O surpare vine sa spuna povestea corecta si completa

Stiti ca se spune „ca unii ce viseaza noaptea, fac ziua”. Cateodata, mi se mai intampla 🙂 Nu e rau daca se si potriveste cu realitatea. As putea chiar sa si recomand 🙂 Dar, bine, in cazul meu unii dau vina pe diverse: intamplare, genialitate, nebunie, noroc, divinitate, idiotenie, filinguri etc. Deci, nimeni nu poate intelege exact. De fapt, cred ca problema este ca viata nu este exacta. Poate pe hartie unul plus unul dau doi, dar, in viata, poate sa dea si unul singur 🙂

O opinie, insa, pot sa emit cu certitudine: daca nu faci ce simti la timpul potrivit, ma refer la lucruri serioase, mai tarziu ori nu mai ai sansa, ori e foarte dificil.

Sambata se inrosesc ouale. Majoritatea le inrosesc in Joia Mare. Eu le fac mereu sambata, ca daca rosul inseamna sangele, Iisus nu a murit joi. Asa mi se pare mie ca are logica.

Dar, dupa procedeul acesta ce sa mai fac? Sa stau asa ca oamenii? Hai ca nu este de mine. Si am plecat sa fac sport: aruncatul cu privirea prin locuri potential istorice 🙂

Umbland… vad ceva care crestea intre radacinile unui fag. Primul gand a fost ca e ceva munitie neexplodata din vreun razboi mondial. Dar vad acel orificiu si imi dau seama ca obiectul, in acel loc trebuia sa aiba o parghie, un cui, ceva de siguranta. Daca nu mai este, inseamna ca nu este nimic periculos. Dupa ce m-am asigurat, nu de teama, ci pentru ca imi place sa fiu prudent de fel, m-am apropiat si am observat ca este incorporat in copac. Deoarece copacul il tinea fix 🙂 cu un bat mic l-am curatat:

Nu era cine stie ce. Nici nu cred in povestile si sfaturile cum vine doar cineva special, care nu stiu ce face si stie el. Sa fim dresati cu povesti ca este cineva care doar asta face. Suntem in Romania si aici prima regula este sa te bazezi in primul rand pe tine, pe propria judecata. Apoi… care cum ne sunt prioritatile si intelesurile. Avem o viata, ea trebuie traita, nu fugim de orice si nu vedem pericole la tot pasul. Ca sa scoti chestia aceea din copac, care nu se misca un milimetru, iti trebuie o dalta, deci la ce bun sa ranesti bietul copac… pentru nimic?!

Si daca era o mina, un obuz, orice altceva activ, intai ma uitam eu cat voiam, ca e viata mea si cata vreme eram singur pe acolo, era strict problema mea. Apoi, mai veneam si a doua zi, probabil pentru poze mai bune, dupa care anuntam pe acestia, abilitati 🙂

Mai departe? Vin acasa, mers la Inviere la Pestera, vine duminica, discutii cu prieteni… ideea de baza a fost si este:

„Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu!”

Va mai aduceti aminte de povestea recenta cu gunoaiele de la Sinaia, cu niste chestii logice prin care era posibil sa fie aflati aceia care depozitau zeci de saci prin padure? Era mult o zi intreaga… pentru ca in vreo 5 ore ii si aflam. Ma indoiesc ca a facut vreo autoritate ceva, dar si eu mi-am vazut de treaba pentru ca nu vreau sa se spuna ca ma bag eu, ca ei ce sunt! Unora daca le arati ca te duce mintea la lucruri pe care nici macar nu le pot imagina, te cred cu capul sau mai rau. Te poti trezi in niste buclucuri din care privesti stupefiat ce se intampla 🙂 Sistemul lucreaza adesea impotriva cetatenilor!

Duminica, pe la 12:30, se termina o discutie cu un prieten cu aceleasi pasiuni, cu acea „nebunie” care „face mereu diferenta”. Mai jos, veti vedea ce inseamna o frantura de informatie cand sti cat de cat istoria locurilor de pe aici. Dupa discutie, trec in revista in minte, dealuri, versanti, vai si firicele, ma uit la ceas dupa o vreme si era 13:10. Zic: „Mergem! Stiu unde!” La 13:40 vine maxi-taxi. Altora nu ca le-ar fi luat o zi sau mai multe ci, nu ar fi ajuns vreodata pe acolo…

Urcam pante, inaintam pe fire de vai, din fuga observam vegetatia, tipurile de roci, debitul de apa, nu este aceasta, nu este nici cealalta… versantul este sigur mai umbrit, acolo sunt alunecari pentru ca stratele sunt permeabile dar nici acolo nu era. Si, dupa chestiile de logica, pe la ora 15:10 gaseam o cale ferata ingusta care a fost realizata doar pe sub pamant si care nu apare ca fiind vreodata realizata prin acea zona. As putea explica fiecare detaliu, dar nu are rost sa plictisesc sau sa se creada ca ma dau eu rotund. Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu 🙂

O premiera in istoria Vaii Prahovei. Despre ea veti afla in decembrie, in a patra carte a proiectului „Pasi in Timp – un proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Prahovei si Parcului Natural Bucegi”.

S-a prabusit tunelul in urma alunecarilor de teren.

Din pacate, sina de la exterior a fost afectata de factorii naturali. Daca o cureti, tot nu vezi unde a fost fabricata.

In schimb, sigur merge curatata sina prabusita in vale, pentru ca a stat mereu in umezeala. Zis si facut 🙂 La aprecierea mea, sub calea ferata era si un canal colector. Gaurile din teava sunt facute in mare parte intentionat, ca sa se scurga apa.

Am zis ca nu e in regula sa facem cine stie ce treaba in ziua de Paste, dar un metru de sina hai ca merge curatat. Nu scria insa nimic, ramane mai putin cu un metru pentru data viitoare. Dupa ce voi vedea ce scrie, fac o poza si o acopar la loc 🙂

Creanga buna de urcat 🙂 se si vad urmele.

Am dat si doua pietre la o parte ca sa ne uitam mai bine 🙂

Meritul descoperirii apartine prietenilor, Sorin Bugan si doi alpinisti: Miermorica si Mihai, carora le multumesc. Pana in ora 17 eram acasa…

Din pacate, acum la 8:50 a.m. in Valea Prahovei ploua. De pe la orele 22 a inceput. La Predeal ninge. Pe Bucegi, de asemenea ninge. Mantia alba ce acopera cu un strat subtire padurea a coborat pana la 1000 m altitudine. Astfel, excursia prognozata pentru azi, pe Bucegi, se amana… ca sa nu umblam aiurea prin ceata si sa nu vedem nimic. Deci, trebuie sa stam acasa prin jurul mesei, cum fac oamenii. Ce stupid mi se pare, trebuie sa ma gandesc la ceva neaparat…

Aparitia cartilor cu nr. 2 si 3 din Proiectul „Pasi in Timp”

Ieri am ras putin, azi vorbim de lucruri mai serioase. Mai era ceva si am spus ca revin azi, dar este atat de stupid incat trebuie legat de altceva mai serios: o actiune de mediu. Voi reveni in cateva zile, cu acea exprimare-actiune a unui mare responsabil al mediului, ca la asta ma refeream cu acel maxim de stupiditate.

Acum, o sa va prezint cele doua carti. In week-end aveti timp sa cititi articolul 🙂

Cei care urmaresc Proiectul Pasi in Timp, acel proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Superioare a Prahovei si Parcului Natural Bucegi stiu care sunt intentiile si obiectivele autorilor. Le reiau totusi: alcatuirea a 5 carti pana la 1 Decembrie 2018, Centenarul Marii Unirii, in care sa fie cuprins aproape tot ce este de valoare in zona noastra, fara a relua aspectele clasice cu Castelul Peles si alte chestii romantate.

In zilele noastre, oricine poate deveni un vector de opinie si directiona cetatenii acolo unde doreste, relatandu-le un adevar personal nu si adevarul asa cum este el. Iar in ceea ce priveste identitatea acestei zone, a Vaii Prahovei, se confuzeaza major in toate domeniile, de la turistic, istoric si pana la cultural-religios. Oamenii umbla pe sub muntii, beau apa zeilor, fac un talmes-balmes din datele istorice, mai recent declara microhidrocentrala de pe paraul Peles realizata in anul 1884, monument istoric considerand ca era fosta moara a Manastirii Sinaia, si cele doua obiective nu doar ca nu au legatura ci erau la sute de metri distanta, reabilitarile de monumente presupun acoperirea locurilor de veci din acestea, institutiile isi promit prin acte ca fac, ca se implica, si apoi nu mai face nimeni nimic si tot ce aveam vechi, definitoriu, se duce naibii. In acest context, aceste carti vor fi utile celor care vor veni dupa noi si ei si, poate, se va gasi cineva mult mai responsabil si mai putin aplecat spre lene, hotie si minciuna si va mai recupera ce va mai exista din trecut.

CARTEA CU PREDEALUL

Pe aceasta nu avea cine sa o prezinte mai bine, decat prietenul nostru, George Grigorescu. Asa ca voi lua de la dansul, de pe Facebook, cu permisiunea sa, textul:

„Vești bune pentru cititorii de carte clasică (adică cu foi de hârtie)! S-a lansat cartea PREDEALUL PRIN OCHII TĂI, pe care personal am așteptat-o niște luni bune. Unul din autori, Bucegi Natura, are deosebitul talent să păstreze o taină cu atâta abilitate până în ultima clipă, încât te poate scoate din minți uneori.

Pe scurt, cartea este un clasor de cercetări amănunțite despre istoria Predealului, din toate punctele de vedere care străjuiesc și pun temelia unei societăți: istorie, dumnezeire și religie, geografie, social. Veți găsi foarte multe fotografii de arhivă, pentru că oamenii ăștia doi (Adrian Ciorbă și Mariana Frățilă) au întors bibliotecile și arhivele cu susul în jos pentru a nu lăsa, încă, adevărul neîntâmplat pentru câteva generații de acum înainte. Vedem cine vine în urma noastră.

Iată ce recomandă această carte (a doua, de altfel, din „colecția” 100 DE PAȘI ÎN TIMP):
1. Autorii sunt originari din Valea Prahovei, cu alte cuvinte își ung felia cu unt, dimineața, uitându-se la munți (spre deosebire de alții ca noi …)
2. Formatul scriiturii este extrem de personal, de tip jurnal. Găsiți în ea foarte multă esență, și mai puțin substanță de umplutură (gen literatura rusă).
3. Noi o avem în bibliotecă încă de Marți.
4. Exemplarele scoase din tipar sunt în număr limitat și se găsesc majoritar în librăriile din Valea Prahovei (sau direct la autori)”.

La o cafea prin Sinaia, dezbatand aspecte din carti.

georgePoza lui George

Iata cum tin aceia care simt timpul, cartile noastre prin hoteluri si pensiuni:

img_8509

Dupa ce rasfoiesti o carte din aceasta, iti dai seama ca tot ce s-a publicat prin Valea Prahovei, este de mult depasit. Asta e alta liga, cum spunea un bun prieten 🙂

Sunt locuri in care cartile noastre stau pe mese, la dispozitia turistilor si raman oamenii zeci de minute sa le rasfoiasca. Pentru ca aceste carti au acel ceva care-i trezeste, nu sunt carti copiate dupa alte carti. De fapt, prima oara cand m-am intalnit cu celalalt autor, ea sefa de promotie, toba de calcule si de citit, chiar asa mi-a zis si ea cand i-am zis despre o carte ca nu are nimic important, fiind doar o carte copiata dupa alte carti… „ca, noi ce o sa facem, nu tot o carte dupa alte carti?” :)) Eu imi imaginam deja ce exercitiu avea ea in cautarea prin biblioteci. Prin urmare, i-am zis ca lucrurile nu vor decurge astfel, ca nu ma regasesc in asa ceva.

Cand lucram in presa, nu mai stia lumea ce sa se faca cu mine. Stilul meu prindea, fiind interesat mereu de adevar dar in acelasi timp nedorind sa fac rau cuiva. Mai veneau oameni pe la redactie, sunau, era cam greu sa ma iei de o aripa si sa ma dai afara. Si nici directorul nu voia, deci stateam bine. Dupa ce i-am facut cu capul pe toti, am intrat in zona turismului, am dus peste 5000 de turisti pe munte sau prin tara apoi m-am plictisit si de asta. O mai dadusem in bara si cu criticarea unui proiect belgian prin care se facuse o harta 3D a Bucegilor. Deci se intalneau de o vreme administratii publice, consilii judetene, salvamontisti etc, numai specialisti, scot ei harta, o prezinta ca pe un succes… si cand ma uit, era plina de greseli. Ce sa fac si eu mai bun, convins ca daca nimeni nu m-a intrebat nimic cand au facut-o, stiind ei mai bine, nici acum nu va repara nimeni ceva? Si le public greselile! Sar aia prin Jurnalul, pe la Antene in sus, alte televiziuni, si se face proiectul… praf. Ce facuse, nenorocitu’…

Bun, zic sa trec in zona mediului ca imi place muntele, ca dusmanii mediului fura si fac… Jale si aici, i-am zapacit pe toti, nu a mai inteles nimeni nimic, s-au si schimbat multe lucruri in bine… Insa, mi-am dat seama ca sunt cu niste timpi inaintea multora si ce fac azi ei vor intelege dupa trei ani. Si m-am gandit ca uite asa imi trece mie viata si o voi tine din scandal in scandal, realitatile si intamplarile din anii anteriori ma ajutasera sa-mi fac o imagine corecta asupra viitorului. Nici ei nu aveau loc de mine, nici eu de ei. Nici vreo cale de mijloc nu era, pentru ca unii stau si acum cu spaima in oase sa nu-mi bag nasul in curtea lor si sa fac cine mai stie ce…

Ok, ca atare, pasionat de istorie, cred ca la materia asta am fost mereu cel mai bun la scoala… si citind de-a lungul anilor mii de carti, zic eu ca e momentul sa trec la alt nivel. Pana in clasa a 8-a citisem o mie de carti… Si sa fac niste lucruri care sa ramana si pentru viitor. Si uite-ma scriind istoria si ce are mai valoros zona in care traiesc. Deci, dupa acestea, apare intrebarea: la felul meu de a fi, am cum sa reusesc eu sa scriu o carte dupa alte carti, vreodata?? Nici pomeneala! Pai daca ala din anul 1900 a spus o chestie si a pus punct, eu m-am dus dupa punct mai departe sa vad cum a ajuns el la concluzie, deslusind adesea un alt context. Si tot asa, si tot asa, prin orase, municipii, site-uri, arhive, bioblioteci, dupa intalniri cu fel si fel de oameni, s-au nascut cartile acestea.

Nu e fain ca in 2018 „sa ranjesc fasolea fericit” ca am 5 carti bune, serioase, inegalabile? Cu dedicatie! :)))

De la prima carte stiam ce directii voi avea la urmatoarele. Nu as vrea sa detaliez, pentru ca pe masura ce vrei sa lamuresti ceva, oamenii tind sa creada reversul sau sa te creada nebun. Acum, nu ma deranjeaza prea tare ce cred, ingloband de o vreme notiunile lor despre mine in mine si convietuind cu ele. Poate asa e, poate nu e, important este sa ajung la momentul 1 Decembrie 2018 si apoi ma gandesc cum sunt si ce mai fac. Cine stie ce naiba mai imi trece prin minte… Daca o sa castig la loto, sigur fac atatea de o sa zic ca am trait zece vieti, dar cum nu joc, nu am cum sa castig. Merg pe ideea ca pentru a castiga, trebuie sa visezi numerele. Cum nu se intampla nici visul :))

Treaba este ca autorul celalalt nu s-a plictisit deloc. Pentru ca acest stil de cercetare, deschidea o multime de usi, te tinea conectat. Si mai cred ca daca si lui Dumnezeu ii place ce faci, atunci nu ai cum sa nu reusesti. Iar demersul meu era complet lipsit de materialism si alte chestii care devoreaza omul din zilele noastre si-l departeaza de ce este important.

Daca va intrebati daca suntem cu carti la Alpin Film Festival trebuie sa va spun ca nu. Asta daca nu ati constatat deja. Dar am inteles ca mai sunt lansari sau prezentari de carti si duminica. Organizatorii ne-au invitat, au fost super de treaba, ne-au sunat de mai multe ori, numai ca… noi, autorii, nu am reusit sa ne sincronizam din cauza programelor incarcate ale fiecaruia, apoi celelalte carti cu Predealul abia azi le finalizeaza tipografia, urmand sa le ridice celalalt autor probabil luni. Deci nu ramane nimeni din cei care si-au manifestat intentia de a o cumpara, fara carte.

Bineinteles ca as putea merge doar cu cateva exemplare, unul din fiecare carte si acolo sa le prezint, cum fac si altii. Insa nu am nici timp duminica si nici nu imi place asa ceva din niste motive. Mie imi place sa vorbesc de lucruri concrete si pe lucruri concrete. Deci nu-ti arat cartea si tu ma asculti si apoi ne auzim noi. Ca nu se face asa ceva, e lipsa de bun simt. O pot face altii, eu nu.

Iar prezentarile de carte in general creaza impresia unui mare scriitor, unui mare efort, unui nu stiu ce. Lumea aplauda, copiaza dupa vecinul, si isi urmeaza aceeasi cale ignoranta niste minute mai tarziu. Vin la lansari ca sa para oameni culti, ca vecinul daca se duce trebuie sa nu fie mai prejos. As pierde timp si nu as fi eu, amestecandu-ma in asemenea spectacole. Sa ne strangem mainile si sa dam autografe. Nu stiu, poate celalalt autor desi ma cam indoiesc, dar in niciun caz eu nu o sa vin in fata unei mase de oameni sa ma laud cu ce am facut. Este o chestie normala careia eu i-am alocat mii si mii de ore, intr-o lume fara directie. Nu vreau sa obtin nimic, nici acum in prezent, nici cine stie cand. Unele lucruri se fac la timpul lor, daca le prinzi dn zbor te poarta ele, daca nu, stai asa, traiesti ca si ceilalti.

Pai, pana ajung la prezentarea celei de-a treia carti, doarme toata sala si o sa ma tina minte… ca un somn mai bun ca atunci nu au avut! :)) Deci sa doarma fiecare in patul lui! 🙂 Este o impresie falsa ca dincolo de pozele cu peisaje, glume, eu traiesc asa, nu am ce face, nu stiu ce se intampla. Ii las pe altii cu spectacolul, sa vanda „carti”, eu „vand” identitate celor interesati… din prezent si viitor. Si Slava Domnului, sunt numeroase persoanele care au citit ce scriem si asteapta si acestea anul 2018 si celelalte carti, pentru ca impreuna sa legam cu funda tricolora cele 5 carti si sa zicem, da, toti am facut cate ceva. Pentru ca fiecare persoana care a vorbit de cartile acestea sau de un episod din ele, a pus umarul la ele, este un autor al viitorului. Lumea aceasta nu se invarte doar dupa 1 si cu 1 fac doi. Cartile noastre abunda de oameni care au pus umarul prin opinii, idei, la acestea. Ele nu scot in relief si nu preamaresc pe vreun autor, asadar nu am nevoie de iesiri in spatii publice, sa dau interviuri si sa stau la poze. Eu le-am facut altora, deci stiu cum este, nu sunt curios de asa ceva. Cei care sunt interesati de carti stiu unde sa ne caute sau ii cautam noi. Cititorii noi au pagina de Facebook Pasi in Timp si alte cai de a lua legatura cu autorii, asa ca totul este simplu.

CARTEA CU POSADA

Exista posibilitatea ca aceasta carte din care am luat ieri primul exemplar, sa aiba parte de o lansare publica data fiind importanta subiectului care depaseste granitele zonei.

Nimeni nu a localizat… locul luptei din anul 1330. Istoricii nostri au propus o gramada de amplasamente. Cum eu nu vad lucrurile ca marea majoritate mi s-a parut ciudata abordarea lor. Folosirea pronumelui „eu” de atatea ori pe aici, nu inseamna o preamarire, ci o usoara ironie. Da, ma ironizez asa un pic singur 😉

Am citit ce au scris ei. Fabulatii in general si nimic concret. Am citit toate cartile si articolele si tot ce se putea despre subiectul „Posada”. Apoi, am purtat corespondenta cu autoritati, profesori, muzee etc din toate zonele presupus Posade. Si m-a luat o mama de ras, cand mi-am dat seama ca nimeni nu avea nici cea mai elementara dovada. Deci, fiecare de capul lui, o tine asa. Nu ai nimic, dar tu o tii asa, ca a zis nu stiu cine ca poate pe aici este :))

dscf8510Cartea nr. 3

O iau cu inceputul si ma lamuresc curand ca sunt niste adevaruri incomode. In carte veti gasi cum am umblat prin multe locuri din tara, ea incepe cu primii domnitori, continua cu date noi despre Drumul Prahovei, poze din belsug ca este nevoie de tot felul de probe nu doar documentare… ajungem prin cancelarii straine, carti ale autorilor straini, documentele noastre medievale, trecem prin focul luptei de la Posada, ne ducem la Brasov la o biserica veche, ne intoarcem prin alte timpuri… pentru ca dupa 100 de pagini, super-eroul din poveste sa puna lucrurile cap la cap 🙂 si sa ajunga astfel… sa se trezeasca in fata bisericii lui Basarab, ridicata in cinstea luptei din 1330. In carte nu se aude… „Baaaa, Bisericaa!!!” dar cam asa a fost! Treaba e ca bietul autor si-a dat seama ca nu e niciun super-erou, astia de genu’ sunt morti toti, si ca nimeni nu va crede. Ba mai mult, stiindu-se ca merge prin padure, se poate concluziona: a mancat ceva otravitor pe acolo si in loc sa urmeze tratament, deranjeaza oamenii.

Nu am deranjat pe nimeni, ce naiba, ma duc sa stau pe la usi ca fraierul?! Iau rucsacul, azi asa, peste alte zile tot la fel, ba zi de zi, ba 2-3 ore pe zi, uite asa dupa o luna si ceva, de sarit prin curtile oamenilor, urcat versanti, cazaturi, zgarieturi, bilete la tren si microbuze, ajung la fundatiile fostei biserici. Daca intrebi pe cineva din Comarnic de o alta biserica la Posada se uita la tine ciudat… daca observa ca nu la schitul Lespezi te referi. Gasiti momentul gasirii prin carte.

dscf8509Stiti cine este domnitorul? Era numit… de unii… Nakru fuwifuda, adica „Domnul cel negru”. In tabloul redat pe coperta are alaturat titlul: „Marele Radul Negru Voievod”. In acte, titulatura sau era de-a dreptul impresionanta. Si copiii invata la scoala ca acesta nu a existat! 🙂 Pentru ca au facut unii niste manuale subiective, in care omul asta este personaj inexistent, o legenda.

Apoi, m-am autorizat singur si am dat drumul la treaba. Ce sa chem pe cine nu ar fi venit! Toata vara trecuta si toamna am umblat pe acolo. Cand am gasit ceva de valoare si urme ale unei locuiri, am luat legatura cu autoritatile si le-am predat. Acum voi scoate cartea, le duc lor primele exemplare, le zic ca au o saptamana la dispozitie sa ia masuri, dupa care dau drumul cartii pe piata. Va dati seama ca sunt imagini cu fundatiile, cu cadrul natural, oricine o gaseste imediat. Dar statul pleaca de la avantajul acelei saptamani. Apoi ii anunt pe ceilalti, detectoristi, pasionati etc sau sunt ei pe faza de ceva vreme 🙂 Startul, soon!

Cand am anuntat autoritatile s-a confirmat ceea ce stiam demult, ca nu este nimeni interesat, ca au treaba, nu au timp. Dovezi de corespondenta cu ei am cu zecile… Tocmai de aceea nu am insistat cu specialistii care nu stiu ce fac ei, sa fie chemati. Nu ai venit dupa un timp rezonabil, adica o luna de zile, nu mai ai ce cauta! Ii aliniez la start acum daca nu s-au dus cand trebuia! Oricum, a reiesit ca singurul specialist eram eu 🙂 daca ei ar fi fost mai mari, mai buni, ar fi gasit ei biserica. Daca nici dupa ce le-am oferit mai toate detaliile, nu au priceput… Au de lucru pe acolo un an de zile…

Chiar si asa in cartile noastre, gasiti o multime de specialisti care ne-au sprijinit sa intelegem cat mai corect unele lucruri.

Toate aceste carti sunt legate intre ele, daca una are titlul de Predeal este pentru ca trateaza preponderent aspecte de acolo, de granita, de vama… insa toate au legatura una cu alta.

dscf8504Titlul cartii este: „Valea Prahovei, Negru-Voda si Posada – reconstituire inedita”. Coperta arata urmele pe unde am fost!

Cartea cu Posada mai are un aspect inedit. Inainte, doar supravegheam ordinea articolelor, asezarea in pagina, pozele, propuneam coperta, neavand notiuni DTP, experienta de lucru in alte programe. Insa, stresam mult oamenii cu colo trebuie o virgula, dincolo poza mai mare, textul e nu stiu cum, asa ca pana la urma am invatat, parcurgand noaptea tutoriale si de 5 ori ca sa pricep o data. Apoi, m-au lamurit si niste prieteni, asa ca Posada, cartea cu nr. 3, este scrisa de mine si asezata de mine in pdf de printat. Daca inventam si o tipografie pe sub masa, sa o scot la mine, eram luat fortat de acasa si dus la control. Dar cred ca, daca era asa… mergeam singur ca nici eu nu ma mai suportam 😉

In mod sigur, saptamana viitoare dam ok-ul la tipografie, ca sa iasa mai multe. E posibil sa facem o lansare, ar trebui fiindca subiectul este sensibil, si asta undeva pe la Sinaia, ca este polul cultural al zonei, sa vedem insa… Trebuie sa ma gandesc la ceva simplu si eficient, sa nu fie un eveniment unde vine cine vrea ci oameni interesati, nu din astia sa sparga seminte prin sala sau sa creada ca sunt la teatru si urmeaza „La sarmale”. Cred ca am vrut sa zic „Las fierbinti” sau ceva de genul. Niciodata nu am inteles desi aud in multe locuri, ce naiba este asta „Las fierbinti”, un film, o manea, titlu de ziar. Asta pentru ca nu am cautat, mi se pare ceva lipsit de interes, stupid, dupa cum suna.

A, nu v-am zis, dupa 2018 poate ma fac profesor. Ca si asta face parte din planurile mele. Nu am zis ce fel de profesor :)) Dar cu Dumnezeu inainte…

Traseul turistic: Cabana Diana – Manastirea Pestera Ialomitei – Cascada Doamnei – Muntele Batrana – Valea Horoabei – Refugiul Om pe Munte – Saua Strungulita – Muntele Tataru – Valea Tatarului – Cabana Diana

O bucla, un cerc prin zone pitoresti. Mereu „scot” cate un traseu din acesta 🙂

Intai am purces spre munte. Ne-am trezit taman in buricul intravilanului din Parcul Natural Bucegi, adica in Valea Ialomitei, zona Padina-Pestera. Unde sa parcam? Ca umblau aia de la Media Pro sau Castel Film ceva de genul, peste tot prin zona aia. Turnau un film, ca erau cu rulote, cu cafele in mana, aparatura. Vreun film sau vreo reclama fara succes 🙂 Glumesc.

Lasam masina pe langa cabana Diana si o luam la picior. Exprimarea cu luarea la picior mi-a ramas in minte dupa ce am citit relatarea luptei de la Posada. Cum a vazut-o regele maghiar. El a scris ca a luat-o la picior si toti istoricii nostri, astia marii, au inteles ca a fugit calare de a deselat bietul cal. Fara sa gandeasca o chestiune… rapele erau prea inclinate sa o ia la galop ala cu calul. A luat-o la picior inseamna ca a luat-o la sanatoasa, pe jos 🙂

Luand-o si noi la sanatoasa, tot pe jos, trecem pe langa un spatiu amenajat ca un cort cu tot felul de produse. Scria mare Magazin Alimentar. Noi am crezut ca este tot parte din scenariul de film, ne-am uitat si am plecat mai departe. Orice e posibil prin acest munte. Numai daca ma gandesc asa la mine, ca fapt divers 🙂

dscf5421

dscf5422Pe acolo, pe sus sunt izvoarele Ialomitei, se vede o parte din Mecetul Turcesc (in dreapta). Imagini luate imediat dupa ce am pornit in excursie.

Ajungem si prin zona manastirii, unde niste neni mestereau ceva pe la o instalatie:

dscf5427Intra apa prin canalul verde si invarte chestia aceea… ce or face cu energia electrica produsa nu stiu. Poate o folosesc la iluminarea pesterii Ialomitei…

dscf5428Mutand apa sa treaca printr-un canal, iata ca prin albie un firicel anemic se mai strecoara. Dar cred ca pentru 50 de metri nu e cine stie ce. Apa revine in albia un pic mai jos.

dscf5429Trei cu mapa, nimeni cu sapa. Sau tot dumnealor erau si cu una si cu alta. O fi eficienta chestia asta sau s-o fi inscriind pe aceeasi linie cu ce stim prin Bucegi?

Continuam pe langa manastire…

dscf5432

dscf5438Ce sa scriu? Transhumanta, frumusete, povestea mioritei? Nu! Un cioban cu o caruta cu coviltir, un card de caini, se duceau si ei asa… unde? La vale…

dscf5441Zona telecabinei Pestera-Babele. In cheile din spate este Pestera Ialomitei. Platforma alba poarta titlul de heliport si umbla vorba ca a costat o caruta de bani. Cred ca tot una cu coviltir ca sa nu se stie ce este inauntru.

dscf5444Pe acolo am mai stat eu mai de mult la un pranz. Frumos tare.

dscf5445

dscf5448Stana de sub Piciorul Doamnelor… acolo erau caini si ciori care mancau nu stiu ce printre acestia din urma…

dscf5449Remarcati peisajul de vis si ziua splendida ce am prins-o. De cand nu am mai fost intr-o astfel de excursie…

dscf5453Lac langa Cheile Ursilor, de fapt mai sunt si altele.

dscf5458

dscf5460

dscf5462

dscf5469

dscf5470Cascada Doamnei, destul de anemica in perioada aceasta. Primavara este splendida… E singura cascada din Bucegi pe sub care poti trece, fiind un spatiu intre caderea apei si stanca.

dscf5471Grota Cameliei

dscf5476Imagineaza-ti cum este sa stai jos, cateva clipe, langa apa…

dscf5477

dscf5481

dscf5485Drumul de pe muntele Batrana. Mereu mi-a placut acest drum, cine stie cand o fi si asta „dezvoltat durabil”. Durabil in Bucegi inseamna doua lucruri: bani multi in conturile unora, bani furati evident, dar sunt acolo unde trebuie… deci asta inseamna dezvoltarea durabila a propriilor interese si asternerea unui covor de asfalt, adica drum durabil si la propriu. Ca acum nu rezista asfaltul, e altceva, drumul e deja dezvoltat durabil se pot directiona bani pentru a fi si mai durabil. E simplu… iei notiuni de mediu si le distorsionezi sensurile in favoarea ta.

dscf5495

dscf5498Salba de lacuri mici din preajma Cheilor Ursilor. Nu sunt aceleasi cu cele postate mai sus.

dscf5499Acesta e acelasi cu unul din imaginea precedenta 🙂

dscf5510Sfinxul

dscf5516

dscf5518Cabana Diana, mai e masina noastra acolo 🙂 si constructiile aparute, ca doar ai voie sa construiesti… e intravilan, faci pensiune turistica, hotel ceva. Ca nu le mai clasifici si nu vor functiona niciodata, nu-i bai, nu intreaba nimeni… tu ti-ai atins scopul.

dscf5519O alta cruce, pe partea cealalta a Bucegilor. Fain! Are si o masuta cu banca langa ea.

dscf5524Valea Horoabei la baza stancii… si o luam pe acolo, facem stanga, si nu mai stiu ce…

dscf5534Acum pe partea cealalta

dscf5535Peisaj din Valea Horoabei

dscf5541Ce poezie, ce poveste. Iti dai seama cum e sa stai acolo? 😉

dscf5537Tura urmatoare mergem acolo, cu ceaunul.

dscf5545

dscf5546

dscf5549Locurile acestea asa trebuie sa ramana, nu dezvoltate in vreun fel.

dscf5551

dscf5553

dscf5558Varful Bucura are mantie alba… bine ca nu am fost pe acolo. Stiam eu ce stiam.

dscf5562Zbura dincolo de Saua Strunga

dscf5565

dscf5577De langa Saua Strunga spre Cheile Gradistei

dscf5580

dscf5585Popas pentru mancare. La refugiu inca se lucra. Noi cu gura mare pe acolo, sigur l-am deranjat pe baiatul care lucra la refugiu.

dscf5587

dscf5589Refugiul se numeste Om pe Munte. Sa speram ca nu mai tin ciobanii oile in el si ca unii turisti vor fi civilizati. Din toata excursia, acesta este singurul lucru durabil, in adevaratul sens al povestii. Unii au reparat un refugiu din banii lor, cu puterilor lor, pentru altii. Si nu lucreaza la vreo institutie cu atributii in Parcul Natural Bucegi. Durabil e ce ramane si pentru altii, marea majoritate. Dar bine, nu ai cum sa faci hotii sa inteleaga ca daca ne tot furam caciulile, nu doar ca ne suim unii mai sus ca altii si le facem rau celor de acelasi neam… insa in timp, se pune in pericol insasi existenta statului national. Un stat corupt este usor de ocupat.

dscf5596Din Saua Strungulita, pe unde se strecoara mereu un vant grozav dinspre Leaota, am coborat spre muntele Tataru, la acest lac.

dscf5607De aici traseul era marcat cu punct galben, apoi am lasat punctul pentru triunghi galben. Bine, teoretic, ca din creasta pana la vreun kilometru si jumatate in firul vaii, nu e neam de marcaj.

dscf5615Cartite puternice au scos pamantul asta 🙂

dscf5617Valea Tatarului cu stana… mirific peisaj.

dscf5618

dscf5622

dscf5628Vechea stana din Valea Tatarului

dscf5629Timpuri trecute…

dscf5632Si pe la marginea padurii ne astepta un drum din bolovani

dscf5635Pe care l-am coborat in 20 minute

dscf5636Iesind aici, la vreun kilometru de masina

dscf5637

dscf5638

dscf5639

dscf5646Dezvoltare durabila 🙂

dscf5647

dscf5649Aici s-a incheiat excursia. Nu stiu cat am facut… ca timp.

Ne-am intalnit la ceai pe la 8. Cum unii beau ceai fara zahar ca asa e mai bine, m-am dat si eu dupa ei. Ce sa fac 🙂 Apoi ei cu apa plata eu cu Pepsi. Dependenta, clar!

Pe la 9 ne-am urnit, pe la 10 am ajuns in Valea Ialomitei, dupa ora 18 eram acasa. Am plecat fara notiunea timpului, asa e bine…

Trebuia sa postez si o piesa muzicala, dar nu o mai gasesc… sa o mai caut un pic… trebuie sa mai caut si excursia cand am fost la acel pranz in Valea Ialomitei, cred ca prin 2013 sau 2014…

Parca asta era:

Pe calea unui mister: cine a sapat Grota Cameliei?!

Pagina 283, Partea a II-a a cartii „100 de pasi in timp – un alt fel de ghid despre Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi”… se deschide cu capitolul 51: „Grota Cameliei”.

Aceasta grota nu a atras inca atentia cuiva… si totusi… am reusit sa o cuprindem in respectiva carte.

De la inceput am crezut ca este sapata de om, pentru ca „ochii” erau simetrici. Adica eroziunea nu avea cum sa fie identica, perfecta, in doua puncte diferite.

301Grota Cameliei

Uneori, facem niste calatorii spirituale, sa le spun asa. Sunt unele persoane care apar in viata noastra tocmai pentru a face niste lucruri pe care doar cu ele le putem face.

Misterul de la Grota Cameliei nu mai este chiar un mister. Dar cine a sapat, nu a facut acest lucru ieri sau acum 30-50 de ani. Cel mai aproape de adevar este perioada secolelor XVI-XVII.

De ce, nu stiu! Cine? Un pustnic sau mai multi!

231

De unde a venit acest raspuns, aceasta constatare? De undeva, din zona Buzaului. Pentru ca „intamplarea” face sa ajungi acolo unde nu crezi ca vei ajunge, unde pare ca nu are rost. Si in toate se poate spune ca exista o explicatie.

Ma bucur ca doi prieteni, ale caror pareri conteaza foarte mult, George si Bert, sunt suprinsi in mod neasteptat de cartea 100 de pasi in timp. Primul: „in prima zi am citit 200 de pagini”!

La o astfel de carte trebuie adaugati inca 3 ani din momentul citirii ei, ca sa se inteleaga ce stim acum si ce va urma pe viitor!

Multumesc, -si imi cer scuze ca nu am reusit sa scriu mai din timp, dar abia acum 10 zile am vazut revista-, doamnei profesoare Octavia Floricica pentru deosebita prezentare facuta cartii, in paginile revistei „Sinaia Excelsior”:

b

a

Sunt locuri pe unde ar trebui sa trecem, acolo unde parca este ceva din alte timpuri care ne asteapta. O impresie, o nebunie, nimic… sau o plimbare. Poate cate putin din toate! Daca trec si pe la Muzeul Chihlimbarului chiar voi cuprinde totul la acest moment!

Istoria trece ca timpul…

1Placa Misu Popp

2

3

4Mari actori

5

6

7

8

9Cruce…

10

11

12

13Omagiul unui general care alaturi de soldatii sai, a ales sa fuga in Imperiul Otoman dupa infrangerea revolutiei maghiare in 1849… si sa se converteasca la Islam. Si-a luat un nume de pasa.

14Ce a mai ramas din Fantana lui Davila – Sinaia

15Multa munca si tot atata atentie, dar a iesit perfect 🙂 Sau na, aproape perfect!

Viata ca un serial… Timpul!

Merg zilele trecute la Sinaia ca sa vad un scenariu, cum reactioneaza fortele de interventie in caz de atac terorist. Buna treaba si cu Sinaia aceasta, mereu se intampla ceva. De exemplu, in acest week-end se schiaza foarte bine la Cota 2000… si mai sunt si alte activitati ce le poti face aici. Gasesti muzee deschise, o alta atitudine fata de viata si fata de turisti… ca omul nu-ti vine doar sa doarma si sa manance.

Cu simularea aceea de atac nu prea am ce spune. Au fugit unii, au tras un pic, adica s-a intervenit 🙂 si baietii buni au castigat. Mai departe, actiunea era detaliata de un domn, la un microfon sincronizat pe zona apropiata, doar pentru o mana de persoane. Celelalte sute stateau la distanta si incercau sa traga cat de cat cu urechea… dar degeaba, specialistul vorbea pentru propria asistenta. Cum stim ca inamicul asculta sau vegheaza, probabil vorbea in soapta 🙂 Dumnealui devoala etapele scenariului, ca altceva nu avea ce sa le spuna… Am vazut mai multe detalii intr-un interviu pe Digi sau pe Protv, nu mai stiu exact pe care. In acel interviu se atragea atentia telespectatorilor ca in caz de ceva sa nu intervina niciun cetatean, sa se stea pe undeva si sa anunte fortele de interventie, care sunt special antrenate, special ceva, oameni special platiti.

a

Adica aceia de la Colectiv care au murit salvandu-i pe altii nu trebuiau sa procedeze asa. Sau cetatenii ce au salvat alti cetateni la aeroportul belgian, mai recent, trebuiau sa fuga fara sa se uite in urma. Adica toti sa devenim asa, indobitociti, ca vine cineva si ne scapa sau ne scuteste de orice obligatie morala. Apatici… ca sa intervina cine trebuie. Pai daca aceia „care trebuie sa intervina” sunt suficient de antrenati, nu se intampla atentate.

La o zi dupa aceasta aplicatie cu baietii buni, au fost atentatele de la Bruxelles. Ce n-am inteles si nu pot sa inteleg prea bine este – cum naiba sa traiesti ca om pasnic intr-o comunitate si apoi sa te arunci in aer, omorand oameni care nu ti-au facut niciun rau, pe care nici macar nu-i cunosti. Nu stiu ce filosofie este asta.

b

„Sa vezi la noi” – auzi mai peste tot vorbindu-se. Adica suntem vai de capul nostru. Eu parca as spune ca nu este chiar asa, totusi Romania are alt tip de relatii cu lumea araba, nu a colonizat, nu a debarcat pe teritoriul altora. Si cred ca este o eficienta in domeniu… adica mai sunt oameni care-si fac treaba. Bine, noi daca vom pierde sau vom pati ceva, o vom datora clasei politice, alcatuita in majoritate din tradatori si corupti.

Sa admiram insa recentul succes DNA Ploiesti, care a reusit sa aresteze 2 procurori, apoi pe fostul sef al Politiei Prahova si pe fostul sef al DGA Prahova. Unul si unul, dupa cum se vede. Oamenii acestia isi foloseau functiile nu in interesul statului si al cetatenilor, ci pentru a ajuta un deputat. Ii spuneau acestuia cine se ocupa de dosarele sale, precum si orice element din ancheta. Unii incercau sa-si faca meseria si colegii isi bateau joc de munca lor, cam asa se intelege.

c

dJandarmii din Sinaia

Merg printr-un oras mare, trec pe langa o biserica… aceasta era inchisa. As fi scris despre ea, ca era si veche, si frumoasa. Dar o sa postez mai jos doua poze.

Cum intr-un oras mare sunt multe biserici, nu ai cum sa nu treci pe langa o alta. Hop si eu! Mai ales ca ma legau niste amintiri de ea de prin 2004. Cu ochii de azi, am vazut ca biserica a avut insa o alta destinatie la inceputurile sale. Stiu, nu va enervati, am o topica destul de ciudata 🙂 Mi-am insusit-o involuntar, cand eram mai mic, pentru ca imi placea acest fel de exprimare la un prieten de familie, de pe la Pestera Ialomitei. Vorbea asa, un pic invers. Il gaseam tare enervant pentru ca trebuia sa ascult pana la final, ca sa pricep tot ce spune 🙂

bisericaBiserica Sf. Treime, cea inchisa

pisaniePisania

Biserica era mare, interiorul mic. Cum vine asta, nu pot sa explic acum, dar spatiul unde se tine slujba si unde stau enoriasii este cam 20% din constructie. Cum ziceam, scopul initial a fost diferit. Intru eu, de-ale bisericii… si iau niste lumanari. Nu le aprind, pentru ca doamna ce mi le vanduse mi-a atras atentia ca vine parintele in 15 minute si o sa citeasca acatiste, si ca e bine sa scriu unul. Chiar asa, zis si facut! Il scriu si i-l dau doamnei. In bilet pun niste hartii de 1 leu, restul de la nu stiu ce mai cumparasem. Nu mi-am dat seama cati sunt, i-am pus si am plecat. Dupa cativa metri ma cheama iar doamna. Erau 4 lei, dar daca mai adaug un leu se roaga mai multe zile parintele 🙂 Va dati seama ca am vrut sa se roage mai mult parintele 🙂 Eram atat de amuzat de situatie incat m-am dus prin toata curtea, pana am gasit unde se aprind lumanarile… cu toate ca era aproape de intrare 🙂

Alta zi, alta distractie. In tren. Liniste. Era liniste pentru ca toti ascultau conversatia a doua persoane. Una traise o viata ca un roman de aventura, alta tot la fel, ca tot ce si-a pus in cap i s-a intamplat a doua zi. Si a doua mai spunea ca a facut foarte multe in ultimii 10 ani, dupa ce-i murise sotul care… „bietul de el, bine ca a murit”, ca nu a mai apucat sa vada cat a muncit ea. Dupa aceasta exprimare se aude un ecou, al unui domn pe la 50 de ani, situat vizavi de cele doua cucoane, langa mine. Pana atunci el nu scosese un sunet. Tipul era clar unul care facea glume inteligente si avea acel umor specific. Si exprimarea doamnei se continua cu a lui, asa ca un ecou: „bietul de el, bine ca a murit!”. La cate prostii se vehiculau, normal ca era bine ca a murit! 🙂 Minute in sir am ras cu lacrimi, sub privirile contrariate ale doamnelor.

fAndrei a implinit zilele acestea 12 ani… asa ca, pe neasteptate, ne vom trezi batrani 🙂 Dar parca nu a trecut timpul chiar degeaba.

A, si am fost si prin Bucuresti, corcodusi infloriti… Iar pe aici, pe la Busteni, ningea azi-dimineata. Ne-am obisnuit cu intemperiile, cu frigul… vremea de joi, din Valea Prahovei, era vineri in Bucuresti…

Nu mai este o noutate ca Busteniul a devenit „rosu”, edilul sef si vreo 2000 de cetateni au trecut la PSD… iar pe Valea Cerbului au venit de ceva timp primii turisti cu rulotele. Bucegii si Baiului si padurile lor au straie albe, dar potrivit doamnelor din tren, aceasta nu poate fi decat Zapada Mieilor 🙂 🙂 🙂

verdeVerdele Ploiestiului

O piesa tot cu timpul 🙂

Un Bucegi mereu fermecator…

Beau un ness. Ca ploua. Ca sa-mi vina o idee de a completa cu text articolul de fata.

Sa scriu despre doua cadre didactice din Valea Prahovei? Unul le mai scapa cate o palma la elevi, celalalt le spune ca el cauta un candidat la titlul de prostul anului? Nu, ca ma enervez pe ei, doi dobitoci… si  voi parea mai mare decat acestia. Incerc sa pastrez un limbaj adecvat si doi dobitoci e tot ce imi iese. Nu, nu sunt din Busteni. Dar exista Inspectorat Scolar… de ce sa ma enervez eu?!

Sau despre o statistica, o problema studiata de ceva timp… ca in lungimea si latimea Vaii Superioare a Prahovei cu statiunile aferente… cam cati copaci/arbori dispar pe zi? Nici asta, ca o dam in altceva si mesajul nu se intelege.

Ori sa scriu despre 2 oameni de cultura de pe alte meleaguri, cum unul intra si citeste un articol de pe aici, il apreciaza, apoi isi ia like-ul inapoi pe furis, dupa ce s-a gandit ca mai bine scrie el un articol la fel? 🙂 Chiar daca prostia amuza, nu o sa-i nominalizez, nu o sa le zic nimic. Nu vad rostul. Le urmaresc de un an de zile, dialogurile intr-o revista judeteana… locul unde fiecare ii raspunde celuilalt mereu printr-un alt articol. Nataraii tot dezbat problema si acum 🙂 Fiecare articol incepe prin aprecieri laudative la adresa celuilalt, subliniind anvergura culturala si alte chestii stupide.

Deja nu mai trateaza problema din orasul lor, ci sunt undeva prin Rusia cu „cercetarea”; in alt articol unul dintre ei ajunsese prin Antichitate. Ce sa facem, nesansa de a ne instrui intr-un sistem cu multe indoctrinari… Vad tot felul de piese de teatru, cu ei in roluri principale, azi joaca o carte despre nationalism, maine despre o tragedie imaginara… Vorba multa, complicand si denaturand orice lucru simplu, subiectivism, timp pierdut, zero rezultate.

A citi mult nu inseamna si a cunoaste mult sau a vedea adevarul. Nu cunosc raceala si aciditatea adevarului.

Cel mai bun exemplu este si dialogul prin carti dintre doi sinaieni: dl. Neagu Djuvara si dl. Matei Cazacu. Ultimul este mai putin cunoscut, dar este nascut la Sinaia, fiind un istoric care s-a stabilit in comunism in Franta.

Spune asa dl. Cazacu: „Teza lui Neagu Djuvara nu e noua si nici originala: ea a fost de multa vreme discutata de istoricii romani, care au abandonat-o, deoarece este contrazisa de toate marturiile vremii si de bunul-simt; doar unii istorici unguri mai cred in ea.”

Dar sa ne intoarcem la subiect, la munte, ei sunt oameni, noi suntem oameni, gresim, judecam… sau invers. Pe cand muntele este altceva, cu totul altceva…

parauTimpul curge si cu noi, si fara noi.

2

3Tentati sa credem ca a sapat cineva o grota. Ei bine, nu! Am vazut live cum lucreaza in timp, inghetul-dezghetul. Am pus o folie de plastic pe jos… si in fiecare zi cad intre 20-30 pietricele. Mie imi plac certitudinile… De asemenea, cand jos, in Valea Prahovei, o basculanta descarca pietrisul, oblonul metalic de la spate se tranteste la final cu zgomot… Sunetul puternic se propaga spre munte si cateva pietricele se desprind din tavanul grotei si cad. Ramai asa, un pic fascinat, cand vezi chestia asta 🙂

o manaSalutul unui sihastru de acum… cateva sute de ani, doua sute sau trei sute, cine mai stie…

5

6

7

8

9

Discutii si povesti la un ness… pe la orele 22!

Si astept noul episod din Black Sails. Minunat acest serial ajuns la al treilea sezon…