Din natura pentru oameni: Minunea conurilor rosii de molid

Parcul Natural Bucegi, acest colt de rai intins pe vreo 300 kmp, nu este doar ceea ce se vede la o prima vedere… o arie protejata si atat! Are ceva pentru fiecare, noi momente, noi ipostaze care, de fapt, sunt lectii mai vechi scrise mereu in alt mod. Nou dar totul foarte vechi.

As face, daca as avea timp, un sondaj printre cei care merg pe munte. Pentru a afla de ce merg. Cred ca nu am afla ceva nemaiauzit dar ne-am da seama ca in spate sta o chemare, o magie, ceva inexplicabil… ca o intoarcere la origini de care mintea si propria persoana par oarecum straine, in sensul ca nu avem cuvinte pentru a descrie cum trebuie ce simtim… ca un imbold genetic de parca acolo trebuie sa fii, evident fara a sti prea bine sa explici.

Dar, gata cu filozofia 🙂 Important este sa ne regasim cat mai multi in tot ceea ce inseamna Muntele.

Am facut duminica o excursie de 12 ore pe Bucegi, o sa revin ulterior cu imagini. In articolul de azi, ideea este de a vedea o minune a naturii in mai multe cadre… incercand gandul vesniciei unor momente 🙂

Un peisaj cu stanci si specii forestiere… Cu sageti rosii: molizi

Acestia

Si mai aproape

Acesta este subiectul central… acele chestii rosiatice sau rozalii… care nu sunt muguri, ci conuri de molid. Observati ca ele cresc preponderent pe la varful acestor arbori. Poate ca de aceea nu s-a prea vorbit despre ei. Ca sunt prea sus.

Multi se uitau si nu intelegeau de unde iese ceaţa intr-o zi asa senina, cand nu era un nor de ploaie 🙂 De fapt, ce se intampla? Valuri de polen erau puse in miscare la o simpla adiere a vantului. Daca erai prin preajma, ti se infundau narile, gura, se depunea pe haine. Oricum, si fara sa fii pe aproape, tot te ajungeau particulele galbene. Nu as zice ca mi-a displacut, o ploaie cu polen nu o vezi mereu.

Magnifici… Va imaginati ce putere au acele conuri orientate spre cer?

„Insira-te, margaritare” 🙂

Domnul a dat, omul a luat 🙂 Intai imagini…

Ce splendoare! Ce folos sa urc prin arbori, cand era logic ca gasim la anumite altitudini si conuri mai la indemana…

Nu ma mai saturam de privit, mirosit, pozat. Cum nu prea imi impartasea nimeni romantismul si privitul in nestire, la inceput m-am cam grabit. Plus ca mai aveam traseu de parcurs.

Ati recunoscut departe zona Babele-Sfinx. Pai te poti satura repede de asemenea daruri naturale? 🙂

Alt val de polen, frumusete la cel mai inalt nivel 🙂

Pana aici 🙂 Adica, hai ca am stat prea putin si la poze si la cules. Nu exista animal ca sa manance din acestea, nu sunt protejate si nici nu ar avea de ce, nu dau niciun exemplu negativ pentru ca putini s-ar urca dupa ele, iar ca sa gasesti asa, ca in imagini, trebuie sa bati ceva potecile. Daca pleci cu scopul sa aduni, umbli o zi intreaga…

Am ramas, evident, mai mult timp aici.

Imbietori si peste orice specie si parte din rasinoase. Peste muguri de brad, de jneapan, conuri de pin sau jneapan etc. Conurile de molid in aceasta forma frageda, pline de rasina, sunt un medicament natural. Cat de amator ai fi, culoarea este un indicator perfect 🙂

Am mai lasat, o creanga plina, una goala, una tie, trei mie 🙂

Vedeti? Fiecare specie are mijloacele ei de protectie 🙂 Cine s-ar sui pe acolo?

Pensiunea Cocora pe fundal. Nici pe acestea nu le-am cules, e clar, varful e prea subtire si se rupe daca te sui aproape de conuri. Apoi, daca incerci sa urci, te faci galben de la polen, este imposibil sa nu te atingi de crengi, sa nu le misti. Cum le misti, cum se scutura saculetii cu polen.

Minunea de la inceput de iunie

Chiar si dupa ce am cules si am facut peste 50 de poze la aceste conuri… tot am continuat sa le admir pana am iesit din zona lor.

Absolut superbe… nu doar conurile ci si peisajele aferente. Locuri cu poluare zero, locuri aproape de cer, locuri ca in Geneza. Doar ideea de a merge prin astfel de locuri, te vindeca 🙂  …Totul este sa nu te agati de problemele fizice: ca e mult de mers, comoditate, mancare, nu rezolv nimic etc.

Facusem planul din timpul culesului: o parte pentru sirop si alta in borcane cu miere peste conuri.

A fost ceva 🙂 Uneori nu ajunge pana nu ramane. Cum nu a ramas… 🙂

Cu miere

Din timpul pregatirii. Intai pui niste conuri, torni un strat de miere, si tot asa. Ii lasi la intuneric vreo saptamana sau 10 zile, apoi filtrat totul. O sa vedeti ca mierea este diluata de sucul conurilor. Din ce rezulta iei dimineata cate 2 linguri.

Acum vreo trei-patru ani mai facusem asa ceva, si stabilisem eu o cura de o luna de zile. Nu prea am avut rabdare si cura s-a redus la cateva zile. Pentru ca din ce luam de aceea mai voiam 🙂 Am mai exagerat eu in chestii din acestea. La un antrenament de alergare imi luam apa cu magneziu. Indicatiile erau… un plic la nu stiu cata apa. Eu puneam patru plicuri la un pic mai multa apa. Ce putea sa se intample? 🙂

Din alte conuri am facut un sirop… au iesit vreo 4 litri. Culoarea siropului, dupa ce se fierbe si se prepara cu miere sau zahar, este roza, fara impuritati. Pe sticla mai sunt resturi de ambalaj, ca este o sticla de suc Teddy… dar siropul este limpede, dulce, aromat. Mult peste mugurii de brad culesi de la marginea padurii.

Falsuri istorice si un alt monument de pe Valea Prahovei

„Realitatea” nascuta din ratiuni de marketing, de senzational, a ajuns la scadenta prin evenimentul din Retezat. S-a vazut ce inseamna sa construiesti o imagine falsa, cu recorduri infantile. Dupa ce a cazut sabia si niste copii nevinovati nu mai sunt, gata, ne-am trezit. Incet-incet, o vom face in multe domenii.

Un renumit istoric, ca mai avem si din acestia, echilibrati mintal in special, pentru ca mai avem atatia istorici renumiti, profesionisti, care propaga doar propriile adevaruri, chiar daca timpul le dovedesc gresite, a prezentat adevarul in ceea ce priveste alte doua repere ale societatii. Este vorba despre doi scriitori, ridicati de mass-media in special. Pe fondul unei societati care nu mai citeste decat ce se scrie pe Facebook, impinsa spre drama si conspiratie, dispare discernamantul cultural. Aduni cativa parelologi pe care-i vezi la tv, o editura, iti dai cu parerea in scris si gata te-ai facut scriitor 🙂

Avem un istoric profesionist, d-l Alex Mihai Stoenescu, care ne spune ce sunt operele d-lor Lucian Boia si Neagu Djuvara, opere care tind sa fixeze in mentalul colectiv tot felul de prostii, departe de adevarul istoric. De fapt, la primul, am observat ca propaga tot felul de idei antinationale, printre care si renuntarea la denumirea de Napoca si sa ramana doar Cluj. Ce spune istoricul despre cartile celor doi:

Captura de pe: http://adevaruldespredaci.ro/2017/04/incendiar-alex-mihai-stoenescu-istoric-premiat-de-academia-romana-cartile-lui-boia-si-djuvara-sunt-acumulari-de-falsuri-istorice-da-share/

Esenta este sintetizata in exprimarea: „…falsuri istorice, manevrate pentru a specula incultura”. Bine, in alte vremuri, cand se mai si citea, astfel de observatii le puteau facea si liceenii. Azi nici cei inaintati bine in viata nu mai fac diferenta. Se iau dupa ce spun cat mai multi. Ca daca spui ca toti, nu ai nimic de pierdut, dimpotriva. Astfel ca, din cand in cand, trebuie sa mai iasa cate unul care stapaneste domeniul si sa arate derapajele.

Nu e vorba ca doar istoricii scriu carti de istorie ci, orice carte care respecta adevarul istoric poate fi o carte de istorie. „Isi speculeaza senectutea…” – asta e maxima 🙂 Nu stiu daca e asa, insa batranelul cu povestile lui, chiar daca unele aspecte sunt halucinante, e chiar simpatic… pentru cine face diferenta intre real si imaginatie.

Ramanem pe meleaguri istorice pentru ca avem un monument de adus in atentie. Este situat pe Valea Prahovei si, din pacate, nu este monument istoric. Aceasta pentru ca nu i-a pasat nimanui sa fie. Adica e mai bine sa ramana asa, o chestie pe undeva, decat sa fie pusa sub protectia legii. Ca aceasta inseamna asumarea unei raspunderi, o conservare, cel putin teoretic, doar stim atatea monumente istorice ce se degradeaza prin toata tara.

Insa, la Comarnic, ca despre orasul acesta este vorba, a ajuns un primar capabil, de circa un an de zile… si fara niciun dubiu acesta tine la identitatea localitatii. Ramane de vazut daca vor dori si cei din Directia Judeteana de Cultura Prahova sa fie pe lista de monumente istorice. Au mai fost in trecut atatea propuneri, cu cruci , banci si fantani monumentale, inscriptii seculare… pe care conducerea Directiei, compusa din tot felul de „oameni de cultura”, le-a omis.

Iar cand au vrut sa faca un lucru bun, l-au facut si pe acela gresit 🙂 Au cuprins in lege, uzina electrica a Castelului Peles sustinand ca este fosta moara a Manastirii Sinaia. Si intre cele doua locatii era o distanta de sute de metri, adica un lucru e un lucru, si alt lucru, alt lucru 🙂 Cand instruirea se face prin documentarea pe Facebook si rezultatele sunt similare 🙂  Iar la Capela Stirbei, alt monument istoric, in loc sa puna in valoare locurile de veci, au zis ca e mai bine ca acestea sa nu existe si au turnat peste ele un planseu betonat. Complici/autori morali la crime culturale.

Deci astia de la conducerea Directiei sunt zero cu istoria, au alte „directii” nu mai nu culturale. Ce mai conteaza ca moara Manastirii Sinaia era in cu totul alt loc sau ca in Capela Stirbei erau locuri de veci? Noi conducem Directia de Cultura, autoritatea in materie, legea adica. Deci ce scriem, apare in lege si capata aspect de adevar 🙂 Si, din pacate, la neavenitii acestia, trebuie sa ajunga si problema cu monumentul de mai jos. Bine ca demersul trebuie sa-l faca autoritatea locala si nu eu.

Acest monument l-am observat in Comarnic, in 2014. Localnicii din vecinatatea sa, stiu o multime de povesti despre acesta, insa o singura varianta era partial corecta. Nu am avut timp sa-l aduc in atentie… trebuiau scrise toate inscriptiile de pe fetele monumentului si aflat istoricul real. Iar asta a durat. In imagine este doar partea superioara a acestuia. Le voi furniza toate informatiile, cu probe documentare, ca asa e normal. Important este sa se intample ce trebuie si cum trebuie, sa nu mai li se nazare cine stie ce prostie si sa o treaca in lege.

Si cateva imagini de prin natura:

Framantari

Salamandra

Prin zapada si padure

Ziua de ieri a fost una neagra pentru alpinismul romanesc. Doi copii, mari sperante, au fost ucisi de o avalansa in muntii Retezat. Ce munti au urcat copiii acestia si cate mai aveau de facut…

De vineri si ai mei imi ziceau sa mergem intr-o expeditie, ca noi asa numim orice iesire in natura cu o oarecare extravanganta. Ideea mea de baza este ca tu, singur, adult, poti face orice iti trece prin minte, cata vreme nu implica alte persoane, nu deranjeaza pe nimeni. Le-am zis ca mergem sambata, ceea ce s-a si intamplat. Impreuna am gandit prin padure…. si o noua expeditie prin Dobrogea, la vara…

Aseara, citeam incremenit cum niste copii au murit in Retezat. Ma gandeam ce cauta niste copii tocmai pe acolo. Cand am vazut ca este vorba de sora Crinei Coco Popescu si de inca un baiat, am ramas asa, adica nu e posibil. Am vazut tot felul de pareri, cu muntele care nu iarta, tributul, ceasul rau etc, niste baliverne si idiotenii adanc inradacinate in mentalitatea noastra. Realitatea este simpla: a nins abundent pe munte si tu strabati zone clasice de avalanse. Deci ce poate sa se intample, nu-i asa?

Nu muntele i-a ales, i-a ucis, ci alegerile adultilor. Intamplarea si accidentul tin de sf-urile pe care le avem in constiinta balcanica. Pe munte dai de natura bruta, nu de copaci toaletati si gradini zoologice, unde „deszapezirea” pe vai inseamna mai mereu avalansa… asa ca mergi cand se poate, tocmai ca sa te poti bucura de munte ani la randul.

Bineinteles ca, dupa ce „faci” Aconcagua, Retezatul poate fi un fleac, mai ales cand orgoliul creste proportional cu altitudinea si putem face orice. Cuvintele nu-si mai au rostul, evident. Insa muntele este superb in orice perioada, doar ca nu ai ce cauta uneori prin anumite locuri. Nu respecti muntele ca pe o chestie care are nas, gat, ochi, urechi, cum ne invata cei experimentati, care merg pe munte de ceva vreme si care scriu articole stupide si petitii infantile… ci, respecti acel sanctuar inca natural, forta divina care l-a creat, te adaptezi la regulile lui, care nu sunt la fel ca acelea din curtea scolii sau de la coltul blocului. Deciziile, cand implica si alte persoane, trebuie luate cu maxima responsabilitate. E de bun simt „sa nu le rupi” picioarele la oameni… doar pentru a le arata tu nu stiu ce taine are muntele 😉 Acest bun simt nici nu ne dam seama cat de mult cantareste in relatiile de zi cu zi…

Revenind la excursia cu copiii, ca nici lor nu le place prea mult in casa, dar nici prin locuri periculoase nu am sa-i duc, sub pretextul „sa invete”… plecam de acasa sambata, cu rucsacii de „expeditie”. Locul ales era un platou impadurit, cu destule spatii ca sa le zburde mintea in special, si in acelasi timp, un cadru natural in care nu era nimic periculos.

Nici departe, nici aproape.

Prima regula: in padure nu se face focul din motive binecunoscute. A doua regula: in padure se poate aprinde focul cand este zapada sau cand ne ratacim.

Ca sa aprinzi un foc in zapada moale, ca temperatura era cu plus, natura ne statea la dispozitie. Din zapada ieseau varfuri de crengi uscate iar bonusurile stateau rezemate de diferiti arbori, ca in poza de mai sus. Deci nu scoatem de prin zapada lemne ca sa le curatam apoi de omat si sa constatam ceea ce era evident: ce este sub zapada, este ud. Topor pentru lemne nu trebuie fiindca crengile uscate se rup in diferite moduri.

Din zapada moale facem o banca si asezam un izopren, sa avem unde ne odihni.

Ardea cum trebuie

Copii fiind, sa-si faca ei o cazemata, un iglu

Pana invatam, vom arde carnati si tot felul, fumul parca vine dupa noi si nu ne lasa in pace… Dar si cand invatam 🙂

Canile in zapada raceau ceaiul din plantele si fructele Bucegilor

Pana se mai faceau pe gratar una-alta, ei gata, ca daca ar ramane in padure nu stiu ce si nu stiu cum. Si zic bine, uite o bricheta, niste hartie, carnatii… aprinde un foc si sa vedem cu carnatii. Lucrurile nu s-au potrivit in realitate cu gandurile si dupa 20 minute… nimic nu se aprindea 🙂 Regula nu stiu a cata: ca sa faci un foc mare, intai trebuie sa faci un foc mic. Asa ca intai ne trebuie betisoare, betigase si alte chestii micute. Mai incolo trebuie lemne mai groase.

Dupa ce am ars cativa, acum pastram distanta.

Ca sa fie simplu, trebuie tratat orice cu atentie. Carnatii erau ei afumati dinainte, ca sa nu se astepte prea mult. Oricum nu prea se dau ei batuti, mai ales cand sunt amandoi.

Ce era gata, disparea destul de repede, ca erau calde.

La final, tot dulciurile au primat… iar napolitanele Joe se stie ca bat orice :))

Ideea este sa fii acolo in natura, sa aprinzi un foc, sa faci ce vrei, mancarea este mai putin importanta ca trairea. Nu se compara…

Pana sa plecam, copiii si-au imaginat un fel de om de zapada, pe care l-au „aranjat” in fel si chip:

De la Floresti spre Campina, pe langa raul Prahova si prin niste sate

Cum nu reuseam sa ma lamuresc cu un subiect istoric asupra caruia voi reveni curand, am zis ca la fata locului intelegi cel mai bine.

Repede in trenul de 7:50 in Busteni si am coborat cu Matrix la Floresti. Omul era deja cu o mie de intrebari la el, cine stie in ce il mai bagam 🙂

Lasam gara in spate, ne oprim la un magazin, trecem de Micul Trianon si ajungem pe podul de peste Prahova. De acolo era startul. Ideea era sa tinem malul stang, adica dreapta geografic… pentru a abandona la un moment dat albia raului pentru sate. Era ora 9:00 aproximativ, cand am coborat din tren.

dscf8992Micul Trianon

dscf8993Aspect din zidul proprietatii

dscf8995Vedere de pe pod. Cu sageti sunt niste pasari, egrete. Le-am vazut mai tarziu cand am reusit sa le speriem, fara a reusi sa le pozam cum trebuie.

dscf8999Undeva departe, pe langa rau, daduse careva foc la cine stie ce.

Ideea de a merge pe langa apa a fost neinspirata. Pentru ca de cand se exploateaza albia, s-au tot creat canale, gropi de apa si trebuie sa sari, sa te strecori. Pana la urma am revenit la un drum pe care merg utilajele de exploatare, putin mai departe de apa.

dscf9002Cam toate gospodariile dinspre Prahova au diverse gropi de gunoi in apropiere.

dscf9005Ne lamurim ca ardeau cauciucuri. De ce… nu stiu 🙂

dscf9011O dubita, carute, un cantar langa duba… cine stie ce tranzactionau pe acolo. Cauciucuri…

dscf9008Si cate un peisaj

dscf9015Casele sunt sus „pe deal”… de fapt, un platou intins.

dscf9014

dscf9017Nu este nicidecum prin Delta Dunarii 🙂

dscf9018Dar ne-a convins sa parasim zona albiei.

dscf9019Urcam panta si ne mai uitam de unde veneam.

dscf9020In departare Campina

dscf9023

dscf9024Acolo era intrarea in satul Cocorastii Capli

dscf9030La intrare in sat sunt doua cruci de piatra. Mai sus este una si mai jos o vedeti pe a doua:

dscf9034

dscf9040Turnul acestei biserici in constructie poate fi vazut atat din tren cat si din DN 1.

dscf9043Fosta primarie, azi gradinita

dscf9042

dscf9044A treia cruce de piatra

Si iesim din acest sat pentru a porni spre altul: Bobolia.

dscf9047Bobolia in stanga, in centru departe Campina, in dreapta putin din Banesti.

dscf9053Seamana cu podul lui Apolodor din Damasc 🙂

dscf9056Nu am prins niciun tren pe el 🙂

dscf9058Spre Bobolia

dscf9059

dscf9060O doamna dadea bice la un cal

dscf9064Biserica din cartierul Slobozia-Campina. Salutari lui Madalin 🙂

dscf9065Si ce se vede??? O banca chiar la intrarea in Bobolia. Locul perfect pentru popas.

dscf9066Locul de popas

dscf9067Intrarea in satul Bobolia care face parte din comuna Poiana Campina.

dscf9068In rarele ocazii cand ma iau de o bere, neaparat Tuborg. Si una, ca mai multe nu are cine sa le duca. Bere si dulciuri, cred ca merg 🙂 Oricum la bautura nu-ti mai dai seama 🙂 Cand ma gandesc ca sunt antialcoolic convins si m-am apropiat de doza aceea… 🙂 Dar nu e bine nici sa fii prea strict, prins in reguli…

dscf9071Si omul asta facea treaba si noi pe banca…

dscf9072Fosta scoala din Bobolia

dscf9073

Am iesit si din satul acesta si iar am renuntat la drum pentru imprejurimile raului Prahova.

dscf9078

dscf9080

dscf9081Pe stanga calea ferata, pe dreapta DN 1

dscf9087Natura este minunata, uitati-va ce culori produce 🙂

dscf9088Poza perfecta, fara un dram de prelucrare. Trebuie sa fii in locul potrivit la timpul potrivit.

Acestea au fost ultimele poze, ca ne-am amintit ca aveam un tren de prins. La 100 m distanta de gara, trenul trecea pe langa noi si l-am prins si gata… ca nu aveam prea mult timp la dispozitie.

Natura… mereu surprinzatoare!

Pe un traseu azi, o observatie…

dscf6453

dscf6454

dscf6455

Nu stiu ce poate fi! Fiecare chestie verde sta intr-o substanta gelatinoasa, care o tine fixa de lemn. „Tabloul” este in plan vertical. Mi s-a parut ceva deosebit de frumos 🙂

Gasirea prin padure a unei foste banci regale

Mergand asa intr-un traseu, azi, dar o sa-l detaliez maine 🙂 ies din poteca. Mi s-a parut mie ca daca o luam aiurea gasim si ciuperci. Eram pe traseul de intoarcere si prietenul cu care eram, voia sa caute ciuperci in vederea conservarii pentru iarna.

Aproape m-am impiedicat de un fel de piatra si cand ma uit mai bine, parca aducea a beton…

Gasisem, de fapt, resturile unei banci realizate in perioada regala, probabil in timpul lui Carol I, ca atunci s-au amenajat poteci si alte chestii prin padure.

Banca a fost la vremea ei, pana la distrugerea initiata de niste giboni, o chestie faina din ce am vazut la prima vedere. Avea si un copac modelat in ciment.

Pe sub frunze stau in prezent mai multe resturi… pana la urma m-am uitat si prin imprejurimi si am zarit si amplasamentul bancii. Merg eu intr-o zi sa dau toate frunzele si sa adun resturile, macar pentru o reconstituire cat de cat.

dscf6299

dscf6300Invelit in muschi

dscf6301Cu sageata este fostul spatar al bancii

dscf6302

dscf6304Trunchi de copac modelat

dscf6305

dscf6306Nu stiu ce bucata din banca poate fi acolo. Natura a imbracat in hainele ei ce au distrus oamenii!

Si… mai jos prin lastarisul de fag erau multi bureti negri de pamant.

Frumuseti, Peles… Cum ne facem ca nu s-a intamplat nimic! Alegeri locale si diverse!

Sau invers, ca eu tot le amestec… ca si numele spune cate ceva despre unii!

Realitatea curge, oamenii vorbesc de altceva. Fie au vazut prea multe, fie nu le pasa, fie se mint singuri si se sustin mintindu-se intre ei, fie stau cuminti in banca lor… sa nu se intample Doamne Fereste cine stie ce.

Politisti, judecatori, procurori… cad pe capete in Valea Prahovei. Tacere insa… sa nu deranjam cine stie pe cine, ca toti sunt conectati cumva. Probabil jumatate de sectie de Politie din Busteni a fost adusa cu mandat… politistii si-au recunocut vina. Ce concluzie tragem? Ca niste politisti si-au riscat cariera pentru bani, pentru altii? Ca au crezut ca se pot sta deasupra legii, ca poate interveni cineva? Eu nu inteleg cum poate fi cineva atat de naiv, cand se vede clar ca in astfel de cazuri fiecare isi scapa pielea.

Problema este ca Busteniul nu mai are acum politisti care sa fie pe DN1 si acest lucru este speculat de multi conducatori auto, localnici evident, care circula cu viteze incredibile prin centru, pe strazi. Daca nu mai este Politie… se bucura si ei. Mi-amintesc ca va vorbeam de „prietenie” generalizata pe Valea Prahovei de la inceputul blogului… au trecut 5-6 ani ca sa se intample cate ceva. Timp in care am vazut, trait, constatat tot felul. Sper ca intelegeti, cei care scrieti comentarii… ca nu ma intereseaza initierea unor conflicte de dragul de crea impresia… ca existam, facem, dregem.

Alegerile locale bat la usa, incep sa se agite spiritele. Sunt comentarii pe care nu doresc sa le postez pentru ca eu nu tin partea nimanui. Nici nu critic vreun candidat de orice fel ar fi acesta, pentru ca de spectacol toata lumea e buna. Chestii ca s-a scarpinat candidatul X in nas si l-a vazut nu stiu care, ca alt candidat face afaceri nu stiu cu cine… sau gata, vine DNA-ul si-i ia pe toti la puscarie 🙂 …mi se par puerile. Adica din 2012 nimeni nu a gasit o solutie, nimeni nu stie sa faca si altceva decat sa comenteze anonim. Ne legam de primar pentru ca noi nu avem nimic 🙂 Se spera ca pleaca el, ca poate nu candideaza, ca poate este arestat… ceea ce mi se pare din start o abordare eronata. Dar in fine…

Cand cred in ceva, apoi eu si ziua si noaptea nu am liniste pana nu duc acel lucru la capat. In 2012, am infiintat o organizatie de partid de la zero, am depus toate eforturile posibile, pentru ca am crezut in ce pot face. Nu as fi mintit cetatenii desi se vede ca aceia care ocupa niste functii se dezic destul de repede de votanti. Gasisem niste mecanisme de control astfel incat oamenii sa nu-si piarda increderea. Ok, nu a fost sa fie! Nu am fost manipulat de nimeni, am rezistat la orice presiune. Deci nu poate nimeni sa ma invete ce sa fac sau cum sa fac o campanie electorala, cand am mai multe la activ si stiu exact cum decurg lucrurile la Busteni. Sau sa ma atraga cu povesti in nu stiu ce fel de lupta, in care altii stau in spate si fraierii fac atmosfera.

Am tot felul de planuri si pot face o gramada de lucruri, in 2016 nu am timp de balacareli. Din cauza faptului ca pot face suficiente lucruri, unii, in special niste prieteni de la care sunt niste pretentii pentru ca ar trebui sa ma cunoasca, presupun diverse. Treaba fiecaruia!

Ca jurnalist m-am evidentiat cu destule, ma refer la presa scrisa, in domeniul mediului imi ia cateva zile ca sa pot scrie totul, in turism la fel, cu peste 5000 de turisti dusi prin Bucegi sau prin tara etc, ca scriitor la fel, mai am vreo 2 carti in pregatire in care sunt implicate tot felul de institutii… pot face o multime de chestii, cum se va mai vedea in curand, pentru ca sunt capabil de a le face. Nu ma apuc de orice, ca stiu eu mai bine decat toti… ma iau doar de domeniile ce le stapanesc. Pentru ca altii nu pot face mai nimic, ei nu au cum sa inteleaga, pot doar sa distorsioneze adevarul sau sa spere ca la primarie se ajunge fara efort personal… te duce cineva de manuta, ca a auzit de tine si te pune acolo 🙂 Vise!

Care va fi pozitia BucegiNatura2000 fata de actualele alegeri locale? Deocamdata nu am avut timp sa ma gandesc prea bine. Totusi, in principal, persista ideea de a adresa fiecarui candidat la Primarie si Consiliu Local cateva intrebari. Si raspunsul lor, oficial, nu sms sau altceva, il voi publica. Asta daca vor sa raspunda, nu-i bai daca nu vor, fiecare face ce doreste. Ma gandesc si sa-i abordez pe candidati inopinat pe strada si sa-i filmez, intrebandu-i spontan: „Prietene, tu ce vrei sa faci pentru oras de candidezi?” Sa postez apoi filmarea. Este o idee, nu zic ca o sa si fac. Depinde de timp.

Si daca exista vreun plan serios, realist, interesant, cred ca pot convinge si eu 200-300 de cetateni sa-l voteze… Daca nu exista, am sa-i rog ca la vot sa puna stampila pe toti candidatii. Ce valoare are votul daca nu crezi ca Busteniul merge inainte? Si un astfel de vot spune ceva. Nu conteaza ca un candidat nu are sanse sau ca are sanse, importanta mi se pare buna-credinta, faptul ca un om vrea sa ajunga in Primarie sau sa ramana acolo, pentru a face lucruri bune pentru comunitate… nu vrajeala. Dar sa stie ce vrea sa faca, nu sa se complaca… nici sa le ia „capetele” la toti! 🙂

Vedem!

Acum poze despre natura si din ea:

s2

s3

s4

s5

s6

s7

s8Cand sunt frunze uscate prin apropiere, se matura pe o raza de cativa metri, de jur-mprejurul vetrei. Care vatra trebuie sa fie mai inalta, lemnele in foc nu se pun sa umpli toata vatra… tot ca masuri de siguranta. Nu e greu, dar trebuie aplicate cateva reguli ca sa nu ai nicio grija.

s10La plecare… stingi jarul daca a mai ramas, cu pamantul luat de la musuroaie de cartite. Este cea mai sigura solutie cand nu ai curs de apa in apropiere. Mai gasesti pamant usor de luat, la radacinile arborilor smulsi de vant.

Cateva impresii de pe la Castelul Peles. Spuneam cuiva, ca pe niste trepte de la Peles cobora regele Mihai cu masina. Dar, bineinteles, nu avea cum sa creada. Evident nu era adevarat! 😉 Pentru ca ziceam eu si nu el! 🙂 Nu are rost sa intru in contradictii cu oameni care se supara cand vad ca altii stiu mai multe decat ei si care apoi sucesc adevarul, doar sa arate ca tot tu esti cel care nu stie. Ce pretentii sa fie…

Dar pozele vorbesc de la sine:

s1

s1bAdica pe acolo cobora

s1dSe vede cum leii au fost acoperiti cu scanduri ca nu cumva sa fie deteriorati.

Fiind un privitor atent al zonei Peles, am vazut tocmai din Aleea Pelesului… statuia regelui Carol I, murdara. Acum, nu stiu, dar astfel de statui, langa care se pozeaza sute sau mii de oameni saptamanal, nu ar trebui si ele sterse/curatate uneori? Mi se pare atat o forma de respect cat si una de civilizatie! Tot stau degeaba si la umbra cei de la paza. Doua minute dimineata, alocate acestei actiuni, inainte de sosirea turistilor, nu cred ca ar fi o asa mare problema.

c1

c2

Este ca si cu statuia reginei Elisabeta, aflata la vreo 30 metri distanta… nu se gaseste nimeni de ani de zile sa lipeasca niste placi de marmura desprinse din soclu:

c3Si o multime de turisti pozeaza zilnic si acel monument. Ce pot crede turistii straini? Ca suntem delasatori, dezinteresati, superficiali.

Diverse:

s9

Mai stiti cum arata un parleaz, in adevaratul sens al cuvantului?

s8Parleaz 🙂