Crucea Dochiei de la Breaza de Jos

Unul dintre cele mai vechi monumente de pe Valea Prahovei se afla in Breaza de Jos… si este sau a fost, pentru ca nu stiu cum este mai bine de formulat, o cruce din piatra.

Aceasta se numeste Crucea Dochiei. Nu este foarte bine cunoscut acest mic obiectiv. Un vecin al monumentului spunea ca nu se numeste asa 🙂 Dar chiar asa se numeste!

Inca nu stiu daca sa spun ca este sau a fost… si aceasta pentru ca monumentul mai aminteste vag de cel de odinioara.

Despre aceasta cruce gasim o marturie inca din anul 1913. Nestor Urechia, cel care era inginerul dirigent al caii nationale Campina-Predeal, in cartea sa „Drumul Brasovului”, aparuta in 1913, ne da despre aceasta cruce cateva detalii:

E posibil ca Nestor Urechia sa fi gresit un pic numele autorului, in sensul ca nu-l chema Irimoiu ci Irimescu. Familia Irimescu de-a lungul timpului, a avut mai multi mesteri priceputi in daltuirea crucilor de piatra, printre care evident si un Pavel Irimescu. O alta cruce a lor dateaza din anul 1901.

Imagine din cartea lui Nestor Urechia – 1913

Si astazi, Crucea Dochiei, imagini – 2018:

Str. Libertatii, cum se merge din Breaza spre Podul Vadului, se vede din masina pe stanga. Crucea este in centrul imaginii, in acel chiosc negru…

Cruce ridicata in anul 1812

Adica… te uiti la partea superioara si iti dai seama ca este Crucea Dochiei, indiferent ce se spune. Si daca masori drumul dupa caracteristicile acestuia mentionate de Nestor Urechia tot la ea ajungi. Numai ca… din pacate, a fost inconjurata cu ciment pana sus… o mare prostie… Cineva asa a considerat ca trebuie restaurata, brutal…

Reclame

Descoperire la Azuga: Langa Fantana lui Nestor Urechia statea ingropata o banca de peste 100 de ani

Cred ca s-a sapat dupa una si s-a dat de alta 🙂 Dar nu se stie, posibil sa fi fost cineva bine documentat si sa fii sapat intentionat.

Oricum, si tine deja de fantastic, lucrarile s-au oprit. Regula pe la noi prin tara, este de a distruge tot pentru a nu mai aparea alte probleme, interpretari, reclamatii. Nivelezi tot si gata, „mortul de la groapa nu se mai intoarce”. Ramai un pic pe ganduri cand vezi astfel de chestii.

Deci nu a bagat vreunul buldozerul, nu a dat mai departe cu barosul, a lasat asa si probabil a si anuntat autoritatile. L-am si contactat pe Facebook pe d-l primar George Barbu sa aflu punctul sau de vedere referitor la acea descoperire. Sa vedem ce spune…

Nici prin carti mai vechi sau vederi nu am vazut sa fi fost vreo banca pe langa acea fantana.

Fantana, este o replica dupa aceea a mesterului Manole de la Curtea de Arges si a fost realizata in anul 1906, cand se celebrau 40 de ani de cand a venit la domnie Carol I. Modelul a fost luat de catre inginerul dirigent al caii nationale Campina-Predeal, renumitul Nestor Urechia, cel cu atatea carti despre Bucegi.

Astfel de banci, nu sunt la fel cu acelea realizate de-a lungul caii nationale, actual DN 1, in anul 1905, ci sunt dintr-o perioada ulterioara. Realizarea lor trebuie plasata undeva intre 1905 si 1910, pentru ca sunt vederi din anul 1910 si 1911 in care apare acest model de banca.

Fantana este pe partea dreapta cum mergi din Busteni spre Azuga. In prezent, nu mai are apa, probabil izvorul este infundat.

In spatele fantanii, mai sus, pe deal, la vreo 200 m, se afla ruinele unui monument inchinat eroilor din regimentul 4 Ilfov, cazuti prin aceste locuri in anul 1916. Monumentul de tipul unei capele a fost vandalizat, furata orice piesa metalica si azi arata jalnic.

Fantana, pana anul trecut, era si ea un monument paraginit, pana cand autoritati, agenti economici, azugeni si-au propus sa il refaca. Astfel, partea superioara si o placa au fost restaurate ca la carte. S-ar putea insa, am retinut fugitiv chestia aceasta si ulterior am mai auzit-o de la cineva, ca acoperisul fantanii sa fi fost initial din tigla si nu din sindrila. Oricum, nimeni nu cred ca a prins fantana cu un astfel de acoperis 🙂

Pe cand veneau cerbii la izvor. Na, povestile locului.

Dezgroparea bancii

Calatorii de altadata veneau la apa, se odihneau si pe banca… Nu cred ca era vreun arbore ceva, pe langa fantana.

Iata o banca intreaga, de acelasi tip, in centrul statiunii Azuga, chiar in fata Bisericii „Sf. Treime”:

Banca din ciment de Azuga, cu o vechime de peste 100 de ani.

Si o vedere din anul 1911:

Este aceeasi banca pe care am pozat-o ieri 🙂 Lemnul e diferit, logic!

Campina: Capela Hernea, podul de la Banesti, confluenta Doftana-Prahova…

Cateva imagini de prin Campina,  pana luni, cand va astept cu un subiect… as zice de exceptie, oarecum 🙂

Capela Hernea, un monument unic al municipiului Campina:

In curte sunt cel putin 8 caini, poarta era inchisa cu lacat.

Monumentul este de foarte mult timp in paragina… iar zvonuri ca se reabiliteaza au aparut de la an la an. Efortul financiar s-ar situa la multe sute de mii de euro.

Mai multe despre istoricul capelei: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/capela-sfantul-dimitrie-hernea-143474.html

Nici nu mai stiu cand am fost ultima oara pe vechiul pod dintre Campina si Banesti, de peste raul Doftana. Cred ca undeva prin 2001-2002. In prezent arata… adica o sa-l ia apa.

Si o panorama din zona Banesti spre segmentul dintre Pietrisu-Bobolia:

Auzind ca din cauza precipitatiilor se vor elibera cantitati mari de apa din barajul Paltinu, m-am gandit ca daca tot sunt in apropiere, sa pozez confluenta raurilor Doftana si Prahova:

Doftana in stanga, Prahova in dreapta

Raul Doftana

Adaug doua poze cu calea ferata ce intra in municipiul Campina, azi nu pare a mai fi functionala:

La 100 de ani de la Marea Unire si la 2 pasi de Cotroceni, celebrul monument „Leul” indeplineste si rol de toaleta publica; Gara regala Cotroceni; Statuia generalului doctor Carol Davila

Ca 100 de ani de la Marea Unire nu mai spune multora ceva, este un lucru mai mult decat evident.

In mintile conduse de sistemul digestiv, Unire a insemnat ca a venit maramureseanul cu palinca, basarabeanul cu slanina, regateanul a adus lautarii si tot asa, iscandu-se o „unire” de pomina. La atat se rezuma semnificatia unui act istoric, pentru cei care vad viata cu „ochii” stomacului.

Intamplarea face ca fiind in Bucuresti cu o problema urgenta, sa ajung si intr-un loc istoric. Asa s-a nimerit. Auzisem, dar nu stiam de la ce vine denumirea de Bulevardul Geniului. Auzisem si de Piata Leu dar nu ma gandeam ca este vreun leu pe acolo. Si ce sa vezi? Langa o intersectie trona un monument impunator.

Cum oare se face ca in trecut, se realizau niste monumente serioase, durabile, si azi nu mai este nimeni in stare sa faca unul cat de cat la fel?

Cu toate ca azi se pun la dispozitie pentru astfel de ocazii, sume si mai mari, realizarile sunt niste nimicuri fara forma, fara expresie. Politicienii si alti analfabeti le numesc opere de arta, le dezvelesc cu pompa. Daca le compari cu ceva ce s-a ridicat in perioada regala, iti dai seama ca rebuturile realizate pe bani grei in zilele noastre, sunt apreciate pentru ca, de niste decenii, nimeni nu mai este in stare sa faca un monument serios. Si pentru ca tot felul de prosti le lauda.

La o aruncatura de bat de intrarea la Cotroceni, cea dinspre Piata Leu evident, troneaza acest impresionant Leu.

Monumentul este inalt, are 4 soldati dispusi la cele 4 colturi ale soclului si este dedicat eroilor din Arma Geniu. Imediat m-am gandit la d-l Aliosa, colonelul din Turnu Magurele, prieteni de blog, si la reprezentarile de pe Transfagarasan, intalnite cand am parcurs acel drum pe bicicleta.

Ce mi-a atras atentia imediat este faptul ca Leul este reprezentat la o scara mare, tocmai pentru a ilustra forta. De asemenea, ca Leul Geniului sta victorios peste o teava rupta de tun. Si tunul nu e romanesc, la prima vedere pare unul german. Tot sub Leu, stau o casca de inspiratie prusaca iar absenta simbolului Regatului Romaniei de pe aceasta, arata clar ca este a inamicului. Cum probabil este si mantia soldateasca sau bucata de steag, aflata tot sub „puterea” Leului. Iata 3 simboluri alese foarte bine pentru a ilustra inamicul invins.

Pe fiecare statuie se vede un nume: Spiridon Georgescu.. in mod evident, sculptorul monumentului. Statuile si Leul au fost turnate in bronz la fabrica V.V. Rascanu din Bucuresti in anul 1927. Si asta am vazut fiindca scrie la baza unei statui. Posibil la toate 🙂

Mesajul spre viitor

Pe fiecare latura a monumentului este si cate o reprezentare a actiunilor desfasurate pe timpul Primul Razboi Mondial: construirea unui pod de vase, lucrari la calea ferata, instalare cabluri…

Si apropo de calea ferata, aveam sa aud de la un ghid al Muzeului National Cotroceni, ca prima gara regala a Romaniei a fost gara Cotroceni… care s-a desfiintat prin 1960. Aceasta se afla… chiar peste drum de Monumentul Leului. Spunea ca nu mai este nicio urma. Eu cred ca s-ar putea sa nu fie chiar asa. Locul unde fac unii proteste, mai exact cladirea de la Cotroceni unde se protesta, face nota discordanta cu orice alta constructie din zona. As zice asa, la o logica primara ca e fosta gara transformata, careia i s-a dat o alta destinatie.

Cladirea cu rosu pare sa fi fost o veche gara. Ramane de verificat, cand voi avea timp, daca este asa si daca ar fi prima gara regala.

(Ar trebui sa mai precizez ca nu prea scriu articole dupa alte articole. Nu ma intereseaza sa dau inaltimea leului, ce pusca avea soldatul, ce nr. in LMI are monumentul. Efectiv nu ma intereseaza la acest moment atatea detalii, fiind suficiente cele vazute la fata locului. Nu imi place sa fiu precis, la gramaj, la virgula, matematic, la reteta, sa simulez documentarea. Mi se pare pierdere de timp si nu ma reprezinta. Daca imi placea, eram matematician, doctor, altele… Mie uneori, nu imi da unul plus unul doi. Pe hartie da, dar eu nu traiesc pe hartie. Daca era un subiect de carte, il intorceam pe toate partile si citeam orice. Asa, atat cat stiu despre acest monument, imi este prea suficient ca si cultura generala. Mai sunt prieteni bineintentionati care imi zic: colo mai trebuie o virgula, dincolo mai mergea si un detaliu. Numai ca pe mine nu ma intereseaza sa fiu exact ca Big Ben. Nu este un blog stiintific, de savant. Nu ma apuc acum sa caut pe net o mie de detalii, doar pentru a da bine la cititori si a le uita a doua zi. Nu e vorba ca sunt superficial, ci ca nu ma intereseaza mai mult in anumite situatii, intrucat nu vad la ce si cui ar folosi. Cand ma intereseaza ceva, am eu fixurile mele, stau cate 10 ore/zi si caut anumite cuvinte in toate volumele Documenta Romaniae Historica si… altele care ar descuraja un om axat pe documentare.)

Ceva mai incolo, la vreo 15 minute distanta… sta o constructie de proportii, care dupa infatisare arata ca e ridicata pe vremea regelui Carol I. Se faceau pe atunci niste constructii cu un anumit farmec, aveau o logica. Acum totul este dreptunghi, patrat sau are o forma care nu spune mai nimic. Mai degraba acestea se plaseaza in zona lipsei… de idei, a bunului simt, a oricarui simt estetic… un fel de magazii moderne.

Bineinteles ca privirile mi-au cazut pe statuia generalului doctor Carol Davila. Un soclu serios, o statuie reprezentativa. Cauta azi un sculptor, un arhitect, care sa aiba macar o asemenea idee, cu aplecare spre detalii… Nu mai zic sa si existe cine sa-l realizeze fizic. Cred ca rascolim toata Romania si sfarsim prin a-l turna pe afara, prin Austria poate, ori Italia.

Statuia este in fata fostei facutati de Medicina, actuala Universitate de Medicina „Carol Davila”.

Aici este o lista cu initiativele generalului doctor, ce a lasat in urma.

Sa ne intoarcem la acel Leu al Geniului. In fata monumentului, ca sa vada trecatorii, unul la 100 poate, sunt niste flori. Dupa cum bine stie oricine, doar autorii respectivi nu stiu, cei care depun coroane, in procent de peste 90%, depun ca asa se face, nu pentru ca inteleg de ce. Luati la intrebari, majoritatea nu stiu absolut nimic, nu cunosc un detaliu, un an, o imprejurare, un nume de batalie. Depun coroane pentru a fi vazuti de presa si pentru a se vedea seara la televizor. Nu inainte de a-si suna rudele si alti cunoscuti, sa se uite la stirile de la ora 19 🙂

In spatele monumentului, gasim un copac cazut si… un wc in aer liber. La o aruncatura de bat de locul unde statornicesc presedintii Romaniei, dupa un fastuos monument dedicat eroilor care au luptat/murit pentru Marea Unire, in mijlocul Bucurestiului asadar, unii nu au nicio problema in transforma un astfel de spatiu istoric in toaleta publica. Acest lucru este posibil pentru ca nicio autoritate nu vrea sa se deranjeze, sa gandeasca vreo masura, de vreun fel.

Probabil, dupa cativa ani, „la Leu” va fi sinonim cu „la toaleta”. Cand se va spune „la Leu”, nu se va mai gandi nimeni la vreun monument, ci la un loc unde oamenii merg cu alte „treburi”.

De la „piramida” Sfinxului la actiuni de ecologizare… si pana la biserica Balasei

Nu neaparat titlul si respecta ordinea intamplarilor. Dar e ca la ciorba, o mana de legume puse toate la fiert in aceeasi oala. Stiti ca numele ne cam prinde…

De luni, a inceput cate un fulg asa sa cada… intai a fost o ploaie bunicica. Luni s-au incheiat si cateva actiuni de ecologizare desfasurate intre Sinaia si Busteni, in padurea Bucegilor. Scopul a fost unul simplu: o padure fara gunoaie. Daca mai multi am aduna cateva ambalaje, peturi, aruncate de altii la intamplare, prin Bucegi, cu siguranta am avea un munte cu mult mai curat. Fiecare astfel de gest conteaza, pentru ca in Bucegi cel putin, s-a schimbat raportul… sunt mai multi cei care fac curatenie sau o pastreaza decat aceia care arunca pe jos. Comparativ cu anii trecuti, in acest an ca exemplu, nu a mai fost atata mizerie intre Piatra Arsa si Babele. Iar drumurile forestiere… acestea mai au pe stanga si pe dreapta diferite depozite de deseuri aduse de… localnici in special. Mai noi adica bucuresteni sau mai vechi. Adica nea Gica… in loc sa le duca undeva la o pubela, le suie in masina si le arunca in padure. Nu se intoarce dupa isprava cu mana goala ci, mai ia si ce lemne gaseste pe langa drum. Pentru ca asa face de cand se stie.

Pe ultimii poluatori i-a prins Jandarmeria. Evident erau localnici, din Sinaia. Jandarmii nu au vrut sa le faca numele publice. Cine stie pentru cine „lucrau”…

Drumurile forestiere nu prea pot fi inchise cu bariera.

Pentru ca vine cate unul, iti taie lacatul si ti-l lasa drept exemplu de: „sa nu mai faci asa!” 🙂 Cred ca a mai facut cineva asa, adica a inchis iar drumul, pentru ca acum si bariera a disparut 🙂

In actiunile recente de curatire a padurii s-au implicat mai multi. Scriu acest articol doar pentru a trezi in cate unii imboldul de a ridica un pet, o doza aruncata la intamplare prin padure. Cand te intorci din drumetie, intr-o sacosa poti pune 5 chestii si sa le arunci unde le este locul. O faci pentru tine, pentru ceilalti, pentru un viitor comun. Inspiri pe altii care poate te vad.

Peste 50 de saci si diverse cutii si acareturi s-au strans. Si nu pentru like-uri stupide, laude, alte prostii. Asa trebuia! Mult, putin, ideea este ca poti circula pentru o vreme prin locuri mai curate. Dar, viitorul pare mai bun… sunt din ce in ce mai putini cei care aduc gunoaie cu masinile si le lasa pe acel drum. Probabil imbatranesc si ei…

Discret, am contactat si oameni de munte mai cunoscuti, in marea lor majoritate au zis ca sunt ocupati, si azi, si maine, si mereu 🙂 Nici platiti nu au vrut sa vina dar muntele il iubesc pe Facebook de nu mai pot 😉 Este unul din motivele pentru care nu cred in marile ong-uri de mediu sau in iubirea de natura a localnicilor. Primele sunt pline de ecologisti de ocazie care nu au in spate nicio o poveste cu mediul. Marile impaduriri, marile lucruri utile pentru mediu le fac altii care nu se agita asa…sa pacaleasca lumea. Nu ma refer la mine sau la ceva de prin zona Bucegilor ci, sunt locuri in tara unde autoritati si asociatii, elevi, planteaza mii si mii de puieti exact acolo unde trebuie. Nu ca la noi pe Platoul Bucegilor 🙂 ONG-urile de pe FB, profita de orice protest, mai vand maimutoi din plus, mai posteaza afise prin gari ca „ne-ar arata ei un copac dar nu mai sunt”… Niste copii fara minte, purtati de colo-colo de tot felul de grupuri de interese.

Ieri a fost o zi cu mai multe conotatii: moartea parintelui Arsenie Boca, asasinarea lui Iorga etc dar… si aparitia unei piramide pe la Sfinxul din Bucegi. Ma uitam la munte ieri si mi-am zis ca in mod sigur vor ramane oameni blocati pe la Sfinx. Pentru ca ningea abundent, vizibilitatea era redusa. Cum au fost stirile post-aparitie piramida?

Extrag cateva aspecte pentru a vedea ce inseamna lipsa de educatie, cititul de articole realizate de oricine pe net, propriile adevaruri in detrimentul celor spuse de colective de specialisti. Nu ne cunoastem istoria, fabulam cu dacii sau alte civilizatii pana la absurd. Cand o lasam cu dacii, aflam tot felul de conspiratii impotriva tarii pe care nici cei mai mari dusmani nu le-ar putea imagina. Totul se rezolva insa pana la urma cu ganduri de lumina si semne ale muntelui :))

Cine sa ne ia tara, ma intreb si eu? Suntem aici de vreo 2000 de ani cel putin, prinsi ca pirul si nu a scapat nimeni de noi. Au mai taiat paduri, ne-au muncit, au luat bunuri, animale, am ramas fara tezaure si suntem vai de noi. Cuza si Carol I au reusit cat de cat sa ne alfabetizeze, proces neincheiat din pacate nici in zilele noastre. Toti au trecut, noi am supravietuit 🙂 Asa va fi mereu…

Ce s-a petrecut la Sfinx ieri:

Jandarmii si salvamontistii au avut 24 de ore foarte nasoale. Interventii, transport de persoane, salvari, orientari… pentru ca nimeni nu i-a luat sfaturile in serios.

„Sase aventurieri au urcat la peste 2.200 de metri pentru a se încărca şi ei energetic.”

„100 de turişti au mers ieri pe traseul montan Peştera-Babele din Munţii Bucegi, pentru a vizita obiectivele turistice şi pentru a se încărca cu energie de la Sfinx, au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor şi jandarmilor pentru a ieşi din nămeţi.”
 
„Din cauza viscolului, turiştii au cerut ajutor, iar salvatorii au plecat în căutarea lor, pe jos. Unul dintre turişti a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit o ruptură de muşchi.”

„Se spune că 28 noiembrie este singura zi din an când, la apusul soarelui, deasupra Sfinxului de pe Platoul Bucegi, razele formează un fel de piramidă cu vârful întors, considerată magică. Oamenii vin aici să se încarce cu energie pentru tot restul anului.” Ultima exprimare e antologica. Nici aia, analfabetii, de acum 100 de ani, nu erau dominati de atata „magie” :))

Sau sa cadem in alta extrema, s-a razbunat Muntele 🙂 „Ia ziceti ma’, care-i treaba?” 🙂 Dar bine, totul a fost o incercare pentru a le masura credinta si, evident, initiatii in taina fulgului de nea, nu au avut nicio problema. Se asteptau sa fie supusi la un astfel de examen. Din acea zi sunt mai puternici :))

Bietii oameni au ajuns sa se refugieze in tot felul de povesti si nu-si mai pun intrebari elementare. Sunt asa amagiti de unul si de altul si cred orice. Sfinxul desi este superb, nu are nici macar un secol de cand exista in aceasta forma. Adevaratul Sfinx, in mod evident sculptat acum mult timp pentru a juca un rol in cadrul unor ceremonii religioase este in apropierea Babelor. Actualul Sfinx este rodul eroziunii si al muncii unor pasionati care i-au mai sculptat mici forme ici-colo. Daca judeci cat de cat si nu cazi in campul prostiilor, te duci langa el si te uiti unde este orbita. Te uiti sus si apoi jos la pamant unde vezi un bolovan imens. Forma si dimensiunea iti arata clar ca el a cazut de unde azi e „ochiul”. Si atat! E super simplu. Te uiti sus-te uiti jos si gata povestea! Care mama naibii magie…
Din ce vad toata lumea vorbeste despre „pedeapsa muntelui”:
 Catapeteasma unei biserici din Brebu este asemanatoare cu aceea de la biserica Domnitei Balasa, loc in care a fost botezat printul George Valentin Bibescu, cel care a bombardat puturile de petrol de la Campina, in 1916, ca sa nu puna germanii mana pe ele, cel cu castelul din Posada…
Am fost pe la biserica Domnitei sa vedem ce si cum. Era sa zic… ce piramide se mai formeaza si pe aici. Am luat-o si noi usor, atenti sa nu ne impiedicam de vreo dala mai iesita si sa o consideram  magica 🙂
Biserica e bagata printre blocuri, o placere pentru enoriasii de prin apartamente sa auda atat de aproape sunetele clopotelor 🙂 Atata magie…
 
Mic monument ce marcheaza altarul constructiei ridicate de Domnita Balasa.
Zoe, Safta, Grigore si Manolache Brancoveanu
Zoe Brancoveanu
George descifrand pisania de la 1842…

Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Istorie chiar si din bilete la Muzeul National Peles si restaurarea Crucii de Piatra din Izvor

Vin turisti pentru istorie. Se cheltuiesc bani pentru a privi si auzi istoria. Intr-o lume dominata de foame 🙂 e greu sa crezi ca se mai formeaza cozi si pentru altceva decat mancare 🙂 Si totusi se intampla.

La bilete, pentru vizitarea Castelului Peles

Un adevarat record de vizitatori

La un moment dat, am observat-o pe d-na Dana Voitescu care a scos din rand o familie cu un bebe mic in carucior. Cum afara mai si ploua usor, dansa i-a dus cu acordul tuturor, la intrare. Frumos gest! Dar, bine, d-na respectiva face parte din categoria oamenilor care sfintesc locul.

Pe acolo erau cei care deja vizitasera castelul.

Iata cum istoria vinde, anima, cheama, imbie… si cu cat mai multi facem pasul spre educatie-cunoastere, cu atat mai mult cresc sansele sa constientizam cine suntem si ce inseamna aceasta „umbrela” numita Romania. Fara istorie, fara citit, umblam si noi pe aici asa, pacaliti de unul si de altul ca oltenii sunt o natie, ca ardelenii alta, ca Radu Negru nu a existat sau daca a existat era vreun cuman, ceva migrator oricum 🙂

Nu doar Sinaia… ci toata Valea Superioara a Prahovei musteste de istorie, cultura si religie. Cu toate acestea, mai sunt multe de facut pentru a avea un turism ca la carte. Trebuie schimbate mentalitati, spus adevarul istoric; inca mai locuim minciuni doar pentru ca sunt spuse de oameni care apar la televizor. Merg chiar si conspiratiile, mai ales acelea cu tablitele de la Sinaia, cata vreme le tratam ca atare. Un cititor avizat cat de cat, care stie mai multe despre lumea daco-geta, nu doar numele Burebista si Decebal, isi da seama foarte usor ca acele tablite sunt niste falsuri recente. Bine, cand vrei sa fie cu tot dinadinsul ca tine si nu cum e realitatea, atunci na, sigur nimic nu e ceea ce pare 😉

Uneori, pe la Sinaia, mai dispare cate un monument si reapare in alt loc dupa un timp. Vorbim insa de o „conspiratie” organizata 🙂 a autoritatilor. Asa a fost cazul Crucii de pe Molomat, a Cartii Americanilor, care erau degradate prin diferite locuri si au fost puse apoi in valoare in diferite locuri. De vreo saptamana, a disparut si Crucea de Piatra din Izvor, realizata in anul 1862, deci pe vremea lui Cuza. In partea superioara inca mai pastra anul. Sa retineti ca este cea mai veche cruce de piatra de la Sinaia la Predeal. Conform documentelor, cea mai veche cruce de piatra ar fi trebuit sa fie cea de pe Molomat (Molomot). Insa, acea cruce nu este cea originala ci este realizata dupa anul 1900.

A fost luata, sa vedem unde va aparea acum.

Nu e chiar de colea, sa umbli prin locuri cu incarcatura istorica, de 1 Mai. Parca si timpul curge altfel, si lemnele de pe foc trosnesc intr-un anumit mod… 🙂

19.09.1922

1.05.2017. In spate, vechiul tunel, martor al unei tragedii feroviare, focul la cativa metri. In fata, aceleasi caderi de apa, partea de jos. Momente in care timpul nu mai exista pentru ca nu are ce face pe acolo 🙂 „Dumnezeu le-a dat oamenilor pedeapsa timpului” -din ciclul filozofiilor ce plutesc prin acele locuri 🙂