Traseu turistic pe Bucsoiu – Omu si coborare in Busteni pe Jepii Mici

Cu Razvan si Matrix pe carari de munte dupa ceva timp…

Ne-am intalnit pe la ora 8 a.m. in Busteni dar pana ne-am invartit sa cumparam toate „prostiile” am ajuns abia la 9 la bariera de pe Valea Cerbului.

Nu inainte de a poza si acest vechi podet

Pe la Poiana Izvoarelor eram pe la ora 11… mergeam ca niste turisti 🙂 Pe la aceasta cabana nu vezi tipenie de om pentru ca nu s-a stiut niciodata sa se faca vreun turism pe aici. Dar pentru proprietar nu este o problema pentru ca mai are si cabana Omu care duduie…

In Poiana Bucsoiului, un loc care imi place, foarte pitoresc. Nu am stat prea mult pentru ca nu aveam de ce, la ritmul nostru nu aveam cum sa fim obositi.

Si de aici incepe un traseu spectaculos spre Malaiesti, pe curba de nivel in mare parte, cu perspective pitoresti uriase…

Intersectia „La Prepeleag”, de unde am inceput sa urcam pe Bucsoiu.

Matrix

Razvan… Sunt niste portiuni de urcat serioase pe Bucsoiu. Am avut o vreme foarte buna, mai erau si alti turisti pe traseu… Nu la fel de multi ca pe altele din Bucegi pentru ca Abruptul Bucsoiului ramane cel mai greu traseu turistic din acest Parc Natural. Dar daca nu te axezi pe dificultate si fiecare pas este o bucurie, un prilej de a trai inaltimile, chiar e superb :))

Toata panta asta este de urcat 🙂

Multe poze le-am facut cu aparatul foto si le voi posta ulterior… pe la ora 14 am ajuns la vf. Omu, unde erau peste 100 de persoane. Iar pana la Babele am mers ca pe bulevard… lume, lume.

Am intrat pe Valea Jepilor unde am intalnit iar o multime de oameni… la anumite pasaje se astepta la coada ca la paine pe vremuri…

Aici am avut noroc… dar daca ajungi undeva pe la orele 12-15 s-ar putea sa astepti ceva 🙂

Concluzia: merge lumea pe munte la greu 🙂 Ceea ce sa fim seriosi, e foarte bine!

La 17:22 ajungeam si noi la telecabina din Busteni.

Reclame

Traseul turistic: Camping Zanoaga – Cheile Zanoagei – Lacul Scropoasa – 7 Izvoare – Cheile Zanoagei – Turbaria Laptici – Valea Ialomitei

Intr-o zi de week-end cand nu a plouat pe Bucegi. Sau cel putin nu am prins noi in acele ore…

Traseul spre Lacul Scropoasa, cu trecere prin Cheile Zanoagei incepe chiar de langa Campingul Zanoaga.

Marcaj cruce albastra si 1 1/2 ore spre lacul Scropoasa. Cabana nu mai exista de mai bine de 15 ani.

Se trece un podet, apoi pe langa campingul Zanoaga se face stanga.

Acolo e DJ 714

Mai erau cate unii care cautau planta aceasta. E suficienta prin zona campingului 🙂

La intrare in Chei

Prin sectorul Cheilor Zanoagei… absolut superb. Pe vreme buna e si mai bine. Dar am prins in alti ani asa ca ne multumim cu orice vreme.

Trunchiul acela l-am gasit pe acolo si l-am aruncat peste apa ca sa putem trece… fiindca podul e luat de vreo doi ani de ape.

Podul, ce a mai ramas din el. Fiecare trece mai sus sau mai jos de acel pod, cum reuseste. Nici busteanul acela pus in apa nu mai este acolo, dupa ploile acestea.

O mierla de apa, o pasare speciala cu un comportament interesant.

Poteca turistica

Un cintezoi canta de zor

Lacul Scropoasa. Pe acesta erau gaste domestice, rate si domestice si salbatice.

De la lac am pornit spre zona 7 Izvoare. In acel loc, destule persoane fie se uitau cum curge apa pe versant, fie luau apa in recipiente. Ca doar e „apa lui Zamolxe, cea mai pura din lume”. Este o conspiratie intreaga cu acest loc 🙂

Apa care te face nemuritor sau cel putin ii „facea” pe geto-daci candva…

Ne-am intors prin Chei spre Zanoaga:

Si totusi nu cade…

Zambri… niste copaci speciali.

Am iesit la Camping Zanoaga si ne-am dus mai departe spre Turbaria Laptici.

Intreg traseul tematic a fost amenajat de catre Administratia Parcului Natural Bucegi.

Salcie bicolora

Si alte poze din excursie, ca ne-am bagat si prin grote, pesteri mici:

Toata aventura prin Chei ne-a luat dus-intors vreo 4 ore, copiii au mers foarte bine. Cu ce am mai stat prin alte locuri din Valea Ialomitei… sa mai zicem alte 4 ore. Desi traseul prin Chei nu este dificil, el presupune ceva conditie fizica si incaltaminte aderenta, cu talpa mai groasa.

Traseul turistic: Comuna Maneciu – Varful lui Crai si retur

Un fix al meu mai vechi cu vamile si punctele de granita dintre Tara Romaneasca si Transilvania. Prin aprilie, sa fie mai bine de o saptamana, am pornit si spre Vf. lui Crai (1473 m) din muntii Tataru, considerati a fi o prelungire a muntilor Siriu.

Era cat pe aici ca in minivacanta de 1 Mai sa ajung si in Pasul Predelus. Dar nu a fost sa fie! Nici macar singur nu am reusit sa plec! Mai bine, intr-un fel. Adica…mult mai bine 🙂 Traseul propus era: plecare de la barajul Sacele-Vf. Vaida-Pasul Predelus-Lacul Gavan-Susai-Predeal… sunt niste kilometri buni 🙂 Ma gandeam ca aia e, ii dau mai tare daca sunt singur si in vreo 6 ore sunt la Predeal. Daca nu eram singur… atunci am zis un 8-10 ore. Dar nu a fost sa fie in niciun fel. Nici nu eram intr-o buna forma fizica, m-am incurcat si la organizare, mai dormeam si pe mine…

Optiunea ramane deschisa pentru perioada urmatoare… Adica pe jos de la Sacele la Predeal si pe bicicleta de la Sacele in Valea Doftanei tot prin acel pas. O data traversez pasul E-V si o data N-S.

Referitor la traseul spre Vf. lui Crai…

Din Busteni repede in trenul de 6 spre Ploiesti Vest. Coboram acolo si luam autobuzul 2 spre Ploiesti Sud. Mai aveam 25 minute pana venea trenul spre Maneciu. Pana la Ploiesti sunt vreo 70 km si am mers cu un tren RegioCalatori. Pana la Maneciu sunt vreo 50 km si linia e operata de TFC. Gasim pe la gara de sud niste placinte cu mere, cate o cafea dintr-un magazin si ne mai invartim pe acolo. Trenul era chiar la linia 1 asa ca ne-am suit si in el…

Deci… de nu a oprit trenul asta in toate garile si haltele posibile. Le-am pierdut sirul… Cei 50 de km au fost parcursi intr-o ora si jumatate 🙂 Pe la un 10 fara ceva am ajuns si noi la Maneciu si i-am dat zor spre baraj sa-l traversam. Am trecut prea repede pe langa o casa cu portile zavorate, cu niste lei in curte si un blazon:

Cred ca e blazonul Cantacuzinilor

La 10 plecam de la baraj…

Traseul spre Tabla Butii ne interesa…cica vreo 7 ore. Insemna ca pana la Vf. lui Crai faci vreo 5 ore. Tren inapoi spre Ploiesti aveam pe la 17 si ceva…

Traseul este 99% numai pe drum de pamant si pe alocuri arata rau de tot.

Acolo trebuia sa ajungem…

E de mers pe drum mult de tot 🙂 Dar peisajele compenseaza pe deplin. Undeva in dreapta este localitatea Slon. Undeva in fata, se vede o bifurcatie… acolo este si intrarea in padurea muntelui. Pana acolo am facut 2 ore de la baraj. In mod normal faci 3 ore dar noi am mers destul de repede.

Un sarpe de casa calcat de o masina.

Hai ca mai avem 30-45 minute asa, la ochi…

Iesim din padure…

Si pe stanga gasim un loc amenajat cu izvor. Te nimeresti pe aici intr-o zi caniculara, zici saru-mana 🙂

De aici, mai sunt cateva serpentine pana la Varful lui Crai.

Gata, aproape de varf. In zare barajul de la Maneciu si comuna.

Satul Slon in stanga si comuna Cerasu un pic mai departe, Maneciu la dreapta. Se vede si drumul care intra in padure…

Pana la Vf. lui Crai am facut 3 ore si jumatate de la baraj. Alta jumatate de ora, am stat pe acolo, am facut un popas, poze… pe la ora 14 am inceput sa coboram.

Tot in zona varfului mai era un alt loc amenajat unde am si stat. La fel, si aici este un izvor. Urcand spre varf ne-am intalnit si cu un fost jandarm din Azuga care plimba niste turisti cu un Duster. Ce o fi zis omul cand m-a vazut si pe acolo :))

Frumos…

Am facut si poze spre Tabla Butii si Vf. Tataru… cred ca o ora si un pic mai aveam pana la Tabla Butii. Data viitoare, chiar daca e mult de urcat, o sa vin cu o bicicleta din Maneciu spre Tabla Butii-Vama Buzaului-Brasov. Oricum ar fi, seara sunt acasa…

Aveam si acest plan in minte dar sa ramanem pe acolo o noapte. Numai ca, poate in toamna. Acum, fiind altitudinea mica au fost urcate oile sigur. Le pregateau de urcare cand am fost. Si numai e asa fain. Poate totusi sa ramanem pe la Vama Buzaului dupa ce mergem si la Lacul Vulturilor. Pe cati am intrebat, cam toti mi-au zis ca se urca mult pana la lac de la Tabla Butii. Si e greu mai ales cu bicicleta 🙂

Numai ca eu fac cum mi se pare… si daca mergem, de unde incepe urcusul las bicicleta prin padure si o iau la intoarcere.

De la Vf. lui Crai am coborat pe un drum mai vechi:

Am presupus ca pana in ora 17 suntem la baraj la Maneciu. Deci nici la urcare si nici la coborare nu am alergat, am mers mai repede.

Drumul ce coboara la Slon

Ne uitam de unde venim.

Aproape de baraj, am luat-o prin poiana fiindca se vedea jos drumul.

Cine stie ce romantic pregatise locul si astepta seara 🙂

Pe la 17 eram prin centrul comunei, ne-am interesat de mersul microbuzelor, parca trenul facea prea mult. Numai ca trenul venea mai repede. Dupa ce ne-am mai luat cate ceva, ne-am dus la gara. Biletele se luau din tren…

Un mers ciudat…tot felul de reguli.

Am incheiat excursia cu bine, in tren ne-am odihnit si am mai ras asistand la diferite incidente. Era si un controlor glumet. Daca mergeti cu trenul sa nu va speriati cand crengile de la copacii de pe langa calea ferata mai lovesc in geam. Cei de la TFC cand vor sa toaleteze baga asa, cate un tren din cand in cand… 🙂

Si mai era ceva, pana la intrarea in padure, am intalnit trei turme de oi cu caini multi si agresivi care dormeau pe la curbe de drum, la umbra. O data te trezesti cu ei pe langa tine. Toata treaba e sa nu ajunga. Primul si cel mai vocal castiga iar petarda si bolovanul sunt sfinte. Pe munte, nu ursul mi se pare o problema, ci cainii 🙂 La una din turme, ne-a vazut ciobanul de la distanta si i-a gonit 🙂 Tot el ne-a spus si ca vor urca oile curand… Chiar era un batranel simpatic cu multe povesti la el. Cine stie, poate ne mai intalnim…

Traseul turistic: Muzeul Cinegetic Posada – Muntele Florei – Noul Refugiu Florei – Culmea Baiului – Piscul Cainelui – Sinaia

PRECIZARE. Podul din busteni de peste Valea Cerbului, din articolul anterior, a fost construit de un exploatator silvic la cererea Jandarmeriei Montane Busteni. O echipa a postului de jandarmi din Busteni, condusa de seful postului d-l Sasu, a purtat discutii atat cu operatorul silvic cat si cu cei de la Ocolul Silvic Azuga, dorindu-se ca viitoarea exploatare silvica sa nu afecteze albia paraului Valea Cerbului.

Acum, traseul…

Florei, unul dintre sau poate cel mai vechi toponim din Valea Superioara a Prahovei. In niciun caz aceasta denumire nu vine de la „flora”, termen din zilele noastre ce desemneaza totalitatea plantelor… Nu stiu de la ce vine dar nu este un munte al florei. De altfel, localnicii nu pronunta „Florei” ci se aude „Flo-rei”.

Florei, muntele indragit de Martha Bibescu la poalele caruia a locuit si pe potecile caruia s-a plimbat.

Tot acest traseu de la Posada la Sinaia, l-am parcurs in 5 ore ca am mers noi mai repede, fortati uneori de ploaie, alteori de vant. Ca sa iasa o drumetie frumoasa, ai nevoie de 8 ore.

Am plecat cu un microbuz spre Posada iar acesta ne-a lasat la intrarea in curtea Muzeului Cinegetic. Daca nu ati fost sa-l vizitati, nu ar trebui ratat. Cu o cautare pe acest blog, gasiti mai multe articole si poze din interior. Ca sa intri in traseu si sa nu ocolesti nu stiu cat pana intri pe drumul forestier Florei, suni la Muzeu si ceri voie sa treci prin curtea lor. Au ei un drum prin spate ce intersecteaza forestierul in 2 minute. E posibil sa-ti dea voie sa treci 🙂

Continuam pe drum si dupa vreo 10 minute ajungem la niste constructii, canton etc. Pana acolo vezi pe dreapta si marcajul banda rosie. E al nostru! De la gara din Posada a mai facut cineva un marcaj, banda galbena. Toate ajung la refugiu, cu conditia sa le si vezi. Niciodata nu am luat in seama marcajele de pe aici si nu le vad utilitatea. Daca nu cunosti zona, ai toate sansele sa le pierzi pe amandoua.

Cum ai ajuns la acele constructii, vezi in stanga o potecuta ce suie in serpentine. Incepe chiar de la gardul cantonului. O sa vezi si marcajul lesne de urmarit pana intr-o poiana.

Prin dreapta drumului, daca mergi in liniste, auzi mai mereu cum fuge cate ceva: mistreti, urs, caprioare, ce mai e pe acolo.

Narcisele

Noi am tot continuat pe drum, varianta cea mai faina, pana am avut proasta inspiratie sa revenim in poteca marcata. In ideea ca de cand nu am mai fost pe acolo sigur s-a conturat ca lumea.

Facem dreapta pe un alt drum, trecem printr-o poiana, lasam tot pe dreapta o constructie a Ocolului Silvic si cum intram in padure intersectam poteca turistica.

Pe o parte era marcaj rosu, pe cealalta galben 🙂 Poteca… plina de copaci sau crengi cazute.

Nici de intors nu mai avea rost, noroc ca nu mai era mult pana in alt luminis.

Ne mai uitam si in spate.

Se vedea printre molizi, noul refugiu Florei al celor de la „Om pe Munte”.

Noul refugiu Florei ridicat cu multa munca.

Fundatia vechiului refugiu si panta ce trebuia urcata…

Din ce se vede, versantii sunt plini de arbusti, specia paducel, pe care nu are cine sa-i taie si in cativa ani ai pierdut pasunea.

Vanturisul din Bucegi, oare curgea cascada?!

Ne uitam de unde venim… in spate, refugiul, Comarnicul…

Cu galben, Traisteni din Valea Doftanei si cu rosu un colt din Secaria.

Destul de departe, pe alta culme vedem ceva miscandu-se… o vulpe ce parea ca ar tine ceva in gura.

In sfarsit, intersectam drumul ce vine dinspre Secaria si urmam culmea Baiului pana la intersectia cu muntele Piscul Cainelui… mai era pana acolo 🙂

Inainte

Drumul se vedea in departare si mai avea zapada pe el.

Posada, jos

Ciucasul

Gata, vedem Cascada Mare a Vanturisului…

De acolo venim.

Cabana din Valea lui Bogdan… cate iesiri nu am facut acolo cand traiau nea Costica, paznicul de acolo si Lucica…

Zapada mai era dar am trecut lejer peste ea, ca era tare. Nu mi-as fi luat in niciun caz bocancii, in adidasii te misti mult mai lejer. Pentru cateva portiuni de zapada chiar nu merita. Si oricum, noi veneam de la joburi in ziua aceea, nu s-a mai intors nimeni acasa sa se schimbe.

Valea Cainelui… parca era tentanta o coborare dar cum picura din ce in ce mai rar, am continuat pe drum.

Un corb trece pe langa noi si se da peste cap in aer 🙂 Hai ca pe asta nu o mai vazusem, se duce un pic mai departe si repeta figura. Faina treaba! 🙂

Gasim un loc panoramic si ferit de vant pentru masa, langa varful de mai jos… Apoi, continuam pe culmea din fata. Pe aici este si traseul marcat cu punct albastru ce vine din Sinaia.

Releul Costila si Crucea Eroilor

Plin de ghiocei si branduse

Cum am ajuns pe aici, auzim in stanga un galop puternic. Ne ducem sa ne uitam… era o turma intreaga de mistreti care fugea in vale 🙂

De la intrarea in padure si pana la fosta cabana Piscul Cainelui, vine o coborare solicitanta. O simti bine in genunchi. Dar, daca te tine si nu te dai dupa copaci, de la gol alpin in 15-20 minute esti in drumul auto ce urca la fosta cabana.

Azi e proprietate privata. Fain tunul 🙂

Am iesit din padure si ne-am dus spre statia de maxi-taxi… a venit in 10 minute microbuzul si am parasit Sinaia.

Traseul turistic: Zarnesti – Fantana lui Botorog – Satul Magura – Biserica din Magura – Manastirea „Sf. Treime” din Pestera – Satul Pestera – Moieciu de Jos – Simon

Primul traseu mai serios din acest an. Nu stiu cum, dupa ce anul acesta a debutat atat de furtunos si nu cred ca am avut doua zile libere, in afara de aceasta de ieri, am reusit sa parcurg un traseu. Oricum, e prima zi din 2018 in care am fost liber, fara niciun program sau obligatie, de dimineata si pana seara 🙂

Traseul nu era pe Bucegi, ca am fost ierni la randul pe aici… Astfel ca, am zis sa propun un traseu din Zarnesti si pana in Magura, dus-intors. Am mai intrebat pe Alex Itu cam cat dureaza, m-am mai uitat pe harta. Bine, pe mine ma prindea un traseu din Zarnesti prin Magura-Pestera si iesire in Moieciu de Jos. Invers, nu mi se parea in regula 🙂 Cand am fost ultima oara la Moieciu, am vazut pe ce deal era cocotat satul Pestera… si pana acolo erau 7 km. Ca sa fie ok pentru toata lumea era mai bine sa venim dinspre Zarnesti. Numai ca, traseul avea vreo 18-20 km dupa calculele mele si pana ajungeam din Busteni, pana ne intorceam cu un autobuz la Brasov, parea cam lung pentru anotimpul din prezent.

Dupa programari, in sfarsit a venit si ziua de azi. Pentru mine, traseu turistic inseamna mult mers pe jos. Cand esti pe jos, altfel se simte lumea, imprejurimile, natura, tot ce vrei 🙂 In masina esti in cutie, te enervezi ca trebuie sa opresti des, trebuie sa fii atent la drum, la ceilalti soferi. Masina este buna ca te duce din punctul A in punctul B, dar te si conditioneaza. In special, trebuie sa te intorci sa o iei de unde ai lasat-o…

Din Busteni, luam trenul IR care este  aici aproape de ora 8 a.m. si, ca de obicei, trenul face aproape o ora pana la Brasov. E ceva incredibil cum un astfel de tren parcurge 40 de km in asemenea interval de timp. Merge ca un Regio. Pret bilet: 6,8 lei pentru ca este o oferta „Trenurile Zapezii”.

In Brasov, coboram si luam bilete la trenul spre Zarnesti, 4,4 lei/biletul. Trenul pleaca aproape de ora 9:30 si peste o jumatate de ora a ajuns in gara Zarnesti. Deci, de la ora 10 a inceput traseul propriu-zis. Trecem prin centrul orasului si o luam pe traseul de Maraton Piatra Craiului, spre Fantana lui Botorog.

Mersul trenurilor gara Zarnesti

Chiosc realizat de Administratia Parcului National Piatra Craiului

Cred ca este un indicator mai vechi, in teren marcajul era banda rosie.

Fantana lui Botorog

Iesim din padure si urmam forestierul… nu prea era nimeni 🙂 Mai sus ne-am dat seama de ce, oamenii de munte plecasera de dimineata in drumetii. Mai multe masini erau parcate la fantana lui Botorog, de unde poti alege drumul spre Prapastiile Zarnestilor, spre Magura, urca la cabana Curmatura sau merge spre Bran peste dealul Magura.

Urmam drumul spre Magura, un drum de pamant si pietris. Nasol ca in zilele noastre accesul spre unele localitati se mai face in felul acesta. Ne-am mai intalnit cu cateva persoane care coborau. Stiam ca din Zarnesti si pana in satul acesta sunt vreo 6 km.

Vremea era destul de rece, pe arbori statea zapada… ajungem insa si la primele constructii din Magura si destul de repede la o intersectie: inainte ajungeam la Moieciu de Jos dupa 6 km, la dreapta ajungeam la Manastirea „Sf. Treime” Pestera. Ne uitam la ceas si de la gara din Zarnesti pana aici, am facut o ora si 43 de minute. Daca o luam spre Moieciu parca se termina prea repede traseul. Hotaram sa nu mergem spre Moieciu pe acel drum, de care oricum nu stiam 🙂 In cele din urma tot pe acolo o luam :)) Pentru ca acolo era si biserica satului. O vazusem intr-o fotografie a lui Adrian Petrisor, intr-un calendar. Adrian Petrisor este un tip care face niste poze superbe… http://www.adrianpetrisor.ro/

Intersectie: cu sageata rosie drumul spre Moieciu, cu sageata verde spre satul Pestera si Manastirea „Sf. Treime”, apoi tot la Moieciu.

In vreo 10 minute ajungem si la biserica ridicata putin dupa anul 1900, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. In curte se afla si un monument ridicat in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si vedem pe acestea 4-5 nume de Coltea. Dintr-un panou aflasem ca satul Magura s-a constituit ca asezare de sine-statatoare prin 1820. Ma intrebam unde oare o fi fost prima biserica…

Biserica din Magura

Ne intoarcem la intersectie stabilind din mers sa ajungem la acel schit sau manastire Pestera si de acolo sa vedem, sa calculam daca ne incadram sa ajungem totusi pe ruta Pestera la Moieciu, asa cum imi propusem pentru o zi de vara. Banuiala mi se confirma pe drum si anume ca acest schit nu este chiar in satul Pestera, ca te abati de la drumul spre sat si mergi pe o vale incolo…

Un cal si un magar sau doi cai 🙂 Mie mi se pare ca era magar cel din vale. „Pasteau”…

Ne apropiam de manastire.

Pe drumul cu gheata, destul de ingust, ajungem si la acest locas religios. Aici ne astepta o poveste frumoasa. O doamna avea grija pe acolo, ne-a spus ca terenul a fost al dumneaei si l-a donat pentru ridicarea bisericii. Pe teren se afla si casa ei batraneasca pe care a demolat-o, numai ca sa se ridice biserica. Evident, a pus la dispozitie gratuit acel teren…

Facem niste poze, mai stam la povesti, mai vine un grup… La plecare, d-na de la biserica, ne arata un drumeag care urca un deal si ajungea in drumul spre Pestera. Toata lumea e de acord sa o ia pe acolo, eu insa las grupul in pace si aleg alt traseu. Dinainte de a intra in biserica observasem o linie de inalta tensiune sus pe un deal, mi-am dat seama ca pe acolo este drumul spre Pestera, dar am ales alt traseu nu cel recomandat. Ca de obicei, mie mi s-a parut mai bun traseul ales de mine. Noi ne-am dus pe un drum de pamant in stanga, ce urca in serpentine, ceilalti pe un drumeag si apoi au luat pieptis dealul. Cum eu voiam sa nu ne obosim fiindca mai avea de mers si obosit nu te mai poti bucura de peisaj, am insistat sa mergem la stanga. A fost o idee buna pentru ca nu ne-am obosit inutil si am ajuns la 100 de metri in spatele grupului. Efortul a fost insa diferit. Ma si gandeam la vorbele lui Razvan, ce ar fi zis daca ar fi fost cu noi… „clar, te-ai menajat” :)) E vorba doar de faptul ca nu trebuie sa faci lucruri inutile cand sunt solutii 🙂

Cu sageata rosie drumul spre manastire. Ne-am intors de la manastire tot pe drum pana la intersectia cu drumul de pamant ce urca in serpentine, marcat in imagine cu sageata verde.

Pe poteca aceea, merg oamenii la casele lor 🙂 Ca sa-ti dai seama pe unde stau unii oameni… Noi eram deja pe varianta aleasa, drumul de pamant.

Manastirea Sf. Treime de la Pestera-Moieciu

Iesind la drum, vad departe, peste dealuri o alta biserica. Nu mi-am dat seama ca era de fapt biserica satului Pestera, pe langa care aveam sa trecem peste o ora si ceva…

Drumul spre Pestera dinspre Magura, dupa ce l-am intersectat urcand dealul la baza caruia este manastirea.

Din Zarnesti spre Magura si pana la hotelul Nobilis din satul Pestera, drumul este destul de greu. Destule masini am vazut cum atingeau cu scutul de sol. Trebuie sa vii pe aici cu un jeep sau cu atv, sa aloci mare atentie la drum… Nu stiu cum de nu au reusit de la Revolutie si pana azi sa faca macar rigole la drum.

Mai verificam pe telefon, pe harti, cum stam, pe unde suntem… si ajungem in varful altitudinal maxim al traseului nostru, adica la hotelul Nobilis. De aici, am dat numai de coborare aproape, pe asfalt, pana in Moieciu de Jos. Poezie! 🙂

Hotel Nobilis

Opinia mea este ca orice zona o cunosti simtind-o la pas. Pot spune asadar, ca eu care folosesc bicicleta mergand la peisaj, nu o sa merg prin aceste locuri. Sunt evident multe trasee de mountain-bike in aceasta zona, te bagi prin tot felul de rape, sunt indicatoare care arata aceste trasee (din pacate nu au si panouri care sa explice traseul, unde ajungi!) dar, daca mergi la plimbare, impingi serios la bicicleta pe drumuri de pamant. In satul Magura nu este asfalt, sunt multe gropi, urci bine… Iar daca ai de gand sa urci cu bicicleta dinspre Moieciu spre Pestera atunci, o faci doar pentru antrenament 🙂 De la hotelul Nobilis, daca ai avea bicicleta, ai cobori vreo 7 km fara sa dai la pedale, pana in Moieciu. Deci, in prima parte, dinspre Magura, urci obosit, in a doua te tot duci la vale si peisajul curge in viteza. Nu e de mine 🙂 Bine ca am fost. Tot citisem tot felul de ture cu bicicletele pe acolo, pareau faine. Acum imi dau seama ca e mult mai fain daca strabati pe jos aceste distante.

Trecem de caminul cultural din Pestera, de scoala, mai pozam peisaje, cate un monument si ajungem la biserica satului…

Pe drumul din dreapta, cu rosu, este o varianta alternativa la sosea. Evident o scurtatura pentru cei care merg pe jos sau cu bicicleta. Intersecteaza soseaua mult mai jos. Noi nu am stiut atunci si oricum am urmam doar soseaua cum ne propusesem.

Prapastiile Zarnestilor, o sa ajungem neaparat si acolo 🙂

Singura cruce veche din piatra pe care am vazut-o in zona Magura-Pestera. este inainte sa ajungi la biserica din satul Pestera.

Mioare intr-o curte invecinata cu biserica.

Coborand de la biserica, observam un teren plin cu mesteceni. Aici, observam „casuta cu povesti” 🙂

Acolo este casa oamenilor

Mic monument…

Tot coborand, ajungem si la monumentul principal al satului Pestera:

Monumentul ciobanului Ghicuta din satul Pestera

Monument realizat de Ion Duicu in anul 1970

Ne facem o imagine si unde ar fi celebra Pestera a Liliecilor unde s-au gasit urme de locuire umana tocmai din Paleolitic, dar ne propunem pentru la vara sa incercam o mica vizita. Observam ca nu este niciun indicator deci Administratia Parcului National Piatra Craiului, nu prea ar dori sa fie vizitata de prea multi… cred ca este o idee buna deocamdata 🙂 Cine stie ce specii valoroase de lilieci sunt pe acolo…

Aici o descriere: https://sites.google.com/site/romanianatura35/carpatii-meridionali/culoarul-rucar–bran/pestera-liliecilor-din-satul-pestera

Vedem putin din Bucegi

Spre iesirea din satul Pestera

Bucegii par ingropati sub zapezi vesnice

Cu un ochi la iarna de pe Bucegi si cu altul la primavara de langa noi 🙂

Moarte in timp

Ajungem din ce in ce mai aproape de Moieciu de Jos si la ora 16 si cateva minute eram la drumul national. Verificam la un magazin la cat trece autobuzul spre Brasov, aflam ca la 16:30, cumparam niste banane, cornuri si halvita si hai mai departe, in statie la Simon, ca sunt doar vreo 2 km. In 15 minute eram in statie. Vine si autobuzul, ne instalam cat mai bine, era si cald… Problema era ca din ce stiam, urma sa ne lase la autogara Bartolomeu din Brasov… si mai era ceva pana la gara, trebuia sa luam alt autobuz. Numai ca soferul a mers pana la gara, am mai stat vreo 20 de minute dupa tren si la ora 19 eram in Busteni.

La vara, trebuie repetat iar acest traseu…

Moieciu de Jos

Valea cu Calea, interesanta denumire

Satul Magura ar fi fost atestat pe la 1657… asta inseamna doar mentiunea documentara, ca oamenii pe acolo cine stie de cand traiau…

Traseul l-am parcurs in circa 6 ore.

Traseul turistic: Telecabina Pestera – Muntele Doamnele – Drumul Granicerilor – Valea Horoabei – Pestera

Un traseu prin Parcul Natural Bucegi…

Startul era de la telecabina Pestera. Initial am trecut cu masina pe langa lacul Bolboci:

Podul cu Florile oglindit in apele lacului Bolboci

Cabana Bolboci

Nu, nu functiona. o tineau asa. Era marti si aveau revizie pana la 10:30, ca asa este programul. Cu toate acestea, in geam era pusa o hartie cu scris de mana, ca la 12 o vor pune in functiune. Asa ca turistii care ajungeau, fie se intorceau la Pestera Ialomitei, fie porneau pe jos spre Babele.

Muntele Doamnele si zona pe unde urca traseul turistic marcat cu punct rosu.

Imagine spre Obarsia Ialomitei

Cascada Doamnei, monument natural

Natura virgina

In alte timpuri, astfel de arbori se numerotau pentru ca sunt foarte rari.

Perete de stanca

Mecetul Turcesc, alt monument natural

In varful stancii, flori

Se vede jos un stalp. De la acesta, abia mai sus se vede poteca marcata. De la stalp mai pleaca o poteca insa nemarcata, spre dreapta cum se priveste poza… trebuie putina atentie.

Stanca

Coltul Doamnei, in stanga

Tarcul oilor

Flori de colt abia deschise

Vedere de pe muntele Doamnele pana la lacul Bolboci, peste zona Pestera-Padina

🙂

Un buchet prin care se regaseste si o planta numita popular busuioc salbatic.

Un buchet adevarat de flori de colt 🙂

Cascada Obarsiei Ialomitei mereu impunatoare

Atentie, daca veti folosi traseul marcat cu triunghi rosu ce strabate Valea Doamnele. Exista o stana de oi chiar langa traseul turistic.

Traseul turistic ce urca de la Pestera la Vf. Omu. In vederile vechi, langa stanca de jos era un bolovan imens care pana la urma s-a erodat si a cazut prin jnepeni.

Sfinxul din Bucegi, vedere de pe culmea muntelui Doamnele

Din Drumul Granicerilor privire peste Valea Gaura spre muntele Scara

Am stat de cateva ori pe acel pod de piatra

Se vedeau niste animale pe muntele Scara

Erau 4 magari

Poiana Gutanului vazuta din preajma Drumului Granicerilor. Acest drum, azi traseu turistic marcat cu banda rosie, nu este chiar un drum propriu-zis, ci o poteca lata pe care patrulau in trecut granicerii romani si austro-ungari. Azi traseul turistic leaga Vf. Omu de zona Padina.

Refugiul din Saua Batrana

Pe astfel de portiuni ale Drumului Granicerilor se poate merge in picioarele goale 🙂

Din traseul turistic am coborat direct in Valea Horoabei, ca sa intram pe drumul de pamant si piatra ce leaga Valea Horoabei de Valea Ialomitei. Aceasta portiune de traseu din Drumul Granicerilor-Valea Horoabei-Valea Ialomitei ar trebui marcata turistic. O sa fac o propunere.

Cabana Diana cu verde si o noua constructie. Ne uitam dupa masina parcata 🙂

Hotelul Pestera, in mod sigur cea mai buna unitate turistica din Parcul Natural Bucegi, din mai multe puncte de vedere.

Lacuri in apropiere de Cheile Ursilor

Parca e plin de viata muntele cu atatea animale

Prea erau frumosi acesti cai, sa mai tin cont si de soare 🙂

Cam asta a fost, o excursie de vreo 6 ore lejera…

Traseul turistic: Platoul Bucegi (intersectia auto Piatra Arsa-Babele) – Babele – Sfinxul – Cerdac – Vf. Omu – Vf. Bucura – Vf. Gavanu – Valea Ialomitei – Cascada Obarsiei – Padurea Cocora – DJ 713

Sa vedem cat mai multe, sa nu fie nici prea mult de mers, sa fie si vremea buna, sa mergem si cu masina… un traseu de genu’. Cam cum gandesc unele doamne 🙂

Pana la urma a ramas sa ne auzim dimineata devreme, sa ne uitam la vreme. Acum, sa ma bag un pic in seama… pai daca te iei mereu dupa vreme nu mai faci nimic. Citeam ca si Radu-UnBolovan a fost cu altii ca el, pasionati de foto, si au prins o vreme capricioasa, postase poze faine. La un moment dat intervenise unul care merge si el pe munte si-i trasese un pic de maneca, adica ei cand pleaca pe munte nu se uita si la meteo? Cam cum vine asta? 🙂 Ce oameni de munte sunt? :))

Eu zic ca daca stai mereu stresat de vreme faci un traseu propus din alte 5. La vreme te uiti cand ai de gand sa strabati trasee de creasta, sa ramai pe undeva cateva zile, nu cand te duci cateva ore si mai ai si masina prin apropiere. Iar vara pe munte, in afara de trasnet pe creasta nu prea vad alte pericole 🙂 In rest, daca ai tot ce-ti trebuie la tine, cunosti zona, aia este, pleci la drum. Acestea sunt reguli cand pleci cu alti oameni care au experienta montana, gen cei care participa la Marathon 7500, stiu sa se orienteze… cand pleci cu familie, copii, persoane mai putin experimentate te uiti si la vreme si la traseu, iei in calcul mai multe.

Plecam si noi, luni, pe la 8 dimineata, urcam pe Dichiu, trecem de cabana, ziua se anunta foarte buna… ajungem in spatele a doua masini, una de IF alta de OT. Primul il sicana pe cel de-al doilea, nu-l lasa sa-l depaseasca, si mergea fix pe mijlocul drumului. Noi la fel stateam dupa ei, asistand la spectacol. Niste claxoane dar degeaba, ca boul din fata era absent. Nu voia sa stea pe banda lui ci pe mijlocul drumului. Probabil mai studia si peisajul, il enerva si pe ala din spatele lui… Prindem insa un culoar si viteza pe langa ei, cu claxoane si cuvinte frumoase. Eu propusesem sa le dam niste suturi la Piatra Arsa acestor „tarani”. Bine, ramasesem asa, intr-o aripa, dupa duminica Rusaliilor.

La Piatra Arsa, din masina de IF coboara un nene la vreo 50 de ani, niste copii, o femeie, inca o baba, din masina de Olt niste pustani, fete si baieti, cam de liceu. Oricum astia ultimii, daca ascultau manele nu puteau fi la facultate. De cand e drumul asfaltat, oricine poate ajunge pe munte, adica e si rau si bine.

Ne luam rucsacii si pornim de la intersectia drumului auto spre Piatra Arsa cu cel de pamant spre Babele… spre inaltimile Bucegilor, spre Omu 🙂

DSCF0392Spre Babele, privind la stalpul de telecabina si la Cruce

DSCF0395Cu acoperis verde cabana Babele, mai la dreapta statia de telecabina, telecabina oprita in dreptul… releului Costila 🙂 Zic sa fac o poza cand „se ciocnesc”. Este o iluzie evident.

DSCF0400La Babele

DSCF0404George pe un petec de zapada, mai incolo era si mai multa…

DSCF0409Gentiene… superb amestecul de alb si albastru

DSCF0418Aproape de varful Omu

DSCF0421

DSCF0430Varful Bucura

DSCF0435Stanca de la Omu, statia meteo, cabana la adapostul stancii…

Am stat vreo ora la Omu, pe un vant cum rar am intalnit 🙂 Sufla vantul din toate directiile.

DSCF0444Predealul… hmmm!

DSCF0452Gandacel in catarare pe stanca de la Omu… voia sa ajunga in varf, mda 🙂

DSCF0459Pe varful Bucura… si aici un vant din povesti

DSCF0460

DSCF0462Echilibristica… din cauza vantului. Insa era foarte frumos varful inconjurat de flori. Bine, in folclorul unora vf. Bucura sau vf. Ocolit cum se mai numeste, mai inseamna ca orice vietate il ocoleste din cauza energiilor, ca nu creste nimic, basme din acestea. Se numeste varful Ocolit ca e mai simplu sa urmaresti curba de nivel decat sa urci pe el, de-a dreptul. Deci poteca ocoleste varful… si din acest motiv varful se numeste si Ocolit.

DSCF0466La varful Gavanu situat la o aruncatura de bat distanta de vf. Bucura

DSCF0473

DSCF0477„Chipul din Mecetul Turcesc”… poza pe cand coboram in Valea Ialomitei

DSCF0479

DSCF0480

DSCF0485Versant din muntele Doamnele

DSCF0486Pe aici se duce apa Ialomitei pentru a se pravali in renumita sa cascada… eu si Hogas ce ne mai tragem de sireturi cu astfel de exprimari 🙂

DSCF0487Pare un volum mic de apa, dar nu e chiar asa… e destul de adanca

DSCF0489

DSCF0490Inceputul caderii…

DSCF0494

DSCF0500

DSCF0501

DSCF0503

DSCF0505

Acum si cateva din pozele prietenilor… am stat vreo ora si jumatate pe la cascada. Nu mai era vant, era perfect… turisti urcau si coborau.

SONY DSCCu LucicaKONICA MINOLTA DIGITAL CAMERACu Cezar… impotriva vantului 🙂

SONY DSCDupa aproape 19 ani… din nou cu George la cascada Obarsiei Ialomitei. Ultima oara am fost amandoi cand eram la liceu… pe 21 iulie 1997. De regula, retin destule, unele zile se tin minte. Atunci urcasem pe valea Cerbului la Omu, coborasem pe valea Ialomitei, urcasem spre Piatra Arsa prin padurea Cocora, ne prinsese o ploaie zdravana, ne-am intalnit cu ursul mai sus de cascada Urlatoare…

Unii uita si cand este ziua de nastere a apropiatilor, nu tin minte nicio excursie, uita orice moment frumos… pentru ca sunt prinsi prea mult in realitate, inainte de orice le este foame, daca nu le da nimeni nimic, nu stiu cu cine sa voteze. Cu cine naiba sa votez daca nu mi-a dat nimeni nimic??? Cand auzi asa ceva, mai le dai dreptate si celor care spun ca ne meritam soarta. Mi se pare important sa marchezi, sa tii minte anumite zile, momente, sa ai un portofoliu sufletesc, adica o anumita sensibilitate, sa-ti pese un pic… Bine, nu ai ce sa ceri de la multi. Chiar ieri ii spuneam cuiva, ce avea liceul si i se parea ca are un handicap ca nu a urmat o facultate, ca bunul simt face cat zece facultati. Si, apoi, chiar era excelent vazuta la locul de munca si fara nu stiu ce facultate, din cauza acestui bun simt.

Stiu persoane sclipitoare, cu multa scoala, perfecte in domeniile care lucreaza… dar ca oameni sunt praf, sunt de o golanie, si de o nesimtire aidoma alora din cartiere rau-famate. Deci incap in anumiti oameni si multa scoala si multa nesimtire. Asta pentru ca invatand mecanic nu inteleg trairile din spate, exemplele, si raman niste roboti idioti, in stare doar de operatii matematice. Totul se invarte in jurul cifrelor, al sabloanelor, daca apare unul la tv care vorbeste mult si spune ceva care ei nu ar putea gandi, memoreaza repede ce spun aia si citeaza si ei, cand si cand, sa dea impresia ca sunt oameni cititi. Fac doar ce fac si altii, nu au identitate, originalitate, iar cand ajung in fata unor situatii de genul… a fi in sala unui concert simfonic, nu stiu cum sa se poarte, se apuca sa manance, fac ce nu trebuie. Pentru ca mai poti copia comportamente, gesturi, dar pana la urma cade cortina si se vede ca nu faci casa buna cu  bunul simt.

De aceea, merg doar cu persoane cu o anumita educatie, oameni dincolo de invelis, nu neaparat cu studii la Oxford 🙂 La Buzau am fost cu niste oameni minunati, pe traseul acesta la fel. Este important sa mergi cu oameni ca si tine, care nu iti vaneaza greselile, vorbele, pentru a le folosi apoi impotriva ta. Care ce spun, aia si gandesc! Oamenii educati au o anumita toleranta la ceilalti, vad altfel viata. Chiar se arata surprins un prieten, ca mai ramasesem cu niste accese de furie si el nu ma stia asa… am sucit-o un pic, ca nu avea rost sa-i zic ca am cunoscut pe cineva de cea mai ordinara nesimtire, fiindca m-as fi incurcat in injuraturi, ca nu e posibil asa ceva… sa constati ca ditamai geniul, ca stiu un astfel de om perfect din multe puncte de vedere, este ca om, ceva de cea mai joasa speta.

SONY DSCCascada Obarsiei

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAPrin padurea Cocora, acolo unde mai multi molizi blocheaza poteca turistica. Ia sa dau un mesaj la Salvamont Dambovita, ca ar trebui eliberata poteca…

Prin padure… o caldura… iar cand am iesit in poteca de la golul alpin, din Plaiul lui Pacala era si mai si… Am ajuns la drumul asfaltat, in masina si asa s-a terminat excursia. Treaba este ca nu am vazut rododendron inflorit, pe Vanturis si Varful cu Dor, ca in alti ani. Ori l-au terminat ploile, ori nu a inflorit. Pe la cascada Obarsiei era inflorit.