Corespondenta din U.S.A. pe tema Posadei

Chiar ma intreba cineva recent de reactii la cartea despre Posada. Pai, as mai scrie o carte doar cu reactii daca as avea timp.

Asa cum am tot scris, in defileul raului Prahova din zona Posadei, am gasit intai in documente, atestarea unei biserici, alta decat a schitului Lespezi. O atestare a acestei biserici o gasim intr-o document al lui Mircea cel Batran, apoi o mai gasim pe alte harti straine. Nu-i bai, am gasit-o si in teren si de acolo am scos cateva chestii, inclusiv o moneda otomana. Le-am predat, evident.

Reactiile autohtone, ale institutiilor au fost destul de anemice. Lor le mai trebuie ani de zile ca sa inteleaga cum am reusit sa gasesc piesele acestui puzzle. Nu au cum sa priceapa mecanismul logic si demonstratia evidenta. Ei au o alta lume, o alta structura mentala si cand au deschis gura sa intrebe ceva, au si cazut in ridicol. Punand la indoiala o traducere din poloneza a lui Hasdeu, mi-am dat seama la ce nivel se afla. Hasdeu acesta, o fi batut el campii pe alte chestii, dar avea origini poloneze si cunostea perfect limba aceasta. Numai ca, am facut ce ai nostri nu s-au gandit o clipa. Am cerut pe la ambasade sa ma puna in contact cu institutii din diferite tari pentru traduceri exacte. Cum am facut si cu fierul de la Resita. Ce rost are sa ma pierd in minciunile autohtone? Sa intrebam cel mai bine administratorul Turnului Eiffel 🙂 Si el a zis ca nu-i adevarat, fierul Turnului provine din Lorena.

Din cele predate, am facut niste vederi… care au si circulat :))

M-am lamurit cu traducerile si alte semne de intrebare de acest gen, puerile. Daca ei nu au facut nimic, ca acesta este sistemul, mersul si abordarea, ca sa o lasi balta, ca unii sunt specialisti, nu inseamna ca am facut acelasi lucru. Niciodata nu abandonez ceva in care cred, de care sunt ferm convins.

Un prieten de peste ocean, cu care mai corespondez, intrucat am si pasiunea cartilor postale dar si realizarea lor, tot imi face periodic cate o surpriza. El are o legatura cu comunitatile romanesti de pe acolo si cartile mele circula de la unul la altul. Initial, nu auzise nimeni de ele, ce ar fi prin acestea.

Fiind sambata si seara si alergand prin ploaie dupa un vis frumos 🙂 cred ca este bine sa postez 3 vederi:

Dintr-un set de vederi diferite, realizate pe tema subiectului Posada.

Vedere proprie intorcandu-se de la mii de kilometri

Stiu, multora li se pare depasita ideea cu vederile… insa, anumite momente care trec rapid, trebuie surprinse in tangibil, ca valoare informativa pentru altii, peste timp.

In bazinul Floreiului: istoric, peisaje, cuib, flori, gratar, bureti

Istoric:

I. „Cu mila lui Dumnezeu, Io Radu Voevod domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul preabunului Radu Voevod, dă domnia mea această poruncă a domniei mele boerului şi jupânului Mihnea vistierul şi fii săi, câţi îi va da Dumnezeu, ca să-i fie la muntele Floreai, partea fratelui lui, Radu, toată, şi partea fratelui său Vlad, toată…”.

Extras dintr-un document din 22 iunie 1540.

II.„Adecă eu Dumitraşco căpitan, ci am fost la Gherghiţa, scriu si mărturisescu cu acest al mieu zapis ca să fie de mare credinţă la mâna dumnealui jupânului Pano vel spătar, cum să se ştie că am avut eu un munte ce să chiamă Floreaiu între munţii dumnealor pe Praova. Deci eu pentru păsul şi lipsa ci-am avut făcutu-l-am acest munte vânzător şi fiind dumnealui mai volnecu a-l cumpăra că iaste între munţii dumnealor, tocmitu-m-am dă i l-am vândut dumnealui drept bani gata aspri 14.000 de a mea bunăvoe făr dă nici o silă.”

Extras din actul de vanzare-cumparare dintre capitanul Dumitrascu si spatarul Pana Filipescu, prin care s-a vandut muntele Florei, la data de 10 septembrie 1655.

Aproape 500 de ani de atestare documentara a muntelui Florei din Posada. Aceasta denumire nu se aude ca si cuvantul „floră” ci se pune accent pe „ei” de la final. Astfel, nu mai aduce cu ceva derivat din floare. Cine stie de cand vine aceasta denumire, inainte de a fi inregistrata in acte… Si cartierul de azi, Podul lui Neag, avea in trecut o alta denumire si anume: Podul Negrului.

Peisaje din zona Floreiului si imprejurimi:

Adapost pastoral pe muntele Florei

Locul unde timpul pare ca nu exista

Dincolo de bazinul hidrografic

Nenumarate animale domestice pe acest munte

Spre localitatea Secaria

Departe, Ciucasul

Bureti:

Doar pozati

Cuib:

Jos

Sus

Gratar… pentru ca in unele locuri, trebuie si poti sa mai faci si asta:

La o felie de paine

Ceaiul din 12 plante

La joaca… incercari strengaresti, sa vedem cum arde

Flori de maces:

Prin potcoave de boi la Posada lui Nicolae Grigorescu… si pana la Campina!

Nu incep acum sa-l glorific pe pictorul in cauza, pentru ca pe mine ma intereseaza… conexiunile, istoria, descoperirile. Dar nici nu pot sa nu mentionez doua-trei vorbe despre acest mare pictor. Citez din amintiri… ca nu ma intereseaza prea multe detalii despre el si vasta sa opera. E timp…

A pictat vreo 5000 de tablouri din cate am retinut. A pictat si in timpul Razboiului de Independenta si a murit la Campina in 1907. Este usor de tinut minte cand a murit pentru ca 1907 este anul rascoalei. Parca am fost anul trecut sau acum doi ani, la Muzeul Memorial din Campina… de unde am plecat cu ideea ca acea casa nu este si cea in care a locuit pictorul, deoarece a fost arsa in Primul Razboi Mondial si mai tarziu a fost refacuta sub actuala forma. Erau expuse si vreo 100 de tablouri sau mai bine. Veneam de la nu stiu ce eveniment la castelul Hasdeu si am zis sa mai dam niste bani si pe biletele la muzeu. Ca oricum nu mai intrasem acolo de cand eram elev. Cam acestea sunt notiunile mele despre Grigorescu… mai pot fi adaugate ca a pictat biserici, cum este aceea a manastirii Zamfira, de aici, din Prahova, plus celebrele sale… tablouri cu care cu boi si tarani. Pentru mine este suficient!

De curand, studiind un drum vechi din Valea Prahovei, descopar niste jumatati de potcoave. Ma uit eu in jur si ma intreb cum au ajuns acolo… si de la ce sunt. Erau prea late ca sa fie de cal. Tot ma gandeam la asta pana acasa, ce naiba animal sa fie. Caii se potcoveau, magarii la fel, dar boii? Aflu acasa cu tata Google ca se potcoveau si boii 🙂 Compar cu alte potcoave, si da, erau potcoave pentru boi. Cum stiam ca boii se foloseau la padure, cum pe acolo nu prea se putea exploata padure, a ramas varianta cea mai credibila ca se circula cu carele trase de boi. Cand spui care cu boi, gandul te duce la Grigorescu.

Potcoave de boi

Uite asa ajung iar la Grigorescu. Ce naiba avea acesta de tot picta prin Valea Prahovei? Ideea era de a vedea tot ce a pictat pe aici. De ce? Pentru ca un peisaj de acum 100 de ani poate furniza informatii pretioase celor care studiaza trecutul. Observasem cu ceva timp in urma un aspect important in tablourile lui, despre care voi vorbi la momentul potrivit, si ma gandeam ca poate o mai fi ceva si in altele.

Carele cu boi ale lui Grigorescu pe Valea Prahovei.

De altfel, cu boii s-a circulat pe aici si dupa 1940. La inmormantari se foloseau carele cu boi si am vazut asta intr-un filmulet care arata inmormantarea legionarilor la Predeal. Apoi, un localnic din Predeal, a postat pe Facebook in 2015, o poza care prezenta un car cu boi ce traversa orasul. Poza cred ca e de prin anii ’50.

Foto: Marian Ioan Codleanu

Oare ce nume purtau boii in trecut? 🙂 Ii strigau si pe ei cumva… 🙂

Bun, si tot la rubrica intrebari, figura si faptul ca Grigorescu Nicolae Pictor trebuia sa stea si el undeva peste noapte, in Valea Prahovei, de a pictat atat. Uite asa am aflat ca inainte de a se muta la Campina, a stat la… Posada. De altfel, omul a stat la Campina doar in ultimii trei ani ai vietii.

Zic sa caut tot ce a pictat la Posada si am gasit cateva:

„Peisaj la Posada”

Tabloul „Primavara la Posada” inca nu a fost vandut de Artmark.

Tabloul „Peisaj din Valea Posadei” a fost vandut.

Totusi, tabloul are pe fundal niste linii… de relief. Cunoscand Posada am presupus eu ca omul acesta nu picta foarte departe de casa. Cand picta care cu boi iesea la drum, cand picta asa de dragul peisajului, nu mergea chiar departe. Na, „logica”! :))

Cu prima ocazie, mi-am propus sa intreb pe acolo niste cetateni mai in varsta. In acestia mai ai o baza. Ca peste tot, intai dai de cetateni de alt tip, impuscati in aripa, asa le zic, pentru ca merg asa, intr-o parte, de la bautura 🙂 Ca un cerb cand isi pierde doar un corn… si merge cu capul intr-o parte 🙂

Gasesc si o ba.., o batrana si o intreb de vreun pictor de demult pripasit pe acolo. Ea nu stia, dar un mosulet din preajma ei s-a bagat si el in vorba. In trecut, adica acum vreun an, tataie se mai bagase el in vorba cu mine, pentru ca ma uitam peste gard la o faneata care o avea. Pe atunci cautam niste urme istorice. El nu ma mai tinea minte, evident. Mosulica a inceput ca de ce intreb, de unde sunt, ca batranii, cred ca e trist tare sa fii batran iar noi, cei mai tineri, nu prea avem rabdare sa intelegem ca pentru ei curge timpul altfel. Pana la urma, invins de bunul meu simt (modestia, ce sa-i faci!), nu pot sa fiu pe termen lung cum zic unii ca trebuie, ma asez langa batranel. Vorbea orice altceva decat ma interesa.

Numa’ ce imi aduc aminte ca un prieten spunea ca i-au trebuit ore bune de inregistrat povestile unui batran. Nici dezamagit, nici cu speranta, pentru ca in opinia mea, daca este ceva planificat sa se intample, se va intampla oricum, ma intind la vorba. Il stia pe primar dar nu l-a vazut, dar e baiat bun. Ma gandeam ca de cate ori m-am intalnit cu acest subiect, cu Grigorescu, am reusit doar sa ma enervez. Singura similitudine intre mine si Grigorescu sunt boii. El ii vedea la care, eu ii vad azi ascultand extaziati de cate un guru in diferite domenii, afisandu-se pe langa acestia, ca sa fie si ei Cineva 🙂

Cand ajung sa-l intreb si eu de pictor, omul nu stia nimic. Intr-un final, a scos de prin sertarele cu amintiri, ceva. Atentie, la cei mai in varsta li se incarca greu search-ul. Astepti, rabdare multa… 🙂 Cu rabdarea sunt artist desavarsit, se stie, dar s-a intamplat cu omul acesta sa fiu intr-o pasa mai receptiva. Din povestile lui am retinut ca tatal sau, dar eu cred ca mai degraba era vorba de bunic, spunea de un carciumar care picta si avea in carciuma numai tablouri pictate de el. In casa carciumarului se juca el si alti copii pe vremuri. Carciumarul era zgarcit rau si se temea de hoti, avea gratii la ferestre, la usi.

Il intreb, nu e casa aia veche din vale? El ca aia este dar s-a prabusit. Treaba era ca anul trecut pozasem o casa darapanata despre care tot o persoana in varsta mi-a zis ca a fost casa unui hangiu, ultimul care a avut un han in zona.

Asta este cea mai veche casa de pe acolo… si fara niciun dubiu, deoarece am mai vazut constructii asemanatoare, este ridicata intre 1890-1900.

Un element ce imi atrasese atunci atentia: prezenta gratii la ferestre.

Mai departe, rationamente:

  • un hangiu avea tablouri in hanul propriu.
  • hangiul de regula, locuieste tot la han… dar nu este exclus sa fi avut si o casa mai departe de propria afacere.
  • un hangiu pictor nu au inregistrat nici memoria locurilor si nici cei care au scris carti despre aceasta zona, intre 1893 (I.G.Babes) si 1913 (N. Urechia).
  • in multe tablouri ale lui Grigorescu apare un han, deci el picta de peste drum. Daca ploua trebuia sa se adaposteasca undeva. La fel si daca venea noaptea.
  • pictorul si hangiul erau prieteni, hangiul ii cumpara tablourile sau le primea de la pictor.
  • se stie ca pana in 1904, pictorul a locuit la Posada.
  • ca locuia in casa hangiului sau chiar in casa lui ramane de vazut, cert este ca „hangiul pictor” a locuit in casa din imagini.
  • fie este casa hangiului, fie este casa pictorului.

Evident ca peste timp, probabil de cand s-a mutat la Campina, casa de la Posada a fost vanduta de catre pictor… daca era a lui.

In 1907, marele pictor Nicolae Grigorescu paseste in alta lume, la care picteaza si acum, si unde cred ca deja are pe putin 20.000 de tablouri cu care asteapta sa ne bucure 🙂 Numa’ la gandul asta parca iti vine sa te muti 😉 Kilometri de tablouri. Daca nu exista moarte vesnica, e clar ca nu ne vom plictisi niciodata. Doar vizitarea galeriei Grigorescu o sa ne ia saptamani. Si la cata puzderie de pictori este de ceva timp pe acolo… nici nu vreau sa ma gandesc, sa fie mai bine o surpriza :))

Ati inteles, a murit omul acesta in 1907, in patul lui, cel mai probabil langa un tablou neterminat, stiti ca marii oameni mor langa lucruri neterminate. Ar mai fi vrut el sa mai dea cu pensula de cateva ori, dar cand vine, vine si gata, pa. Mai departe nu stiti ce s-a intamplat. Sa va spun…

La moartea sa, pe langa steaua care a cazut dupa cum stim cu totii ca se intampla in astfel de momente, a venit in fata casei sale… nu ghiciti inca?? Ei bine la moartea marelui pictor ce oare putea sa-si faca aparitia la poarta casei sale decat: UN CAR TRAS DE BOI! 🙂

Un car si niste boi l-au purtat pana la cimitirul din str. Bobalnei de azi, din Campina. Marele pictor Nicolae Grigorescu a murit in anul rascoalei din 1907 si a fost ingropat pe o strada ce aminteste de o alta rascoala, tot taraneasca. Na, a pictat boi in nestire si boii l-au dus la groapa 😉 I-au placut taranii si de ei s-a legat pe veci. De unde un al enspelea simt imi spune ca pasiunea te decide pana dincolo de final! 😉

Pe trasee marcate dar… neturistice

Dupa Revolutie, un mare montaniard a incercat sa alcatuiasca o retea noua de trasee turistice in zona Bucegilor. Pe cand umblam mai des prin paduri si prin munti, intalneam diferite marcaje care nu figurau pe hartile turistice. Nu stiam atunci de initiativa celui care se numea Nae Popescu. De altfel, el avea sa moara pe Plaiul Mircii… cand marca un traseu care lega Valea Prahovei de Moeciu.

Dupa ani de zile am reusit sa cunosc aceste trasee nemarcate. Niciodata nu mi-am propus sa insist pe cautarea lor. Pur si simplu, la anumite perioade trecand prin unele zone gaseam marcajele si asa le-am reconstituit. Ulterior, le-am si parcurs integral, cand am inteles de unde pornesc si unde ajung. Probabil sunt singurul care le si cunoaste, pentru ca aceia care le-au marcat au murit sau au imbatranit.

Au fost trei trasee care pastreaza pe alocuri si astazi, vechile marcaje:

  1. Posada – Cota 1000 – Vanturis – Coltii lui Barbes – Cota 1400 – Sinaia, marcaj punct rosu, cunoscut si ca „Drumul Hotilor”. Marcajele sunt foarte rare pana sub Coltii lui Barbes. Acum vreo 10 ani adusesem in discutie acest traseu, iar salvamontul sinaian a marcat doar partea de sub Coltii lui Barbes, incluzand-o intr-un alt traseu turistic.
  2.  Valea Larga – Cota 1000 – Vanturis – Oboarele – Bolboci – Plaiul Mircii – Strungulita – Moieciu, marcaj triunghi rosu.
  3.  Sinaia – Dichiu – lacul Scropoasa, marcaj triunghi albastru.

Traseele strabat zone cu un peisaj divers, atat locuri salbatice cat si civilizate.

De curand am fost pe un traseu care a cuprins cate putin din toate traseele lui Nae Popescu. Din Valea Larga la Cota 1000, apoi pe Calea Codrului, drumul forestier Poiana Tapului… mai pe scurt de la Valea Larga la Busteni. Pe la 12 am plecat din Valea Larga, pana in ora 17 eram inapoi.

Ochii care nu se vad 🙂

Urcusul este unul sanatos :)) Printre crengi se vede cimitirul Setu, de la intrarea in Sinaia, dinspre Bucuresti.

Triunghiul rosu

Intersectam traseul cu stalpii de inalta tensiune pentru a face niste poze spre Izvorul Rece.

Se vede si fantana lui Nestor Urechia. Ca mai are una si la Sinaia… Am propus-o de cateva ori sa fie monument istoric pentru ca indeplineste cerintele legale. Dar s-a impotmolit acest demers alaturi de ce al autoritatilor locale, undeva pe la Directia de Cultura Prahova.

Intersectam si traseul ce vine de la Posada, marcaj punct rosu.

Iesim in zona Cota 1000 dupa 2 ore de la intrarea in traseu.

Intersectia cu DJ 713

Bineinteles ca iar „este inchis” drumul 🙂 Aceasta fiind o forma de a te spala pe maini de eventuale consecinte. Realitatea este ca poti circula nestingherit pe acest drum, problema este ca te duci pe proprie raspundere. Nu ma refer la amenzi sau ceva de genul, ci la iesiri in decor, tamponari… nu te despagubeste nimeni pentru ca, desi drumul este deschis el este totusi inchis :)) Tipic balcanic, nici alba dar nici neagra…

Continuam pe al treilea traseu, marcat cu triunghi albastru si iesim la podul de peste Izvorul Dorului ca sa privim spre Cascadele Vanturisului.

Inghetata partial

Podul are noi amenajari metalice. Cele precedente au fost furate si duse la fier vechi.

Intram pe Calea Codrului pe care am parcurs-o in 50 de minute.

Fantana lui Gatej

Inainte de a intra pe drumul forestier spre Poiana Tapului, aruncam o privire spre Piciorul Pietrei Arse… s-a dus mult dn zapada…

Cam 4 ore si jumatate a tinut povestea.

Prin Posada si Comarnic, un nou episod

Cat poate sa fie si orasul acesta, Comarnic, de risipit prin valcele, dealuri, poieni si terase!!! Nu cred ca reusesti sa-l inconjori intr-o singura zi 🙂 Mai ales ca si localitatea Posada este inglobata administrativ la urbe…

Zic eu ca daca am fost cu baietii pe directia Posada-Valea Larga, sa mergem si pe directia Posada-Comarnic.

Pana sa punem in practica ideea, Rares a fost si cel mai favorizat, pentru ca era cel mai mic. El nu are lectii, niciun fel de obligatii… cel mare are un caiet imens de teme la matematica, merge la biserica fiind un fel de ajutor al preotului… care, de altfel, l-a si botezat.

Asadar, Rares a fost peste tot in ultima saptamana, ca erau zile cand nu avea cu cine sa ramana acasa.

DSCF2564Mirosind un trandafir pe langa schitul Balaban sau manastirea Bran. Eu asa il stiam de la inceput… schitul Balaban.

DSCF2620Papand ciorba de legume la Cota 1400. Asta e pura intamplare, pentru ca noi mancam foarte rar ciorbe. Ca nu este un fel de mancare cu care ne avem bine.

DSCF2621Soferie prin parcul din Sinaia

DSCF2624Cornel, domnul ce inchiriaza masini in parc, mai avea una neagra si mai rapida 🙂 Le-a plimbat pe amandoua Rares… fara probleme 🙂

DSCF2628La Breaza, ducandu-i factura prietenului Madalin. Rares, nemultumit ca nu ne intoarcem la Sinaia mai repede…

DSCF2635Stie de toate. Chiar daca nu stie, vrea sa faca el. Se autopropune la tot ce i se pare interesant 🙂 Creanga din imagine a taiat-o singur.

Si iata-ne la Posada, coborand din acelasi tren, la aceeasi ora: Regiotrans, ora 8 si 17… parca 🙂

Am facut tot felul de poze, actiuni, ce a adunat el inca nu am despachetat 🙂 Trebuie spalate si bagate si acestea intr-o cutie.

DSCF2644Prahova soptind lespezilor de piatra

DSCF2647

DSCF2648

DSCF2650

DSCF2655

DSCF2656

DSCF2657Indicatoare: nou si vechi

DSCF2658

DSCF2659Dupa ce am lasat zona fostului schit, am urcat pe str. Podul lui Neag, trecand prin cartierul cu acelasi nume, intrand in Ghiosesti, alt cartier mare… tot asa pana la gara Comarnic.

DSCF2660Ce se vede este tot Comarnic

DSCF2662O cruce de pomenire. Unde vedeti astfel de mici monumente, fotografiati-le, nu stiti niciodata cui ii vor fi de folos… peste ani. Poate putini sau multi.

DSCF2664

DSCF2670Culmea aceea cu relee o prinsesem intr-o poza de la Cota 1400, postata recenta intr-un articol.

DSCF2677O icoana deosebita intr-o curte… noroc cu aparatul ca apropie de cateva zeci de ori. Iisus este rastignit si din fiecare rana cate un inger ii aduna sangele ce se scurge.  Pe fundal se disting o biserica si pe un deal un fel de castel, mai degraba zic eu, o constructie in stil autohton, ce aduce oarecum cu cea de la Brebu-Curtea Domneasca.

DSCF2681

DSCF2682Gasim intr-o curte si un magazin de unde luam inghetata si ne imprietenim cu oamenii locului… aflati la o vorba si o bere… de la care aflam povesti frumoase. Schimbam numere de telefon si gata, am pus pe roate o viitoare expeditie.

DSCF2685Asa se faceau casele inainte de 1900 si chiar si dupa 1900 s-au mai facut pe ici, pe colo. Peste lemn se adauga pamant galben in loc de tencuiala.

DSCF2686

DSCF2691

DSCF2695Tunete razbateau dinspre Sinaia si stropi izolati de ploaie cadeau cand si cand. Totusi, nu a plouat. Foarte interesant… la Comarnic nu a plouat, la Sinaia da, la Busteni nu, la Predeal da… asta, sambata!

DSCF2696Un parleaz mai simplu… ca mai fotografiasem eu unul mai complicat in primavara.

DSCF2697Scoala si gradinita din Ghiosesti

DSCF2698Pana la Comarnic inainteaza porumbul, aici este limita altitudinala

DSCF2699Casa traditionala romaneasca

Ne-am tot plimbat cand la deal, cand la vale si asa am ajuns prin centrul orasului.

DSCF2725Noi l-am vazut…

DSCF2722O cofetarie descoperita pe cand umblam dupa diverse la cartea „100 de pasi in timp”. Este prin centru, la vreo 200 m de gara. Aici l-am adus pe Rares sa ne odihnim un pic 🙂 Si sa luam un chec pentru acasa, ca sunt foarte buni…

DSCF2726Parca am plecat cu 16:16 🙂

DSCF2727Va dati seama ca aceasta placuta a fost montata putin dupa ce s-a facut calea ferata prin Valea Prahovei? A devenit pentru marea majoritatea cel mai banal lucru din acea gara.

Era sa uit de una din „descoperiri”. Un zid de piatra, rest dintr-o cladire impozanta, cu o anumita functionalitate, edificata inainte de 1900:

DSCF2708

DSCF2709Simbolul are 1 metru pe 1 metru. Unii stiu ce semnifica.

DSCF2710Zidul are 4-5 metri inaltime

DSCF2712Sper sa vada acest articol, noul primar al Comarnicului si sa ia masuri preventive ca nu cumva sa-l darame vreun inconstient, ghidonat de bani si alte lucruri materiale. Chipurile sa elibereze terenul. Asa ceva e unic in Valea Prahovei… de la Comarnic la Predeal! Ar trebui sa poarte semnul monumentelor istorice si un panou cu povestea…

La „descoperiri” cu Rares si Andrei in defileul Posadei

Cand parintii nu asculta de copii…

Intr-un moment liber zic sa-i duc pe cei doi nazdravani in parc.

„Iar in parc?” Deci nu am nimerit-o!

DSCF1751

DSCF1758

DSCF1761Rares

Andrei: „Eu am prieteni in alt parc!”. Na, ce sa-i faci!

Zic eu: „Sa mergem la biserica!”. Evident in Busteni, la Biserica Domneasca. Era totusi o varianta mai buna, asa ca am mers acolo.

Stam pe banca, vorbim. Rares: „Nu mergem si in biserica?”. Mergem… Se uita Rares la portretul Reginei Elisabeta si-i spune lui Andrei ca apare si in calendarele si in pozele ce le face la scoala. Asta pentru ca Andrei invata la scoala „Regina Elisabeta”. Rares la 4 ani si jumatate a facut legatura intre pictura din Biserica Domneasca si simbolul scolii unde invata Andrei. Asta se intampla ieri. Azi stia deja cum se numesc biserica, ctitorii…

In biserica nu era nimeni. Rares se porneste sa alerge prin naos, in cerc 🙂 Ma uit la el si ma trezesc vorbind dupa ce facuse niste ture, ca sa nu mai alerge, ca nu se alearga in biserica. Adica prostiile ce mi se fixasera inconstient in minte, care se propaga peste tot. Bineinteles, am revenit, era bine sa alerge. „Alearga, tati, cat vrei!”. E bucuria unui copil, nu altceva.

Din biserica mergem la micul cimitir al eroilor de langa biserica. In mod cert, cei de la biserica sunt un foarte bun exemplu despre  cum trebuie cinstiti eroii:

DSCF1923In spatele lor se afla mormantul locotenentului Virgiliu Abeleanu ce apare si pe coperta cartii „100 de pasi in timp…”.

Acest aroman, unul dintre cei 10.000 de aromani inrolati voluntar in Armata Romana in Primul Razboi Mondial, a fost comandantul companiei a 10-a din cadrul Regimentului 5 Vlasca si a cazut aparand Predealul, pe muntele Susai, in ziua de 7 octombrie 1916. Mai e putin si se fac 100 de ani…

Umbland putin prin astfel de locuri, le-am desteptat simtul de aventura, setea de cunoastere si toata seara au tabarat pe mine ca sa mergem intr-o expeditie 🙂 Pana la urma, coordonatele zilei urmatoare se schimba ca prin minune si gata, plec cu cei doi neastamparati.

Unde pot fi dusi asemenea copii? Unde credeti ca i-am dus?

In defileul de la Posada 🙂

Ne suim in Regiotrans, coboram la Posada la 8:20. Ca daca nu plecam de dimineata, se striga prin casa: „cand plecam/nu mai plecam”. Cel mai mic este si cel mai revolutionar!

DSCF1931Pornim prin defileu sa iesim la Valea Larga. Mi-am propus sa luam inapoi trenul de 16:30, timp suficient sa se desfasoare „expeditia” 🙂

DSCF1935

DSCF1942

DSCF1970

DSCF1974Cascadele Conciului

DSCF1976

DSCF1977

DSCF1984

DSCF1986Posada reloaded

DSCF1991

DSCF1993Cand va cadea?!

DSCF2009

DSCF2010Adica a facut o magie, in limbajul lui

DSCF2019

DSCF2020

DSCF2021

DSCF2025

DSCF2026

Apoi… „trebuie sa descoperim ceva…”. Eu zic: „Bine, sa descoperim!” 🙂 🙂 Inainte de asta ma intrebase Rares: „Tati, nu putem sa traim aici? E asa frumos?”.

Primul vine Andrei:

DSCF2027Mare descoperire, e buna de ceva…

DSCF2031

DSCF2032

DSCF2033

Cand mergeam pe drum, Rares desena sageti in nisip, sa stie cine vine dupa noi care e drumul 😉 Iar Andrei facuse din doua bete si o lespede legata cu tulpini de iedera, un topor. Am cazut de acord ca era unul „de lupta”, categoric! 🙂

DSCF2034La pescuit

DSCF2036

DSCF2037Sa ne enervam ca nu trage. Dupa care a incercat alt procedeu… scotea cu sapca apa, chipurile poate prinde asa… „niste peste”. Pana sa intervin era ud tot.

DSCF2040Cum depozitul trebuia constituit, din toate directiile soseau „descoperirile”.

DSCF2041

DSCF2042

DSCF2049

DSCF2052Din ce in ce mai multe 🙂

DSCF2057

DSCF2059

DSCF2063

DSCF2065Depozitul

Pana la urma mai stam, mai mergem…

DSCF2066

DSCF2067

DSCF2069

DSCF2070

DSCF2071

DSCF2073In 10 minute venea trenul in statia Valea Larga. I-am adus acasa murdari, uzi, bronzati… dar fericiti. Sunt cei mai incantati 🙂 Am spalat „descoperirile” si le bagam intr-o cutie. Sa se usuce numai! Scriem pe ea data si unde am fost!

Dezbaterea no.19: Estimarea luptei de la Posada

Poate ca este binevenit si acest subiect. Ca tot nu prea ne pasa decat de prezent si… „parca nu e rau daca s-ar scoate istoria din scoli”… zic unii! Urmand aceasta logica, prin care unii inteleg ca nu inveti nimic din istorie, totusi, de ce ne mai intereseaza ca bunicii au luptat in cel De-al Doilea Razboi Mondial? Daca istoria nu e buna…

Haideti sa ne trezim un pic, si poate ca nu vom cadea de acord asupra celor ce urmeaza, dar macar citim ceva „povesti” din alte vremuri. De cand unii isi lasau oasele in pamantul pe care azi il calcam! Zeci de milioane de romani stau la temelia tarii acesteia si, zic si eu, macar sa gandim putin inainte de a scoate tot felul de prostii pe gura.

Deci, macar ne amintim cum a fost si tot e ceva 🙂 Inca un lucru: nu batem campii incercand sa stabilim unde a fost Posada, nu are rost, vorbim pe probe, nu pe vorbe. Marii nostri istorici, cand se refera la Posada, o situeaza in tot felul de locuri. Sa nu ne complicam si noi!

INCEPUTUL POVESTII

Cum umbla, in 1330, regele maghiar, Carol Robert, prin Tara Romaneasca, dupa Basarab, ca sa-l traga de barba… (regele vorbea asa, nu e de la mine! ), tot umbla brambura si nu-l gasea. Intrase in Tara Romaneasca dupa Basarab prin luna septembrie si nu dadea deloc de omul acesta. Vulpe batrana si Basarab! Ungurul, cu o armata de 30.000 de oameni, si el, cu vreo 10.000. Aceia cu zale pe ei si calare, romanii cu arcuri si sageti… nu mergea sa faca pe eroii. Cred ca nici nu gandeau cum presupunem noi azi 🙂 Nu voiau sa moara inutil, nu cred ca tinea faza cu pentru tara si voievod.

Regele si cavalerii lui, invatati cu ospetele si cu simpla ridicare a mancarii din farfurie, pusa acolo de altii, incepusera… sa cam faca foamea pe romaneste. Ai nostri, invatati cu branza de oaie si cu jirul 🙂 cu traiul mai aspru sa zicem, au lalait-o toata toamna pe la umbra codrului. Probabil mai dadeau drumul si la niste gratare, sa-i atate pe inamici si cand se aratau astia, le trageau un potop de sageti, mai rareau din ei si iar fuga-fuga la adapostul padurii, cu tot cu carnea de pe gratare. Macar aia care mureau, mureau frumos… cu mirosul carnii fripte in nari 🙂 Glumesc!

Bun, si se face noiembrie, se intetise frigul, e logic, nu? Noiembrie este o luna rece. Au zis ungurii sa plece si ei pe la casele lor, si pe cand plecau, i-au atacat romanii. Istoricii nostri spun ca lupta pe bune dintre romani si unguri a inceput pe 9 noiembrie 1330. Oare cum a fost atunci? Sa dam un pic drumul la masina timpului..:

Batali-de-la-Posada-Cronica-pictata-de-la-VienaBatalia de la Posada

Din acea zi si pana azi au trecut… 685 de ani, 3 luni si 16 zile, adunate pana azi, 25 februarie 2016, rezulta ca lupta a inceput acum 250.299 de zile 🙂 Soarele a rasarit atunci la fix 7 dimineata si a apus la ora 16:46, sa zicem ca ziua-lumina a avut 9 ore si 45 de minute. Nu era luna plina, deci au avut noroc ca venea seara mai repede decat de obicei.

SI DE AICI INCEPE PROBLEMA NOASTRA!

Am scris cu litere mari, ca sa separ un pic textul. Bine, sunt tot felul de metode oficiale, dar sa nu ne bazam pe faptul ca daca 1000 de oameni fac acelasi lucru, inseamna ca este si cea mai buna solutie. Cea mai buna solutie este aceea care ti se potriveste!

Mai jos voi relua o poveste relatata de mai multe site-uri, ca sa analizam si noi. Sa nu ma luati cu domnii Neagu Djuvara sau Lucian Boia, ce spun ei, ca nu apreciez deloc 🙂 Oamenii acestia sunt cititori de carti multe, si cand te risipesti asa, cazi in tot felul de teorii, pe negandite imprumuti puncte de vedere, speculezi, demitizezi unde nu este mit. Voi puteti sa-i apreciati, este dreptul fiecaruia. Dupa ce ca am falsificat atat istoria, acum alunecam in alte nebunii, ca de fapt nu am facut nimic in doua milenii si am ratacit fara minte… Noi avem nevoie de realitate, nu de povestile acestor batranei incapatanati 🙂

Astia doi, batraneii, tot respectul pentru ce au citit si facut ei, dar lucrurile nu sunt chiar asa cum le spun ei. Ei stapanesc un timp, noi, cei de azi, vedem un pic diferit; si noi vom parea absurzi/depasiti peste niste decenii in ochii celor care sosesc dupa noi… ca asa este cursul vietii, evolutia. Ce se stie mai putin este faptul ca adevarul istoric este cel consemnat in majoritatea surselor din acel timp. Cei doi domni sunt niste buni povestitori, cu propriile adevaruri, idei, viziuni asupra istoriei. Un istoric serios foloseste alt tip de exprimare. Bine, eu nu sunt nici istoric, nici serios, nici povestitor, dar inteleg cat de subreda este de exemplu teoria originii cumane a domnitorilor romani, o dinastie a cumanilor 🙂 Foarte probabil ca Basarab I sa fi fost copil dintr-o familie mixta cumano-valaha. El vorbea insa romaneste… din limba cumanica nu stiu daca a ramas o mana de cuvinte…

Faza cu domnitorii romani care erau de fapt cumani, mi se pare o prostie fara margini. Sa zicem ca Basarab, casatorit cu unguroaica Margareta, era cuman. Fiul sau, Nicolae Alexandru, cum era? Tot cuman? 🙂 Nicolae Alexandru, casatorit pe rand cu doua unguroaice, Maria Lackfy si Clara Doboka, are si el urmasi care vor domni si ei. Tot cumani au fost si acestia? 🙂

In fine, mai incepusem eu o discutie cu un colectiv de profil al unui muzeu, si eu ziceam ceva, ei ca ii contrazic pe marii nostri istorici, pe marele Iorga. Stiti, unii oameni se alarmeaza foarte tare cand isi dau seama ca le poti dovedi ca au crezut niste decenii in niste neadevaruri. De fapt, nu am contrazis pe nimeni, insa am spus ca am dubii ca o anumita descoperire arheologica s-a produs intr-un anumit loc si ca este eronat legata descoperirea respectiva de istoria acelor locuri. Peste 100 de nume scrisesera pe acest subiect si veneam eu, un nimeni, sa le zic unor Cineva ca poate e altfel 🙂 Si, obtinand o aprobare, am mers pana la sursa, la mama sursei. Cine credeti ca a avut dreptate? 🙂 O sa aflati curand…

Hai ca nu mai termin o data cu palavrageala… ce ma enerveaza cateodata cand vorbesc atat de mult 🙂 Daca ma enerveaza pe mine… De curand, m-am intalnit cu un interlocutor extraordinar, am vorbit 5 ore intruna 🙂 Bine, pe aceeasi linie se inscrie si vizitarea Muzeului Orasului Sinaia, la cateva zile dupa ce s-a deschis, unde tot la fel, am stat cu cineva cateva ore… privind si comentand. Unii au vizitat muzeul in 10-15 minute, altii in 30-45, iar noi… 🙂 Chiar e fain muzeul, acum depinde de ce vrei sa vezi sau cauti.

SURSE SI CITATE DESPRE LUPTA DE LA POSADA:

Unele pasaje sunt ingrosate de mine.

1. D-l Horia Dumitru Oprea, cu un blog foarte interesant, s-a referit si dansul la subiectul Posada si citez:

„Căci această tristă întâmplare a ţinut mult, din ziua a şasea a săptămânii până în ziua a doua a săptămânii viitoare în care zile ostaşii aleşi aşa se izbeau unii de alţii, precum în leagăn se leagănă şi se scutură pruncii sau ca nişte trestii bătute de vânt. Uciderea cea mai cumplită – căci a căzut o mulţime de ostaşi, principi şi nobili şi numărul lor nu se poate socoti – a fost în ziua a şasea, în preseara Sfântului Martin şi după aceea, în ziua următoare [adică în zilele de 9 şi 10 noiembrie; sfântul Martin e la 11 noiembrie]. […] Iar regele şi-a schimbat însemnele armelor sale, cu care a îmbrăcat pe Desev, fiul lui Dionisie, pe care, crezându-l a fi însuşi regele, românii cu cruzime l-au omorât. Şi regele abia a scăpat cu câţiva inşi. […]” Şi s-au întâmplat toate acestea – îşi încheie Cronica pictată impresionanta povestire – „ca nu cumva să se semeţească ungurii de mulţimea izbânzilor… ci să înveţe umilinţa.”

Autorul blogului il citeaza pe: Constantin C. Giurescu – Probleme controversate în istoriografia română, Ed. Albatros, Bucureşti, 1977

Iata articolul: https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/04/28/unde-a-fost-posada-prima-parte/

2. Ce spune Historia: „Basarab şi-a dat seama, fără întârziere, că nu va mai avea poate niciodată o şansă atât de favorabilă. Ceea ce a urmat a fost, pentru oastea regală, un adevărat dezastru: surprinse într-o ambuscadă şi izolate într-una dintre văile înguste ale munţilor, trupele lui Carol Robert au fost aproape nimicite de către oştenii voievodului într-un măcel care s-a prelungit de vineri, 9 noiembrie, până luni, 12 noiembrie 1330. Regele însuşi şi-a salvat viaţa cu mare dificultate, travestindu-se în hainele unuia dintre credincioşii”.

Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/anul-1330-m-celul-posada

BasarabBasarab I

3. Wikipedia: „După lupta de 3 zile, 9 – 12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou a scăpat cu greu, schimbând hainele sale cu ale unui oștean pentru a nu fi recunoscut. Se reîntoarce către patrie tot prin Timișoara.” Articol: https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Posada

4. Ce spune Lovendal? „În ziua de vineri 9 noiembrie 1330, armata lui Carol Robert d’Anjou a intrat în defileu, fără să se fi gândit la vreo măsură de siguranţă, cum se procedează în războaie, pentru a preveni surprinderea….Bătălia a durat patru zile, iar din oastea ungară au reuşit să supravieţuiască şi să fugă doar grupuri răzleţe, neînsemnate. Articol: http://www.lovendal.ro/wp52/pentru-batalia-de-la-posada-basarab-i-s-a-folosit-de-spioni/

5. George Damian, pe blogul sau, citandu-l pe Bogdan Murgescu cu a sa opera „Istoria Romaniei in texte”: „Şi a fost aici un cumplit dezastru, căci au căzut o mulţime de ostaşi, de principi şi de nobili şi numărul lor nu se poate socoti, din ziua a şasea, în preziua sfântului Martin şi după aceea în cea următoare”.

Articol: http://www.george-damian.ro/romanii-n-au-fost-gainile-europei-batalia-de-la-posada-din-1330-2904.html

CONCLUZII SI NU NUMAI:

Dupa cum observati, am citat cateva surse, site-uri, autori, serioase/i, nu orice obscuritate a netului.

Am ingrosat la fiecare niste cuvinte care ne arata zilele desfasurarii luptei. Se spune ca lupta a durat de pe 9 pana pe 12 noiembrie 1330, de vineri pana luni.

Cand este Sfantul Martin? Pe 11 noiembrie!

In ce zi a saptamanii a cazut aceasta zi in anul 1330? Duminica!

Peste tot se spune ca lupta a inceput in ziua a sasea. Noi stim ca ziua a sasea a saptamanii este sambata. Iar 11 noiembrie, o sarbatoare fixa, a cazut intr-o zi de duminica. Cand a inceput lupta? 🙂

Lupta a inceput in ziua a sasea a saptamanii, adica sambata, asa se poate crede! Ca doar se spune ca lupta a durat din: „ziua a şasea a săptămânii până în ziua a doua a săptămânii viitoare”. Care este adevarul? De ce se spune totusi ca a inceput lupta vineri, 9 noiembrie, daca Sf. Martin era intr-o zi de duminica? Ca doar vinerea stim ca este a cincea zi a saptamanii?

Sunt 2 explicatii:

Prima: ziua a sasea este chiar vinerea, daca ne raportam la Vechiul Testament, unde se spune ca sambata este ziua a saptea, in care s-a odihnit Dumnezeu. S-ar explica astfel de ce lupta a tinut din ziua a sasea pana in ziua a doua a saptamanii, adica asa cum considera toata lumea, de vineri pana luni… duminica fiind prima zi a saptamanii. Dar mai apare o problema: Constantin cel Mare a convocat un sinod la Niceea , prin anul 325, care sinod a stabilit ca Ziua Domnului este Duminica. Oare pana la 1330, numerotarea zilelor a ramas tot cu sambata, ziua a 7-a? UPDATE: De la MNIR mi s-a spus ca duminica a ramas ziua a 7-a.

A doua: Ca daca nu a ramas sambata ziua a 7-a, ci este ziua a 6-a, atunci este o eroare in intelegerea textului. Si atunci avem asa: „Uciderea cea mai cumplita a fost în ziua a şasea, în preseara Sfântului Martin şi după aceea, în ziua următoare”. Eu deja vad trei zile de lupta, nu patru 🙂 Consideram ca prima zi de confruntare a fost una de lupte intense, fiind logica aceasta consideratie. Zicem asadar ca prima zi de lupta a fost ziua a sasea-sambata. S-au mai dat lupte grele si a doua zi, adica de Sf. Martin. Apoi si „in ziua urmatoare” care era luni. Urmand aceasta logica apare si o concluzie, lupta nu a tinut de pe 9 noiembrie pana pe 12 noiembrie, ci de pe 10 noiembrie pana pe 13 noiembrie.

Care o fi varianta corecta? 🙂 Din ce pare lupta s-a desfasurat intre 10-13 noiembrie si nu intre 9-12 noiembrie.

Am mai citit si exprimari de istorici militari. Se spunea ca atacul decisiv l-a dat cavaleria lui Basarab. Este cel putin o enormitate sa spui asa ceva. Cum adica, tu ai intr-un defileu, care stim toti ce inseamna un defileu, o masa compacta de oameni si cai, la cateva zeci de mii, darami peste ei stanci si copaci, si dupa o vreme ii ataci cu cavaleria :)) Pai la tot pasul e plin de cadavre si de obstacole naturale, ce atac decisiv? 🙂 Astea sunt filme de la citit mult si risipit in fantezii personale. Dupa ce le-a dat in cap cu bolovani si a frant copaci peste ei, a trimis cavaleria sa dea si ea un atac decisiv… intr-un spatiu inchis, plin de obstacole. Vai de scoala noastra militara si de ce invatam acolo…

Mai degraba credem izvorul istoric, Cronica pictata de la Viena, decat presupunerile unor istorici din perioada comunista. Cred ca lupta pe bune a durat de sambata pana luni, de pe 10 noiembrie pana pe 12 noiembrie. Pe 13 a fost eliminata orice rezistenta, capturati supravietuitorii…

Oare asa o fi?! 🙂

Ulterior, Basarab s-a impacat cu Carol Robert, dar regele a ramas atat de traumatizat, incat nu a mai calcat vreodata prin Tara Romaneasca. Si tot in Cronica se spune despre faptele „eroice” ale romanilor… unor preoti catolici, luati prizonieri, le-au fost batute cuie de lemn in cap. Dar na, era Evul Mediu, nu? 😉 Adevarul cred ca trebuie spus asa cum este, pe langa o mare victorie s-au intamplat si tot felul…

capture