Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Anunțuri

Vreti o „poveste” de Florii? Despre Floria de la Posada Prahovei, sigur nu stiti! Si nu numai…

Despre Floria de pe la noi, sigur nu ati auzit. Daca zic de valea Florei atunci multi au auzit. Valea Florei este in localitatea Posada. Stiti, Posada aceea celebra. Floria a fost un catun invecinat cu catunul Posada. Cum veneai de la Comarnic in sus, spre Sinaia, ajungeai la Posada si, imediat dupa Posada, la intrare in defileul Prahovei, gaseai catunul Floria. Ambele catune aveau in jurul anului 1800, la un loc, cateva zeci de gospodarii. Floria era asadar, chiar la intrare in defileu 😉

Floria sus, Lespezi adica schitul il vedeti pe la mijloc… si mai jos Podul Negrului. Retineti: Podul Negrului adica Podul lui Neag de azi. Negru Voda era tatal lui Basarab I. Podul Neagului era comuna care reunea la un moment dat toate localitatile de pe Valea Prahovei de la Posada la Predeal.

In acest defileu s-a dat lupta din anul 1330, celebra batalie in urma careia Tara Romaneasca a devenit independenta. Stiu ca sunt multe carti, articole, pareri ale unor mari istorici ca lupta s-a dat de fapt nu stiu pe unde. Dar, am citit toate aceste carti si am mers pe fiecare ipoteza. Niciun muzeu de istorie si nicio administratie locala, din nicio parte a tarii, nu a reusit sa-mi arate, pentru ca nu exista, o mica dovada in sprijinul celor sustinute de marii nostri istorici. E limpede ca nu au gasit dovezi si ca fiecare a scris dupa cum a crezut.

Aspect din Cronica pictata de la Viena

Vreti sa stiti mai departe?

Potrivit unor deductii personale care in niciun caz nu tin loc de adevar istoric, dar conduc spre acesta, armata maghiara avea o directie de deplasare impusa de asigurarea unor necesitati firesti, plus ca obiectiv… distrugerea armatei lui Basarab. Pana si totalitatea acestor deductii logice si identificarea asezarilor umane existente la acea data, sunt mai realiste decat consideratiile unor istorici. Insa, dovezile sunt situate in lumea reala. Asa ca?

Undeva trebuia sa fie informatia. Undeva trebuie sa existe date despre biserica lui Basarab I ridicata in cinstea evenimentului. Intr-o zi, aveam sa fac o descoperire importanta pe o harta straina. Nu a facut-o altcineva pentru ca nu avea cine. Logic! Cercetatorii istorici apartin unei bresle cu niste reguli, sunt inspaimantati in mare parte de asumarea unor responsabilitati 🙂 Ca sa vezi niste lucruri trebuie sa ai pasiune si credinta in ceva superior, sa asezi totul pe o baza solida si sa crezi in ce faci. Bun, si vad ceva ce nu vazuse nimeni altcineva. Stiti ce?

In defileul Prahovei se afla o biserica. Si nu era aceea a schitului Lespezi. Anterior, teoria mea se sprijinea pe doua dovezi. Una fiind marturia unui calator polonez care in anul 1574 spunea ca a vazut dincolo de Gherghita (localitate langa Ploiesti, in apropierea careia se uneste Doftana cu Prahova), biserica lui Basarab I. Alta, o gasisem prin hrisoavele lui Mircea cel Batran. Acesta inchina unei manastiri in anul 1409, o biserica ce se afla pe valea Prahovei, cu moara si metoc. Istoricii nostri nu au identificat niciodata despre ce biserica este vorba. Asta o recunostea chiar Petre P. Panaitescu! Aceasta biserica, Mircea nu o mentioneaza ca si ctitorie a sa, fiind anterioara anului 1386, an cand a preluat el domnia. Apoi?

Manastirea Lespezi in stanga si, sus, se observa biserica din defileu. Vedeti? Au fost 2 biserici de la Posada 🙂

Se intamplara si alte lucruri: Biserica Ortodoxa nu avea nicio informatie despre o biserica pe valea Prahovei iar cercetarile mele derulate de la Predeal la Ploiesti, au scos la iveala faptul ca o singura biserica a fost plasata langa apa Prahovei, dar abia din secolul XVII, deci nu are legatura. Hrisovul lui Mircea se refera evident la biserica ridicata de Basarab I. Acest Basarab I nu avea cum sa ridice biserica tot in 1330, pentru ca lupta s-a dat in luna noiembrie. Deci venea iarna. Asa ca a ridicat-o in anul urmator, in 1331. Stiti care era caracteristica acestei biserici?

Avea Trei Stalpi din piatra.

Cercetatorul Florian Micu-Smarandescu a identificat cu ocazia unor cercetari, in memoria populara din zona Posada, existenta unui schit cu numele… Ghiciti?

Cu numele Trei Lespezi! Doar ca dansul il asaza gresit sub actualul schit Lespezi, pe cand el era de fapt in preajma defileului.

Fix peste 330 de ani de la ridicarea bisericii de catre Basarab I, in anul 1661, se ridica schitul Lespezi pe care azi il stim cu totii. De ce s-a ridicat schitul Lespezi?

Pentru ca acei calugari de la biserica lui Basarab I erau in calea drumului. Basarab  o zidise chiar pe locul luptei cum se spune. Evident ca nu langa apa ci pe o inaltime din apropiere, dar in defileu. Cine stie de cate ori daramasera armatele straine, biserica ridicata in 1331. Ca atare, personalul monahal a gasit un boier care le-a ridicat o alta biserica dincolo de apa Prahovei, intr-o poiana impadurita pe laturi, la adapost. Iar biserica veche a ramas probabil ca monument, ingrijita de cei care aveau grija si de moara.

Arcul cu sageata a fost arma decisiva in aceasta lupta.

In arhive, cu ajutorul unui prieten, am identificat ca ambele biserici erau notate separat.

Unii zic, si e posibil asta, ca Floria vine de la floarea ostirii maghiare cazuta in defileu, loc in care au cazut o multime de nobili. Deci catunul Floria avea o biserica denumita Trei Lespezi. Faceti legatura, nu-i asa, cu cei trei stalpi de piatra ai bisericii lui Basarab I?

Continuarea?

Saptamani de zile am cautat vreo urma de fundatie a acelei biserici care nu mai exista astazi. Despre presupuneri, exercitii de logica, cautari, nu am sa va plictisesc. Pe 6 martie 2016 am gasit fundatia Bisericii. Nici nu o sa va spun despre semnificatia acestei zile in vietile unora care au legatura cu proiectul „Pasi in Timp”. Dar, pe 6 martie se sarbatoreste… „Aflarea Sfintei Cruci”. Un an mai tarziu, un prieten, un cautator specializat prin arhive, avea sa citeasca acea carte, traind emotia descoperirii.

Insa, initial, nu am dorit sa ma bucur prea tare. Poate era altceva. Nici nu aveam cum sa spun cuiva pentru ca ar fi zis ca sunt nebun 🙂 Si nebunul a vazut ca este un covor vegetal langa fundatie, ce acopera niste lespezi. Adica zidurile s-au prabusit in interior.

Colt fundatie. Un singur colt de piatra iesea din pamant. A fost un mare noroc ca am descoperit acest loc.

Daca aveti dubii ca nu am dreptate, va invit sa cititi relatarea regelui maghiar despre acea  lupta. Apoi, imaginati-va defileul din Posada prahoveana, daca il stiti cat de cat, fara… calea ferata. Daca scoateti calea ferata, care este liniara si a taiat versanti, veti obtine o cale cotita cum este descrisa de rege. Descrierea acestuia si peisajele din Cronica Pictata de la Viena similare cu cele de la Posada prahoveana, va vor lamuri suficient. In plus, masurand personal distanta dintre punctele unde se poate inchide cu succes defileul, a reiesit ca incap lejer 15.000 de oameni. Unii istorici militari au cazut in culmea penibilului, calculand cum merg cate 4 soldati in linie nu stiu prin ce defileu, in care o armata nu ar fi avut cum sa intre. Pentru ca nu erau practicanti hipnotizati ci oameni medievali cu instincte. Majoritatea istoricilor au mers pe cai batatorite de altii, pentru ca acei altii erau niste nume in istorie. Si ei fiind prea mici si ca oameni si ca stiinta, au incercat si ei sa mai urce un pic. Practic, nu au scris decat niste carti cu teoriile lor si atat.

Cand mai aveam timp, prin vara si toamna, mai veneam pe la acel loc si mai dadeam din bolovani la o parte. Pana la urma, adunand cele gasite, plus o moneda otomana ce intarea ipoteza mea cu anul daramarii bisericii, am luat legatura cu specialistii in arheologie, gandind eu ca sunt suficiente probe sa vina sa-si faca treaba. Ce s-a intamplat vreti sa stiti?

Spre defileu, jos Posada, departe Podul Oratiilor.

Le arat ce gasisem, discutam, stabilim. Convenim ca nu sunt probe din perioada 1330, nici nu aveau cum sa fie, de vreme ce erau la suprafata, printre bolovani si tinand cont de cate ori se daramase biserica. A ramas sa pun eu toate elementele intr-un studiu si sa-i caut. In poveste apar mai multe institutii ale statului.

Preocupat insa si de soarta unor monumente de pe Valea Prahovei, monumente valoroase pentru identitatea zonei si vazand ca sunt tot felul de actiuni prin care acestea se distrug, si stiind ca inca din anul 2014 solicitasem cu sprijinul primariilor din zona, clasarea acestora… l-am reclamat la Ministerul Culturii pe directorul Directiei de Cultura Prahova. El venea din comunism, cu o alta gandire, nu stiu ce meciuri mai avea cu unii primari de pe aici si nu facuse nimic. Nu stiu ce se intampla si aud ca omul dispare din functie. Ce urmeaza?

Directia de Cultura „descopera” mailul meu referitor la descoperirea din defileul Posadei, mail pe care eu l-am trimis la ei… in urma cu 4 luni de zile. Coincidenta? Nu, deloc! Erau suparati de incidentul cu directorul. Noua directoare face asadar o adresa la IPJ Prahova, unde subliniaza toate prevederile legale incalcate de mine, sugera exact ce trebuie sa faca Politia, amenzi, infractiuni, dosare. Ea nu aflase ca predasem obiectele, si nici probabil, de intalnirile cu alte institutii. Adica nu se ia oricine de don director. Ok…

Fiind oameni cu mintea intreaga pe la Politie, nu m-am trezit noaptea cu cineva pe acasa. M-au chemat si am dovedit cu un dosar intreg, ca exista o corespondenta intre mine si alte autoritati, ca predasem ce gasisem in momentul cand am finalizat acel studiu/carte. Am fost de cateva ori la Politie, va dati seama. Bun! Deci incercand sa faci un lucru bun dai de tot felul de oameni. Nici cum procedasem eu nu era ca la carte, dar tinand legatura cu niste institutii si specialisti, nu vedeam cum incalc legea. Mai ales ca ei nu considerau ceva important. M-am lamurit insa si cu greselile lor si cu ale mele, si cu interpretarea legii si am ales alt drum. Ce drum?

Cartea cu Posada… in ea sunt multe alte povesti si relatari. Din pacate, a fost o editie limitata, pentru specialisti mai ales. Editia a doua nu va mai avea imagini cu situl.

Al meu! Nu am nevoie de nimeni, de niciun specialist si de nicio institutie. Sa se spele pe cap cu potentialul sit pe care nici nu stiu daca s-au dus sa-l vada. Nu am mai calcat pe acolo ca nu vreau. Si cand nu vreau la mine, e nu vreau. Nici de ei nu vreau sa aud. Cata vreme nu incalc nicio lege, ma doare undeva de ei. Eu m-am straduit niste ani, sa caut prin arhive, sa cumpar carti vechi, sa merg prin muzee, sa cheltuiesc bani si sa risipesc timp, pentru a le pune „specialistilor” pe masa un fir serios de urmat. Nimeni cand vine vorba despre acea lupta din 1330 nu poate furniza atatea indicii si probe. Nefiind in bransa cu acesti oameni care sigur au priceput ca totul se leaga, dar s-au trezit cuprinsi de invidii si ca niste parsivi… au iesit cu legea care nu se respecta. Bun, si asa! Probabil pentru alti oameni nu inseamna nimic, ca asa sunt ei, pentru mine cu siguranta inseamna foarte mult. Pentru ca in viata asta sunt cetateni care lasa capul jos si pleaca acasa, cu gandul ca nu se schimba nimic, ca vai de noi, ca sabia de deasupra… Mai sunt si cetateni care lupta pentru ce cred, mai ales cand stiu ca au dreptate. Din prima categorie nu am facut niciodata parte. Ce am facut mai departe?

Moneda otomana

Le-am spus ca voi lua un detector de metale, adica voi fi autorizat sa-l folosesc si voi cauta in toata zona Posadei, unde e legal, mai putin in acel loc cu fundatia. Asta spre primavara, ca vad ca pe aici nu mai vine primavara, ci tot iarna. Le-am zis ca la adevar se ajunge si din alte directii, nu neaparat sapand. Si cand crezi in ce faci, mai este si Dumnezeu in schema, chiar se intampla. Astfel, la ora actuala, sunt identificate fonduri arhivistice, sunt gasite alte piste, alte dovezi documentare care sustin ce am spus de la inceput. In paralel, m-am consultat cu alti arheologi, nu din judetul nostru evident, care au zeci de ani de experienta si cu alti oameni de cultura si… au ramas consternati. Unul dinte acestia, rasfoind cartea spunea, nu mie.., „cand vezi asa ceva, te duci imediat, nu stai…”. Omul acesta in anul in care eu ma nasteam, 1979, publica lucrari si facea tot felul de descoperiri arheologice.

Altii care au vazut cartea cu Posada au inceput din primul moment sa urmareasca alte fire, sa fie sigur ca nu ne scapa ceva. Bomboana pe coliva este, si asta o stiu foarte putini, ca: am implicat o institutie maghiara in aceasta cercetare. Le-am trimis cartea, urmeaza ca ei sa faca alte cercetari pornind de la punctele de plecare din acea carte. Ai nostri nici nu au citit cartea si m-au trimis la Politie. Asa ca am zis sa nu-i mai incurc pe „specialistii” nostri, sa-si vada fiecare de treaba lui. Sunt suficienti cei implicati in noua cercetare si nu sapa nimeni ca nu e nevoie. Se vor face de rusine cand strainii le vor face treaba si va fi suficient.

Ai nostri pana vor incerca doar sa-si imagineze cum arata situl, pana vor discuta cu un proprietar pentru ca o parte din sit este pe terenul acestuia, va dura. Nu au timp, bani, dar pentru reclamatii ca am tinut mai mult decat spune legea o moneda care este 6 lei pe Okazii, au gasit timp. Am inteles ca oamenii acestia nu vor sa aiba de-a face cu cetatenii, ca noi ii incurcam, desi salariile lor sunt platite din banii cetatenilor. Ei descurajeaza orice astfel de actiune, doar ei stiu cel mai bine. Deci, de ce sa ne incurcam unii pe altii? Iar daca este vreo dovada din acea lupta, pe undeva, si nu le-au strans pe toate oamenii lui Basarab si nici nu le-a carat apa, cu siguranta o voi gasi in acest an. Pentru ca stiu unde sa le caut.

Peisaj la Posada

Un prieten si cativa specialisti m-au invitat la Bucuresti, la nu stiu ce conferinta cu arheologi, un fel de ce au mai facut ei in ultimul an, parca! Insa, nu ma vad stand pe langa nu stiu ce nume grele, ca sa ma vada si pe mine nu stiu cine. Nu am stat dupa nimeni niciodata si nici nu o sa ma duc sa ma ating de careva, sa iau un autograf de la nu stiu cine. Astea le pot face oamenii care nu pot sa faca anumite lucruri. Una este ca respecti ce face un om si alta sa ma duc sa-l vad, poate ma baga si pe mine in seama si sa rad pana acasa fericit 🙂 Da-o naibii de treaba! Un prieten spunea ca e bine sa ma duc ca poate ma ajuta vreunul cu o informatie. Eu nu am nevoie sa merg sa ma ajute pentru ca informatia nu o poseda niciunul. Pentru ca daca o avea cineva, o gaseam in cartile lor. Informatii clare despre Posada de la 1330 nu sunt la specialistii in viata pe care-i avem. Din simplul fapt ca nu s-au intalnit cu ea. Ei cu siguranta sunt buni in nu stiu cate, dar nu si pe acest subiect. Care este faza cu detectorul?

Intr-o discutie destul de inamicala, face to face cu un arheolog, acesta mi-a spus ca detectoristii ii duc pe arheologi in alte locuri decat cel initiale. M-am chinuit zile intregi sa inteleg de ce ar face acesti detectoristi asa ceva. Adica de ce sa nu vina arheologul si sa sape ca sa lamureasca problema? Si nu am inteles. Mi s-a parut ca exagereaza arheologul.

Sa stiti ca am inteles pana la urma de ce ar face un detectorist asa ceva. De teama! Pentru ca arheologul il poate reclama la Politie ca a sapat si a facut nu stiu ce pe acolo. Dar omului daca-i suna detectorul, nu poate chema la fiecare sunet un arheolog. Si cauta el. Daca gaseste o moneda cauta mai departe, cat suna detectorul. Se trezeste apoi ca a facut o groapa maricica. Se gandeste apoi ca arheologul poate spune ca doar el este abilitat sa sape si-l reclama la Politie. Prin urmare, un detectorist daca gaseste ceva valoros, cat de bineintentionat poate fi, este bagat in bucluc rapid de cate un specialist. Si asta pentru ca arheologii au o invidie incredibila pe cei cu detectoare si cauta sa descurajeze acest hobby prin orice mijloace. Daca ei te reclama, nu mai indeplinesti conditiile ca sa iti dea statul o recompensa. Deci e multa smecherie in treaba asta. Astfel ca, un detectorist mai prudent ii poate duce pe arheologi in alt loc, in care nu e nimic, de teama unor consecinte. Real, toti au de pierdut. Iata ceva de pe un forum, o sa caut link-ul ca l-am ratacit, despre cum intri usor in bucluc:

Sursa unul dintre forumurile detectoristilor. Exagereaza putin omul acesta, adica nu ti se iau lopetile, cizmele, noroiul 🙂 Dar acesta este cursul evenimentelor daca intri in el. Poti intra in el, la simpla idee a unuia de prin zona culturii si arheologiei.

Eu, fraier, nu mi-am dat seama, desi citisem pe forumuri tot felul de intamplari, cum oameni intelectuali, civilizati, au fost luati pe sus si dusi la politie si apoi prezentati ca braconieri 🙂 doar ca se uitau la un detector langa o plaja. Plus ca in ziare apareau stiri in care erau prezentati ca ultimii infractori. Deci nu e joaca! Mie imi trebuie un detector ca sa nu pierd timpul, intrucat stiu cam pe unde sa caut. Poate sa citeasca oricine cartea, ca e destul de greu sa vezi terenul, sa intelegi niste lucruri. Ideea este ca orice gasesti ca obiect de patrimoniu trebuie sa-l predai la Primarie in 72 ore. L-ai predat, nu ai nicio treaba, nici nu trebuie sa-ti pese ca mai exista directie de cultura, arheologi. Iar treaba cu recompensele… desi e lege, nu prea se aplica.  Nici dupa 3 ani, nu-ti dau banii, pentru ca unii asteapta bani evident, altii nu cer nimic, depinde. Cazul tipului din Horezu care a gasit 55 kg de monede de argint este ilustrativ. I-au spus ani in sir ca tot numara monedele 🙂 Marlani, ce sa le ceri 🙂 Daca retinea o singura moneda il prezentau ca pe un infractor. Omul i-a dat in judecata ca nu respecta legea si ca nu i-au dat 45% din valoarea descoperirii.

Problemele nu sunt doar acestea:

Asa ca, de Florii, v-am introdus in catunul Floria din Posada Prahovei dar si prin descoperiri, detectoristi si hatisurile legii. Sub semnul intrebarii este astazi… adica tot sub semnul meu al intrebarii, daca nu cumva acea casa veche postata intr-un articol anterior, existenta tot in zona fostului catun Floria, a apartinut lui Nicolae Grigorescu. Azi, denumirea de Floria nu mai exista, casele de acolo fac parte din localitatea Posada… care la randul ei, face parte din orasul Comarnic.

Posibila casa a pictorului

Si un link tot despre acest subiect cu Posada:

https://www.historia.ro/sectiune/timp-liber/articol/pe-urmele-bataliei-de-la-posada

Dar si despre aceeasi interpretare ciudata a legii. In articolul de mai jos, veti afla cum un detectorist a donat niste monede unui muzeu. Toti vorbesc de donatie. Treaba este ca nu e vorba de asa ceva. Donezi intotdeauna doar ce iti apartine. Ce este in pamant este al statului. Deci, nu-ti poti insusi si nici dona ce este al statului. Poti renunta la recompensa ca asa vrei si simti. Ce spun ei de donatie, nu are sens. Legea te obliga sa predai ce este de valoare, de patrimoniu, orice moneda dinainte de anul 1900, in 72 de ore de la descoperire. Deci predai, nu donezi. Donezi ceva cand este al tau, ceea ce nu este cazul de fata. Oricum, daca cercetezi problema in detaliu, o sa afli ca rare sunt cazurile in care statul respecta legea si le da recompensele 🙂 Trebuie sa mergi in instanta. In articol, o sa vedeti ca scrie ca statul nu le-a dat banii altora.

http://adevarul.ro/locale/focsani/foto-cautator-comori-pasiunea-unui-tanar-vrancean-descoperit-accele-turcesti-argint-vremea-sultanului-mustafa-iii-lea-1_58e360195ab6550cb8f2d40c/index.html

Aceste articole sunt binevenite, pentru ca se anuleaza acea etichetare a specialistilor, care propaga ideea ca toti care au un detector braconeaza situri. Simplul fapt ca te pozeaza unul umbland cu detectorul in preajma unei cetati, inseamna dosar penal si confiscarea detectorului. In afara de hoti care stiu cum sa vanda ce gasesc pe piata neagra si care folosesc detectoare pentru care nu au autorizatie, ca nu le trebuie evident, nu incalca nimeni in mod constient legea. Cea mai mare parte a detectoristilor sunt autorizati. Ei sunt oameni educati care vor sa participe la gasirea elementelor ce tin de istoria nationala. Este simplu! Dar, cum in cativa ani, detectoristii au predat statului cat au scos din pamant specialistii in 50 de ani, normal ca faci totul ca sa arati ca astia sunt niste hoti de fapt! 🙂

Prin Dobrogea: Constanta (IV)

Ultima parte.

Ultima zi a fost dedicata plimbarii prin Constanta.

dscf3672Statuia lui Ovidiu

dscf3674

dscf3693O latura a Muzeului de Istorie si Arheologie Constanta

dscf3703Muzeul de Istorie

dscf3696Edificiul roman cu mozaic

dscf3704Msocheea Carol

dscf3706

dscf3707

dscf3710Interior

dscf3717

dscf3720

dscf3722Atributele lui Allah

dscf3723Urcand scarile turnului, de unde se vede o panorama deosebita

dscf3730

dscf3732

dscf3734Statuia lui Ovidiu din piata cu acelasi nume

dscf3736

dscf3737Gara maritima Constanta

dscf3738

dscf3739

dscf3740Casa cu lei, aspect

dscf3749Intrarea in Catedrala ortodoxa Sf. Petru si Pavel

dscf3753

dscf3762

dscf3763

dscf3775Moaste ale sfintilor martiri

dscf3779

dscf3792Langa catedrala sunt ruinele fostei cetati Tomis

dscf3855

dscf3784

dscf3785

dscf3788

dscf3790

dscf3797Statuia lui Anghel Saligny

dscf3801Sediul Autoritatii Navale Romane

dscf3805

dscf3813Statuia Reginei Elisabeta

dscf3814

dscf3816

dscf3817Vestitul Cazino, inchis din motive de paragina. Mai pe romaneste, nu s-au inteles la impartitul prazii, spagilor…

dscf3824Acvariul

dscf3827

dscf3829

dscf3831Monument al marinarilor

dscf3836Sculptura lui Oscar Han

dscf3841

dscf3843

dscf3844

dscf3851Turnul genovez

dscf3852Gata, la gara!

La Castelul Iuliei Hasdeu

Un articol K-Turistul, cum imi place sa mai zic, cand ma aplec oarecum superficial asupra unor lucruri; si asta pentru ca au spus altii mult mai bine decat mine niste chestii; si pentru ca unele subiecte nu prea ma pasioneaza… asadar le abordez doar cu o anumita curiozitate, sa vad si eu despre ce este vorba.

La acest muzeu al Iuliei Hasdeu, situat in Campina, am fost cand eram pe la liceu. N-am inteles mai nimic. Pe 14 noiembrie 2015 s-au implinit 146 de ani de la nasterea acestui copil genial, al carui tata a fost cunoscutul Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Intelegeti ca nu vreau sa tin prelegeri pe aici, sa repet ca si cum stiam deja despre tot ce inseamna cele 2 personalitati si castelul lor. Povestea in linii mari o stie, cred, oricine de prin aceasta zona. Iulia Hasdeu a murit la varsta de 19 ani, de TBC, adica in anul 1888, iar parintii sai nu s-au impacat cu aceasta pierdere niciodata. Tatal i-a cladit un castel la Campina, alcatuit dupa niste rigori de inspiratie spiritista, dorind sa se intalneasca si altfel cu fiica sa. Intregul castel este construit in acest sens, spiritul Iuliei patrundea printr-un turn in care se afla o scara interioara, pe care se afla o statuie a Mantuitorului, apoi intra pe o gaura intr-o camera unde se intalnea cu parintii sai. Cam asa este povestea…

1Bogdan Petriceicu Hasdeu, un mare istoric de altfel…

2Castelul de la Campina

iulia hIulia Hasdeu, un copil cu multiple talente

4

Acest muzeu este administrat de niste persoane inimoase, dedicate total, constiente de misiunea lor. Pana si paznicul, un domn pe nume Cristi, poate fi un ghid excelent, intelegand tot ce s-a intamplat la acel castel de-a lungul timpului. Iar directoare este d-na Jenica Tabacu, de vreo 20 de ani „in relatie” cu acest castel, fiind una dintre cele mai cunoscute personalitati culturale prahovene:

20D-na Jenica Tabacu

Pe 14 noiembrie 2015 cei de la muzeu au sarbatorit cei 146 de ani de la nasterea Iuliei Hasdeu. In aceeasi zi, ca o coincidenta, era si ziua unui prieten bun din perioada liceului si nu numai, Florin Istodor. Cu el, cu varul sau George Olescu si cu Mishu Blaga alcatuiam un grup de „istorici” ai liceului. De atunci, dupa cum spune d-l profesor Radu Gheorghe, din 1999-2000 nu a mai avut elevi ca noi. Impreuna cu Florin am facut multe excursii pe munte in acea perioada, cu el am trecut prima oara pe la confluenta vailor Cerbului si Morarului, cu el am urcat ambele vai, pe firul apei, cu el am fost la Omu, pe Obarsia Ialomitei… bine, alaturi de Razvan, George, Miki Kelemen, Marius EuroTuristul, mai faceam si alte expeditii. Faine vremuri! Intr-o zi, in perioada facultatii, prin 2000 si un pic, Florin si-a lasat chitara unei colege si de atunci nimeni nu a mai auzit de el. Noi ne propusesem cand vom fi mai mari 🙂 sa mergem in Peru… pasionati de cultura inca, Cuzco, Machu Pichu, sau ultimul rege Atahualpa. El isi dorea cel mai mult, probabil acolo s-a si dus. Deci i-am zis la multi ani, in gand.

Evenimentul de la muzeul Iuliei Hasdeu s-a desfasurat in parcul din spatele castelului.

15Locul evenimentului

Iata si ce mai este prin parc:

10Expozitia „Copiii Soarelui”… si incasii se considerau fii ai Soarelui

11

12

13

14Vedem si Romania Mare

Sa ne apropiem insa si de eveniment. Acesta a avut loc intre castel, casa in care a murit Bogdan Petriceicu Hasdeu si parc:

16Aici a murit B.P.Hasdeu

8

9

17Din pacate, nu se viziteaza aceasta portiune a castelului pentru ca ar fi in reparatii. Eu unul nu mi-am dat seama ce reparatii se fac, ca nu am vazut ceva care sa-mi induca aceasta idee 🙂

23Printre altele, d-na Jenica Tabacu a spus ca dupa o munca intensa, a reusit, alaturi de alti colegi, sa adune epistolele Iuliei Hasdeu catre tatal sau, intr-o carte.

epsitoleCartea

Apoi, au luat cuvantul si cativa invitati:

18Prof. dr. I. Oprisan, editorul cartii, a citit despre conceptul de „Materie Magica”, de pe vreo 15 pagini. A citit vreo 30 de minute, frumos, nu zic, dar noroc ca era soare, bine, si ciripit de pasarele. Toata ziua am avut in cap numai materie magica.

19Prof. Dr. Stancu Ilin a vorbit si dansul despre Caragiale, Moliere, presarand accente umoristice. A fost si dansul beneficiarul a vreo 10 pagini, cred.

22Prof. dr. Crina Bocsan, dansa a vorbit despre epistolele Iuliei, traduse din franceza in romana. Nu a vorbit chiar asa de mult 🙂

Apreciez faptul ca acesti oameni de cultura si-au scris de mana discursurile, nu le-au copiat de undeva… adica este frumos sa constati ca mai sunt astfel de oameni dedicati. Sa nu care cumva sa se inteleaga ca eu am stat cuminte sa ascult. Doamne, cat m-am mai foit pe scaun 🙂 Mie imi place cultura, imi plac astfel de evenimente, dar asa, cu portia…

La discursuri s-a incadrat cu brio si d-na Monica Davidescu, actrita de la Teatrul National din Bucuresti. Tot vedeam eu ca pune semne multiple la carte… si asteptarile nu mi-au fost inselate. Prea statea ea cuminte, draguta, in banca ei 🙂

24Avea nu stiu cate semne la carte, a citit si dansa vreo 20 minute. Cum ma luase o foame groaznica, dupa ce a terminat si urma o festivitate de premiere a unor copii talentati in poezie, m-am retras la umbra unui copac… pentru pranz. E clar ca trecuse ora pranzului si cum nu mancasem de dimineata…

Apoi, dupa ce am mancat si am impacat cultura (superioritatea) cu mancarea (primitivismul), am pornit la vizitarea castelului:

25Castelul este monument istoric. Demn de subliniat ca doar pe la Sinaia am vazut acest simbol obligatoriu, nu peste tot, dar este singurul loc din Valea Prahovei unde am vazut…

3Pe aici era intrarea principala in castel, azi se intra pe alta usa, prin dreapta. Vedeti si blazonul familiei Hasdeu.

5

7Aici sunt vreo 7 nume, cel mai de sus este al Iuliei… cica Iulia i le-a soptit tatalui ei. Na, trebuie sa fie o explicatie, nu? 🙂

Precum si legile de mai jos:

26

27

28Pe acolo am intrat

6Tarife

Inainte de a intra, am pozat si doi sfincsi feminini. Iata unul mai jos:

sfinx femininFiecare Sfinx sta langa o tabela cu legi

Acum cateva poze de prin muzeu:

hasdeuCel care a ridicat castelul

concertAlina Gabriela Danciu la harpa si Cristina Raducan la flaut… intr-un mic concert.

scenaMoartea Iuliei Hasdeu cum si-a imaginat-o tatal ei

spiritCalea de comunicare intre tata si fiica

29Si am plecat… deci, ati inteles, merita sa vedeti ce este cu acest castel…

Prin Ploiesti

Trebuia sa ajung pe la IPJ, pe la Muzeul de Istorie, pe la mormantul mamei mele… S-au adunat toate, intr-o zi.

1Aici eram in tren, in gara Sinaia, se observa ca aparatul meu foto este cu o ora in urma 🙂 Il tin asa pana la anul :))

2Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena si Sf. Stelian. Am trecut pe langa ea cu gandul sa intru la intoarcere

3

4Biserica din centru, sau catedrala Sf. Ioan Botezatorul. Eu m-am uitat la schela turnului

5

6

7

8Muzeul Judetean de Istorie

9

10Biserica Maica Precista, tot asa, a ramas sa intru tot la intoarcere, numai ca era inchis cand m-am intors

11La cimitirul de pe Mihai Bravu

12Eu trebuia sa curat pe la mormant, sa aranjez si cioara statea asa, la privit si carait

13

14Biserica din cimitir

15Cimitirul este foarte mare

16Cladirea veche a celor de la Electrica

17Reparatii la biserica Maica Precista

18

19

20Era inchis

21

22Tribunalul

23Prefectura

24

25

26Mijloc de transport in comun

27La Hale, un fel de complex cu orice…mirosul este insa ingrozitor cand intri

28

29La prima biserica am gasit insa deschis…pentru curatenie 🙂 dar am intrat

30

31Pisania veche

32

Urmeaza doua imagini ce mi-au placut foarte mult. Ingerii suna „trezirea” si mortii ies din morminte pentru Judecata

33

34

35

36

37Mersul trenurilor in gara Ploiesti Vest

38Nota istorica! Ceasul vechi de la gara Ploiesti Vest

39Asteptand trenul de 15:22, adica peste cam 23 minute 🙂

A fost o zi plina! 🙂 Si maine va fi la fel!

Un articol interesant veti gasi maine pe blogul Comunitatea Bucegilor! 😉 Se refera la intalnirile cu reprezentantii unor institutii cu atributii in Parcul Natural Bucegi!

Pietrele de pe Platoul Bucegilor – 2000 m altitudine

Roci ar parea mai stiintific, dar sa fie asa pe intelesul tuturor. Pentru multi? … Pietre toate! 🙂

Am sa trec peste introducerea cunoscuta „cum mergeam eu, noi”…etc, pentru ca acela va fi alt post.

Acum doar pietre, cu rugamintea prietenului Alexandru, daca poate si este ceva interesant, sa ne mai ajute cu explicatii!

O piatra destul de usoara ca greutate, eroziunea a facut sa arate ca o sita

Un „artefact” diluvian

De aproape, parea o mica statuie sculptata, avea in jur de 5 kg. Va trebui sa o pozez mai detaliat si o sa prezint din toate unghiurile. Este o capodopera…are si un ochi. Zacea pe jumatate ingropata…palaria de jur-imprejur este perfecta

Harta la scara milenara

Albie pluviala, de torent, la 2000 m altitudine

Jder de piatra…urme

Apa a sapat…va imaginati in cate mii de ani s-a adancit astfel.

O ciuperca uscata adusa de vant…langa ceva ce pare o calcedonie albastra, mare, de nemiscat

La un moment dat, prietenii nu stiau unde ma aflu…eu pot fi localizat in orice colt al muntelui

Le-am semnalizat ca totul este in regula si au plecat 😉

Mai departe prin aceeasi zona pitoreasca…acesta va fi incepand de la anul un traseu turistic tematic

Observati ca la tot pasul este nisip fin

Si timpul le-a albit oasele…

Cat de frumoasa este…Poate nu ar fi rau sa facem un muzeu al pietrelor din Bucegi la Busteni. Tot spunea primarul ca face un Centru de vizitare al Parcului Natural…bine, lor le sta mai bine in natura, dar de acolo de unde sunt cu zecile poate fi luata una…drept material didactic. Sa se mai educe unii, altii…

Dupa curba alte surprize… orice curba este o pagina de istorie, versantul opus stancii erodate s-a inierbat in timp, precipitatiile au fost destul de reduse, se poate face si un calcul ce volum de apa curge pe aici

Un Diluvian 🙂

Arta naturala

„Pistrui”-intruziuni

Mai si coboram denivelarile

Se mai ghicea dincolo de curba o alta saritoare…era una de circa 6-7 metri inaltime

Martori imprimati pe vecie…comparativ cu scara umana

A fost un „mic” material despre geologia Bucegilor…adica doar a Platoului, ca mai sunt si alte tipuri de roci. Mai adaug astfel ceva minor 🙂 la istoria acestui munte 🙂

Sa deschidem o alta pagina din istoria Bucegilor

Astazi, o zi obisnuita. Asa parea. Numai ca… 🙂

Plecăm… 2 pe colo, altii pe dincolo, fiecare cu treburile sale. Deci unii pe la Cota 2000, altii pe Valea Bogdan, noi pe Jepi, iar cate unii 😉 la examene.

Eu ultimul din grupul de azi. De ce ultimul? Pentru ca avea cine sa vorbeasca in faţă…eram pe ganduri, mai ma opream pentru o imagine…in ritmul acesta nu mai ajungeam sus.

Trec ceilalti peste busteanul din imagine, ce bara poteca, ajung si eu si mi se opreste privirea pe el. Ii chem si pe ceilalti, si ca orasenii :)) poze dupa poze. Acele zgarieturi de pe scoarta sunt produse de ghearele ursului. Cand a trecut, s-a sprijinit…si amprenta i-a ramas.

Si urcam, nici prea repede, nici prea incet…din cand in cand mai eram intrebat cate ceva…eu da, da, asa este, era perfect :))

O poza, o vorba. Stiti, sunt cate unii care spun dupa ce au mers prin Bucegi de cateva ori ca gata, nu mai ai ce sa vezi. Eu merg de mic, nici acum nu cunosc mai mult de 70% din cei 300 kmp cat are Parcul Natural Bucegi. De vazut ai multe de vazut, important este ce vrei si cu cine vrei sa vezi…

In timp, am gasit tot felul de chestii prin Bucegi: pesteri, fosile, specii rare de flora si fauna, urme arheologice, vestigii, picturi, izvoare de apa pura asemenea celor de la 7 izvoare Scropoasa, multe alte lucruri. Le-am notat, luat, inchis, dat cu GPS-ul pentru cand va fi sa fie. Nu va fi inseamna ca nu va fi.

Majoritatea „descoperirilor” 😉 le-am facut pe baza unor legende, pe baza unui singur cuvant cateodata, in functie de roci, etc… cand am un fir, incep…si lucrez in timp pentru a nu fi subiectiv. Astfel ca pentru un subiect…trec si cativa ani. Si interesul este ca in prima zi. Cand se aduna suficiente informatii pentru o concluzie urmeaza iesiri mai dese in teren.

De vreo 2 ani, ca exemplu, am eu „un filing” cum zice si scrie un prieten. Undeva in Bucegi poate fi o rezervatie paleontologica…dar subiectul este anevoios, trebuie timp, sapaturi…poate il lamuresc in urmatorii 10 ani. Cu o cunostinta virtuala din U.S. am refacut acea zona…cum ar fi fost in urma, in vremuri imemoriale. Va amintiti poate acele cochilii de melci Turitella parca, gasite anul trecut la cativa metri adancime…

Sa revin la ziua de astazi. Mergeam! Si mie imi vin asa idei spontane. Ma opresc, ma uit la un fir de vale si ma trezesc vorbind: „Sa mergem pe aici? Ce ziceti?” Adica era ceva de genul, de ce sa mergem pe trotuar cand am putea merge pe mijlocul soselei. Apoi a fost ca in filmele de comedie: „dupa el, dupa noi…” :)))

La nici doua minute iar eram ultimul, de caruta…preocupat sa fac niste poze. In poza de sus se vede poteca pe care tocmai o parasisem. Fara o ratiune…aveam „un filing” :))))

Si am ajuns la un stalp de funicular…ridicat in urma cu mai bine de 100 ani. Ati vazut pe unde am urcat. Va vine sa credeti ca pe acolo in urma cu un secol, oamenii urcau tragand dupa ei fiarele din imagine, ciment, pietris, apa, sa ridice acest stalp?

Sub coordonarea fratilor Schiell, in urma cu 100 ani, Busteniul a inceput sa se dezvolte. Acesti intreprinzatori originari din orasul Rasnov au ridicat in anul 1882 Fabrica de Hartie din oras, demolata cu buldozerele in anul 2012. Ca sa nu se atinga de padurile orasului, acesti oameni au construit una dintre cele mai mari instalatii de transport lemn din Europa. Stalpul din imagine era doar unul dintre alte zeci. Funicularul aducea lemne din Valea Brateiului, afluent al raului Ialomita, peste Platoul Bucegilor, la Busteni, in Valea Prahovei. Deci lemnul pentru Fabrica de Hartie era adus de la 16 km si asta acum circa 100 de ani.

Va imaginati ca astazi, nimeni nu ar gandi asa ceva ci ar fi pus la pamant toate padurile din jurul orasului. Chiar si fara Fabrica de Hartie padurile Busteniului sunt taiate de 20 ani, sistematic, de tot felul de intreprinzatori in colaborare cu factori abilitati sa protejeze mediul.

Fara voie am ajuns in traseul funicularului. Nu cred ca a fotografiat cineva, vreodata, acesti stalpi mici. Nici nu mi-as fi imaginat ca uriasul funicular avea si stalpi asa mici…este dificil sa urci la ei, traversezi destule suprafete inclinate. Dar dupa descoperirea primului stalp, care nu este vizibil decat cu un binoclu din Busteni, toti participantii erau entuziasmati.

Culoarul funicularului…printre pereti de stanca. Stalpii au infruntat vitregiile naturii si furia comunista. Tot ce era facut de catre „dusmanii poporului” trebuia insusit, transformat sau distrus. De aceea, pe Platoul Bucegilor nu se mai regasesc stalpii funicularului. Acestia au fost taiati si luati in perioada comunista.

Una dintre rotile de pe  stalpi, pe la 1800 m altitudine . O raritate cum de s-au pastrat pana acum si nu le-a aruncat cineva in prapastie. Inseamna ca nu au trecut foarte multi pe aici…este si greu de distins prin vegetatie traseul funicularului. Cu siguranta, cand era functional, nu erau copaci pe margine…

Am ajuns la un alt stalp 🙂 Surpriza, aici era o roata originala, chiar pe stalp. Cine stie, in urma cu cate decenii, cineva a scos-o din locul ei in urma unui ordin si in loc sa o arunce pur si simplu ca romanul 😉 , a pus-o frumos, langa!

Repede pe stalp sa facem poze si sa vedem cat este de grea 🙂 Tot ca romanii :)) …palaria difera :))) Era randul meu acum 😉

Nu parea prea grea 😉 Destul de lata, peste 20 kg…

La carma, daca vrei sa-ti ramana pe maini „urmele istoriei” faci si „sacrificii” din acestea :))

As fi luat-o eu acasa, dar as fi ajuns dupa vreo 2 zile :))

Gata, ajunge, altul la rand… ramane pentru data (a)viitoare. Poate coboram o data pe aici si pana atunci imi vine vreo idee cum sa o transport.

Partea buna este ca nu a cazut nimeni cu ea de pe stalp :))

Ati urmarit asadar o alta pagina din istoria Bucegilor, azi am fost prima data prin acel loc, nici nu aveam habar de el…este bine ca stiu acum.

Spunea un amic sa nu postez poza cu roata ca poate se duce cineva si o ia de acolo. Neverosimil gand…cine si cati ar fi in stare de asa ceva? Asadar, vreau sa iau cele doua roti, pe una o „reconditionez”, pe cealalta nu! Si cand vor deschide la Busteni, muzeul Parcului Natural Bucegi ma duc si le donez!

Trebuie sa inchei cu o mentiune ornitologica 🙂 Am ajuns prin multe locuri din Bucegi astazi, prin toate acestea, intre 1600 si 1900 m altitudine, tot canta cucul. Stiam ca gata, perioada de chemare s-a incheiat, dar uite ca nu, cantau intr-o veselie!