Vreti o „poveste” de Florii? Despre Floria de la Posada Prahovei, sigur nu stiti! Si nu numai…

Despre Floria de pe la noi, sigur nu ati auzit. Daca zic de valea Florei atunci multi au auzit. Valea Florei este in localitatea Posada. Stiti, Posada aceea celebra. Floria a fost un catun invecinat cu catunul Posada. Cum veneai de la Comarnic in sus, spre Sinaia, ajungeai la Posada si, imediat dupa Posada, la intrare in defileul Prahovei, gaseai catunul Floria. Ambele catune aveau in jurul anului 1800, la un loc, cateva zeci de gospodarii. Floria era asadar, chiar la intrare in defileu 😉

Floria sus, Lespezi adica schitul il vedeti pe la mijloc… si mai jos Podul Negrului. Retineti: Podul Negrului adica Podul lui Neag de azi. Negru Voda era tatal lui Basarab I. Podul Neagului era comuna care reunea la un moment dat toate localitatile de pe Valea Prahovei de la Posada la Predeal.

In acest defileu s-a dat lupta din anul 1330, celebra batalie in urma careia Tara Romaneasca a devenit independenta. Stiu ca sunt multe carti, articole, pareri ale unor mari istorici ca lupta s-a dat de fapt nu stiu pe unde. Dar, am citit toate aceste carti si am mers pe fiecare ipoteza. Niciun muzeu de istorie si nicio administratie locala, din nicio parte a tarii, nu a reusit sa-mi arate, pentru ca nu exista, o mica dovada in sprijinul celor sustinute de marii nostri istorici. E limpede ca nu au gasit dovezi si ca fiecare a scris dupa cum a crezut.

Aspect din Cronica pictata de la Viena

Vreti sa stiti mai departe?

Potrivit unor deductii personale care in niciun caz nu tin loc de adevar istoric, dar conduc spre acesta, armata maghiara avea o directie de deplasare impusa de asigurarea unor necesitati firesti, plus ca obiectiv… distrugerea armatei lui Basarab. Pana si totalitatea acestor deductii logice si identificarea asezarilor umane existente la acea data, sunt mai realiste decat consideratiile unor istorici. Insa, dovezile sunt situate in lumea reala. Asa ca?

Undeva trebuia sa fie informatia. Undeva trebuie sa existe date despre biserica lui Basarab I ridicata in cinstea evenimentului. Intr-o zi, aveam sa fac o descoperire importanta pe o harta straina. Nu a facut-o altcineva pentru ca nu avea cine. Logic! Cercetatorii istorici apartin unei bresle cu niste reguli, sunt inspaimantati in mare parte de asumarea unor responsabilitati 🙂 Ca sa vezi niste lucruri trebuie sa ai pasiune si credinta in ceva superior, sa asezi totul pe o baza solida si sa crezi in ce faci. Bun, si vad ceva ce nu vazuse nimeni altcineva. Stiti ce?

In defileul Prahovei se afla o biserica. Si nu era aceea a schitului Lespezi. Anterior, teoria mea se sprijinea pe doua dovezi. Una fiind marturia unui calator polonez care in anul 1574 spunea ca a vazut dincolo de Gherghita (localitate langa Ploiesti, in apropierea careia se uneste Doftana cu Prahova), biserica lui Basarab I. Alta, o gasisem prin hrisoavele lui Mircea cel Batran. Acesta inchina unei manastiri in anul 1409, o biserica ce se afla pe valea Prahovei, cu moara si metoc. Istoricii nostri nu au identificat niciodata despre ce biserica este vorba. Asta o recunostea chiar Petre P. Panaitescu! Aceasta biserica, Mircea nu o mentioneaza ca si ctitorie a sa, fiind anterioara anului 1386, an cand a preluat el domnia. Apoi?

Manastirea Lespezi in stanga si, sus, se observa biserica din defileu. Vedeti? Au fost 2 biserici de la Posada 🙂

Se intamplara si alte lucruri: Biserica Ortodoxa nu avea nicio informatie despre o biserica pe valea Prahovei iar cercetarile mele derulate de la Predeal la Ploiesti, au scos la iveala faptul ca o singura biserica a fost plasata langa apa Prahovei, dar abia din secolul XVII, deci nu are legatura. Hrisovul lui Mircea se refera evident la biserica ridicata de Basarab I. Acest Basarab I nu avea cum sa ridice biserica tot in 1330, pentru ca lupta s-a dat in luna noiembrie. Deci venea iarna. Asa ca a ridicat-o in anul urmator, in 1331. Stiti care era caracteristica acestei biserici?

Avea Trei Stalpi din piatra.

Cercetatorul Florian Micu-Smarandescu a identificat cu ocazia unor cercetari, in memoria populara din zona Posada, existenta unui schit cu numele… Ghiciti?

Cu numele Trei Lespezi! Doar ca dansul il asaza gresit sub actualul schit Lespezi, pe cand el era de fapt in preajma defileului.

Fix peste 330 de ani de la ridicarea bisericii de catre Basarab I, in anul 1661, se ridica schitul Lespezi pe care azi il stim cu totii. De ce s-a ridicat schitul Lespezi?

Pentru ca acei calugari de la biserica lui Basarab I erau in calea drumului. Basarab  o zidise chiar pe locul luptei cum se spune. Evident ca nu langa apa ci pe o inaltime din apropiere, dar in defileu. Cine stie de cate ori daramasera armatele straine, biserica ridicata in 1331. Ca atare, personalul monahal a gasit un boier care le-a ridicat o alta biserica dincolo de apa Prahovei, intr-o poiana impadurita pe laturi, la adapost. Iar biserica veche a ramas probabil ca monument, ingrijita de cei care aveau grija si de moara.

Arcul cu sageata a fost arma decisiva in aceasta lupta.

In arhive, cu ajutorul unui prieten, am identificat ca ambele biserici erau notate separat.

Unii zic, si e posibil asta, ca Floria vine de la floarea ostirii maghiare cazuta in defileu, loc in care au cazut o multime de nobili. Deci catunul Floria avea o biserica denumita Trei Lespezi. Faceti legatura, nu-i asa, cu cei trei stalpi de piatra ai bisericii lui Basarab I?

Continuarea?

Saptamani de zile am cautat vreo urma de fundatie a acelei biserici care nu mai exista astazi. Despre presupuneri, exercitii de logica, cautari, nu am sa va plictisesc. Pe 6 martie 2016 am gasit fundatia Bisericii. Nici nu o sa va spun despre semnificatia acestei zile in vietile unora care au legatura cu proiectul „Pasi in Timp”. Dar, pe 6 martie se sarbatoreste… „Aflarea Sfintei Cruci”. Un an mai tarziu, un prieten, un cautator specializat prin arhive, avea sa citeasca acea carte, traind emotia descoperirii.

Insa, initial, nu am dorit sa ma bucur prea tare. Poate era altceva. Nici nu aveam cum sa spun cuiva pentru ca ar fi zis ca sunt nebun 🙂 Si nebunul a vazut ca este un covor vegetal langa fundatie, ce acopera niste lespezi. Adica zidurile s-au prabusit in interior.

Colt fundatie. Un singur colt de piatra iesea din pamant. A fost un mare noroc ca am descoperit acest loc.

Daca aveti dubii ca nu am dreptate, va invit sa cititi relatarea regelui maghiar despre acea  lupta. Apoi, imaginati-va defileul din Posada prahoveana, daca il stiti cat de cat, fara… calea ferata. Daca scoateti calea ferata, care este liniara si a taiat versanti, veti obtine o cale cotita cum este descrisa de rege. Descrierea acestuia si peisajele din Cronica Pictata de la Viena similare cu cele de la Posada prahoveana, va vor lamuri suficient. In plus, masurand personal distanta dintre punctele unde se poate inchide cu succes defileul, a reiesit ca incap lejer 15.000 de oameni. Unii istorici militari au cazut in culmea penibilului, calculand cum merg cate 4 soldati in linie nu stiu prin ce defileu, in care o armata nu ar fi avut cum sa intre. Pentru ca nu erau practicanti hipnotizati ci oameni medievali cu instincte. Majoritatea istoricilor au mers pe cai batatorite de altii, pentru ca acei altii erau niste nume in istorie. Si ei fiind prea mici si ca oameni si ca stiinta, au incercat si ei sa mai urce un pic. Practic, nu au scris decat niste carti cu teoriile lor si atat.

Cand mai aveam timp, prin vara si toamna, mai veneam pe la acel loc si mai dadeam din bolovani la o parte. Pana la urma, adunand cele gasite, plus o moneda otomana ce intarea ipoteza mea cu anul daramarii bisericii, am luat legatura cu specialistii in arheologie, gandind eu ca sunt suficiente probe sa vina sa-si faca treaba. Ce s-a intamplat vreti sa stiti?

Spre defileu, jos Posada, departe Podul Oratiilor.

Le arat ce gasisem, discutam, stabilim. Convenim ca nu sunt probe din perioada 1330, nici nu aveau cum sa fie, de vreme ce erau la suprafata, printre bolovani si tinand cont de cate ori se daramase biserica. A ramas sa pun eu toate elementele intr-un studiu si sa-i caut. In poveste apar mai multe institutii ale statului.

Preocupat insa si de soarta unor monumente de pe Valea Prahovei, monumente valoroase pentru identitatea zonei si vazand ca sunt tot felul de actiuni prin care acestea se distrug, si stiind ca inca din anul 2014 solicitasem cu sprijinul primariilor din zona, clasarea acestora… l-am reclamat la Ministerul Culturii pe directorul Directiei de Cultura Prahova. El venea din comunism, cu o alta gandire, nu stiu ce meciuri mai avea cu unii primari de pe aici si nu facuse nimic. Nu stiu ce se intampla si aud ca omul dispare din functie. Ce urmeaza?

Directia de Cultura „descopera” mailul meu referitor la descoperirea din defileul Posadei, mail pe care eu l-am trimis la ei… in urma cu 4 luni de zile. Coincidenta? Nu, deloc! Erau suparati de incidentul cu directorul. Noua directoare face asadar o adresa la IPJ Prahova, unde subliniaza toate prevederile legale incalcate de mine, sugera exact ce trebuie sa faca Politia, amenzi, infractiuni, dosare. Ea nu aflase ca predasem obiectele, si nici probabil, de intalnirile cu alte institutii. Adica nu se ia oricine de don director. Ok…

Fiind oameni cu mintea intreaga pe la Politie, nu m-am trezit noaptea cu cineva pe acasa. M-au chemat si am dovedit cu un dosar intreg, ca exista o corespondenta intre mine si alte autoritati, ca predasem ce gasisem in momentul cand am finalizat acel studiu/carte. Am fost de cateva ori la Politie, va dati seama. Bun! Deci incercand sa faci un lucru bun dai de tot felul de oameni. Nici cum procedasem eu nu era ca la carte, dar tinand legatura cu niste institutii si specialisti, nu vedeam cum incalc legea. Mai ales ca ei nu considerau ceva important. M-am lamurit insa si cu greselile lor si cu ale mele, si cu interpretarea legii si am ales alt drum. Ce drum?

Cartea cu Posada… in ea sunt multe alte povesti si relatari. Din pacate, a fost o editie limitata, pentru specialisti mai ales. Editia a doua nu va mai avea imagini cu situl.

Al meu! Nu am nevoie de nimeni, de niciun specialist si de nicio institutie. Sa se spele pe cap cu potentialul sit pe care nici nu stiu daca s-au dus sa-l vada. Nu am mai calcat pe acolo ca nu vreau. Si cand nu vreau la mine, e nu vreau. Nici de ei nu vreau sa aud. Cata vreme nu incalc nicio lege, ma doare undeva de ei. Eu m-am straduit niste ani, sa caut prin arhive, sa cumpar carti vechi, sa merg prin muzee, sa cheltuiesc bani si sa risipesc timp, pentru a le pune „specialistilor” pe masa un fir serios de urmat. Nimeni cand vine vorba despre acea lupta din 1330 nu poate furniza atatea indicii si probe. Nefiind in bransa cu acesti oameni care sigur au priceput ca totul se leaga, dar s-au trezit cuprinsi de invidii si ca niste parsivi… au iesit cu legea care nu se respecta. Bun, si asa! Probabil pentru alti oameni nu inseamna nimic, ca asa sunt ei, pentru mine cu siguranta inseamna foarte mult. Pentru ca in viata asta sunt cetateni care lasa capul jos si pleaca acasa, cu gandul ca nu se schimba nimic, ca vai de noi, ca sabia de deasupra… Mai sunt si cetateni care lupta pentru ce cred, mai ales cand stiu ca au dreptate. Din prima categorie nu am facut niciodata parte. Ce am facut mai departe?

Moneda otomana

Le-am spus ca voi lua un detector de metale, adica voi fi autorizat sa-l folosesc si voi cauta in toata zona Posadei, unde e legal, mai putin in acel loc cu fundatia. Asta spre primavara, ca vad ca pe aici nu mai vine primavara, ci tot iarna. Le-am zis ca la adevar se ajunge si din alte directii, nu neaparat sapand. Si cand crezi in ce faci, mai este si Dumnezeu in schema, chiar se intampla. Astfel, la ora actuala, sunt identificate fonduri arhivistice, sunt gasite alte piste, alte dovezi documentare care sustin ce am spus de la inceput. In paralel, m-am consultat cu alti arheologi, nu din judetul nostru evident, care au zeci de ani de experienta si cu alti oameni de cultura si… au ramas consternati. Unul dinte acestia, rasfoind cartea spunea, nu mie.., „cand vezi asa ceva, te duci imediat, nu stai…”. Omul acesta in anul in care eu ma nasteam, 1979, publica lucrari si facea tot felul de descoperiri arheologice.

Altii care au vazut cartea cu Posada au inceput din primul moment sa urmareasca alte fire, sa fie sigur ca nu ne scapa ceva. Bomboana pe coliva este, si asta o stiu foarte putini, ca: am implicat o institutie maghiara in aceasta cercetare. Le-am trimis cartea, urmeaza ca ei sa faca alte cercetari pornind de la punctele de plecare din acea carte. Ai nostri nici nu au citit cartea si m-au trimis la Politie. Asa ca am zis sa nu-i mai incurc pe „specialistii” nostri, sa-si vada fiecare de treaba lui. Sunt suficienti cei implicati in noua cercetare si nu sapa nimeni ca nu e nevoie. Se vor face de rusine cand strainii le vor face treaba si va fi suficient.

Ai nostri pana vor incerca doar sa-si imagineze cum arata situl, pana vor discuta cu un proprietar pentru ca o parte din sit este pe terenul acestuia, va dura. Nu au timp, bani, dar pentru reclamatii ca am tinut mai mult decat spune legea o moneda care este 6 lei pe Okazii, au gasit timp. Am inteles ca oamenii acestia nu vor sa aiba de-a face cu cetatenii, ca noi ii incurcam, desi salariile lor sunt platite din banii cetatenilor. Ei descurajeaza orice astfel de actiune, doar ei stiu cel mai bine. Deci, de ce sa ne incurcam unii pe altii? Iar daca este vreo dovada din acea lupta, pe undeva, si nu le-au strans pe toate oamenii lui Basarab si nici nu le-a carat apa, cu siguranta o voi gasi in acest an. Pentru ca stiu unde sa le caut.

Peisaj la Posada

Un prieten si cativa specialisti m-au invitat la Bucuresti, la nu stiu ce conferinta cu arheologi, un fel de ce au mai facut ei in ultimul an, parca! Insa, nu ma vad stand pe langa nu stiu ce nume grele, ca sa ma vada si pe mine nu stiu cine. Nu am stat dupa nimeni niciodata si nici nu o sa ma duc sa ma ating de careva, sa iau un autograf de la nu stiu cine. Astea le pot face oamenii care nu pot sa faca anumite lucruri. Una este ca respecti ce face un om si alta sa ma duc sa-l vad, poate ma baga si pe mine in seama si sa rad pana acasa fericit 🙂 Da-o naibii de treaba! Un prieten spunea ca e bine sa ma duc ca poate ma ajuta vreunul cu o informatie. Eu nu am nevoie sa merg sa ma ajute pentru ca informatia nu o poseda niciunul. Pentru ca daca o avea cineva, o gaseam in cartile lor. Informatii clare despre Posada de la 1330 nu sunt la specialistii in viata pe care-i avem. Din simplul fapt ca nu s-au intalnit cu ea. Ei cu siguranta sunt buni in nu stiu cate, dar nu si pe acest subiect. Care este faza cu detectorul?

Intr-o discutie destul de inamicala, face to face cu un arheolog, acesta mi-a spus ca detectoristii ii duc pe arheologi in alte locuri decat cel initiale. M-am chinuit zile intregi sa inteleg de ce ar face acesti detectoristi asa ceva. Adica de ce sa nu vina arheologul si sa sape ca sa lamureasca problema? Si nu am inteles. Mi s-a parut ca exagereaza arheologul.

Sa stiti ca am inteles pana la urma de ce ar face un detectorist asa ceva. De teama! Pentru ca arheologul il poate reclama la Politie ca a sapat si a facut nu stiu ce pe acolo. Dar omului daca-i suna detectorul, nu poate chema la fiecare sunet un arheolog. Si cauta el. Daca gaseste o moneda cauta mai departe, cat suna detectorul. Se trezeste apoi ca a facut o groapa maricica. Se gandeste apoi ca arheologul poate spune ca doar el este abilitat sa sape si-l reclama la Politie. Prin urmare, un detectorist daca gaseste ceva valoros, cat de bineintentionat poate fi, este bagat in bucluc rapid de cate un specialist. Si asta pentru ca arheologii au o invidie incredibila pe cei cu detectoare si cauta sa descurajeze acest hobby prin orice mijloace. Daca ei te reclama, nu mai indeplinesti conditiile ca sa iti dea statul o recompensa. Deci e multa smecherie in treaba asta. Astfel ca, un detectorist mai prudent ii poate duce pe arheologi in alt loc, in care nu e nimic, de teama unor consecinte. Real, toti au de pierdut. Iata ceva de pe un forum, o sa caut link-ul ca l-am ratacit, despre cum intri usor in bucluc:

Sursa unul dintre forumurile detectoristilor. Exagereaza putin omul acesta, adica nu ti se iau lopetile, cizmele, noroiul 🙂 Dar acesta este cursul evenimentelor daca intri in el. Poti intra in el, la simpla idee a unuia de prin zona culturii si arheologiei.

Eu, fraier, nu mi-am dat seama, desi citisem pe forumuri tot felul de intamplari, cum oameni intelectuali, civilizati, au fost luati pe sus si dusi la politie si apoi prezentati ca braconieri 🙂 doar ca se uitau la un detector langa o plaja. Plus ca in ziare apareau stiri in care erau prezentati ca ultimii infractori. Deci nu e joaca! Mie imi trebuie un detector ca sa nu pierd timpul, intrucat stiu cam pe unde sa caut. Poate sa citeasca oricine cartea, ca e destul de greu sa vezi terenul, sa intelegi niste lucruri. Ideea este ca orice gasesti ca obiect de patrimoniu trebuie sa-l predai la Primarie in 72 ore. L-ai predat, nu ai nicio treaba, nici nu trebuie sa-ti pese ca mai exista directie de cultura, arheologi. Iar treaba cu recompensele… desi e lege, nu prea se aplica.  Nici dupa 3 ani, nu-ti dau banii, pentru ca unii asteapta bani evident, altii nu cer nimic, depinde. Cazul tipului din Horezu care a gasit 55 kg de monede de argint este ilustrativ. I-au spus ani in sir ca tot numara monedele 🙂 Marlani, ce sa le ceri 🙂 Daca retinea o singura moneda il prezentau ca pe un infractor. Omul i-a dat in judecata ca nu respecta legea si ca nu i-au dat 45% din valoarea descoperirii.

Problemele nu sunt doar acestea:

Asa ca, de Florii, v-am introdus in catunul Floria din Posada Prahovei dar si prin descoperiri, detectoristi si hatisurile legii. Sub semnul intrebarii este astazi… adica tot sub semnul meu al intrebarii, daca nu cumva acea casa veche postata intr-un articol anterior, existenta tot in zona fostului catun Floria, a apartinut lui Nicolae Grigorescu. Azi, denumirea de Floria nu mai exista, casele de acolo fac parte din localitatea Posada… care la randul ei, face parte din orasul Comarnic.

Posibila casa a pictorului

Si un link tot despre acest subiect cu Posada:

https://www.historia.ro/sectiune/timp-liber/articol/pe-urmele-bataliei-de-la-posada

Dar si despre aceeasi interpretare ciudata a legii. In articolul de mai jos, veti afla cum un detectorist a donat niste monede unui muzeu. Toti vorbesc de donatie. Treaba este ca nu e vorba de asa ceva. Donezi intotdeauna doar ce iti apartine. Ce este in pamant este al statului. Deci, nu-ti poti insusi si nici dona ce este al statului. Poti renunta la recompensa ca asa vrei si simti. Ce spun ei de donatie, nu are sens. Legea te obliga sa predai ce este de valoare, de patrimoniu, orice moneda dinainte de anul 1900, in 72 de ore de la descoperire. Deci predai, nu donezi. Donezi ceva cand este al tau, ceea ce nu este cazul de fata. Oricum, daca cercetezi problema in detaliu, o sa afli ca rare sunt cazurile in care statul respecta legea si le da recompensele 🙂 Trebuie sa mergi in instanta. In articol, o sa vedeti ca scrie ca statul nu le-a dat banii altora.

http://adevarul.ro/locale/focsani/foto-cautator-comori-pasiunea-unui-tanar-vrancean-descoperit-accele-turcesti-argint-vremea-sultanului-mustafa-iii-lea-1_58e360195ab6550cb8f2d40c/index.html

Aceste articole sunt binevenite, pentru ca se anuleaza acea etichetare a specialistilor, care propaga ideea ca toti care au un detector braconeaza situri. Simplul fapt ca te pozeaza unul umbland cu detectorul in preajma unei cetati, inseamna dosar penal si confiscarea detectorului. In afara de hoti care stiu cum sa vanda ce gasesc pe piata neagra si care folosesc detectoare pentru care nu au autorizatie, ca nu le trebuie evident, nu incalca nimeni in mod constient legea. Cea mai mare parte a detectoristilor sunt autorizati. Ei sunt oameni educati care vor sa participe la gasirea elementelor ce tin de istoria nationala. Este simplu! Dar, cum in cativa ani, detectoristii au predat statului cat au scos din pamant specialistii in 50 de ani, normal ca faci totul ca sa arati ca astia sunt niste hoti de fapt! 🙂

Prin Dobrogea: Constanta (IV)

Ultima parte.

Ultima zi a fost dedicata plimbarii prin Constanta.

dscf3672Statuia lui Ovidiu

dscf3674

dscf3693O latura a Muzeului de Istorie si Arheologie Constanta

dscf3703Muzeul de Istorie

dscf3696Edificiul roman cu mozaic

dscf3704Msocheea Carol

dscf3706

dscf3707

dscf3710Interior

dscf3717

dscf3720

dscf3722Atributele lui Allah

dscf3723Urcand scarile turnului, de unde se vede o panorama deosebita

dscf3730

dscf3732

dscf3734Statuia lui Ovidiu din piata cu acelasi nume

dscf3736

dscf3737Gara maritima Constanta

dscf3738

dscf3739

dscf3740Casa cu lei, aspect

dscf3749Intrarea in Catedrala ortodoxa Sf. Petru si Pavel

dscf3753

dscf3762

dscf3763

dscf3775Moaste ale sfintilor martiri

dscf3779

dscf3792Langa catedrala sunt ruinele fostei cetati Tomis

dscf3855

dscf3784

dscf3785

dscf3788

dscf3790

dscf3797Statuia lui Anghel Saligny

dscf3801Sediul Autoritatii Navale Romane

dscf3805

dscf3813Statuia Reginei Elisabeta

dscf3814

dscf3816

dscf3817Vestitul Cazino, inchis din motive de paragina. Mai pe romaneste, nu s-au inteles la impartitul prazii, spagilor…

dscf3824Acvariul

dscf3827

dscf3829

dscf3831Monument al marinarilor

dscf3836Sculptura lui Oscar Han

dscf3841

dscf3843

dscf3844

dscf3851Turnul genovez

dscf3852Gata, la gara!

La Castelul Iuliei Hasdeu

Un articol K-Turistul, cum imi place sa mai zic, cand ma aplec oarecum superficial asupra unor lucruri; si asta pentru ca au spus altii mult mai bine decat mine niste chestii; si pentru ca unele subiecte nu prea ma pasioneaza… asadar le abordez doar cu o anumita curiozitate, sa vad si eu despre ce este vorba.

La acest muzeu al Iuliei Hasdeu, situat in Campina, am fost cand eram pe la liceu. N-am inteles mai nimic. Pe 14 noiembrie 2015 s-au implinit 146 de ani de la nasterea acestui copil genial, al carui tata a fost cunoscutul Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Intelegeti ca nu vreau sa tin prelegeri pe aici, sa repet ca si cum stiam deja despre tot ce inseamna cele 2 personalitati si castelul lor. Povestea in linii mari o stie, cred, oricine de prin aceasta zona. Iulia Hasdeu a murit la varsta de 19 ani, de TBC, adica in anul 1888, iar parintii sai nu s-au impacat cu aceasta pierdere niciodata. Tatal i-a cladit un castel la Campina, alcatuit dupa niste rigori de inspiratie spiritista, dorind sa se intalneasca si altfel cu fiica sa. Intregul castel este construit in acest sens, spiritul Iuliei patrundea printr-un turn in care se afla o scara interioara, pe care se afla o statuie a Mantuitorului, apoi intra pe o gaura intr-o camera unde se intalnea cu parintii sai. Cam asa este povestea…

1Bogdan Petriceicu Hasdeu, un mare istoric de altfel…

2Castelul de la Campina

iulia hIulia Hasdeu, un copil cu multiple talente

4

Acest muzeu este administrat de niste persoane inimoase, dedicate total, constiente de misiunea lor. Pana si paznicul, un domn pe nume Cristi, poate fi un ghid excelent, intelegand tot ce s-a intamplat la acel castel de-a lungul timpului. Iar directoare este d-na Jenica Tabacu, de vreo 20 de ani „in relatie” cu acest castel, fiind una dintre cele mai cunoscute personalitati culturale prahovene:

20D-na Jenica Tabacu

Pe 14 noiembrie 2015 cei de la muzeu au sarbatorit cei 146 de ani de la nasterea Iuliei Hasdeu. In aceeasi zi, ca o coincidenta, era si ziua unui prieten bun din perioada liceului si nu numai, Florin Istodor. Cu el, cu varul sau George Olescu si cu Mishu Blaga alcatuiam un grup de „istorici” ai liceului. De atunci, dupa cum spune d-l profesor Radu Gheorghe, din 1999-2000 nu a mai avut elevi ca noi. Impreuna cu Florin am facut multe excursii pe munte in acea perioada, cu el am trecut prima oara pe la confluenta vailor Cerbului si Morarului, cu el am urcat ambele vai, pe firul apei, cu el am fost la Omu, pe Obarsia Ialomitei… bine, alaturi de Razvan, George, Miki Kelemen, Marius EuroTuristul, mai faceam si alte expeditii. Faine vremuri! Intr-o zi, in perioada facultatii, prin 2000 si un pic, Florin si-a lasat chitara unei colege si de atunci nimeni nu a mai auzit de el. Noi ne propusesem cand vom fi mai mari 🙂 sa mergem in Peru… pasionati de cultura inca, Cuzco, Machu Pichu, sau ultimul rege Atahualpa. El isi dorea cel mai mult, probabil acolo s-a si dus. Deci i-am zis la multi ani, in gand.

Evenimentul de la muzeul Iuliei Hasdeu s-a desfasurat in parcul din spatele castelului.

15Locul evenimentului

Iata si ce mai este prin parc:

10Expozitia „Copiii Soarelui”… si incasii se considerau fii ai Soarelui

11

12

13

14Vedem si Romania Mare

Sa ne apropiem insa si de eveniment. Acesta a avut loc intre castel, casa in care a murit Bogdan Petriceicu Hasdeu si parc:

16Aici a murit B.P.Hasdeu

8

9

17Din pacate, nu se viziteaza aceasta portiune a castelului pentru ca ar fi in reparatii. Eu unul nu mi-am dat seama ce reparatii se fac, ca nu am vazut ceva care sa-mi induca aceasta idee 🙂

23Printre altele, d-na Jenica Tabacu a spus ca dupa o munca intensa, a reusit, alaturi de alti colegi, sa adune epistolele Iuliei Hasdeu catre tatal sau, intr-o carte.

epsitoleCartea

Apoi, au luat cuvantul si cativa invitati:

18Prof. dr. I. Oprisan, editorul cartii, a citit despre conceptul de „Materie Magica”, de pe vreo 15 pagini. A citit vreo 30 de minute, frumos, nu zic, dar noroc ca era soare, bine, si ciripit de pasarele. Toata ziua am avut in cap numai materie magica.

19Prof. Dr. Stancu Ilin a vorbit si dansul despre Caragiale, Moliere, presarand accente umoristice. A fost si dansul beneficiarul a vreo 10 pagini, cred.

22Prof. dr. Crina Bocsan, dansa a vorbit despre epistolele Iuliei, traduse din franceza in romana. Nu a vorbit chiar asa de mult 🙂

Apreciez faptul ca acesti oameni de cultura si-au scris de mana discursurile, nu le-au copiat de undeva… adica este frumos sa constati ca mai sunt astfel de oameni dedicati. Sa nu care cumva sa se inteleaga ca eu am stat cuminte sa ascult. Doamne, cat m-am mai foit pe scaun 🙂 Mie imi place cultura, imi plac astfel de evenimente, dar asa, cu portia…

La discursuri s-a incadrat cu brio si d-na Monica Davidescu, actrita de la Teatrul National din Bucuresti. Tot vedeam eu ca pune semne multiple la carte… si asteptarile nu mi-au fost inselate. Prea statea ea cuminte, draguta, in banca ei 🙂

24Avea nu stiu cate semne la carte, a citit si dansa vreo 20 minute. Cum ma luase o foame groaznica, dupa ce a terminat si urma o festivitate de premiere a unor copii talentati in poezie, m-am retras la umbra unui copac… pentru pranz. E clar ca trecuse ora pranzului si cum nu mancasem de dimineata…

Apoi, dupa ce am mancat si am impacat cultura (superioritatea) cu mancarea (primitivismul), am pornit la vizitarea castelului:

25Castelul este monument istoric. Demn de subliniat ca doar pe la Sinaia am vazut acest simbol obligatoriu, nu peste tot, dar este singurul loc din Valea Prahovei unde am vazut…

3Pe aici era intrarea principala in castel, azi se intra pe alta usa, prin dreapta. Vedeti si blazonul familiei Hasdeu.

5

7Aici sunt vreo 7 nume, cel mai de sus este al Iuliei… cica Iulia i le-a soptit tatalui ei. Na, trebuie sa fie o explicatie, nu? 🙂

Precum si legile de mai jos:

26

27

28Pe acolo am intrat

6Tarife

Inainte de a intra, am pozat si doi sfincsi feminini. Iata unul mai jos:

sfinx femininFiecare Sfinx sta langa o tabela cu legi

Acum cateva poze de prin muzeu:

hasdeuCel care a ridicat castelul

concertAlina Gabriela Danciu la harpa si Cristina Raducan la flaut… intr-un mic concert.

scenaMoartea Iuliei Hasdeu cum si-a imaginat-o tatal ei

spiritCalea de comunicare intre tata si fiica

29Si am plecat… deci, ati inteles, merita sa vedeti ce este cu acest castel…

Prin Ploiesti

Trebuia sa ajung pe la IPJ, pe la Muzeul de Istorie, pe la mormantul mamei mele… S-au adunat toate, intr-o zi.

1Aici eram in tren, in gara Sinaia, se observa ca aparatul meu foto este cu o ora in urma 🙂 Il tin asa pana la anul :))

2Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena si Sf. Stelian. Am trecut pe langa ea cu gandul sa intru la intoarcere

3

4Biserica din centru, sau catedrala Sf. Ioan Botezatorul. Eu m-am uitat la schela turnului

5

6

7

8Muzeul Judetean de Istorie

9

10Biserica Maica Precista, tot asa, a ramas sa intru tot la intoarcere, numai ca era inchis cand m-am intors

11La cimitirul de pe Mihai Bravu

12Eu trebuia sa curat pe la mormant, sa aranjez si cioara statea asa, la privit si carait

13

14Biserica din cimitir

15Cimitirul este foarte mare

16Cladirea veche a celor de la Electrica

17Reparatii la biserica Maica Precista

18

19

20Era inchis

21

22Tribunalul

23Prefectura

24

25

26Mijloc de transport in comun

27La Hale, un fel de complex cu orice…mirosul este insa ingrozitor cand intri

28

29La prima biserica am gasit insa deschis…pentru curatenie 🙂 dar am intrat

30

31Pisania veche

32

Urmeaza doua imagini ce mi-au placut foarte mult. Ingerii suna „trezirea” si mortii ies din morminte pentru Judecata

33

34

35

36

37Mersul trenurilor in gara Ploiesti Vest

38Nota istorica! Ceasul vechi de la gara Ploiesti Vest

39Asteptand trenul de 15:22, adica peste cam 23 minute 🙂

A fost o zi plina! 🙂 Si maine va fi la fel!

Un articol interesant veti gasi maine pe blogul Comunitatea Bucegilor! 😉 Se refera la intalnirile cu reprezentantii unor institutii cu atributii in Parcul Natural Bucegi!

Pietrele de pe Platoul Bucegilor – 2000 m altitudine

Roci ar parea mai stiintific, dar sa fie asa pe intelesul tuturor. Pentru multi? … Pietre toate! 🙂

Am sa trec peste introducerea cunoscuta „cum mergeam eu, noi”…etc, pentru ca acela va fi alt post.

Acum doar pietre, cu rugamintea prietenului Alexandru, daca poate si este ceva interesant, sa ne mai ajute cu explicatii!

O piatra destul de usoara ca greutate, eroziunea a facut sa arate ca o sita

Un „artefact” diluvian

De aproape, parea o mica statuie sculptata, avea in jur de 5 kg. Va trebui sa o pozez mai detaliat si o sa prezint din toate unghiurile. Este o capodopera…are si un ochi. Zacea pe jumatate ingropata…palaria de jur-imprejur este perfecta

Harta la scara milenara

Albie pluviala, de torent, la 2000 m altitudine

Jder de piatra…urme

Apa a sapat…va imaginati in cate mii de ani s-a adancit astfel.

O ciuperca uscata adusa de vant…langa ceva ce pare o calcedonie albastra, mare, de nemiscat

La un moment dat, prietenii nu stiau unde ma aflu…eu pot fi localizat in orice colt al muntelui

Le-am semnalizat ca totul este in regula si au plecat 😉

Mai departe prin aceeasi zona pitoreasca…acesta va fi incepand de la anul un traseu turistic tematic

Observati ca la tot pasul este nisip fin

Si timpul le-a albit oasele…

Cat de frumoasa este…Poate nu ar fi rau sa facem un muzeu al pietrelor din Bucegi la Busteni. Tot spunea primarul ca face un Centru de vizitare al Parcului Natural…bine, lor le sta mai bine in natura, dar de acolo de unde sunt cu zecile poate fi luata una…drept material didactic. Sa se mai educe unii, altii…

Dupa curba alte surprize… orice curba este o pagina de istorie, versantul opus stancii erodate s-a inierbat in timp, precipitatiile au fost destul de reduse, se poate face si un calcul ce volum de apa curge pe aici

Un Diluvian 🙂

Arta naturala

„Pistrui”-intruziuni

Mai si coboram denivelarile

Se mai ghicea dincolo de curba o alta saritoare…era una de circa 6-7 metri inaltime

Martori imprimati pe vecie…comparativ cu scara umana

A fost un „mic” material despre geologia Bucegilor…adica doar a Platoului, ca mai sunt si alte tipuri de roci. Mai adaug astfel ceva minor 🙂 la istoria acestui munte 🙂

Sa deschidem o alta pagina din istoria Bucegilor

Astazi, o zi obisnuita. Asa parea. Numai ca… 🙂

Plecăm… 2 pe colo, altii pe dincolo, fiecare cu treburile sale. Deci unii pe la Cota 2000, altii pe Valea Bogdan, noi pe Jepi, iar cate unii 😉 la examene.

Eu ultimul din grupul de azi. De ce ultimul? Pentru ca avea cine sa vorbeasca in faţă…eram pe ganduri, mai ma opream pentru o imagine…in ritmul acesta nu mai ajungeam sus.

Trec ceilalti peste busteanul din imagine, ce bara poteca, ajung si eu si mi se opreste privirea pe el. Ii chem si pe ceilalti, si ca orasenii :)) poze dupa poze. Acele zgarieturi de pe scoarta sunt produse de ghearele ursului. Cand a trecut, s-a sprijinit…si amprenta i-a ramas.

Si urcam, nici prea repede, nici prea incet…din cand in cand mai eram intrebat cate ceva…eu da, da, asa este, era perfect :))

O poza, o vorba. Stiti, sunt cate unii care spun dupa ce au mers prin Bucegi de cateva ori ca gata, nu mai ai ce sa vezi. Eu merg de mic, nici acum nu cunosc mai mult de 70% din cei 300 kmp cat are Parcul Natural Bucegi. De vazut ai multe de vazut, important este ce vrei si cu cine vrei sa vezi…

In timp, am gasit tot felul de chestii prin Bucegi: pesteri, fosile, specii rare de flora si fauna, urme arheologice, vestigii, picturi, izvoare de apa pura asemenea celor de la 7 izvoare Scropoasa, multe alte lucruri. Le-am notat, luat, inchis, dat cu GPS-ul pentru cand va fi sa fie. Nu va fi inseamna ca nu va fi.

Majoritatea „descoperirilor” 😉 le-am facut pe baza unor legende, pe baza unui singur cuvant cateodata, in functie de roci, etc… cand am un fir, incep…si lucrez in timp pentru a nu fi subiectiv. Astfel ca pentru un subiect…trec si cativa ani. Si interesul este ca in prima zi. Cand se aduna suficiente informatii pentru o concluzie urmeaza iesiri mai dese in teren.

De vreo 2 ani, ca exemplu, am eu „un filing” cum zice si scrie un prieten. Undeva in Bucegi poate fi o rezervatie paleontologica…dar subiectul este anevoios, trebuie timp, sapaturi…poate il lamuresc in urmatorii 10 ani. Cu o cunostinta virtuala din U.S. am refacut acea zona…cum ar fi fost in urma, in vremuri imemoriale. Va amintiti poate acele cochilii de melci Turitella parca, gasite anul trecut la cativa metri adancime…

Sa revin la ziua de astazi. Mergeam! Si mie imi vin asa idei spontane. Ma opresc, ma uit la un fir de vale si ma trezesc vorbind: „Sa mergem pe aici? Ce ziceti?” Adica era ceva de genul, de ce sa mergem pe trotuar cand am putea merge pe mijlocul soselei. Apoi a fost ca in filmele de comedie: „dupa el, dupa noi…” :)))

La nici doua minute iar eram ultimul, de caruta…preocupat sa fac niste poze. In poza de sus se vede poteca pe care tocmai o parasisem. Fara o ratiune…aveam „un filing” :))))

Si am ajuns la un stalp de funicular…ridicat in urma cu mai bine de 100 ani. Ati vazut pe unde am urcat. Va vine sa credeti ca pe acolo in urma cu un secol, oamenii urcau tragand dupa ei fiarele din imagine, ciment, pietris, apa, sa ridice acest stalp?

Sub coordonarea fratilor Schiell, in urma cu 100 ani, Busteniul a inceput sa se dezvolte. Acesti intreprinzatori originari din orasul Rasnov au ridicat in anul 1882 Fabrica de Hartie din oras, demolata cu buldozerele in anul 2012. Ca sa nu se atinga de padurile orasului, acesti oameni au construit una dintre cele mai mari instalatii de transport lemn din Europa. Stalpul din imagine era doar unul dintre alte zeci. Funicularul aducea lemne din Valea Brateiului, afluent al raului Ialomita, peste Platoul Bucegilor, la Busteni, in Valea Prahovei. Deci lemnul pentru Fabrica de Hartie era adus de la 16 km si asta acum circa 100 de ani.

Va imaginati ca astazi, nimeni nu ar gandi asa ceva ci ar fi pus la pamant toate padurile din jurul orasului. Chiar si fara Fabrica de Hartie padurile Busteniului sunt taiate de 20 ani, sistematic, de tot felul de intreprinzatori in colaborare cu factori abilitati sa protejeze mediul.

Fara voie am ajuns in traseul funicularului. Nu cred ca a fotografiat cineva, vreodata, acesti stalpi mici. Nici nu mi-as fi imaginat ca uriasul funicular avea si stalpi asa mici…este dificil sa urci la ei, traversezi destule suprafete inclinate. Dar dupa descoperirea primului stalp, care nu este vizibil decat cu un binoclu din Busteni, toti participantii erau entuziasmati.

Culoarul funicularului…printre pereti de stanca. Stalpii au infruntat vitregiile naturii si furia comunista. Tot ce era facut de catre „dusmanii poporului” trebuia insusit, transformat sau distrus. De aceea, pe Platoul Bucegilor nu se mai regasesc stalpii funicularului. Acestia au fost taiati si luati in perioada comunista.

Una dintre rotile de pe  stalpi, pe la 1800 m altitudine . O raritate cum de s-au pastrat pana acum si nu le-a aruncat cineva in prapastie. Inseamna ca nu au trecut foarte multi pe aici…este si greu de distins prin vegetatie traseul funicularului. Cu siguranta, cand era functional, nu erau copaci pe margine…

Am ajuns la un alt stalp 🙂 Surpriza, aici era o roata originala, chiar pe stalp. Cine stie, in urma cu cate decenii, cineva a scos-o din locul ei in urma unui ordin si in loc sa o arunce pur si simplu ca romanul 😉 , a pus-o frumos, langa!

Repede pe stalp sa facem poze si sa vedem cat este de grea 🙂 Tot ca romanii :)) …palaria difera :))) Era randul meu acum 😉

Nu parea prea grea 😉 Destul de lata, peste 20 kg…

La carma, daca vrei sa-ti ramana pe maini „urmele istoriei” faci si „sacrificii” din acestea :))

As fi luat-o eu acasa, dar as fi ajuns dupa vreo 2 zile :))

Gata, ajunge, altul la rand… ramane pentru data (a)viitoare. Poate coboram o data pe aici si pana atunci imi vine vreo idee cum sa o transport.

Partea buna este ca nu a cazut nimeni cu ea de pe stalp :))

Ati urmarit asadar o alta pagina din istoria Bucegilor, azi am fost prima data prin acel loc, nici nu aveam habar de el…este bine ca stiu acum.

Spunea un amic sa nu postez poza cu roata ca poate se duce cineva si o ia de acolo. Neverosimil gand…cine si cati ar fi in stare de asa ceva? Asadar, vreau sa iau cele doua roti, pe una o „reconditionez”, pe cealalta nu! Si cand vor deschide la Busteni, muzeul Parcului Natural Bucegi ma duc si le donez!

Trebuie sa inchei cu o mentiune ornitologica 🙂 Am ajuns prin multe locuri din Bucegi astazi, prin toate acestea, intre 1600 si 1900 m altitudine, tot canta cucul. Stiam ca gata, perioada de chemare s-a incheiat, dar uite ca nu, cantau intr-o veselie!

Cu tot cu cerere :)

🙂 M-am gandit sa raspund unei persoane care nu stie cum sa ia legatura cu mine…deci orice comentariu pe aici ajunge in moderare, si este vazut mai intai de autor si de mine, altcineva nu-l vede pana la aprobare. Comentariile sunt in moderare pentru ca pe aici, este pe la mine, cam fac eu unele reguli, nu stiu cand comenteaza fiecare prieten ca sa renunt la moderare 🙂 Ca e-mail: bucegimuntii@yahoo.com

Acum sa revin asupra unui post, parca din 2010 sau 2011, cu o cerere a mea catre un comandant de ostire…ca asa spuneam…domne, daca nu cauta unul de nebun de vreo jumatate de an, orice detaliu despre cererea asta…sa-i zic naibii sa se linisteasca ca am fost acolo…

Vazusem ceva, auzisem un lucru, am facut demersuri, mi s-a spus ca trebuie vorbit cu nustiucine, am fost asa plimbat un pic, nu mult, dar suficient sa ma plictisesc si…

…sa ma uit in oglinda si sa zic :))) : „Buey asta, Adrian, vezi tu, astia, unii ofiteri superiori facuti la apelul bocancilor, sunt reticenti cu civilii, se umfla prea mult in pene si inutil, covarsiti de amploarea misiunii lor pentru salvarea neamului de inamicii din imaginatia lor 🙂 asa ca, ei sunt ei, si tu ditamai „generalul” muntilor. Ce nevoie sa ai de autorizatiile lor? Ia autorizeaza-te tu singur, cum bine stii sa o faci!”….acum ar trebui sa continui in acelasi stil narativ….cu „auzind aceste cuvinte zmeul cel rau numaidecat purcese…” 🙂

Deci era o gluma…cu substrat real, autorizandu-ma de bunavoie. Si m-am dus, am vazut, m-am lamurit, mda, ar merge putin timp pierdut pe acolo si nu prea…poze nu postez ca se prind aia, vigilentii, ca am fost pe acolo… eu m-am dus din curiozitate, si acum stau linistit, dorm fara griji 🙂 , pot vorbi in cunostinta de cauza de cele mai multe lucruri din zona, fara a spune ce este acolo…

 

 

Sau cu manastirea din Sinaia 🙂 Aveam eu o curiozitate cu cimitirul de acolo, cautam un detaliu…si usa spre cimitir era deseori inchisa…unii stiu ca se intra pe un culoar, se merge drept inainte iar pe dreapta este cavoul lui Take Ionescu. Si usa aceea mai mereu era inchisa, dar am si gasit-o deschisa 🙂 Am si fost prins cascand gura si ochii prin cimitirul mic, nu o data, mi s-a spus ca nu este voie, de parca eu nu as fi stiut…acum ca sa fie voie trebuia mers pe la staretul Macarie Bogus, dar daca auzea de ce ma uitam eu, imi dadea interdictie totala… Si staretul este prieten cu dl. Iuncu directorul Administratiei Parcului Natural Bucegi, o persoana total necomunicativa, ascunsa, deci cine se aduna se cam si aseamana…sunt asa, casta lor. Pana la urma m-am tot dus pana m-am lamurit eu cum vroiam…si cu ajutorul unor muncitori. Poarta de fier dinspre aleea Carmen Sylva era deschisa, o discutie despre bere, si gata friends…pentru cam o jumatate de ora. Dupa ce am cules si acest detaliu…m-au frapat lucrarile de restaurare a unei parti din manastire.

Adica se lucra, se cheltuiau banii, sau se cauta ceva…eu si acum cred ca a fost din toate cate putin sau mai mult. Lucrarile s-au desfasurat, bine, nici acum dupa cativa ani nu sunt incheiate, pe latura vestica a manastirii, unde sunt constructii vechi de sute de ani…sa le consolideze.

Mai treceam si pe acolo, intram prin interior sa vad si eu cat sapa, unde, ce mai fac…interesanta treaba 🙂 imi faceam timp la cateva zile.

Sau cu muzeul manastirii acum cativa ani, nu stiam eu cum sa fac o poza la ceva, si era un baiat acolo politicos, povestea istoricul pe care cu lipsa de modestie il stiam mai bine ca el. Si nu slabea deloc grupul…si statea dupa noi chiar si dupa ce povestise, l-am plimbat un timp de colo-colo…eu il mai intrebasem de poze, altadata, si spusese ca nu. Pana la urma…a fost pana la urma, ca daca era nevoie mai veneam de vreo 50 ori.

Astea le fac pentru mine asa, ca sa cunosc cat mai multe, cunoscand mai multe poti trage si concluzii sanatoase.  Si mai imi place mie sa ma amagesc cu ideea asta ca noi toti la un loc suntem statul, ca orice bun de patrimoniu este al tuturor, nu al unora…nu o spun doar asa…eu chiar cred in ea…nu stiu, unii au atata naivitate 😉