In varf de sezon turistic, se inchide pentru lucrari un drum din Bucegi

La 1 august 2017, momentul turistic de varf al anului ca sa zicem asa, se inchide drumul de legatura dintre DJ 713 si DJ 714. Adica portiunea de circa 3 km dintre cabana Dichiu si intersectia cu DJ 714. Prin aceste lucrari nu se mai poate ajunge direct la Zanoaga-Bolboci si Padina-Pestera, ci trebuie ocolit vreo 25 de km prin comuna Moroieni.

Practic din DN 71 nu mai are rost sa intri pe Dj 713, pentru ca trei kilometri sunt blocati, ci te duci pana in Moroieni.

Reabilitarea acestui segment de drum era necesara. Sunt o serie de portiuni unde trebuie facute rigole, introdusa tubulatura sub drum. Treaba este ca, in stil autohton, ne apucam acum de treaba. Si uite asa, pe neanuntate, hei-rupist, peste noapte, cum au auzit ca sunt bani, s-au apucat de treaba, au facut cratere rapid cu buldozerele. Care turism sau ce turism? Cred ca, se putea astepta pana la un 10 septembrie mai ales ca se stie ca in luna august se umple Valea Ialomitei. Acum, toti trebuie sa ocoleasca pe la Moroieni, pe un drum vai de el. Au taiat legatura dintre Valea Prahovei si Valea Ialomitei in plin sezon. Maximum de prostie 🙂 Nici turistii nu mai ajung in Valea Ialomitei, o ambulanta trebuie sa vina pe un drum ocolitor de zeci de kilometri, jandarmii de la Zanoaga ca sa ajunga auto la cabana Dichiu, nu mai fac 4-5 km, ci peste 20… Vin evenimente in Valea Ialomitei, oamenii cauta Pestera Ialomitei, reabilitata cu fonduri europene, merg dupa branzeturi, sunt concursuri, unitatile turistice au tot felul de rezervari si acum suna-i pe toti si zi-le sa vina pe un drum plin de gropi…

Un moment mai prost pentru inchiderea drumului nu s-ar fi gasit.

Un panou a aparut totusi la intersectia DN 71 cu DJ 713, dar nu in ziua in care scrie pe el. Oricum, nu a facut nimeni un anunt public, s-au trezit mai multi in fata faptului implinit.

La cabana Dichiu… Se vede ca mai jos drumul e blocat.

Gata, se face treaba 🙂 Pozele apartin lui Toni Ionita, ghid montan si au fost postate pe Facebook.

Nu e greu de inteles… cand e vorba de bani nu mai conteaza absolut nimic. Au venit banii si nu mai au rabdare. Turismul, turistii, alte probleme dispar miraculos. Banii trebuie cheltuiti si singura modalitate este sa-i dai drumul la lucrari. Evident ca sunt foarte utile aceste lucrari, insa momentul demararii acestora, este cu siguranta unul foarte nepotrivit.

Astfel ca, daca doriti sa ajungeti cu mijloc auto la Lacul Bolboci sau la alte obiective din Valea Ialomitei, din Sinaia tineti DN 71 pana in comuna Moroieni, apoi dreapta pe DJ 714, pe langa Sanatoriu… si tot inainte…

De la Bolboci si pana la Obarsia Ialomitei

Ce colt de rai este acest Parc Natural Bucegi!!! 🙂

Cheile Zanoagei

Marea din mijlocul Bucegilor: Lacul de acumulare Bolboci.

La acel moment nu „fuctiona”. Dupa ora 11 era perfect, dar tot nu a „fuctionat” 🙂

Tarife telecabina Pestera-Babele

Nimeni! 🙂 Nici acum nu am reusit sa-mi dau seama al cui este „Centrul” acesta: al Administratiei Parcului sau al Consiliului Judetean?!

Pe la sediul Salvamont Dambovita se planifica…

Animale pe Bucegi, muntele s-a umplut de viata.

Vaca-santinela 🙂

Se scarpina de piatra

Gornistul cirezii, tine trupa unita, aproape.

Traseu printre vacute

Valea Ialomitei spre obarsie

Pietrarul (Oenanthe oenanthe)- pasarea simbol a Dobrogei. Observata in Bucegi la 1700 m altitudine. In special, poate fi observata in Dobrogea, dar cuibareste si in alte locuri din tara. Ii plac si Bucegii.

Membrii Birding Romania mi-au spus ca este o femela. Ducea mancare la pui.

Cascada Obarsiei

Oi in umbra muntelui

Tinta: Cascada

Pe cruce au fost scrise niste indemnuri, binecuvantari, la adresa celor care cutreiera muntii.

In toata splendoarea…

De la Scropoasa – Bolboci – Padina – Pestera si pana la Obarsia, ai tot felul de vazut. Este superba zona 🙂

Dezbaterea no.23: Ce trebuie sa protejam mai intai: mediul sau oamenii?

Intrebarea, in vremuri de sanatate mintala, are un raspuns simplu, elementar. Dar nu prea traim in astfel de vremuri si cadem adesea in extreme. Ok, mediul este casa noastra, depindem de acesta total. Nu cumva insa ne scapa imaginea de ansamblu, ma intreb si eu?

E adevarat, s-a defrisat iresponsabil, clasa politica a distrus Romania timp de decenii… si si-a umplut buzunarele. De abia de cativa ani se aplica legea pe bune si la noi in tara. Bine, nu stiu cat de pe bune ar fi, ca scapari mai sunt si dosare facute la comanda sigur se mai fac. Dar nu cumva totul evolueaza si noi ramanem prinsi in mentalitati paguboase si in razboaie personale? Sa privim un pic…

Agent Green blocheaza un transport de lemne pe Transfagarasan. Suna ministrul, vine Garda Forestiera, Politia, vorbim de blocarea unui drum national, mai e si legal transportul. Nu cumva exageram? Adica astia de la Revolutie incoace au tot furat, au distrus padurile Romaniei. Dar acum, cu DNA-ul pe cap sa faca tot la fel? Ma gandesc ca mai risca unul, doi, zece, dar nu toti. Nu e mai putin adevarat ca mediul ar trebui sa ne preocupe pe toti, cu toate ca pe altii doar din prisma umplerii buzunarelor. Asa ca, ne-am impartit in doua mari tabere: una care protejeaza mediul si alta care cauta accesul la resursele acestuia. Toti cei din industria lemnului au devenit brusc hoti fara nicio discriminare. Cei cu mediul planteaza puieti in padure sau la gol alpin ca atat ne duce mintea, puieti care imbogatesc pe unii si pe altii ca doar se cumpara cu bani. Speculand intentiile cu protejarea mediului, faci bani seriosi. Eu, dar cu siguranta si multi altii, pot dovedi ca poti scoate din padure, mii si mii de puieti care nu costa si care nu aduc vreo paguba locului din care ii scoti. Pentru ca oricum vor muri dupa un timp, crescand cate trei-patru la un loc. Astfel, impaduresti acolo unde s-a defrisat, nu unde nu este nevoie. Mai bine incercam sa impadurim mai repede decat se poate taia. Asta poate fi o provocare nationala. Unde s-a taiat un hectar, sa impaduresti acel hectar plus alte doua prin apropiere.

Sa privim in Parcul Natural Bucegi:

1. Valea Cerbului se umple vara de oameni. Si daca ai drum asfaltat si daca nu ai, oamenii tot vin. Din motive ce tin de civilizatie si de turism, nu ai cum sa-i lasi pe oamenii aceia sa tot vina pe un drum plin de gropi… si sa le iei si bani la intrare pe un asa-zis drum. Ce este acum pe acolo, nu seamana decat a maidan, ulita periferica de la sat. Multi spun ca nu e bine ca se asfalteaza. Ma intreb daca suntem normali? Pai mai repede se distrug imprejurimile drumului daca nu asfaltezi, doar daca ne gandim la praful depus in centimetri pe sol si prin copaci, pe ambele parti ale drumului.

De la inceputul lunii mai si pana in septembrie-octombrie, se locuieste la rulota pe Valea Cerbului. Asfaltarea drumului trebuie pusa in practica alaturi de multe alte masuri complementare.

2. Intr-o zi, Consiliul Judetean Dambovita care nu a avut niciodata si nici nu o sa aiba o echipa de specialisti adevarati, care sa inteleaga ca aplicarea proiectelor turistice se face in primul rand cu protejarea mediului si punerea in valoare a acestuia, a avut o idee. Bineinteles ca nu una buna. Voiau sa instituie o taxa speciala Salvamont prin Valea Ialomitei 🙂 Proiectul lor nu s-a materializat pentru ca aceia care fac turism pe acolo,  le-au demonstrat frumos ca sunt paraleli cu turismul si ce mai vor ei.

Asociatia care a combatut „filmul” Consiliului Judetean.

3. Vor pe la Busteni sa faca nu stiu ce pe la conductele de apa. Nu se pot apuca de lucrari pentru ca Romsilva cere niste garantii uriase, cam cat valoarea proiectului. Si stai si te gandesti daca nu cumva mai multi, prin diferite locuri, o iau pe campii? Cica e vorba de protejarea mediului. Deci omul nu are acces la apa, nu se pot repara conducte ca se distruge mediul. Cat poate sa se distruga mediul daca se schimba, se intervine, se face nu stiu ce la o conducta? In opinia mea, omul trebuie pus inainte. Scopul declararii Bucegilor Parc Natural este si acela de a veni in sprijinul comunitatilor locale. Nu vorbim de unul care taie padurea, isi face o cabana, ci de o comunitate. De cand accesul la apa a devenit o chestie negociabila, restrictiva?

Azi sunt exact 6 ani de la aceasta poza si lucrurile sunt tot la fel.

4. S-a asfaltat DJ 713. El trebuia deschis de ani buni dar nu-l deschide nimeni. Nu pentru ca nu e practicabil ci pentru ca nu e facut cum trebuie, si le este frica sa nu se moara pe acolo. Dar oricine poate circula pe el, desi nu este deschis 🙂 Ok, l-ai asfaltat ca ideea era de a dirija controlat milioane de euro, ai deschis muntele tuturor, ai mintit ca vor fi 3000 de masini pe an abia in 2030. Din 2014 si pana in 2016, au circulat minim 20.000 de masini pe an pe acel drum. Si totusi oficial ramane inchis. Te intrebi totusi, bai dar cat mai trebuie sa se fure ca sa se deschida drumul? Oficial!

Poza de acum vreo 2 saptamani.

5. Au asfaltat cam toate drumurile de pe Valea Ialomitei. Prima asfaltare pe acolo a realizat-o Directia Silvica, si arata doar starea de anormalitate din Bucegi. Nu Primaria, Consiliul Judetean etc, s-a apucat de asfaltarea unui drum prin paduri, ci Directia Silvica. In fine, tot prezentandu-se ideea cu dezvoltarea turistica, este normal sa treci cu asfalt pe la locatiile turistice din zona. Chestia asta s-a facut recent, de vreun an si ceva. Dar intai au asfaltat padurea.

Ca sa dezvolti o zona, ai nevoie de infrastructura. Cea turistica exista, cu drumurile era nasol. Gata, s-a asfaltat. Stiti, care este ironia sau mai bine zis prostia? Berbecii astia cu dezvoltarea lor si cu asfaltarea, au accesibilizat zona la ochi, pana unde li s-a parut. Le mai trebuia circa un kilometru si jumatate de asfalt si ar fi accesibilizat si cabana Padina, si postul de politie montana, si cabana Horoabele, si pensiunile Octavian si Cocora, si statia de telecabina Pestera, si refugiul Salvamont Pestera, si postul de jandarmi montani, si punctul de informare turistica de langa telecabina. Dar nu, au lasat institutiile statului in afara 🙂 Zambesc, dar nu e de ras. Vorbesti de dezvoltare turistica, asfaltezi aproape toata Valea Ialomitei, dar lasi in afara conditiilor civilizate chiar pe cei care ar trebui sa protejeze zona. Eu asa inteleg… ca hotii au stat in spatele asfaltarilor, pentru ca ei nu au nevoie de Salvamont, Politie, Jandarmerie, Telecabina, Punct de Informare.

Recent, Gazeta de Dambovita a publicat un material ilustrat, despre cum a ramas masina de politie de la Padina, suspendata pe un drum de noroi. Cam toata lumea a inghitit pastila cu omul legii. Eu inteleg ca are dreptate, dar da-o naibii ca nu am coborat toti din copaci 🙂 Aia a fost o regie in toata regula. Am ras doua zile, de cate ori imi aminteam 🙂 Am scris un material in care ma amuzam tare de tot, ca e de ras, dar m-am gandit ca omul e de inteles, s-a saturat, ca asta e bataia de joc. Asfalteaza unii peste tot si pe tine Politie, te lasa pe dinafara. Ca si cum nu ai exista. In toiul iuresului, nu avea rost sa mai torn si eu gaz pe foc. Treaba este ca vrei dezvoltarea unei zone dar nu iei in calcul si institutiile statului de pe acolo. Tu asfaltezi binemersi, vorbesti, propui, vorbesti de civilizatie intr-un parc natural. Dar astia, politisti, jandarmi, salvamontisti, ce naiba sunt pe acolo?

Cand santul este o varianta mai buna ca drumul. Corect, nu? 🙂 Daca erai pe drum, nu exista stire.

Cu sageata rosie este o varianta creata de alti soferi, ca sa nu-si murdareasca masina prin noroi. Cu sageata galbena este locul unde a ramas suspendata masina Politiei. Neintentionat nu te bagi prin sant, ci te bagi ca sa ramai acolo. Prin alte imagini apar muncitori cu sape si lopeti. Dar, dupa ce este scoasa masina, se vede ca nu exista urme ca a folosit cineva uneltele 🙂

Ceea ce ma duce cu gandul la tragedia cinematografiei nationale… De aceea, nu mai avem mari actori, mari regizori, ca sunt mai toti pe scena Bucegilor. Ma gandesc ca acesta este un episod pilot 🙂 daca nu se asfalteaza mai repede drumul.

Pozele apartin Gazetei de Dambovita, cotidian online.

6. Ministerul Apararii Nationale vrea sa restaureze Crucea de pe Caraiman, un simbol national. Bai, e ministerul, nu este Vasile sau SRL-ul nu stiu care. Este un gest frumos, care face cinste Armatei. Dar a aparut o problema 🙂 Cica directorul Parcului Natural e de acord cu restaurarea, dar sa nu se intre cu masina, sa se gaseasca o solutie… aeriana. Adica sa scoata astia bani in plus, de la buget, ca au de unde. Cand intrau zeci de jeepuri pe drumul spre Babele, nu vedea nimeni. Si se mai intra dar nu ca altadata. Acum daca intra Armata, nu e voie 🙂 Cine poate fi atat de nebun, incat sa impiedice un camion militar?

Cei de la Armata, zic ca ei vor respecta legea. Care naiba lege? Cand tu Armata reprezinti interesul national, cum se poate pune problema incalcarii legilor? Cred ca nu mai vedem lucrurile normal si cadem in tot felul de scenarii… si ramanem acolo socati, nauciti, incapabili. Asta mi se pare culmea culmilor, sa pui conditii Armatei, de orice fel ar fi acestea. Prioritatile nationale sunt peste orice cerinta, fie ea de mediu sau de orice vrei. Vii tu, sa spui Armatei ce si cum sa faca. Pai un elicopter care face du-te vino pe la Cruce, nu stiu cate zile, sperie orice vietate, din muntii Caraiman si Costila. Exista un drum de pamant pana la 300 metri distanta de Cruce. Le puteai recomanda sa circule cu senile din cauciuc, gaseai alte solutii. Cand s-a aplicat proiectul cu telescaunul din Valea Soarelui, i-ai lasat sa faca drum cu buldozerul. Atunci se proteja mediul, fie si cu buldozerul 🙂 Acum ai un drum deja existent, chiar daca e inchis circulatiei publice si tu nu lasi Armata sa mearga.

In America si cam peste tot, nimeni nu pune intrebari ce cauta Armata prin unele locuri. Pentru ca in orice stat, se stie ca Armata protejeaza tara, nu o distruge. Noua ne place sa interpretam pana la absurd o lege si sa complicam totul. Ma gandesc ca mai sunt oameni cu caracter prin Armata, care sa nu ia de la gura soldatului pentru zborul cu elicopterul la Cruce. Interesul national spune ca trebuie sa ai grija de trecutul tarii. Astia care apar asa din senin, nici nu trebuie bagati in seama, pentru ca au visat ceva urat si cand isi vor reveni, isi vor cere scuze. Noi ar trebui sa fim mult mai realisti si mai pragmatici, cu atat mai mult cu cat te numesti Armata. Ca au mai venit din astia care si-au permis sa-si bata joc de toleranta acesteia.

La Predeal de exemplu, la usa unitatii vanatorilor de munte, au batut intr-o zi reprezentantii Casei Regale. Actionasera unitatea in instanta, ziceau ca totul apartine regelui. Si mergeau prin unitate, indicau ca aia e a lor, cealalta corespunde cu documentele. Real, niciodata Casa Regala nu a detinut acele terenuri sau cladiri, ci statul roman. Astia, reprezentantii, trebuiau insfacati de gulere si aruncati in paraul din apropierea unitatii. Doar la noi s-a mai vazut asa ceva. Sa-ti colinde niste civili prin unitate militara. Noi vorbim de aplicatii tactice, armata profesionista si ne impiedicam de niste smecherasi. Daca un civil iti spune tie armata NATO, sa folosesti elicopterul si nu masina, si tu faci asta, atunci te duci si arunci uniforma ca e fara valoare. Iar cu unitatea militara… presupunand prin cel mai absurd mod ca ar castiga Casa regala, desi e imposibil, dar presupunand asta, nu pleci de acolo, ca nu are nimeni ce sa-ti faca. Doar in tara prostilor condusi de hoti se poate intampla asa ceva: sa evacuezi o unitate militara. Ma gandesc ca totusi Romania e departe de asemenea „paradis”. Curtea Europeana daca ti-ar cere asta, nu pleci. Nu pleci pentru ca NU VREI si NU TREBUIE. Datoria Armatei este sa nu renunte la o palma de pamant romanesc. Ratacitii astia cu nebuniile lor, cu tot respectul, fie ca… conduc arii protejate sau lucreaza la curti regale, sunt nuli si inexistenti in problematici de acest fel.

In ceea ce priveste protectia mediului, in special la Cruce, chiar e cazul sa ne amintim ca de teama politicului, au stat toti cuminti, in timp ce se doreau focuri de artificii la acest monument. Pana le-am explicat ce inseamna protectia mediului, ca nu e bine si au avut curaj sa spuna si ei ca trebuie alta locatie. Deci nu poti veni sa vorbesti de protectia mediului la Cruce, cand doar te dai dupa cum bate vantul. Ca sa se vada ca esti si tu pe acolo, incepi sa scoti povesti cu cerinte de mediu. Acum mergi pe ideea ca Armata nu are incotro, ca sti bine ca se poate vorbi de abuz in serviciu, daca trec cu un camion. Un om care isi iubeste tara, nu se opune reabilitarii unui astfel de monument si nu are in minte astfel de idei. S-ar putea ca cineva sa se pacaleasca foarte rau cu astia de la Armata.

7. Tot mai multi, inclusiv factori implicati in turism, iau atitudine in privinta festivalului Padina Fest din Valea Ialomitei. Ca nu e bine, ca raman gunoaie, ca se fac mici cu maini nespalate, ca igiena, ca se iau lemne din padure, ca nu se iau taxe de campare. Acest festival aflat la nu stiu a cata editie, intr-adevar are niste probleme, dar organizatorii s-au straduit mereu sa iasa cat mai bine. Singura majora ar fi zgomotul facut seara de trupele rock. Dar nu poti sa ai festival fara muzica. Si cateva zile pe an, nu cred ca e neaparat o problema. Ideea pleaca doar de la faptul ca eu fac un anumit tip de turism si tu nu faci turism, poluezi.

Daca am fi putin mai toleranti am intelege ca nu ai de ce sa te iei, de cei care fac gratare pe Valea Ialomitei sau de cei care promoveaza acel festival. Toti care vin sa viziteze Parcul Natural sunt turisti, incap in definitia turismului, alaturi de cabanieri, soferi care aduc turisti etc. Este perfect ca oamenii vin in natura, important este sa fie instruiti sa nu lase gunoaie, sa nu-si spele masinile in apele de munte. Revenind la acel festival la care vin vreo 15-25.000 de oameni pe parcursul celor cinci zile cat dureaza, mie mi se pare ca lucrurile sunt foarte bine organizate. Nu poti cumpara nimic, nici mici, nici bere, decat in baza unor jetoane. Deci banii sunt centralizati, nu intra in contact cu ei decat o persoana 🙂 Si cine a gandit procedeul nu e un oarecare care ar face lucrurile prost. Tot acest organizator de festival are zona speciala de campare. Nu face de capul lui ci are acordul autoritatilor.

De altfel, orice om care vine in Valea Ialomitei are voie sa puna cortul pe platoul de la Padina, ca asa spune Administratia Parcului. Pentru ca, nici astia de la Parc nu sunt nebuni, lasa pe cat mai multi sa se bucure gratis de natura. Nu suntem in oras, unde ne impartim in unitati clasificate si unitati la negru. In Parcul Natural Bucegi se deruleaza multe forme de turism si Administratia Parcului Natural a reglementat suficient de bine aceasta problema. Ca grataragii au umplut poienile din Valea Ialomitei, ca rulotistii pe cele din Valea Cerbului… deodata vedem totul in negru. Mie mi se pare perfect daca vin nu stiu cati cu masinile, cu familiile, pun o patura, fac focul. Nu o sa taie nimeni un copac din picioare ca sa faca focul la gratar 🙂 Culege ce gaseste prin padure pe jos, nu face niciun rau. Toti trebuie sa ne bucuram de cadrul natural in egala masura. Ideea este sa nu se arunce gunoaie, sa se aduca toalete ecologice, omul sa aiba o conduita normala.

Asa cum soferul de jeep aduce turisti, asa poate veni oricine cu propria masina. Diferenta o face cunostintele despre natura, istorie etc, ale soferului de jeep. Exista o taxa de acces in Parcul Natural, nu poti pune oamenilor taxe peste tot, ba de foc, ba de campare etc. Omul trebuie sa umble liber si sa se bucure de natura, nu trebuie puse restrictii peste tot. Cine vrea sa stea la cort, cine vrea sa aprinda focul. In Valea Ialomitei ai zone clare unde poti face aceste lucruri, stabilite de Administratia Parcului. Cine doreste, se cazeaza la unitati turistice la Padina-Pestera, Bolboci sau la casute la Zanoaga. A face turism inseamna a lasa cat mai mult spatiu de manevra turistului, sa aiba el de unde alege.

Daca anulezi acel festival, ai cu 20.000 de turisti mai putin in Valea Ialomitei. Ca iau lemne de prin padure cei care fac focuri… Daca Administratia Parcului si Ocoalele Silvice credeau ca se distruge natura prin culegerea lemnelor de pe jos, interziceau aprinderea focurilor. E foarte bine ca se merge dupa lemne de foc. Prinsi in regulile unui turism de tipul de dai jos din masina, te cazezi, mananci si dormi, pierzi contactul cu natura. In acest ritm, nu o sa mai stim la ce se foloseste de exemplu toporul. Chestia cu sisteme austriece, nemtesti etc, este neaplicabila la noi, ca noua ne place sa fim liberi.

8. O sa rog cateva cunostinte care au intrat in Parlament, sa adreseze niste intrebari ministrilor de la Interne si de la Mediu daca nu cumva anumite autoritati isi depasesc atributiile si fac exces de zel in cazul cetatenilor de rand, lipsiti de venituri. O sumedenie de persoane fac focul cu lemne pentru ca locuiesc langa padure, si traiesc fie din ajutorul social, fie lucreaza ca zilieri. Din ce vad, de la Sinaia la Azuga multi au luat frica de unii reprezentanti ai legii. Le este frica sa ridice de pe jos din padure, o creanga si sa o duca acasa, ca nu cumva sa fie prinsi si amendati. Nici pe timpul lui Ceausescu nu era asemenea teroare. Pe atunci, mergeau oamenii kilometri prin padure ca sa gaseasca o creanga de fag, iar acum stau arbori intregi doborati de vant la marginea padurii si nimeni nu indrazneste sa le ia crengile. Timp in care tot felul de nesimtiti strabat drumurile forestiere si arunca din dube zeci de saci de gunoaie. Si niciunul nu este prins. E mult mai usor sa prinzi amaratul decat smecherul. Este o aberatie in aceste caz sa sustii ca aplici legea, ca esti un simplu executant, ca iti faci datoria si protejezi mediul. Simplul fapt ca opresti un amarat care trage dupa el niste crengi de foc, in alt scop decat acela de a-l saluta si a-l intreba ce mai face, te dezonoreaza ca om, nu zic de uniforma. In asemenea situatii nu exista alta lege decat a omeniei. Este sinonim cu aiuritii care confisca patrunjelul vandut de cate o baba la colt de strada. Nu-mi pot imagina ce sef este acela care isi vede subordonatul intrand in birou cu niste legaturi de patrunjel pe care le numeste ilegale.

Crengi rezultate din exploatari, pe care nu le va lua nimeni. Daca anumiti jandarmi sau padurari prind pe vreun cetatean cu o creanga in spinare, amenda este de sute de lei. Mi se pare o aplicare oarba si iresponsabila a legii.

Nu am vazut niciun comunicat, nicio filmare, cu vreun echipaj de jandarmi sau cu padurari pe la noi, care intalnind un batran cu crengi in spate, l-au ajutat sa le duca pana acasa. Ca nu se face asa ceva, ca nu simt sa faca asta.

Iata asadar cateva aspecte prin care punem orice altceva inainte, mai putin omul!

Traseul turistic: Cabana Diana – Manastirea Pestera Ialomitei – Cascada Doamnei – Muntele Batrana – Valea Horoabei – Refugiul Om pe Munte – Saua Strungulita – Muntele Tataru – Valea Tatarului – Cabana Diana

O bucla, un cerc prin zone pitoresti. Mereu „scot” cate un traseu din acesta 🙂

Intai am purces spre munte. Ne-am trezit taman in buricul intravilanului din Parcul Natural Bucegi, adica in Valea Ialomitei, zona Padina-Pestera. Unde sa parcam? Ca umblau aia de la Media Pro sau Castel Film ceva de genul, peste tot prin zona aia. Turnau un film, ca erau cu rulote, cu cafele in mana, aparatura. Vreun film sau vreo reclama fara succes 🙂 Glumesc.

Lasam masina pe langa cabana Diana si o luam la picior. Exprimarea cu luarea la picior mi-a ramas in minte dupa ce am citit relatarea luptei de la Posada. Cum a vazut-o regele maghiar. El a scris ca a luat-o la picior si toti istoricii nostri, astia marii, au inteles ca a fugit calare de a deselat bietul cal. Fara sa gandeasca o chestiune… rapele erau prea inclinate sa o ia la galop ala cu calul. A luat-o la picior inseamna ca a luat-o la sanatoasa, pe jos 🙂

Luand-o si noi la sanatoasa, tot pe jos, trecem pe langa un spatiu amenajat ca un cort cu tot felul de produse. Scria mare Magazin Alimentar. Noi am crezut ca este tot parte din scenariul de film, ne-am uitat si am plecat mai departe. Orice e posibil prin acest munte. Numai daca ma gandesc asa la mine, ca fapt divers 🙂

dscf5421

dscf5422Pe acolo, pe sus sunt izvoarele Ialomitei, se vede o parte din Mecetul Turcesc (in dreapta). Imagini luate imediat dupa ce am pornit in excursie.

Ajungem si prin zona manastirii, unde niste neni mestereau ceva pe la o instalatie:

dscf5427Intra apa prin canalul verde si invarte chestia aceea… ce or face cu energia electrica produsa nu stiu. Poate o folosesc la iluminarea pesterii Ialomitei…

dscf5428Mutand apa sa treaca printr-un canal, iata ca prin albie un firicel anemic se mai strecoara. Dar cred ca pentru 50 de metri nu e cine stie ce. Apa revine in albia un pic mai jos.

dscf5429Trei cu mapa, nimeni cu sapa. Sau tot dumnealor erau si cu una si cu alta. O fi eficienta chestia asta sau s-o fi inscriind pe aceeasi linie cu ce stim prin Bucegi?

Continuam pe langa manastire…

dscf5432

dscf5438Ce sa scriu? Transhumanta, frumusete, povestea mioritei? Nu! Un cioban cu o caruta cu coviltir, un card de caini, se duceau si ei asa… unde? La vale…

dscf5441Zona telecabinei Pestera-Babele. In cheile din spate este Pestera Ialomitei. Platforma alba poarta titlul de heliport si umbla vorba ca a costat o caruta de bani. Cred ca tot una cu coviltir ca sa nu se stie ce este inauntru.

dscf5444Pe acolo am mai stat eu mai de mult la un pranz. Frumos tare.

dscf5445

dscf5448Stana de sub Piciorul Doamnelor… acolo erau caini si ciori care mancau nu stiu ce printre acestia din urma…

dscf5449Remarcati peisajul de vis si ziua splendida ce am prins-o. De cand nu am mai fost intr-o astfel de excursie…

dscf5453Lac langa Cheile Ursilor, de fapt mai sunt si altele.

dscf5458

dscf5460

dscf5462

dscf5469

dscf5470Cascada Doamnei, destul de anemica in perioada aceasta. Primavara este splendida… E singura cascada din Bucegi pe sub care poti trece, fiind un spatiu intre caderea apei si stanca.

dscf5471Grota Cameliei

dscf5476Imagineaza-ti cum este sa stai jos, cateva clipe, langa apa…

dscf5477

dscf5481

dscf5485Drumul de pe muntele Batrana. Mereu mi-a placut acest drum, cine stie cand o fi si asta „dezvoltat durabil”. Durabil in Bucegi inseamna doua lucruri: bani multi in conturile unora, bani furati evident, dar sunt acolo unde trebuie… deci asta inseamna dezvoltarea durabila a propriilor interese si asternerea unui covor de asfalt, adica drum durabil si la propriu. Ca acum nu rezista asfaltul, e altceva, drumul e deja dezvoltat durabil se pot directiona bani pentru a fi si mai durabil. E simplu… iei notiuni de mediu si le distorsionezi sensurile in favoarea ta.

dscf5495

dscf5498Salba de lacuri mici din preajma Cheilor Ursilor. Nu sunt aceleasi cu cele postate mai sus.

dscf5499Acesta e acelasi cu unul din imaginea precedenta 🙂

dscf5510Sfinxul

dscf5516

dscf5518Cabana Diana, mai e masina noastra acolo 🙂 si constructiile aparute, ca doar ai voie sa construiesti… e intravilan, faci pensiune turistica, hotel ceva. Ca nu le mai clasifici si nu vor functiona niciodata, nu-i bai, nu intreaba nimeni… tu ti-ai atins scopul.

dscf5519O alta cruce, pe partea cealalta a Bucegilor. Fain! Are si o masuta cu banca langa ea.

dscf5524Valea Horoabei la baza stancii… si o luam pe acolo, facem stanga, si nu mai stiu ce…

dscf5534Acum pe partea cealalta

dscf5535Peisaj din Valea Horoabei

dscf5541Ce poezie, ce poveste. Iti dai seama cum e sa stai acolo? 😉

dscf5537Tura urmatoare mergem acolo, cu ceaunul.

dscf5545

dscf5546

dscf5549Locurile acestea asa trebuie sa ramana, nu dezvoltate in vreun fel.

dscf5551

dscf5553

dscf5558Varful Bucura are mantie alba… bine ca nu am fost pe acolo. Stiam eu ce stiam.

dscf5562Zbura dincolo de Saua Strunga

dscf5565

dscf5577De langa Saua Strunga spre Cheile Gradistei

dscf5580

dscf5585Popas pentru mancare. La refugiu inca se lucra. Noi cu gura mare pe acolo, sigur l-am deranjat pe baiatul care lucra la refugiu.

dscf5587

dscf5589Refugiul se numeste Om pe Munte. Sa speram ca nu mai tin ciobanii oile in el si ca unii turisti vor fi civilizati. Din toata excursia, acesta este singurul lucru durabil, in adevaratul sens al povestii. Unii au reparat un refugiu din banii lor, cu puterilor lor, pentru altii. Si nu lucreaza la vreo institutie cu atributii in Parcul Natural Bucegi. Durabil e ce ramane si pentru altii, marea majoritate. Dar bine, nu ai cum sa faci hotii sa inteleaga ca daca ne tot furam caciulile, nu doar ca ne suim unii mai sus ca altii si le facem rau celor de acelasi neam… insa in timp, se pune in pericol insasi existenta statului national. Un stat corupt este usor de ocupat.

dscf5596Din Saua Strungulita, pe unde se strecoara mereu un vant grozav dinspre Leaota, am coborat spre muntele Tataru, la acest lac.

dscf5607De aici traseul era marcat cu punct galben, apoi am lasat punctul pentru triunghi galben. Bine, teoretic, ca din creasta pana la vreun kilometru si jumatate in firul vaii, nu e neam de marcaj.

dscf5615Cartite puternice au scos pamantul asta 🙂

dscf5617Valea Tatarului cu stana… mirific peisaj.

dscf5618

dscf5622

dscf5628Vechea stana din Valea Tatarului

dscf5629Timpuri trecute…

dscf5632Si pe la marginea padurii ne astepta un drum din bolovani

dscf5635Pe care l-am coborat in 20 minute

dscf5636Iesind aici, la vreun kilometru de masina

dscf5637

dscf5638

dscf5639

dscf5646Dezvoltare durabila 🙂

dscf5647

dscf5649Aici s-a incheiat excursia. Nu stiu cat am facut… ca timp.

Ne-am intalnit la ceai pe la 8. Cum unii beau ceai fara zahar ca asa e mai bine, m-am dat si eu dupa ei. Ce sa fac 🙂 Apoi ei cu apa plata eu cu Pepsi. Dependenta, clar!

Pe la 9 ne-am urnit, pe la 10 am ajuns in Valea Ialomitei, dupa ora 18 eram acasa. Am plecat fara notiunea timpului, asa e bine…

Trebuia sa postez si o piesa muzicala, dar nu o mai gasesc… sa o mai caut un pic… trebuie sa mai caut si excursia cand am fost la acel pranz in Valea Ialomitei, cred ca prin 2013 sau 2014…

Parca asta era:

Concursul „Atinge Omu” – o poveste reusita; Incidente cu ursi, ploi si diverse

O sa abordez subiectele treptat dar nu in ordinea din titlu 🙂

Tot mai multe persoane incep sa-si puna intrebari, sa arate spre padurea care a imprumutat la inceput de vara aspecte de toamna. Gandacei care ataca fagii sunt pretutindeni, pe ferestre pe la case, in mijloace de transport in comun… trebuie doar sa te uiti cu atentie.

Sambata a plouat pe Bucegi bine de tot, grindina, fulgere, trasnete, tot ce trebuia sa se intample la o asemenea altitudine, pe poteci siroiau apele pluviale creand adevarate santuri… nici in Sinaia nu a fost mai bine. Desi am fost pe Bucegi sambata, toata ziua, nu am prins nicio ploaie. Se pare ca nici in Busteni nu a plouat.

Vineri am citit un articol pe net cu un urs „mare cat patul” 🙂 care fugarise niste sportivi din lotul national de nu stiu ce, cantonat la Complexul Piatra Arsa de pe Platoul Bucegilor. Initial, gandul m-a dus la faptul ca fugeau baietii astia printre jnepenii de langa complex si s-au intalnit cu ursul. Dar, de fapt, ei alergau pe traseul turistic ce duce la Pestera Ialomitei si prin Padurea Cocora au dat nas in nas cu ursul. Am renuntat sa scriu un articol pe tema asta, chiar daca mai spre seara a avut loc un incident cu un alt urs, adica niste masini au accidentat mortal un urs pe DN 1 la Poiana Tapului; pentru ca urma sa ajung sambata in Valea Ialomitei. Si ma gandeam eu ca imi voi face o imagine corecta asupra a ce li s-a intamplat acelor sportivi.

Bineinteles ca am presupus ca acesti alergatori fugeau repede si in liniste prin acea padure, au surprins ursul si acesta s-a speriat si a pornit dupa ei, instinctiv. Sportivii spuneau ca i-a fugarit ursul vreo 50 m dar ei s-au oprit dupa vreun kilometru 🙂 Un nou record national a fost stabilit cu siguranta prin Padurea Cocora…

Si in Valea Ialomitei am aflat de la seful Salvamontului, dl. Doru Deaconescu… ca, prin padurea respectiva este o ursoaica, aceasta are doi pui, ca ei o stiu din primavara… deci asta a fost. Ursoaica si ursuletii pasteau pe langa traseul turistic, baietii astia in alergare au trecut pe aproape, logic ca ursoaica s-a luat dupa ei, logic ca i-a alergat o distanta mica pentru ca nu-si parasea puii. Articolul citit de mine era evident unul mult exagerat 🙂 Am intalnit si eu sambata seara un urs in preajma unui drum forestier, dar el a urcat la vreo 100 metri pe o panta si statea acolo, iar eu am trecut mai departe… fiecare cu treaba lui. El auzise ca vin, eu auzisem cand urca panta…

Am mers in Valea Ialomitei la concursul organizat de Salvamontul dambovitean si denumit „Atinge Omu”. Din august 2014, de cand am fost la Vertical Trail Race, nu am mai fost la vreun concurs de alergare montana… pentru ca nu am mai reusit sa-mi fac timp, nici sa ma antrenez… si merg doar cand stiu ca pot trece linia de sosire. Deocamdata nu am abandonat la vreun concurs. Este insa un inceput in toate 🙂 🙂

Un lucru interesant a inceput sa se intample cu mine de vineri. Parca se pregatea organismul de concurs, ceva independent de minte si vointa 🙂 Cred ca atunci cand nu este nici una si nici alta, se mai invart si alte rotite 🙂

Si aveam o pofta teribila de mancare, lichide beam continuu, somn imi era… ca de obicei, in ajun de orice concurs, un genunchi mai da semne ca nu vrea, desi pana acum nu „a zis” nimic…

Vine sambata, plec la concurs. Traseul de alergare unul binecunoscut: start de la refugiul Salvamont situat langa telecabina Pestera – urcare pe Valea Obarsiei Ialomitei pana la Vf. Omu – continuare pe ramura vestica a Bucegilor pana in Saua Batrana unde este un refugiu – coborare pe Valea Doamnele – sosire langa telecabina Pestera.

Startul s-a dat la ora 11, eu am urcat pe la 9 si ceva la Babele cu telecabina.

peisaj babele 1

peisaj babele 2Am coborat usor, admirand peisajele

peisaj babele 3

peisaj babele 4

peisaj babele 5

peisaj babele 6Cum aveam timp, m-am plimbat mai mult

peisaj babele 7Aici m-am oprit! Si am stat sa admir din iarba imprejurimile, privind spre lacul langa care am stat cu alta ocazie… sa mananc niste banane…

peisaj babele 8…cu un ochi la zona de start a concursului unde se vedeau sportivi, corturi, masini, dar cum era aproape de ora 10 si timp sa ajung mai aveam… am ramas intins pe acolo sa ascult muntele… 🙂 Nu am stat mult linistit ca…

peisaj babele 9…privind spre stana de la baza muntelui Doamnele (se observa in imagine), vedeam si auzeam caini latrand. Trei turisti ocolisera stana ca sa intre in traseul ce urca acel munte si cainii de la stana ii simtisera. Din ce vedeam asa de la distanta, un caine mare alb tot se tinea dupa ei, incercand sa-i prinda de picioare. Pe caine nu-l striga nimeni de la stana… la un moment dat aud un pocnet slab, cred ca unul dintre turisti a dat cu o petarda mica. Nu prea folosesc acestea, sunt bune cele cu trei focuri care se vand de Craciun. Cainele a fugit inapoi la stana, dar turistii nu s-au departat prea tare din cauza urcusului. Cred ca si obosisera putin la inceput incercand sa ia distanta fata de caine.

Cainele insa a revenit iar pe langa ei, latrand de zor 🙂 I-au mai dat o petarda, dupa care au mai urcat un pic si au facut un popas de 10-15 minute. Tot ma gandeam la ce spunea Ion Trandafir, organizatorul Hit the Top, care a cotonogit cainii de la mai toate stanele din Leaota 🙂 La cate pietre erau pe acolo… turistii nu or fi vazut niciuna 🙂

Vazand chestia asta, cand am ajuns la organizatorii concursului l-am intrebat pe Geo Badea, -in opinia mea, cel mai bun salvamontist din Parcul Natural Bucegi (cel mai bun inseamna si existenta multor altor calitati)-, pe unde ne intoarcem din Valea Doamnele: pe traseul turistic sau pe drumul ce trece pe sub stana de la baza muntelui Doamnele? Mi-a spus ca traseul de alergare este acelasi cu traseul turistic. Prin urmare, cine mergea pe drum o facea pe proprie raspundere, de altfel, toti concurentii semnau o astfel de declaratie, intelegand riscurile unei asemenea competitii.

bariera drum obarsia

panouDoua treburi bine facute… ce sa cauti cu atv-ul pe acolo?

tabara 1In asteptarea startului

tabara 2

Ma uit la vreme, era clar ca inspre Babele-Piatra Arsa ploua, nu si inspre Omu. Am stat cateva minute sa studiez cerul, muntele, vantul, ca sa imi dau seama: imi iau un rucsac mic cu mine sau nu imi iau? In acesta am toate accesoriile necesare pentru orice vreme. Tinand cont de vreme si de specificul concursului, adica unul de viteza, renunt la rucsac spunandu-mi ca oricum ajung la vf. Omu intr-o ora, deci nu am de ce sa-mi fac griji. De la Omu pana la refugiul Batrana mai mult de 30 de minute nu voi face… Daca este ploaie puternica raman fie la Omu, fie la refugiul din Saua Batrana.

Zis si facut. Imi iau doar telefonul, doi plasturi 🙂 🙂 si tricoul din Irak… imi place tricoul asta, este lejer, nu retine apa, se usuca repede… La 11 luam azimut varful Omu, unde era primul post de control. Constient de pregatirea mea 🙂 am si spus cu mai multe zile inainte ca este o minune daca intru in primii 10. La start insa, vazand ce nume grele ale competitiilor montane s-au aliniat, am realizat ca si minunile astea se produc si ele uneori, iar acum nu era cazul 🙂 Dar in primii 15-20 tot as fi iesit 🙂 🙂 Am o problema cu treaba asta, adica din reo 70 de concurenti, mi se pare aiurea sa ies pe la coada clasamentului. Mai bine stau acasa. Cand alergi cu sportivi renumiti este bine insa sa obtii un loc cat mai onorabil, in prima jumatate a clasamentului… parerea mea!

Fugim spre Cascada Obarsiei, eu cu gandul la fiecare potecuta, piatra, curba, imi era totul familiar, imi ziceam ca multe nu se mai pot schimba o data ce ai trecut de urcusul de pe langa aceasta cascada. In sensul ca… nu prea mai poti ajunge din urma pe altii. La aprecierea mea, eram in primii 20 inca de la acea cascada. Cand am ajuns pe poteca de deasupra vaii Cerbului spre Omu, l-am vazut pe Galiteanu, unul dintre cei mai buni, pe sub varful Gavanu.

De la Omu, pentru majoritatea alergatorilor montani este ceva facil, se zboara 🙂 pe ramura vestica a Bucegilor. Nici nu am intreabat la punctul de control cati sunt in fata, m-am oprit pentru notarea nr. de concurs si am plecat mai departe. Este foarte greu sa mai prinzi pe cineva din urma pe astfel de portiuni. Cand sa ajung pe Saua Doamnele il vad in spate pe Mihai Godeanu… asa a fost pana la finish, eu fugeam de el, el dupa mine 🙂

Am vazut o ploaie puternica spre Pestera si zona Horoabele, dar din fericire norul avea o directie de deplasare opusa noua si nu am fost udati deloc pe traseu.

Nu stiu cum naiba am reusit iar performanta de a alerga singur prin plaiurile acelea… totusi Mihai era prea departe… iar in fata nu vedeam pe nimeni 🙂 🙂 Cat vedeai cu ochii nu era nimeni. Nici dupa Mihai nu se vedea cineva. La maratonul din muntii Ciucas, unde iesisem pe locul 7 sau 8, tot asa, fugisem prin paduri singur mai bine de o ora, nu mi-a placut deloc si nici nu am mai fost prin acele locuri de atunci.

Intru prin jnepenii la capatul carora se afla refugiul Batrana si un alt post de control, ies dintre ei, mi se noteaza iar nr. de concurs, si continui pe Valea Doamnele. Nu prea poti alerga bine pe aici, nefiind o poteca lata, trebuie sa fii un pic atent, dar am reusit sa pastrez distanta fata de urmaritor. Trec pe deasupra cascadei monument natural in prezent fara apa si vad la distanta mare alti alergatori. Pe coborare, doar in cazuri exceptionale am mai intrecut si eu cate un concurent, de-a lungul timpului.

La iesire din Valea Doamnei, era Geo Badea si un coleg de-al sau, vorbim putin si pornesc mai departe… intrezarind o chestie…

Mai multi alergatori nu au urmat traseul turistic ci au luat-o pe drum. Tot alergand la vale nu prea eram cine stie ce obosit, si mi-am facut de sus, de cand i-am vazut pe cei din fata, urmatoarea socoteala: daca alerg mai tare, ii ajung acolo unde traseul intersecteaza drumul. O iau asadar pe traseul turistic, Alin Tanase ma incurajeaza, imi zice ca vine cineva din spate foarte tare. Nu avea cine sa fie decat Mihai Godeanu, dar mi-am dat seama ca nu are cum sa ma mai ajunga si nici nu ma mai gandeam la el… ci la ce voi face cand voi ajunge langa acel grup de alergatori, daca voi avea resursele necesare pentru a-i depasi.

Am iesit la vreo 100 metri in spatele lor 🙂 dar nu mai erau toti, am mai vazut inca un sportiv in spate si 4 in fata. In grupul din fata i-am recunoscut pe Gianina Tanase (locul 2 la feminin ulterior) si Florin Totalca, nu stiu cine erau ceilalti doi… Pana la finish din grupul de 4 am depasit 3 sportivi… am ajuns pe locul 14 la Open. Am inchis cercul Pestera-Omu-Batrana-Doamnele-Pestera in 2 ore si 4 secunde. Pentru mine un timp foarte bun 🙂

Primul a ajuns Viorel Palici cu vreo 30 de minute inainte 🙂 Cel de pe locul 5 a venit la o ora si 45 de minute. Apoi in 15 minute alti 10-15 sportivi. Deci cam asa sta treaba cu valoarea si antrenamentul! La o astfel de cursa, mai poti spune ca nu ai fost in forma, etc, sa zicem ca pierzi 10 minute, dar la 20-30 minute diferenta de primul loc nu ai ce sa spui. Ca mai erau voci care sustineau diverse, faceau comparatii, ca alearga mai bine nu stiu pe unde 🙂

Primii 5 sositi de la cursele de viteza, sunt cam apropiati ca valoare, vine apoi un esalon pana la locurile 10-15, un altul 15-20 sau 15-25 chiar 30. Dupa care se rupe filmul, de regula dupa a doua jumatate a clasamentului… cand incep sa apara si altii, care fie alearga mai incet ca nu au antrenament sau ca le place sa priveasca peisajul, sau se menajeaza, ori raman sa se hidrateze pe la punctele de control, ori s-au accidentat si totusi vor sa continue…

A fost o cursa foarte frumoasa, bine organizata, cu voluntari aflati la intersectii de trasee ca sa nu se rataceasca nimeni, cu masina Jandarmeriei pe traseu, Salvare, o mica petrecere cu bulz si lapte inainte de premiere.

Dupa sosire, m-am gandit eu ca este bine sa merg pe jos o vreme… ca sa nu am a doua zi febra musculara. Pe la ora 14 privind din nou cerul si directia norilor, am plecat spre Babele. Dupa cum se comporta natura, ploaia se ducea spre Cheile Tatarului-Bolboci. Cred ca in jur de ora 15 eram la Babele:

babele

ploaie spre bolbociCum ma asteptasem, ploaia se ducea la Bolboci, totusi atinsese si Padina… am vazut seara imagini cu grindina de pe la cabanele de acolo. La Babele insa nu ploua.

Privesc Platoul Bucegilor spre Piatra Arsa si imi spun ca in 30-40 de minute o sa ploua si la Piatra Arsa. Mai plouase si pe la ora 11.

platouDar in 30-40 de minute as fi ajuns la Piatra Arsa, deci am plecat intr-acolo

intersectia cu jepii mariAjung la intersectia cu Jepii Mari, la cateva minute de complexul Piatra Arsa. Inca nu ploua. Spre Cota 2000 era urgie. Fulgerele apareau la 5-10 secunde distanta unul de celalalt. Era o prostie sa merg mai departe. Pana trece ploaia m-am gandit eu ca pot astepta la un ceai cu lamaie la Piatra Arsa:

ceai la piatra arsaPloaia 🙂 Pe aici am mai vorbit cu unul, cu altul, timpul a trecut, ies afara, privesc si plec spre Cota 2000. Dupa efort un ceai cu lamaie este perfect 🙂

spre cota 2000Varful Furnica… se vedea cum se elibereaza de nori, unii mergeau in dreapta, altii in stanga

varful furnicaFrumos si liniste… daca totusi intervenea neprevazutul, era o stana la 10 minute in dreapta si o alta in spate pe langa stadion. Este bine sa stii chestiile astea, sa nu stai in fata trasnetelor, sub grindina… ca la stiri asa s-a dat „rupere de nori prin Bucegi”…

poteca munte furnicaPe muntele Furnica privind in spate spre Platou

gheataCe se mai pastra prin iarba

urme ploaiePe Drumul de Vara, in urma ploii ce urma directia Cota 1000-Posada-Comarnic

cota 1400Cota 1400

Apoi pe la schitul Sf. Ana, drumul vechi al Cotei… am ajuns la cabana Schiori:

cabana schiori

manastirea sinaiaManastirea Sinaia…

Am luat un maxi-taxi spre Busteni si… asta a fost ziua de 13 iunie 🙂

medalie

A trecut si prima editie a Ultramaratonului Bucegi – Leaota…

In ziua de 14 iunie 2014, Asociatia Salvamont Dambovita a organizat doua evenimente de alergare montana… un semimaraton prin Parcul Natural Bucegi si un ultramaraton, deci mai mare de 40 km, al carui traseu a cuprins o mare parte din Bucegi plus creasta muntelui Leaota.

Am zis eu sa particip la ultramaraton. Traseul parea complicat, prin locuri cunoscute, cat si prin locuri prin care am mai fost pe vreme inchisa, ceata, deci era ca si cum nu am fost. Joi, ma uit pe harta cu traseul, analizez lucrurile in detaliu, mereu asa fac, o cursa de alergare montana nu este niciodata o fuga prin curtea scolii, iei startul si gata, cine fuge mai bine, ajunge primul. Imi fac planul de alergare pe fiecare segment dintre posturile de control si, evident, rucsacul. Vineri, aproape de ora 13, am pornit la drum.

SAMSUNG

Startul se dadea de pe platoul de la Padina, Valea Ialomitei. Am plecat pe la 12:30 din Busteni, pe traseul cel mai direct spre Padina, adica pe Jepii Mici. Intai, pe traseul Poiana Tapului-Cascada Urlatoarea-Busteni-Valea Jepilor.

3Spre Busteni…

La 13:30 urcam pe traseul marcat cu cruce albastra, pe Jepii Mici. Nu m-am grabit sa urc, mai aveam la activ cateva zile anterioare de urcat si coborat de pe munte, dar mi-am propus sa urc cu un rucsac mare pe un traseu mai dificil, ca un antrenament… moral 🙂 Cum-necum, tot nu am reusit sa depasesc timpul scris pe indicator, ca la coborare se fac 2-3 ore. Eu la urcare am facut putin peste 2 ore…

4O scena pe Valea Jepilor. Omul si cainele, doi parteneri despartiti de apa. M-am oprit si am urmarit de la inaltime actiunea:

5Cainele nu avea curaj sa treaca, asa ca a trebuit ca omul sa-l ajute

6Mai departe, impreuna

7

8Cascada Caraiman

9Un miriapod

10Privire inapoi

11Irisii mei/nostri 🙂

12In fata cabanei Caraiman

13Trecusem de Babele

14Clar, aici a invins ursul, a rupt gardul, a incercat din orice punct sa ajunga la pubele

15Ialomita

16„Viata este acolo unde te regasesti” – cum zice Samsara 🙂

Apoi, tot usor, ma trezesc ajuns si la Padina… cand, acolo vad doar un cort 🙂 Ma asez putin si ma gandesc, montez cortul sau ma cazez la cabana? Dupa 20 de minute, ca si ganditul necesita timp la cate unii 🙂 , iau decizia. Si tocmai ce ma intrebase cineva cum se procedeaza cand pui cortul in locuri neamenajate, cum te aperi de urs. Era acelasi lucru ca amplasam cortul acolo sau printr-un loc mai izolat 🙂 Foc nu aveam chef sa fac, pentru ca nu venisem sa ma odihnesc… pana la urma a fost castigatoare varianta cu cortul. Mie imi place sa stau pe burta si sa ma uit la padure, cat si la apa Ialomitei cum curge 🙂 Ursul a devenit o problema secundara… foc, deci, nu am facut, mancare multa nu mi-am luat, pentru ca mi-am propus sa mananc la cabana, iar seara am pus la circa un metru de cort niste pietre, vreo 10, dispuse in cerc, pe care am dat cu un spray care se spune ca este eficient la urs. Nu a venit nimeni noaptea… am auzit ca ursul a fost totusi prin zona, dar nu am auzit nimic. Pe la 11 noaptea cortul era plin de lumina si am crezut ca este vreo masina cu farurile aprinse prin apropriere, doar ca era Luna. A fost ceva magic, sa stai in cort si sa-l vezi iluminat natural, ca intr-o poveste. Cel putin o ora nu am mai avut somn, stateam si ma gandeam la cursa de peste cateva ore.

SAMSUNG

SAMSUNGMie mi se pare ca da foarte urat acest banner, acopera ferestrele cabanei inutil. Mai bine il asezau pe gard, in alta parte, nu este o idee buna sa-l agati de toata cladirea…

SAMSUNG

SAMSUNGPiept de pui si cartofi prajiti, plus ceai…vreo 15 lei, am mai luat o ciocolata de 6 lei… era mai rentabil sa iau masa aici, decat sa cumpar din oras mancare… asa mi-a dat mie bine 🙂

SAMSUNGUn curcubeu mic 🙂

Pentru a nu-mi induce o stare aiurea, nu m-am uitat cine si cati s-au inscris 🙂 Nu doream sa vad cine stie ce campioni 🙂 Acasa imi propusesem un loc pe podium, adica era o cursa lunga si la astfel de curse am si eu sanse, cunoscand muntele, avand rezistenta, eu am plecat foarte determinat sa dovedesc ca ies pe podium. Aici este o alta poveste, dar doar acel gand ma facea sa nu simt oboseala, ma motiva incredibil, in asa fel incat nici nu reuseam sa dorm bine 🙂 La ora 5 eram treaz, startul era la ora 6.

Imi iau un rucsac mic, dar cu tot ce credeam ca este necesar. Strang totul prin cort, cu gandul ca imediat ce vin de la concurs, sa ma intorc acasa pe directia Babele-Caraiman, pe unde venisem.

Traseul de concurs a fost: Padina-Pestera-Cascada Obarsia Ialomitei-Vf. Omu-ramura vestica a Bucegilor cu Saua Batrana-Saua Strunga-Saua Strungulita-creasta Leaotei si vf. Leaota-Vf. Ratei-Canton Bratei-Saua Lucacila-drumul forestier Podu cu Flori-Bolboci-Padina.

SAMSUNGTraseul de concurs

Seara, la sedinta tehnica, dl. Geo Badea, organizatorul, ne-a explicat in detaliu traseul, cum marcase in masivul Leaota brane de oi, ca sa nu mai urcam niste pante, ce mai, a fost extrem de implicat si atent. Atat in timpul concursului, cat si ulterior sosirii mele, am avut ocazia sa constat ca este un bun organizator si eu sunt foarte atent la unele detalii. Si-a ales oamenii cu grija, prin posturi am gasit doar tineri extraordinari, inimosi, saritori, oameni adevarati de munte… din punctul meu de vedere, organizatorilor, la aceasta prima editie, nu are nimeni ce sa le reproseze.

Luam startul, ne mentinem intr-un grup compact pana pe la telecabina Pestera, apoi ne intindem intr-un lant uman. Nu doream sa intru in alt ritm, impus de vreun participant, alergam in ritmul propriu, stiind ca este de ajuns o greseala si gata concursul. Fiind o cursa de ultramaraton, si nu una de viteza, pe distanta Padina-Omu, daca alergi cat poti, sus te opresti si asta este, nu mai poti pleca, sau daca pleci, mai te duci in virtutea inertiei o vreme. Insa pe acolo, pe Valea Ialomitei, mereu mi-a placut, cunosteam foarte bine traseul, astfel ca pe urcusul de langa Cascada Obarsiei eram primul. Am ajuns la cabana Omu la 7:35, deci, nu m-am grabit, cand a fost concursul Directia Omu, am ajuns mult mai repede, dar acum era altceva. In postul de la Omu, arbitru era Andrei, un prieten foarte bun al lui Lucian Clinciu.

21Atingerea primului punct de control

Lucian venise seara cu mai multe persoane, a fost unul dintre promotorii acestui concurs, este extraordinar acest om… o legenda a Carpatilor romanesti, mereu voi avea cuvinte de lauda, pentru ca a scos din manelizare si incultura mii si mii de tineri, carora le-a indus o alta viziune asupra vietii… sa alergi prin munti, in cadrul unor competitii organizate, cu oameni de o anume calitate. Stiti, cand urcam spre Omu, din spate striga un concurent: „Cine a pierdut un telefon?”… pe strada nu te striga aproape nimeni, pe munte sansele sunt uriase ca sa-ti fie inapoiat ce ai pierdut 🙂 Deci unde gasim anumite valori, civilizatie…

Plec mai departe, trec de Vf. Bucura si Gavanu, ies din Valea Ialomitei si alerg pe pantele de pe ramura vestica a Bucegilor, spre jnepenisul dinainte de refugiul din Saua Batrana. Ma uit in spate: nimeni! Printre jnepeni nu am mai alergat, mi se parea ca alerg prea tare, nu aveam la ce sa ma raportez, ma gandeam ca sunt subiectiv 🙂 In 30 minute de la Omu eram in Saua Batrana, adica fugeam prea repede. Dar degeaba, ma simteam foarte bine si nici macar o secunda nu am avut gandul ca nu o sa ies printre primii… eu stiam de dinainte de concurs ca o sa dau tot ce pot, nu conta nimic, eram setat. Pana in Saua Strunga am trecut la ceva distanta de o stana, cainii latrau, nu stiu si daca au venit dupa mine, ca m-am trezit pe la refugiul din Saua Strunga… fugeam ca berbecul, vedeam doar in fata. Apoi un urcus pana la Saua Strungulita unde am gasit postul de control si niste oameni deosebiti.

22Refugiul Batrana

23Refugiul Strunga

Am mancat mai multe bucati de banane, cascaval si 3 pahare de energizant, fara graba, stiam cat de lunga va fi portiunea urmatoare, pe Leaota. Cat am stat eu acolo in post, au si trecut doi sportivi, Mihai Zlavog, cunoscut organizator al maratoanelor din muntele Ciucas, si un francez despre care auzisem ca a fost pe la ultramaratoanele din Mont Blanc. I-am lasat sa se duca mai departe, urmarindu-i cu privirea de la distanta. Usurel am pornit si eu, dar in asa fel incat sa-i pot vedea pe cei doi, care incepusera o competitie stransa, francezul tot statea in coasta lui Mihai 🙂 Cum in Leaota mai fusesem, dar pe timp de ceata, nu eram prea avantajat. Totusi, organizatorul ne ajutase foarte mult marcand niste brane de oi. Dar pastrand distanta fata de primii doi, nu aveam cum sa gresesc si sa-mi irosesc puterile daca rataceam traseul. Ii vedeam pe ei pe o panta, imi luam de acolo un reper si ma duceam pana la acel reper.

Am incercat pe cat posibil sa nu ma obosesc, sa nu alerg foarte tare, alergam si alternam cu mersul rapid, ca sa imi reglez respiratia, nu ma durea nimic, desi cazusem, etc 🙂 Era foarte cald, mie asa mi s-a parut, am baut tot ce aveam la mine, mi-am dat cu zapada, am mestecat zapada, si… am dat cu bolovani dupa cine mai stie cati caini. Muntele Leaota este plin de turme de ovine, pe acolo esti pe cont propriu, nimeni nu poate face nimic, nu ai cum sa vorbesti cu ciobanii, stanele sunt risipite pe toate culmile… ne mai grupam cate doi-trei ca sa trecem de cainii ciobanesti, dar deseori fiecare era singur. Pana la urma am scos spray-ul si am dat pe caini, ciobanii injurau… asa cum le-am explicat si altor concurenti, prin astfel de locuri primeaza protectia omului, nu a animalelor, caini sau ciobani. Si apoi, nu imi permiteam sa pierd vremea pana vine ciobanul sau ciobanii sa cheme in dorul lelii cainii… eu aveam un traseu de incheiat.

24Pe acolo, pe undeva, ar fi varful Omu, sagetile orizontale arata culmea Leaotei. Eram aproape de Vf. Leaota

Spre Vf. Leaota (alt. 2133m) am redus ritmul, ca sa nu ajung cu inima saltand din piept la postul de control de pe varf. Acolo voiam sa ma si hidratez… si daca ajungeam acolo abia sufland, as fi coborat cu totul saltand prin stomac 🙂 La varf eram al cincilea… imediat ce am ajuns, alti doi au si pornit ca din pusca. Unul dintre baietii din posturi mi-a zis ca au fugit pentru ca au vazut ca vin… i-am zis ca degeaba fug, pentru ca am sa ajung inaintea lor la Finish. M-am asezat la discutii cu baietii de acolo, povesteau de EcoMarathon, am baut doua energizante, am mancat niste cascaval, smochine si banane. Cu un ochi eram la ceilalti ce fugeau spre varful Ratei. Pentru mine era o placere sa-i privesc, stiam ca eu, cu fortele refacute, dupa 10 minute alerg ca la inceput… La un moment dat mi s-a parut ca nu i-am mai vazut, si am mai intrebat, inca o data, pe unde este traseul. „Faci dreapta nu de la prima momaie din piatra, ci de la a doua!” – mi-au explicat cei din punctul de control.

25Baietii de la punctul de control de pe Vf. Leaota

Plec, in spate oricum nu se vedea nimeni, in fata aveam 4 persoane. Cobor usor, trec pe langa doi fotografi, unul cu o drona, si tot ma duc, trec de varful Ratei si nimic, nimeni in fata. „S-au ratacit!”, asa mi-am zis. Incerc sa-i sun pe Mihai Zlavog si pe organizator, dar constat ca nu este semnal. Dintre toti concurentii de la ultramaraton, am auzit ulterior ca doar unul sau doi nu s-au ratacit. Eu nu m-am numarat printre aceia care nu s-au ratacit. Aproape de stana din Ratei, il vad pe francez. Un domn, un turist, ma opreste si imi da niste indicatii foarte pretioase. Incercase si cu francezul, dar nu reusise. Ii multumesc, urc prin iarba inalta si nimeresc poteca marcata prin padure. Aici parca am prins aripi… Il las pe francez in urma si, in circa 50 de minute de la vf. Leaota, am ajuns in fata cantonului Bratei. Putin mai jos era postul de control. Trebuia sa trec podul de lemn peste apa, sa fac dreapta si sa merg cel mult 200 m pana la postul de control. In asa fel am trecut podul si m-am dus spre stanga, pe drumul forestier in sus, ca nici nu a apucat sa ma zareasca arbitrul sa ma intoarca. Am gonit ca nebunul pe acel drum vreo 3 kilometri, pana am ajuns la panoul cu limita Parcului Natural Bucegi. Sa te tii injuraturi si blesteme… eu fiind expeditorul, cat si destinatarul.

M-am intors inapoi in viteza si mai mare, curbele erau destule, dar nici urma de post, urcasem mult… ratacisem aiurea, dar fugeam de nervi. Ajung la post si aflu ca francezul trecuse de 20 minute… si eu care-l lasasem in urma, hat-sus. Beau un energizant, de suparare imi tremura mainile si imi cade banana din mana, o las incolo si o iau la fuga. Dar arbitrul fuge dupa mine si imi aduce alta… Stiam ca vine o panta „criminala” de la postul de control, pana aproape de Saua Lucacila… si cum urcusul inclinat constituie un avantaj pentru mine, am recuperat timpul pierdut pe acel drum forestier. In Saua Lucacila l-am ajuns pe francez… am povestit cu el pana la Bolboci, avea sub 30 de ani, il chema Louis, el nu concura direct cu mine si cu Mihai Zlavog… putin dupa ora 14, eram la postul de control de la Bolboci… m-am uitat cand trecuse Mihai, era clar ca nu mai aveam cum sa-l ajung, nici daca eram motorizat 🙂 El se apropia de Padina.

26Cantonul Bratei

27Pe panta spre Saua Lucacila… ruinele funicularului ce venea acum 100 de ani de la Busteni peste Bucegi

28La cabana Bolboci, la ultimul post de control

In postul de control de la Bolboci era tot Andrei pe care-l vazusem si la Omu, la fel si aici, am baut un energizant, am luat o banana si am plecat nici prea repede si nici prea incet spre Padina. Era clar, Mihai obtinea locul 1, eu locul 2 si francezul locul 1 la categoria lui de varsta… de aici nu mai conta altceva decat sa nu ma ajunga altcineva din urma. Cu un minut inainte de ora 15, am trecut linia de sosire…deci, distanta Bolboci-Padina, vreo 8 km, am parcurs-o in circa o ora. Adica este bine, dupa zeci de kilometri… dar nu as fi renuntat pentru nimic la pozitia secunda. Atunci putea fi facuta o gluma, doar sa apara in urma mea cineva care sa para cat de cat sportiv, concurent, ca as fi fugit mancand pamantul, ca sa nu fiu ajuns 🙂 🙂

A fost cel mai frumos cadou pe care-l puteam obtine si oferi pentru ziua de 14 iunie 2014, o zi cu multiple semnificatii pentru mine, intr-o astfel de zi, odata, pe langa altele… Nu aveam cum sa pierd podiumul, nu aveam cum… nu am stiut ce premii sunt, nu am stiut cine participa, am stiut doar ca trebuie sa ies printre primii. A fost un concurs special, greu, dar frumos, in care Salvamontul din Dambovita s-a implicat, iar d-lui Badea, felicitari si multimiri pentru ocazia oferita de a participa la o asemenea competitie.

SAMSUNG

SAMSUNGMai soseau si alti sportivi

SAMSUNG

SAMSUNGDl. Badea si unul dintre fotografii de la Sosire

La un ultramaraton, cea mai mare realizare este sa inchei traseul, pozitia in clasament nu mai este asa importanta. Totusi, locul 2 la un astfel de concurs de anduranta, prin doi munti, Bucegi si Leaota, este cat de cat semnificativ… pentru cate unii, in special.

Cand am trecut linia de sosire, am aflat si ca ultimii concurenti trecusera de varful Leaota. Am plecat spre cabana Padina sa cumpar ceva. Era pe la ora 16. Ma asez si eu la rand, in spatele meu vine un grup de 8-9 persoane, si ei se uitau pe meniu ce sa comande. Cum stateam noi asa, iese o d-na de la bucatarie si ne pune in fata, adica pe tejghea, sub meniu, o foaie de hartie 🙂 Pe ea era afisat programul restaurantului 🙂 Micul dejun se servea intre anumite ore, pranzul pana la 15:30 si cina, de la 18:30 pana pe la 20:00. Prin urmare, noi nu ne incadram 🙂 🙂 Fiind dupa ora 16, na, trebuia sa programam stomacul pentru 18:30 🙂 Asta da mentalitate, ne uitam unii la altii, toti la personalul cabanei… ceva de genul: „Astia sunt prosti si tragedia este ca nu isi mai dau seama!” 🙂 Grupul din spatele meu, oameni trecuti de 45 de ani, a fost extrem de nemultumit si isi promiteau intre ei sa nu mai treaca vreodata pe la cabana Padina… Nu ti se intampla des sa vezi asa ceva la o cabana din Bucegi… administratorii nu aveau chef sa incaseze bani, mai bine scriau altceva, ca merg la culcare :). Dar de ce sa ne suparam? Pe mine m-a amuzat ca sunt prosti… stiti vorba aceea, cand vezi pe cate unii 😉 …apoi am aflat ca se poate servi masa si la Centrul National Salvamont, aflat mai jos…

In aceeasi zi de concurs a avut loc si premierea, dupa care mi-am strans cortul si am plecat acasa, cu un prieten, Cristi Flueraru. O baie, mi-am spalat hainele, s-a facut de 12 noaptea, a doua zi, duminica, urcam la Stana Regala… nu si-a dat nimeni seama ca alergasem zeci de kilometri. Niste dureri post-concurs, dar usoare, am avut pe langa rotula, dar atat. In rest, nu am nimic, nici febra… nimic 🙂 Cred ca am debifat din minte optiunea ” febra musculara”…

Nu m-am surprins cu nimic, stiam ca pot face multe, si bune, si rele, ca multi altii, dar am ramas consecvent unui crez personal, enervant pentru unii, definitoriu pentru mine: „Eu daca trebuie sa fiu la ora 1 noaptea la vf. Omu, la ora aceea sunt acolo; ca sa nu fiu, ar trebui ca acel varf sa nu mai existe!”

Francezul este cel in portocaliu, locul I la categoria 18-30 ani

35

36O parte din organizatori si participanti…

Traseul turistic: Busteni – Valea Jepilor – Babele – Valea Ialomitei – Muntele Doamnele – Valea Cerbului – Busteni

Inainte de a descrie acest traseu, reafirm sustinerea mea pentru comisarul sef al BCCO Alba Iulia. Este atat de clar ca acestui om, unul dintre cei mai buni oameni ai legii de la noi din tara, i s-a intins o capcana. L-au bagat la puscarie alti oameni ai legii, procurori si ofiteri de informatii, pentru ca era prea bun. Au vrut sa scape de el pentru ca nu mai misca nimic infractional in trei judete.

Mizand pe lentoarea romanilor si pe lipsa spiritului civic, pe puterea conferita de  functia de procuror, astfel de oameni si-au pus planul in aplicare. Doar ca lumea nu mai este asa de fraiera si incepe sa iasa in strada. Au fost mitinguri de sustinere in multe orase. Iata cateva din mesajele de sustinere pentru comisarul Berbeceanu, considerat un Cattani al Romaniei.

„Tu esti mandria mea, eroul copiilor mei, binele care invinge raul” – asta spune fratele acestuia.

Colegii comisarului: „Comisare, fii puternic. Pe noi nu ne pot pacali infractorii.” Va dati seama ca infractorii sunt de fapt acei oameni ai legii care lucreaza nu pentru noi, ci pentru mafioti.

Ce spune Berbeceanu: „Indivizi de cea mai joasa speta au penetrat institutii importante ale statului”.

image-2013-10-24-15882850-41-traian-berbeceanu

Traseul de astazi:

As incepe cu m-am trezit la ora 6, am plecat la ora 7, am ajuns la marginea padurii la ora 8 :)) Abia la ora 10 eram la Babele. De fapt planul era sa ajungem pe la 9 la Babele. Nu a fost sa fie…eu am cascat gura pe acasa, apoi prin Busteni si pana am intrat pe traseul ce urca Jepii Mici, s-a facut de ora 8.

Vremea nu a fost chiar asa de buna ca ieri. Am ales sa urcam pe Valea Jepilor, pentru ca traseul, desi mai dificil, este mai direct. Prin urmare, hai pe valea asta de abrupt.

Initial, vedem niste panouri amplasate de catre Administratia Parcului Natural Bucegi:

1

2In opinia mea, in acel loc de pe acest traseu, este cea mai buna apa. Pe vale, mai sunt peturi, etc. Ar trebui facuta o amenajare in acel loc…

3:)) Azi, niste prieteni plecau dupa astfel de ciuperci. Nu m-am dus, ca nu ma pasioneaza prea tare. Insa cum este sa gasesti atatia bureti negri, pe unul dintre cele mai circulate trasee turistice din Bucegi? Se vede marcajul cruce albastra mai in fata. Dupa parerea mea, aceste ciuperci stateau pe copac de vreo 3 zile, cel putin. Eu le-am gasit duminica, pe langa ele trecusera cel putin 30 persoane. Sambata, cu siguranta au fost minim 100 de persoane. Toate au trecut pe langa ei…

Foarte tare chestia aceasta 🙂 Si uite asa au ajuns in rucsacul meu…parca pe mine ma asteptau. Oricine ii putea lua, dar cred ca nu-i cunosteau. Un prieten imi spunea la telefon: „Bai, nu se poate asa ceva” …

4I-am ales pe aceia care mi-au placut, i-am lasat pe cei foarte mici

5Aveam si totul la indemana, si cutit si sacosa. De fapt, sacosa o tin mereu la mine pentru ca are un parfum special, care mie imi place. Un alt fix…trebuie sa mai fac rost de o astfel de sacosa parfumata. Deseori cand merg cu rucsacul in spate, imi ajunge la nari si acel miros superb :))

6In acel loc, pentru cunoscatorii acestui traseu, este semnal la telefon. Pe aceasta vale, cred ca nu este acoperire pe circa 90% din traseu. Aud eu ca primesc un mesaj, sun inapoi si se auzea perfect. Rares il trimisese, se juca la telefon…

7Un gandacel in poteca. A trebuit sa-l iau pe o frunza si sa-l mut mai departe. Dupa mine mai veneau mai multi si poate primii l-ar fi evitat, dar ceilalti poate nu l-ar fi vazut. Acesti gandaci albastri au o moarte chinuitoare. Daca ajung pe spate, greu reusesc sa se mai intoarca si mor asa, dand din picioare continuu.

8Pe Valea Jepilor, pe la jumatatea ei

9Cruci vechi ale unor turisti decedati in urma cu zeci de ani. In timp, crucile sunt luate de avalanse.

10Langa cabana Caraiman. Noi am urcat sub 2 ore, deci sub timpul de coborare…dar cine mai stie de cate ori am fost prin valea aceasta?!

Sa vedeti ceva foarte interesant. Plecam spre Babele. La scurt timp, priviti ce intalnim:

11Deci, a venit omul din Bucuresti ca sa arunce cartela de la metrou pe Bucegi

12Se vede ca este mai sus de cabana Caraiman. De necrezut asa ceva…ai o mie de locuri unde sa o arunci, intre Bucuresti si Bucegi, si tu vii si o arunci pe un traseu turistic, pe munte. Treaba este ca pe aici nu coboara orice fel de turisti, ci majoritari sunt aceia cu experienta montana. Cat de nebun sa fii ca sa faci o chestie ca asta…

13Trecusem de Babele

A fost o zi cu multe ciudatenii, cartela, buretii negri si au mai fost si altele. O alta ciudatenie a fost urmatoarea:

14Ma suna Radu, vorbesc cu el, povestim, timpul trece, ne place sa ne auzim, incet-incet ies din poteca si tot o luam asa in dreapta. Mie mi s-a parut ca se intampla ceva, dar nu eram foarte atent, gandind ca la drum, oamenii se mai duc stanga-dreapta, sa vada imprejurimile. Vedeti undeva in fata un personaj, de fapt este mai in dreapta. Cum tot se distanta intr-un sens contrar directiei normale, am fost nevoit sa intrerup discutia telefonica. Eu intotdeauna trebuie sa stiu unde merg, cu ce scop, de ce asa, de ce nu altfel.

15Cam pe acolo trebuia sa ajungem, ce sa cautam in dreapta nu prea intelegeam.

16Cand ajung pe deasupra jnepenilor de la Valea Sugarilor, imi dau seama ca pe unul dintre noi l-a luat capul. Il vad ca dispare printre acei jnepeni ca sa coboare in valea amintita. Cum pe mine nu ma aranja deloc o boschetareala printre crengile acelea si cum ma deranjeaza orice initiativa cu final negativ intrevazut, m-am intors in traseul turistic sa merg normal. Ma gandeam ca unii au chef sa umble asa o vreme, ca sa-si revina :)) Si am zis sa nu-i incurc :))

17Rododendron in noiembrie

18Pe traseul de pe Piciorul Babelor. Scot binoclul sa vad, sa nu pateasca vreun necaz 🙂 Telefonul tot suna, eu nu voiam sa raspund. Vedeam ca totul este in regula, asa ca hai sa vad ce le poate mintea unora. Conform celor stabilite, un popas trebuia facut la stana de la Piciorul Doamnei. Prin binoclu vad ca se facuse popas la stana din Valea Sugarilor. Era clar, au confundat muntii. Muntele Doamnele era ceva mai incolo 🙂 Plec mai departe…nici gand sa raspund la mesaje sau apeluri. Din cand in cand ma uitam prin binoclu…stiti cum este cu oaia care se rupe de turma, o mananca lupul.

Lumea isi revine si azimutul devine stana de la Piciorul Doamnei. Cand ajung la lac, ne si vedem. Bine, folosindu-se de denivelarile terenului, ne-am regasit la stana…unde surpriza: eram asteptat de cand lumea :)) Nu recunostea nimeni ca s-a pierdut prin jnepeni si ca s-a asteptat in alt punct decat trebuia… 🙂 Dar hai, fie 😉

19Lacul…l-am mai pozat eu cu muntele oglindindu-se in el. Dar asa, singur, nu ma uit, trec mai la distanta; fiecare cu ale lui 😉

20Pe culmea aceea trebuia sa urcam, in dreapta este Valea Ialomitei…

21Raul Ialomita cam la 1,5 km de izvoare

22Cascada Doamnei si Pestera Cameliei

23Intram pe un traseu amenajat de vreo 2 ani. Este impropriu spus amenajat…sunt cateva bare metalice si niste vopsea aplicata pe pietre

24Gentiene, mai erau ici-colo si floricele

25Aspect din poteca turistica

Urmeaza 2 poze pe care unii le recunosc:

26

27Tot singur am ajuns si aici 🙂 Nu a fost sa fie, si lucrurile acestea se aranjeaza si ele…se mergea la distanta mare unul de celalalt, mai era si lipsa de atentie, asa ca m-am trezit singur…dar nu era nicio problema.

28Poteca turistica

29Paraul Doamnei

30

31

32Pe acolo este traseul Pestera-Omu. Niste prieteni au pe site-ul lor o poza veche cu un bolovan pe langa care trece poteca. Insa in prezent acel bolovan urias, suspendat, nu se mai regaseste, a cazut in vale. Eu cred ca era la baza acelei stanci si ca acum este printre jnepeni. De vreun an am in minte si chestia asta, voi merge cand am sa mai trec pe acel traseu sa ma uit de acel bolovan impresionant ce odinioara statea suspendat, sa lamurim si aceasta chestie 🙂

33Vedere spre muntele Obarsiei

34Pe culmea muntelui

35Imbinare de puteri vizuale

36Un tap si doua capre negre

37

38

39

40O grota, subiect foarte controversat. Unii sustin ca se intra sub munte si se ajunge pana in Tibet…desi foarte mica, ea totusi continua, in functie de cat esti de dispus sa crezi. De exemplu, un calugar imi povestea cum a calatorit el cu duhul printr-un tunel din munte, ca a iesit in Tibet, ca pana acolo, mai era un tunel in dreapta si ca duhul i-a spus sa nu se duca pe acolo ca sunt pagani. Altadata ne arata ceva pe telefon despre care spunea ca este un diavol fotografiat noaptea. Daca mareai poza, ceea ce el nu stia sa o faca, se vedea ca omul pozase un liliac. Si pe la usa lui se perinda destui enoriasi-credinciosi in cautare de sfaturi duhovnicesti…iar pe el, mai are putin si-l nu mai primeste familia acasa…pe motiv de sminteala prea mare.

Ideea este ca si teoriile acestea ce apar aidoma ciupercilor dupa ploaie, trebuie cernute putin. Ori cu ce sa cerni, cand ai cateva clase, cand nu ai citit decat fratii Grimm…

41Am uitat cum se numeste piatra aceasta…scriu cand imi aduc aminte. Mi-a placut asa cum era…

42

43Deasupra Vaii Cerbului, nu departe de stanca numita Saturn. Uneori, dupa caz, o mai luam si de-a dreptul…

44

45Musuroaie realizate de cartite pe la 2450 m altitudine

46Cerdacul

47Muntele Moraru

48Cine stie de cate decenii sta acel butoi prin Valea Cerbului…

49Poiana Vaii Cerbului

50

51Indicator nou prins…cu cuie

52Poiana Costilei

53Drumul Fanului, traseu turistic…haideti sa vedeti cum se prezinta:

54Exploatare necontrolata

55

56Asa trateaza oamenii mediului, responsabili de aceasta zona, Parcul Natural Bucegi. Pe blat cu exploatatorii de padure…nici nu trec sa vada, ii lasa sa-si faca de cap. Maine trebuie sa vada si cei din Ministerul Mediului ce jonglerii fac astia cu padurile Bucegilor.

57

58Pe langa faptul ca: taie tot ce prind si ce li se pare mai bun, fac tot felul de drumuri ilegale, vatameaza alti arbori…mai distrug si infrastructura turistica a orasului Busteni. Care asa cum este ea, defineste acest oras.

59

60

61Ce a mai ramas din traseul turistic, un marcaj pe copac, cica sa mergi asa printre doua drumuri

62Acum, daca este normal ca intr-o arie protejata la nivel european sa se intample asa ceva, ramane sa vedem…dupa cum ramane de vazut ce vor spune si alti responsabili cu turismul, nu doar cu mediul. Cata nesimtire!

63Pe aici ies in drumul ce leaga Busteniul de Gura Diham, dar nu sunt lemne scoase prea multe. Fac ravagii prin padure, dupa care transporta lemnul repede…

Despre timpii acestui traseu, va uitati la poze si-i veti afla. Trebuie sa tineti cont ca noi chiar mergem bine, nu de ieri sau de azi, asa ca, mai bine calculati de cateva ori, ziua acum este destul de scurta.