Traseul turistic: Telecabina Pestera – Muntele Doamnele – Drumul Granicerilor – Valea Horoabei – Pestera

Un traseu prin Parcul Natural Bucegi…

Startul era de la telecabina Pestera. Initial am trecut cu masina pe langa lacul Bolboci:

Podul cu Florile oglindit in apele lacului Bolboci

Cabana Bolboci

Nu, nu functiona. o tineau asa. Era marti si aveau revizie pana la 10:30, ca asa este programul. Cu toate acestea, in geam era pusa o hartie cu scris de mana, ca la 12 o vor pune in functiune. Asa ca turistii care ajungeau, fie se intorceau la Pestera Ialomitei, fie porneau pe jos spre Babele.

Muntele Doamnele si zona pe unde urca traseul turistic marcat cu punct rosu.

Imagine spre Obarsia Ialomitei

Cascada Doamnei, monument natural

Natura virgina

In alte timpuri, astfel de arbori se numerotau pentru ca sunt foarte rari.

Perete de stanca

Mecetul Turcesc, alt monument natural

In varful stancii, flori

Se vede jos un stalp. De la acesta, abia mai sus se vede poteca marcata. De la stalp mai pleaca o poteca insa nemarcata, spre dreapta cum se priveste poza… trebuie putina atentie.

Stanca

Coltul Doamnei, in stanga

Tarcul oilor

Flori de colt abia deschise

Vedere de pe muntele Doamnele pana la lacul Bolboci, peste zona Pestera-Padina

🙂

Un buchet prin care se regaseste si o planta numita popular busuioc salbatic.

Un buchet adevarat de flori de colt 🙂

Cascada Obarsiei Ialomitei mereu impunatoare

Atentie, daca veti folosi traseul marcat cu triunghi rosu ce strabate Valea Doamnele. Exista o stana de oi chiar langa traseul turistic.

Traseul turistic ce urca de la Pestera la Vf. Omu. In vederile vechi, langa stanca de jos era un bolovan imens care pana la urma s-a erodat si a cazut prin jnepeni.

Sfinxul din Bucegi, vedere de pe culmea muntelui Doamnele

Din Drumul Granicerilor privire peste Valea Gaura spre muntele Scara

Am stat de cateva ori pe acel pod de piatra

Se vedeau niste animale pe muntele Scara

Erau 4 magari

Poiana Gutanului vazuta din preajma Drumului Granicerilor. Acest drum, azi traseu turistic marcat cu banda rosie, nu este chiar un drum propriu-zis, ci o poteca lata pe care patrulau in trecut granicerii romani si austro-ungari. Azi traseul turistic leaga Vf. Omu de zona Padina.

Refugiul din Saua Batrana

Pe astfel de portiuni ale Drumului Granicerilor se poate merge in picioarele goale 🙂

Din traseul turistic am coborat direct in Valea Horoabei, ca sa intram pe drumul de pamant si piatra ce leaga Valea Horoabei de Valea Ialomitei. Aceasta portiune de traseu din Drumul Granicerilor-Valea Horoabei-Valea Ialomitei ar trebui marcata turistic. O sa fac o propunere.

Cabana Diana cu verde si o noua constructie. Ne uitam dupa masina parcata 🙂

Hotelul Pestera, in mod sigur cea mai buna unitate turistica din Parcul Natural Bucegi, din mai multe puncte de vedere.

Lacuri in apropiere de Cheile Ursilor

Parca e plin de viata muntele cu atatea animale

Prea erau frumosi acesti cai, sa mai tin cont si de soare 🙂

Cam asta a fost, o excursie de vreo 6 ore lejera…

Deasupra Transilvaniei, pe Vf. Postavaru… si de la varf pana la gara Brasov

Am mai fost pe varful acesta, acum vreun an sau doi, intr-o drumetie care nu mi-a placut, in legatura cu o „lectie de geografie”. Cica eram eu cu capsa pusa 🙂 Timpul a trecut si iata-ne din nou pe antropizatul Postavaru.

Obiectivul a fost unul serios, poze de pe varf.

Gentiana lutea, monument al naturii

Perete stancos si valea care iese in zona Timisul de Jos.

Metro si Selgros, aflate la intrare in Brasov, vazute de pe Postavaru.

Prin ceata, se vedea stana de pe Piatra Mare. Vreo 2 ore, vf. Postavaru a fost in ceata… asa ca am asteptat.

Poiana lui Manole de la Timisul de Sus… mereu ii zic poiana lui Iocan, nu stiu de ce, mi s-a setat ceva gresit 🙂 Maine iar ii zic asa 🙂

Municipiul Sacele. Mi s-a parut mereu nesfarsita aceasta urbe. Imagine de pe varful Postavaru, cu un gand catre Iulica 🙂

O multime de biserici presarate… vreo 5 asa, la prima vedere.

Gara Timisul de Sus

Cu sageata galbena este indicata aproximativ fosta granita; in departare continua Romania pana la 1918. Se vede si gara Predeal. La Predeal a coborat din tren Ionel I.C. Bratianu cu tratatul international prin care se recunosteau granitele Romaniei Mari. Coborase din tren pentru a merge spre Bucuresti cu masina, pentru ca alti romani organizasera o manifestatie de protest la Gara de Nord. Socante raman cuvintele lui I.G.Duca:

„Mi-a fost dat astfel să asist la acest spectacol de neînchipuit; omul care înfăptuise visul secular al neamului, omul care aducea în geanta lui tratatul internaţional care recunoştea graniţele României întregite străbătând satele şi oraşele ca un simplu turist, fără o recepţie, fără o aclamaţie, fără un arc de triumf şi intrând în capitala României Mari neobservat de nimeni, ca şi cel din urmă anonim. El, învingătorul se întorcea ca un învins”.

Ca de obicei, cei mai mari dusmani ai tarii am fost noi insine!

Cu sageata verde amplasamentul Monumentului Poetului Erou Mihail Saulescu, cazut chiar in acel loc, in luptele pentru apararea Predealului din toamna lui 1916. A murit privind spre Transilvania, acum privim noi din Transilvania spre el.

Predealul la intersectie de munti si paduri

Manastirea Catolica „Congregatio Jesu” de la Timisul de Sus, semnalizata cu sageata galbena.

De la vf. Postavaru

Taieri la ras la Timisul de Sus

Magura Codlei departe

Spre varful Postavaru

Varful Postavaru (1799 m)

Branca ursului… dar cand ai doi baieti, nu-ti pui problema

Ultimele constructii, de la iesire din Predeal, adica la Malul Ursului cum ii spune 🙂

Lacul artificial din Poiana Ruia, jos Poiana Brasov si pana hat-departe

Se vede un lac sau un curs de apa, trebuie sa ma uit cu Google ce este. O fi cursul Barsei.

Centrul Predealului si zona garii

Crucea de pe Caraiman vazuta de pe varful Postavaru

Ce ne invata specialistii, sfaturi intalnire om-urs

Ma intreb daca din aceasta poveste frumoasa s-a si pus in practica vreun punct?!

Covor de clopotei

De la varful Postavaru, am urmat drumul spre Poiana Brasov. Din Poiana, am luat drumul vechi al Poienii inchis circulatiei auto si am iesit aproape de Pietrele lui Solomon. Am traversat cartierul Schei si tot asa… pana la gara Brasov. Peste 15 minute sosea trenul spre casa. Lucrurile s-au legat perfect 🙂

Cladirea fostei mori de langa Pietrele lui Solomon

Medalion cu regele maghiar Solomon. Un reper istoric pe care sa speram ca-l vor salva institutiile abilitate. Consiliul Judetean mi-a trimis o adresa prin care au cerut parerea celor de la Directia pentru Cultura…

Turnul Bisericii Sf. Treime din Scheii Brasovului, un loc de mare incarcatura religioasa

Biserica Romaneasca „Sf. Nicolae”, un reper secular in care sunt pictati Mihai Viteazul, Regele Ferdinand I si Regina Maria.

Muzeul Bisericilor Fortificate… cred ca e deschis de curand, pentru ca nu stiam de el. Orice initiativa culturala este binevenita intr-o societate ce tinde spre analfabetizare.

Program la Muzeul Bisericilor Fortificate

Si la final, o panorama cu dedicatie:

Vedere de la Sacele si pana la Predeal, in centru fiind muntele Piatra Mare

O minune a naturii si un exemplu de civilizatie: Platoul Pietrei Mari

Uneori, lucrurile se petrec pe neasteptate si momentul te surprinde initial, pentru ca apoi sa iasa totul cum trebuie 🙂 Am ajuns pe platoul muntelui Piatra Mare, acum cateva zile. Muntele acesta, unul dintre cei 4 munti care inconjoara statiunea Predeal, este si el sit Natura 2000. La taierile din satelit postate de Facebook, nu ai zice ca este. Una este sa exploatezi ca la carte, si alta sa chelesti versanti cum am vazut pe la Timisul de Sus. Bine, si treaba asta este legala, pentru ca poarta numele de „taieri in parchete mici”. La ras se pot taia 2 hectare… dar este cu dus si intors chestia aceasta. Daca in acte scrii ca inclinatia versantului are o anumita valoare, poti taia. In teren, e posibil ca inclinatia versantului sa fie alta, si sa nu ai voie de fapt, sa tai. Asta se observa doar daca este cineva preocupat…

Iata insa cateva cadre montane care dau un suflu nou realitatii omenesti 🙂

In centrul Platoului este cabana Piatra Mare… o constructie mica dar primitoare.

Tot felul de frumuseti sunt inghesuite prin acest loc.

Brasovul il ai la picioare

Nu departe de cabana, sunt locuri perfecte de amplasat corturile.

Cu masina pe aici, nu cred ca se va ajunge in urmatorii 50 de ani.

Intr-o zi de week-end, platoul abunda de oameni, mai ales daca se anunta vremea buna.

Cu toate acestea, nu vezi un gunoi, un pet, un ambalaj, nimic.

Mai multe puncte de belvedere… acestea sunt perfecte pentru servirea mesei. Totul este sa ajungi primul.

Pe fiecare stanca se afla cate un grup de iubitori ai muntelui.

Prima stanca

A doua stanca

Monumente naturale care supravietuiesc in principal, pentru ca nu oricine poate ajunge prin aceste locuri.

Ruinele fostei cabane de pe Piatra Mare.

Prima cabana de pe Piatra Mare a aparut inainte de 1900.

In interiorul cabanei sunt tot felul de amintiri, este recreat un cadru istoric, cu imagini si obiecte de demult.

Cabana fiind mica, sunt cazati in primul rand cei care fac rezervare.

O schita cu traseele se afla in apropierea cabanei.

Dar, o chestie cu adevarat frumoasa, pe care nu o veti vedea niciodata in Bucegi de exemplu, din „ratiuni” evidente 😉 este amenajarea unui izvor nu departe de cabana si semnalizarea acestuia cum se cuvine.

Adica, prin acest munte unii se gandesc si la altii, spre deosebire de anumite locatii turistice unde nu ai incotro si trebuie sa cumperi de la acestea. Nu o sa vezi in Bucegi, un indicator pus la o cabana, care sa te indrume spre un izvor. Ideea este de a consuma de la cabana, ce sa-ti iei tu apa din padure :))

La Piatra Mare, lucrurile sunt altfel:

Spre izvor

Nu as fi bagat prea tare de seama, daca nu as fi auzit un turist ca intreaba pe cineva de la cabana, unde gaseste apa. Si acela i-a raspuns din bucatarie sa urmareasca marcajul ca izvorul e aproape. In Bucegi nu am auzit niciodata un astfel de sfat 🙂

Vreo 5 magarusi folositi la transportul celor utile pe la cabana, zburdau liberi printre floricele si oameni 🙂 Zici ca ai nimerit cine stie pe unde si te uiti asa, cum acest platou impleteste oameni si natura.

Poze cand plecam, oamenii apareau de pe diverse trasee. Mai toti treceau si pe la cabana sa comande cate ceva.

Pana si indicator spre o toaleta aveau 🙂

Da, si sunt si jnepeni pe acest munte. Cineva ma intrebase mai demult.

Asadar… e foarte frumos si pe aici, de stat pe iarba cu orele. Trebuie sa ajungi pe aici undeva pe la 9 dimineata si sa cobori pe la ora 16. Sa fie si zi frumoasa… sa ai timp sa simti ca ai stat in natura.

„Nemaifiind” terenuri degradate, au ales sa impadureasca poienile din mijlocul padurii!

Mai bifam o „actiune de protectie a mediului” in zona Bucegilor. Stiti ca in Bucegi, ca de altfel in multe alte arii protejate din tara aceasta, lucrurile stau invers. Orice actiune negativa este de fapt una pozitiva dupa mintile unora, si orice minciuna este de fapt un lucru bun, doar ca unii cica nu-si dau seama.

Anul trecut, au plantat iubitori ai naturii, molizi pe marginea DJ 713, in special la gol alpin, in zona Vanturis si la Piatra Arsa. Si, din sute de puieti, unul singur nu s-a prins. Ce se deduce din aceasta? Ca si-a batut cineva joc de ei, invatandu-i alte reguli ale naturii. Sunt mii de locuri ce pot fi impadurite in tara aceasta si tu vii sa impaduresti in varful muntelui! Eu de ani de zile nu mai cred in actiunile acestea ale unor ONG-uri de mediu chipurile, si le abordez asa, circumspect. Sunt pline de tineri care iubesc natura la modul pueril, dezorganizat, usor de manipulat. Iei rucsacul in spate, o cazma in mana si gata ai plecat sa faci bine natura. Mai cotizezi cumparand un poster, un ursulet, un tricou si te-ai implicat 🙂 Cui ai facut bine, chiar nu stiu…

Pai, daca nu mai sunt copaci sa ne arati si noua, nu mai sunt nici paduri. Ce taieri ilegale sa mai raportezi? Cand pui un astfel de afis in garile din Valea Prahovei, mie mi se pare penibilul dus la extrem. Poate tu, autor de afis nu sti cum arata un copac, dar eu din orice gara de pe aici, vad mii si mii de copaci. Cum sa iei in serios, asemenea bufonarie…

Nu i-a amendat nimeni pe acei tineri care au impadurit pe langa DJ 713, cu toate ca era o actiune ilegala sa impaduresti pajisti montane. Niste copii adusi cine stie de unde, care credeau ca iubesc natura. Ce sa le faci?!

La fel ca si cu cainii care umbla prin padure si pe munte, fara stapan. Ce sa le faci? Daca-i impusti, cum spune legea, ei fiind in fondurile cinegetice, nu te mai spala nicio apa. O data se rascoala Facebook-ul si lumea iubitoare de caini incepe sa injure 🙂 Daca le arati ca au mancat o caprioara, nu e cine stie ce, sigur e vreun accident sau vreo inscenare. Si cu ursii la fel. Nu e deloc asa cum credem, ca noi avem ursi si alte tari europene nu mai au, deci ce binecuvantati suntem. Daca e sa te informezi, afli ca tarile acestea intentionat „i-au eradicat”, sa se plimbe omul linistit, sa creasca oi etc. De aceea nu vor sa le dam ursii nostri care sunt prea multi. Nu-i vor nici pe degeaba! Dar e foarte greu sa-i faci pe romanasii nostri cu mintea plina de superstitii si prostii seculare, sa inteleaga unele realitati.

Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi nu s-au confruntat deocamdata cu defrisarile de anvergura. S-au mai taiat evident arbori legal si ilegal, dar nu a taiat nimeni versanti intregi, sa zici ca gata, ai ditamai dezastrul ecologic. Dimpotriva, din Parcul Natural Bucegi, o mare pepiniera naturala, poti extrage anual 20.000 de puieti din diferite specii lemnoase, fara nicio problema. Cum sunt betele de chibrit intr-o cutie, asa cresc molizii, brazii, fagii. Daca ar fi rariti de mici, nu s-ar mai sufoca unul pe altul, si din cinci ar trai toti. Nu unul sau doi.

In fine, starea de prostie ecologica convine atator interese personale. Grav este ca aceste interese personale nu tin cont de faptul ca societatea evolueaza gresit. Gresit sau cum o fi nu conteaza, banul sa curga. Pot muri nu stiu cati oameni, nu conteaza pentru ca in calcul este luat doar profitul. Macar daca ar fi prostita lumea frumos, ca oamenii au nevoie sa creada in ceva mereu. Sa fie frumos, sa fie cel mai cel din lume, buricul pamantului…

Cum treceam eu prin Muchia Lunga-Saua Grecului, acum cateva zile, vad o actiune noua de „refacere a mediului”. Ma opresc si imi zic: „Dumnezeule Mare, astia au trecut si pe aici!” O aruncatura de bat mai incolo, cum te duci spre cabana Diham Phoenix, este o taiere la ras, despre care am mai scris. Si desi era obligatoriu, nu a facut nimeni impadurire. Acolo unde trebuia, nu s-a gandit nimeni sa impadureasca. Sa ne intrebam de ce oare se impadureste acolo unde nu trebuie, in loc sa se faca impadurirea terenurilor degradate?

De la distanta zici ca au ramat nu stiu ce animale. De fapt, a bagat omul cazmaua de vreo 4 ori, a dat pamantul la o parte si gata. A plantat un lastar si a lasat pamantul asa. Tot ce vedeti in imagine, ma refer la poiana, este plantat cu puieti de molid, lastari de fag, paltin. Prin poienile acestea mai ies caprioare, cerbi, ursi, tot felul de animale, fiind singurele pajisti ale zonei. Si cineva le-a impadurit.

Pana hat-departe

Toata poiana e plina de puieti si lastari

Adio priveliste spre Costila si Morar peste niste ani.

Gunoaie si sfori de la actiunea de salvare a naturii sunt peste tot.

Cam aceasta este zona care a fost impadurita, ce am vazut la prima vedere. Ca ma gandesc ca astia au plantat pana dincolo de Vf. Grecului. Asa cum se vede, in mijlocul padurii erau niste poieni si cineva le-a umplut cu puieti.

Multi veti zice ca e perfect. Ca la cat s-a taiat in tara asta, macar sa se si impadureasca. Sunt de acord si eu, dar doar acolo unde s-a taiat si se impune. Nu impaduresti unde nu trebuie. Sunt de impadurit margini de drumuri nationale, judetene ce traverseaza prin campie, atatia versanti dezgoliti, atatea terenuri degradate. Cand te bagi prin padure sa impaduresti, ceva nu e in regula pe multe planuri 😉

Actiunea aceasta s-a derulat pe raza judetelor Prahova si Brasov, pentru ca limita intre judete trece chiar prin Saua Grecului. Evident, stalpul cu indicatoare turistice din Sa nu mai exista.  Un turist care nu a mai fost pe acolo, habar nu are pe unde este traseul ce coboara spre Azuga. Dar, intr-o discutie cu d-l Daniel Banu, seful Salvamontului Prahova, dansul mi-a spus ca se va rezolva aceasta problema.

In mod sigur atat in cadrul sitului Natura 2000 Bucegi cat si la Registrul Agricol, acele poieni ce au fost impadurite, au un alt statut pe care nu-l schimbi asa, cand si cum vrei. Am anuntat administratiile locale din Predeal, Azuga si Busteni de aceasta actiune. Pentru ca nu este o actiune cu impact pozitiv asupra mediului cat am vrea sa credem. Pentru fauna si pentru comunitatile locale nu este. Conteaza pentru palmaresul cuiva, probabil!

De la Bolboci si pana la Obarsia Ialomitei

Ce colt de rai este acest Parc Natural Bucegi!!! 🙂

Cheile Zanoagei

Marea din mijlocul Bucegilor: Lacul de acumulare Bolboci.

La acel moment nu „fuctiona”. Dupa ora 11 era perfect, dar tot nu a „fuctionat” 🙂

Tarife telecabina Pestera-Babele

Nimeni! 🙂 Nici acum nu am reusit sa-mi dau seama al cui este „Centrul” acesta: al Administratiei Parcului sau al Consiliului Judetean?!

Pe la sediul Salvamont Dambovita se planifica…

Animale pe Bucegi, muntele s-a umplut de viata.

Vaca-santinela 🙂

Se scarpina de piatra

Gornistul cirezii, tine trupa unita, aproape.

Traseu printre vacute

Valea Ialomitei spre obarsie

Pietrarul (Oenanthe oenanthe)- pasarea simbol a Dobrogei. Observata in Bucegi la 1700 m altitudine. In special, poate fi observata in Dobrogea, dar cuibareste si in alte locuri din tara. Ii plac si Bucegii.

Membrii Birding Romania mi-au spus ca este o femela. Ducea mancare la pui.

Cascada Obarsiei

Oi in umbra muntelui

Tinta: Cascada

Pe cruce au fost scrise niste indemnuri, binecuvantari, la adresa celor care cutreiera muntii.

In toata splendoarea…

De la Scropoasa – Bolboci – Padina – Pestera si pana la Obarsia, ai tot felul de vazut. Este superba zona 🙂

Valea Horoabei: scarile metalice, canionul, tunelul, portita, izbucul si… se cauta „Esteticianul” refugiului din Saua Strunga

La anumite perioade, apar pe munte oameni care mai repara un podet, remarcheaza un traseu, desfasoara actiuni de ecologizare sau refac un refugiu. Asa s-a intamplat si cu refugiul din Saua Strunga… a intrat in 2016 pe mainile unor iubitori de munte si a fost refacut.

Ma gandeam anul trecut ca principalul pericol pentru acest refugiu ar fi ciobanii. Intai fura ce este prin interior, azi iau patul, maine usa, dupa care baga oile… si cainii, la umbra. Nu inseamna ca azi cred altfel. Pe mai departe cred asta… si, intr-o zi de vara, o sa vad sau vom vedea, vreun cioban si oile prin refugiu. Insa, pana atunci mai este… de abia au urcat turmele.

Din pacate, s-a miscat cineva mai repede: un zapacit, nu ai cum sa-l numesti altfel, pentru ca nu pot pricepe cum cineva poate avea in rucsac un spray pentru vopsit, a trecut pe langa refugiul nou si l-a mazgalit. Greu sa etichetezi asa ceva. Un om de munte nu-si umple rucsacul cu fel si fel de prostii, cum ar fi un astfel de spray.

Mazgaliciul de serviciu este un anume Emil N., care a trecut pe acolo, duminica 04.06.2017. Sunt sute de distribuiri pe Facebook, in ideea ca individul va fi identificat. Se ofera toata gama: de la bataie, la recompensa si chiar la stergerea din proprie initiativa a scrisului. Adica unii l-au rugat frumos 🙂 Probabil dintre aceia care cred ca niciun urs nu trebuie impuscat, toate animalele au o prietenie cu omul, putini visatori dupa mine. Pai un astfel de plimbaret, nu are nicio treaba cu natura, frumosul, el mazgaleste orice pentru ca simte satisfactie cand isi bate joc de munca altora.

Sunt si eu insa pentru acordarea unei recompense… aceluia care-l identifica si mai apoi, il vopseste tot de o asemenea maniera. Pentru ca aceia care merg pe munte, buni sau rai, sunt prieteni cam toti pe Facebook si sigur cineva e prieten si cu omul asta. Trebuie cautat un Emil N. care a postat poze de duminica de prin Saua Strunga. Evident nu a postat cu mazgaleala, dar daca il cheama Emil N. si a trecut pe acolo, pe 04.06.2017, el este.

Tot duminica, in jurul orei 12, eram pe terasa la cabana Padina. Nu am vazut pe nimeni urcand spre refugiu. Pe la 12:30 am plecat si noi pe acelasi traseu. Dar, de la prima stana noi am facut dreapta, spre bazinul Horoabei. Chiar si cand am ajuns pe puncte mai inalte, tot nu am vazut pe nimeni pe acel traseu. Imi spunea cineva ca doua grupuri separate de biciclisti au traversat Platoul Bucegi si au trecut prin Saua Strunga spre Moieciu. Mi-e greu sa cred ca un pasionat de munte, impinge o bicicleta pana in Sa, iar acolo scoate un spray si mazgaleste refugiul. Cu siguranta, este unul care are doar chestia asta in cap, de a face rele!

Mai departe, imagini de poveste din bazinul Horoabei. Am intersectat dupa mers pe la gol alpin, valea, coborand pe un fir impadurit pana la ea:

Cam pe aici am ajuns, pe la jumatatea vaii.

Ultima scara cum se urca

Pe acolo se continua

Se coboara tot pe o scara…

Adica aceasta scara. In fiecare an vad grupuri de montaniarzi, mari si tari in postari, neintrecuti in aprecieri, care stiu tot ce misca pe munte… si mereu si-o iau prin aceste locuri 🙂 Am evitat mereu sa scriu, sa nu se creada altceva. De fapt, pe munte faci cunostinta cu realitatea si e posibil sa devii mai normal 🙂

Montaniarzi super tari, contabili de cat mai multe ture, vin prin Valea Horoabei sa vada cascada, apa, ca e de vis si tare de tot canionul 🙂 Vin primavara ca sunt prostiti initial de tot felul de experimentati, sa mai bifeze o tura. Si toti la gramada fac niste bai zdravene. Toate aceste scari sunt acoperite de apa si ei, saracii, urca prin suvoiul de apa rece. Le cade apa in cap, se mureaza pana la piele. La final, niciunul nu posteaza ce nasol a fost ci… super tare, suntem buni, am trait o aventura, extraordinar, chiar a meritat 🙂 Si altii ii admira si se vor duce si ei. Acolo realizeaza toti ca au fost fraieri, inconstienti, dar cum sa scrii pe Facebook: bai, ce mari prosti suntem? Evident, cand ai zeci si zeci de ture, suna totul cum vrei sa sune… asa au vrut ei, sa treaca prin apa 🙂 Ca nu e pentru oricine 🙂

Cea mai inalta scara, aici le este Golgota 🙂 Da’ e bine asa!

Prin canion

Aici este frumusetea, cand poti sta linistit, nu in apa, sa te bucuri de peisaj.

Suntem pe valea principala si se vede ca nu e apa. Foarte multi montaniarzi nu stiu ca suvoiul permanent de apa al Horoabei, nu vine din firul vaii principale, ci de undeva din dreapta acesteia, din versant.

Asadar, Cascada Horoabei spre care s-a facut poteca buna de tot, e acolo mai mereu 🙂 Sursa permanenta de apa care o alcatuieste iese de la vreo 300 metri cel mult distanta.

Izbucul Horoabei

In drum spre firul principal, care se vede ceva mai jos.

Traseul te poarta pe sub aceasta portita. O sa vedeti un marcaj cruce verde, el nu este insa turistic. E desenat demult prin aceasta vale. Traseu turistic nu exista pentru ca suntem in tara in care putini isi asuma responsabilitati. Plus ca ar trebui si alte amenajari, desi, la aprecierea mea, un montaniard nu intampina probleme pe aici. Sunt lanturi, cordeline, scari…

Intrarea/originile tunelului… cum era denumit de primii montaniarzi, ne-a dus in preajma unor tineri care faceau alpinism. Adica se iese undeva la un gol, vine un perete, apoi in rapel. Surpriza mea a fost sa vad si fete pe acolo. Nu ca nu ar avea voie… dar judecand dupa aspectul intrarii, eu am crezut ca doar barbatii sunt atrasi in interior. Chiar nu mi-am inchipuit ca si aici, pe munte, a ajuns discutia despre componenta unei familii. Nici muntele, nu mai este ce era odata 🙂 🙂

Cascada Horoabei

Din Poiana Horoabei ne-am indreptat spre Padina pentru a urca prin padurea Laptici… o sa revin cu traseul, cum am zis anterior… Din poienile de la Padina se auzea o voce inconfundabila. Era tipul de la „Stelele Bucurestiului” cu o piesa de prin anii ’90… „poti sa pleci acum ca nu mai imi pasa, voi gasi alta mireasa” 🙂 De altfel, nu am auzit o muzica prea diferita pe aici, de-a lungul anilor… Vorbesc din proprie experienta, din 1995 si pana in 2008, am venit cu corturile la Padina, an de an, cu vecini si prieteni, de nu stiu cate ori. Deci, de atunci si pana in prezent, chiar am auzit orice. In general, peste 90% dintre cei care ajung aici… sunt oameni care asculta manele sau rock. Restul, sunt cei care nu asculta nimic, vin sa se recreeze. Eu am fost in orice categorie de grup.

O data, mi-am mutat cortul pentru ca o familie asculta langa mine doar Radio Romania Actualitati. Ce-ti mai trebuie radio nu stiu care si stiri, cand vii pe munte? Ideea este sa te rupi un pic de ce se mai intampla.

Altadata, mergeam pe drumul forestier si, pe acel platou unde acum scrie Padina Fest, putin mai spre drum, era un cuplu care statea pe langa o masina. Din masina razbatea o muzica, el statea pe un scaun la o masuta mica, cu o sticla de bere in mana si misca sticla in acord cu muzica. Ea… voluminoasa. In fine, privesc putin si trec mai departe, nu era cine stie ce. Eram si cu rucsacul in spate, ramasesem iar in urma…

Cand? Prind cu urechea niste versuri, imposibil de uitat de atunci 🙂 „La sufletul care-l ai si la frumuseteee, Langa mine ai trai ca intr-o povesteee”. Cu aceste cuvinte in minte, imi intorc privirea spre ei. Cum naiba de nu bagasem de seama? 🙂

El un sac de oase, pitic, aproape beat, zambind idiot, ea uriasa, rotindu-si mainile stilul morisca, in fata. Sa fie cumva Baloo din Cartea Junglei? Naaaa, era consoarta tipului cu berea. Daca isi punea coana mare mintea si-l acrosa, il zbura peste masina cu scaun si cu bere cu tot. Cine poate sti cate somnifere de dreapta ii acordase omului de-a lungul povestii…

Dupa vreo 3 metri mi-am dat rucsacul si am tras o portie de ras cu lacrimi. Asemenea luciditate ca sa apreciezi „povestea” si „frumusetea” din ea, mai rar 🙂 Mai imi vin cateodata in minte, versurile acelea :))

Din natura pentru oameni: Minunea conurilor rosii de molid

Parcul Natural Bucegi, acest colt de rai intins pe vreo 300 kmp, nu este doar ceea ce se vede la o prima vedere… o arie protejata si atat! Are ceva pentru fiecare, noi momente, noi ipostaze care, de fapt, sunt lectii mai vechi scrise mereu in alt mod. Nou dar totul foarte vechi.

As face, daca as avea timp, un sondaj printre cei care merg pe munte. Pentru a afla de ce merg. Cred ca nu am afla ceva nemaiauzit dar ne-am da seama ca in spate sta o chemare, o magie, ceva inexplicabil… ca o intoarcere la origini de care mintea si propria persoana par oarecum straine, in sensul ca nu avem cuvinte pentru a descrie cum trebuie ce simtim… ca un imbold genetic de parca acolo trebuie sa fii, evident fara a sti prea bine sa explici.

Dar, gata cu filozofia 🙂 Important este sa ne regasim cat mai multi in tot ceea ce inseamna Muntele.

Am facut duminica o excursie de 12 ore pe Bucegi, o sa revin ulterior cu imagini. In articolul de azi, ideea este de a vedea o minune a naturii in mai multe cadre… incercand gandul vesniciei unor momente 🙂

Un peisaj cu stanci si specii forestiere… Cu sageti rosii: molizi

Acestia

Si mai aproape

Acesta este subiectul central… acele chestii rosiatice sau rozalii… care nu sunt muguri, ci conuri de molid. Observati ca ele cresc preponderent pe la varful acestor arbori. Poate ca de aceea nu s-a prea vorbit despre ei. Ca sunt prea sus.

Multi se uitau si nu intelegeau de unde iese ceaţa intr-o zi asa senina, cand nu era un nor de ploaie 🙂 De fapt, ce se intampla? Valuri de polen erau puse in miscare la o simpla adiere a vantului. Daca erai prin preajma, ti se infundau narile, gura, se depunea pe haine. Oricum, si fara sa fii pe aproape, tot te ajungeau particulele galbene. Nu as zice ca mi-a displacut, o ploaie cu polen nu o vezi mereu.

Magnifici… Va imaginati ce putere au acele conuri orientate spre cer?

„Insira-te, margaritare” 🙂

Domnul a dat, omul a luat 🙂 Intai imagini…

Ce splendoare! Ce folos sa urc prin arbori, cand era logic ca gasim la anumite altitudini si conuri mai la indemana…

Nu ma mai saturam de privit, mirosit, pozat. Cum nu prea imi impartasea nimeni romantismul si privitul in nestire, la inceput m-am cam grabit. Plus ca mai aveam traseu de parcurs.

Ati recunoscut departe zona Babele-Sfinx. Pai te poti satura repede de asemenea daruri naturale? 🙂

Alt val de polen, frumusete la cel mai inalt nivel 🙂

Pana aici 🙂 Adica, hai ca am stat prea putin si la poze si la cules. Nu exista animal ca sa manance din acestea, nu sunt protejate si nici nu ar avea de ce, nu dau niciun exemplu negativ pentru ca putini s-ar urca dupa ele, iar ca sa gasesti asa, ca in imagini, trebuie sa bati ceva potecile. Daca pleci cu scopul sa aduni, umbli o zi intreaga…

Am ramas, evident, mai mult timp aici.

Imbietori si peste orice specie si parte din rasinoase. Peste muguri de brad, de jneapan, conuri de pin sau jneapan etc. Conurile de molid in aceasta forma frageda, pline de rasina, sunt un medicament natural. Cat de amator ai fi, culoarea este un indicator perfect 🙂

Am mai lasat, o creanga plina, una goala, una tie, trei mie 🙂

Vedeti? Fiecare specie are mijloacele ei de protectie 🙂 Cine s-ar sui pe acolo?

Pensiunea Cocora pe fundal. Nici pe acestea nu le-am cules, e clar, varful e prea subtire si se rupe daca te sui aproape de conuri. Apoi, daca incerci sa urci, te faci galben de la polen, este imposibil sa nu te atingi de crengi, sa nu le misti. Cum le misti, cum se scutura saculetii cu polen.

Minunea de la inceput de iunie

Chiar si dupa ce am cules si am facut peste 50 de poze la aceste conuri… tot am continuat sa le admir pana am iesit din zona lor.

Absolut superbe… nu doar conurile ci si peisajele aferente. Locuri cu poluare zero, locuri aproape de cer, locuri ca in Geneza. Doar ideea de a merge prin astfel de locuri, te vindeca 🙂  …Totul este sa nu te agati de problemele fizice: ca e mult de mers, comoditate, mancare, nu rezolv nimic etc.

Facusem planul din timpul culesului: o parte pentru sirop si alta in borcane cu miere peste conuri.

A fost ceva 🙂 Uneori nu ajunge pana nu ramane. Cum nu a ramas… 🙂

Cu miere

Din timpul pregatirii. Intai pui niste conuri, torni un strat de miere, si tot asa. Ii lasi la intuneric vreo saptamana sau 10 zile, apoi filtrat totul. O sa vedeti ca mierea este diluata de sucul conurilor. Din ce rezulta iei dimineata cate 2 linguri.

Acum vreo trei-patru ani mai facusem asa ceva, si stabilisem eu o cura de o luna de zile. Nu prea am avut rabdare si cura s-a redus la cateva zile. Pentru ca din ce luam de aceea mai voiam 🙂 Am mai exagerat eu in chestii din acestea. La un antrenament de alergare imi luam apa cu magneziu. Indicatiile erau… un plic la nu stiu cata apa. Eu puneam patru plicuri la un pic mai multa apa. Ce putea sa se intample? 🙂

Din alte conuri am facut un sirop… au iesit vreo 4 litri. Culoarea siropului, dupa ce se fierbe si se prepara cu miere sau zahar, este roza, fara impuritati. Pe sticla mai sunt resturi de ambalaj, ca este o sticla de suc Teddy… dar siropul este limpede, dulce, aromat. Mult peste mugurii de brad culesi de la marginea padurii.