Posada, locuri si povesti reale

Posada este astazi un cartier al orasului Comarnic sau o localitate incorporata, cum doriti. Este prima localitate din tara, cu acest nume, atestata documentar (fratii Tunusli si Dionisie Fotino, in jurul anilor 1800).

Aici a stat Nicolae Grigorescu ani de zile si a pictat multe din celebrele sale tablouri.

Posada a adapostit familia Bibescu, celebrul lor castel, casa Marthei Bibescu si azi locul unde azi vizitam frumosul Muzeu Cinegetic.

Posada are si cea mai veche biserica de pe Valea Superioara a Prahovei, biserica fostului schit Lespezi, cu hramul Sf. Treimi.

Veche cruce din piatra

Posada are legende cu haiduci, povesti cu carute prabusite in valtorile Prahovei, mentiuni in istorie despre drumul de acces inca de la Radu cel Mare.

Este si locul accidentelor feroviare din anul 1922, cu acele poduri sabotate si prabusite.

Stiti cat de mare este lista?

Posada cand era localitate de sine statatoare avea doua cartiere: Podul Negrului devenit Podul Neagului si Floria.

Datorita faptului ca era cheia de acces, cum zic eu, spre actualele statiuni ale Vaii Prahovei, catunele Sinaia, Poiana Tapului, Busteni, Azuga (Intre-Prahove) si Predeal au fost toate adunate intr-o singura unitate. Astfel Posada plus toate acestea au format comuna Podul Neagului.

Cartierul Podul lui Neag

Podul lui Neag

Mircea cel Batran atesta o biserica cu moara si metoc pe Valea Prahovei, anterioara domniei sale, deci inainte de 1386. Biserica nu a fost identificata de specialistii care-i cunoastem.

Parerea mea este ca nu exista niciun dubiu ca lupta din anul 1330, zisa de la Posada, s-a desfasurat chiar aici.

La 1574, un calator polonez spunea ca dincolo de Gherghita este biserica lui Basarab I, ridicata in cinstea luptei din 1330. Dincolo de Gherghita nu inseamna dincolo de alte orase sau alte zone montane. Dincolo de Gherghita e pur si simplu dincolo de Gherghita 🙂 Cum drumurile comerciale insoteau cursurile de apa, el nu se putea deplasa zburand, cu metroul sau cu altceva. Mergea pe drum. Cum Basarab si ungurii s-au batut intr-un defileu, singurul defileu dincolo de Gherghita este cel facut de Prahova la Posada.

Suplimentar, o harta austriaca ignorata de toti ne arata o biserica la Posada, alta decat a schitului Lespezi. Unde? Exact in defileu. In ruinele a ceea ce consider eu fosta biserica am gasit o moneda otomana, predata autoritatilor.

moneda De altfel, este si singura descoperire arheologica din Valea Prahovei din ultimii 50 de ani. Ca or fi gasit altii diverse si nu au predat, e alta treaba.

Daca te duci in Podul lui Neag, cum se numeste azi cartierul, nu ai cum sa nu observi ca este pe un platou ce domina intrarea in defileu. Acesta se numea in trecut Podul Negrului. Negru-Voda se crede ca a fost tatal lui Basarab I sau insusi Basarab.

Posada are si cea mai veche cruce de piatra de pe Valea Superioara a Prahovei.

Arbusti, specia corn

Fructe de corn

Coarne pentru o dulceata de proba

Si tot asa… povestea curge in nenumarate randuri.

Poienile ascunse ale Posadei. In zare se ghiceste defileul Prahovei

Traseu de mountain-bike: Busteni – Posada – Valea Doftanei – Barajul Paltinu – Complexul arhitectural medieval de la Brebu – Campina – Manastirea Poiana

O excursie pe doua roti intamplata luna aceasta. Fiind foarte ocupat nu am timp sa le postez in ordinea intamplarilor. Totusi, azi un pic, maine la fel, pana le adun aici pe toate 🙂

Oricum, tura aceasta a fost inainte de aceea pe Transfagarasan. Ca de obicei, o astfel de tura nu este un galop, o bifare de traseu ci o deplasare catre anumite obiective… pe doua roti.

Am zis sa trecem muntii Baiului si sa iesim in Valea Doftanei, sa ajungem pe la barajul de la Paltinu, apoi Brebu-Campina. Este impropriu zis sa trecem muntii, pentru ca nu avea rost sa impingem la biciclete, neavand toti aplecare sau pregatire pentru asa ceva.

Un traseu care sa ajunga in Valea Doftanei, care sa nu urce muntii dar sa-i traverseze totusi, imaginasem eu mai demult. Gasisem niste rute frumoase cu alte ocazii chiar daca unii prieteni zic si acum, ca nu ai cum sa nu urci serios pentru a ajunge in Valea Doftanei. Ei bine, ai! 🙂

Suim biciclete in trenul de 7 dimineata, al CFR-ului, la sugestia mea, ca sa nu ne obosim pana la Posada. Trenurile Regiotrans nu opresc in gara din Posada. Coboram la gara… si pe poteci batatorite, printr-o padure linistita, locul in care se retragea Martha Bibescu uneori, continuam spre pasunile celor din localitatea Secaria.

Nici nu simtim cum am ajuns aici. Dupa poze, ne suim iar pe biciclete si ii dam la vale spre Secaria. Inainte de aceasta, am zis ca ne vom opri la prima intersectie, unde este si o troita. La viteza mea am ramas ultimul, pentru ca ma uit mereu peste tot si ma opresc imediat ce mi se pare interesant. Astfel ca, daca as fi primul, as incurca pe toti cei din spate. Pentru mine o excursie pe bicicleta poate avea si 150 de km, cati ori fi, important este sa ma opresc eu de cate ori cred, nu sa circul setat cu ochii la borne kilometrice si la ceas.

Ramas in urma, apuc sa vad cum prietenul din fata face un salt spectaculos traversand o groapa adanca. Viteza mea mi-a permis sa o ocolesc, el mai bun in bicicleala… nici macar nu a cazut. Totusi, ne-am oprit sa vedem daca sunt avarii. Ne gandeam ca uite, gata excursia. Ma mai uit la adancimea gropii, la panta si imi zic ca a doua oara cat de bun ai fi, nu mai iesi din asemenea groapa. Stabilim ca nu trebuie sa ne rupem bicicletele sau oasele si o luam domol pe langa ele.

Venea un urcus de circa 200 metri care ne scotea intr-o frumoasa curba de nivel. Ne urcam pe biciclete si lasam Secaria intr-o parte, depasind-o cat mai aproape de partea de sus a bazinului hidrografic. Ajungem iar la o intersectie, vedem un drum ce coboara, desfundat, incat doar cu tancul intri pe acolo si dupa 100 m ne intoarcem, convins eu ca nu e bine. Revenim la intersectie, de unde mai pleca o poteca si convins ca am dreptate, pornim prin padure. Cand stiu ca am dreptate…

O luam cand pe bicicleta, cand pe langa, chiar daca era coborare. Denivelarile erau impozante, mai erau si mici mlastini. Tinem totusi poteca si din intersectia de mai sus, ajungem in 15 minute la drumul forestier de mult mai jos. Nu inainte de a vedea cum perpendicular cu noi alearga niste ciobanesti prin poienile invecinate padurii pe care o traversam. Ma opresc sa-i rezolv, fiind specialitatea mea chestia asta, numai ca saracutii de ei, nu erau din specia aceea dusmanoasa ci pur si simplu, le era foame. Le dam ceva si plecam.

Mai jos aceeasi figura cu o matahala de caine. Numai ca eram singur, ramas in urma. Las bicicleta, bolovaneala maxima, sarit gardul si fugit dupa el prin poiana. Acesta este farmecul 🙂 Cum vine cainele viteaz, obisnuit sa fuga lumea de el,  sa-i dai vreo 7-8 bolovani pe spinare si apoi sa-l alergi de unde a venit :)) Sa fugi dupa el, zbierand dupa el. E maxim cand ii vezi cum fug cu urechile pe spate. Rad si acum cand imi amintesc ;))

De altfel, ieri, coboram pe jos spre cartierul Podul Vartos al Comarnicului si eram la o intersectie, undeva sus, la marginea cartierului. In loc sa cobor, zic sa merg putin si in stanga, sa vad cum se vede, ce e pe acolo. Dupa curba venea o casa cam in paragina. Pe drum in schimb, dormea o haita de caini, mai mult de cinci. Pai daca fugi, poti scapa de asa ceva? Prin locuri izolate ca acesta? Nu! Asa ca, in timp ce ei se repezeau latrand, m-am dus si eu spre ei, injurandu-i si facand aceeasi galagie, bolovanindu-i. Cand au inceput sa guite, ca bolovanii mai si dor, nu mai nimereau gaurile prin garduri. Eu dupa ei. Am rupt un par dintr-un gard si dupa ei prin curtea parasita a casei. Au fugit cat erau ei de mari si de multi. Am ras pana aproape de DN 1. Am la mine si spray cu piper, chiar si cate o petarda uneori, dar raman ca solutii alternative. Eu sunt cu protectia omului in primul rand, nu ma duc undeva ca sa vin accidentat sau muscat de caini. Vorbim de protectia animalelor pana la momentul in care ataca omul. Apoi trebuie sa fie chestie de Protan 🙂

Iesim la drum si mergem ca oamenii si noi 🙂 Din niste curti, ne striga niste cetateni. Ne oprim si ne uitam. Cu toate ca era duminica si mare sarbatoare, Schimbarea la Fata, oamenii aceia coseau. Mi-au venit in cap vorbele lui Ion Gavrila Ogoranu, legendarul luptator anticomunist din muntii Fagaras, citat aproximativ: „Ramane apoi marea masa a trudnicilor a caror viata se reduce la munca si hrana, a caror constiinta nu se ridica mai sus de marginea farfuriei de mancare”. Intai le e foame si totul se rezuma la stomac.

Ne-au intrebat de unde venim si au fost extrem de mirati. Amabili oamenii, ca omul simplu este adesea politicos. Plus ca de cate ori am fost prin zonele acelea, oamenii saluta, dau buna ziua. Scria un om de munte ca a dat si el buna ziua la oamenii observati intre Piatra Arsa si Babele, pe Bucegi, si multi se uitau ciudat la el. Acestia credeau ca ii cunoaste de undeva si incercau sa-si aduca aminte. Mi s-a parut antologic 🙂

Vedem albia Doftanei:

Si iesim aici:

Asta era pe dreapta cum coboram noi. Inainte se mergea la Paltinu si Campina, in stanga se intra in satul Traisteni. O luam inainte spre lacul de acumulare.

O cruce care aminteste de un accident in zona lacului, unde au murit vreo 20 de oameni sau chiar mai multi. Am zis sa caut acasa, dar am uitat.

Gestionarul lacului

Lacul e frumos si comparativ cu cat am inconjurat Vidraru… chiar este un mizilic.

O multime de poteci sau drumuri, coboara de la asfalt pana la marginea lacului. In multe locuri, in acele cadre de vis, stateau zeci de oameni cu corturile. Foarte frumos.

Neaparat trebuie sa incercam si noi figura asta.

Ne-am oprit la o terasa asezata strategic, peste drum de o suprafata pe care stateau altii cu corturi si rulote. Dupa cum se vede, lizierele de mai jos aveau si acestea corturi. In spatele nostru, erau si mai multe.

La terasa mancam ceva, apoi niste sucuri, dulciuri, mai stam sa privim oamenii, natura. Se impune constatarea ca in tara, a luat un mare avant miscarea in aer liber. Oamenii alearga, folosesc biciclete, se dau pe ape, pun corturi, merg cu rulotele. Din pacate, toate acestea sunt umbrite de faptul ca in urma multora raman gunoaie. E bine ca multi oameni renunta la comoditatea masinii, a asfaltului si raman prin natura. Ce daca fac focul si iau lemne din padure? E perfect, e a tuturor 🙂

Si in zona Paltinu am vazut libertate, fiecare face ce doreste si nimeni nu incurca pe altul. Cei care merg cu corturile sunt mult mai civilizati decat aceia cu masini de fitze cu volumul manelelor la maxim.

Vazand o pancarta cu camping, intreb si eu cate costa. Nu costa! Masini pe acest drum fara numar 🙂

O alta concluzie este ca poti avea coloana de masini in acelasi timp si pe Valea Prahovei, si in Brasov, Constanta, la Plaiul Foii, la Balea Lac etc. Explicatia este simpla, avem milioane de masini 🙂 Cred ca sunt peste 5 milioane 🙂 Ceausescu nu a facut autostrazi ca nu erau masini atat de multe, nu era necesar.

Ajungem si pe baraj:

Pe orice baraj am fost, am auzit macar o data pe cineva, ca aoleu daca se rupe barajul ce se va intampla 🙂 In special, astia speriati de comunisti cu tot felul de fantasme, se lamenteaza in asemenea mod. Si daca se rupe barajul, muriti si asta e! 🙂

Datele tehnice ale barajului

Si am pornit spre Brebu:

Evident oprire pentru vizita si foto 🙂

La o intersectie, trecem un pod si vreo 800 metri urcam pana pe terasa pe care se gaseste comuna Brebu. Din Brebu, o comuna frumoasa, cu oameni harnici, privim pe malul celalalt al Doftanei si vedem o sosea, un varf, si planificam si pe acolo o excursie pe viitor:

O ruta spre Sotrile si sa iesim poate spre Cornu sau Nistoresti

Lacul Brebu. In dreapta este parcul si manastirea veche.

Ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu

Muzeul „Casa Domneasca”, aproape au vopsit toata sindrila. Acolo il gasim pe d-l Razvan Radu, un excelent muzeograf. Curand, biserica si vecinatatile sale vor fi integrate intr-un asezamant monahal cum a fost de la inceputuri. Probabil, muzeul va functiona pe mai departe sub sigla Muzeului Judetean de Istorie. Oricum, mai rau nu are cum sa fie.

Trebuie ca acest loc sa prinda viata, sa se faca slujbe de mai multe ori pe zi… pare cam parasit.

Din pacate, la bisericile noi am vazut ca nu se mai aseaza pisanii.

Matei Basarab

Aspect din vechiul zid

Tunul Manastirii

Dupa vizita, gasim o cofetarie si ne oprim afara, la o masa:

In cofetarie

Stam ce stam, era foarte cald, mai cumparam niste suc, apa si pornim spre Campina, care se zarea pe o alta inaltime. Tot acolo se vedea si o alta biserica, un drum…

Cine stie de cand nu mai trece trenul pe acel pod. In rest, imprejurimile erau pline de oameni venit la gratare.

Urcam vreo 10 minute si ajungem in Campina, pe care o traversam fara oprire pana dincolo de oras, la intersectia drumului cu Poiana Campina si Bobolia, deci aproape de gara, in zona stadionului. Ne uitam la ceas, si mai era timp pana la tren, motiv pentru care urcam la o alta manastire cu aspect de cetate, mai bine zis fosta manastire Poiana.

Aceasta a fost inceputa de Toma Cantacuzino in 1690 si terminata 20 de ani mai tarziu.

Intrarea in manastire

Turnul clopotnitei

Biserica fostei manastiri, hramul este Adormirea Maicii Domnului

Aici se mentioneaza de cate ori s-a reparat total aceasta biserica.

Pisania care aminteste de ctitorul Toma Cantacuzino, spatar care pana la urma a fugit la rusi si acolo a si murit.

Mergand prin cimitir sa mai vedem ce ne-a mai scapat… 🙂 Am mai fost pe aici de cateva ori. Un mormant mic, cu o cruce aidoma apropiat de zid, stingher as putea spune, mi-a atras atentia.

Nu era niciun nume trecut pe cruce. Imaginea este a unei femei soldat… cine stie ce poveste o avea. Am zis sa-l intreb pe preotul de aici, cand il mai vad, ca dansul este din Busteni.

Dupa vreo 40 de minute, am coborat spre gara, asteptand trenul spre casa. De pe peron, nu am ratat imaginea ceasului Paul Garnier, cu care au fost infrumusetate multe gari in perioada interbelica.

Evident nu mai functioneaza, dar este bine ca se pastreaza si asa, ca decor, ca amintire.

Evenimente, actiuni si oferte in Valea Prahovei si Bucegi

A venit vara, s-au inmultit evenimentele…

La Predeal, Salvamontul a organizat o actiune ampla de curatare/deblocare a traseelor turistice, iar alaturi de Primarie, Centrul National de Informare si Promovare Turistica si unitati turistice, voluntari, in toamna, se va organiza remarcarea tuturor traseelor turistice din zona Predealului.

La Castelul Cantacuzino din Busteni, este deschisa o expozitie interesanta iar biletul este de 20 lei:

Predealul, prin cabana Poiana Secuilor, va gazdui toata vara o serie de concerte, in week-end:

Cei din Sinaia, cu cele mai moderne instalatii de transport pe cablu din tara, au creat o harta utila pentru biciclisti si pentru cei care merg pe jos prin imprejurimile statiunii. Harta este disponibila in special la Centrul National de Informare si Promovare Turistica, aflat la intrarea in parcul „Dimitrie Ghica”:

Aducand vorba de parcul din Sinaia, sa nu uitam de celebrul Casino, de tururile ghidate si de cafeneaua de aici. Tot felul de evenimente au loc periodic si la acest obiectiv turistic:

Ne intoarcem la Predeal, pentru ca avem aici poate cel mai modern hotel din Romania, hotelul Carmen cu un Centru SPA exceptional. Plus ca din afara, te poti duce la piscina hotelului si nu numai, pentru doar 50 lei / zi.

La Castelul Peles, va urma o lansare de carte si nu a oricui 🙂

Si… de final, stiti, unii dintre dvs. ca am gasit prin documente existenta unei biserici in defileul Posadei. O biserica anterioara, diferita ca pozitie de aceea a schitului Lespezi. Daca te duci in vremea lui Mircea cel Batran, acesta mentioneaza o biserica pe apa Prahovei si care nu era ctitoria lui. Multitudinea de indicii si corelatiile intre evenimente si documente, m-au facut sa cred, si nu am niciun dubiu ca, in defileul Prahovei a avut loc lupta de la Posada din 1330. Azi este cineva la Viena, care va cauta si alte detalii despre acea bisericuta din defileu.

Iar la Busteni, si voi incheia 🙂 am tot auzit ca se va ridica o statuie a Regelui Ferdinand. Sa speram ca o vom vedea cat mai curand.

Aceasta ar fi o simulare, pe unde ar trebui sa fie statuia.

Corespondenta din U.S.A. pe tema Posadei

Chiar ma intreba cineva recent de reactii la cartea despre Posada. Pai, as mai scrie o carte doar cu reactii daca as avea timp.

Asa cum am tot scris, in defileul raului Prahova din zona Posadei, am gasit intai in documente, atestarea unei biserici, alta decat a schitului Lespezi. O atestare a acestei biserici o gasim intr-o document al lui Mircea cel Batran, apoi o mai gasim pe alte harti straine. Nu-i bai, am gasit-o si in teren si de acolo am scos cateva chestii, inclusiv o moneda otomana. Le-am predat, evident.

Reactiile autohtone, ale institutiilor au fost destul de anemice. Lor le mai trebuie ani de zile ca sa inteleaga cum am reusit sa gasesc piesele acestui puzzle. Nu au cum sa priceapa mecanismul logic si demonstratia evidenta. Ei au o alta lume, o alta structura mentala si cand au deschis gura sa intrebe ceva, au si cazut in ridicol. Punand la indoiala o traducere din poloneza a lui Hasdeu, mi-am dat seama la ce nivel se afla. Hasdeu acesta, o fi batut el campii pe alte chestii, dar avea origini poloneze si cunostea perfect limba aceasta. Numai ca, am facut ce ai nostri nu s-au gandit o clipa. Am cerut pe la ambasade sa ma puna in contact cu institutii din diferite tari pentru traduceri exacte. Cum am facut si cu fierul de la Resita. Ce rost are sa ma pierd in minciunile autohtone? Sa intrebam cel mai bine administratorul Turnului Eiffel 🙂 Si el a zis ca nu-i adevarat, fierul Turnului provine din Lorena.

Din cele predate, am facut niste vederi… care au si circulat :))

M-am lamurit cu traducerile si alte semne de intrebare de acest gen, puerile. Daca ei nu au facut nimic, ca acesta este sistemul, mersul si abordarea, ca sa o lasi balta, ca unii sunt specialisti, nu inseamna ca am facut acelasi lucru. Niciodata nu abandonez ceva in care cred, de care sunt ferm convins.

Un prieten de peste ocean, cu care mai corespondez, intrucat am si pasiunea cartilor postale dar si realizarea lor, tot imi face periodic cate o surpriza. El are o legatura cu comunitatile romanesti de pe acolo si cartile mele circula de la unul la altul. Initial, nu auzise nimeni de ele, ce ar fi prin acestea.

Fiind sambata si seara si alergand prin ploaie dupa un vis frumos 🙂 cred ca este bine sa postez 3 vederi:

Dintr-un set de vederi diferite, realizate pe tema subiectului Posada.

Vedere proprie intorcandu-se de la mii de kilometri

Stiu, multora li se pare depasita ideea cu vederile… insa, anumite momente care trec rapid, trebuie surprinse in tangibil, ca valoare informativa pentru altii, peste timp.

In bazinul Floreiului: istoric, peisaje, cuib, flori, gratar, bureti

Istoric:

I. „Cu mila lui Dumnezeu, Io Radu Voevod domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul preabunului Radu Voevod, dă domnia mea această poruncă a domniei mele boerului şi jupânului Mihnea vistierul şi fii săi, câţi îi va da Dumnezeu, ca să-i fie la muntele Floreai, partea fratelui lui, Radu, toată, şi partea fratelui său Vlad, toată…”.

Extras dintr-un document din 22 iunie 1540.

II.„Adecă eu Dumitraşco căpitan, ci am fost la Gherghiţa, scriu si mărturisescu cu acest al mieu zapis ca să fie de mare credinţă la mâna dumnealui jupânului Pano vel spătar, cum să se ştie că am avut eu un munte ce să chiamă Floreaiu între munţii dumnealor pe Praova. Deci eu pentru păsul şi lipsa ci-am avut făcutu-l-am acest munte vânzător şi fiind dumnealui mai volnecu a-l cumpăra că iaste între munţii dumnealor, tocmitu-m-am dă i l-am vândut dumnealui drept bani gata aspri 14.000 de a mea bunăvoe făr dă nici o silă.”

Extras din actul de vanzare-cumparare dintre capitanul Dumitrascu si spatarul Pana Filipescu, prin care s-a vandut muntele Florei, la data de 10 septembrie 1655.

Aproape 500 de ani de atestare documentara a muntelui Florei din Posada. Aceasta denumire nu se aude ca si cuvantul „floră” ci se pune accent pe „ei” de la final. Astfel, nu mai aduce cu ceva derivat din floare. Cine stie de cand vine aceasta denumire, inainte de a fi inregistrata in acte… Si cartierul de azi, Podul lui Neag, avea in trecut o alta denumire si anume: Podul Negrului.

Peisaje din zona Floreiului si imprejurimi:

Adapost pastoral pe muntele Florei

Locul unde timpul pare ca nu exista

Dincolo de bazinul hidrografic

Nenumarate animale domestice pe acest munte

Spre localitatea Secaria

Departe, Ciucasul

Bureti:

Doar pozati

Cuib:

Jos

Sus

Gratar… pentru ca in unele locuri, trebuie si poti sa mai faci si asta:

La o felie de paine

Ceaiul din 12 plante

La joaca… incercari strengaresti, sa vedem cum arde

Flori de maces:

Prin potcoave de boi la Posada lui Nicolae Grigorescu… si pana la Campina!

Nu incep acum sa-l glorific pe pictorul in cauza, pentru ca pe mine ma intereseaza… conexiunile, istoria, descoperirile. Dar nici nu pot sa nu mentionez doua-trei vorbe despre acest mare pictor. Citez din amintiri… ca nu ma intereseaza prea multe detalii despre el si vasta sa opera. E timp…

A pictat vreo 5000 de tablouri din cate am retinut. A pictat si in timpul Razboiului de Independenta si a murit la Campina in 1907. Este usor de tinut minte cand a murit pentru ca 1907 este anul rascoalei. Parca am fost anul trecut sau acum doi ani, la Muzeul Memorial din Campina… de unde am plecat cu ideea ca acea casa nu este si cea in care a locuit pictorul, deoarece a fost arsa in Primul Razboi Mondial si mai tarziu a fost refacuta sub actuala forma. Erau expuse si vreo 100 de tablouri sau mai bine. Veneam de la nu stiu ce eveniment la castelul Hasdeu si am zis sa mai dam niste bani si pe biletele la muzeu. Ca oricum nu mai intrasem acolo de cand eram elev. Cam acestea sunt notiunile mele despre Grigorescu… mai pot fi adaugate ca a pictat biserici, cum este aceea a manastirii Zamfira, de aici, din Prahova, plus celebrele sale… tablouri cu care cu boi si tarani. Pentru mine este suficient!

De curand, studiind un drum vechi din Valea Prahovei, descopar niste jumatati de potcoave. Ma uit eu in jur si ma intreb cum au ajuns acolo… si de la ce sunt. Erau prea late ca sa fie de cal. Tot ma gandeam la asta pana acasa, ce naiba animal sa fie. Caii se potcoveau, magarii la fel, dar boii? Aflu acasa cu tata Google ca se potcoveau si boii 🙂 Compar cu alte potcoave, si da, erau potcoave pentru boi. Cum stiam ca boii se foloseau la padure, cum pe acolo nu prea se putea exploata padure, a ramas varianta cea mai credibila ca se circula cu carele trase de boi. Cand spui care cu boi, gandul te duce la Grigorescu.

Potcoave de boi

Uite asa ajung iar la Grigorescu. Ce naiba avea acesta de tot picta prin Valea Prahovei? Ideea era de a vedea tot ce a pictat pe aici. De ce? Pentru ca un peisaj de acum 100 de ani poate furniza informatii pretioase celor care studiaza trecutul. Observasem cu ceva timp in urma un aspect important in tablourile lui, despre care voi vorbi la momentul potrivit, si ma gandeam ca poate o mai fi ceva si in altele.

Carele cu boi ale lui Grigorescu pe Valea Prahovei.

De altfel, cu boii s-a circulat pe aici si dupa 1940. La inmormantari se foloseau carele cu boi si am vazut asta intr-un filmulet care arata inmormantarea legionarilor la Predeal. Apoi, un localnic din Predeal, a postat pe Facebook in 2015, o poza care prezenta un car cu boi ce traversa orasul. Poza cred ca e de prin anii ’50.

Foto: Marian Ioan Codleanu

Oare ce nume purtau boii in trecut? 🙂 Ii strigau si pe ei cumva… 🙂

Bun, si tot la rubrica intrebari, figura si faptul ca Grigorescu Nicolae Pictor trebuia sa stea si el undeva peste noapte, in Valea Prahovei, de a pictat atat. Uite asa am aflat ca inainte de a se muta la Campina, a stat la… Posada. De altfel, omul a stat la Campina doar in ultimii trei ani ai vietii.

Zic sa caut tot ce a pictat la Posada si am gasit cateva:

„Peisaj la Posada”

Tabloul „Primavara la Posada” inca nu a fost vandut de Artmark.

Tabloul „Peisaj din Valea Posadei” a fost vandut.

Totusi, tabloul are pe fundal niste linii… de relief. Cunoscand Posada am presupus eu ca omul acesta nu picta foarte departe de casa. Cand picta care cu boi iesea la drum, cand picta asa de dragul peisajului, nu mergea chiar departe. Na, „logica”! :))

Cu prima ocazie, mi-am propus sa intreb pe acolo niste cetateni mai in varsta. In acestia mai ai o baza. Ca peste tot, intai dai de cetateni de alt tip, impuscati in aripa, asa le zic, pentru ca merg asa, intr-o parte, de la bautura 🙂 Ca un cerb cand isi pierde doar un corn… si merge cu capul intr-o parte 🙂

Gasesc si o ba.., o batrana si o intreb de vreun pictor de demult pripasit pe acolo. Ea nu stia, dar un mosulet din preajma ei s-a bagat si el in vorba. In trecut, adica acum vreun an, tataie se mai bagase el in vorba cu mine, pentru ca ma uitam peste gard la o faneata care o avea. Pe atunci cautam niste urme istorice. El nu ma mai tinea minte, evident. Mosulica a inceput ca de ce intreb, de unde sunt, ca batranii, cred ca e trist tare sa fii batran iar noi, cei mai tineri, nu prea avem rabdare sa intelegem ca pentru ei curge timpul altfel. Pana la urma, invins de bunul meu simt (modestia, ce sa-i faci!), nu pot sa fiu pe termen lung cum zic unii ca trebuie, ma asez langa batranel. Vorbea orice altceva decat ma interesa.

Numa’ ce imi aduc aminte ca un prieten spunea ca i-au trebuit ore bune de inregistrat povestile unui batran. Nici dezamagit, nici cu speranta, pentru ca in opinia mea, daca este ceva planificat sa se intample, se va intampla oricum, ma intind la vorba. Il stia pe primar dar nu l-a vazut, dar e baiat bun. Ma gandeam ca de cate ori m-am intalnit cu acest subiect, cu Grigorescu, am reusit doar sa ma enervez. Singura similitudine intre mine si Grigorescu sunt boii. El ii vedea la care, eu ii vad azi ascultand extaziati de cate un guru in diferite domenii, afisandu-se pe langa acestia, ca sa fie si ei Cineva 🙂

Cand ajung sa-l intreb si eu de pictor, omul nu stia nimic. Intr-un final, a scos de prin sertarele cu amintiri, ceva. Atentie, la cei mai in varsta li se incarca greu search-ul. Astepti, rabdare multa… 🙂 Cu rabdarea sunt artist desavarsit, se stie, dar s-a intamplat cu omul acesta sa fiu intr-o pasa mai receptiva. Din povestile lui am retinut ca tatal sau, dar eu cred ca mai degraba era vorba de bunic, spunea de un carciumar care picta si avea in carciuma numai tablouri pictate de el. In casa carciumarului se juca el si alti copii pe vremuri. Carciumarul era zgarcit rau si se temea de hoti, avea gratii la ferestre, la usi.

Il intreb, nu e casa aia veche din vale? El ca aia este dar s-a prabusit. Treaba era ca anul trecut pozasem o casa darapanata despre care tot o persoana in varsta mi-a zis ca a fost casa unui hangiu, ultimul care a avut un han in zona.

Asta este cea mai veche casa de pe acolo… si fara niciun dubiu, deoarece am mai vazut constructii asemanatoare, este ridicata intre 1890-1900.

Un element ce imi atrasese atunci atentia: prezenta gratii la ferestre.

Mai departe, rationamente:

  • un hangiu avea tablouri in hanul propriu.
  • hangiul de regula, locuieste tot la han… dar nu este exclus sa fi avut si o casa mai departe de propria afacere.
  • un hangiu pictor nu au inregistrat nici memoria locurilor si nici cei care au scris carti despre aceasta zona, intre 1893 (I.G.Babes) si 1913 (N. Urechia).
  • in multe tablouri ale lui Grigorescu apare un han, deci el picta de peste drum. Daca ploua trebuia sa se adaposteasca undeva. La fel si daca venea noaptea.
  • pictorul si hangiul erau prieteni, hangiul ii cumpara tablourile sau le primea de la pictor.
  • se stie ca pana in 1904, pictorul a locuit la Posada.
  • ca locuia in casa hangiului sau chiar in casa lui ramane de vazut, cert este ca „hangiul pictor” a locuit in casa din imagini.
  • fie este casa hangiului, fie este casa pictorului.

Evident ca peste timp, probabil de cand s-a mutat la Campina, casa de la Posada a fost vanduta de catre pictor… daca era a lui.

In 1907, marele pictor Nicolae Grigorescu paseste in alta lume, la care picteaza si acum, si unde cred ca deja are pe putin 20.000 de tablouri cu care asteapta sa ne bucure 🙂 Numa’ la gandul asta parca iti vine sa te muti 😉 Kilometri de tablouri. Daca nu exista moarte vesnica, e clar ca nu ne vom plictisi niciodata. Doar vizitarea galeriei Grigorescu o sa ne ia saptamani. Si la cata puzderie de pictori este de ceva timp pe acolo… nici nu vreau sa ma gandesc, sa fie mai bine o surpriza :))

Ati inteles, a murit omul acesta in 1907, in patul lui, cel mai probabil langa un tablou neterminat, stiti ca marii oameni mor langa lucruri neterminate. Ar mai fi vrut el sa mai dea cu pensula de cateva ori, dar cand vine, vine si gata, pa. Mai departe nu stiti ce s-a intamplat. Sa va spun…

La moartea sa, pe langa steaua care a cazut dupa cum stim cu totii ca se intampla in astfel de momente, a venit in fata casei sale… nu ghiciti inca?? Ei bine la moartea marelui pictor ce oare putea sa-si faca aparitia la poarta casei sale decat: UN CAR TRAS DE BOI! 🙂

Un car si niste boi l-au purtat pana la cimitirul din str. Bobalnei de azi, din Campina. Marele pictor Nicolae Grigorescu a murit in anul rascoalei din 1907 si a fost ingropat pe o strada ce aminteste de o alta rascoala, tot taraneasca. Na, a pictat boi in nestire si boii l-au dus la groapa 😉 I-au placut taranii si de ei s-a legat pe veci. De unde un al enspelea simt imi spune ca pasiunea te decide pana dincolo de final! 😉

Pe trasee marcate dar… neturistice

Dupa Revolutie, un mare montaniard a incercat sa alcatuiasca o retea noua de trasee turistice in zona Bucegilor. Pe cand umblam mai des prin paduri si prin munti, intalneam diferite marcaje care nu figurau pe hartile turistice. Nu stiam atunci de initiativa celui care se numea Nae Popescu. De altfel, el avea sa moara pe Plaiul Mircii… cand marca un traseu care lega Valea Prahovei de Moeciu.

Dupa ani de zile am reusit sa cunosc aceste trasee nemarcate. Niciodata nu mi-am propus sa insist pe cautarea lor. Pur si simplu, la anumite perioade trecand prin unele zone gaseam marcajele si asa le-am reconstituit. Ulterior, le-am si parcurs integral, cand am inteles de unde pornesc si unde ajung. Probabil sunt singurul care le si cunoaste, pentru ca aceia care le-au marcat au murit sau au imbatranit.

Au fost trei trasee care pastreaza pe alocuri si astazi, vechile marcaje:

  1. Posada – Cota 1000 – Vanturis – Coltii lui Barbes – Cota 1400 – Sinaia, marcaj punct rosu, cunoscut si ca „Drumul Hotilor”. Marcajele sunt foarte rare pana sub Coltii lui Barbes. Acum vreo 10 ani adusesem in discutie acest traseu, iar salvamontul sinaian a marcat doar partea de sub Coltii lui Barbes, incluzand-o intr-un alt traseu turistic.
  2.  Valea Larga – Cota 1000 – Vanturis – Oboarele – Bolboci – Plaiul Mircii – Strungulita – Moieciu, marcaj triunghi rosu.
  3.  Sinaia – Dichiu – lacul Scropoasa, marcaj triunghi albastru.

Traseele strabat zone cu un peisaj divers, atat locuri salbatice cat si civilizate.

De curand am fost pe un traseu care a cuprins cate putin din toate traseele lui Nae Popescu. Din Valea Larga la Cota 1000, apoi pe Calea Codrului, drumul forestier Poiana Tapului… mai pe scurt de la Valea Larga la Busteni. Pe la 12 am plecat din Valea Larga, pana in ora 17 eram inapoi.

Ochii care nu se vad 🙂

Urcusul este unul sanatos :)) Printre crengi se vede cimitirul Setu, de la intrarea in Sinaia, dinspre Bucuresti.

Triunghiul rosu

Intersectam traseul cu stalpii de inalta tensiune pentru a face niste poze spre Izvorul Rece.

Se vede si fantana lui Nestor Urechia. Ca mai are una si la Sinaia… Am propus-o de cateva ori sa fie monument istoric pentru ca indeplineste cerintele legale. Dar s-a impotmolit acest demers alaturi de ce al autoritatilor locale, undeva pe la Directia de Cultura Prahova.

Intersectam si traseul ce vine de la Posada, marcaj punct rosu.

Iesim in zona Cota 1000 dupa 2 ore de la intrarea in traseu.

Intersectia cu DJ 713

Bineinteles ca iar „este inchis” drumul 🙂 Aceasta fiind o forma de a te spala pe maini de eventuale consecinte. Realitatea este ca poti circula nestingherit pe acest drum, problema este ca te duci pe proprie raspundere. Nu ma refer la amenzi sau ceva de genul, ci la iesiri in decor, tamponari… nu te despagubeste nimeni pentru ca, desi drumul este deschis el este totusi inchis :)) Tipic balcanic, nici alba dar nici neagra…

Continuam pe al treilea traseu, marcat cu triunghi albastru si iesim la podul de peste Izvorul Dorului ca sa privim spre Cascadele Vanturisului.

Inghetata partial

Podul are noi amenajari metalice. Cele precedente au fost furate si duse la fier vechi.

Intram pe Calea Codrului pe care am parcurs-o in 50 de minute.

Fantana lui Gatej

Inainte de a intra pe drumul forestier spre Poiana Tapului, aruncam o privire spre Piciorul Pietrei Arse… s-a dus mult dn zapada…

Cam 4 ore si jumatate a tinut povestea.