Traseul turistic religios: Manastirile din preajma DN 1A – Zamfira, Suzana, Cheia…

Cum mergi din Ploiesti spre Brasov pe la Cheia, asadar pe DN 1A, nu ai cum sa nu vezi pe primii 50 de km cel putin un indicator spre o manastire. Eu cred ca am vazut vreo 7, deci sunt 🙂

Pentru unii nu sunt obiective importante, nu le spun nimic. Altii merg ca si turisti, altii ca pelerini, altii cu diferite ganduri sperand la diverse rezolvari… Fiecare om isi are propriul univers, in cea mai mare parte fiind alcatuit prin raportarea la ce aude, vede, la mediul in care traieste. Nu prea ai cum sa zici, ca X traieste cum trebuie si Y nu traieste. Fiecare traieste cum doreste, cum crede ca lui ii este bine, consecinte in principal ale alegerilor noastre, a experientei acumulate sau invatate…sau 🙂

Mai jos, sunt niste manastiri pe la care am trecut, fara ca acest fapt sa constituie un indemn pentru cineva. Daca nu simti si nu intelegi ratiunea de a merge prin astfel de locuri, nu ai de ce sa mergi. Poate te regasesti in altceva.

In week-end-ul trecut, am fost in cateva zone de unde poti cuprinde cu privirea mari intinderi de pamant. Si am doua concluzii, mai vechi de altfel. Prima: noi si daca am fi de trei ori mai multi ca populatie, tot am incapea lejer in tara aceasta, care este atat de frumoasa si inca atat de bogata. A doua: in trecut, noi nu eram atat de multi si stateam risipiti prin tot felul de locuri, mai izolate sau mai putin izolate. Asa am si supravietuit si format ca popor, cine sa te gaseasca printre atatea vai si dealuri… Si cat de aiurea pare, raportat la ce se intampla in tara asta din 1989, asa cum suntem sau cum ni se mai spune, nimeni in afara de noi nu poate stapani acest teritoriu. Este scris in codul nostru genetic :)) Cumva iesim la suprafata. De aici si inexplicabilul… ca nu ne intelege nimeni si uneori nici noi.

Deplasarea pe la manastiri, a fost inclusa in cadrul unui traseu pe munte. Intai am trecut pe la manastiri, apoi am facut traseul si, la intoarcere, am mai trecut pe la inca o manastire.

Prima manastire la care ne-am propusa sa ajungem, a fost Manastirea Suzana. Este situata la vreo 60 km distanta de Ploiesti, dincolo de barajul Teleajenului de la Maneciu. Poate ca e cel mai frumos loc de acest gen de pe Valea Teleajenului. Multa liniste, o alta atmosfera. Manastirea este de maici, fiind ridicata pe la 1740 de o femeie din Sacele pe nume Suzana. De-a lungul secolelor, locuitorii din Sacele, desi aflati in Austro-Ungaria, au contribuit la ridicarea multor biserici situate in Tara Romaneasca. De exemplu, si manastirea din Predeal tot de saceleni este ctitorita.

Arhitectura munteneasca este bine conservata.

Biserica manastirii. Cand am ajuns noi nu incepuse slujba.

„Cand acest sfant lacas pasea in cel de-al 232-lea an al existentei sale…”, frumos spus.

Despartirea intunericului de lumina

Casa pelerinului

Muzeul manastirii

Izvorul

Patrulaterul manastiresc iti da impresia unei alte masuri a timpului. Fiecare traim si simtim timpul diferit.

Mai departe am continuat spre Cheia, cu gandul sa mai revenim. De ce nu, poate pentru o zi sau doua.

In statiunea Cheia, am oprit la manastire. Prima biserica de pe aici se spune ca a fost ridicata pe la 1770 si era din lemn. De regula, cand se vorbeste de o data cand s-a ridicat o biserica, se face referire la atestarea documentara. Cum noi nu prea scriam si daca scriam, documentele fie piereau in flacari la primul razboi, fie cine stie unde pe unde ajungeau, in marea majoritate aceste atestari documentare nu inseamna ca de atunci exista prin acele locuri o biserica. Aceasta putea exista de si mai multi ani, azi era arsa, maine reconstruita… nu mai statea nimeni sa socoteasca.

Ajungem si la Manastirea Cheia, asezata chiar langa drumul national. La Manastirea Suzana urci un pic de la drum.

Actuala biserica a fost ridicata in anul 1835 si, de-a lungul timpului, a suferit mici modificari. In interior, sunt inmormantati doi stareti.

Aici am prins slujba.

Un patrulater si aici, un spatiu trasat in care faci ca timpul sa capete o alta valoare.

Chilii, manastirea este de calugari.

Biserica manastirii

O mica bisericuta ridicata in anul 1927, in care se tin iarna slujbele.

„Sfanta Troita” a fost hramul unei biserici din lemn, arsa in trecut.

Cum sa nu intelegi timpul, viata, cum sa nu fii linistit si sa nu ai inspiratie, intr-o asemenea casuta? 🙂

Dupa parerea mea, este cea mai frumoasa icoana a manastirii Cheia. O icoana inaccesibila, as mai adauga.

O parte din muntii Ciucas

De aici, am pornit in traseul la care am facut partial referire in cele doua articole anterioare. La intoarcere, nu se cuvenea sa nu intram si la o alta manastire renumita: Manastirea Zamfira, cu biserica sa pictata de Nicolae Grigorescu.

Ne-am abatut vreo 500 m din DN 1A si, initial, ne-am oprit la aceasta biserica a satului Zamfira, aflata chiar langa manastire. Biserica tot de manastire tine.

Construirea acestei biserici, care e cea mai veche din manastire, a inceput pe timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, pe la 1721 si s-a finalizat dupa vreo 20 de ani. Ctitorul initial a fost evident  o femeie pe nume Zamfira. Lucrarile au fost continuate de o nepoata a domnitorului Serban Cantacuzino, Smaranda. Ca atare, si manastirea este una de maici.

De aici se zice ca o duci ca in sanul lui Avram 🙂 Ia uite cum stau copiii acolo :))

Intrarea in manastire

Aflam ca este un proiect in derulare, deci biserica e inchisa sigur.

Si aici a intervenit focul

Cand ne-am apropiat, am vazut ca mai este un gard tras in jurul bisericii.

La anul se mai intra…

Slujbele se tin in paraclisul din fata

George vs. paunul 🙂 Ceva isi spuneau ei 🙂

Aceasta a fost partea religioasa a traseului, intr-o forma mai distanta, unde fiecare poate crede si interpreta cam cum doreste. Treaba este ca daca te afli prin apropiere de astfel de locuri, cine stie, poate nu e timp pierdut sa intri putin! Poate chiar prinzi „acea” masura a timpului…

Reclame

Peste timp: „intalnirea” cu Nadejda Stirbey

Stirbey e cu Y si nu cu I.

Romania a avut niste femei puternice intr-o anumita perioada iar acestea se mai si cunosteau intre ele 🙂 Sa enumar cateva personalitati binecunoscute: Regina Maria, Martha Bibescu, Nadejda Stirbey…

Nadejda, nascuta in anul 1876, venea din neamul Bibestilor, fiind nepoata domnitorului Gheorghe Bibescu, cel care a parasit tara in anul 1848. S-a casatorit in anul 1895 cu varul ei de gradul al II-lea, Barbu Stirbey. Nimeni altul decat viitorul apropiat al Reginei Maria si administrator dupa moartea lui Ioan Kalinderu (in 1913) al Domeniilor Coroanei. De altfel, copiii Reginei, Ileana si Mircea au fost copiii lui Barbu, nu ai lui Ferdinand.

Barbu Stirbey alaturi de Ionel I.C. Bratianu, au fost si ei niste barbati adevarati, adecvati vremurilor pe care le traversau. Cei doi se si inrudeau: Ionel Bratianu era casatorit cu Elisa Stirbey, sora lui Barbu Stirbey; anterior aceasta a fost casatorita cu Alexandru Marghiloman dar Bratianu a convins-o ca isi pierde vremea cu acesta. Asa ca, Elisa si Ionel s-au organizat si au format un cuplu de succes 🙂 Prin urmare, politica romaneasca era configurata de cei mentionati 🙂 Sa nu uitam ca Nadejda era sora lui George Valentin Bibescu cel care avea castelul de la Posada, adica era cumnata cu Martha Bibescu. Cea din urma nu prea o agrea 🙂 In schimb, Regina Maria era in relatii bune cu amandoua 🙂 Dupa cum si Barbu Stirbey a fost prieten bun cu Regele Ferdinand I.

Printesa Nadejda intr-o fotografie data chiar de aceasta lui George Toparceanu. Sursa: ziarul Adevarul.

Pentru ca subiectul articolului este Nadejda (Bibescu) Stirbey trebuie sa adaug ca era pasionata de fotografie, scria poezii si proza. Jurnalul sau scris intre anii 1916-1919, a fost descoperit de Oana Marinache in arhive, tradus din franceza si publicat in anul 2014, sub titlul de „Jurnal de printesa”.

Barbu Stirbey moare in anul 1946. Cu toate ca alte familii de vita nobila au parasit in graba Romania dupa venirea comunistilor, Nadejda a refuzat sa plece. In anul 1948 i se confisca toate proprietatile si din vasta sa avere, ramane cu cateva camere in care va locui alaturi de copiii sai. In ultimii ani ai vietii, se deplasa cu mare greutate din cauza unor probleme la picioare. Cea care a fost o mama si o sotie exemplara, printesa Nadejda (Bibescu) Stirbey a murit in anul 1955.

Intamplarea a facut ca intr-o zi, pasii nostri sa ajunga la mormantul sau.

Va mai amintiti de parintele Ioanichie Somcutean? Sase ani de la moartea acestuia…

Anii tot trec, timpul parca zboara… unii spun ca de fapt ziua nu mai are atatea ore ca altadata…

De ieri, ma tot gandeam ca se implinesc 6 ani (pe 20.02.2018) de cand ultimul pustnic al Bucegilor s-a mutat in alta lume.

Fotografia am primit-o de la actualul staret, parintele Nicolae. De-a lungul timpului, am postat si imaginile pe care le aveam cu parintele Ioanichie Somcutean, primul staret al schitului Sf. Ana din Bucegi, o persoana monahala de o mare smerenie si credinta.

Parca „ieri” a fost si 6 august 2008, cand s-a efectuat sfintirea schitului de catre Varsanufie Prahoveanul si parintele Ioanichie iesea printre oameni, ajutat de carje… cu aceeasi atitudine modesta…

Si „alaltaieri” ca sa zic asa, cand prin 1993-1994 descopeream la o curba a Drumul Vechi al Cotei, intr-o poiana, cum niste oameni, condusi de acest parinte, sapau o fundatie… Prin 1997 exista deja un mic schit… chiar daca peste ani au intervenit alti ctitori si au largit schitul…

Asa trece timpul si ramane bucuria/amintirea ca ai fost contemporan cu astfel de evenimente, ca ai vorbit cu acest pustnic, ca ai participat uneori la slujbele de la schit… Sau ca fotografia pe care i-am facut intr-o zi de 6 iunie 2010, este si fotografia ce sta la mormantul sau.

Dumnezeu sa-l odihneasca! As crede, mai degraba, ca e deja in cer, la locul lui.

29 decembrie 2017: Revarsarea drapelului pe partia Clabucet si Predealul striga „Unire” dar si Depunere de coroane in memoria marelui patriot I.G.Duca

Motto: „Istoria-ntreaga cu lupte si jertfe, Traieste-n Unirea de azi…”

O sa incep cu… inceputul 🙂

Intai la Sinaia, reprezentantii organizatiilor liberale din Valea Prahovei au depus coroane in memoria lui I.G. Duca, primul ministru asasinat la 29 decembrie 1933 pe peronul garii din Sinaia. In fiecare an, se realizeaza acest lucru, momentul fiind organizat de Primaria Sinaia.

Pe mine insa, ma intereseaza mai mult un alt moment, acela cand niste oameni mai diferiti, depun si ei o coroana. De cand stiu acest lucru, mi se pare unul dintre cele mai frumoase momente din zona noastra. Istoria si cultul inaintasilor se simt altfel… nu e doar o simpla depunere de coroane.

Undeva, sus, este o coroana de trandifiri superba.

Sa ne imaginem ca I.G. Duca, marele om politic, este rosul si… albul este o esarfa, ca aceea de primar, care ii acopera pieptul.

Ca in fiecare an, discret, urmaresc acest moment. Multe felicitari acelora pentru care Timpul Nu Conteaza!

Timpul se simte altfel si la Predeal. Oamenii de acolo simt sa marcheze 100 de ani de la Marea Unire. Un suflu patriotic se asterne peste orasul dintre 4 munti si asta pentru ca, asa cum am mai spus, un tanar entuziast, dedicat orasului, a tras de clopotul „desteptarii” si, alaturi de alte personalitati ale locului, fac exact ceea ce trebuie. Marius Catalin Campeanu, initiatorul acestei „desteptari” este… un fel de Cristi Negulescu sau o Maria Floricica din Sinaia. Adica un tanar care pus in locul potrivit face o treaba perfecta.

Intai, vanatorii de munte si alte institutii, au dezvelit o placa la Monumentul Eroilor Ceferisti de langa gara Predeal:

A urmat dupa ora 17, un concert la partia Clabucet. Cred ca in zona partiei au fost ieri seara, peste 2000 de persoane, estimare proprie:

Acest eveniment avea rolul sa marcheze si Anul Centenarului cat si deschiderea oficiala a sezonului de schi. Cel mai asteptat moment a sosit mai spre final…

Mii de oameni au vazut cum un imens drapel, lung de 100 metri, se revarsa pe partie:

Vanatorii de munte il purtau…

Curgea un tricolor pe partie la Predeal 

In premiera, in Romania, reprezentantii I.S.U. au efectuat o coborare pe schiuri.

Anterior, o echipa de 4 vanatori de munte au facut la fel. Nu stiu daca a imortalizat cineva coborarea. A fost o adevarata incantare, o dovada de mare profesionalism. Cat de frumos au coborat!! Am si uitat sa pozez. O coborare perfecta in formatie de patru!

Nici jandarmii si salvamontistii nu au fost mai prejos…

Jos, lumea era extaziata… traia o mare emotie, bucurie.

O fantoma? Nu, un viraj fulgerator al unui predelean care cobora cu torte…

Coborarea cu torte…

Apoi, s-a oprit nocturna si din noapte s-au auzit o multime de scandari si cantece. Sute de persoane s-au prins de drapel si au inceput sa strige…. Iata momentul cand se striga „Unire”:

„Cu sabii facura Unirea ce-i-n inimi, Spre Alba cu totii mergeam…”

Corespondenta din U.S.A. pe tema Posadei

Chiar ma intreba cineva recent de reactii la cartea despre Posada. Pai, as mai scrie o carte doar cu reactii daca as avea timp.

Asa cum am tot scris, in defileul raului Prahova din zona Posadei, am gasit intai in documente, atestarea unei biserici, alta decat a schitului Lespezi. O atestare a acestei biserici o gasim intr-o document al lui Mircea cel Batran, apoi o mai gasim pe alte harti straine. Nu-i bai, am gasit-o si in teren si de acolo am scos cateva chestii, inclusiv o moneda otomana. Le-am predat, evident.

Reactiile autohtone, ale institutiilor au fost destul de anemice. Lor le mai trebuie ani de zile ca sa inteleaga cum am reusit sa gasesc piesele acestui puzzle. Nu au cum sa priceapa mecanismul logic si demonstratia evidenta. Ei au o alta lume, o alta structura mentala si cand au deschis gura sa intrebe ceva, au si cazut in ridicol. Punand la indoiala o traducere din poloneza a lui Hasdeu, mi-am dat seama la ce nivel se afla. Hasdeu acesta, o fi batut el campii pe alte chestii, dar avea origini poloneze si cunostea perfect limba aceasta. Numai ca, am facut ce ai nostri nu s-au gandit o clipa. Am cerut pe la ambasade sa ma puna in contact cu institutii din diferite tari pentru traduceri exacte. Cum am facut si cu fierul de la Resita. Ce rost are sa ma pierd in minciunile autohtone? Sa intrebam cel mai bine administratorul Turnului Eiffel 🙂 Si el a zis ca nu-i adevarat, fierul Turnului provine din Lorena.

Din cele predate, am facut niste vederi… care au si circulat :))

M-am lamurit cu traducerile si alte semne de intrebare de acest gen, puerile. Daca ei nu au facut nimic, ca acesta este sistemul, mersul si abordarea, ca sa o lasi balta, ca unii sunt specialisti, nu inseamna ca am facut acelasi lucru. Niciodata nu abandonez ceva in care cred, de care sunt ferm convins.

Un prieten de peste ocean, cu care mai corespondez, intrucat am si pasiunea cartilor postale dar si realizarea lor, tot imi face periodic cate o surpriza. El are o legatura cu comunitatile romanesti de pe acolo si cartile mele circula de la unul la altul. Initial, nu auzise nimeni de ele, ce ar fi prin acestea.

Fiind sambata si seara si alergand prin ploaie dupa un vis frumos 🙂 cred ca este bine sa postez 3 vederi:

Dintr-un set de vederi diferite, realizate pe tema subiectului Posada.

Vedere proprie intorcandu-se de la mii de kilometri

Stiu, multora li se pare depasita ideea cu vederile… insa, anumite momente care trec rapid, trebuie surprinse in tangibil, ca valoare informativa pentru altii, peste timp.

Istorie chiar si din bilete la Muzeul National Peles si restaurarea Crucii de Piatra din Izvor

Vin turisti pentru istorie. Se cheltuiesc bani pentru a privi si auzi istoria. Intr-o lume dominata de foame 🙂 e greu sa crezi ca se mai formeaza cozi si pentru altceva decat mancare 🙂 Si totusi se intampla.

La bilete, pentru vizitarea Castelului Peles

Un adevarat record de vizitatori

La un moment dat, am observat-o pe d-na Dana Voitescu care a scos din rand o familie cu un bebe mic in carucior. Cum afara mai si ploua usor, dansa i-a dus cu acordul tuturor, la intrare. Frumos gest! Dar, bine, d-na respectiva face parte din categoria oamenilor care sfintesc locul.

Pe acolo erau cei care deja vizitasera castelul.

Iata cum istoria vinde, anima, cheama, imbie… si cu cat mai multi facem pasul spre educatie-cunoastere, cu atat mai mult cresc sansele sa constientizam cine suntem si ce inseamna aceasta „umbrela” numita Romania. Fara istorie, fara citit, umblam si noi pe aici asa, pacaliti de unul si de altul ca oltenii sunt o natie, ca ardelenii alta, ca Radu Negru nu a existat sau daca a existat era vreun cuman, ceva migrator oricum 🙂

Nu doar Sinaia… ci toata Valea Superioara a Prahovei musteste de istorie, cultura si religie. Cu toate acestea, mai sunt multe de facut pentru a avea un turism ca la carte. Trebuie schimbate mentalitati, spus adevarul istoric; inca mai locuim minciuni doar pentru ca sunt spuse de oameni care apar la televizor. Merg chiar si conspiratiile, mai ales acelea cu tablitele de la Sinaia, cata vreme le tratam ca atare. Un cititor avizat cat de cat, care stie mai multe despre lumea daco-geta, nu doar numele Burebista si Decebal, isi da seama foarte usor ca acele tablite sunt niste falsuri recente. Bine, cand vrei sa fie cu tot dinadinsul ca tine si nu cum e realitatea, atunci na, sigur nimic nu e ceea ce pare 😉

Uneori, pe la Sinaia, mai dispare cate un monument si reapare in alt loc dupa un timp. Vorbim insa de o „conspiratie” organizata 🙂 a autoritatilor. Asa a fost cazul Crucii de pe Molomat, a Cartii Americanilor, care erau degradate prin diferite locuri si au fost puse apoi in valoare in diferite locuri. De vreo saptamana, a disparut si Crucea de Piatra din Izvor, realizata in anul 1862, deci pe vremea lui Cuza. In partea superioara inca mai pastra anul. Sa retineti ca este cea mai veche cruce de piatra de la Sinaia la Predeal. Conform documentelor, cea mai veche cruce de piatra ar fi trebuit sa fie cea de pe Molomat (Molomot). Insa, acea cruce nu este cea originala ci este realizata dupa anul 1900.

A fost luata, sa vedem unde va aparea acum.

Nu e chiar de colea, sa umbli prin locuri cu incarcatura istorica, de 1 Mai. Parca si timpul curge altfel, si lemnele de pe foc trosnesc intr-un anumit mod… 🙂

19.09.1922

1.05.2017. In spate, vechiul tunel, martor al unei tragedii feroviare, focul la cativa metri. In fata, aceleasi caderi de apa, partea de jos. Momente in care timpul nu mai exista pentru ca nu are ce face pe acolo 🙂 „Dumnezeu le-a dat oamenilor pedeapsa timpului” -din ciclul filozofiilor ce plutesc prin acele locuri 🙂

O surpare vine sa spuna povestea corecta si completa

Stiti ca se spune „ca unii ce viseaza noaptea, fac ziua”. Cateodata, mi se mai intampla 🙂 Nu e rau daca se si potriveste cu realitatea. As putea chiar sa si recomand 🙂 Dar, bine, in cazul meu unii dau vina pe diverse: intamplare, genialitate, nebunie, noroc, divinitate, idiotenie, filinguri etc. Deci, nimeni nu poate intelege exact. De fapt, cred ca problema este ca viata nu este exacta. Poate pe hartie unul plus unul dau doi, dar, in viata, poate sa dea si unul singur 🙂

O opinie, insa, pot sa emit cu certitudine: daca nu faci ce simti la timpul potrivit, ma refer la lucruri serioase, mai tarziu ori nu mai ai sansa, ori e foarte dificil.

Sambata se inrosesc ouale. Majoritatea le inrosesc in Joia Mare. Eu le fac mereu sambata, ca daca rosul inseamna sangele, Iisus nu a murit joi. Asa mi se pare mie ca are logica.

Dar, dupa procedeul acesta ce sa mai fac? Sa stau asa ca oamenii? Hai ca nu este de mine. Si am plecat sa fac sport: aruncatul cu privirea prin locuri potential istorice 🙂

Umbland… vad ceva care crestea intre radacinile unui fag. Primul gand a fost ca e ceva munitie neexplodata din vreun razboi mondial. Dar vad acel orificiu si imi dau seama ca obiectul, in acel loc trebuia sa aiba o parghie, un cui, ceva de siguranta. Daca nu mai este, inseamna ca nu este nimic periculos. Dupa ce m-am asigurat, nu de teama, ci pentru ca imi place sa fiu prudent de fel, m-am apropiat si am observat ca este incorporat in copac. Deoarece copacul il tinea fix 🙂 cu un bat mic l-am curatat:

Nu era cine stie ce. Nici nu cred in povestile si sfaturile cum vine doar cineva special, care nu stiu ce face si stie el. Sa fim dresati cu povesti ca este cineva care doar asta face. Suntem in Romania si aici prima regula este sa te bazezi in primul rand pe tine, pe propria judecata. Apoi… care cum ne sunt prioritatile si intelesurile. Avem o viata, ea trebuie traita, nu fugim de orice si nu vedem pericole la tot pasul. Ca sa scoti chestia aceea din copac, care nu se misca un milimetru, iti trebuie o dalta, deci la ce bun sa ranesti bietul copac… pentru nimic?!

Si daca era o mina, un obuz, orice altceva activ, intai ma uitam eu cat voiam, ca e viata mea si cata vreme eram singur pe acolo, era strict problema mea. Apoi, mai veneam si a doua zi, probabil pentru poze mai bune, dupa care anuntam pe acestia, abilitati 🙂

Mai departe? Vin acasa, mers la Inviere la Pestera, vine duminica, discutii cu prieteni… ideea de baza a fost si este:

„Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu!”

Va mai aduceti aminte de povestea recenta cu gunoaiele de la Sinaia, cu niste chestii logice prin care era posibil sa fie aflati aceia care depozitau zeci de saci prin padure? Era mult o zi intreaga… pentru ca in vreo 5 ore ii si aflam. Ma indoiesc ca a facut vreo autoritate ceva, dar si eu mi-am vazut de treaba pentru ca nu vreau sa se spuna ca ma bag eu, ca ei ce sunt! Unora daca le arati ca te duce mintea la lucruri pe care nici macar nu le pot imagina, te cred cu capul sau mai rau. Te poti trezi in niste buclucuri din care privesti stupefiat ce se intampla 🙂 Sistemul lucreaza adesea impotriva cetatenilor!

Duminica, pe la 12:30, se termina o discutie cu un prieten cu aceleasi pasiuni, cu acea „nebunie” care „face mereu diferenta”. Mai jos, veti vedea ce inseamna o frantura de informatie cand sti cat de cat istoria locurilor de pe aici. Dupa discutie, trec in revista in minte, dealuri, versanti, vai si firicele, ma uit la ceas dupa o vreme si era 13:10. Zic: „Mergem! Stiu unde!” La 13:40 vine maxi-taxi. Altora nu ca le-ar fi luat o zi sau mai multe ci, nu ar fi ajuns vreodata pe acolo…

Urcam pante, inaintam pe fire de vai, din fuga observam vegetatia, tipurile de roci, debitul de apa, nu este aceasta, nu este nici cealalta… versantul este sigur mai umbrit, acolo sunt alunecari pentru ca stratele sunt permeabile dar nici acolo nu era. Si, dupa chestiile de logica, pe la ora 15:10 gaseam o cale ferata ingusta care a fost realizata doar pe sub pamant si care nu apare ca fiind vreodata realizata prin acea zona. As putea explica fiecare detaliu, dar nu are rost sa plictisesc sau sa se creada ca ma dau eu rotund. Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu 🙂

O premiera in istoria Vaii Prahovei. Despre ea veti afla in decembrie, in a patra carte a proiectului „Pasi in Timp – un proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Prahovei si Parcului Natural Bucegi”.

S-a prabusit tunelul in urma alunecarilor de teren.

Din pacate, sina de la exterior a fost afectata de factorii naturali. Daca o cureti, tot nu vezi unde a fost fabricata.

In schimb, sigur merge curatata sina prabusita in vale, pentru ca a stat mereu in umezeala. Zis si facut 🙂 La aprecierea mea, sub calea ferata era si un canal colector. Gaurile din teava sunt facute in mare parte intentionat, ca sa se scurga apa.

Am zis ca nu e in regula sa facem cine stie ce treaba in ziua de Paste, dar un metru de sina hai ca merge curatat. Nu scria insa nimic, ramane mai putin cu un metru pentru data viitoare. Dupa ce voi vedea ce scrie, fac o poza si o acopar la loc 🙂

Creanga buna de urcat 🙂 se si vad urmele.

Am dat si doua pietre la o parte ca sa ne uitam mai bine 🙂

Meritul descoperirii apartine prietenilor, Sorin Bugan si doi alpinisti: Miermorica si Mihai, carora le multumesc. Pana in ora 17 eram acasa…

Din pacate, acum la 8:50 a.m. in Valea Prahovei ploua. De pe la orele 22 a inceput. La Predeal ninge. Pe Bucegi, de asemenea ninge. Mantia alba ce acopera cu un strat subtire padurea a coborat pana la 1000 m altitudine. Astfel, excursia prognozata pentru azi, pe Bucegi, se amana… ca sa nu umblam aiurea prin ceata si sa nu vedem nimic. Deci, trebuie sa stam acasa prin jurul mesei, cum fac oamenii. Ce stupid mi se pare, trebuie sa ma gandesc la ceva neaparat…