de Florii, v-am introdus in catunul Floria din Posada Prahovei dar si prin descoperiri, detectoristi si hatisurile legii. Sub semnul intrebarii este astazi… adica tot sub semnul meu al intrebarii, daca nu cumva acea casa veche postata intr-un articol anterior, existenta tot in zona fostului catun Floria, a apartinut lui Nicolae Grigorescu. Azi, denumirea de Floria nu mai exista, casele de acolo fac parte din localitatea Posada… care la randul ei, face parte din orasul Comarnic.

Posibila casa a pictorului

Si un link tot despre acest subiect cu Posada:

https://www.historia.ro/sectiune/timp-liber/articol/pe-urmele-bataliei-de-la-posada

Dar si despre aceeasi interpretare ciudata a legii. In articolul de mai jos, veti afla cum un detectorist a donat niste monede unui muzeu. Toti vorbesc de donatie. Treaba este ca nu e vorba de asa ceva. Donezi intotdeauna doar ce iti apartine. Ce este in pamant este al statului. Deci, nu-ti poti insusi si nici dona ce este al statului. Poti renunta la recompensa ca asa vrei si simti. Ce spun ei de donatie, nu are sens. Legea te obliga sa predai ce este de valoare, de patrimoniu, orice moneda dinainte de anul 1900, in 72 de ore de la descoperire. Deci predai, nu donezi. Donezi ceva cand este al tau, ceea ce nu este cazul de fata. Oricum, daca cercetezi problema in detaliu, o sa afli ca rare sunt cazurile in care statul respecta legea si le da recompensele 🙂 Trebuie sa mergi in instanta. In articol, o sa vedeti ca scrie ca statul nu le-a dat banii altora.

http://adevarul.ro/locale/focsani/foto-cautator-comori-pasiunea-unui-tanar-vrancean-descoperit-accele-turcesti-argint-vremea-sultanului-mustafa-iii-lea-1_58e360195ab6550cb8f2d40c/index.html

Aceste articole sunt binevenite, pentru ca se anuleaza acea etichetare a specialistilor, care propaga ideea ca toti care au un detector braconeaza situri. Simplul fapt ca te pozeaza unul umbland cu detectorul in preajma unei cetati, inseamna dosar penal si confiscarea detectorului. In afara de hoti care stiu cum sa vanda ce gasesc pe piata neagra si care folosesc detectoare pentru care nu au autorizatie, ca nu le trebuie evident, nu incalca nimeni in mod constient legea. Cea mai mare parte a detectoristilor sunt autorizati. Ei sunt oameni educati care vor sa participe la gasirea elementelor ce tin de istoria nationala. Este simplu! Dar, cum in cativa ani, detectoristii au predat statului cat au scos din pamant specialistii in 50 de ani, normal ca faci totul ca sa arati ca astia sunt niste hoti de fapt! 🙂

Neprevazut

Iarna nu pleaca prea usor de la munte. Azi-noapte un val de ninsoare a maturat Bucegii si Valea Prahovei si chiar si dupa pranz, fulguie ici-colo. Planurile multora, de drumetie, de focuri, stat la soare, sunt cu siguranta amanate pentru alte week-enduri 🙂

Asa ningea pe la orele 10:00 a.m.

Cine se mai astepta sa ninga iar? 🙂 Bine, intr-o zi cu soare se va topi tot, dar pana vine acea zi…

Tot neprevazut au lansat si americanii un val de rachete in Siria. Nu mai putin de 59. Ca replica la un atac cu gaz sarin al armatei siriene realizat asupra populatiei civile. Deci armata a ucis proprii conationali: 30 de copi, 20 de femei… Nu stie nimeni de ce; neprevazut. Asa ca, S.U.A. le-a bombardat baza unde aveau armele chimice. Vedem ca marile puteri transeaza cu forta cam orice, ceea ce ne obliga pe noi ca tara sa avem o pozitie foarte echilibrata si diplomatica. O racheta lansata costa peste 1 milion de dolari, unii ziceau ca ajunge la 1,5 milioane. Zeci de milioane dati focului intr-o clipa. Poate a fost bine ca au distrus baza, poate nu a fost bine. Ideea este ca se duc banii pe razboaie si nu pe cauze umanitare. Cu siguranta, lumea va fi inca multa vreme impartita in zone de influenta, azi dicteaza cineva razboiul aici, maine dincolo… pentru ca asa cum stim, o elita conduce lumea.

Dar sa ne mai intoarcem mai bine privirea spre natura, in asteptare de zile mai bune:

Un saculet cu tot felul de chestii folosite in alpinism

Le-am lasat si noi in crapatura stancii. Parca acum doi ani erau acolo, acum le-am gasit pe jos.

Vor sa marcheze cred, un traseu de catarare prin acest perete.

Clar, in stanga este vorba de interventia omului

Neprevazut si neasteptat, a plecat dintre noi anul trecut, d-l Gabriel Panac de la telecabina din Busteni. Azi ar fi fost ziua lui… Dumnezeu sa-l odihneasca!

Poza a postat-o pe Facebook, sotia dansului.

Vad ca ninge bine si acum la ora 13:00…

In fine, daca veniti in Valea Prahovei sunt cateva chestii de facut: drumetii usoare, vizite pe la Castelul Cantacuzino din Busteni, la Muzeul Orasului Sinaia sau la Predeal unde iubitorii de caini, ii pot privi 🙂 E vorba de un campionat 🙂

Pe munte, la cabane… care cabane? Ca la Sinaia este inchis cam tot ce inseamna cabana, mai putin cabana Tarle. Dar aceea este mult prea selecta pentru un om de munte cu rucsacul in spate. Totusi, la Cota 1400 sunt doua locatii faine: terasa „La Sami” si „La Ceaunul Crapat”. Merge si o plimbare cu telegondola la Cota 2000 pentru admiratul peisajului, ca altceva nu ai ce face pe acolo: cabana Miorita este inchisa si, de asemenea si restaurantul de la Cota 2000. La Busteni mai sunt Manastirea Caraiman… sigur pana la cascada Urlatoarea va fi noroi, sau cu telecabina la Babele ca sa vezi Sfinxul. Mai merge si sa te duci pana la cabana veche Trei Brazi din Predeal, faceau aceia niste cozonaci foarte buni. Cred ca trebuie sunat inainte daca au. Mai pot fi facute drumetii cu jeep-ul pe munte, nu stiu pana unde cu vremea aceasta, dar daca tot au dat cu asfalt cam pe peste tot pe munte… Iar o pizza buna am mancat la Pizzeria Carpati, parca pizza Carpati se numea sau a casei. Maine sunt deschise sigur Centrele de Informare Turistica din Sinaia si Predeal, unde sunt oameni pregatiti cu tot felul de informatii.

Ideea de final este ca trebuie sa accepti ca poate interveni neprevazutul in orice situatie 🙂

Prin potcoave de boi la Posada lui Nicolae Grigorescu… si pana la Campina!

Nu incep acum sa-l glorific pe pictorul in cauza, pentru ca pe mine ma intereseaza… conexiunile, istoria, descoperirile. Dar nici nu pot sa nu mentionez doua-trei vorbe despre acest mare pictor. Citez din amintiri… ca nu ma intereseaza prea multe detalii despre el si vasta sa opera. E timp…

A pictat vreo 5000 de tablouri din cate am retinut. A pictat si in timpul Razboiului de Independenta si a murit la Campina in 1907. Este usor de tinut minte cand a murit pentru ca 1907 este anul rascoalei. Parca am fost anul trecut sau acum doi ani, la Muzeul Memorial din Campina… de unde am plecat cu ideea ca acea casa nu este si cea in care a locuit pictorul, deoarece a fost arsa in Primul Razboi Mondial si mai tarziu a fost refacuta sub actuala forma. Erau expuse si vreo 100 de tablouri sau mai bine. Veneam de la nu stiu ce eveniment la castelul Hasdeu si am zis sa mai dam niste bani si pe biletele la muzeu. Ca oricum nu mai intrasem acolo de cand eram elev. Cam acestea sunt notiunile mele despre Grigorescu… mai pot fi adaugate ca a pictat biserici, cum este aceea a manastirii Zamfira, de aici, din Prahova, plus celebrele sale… tablouri cu care cu boi si tarani. Pentru mine este suficient!

De curand, studiind un drum vechi din Valea Prahovei, descopar niste jumatati de potcoave. Ma uit eu in jur si ma intreb cum au ajuns acolo… si de la ce sunt. Erau prea late ca sa fie de cal. Tot ma gandeam la asta pana acasa, ce naiba animal sa fie. Caii se potcoveau, magarii la fel, dar boii? Aflu acasa cu tata Google ca se potcoveau si boii 🙂 Compar cu alte potcoave, si da, erau potcoave pentru boi. Cum stiam ca boii se foloseau la padure, cum pe acolo nu prea se putea exploata padure, a ramas varianta cea mai credibila ca se circula cu carele trase de boi. Cand spui care cu boi, gandul te duce la Grigorescu.

Potcoave de boi

Uite asa ajung iar la Grigorescu. Ce naiba avea acesta de tot picta prin Valea Prahovei? Ideea era de a vedea tot ce a pictat pe aici. De ce? Pentru ca un peisaj de acum 100 de ani poate furniza informatii pretioase celor care studiaza trecutul. Observasem cu ceva timp in urma un aspect important in tablourile lui, despre care voi vorbi la momentul potrivit, si ma gandeam ca poate o mai fi ceva si in altele.

Carele cu boi ale lui Grigorescu pe Valea Prahovei.

De altfel, cu boii s-a circulat pe aici si dupa 1940. La inmormantari se foloseau carele cu boi si am vazut asta intr-un filmulet care arata inmormantarea legionarilor la Predeal. Apoi, un localnic din Predeal, a postat pe Facebook in 2015, o poza care prezenta un car cu boi ce traversa orasul. Poza cred ca e de prin anii ’50.

Foto: Marian Ioan Codleanu

Oare ce nume purtau boii in trecut? 🙂 Ii strigau si pe ei cumva… 🙂

Bun, si tot la rubrica intrebari, figura si faptul ca Grigorescu Nicolae Pictor trebuia sa stea si el undeva peste noapte, in Valea Prahovei, de a pictat atat. Uite asa am aflat ca inainte de a se muta la Campina, a stat la… Posada. De altfel, omul a stat la Campina doar in ultimii trei ani ai vietii.

Zic sa caut tot ce a pictat la Posada si am gasit cateva:

„Peisaj la Posada”

Tabloul „Primavara la Posada” inca nu a fost vandut de Artmark.

Tabloul „Peisaj din Valea Posadei” a fost vandut.

Totusi, tabloul are pe fundal niste linii… de relief. Cunoscand Posada am presupus eu ca omul acesta nu picta foarte departe de casa. Cand picta care cu boi iesea la drum, cand picta asa de dragul peisajului, nu mergea chiar departe. Na, „logica”! :))

Cu prima ocazie, mi-am propus sa intreb pe acolo niste cetateni mai in varsta. In acestia mai ai o baza. Ca peste tot, intai dai de cetateni de alt tip, impuscati in aripa, asa le zic, pentru ca merg asa, intr-o parte, de la bautura 🙂 Ca un cerb cand isi pierde doar un corn… si merge cu capul intr-o parte 🙂

Gasesc si o ba.., o batrana si o intreb de vreun pictor de demult pripasit pe acolo. Ea nu stia, dar un mosulet din preajma ei s-a bagat si el in vorba. In trecut, adica acum vreun an, tataie se mai bagase el in vorba cu mine, pentru ca ma uitam peste gard la o faneata care o avea. Pe atunci cautam niste urme istorice. El nu ma mai tinea minte, evident. Mosulica a inceput ca de ce intreb, de unde sunt, ca batranii, cred ca e trist tare sa fii batran iar noi, cei mai tineri, nu prea avem rabdare sa intelegem ca pentru ei curge timpul altfel. Pana la urma, invins de bunul meu simt (modestia, ce sa-i faci!), nu pot sa fiu pe termen lung cum zic unii ca trebuie, ma asez langa batranel. Vorbea orice altceva decat ma interesa.

Numa’ ce imi aduc aminte ca un prieten spunea ca i-au trebuit ore bune de inregistrat povestile unui batran. Nici dezamagit, nici cu speranta, pentru ca in opinia mea, daca este ceva planificat sa se intample, se va intampla oricum, ma intind la vorba. Il stia pe primar dar nu l-a vazut, dar e baiat bun. Ma gandeam ca de cate ori m-am intalnit cu acest subiect, cu Grigorescu, am reusit doar sa ma enervez. Singura similitudine intre mine si Grigorescu sunt boii. El ii vedea la care, eu ii vad azi ascultand extaziati de cate un guru in diferite domenii, afisandu-se pe langa acestia, ca sa fie si ei Cineva 🙂

Cand ajung sa-l intreb si eu de pictor, omul nu stia nimic. Intr-un final, a scos de prin sertarele cu amintiri, ceva. Atentie, la cei mai in varsta li se incarca greu search-ul. Astepti, rabdare multa… 🙂 Cu rabdarea sunt artist desavarsit, se stie, dar s-a intamplat cu omul acesta sa fiu intr-o pasa mai receptiva. Din povestile lui am retinut ca tatal sau, dar eu cred ca mai degraba era vorba de bunic, spunea de un carciumar care picta si avea in carciuma numai tablouri pictate de el. In casa carciumarului se juca el si alti copii pe vremuri. Carciumarul era zgarcit rau si se temea de hoti, avea gratii la ferestre, la usi.

Il intreb, nu e casa aia veche din vale? El ca aia este dar s-a prabusit. Treaba era ca anul trecut pozasem o casa darapanata despre care tot o persoana in varsta mi-a zis ca a fost casa unui hangiu, ultimul care a avut un han in zona.

Asta este cea mai veche casa de pe acolo… si fara niciun dubiu, deoarece am mai vazut constructii asemanatoare, este ridicata intre 1890-1900.

Un element ce imi atrasese atunci atentia: prezenta gratii la ferestre.

Mai departe, rationamente:

  • un hangiu avea tablouri in hanul propriu.
  • hangiul de regula, locuieste tot la han… dar nu este exclus sa fi avut si o casa mai departe de propria afacere.
  • un hangiu pictor nu au inregistrat nici memoria locurilor si nici cei care au scris carti despre aceasta zona, intre 1893 (I.G.Babes) si 1913 (N. Urechia).
  • in multe tablouri ale lui Grigorescu apare un han, deci el picta de peste drum. Daca ploua trebuia sa se adaposteasca undeva. La fel si daca venea noaptea.
  • pictorul si hangiul erau prieteni, hangiul ii cumpara tablourile sau le primea de la pictor.
  • se stie ca pana in 1904, pictorul a locuit la Posada.
  • ca locuia in casa hangiului sau chiar in casa lui ramane de vazut, cert este ca „hangiul pictor” a locuit in casa din imagini.
  • fie este casa hangiului, fie este casa pictorului.

Evident ca peste timp, probabil de cand s-a mutat la Campina, casa de la Posada a fost vanduta de catre pictor… daca era a lui.

In 1907, marele pictor Nicolae Grigorescu paseste in alta lume, la care picteaza si acum, si unde cred ca deja are pe putin 20.000 de tablouri cu care asteapta sa ne bucure 🙂 Numa’ la gandul asta parca iti vine sa te muti 😉 Kilometri de tablouri. Daca nu exista moarte vesnica, e clar ca nu ne vom plictisi niciodata. Doar vizitarea galeriei Grigorescu o sa ne ia saptamani. Si la cata puzderie de pictori este de ceva timp pe acolo… nici nu vreau sa ma gandesc, sa fie mai bine o surpriza :))

Ati inteles, a murit omul acesta in 1907, in patul lui, cel mai probabil langa un tablou neterminat, stiti ca marii oameni mor langa lucruri neterminate. Ar mai fi vrut el sa mai dea cu pensula de cateva ori, dar cand vine, vine si gata, pa. Mai departe nu stiti ce s-a intamplat. Sa va spun…

La moartea sa, pe langa steaua care a cazut dupa cum stim cu totii ca se intampla in astfel de momente, a venit in fata casei sale… nu ghiciti inca?? Ei bine la moartea marelui pictor ce oare putea sa-si faca aparitia la poarta casei sale decat: UN CAR TRAS DE BOI! 🙂

Un car si niste boi l-au purtat pana la cimitirul din str. Bobalnei de azi, din Campina. Marele pictor Nicolae Grigorescu a murit in anul rascoalei din 1907 si a fost ingropat pe o strada ce aminteste de o alta rascoala, tot taraneasca. Na, a pictat boi in nestire si boii l-au dus la groapa 😉 I-au placut taranii si de ei s-a legat pe veci. De unde un al enspelea simt imi spune ca pasiunea te decide pana dincolo de final! 😉

Dezbaterea no.22: Unde a fost Vama Prahovei?

Valea Superioara a Prahovei este astazi una dintre cele mai importante destinatii turistice ale tarii. In special, pentru cadrul natural, unitati turistice, partii si cateva obiective aparute mai ales dupa 1880. Pe scurt, sa vedem cateva repere:

  • sunt descoperite la Sinaia, in anul 1890, topoare din epoca bronzului, adica de acum 3800 ani. Clar locuia cineva pe aici sau macar tranzita zona. Pe acestea, pozate, le-ati vazut unii dintre dvs. in cartea „Predealul prin ochii tai”.
  • In 1358, Ludovic cel Mare, al Ungariei, mentioneaza un drum comercial pe Valea Prahovei. Acest drum nu era la acea data prea important. Era insa o ruta comerciala.
  • Foarte multi istorici si cercetatori atesta o vama pe drumul comercial al Prahovei in vremea lui Dan al II-lea, la 1422. Cercetand si eu, am descoperit un hrisov al lui Mircea cel Batran ce atesta o vama pe raul Prahova… exact in anul 1400.
  • La 1453 este atestat schitul Sf. Ana de la poalele stancilor cu acelasi nume.
  • Dupa 1500 apar localitati de tipul catunelor initial: Campina, Breaza, Comarnic. Mentionarea acestora in documente nu inseamna ca atunci s-au infiintat. Ele, cu siguranta, aveau ceva vechime. Poate nu mare, dar existau dinainte de 1500.
  • In 1695 se ridica manastirea Sinaia.
  • In 1883 avem castelul Peles.

De la 1400 si pana la Tratatul de la Trianon, 4 iunie 1920, se poate vorbi de o Vama a Prahovei. Asadar, avem 520 de ani de existenta a acestei Vami.

In timpul lui Mircea cel Batran, aceasta vama nu putea fi decat in apropiere de sau la Gherghita. In 1661 si in 1674 se fac primele mentiuni clare ca Vama Prahovei se afla la Campina. Este foarte posibil ca vama la Campina sa fi fost cu mult inainte de acesti ani, dar nu exista marturii.

Sigiliul Vamii de la Campina. Se observa anul 1824. Imaginea a fost realizata de catre reprezentantul Centrului National de Informare Turistica din Breaza, d-l Madalin Focsa, dupa originalul existent la Muzeul National de Istorie a Romaniei. Tot dansul, a publicat in ziarul „Oglinda” din Campina, doua articole:

http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2016/10/vama-identitatea-ignorata-campinei.html

http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2017/01/vama-campina-primul-motor-de-dezvoltare.html

In anul 1834, dupa unele surse in anul 1840, se muta vama de la Campina la Breaza.

In 1852, domnitorul Barbu Stirbey muta vama de la Breaza la Predeal.

In 1883, Vama Prahovei functiona tot la Predeal, dar in alta cladire, care se mai pastreaza si astazi:

Cladirea vamii

Fosta cladire, astazi

In loc sa avem un muzeu acolo, avem o ruina. Se spune ca Primaria a incercat sa o cumpere, dar pretul ar fi foarte mare.

Bun…

Va intrebati care este subiectul dezbaterii?

Pai, timp de sute de ani am avut Vama Prahovei. Ironia sau prostia, ori nepasarea si timpul, sau cine mai stie ce, fac ca astazi sa avem o singura marturie clara despre pozitia acestei vami. Adica acea cladire de mai sus, din anul 1883. Pana la 1883 noi nu stim unde a fost Vama Prahovei. Nu stim sa aratam pe harta si deci nici in teren, unde au fost sediile vamii, ruinele, fundatiile de-a lungul secolelor. Hai sa zicem ca pana la 1852, pentru ca am identificat fara niciun dubiu unde a fost primul loc de vama din Predeal. Initial, nu a fost acum unde stim ca este cladirea din 1883. Dar sa lasam insa Predealul, pentru ca aici lucrurile sunt clare.

Ei bine, niciun cetatean, nicio institutie, niciun specialist, NIMENI… nu stie unde au fost cu exactitate sediile Vamii Prahovei, pe cand aceasta era la Campina sau la Breaza. Au trecut vreo 180 de ani si nu mai stie NIMENI. La 1800, Vama Prahovei  de la Campina, era in top cum se spune, super vestita si cunoscuta. Azi nu mai stim unde a fost. In ritmul acesta, peste 100 de ani sau chiar mai putin, nu se va mai sti nici de aceasta de la Predeal. Stati doar un pic, sa o cumpere vreun interesat pentru a-si face un hotel sau pensiune si va dispare si aceasta definitiv din peisaj.

Intrebarea este: CUM LOCALIZAM SEDIILE VAMII PRAHOVEI, DIN CAMPINA SI DIN BREAZA?

Istorici, pasionati, arheologi etc. fixeaza prin orasul Campina fosta vama, ba ca este intr-un loc, ba in altul, ba a vazut cineva un zid vechi care nu mai este astazi, deci nu exista nimic sigur. Arheologii de la Muzeul Judetean de Istorie din Ploiesti au facut niste sapaturi, au gasit niste ziduri… dar nu pot spune ca acolo a fost vama pentru ca nu au gasit dovezi,

Am citit si ce spun campinenii, ce spun unele monografii. Chiar daca toti se agata de oras, mie, cum ii zice… ‘filingu’ 🙂 imi spune ca nu are cum sa fie in oras. Am mai impartasit parerea mea si altora si au zis ca nu vad bine lucrurile pentru ca nu am cercetat ca ei. De acord, nu am citit si nu m-am documentat ca ei. Insa:

  • Vama Prahovei vine de la numele raului Prahova. Drumurile comerciale au insotit intotdeauna cursurile de apa. Logic!
  • Ca vama a fost la Campina sau la Breaza, nu schimba cine stie ce realitatea. Vama aceasta nu avea cum sa fie prea departe de cursul raului. Zic eu! 🙂
  • Campina se afla pe o terasa, Breaza la fel. Pana la acestea urci serios. Cum naiba incurajezi comertul, daca pui o vama in varf de deal si nu de-a lungul raului?
  • Unii au zis ca drumul comercial trecea apa Prahovei pe la Comarnic, urca in Breaza, cobora iar la Prahova, o traversa ca sa urce in Campina, de acolo cobora iar la Prahova si iar o traversa ducandu-se spre Banesti-Ploiesti. Eu, negustor, ma gandesc ca daca aveam treaba la Ploiesti sau la Bucuresti, nu ma opream in Campina, o luam pe langa marginea raului Prahova si nu mai urcam nici la Breaza si nici la Campina. Lasam una pe dreapta si alta pe stanga, cum face si actualul DN 1. Dar cica nu, ca drumul era drum. Aici eu cred ca nu e adevarat 🙂
  • Daca Vama Prahovei era in Campina sau in Breaza, cum de niciun locuitor nu stie unde era? Se pastra un toponim, o amintire, arata cineva cu degetul un loc. Nici Primariile nu au habar.
  • In mod cert, cand vama era la Campina, in actualul oras era sediul celor care pazeau frontiera si vama, plus locuri de desfacere. Ceea ce nu inseamna, in opinia mea, ca vama propriu-zisa era in oras. Nu poti obliga negustorii sa-ti urce un deal, daca nu au treaba in acel loc, mi se pare logic.
  • Vama Prahovei, si la Breaza si la Campina, trebuie sa fi fost in zona actuala a caii ferate, in preajma raului Prahova, a DN 1. E logic sa verifici acte si marfuri intr-o zona cat mai accesibila pentru toata lumea. Cat as vrea sa inteleg alte ratiuni, ca vama a fost in orase, nu ma ajuta… 🙂 De ce eu ca sa-mi vizez un pasaport, urc un deal, cand pot sa merg liniar, la vale, fara probleme? Poate as fi dus 3 carute la Bucuresti, de ce sa urc cu ele prin Campina?

Dupa mine, cei de la vama, aveau pe langa raul Prahova o cladire, si acolo luau taxe. Ce confiscau, trimiteau sus in oras, unde aveau spatii de depozitare/desfacere.

Deci, cum gasim sediile Vamii? 🙂

Asteptand sa le privesti!

Chiar asa si este! Privesti lucruri, cladiri, peisaje etc si totusi nu vezi totul. Poate ca suntem prea ocupati cu altele.

dscf8536Fara cuvinte si totusi… se pastreaza dupa 100 de ani.

Si asta imi aminteste ca in urma cu niste ani, cineva mi-a dat o vaza sa i-o umplu cu diverse chestii. Nu dupa mult timp a si fost gata, doar ca nu avea unde sa o aseze 🙂 A venit insa momentul, deci sunt consecvent unor lucruri chiar daca timpul trece 😉

dscf8497

dscf8502Multe povesti stranse aici…

Dar sa revin la subiect…

dscf8528Model de banca, aproape disparut din Valea Prahovei. Dupa suruburi se vede ca vine dinainte de 1950. Nu mai are cui folosi in prezent…

dscf8538

dscf8539Avem tot felul de frumuseti in Valea Prahovei, unele sub nasul nostru si habar nu avem ca trecem prin preajma lor.

Dar cel mai interesant este:

dscf8543Cumva dam peste ele…

dscf8547Cum ma asteapta sa le pozez in detaliu 🙂

Si tot pe aici, la noi, o chestie ciudata:

dscf8553Mie mi se pare ca este un ochi … cam de soparla, parca are multe pleoape.