Retrospectiva 2015

Hai ca m-a lovit retrospectiva pe la jumatatea lunii ianuarie 🙂 asa ca m-am gandit sa fac o lista cu traseele turistice efectuate anul trecut si cu alte chestii, sa am o evidenta, ca sa stiu ce sa fac in acest an 🙂 Dar si cu momentele mai speciale, nu toate, cateva:

In ianuarie mi-a inflorit irisul adus in 2014, din Brasov, zona Troita Prundului. Apoi am fost pe jos pana la 7 Izvoare-Scropoasa si m-am intors pe jos, vreo 40 km.

7 izvoare

In februarie am fost pe la Cota 2000, pe la Schitul Sf. Ana. Pe 14.02 am urcat de la Stana Regala pe Piciorul Pietrei Arse pe Platoul Bucegilor. Am scris ca si in ianuarie, de hrana pentru animale pe timp de iarna, am redat si o excursie a unui montaniard, cu imagini facute de acesta, dinainte sa ma nasc. Am scris despre programul de vaccinare a vulpilor.

In martie am aterizat la Institutul de Arheologie „Vasile Parvan”, am scris de vanatorii de munte, am fost la Targul de Turism, am publicat pe 1.03. adresa prin care am cerut Muzeului National de Istorie a Romaniei sa mute inima Reginei Maria la Castelul Pelisor, adresa pe care MNIR a trimis-o apoi Casei Regale.

In aprilie, am strabatut Cheile Pelesului, a inflorit Irisul Beldie, am fost printr-un sat din Dambovita si am gasit niste bolovani cu fosile, de Paste am fost la parintele staret Calinic de la Pestera, a doua si a treia zi de Paste am fost in excursii sau la gratare cu prietenii, pe Valea lui Bogdan… Am participat la inaugurarea Piatetei „Vulturii Libertatii” din Sinaia.

In mai, am fost in Poiana Narciselor din muntii Baiului, l-am reclamat la Prefectura Brasov pe cei de la Predeal ca azi au depus coroane la un monument si a doua zi le-au aruncat, ca sa tina un festival cu mici si bere langa monument 🙂 Am fost la cautat de pastravi-ciuperci cu un prieten impatimit, am fost la Posada in defileu si la Muzeul Cinegetic. Am pozat desfasurarea de forta a americanilor, cu elicoptere langa Castelul Peles si am participat la o dezbatere publica la Busteni. Am mai fost prin poienile muntelui Paduchiosul si am iesit la Cota 1000, iar pe 1.05. am fost cu copiii la Stancile Sf. Ana.

In iunie, am fost la Pestera Ialomitei, traseu pe jos din Busteni, am scris despre Trombarul de fag, am fost la concursul „Atinge Omu”, am fost la un concert si am vazut Orga de la Peles, pe 1.06. am facut un traseu din Busteni peste muntele Diham iesind in Predeal si ne-am oprit la inghetata la Hanul Domnitorilor.

In iulie, am mai scris un episod din „Descoperiti Brasovul” si am urcat pe Tampa, am mai fost pe Vf. Postavaru si in Poiana Brasov cat si la pustnicul Onufrie din acest munte, am mai scris de defrisarea de pe muntele Diham, am facut o dezbatere referitoare la poienile Costilei si Stanei Regale si mai ales am traversat Bucegii si Leaota, pornind din Busteni si iesind la manastirea Cetateni in jud. Arges, o tura extraordinar de frumoasa. Am prezentat in niste imagini reusite Valea Jepilor, dar si Poiana Stanei Regale unde am fost cu copiii, am scris diverse clarificari despre legislatia de mediu, informatii furnizate de ITRSV si Directia Silvica…

Sa postez si o piesa frumoasa, ca sa se lege scrisul 🙂

In august, am facut un traseu superb din Bucegi prin Saua Strungulita-Leaota iesind in Moieciu de Sus, am fost la evenimentele Asociatiei „Traditia Militara”, la Castelul Cantacuzino ca era o expozitie cu operele lui Salvador Dali, am fost pe la Valea Larga, am urcat la Omu apoi am coborat in decorul de poveste de la Malaiesti. Am participat la sfintirea bisericii vechi a manastirii Sinaia, am fost la Busteni Sky Race, prin Sinaia cu Rares, am scris de soferii de jeepuri, si am plecat din Busteni pana pe muntele Lespezi pe jos si m-am intors in aceeasi zi.

In septembrie am scris despre descoperiri din Primul Razboi Mondial la Predeal, am fost pe Vf. cu Dor unde am gasit un roi de vreo 200 de buburuze, am fost pe la parintele staret Nicolae de la Schitul Sf. Ana, am facut traseul Bucla Varfului cu Dor, am vizitat Pestera Ialomitei, ne-am intors pe la Babele din Plaiul lui Pacala, am fost la hramul Manastirii Caraiman, am descoperit chioscul regal din fostul parc al Predealului si am trimis pozele la Primaria Predeal, ei au spus ca-l vor reface in 2016, sa vedem! Am pozat anumite monumente in orasele Fieni, Azuga si am fost la un concert la cabana Poiana Secuilor, am fost si la Festivalul „Sinaia Forever”. Am fost si peste munte prin Valea Gaura pana in satul Simon.

In octombrie, am scris cum la Bruxelles avem comunicate niste limite de situri Natura 2000 si pe aici le schimbam noi in functie de interese. Am scris despre cartea „100 de Pasi in Timp”, despre defrisari prin Bucegi, despre albumul „Sinaia 365″…

In noiembrie, un nou episod din „Descoperiti Brasovul”, am fost pe la Stancile Sf. Ana, la Simon si Manastirea Bran, la Castelul Iuliei Hasdeu, am urcat Varful Moldoveanu intr-o zi lumina, am vizitat Castelele Pelisor si Bran, am fost pe Braul lui Raducu si am pozat fluturasul de stanca, apoi pe Muchia Lunga, am scris despre noul site al Parcului Natural Bucegi.

163

In decembrie, am fost prin Comarnic, apoi pe Clabucetul Taurului, am vizitat Muzeul Orasului Sinaia, am facut un articol cu ciobanii si cainii prin Bucegi, am fost prin padure la un gratar, pe dealul Sprenghi sau Smengli una din doua, la biserica din Bartolomeu Brasov, de Ziua Nationala poze… peste toate ramane cea mai mare realizare, cartea 100 de Pasi asupra careia voi reveni cu un articol curand…

Sa vedem in acest an! Ca sunt multe in plan…

Reclame

O excursie stupida pe muntele Postavaru

Cand ai la doi pasi Bucegii este de-a dreptul stupid sa mergi pe Postavaru. Si mai ales pe partea acestuia unde sunt numai peisaje antropizate. Trebuie fie sa nu ai nicio notiune montana, fie sa fii de la extremitatea satului din extremitatea tarii, unde nu se intampla nimic si unde vezi doar spatii largi, drepte.

Din punctul meu de vedere, nu am de ce merge pe acest munte. Poate sa mai parcurg vreun traseu prin zonele mai salbatice, de la Timisul de Jos spre varf, ceva de genul. Dupa anul 2002, am gandit niste excursii superbe spre Postavaru. Plecare din Busteni-Gura Diham-cabana Forban- DN73- fosta cabana Fraga – Trei Brazi- cab. Poiana Secuilor – Spinarea Calului -varful Postavaru- Poiana Brasov etc. Altadata din zona Spinarea Calului ne-am dus prin Cheile Rasnoavei pana in Rasnov, la cetate, apoi pe jos in Poiana Brasov – Drumul Vechi al Poienii – Brasov – gara. Excursii de o zi, cu plecare dimineata si cu punct de sosire la gara Brasov, ca sa luam trenul acasa. Deci, asa vad eu care locuiesc de cand ma stiu la poalele Bucegilor, mersul pe Postavaru.

18

Nici nu stiu cum sa incep mai bine expunerea excursiei, pentru ca ma deranjeaza foarte mult cand imi dau seama ca sunt idiot. Nu a mai contat ca pe la 6 ani urcam cu parintii pe Brana Caraimanului, ca intre 12-14 ani plecam deseori de acasa pe munte cu alti baieti de varsta mea, atrasi de vederea Cantonului Schiel sau de Crucea de pe Caraiman. Cu o harta veche si incompleta, ajungeam pe la lacul Scropoasa, fara sa fi implinit 14 ani. Practic fugeam de acasa indemnand si alti copii. Ne feream de salvamontisti, de politie, de ciobani, de oamenii mari. Acasa cand ne intorceam tocana noastra nu si-o lua nimeni. Intre 6 ani si 18 ani am stat pe langa niste oameni mai in varsta care traisera toata viata pe Bucegi. Acestia fie ploaie, soare, zapada, plecau in week-end de acasa, prin padure sau pe munte. Dormeau in padure, la cabane, la stane, adica unde se nimerea. Am fost cu ei cam prin toate cotloanele acestui munte. Plecau aparent fara notiunea timpului. Printre atatia oameni cu atata experienta, vrei nu vrei inveti o multime de chestii, te formezi ca om de munte. As povesti in sute de pagini, imi amintesc fiecare intamplare, ce haine purtau, purtam, unde mancam, ce vorbeau. Le-am inregistrat in minte pentru totdeauna. Ce stiau ei stiu si eu; de la ei.

De aceea multi zic ca sunt o persoana dificila, imprevizibila si pun diferite actiuni ale mele pe seama mai multor persoane. Nu accepta ca pot face foarte multe si cauta explicatii sau sa vada doar defectele. In plus, eu de-a lungul anilor am avut preocupari diverse, am citit mii de carti, am fost prin multe locuri din tara asta si nu numai. Deci a merge pe Postavaru, urcand din Poiana Brasov mi se pare o copilarie, ceva ce se face in perioada scolara… cand am fost cu profesorul de geografie Gherman din Azuga. Cum sa urc pe un drum, printre partii,  cu enspe instalatii de transport pe cablu, totul antropizat cand am Bucegii cu tot ce vrei atat de aproape?

19

Totusi, pentru ca au fost persoane care spun ca gata, am stabilit deci, trebuie sa fim consecventi si sa mergem, am plecat. Eu am o problema cu aceste tipuri de „consecvente” montane. Adica vorbim o saptamana cum sa ajungem de exemplu in Valea Malaiesti, pentru week-end si, dupa ce stabilim, eu vin in ultima zi si propun un traseu putin modificat spre acea vale. Ma gandesc eu bine ca tinand cont de lungimea traseului si de participanti, ar fi mai bine sa schimbam un pic traseul ca toata lumea sa fie multumita si daca se poate sa vedem si mai multe atractii naturale. Insa de data aceasta nu am putut sa schimb traseul, desi in Bucegi se intamplau o sumedenie de chestii interesante, ca doar stabilisem 🙂 Si ia, sa nu ma mai sucesc eu si sa fiu consecvent!! Ce prostie! Ca si cum ma duc sa cumpar oua mereu de la un magazin si le iau cu 1 leu bucata. Si intr-o zi, se deschide un alt magazin si ala vinde aceleasi oua cu 50 bani bucata. Iar eu ca sa fiu consecvent, trebuie sa iau tot cu 1 leu bucata. Sau imi ridic o casa si caut materiale de constructie. Vorbesc cu o firma, negociem si pana cand ajungem la bani, vine un altul cu o oferta mai buna. Pai degeaba am negociat eu cu primul, ca banii ajung la acela cu oferta mai buna. A venit X cu o oferta mai buna, la revedere cu primul. Asa si cu traseele. Mergem pe traseul cel mai bun, chiar daca este decis in ultimul moment. Si pe 300 kmp cat au Bucegii chiar ai ce face pentru toata viata 🙂 Consecventa inseamna sa te tii de un contract, de un program, de ceva batut in cuie. Nefiind asa ceva, nu vad de ce sa fiu nu stiu cum, de dragul de a vorbi.

La joburi, de-a lungul anilor mi s-a dat masina de serviciu, mi s-a promis, mi s-a aratat, s-au rugat de mine, au insistat. Nu m-a incantat niciodata. Nu pot sta in coloana, nu pot sta intr-o cutie pe roti. Pot sta milioane de oameni, mie mi se pare stupid, fara nicio legatura cu modul meu de a trai si de a intelege viata. Nu am nevoie de o masina, nu am chef sa fiu tras pe dreapta, sa prezint acte, sa umblu dupa asigurari si prin service-uri, sa bag benzina, sa salut politistii ca si cum suntem prieteni pentru a nu ma opri, deoarece eu stiu ca nu am totul in regula, sa semnalizez cu farurile ca nu stiu cine este dupa colt… ce imi trebuie mie atata nebunie si stres? De ce sa-mi complic viata cu lucruri inutile? Vreau sa merg undeva, iau trenul. Pe munte nu am cum folosi masina ca nu ma intorc pe acelasi traseu. Nu-mi place viteza, nu-mi place sa merg prin toate gropile, sa circul gandilandu-mi constiinta ca na, asa sunt drumurile la noi. Viata mea pana la 35 de ani s-a compus doar din lucruri strict necesare. Nu ma intereseaza sa ma dau mare cu nu stiu ce, nu vreau sa fiu in rand cu lumea ca sa fac nu stiu ce impresie, important este sa fac lucruri bune si sa traiesc asa cum vreau, lasand niste urme in spate, sa nu fi trecut degeaba prin viata asta. Eu zic ca muntele te face sa vezi viata asa cum este, sa-ti clarifici prioritatile, visele. In natura si nu intre betoane, viata are alte dimensiuni, aici iti gasesti echilibrul, sensul.

Am plecat spre Postavaru cu celebrul 3001, stiti, acel Regio cu care montaniarzii din Bucuresti, Ploiesti, Campina vin in Valea Prahovei. In perioada asta trenul este plin ochi cu oameni de munte. De la Azuga, am gasit loc unde sa stam jos. In Brasov, suie-te intr-un autobuz pana in Livada Postei, plin de oameni, ca sardelele. Din Livada Postei, alt autobuz pana in Poiana Brasov. La fel, plin de tot felul de oameni, cu un controlor care vorbea continuu, cu o tanti ce locuia in Poiana Brasov si facea piata zilnic din Brasov. Si isi plangea de mila. Daca iti permiti sa dai zilnic 10 lei pe transportul in comun, ca sa mergi la piata in Brasov, nu vad de ce te plangi 🙂 O baba simulanta!

Deci toate conditiile ca pe mine sa ma ia capul 🙂 In Brasov, oriunde as merge, de regula merg pe jos. Nu vreau sa ma inghesui si sa stau atarnat de o curea sau de o bara. Nici nu ma deranjeaza ca stau altii, fiecare face ce doreste.

In Poiana Brasov, stabilim sa mergem pe traseul turistic initial marcat cu cruce rosie. Bun, si??? Mergem! 🙂 Ajungem langa padure, noi pe drum, eu ultimul ca imi tuna si imi fulgera, cand apare si marcajul pe un brad. Sub marcaj o sageata rosie. Se aude: „Uitati, acesta este marcajul pe care vom merge!”. Toti ne uitam si vedem marcajul. Apoi o luam mai departe pe drum. Toti! Deci noi am pierdut marcajul inca de dinainte de a intra pe traseul turistic :))) Era clar ca excursia se desfasura sub cele mai bune auspicii. Asa se intampla cand le stii pe toate si nu-ti dai seama de niste lucruri pe lumea asta. Cand mergi degeaba pe munte si nu vrei sa asculti.

1Marcajul. Bine, nu este primul arbore de langa drum. Acesta este un pic mai sus.

Asa ceva este antologic! Sa nu realizezi ca marcajul se aplica pe arbori in asa fel incat sa-l vezi din fata. Logic ca pe cealalta parte este alt marcaj ca sa-l vezi la coborare. Dar nici nu se punea problema de logica. Sageata de sub marcaj arata clar ca trebuie sa facem dreapta, sa iesim din drum si sa intram in padure. Noi ne-am dus mai departe pe drum. Nici de antropizatul Postavaru nu eram de fapt buni. Am deschis gura sa zic ca mergem in alta directie, gresita, si am intrat astfel in traseu.

2

4Mese la cabana Julius Romer. Le-am pozat pe toate cele pictate.

5Cabana J. Romer

Mai tarziu am ajuns pe la cabana Postavaru-Julius Romer, apoi la varful Postavaru. Plin de oameni, pantofari, turisti de tot felul, sandale, tocuri, oameni cu sacose. Ne asezăm si noi pe varful imprejmuit, am vrut sa deschid gura sa zic ca varful are 1799 m si ca a fost turnata o borna special pentru a se atinge 1800 m. Dar am tacut, nu avea niciun rost. Nu dupa mult timp se aude din grupul nostru: „De aici putem tine o excelenta lectie de geografie!”. Am zis ca ma duc sa sar peste balustrada 🙂 Era exact ce scria intr-un articol pe net. In conditiile existente, noi am fi reusit foarte bine sa tinem o excelenta lectie despre prostie si obtuzitate, cat si despre imprumutarea punctelor de vedere ale altora, copierea exprimarilor acestora pentru ca noi nu suntem invatati sa spunem ce simtim. Doamne fereste! 🙂

7

6

10Preocupati cu excelenta lectia de geo-prostie nu am zarit de pe varf, schitul parintelui Onufrie. Nu stim sa ne orientam, privim ca toata lumea spre departari doar pentru ca se vede frumos 🙂 Schitul este cel cu acoperis rosu.

La coborare pentru a vedea si altceva am zis sa trecem si pe la schitul acesta:

12

13Parintele Onufrie, de vreo 20 de ani prin aceste locuri. Daca mergeti, atentie ca are o ceata de caini prin preajma schitului, dar daca te faci spre ei fug toti. Nu am apucat sa dau dupa niciunul ca a venit parintele si oricum cainii erau tupilati prin padure. Ne-a povestit cate ceva, apoi am intrat un pic si prin schit. Acolo, s-a dat si un pomelnic, pe care sper sa se fi trecut si rugamintea catre Tatal sa ne dea si noua minte. Deci: „Tata Ceresc, pentru sfintii prosti care ti-au trecut pragul… stii Tu, mai departe!.. da-ne noua ce n-avem!” :)))

Frumos locul unde este schitul. Doi porumbei albi zburau de colo-colo, ca intr-un loc binecuvantat. M-am asezat pe o piatra si am stat asa, pana au venit ceilalti, observand imprejurimile, ascultand acest loc:

15

17

16Aici si-a pregatit mormantul parintele. Dansul ne-a zis.

Din 2-3 vorbe, mi-am dat seama ca trecerea pe la schit nu a schimbat nimic in sufletele participantilor 🙂 asa ca am continuat coborarea pe drum, spre Poiana Brasov, ca berbecii. Mai intram si prin padure cand nimeream traseul turistic. Pe turnanta am prins si autobuzul spre Brasov, ne-a luat soferul banii, daca mai stateam sa fim corecti si sa luam bilete de la casa, pleca. De fapt, cand ne-a vazut ca mergem spre casa de bilete a dat sa plece, cand a vazut ca ne razgandim, a oprit 🙂 Bai, in orasele mari ai de-a face cu tot felul de oameni 🙂 Am platit pentru amabilitatea de a-l ajuta si pe el sa bage niste lei in buzunar si am stat in picioare pana in Brasov. Alaturi de alti nefericiti. Noroc ca avea o oglinda si ma uitam des in ea, sa ma vad: „Tu esti ma’?” 🙂 Macar oamenii aia din autobuz nu aveau poate alta solutie, dar noi aveam atatea. Un alt autobuz era peste 30 minute.

O clipa, sa fac o completare: intr-o zi am fost pe Tampa. Duc binoclul la ochi si naiba stie cum se face ca mi se opreste privirea la un domeniu intins cu o constructie de tip palat. De cand am scris o carte, cica saptamana aceasta este gata si chiar m-as bucura… ca m-a terminat din toate punctele de vedere 🙂 … parca ne mana ceva prin astfel de locuri. Asa ca, autobuzul din Poiana Brasov ne-a lasat din nou in Brasov. Am coborat la Livada Postei, pe la ora 18.  Ce sa facem si noi, o luam pe strazi spre domeniul acela vazut de pe Tampa intr-o zi. Bine ca nu am mers toti. Incepea o alta aventura, dupa ce mersesem ca disperatii pe Postavaru, prin soare, partii, incapabili sa facem un popas pentru masa, doar am fost in contratimp, desi nu ne alerga nimeni.

Si o luam prin curtile unor oameni care se uitau cu ochii cat cepele, ce mama naibii e cu noi pe acolo, unde naiba mergem. Inconjuram domeniul, cea mai mai mare parte prin tufisuri si padure, unde in afara de caini vagabonzi si tot felul de personaje dubioase nu are sau nu au ce sa stea, si nu vedem nimic… dar iesim la vreo 2 km de oras 🙂 Nu am gasit pe nimeni sa-si faca mila de noi, sa ne duca naibii la cel mai apropiat spital pentru controalele aferente.

20Cand ne intorceam iar la Brasov 🙂

21Am trecut si pe langa casa acestui scriitor, de care evident nu stia nimeni, bagajele culturale fiind la anumite persoane compuse doar din ce spun unii despre altii. Tipul asta a scris o carte faina, o adevarata drama, despre deportarea sasilor din Romania in perioada comunista. Nu mai stiu exact cum se numeste, dar o am si eu in biblioteca.

In timp ce coboram din nou in Brasov, trece pe langa noi soferul care ne adusese din Poiana Brasov. De data asta se intorcea in Poiana. Va dati seama ce a gandit cand ne-a vazut pe langa oras :))) „Prostii astia s-au intors ca sa vina pe jos”. A urmat o alta asteptare, sa mai luam un alt autobuz spre gara. Primul autobuz in care am reusit si noi sa stam jos, noroc cu ora mai inaintata, putin peste ora 20. Cum se dusese naibii trenul, am asteptat autobuzul spre Bucuresti care era la ora 21. Vreo 40 de minute am stat in picioare, printre altii asteptand sa ne ia si pe noi, nenea cu autobuzul, sa mergem acasa. Jale mare!!! O baba semi-nebuna ne-a impuiat capul cu tot felul de tampenii pentru ca tot noi o bagasem in seama. Nu a tacut o secunda. Cineva dintre noi, i-a dat numele si nr. de telefon pentru ca simteau probabil ambele persoane o nevoie acuta de comunicare. Ce m-as bucura sa sune baba in fiecare zi, pe la 10 noaptea. Nu ai cum sa fii atat de fraier incat sa-ti dai numele si nr. de telefon, asa, la oricine.

Prin urmare, am ajuns noaptea acasa si nu am inteles nimic din ziua aceea! Bine, ca am nimerit drumul inapoi! Vai de capul nostru! 🙂 Dar de acum inainte, fac doar trasee compuse de mintea mea, pe care le schimb cand doresc, cine mai merge bine, cine nu sa stea acasa. Dar o asemenea excursie, nu voi mai face in viata asta!

Sper sa nu citeasca despre excursia asta vreunul de la Castel Film daca mai sunt prin Valea Prahovei sau de la Hollywood, pentru ca ori vin dupa noi, ori incep sa planga de invidie! 🙂

Stiu ca finalul trebuia sa fie de genul: „si ne-am impuscat naibii, sa nu ne mai chinuim atat!” :)) dar na, cine stie, poate altadata! 🙂

Ce voi mai face…si Casele in paragina din Sinaia

Pai, fiind Saptamana Mare voi merge pe la biserica cam in fiecare zi. Sper sa ajung si la Schitul Sf. Ana sa vorbesc cu preotul de acolo. Ma duc pentru ca omul acela desi am scris anumite lucruri despre el s-a facut ca nu vede :)) Merg sa vad si ce vrea sa vorbim …

Poate ajung si la un om pe care il respect foarte mult, la preotul Tanase Benone de la Biserica Jandarmeriei din Sinaia. Dansul a fost decorat recent, de Ziua Jandarmeriei, cu Ordinul „Barbatie si Credinta in grad de Cavaler”. Este de fapt un preot militar aflat in rezerva fara voia lui, un om caruia i s-a facut o nedreptate imensa. Sunt insa eforturi pentru corectarea situatiei, colectivul de jandarmi montani depune eforturi pentru readucerea sa la Centrul Montan din Sinaia.

Am zis sa facem ceva la scara mai mare pentru comunitatea locala si pentru Parcul Natural Bucegi. Cu ceva eforturi (am facut o fixatie pentru cuvantul acesta 🙂 ) avem in Busteni si o filiala a Partidului Verde, venim cu ceva nou, diferit, in urmatoarea perioada. Multi au spus sa „iesim in forta” :))) numai ca nu este nevoie, exista un primar gospodar, care a facut destule pentru oras…pe aici pe la Busteni, curge apa, le recomand acestora sa mai faca din cand in cand cate un dus rece ca sa revina la realitate.

Intr-un oras mic cum este Busteniul, voteaza cam 7000-8000 de cetateni conteaza prea putin partidul, importanta este notorietatea candidatului apoi altele :))) Se spune ca daca vrei sa vezi adevarata fata a unui om trebuie sa-i dai putere, o functie…eu m-am regasit imediat in doctrina Partidului Verde :))) Voi vedea si eu cum voi evolua :))) Deocamdata, am indepartat orice element disturbator pentru organizatie si mi-am adus „aproape toti prietenii”…cum spunea cineva astazi :))) Probabil vom strange cateva voturi 😉 , nu multe, acolo cateva, sa fie 🙂

Au venit la mine si oameni cu dare de mana, cu propuneri, sa cumpere locuri de consilier, adica locurile eligibile, 2 si 3. Din nefericire, pentru ei am participat la toate campaniile electorale din 2008 si pana acum, astfel ca nu pot fi pacalit de oportunisti. Le-am promis ultimele locuri :))) Nu avem ce face cu banii lor, noi chiar credem ca pentru comunitate candidam nu pentru noi insine. Este simplu dar complicat pentru oamenii cu multi bani care inteleg altceva.

Cand s-au vazut pe bara, acesti oameni cu bani au spus ca nu avem nicio sansa…numai ca sansele ni le da Dumnezeu, noi oamenii, doar ne bucuram de ele 😉 Vedem….

Sa trec si la altceva. Intr-o zi prin Sinaia am fost surprins de nr. mare de case aflate in paragina, case retrocedate sau aflate in litigii, case vechi in care nu sta nimeni…Sinaia a fost cel mai afectat oras de retrocedari, din tara. Sute de oameni au ajuns in strada…

Iata si cateva imagini cu asfel de case. Evident ca sunt mult mai multe, le-am pozat pe cele intalnite in drumul meu:

Traseu pe Bucegi: Busteni-Creasta Balaurului-Vf. Omu-Babele-Sinaia

O sa scriu despre traseul realizat pe 1 decembrie, pe care l-am impartit in doua, poze si excursie astazi, maine despre iepurii de la ISU carora le-am pregatit o sumendenie de lucruri 🙂 Credeati ca este buna la altceva linistea aceasta de pe blog vizavi de acel incendiu 😉

Sa va povestesc „excursia”:

De dimineata am plecat din Busteni spre Gura Diham, am mai luat provizii de apa pentru incendiu, le-am recuperat pe cele de la Poiana Izvoarelor care nu inghetasera, surprinzator, 🙂 apoi de la Pichetul Rosu am facut stanga pe marcajul triunghi rosu. La un moment dat am intrat pe poteca ce urca prin Valea Morarului.

Pe la Gura Diham

Coltii Morarului

Si am inceput sa urcam spre creasta, noroc ca era vreme buna cat si peisaje pe masura si nu prea am simtit oboseala. In Poiana Urzicii un urs brun intorcea niste brazde de iarba, dincolo de creasta la vreo 300 m, cateva capre negre se odihneau. Nu s-au speriat de noi si au ramas pe loc.

Mai departe pe creasta

In spatele nostru

Prin zona incendiului

Nu prea departe statia meteo de la Vf. Omu

Statia de la Omu, dar acum eram pe alt versant…spre Babele

S-a propus sa ne intoarcem pe Abruptul Bucsoiului, apoi pe Valea Cerbului, nu stiu de ce dar nu mi-a sunat bine si nu am vrut pe nicio ruta, nici eu nu stiam de ce am renuntat la o cale mai scurta de intoarcere…o explicatie nu aveam 🙂

Aproape de baza salvamontului de la Baba Mare, am vazut pe cineva ca merge spre locul unde se va ridica noul schit. Personajul respectiv se opreste langa crucea prinsa in beton si incepe sa sufle dintr-un bucium. Curios, m-am si dus pana acolo, la el.

Era un calugar cu care am stat de vorba pana la Babele, o sa povestesc intr-un post, cand va veni timpul, ce spunea.

La Sfinx evident turistii „educati”

Calugarul sufland in bucium la Babele

Aici trecusem de complexul sportiv de la Piatra Arsa

Coborare spre Cota 1400, in zare muntii Baiului

Un mic tur de forta :)

Nu am avut cum sa mai scriu pe blog, pur si simplu nu am avut timp…tot felul de treburi apareau continuu, de dimineata pana noaptea…multumesc si in acelasi timp imi cer scuze celor care si-au facut griji si celor carora le-am raspuns tarziu…

Imediat dupa ultimul meu post am adormit. Dimineata suna telefonul de zor, raspund si peste doua ore eram in Sinaia. Am ajuns prin multe locuri de retinut in principal la Stana Regala. Imi place mult locul acela, ma simt bine acolo. Sunt cateva locuri in Bucegi, linistite, calitative… mai jos cateva imagini de la Stana Regala:

Telescopul de pe Stanca Franz Josef, la cateva minute de Stana Regala

Am cumparat doar unul, daca stiam eu ca abia peste atatea zile voi fi liber, luam eu mai multe 🙂

….

Am mers spre Vf. Omu pe la Cerdacul Obarsiei apoi spre Releul Costila si Crucea Eroilor de pe muntele Caraiman, la intoarcerea la Babele era o coada impresionanta de turisti la telecabina. Oricum nu stateam la rand, asa ca am intrat pe o alta usa, dar eu vazand ce frumos este afara m-a tentat parcurgerea Platoului, asa ca…peste o ora de la Babele eram aproape de Cota 1400. A fost ceva de vis, era foarte cald si nu adia vantul, doar eu prin acele pajisti intinse…jos in Sinaia, am ales sa merg cu prietenii la un gratar si abia seara sa ma duc acasa. Asa s-a facut de ora 20, cand primesc un telefon, imprumutasem un telefon fara cartela dar incarcat. Eu zic bine, si ajung la prietena sotiei ca sa mergem la un Haloween, la vreo 40 km distanta, ma schimb, un dus repede, si fuga …decizii neinspirate.

Babele

Sfinxul

Aici se doreste ridicarea unui schit…nu stiu daca se va ridica, dar parintele Ioanichie de la Schitul Sf. Ana, nu prea-i dadea sanse, sustinea ca este asezat chiar in calea vanturilor

In imaginatia unora acesta este un Icar cazut…de unde? De prin cer, de prin minti, de undeva…

…ajung acasa, dorm cateva ore, schimb cateva vorbe cu sotia care era foarte calma, pusa pe glume cu emigrarea mea prin tari asiatice, mananc ceva si il iau cu mine pe Andrei. In viteza, ma opresc la o vila, stau 15 minute si ajung si la un prieten…plecam apoi cu doua masini spre Lacul Bolboci, o vreme hoinarim pe digul lacului, iar pe la masini, ne saturam de mers cu masina si o luam pe jos pre Cota 1000, ne oprim la Hanul cu Ursi, servim masa, si acasa. Il las pe cel mic la domiciliu si plec cu sotia la prietena ei, a noastra, la plimbare…pe la 10 noaptea m-am luat de citit alt dosar.

Cred ca este singurul loc unde DJ 713 recent asfaltat este mai lat, in rest abia incap doua masini…nici nu cred ca vor trage banda pe mijloc

Andrei…alerga tot timpul, pus pe pozne…aici i se paruse lui ca i se vede umbra jos langa apa 🙂

Ca la malul marii…in vara aici statea lumea pe paturi la soare

Lacul Bolboci, cred ca anul acesta a avut cea mai mica suprafata de cand s-a format

Intre toate acestea, am mai facut si altele… despre astazi nu mai am rabdare sa mai scriu :)))

Alergand la Maratonul Pietrei Craiului

A venit si aceasta zi pana la urma…de 1 octombrie, o zi care aducea o noua editie a celui mai vechi maraton montan al tarii.

La start sute de participanti, se discuta de peste 500 de persoane. Au fost prezenti cei mai buni alergatori montani din tara, sportivi de la cluburi, reprezentanti din lotul national, participanti la competitii europene, campioni la „Balcanice”…era normal sa fie asa, fiind cel mai dur si mai vechi maraton montan din Romania.

O organizare de exceptie…daca Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov si-a luat in acest an masteratul cu Marathonul 7500, Lucian Clinciu si ceilalti organizatori ai Maratonului Pietrei Craiului si-au dat doctoratul in acest domeniu.

Conform unor pronosticuri undeva intre locurile 150-200 ar fi trebuit sa fiu eu si alti prieteni :))

Alaturi de Razvan Tache  noul reprezentant al Outdoor Romania, o tanara speranta cu rezultate remarcabile pentru varsta lui. Venise si tatal lui, om extraordinar sa-l sustina…toti il apreciaza pe pustiul de 16 ani 🙂 Am avut un tricou original care nu retine umezeala, adecvat…al Diviziei sud-coreene Zaytun aflata in Irak, adus de un prieten 🙂 Multumesc 😉

In sfarsit, am ajuns vineri in orasul Zarnesti, de acolo se dadea startul in ascensiunea Pietrei Craiului. La sedinta tehnica desfasurata intr-o cladire mare, probabil Casa de Cultura, am aflat toate detaliile traseului, regulile competitiei. Ne-am ridicat nr. de concurs care avea atasat un cip pentru a se lua un timp cat mai exact la sosire, harta si profilul traseului, tricoul competitiei, toate acestea aflate intr-o sacosa cu numele fiecarui participant scris pe aceasta. In taxa platita era inclusa si o asigurare medicala…

A doua zi, la ora 9 se dadea startul. Pentru a se preveni orice accidentare sau iesire din traseu, politia locala, salvamontistii din Zarnesti si cei din Campulung, reprezentanti ai organizatorilor, Primaria si o multime de voluntari, au constituit un mecanism de supraveghere foarte eficient. Din cand in cand un elicopter survola muntii Piatra Craiului. Au fost multe puncte de control pe traseul montan cat si puncte de alimentare in care se gaseau o multime de lazi de struguri, banane, energizante…

Concurenti, o multime, si in fata si in spate, in zona de start

Din loc in loc pe traseu se aflau persoane izolate care au fotografiat concurentii din puncte fixe ore la randul.

Atmosfera a fost una de neimaginat, lume pe la porti strigand, turisti ce incurajau sportivii, in mijlocul strazii cetatenii aveau clopote si pentru fiecare concurent aveau o vorba buna…pe toate traseele turistice parcurse drumetii intalniti se opreau si ne spuneau cat mai este pana intr-un loc, cat mai este pana la un post de control, lumea aflata la iarba verde se ridica sa aplaude…a fost ceva atat de bine pus la punct care a impresionat pe toti, iar plusul a fost dat de atitudinea tipic ardeleneasca.

Nu se putea ajunge in zona de start decat dupa ce fiecarui concurent i se verifica echipamentul obligatoriu. Nu-l aveai nu luai startul. Am vazut si un aspect care arata cat de greu cantareste cuvantul organizatorului, Lucian Clinciu. Un sportiv renumit a incercat sa-si bage prietenul fara echipament prin poarta de acces…adica o procedura romaneasca. Din pacate pentru ei nu le-a iesit faza si cel fara echipament a fost trimis sa-si gaseasca echipament.

Buun! 🙂

Si la ora 9:20 s-a dat startul. Ingramadeala, fuga cat ne tineau picioarele, zbor pe langa portile oamenilor, se duc cei doi kilometri de asfalt, intram pe drum forestier, trecem de Fantana lui Botorog si ne incadram pe un drumeag spre satul Magura. De aici, s-a produs scurtcircuitul. Nu aveai cum sa depasesti pe nimeni, poteca fiind ingusta, si marginita de gardurile oamenilor. Primii trecuti au luat un avans considerabil, ceilalti au pierdut destul timp.

Drumeagul 🙂

A urmat urcusul spre o sa, trecerea pe la punctul „La Table” unde era punct de realimentare: hrana, energizant, apa. Si de aici urcus pana la Vf. Funduri cel mai inalt punct al traseului.

Stana Grind, la kilometrul 11 al maratonului

Dupa aproape o ora eram in creasta, in Saua Funduri

Si varful sus in ceata

Coborand de la varf…daca erai observat ca depasesti pe cineva in acest segment periculos, intins pe sute de metri erai descalificat

Coborarea pe corzi…astfel erau amenajate punctele periculoase

„Urmarire” prin jnepeni

Coborare dificila printre bolovani

Prin Marele Grohotis al Pietrei Craiului, dupa o coborare urma o urcare 🙂

Si am ajuns din urma un domn cunoscut, ce purta tricoul national. Aici este pe drumul spre cabana Plaiul Foii unde era un alt punct de alimentare. Urma o noua urcare abrupta ce a demoralizat pe multi…spre refugiul Diana.

Diana asta este una dintre cele mai injurate femei :)))

Am urcat la refugiu apoi am coborat la Schitul Coltul Chiliilor. Nu as putea spune ca am alergat la randament maxim ca nu s-a putut…dar de aici am fugit ca din pusca spre orasul aflat la circa 10 km.

Orasul Zarnesti

La vreo 5-10 minute dupa ce am ajuns. Cei 41 km i-am parcurs in 5 ore si 46 de minute, adica pentru mine inseamna un timp mare…cele 46 de minute nu aveau ce cauta. Imediat ce am ajuns organizatorii te luau in primire, daca esti ok, iti dadeau un pahar de energizant, iti luau ei nr. din piept, te invitau la un cort unde se serveau placinte diferite, iaurturi, struguri, banane, etc…in cantitati industriale. Daca eu m-am saturat de placinte cu mere va dati seama cat au muncit oamenii acestia…adica eu mananc o tava de placinte cu mere odata :)))) Altceva nu mi-a trebuit 🙂

Si dovada ca pustiul de la Outdoor Romania chiar alearga bine

Primul din stanga este Toma Coconea, cel care s-a clasat pe al doilea loc la un concurs european ce a tinut de prin Elvetia pana la Monte Carlo. Cel din mijloc este un bun prieten de al sau care avea o problema la un genunchi, astfel ca Toma si un alt amic au plecat sa-l sprijine.

Pe drum au mai incurajat si alti concurenti, epuizati de atata urcat si coborat printre bolovani si rape, fara resurse dupa ce urci si ocolesti un intreg munte. Unui prieten i-a spus: „Hai ca intri in primii o suta, gandeste-te ca dupa tine mai vin inca 500” :))

Nu as putea spune cine ar fi avut sanse sa castige si cine nu…totul a tinut de cat de repede ai reusit sa iesi din marea majoritate. Ai fost printre primii 20-30 si ai rezistenta fizica atunci nu mai poti fi ajuns de catre cei care trec de 50. Sunt puncte de blocaj, unde un concurent nesigur tine in loc alte zeci, se pierde timpul…

Doamna din imagine este una dntre cele mai bune maratoniste din tara…am vazut-o la multe competitii sportive

Dupa parerea mea…cea mai frumoasa maratonista prezenta la acest concurs 🙂 Nu stiu cine este sau ce loc a ocupat, dar cum ma jucam eu cu aparatul foto, am observat-o prin zona

Intre timp, adica pana la incheirea maratonului s-au desfasurat si curse ale copiilor, pe categorii de varsta, fugeau viitorii sportivi de iti era drag sa te uiti la ei 🙂

Si pana seara concurentii tot soseau

Dupa venirea pe primul loc a lui Adi Bostan, singurul care castiga orice astfel de competitie in tara, sportivii au inceput sa soseasca dupa un minut, doua, cinci. Nu cred sa fi fost diferenta de 10 minute intre primii 150 de participanti

Si medalia mea a ajuns la locul potrivit alaturi de altele, plus diploma cu locul 35…foarte departe. Cu putin noroc intram in primii 20 dar in niciun caz in primii 10, la categoria Regina cum o numeau organizatorii…

Tricoul competitiei

Deci maratonul acesta s-a desfasurat pe suprafete accidentate, a reunit toata elita sportiv-montana a tarii, a avut o organizare fara cusur…dupa ora 18 ne-am dus la Casa de Cultura sau ce o fi cladirea aceea…unde se serveau paste cu branza si sos, in sala o doamna inimoasa conducea un ansamblu folcloric care a oferit un spectacol neasteptat.

Surprizele s-au tinut pana la miezul noptii…o formatie de dansatoare parca fara oase a stat pe scena cam o ora, toata sala aplauda. Nu ai crede ca un oras mic cum este Zarnestiul este atat de plin de viata. Au fost premiati cei mai in varsta maratonisti, cei cu varste peste 50 de ani, m-am bucurat sa-l vad pe scena pe dl. Stan Turcu, un om extraordinar si pe care il apreciez foarte mult…

Organizatorii au consultat datele personale ale inscrisilor si au dat un cadou participantului nascut intr-o zi de 1 octombrie, a fost premiat si Dinu Mititeanu cel mai experimentat om de munte al tarii, cu peste jumatate de veac prin muntii tarii.

Pensiunea Hora cu Brazi a oferit un sejur celei mai varstnice maratoniste si celui mai varstnic maratonist.

Toti concurentii grupati pe categorii de varsta au fost invitati pe scena, strigati la microfon, poze de grup, invitati speciali care au vorbit despre actiunile lor de montaniarzi…au fost atat de multe lucruri incat sigur fara voie am omis din ele.

S-au pierdut lucruri, telefoane, etc,  cine le gasea nu le pastra, ci le ducea la organizatori care anunta la microfon. In concluzie, ce pierdeai ti se returna deoarece cineva il gasea pana la urma. Chestiile astea de bun simt, lucruri normale vazute drept prostesti de altii care traiesc fara a pune pret pe ceva, ma fac sa cred ca sutele de tineri sau mai inaintati in varsta prezenti la acest concurs, pot schimba cate ceva in jurul lor.

La un moment dat, stateam cu alti prieteni: Razvan Alexe, Cornel Spiridon seful CPNT-ului, etc, pe spatiul verde la un suc, o bere, fiecare ce vroia si discutam. Nu mai stiu ce vorbeam dar astfel de clipe as vrea uneori sa dureze mai mult…poate ca dureaza doar o zi tocmai pentru a pastra amintirile mai puternice!

Cred ca asta a fost ultimul maraton din 2011, urmatorul este la anul prin luna mai :)!

Multumesc celui care a rezolvat toate problemele ce tin de participarea la un maraton atat de complex ca acesta…Numele lui? Vlad Oprea, primarul Sinaiei 🙂

Tisa si Marul de la Stancile Sf. Ana

Stancile Sf. Ana…cel mai vechi loc religios din Valea Prahovei, aici a fost un schit atestat in anul 1453. Presarate de urme ale vietii religioase aceste stanci sunt dovada clara ca in Bucegi au existat sute de ani pustnici care au perpetuat credinta stramoseasca.

In perioada interbelica aici existau o sumedenie de amenajari, astazi nu gasesti o banca macar.

Pseudo-fructe (bace) de tisa

Una dintre cele mai batrane tise din Valea Prahovei si Bucegi. Arborele de tisa, relict glaciar si monument al naturii, are cel mai dur lemn din tara, poate atinge varsta de 2000 de ani.  De-a lungul timpului, arborii au fost taiati in diferite scopuri, astazi aceasta specie nu mai cunoastea o raspandire mare in Carpatii Romanesti. In Bucegi se intalnesc palcuri izolate. Tisa, contine diversuri otravuri, prezente in trunchi si crengi.

Marul de la Sf. Ana, conform tratatelor de specialitate este marul aflat la cea mai inalta altitudine din Bucegi (1110m). De asemenea, arbori fructiferi se mai gasesc si in alte locuri prin Bucegi, un corcodus la aproximativ 1300 m altitudine…

Din cate stiu eu, anul acesta este prima oara cand acel mar are si fructe.