Traseu turistic printre Clabucete cu boncanit de cerb, episoade de istorie, peisaje, multe ciuperci si un bulz de exceptie

Un traseu foarte frumos… poate si pentru ca atunci cand gandesti pozitiv si universul iti intoarce tot la fel 🙂 Sau poate ca alaturi de oamenii potriviti si lucrurile se intampla frumos. Sau poate ca bucuria clipelor sta cumva si in propriile noastre maini. Poate toate acestea si nu numai 🙂

Vremea nu a fost ea cine stie ce dar important este sa iesi in natura…

Vorbisem sa ne intalnim in Azuga, la biserica Sf. Treime. Am ajuns un pic mai devreme pentru ca voiam sa fac niste poze…

Mijloacele de locomotie raman in parcarea de la biserica, desi noi mergeam pana la capatul Azugii, ca sa intram de langa pastravarie in traseul de pe Clabucetul Azugii. Totusi, am zis sa mergem pe jos pentru ca in drumul nostru sa mai cumparam ceva…si apoi Azuga nu e chiar asa de lunga si merge parcursa la o cafea 🙂

Prin zona pietei este un Mega Image sau un Profi, ceva de genul si am luat cate ceva de pe acolo… pufuleti 🙂 niste eclere pe care le-am mancat in parc, aveam la mine niste struguri dobrogeni luati din Busteni, alte deserturi… Cred ca magazinul e Profi daca am luat eclere 🙂

Am fixat pauza de masa la cabana Garbova, unde sa mancam un bulz. Adica noi voiam sa parcurgem Clabucetul Azugii, sa iesim la Susai, de aici la Clabucet plecare, apoi cabana Garbova si coborare tot la Azuga. Fixul meu cu inchisul cercului…

La 10 am plecat de la biserica, pe la 11:10 am intrat in traseu… doar plecasem la plimbare. Alesesem sa urcam Clabucetul Azugii pentru ca se urca puternic de tot 🙂 Chiar si asa am sporovait cam toata urcarea pana ne-a interupt boncanitul unui cerb.

Deci cine a fost sambata prin Valea Azugii sau a stat si duminica, a avut ce auzi sau vedea. Toata Valea Azugii a fost numai un boncanit, excluzand din asta, Limbaselul unde erau exploatari in toi. Din cand in cand auzeam din diferite vai sau culmi, cum se chemau/provocau cerbii.

Acelasi lucru de ani de zile

Intersectia Limbaselul cu Valea Azugii. Pe baietii cu motoarele i-am intalnit mai tarziu la Susai. Noi am urmat marcajul banda albastra.

Vreo 3 ore dureaza traseul, noua ne-a luat mult de tot… cred ca pe la 15:30 eram la Susai.

Peisaj spre Muntii Baiului

Drumul spre Sorica

Clabucetul Taurului si o cruce pe varf

Pe Clabucetul Azugii

Linistea nu o tulbura nimic, in afara de cerbii de prin vai. Un concert natural pe cinste… In Valea Prahovei cele mai bune filmari cu boncanitul cerbului apartin lui Valerică (Ninca Valeriu):

 

Cabana Garbova peste deal

Undeva, cam departe, se profila un fag superb. A crescut atat de frumos incat ai crede ca l-a toaletat cineva.

Pe unde au cazut obuzele in Primul Razboi Mondial. Calcand pe Clabucetul Azugii sau pe cel al Taurului, nu ai cum sa nu-ti amintesti de traducerile d-lui Razvan Neagoe din Azuga. Acesta a tradus din jurnalul unui ofiter neamt episoadele luptelor din aceasta zona. Iata un link:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2018/06/03/azuga-la-centenar-cercetatorul-razvan-neagoe-si-jurnalele-de-front-reconstituirea-luptelor-din-muntii-azugii-ii/

Se pare ca pe Clabucetul Azugii au curatat pasunea de ienuperi. Ceea ce este foarte bine. Pentru ca pasunea e pasune si padurea padure. Parca vad ca apar si pe aici, plantatori ocazionali sa impadureasca ei 🙂 In loc sa impadureasca terenuri degradate, padurile rase de tot felul de inconstienti, multi se trezesc sa impadureasca pasuni montane. Perdele forestiere pe la campie, pe margini de drumuri, nu ar planta…

O chestie din aceasta de inlaturare a vegetatiei lemnoase ce ocupa pasunea, trebuie facuta la Posada, pe muntele Florei. Acolo un intreg versant este pe cale sa se acopere de arbusti de paducel. Stana este astazi in mijlocul acestor tufe. Pentru ca nimeni nu a mai intretinut pasunea de acolo de peste 15 ani.

Undeva printre molizii din fata se vedea un fel de adapost. Am zis sa mergem sa vedem ce o fi.

E clar ca aici au stat cei care au curatat pasunea… Nici nu ai crede ca aici au locuit oameni din secolul XXI. Sa nu mai zic ca prin spate sunt niste adidasi cu crampoane, de fotbal 🙂

Am plecat mai departe…

O stana darapanata pe un versant

Stana de pe Clabucetul Azugii

Iata cum arata interiorul unei stane si ne mai intrebam de ce nu se mai face nimeni cioban. Cum este in aceasta stana este in peste 90% din stanele montane. Bine, se poate si mai rau…

S-au gandit ca poate trece unul mai flamand, ca poate are nevoie de ceva. Au lasat chibrituri, lemne, diverse, sa se descurce cine ajunge pe acolo. Acest aspect arata ca astia de la stana fac ciobanie de zeci de ani si vin cu niste chestii de demult. In fiecare stana, se lasa in alte timpuri un minim necesar ca la un refugiu…

Acum, pe mine m-a fascinat altceva:

Prin acele gauri mici-mici umbla de colo-colo niste si mai mici devoratori de lemn… ei produc rumegusul acela.

Deci la cum arata stanele in ziua de azi, nu prea gasesti amatori. Daca a dat si de Facebook, nu-i mai arde aluia de oierit.

Pe unde am umblat, am vazut o multime de ciuperci, fie comestibile, fie necomestibile. Imi zicea un prieten ca nu prea au iesit ciupercile. Cred ca prin zonele de ieri, adunam 30 kg de ciuperci comestibile, lejer.

Vinecior

Mitarci, mitarcute, doar denumirea latina conteaza si ca sunt comestibile.

Pe langa drum o bucata dintr-un obuz. Il iau si eu si-l asez pe o buturuga pentru poze.

Mai intalnim niste ciuperci, tot comestibile si apoi parasim poteca, pentru o alta mai veche:

La un moment dat vedem niste caramizi. In mijlocul padurii…

Pe acestea un MT

Ma uit de jur-imprejur, uitasem de cerbi, de orice 🙂 Vad un crater si zic: un pichet de graniceri distrus de bombardament. Niste ruine situate mai departe, ascunse de vegetatie, imi intregesc concluzia. Deci artileria germana a tras de la Timisul de Sus un singur obuz, in toamna anului 1916 si au distrus o cladire situata in imensitatea padurii. Obuzul a cazut la mica distanta de acea constructie (nu era pichet) si a pus-o la pamant.

Ceea ce ma duce cu gandul la artileria romaneasca amplasata pe Cioplea ca sa apere Predealul si la incendierea bisericii catolice de la Timisul de Sus. Catolicii si acum vorbesc ca artileria romana din Predeal le-a incendiat biserica si ca, in replica, artileria germana a bombardat manastirea ortodoxa Sf. Nicolae din Predeal. Este evident ca armata romana aflata in retragere si dotata prost la capitolul armament, avea o mana de tunuri amarate care foloseau altitudinea pentru a face si ei cat de cat, mai dificila inaintarea inamicului.

Cel mai probabil trageau la ochi si asa au dat foc bisericii catolice, dintr-o greseala. Ca daca voiau sa o incendieze, ii dadea cineva foc in timpul retragerii, ca doar atunci treceau pe langa aceasta.

Buun… si mai umblam creanga o vreme dupa care iesim in ceea ce azi poarta numele de „Drumul lui Ceausescu”… ca mai aveam un pic si am fi ajuns pe la cabana Trifoiul.

Triunghiul albastru vine de la Trifoiul si merge la Susai. Pe o buturuga ce sa fie, ce sa fie…

Niste veveriti si veverite plus un trib de pârşi… carau ciuperci. I-am lasat sa stranga cat mai multe si apoi m-am dus si le-am luat. In padure doar mai erau atatea?!?

Ce frumuseti, una si una.

Gata, nu am mai lasat una…

Mai departe, pe drumul acesta minunat… pacat ca nu l-a mai intretinut nimeni. Ce fain ai fi legat Susaiul de Trifoi… ce alee de promenada…

Cred ca ceva de la un dispozitiv de ochire… tot din WW1, tot pe drum.

In fine, la cativa metri de Susai, cabana si complex, unde a fost nunta celor doi: Evi si Mario sau Evi si Maria ca tot vine referendumul. Un referendum care nu-mi spune nimic si de care nu avem nevoie. Nu din cauza acestei problematici, merg rau lucrurile de peste 25 de ani in Romania. Se intelege de la sine ca doi barbati sau doua femei nu pot procrea un copil. Si prin referendum sau nu stiu cate legi, nu ai sa schimbi orientarile acestea, existente de mii de ani. Fiecare sa traiasca asa cum vrea el, ca nu mai suntem in dictatura. Fiecare e direct raspunzator de ceea ce face.

Aici erau baietii cu motoarele, la o cafea 🙂 Noi nu ne-am oprit… pentru ca aici merg doar astia din orase, mai obositi. Daca si Susaiul mai e „pe munte” atunci… 🙂 Desi are nume de cabana, nu are nicio treaba cu asa ceva. Esti ca la o terasa oarecare din oras. Nu are nimic special.

„Cabana” e mai spre dreapta, acesta este complexul Telefericului Prahova, inchis pentru renovare 🙂

Am marit pasul ca sa mai si ajungem la cabana Garbova, la bulz. Doar nu credeti faza de mai sus cu „veveriti” si triburi de parsi. Sunt ciupercile alese de mine pentru o tocanita. Am scris asa pentru ca vorbisem de acest scenariu pe traseu si pentru ca multi citesc trei cuvinte de sus, unul de la mijloc si finalul. Si vreau sa citesc cum am lasat animalele fara mancare :))

De la statia superioara a telescaunului Clabucet am intrat in ceata. Insa in 15 minute eram la cabana Garbova.

Si aici erau cativa cu motoarele. Ia uitati cum ii alearga cainii…

Intram in cabana, dam buna ziua desi se apropia bine seara. Cabanierul ne raspunde cu bine ati venit. Luam o cafea si asteptam bulzurile. Intre timp, descoperim ca avem la noi si fructe uscate: papaya si mango.

Suntem intrebati de unde venim si unde mergem. Venim de la Azuga si mergem tot la Azuga. Suntem toti de acord ca ne prinde noaptea. Dar e ok! :)) Cand ramanem singuri ne intrebam fiecare, ce naiba au atatia cu chestia asta cu prinsul noptii. E ok si noaptea.

Pana vin bulzurile, facem galagie, ne hlizim, vorbim de alte trasee. Gata… si vine „masa”. Ce dezamagire am fi trait sa nu fi fost bun, dupa atata drum :))

Farfuria nu conta dar nici pe bulz nu-l pune prea bine in evidenta. Dar e cel mai mare bulz si cel mai bine facut… mancat de cand ma stiu. Prin interior branza de burduf originala si costita, mamaliga nu era nici multa nici putina, mi s-a parut ca e mai multa branza decat mamaliga.

Pe la orele 18 am plecat, se mai ridicase si ceata. Oricum, de la vreme era destul de intunecat.

Pe punctul albastru am zis.

Cauta soareci prin iarba. Ii scana de la inaltime si apoi le dadea fatala :))

Crucea de pe Clabucetul Taurului… va fi sfintita curand dar e alt eveniment.

Eveniment care este in faza de pregatire…

Cam intr-o ora eram in Azuga, tot la iesirea spre Valea Azugii 🙂 Si ia-o iar la pas spre centru 🙂 Chiar era fain insa, cu vreo 10 minute inainte de a ajunge la biserica s-a pornit ploaia. Asa ca nu am folosit pelerinele pe traseu, le-am folosit in oras. Si aceasta a fost ziua…

Reclame

Prin imprejurimile comunei Chiojdu

Intr-o zi, pe canicula, aproape am inconjurat vreo 3/4 din aceasta comuna superba 🙂 Un traseu de multe ore, am plecat dimineata si am fost preluati de o masina seara 🙂 … tocmai de pe la Bâsca Chiojdului.

Imaginile descriu povestea:

Prin livezi si poieni

Prunele din belsug la tot pasul, ne-au salvat de la deshidratare.

Si merele…

Ce poezie traieste omul acela acolo 🙂

Drumul ce se vede in imagine, vine de la Starchiojd la Chiojdu, localitatea din dreapta. Acolo, in muchia dealului este granita intre judetele Prahova si Buzau.

Tot Chiojdu, continuare spre dreapta

Printre stanci si o padure de mesteceni

O ciuperca gigantica

Vedere spre comuna

Alta lume, plantata

Pe aici locurile se numesc generic: Roma.

Loc de jertfa

De unde trageau… ai nostri!

De pe acolo am coborat.

Oameni la fân

Zici ca e pisica din filmul „Demoni printre noi”.

Casa cu blazoane in centru

De data aceasta, privim Chiojdu de langa granita dintre judete.

Ce minunatie… ce frumoase locuri mai sunt in tara asta.

Cand te afli prin astfel de zone, intelegi de ce mureau unii pentru astfel de locuri. Aici le erau casele, visele, stramosii si nu ai cum sa renunti la asa ceva. Si daca mureau, isi pierdeau doar viata, ei tot in acest pamant ramaneau…

Placerea urcusului prin peisaj

Intre Chiojdu si Starchiojd, un tinut nemuritor

Cum de nu am observat-o? M-am intors la ea… fiindca este un martor al istoriei acestor locuri. As vrea sa spun ca dupa 19 ani mi-am indeplinit un vis… nu am renuntat nicicand la el; dar, acesta si altele in urmatoarea perioada…

Biserica din Chiojdu

La trovanti

In coborare

Final de excursie, spatiu de depozitat amintiri…

Multumesc! 🙂

Traseul turistic: Comuna Maneciu – Varful lui Crai si retur

Un fix al meu mai vechi cu vamile si punctele de granita dintre Tara Romaneasca si Transilvania. Prin aprilie, sa fie mai bine de o saptamana, am pornit si spre Vf. lui Crai (1473 m) din muntii Tataru, considerati a fi o prelungire a muntilor Siriu.

Era cat pe aici ca in minivacanta de 1 Mai sa ajung si in Pasul Predelus. Dar nu a fost sa fie! Nici macar singur nu am reusit sa plec! Mai bine, intr-un fel. Adica…mult mai bine 🙂 Traseul propus era: plecare de la barajul Sacele-Vf. Vaida-Pasul Predelus-Lacul Gavan-Susai-Predeal… sunt niste kilometri buni 🙂 Ma gandeam ca aia e, ii dau mai tare daca sunt singur si in vreo 6 ore sunt la Predeal. Daca nu eram singur… atunci am zis un 8-10 ore. Dar nu a fost sa fie in niciun fel. Nici nu eram intr-o buna forma fizica, m-am incurcat si la organizare, mai dormeam si pe mine…

Optiunea ramane deschisa pentru perioada urmatoare… Adica pe jos de la Sacele la Predeal si pe bicicleta de la Sacele in Valea Doftanei tot prin acel pas. O data traversez pasul E-V si o data N-S.

Referitor la traseul spre Vf. lui Crai…

Din Busteni repede in trenul de 6 spre Ploiesti Vest. Coboram acolo si luam autobuzul 2 spre Ploiesti Sud. Mai aveam 25 minute pana venea trenul spre Maneciu. Pana la Ploiesti sunt vreo 70 km si am mers cu un tren RegioCalatori. Pana la Maneciu sunt vreo 50 km si linia e operata de TFC. Gasim pe la gara de sud niste placinte cu mere, cate o cafea dintr-un magazin si ne mai invartim pe acolo. Trenul era chiar la linia 1 asa ca ne-am suit si in el…

Deci… de nu a oprit trenul asta in toate garile si haltele posibile. Le-am pierdut sirul… Cei 50 de km au fost parcursi intr-o ora si jumatate 🙂 Pe la un 10 fara ceva am ajuns si noi la Maneciu si i-am dat zor spre baraj sa-l traversam. Am trecut prea repede pe langa o casa cu portile zavorate, cu niste lei in curte si un blazon:

Cred ca e blazonul Cantacuzinilor

La 10 plecam de la baraj…

Traseul spre Tabla Butii ne interesa…cica vreo 7 ore. Insemna ca pana la Vf. lui Crai faci vreo 5 ore. Tren inapoi spre Ploiesti aveam pe la 17 si ceva…

Traseul este 99% numai pe drum de pamant si pe alocuri arata rau de tot.

Acolo trebuia sa ajungem…

E de mers pe drum mult de tot 🙂 Dar peisajele compenseaza pe deplin. Undeva in dreapta este localitatea Slon. Undeva in fata, se vede o bifurcatie… acolo este si intrarea in padurea muntelui. Pana acolo am facut 2 ore de la baraj. In mod normal faci 3 ore dar noi am mers destul de repede.

Un sarpe de casa calcat de o masina.

Hai ca mai avem 30-45 minute asa, la ochi…

Iesim din padure…

Si pe stanga gasim un loc amenajat cu izvor. Te nimeresti pe aici intr-o zi caniculara, zici saru-mana 🙂

De aici, mai sunt cateva serpentine pana la Varful lui Crai.

Gata, aproape de varf. In zare barajul de la Maneciu si comuna.

Satul Slon in stanga si comuna Cerasu un pic mai departe, Maneciu la dreapta. Se vede si drumul care intra in padure…

Pana la Vf. lui Crai am facut 3 ore si jumatate de la baraj. Alta jumatate de ora, am stat pe acolo, am facut un popas, poze… pe la ora 14 am inceput sa coboram.

Tot in zona varfului mai era un alt loc amenajat unde am si stat. La fel, si aici este un izvor. Urcand spre varf ne-am intalnit si cu un fost jandarm din Azuga care plimba niste turisti cu un Duster. Ce o fi zis omul cand m-a vazut si pe acolo :))

Frumos…

Am facut si poze spre Tabla Butii si Vf. Tataru… cred ca o ora si un pic mai aveam pana la Tabla Butii. Data viitoare, chiar daca e mult de urcat, o sa vin cu o bicicleta din Maneciu spre Tabla Butii-Vama Buzaului-Brasov. Oricum ar fi, seara sunt acasa…

Aveam si acest plan in minte dar sa ramanem pe acolo o noapte. Numai ca, poate in toamna. Acum, fiind altitudinea mica au fost urcate oile sigur. Le pregateau de urcare cand am fost. Si numai e asa fain. Poate totusi sa ramanem pe la Vama Buzaului dupa ce mergem si la Lacul Vulturilor. Pe cati am intrebat, cam toti mi-au zis ca se urca mult pana la lac de la Tabla Butii. Si e greu mai ales cu bicicleta 🙂

Numai ca eu fac cum mi se pare… si daca mergem, de unde incepe urcusul las bicicleta prin padure si o iau la intoarcere.

De la Vf. lui Crai am coborat pe un drum mai vechi:

Am presupus ca pana in ora 17 suntem la baraj la Maneciu. Deci nici la urcare si nici la coborare nu am alergat, am mers mai repede.

Drumul ce coboara la Slon

Ne uitam de unde venim.

Aproape de baraj, am luat-o prin poiana fiindca se vedea jos drumul.

Cine stie ce romantic pregatise locul si astepta seara 🙂

Pe la 17 eram prin centrul comunei, ne-am interesat de mersul microbuzelor, parca trenul facea prea mult. Numai ca trenul venea mai repede. Dupa ce ne-am mai luat cate ceva, ne-am dus la gara. Biletele se luau din tren…

Un mers ciudat…tot felul de reguli.

Am incheiat excursia cu bine, in tren ne-am odihnit si am mai ras asistand la diferite incidente. Era si un controlor glumet. Daca mergeti cu trenul sa nu va speriati cand crengile de la copacii de pe langa calea ferata mai lovesc in geam. Cei de la TFC cand vor sa toaleteze baga asa, cate un tren din cand in cand… 🙂

Si mai era ceva, pana la intrarea in padure, am intalnit trei turme de oi cu caini multi si agresivi care dormeau pe la curbe de drum, la umbra. O data te trezesti cu ei pe langa tine. Toata treaba e sa nu ajunga. Primul si cel mai vocal castiga iar petarda si bolovanul sunt sfinte. Pe munte, nu ursul mi se pare o problema, ci cainii 🙂 La una din turme, ne-a vazut ciobanul de la distanta si i-a gonit 🙂 Tot el ne-a spus si ca vor urca oile curand… Chiar era un batranel simpatic cu multe povesti la el. Cine stie, poate ne mai intalnim…

Traseul turistic: Moroieni – catun Muscel – Talea – drum forestier Valea Beliei – Ghiosesti – Comarnic (gara)

Revin cu continuarea articolului din 11.04.2018, acesta: https://buceginatura2000.wordpress.com/2018/04/11/din-comuna-moroieni-spre-catunul-muscel-pe-un-drum-al-troitelor/

Intr-o zi, am sa zic ca am facut cam tot ce mi-am propus. Cat timp vrei, astepti, se poate intampla. Voiam sa ajung in catunul Muscel si de acolo pana la Talea in jud. Prahova. Traseul acesta poate fi considerat o drumetie de incepatori. Ma refer la traseul ce pleaca din Moroieni, ajunge la Muscel si apoi urca putin si coboara la Talea. Ca traseul descris de mine mai jos… este asa, un pic mai complicat.

Desi poate fi parcurs pe bicicleta, nu am de gand sa-l parcurg vreodata. Nu mi se pare fain de pedalat. Talea si Muscel sunt la o aruncatura de bat una de alta. Cea mai pitoreasca portiune este aceea cuprinsa intre cele doua localitati, sa fie cativa kilometri, 3-4…

Din Muscel poti iesi spre Talea pe un drum de pamant si ajungi intr-o culme sau pe o poteca mai lata facuta de animale, tot acolo ajungi. Noi am urcat de-a dreptul prin padure ca sa nu ne murdarim de noroi. De regula, nu fac lucruri inutile, sa ma aflu in treaba. Trebuie sa existe o logica, o ratiune in orice facem. Am iesit intr-un peisaj de poveste, intr-o liniste totala, aproape de niste transee din WW1. Mai jos de noi trecea un calaret-cioban ce se incadra perfect in peisaj. Nu va imaginati ce frumoasa poate fi o astfel de scena 🙂 Intr-un decor de vis ceva il tranzita si nici copitele calului nu se auzeau… Savuram un cozonac exceptional si priveam fara sa zicem nimic. Poezie, tata! :))

Deci, si cozonacul era de poveste. Acum inteleg de ce unii barbatii le mananca zilele unor femei. Nu ca invers nu ar fi la fel, numai ca universurile si abordarile difera. Pai.. cand te obisnuieste cu anumite treburi, nu o mai lasi sa scape 🙂 Barbatii, in general, sunt niste profitori de ocazie. Daca femeia le spala, ii hraneste etc, e sclava perfecta. Prea putine femei se prind de faza asta si isi traiesc „visele” de familie, se amagesc… pe cand specia cealalta gandeste cu stomacul etc, ii mai aduce cate o floare ca el crede ca ea e cu capul si daca alti barbati duc flori, face si el la fel 🙂 Nici in cel mai negru cosmar nu exista o doza de romantism, interesul e cu totul altul, sa tina de rutina. De exemplu, cozonacul de mai sus. Cine iti mai face tie un astfel de cozonac? Poti sa cauti oriunde pe piata, nu poate fi egalat. Si atunci… o tine la pressing permanent 🙂

Pe culme, prin poieni

Cred ca acel calaret avea vreo stana pe aici.

Asta e pentru cine e atent. Absolut superba, Mantuitorul sculptat pe ea… nu stiu povestea crucii, vechimea e de minim 100 de ani.

Pe spate, este Maica Domnului sau vreun sfant.

Se vad Leoata, cariera de la Lespezi, Podul cu Flori, Dichiu…

Pe acolo trece drumul spre Talea, Talea fiind dupa deal. Noi, ca sa vedem peisajul de ansamblu si sa coboram in Valea Beliei, am tinut linia culmei.

Pe acolo, pe la acele ruine trebuia sa coboram in Ghiosesti, cartier al orasului Comarnic. Cartierul acesta apare de-a lungul secolelor pe unele harti ba Turda, ba Bratieni. Nu s-au facut cercetari pentru a se afla mai multe. Cred ca este cel mai mare cartier al Comarnicului.

Langa Talea, am facut stanga si am coborat prin taierile acestea, in care traieste foarte bine cerbul. De exemplu, in Bucegi-Abruptul Prahovean, nu prea se dezvolta bine aceasta specie, pentru ca nu sunt taieri la ras. Nici mai mari si nici mai mici. Cerbul o mai duce bine pe Muchia Lunga, unde are poieni. Dar cum acestea au fost impadurite si toata lumea zice ca e perfect, peste niste ani, nu vor mai fi poieni pe Muchia Lunga. Se aude ca mai scot din puietii plantati cei care trec pe acolo dar cum s-au plantat cu miile, nu cred ca se cunoaste.

Coboram o vreme prin poieni si padure pana la drumul forestier din bazinul Vaii Belia.

Releul Costila si Crucea de pe Caraiman

Popas la un loc amenajat in principal pentru cei de la padure. Cand noi am mers, nu lucra nimeni si a fost perfect. Nici zgomot, nici santuri pe drum…

Apă de bârâu… cum zicea un rrom odata :))

Leurda… spatii intregi 🙂

Leurda din nou, cam departe de casele oamenilor.

Nu e drumul nostru, urmatoarea culme…

O sacosa de urzici de padure… pe acestea nu le-am ratat, erau prea atractive. Stranse cu mainile goale, cum ne invatau altii mai demult. Atunci culegeam pentru ei, ca doar asa ne luau in excursii. Nu prea ne convenea dar macar ne disciplinau un pic. Adica pe moment. Inainte de toate, e bine sa faci ce crezi tu ca e bine. Si daca esti convins ca stapanesti datele problemei e perfect! 🙂

Am trecut pe langa un fel de canton. Pe aici nu era nimeni, un caine macar. Anterior, aparusera de nicaieri niste javre puse pe scandal. I-am alergat cu bolovani de era sa uitam unde ne-am lasat rucsacii 🙂 Vazusem acum peste 10 ani, o ciudatenie la un cunoscut, o bricheta legata la un fel de spray si expulza un jet de flacari. Cred ca ar fi interesanta o jucarie din asta, sa parlesti un caine ciobanesc sau hoinar cand se apropie. Il lasi sa vina si apoi te uiti cum fuge parlit 🙂 Bine, de petarda nu am vazut pana acum niciun caine care sa nu fuga.

In sfarsit la ruine dupa vreo 2 ore. De acolo, de sus, veneam.

Investitia a fost abandonata de ani buni. Proprietarul o fi si el in Costa Rica. Ba’, nu-i rau, dai o lovitura din asta si apoi stai la soare si razi de prosti. Eficienta sistemului este pana la cei care traiesc din salarii. Mai departe, nu ai treaba, un pic de atentie, prietenii potriviti… Te „refugiezi politic” si construiesti povesti despre state paralele.

Parca… dupa anii 1990, pleca unul pe afara, apoi isi chema contaranii… se spunea ca le facea o „chemare” :)) ceva de genul. Acum se cheama hot pe hot. Intai s-a dus Bica, i-a transmis ca e ok, totul e sa ai bani: „Fata draga, nu fii proasta, fiindca e pacat, de ce sa te bage astia la puscarie cu adevarat…”. Cica, asta, Coldea generalul, i-a amenintat pe tradatori mai voalat si lumea s-a cam atacat. Ce tupeu pe asta!!! 🙂 Ia-le ma’ capul daca te tine! :)) Nu cred ca ar plange prea multi dupa ei. Clar, ca mai devreme sau mai tarziu, serviciile le vor intoarce „serviciile” si vom auzi ca a dat cancerul peste ei, vreo masina, vreun infarct, ceva nefericit li s-a intamplat. Tipul asta nu vorbeste prostii. Orice serviciu isi executa sau isi tine in puscarie tradatorii. Iar daca generalul i-a amenintat inseamna ca erau oamenii serviciului. Logic! Asa ca, noi degeaba ne dam dupa democratie si reguli, ca nu stim ce intelegeri au avut toti acestia.

Talea…

Deci, excursia asta poate fi foarte simpla si placuta. Noi nu am vrut sa se termine chiar asa repede si ne-am bagat prin paduri si forestiere. Dar, din Moroieni poti ajunge in Muscel, apoi la Talea si daca stii mersul microbuzelor de aici spre Sinaia. Simplu si rapid.

O luam asa, prin poienile din fata, islazuri comunale.

Mesteacanul singuratic

Pe Vf. Plesuva, cel mai inalt din imagine parca nu am vazut steagul.

Asta tot zbura de colo-colo agitat, era si ciufulit, striga intruna cucu-cucu. Ne-am dus dupa el, poate reusim sa-l pozam.

Saracul de el, cine stie ce poveste trista avea 🙂

Am ajuns la niste pante dar nu mai conta ca urcam sau coboram, nu prea trebuie sa te gandesti la astfel de aspecte, ci sa te duci pe unde vrei si crezi:

Pe acolo am si urcat sa iesim la strazile din Ghiosesti.

Pe langa apa, pe aluviuni umede… erau sute si sute de albine. Era sa calcam pe ele. Mie imi era sa nu ma intepe in mana ca nu mai pot sa scriu atat de mult sau in limba :)) E clar ca am scapat… noroc sa ai.

Intr-o curte o magnolie mare-mare

Biserica din Ghiosesti. Este o constructie noua. Ma intreb mereu unde a fost vechea biserica. Se pare ca nu a fost. Nu stiu de ce nu cred niciodata cand mi se spune ca nu a fost.

Peste Prahova se vedeau biserica principala a orasului, vechea scoala…

Casa cu arhitectura traditionala. Cum sa demolezi asa ceva si sa ridici ceva nou?!

La ora 8 eram prin Moroieni, pe la ora 16 eram la gara din Comarnic, peste vreo 30 minute venea trenul. Cum mai era timp, am zis sa mergem la o prajitura si un Pepsi. Surpriza insa, cofetaria unde fac astia checuri si prajituri, era inchisa pentru o perioada mai lunga. Scria „concediu de odihna”. Cred ca i-a gasit Fiscul cu miez de nuca nedeclarat 🙂 La ce vanzari aveau, nu inchideau ei sa plece la odihna. Bun, si zic „hai ca mai e o cofetarie!”. Se aude: „Sa dea naiba daca nu stii tot ce misca de la Brasov la Ploiesti, fiecare coltisor!”. Eu: „Cum ma’ nu as putea dormi daca nu as stii tot ce misca 🙂 Stiu de unde sa iei branza din Magureni, pe tanti cu lapte din Poiana, gogosi bune in Campina, un gratar in Ploiesti, magazinul unde au stat prizonierii americani, cofetaria de la Brebu…. ” 🙂

Lucica adica Micutzul morocanos, Dumnezeu sa-l odihneasca, spunea mereu: „Ba’, bagabontul de Adison intotdeauna are cel putin un scop cand pleaca undeva!”. A fost un baiat deosebit, plin de ironii fine si glume bune. Am fost si eu de sarbatorile acestea cu o lumanare si niste narcise la mormantul lui. Ca si altii…

Nu merg de nebun ci pentru a strange material pentru niste lucrari viitoare. Nu sunt pasionat de bicicleta, e doar un mijloc adecvat de a ajunge la niste obiective. Masina e cutie si nu simti viata, locurile. E buna doar din punctul A in punctul B. Pentru ce este intre ele nu e buna.

De la prajituri, ne-am dus la gara, a venit trenul, s-a terminat excursia. Mie mi s-a parut tot trenul si la cofetarie ca mirosim a urzici si padure. Traseul aproximativ, in sensul ca am dorit sa se vada si detaliile de pe harta, a fost:

Vreo 5 km pana in Muscel

Pe harti mai insemnez repere cu verde

Inca o zapada in Valea Prahovei

Peisaje de vis prin padurile Vaii Superioare a Prahovei si prin statiuni. Vad ca temperaturile nu scad ca sa se topeasca noul strat… deci va fi un week-end de iarna adevarata 🙂

Banca de piatra ce odinioara era amplasata pe marginea DN 1. Acum peste 100 de ani. In prezent, se afla la in curtea Bisericii Domnesti din Busteni. Pe Valea Superioara a Prahovei mai sunt doar 4 astfel de banci.Biserica Domneasca din Busteni… unde gasim unica marturie despre trecerea pe aici, a marelui istoric si ministru al Instructiunii, V.A. Urechia. Omul acesta, avea o vila la Sinaia, a dat dispozitii pentru construirea primei scoli la Sinaia, avea un bust la Predeal… era legat prin fapte bine de tot de aceasta zona. Astazi, doar o placa din interiorul bisericii, amplasata  de acesta in memoria eroilor cazuti in Razboiul de Independenta, a mai ramas sa aminteasca de acest patriot.

Traseul de bicicleta: Busteni – Nistoresti – Sotrile – Campina – Cornu de Jos – Crucea din Cornu de Sus – Biserica „Inaltarea Domnului” din Cornu de Sus – Breaza – Comarnic – Busteni

Evident ca nu mi-am propus sa se intample un astfel de traseu. A iesit cam lung pentru ca hai si pana ‘colo, hai ca merge si pana dincolo, mai e putin pana nu stiu unde, de ce daca sunt aici sa nu ajung si…

Planul era sa ajung in Nistoresti cu trenul, sa urc in comuna Sotrile, sa ajung in Campina pana la ora 13 si sa prind trenul care este pe la 14 la Busteni. Bicicleta evident cu trenul. Ies eu afara pe la 7:30 si era un frig :)) prin urmare aman pentru mai tarziu. Pe la 9:30 o iau spre Sinaia.

Ma opresc pe Malul Spitalului la o brutarie sa iau cornuri cu vanilie si continui. De la Valea Oratii ma duce drumul si nici nu mai dau la pedale. Ma trezesc pe la Muzeul Cinegetic din Posada fara a da la pedale. Pe platul de la motelul Cernica reiau pedalatul. Pe drum, masini putine, adica te puteai misca. Nu era zi de week-end.

Vine si Comarnicul dar fiind in intarziere dupa mintea mea, nu opresc sa iau un chec bun de la o cofetarie cunoscuta ci… continui. Ma opresc la Nistoresti, la biserica… era 11:04, hai ca e bine. Ma miram ca drumul ce urca pe langa biserica si ajunge la Sotrile nu e semnalizat dar dupa niste km mi-am dat seama ca e mai bine, tinand cont de alunecarile de teren care au miscat drumul. Se lucra la unele… cine stie cand va fi gata.

Biserica de la Nistoresti

Dupa biserica ma dau jos de pe bicicleta si urc pe langa ea circa 1,5 km dupa parerea mea. Nu recomand celor care merg pe plat, urcarea e abrupta de nu pot descrie 🙂 Ies din Nistoresti si apare indicatorul cu Sotrile. Pai… localitatea aceasta, comuna de altfel, are 6 sate, urci dealuri, cobori, si tot asa. Peisajele sunt superbe, oamenii gospodari, politicosi… un colt frumos de Romanie.

O parte din Sotrile, mai ales satul Vistieru. Dealul din dreapta e cel din imaginea de mai jos. Este unul dintre cele mai frumoase puncte panoramice din zona.

Adica acest deal

Umblu pe strazile satelor, ma uit la arhitectura, vad scoli inchise, ajung la biserica din satul Vistieru si vad poarta inchisa. Ocolesc si ajung pe o alta strada la o alta intrare inchisa cu o sarma. Cum biserica parea veche am zis totusi sa intru sa o vad de aproape.

Parleaz 🙂

Biserica din Vistieru

Am continuat si am ajuns pe dealul ce domina localitatea, gandindu-ma daca ar fi amenajat, ce punct de belvedere ar iesi. Asta daca nu l-a ochit cineva pentru o vila. Neinspirat nu am mai dat curba sa ajung langa scoala si apoi sa intru pe un drum ce ajungea pe deal ci… am urcat din sosea direct pe panta. Dar cat urcasem pana la acel moment nici nu mi-am propus problema atunci 🙂

Panorama… venisem din stanga si traversasem tot ce se vede locuit. Undeva in dreapta este barajul de la Paltinu.

Inca un deal pe langa care urma sa trec.

Plaiul Campinei

Terasa dincolo de apa Doftanei, unde principala localitate este Brebu.

Brebu

Ajung si in Plaiul Campinei, urc iar serios printr-o padure si ajung la Voila, la o aruncatura de bat de Campina. Nu inainte de a ma opri la o biserica pe care o vazusem prin august, pe cand veneam de la Brebu, deci de pe un alt versant.

Prin padure, mergand mai incet vad si o cruce.

Crucea de prin padure

Biserica in reparatii dar nu-i nimic, dincolo, mai departe, se vedea perfect Brebu cu bisericile sale:

Complexul al carui ctitor este Matei Basarab.

Bun si ajung si in Campina pe Muscel. Stau un pic si zic ca mai e destul pana la ora 16, trenul de 14 in Busteni il scosesem din plan… pentru ca in Campina era pe la ora 13 si-l pierdusem demult. Sa ma duc sau nu si pana la Cornu? Gata, ma duc.

Cobor atent, trec un pod metalic si iar vine o urcare serioasa in serpentine. Nu e lunga totusi si iata-ma in Cornu de Jos. O iau pe strazi, dreapta-stanga, stanga-dreapta si vad indicatorul spre manastirea Ioan Evanghelistul si o cruce mare departe. Perfect, imi zic, trebuie sa ajung. Nici nu va inchipuiti ce urcare vine :)) Ajung la manastire…

Manastirea va iesi foarte frumoasa, deocamdata am vazut ca se lucreaza peste tot…

Ies de la manastire si vad drumul la dreapta. Era in lucru. Pornesc GPS si vad ca sunt intr-un cartier/catun numit Valea Oprii. Continuand pe drumul rupt as fi ajuns la Crucea aceea mare. Mai era si o varianta asfaltata. Decat sa cobor pe asfalt si sa urc tot pe asfalt, mai bine merg pe langa bicicleta prin locuri necunoscute. In general buna ideea 🙂 Pentru ca nu se putea merge pe ea si m-am odihnit 🙂 Dar, nu stiu de ce mi-a placut mai mult ideea de a merge pe acel drum urat. Insa, undeva prin padure ,am intalnit o frumoasa cruce de piatra.

Am ajuns de la manastire in vreo 20 de minute cel mult si la Crucea aceea, important obiectiv turistic al localitatii Cornu.

Crucea din Cornu

De aici, cobor repede in Cornu de Sus si ma opresc la biserica monument istoric „Inaltarea Domnului”:

O coborare frumoasa m-a scos la DN 1, vizavi de gara din Breaza… dar cum pierdusem si trenul de 16 🙂 am zis sa merg totusi usor pana la Comarnic, mai un chec, mai un suc si vine alt tren. Ceasul era 16:30, alt tren era pe la 18:45. Cu toate popasurile, cu checul si tot eram la 17:30 pe langa primaria din Comarnic. Ce sa fac o ora pe acolo? Hai la Sinaia, hai acasa. Si… cand trenul ajungea la Busteni, eu eram plecat de acasa la niste cumparaturi 🙂 Circa 10 ore a durat acest traseu!

Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…