S-au intamplat sau se intampla prin Valea Prahovei

Viata aceasta, cu bune sau mai putin bune pentru unii este doar matematica. A cifrelor, a relatiilor, a banilor, cu minti captive in forme geometrice perfecte. Daca stai sa te gandesti, traim intr-un sistem impus de noi, creat de noi. Inainte de a pasi pe treptele civilizatiei, in natura nu existau patrate, dreptunghiuri, bani etc. Noi am inventat totul. Nu am putut schimba faptul ca la fel murim… ca la inceputuri. In vreo suta de ani, probabil reusim sa nu mai murim 🙂

Ma uitam ca Andrei Plesu a renuntat sa mai scrie articole intr-un cotidian pe motiv ca este inutil. Oricum peste un interval de timp nimeni nu-si va mai aminti de aceia care pentru el erau subiecte. Mi se pare valabil, omul isi vede de batranetea lui. Dar, pana acum, aceste alegeri ale sale, de a scrie, erau pentru sine, pentru altii sau reprezentau o directie impusa inconstient de sistemul in care traim?!

Cred… ca peste timp, va supravietui din noi, doar ceea ce lasam in altii si pentru altii, la modul concret, tangibil.

La sfarsitul saptamanii trecute, s-a stins din viata profesorul de romana, Ion Floricica din Sinaia. Cu o activitate de decenii la catedra, generatii de elevi trecuti prin mana lui, un om sufletist, o valoare venita din trecut care a supravietuit si in prezent pentru mult timp. Parea etern, parea acelasi de cate ori il vedeam. Intreaga sa familie avea aceeasi eleganta, acel bun simt specific inaltei educatii. Este un privilegiu al vietii sa cunosti astfel de oameni. Fiecare om cu care ne intersectam in aceasta viata, vine pentru a ne mari cunostintele despre noi insine in primul rand.

Dar, mai devreme sau mai tarziu, toti vom face acel pas spre dincolo. Dumnezeu sa-l odihneasca! E multa analiza daca ne traim viata asa cum trebuie…

Tot in ultimele zile, Salvamontul din Busteni si-a continuat activitatea de refacere a marcajelor si traseelor turistice din Bucegi, intrerupand-o de cateva ori pentru salvarea unor persoane. Fie localnici care s-au intalnit cu ursul pe vreun traseu, fie turisti accidentati, cazuti in rape, cu diverse traumatisme. Unele din aceste situatii au fost detaliate pe pagina lor de Facebook.

Se intelege ca in perioada urmatoare, are loc la Predeal o mare actiune de remarcare a traseelor statiunii. Trasee care merg in 4 munti 🙂 deci e mobilizare mare.

Ma gandeam la o discutie auzita la dezbaterea cu legea turismului, discutie initiata de actualul senator Emanoil Savin. Nu ai cum sa scoti la pensie un salvamontist la varsta actuala de pensionare. La peste 60 de ani el nu mai este compatibil total cu activitatea de salvare. Ar trebui schimbat ceva…

De altfel, chestia aceasta cu iesitul la pensie mi se pare o mare bulibaseala. In primul rand ca daca ai azi 25-35 de ani trebuie sa-ti scoti din cap aceasta poezie. Peste 20-30 de ani ma indoiesc ca va mai avea statul capacitatea de a plati pensii. Poate chiar mai devreme, asa ca, ceea ce faci cu mainile tale aceea si ramane, nu promisiuni ca pe viitor nu stiu cine ce pensie iti da.  Plus ca dupa mintea mea, ar trebui scoasa posibilitatea pensionarii la 40 si ceva de ani, ca nu stiu in ce arma ai servit. Cand esti in puterea varstei, experimentat, mi se pare absurd sa poti sa iesi la pensie doar asa, dupa criteriul varstei. E o prostie. Pentru categorii din acestea, plus Salvamont, un 55 de ani mi se pare corect, dar nu 45 🙂 Vezi barbati in toata firea, apti, sanatosi, umbland pe strada sau la cules de macese, cica la plimbare, ca sunt la pensie :))

Eu cred ca un om in firea lui, trecut pe la scoala, neaparat pe la scoala pentru ca tot ce faci in viata este sub acest semn, nu se limiteaza la pensie. Vrei nu vrei, educatia, bunul simt, sunt criterii decisive, ca poti constientiza aceste lucruri sau nu, ele tot decisive raman si fara sa stii. Te gandesti la pensie, ca la o solutie pentru batranete. Dar daca tu faci din asta un obiectiv de cand intri in campul muncii, te limitezi incredibil. Societatea comunista a produs tipare, s-au tot copiat lucruri, stari, situatii, pana in prezent. Cei cu mintea mai deschisa au facut pasul si le-au depasit, constatand realitatea si siguranta viitorului. Pensia este un lucru asa, in viitor, nu trebuie sa devina un obiectiv principal.

Ceea ce mai trebuie sa subliniez este ca autoritatile la Busteni, au acordat si in acest an atentie educatiei, deschizand anul scolar de o maniera proprie, autentica. Acum nu mai este nicio campanie electorala ca sa se traga alte concluzii, sa existe interpretari. Toate unitatile scolare de pe raza orasului sunt moderne, utilate, arata impecabil. Suplimentar, fiecare copil de la gradinita si pana la clasa a VIII-a, a primit de la Primarie cate un ghiozdan cu rechizite si caiete. Cu siguranta, mai toti parintii si-au trimis la scoala copiii echipati corespunzator. La fel, cu siguranta ca pentru multi altii, acest gest al administratiei locale este de apreciat si nu stiu in cate orase se mai procedeaza la fel.

Mesajul autoritatilor este evident, suntem in alta dimensiune, important este ce va fi si ce facem pentru acest „ce va fi”.

Deschiderea anului scolar in cartierul Poiana Tapului (Busteni)

In acest dreptunghi al scolii am stat si eu 8 ani… cate careuri, cate momente, cum in fiecare an ne mutam in alt loc, pe masura ce ajungeam in alta clasa.

Oficialitati locale aplaudand strigatele de bucurie ale celor care au intrat in clasele pregatitoare. De la dreapta la stanga, dupa d-l Bitoiu cel cu aparatul foto, vin un reprezentant al Inspectoratului Scolar, directoarea scolii d-na Vasilescu, ce ne mai bucuram ca la noi la clasa, nu a ajuns cu tainele matematicii, preotul paroh d-l Grosu. Parintele Grosu este paroh peste Poiana Tapului… un ajutor al sau este de vreo 4 ani si baiatul meu cel mai mare, Andrei, care acum e clasa a VIII-a. Adesea eu il mai necajesc spunandu-i sa nu se deprinda cu „manierele” parintelui, cu niste buzunare cam mari dupa cum se spune. Tot adesea, Andrei se supara, ca nu e adevarat, ca parintele este un om foarte bun, care-i invata doar lucruri bune… 🙂

In imagine ii mai vedem pe primarul Busteniului d-l Ghita Irinel, viceprimarul d-l Nae Savel, consilierul local d-l Toma Andronel, fost profesor la aceasta scoala timp de decenii si fostul meu diriginte.

Discursul primarului. Langa acesta il vedem pe d-l viceprimar, probabil cea mai experimentata persoana in administratia publica locala de pe Valea Prahovei. Cred ca o poate spune oricine, la Busteni, viceprimarul este un exemplu de stabilitate, de drum unic. Mie mi-a facut mereu impresia unei persoane dedicate, foarte serioasa.

Aici avem discursul reprezentantului Politiei Busteni, d-l Alin Robu, o persoana foarte cunoscuta prin colectivele scolare. Nu vine doar la inceput de an ci adesea pe la ore, unde indruma, invata copiii, manifestand interes si solicitudine… in conditiile in care sectia de politie a orasului mai are o mana de oameni. Restul au iesit la… pensie 🙂 Nu reusesc sa inteleg cum statul prefera sa scoata niste oameni perfectionati din sistem, in puterea varstei, sa-i tina acasa platindu-i. Faza cu pensia la 45 de ani ar trebui scoasa, e total anormala.

Consilieri locali cu „radacini” la aceasta scoala. D-l Mihai Totpal, la stanga, unul din creatorii brandului Mervani, fostul sef al Centrului Roman de Mediu si d-l Toma Andronel care mi-aduc aminte ca a plecat de la scoala din Poiana Tapului dupa Revolutie, devenind viceprimar al orasului.

Rares cel mic deja e in grupa mare. Aici era sub impresia momentului, langa mamici si d-na educatoare.

D-l Toma era profesor de educatie fizica, avea elevi care obtineau tot felul de diplome si medalii la concursuri judetene si nationale. Era un perete plin cu aceste trofee scolare. Mobiliza clasele mai mari la refacerea terenului de sport si a imprejurimilor acestuia. Nu era el prea apropiat de copii dar stia sa-i uneasca si sa-i mobilizeze. Inainte, parca profesorii aveau o anumita nota ce impunea respect, erau niste modele pentru elevi. In timpul cand era viceprimar s-au montat tribune la terenul de sport de la aceasta scoala.

Deci 🙂 vremurile trec, vin, important este sa nu le trecem doar pentru noi ci si pentru altii. Vazusem o stire cum s-a dus un tip care are afaceri cu energia verde sa monteze panouri solare la o comunitate izolata. Le-a adus la oamenii aceia energie electrica pe banii lui. La aproape 100 de case a montat panouri, ca asa a vrut el. Asa i s-a parut lui normal. Cand vezi asa ceva, iti dai seama ca nebunia aceasta de 27 de ani cu progresul si vanzarea tarii la bucata, nu a ucis chiar totul in noi si nici pe toti dintre noi.

Anunțuri

Incendiul din Bucegi-Creasta cu Zâmbri, lectie deschisa despre incompetenta autoritatilor cu atributii in Parcul Natural

Am fost ieri pe Creasta cu Zâmbri, si nu pe o inaltime montana de unde isi exprimau tot felul incompetenti parerile, deci vorbesc in cunostinta de cauza.

In noaptea de 15-16 iulie 2012, cerul Bucegilor a fost brazdat de nenumarate fulgere. Putin dupa miezul noptii, un consilier local din Busteni anunta pe Facebook „foc pe Claia Mare”. Pana dimineata, mai multi internauti si-au dat cu parerea, dupa ce au sunat la 112, pompieri. „Am sunat la 112 si mi-au zis ca stiu despre foc, dar sunt niste turisti care isi semnalizeaza prezenta”. Sa dai foc vegetatiei este cel putin un mod ciudat de a-ti semnaliza prezenta :))

Aceasta este insa una din scuzele frecvente cand vrei sa iesi din post linistit si sa te duci acasa, nedorind sa-ti faci treaba pentru care esti platit din banii cetatenilor. Zilele trec, focul ardea mocnit, cei de la telecabina Busteni-Babele si alti oameni de munte semnaleaza focul. Informatiile sunt inexacte, o patrula a Administratiei Parcului nu reuseste sa localizeze focul, in vasta zona salbatica a Abruputului Nordic al Jepilor Mici. Alte institutii nu au nici cea mai mica problema.

Intr-o zi, focul izbucneste cu putere, se da alarma, ISU Prahova precizeaza ca ei au fost anuntati de catre cei de la Parcul Natural, la mai multe zile distanta… Acestia, s-au exprimat in acest mod ca sa-si suplineasca incompetenta dovedita la toate incendiile din Bucegi la care au participat in ultimii ani, pasand vina catre alta institutie.

Creasta cu Zâmbri

Se mai poate spune si altfel, dupa mine, de la mine citire 😉 … s-au tot jucat unii cu focul prin Bucegi, de-a provocat incendii in diferite scopuri si au dat vina pe turisti inconstienti, pana cand au primit un incendiu pe masura. Foarte probabil, la acest incendiu de pe Creasta cu Zâmbri, nu a existat nicio regie…la celelalte de genul: Babele, Bucsoiu, Parcela 14, incendiile au fost provocate cu bunastiinta. A fost si politia la ultimul incendiu, a facut poze, posibil si cercetari, rezultatul a ramas neschimbat: accident, turisti inconstienti, posibil cauze naturale.

La aprecierea mea, este foarte posibil ca piromanii sa execute ordinele cuiva cu diverse interese prin Bucegi. Nu-i va prinde cineva decat atunci cand vor face o greseala…pana atunci sunt liberi. Autoritatile ar trebui sa iasa din lentoare si sa-si puna problema, ca exista cineva care pune foc prin Bucegi.

Revenind la Creasta cu Zâmbri trebuie sa aduc in discutie si fatalitatea romanului „nu ne mai scapa nimeni in caz de ceva”…intr-adevar, judecand dupa ce am vazut ieri, nu avem nicio sansa. Angajati ai statului, fara spirit de echipa, iresponsabili, indolenti, neprofesionisti, ce fac parte dintr-un sistem pagubos…al pilelor. Ce sa faca acestia pentru interesul general in afara de betii, furt din bani publici, tras chiulul, inventat pretexte copilaresti pentru a-si ascunde lacunele, dat interviuri prin care induc in eroare opinia publica.

O sa va spun trei lucruri care imi vin in minte, acum, repede:

– s-a spus ca nu exista poteca, ca este o zona abrupta. Tin sa va amintesc ca pe la 1890-1900 in cartea „Vraja Bucegilor”, Nestor Urechia scria despre poteca din acea zona, denumita „Braul lui Raducu”. Deci este poteca prin acea zona de ceva vreme…doar de „vreo” 100 ani 🙂 Anumiti angajati ai statului, abonati de muti ani la banul cetateanului, nu stiu acest lucru. Pentru curiosi, cautati pe net, excursii, drumetii pe Braul lui Raducu, si o sa vedeti cata lume merge pe acolo si cat de lata este poteca. Mai trebuie sa-i dai cu vopsea si traseul poate deveni unul turistic, fara probleme prea mari…adica cine merge la Vf. Omu venind pe vaile invecinate varfului nu are nici cea mai mica problema de deplasare pe Braul lui Raducu. In afara de mincinosi nu au ai cum sa-i definesti.

Braul lui Raducu

– intr-un comunicat, cei de la ISU au spus ca au izolat focul, au sapat santuri. Nu au sapat nimic, ma intreb de ce naiba tot insista cu sapatul si trag dupa ei cazmale nefolositoare in zona montana? Daca asta stiu, atunci sa-i cheme cineva pe la santiere arheologice, canalul Siret-Bucuresti, nu au ei ce cauta in Bucegi.

– l-au indus in eroare pe primarul Busteniului, ca vine incendiul peste oras, ca arde tot muntele, ca nu se poate interveni si omul a sunat dupa elicopter in toate directiile. Pana la urma au gasit o solutie de compromis, un elicopter M.A.I. sa arunce saci cu apa…ca doar Savin are un cuvant greu.

La cateva zile dupa ce s-a constat amploarea incendiului, constatare vizuala, pacalicii in hainele statului s-au speriat si au zis ca terenul care arde apartine Casei Regale…asa ca…se subintelege. Sa vina Casa Regala sa-l stinga. In teren, cativa jandarmi, angajati ai Parcului Natural, salvamontisti, voluntari, neinsumand nici in cele mai fantastice vise numarul de 100, propagat prin presa, au facut un culoar, au taiat jnepeni, pentru ca focul sa nu se extinda. Actiunea nu a avut succes din ce am vazut ieri, pentru ca, acel culoar a fost prea mic si materialul lemnos nu a fost evacuat. Va spun mai jos unde trebuia evacuat.

Ieri, la telecabina din Busteni am aflat ca vantul impiedica buna functionare a instalatiei, motiv pentru care am pornit de jos in sus spre foc si nu invers cum intentionam. Intr-o ora de la telecabina eram sub Creasta cu Zâmbri pe valea de sub aceasta. Altora nu le-a venit ideea aceasta si au ocolit cu masina prin Saua Dichiului, apoi au coborat in Braul lui Raducu pe suprafetele inierbate ale unui fir al Vaii Comorilor…venind apoi prin Saua Claii Mari.

Spre incendiu

In timp ce urcam vedeam elicopterul aruncand, asa cum ma asteptam, saci din plastic care se rupeau la contactul cu ramurile copacilor, pini, zâmbri, jnepeni. Pilotii, incontestabil profesionisti, stiau ce sa faca, cum sa faca, actiunea insa…o mare stupizenie, o risipa de bani.

Ca exemplu, doua elicoptere, unul strain si unul romanesc pornesc sa distruga un sat. Strainii lanseaza rachete, noi, romanii, deschidem usa elicopterului pentru a executa o actiune de bombardament cu bolovani de diferite dimensiuni. Asa a fost si cu elicopterul pe Creasta cu Zâmbri…un „bombardament” fara sens. Sacii din plastic ramasi, coroborat cu vantul puternic si curentii produsi de elicopter intretineau incendiul sau constituiau o sursa buna de revigorarea a acestuia.

CUM AR FI TREBUIT PROCEDAT! Daca aveam niste reprezentanti ai statului normali.

Directorul Parcului Natural Bucegi, dl. Horia Iuncu, trebuia sa-l sune pe acel primar din raza incendiului, respectiv primarul Busteniului, sa-i ceara sprijinul. Cel mai bine era sa-i ceara un spatiu, o camera la Centrul Cultural.

Suna apoi pe seful ISU Sinaia, seful Salvamont Busteni si pe cel de la Salvamont Prahova, Jandarmerie si Politie din zona, Directia Silvica si Ocolul Silvic si-i chema apoi la o intalnire. Daca flacarile se vedeau din oras era limpede ca problema era una grava. Si, daca acesti oameni erau responsabili, constienti ca reprezinta statul, comunitatea, lasau pentru un timp alte treburi si veneau.

In paralel, trebuia trimisa o echipa de 2 oameni pe un versant opus, dotati cu un telefon, o tableta, mancare, un cort la ei, iar la fata locului o alta echipa sa culeaga date clare. Nu sa actioneze haotic, hei-rupist, cu bietii soferi de taximetrie montana incarcati cu apa, mers cu bidoane cu apa in spate…nu am depasit faza de gandire medievala.

Telefoanele, tabletele au suficiente aplicatii sa primesti poze, sa vezi live, mai ales ca este semnal in acea zona si cea de vizavi. La Centrul Cultural, cei prezenti ar fi putut vedea ce arde si cum arde, dispune masurile ce se impun, tinand cont de propunerile celor din teren care trebuiau sa fie de asemenea oameni normali, nu tot felul de speriati de bombe imaginare.

Un om normal, cunoscator al muntelui, cu simt de raspundere ar fi observat un lucru: ca arde indeosebi versantul estic si creasta acelei uriase stanci. Si daca arde primul lucru este sa ai grija sa nu se extinda. Daca versantul estic al Crestei cu Zâmbri ar fi ars in intregime, lucru greu de presupus pentru ca este aproape vertical, si nu sunt prea dese culoarele de legatura dintre copaci, nu ar fi fost nicio problema. Copacul ce ardea ar fi cazut in vale, valea pe care am urcat si care este stancoasa, neexistand vreun pericol de extindere. In acel loc o echipa de 4 oameni ar fi ridicat un mic zid din bolovani ca sa nu ajunga bucati de jar mai jos, accidental. Adica o sansa la vreo 200 🙂 dar ca masura de prevedere. Au chemat elicopterul sa stinga incendiul de pe acel versant, actiune ce trebuia lasata la final. Preocuparea principala ar fi trebuit sa fie indepartarea vegetatiei lemnoase de pe creasta. Tot ce era creanga, lemn fumegand trebuia scos pe poteca, adica la o distanta de 100 metri si…aruncat in acea vale stancoasa, unde putea sa arda mai departe sau putea sa nu arda, nu conta, altceva nu avea ce sa ia foc. Prioritatea trebuia sa fie: sa nu lasi focul sa intre in jnepeni, daca intra in ei este foarte, foarte greu de stins.

Versantul estic

Cand am ajuns ieri, ardeau exact acei jnepeni taiati pentru a fi trasat un culoar. Trebuiau taiati mai multi jnepeni si lasata goala o suprafata mai mare de teren iar lemnul taiat trebuia evacuat. Apoi scopul principal limitarea incendiului ar fi fost atins. Pe versant se putea cobori cu o coarda, taiati cativa copaci situati mai aproape de cei aprinsi si incheiai si acest subiect. Vorbesc din cele vazute la fata locului, un loc unde niciun sef de institutie nu a ajuns, un loc unde a fost nevoie sa se aduca voluntari din Bran, pentru ca din Busteni se pare ca nu erau doritori. Ce este drept nici nu stie cineva cum sa faca o organizare in folosul comunitatii…niste bani europeni de capusat daca se poate!

Valea, o buna bariera in calea extinderii focului

Jnepenii taiati ardeau in doua locuri, cu flacara…de regula, jneapanul poate arde fumegand zile in sir

Incendiul ar fi fost stins de cel mult 20 de oameni cu tragere de inima in 2 zile. Prin stins inteleg in principal actiunea de defrisare in jurul crestei si taierea catorva copaci de pe versant…important este in prima faza nu sa combati efectul ci sa anulezi cauza.

Angajatii Parcului, doi de la ISU, voluntari din Bran…iata-i pe cei 100 din presa 😉 … 1, 10,32, 78, 100, hai ca sunt toti!

Ieri, ardeau cu flacara jnepenii. Am turnat cei 6 litri de apa pe care i-am adus, am mai gasit 2 intr-un bidon pe acolo, nu era nimeni prezent…si l-am lasat fumegand, pana au sosit cei de la Parcul Natural cu voluntarii din Bran, 2 de la ISU (deja traim istorie reala daca au ajuns ei acolo, notati in cartile de istorie aceasta fascinanta marturisire!) si un padurar…vreo 10 persoane, cu drjube, apa si topoare. Daca nu arunca crengile taiate in acea vale, dar nu de-a dreptul ci sa mearga pe poteca mai in sus, nu stiu cum vor reusi sa-l stinga definitiv. Asa, jneapanul poate parea stins si il vezi dupa 5 zile arzand in flacari mari.

In spate lor, Georgica padurarul 🙂

Elicopterul putea fi folosit de vreo 2 ori poate, sa stinga flacarile de 2-3 metri cum s-au zis ca erau…dar chiar si asa, focul ardea intr-un loc, defrisarea avea loc la 30 metri distanta…mai bine distrugi 100 mp de jnepenis decat sa-ti arda 1000 mp si sa nu stii apoi cum sa-l limitezi, focul. In plus, elicopterul a umplut de plastic jnepenii, daca incendiul se va propaga, va arde bine plasticul cu jnepeanul, am vazut ca „se inteleg” bine 😉

Vreo 3 zile a intervenit elicopterul, va dati seama ce factura uriasa va trebui platita…de noi sau de Casa Regala. Fara incompetenta si delasare, pe sistem „noi nu schimbam lumea” incendiul ar fi fost lichidat de o mana de oameni de munte.  Cu cineva responsabil care sa coordoneze actiunile si cu oameni constiinciosi, lucrurile ar fi stat altfel…le-a placut sa-i vada lumea pe la televizor, lamentandu-se. Pe toti care i-ati vazut miorlaindu-se la microfoane, sa stiti ca ei si sefii lor nu au ce cauta ca angajati la stat.

Inexistenta poteca, nu este cale de acces…o vezi si din avion. Ea te duce chiar la Creasta cu Zâmbri

Niste regii de prost gust, cu munca in zadar, stiti, munca din aceea prosteasca la fel ca in armata…ca sa nu stai adunai frunze. Asa si acum…ca sa arate ca fac ceva, umpleau saci cu apa, mergeau cu masinile chipurile „la interventie”, „in misiune”. Va dati seama in ce lume fantezista li se invart mintile? Va dati seama cat de putred este acest sistem corupt al statului, cu angajati adusi pe alte criterii decat cele profesionale?

La fata locului, pentru ca tot vorbim de inexistenta unei poteci prin acea zona 🙂 a fost si inspectorul Clementin de la Parcul Natural. Omul acesta are pe la 100 kg si a ajuns fara probleme, la fel si altii cu tragere de inima. In schimb, anumiti jandarmi, pompieri, alti angajati ai statului, mult mai tineri nu au vrut sa mearga, gasind tot felul de tertipuri. Intr-o tara normala, acum trebuia facuta curatenie in unele institutii. Sa plece la alte treburi aceia care nu au mers la incendiu si care nu au o explicatie argumentata. Lucrurile vor merge insa mai departe, toti incompetentii vor fi felicitati, Ocolul Silvic va multumi ISU, ISU pilotilor, Jandarmeria Salvamontului, unii altora, si actele vor arata bine fiind toti de comun acord. Nu ar fi rau sa i se sugereze primarului din Busteni, dl.Savin, sa mai faca pe cineva „cetatean de onoare” al orasului 🙂 Acum ar exista si motivatie „a salvat orasul, muntele, de foc”. Stiti doar ca la Busteni este deschisa cu fonduri europene o fabrica de cetateni de onoare, unde acestia se fac pe banda rulanda. Si conform cincinalului  trebuie indeplinit si planul…o lume, un oras numai din cetateni de onoare :)) Nimeni sa nu mai plateasca vreun leu statului, toata lumea sa ia terenuri free pe Valea Cerbului :)) Sa nu va inghesuiti…ca sa nu faceti buba la picioare, asteptati „umpic” :)))

Abisuri, si de o parte si de alta, a potecii :)) Data viitoare o sa imi iau ceva sa ma leg la ochi…ca mi se face rau de atata inaltime :))))

Saci scosi de mine de prin jnepeni, cca. 30 bucati si dusi mai departe de zona focului.

Pe aici au coborat oamenii din imaginile de mai sus, adica prin partea superioara a Vaii Comorilor

Astea fiind spuse, nu-i mai credeti pe aceia care vorbesc pe la televizor…nu stiu decat sa minta pentru a-si acoperi lacunele profesionale.

Cititi si din alte surse:

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/o-noua-interventie-a-elicopterului-mai-la-incendiul-din-bucegi-271366.html

Veti observa cum cel de la ISU vorbeste despre „terminarea unei fasii de protectie”…ati vazut vreuna prin imaginile mele, de la fata locului? Omul bate campii si abureste lumea cu un limbaj cu termeni militari. Ati vazut cumva ca focul arde doar „intr-o zona foarte abrupta”? Cititi si ce mai preciza omul acela, maior la ISU, cu panta de 80%, ce i se spunea si lui ca visau unii, altii 🙂

Mai cititi cat de fraieri sunt, cu apelarea la sprijinul unor tari vecine, cu derogari de zbor… luati va rog nota de aceasta LECTIE DE PROSTIE AUTOHTONA! Are de toate…mai ales final, cu 100 de persoane care lichideaza incendiul…i-am numarat, mai numaratii si dv, ca am obosit, asa sunt de multi! Eu zic ca poate am gresit si ca parca erau mai multi de 100, eu asa zic…daca stau sa ma gandesc umpic si nu un pic, erau cu mult mai multi. Adica erau multi-multi, incendiul nu a avut nicio sansa…Domnilor sefi de institutii, sa le dati prime celor 300, m-am gandit eu bine si sigur cei 100 vor fi prin acte 300, si lor si dv. Fara ei, voi, nu stiu ce ne-am fi facut…

De aceea se nasc cate unii ca sa faca diferenta! 🙂

Vinerea muzicala 9, Zapada in Valea Prahovei, Telegondola de la Sinaia functioneaza, Drumul Cotei 1400 este deschis, Inaugurarea locuintelor sociale din Sinaia

Motto:
Chestia cu postul mi se pare ipocrizia supremă a unora care, înfrânându-şi ispita cu chin, de parcă şi-ar fi smuls limba, se ţin departe de merinde, dar nu şi de la a-i “colinda” pe alţii în gânduri cu ochi piezişi!
Cred că ar trebui să ne curăţăm mai degrabă sufletele, ale unora demult nemaifiind fără de prihană.
Cred că ar trebui să învăţăm a ne recrea, pentru că despre asta este vorba în taina Crăciunului…este Creaţie din Nou; ne recrează…de mai vrem, de mai putem, de mai înţelegem această taină.

Cred că ar trebui întru ascultat să trecem mai des unii printr-alţii, lucru la care unii au renunţat demult…cred că ar trebui să înţelegem cum sa reînvăţăm să renegociem nişte sensuri, ale unor cuvinte, cum ar fi :”am întâlnit” ceea ce nu’i totuna cu a fi ştiut a privi mai întâi de aproape iar apoi pe dinăuntru, acel suflet, acele suflete.
Cam despre asta ar trebui in această vreme…nu doar una a colindelor în sunete, ci a colindării prin noi, prin alţii, cu un văz desăvârşit şi pur.” Acestea sunt gandurile unei persoane ce scrie pe blogul meu. Voi folosi acest motto la toate postarile pana de Craciun, drept exemplu cum ar trebui sa fim in aceasta perioada!

Vinerea aceasta o sa scriu si ceva mai mult…si sa fiti atenti 🙂

Mai intai, veniti la munte, ca este zapada, se si schiaza, sunt recomandate plimbarile prin padure 🙂

Brad deja impodobit 🙂

Sa asculti, in liniste, glasul zapezii…vorbind sub picioare mergand

Pentru cei care nu au crezut ca se rezolva problema gunoaielor de la barajul din zona Valea Rea-Prahova, trebuie sa spun ca s-au dus la fata locului comisarii Garzii de Mediu…si, „s-a impus masura de interzicere a deversarii deseurilor retinute pe sitele gratarelor in cursurile de apa, respectiv raul Prahova”.

Asa era inainte, priviti ce mizerie era mai jos de baraj, ridicau gratarele si scapau de gunoaie

Priviti ce curat este acum :)) Nu este bine asa? Se poate…cu putin spirit civic… 😉

Aceasta este regula, intai informezi, avertizezi, apoi vine amenda. Si acum este de mine :)) Urmatorele luni pe acolo voi fi cu ochii, sa-i ajut sa ia o amenda cat mai mare. Ca interesul acesta pentru a strange gunoaiele i va tine un timp, eu cred ca vreo doua-trei saptamani.

Deci cine mai zice ca nu se poate schimba nimic atunci sigur are o problema, cu el insusi! S-a obisnuit asa! 🙂 Tone de gunoaie se duceau la vale, anual! Ce bucurie o fi fost pe angajatii de la acel baraj cand s-au trezit dupa atatia ani de liniste cu reprezentantii Garzii :))) Iepurasii cum dormeau :)))

Mai raman clonele care au fost la incendiul din Bucsoiu, asteptam 🙂

O melodie pentru un prieten care este enervat ca prietena lui este grasa si-i reproseaza asta mereu…de parca are vreo importanta ca cineva este gras sau slab. Important este sa fie Om!

Si ultima melodie este pentru toti aceia care se simt singuri…de fapt nu sunteti singuri niciodata. Cine se simte singur da un semn, mai vorbim seara si luni cred, nu este ceva stabilit cu exactitate, vine pe munte cu noi, undeva pe aici pe aproape, nu sa inotam prin nameti, chestii d-astea 🙂

Daca vreti sa urcati din Sinaia spre Cota 1400 sa aveti cauciucuri de iarna, lanturi. Uitati cum arata drumul 🙂 Este mult mai accesibil ca in anii trecuti!

Si la un concurs de ochi, cel de mai jos a luat cele mai multe like-uri, 27 cu avans de 11 puncte inainte de locul 2.  Ce-am mai ras ieri pe tema asta…si cum din cauza „concursului” de pe FB era sa lucram si luni si marti :))

Bine, nu este ochiul suprem, dar cineva a scris ca este un glob ocular in 5 culori…nu am mai auzit asa ceva.

O stire din Politica:

Cum era de asteptat, presedinte al PNL Prahova a devenit nimeni altul…decat cel la care se astepta toata lumea 🙂 Mircea Rosca, seful sucursalei Hidro Prahova Sinaia.

Si vesti importante din Sinaia. Voi reveni cu un post pe masura, cu poze si detalii despre aceasta zi cand s-a scris o pagina de istorie locala in Valea Prahovei.

De un curaj putin intalnit, primarul orasului Sinaia, Vlad Oprea…a pus in functiune telegondola. Deci turistii care vin in Perla Carpatilor se pot bucura acum de sarbatori, de aceasta instalatie de transport pe cablu ce face legatura intre Sinaia si Cota 1400. A reusit, a dovedit ca poate, comentariile nu isi mai au rostul 🙂

De asemenea, astazi, a fost dat in folosinta la Sinaia un bloc de locuinte. La inaugurare au participat primarul Vlad Oprea, oficialitati locale, secretarul general din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, George Nastasia -dumnealui este bustenar, sta la circa 10 minute de mine, nu ar fi rau, acum mi-a venit ideea, sa merg pana la dansul acum de sarbatori, poate-poate i pune pe liber pe cate unii cu atributii in Bucegi care nu fac nimic, ia sa o fac si pe asta, ca avem mai multi prieteni comuni- , asa…si au venit si prefectul Adrian Dobre, deputatul de Valea Prahovei Cristian Burlacu, au fost si multi cetateni…o sa detaliez intr-un post mai detaliat aceasta zi stiu ca unii nu cred, dar a fost istorica, o sa vedeti de ce…

Cam asta ar fi!

Un Craciun plin de bucurii alaturi de cei dragi! 🙂

REVISTA PRESEI LOCALE – PRIVIRI IN CURTEA ALTORA

Primul ziar din care citez astazi este:

1. Ziar de Sinaia – cel mai vechi ziar din Valea Prahovei

Prima pagina a saptamanalului ilustreaza atitudinea unor alesi locali, in prim plan fiind o noua masina a puternicilor orasului parcata ilegal pe domeniul public. Evident nimeni nu a avut curaj sa-i blocheze rotile.

Ceva mai jos, tot pe aceiasi pagina citim un articol foarte interesant despre panourile publicitare din orasul Sinaia si modalitatea ciudata de amplasare a acestora, autorul invita pe cei care vor sa faca verificari „sa ia act de toata reclama stradala existenta, dupa care sa verifice facturile emise de Primarie”.

Observam si un titlu de senzatie, „Insurateii din Primaria Sinaia” dezvaluiri pe viitor vor fi facute de primarul Busteniului.

In pagina urmatoare citim o reclamatie efectuata pe un site, adresata primarului din Sinaia, motivul redarii acesteia fiind „Uite de-asta continuam sa scriem”. In acea petitie online autorul il trage la raspundere pe primarul Sinaiei.

Pagina 3 cuprinde un articol referitor la deputatul Cristian Burlacu si este intitulat „Cine minte si de ce! Candidatura lui Burlacu la fotoliul de primar al Sinaiei sau frica afecteaza grav judecata celor care au , acum, orasul in gheare”. In acest articol se demonteaza afirmatiile din ziarul apropiat puterii locale si se demonstreaza negru pe alb, printr-un certificat de atestare fiscala ca firma Marami Construct nu are datorii.

In pagina 4 apar primarul si viceprimarul din Busteni in mijlocul unor copii cu ocazia zilei de 1 iunie, si se arata ca indiferent de criza trebuie gasite resursele pentru a face o bucurie celor mici, nevinovati in toata povestea asta cu declinul economic al tarii.

Dintr-un articol de pe pagina urmatoare aflam ca Drumul Nou al Cotei 1400 a fost inchis pe sute de metri, fiind transformat in parcare, evident doar in week-end, fiind categoric o masura controversata. Pe aceiasi pagina citim ca Administratia Parcului Natural Bucegi a montat noi panouri in zone cu tranzit turistic prin care se arata ca in Parcul Natural este interzisa aprinderea focului.

Printre articole referitoare la „Evitarea limitatoarelor de viteza prin periculoasa metoda a slalomului , o practica frecventa!!!”, la strazi care arata ca in Evul Mediu prin Sinaia sau masini vechi de spalat prin spatele Colegiului Mihail Cantacuzino ajungem la pagina 10 a Jandarmeriei. Din articolul d-lui col.dr. Dumitru Chirita aflam o sumedenie de detalii despre „Forta de Jandarmerie Europeana”. De asemenea, cel mai bun articol despre copii si ziua lor din toata presa scrisa din zona noastra apartine tot cadrelor de la Centrul Montan al Jandarmeriei si se numeste „1 Iunie Ziua Internationala a Copiilor”.

Ultimele pagini ale ziarului cuprind detalii despre echipa locala Carpati Mefin Sinaia care isi pastreaza locul III in clasament, un interviu cu prof.univ. dr.ing. Vasile Berinde si un alt interviu cu un copil de 6 ani, foarte interesant. Ultima pagina cuprinde obisnuitul traseu de drumtie, de data asta fiind vorba de o drumetie cu iz de antrenament pentru competitia Marathon 7500 de pe Bucegi.

2. Valea Prahovei – fostul Infomontan

Primul articol referitor la zona noastra il gasim in pagina 7 si se refera la cainii comunitari care au devenit „Stapanii strazilor” la Sinaia. Printre opiniile cetatenilo speriati de aceste animale observam si reactia autoritatilor locale, aceiasi de ani de zile „sunt anumite persoane care aduc animalele din alta parte”. Povestea aceasta nu mai tine, altfel pana acum era prins cineva care aducea caini din alte orase si i abandona la Sinaia.

Pagina 6 ne aduce un articol despre situatia unor locuitori din Busteni izolati de centrul orasului datorita lucrarilor prost executate la calea ferata. Accesul masinilor este dificil intrucat o linie este mai jos si alta mai sus, astfel ca este practic anulat accesul auto. Desi cei care lucreaza la calea ferata au fost amendati colosal anul trecut, cetatenii in continuare se plang de faptul ca la ei nu poate ajunge o salvare…

Aflam in pagina 9 despre doua evenimente scolare din Sinaia, lansarea unei reviste si de un meci de baschet intre profesori si elevi, „capitanul” primilor fiind primarul Vlad Oprea care declara „chiar daca nu am mai jucat baschet…”,  iar in pagina 10 citim cum s-a rasturnat cineva cu un ATV intr-o curba de pe Drumul Cotei 1400.

Articolul arhitectului Dan Manea il gasim in pagina 12 si se numeste: „La plimbare prin oras: Zidurile de sprijin”. Merita aratat o observatie pertinenta a d-lui arhitect: „Cand discutam de profit din postarea de reclame, toata lumea isi invoca dreptul de proprietate. Cand vine vorba despre reparatii, zidul este al nimanui”.

Paginile 14 si 15 cuprind articole turistice, aflam de la un director din domeniul imobiliar ca tendinta este „tot mai multe inchirieri de locuinte” intelegandu-se ca vanzarile de case, etc. au scazut, si ne oprim la articolul „Orasul Rulotelor de pe Valea Cerbului” in care cititorul afla povestile de viata ale celor care au drept casa timp de cateva luni, zona Valea Cerbului si un calcul financiar: „Daca acasa scoteau din buzunar minim 300 lei pe luna, aici platesc pentru patru saptamani doar 40 de lei si nu le lipseste nimic”. Ultima pagina a ziarului se incheie cu o relatarea unei competitii de schi renumite, „Cupa Malinului”.

3. Expresul de Sinaia – ziarul lucios distribuit gratuit in orasul Sinaia

In prima pagina ne atrage atentia o poza cu oamenii care nemultumiti de masurile Guvernului au manifestat prin Sinaia, indeosebi in fata Primariei. Ceva mai jos citim si scrisoarea primarului catre bugetari in care spune dansul ca „guvernul a decis sa va sacrifice”, „va promit ca voi cauta solutii prin care cat mai putini dintre dv. sa aiba de suferit de pe urma actualelor politici guvernamentale…”. Nu stiu daca cineva a fost convins de ce spune primarul, de vorbele sale cu pronosticuri viitoare.

In pagina 2 citim un interviu cu dr. Roman Tamaduianu iar ceva mai jos un articol despre activitatile de la Centrul Cultural „Carmen Sylva”. Pagina 3 reflecta sarbatorirea zilei de 1 iunie la Sinaia si copii de la scoli si gradinite plimbandu-se prin primarie. A facut si primarul un lucru cat de cat…Fac si o paranteza, ca il vad razand pe primar in niste poze. Nu stiu de ce dar are ceva amuzant si ori ca razi de ce spune ori ca razi de rasul lui, important este ca razi, nu? Dom’ primar dar de ce erai domne asa intunecat cand m-ai vazut prin fata Primariei? 🙂

In pagina 4 sunt detaliate evenimentele scolare din prima zi a lunii, si citim declaratia primarului: „eu nu am mai jucat baschet de 20 de ani”. Se pare ca a avut o problema de amintire, celor de la „Valea Prahovei” le-a spus ca nu a mai jucat niciodata baschet celor de la ziarul lucios le-a spus ca nu a mai jucat de 20 de ani. Probabil doar ultimii 6 ani si-i aduce aminte foarte bine, de cand a inceput sa „arunce” cu banul public la cosul altora…aluzie la vopsitul stalpilor de la Cazino, plantarea palmierului…”lovituri” de 3 puncte, ca tot nu a mai jucat dansul baschet.

In pagina 5 il vedem pe acelasi primar in mijlocul cadrelor didcatice asigurandu-i de sprijin, uitand sa spuna cu cata bucurie il intampina pe Traian Basescu si cum declara el ca il va sprijini la prezidentiale. Critica astazi guvernul dar se plimba cu ministrul Elena Udrea iar ziarul lucios scria ca „prietenul la nevoie se cunoaste”. Uita toate acestea de dragul de a fi credibil la oameni, ca el este solidar cu ei. Nu mai ca nu este credibil, acum se delimiteaza de unii, dar cine mai crede ca el este bine intentionat?

Din ultima pagina aflam despre doua statii de epurare moderne, si ca „statiile vor epura doar apele uzate de pe suprafata localitatii ce se varsa in raul Prahova”. Poate o sa aflam in numerele viitoare si de o statie de epurare la Stana Tarle, nu de alta dar asa ar fi legal.

Cel mai bun articol din Ziar de Sinaia este: „CINE MINTE SI DE CE! CANDIDATURA LUI BURLACU LA FOTOLIUL DE PRIMAR AL SINAIEI SAU FRICA AFECTEAZA GRAV JUDECATA CELOR CARE AU, ACUM, ORASUL IN GHEARE”

Cel mai bun articol din Valea Prahovei este: „O VARA IN NATURA, ORASUL RULOTELOR PE VALEA CERBULUI”.

Cel mai bun articol din Expresul este: „STATII DE EPURARE, APE MAI CURATE LA SINAIA”.

„DREPTATE ESTE, DAR NU AICI…CI SUS!”

Inainte de a trece la subiect, trebuie sa spun ca pana acum la ora 10 a.m. s-a depus un strat de cativa cm in Valea Prahovei si continua sa ninga. Ninsoarea s-a pornit dupa miezul noptii conform prognozelor facute de meteorologi!Deocamdata sa asteptam….inainte de a ne gandi la schi!

Referitor la titlul de mai sus, care este de fapt o constatare trista a uneri realitati din Valea Prahovei, marturisesc ca expresia incadrata de ghilimelele de rigoare, am auzit-o intr-un maxi-taxi ce efectueaza curse pe ruta Sinaia-Azuga!

De cand o societate anume a preluat aceasta ruta, nu a existat zi in care sa nu aud nemultumirile calatorilor, lucru binecunoscut si de autoritatile locale, care din pacate nu fac absolut nimic pentru a rezolva obiectiile cetatenilor!

Soferi care nu poseda un minimum de bun simt, se cearta cu oameni in varsta si chiar i invita sa coboare daca isi exprima nemultumirea, soferi care nu dau bilete la ore tarzii sau matinale, microbuze stationand intre 5-10 minute la gara Sinaia, o situatie mizerabila care in alte orase nu ar fi tolerata!

SOFERUL E PLECAT….CALATORII ASTEAPTA!

Intr-o zona turistica de talia Vaii Superioare a Prahovei, transportul de persoane inca se realizeaza in mare parte cu microbuze de circa 18 persoane, si in care de cele mai multe ori se sta in picioare!

O mare problema il constituie urmatorul aspect: te urci in microbuz in statia de langa strada ce urca in piata din Sinaia, si mergi spre Busteni. Dupa circa un minut ajungi la gara Sinaia, unde soferul opreste motorul, coboara si pleaca sa bea o cafea!

Justificarea? Existenta unui program care prevede acest lucru! In opinia mea, oamenii astia au o problema…nimeni nu face astfel de opriri pe traseu decat daca este intr-o excursie, ori noi vorbim de mijloace de transport in comun!

Este de dorit ca firma ce asigura transportul urban pe aceasta ruta sa fie amendata. Ar fi deosebit daca s-ar urma exemplul dat de primarul Busteniului, care a amendat cu peste un miliard lei vechi, zilele acestea, societatea care realizeaza noua cale ferata!

Ca primar nu i-as mai lasa nici sa tranziteze Sinaia, daramite sa mai presteze astfel de servicii. De aproape un an, aceasta societate isi bate joc realmente de calatori. Nu ofera mare lucru, si ia atat banii cat si timpul oamenilor!

Un astfel de transportator nu are ce cauta intr-o zona turistica. Sa efectueze calatorii prin satele de la malul Dunarii, sau unde or sti, pentru ca prin zona noastra nu poti face ce doresti! Te urci intr-un microbuz si nu stii cand ajungi, ba soferul opreste la gara dupa „program”, ba la o benzinarie…se anunta telefonic daca este vreun control pe traseu…

Acum cateva zile un sofer justifica actiunile unor colegi cum ar fi, oprirea pentru minute bune la gara, sau neacordarea de bilete, ca fiind parte a unui plan. Cu alte cuvinte exista un plan pe care trebuie sa-l realizeze zilnic fiecare sofer! Insa orice plan trebuie sa corespunda cerintelor calatorilor…mai intai de toate! Si sa nu dai bilete….poarta alt nume, nu plan!

Acum de sarbatori e dezastru! Sta lumea inghesuita ca sardelele, ce bilete, ce timp, soferul incearca sa calmeze spiritele, vorbeste cu alti participanti la trafic care evident ca nu-l aud, dar asa se mai justifica cateva momente in fata calatorilor, le arata ca el incearca sa-si faca datoria dar nu-l lasa altii sa se incadreze in trafic…ce mai, scrii o carte despre transportul de calatori din Valea Prahovei iar concluzia este doar una: SOCIETATEA ASTA NU ARE CE CAUTA IN STATIUNILE DE LA POALELE BUCEGILOR!

INAUGURAREA FASTUOASA A PARCULUI DIN ZAMORA

15 noiembrie. O zi cu semnificatii istorice pentru Romania! La Busteni, inca de la primele ore ale diminetii se faceau ultimele pregatiri pentru inaugurarea unui parc pentru copii!

Parcul respectiv, amplasat in cartierul Zamora, chiar in curtea gradinitei a devenit prin eforturile administratiei locale, un mic paradis al copiilor! Se poate spune ca este cel mai modern parc de acest gen din tot orasul Busteni!

Dupa cateva luni de munca, a venit si ziua cand o noua realizare pentru oras a fost incheiata. O lucrare ce incepe cu un teren amenajat (ce se preteaza la desfasurarea mai multor sporturi) si se termina cu tobogane si leagane, toate beneficiind si de iluminat pe timpul noptii, vine sa aminteasca ca mai presus de noi, sta viitorul copiilor nostri!

La inaugurare au fost prezenti atat oficialitati locale, cat si invitati de marca cum ar fi: Roberta Anastase, Elisabeta Lipa, Gheorghe Nastasia, Cristian Burlacu.

Ca de obicei, copiii de la gradinita din Zamora aflati sub indrumarea educatoarelor Mariana Florescu si Adriana Megelea, s-au remarcat prin programul bine pus la punct, reliefand inca o data daca mai era necesar, calitatea actului educational de la aceasta unitate de invatamant!

In ciuda vremii inchise, inaugurarea si evenimentele legate de aceasta s-au desfasurat intre parametrii stabiliti. Fanfara a intonat imnul national, oficialitatile au tinut mici discursuri, a avut loc si un meci de fotbal intre doua echipe de copii, a fost taiata panglica tricolora de catre edilul sef „ajutat” de copii…si mai spre final a fost taiat un mare tort spre bucuria celor mici!

Ca un aspect demn de mentionat, in amintirea acestui eveniment primarul a inmanat fiecarui copil cate o bucata din panglica tricolora!