O surpare vine sa spuna povestea corecta si completa

Stiti ca se spune „ca unii ce viseaza noaptea, fac ziua”. Cateodata, mi se mai intampla 🙂 Nu e rau daca se si potriveste cu realitatea. As putea chiar sa si recomand 🙂 Dar, bine, in cazul meu unii dau vina pe diverse: intamplare, genialitate, nebunie, noroc, divinitate, idiotenie, filinguri etc. Deci, nimeni nu poate intelege exact. De fapt, cred ca problema este ca viata nu este exacta. Poate pe hartie unul plus unul dau doi, dar, in viata, poate sa dea si unul singur 🙂

O opinie, insa, pot sa emit cu certitudine: daca nu faci ce simti la timpul potrivit, ma refer la lucruri serioase, mai tarziu ori nu mai ai sansa, ori e foarte dificil.

Sambata se inrosesc ouale. Majoritatea le inrosesc in Joia Mare. Eu le fac mereu sambata, ca daca rosul inseamna sangele, Iisus nu a murit joi. Asa mi se pare mie ca are logica.

Dar, dupa procedeul acesta ce sa mai fac? Sa stau asa ca oamenii? Hai ca nu este de mine. Si am plecat sa fac sport: aruncatul cu privirea prin locuri potential istorice 🙂

Umbland… vad ceva care crestea intre radacinile unui fag. Primul gand a fost ca e ceva munitie neexplodata din vreun razboi mondial. Dar vad acel orificiu si imi dau seama ca obiectul, in acel loc trebuia sa aiba o parghie, un cui, ceva de siguranta. Daca nu mai este, inseamna ca nu este nimic periculos. Dupa ce m-am asigurat, nu de teama, ci pentru ca imi place sa fiu prudent de fel, m-am apropiat si am observat ca este incorporat in copac. Deoarece copacul il tinea fix 🙂 cu un bat mic l-am curatat:

Nu era cine stie ce. Nici nu cred in povestile si sfaturile cum vine doar cineva special, care nu stiu ce face si stie el. Sa fim dresati cu povesti ca este cineva care doar asta face. Suntem in Romania si aici prima regula este sa te bazezi in primul rand pe tine, pe propria judecata. Apoi… care cum ne sunt prioritatile si intelesurile. Avem o viata, ea trebuie traita, nu fugim de orice si nu vedem pericole la tot pasul. Ca sa scoti chestia aceea din copac, care nu se misca un milimetru, iti trebuie o dalta, deci la ce bun sa ranesti bietul copac… pentru nimic?!

Si daca era o mina, un obuz, orice altceva activ, intai ma uitam eu cat voiam, ca e viata mea si cata vreme eram singur pe acolo, era strict problema mea. Apoi, mai veneam si a doua zi, probabil pentru poze mai bune, dupa care anuntam pe acestia, abilitati 🙂

Mai departe? Vin acasa, mers la Inviere la Pestera, vine duminica, discutii cu prieteni… ideea de baza a fost si este:

„Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu!”

Va mai aduceti aminte de povestea recenta cu gunoaiele de la Sinaia, cu niste chestii logice prin care era posibil sa fie aflati aceia care depozitau zeci de saci prin padure? Era mult o zi intreaga… pentru ca in vreo 5 ore ii si aflam. Ma indoiesc ca a facut vreo autoritate ceva, dar si eu mi-am vazut de treaba pentru ca nu vreau sa se spuna ca ma bag eu, ca ei ce sunt! Unora daca le arati ca te duce mintea la lucruri pe care nici macar nu le pot imagina, te cred cu capul sau mai rau. Te poti trezi in niste buclucuri din care privesti stupefiat ce se intampla 🙂 Sistemul lucreaza adesea impotriva cetatenilor!

Duminica, pe la 12:30, se termina o discutie cu un prieten cu aceleasi pasiuni, cu acea „nebunie” care „face mereu diferenta”. Mai jos, veti vedea ce inseamna o frantura de informatie cand sti cat de cat istoria locurilor de pe aici. Dupa discutie, trec in revista in minte, dealuri, versanti, vai si firicele, ma uit la ceas dupa o vreme si era 13:10. Zic: „Mergem! Stiu unde!” La 13:40 vine maxi-taxi. Altora nu ca le-ar fi luat o zi sau mai multe ci, nu ar fi ajuns vreodata pe acolo…

Urcam pante, inaintam pe fire de vai, din fuga observam vegetatia, tipurile de roci, debitul de apa, nu este aceasta, nu este nici cealalta… versantul este sigur mai umbrit, acolo sunt alunecari pentru ca stratele sunt permeabile dar nici acolo nu era. Si, dupa chestiile de logica, pe la ora 15:10 gaseam o cale ferata ingusta care a fost realizata doar pe sub pamant si care nu apare ca fiind vreodata realizata prin acea zona. As putea explica fiecare detaliu, dar nu are rost sa plictisesc sau sa se creada ca ma dau eu rotund. Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu 🙂

O premiera in istoria Vaii Prahovei. Despre ea veti afla in decembrie, in a patra carte a proiectului „Pasi in Timp – un proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Prahovei si Parcului Natural Bucegi”.

S-a prabusit tunelul in urma alunecarilor de teren.

Din pacate, sina de la exterior a fost afectata de factorii naturali. Daca o cureti, tot nu vezi unde a fost fabricata.

In schimb, sigur merge curatata sina prabusita in vale, pentru ca a stat mereu in umezeala. Zis si facut 🙂 La aprecierea mea, sub calea ferata era si un canal colector. Gaurile din teava sunt facute in mare parte intentionat, ca sa se scurga apa.

Am zis ca nu e in regula sa facem cine stie ce treaba in ziua de Paste, dar un metru de sina hai ca merge curatat. Nu scria insa nimic, ramane mai putin cu un metru pentru data viitoare. Dupa ce voi vedea ce scrie, fac o poza si o acopar la loc 🙂

Creanga buna de urcat 🙂 se si vad urmele.

Am dat si doua pietre la o parte ca sa ne uitam mai bine 🙂

Meritul descoperirii apartine prietenilor, Sorin Bugan si doi alpinisti: Miermorica si Mihai, carora le multumesc. Pana in ora 17 eram acasa…

Din pacate, acum la 8:50 a.m. in Valea Prahovei ploua. De pe la orele 22 a inceput. La Predeal ninge. Pe Bucegi, de asemenea ninge. Mantia alba ce acopera cu un strat subtire padurea a coborat pana la 1000 m altitudine. Astfel, excursia prognozata pentru azi, pe Bucegi, se amana… ca sa nu umblam aiurea prin ceata si sa nu vedem nimic. Deci, trebuie sa stam acasa prin jurul mesei, cum fac oamenii. Ce stupid mi se pare, trebuie sa ma gandesc la ceva neaparat…

Asteptand sa le privesti!

Chiar asa si este! Privesti lucruri, cladiri, peisaje etc si totusi nu vezi totul. Poate ca suntem prea ocupati cu altele.

dscf8536Fara cuvinte si totusi… se pastreaza dupa 100 de ani.

Si asta imi aminteste ca in urma cu niste ani, cineva mi-a dat o vaza sa i-o umplu cu diverse chestii. Nu dupa mult timp a si fost gata, doar ca nu avea unde sa o aseze 🙂 A venit insa momentul, deci sunt consecvent unor lucruri chiar daca timpul trece 😉

dscf8497

dscf8502Multe povesti stranse aici…

Dar sa revin la subiect…

dscf8528Model de banca, aproape disparut din Valea Prahovei. Dupa suruburi se vede ca vine dinainte de 1950. Nu mai are cui folosi in prezent…

dscf8538

dscf8539Avem tot felul de frumuseti in Valea Prahovei, unele sub nasul nostru si habar nu avem ca trecem prin preajma lor.

Dar cel mai interesant este:

dscf8543Cumva dam peste ele…

dscf8547Cum ma asteapta sa le pozez in detaliu 🙂

Si tot pe aici, la noi, o chestie ciudata:

dscf8553Mie mi se pare ca este un ochi … cam de soparla, parca are multe pleoape.

Imagini de Craciun… prin Valea Prahovei!

Ma trezesc eu de Craciun intr-o pasa aiurea, ca ramasesem asa, setat. Ma uit pe telefon si deja incepuse treaba cu minunile si fericirile. In fine, pana la urma ma dezmeticesc, era totusi Craciunul… In prima zi de Craciun, a suflat un vant rece la Busteni, apoi au fost doua zile calde.

Cea mai frumoasa imagine de Craciun pe care am surprins-o in Valea Prahovei, in aceste zile… o vedeti mai jos:

1Parcul Dimitrie Ghica, Sinaia, 26.12.2015

2O poveste ca la Sinaia! Sinaia, printre multe altele, este si orasul romanticilor 🙂

Mai departe, din excursii, drumuri, obiective, locuri:

3

4

5

6O Bijuterie din multe puncte de vedere

7

8

9

treiNu m-am hotarat ce poza sa las, si le-am pus pe toate.

Ramasesem dator copacului si nu numai… In acest loc, in urma cu 2 ani si 9 luni mai facusem o poza… si aveam o stare de spirit tare aiurea 🙂 🙂

Cum-necum, fara intentie, am nimerit de Sf. Stefan iar copacul.

12Ultimele raze pe muntele Sorica

Prin Poiana Stanei Regale… si statia de apa de la Valea Rea

Pare ca a venit vara si soarele prin Bucegi si Valea Prahovei. Ma uit acum afara si vad ca nu este niciun nor, auzisem ceva de un val de caldura 🙂 Pe la noi orice astfel de val este binevenit… ca de ploi ne-am cam saturat. Si sambata spre seara a plouat…

Asa cum se intelege am fost prin Poiana Stanei Regale, un loc de poveste din Parcul Natural Bucegi. Inainte de a posta niste imagini, la loc de cinste sta si subiectul cu statia de apa de la Valea Rea. Cum bine isi amintesc cititorii mai vechi, in anii precendenti tot scriam despre acea statie. Cineva de la acest baraj, seara si dimineata deschidea cate o vana si toate deseurile, plastic, etc, le dadea la vale, sa le duca raul Prahova in aval. Dupa vreo doi ani, de sesizari pe la Garda Nationala de Mediu, controale, etc, lucrurile au intrat in normal. Pentru ca o luna de zile angajatii de acolo, se purtau cum trebuie, apoi iar elibera deseurile unul dintre ei…

De prin 2014, avem o stare de normalitate la acea statie. Deseurile se colecteaza, nu mai ajung in aval. De ce reiau subiectul? Pentru ca am trecut pe acolo ieri, am privit si era atat de frumos. Curat! Apoi, pentru ca este un exemplu despre cum ar trebui sa ne implicam fiecare in societate/comunitate. Trebuie sa crezi indiferent de ceea ce spun altii, ca lucrurile pot fi schimbate in bine. Pe aceasta cale le multumesc angajatilor de la acea statie.

1Statia

2Acum gunoaiele stau in saci si nu in apa

Mai departe, o zi foarte frumoasa in Poiana Stanei Regale. Mult soare, multe flori, multi turisti…

3Fantana de la Stana Regala cu o apa foarte rece

4

5Aici este locul de poveste, cu „ce ar fi daca am fi aici peste 2000 de ani?!” 🙂 Si daca vrei sa fii pe aceeasi lungime cu exprimarea/nebunia aceasta din 2013, atunci care ar putea fi raspunsul??? Probabil acesta: „crezi ca se impadureste poiana pana atunci?” 🙂 🙂 🙂

6

7Crinul de padure, ce frumos a venit el sa creasca pana in aceasta poiana. Este prima oara cand il vad in Poiana Stanei.

8Cum sucurile s-au incalzit, salvatorul a fost Andrei care a plecat dupa apa rece de la fantana din poza de mai sus.

9

10Mascota excursiei

1112Ce mielusica frumoasa 🙂 🙂

14

15Sfarsitul zilei

Ninge ca in povesti! Craciunul a inceput de pe 27…

Daca scriu, cica exist! 🙂 Buna chestia asta 🙂

Asadar, daca in prima zi de Craciun vremea a fost frumoasa, calda, o placere sa stai pe o banca, de exemplu, a doua zi s-a schimbat treaba. Vremea a devenit inchisa si rece, iar acum, de dimineata, cand ma uit pe geam… ninge ca in povestile de altadata cu Craciunul. Eu asa as vrea sa ninga, doar de Craciun si Anul Nou, un pic prin ianuarie si poate-poate ceva si in februarie 🙂

Oricum, nici nu am simtit prima zi de Craciun, Ajunul l-am sarbatorit prin munca… apoi, pe 25, acasa, unde m-am odihnit scriind, completand, corectand, notand diverse. Mai voiau niste rude sa vina la mine pe 25, dar ce sa faci cu mine?! Am atatea pe cap, incat nu pot sa stau in jurul unei mese la discutii. Chiar nu am rabdare, chiar nu pot pierde timpul. Cand mi-am pus ceva in cap, lucrez la acel lucru si noaptea, pana sa adorm. Asa simt eu ca traiesc viata 🙂 Ieri, nici macar nu am avut timp sa mananc sarmale acasa, de pofta… am cumparat. Singurul care cred ca a cumparat sarmale de Craciun… au fost bunicele, acasa, insa, in seara de 26, m-am abonat si eu la masa de Craciun, erau mult mai bune cele de acasa. Pana atunci, de unde timp?! Si nu as aloca niciodata timp pentru mancare, cand am altceva mai bun de facut. Dar nicio problema, ca am recuperat… pana la 12 noaptea, am pierdut numarul placintelor cu mere. Scriam… la modul, laptop deschis, de jur-imprejur carti deschise, vreo 5 foi scoase de printr-o mapa, o agenda, si ea deschisa… adunam detaliile intr-un intreg. Pe la 1 noaptea, fuga la somn, la 7 m-am trezit, gandurile nu ma lasau sa dorm 🙂 🙂

Ma uit pe geam: Superb! Deci, ce fac azi? Trebuie sa fac niste poze, sa plec din localitate, este perfect cum este afara, iau unul din baieti cu mine, un prieten sau doi… oricum, trebuie sa colind, ca tot este vremea lor, a colindelor :), si un cimitir. Caut crucea cuiva. La cate cruci am cautat, am invatat toate cimitirele din Valea Prahovei. Nu mai conteaza una…

O alta piesa care imi place, toate ciudateniile 🙂

Pe munte, adica pe trasee cu un grad oarecum ridicat de pericol, nu merg pe 27 decembrie. Era sa o patesc acum cativa ani si ma feresc sa fac trasee extreme intr-o astfel de zi. Stau in banca mea, pe trasee mai putin periculoase. Profit ca acum toata lumea are liber si ca pot sa acord mai mult timp acelei carti la care scriu. Ceea ce la inceput parea un lucru greu de realizat, cu timpul, a parut extrem de dificil, datorita multitudinii de lucruri descoperite, trebuiau scrise repede pe ceva, ca sa le iei in seama la subiecte viitoare, corespondenta cu tot felul de oameni… multi, foarte multi au pus umarul la scrierea acestei carti. A mai existat o asemenea lucrare… in 1910. Este mult prea mult ca sa pot detalia in cateva randuri. Povestea a inceput in Sinaia, in fata unei vile… care se vinde azi la un pret urias. Discutam ce stiam despre istoricul ei, in cateva zile, aflasem tot felul de detalii, ca un facut, ne cadea in mana cate o carte sau un articol pe net in care se spunea despre acea vila… apoi am gasit mormintele primilor locatari, tot intamplator. Astfel, a iesit un subiect frumos, pe care am vrut sa-l postez pe blog, pentru ca putini ar fi cunoscut toate detaliile, extrem de putini. Insa, m-am razgandit 🙂

proumbei

Vazand cate lucruri se leaga, am alcatuit o lista, am inceput sa caut prin arhive, sa intreb militari in rezerva, primari, oameni de cultura, preoti, sportivi etc, plus adrese la tot felul de institutii, vizite pe unde nu te astepti… multa munca, pentru ceva in care cred. Aceste lucruri trebuiau adunate intr-un loc… chiar daca nimeni nu mai citeste in ziua de azi carti, nu o scriu pentru cineva anume, ci pentru ca unele lucruri nu trebuie sa se piarda.  Este un mare castig daca o citesc macar copiii mei 🙂

Imi spunea un domn, care a inteles perfect ce inseamna acea carte, ca o alta, oarecum asemanatoare, dar in alt domeniu, ii luase autorului 3 ani. Estimase ca si mie imi va lua 2 ani. Dar bine, chiar daca initial am crezut ca imi va lua 6-8 luni, din lipsa de timp, trebuie sa mai facem multe altele in viata de zi cu zi, nu poti scrie doar o carte… pot spune ca abia in martie 2015 se va implini un an, iar cartea este cam la 95% gata. Mai este nevoie de putin timp pentru corecturi finale, reverificari si apoi vorbim de publicare. Mai multe nu are rost sa spun, pentru ca voi nu aveti de unde sti ce cuprinde cartea, deci va fi ceva bazat pe ce spun eu, adica… nu asa se trag concluziile 🙂 🙂 si apoi, niciun lucru nu a fost inteles cum trebuie in momentul aparitiei sale. Este nevoie de un oarecare timp pentru a fi parcurs, acceptat, inteles…

Am fost indrumat si spre diversi „barzi” ai locului si, acolo unde a fost cazul, am incercat sa vad ce cunosc ei, daca vor sa impartasim cunostintele si altora. Efectiv, multi din cei care au o istorie bogata in spate sau care cunosc niste lucruri, erau niste oameni de proasta calitate 🙂 Plini de colectii in care se regaseau, oameni la 70 de ani ce fac cu ochiul la pustoaice pe strada, pe trei sferturi nebuni, daca-i contrazici cu ceva, gata sa te ia in ras, daca incerci sa verifici vreo ipoteza… adica: niste cretini! Si eu nu bag in seama astfel de imbecili. Fiecare isi locuia o poveste, in care totul se invarte in jurul propriei persoane.  Opiniile unor astfel de persoane, oricata experienta si oricate cunostinte ar avea, trebuie tratate cu multa atentie. Sunt multe exagerari si, daca perpetuam aceleasi minciuni la nesfarsit, nu am facut nimic. Am ajuns la rezultat intr-un timp mai lung, categoric, dar am ajuns, si nu este un rezultat viciat, incarcat de subiectivism.

Un lucru de acest gen s-a petrecut de Ajun, pe 24. Intamplarea a facut ca de un grup de prieteni sa se apropie un batran. Am in minte atatea detalii, incat nu m-am putut abtine sa nu re-reverific unul dintre ele. Aveam curiozitatea de a sti exact unde a fost un cimitir american, azi disparut. Exista imagini, dar cu putin noroc, daca stii zona si mai gasesti vreun batran, poti localiza vechiul amplasament. Aflasem de multa vreme unde este, dar eu voiam sa mai verific, poate cine stie, trasesem o concluzie subiectiva. Si il vad pe batranul acesta pe 24, profit de ocazie, il trag deoparte si-l intreb. Mosul stia exact amplasamentul, care era acelasi pe care-l stiam eu. Mi-a zis exact, mi-a descris totul cum este acum 🙂 Bun pana aici. Si incepe mosul sa o ia pe campii… cum ca sa bag la cap ca americanii aia au murit in primul razboi mondial. Eu i-am zis delicat ca nu am avut noi vreo treaba cu americanii atunci. Sa-l fi vazut pe tataie cum a luat foc ca l-am contrazis, ca eu sunt un copil si el stie, a trait, a vazut, alte vremuri… Mai venisera si doua babe si un nene pe la 45 de ani semi-beat 🙂 si toti erau de aceeasi parere. Ca „taticu’ spunea ca au cazut cu avioanele”, ca nu mai stiu ce… 🙂 🙂 Initial, ma cam intepasem 🙂 dar i-am zis tartorului batran 🙂 ce incita grupul, ca americanii intrasera in primul razboi dupa scufundarea Lusitaniei, ca astia, care au fost ingropati in cimir, erau piloti care bombardau rafinariile de la Ploiesti si Campina in cel de-al doilea razboi… si au fost doborati de avioanele noastre sau de artileria romano-germana. Nu au parut prea convinsi de ce spuneam 🙂

Vad ca mai au si altii probleme cu ziua de 27 🙂

http://adevarul.ro/locale/calarasi/superstitii-sfantul-Stefan-interzise-deplasarile-zone-montane-treia-zi-craciun-1_549c6ac4448e03c0fd0b2bd8/index.html

Dezbaterea no.14: Tablitele de la Sinaia, vechea poveste sau falsa poveste

Un alt subiect cu o oarecare sensibilitate… este oarecum amuzant cand vad cate ravagii face virusul dacic 🙂 „Sa invie spiritul dacic”… „toti ca unul, cum erau getii” si cate altele 🙂 Ceea ce nu inseamna ca nu sunt un admirator al acestei parti din istoria noastra sau ca nu respect dreptul la a crede in ce doresc cate unii. Ma amuza pe mine acest gen de patriotism… nu pentru ca nu rezonez cu ideea dacica 🙂 ci pentru ca mi se pare atat pueril, cat si nefundamentat din punct de vedere al realitatii istorice. Adica sunt persoane care si-au creat lumi imaginare, pornind de la tot felul de afirmatii desprinse din context si netrecute prin filtrul normalitatii… si care, la randul lor, emit tot felul de teorii. Problema este ca aceste teorii se tot propaga si vor ajunge sa fie confundate cu adevarul istoric, adica ne cam scriem noi, din capul nostru, o alta istorie.

Tablitele de la Sinaia… sa ne oprim putin asupra lor, ne-am mai oprit noi, dar acum poate privim lucrurile si din alte unghiuri, cine stie ce mai iese…

Cand spui „Tablitele de la Sinaia”, spui si Dan Romalo, Aurora Petan, Dumitru Manolache, autori de carti si de studii pe acest subiect. Mai pot fi mentionate zeci de site-uri ce reiau povestea si o dezvolta, dupa cum crede fiecare autor.

Istoria tablitelor, o istorie transmisa pe cale orala ( si va rog sa retineti acest aspect, pentru ca mie mi se pare foarte important), foarte pe scurt, ar fi: „cand se lucra la ridicarea castelului Peles, s-a descoperit un tezaur ce cuprindea tablite din aur cu o scriere necunoscuta, catalogata de unii ca fiind a geto-dacilor. Apoi este vorba de inca un tezaur sau tot de acelasi, gasit intr-o pestera de prin zona Sinaiei. Ideea este ca toate tablitele din aur au fost topite, asa se spune, de catre regele Carol I, pentru a-si finanta lucrarile la castel, dar ca acesta le-a copiat mai intai in plumb… deci noi avem azi tablite din plumb cu acelasi scris existent si pe cele de aur. O parte din tablite sunt la subsolul unui institut de arheologie, unde zac neinventariate… povestea continua cu implicari ale serviciilor secrete, cu personaje misterioase, se presara putin aer de Vatican, se vorbeste despre o scrisoare de cainta a regelui Carol I, cum ca-i pare rau ca ne-a distrus istoria, ca pe marii nostri istorici, incepand cu Tocilescu, Parvan si terminand cu cei din ziua de azi, nu i-a interesat subiectul, ca a zis nu stiu cine ca mai sunt placute de aur in tezaurul de la Moscova…”

peles

Cam asa este povestea, trebuie doar remarcate atributele caracteristice unui fals istoric. Realitatea suna un pic diferit:

Regele Carol I era un om al datoriei, „isi purta coroana si in somn”, cum spunea regina Elisabeta, un om onest, moral, cu o educatie inalta. Acest om a creat Romania moderna. Va imaginati ca un asemenea om sa topeasca atatea marturii istorice?

Vorbesc de data aceasta documentele ca, pentru a-si ridica acel castel, regele si-a vandut niste terenuri prin Germania, dar a si luat un imprumut de 1 milion marci aur de la viitorul suveran al Germaniei. Constructia castelului Peles a inceput in 1873, in 1875 s-a pus piatra de temelie, in 1883 a fost inaugurat. Tablitele, se spune pe cale orala, au fost gasite cand s-au demarat lucrarile… stim din acte ca regele Carol I a inceput sa returneze banii catre Wilhelm al Germaniei abia din anul 1880.

Unii contemporani cu noi spun ca au tradus tablitele, adica scrisul de pe replicile din plumb, si ca acestea reprezinta istoria geto-dacilor. D-na Aurora Petan, cercetator lingvistic, precizeaza ca scrierea este indo-europeana, ca o cunosteau doar marii preoti. Altii spun ca faptele din antichitate, descrise de surse istorice dincolo de orice indoiala, combat tot ce se spune in aceste tablite si ca totul este doar o farsa.

In poveste mai apare si un sinaian, inginerul Ionescu, ce stia bine Bucegii si care tot a incercat sa lamureasca misterul…

Mai trebuie stiut ca nu exista niciun document si nicio marturie scrisa, din perioada de dinainte de 1900, care sa ateste descoperirea tablitelor din aur. De fapt, nu exista nimic referitor la asa ceva, doar opiniile unor oameni, acestea neavand valoare istorica. Nu se cunoaste nici macar data cand au ajuns replicile din plumb in subsolurile acelui institut de arheologie.

Am citit tot ce s-a scris despre aceste tablite, au citit si altii, deci ce credeti si pe ce va intemeiati parerile? 🙂

Si o piesa muzicala:

Povestea unui monument din Valea Superioara a Prahovei

Unii oameni au lasat in urma lor diverse lucruri, pentru a fi acestea de folos si celor care vin dupa ei. Au fost scrise carti din care azi aflam cum era viata in alte timpuri, au fost ridicate tot felul de constructii pe care azi le privim uneori cu interes sau nici nu le bagam in seama.

Unele monumente au fost ridicate dupa revolutia pasoptista, au traversat domnia lui Cuza, au „vazut” independenta tarii si s-au regasit in granitele „Romaniei Mari”… au infruntat si au iesit intregi din cele doua conflagratii mondiale, ba chiar au invins si comunismul… pentru a-si gasi sfarsitul in aceste vremuri moderne, democratice.

Oameni veniti din comunism, prostiti cu tot felul de minciuni, de genul ca noi am fost un popor slav la origini, ca monarhia a distrus Romania si noroc cu ei, cu comunistii, ca noi, de fapt, suntem tot daci si ca am aparat de secole Europa, ceea ce explica progresul altor tari… oameni prea mici, raportat la alte valori si la scara istoriei, au prins parghiile politice si economice, inducand un comportament neadecvat societatii. Acesti oameni, transformati peste noapte in doctori si licentiati in nu stiu ce domenii, fara sa fi pus mana vreodata pe o carte, au distrus cu buldozere sau cu nepasarea o multime de urme ale istoriei nationale.

De la an la an, monumentele istorice dispar de pe  liste mai repede decat dispareau in perioada comunista. Comparati cum arata lista cu monumente in anii ’90 si cum este acum, ultima actualizare in 2012.

a

Intr-o zi, pentru ca pe mine ma fascineaza multe lucruri, printre care si istoria, am dorit sa vad un monument. Multi vorbeau despre el, circulau tot felul de povesti, am si fost la el cand eram elev, treaba era ca nu mai imi aminteam locul acestuia. Am intrebat multi oameni mai in varsta, nimeni nu mai stia. Bineinteles ca acest lucru nu echivala cu nimic pentru mine. Ar fi putut sa-mi spuna toata lumea ca nu mai exista, ca eu tot l-as fi cautat. Este inutil, eu nu abandonez niciodata o lupta in care cred. Astfel ca am trecut la fapte.

Intai m-am documentat din carti, apoi am intrebat pe cei care ar fi trebuit sa aiba habar, responsabili moral de acel monument. Insa, tacere pe toata linia. Nimeni nu stia, nu auzise. Foarte bine, daca ei nu au auzit, am auzit eu, tot este ceva. Am mers pe strazi, am intrebat cetateni din acea zona, am sarit garduri si am intrat pe proprietati private, si multe asemenea fapte al caror sfarsit era previzibil. Intr-o zi, dai cu subsemnatul. Bineinteles ca nu asta era o problema si nici nu va fi vreodata, cat pe mine ma mana doar curiozitatea de a cauta acel monument secular. M-am dus la poarta unei institutii a statului din acea zona si nici ei nu stiau nimic. Se spunea ca monumentul este la ei in curte. Ei au zis ca nu este, eu nu i-am crezut, asa ca… pana la urma, chiar nu era acolo.

Iau Google Earth-ul, poate mai imi vine vreo idee, si am inceput sa parcelez curtile oamenilor, acolo m-am uitat, dincolo, nu. Unde era nu, ma duceam la poarta si ma uitam in curte… Mai aveam doua posibilitati, cand am facut rost de numarul de telefon al cuiva din zona si am sunat sa-l intreb si pe el. Niciodata nu las o pista neverificata. Omul mi-a spus unde se gaseste monumentul. Era in al doilea loc pe care il mai aveam de cercetat.  Deci, pana la urma, adica azi, era programat sa-l fi gasit, tot asumandu-mi niste riscuri.

M-am mai lovit de astfel de atitudini, „nu stie nimic nimeni”, in fata carora nu trebuie sa abandonezi, pentru ca sunt izvorate din ignoranta, nepasare, rea-vointa, sau au la baza concepte promovate de batrani stupizi, care spun ca o sa stii cand ajungi la varsta lor. Au mai fost astfel de cazuri, dar nu am cedat niciodata, cu asiduitate si mai mare, am continuat. A fost povestea cu o unitate militara, unde comandantul nu a fost de acord sa intru, dar eu am fost de acord, deci, am aflat ce voiam sa stiu, in multe alte locuri din Bucegi, sau la tunelul din Sinaia, unde voiam sa vad ce este dincolo de zid: este un tren blocat dincolo de zid sau nu? are zidul grosime mare, cum se spune, sau nu? Si am ajuns dincolo de zid, si pot spune ca tot ceea ce este dincolo de zid, este de la o explozie, si cum ai calcat dincolo de zid, esti in pericol, oricand se poate prabusi pamant peste tine… si tot asa, nu cauti – nu stii, citesti aberatiile unora de pe net… cand le spui adevarul, nu le place. Pentru ei, ce este mai jos:

… cum este Sfinxul „milenar”, de fapt, o poveste creata de comunisti, ce au falsificat cu nesimtire istoria. Nu va dati seama ce ar fi insemnat acest grandios monument pe vremea lui Carol I, care mergea des pe Bucegi, a reginei Elisabeta, alias Carmen Sylva, care a scris o carte intreaga despre Bucegi si legendele acestora, fara a pomeni nimic de Sfinx, a lui Badea Cartan, care cobora Jepii, a lui Mihai Haret, primul care a scris un ghid turistic al Bucegilor, a arhimandritului Nifon, care se preocupa de construirea de cabane prin Bucegi, si nu in ultimul rand, a reginei Maria… va imaginati ce ar fi facut aceste personalitati pe la acel „simbol national”? Si acesti oameni nu scot o vorba despre Sfinx. Nimeni nu se fotografia la inceputul anilor 1900 cu Sfinxul, faceau poze pe partea cealalta sau prin imprejurimi. Am verificat aproape toate sursele existente de informatii si toate concluziile arata ca actualul Sfinx se inscrie tot pe linia falsificarii istoriei. Nu are nicio legatura cu stramosii nostri daci, ceea ce nu inseamna deloc ca dacii nu au fost prezenti pe Bucegi… doar ca nu au avut ei nicio treaba cu Sfinxul. Putin imi pasa cine crede si cine nu crede, avantul unor imbecili ce scriau uneori si pe aici, l-am taiat de mult. Sunt oameni care si-au ridicat viata pe astfel de idei, duc o viata bazata pe conspiratii la adresa lor, a romanilor, a umanitatii chiar, cred ca ei sunt pe aici doar intr-o trecere, intr-o pauza, si apoi vor face altceva mai bun in alta dimensiune. Pur si simplu, ei nu-si inteleg rostul pe lumea aceasta si au nevoie de povesti in care sa creada, vorbesc despre iubire, dar se iubesc doar pe ei, niste pierduti, care refuza sa inteleaga ceea ce este concret in fata lor. Daca noi am fi avut pe Bucegi un monument ca Sfinxul in secolele anterioare, acesti munti ar fi devenit reperul tuturor romanilor. Sa ai chipul lui Zamolxe sculptat…

O sa inchei cu o piesa muzicala descoperita recent: