Parcul din Sinaia si eforul Dimitrie Ghica

Pe la inceputuri, demult, pe raza statiunii Sinaia de astazi, umblau unii dotati cu topoare din bronz. Era acum circa 3800 de ani. O parte din topoare sunt intr-o imagine de la articolul anterior.

Pe la 1453, este atestat schitul Sf. Ana, de tipul unei capele din piatra, la Stancile Sf. Ana.

Pe la 1581, este atestat si un schit pe dealul Molomat sau Molomot, cu hramul Sf. Nicolae.

Pe la 1690, spatarul Mihail Cantacuzino incepe ridicarea Manastirii Sinaia.

Pe la 1870, Eforia Spitalelor Civile incepe sa parceleze zona orasului de azi si sa o vanda, fapt ce atrage prin aceste locuri oameni cu bani si, astfel, se pune piatra de temelie a orasului.

Pe la 1873, incep lucrarile la Castelul Peles dar, abia in 1875 se pune piatra de temelie la constructie si… pe la 1883 se inaugureaza Castelul. Astfel, Sinaia devine resedinta regala. La Castel s-au mai derulat insa lucrari, inca vreo 20 de ani, ulterior anului 1883.

Cam acestea sunt reperele centrale ale Perlei Carpatilor.

Parcul de astazi, cel mai frumos din Valea Prahovei, ofera celor care trec prin el, o sumedenie de aspecte. Astfel, gasim si bustul lui Dimitrie Ghica, eforul care a initiat dezvoltarea acestor locuri pe care azi gasim  statiunea Sinaia. Cazinoul de astazi, este ridicat chiar pe locul unde a fost vila sa. De altfel, vila sa a si fost prima vila din Sinaia, in ideea ca exemplul sau, sa fie urmat si de altii.

Pentru o poveste mai lunga, se poate rasfoi :)) cartea „100 de pasi in timp, un alt fel de ghid despre Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi”, de la pagina 185, capitolul „Fondatori de localitati, drumuri si vieti: Eforia Spitalelor Civile, Societatea Carpatina Sinaia, Hanul Drumetilor si Turing Clubul Romaniei”.

Acum poze din Parcul „Dimitrie Ghica” cu muscate, ghivece de la fostul palat Stirbei azi Muzeul Orasului,  bustul eforului, Casino, Palace Sinaia adica hotelul Palace…

Dimitrie Ghica si starile lui de spirit 🙂

Si maine mai am niste poze frumoase si un subiect pe masura 🙂

Imprejurimile Sinaiei: alarma de leurda, de peisaje si de oameni iresponsabili

Stiti, cum ies urzicile, oamenii se anunta. Cum apar buretii, ghebele, la fel. Leurda, la fel 🙂

Intr-un an, am pus o masa in apa. Sa curga apa pe dedesubt si peretele de apa sa fie intr-o parte, aproape de masa… Aici:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/04/28/de-florii-la-gratar-pe-aici-prin-preajma-bucegilor-sa-fie-mereu-ceva-nou/

Mai am si acum fata de masa, de atunci am mai folosit-o o singura data, pentru ca o cumparasem doar pentru astfel de evenimente, clopotelul… Luna aceasta sunt 4 ani de atunci.

Urcand mai departe, am ajuns aproape de Poiana Stanei Regale, unde evident leurda era… in toi. Nu am vazut pe nimeni la cules, probabil ca inca nu s-a aflat.

Poiana Stanei

Urcusul spre Platoul Bucegilor. Erau mai multi oameni de munte ce incepeau sa urce. Excursia noastra era insa mai lejera.

Podet peste Valea Zgarbura. Este in plan sa o parcurg curand cu cativa prieteni.

Schitul Sf. Ana. Poza din cadru natural unic 🙂

De aici, nu mai facusem poze. E bine sa gasesti la o „problema” toate solutiile… sau cat mai multe.

Acolo am fost cu alta ocazie.

Coborare

Trei castele, o singura poza. Nu, nu e stanca de langa traseul de mai jos de schit.

Cea mai inalta stanca de la Stancile Sf. Ana

Demult, aici a fost un chiosc la care se ajungea pornind de la alt chiosc, cu numele de Sf. Ana, pe o poteca in serpetine cu multe trepte din piatra, trepte care se mai vad si azi. In perioada comunista a fost intretinut cat de cat. Am inteles ca prin anii ’80 s-a distrus total.

Haine de molid

Convietuire

Mai departe incepe clasica poveste despre cum niste oameni certati cu bunul simt, educatia, iresponsabili… distrug natura.

Intri pe drumul forestier Vulparie si, imediat pe dreapta, sunt niste saci de gunoaie. Nu stiu cati, multi. Parca mereu apar cativa in plus. Care cum trece, arunca. S-a mai curatat acel loc dar degeaba. S-au invatat mai multi si arunca.

Din acel loc si pana ceva mai departe de intersectia cu drumul forestier Poiana Tapului, am mai gasit 3 zone la care privesti stupefiat. Cineva darama o parte dintr-o casa sau o renoveaza, naiba stie, iar resturile le depoziteaza in padure:

Daca adaug si prima zona, pe care nu am pozat-o… dar e tot la fel ca primele doua, sunt zeci si zeci de saci de gunoaie pe o lungime de 500 metri. Jandarmeria patrula si sambata prin acele locuri, dar e clar ca oamenii acestia pentru care padurea nu este buna decat pentru a depozita gunoaie, le arunca noaptea.

Cred ca se poate afla destul de usor cine lucreaza in Sinaia in constructii, la interioare, si are o duba in care baga peste 20 de saci la un singur transport. Urca pe str. Furnica si coboara pe la Oppler. Duba are si usi la spate si una pe lateral. Sunt doua sau trei persoane, o echipa de muncitori. Unii saci sunt destul de grei, dar sunt aruncati la ceva distanta de drum, deci respectivii sunt invatati cu munca. Sunt prea rapizi ca sa aiba peste 45 de ani. Am mai vazut acelasi procedeu la intrare pe drumul forestier Posada-Valea Larga, la iesire din Sinaia, putin mai incolo de fantana lui Ciucu, pe stanga. Sa fie doua-trei saptamani de atunci. Daca nu le-au dus tot acolo, inseamna ca lucreaza in cartierul Furnica si li s-a parut mai aproape sa le arunce in padure, decat sa traverseze tot orasul. Sacii sunt noi, si cine lucreaza in Sinaia cumpara saci in procent covarsitor de la depozitul de pe Calea Moroeni, de la d-l Vasii. Cui a vandut acesta circa 100 de saci de rafie in ultimele 10 zile? N-or fi atat de multi.

Se reamenajeaza o camera sau doua, proprietarul casei este parte din aceasta actiune, pentru ca ar fi apelat cum fac altii, la firma de salubritate. La Sinaia, platesti si ti se aduce un container special pentru astfel de deseuri. Muncitorii au cumparat saci noi, inseamna ca sunt bine platiti, pentru ca nu i-au mai si recuperat. I-au aruncat cu totul. In mod sigur, cu acordul proprietarului s-au debarasat de gunoi. Bine, sigur proprietarul nu stia ca-i duc in padure, pe el il interesa sa faca economie la bani. Ma indoiesc, dupa cum s-a actionat, sa existe si vreo factura aruncata din greseala pe acolo. Au mai fost astfel de situatii si oamenii legii asa au gasit vinovatii. Astia mi se par mai smecheri. Dar cred ca un bon fiscal de la produse alimentare, tot se gaseste pe acolo 🙂 Sunt diverse conserve, borcane, ambalaje pe care le-a risipit ursul noaptea. Daca este un magazin de cartier, nu sunt greu de aflat cumparatorii. Astia se cunosc toti. Iar daca e Mega Image, Penny etc, si mai bine. Ora de pe bon si ziua, te duc direct la autori.

Luni, o sa iau legatura cu Administratia Parcului, Primaria, Garda de Mediu, Jandarmeria, ca nu am eu cum sa fac cercetari. In calitate de ce? E treaba institutiilor cu atributii in acea zona, sa anunte Politia, ce mai vor ei. Ideea este ca daca autorii nu pot fi prinsi, desi mi se pare realizabila treaba in cateva ore, trebuie sa mergem sa le adunam noi. Nu va ganditi ca daca semnalez ceva, ma duc acasa cu gandul ca am facut ce tinea de mine. E treaba altora sa identifice autorii, sa-i sanctioneze, „Treaba mea” este in special sa luam gunoaiele din padure, ca sa nu devina obisnuinta. Daca le lasi acolo, cetatenii vor spune ca nu sunt autoritati, ca nimeni nu face.

Acum 5 ani „pleca” dintre noi ultimul pustnic al Bucegilor!.. Si alte evenimente din prezent

Azi sunt 5 ani de cand parintele Ioanichie de la Schitul Sf. Ana din Bucegi, a plecat dintre noi. Au trecut repede sau greu, nu-mi pot da seama. Depinde de fiecare… cand lucrurile merg bine, timpul trece repede… si invers. Cred ca timpul trece oricum… insa depinde de noi cum ne raportam la el.

Sa ne amintim asadar de acest mare duhovnic…

1221

….

Sa trec mai departe, cu gandul ca povetele parintelui, felul lui de a fi, vor ramane mereu in cei care l-au cunoscut.

Am inteles ca la Busteni a fost cea mai reusita editie de pana acum a evenimentului „Zilele Orasului Busteni”… cu emisiuni transmise de la partie, concursuri, concerte, meciuri de fotbal…

aViceprimarul, seful Salvamont si bustenari pe podium. Sursa foto: Facebook – Petrut Stefan

….

De joi si pana duminica a fost si Targul de Turism la Romexpo, cu o prezenta slabuta a celor din Valea Prahovei si din judet in general.

dscf8838

dscf8839

dscf8840

dscf8841

dscf8849

dscf8856Ei au mai spalat rusinea… dar la cate are de oferit judetul Prahova este intr-un fel… zic eu, sa te duci mereu cu imaginea Pelesului dupa tine. Bine ca s-a dus cineva si asa…

dscf8858

dscf8859Lantul acesta… nu trebuia sa ridice prin muntii Azugii nu stiu ce statiune? 🙂 Umblau unii cu vrajeala asta pe la Azuga, cred ca pentru a vinde golul alpin unor prieteni. Sau au vrut sa le dea o teapa libanezilor de la Phoenicia…

….

Pe la Sinaia un incendiu puternic a mistuit o vila:

brandusa-elena-facebookFoto: Brandusa Elena – Facebook

….

Cateva imagini si prin Rasnov, o statiune care a stiut sa implementeze proiecte de milioane de euro…

dscf8864

dscf8863Biserica Evanghelica, monument istoric din secolul XIV.

Tot la Rasnov este si o biserica ortodoxa, ridicata cu sprijinul unui voievod muntean. Unii zic ca Mircea cel Batran… dar cred ca nu e Mircea, pentru ca el nu domnea in anul in care se mentioneaza ca este ridicata biserica. Ar fi o inscriptie prin altar pe care am reusit sa o vedem si noi… ramane de tradus.

Fantana de la gara Rasnov.

Martor la zi…

Locatii recomandate in Rasnov: hotelul Radsor unde exista o cofetarie care multumeste pe oricine, cred ca este si singura din Rasnov si… restaurantul Rosenau amenajat la interior in stil traditional romanesc. Mai zicea cineva de chestii sasesti… eu zic mai ales de chestii romanesti 🙂 In Romania vorbim in special despre romani si ce fac ei. Restul… si ei pe acolo!

Buburuze atacand inaltimile; Poiana Stanei Regale, Schitul Sf. Ana, capat de linie: Terasa „La Sami”

Pe la 2000 de metri altitudine, adica erau sigur 2000 metri, stateam intr-o zi la poze. Si tot bazaia ceva prin jurul meu. Cand ma uit, ba o buburuza pe mana, alta prin par, inca una pe tricou, ma uitam la una, venea alta… ca sa descopar ca langa mine avea loc un mare simpozion al acestor zburatoare 🙂

1Aici se intalnisera, cred eu, peste 150 de buburuze

2Asa arata un grup

3Grupurile comunicau deplasandu-se pe o stanca, adica se vizitau 🙂

4Mare mister ce facea atat popor bubuzaresc…

Mi-am amintit de anul 2012, cand fugeam eu pe Bucegi sa prind din urma niste prieteni. Ei erau pe varful Laptici, eu la Cota 2000. Alerg eu, ii ajung in vreo 20 de minute parca, merg un pic pe varf si deodata ma trezesc acoperit de zeci si zeci de gâze. Stateau asa de la varf in sus, spre inaltimi, ca un nor. Eu intrasem intr-un astfel de nor. Am scapat greu de ele 🙂

Apoi prin Poiana Stanei Regale am stresat putin un paianjen care parea inert, nu s-a miscat deloc timp de 2 ore:

5Ne-am asezat nu departe de el, si din cand in cand ma uitam la el. Dar, degeaba, statea incremenit 🙂 Era destul de mare 🙂

5bIn Poiana s-a cosit pe o portiune foarte mare, mai ramasese o claie mica de fan. S-au dus copiii si au sarit in ea pana au daramat-o, apoi si-au facut paturi ca sa doarma. Zic si eu, ca sa stie oamenii de pe acolo, pe cine sa injure. Nu i-am oprit, ca imi placea cum sareau in fan 🙂 Au sarit pana au facut-o una cu pamantul…

Asa procedam si eu cand facea d-l Contes fanul prin poienile din zona Ceair-Poiana Tapului; astazi aceste poieni sunt toate pline de vile. Bine, nu doar eu ii stricam căpiţele, mai erau si alti copii. Stateam in marginea padurii si cand angajatii lui sau membrii familiei sale terminau treaba si plecau, noi ieseam din padure chiuind si luam toate capitele la rand. Uneori se mai intorcea si ne vedea, sa te tii atunci cros, ca nu fugeam acasa, ci prin alte curti. Cand se trezeau oamenii cu noi prin curtile lor, ne alergau si aia cu strigate… ce mai, deseori ne opream la vreun kilometru de casa. A doua zi uitam si iar ne duceam sa sarim in fan. Deci eu de mic am avut probleme cu d-l Contes. Ani de zile i-am tavalit iarba prin poieni dupa fluturi si flori, cand facea fanul, hop si eu l-a daramat claile de fan. Mai imi luam bataie pe acasa din cauza asta, dar era prea fain. Ce mai, sunt un cosmar pentru omul acesta… 🙂 Pacat ca nu a ramas cu acele poieni, mai bine sareau copiii prin capite decat sa fi aparut zecile de vile de astazi…

Mai departe,

Urcand spre Schitul Sf. Ana, ne iese parintele staret Nicolae in drum. Dupa „Saru-mana”, ne pofteste in interior la un desert special: chec cu smantana. Nu mai mancasem vreodata combinatia aceasta, dar a fost foarte buna.

6Si checul foarte bun, nu stiu cine l-a facut, dar era adevarat 🙂 Buna ideea parintelui de a le combina.

7Cu aceasta ocazie mi-am amintit ca nu am facut niciodata o poza cu parintele, ca vazusem pe altii ca fac 🙂

8Interior Schit

Traseul avea capat de linie la Cota 1400, la terasa „La Sami”, unde am stat vreo ora:

9

Initial am vrut sa fac un articol sub forma unui traseu turistic, dar ar fi iesit un modest traseu turistic, care nu ar fi facut casa buna cu ce este pe aici. Ce traseu este asta? Urcam la Poiana Stanei-Cota 1400 si inapoi 🙂 …un traseu de clasele I-IV.

1 Mai… la mintea copiilor

Ieri a fost mai bine decat azi din punct de vedere meteorologic. A plouat destul de slab si s-a mai aratat si soarele. La prognoza meteo ascult mereu cu o ureche, de regula cred in prognoza mea, ma uit dimineata spre munti si trag concluzia.

Pentru 1 Mai aveam mai multe planuri dar iar s-au deteriorat „ambasadele” 🙂 Cam toate… si fiecare dintre prieteni avea altceva de facut, sau probleme, sau stateau in tacere. Pe mine treaba asta cu tacerea ma enerveaza, adica… doar acestia oamenii superiori tac cu un scop, ei sunt tacere, si vorbeste tacerea in locul lor. Mie mi se pare o prostie dusa la extrem dar na, fiecare este cum doreste, nu cum mi se pare mie.

Faza cea mai tare, mortala, care pe mine ma amuza foarte tare  este ca un bun prieten merge periodic in parc la Sinaia, sa dea de mancare la porumbei 🙂 „Mai are un pic si se pocaieste”- spunea alt prieten. Tot asa, un prieten pe care eu il stiam prin alte zari parca mai apropiate, ma suna din Delta. Dupa vreo 10 minute de discutii cu umor, imi spune ca de fapt, el se afla intr-o barca, pe un canal, si mai sunt si alte doua persoane cu el… care pescuiesc. Nu prinsesera nimic… daca tot vorbeau, ei intre ei, el cu mine 🙂

Deci, unele lucruri le faci doar cu anumite persoane, doar cu aceia alaturi de care esti pe aceeasi lungime de unda. Oricat ai vrea sa le faci cu altii, nu ies. Cum mai imi zice sotia, ca noi ne-am intalnit doar sa facem niste copii 🙂 Daca eu ii zic sa mergem la un concert ca este nu stiu cine care canta superb la vioara, zice ca nu sunt sanatos, daca ea imi zice sa mergem cu alte perechi, familii, la vreun restaurant sau sa ne plimbam toti cu alaiul pe strada, ma uit ca la film. Mi se pare timp pierdut, umblu asa de nebun pe strada si la restaurant ce sa vorbim? Oricum ne mai intalnim si in alte zile, deci nu stiu ce am putea sa vorbim nu stiu cat timp pe strada sau intr-un spatiu inchis… mergem doar sa mancam? Cum sa mergi undeva doar sa mananci… mi se pare un lucru de nimic.

Si din cate planuri aveam, am constatat ca nu avea aplicabilitate nici unul 🙂 Dar am mers inainte si cu parti din acestea. Am luat copiii la o mica expeditie: Directia Stancile Sf. Ana-Schitul Sf.Ana. Ei faceau deja parte din fiecare plan, dar mai erau si alte lucruri in program. Imediat ce le-am zis, sareau prin casa, spiritul salbaticiei si aventurii se trezise 🙂

Bineinteles ca ei intrebau daca se vor intalni cu un alt prieten de-al lor, cu care mai ieseau. Dar acesta nu putea veni. Rares facea cu mana la fiecare tren credea ca daca nu in primul, atunci in al doilea tren se afla si prietenul lor 🙂 Au mai pastrat o vaga speranta ca vor intalni acest prieten si familia lui prin padure, prin locurile in care am mai fost cu ei. Pana la urma si copiii acestia se simt bine cu prietenii lor 🙂

SAMSUNGRares fuga-fuga sa vada cine sta in acea grota

SAMSUNGIcoana veche de la Stancile Sf. Ana. Intai de toate, am facut tur istoric, sa mai inteleaga si copiii acestia cate ceva. Apoi, i-am lasat de capul lor pe acolo… bine, este un fel de a zice, ca eram cu ochii pe ei.

SAMSUNGO poza cand urcam. Greu i-am prins pe copii… seriosi in vreo poza. Se strambau, alergau, nu aveau stare… scoate-i de prin crengi, de prin noroaie, scoteau broscute de prin ochiuri mici de apa. Rares era cu batul dupa ele…

SAMSUNGAici, Andrei ii explica lui Rares cum sarea el si cu prietenul comun… din acel loc pe bara pusa de jandarmi

SAMSUNGExplorare… poza aceasta este facuta inainte de aceea de mai sus. Rares este nedespartit cand pleaca de acasa, de acel rucsacel.

grota 3In cealalta grota

rares4Strigate razboinice

9M-a chemat repede sa sapam, ca descoperise ceva 🙂 I se paruse dar dadea cu un bat de zor

icoana nouaIcoana noua

SAMSUNGAici eram la Schitul Sf. Ana… unde am ramas uimit. Andrei are de cativa ani o chemare spre Biserica. Uimirea consta in faptul ca atunci cand vezi un copil trezindu-se la ora 8 sa plece la biserica, si nu vrea sa manance pentru ca el trebuie sa ia anafura, ramai asa un pic pe ganduri. Si el nu se plictiseste niciodata… in fiecare duminica sau zi de sarbatoare are acelasi program. Cand eram mic si eu stateam pe la manastiri dar parca nu eram chiar asa 🙂

Si aici, la Schit, nu stiu ce i-a venit ca m-a intrebat cand il las si pe el o zi-doua. A intrat in vorba cu parintele. Afara i-am spus: Cum sa stai aici, nu te plictisesti, poate ti-e urat… dar el mi-a zis asa: „Nu, ca ma rog la Dumnezeu”. Uneori, mai deseneaza pe acasa, oameni in genunchi care se roaga in timpul rastignirii lui Iisus si tot felul de chestii. Se simte el in bine in spatiul acesta al Bisericii si ii fac mereu pe plac, il las oricand sa plece la slujbe, unde vrea. Este ceva foarte interesant. Mie, initial, mi s-a parut o curiozitate pur copilareasca, dar tot trecand timpul… 🙂

lumanari 2Rares sa aprinda si el o lumanare, adica el de ce nu 🙂 Mai apoi aveam sa urcam spre Cota 1400 unde el la telescaun ii spunea megascaun, a dat mana cu un politist, de fapt jandarm montan, pe care il chema Andrei, a vazut o doamna cu umbrela si uitandu-se la ea m-a intrebat: „aia de ce are umbrela?” 🙂 Si doamna auzindu-l, a venit repede spre el sa-i sopteasca razand „pentru ca ploua”. Lui nu i se parea 🙂 Prin padure, la intoarcere fugeau cum vazusera ei ca fuge infanteria stelara 🙂 🙂 I-am adus acasa ca pe niste purcelusi… cu betele dupa ei.

Rares fiind mai mic dar si mai rau 🙂 i se parea ca trebuie sa ne oprim in diverse locuri sa sapam, a vazut un copac pe drum si apoi arata spre altii ca vor cadea si ei tot pe drum si ca de ce nu i-a lipit cineva pe toti 🙂 La un moment dat i-am spus ca nu stiu cu cine seamana atat de zbuciumat si de incapatanat dar el avea lectia auzita si mi-a zis: „cu tine”… asa-i zice mama-sa, cand face un lucru rau seamana cu mine, cand face un lucru bun seamana cu ea 🙂

Azi nu am plecat nicaieri pentru ca tot ploua, marunt si continuu… nu este pentru copii 🙂 Ei stau si povestesc la cine-i asculta… aventura de ieri. Dimineata voiau sa plecam iar la „Sfanta Ana” 🙂

Au trecut 3 ani… „Plecarea” parintelui Ioanichie de la Schitul Sf. Ana

Parca a fost ieri… da, exact acum 3 ani…

monumentMic monument ce aminteste de parintele Ioanichie, ridicat de actualul staret. Mai mereu arde o candela/lumanare acolo…

schitul sf. anaSchitul Sf. Ana

placaCel putin deplasat… ei au construit o mare parte din schit, nu pe tot. Si nu aminteste nimic de cel care l-a fondat… Parintele Ioanichie si acesti ctitori se regasesc insa pe pisanie… totusi, oamenii astia au simtit nevoia sa prinda o placa doar cu ei, de peretele schitului, la vedere. Cine trece sa-i vada!

Povestea nu a inceput insa o data cu ei. Prin anii 1993-1994, parintele sapa la fundatiile schitului… in acel loc era o mica poiana… constructia initiala era mult mai mica decat aceasta, evident! I-am si dat o imagine staretului Nicolae… cum arata schitul initial… imagine de prin 1997. Am si poze din interior cu parintele si niste rude, pe cand altarul era orientat spre sud.

Deci schitul Sf. Ana nu a fost construit de oamenii acestia… ei au extins o constructie existenta. Au facut un lucru bun, iar rasplata si-au asigurat-o singuri prin acea placa. Cand vrei sa faci ceva pentru Dumnezeu, le faci un pic mai discret, nu te falesti cu acestea… ca ulterior ti-ai gasit recompensa in ceea ce spun oamenii despre tine… zic si eu…

Parintele Ioanichie… a fost… si exemplul sau a ramas!

Stiri din Parcul Natural Bucegi

Sunt obligat de timp, de dispozitie, sa scriu un articol in care sa comasez mai multe…

1. TURISTI ENERGETICI RASPLATITI DE MAMA NATURA

In week-end, pe Bucegi, au venit mai multi turisti, fiecare cu propriile scopuri. Un grup de circa 20 de persoane au intentionat sa ia contact cu energiile din Bucegi… stiti, este o mare diferenta intre literatura SF si realitate. Din pricina unor articole prost alcatuite, distorsionate si ulterior propagate din site in site, o mare de oameni a ajuns sa creada in orice prostie debitata…

De aici si pana la cautarea unor asa-zise solutii la viata de zi cu zi, nu este cale lunga. Absolut ca sunt locuri cu diverse semnificatii pe Bucegi, dar in niciun caz cu trape ce se deschid in Sfinx sau reptilieni in fata carora lesini doar daca ii vezi…  si povestile sunt nenumarate. Ideea este pe ce asezi informatia primita, apoi vine concluzia, ce poate fi diferita de la individ la individ.

Grupul de 20 era in cautare de astfel de locuri energetice, o cautare total diferita de cumparaturile din supermarket… Au urcat pe munte fara a-si lua niste masuri de siguranta, astfel ca energiile muntelui si-au facut altfel simtita prezenta… a venit frigul, zapada si a trebuit sa fie salvati. Un adevarat dus rece pentru minti fierbinti… Muntele este un complex divers, nu ceva la indemana tuturor.

Articolul poate fi citit aici:

http://adevarul.ro/locale/targoviste/video-zapada-2000-m-bucegi-20-turisti-aflati-cautarea-energiei-bucegi-cerut-ajutor-salvamontistilor-1_53a59e500d133766a8c696d6/index.html

646x404Poza este preluata de pe site-ul de mai sus. Turistii salvati sunt coborati de la cabana Omu de Salvamontul din Dambovita. Nu ati dori sa stiti ce au simtit cei din imagine. Brusc, din zi de vara, sa te trezesti in iarna…

Mai bine exagerat de prudent, decat astfel… sa merg pe Bucegi dupa locuri energetice si sa fiu nevoit sa chem Salvamontul sa ma salveze… ca nu sunt eu in stare sa plec echipat si sa dau cateva telefoane sa ma informez de starea vremii… Trist!

Bine ca s-a terminat totul cu bine, desi ma indoiesc ca nu au racit unii dintre ei…

 

2.  POVESTEA INCREDIBILA A UNUI URS

Ieri dimineata, in jurul orei 7, am vazut ceva ce nu am crezut ca pot vedea vreodata. Eram in preajma unei poteci regale din padurea orasului Sinaia, nu singur, urcam pe Bucegi. Fiind dimineata, era de asteptat ca vom vedea un animal, urs mai degraba, dar nu aceasta era o problema, ursul este la el acasa.

Tot mergand, am auzit un zgomot pe scoarta unui brad. Poate multi recunosc zgomotul pe care-l fac veveritele cand alearga pe trunchiurile arborilor. Ghearele se freaca de scoarta si iti dai seama si fara sa te uiti ca este o veverita, fiind un zgomot cu care cei care merg pe munte se obisnuiesc repede. Asa se auzea, doar ca mult mai puternic. Am privit spre bradul secular din apropiere, dar nu era nimic… insa la o distanta nu prea mare, era un alt brad asemanator. Cum probabil banuiti deja, era un urs cocotat in acel brad. Stiu, suna pana aici ceva banal, ursul se mai suie in copaci, si eu am vazut de atatea ori astfel de episoade. Totusi, ia uitati-va de unde a coborat ursul… pe el nu o sa-l vedeti in imagine, ca ne-am dus la o distanta mai mare sa vedem ce face.

SAMSUNGAcum parca povestea se schimba putin, nu-i asa? De acolo, de sus, din coroana bradului situata la vreo 20-25 metri de sol, cobora un urs. Nu era nici mare si nici mic, era de statura mijlocie. Imaginati-va ca atunci cand mergi prin padure, te astepti ca un urs sa apara dupa o curba, o stanca, un trunchi cazut, etc. In niciun caz nu te astepti ca un urs sa coboare de la zeci de metri, ca o maimuta, dintr-un brad secular. Cum spuneam, mai urca ursul prin copaci, dar nu am auzit niciodata ca sta prin varfuri de brazi.

Nu va spun cat de rapid cobora, a fost un spectacol… o namila de urs ce cobora cu repeziciune dintre crengile bradului, ziceai ca este in rapel… i-a luat poate 20 de secunde sa coboare si sa dispara in tufisuri sub privirile noastre uluite. Deci, ce naiba facea un urs la o asemenea inaltime? Dormise acolo, oare?

 

3. DIMINEATA IN PADURE

Foarte frumos este sa te afli intr-o dimineata, de dupa ploaia cazuta noaptea, prin padure… si sa iasa soarele, sa vezi cum picaturile de apa se scurg ca niste lacrimi de pe frunzele arborilor… este ceva ce te lasa fara cuvinte.

SAMSUNGIeri dimineata aproape de ora 6

SAMSUNG

SAMSUNGA trebuit sa ma opresc putin… m-am asezat pe o buturuga si am deschis o ciocolata… era prea frumos si gandurile erau multe…

Apoi am urcat pe langa Stana Regala, un alt loc deosebit:

SAMSUNGRazele soarelui peste poiana unde a luat nastere expresia… „ce ai zice, daca am fi aici peste 2000 ani?” … hai ca mai sunt „doar” 1999 de ani…

Cu aceasta ocazie sa postez si o imagine cu un preparat divin de la Stana Regala… bulzul. Este vreo 18 lei unul, dar este cel mai bine facut din Parcul Natural Bucegi…

SAMSUNGMamaliga cu branza de burduf, kaiser, ou, branza rasa…

SAMSUNGDe aici priveam spre Podu cu Florile, zona Vaii Ialomitei… in 15 minute peste noi era o adevarata furtuna… Turistii de pe trasee fugeau spre adaposturi, ba la stana, ba spre Cota 1400, fulgerele cadeau, tunete… ce mai, panica mare. Totusi, pentru ca graba mereu strica treaba, intai mi-am pus la adapost actele, am scris un sms de sub pelerina, am pus la loc protejat telefoanele si apoi hai sa mergem.  Fulgerele au ceva cu o muche ce se prelungeste peste Valea Pelesului, o sa o pozez intr-o zi, acolo se duceau… dar de la atatea bubuituri, se cutremura pamantul sub picioare. In fine, conteaza si conditia fizica, mersul printr-o ploaie torentiala nu este deloc o placere, pelerina de ploaie parca nici nu conta… astfel ca in 25 minute, satui de ploaie, tunete si fulgere, intram deja in padure, mai la adapost. Mie mi se pare mereu ca trebuie sa gandesti inainte de a merge pe munte, fie si intr-o mica excursie. Nu as fi urcat niciodata varful Furnica pe o asemenea vreme, cu jocuri de lumini… cerul parea langa noi…

 

4. COPACUL LUI IONUT

Denumirea aceasta este cunoscuta mai mult de localnicii din Busteni si se refera la acest arbore:

SAMSUNGPinul acesta strajuia de cand ma stiu eu, drumul forestier ce lega cartierul Poiana Tapului de Cascada Urlatoarea. De cand sunt eu mic, in 1986 intram in clasa I, da, cam de atunci erau tablele acelea prinse de copac. Pana in anul 1995, imprejurimile acestui arbore erau alcatuite din poieni intinse, ce erau cosite de catre actualul exploatator de padure din localitate, pe nume Nae Contes. Drumul forestier pana la intrarea in padure era invecinat mai ales pe stanga, de frumoase poieni prin care noi, copiii, fugeam mereu… spre disperarea administratorului.

In acest copac isi facuse loc de retragere, privit, etc, un baiat mai mare ca noi. In afara de el, nu se urca nimeni, pentru ca fie ne era frica de inaltime, fie nu ne lasa el. Undeva sus, intre niste crengi, batuse o scandura si statea el acolo… cu orele. Tablele, el le-a indoit cu piciorul acum vreo 20 de ani, tot urcand si coborand.

Azi, drumul forestier este o strada asfaltata pana la intrarea in padure, poienile nu mai exista, acolo sunt zeci de case, aproape una langa alta, copacul acesta este in curtea unei vile, scandura acelui baiat mai era pana acum 3 ani in acelasi loc, el insa nu mai era, a murit intre timp. Plecase sa lucreze prin anii 1990 si ceva prin strainatate… si el si altii, cand s-au intors, s-au gandit sa dea o petrecere. Ce s-a intamplat exact nu se mai stie, dimineata, doi dintre ei au fost gasiti asfixiati, fum, gaz, nu stiu… unul dintre ei era chiar baiatul cu acest copac. Orice localnic de prin zona aceasta stie ce este acest copac… o amintire locala pe marginea traseului turistic ce duce la Cascada Urlatoarea.

SAMSUNG

5. SCHITUL SF. ANA, MAI NOU, A FOST RIDICAT DOAR DE NISTE CETATENI

Trecand pe langa acest schit situat nu departe de Cota 1400, cam la 15 minute, atentia mi-a fost atrasa de o placa din marmura. Aceasta:

11Niciun cuvintel despre adevaratul ctitor al schitului, nicio mentiune despre cel considerat „ultimul pustnic al Bucegilor”… doar a murit, nu? Prin anul 1993, parintele Ioanichie incepea sa ridice schitul. Incet, l-a ridicat… iar prin 2006, diverse persoane, printre care si acelea trecute pe placa prinsa de peretele schitului, au considerat ca schitul este prea mic si au sustinut ridicarea unei cladiri mai mari. Cladirea initiala a schitului a fost integrata in noua constructie. Insa de aici si pana la a te bate cu pumnii in piept, afisand ceva din care se intelege ca tu ai ridicat o constructie religioasa, este cale lunga. Pai cum faci tu, un laic, o constructie religioasa? Iei tu asa o initiativa si ridici un schit… si nici popa nu esti, si nici calugar.

Corecta era mentiunea ca ei au ajutat pe ctitor sa extinda schitul, nu ca l-au facut ei, acea placa trebuia sa contina si numele ctitorului. De fapt, aceasta este si rasplata lor pentru ajutorul dat… acea placa pe care o vede toata lumea. Dar, bineinteles, acest lucru nu este vazut si de altii ca o lauda de sine… mai ales ca nu este meritata.

Fara a desconsidera eforturile acestor doua familii, era de bun simt sa nu se mentioneze doar pe ei.

Cam atat… inchei cu o piesa muzicala foarte frumoasa… „e un destin care ne leaga” :