De la o plimbare… la pastravi!

Rares mai trebuie si el scos la cate o plimbare, asa ca am stabilit sa mai si iesim prin natura. Nu departe, ci pe la Poiana Stanei Regale, urcare pe drumul forestier si coborare pe poteca regala… Plus scurte urcusuri pe la copacii din apropierea drumului, ca doar unii sunt pasionati de ciuperci 🙂 Nu eu! In fiecare an imi spun sa merg si eu dupa ciuperci ca toti ceilalti si nu reusesc… ca mi se pare aiurea sa umblu prin padure, cautand ciuperci. Nici nu am avut timp. Dar daca se intampla sa fiu cu altii, na, ii luam. Nu ii duc acasa, ca la mine nu prea se mananca asa ceva.

Primul urcus pana in acest loc si nimic.

Apoi dupa alte urcusuri, au inceput sa apara…

Si au inceput sa se adune, incat a trebuit sa cobor la drum, pentru ca eu nu aveam un rucsac incapator ci de plimbare.

Aici, un mare impatimit al ciupercilor, i le arata lui Rares

Rares la prima intalnire cu buretii si buretarii 🙂

Discutii, ca de ce e asa…

„Au un miros ciudat” 🙂

Am ajuns si in Poiana Stanei Regale

Monumentul Eroilor

Pe acolo am urcat, acum vreo saptamana si ceva.

Din conuri de molid, asa cum sunt acum, iese un sirop care depaseste cu usurinta orice sirop din muguri de rasinoase.

Cam asta a iesit din pastravi, ca asa se numesc acele ciuperci. O minunatie de salata… maioneza, ciuperci, verdeata. Autorul este buretarul de mai sus 🙂 I-am mai zis, ca trebuia sa se faca bucatar, cei care-l cunosc stiu ce iese din mana lui 🙂 dar nu e tarziu nici acum.

Prin bazinul Pelesului si pe Jepi

Acum mai multe zile…

Prin leurda de la Poiana Stanei Regale

Poiana Stanei Regale… un molid frumos la marginea poienii, fagi ce stau sa inverzeasca…

Urcand prin firul unei mici vai

Iesire spre golul alpin

Peisaje… In vreo 20 ani pe aici va fi numai padure.

Busteni mai jos si Predeal mai departe

Monumentul Eroilor

Nori de ploaie

Un alt „Sfinx”

Complexul de la Piatra Arsa

Pe Jepii Mari, unde cineva a taiat de anul trecut niste copaci ce obturau vizibilitatea. Aici este un punct de belvedere. Si copacii astia mai trebuie taiati din unele locuri 😉

Imprejurimile Sinaiei: alarma de leurda, de peisaje si de oameni iresponsabili

Stiti, cum ies urzicile, oamenii se anunta. Cum apar buretii, ghebele, la fel. Leurda, la fel 🙂

Intr-un an, am pus o masa in apa. Sa curga apa pe dedesubt si peretele de apa sa fie intr-o parte, aproape de masa… Aici:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/04/28/de-florii-la-gratar-pe-aici-prin-preajma-bucegilor-sa-fie-mereu-ceva-nou/

Mai am si acum fata de masa, de atunci am mai folosit-o o singura data, pentru ca o cumparasem doar pentru astfel de evenimente, clopotelul… Luna aceasta sunt 4 ani de atunci.

Urcand mai departe, am ajuns aproape de Poiana Stanei Regale, unde evident leurda era… in toi. Nu am vazut pe nimeni la cules, probabil ca inca nu s-a aflat.

Poiana Stanei

Urcusul spre Platoul Bucegilor. Erau mai multi oameni de munte ce incepeau sa urce. Excursia noastra era insa mai lejera.

Podet peste Valea Zgarbura. Este in plan sa o parcurg curand cu cativa prieteni.

Schitul Sf. Ana. Poza din cadru natural unic 🙂

De aici, nu mai facusem poze. E bine sa gasesti la o „problema” toate solutiile… sau cat mai multe.

Acolo am fost cu alta ocazie.

Coborare

Trei castele, o singura poza. Nu, nu e stanca de langa traseul de mai jos de schit.

Cea mai inalta stanca de la Stancile Sf. Ana

Demult, aici a fost un chiosc la care se ajungea pornind de la alt chiosc, cu numele de Sf. Ana, pe o poteca in serpetine cu multe trepte din piatra, trepte care se mai vad si azi. In perioada comunista a fost intretinut cat de cat. Am inteles ca prin anii ’80 s-a distrus total.

Haine de molid

Convietuire

Mai departe incepe clasica poveste despre cum niste oameni certati cu bunul simt, educatia, iresponsabili… distrug natura.

Intri pe drumul forestier Vulparie si, imediat pe dreapta, sunt niste saci de gunoaie. Nu stiu cati, multi. Parca mereu apar cativa in plus. Care cum trece, arunca. S-a mai curatat acel loc dar degeaba. S-au invatat mai multi si arunca.

Din acel loc si pana ceva mai departe de intersectia cu drumul forestier Poiana Tapului, am mai gasit 3 zone la care privesti stupefiat. Cineva darama o parte dintr-o casa sau o renoveaza, naiba stie, iar resturile le depoziteaza in padure:

Daca adaug si prima zona, pe care nu am pozat-o… dar e tot la fel ca primele doua, sunt zeci si zeci de saci de gunoaie pe o lungime de 500 metri. Jandarmeria patrula si sambata prin acele locuri, dar e clar ca oamenii acestia pentru care padurea nu este buna decat pentru a depozita gunoaie, le arunca noaptea.

Cred ca se poate afla destul de usor cine lucreaza in Sinaia in constructii, la interioare, si are o duba in care baga peste 20 de saci la un singur transport. Urca pe str. Furnica si coboara pe la Oppler. Duba are si usi la spate si una pe lateral. Sunt doua sau trei persoane, o echipa de muncitori. Unii saci sunt destul de grei, dar sunt aruncati la ceva distanta de drum, deci respectivii sunt invatati cu munca. Sunt prea rapizi ca sa aiba peste 45 de ani. Am mai vazut acelasi procedeu la intrare pe drumul forestier Posada-Valea Larga, la iesire din Sinaia, putin mai incolo de fantana lui Ciucu, pe stanga. Sa fie doua-trei saptamani de atunci. Daca nu le-au dus tot acolo, inseamna ca lucreaza in cartierul Furnica si li s-a parut mai aproape sa le arunce in padure, decat sa traverseze tot orasul. Sacii sunt noi, si cine lucreaza in Sinaia cumpara saci in procent covarsitor de la depozitul de pe Calea Moroeni, de la d-l Vasii. Cui a vandut acesta circa 100 de saci de rafie in ultimele 10 zile? N-or fi atat de multi.

Se reamenajeaza o camera sau doua, proprietarul casei este parte din aceasta actiune, pentru ca ar fi apelat cum fac altii, la firma de salubritate. La Sinaia, platesti si ti se aduce un container special pentru astfel de deseuri. Muncitorii au cumparat saci noi, inseamna ca sunt bine platiti, pentru ca nu i-au mai si recuperat. I-au aruncat cu totul. In mod sigur, cu acordul proprietarului s-au debarasat de gunoi. Bine, sigur proprietarul nu stia ca-i duc in padure, pe el il interesa sa faca economie la bani. Ma indoiesc, dupa cum s-a actionat, sa existe si vreo factura aruncata din greseala pe acolo. Au mai fost astfel de situatii si oamenii legii asa au gasit vinovatii. Astia mi se par mai smecheri. Dar cred ca un bon fiscal de la produse alimentare, tot se gaseste pe acolo 🙂 Sunt diverse conserve, borcane, ambalaje pe care le-a risipit ursul noaptea. Daca este un magazin de cartier, nu sunt greu de aflat cumparatorii. Astia se cunosc toti. Iar daca e Mega Image, Penny etc, si mai bine. Ora de pe bon si ziua, te duc direct la autori.

Luni, o sa iau legatura cu Administratia Parcului, Primaria, Garda de Mediu, Jandarmeria, ca nu am eu cum sa fac cercetari. In calitate de ce? E treaba institutiilor cu atributii in acea zona, sa anunte Politia, ce mai vor ei. Ideea este ca daca autorii nu pot fi prinsi, desi mi se pare realizabila treaba in cateva ore, trebuie sa mergem sa le adunam noi. Nu va ganditi ca daca semnalez ceva, ma duc acasa cu gandul ca am facut ce tinea de mine. E treaba altora sa identifice autorii, sa-i sanctioneze, „Treaba mea” este in special sa luam gunoaiele din padure, ca sa nu devina obisnuinta. Daca le lasi acolo, cetatenii vor spune ca nu sunt autoritati, ca nimeni nu face.

Buburuze atacand inaltimile; Poiana Stanei Regale, Schitul Sf. Ana, capat de linie: Terasa „La Sami”

Pe la 2000 de metri altitudine, adica erau sigur 2000 metri, stateam intr-o zi la poze. Si tot bazaia ceva prin jurul meu. Cand ma uit, ba o buburuza pe mana, alta prin par, inca una pe tricou, ma uitam la una, venea alta… ca sa descopar ca langa mine avea loc un mare simpozion al acestor zburatoare 🙂

1Aici se intalnisera, cred eu, peste 150 de buburuze

2Asa arata un grup

3Grupurile comunicau deplasandu-se pe o stanca, adica se vizitau 🙂

4Mare mister ce facea atat popor bubuzaresc…

Mi-am amintit de anul 2012, cand fugeam eu pe Bucegi sa prind din urma niste prieteni. Ei erau pe varful Laptici, eu la Cota 2000. Alerg eu, ii ajung in vreo 20 de minute parca, merg un pic pe varf si deodata ma trezesc acoperit de zeci si zeci de gâze. Stateau asa de la varf in sus, spre inaltimi, ca un nor. Eu intrasem intr-un astfel de nor. Am scapat greu de ele 🙂

Apoi prin Poiana Stanei Regale am stresat putin un paianjen care parea inert, nu s-a miscat deloc timp de 2 ore:

5Ne-am asezat nu departe de el, si din cand in cand ma uitam la el. Dar, degeaba, statea incremenit 🙂 Era destul de mare 🙂

5bIn Poiana s-a cosit pe o portiune foarte mare, mai ramasese o claie mica de fan. S-au dus copiii si au sarit in ea pana au daramat-o, apoi si-au facut paturi ca sa doarma. Zic si eu, ca sa stie oamenii de pe acolo, pe cine sa injure. Nu i-am oprit, ca imi placea cum sareau in fan 🙂 Au sarit pana au facut-o una cu pamantul…

Asa procedam si eu cand facea d-l Contes fanul prin poienile din zona Ceair-Poiana Tapului; astazi aceste poieni sunt toate pline de vile. Bine, nu doar eu ii stricam căpiţele, mai erau si alti copii. Stateam in marginea padurii si cand angajatii lui sau membrii familiei sale terminau treaba si plecau, noi ieseam din padure chiuind si luam toate capitele la rand. Uneori se mai intorcea si ne vedea, sa te tii atunci cros, ca nu fugeam acasa, ci prin alte curti. Cand se trezeau oamenii cu noi prin curtile lor, ne alergau si aia cu strigate… ce mai, deseori ne opream la vreun kilometru de casa. A doua zi uitam si iar ne duceam sa sarim in fan. Deci eu de mic am avut probleme cu d-l Contes. Ani de zile i-am tavalit iarba prin poieni dupa fluturi si flori, cand facea fanul, hop si eu l-a daramat claile de fan. Mai imi luam bataie pe acasa din cauza asta, dar era prea fain. Ce mai, sunt un cosmar pentru omul acesta… 🙂 Pacat ca nu a ramas cu acele poieni, mai bine sareau copiii prin capite decat sa fi aparut zecile de vile de astazi…

Mai departe,

Urcand spre Schitul Sf. Ana, ne iese parintele staret Nicolae in drum. Dupa „Saru-mana”, ne pofteste in interior la un desert special: chec cu smantana. Nu mai mancasem vreodata combinatia aceasta, dar a fost foarte buna.

6Si checul foarte bun, nu stiu cine l-a facut, dar era adevarat 🙂 Buna ideea parintelui de a le combina.

7Cu aceasta ocazie mi-am amintit ca nu am facut niciodata o poza cu parintele, ca vazusem pe altii ca fac 🙂

8Interior Schit

Traseul avea capat de linie la Cota 1400, la terasa „La Sami”, unde am stat vreo ora:

9

Initial am vrut sa fac un articol sub forma unui traseu turistic, dar ar fi iesit un modest traseu turistic, care nu ar fi facut casa buna cu ce este pe aici. Ce traseu este asta? Urcam la Poiana Stanei-Cota 1400 si inapoi 🙂 …un traseu de clasele I-IV.

Dezbaterea no.16: Poiana Stanei Regale si Poiana Costilei

Am o nelamurire. Bine, de fel, se stie ca eu am o groaza din acestea. Insa mi se pare o problema ce ne intereseaza pe toti si doresc sa o supun atentiei cat mai multor persoane. Asa imi dau si eu seama daca gandesc normal, asa poate vad si altii lucrurile dintr-o alta perspectiva, astfel, poate si celor din spectrul decizional al Parcului Natural Bucegi le vine vreo idee.

Primul aspect, referitor la Poiana Stanei Regale, este prezenta speciei Veratrum album. Am mai vorbit de ea de-a lungul ultimilor ani, pana m-am plictisit eu, daramite altii 🙂 Insa mi se pare o problema serioasa. Daca tot merg destul de des prin acea poiana, adica de vreo 25 de ani si de multe, multe ori pe an, am vazut ca specia asta, de la an la an, se extinde, este din ce in ce mai numeroasa.

crinCrinul de padure in Poiana Stanei Regale

La prima vedere, toti acceptam ca Veratrum album face parte din speciile existente in rezervatia Poiana Stanei Regale, ca ea creste prin tot muntele.

In 2012, primavara, am facut un mic experiment. Am imprejmuit 100 de metri patrati si am scos cele peste 100 de plante Veratrum din acel perimetru:

v2

v3In prezent, pe acel loc se dezvolta o sumedenie de alte specii floristice

Ce inseamna raspandirea acestei specii Veratrum? Ea va ocupa, in timp evident, intreaga poiana si atunci zona va arata astfel:

19Aceasta pasune existenta tot in Parcul Natural Bucegi, este ocupata de Veratrum.

Este clar ca nicio alta specie nu se poate dezvolta printre exemplarele din aceasta specie. In acest loc din imagine, nu creste decat o singura planta. Aici, unde am facut poza, aceasta actiune distructiva poate trece nebagata in seama, pasunea este clar ca nu poate fi folosita, si ma gandesc ca asa va arata si Poiana Stanei Regale peste o vreme.

In opinia mea, singura solutie este ca in primavara anului viitor, vreo 50 de voluntari cu cazmale sa scoata cele cateva mii de plante Veratrum din Poiana Stanei Regale. Cand vor deveni zeci de mii, nu mai ai ce face.

Deci, mai departe ce credeti ca ar trebui facut? Or fi autoritatile de acord? Este cazul unei petitii? Se vor strange voluntarii? O fi alta solutie?

Daca aveti idei, comentariile sunt deschise!

O alta problema se refera la Poiana Costilei. Problema sa stiti ca este in viziunea mea, nu ca este o chestie auzita, unanim acceptata sau mai stiu eu ce. Personal mi se pare in neregula un aspect de pe acolo si il voi prezenta mai jos.

Mai intai, sa stiti ca nu se pasuneaza in Poiana Costilei. In acest an, stana si tarcurile sunt goale si parca asa erau si anul trecut. Administratia Parcului cred ca nu si-a mai dat acordul pentru pasunat.

Prima oara am fost prin Poiana Costilei prin 1991-1992. Cei mai in etate decat mine stiu ca poiana era mult mai mare decat in prezent.

poiana costileiPoiana Costilei

Cred ca daca s-ar masura din nou aceasta poiana si s-ar compara suprafata din acte cu suprafata actuala, s-ar observa ca peste 30% nu prea mai este poiana. Se impadureste!

Acum nu stiu, pe fondul despaduririlor din tara, oare este bine sa lasam sa se impadureasca si aceasta poiana? Sa lasam natura in pace, si, prin urmare, poiana sa dispara incet-incet? Referiri la aceasta poiana sunt de mai bine de 100 de ani.

Dupa mintea mea :), desi ma cred un iubitor al naturii, ar trebui taiati toti molizii aceia raspanditi, unul colo, unul dincolo… sunt vreo 35, numarati asa, la prima vedere. Adica tot ce este in poiana si in padurea propriu-zisa. Padurea este un lucru, poiana alt lucru!

O fi aceasta o solutie? Trebuie lasata natura in pace sau pastrata acea poiana?

Traversarea muntilor Bucegi si Leaota; Din Busteni – jud. Prahova, la Cetateni – jud. Arges (Partea I)

Am traversat muntii pe directia visata de unii dintre noi inca de mici, cum auzisem si noi ca faceau cei mai batrani, in alte vremuri. Excursia a durat 3 zile si 2 nopti. Planificarea excursiei data de luni bune, insa datorita unor probleme diverse, in special a vremii schimbatoare, nu am reusit sa plecam decat joi, 9 iulie, din Busteni.

A fost un traseu deosebit, de facut asa, la cativa ani. Un traseu lung, greu, in care ai nevoie de echipament adecvat, conditie fizica, psihic bun si experienta montana. Din cati au vrut sa vina, din cati s-au crezut foarte initiati in mersul pe munte, din cati au aratat spre echipamentul foarte scump, spre diferite premii, din cati au vorbit ca stiu si fac… la Cetateni, localitate plina de istorie, am ajuns… doar 4 persoane 🙂

Restul? Pe acasa, pe la Padina, prin Runcu, baruri, na, depinde… de orientarea fiecaruia. Bineinteles ca astfel de insuccese previzibile cand esti mult prea arogant si le stii pe toate, nu le voi prezenta. Este totusi destul de trist sa primesti o lista cu ce trebuie sa ai la tine si sa o ignori pe motivul ca tu sti cel mai bine. Muntele cand iti da o palma, poate fi destul de serioasa si atunci iti dai seama ca fiecare element de pe lista iti poate salva viata. Dar, na, intr-un fel se vede muntele cand de o viata mergi pe el si in alt fel, cand crezi ca banii, echipamentul, smecheria, alunga norii, frigul, cainii de la stane sau cine stie ce animal. Iar din salbaticia Leaotei in caz de ceva, nu are cine sa te scoata atat de repede ca in Bucegi…

Deci, aceia care au ascultat, s-au adaptat conditiilor si au ajuns cu bine in judetul Arges, trecand asadar prin zone ce tin de judetele Prahova si Dambovita.

Iata cateva imagini cu mentiunea ca excursia aceasta va constitui un capitol aparte in amintirile celor care au realizat-o:

1La aceasta ora am plecat de acasa spre locul de intalnire. Se vad Bucegii pe care trebuia sa-i traversam.

2Parcul din Poiana Tapului, locul de plecare in aceasta traversare a muntilor. In astfel de cazuri, al excursiilor serioase, ajung primul la locul de intalnire…

I-am asteptat pe prietenii din copilarie si am plecat. Fiecare ducea un rucsac cu strictul necesar pentru 3 zile, adica undeva pe la 25-30 kg cam avea fiecare. In opinia mea, 30 kg pentru un om de munte nu este chiar cine stie ce. O sa detaliez ce era in rucsacul meu: o trusa de prim ajutor ce continea de la fasa elastica, folie de supravietuire la lanterna, hartie, bricheta etc, pelerina de ploaie, haine de schimb, hanorac, sac de dormit, vesela individuala, plicuri cu ciocolata, 4 doze bere cu lamaie, ceai si ibric, izopren, cort, caciula, binoclu, aparat foto, radio cu baterii, 2 cutii energizant, 3 franzele feliate „faina din macinis integral”, cascaval, batoane de salam uscat, cutii de conserve, apa cu magneziu, oua fierte, un borcan de ciocolata, fructe, cartofi… si cine mai stie ce mai era prin rucsac 🙂 Deci indeplineam conditiile de a ramane in orice conditii pe munte pentru cateva zile.

Cam la fel aveau toti, dar in asa fel incat sa nu transformi excursia intr-un mars chinuitor. Fiecare a dus cat a putut duce. Altii nu pot duce 10 kg pana la Cascada Urlatoarea si noi am trecut muntii cu astfel de greutate… nu mi se pare cine stie ce 🙂

3Pe la ora 8 am intrat in padure. Aici suntem in Poiana Stanei Regale.

4Imagine de pe Piciorul Pietrei Arse spre versantul Jepilor Mari

5Pe Platoul Bucegilor privind spre o ploaie ce cadea prin Valea Ialomitei

6Paraul Izvorul Dorului traversat de noi in directia Padurii Laptici

7Cabana Padina… in acest timp prin Valea Prahovei ploua si unii au avut impresia ca si pe noi ne ploua. Doar ca nu avea cum sa ploua peste tot, deci nu ne-am intersectat cu ploaia.

Trecem paraul Valea lui Serghei cu o apa limpede, iesim in drumul ce duce spre Pestera Ialomitei si privim cum arata Ialomita:

8Undeva plouase bine de tot. Mi s-a parut demn de subliniat cum doua ape aflate la mica distanta una de alta se prezinta diferit. Dar explicatia este simpla, a fost o ploaie pe o suprafata restransa, probabil spre Horoabele-Pestera.

Ne-am oprit la cabana Padina sa ne strangem cu totii dar sa si mancam. Am luat diverse de pe acolo. Iata si meniul lor:

9

Apoi am plecat spre Saua Strunga, unii mai in fata, altii mai in spate:

10O turma mare de oi

11O constructie destul de impozanta se ridica langa cabana Diana

12Stana

13

14

15Indicatorul si marcajul banda rosie spre cabana Leaota. Aici eram in Saua Strunga, unde sufla un vant rece si vremea parea destul de schimbatoare. Chiar tuna inspre Bran. Pana la urma, consecvent principiului ca orice pas inainte ne apropie de destinatie, am reusit sa mobilizez pe mai multi si sa continuam spre Leaota. Inca 3 ore de mers s-ar fi cunoscut 🙂 Altora li s-a parut mai confortabil si mai sigur refugiul din Saua Strunga… nici nu ne-au mai ajuns din urma ulterior…

16Unul dupa altul spre Saua Strungulita de unde se trece in masivul Leaota

17Refugiul din Saua Strunga lasat in spate, vremea mie mi s-a parut buna pentru continuarea excursiei 🙂

18Iata aici cel mai bun exemplu despre ce face specia Veratrum album. Ocupa o intreaga pajiste, inlocuieste orice alta planta… deci, ce vedeti este o pasune lipsita de valoare.

19In opinia mea, aceasta parte din Parcul Natural Bucegi este o zona degradata, fiind o pasune ce nu poate fi folosita.

Acum poate intelegeti de ce in anii anteriori am atras atentia ca asa se va intampla si la Poiana Stanei Regale. In timp, specia aceasta ocupa tot. Si de la an la an in acea poiana superba, apar tot mai multe plante Veratrum album. Este greu observabil acest lucru pentru ca ne-am obisnuit sa vedem cam la tot pasul in Poiana Stanei Regale aceasta specie. Insa ea de la an la an, este mai numeroasa. Cei care merg de mai multe ori pe an pe acolo stiu ce zic.

Pentru ca traim mereu prezentul nu stim sa organizam viitorul… Au mai incercat institutii din domeniu sa opreasca raspandirea acestei specii in Poiana Stanei, altii au zis ca este normala prezenta ei… si cam atat. Singura solutie, desi nimeni nu o agreaza pentru ca inseamna munca multa, este sa chemi voluntari si cu cazmale sa o scoti primavara din Poiana Stanei. Va dura o saptamana, vor trebui vreo 50 de persoane sau mai multe, dar daca nu se vor lua masuri, in niste ani, si nu multi, asa va arata acea rezervatie, ca pasunea din imaginile de mai sus.

20Pasind pe muntele Leaota

21Stanele, turmele de oi si vaci sunt peste tot prezente in acest munte intens pasunat. Mie, Leaota mi s-a parut in pofida acestor turme de animale, un munte salbatic, vast, un loc unde foarte greu ajunge cineva la tine in timp util in caz de accident. Destul de rar ai semnal la telefon, turistii nu prea parcurg pe aici trasee turistice… nu am intalnit un turist pe aici 🙂

De altfel, nu exista marcaje dese, indicatoare, daca nu cunosti, te pierzi prin paduri, vai, cine stie pe unde nimeresti. Mai ales pe ceata. Marcajul banda rosie l-am intalnit cand si cand, apoi a disparut cu mult, mult timp inainte de ajunge la cabana Leaota. Bine, noi nici nu mergeam la acea cabana parasita, nefiind in traseul nostru.

22

23Primele 2-3 ore au fost stalpi si marcaje. Asta o spun asa pentru cine ar vrea sa mearga pe aici. Desi pare lejera parcurgerea acestui munte, nu este chiar asa 🙂

24Ca pitoresc, nu ai cuvinte de exprimare… Leaota are de toate. La telefon ni s-a spus ca plouase torential prin Valea Prahovei si Brasov, insa pe aici noi nu intalnisem o picatura. La un moment dat, am traversat o zona cu ceata rece, cu ceva umezeala si am crezut ca vine ploaia… dar ne-am inselat.

25In spate, abruptul vestic al Bucegilor… am mers ceva in 2 ore 🙂

26Pe acolo este una dintre portile de intrare/iesire in/din Bucegi… Saua Strungulita.

O vreme am stat la soare, apoi studiind zona, am gasit un loc excelent de amplasat corturile. Un izvor pe care l-am curatat chiar acolo la locul de iesire din pamant, ne-a asigurat apa necesara pentru masa, spalat…

Cu aceasta ocazie trebuie stiut ca pe acest munte, este o problema cu apa. 99% din izvoare sunt murdare pentru ca sunt calcate de oi, vaci… cel mai bine este sa ai in rucsac cata apa crezi ca ai nevoie 🙂 Pana la urma au dus baietii din imagini baxuri de bere 🙂 🙂 deci nimic nu este imposibil.

Am pus corturile cam pe la 1750 metri altitudine, pe un teren plat, intins, presarat cu arbori din specia molid, un peisaj asemenea unui parc amenajat prin oras. Te plimbai prin iarba, printre copaci, izvorul era aproape… in multe locuri molizi uscati de ani de zile si cazuti. Nu a trebuit decat sa ne punem mintea si puterile noi, baietii, cu niste trunchiuri si gata focul si stocul de lemne.

27Ca sa nu ne consumam energia am pus trunchiurile intregi 🙂 Cand se ardeau la jumatate se rupeau singure si atunci doar le impingeam in flacari. Asa este frumos, sa fie totul organizat, sa mergi la drum cu oameni care stiu ce sa faca. O parte din noi stiau, altii nu. Intr-o jumatate de ora, aveam si corturile montate, focul aprins…

28Era faina basca aia, dar in noaptea urmatoare am parlit-o pe la foc…

Pentru a ne feri cat de cat de ploaie, am pus corturile sub un molid cu crengi groase. Unii au zis ca nu este bine, eu am zis ca este bine, pentru ca pe munte, la altitudine, ploua tare. Nu aveam chef sa aud zgomotul continuu al picaturilor de ploaie sau al vreunei grindine. Inainte de a pune cortul am studiat toata zona… nici printre copacii cazuti si nici printre cei aflati in picioare nu exista vreun semn de trasnet. Deci nu era o zona in care cad trasnete, altfel de ani de zile de cand sunt copacii aceia pe acolo, am fi vazut un semn, ceva. Apoi, eram si destul de jos fata de creasta.

Dupa masa, am trecut la desertul meu favorit cand merg pe munte cu cortul: ciocolata si bere cu lamaie. Toti au zis ca nu merge combinatia, eu sunt dovada ca functioneaza:

29Pe izopren, pe iarba, sprijinit de un trunchi de copac care ardea…

30Pe la ora 2 ne-am retras spre corturi, evident dupa ce a ramas cineva de paza. Nu poti sa stii niciodata, noaptea, pe munte, ce se poate intampla. Pe la ora 3 am fost treziti ca vine ploaia. Intreg muntele era un spectacol… tuna, fulgera, se ilumina mult si departe. Pentru cei neobisnuiti cu aceasta voce a muntelui era ingrozitor 🙂 Am pus repede peste corturi si foliile din plastic, le-am ancorat, multe lemne pe foc si ne-am bagat in sacii de dormit. Eu, bineinteles, la usa cortului, sa vad peisajul 🙂

Initial, desi tuna de mama focului, nu a plouat. Tot se invarteau norii de colo-colo si ploua prin vai si pe creasta, dar nu pe la noi.

31O placere sa privesti cortul, focul, sa stai la povesti 🙂

32

Cum spuneam, pe la 3 ne-am pregatit bine in asteptarea ploii care nu mai venea. Peste vreo 20 minute era insa peste noi cu intreg arsenalul. Cuvantul torential parea expirat, natura era dezlantuita… Pana la ora 6 a fost urgie, zeci si zeci de tunete, lumini 🙂 Ma uitam pe o crapatura lasata prin fermoarul cortului cum este afara. Molizii parca dansau in vant, perdeaua de apa era foarte deasa, focul nostru puternic a rezistat pana pe la 6 fara ceva, apoi a fost efectiv strivit de apa, inundat, facut praf.

Pe la ora 7 erau semne ca se va potoli furtuna, dar cine mai indraznea sa iasa afara? 🙂 Ma si gandeam ca vom sta prinsi in cort o zi intreaga. Pana la urma s-a potolit si cand am dat sa ies din cort, deja focul era reaprins 🙂 Prietenii astia din copilarie cu care am facut atatea, nu asteptau sa le zici ce sa faca, stiau, nu se codeau, nu lasau pe altii sa faca si ei sa vina mai tarziu. Apoi am mai pus lemne, am facut ceaiuri, ciocolata calda, cappucino, am mancat, strans corturile. Imediat dupa ploaie, pe la 7:30, de prin ceata rece a aparut un cioban cu o turma de oi, cred ca sa vada daca mai traim 🙂 Ne vazuse de seara dupa alt versant.

In toiul noptii, ii auzisem si noi cum strigau, cainii latrau, cred ca aveau musafiri la stana, adica animale salbatice 🙂 Inca un motiv in plus sa ai foc cand mergi pe munte cu cortul si sa fii vigilent toata noaptea.

Pe la ora 9 am ridicat tabara si am reluat traseul pe directia Varful Leaota- Cetateni. In prima zi, asadar, am trecut Bucegii si am innoptat pe Leaota.

Maine partea a II-a.

Prin Poiana Stanei Regale… si statia de apa de la Valea Rea

Pare ca a venit vara si soarele prin Bucegi si Valea Prahovei. Ma uit acum afara si vad ca nu este niciun nor, auzisem ceva de un val de caldura 🙂 Pe la noi orice astfel de val este binevenit… ca de ploi ne-am cam saturat. Si sambata spre seara a plouat…

Asa cum se intelege am fost prin Poiana Stanei Regale, un loc de poveste din Parcul Natural Bucegi. Inainte de a posta niste imagini, la loc de cinste sta si subiectul cu statia de apa de la Valea Rea. Cum bine isi amintesc cititorii mai vechi, in anii precendenti tot scriam despre acea statie. Cineva de la acest baraj, seara si dimineata deschidea cate o vana si toate deseurile, plastic, etc, le dadea la vale, sa le duca raul Prahova in aval. Dupa vreo doi ani, de sesizari pe la Garda Nationala de Mediu, controale, etc, lucrurile au intrat in normal. Pentru ca o luna de zile angajatii de acolo, se purtau cum trebuie, apoi iar elibera deseurile unul dintre ei…

De prin 2014, avem o stare de normalitate la acea statie. Deseurile se colecteaza, nu mai ajung in aval. De ce reiau subiectul? Pentru ca am trecut pe acolo ieri, am privit si era atat de frumos. Curat! Apoi, pentru ca este un exemplu despre cum ar trebui sa ne implicam fiecare in societate/comunitate. Trebuie sa crezi indiferent de ceea ce spun altii, ca lucrurile pot fi schimbate in bine. Pe aceasta cale le multumesc angajatilor de la acea statie.

1Statia

2Acum gunoaiele stau in saci si nu in apa

Mai departe, o zi foarte frumoasa in Poiana Stanei Regale. Mult soare, multe flori, multi turisti…

3Fantana de la Stana Regala cu o apa foarte rece

4

5Aici este locul de poveste, cu „ce ar fi daca am fi aici peste 2000 de ani?!” 🙂 Si daca vrei sa fii pe aceeasi lungime cu exprimarea/nebunia aceasta din 2013, atunci care ar putea fi raspunsul??? Probabil acesta: „crezi ca se impadureste poiana pana atunci?” 🙂 🙂 🙂

6

7Crinul de padure, ce frumos a venit el sa creasca pana in aceasta poiana. Este prima oara cand il vad in Poiana Stanei.

8Cum sucurile s-au incalzit, salvatorul a fost Andrei care a plecat dupa apa rece de la fantana din poza de mai sus.

9

10Mascota excursiei

1112Ce mielusica frumoasa 🙂 🙂

14

15Sfarsitul zilei