Un sac de ghebe si nu exagerez! :)

Ieri. Zic sa arunc o privire pe la marginea padurii. Am descoperit numai…. ghebe 🙂

Doua ore de adunat 🙂

Anunțuri

Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Intre conservarea naturii si protejarea stupida; luand urmele salbaticiunilor prin statiunile de la poalele Bucegilor

Primele masuri normale in ceea ce priveste fauna salbatica si interactiunile acesteia cu omul, in zona Vaii Superioare a Prahovei, au fost in sfarsit demarate de catre autoritatile din Sinaia si Busteni. Incet si foarte greu in opinia mea, incep si factorii de decizie de la nivel central, sa actioneze si sa inteleaga ca in unele domenii doar parerile specialistilor conteaza… si nu corul de parelologi pe care ii vedem propunand solutii neaplicabile decat in zona virtualului.

De cativa ani, a inflorit pe meleagurile tarii noastre, o pleiada de “eroi ai mediului” care intr-un procent covarsitor aduc numai deservicii acestei tari.

Parcul din Sinaia, langa Casino

La Sinaia, Busteni, Azuga ca si in multe alte locuri din tara aceasta, au inceput sa umble ursii si mistretii ziua prin oras. Cine locuieste in Valea Prahovei, stie ca pe aici nu s-au facut taieri importante de padure, ceea ce reprezinta un atu al Administratiei Parcului Natural Bucegi. Deci, nu-ti vine ursul sau mistretul ca nu mai are padure.

Si la Sinaia sunt multi iubitori de animale care nu vor putea niciodata privi obiectiv anumite probleme ale comunitatii. Ei insa trebuie respectati intrucat sunt mai buni, mai milosi din fire. Insa, cand ursul sau mistretul iti umbla in miezul zilei prin oras, ba iese pe la Manastirea Sinaia, ba urca pe str. Furnica, ba o scroafa iese cu 8 purcelusi prin cartierul Platou Izvor si se duce pana la hotelul Mara, ba la Silva , telecabina Busteni …. opiniile si reactiile lor nu sunt justificate. Mai ales ca exista acel paradox: ursul daca te sfasie esti bun de plata pe la doctori, spitale, dar daca tu il ranesti tot bun de plata esti… si pe langa o uriasa amenda te poti duce chiar in puscarie.

Capcana de prins mistreti tocmai in parcul din Sinaia 🙂

Datorita acestor persoane care aparent deruleaza actiuni de „protejare a mediului”, incurajand lumea sa cumpere animale din plus, tricouri, alte prostii, se creaza o cultura falsa despre protectia naturii. Oamenii ajung sa creada ca suntem buricul planetei, ca alte popoare sunt imbecile, ca a proteja natura inseamna sa te uiti ca la o vitrina, sa nu atingi, sa nu faci nimic. Din acest motiv, febra aceasta cuprinzand atatia oameni care se manifesta foarte vocal, autoritatile se blocheaza, se incurca in comunicate, abandoneaza initiative legislative si lucrurile raman asa, incurcate, problematice. De aceea, avem o explozie uriasa la efectivele de mistret si de urs la nivel national. Intrebarea este cat ii mai lasam sa se inmulteasca? Cati vrem sa avem, cate un animal pentru fiecare cetatean?

Sinaia fiind un oras cu o anumita rezonanta, autoritatile ca sa fie civilizate si sa respecte pe toata lumea, nu au dorit impuscarea mistretilor ce umblau brambura prin oras. Astfel ca gestionarul fondului cinegetic i-a tranchilizat si i-a dus de pe aici. A vorbi despre intretinerea unui fond de vanatoare, cum platesti pentru ce nu folosesti, cum scoti bani ca sa plimbi animale tranchilizate de colo-colo, este un intreg capitol. In fine, au fost prinse animalele si duse. Ca s-au intors aceleasi, ca sunt alti mistreti, nu am de unde sa stiu. Cert este ca dupa un timp, alti mistreti au aparut iar prin Sinaia. In atare conditii, s-a adoptat o hotarare de Consiliu Local,  s-au incheiat acte si s-a autorizat intrarea gestionarului acelui fond cinegetic in oras, sa faca orice este necesar ca acele animale sa nu mai puna in pericol viata cetatenilor.

Macar la Sinaia incep sa se faca pasii normali. Intr-o statiune cu asemenea pretentii, nu au ce cauta animalele salbatice prin oras. Toate trebuie prinse, relocate, impuscate, oricare solutie din acestea enumerate, mie mi se pare adecvata, pentru ca nu traim in rezervatii ci in comunitati de oameni. Ca recoltezi mistreti sau ii relochezi de pe aici, e un prim pas.

Mistret prins in buricul statiunii

Dus unde ii este locul

Reprezentanti ai Primariilor din Sinaia si Busteni au fost la sedinta organizata de Ministerul Mediului despre interventia la specia urs, derulata in interesul sanatatii si securitatii populatiei cat si in scopul prevenirii unor daune importante. Autoritarile locale se lupta insa cu morile de vant – birocratia in speta! Orice urs care e un pericol iminent e protejat de o procedura birocratica incat daca ursul te ataca, autoritatile pot interveni cam in 30 de zile…

Si eventual intai mutam ursul sau mistretul care a atacat un om sau o gospodarie si daca face la fel si acolo unde l-am dus, in sfarsit intervenim. Si multora nu li se pare nimic anormal in asta 🙂

„Nemaifiind” terenuri degradate, au ales sa impadureasca poienile din mijlocul padurii!

Mai bifam o „actiune de protectie a mediului” in zona Bucegilor. Stiti ca in Bucegi, ca de altfel in multe alte arii protejate din tara aceasta, lucrurile stau invers. Orice actiune negativa este de fapt una pozitiva dupa mintile unora, si orice minciuna este de fapt un lucru bun, doar ca unii cica nu-si dau seama.

Anul trecut, au plantat iubitori ai naturii, molizi pe marginea DJ 713, in special la gol alpin, in zona Vanturis si la Piatra Arsa. Si, din sute de puieti, unul singur nu s-a prins. Ce se deduce din aceasta? Ca si-a batut cineva joc de ei, invatandu-i alte reguli ale naturii. Sunt mii de locuri ce pot fi impadurite in tara aceasta si tu vii sa impaduresti in varful muntelui! Eu de ani de zile nu mai cred in actiunile acestea ale unor ONG-uri de mediu chipurile, si le abordez asa, circumspect. Sunt pline de tineri care iubesc natura la modul pueril, dezorganizat, usor de manipulat. Iei rucsacul in spate, o cazma in mana si gata ai plecat sa faci bine natura. Mai cotizezi cumparand un poster, un ursulet, un tricou si te-ai implicat 🙂 Cui ai facut bine, chiar nu stiu…

Pai, daca nu mai sunt copaci sa ne arati si noua, nu mai sunt nici paduri. Ce taieri ilegale sa mai raportezi? Cand pui un astfel de afis in garile din Valea Prahovei, mie mi se pare penibilul dus la extrem. Poate tu, autor de afis nu sti cum arata un copac, dar eu din orice gara de pe aici, vad mii si mii de copaci. Cum sa iei in serios, asemenea bufonarie…

Nu i-a amendat nimeni pe acei tineri care au impadurit pe langa DJ 713, cu toate ca era o actiune ilegala sa impaduresti pajisti montane. Niste copii adusi cine stie de unde, care credeau ca iubesc natura. Ce sa le faci?!

La fel ca si cu cainii care umbla prin padure si pe munte, fara stapan. Ce sa le faci? Daca-i impusti, cum spune legea, ei fiind in fondurile cinegetice, nu te mai spala nicio apa. O data se rascoala Facebook-ul si lumea iubitoare de caini incepe sa injure 🙂 Daca le arati ca au mancat o caprioara, nu e cine stie ce, sigur e vreun accident sau vreo inscenare. Si cu ursii la fel. Nu e deloc asa cum credem, ca noi avem ursi si alte tari europene nu mai au, deci ce binecuvantati suntem. Daca e sa te informezi, afli ca tarile acestea intentionat „i-au eradicat”, sa se plimbe omul linistit, sa creasca oi etc. De aceea nu vor sa le dam ursii nostri care sunt prea multi. Nu-i vor nici pe degeaba! Dar e foarte greu sa-i faci pe romanasii nostri cu mintea plina de superstitii si prostii seculare, sa inteleaga unele realitati.

Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi nu s-au confruntat deocamdata cu defrisarile de anvergura. S-au mai taiat evident arbori legal si ilegal, dar nu a taiat nimeni versanti intregi, sa zici ca gata, ai ditamai dezastrul ecologic. Dimpotriva, din Parcul Natural Bucegi, o mare pepiniera naturala, poti extrage anual 20.000 de puieti din diferite specii lemnoase, fara nicio problema. Cum sunt betele de chibrit intr-o cutie, asa cresc molizii, brazii, fagii. Daca ar fi rariti de mici, nu s-ar mai sufoca unul pe altul, si din cinci ar trai toti. Nu unul sau doi.

In fine, starea de prostie ecologica convine atator interese personale. Grav este ca aceste interese personale nu tin cont de faptul ca societatea evolueaza gresit. Gresit sau cum o fi nu conteaza, banul sa curga. Pot muri nu stiu cati oameni, nu conteaza pentru ca in calcul este luat doar profitul. Macar daca ar fi prostita lumea frumos, ca oamenii au nevoie sa creada in ceva mereu. Sa fie frumos, sa fie cel mai cel din lume, buricul pamantului…

Cum treceam eu prin Muchia Lunga-Saua Grecului, acum cateva zile, vad o actiune noua de „refacere a mediului”. Ma opresc si imi zic: „Dumnezeule Mare, astia au trecut si pe aici!” O aruncatura de bat mai incolo, cum te duci spre cabana Diham Phoenix, este o taiere la ras, despre care am mai scris. Si desi era obligatoriu, nu a facut nimeni impadurire. Acolo unde trebuia, nu s-a gandit nimeni sa impadureasca. Sa ne intrebam de ce oare se impadureste acolo unde nu trebuie, in loc sa se faca impadurirea terenurilor degradate?

De la distanta zici ca au ramat nu stiu ce animale. De fapt, a bagat omul cazmaua de vreo 4 ori, a dat pamantul la o parte si gata. A plantat un lastar si a lasat pamantul asa. Tot ce vedeti in imagine, ma refer la poiana, este plantat cu puieti de molid, lastari de fag, paltin. Prin poienile acestea mai ies caprioare, cerbi, ursi, tot felul de animale, fiind singurele pajisti ale zonei. Si cineva le-a impadurit.

Pana hat-departe

Toata poiana e plina de puieti si lastari

Adio priveliste spre Costila si Morar peste niste ani.

Gunoaie si sfori de la actiunea de salvare a naturii sunt peste tot.

Cam aceasta este zona care a fost impadurita, ce am vazut la prima vedere. Ca ma gandesc ca astia au plantat pana dincolo de Vf. Grecului. Asa cum se vede, in mijlocul padurii erau niste poieni si cineva le-a umplut cu puieti.

Multi veti zice ca e perfect. Ca la cat s-a taiat in tara asta, macar sa se si impadureasca. Sunt de acord si eu, dar doar acolo unde s-a taiat si se impune. Nu impaduresti unde nu trebuie. Sunt de impadurit margini de drumuri nationale, judetene ce traverseaza prin campie, atatia versanti dezgoliti, atatea terenuri degradate. Cand te bagi prin padure sa impaduresti, ceva nu e in regula pe multe planuri 😉

Actiunea aceasta s-a derulat pe raza judetelor Prahova si Brasov, pentru ca limita intre judete trece chiar prin Saua Grecului. Evident, stalpul cu indicatoare turistice din Sa nu mai exista.  Un turist care nu a mai fost pe acolo, habar nu are pe unde este traseul ce coboara spre Azuga. Dar, intr-o discutie cu d-l Daniel Banu, seful Salvamontului Prahova, dansul mi-a spus ca se va rezolva aceasta problema.

In mod sigur atat in cadrul sitului Natura 2000 Bucegi cat si la Registrul Agricol, acele poieni ce au fost impadurite, au un alt statut pe care nu-l schimbi asa, cand si cum vrei. Am anuntat administratiile locale din Predeal, Azuga si Busteni de aceasta actiune. Pentru ca nu este o actiune cu impact pozitiv asupra mediului cat am vrea sa credem. Pentru fauna si pentru comunitatile locale nu este. Conteaza pentru palmaresul cuiva, probabil!

Prin bazinul Pelesului si pe Jepi

Acum mai multe zile…

Prin leurda de la Poiana Stanei Regale

Poiana Stanei Regale… un molid frumos la marginea poienii, fagi ce stau sa inverzeasca…

Urcand prin firul unei mici vai

Iesire spre golul alpin

Peisaje… In vreo 20 ani pe aici va fi numai padure.

Busteni mai jos si Predeal mai departe

Monumentul Eroilor

Nori de ploaie

Un alt „Sfinx”

Complexul de la Piatra Arsa

Pe Jepii Mari, unde cineva a taiat de anul trecut niste copaci ce obturau vizibilitatea. Aici este un punct de belvedere. Si copacii astia mai trebuie taiati din unele locuri 😉

Prin zapada si padure

Ziua de ieri a fost una neagra pentru alpinismul romanesc. Doi copii, mari sperante, au fost ucisi de o avalansa in muntii Retezat. Ce munti au urcat copiii acestia si cate mai aveau de facut…

De vineri si ai mei imi ziceau sa mergem intr-o expeditie, ca noi asa numim orice iesire in natura cu o oarecare extravanganta. Ideea mea de baza este ca tu, singur, adult, poti face orice iti trece prin minte, cata vreme nu implica alte persoane, nu deranjeaza pe nimeni. Le-am zis ca mergem sambata, ceea ce s-a si intamplat. Impreuna am gandit prin padure…. si o noua expeditie prin Dobrogea, la vara…

Aseara, citeam incremenit cum niste copii au murit in Retezat. Ma gandeam ce cauta niste copii tocmai pe acolo. Cand am vazut ca este vorba de sora Crinei Coco Popescu si de inca un baiat, am ramas asa, adica nu e posibil. Am vazut tot felul de pareri, cu muntele care nu iarta, tributul, ceasul rau etc, niste baliverne si idiotenii adanc inradacinate in mentalitatea noastra. Realitatea este simpla: a nins abundent pe munte si tu strabati zone clasice de avalanse. Deci ce poate sa se intample, nu-i asa?

Nu muntele i-a ales, i-a ucis, ci alegerile adultilor. Intamplarea si accidentul tin de sf-urile pe care le avem in constiinta balcanica. Pe munte dai de natura bruta, nu de copaci toaletati si gradini zoologice, unde „deszapezirea” pe vai inseamna mai mereu avalansa… asa ca mergi cand se poate, tocmai ca sa te poti bucura de munte ani la randul.

Bineinteles ca, dupa ce „faci” Aconcagua, Retezatul poate fi un fleac, mai ales cand orgoliul creste proportional cu altitudinea si putem face orice. Cuvintele nu-si mai au rostul, evident. Insa muntele este superb in orice perioada, doar ca nu ai ce cauta uneori prin anumite locuri. Nu respecti muntele ca pe o chestie care are nas, gat, ochi, urechi, cum ne invata cei experimentati, care merg pe munte de ceva vreme si care scriu articole stupide si petitii infantile… ci, respecti acel sanctuar inca natural, forta divina care l-a creat, te adaptezi la regulile lui, care nu sunt la fel ca acelea din curtea scolii sau de la coltul blocului. Deciziile, cand implica si alte persoane, trebuie luate cu maxima responsabilitate. E de bun simt „sa nu le rupi” picioarele la oameni… doar pentru a le arata tu nu stiu ce taine are muntele 😉 Acest bun simt nici nu ne dam seama cat de mult cantareste in relatiile de zi cu zi…

Revenind la excursia cu copiii, ca nici lor nu le place prea mult in casa, dar nici prin locuri periculoase nu am sa-i duc, sub pretextul „sa invete”… plecam de acasa sambata, cu rucsacii de „expeditie”. Locul ales era un platou impadurit, cu destule spatii ca sa le zburde mintea in special, si in acelasi timp, un cadru natural in care nu era nimic periculos.

Nici departe, nici aproape.

Prima regula: in padure nu se face focul din motive binecunoscute. A doua regula: in padure se poate aprinde focul cand este zapada sau cand ne ratacim.

Ca sa aprinzi un foc in zapada moale, ca temperatura era cu plus, natura ne statea la dispozitie. Din zapada ieseau varfuri de crengi uscate iar bonusurile stateau rezemate de diferiti arbori, ca in poza de mai sus. Deci nu scoatem de prin zapada lemne ca sa le curatam apoi de omat si sa constatam ceea ce era evident: ce este sub zapada, este ud. Topor pentru lemne nu trebuie fiindca crengile uscate se rup in diferite moduri.

Din zapada moale facem o banca si asezam un izopren, sa avem unde ne odihni.

Ardea cum trebuie

Copii fiind, sa-si faca ei o cazemata, un iglu

Pana invatam, vom arde carnati si tot felul, fumul parca vine dupa noi si nu ne lasa in pace… Dar si cand invatam 🙂

Canile in zapada raceau ceaiul din plantele si fructele Bucegilor

Pana se mai faceau pe gratar una-alta, ei gata, ca daca ar ramane in padure nu stiu ce si nu stiu cum. Si zic bine, uite o bricheta, niste hartie, carnatii… aprinde un foc si sa vedem cu carnatii. Lucrurile nu s-au potrivit in realitate cu gandurile si dupa 20 minute… nimic nu se aprindea 🙂 Regula nu stiu a cata: ca sa faci un foc mare, intai trebuie sa faci un foc mic. Asa ca intai ne trebuie betisoare, betigase si alte chestii micute. Mai incolo trebuie lemne mai groase.

Dupa ce am ars cativa, acum pastram distanta.

Ca sa fie simplu, trebuie tratat orice cu atentie. Carnatii erau ei afumati dinainte, ca sa nu se astepte prea mult. Oricum nu prea se dau ei batuti, mai ales cand sunt amandoi.

Ce era gata, disparea destul de repede, ca erau calde.

La final, tot dulciurile au primat… iar napolitanele Joe se stie ca bat orice :))

Ideea este sa fii acolo in natura, sa aprinzi un foc, sa faci ce vrei, mancarea este mai putin importanta ca trairea. Nu se compara…

Pana sa plecam, copiii si-au imaginat un fel de om de zapada, pe care l-au „aranjat” in fel si chip:

Dezbaterea no.23: Ce trebuie sa protejam mai intai: mediul sau oamenii?

Intrebarea, in vremuri de sanatate mintala, are un raspuns simplu, elementar. Dar nu prea traim in astfel de vremuri si cadem adesea in extreme. Ok, mediul este casa noastra, depindem de acesta total. Nu cumva insa ne scapa imaginea de ansamblu, ma intreb si eu?

E adevarat, s-a defrisat iresponsabil, clasa politica a distrus Romania timp de decenii… si si-a umplut buzunarele. De abia de cativa ani se aplica legea pe bune si la noi in tara. Bine, nu stiu cat de pe bune ar fi, ca scapari mai sunt si dosare facute la comanda sigur se mai fac. Dar nu cumva totul evolueaza si noi ramanem prinsi in mentalitati paguboase si in razboaie personale? Sa privim un pic…

Agent Green blocheaza un transport de lemne pe Transfagarasan. Suna ministrul, vine Garda Forestiera, Politia, vorbim de blocarea unui drum national, mai e si legal transportul. Nu cumva exageram? Adica astia de la Revolutie incoace au tot furat, au distrus padurile Romaniei. Dar acum, cu DNA-ul pe cap sa faca tot la fel? Ma gandesc ca mai risca unul, doi, zece, dar nu toti. Nu e mai putin adevarat ca mediul ar trebui sa ne preocupe pe toti, cu toate ca pe altii doar din prisma umplerii buzunarelor. Asa ca, ne-am impartit in doua mari tabere: una care protejeaza mediul si alta care cauta accesul la resursele acestuia. Toti cei din industria lemnului au devenit brusc hoti fara nicio discriminare. Cei cu mediul planteaza puieti in padure sau la gol alpin ca atat ne duce mintea, puieti care imbogatesc pe unii si pe altii ca doar se cumpara cu bani. Speculand intentiile cu protejarea mediului, faci bani seriosi. Eu, dar cu siguranta si multi altii, pot dovedi ca poti scoate din padure, mii si mii de puieti care nu costa si care nu aduc vreo paguba locului din care ii scoti. Pentru ca oricum vor muri dupa un timp, crescand cate trei-patru la un loc. Astfel, impaduresti acolo unde s-a defrisat, nu unde nu este nevoie. Mai bine incercam sa impadurim mai repede decat se poate taia. Asta poate fi o provocare nationala. Unde s-a taiat un hectar, sa impaduresti acel hectar plus alte doua prin apropiere.

Sa privim in Parcul Natural Bucegi:

1. Valea Cerbului se umple vara de oameni. Si daca ai drum asfaltat si daca nu ai, oamenii tot vin. Din motive ce tin de civilizatie si de turism, nu ai cum sa-i lasi pe oamenii aceia sa tot vina pe un drum plin de gropi… si sa le iei si bani la intrare pe un asa-zis drum. Ce este acum pe acolo, nu seamana decat a maidan, ulita periferica de la sat. Multi spun ca nu e bine ca se asfalteaza. Ma intreb daca suntem normali? Pai mai repede se distrug imprejurimile drumului daca nu asfaltezi, doar daca ne gandim la praful depus in centimetri pe sol si prin copaci, pe ambele parti ale drumului.

De la inceputul lunii mai si pana in septembrie-octombrie, se locuieste la rulota pe Valea Cerbului. Asfaltarea drumului trebuie pusa in practica alaturi de multe alte masuri complementare.

2. Intr-o zi, Consiliul Judetean Dambovita care nu a avut niciodata si nici nu o sa aiba o echipa de specialisti adevarati, care sa inteleaga ca aplicarea proiectelor turistice se face in primul rand cu protejarea mediului si punerea in valoare a acestuia, a avut o idee. Bineinteles ca nu una buna. Voiau sa instituie o taxa speciala Salvamont prin Valea Ialomitei 🙂 Proiectul lor nu s-a materializat pentru ca aceia care fac turism pe acolo,  le-au demonstrat frumos ca sunt paraleli cu turismul si ce mai vor ei.

Asociatia care a combatut „filmul” Consiliului Judetean.

3. Vor pe la Busteni sa faca nu stiu ce pe la conductele de apa. Nu se pot apuca de lucrari pentru ca Romsilva cere niste garantii uriase, cam cat valoarea proiectului. Si stai si te gandesti daca nu cumva mai multi, prin diferite locuri, o iau pe campii? Cica e vorba de protejarea mediului. Deci omul nu are acces la apa, nu se pot repara conducte ca se distruge mediul. Cat poate sa se distruga mediul daca se schimba, se intervine, se face nu stiu ce la o conducta? In opinia mea, omul trebuie pus inainte. Scopul declararii Bucegilor Parc Natural este si acela de a veni in sprijinul comunitatilor locale. Nu vorbim de unul care taie padurea, isi face o cabana, ci de o comunitate. De cand accesul la apa a devenit o chestie negociabila, restrictiva?

Azi sunt exact 6 ani de la aceasta poza si lucrurile sunt tot la fel.

4. S-a asfaltat DJ 713. El trebuia deschis de ani buni dar nu-l deschide nimeni. Nu pentru ca nu e practicabil ci pentru ca nu e facut cum trebuie, si le este frica sa nu se moara pe acolo. Dar oricine poate circula pe el, desi nu este deschis 🙂 Ok, l-ai asfaltat ca ideea era de a dirija controlat milioane de euro, ai deschis muntele tuturor, ai mintit ca vor fi 3000 de masini pe an abia in 2030. Din 2014 si pana in 2016, au circulat minim 20.000 de masini pe an pe acel drum. Si totusi oficial ramane inchis. Te intrebi totusi, bai dar cat mai trebuie sa se fure ca sa se deschida drumul? Oficial!

Poza de acum vreo 2 saptamani.

5. Au asfaltat cam toate drumurile de pe Valea Ialomitei. Prima asfaltare pe acolo a realizat-o Directia Silvica, si arata doar starea de anormalitate din Bucegi. Nu Primaria, Consiliul Judetean etc, s-a apucat de asfaltarea unui drum prin paduri, ci Directia Silvica. In fine, tot prezentandu-se ideea cu dezvoltarea turistica, este normal sa treci cu asfalt pe la locatiile turistice din zona. Chestia asta s-a facut recent, de vreun an si ceva. Dar intai au asfaltat padurea.

Ca sa dezvolti o zona, ai nevoie de infrastructura. Cea turistica exista, cu drumurile era nasol. Gata, s-a asfaltat. Stiti, care este ironia sau mai bine zis prostia? Berbecii astia cu dezvoltarea lor si cu asfaltarea, au accesibilizat zona la ochi, pana unde li s-a parut. Le mai trebuia circa un kilometru si jumatate de asfalt si ar fi accesibilizat si cabana Padina, si postul de politie montana, si cabana Horoabele, si pensiunile Octavian si Cocora, si statia de telecabina Pestera, si refugiul Salvamont Pestera, si postul de jandarmi montani, si punctul de informare turistica de langa telecabina. Dar nu, au lasat institutiile statului in afara 🙂 Zambesc, dar nu e de ras. Vorbesti de dezvoltare turistica, asfaltezi aproape toata Valea Ialomitei, dar lasi in afara conditiilor civilizate chiar pe cei care ar trebui sa protejeze zona. Eu asa inteleg… ca hotii au stat in spatele asfaltarilor, pentru ca ei nu au nevoie de Salvamont, Politie, Jandarmerie, Telecabina, Punct de Informare.

Recent, Gazeta de Dambovita a publicat un material ilustrat, despre cum a ramas masina de politie de la Padina, suspendata pe un drum de noroi. Cam toata lumea a inghitit pastila cu omul legii. Eu inteleg ca are dreptate, dar da-o naibii ca nu am coborat toti din copaci 🙂 Aia a fost o regie in toata regula. Am ras doua zile, de cate ori imi aminteam 🙂 Am scris un material in care ma amuzam tare de tot, ca e de ras, dar m-am gandit ca omul e de inteles, s-a saturat, ca asta e bataia de joc. Asfalteaza unii peste tot si pe tine Politie, te lasa pe dinafara. Ca si cum nu ai exista. In toiul iuresului, nu avea rost sa mai torn si eu gaz pe foc. Treaba este ca vrei dezvoltarea unei zone dar nu iei in calcul si institutiile statului de pe acolo. Tu asfaltezi binemersi, vorbesti, propui, vorbesti de civilizatie intr-un parc natural. Dar astia, politisti, jandarmi, salvamontisti, ce naiba sunt pe acolo?

Cand santul este o varianta mai buna ca drumul. Corect, nu? 🙂 Daca erai pe drum, nu exista stire.

Cu sageata rosie este o varianta creata de alti soferi, ca sa nu-si murdareasca masina prin noroi. Cu sageata galbena este locul unde a ramas suspendata masina Politiei. Neintentionat nu te bagi prin sant, ci te bagi ca sa ramai acolo. Prin alte imagini apar muncitori cu sape si lopeti. Dar, dupa ce este scoasa masina, se vede ca nu exista urme ca a folosit cineva uneltele 🙂

Ceea ce ma duce cu gandul la tragedia cinematografiei nationale… De aceea, nu mai avem mari actori, mari regizori, ca sunt mai toti pe scena Bucegilor. Ma gandesc ca acesta este un episod pilot 🙂 daca nu se asfalteaza mai repede drumul.

Pozele apartin Gazetei de Dambovita, cotidian online.

6. Ministerul Apararii Nationale vrea sa restaureze Crucea de pe Caraiman, un simbol national. Bai, e ministerul, nu este Vasile sau SRL-ul nu stiu care. Este un gest frumos, care face cinste Armatei. Dar a aparut o problema 🙂 Cica directorul Parcului Natural e de acord cu restaurarea, dar sa nu se intre cu masina, sa se gaseasca o solutie… aeriana. Adica sa scoata astia bani in plus, de la buget, ca au de unde. Cand intrau zeci de jeepuri pe drumul spre Babele, nu vedea nimeni. Si se mai intra dar nu ca altadata. Acum daca intra Armata, nu e voie 🙂 Cine poate fi atat de nebun, incat sa impiedice un camion militar?

Cei de la Armata, zic ca ei vor respecta legea. Care naiba lege? Cand tu Armata reprezinti interesul national, cum se poate pune problema incalcarii legilor? Cred ca nu mai vedem lucrurile normal si cadem in tot felul de scenarii… si ramanem acolo socati, nauciti, incapabili. Asta mi se pare culmea culmilor, sa pui conditii Armatei, de orice fel ar fi acestea. Prioritatile nationale sunt peste orice cerinta, fie ea de mediu sau de orice vrei. Vii tu, sa spui Armatei ce si cum sa faca. Pai un elicopter care face du-te vino pe la Cruce, nu stiu cate zile, sperie orice vietate, din muntii Caraiman si Costila. Exista un drum de pamant pana la 300 metri distanta de Cruce. Le puteai recomanda sa circule cu senile din cauciuc, gaseai alte solutii. Cand s-a aplicat proiectul cu telescaunul din Valea Soarelui, i-ai lasat sa faca drum cu buldozerul. Atunci se proteja mediul, fie si cu buldozerul 🙂 Acum ai un drum deja existent, chiar daca e inchis circulatiei publice si tu nu lasi Armata sa mearga.

In America si cam peste tot, nimeni nu pune intrebari ce cauta Armata prin unele locuri. Pentru ca in orice stat, se stie ca Armata protejeaza tara, nu o distruge. Noua ne place sa interpretam pana la absurd o lege si sa complicam totul. Ma gandesc ca mai sunt oameni cu caracter prin Armata, care sa nu ia de la gura soldatului pentru zborul cu elicopterul la Cruce. Interesul national spune ca trebuie sa ai grija de trecutul tarii. Astia care apar asa din senin, nici nu trebuie bagati in seama, pentru ca au visat ceva urat si cand isi vor reveni, isi vor cere scuze. Noi ar trebui sa fim mult mai realisti si mai pragmatici, cu atat mai mult cu cat te numesti Armata. Ca au mai venit din astia care si-au permis sa-si bata joc de toleranta acesteia.

La Predeal de exemplu, la usa unitatii vanatorilor de munte, au batut intr-o zi reprezentantii Casei Regale. Actionasera unitatea in instanta, ziceau ca totul apartine regelui. Si mergeau prin unitate, indicau ca aia e a lor, cealalta corespunde cu documentele. Real, niciodata Casa Regala nu a detinut acele terenuri sau cladiri, ci statul roman. Astia, reprezentantii, trebuiau insfacati de gulere si aruncati in paraul din apropierea unitatii. Doar la noi s-a mai vazut asa ceva. Sa-ti colinde niste civili prin unitate militara. Noi vorbim de aplicatii tactice, armata profesionista si ne impiedicam de niste smecherasi. Daca un civil iti spune tie armata NATO, sa folosesti elicopterul si nu masina, si tu faci asta, atunci te duci si arunci uniforma ca e fara valoare. Iar cu unitatea militara… presupunand prin cel mai absurd mod ca ar castiga Casa regala, desi e imposibil, dar presupunand asta, nu pleci de acolo, ca nu are nimeni ce sa-ti faca. Doar in tara prostilor condusi de hoti se poate intampla asa ceva: sa evacuezi o unitate militara. Ma gandesc ca totusi Romania e departe de asemenea „paradis”. Curtea Europeana daca ti-ar cere asta, nu pleci. Nu pleci pentru ca NU VREI si NU TREBUIE. Datoria Armatei este sa nu renunte la o palma de pamant romanesc. Ratacitii astia cu nebuniile lor, cu tot respectul, fie ca… conduc arii protejate sau lucreaza la curti regale, sunt nuli si inexistenti in problematici de acest fel.

In ceea ce priveste protectia mediului, in special la Cruce, chiar e cazul sa ne amintim ca de teama politicului, au stat toti cuminti, in timp ce se doreau focuri de artificii la acest monument. Pana le-am explicat ce inseamna protectia mediului, ca nu e bine si au avut curaj sa spuna si ei ca trebuie alta locatie. Deci nu poti veni sa vorbesti de protectia mediului la Cruce, cand doar te dai dupa cum bate vantul. Ca sa se vada ca esti si tu pe acolo, incepi sa scoti povesti cu cerinte de mediu. Acum mergi pe ideea ca Armata nu are incotro, ca sti bine ca se poate vorbi de abuz in serviciu, daca trec cu un camion. Un om care isi iubeste tara, nu se opune reabilitarii unui astfel de monument si nu are in minte astfel de idei. S-ar putea ca cineva sa se pacaleasca foarte rau cu astia de la Armata.

7. Tot mai multi, inclusiv factori implicati in turism, iau atitudine in privinta festivalului Padina Fest din Valea Ialomitei. Ca nu e bine, ca raman gunoaie, ca se fac mici cu maini nespalate, ca igiena, ca se iau lemne din padure, ca nu se iau taxe de campare. Acest festival aflat la nu stiu a cata editie, intr-adevar are niste probleme, dar organizatorii s-au straduit mereu sa iasa cat mai bine. Singura majora ar fi zgomotul facut seara de trupele rock. Dar nu poti sa ai festival fara muzica. Si cateva zile pe an, nu cred ca e neaparat o problema. Ideea pleaca doar de la faptul ca eu fac un anumit tip de turism si tu nu faci turism, poluezi.

Daca am fi putin mai toleranti am intelege ca nu ai de ce sa te iei, de cei care fac gratare pe Valea Ialomitei sau de cei care promoveaza acel festival. Toti care vin sa viziteze Parcul Natural sunt turisti, incap in definitia turismului, alaturi de cabanieri, soferi care aduc turisti etc. Este perfect ca oamenii vin in natura, important este sa fie instruiti sa nu lase gunoaie, sa nu-si spele masinile in apele de munte. Revenind la acel festival la care vin vreo 15-25.000 de oameni pe parcursul celor cinci zile cat dureaza, mie mi se pare ca lucrurile sunt foarte bine organizate. Nu poti cumpara nimic, nici mici, nici bere, decat in baza unor jetoane. Deci banii sunt centralizati, nu intra in contact cu ei decat o persoana 🙂 Si cine a gandit procedeul nu e un oarecare care ar face lucrurile prost. Tot acest organizator de festival are zona speciala de campare. Nu face de capul lui ci are acordul autoritatilor.

De altfel, orice om care vine in Valea Ialomitei are voie sa puna cortul pe platoul de la Padina, ca asa spune Administratia Parcului. Pentru ca, nici astia de la Parc nu sunt nebuni, lasa pe cat mai multi sa se bucure gratis de natura. Nu suntem in oras, unde ne impartim in unitati clasificate si unitati la negru. In Parcul Natural Bucegi se deruleaza multe forme de turism si Administratia Parcului Natural a reglementat suficient de bine aceasta problema. Ca grataragii au umplut poienile din Valea Ialomitei, ca rulotistii pe cele din Valea Cerbului… deodata vedem totul in negru. Mie mi se pare perfect daca vin nu stiu cati cu masinile, cu familiile, pun o patura, fac focul. Nu o sa taie nimeni un copac din picioare ca sa faca focul la gratar 🙂 Culege ce gaseste prin padure pe jos, nu face niciun rau. Toti trebuie sa ne bucuram de cadrul natural in egala masura. Ideea este sa nu se arunce gunoaie, sa se aduca toalete ecologice, omul sa aiba o conduita normala.

Asa cum soferul de jeep aduce turisti, asa poate veni oricine cu propria masina. Diferenta o face cunostintele despre natura, istorie etc, ale soferului de jeep. Exista o taxa de acces in Parcul Natural, nu poti pune oamenilor taxe peste tot, ba de foc, ba de campare etc. Omul trebuie sa umble liber si sa se bucure de natura, nu trebuie puse restrictii peste tot. Cine vrea sa stea la cort, cine vrea sa aprinda focul. In Valea Ialomitei ai zone clare unde poti face aceste lucruri, stabilite de Administratia Parcului. Cine doreste, se cazeaza la unitati turistice la Padina-Pestera, Bolboci sau la casute la Zanoaga. A face turism inseamna a lasa cat mai mult spatiu de manevra turistului, sa aiba el de unde alege.

Daca anulezi acel festival, ai cu 20.000 de turisti mai putin in Valea Ialomitei. Ca iau lemne de prin padure cei care fac focuri… Daca Administratia Parcului si Ocoalele Silvice credeau ca se distruge natura prin culegerea lemnelor de pe jos, interziceau aprinderea focurilor. E foarte bine ca se merge dupa lemne de foc. Prinsi in regulile unui turism de tipul de dai jos din masina, te cazezi, mananci si dormi, pierzi contactul cu natura. In acest ritm, nu o sa mai stim la ce se foloseste de exemplu toporul. Chestia cu sisteme austriece, nemtesti etc, este neaplicabila la noi, ca noua ne place sa fim liberi.

8. O sa rog cateva cunostinte care au intrat in Parlament, sa adreseze niste intrebari ministrilor de la Interne si de la Mediu daca nu cumva anumite autoritati isi depasesc atributiile si fac exces de zel in cazul cetatenilor de rand, lipsiti de venituri. O sumedenie de persoane fac focul cu lemne pentru ca locuiesc langa padure, si traiesc fie din ajutorul social, fie lucreaza ca zilieri. Din ce vad, de la Sinaia la Azuga multi au luat frica de unii reprezentanti ai legii. Le este frica sa ridice de pe jos din padure, o creanga si sa o duca acasa, ca nu cumva sa fie prinsi si amendati. Nici pe timpul lui Ceausescu nu era asemenea teroare. Pe atunci, mergeau oamenii kilometri prin padure ca sa gaseasca o creanga de fag, iar acum stau arbori intregi doborati de vant la marginea padurii si nimeni nu indrazneste sa le ia crengile. Timp in care tot felul de nesimtiti strabat drumurile forestiere si arunca din dube zeci de saci de gunoaie. Si niciunul nu este prins. E mult mai usor sa prinzi amaratul decat smecherul. Este o aberatie in aceste caz sa sustii ca aplici legea, ca esti un simplu executant, ca iti faci datoria si protejezi mediul. Simplul fapt ca opresti un amarat care trage dupa el niste crengi de foc, in alt scop decat acela de a-l saluta si a-l intreba ce mai face, te dezonoreaza ca om, nu zic de uniforma. In asemenea situatii nu exista alta lege decat a omeniei. Este sinonim cu aiuritii care confisca patrunjelul vandut de cate o baba la colt de strada. Nu-mi pot imagina ce sef este acela care isi vede subordonatul intrand in birou cu niste legaturi de patrunjel pe care le numeste ilegale.

Crengi rezultate din exploatari, pe care nu le va lua nimeni. Daca anumiti jandarmi sau padurari prind pe vreun cetatean cu o creanga in spinare, amenda este de sute de lei. Mi se pare o aplicare oarba si iresponsabila a legii.

Nu am vazut niciun comunicat, nicio filmare, cu vreun echipaj de jandarmi sau cu padurari pe la noi, care intalnind un batran cu crengi in spate, l-au ajutat sa le duca pana acasa. Ca nu se face asa ceva, ca nu simt sa faca asta.

Iata asadar cateva aspecte prin care punem orice altceva inainte, mai putin omul!