Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Anunțuri

Istorie chiar si din bilete la Muzeul National Peles si restaurarea Crucii de Piatra din Izvor

Vin turisti pentru istorie. Se cheltuiesc bani pentru a privi si auzi istoria. Intr-o lume dominata de foame 🙂 e greu sa crezi ca se mai formeaza cozi si pentru altceva decat mancare 🙂 Si totusi se intampla.

La bilete, pentru vizitarea Castelului Peles

Un adevarat record de vizitatori

La un moment dat, am observat-o pe d-na Dana Voitescu care a scos din rand o familie cu un bebe mic in carucior. Cum afara mai si ploua usor, dansa i-a dus cu acordul tuturor, la intrare. Frumos gest! Dar, bine, d-na respectiva face parte din categoria oamenilor care sfintesc locul.

Pe acolo erau cei care deja vizitasera castelul.

Iata cum istoria vinde, anima, cheama, imbie… si cu cat mai multi facem pasul spre educatie-cunoastere, cu atat mai mult cresc sansele sa constientizam cine suntem si ce inseamna aceasta „umbrela” numita Romania. Fara istorie, fara citit, umblam si noi pe aici asa, pacaliti de unul si de altul ca oltenii sunt o natie, ca ardelenii alta, ca Radu Negru nu a existat sau daca a existat era vreun cuman, ceva migrator oricum 🙂

Nu doar Sinaia… ci toata Valea Superioara a Prahovei musteste de istorie, cultura si religie. Cu toate acestea, mai sunt multe de facut pentru a avea un turism ca la carte. Trebuie schimbate mentalitati, spus adevarul istoric; inca mai locuim minciuni doar pentru ca sunt spuse de oameni care apar la televizor. Merg chiar si conspiratiile, mai ales acelea cu tablitele de la Sinaia, cata vreme le tratam ca atare. Un cititor avizat cat de cat, care stie mai multe despre lumea daco-geta, nu doar numele Burebista si Decebal, isi da seama foarte usor ca acele tablite sunt niste falsuri recente. Bine, cand vrei sa fie cu tot dinadinsul ca tine si nu cum e realitatea, atunci na, sigur nimic nu e ceea ce pare 😉

Uneori, pe la Sinaia, mai dispare cate un monument si reapare in alt loc dupa un timp. Vorbim insa de o „conspiratie” organizata 🙂 a autoritatilor. Asa a fost cazul Crucii de pe Molomat, a Cartii Americanilor, care erau degradate prin diferite locuri si au fost puse apoi in valoare in diferite locuri. De vreo saptamana, a disparut si Crucea de Piatra din Izvor, realizata in anul 1862, deci pe vremea lui Cuza. In partea superioara inca mai pastra anul. Sa retineti ca este cea mai veche cruce de piatra de la Sinaia la Predeal. Conform documentelor, cea mai veche cruce de piatra ar fi trebuit sa fie cea de pe Molomat (Molomot). Insa, acea cruce nu este cea originala ci este realizata dupa anul 1900.

A fost luata, sa vedem unde va aparea acum.

Nu e chiar de colea, sa umbli prin locuri cu incarcatura istorica, de 1 Mai. Parca si timpul curge altfel, si lemnele de pe foc trosnesc intr-un anumit mod… 🙂

19.09.1922

1.05.2017. In spate, vechiul tunel, martor al unei tragedii feroviare, focul la cativa metri. In fata, aceleasi caderi de apa, partea de jos. Momente in care timpul nu mai exista pentru ca nu are ce face pe acolo 🙂 „Dumnezeu le-a dat oamenilor pedeapsa timpului” -din ciclul filozofiilor ce plutesc prin acele locuri 🙂

Falsuri istorice si un alt monument de pe Valea Prahovei

„Realitatea” nascuta din ratiuni de marketing, de senzational, a ajuns la scadenta prin evenimentul din Retezat. S-a vazut ce inseamna sa construiesti o imagine falsa, cu recorduri infantile. Dupa ce a cazut sabia si niste copii nevinovati nu mai sunt, gata, ne-am trezit. Incet-incet, o vom face in multe domenii.

Un renumit istoric, ca mai avem si din acestia, echilibrati mintal in special, pentru ca mai avem atatia istorici renumiti, profesionisti, care propaga doar propriile adevaruri, chiar daca timpul le dovedesc gresite, a prezentat adevarul in ceea ce priveste alte doua repere ale societatii. Este vorba despre doi scriitori, ridicati de mass-media in special. Pe fondul unei societati care nu mai citeste decat ce se scrie pe Facebook, impinsa spre drama si conspiratie, dispare discernamantul cultural. Aduni cativa parelologi pe care-i vezi la tv, o editura, iti dai cu parerea in scris si gata te-ai facut scriitor 🙂

Avem un istoric profesionist, d-l Alex Mihai Stoenescu, care ne spune ce sunt operele d-lor Lucian Boia si Neagu Djuvara, opere care tind sa fixeze in mentalul colectiv tot felul de prostii, departe de adevarul istoric. De fapt, la primul, am observat ca propaga tot felul de idei antinationale, printre care si renuntarea la denumirea de Napoca si sa ramana doar Cluj. Ce spune istoricul despre cartile celor doi:

Captura de pe: http://adevaruldespredaci.ro/2017/04/incendiar-alex-mihai-stoenescu-istoric-premiat-de-academia-romana-cartile-lui-boia-si-djuvara-sunt-acumulari-de-falsuri-istorice-da-share/

Esenta este sintetizata in exprimarea: „…falsuri istorice, manevrate pentru a specula incultura”. Bine, in alte vremuri, cand se mai si citea, astfel de observatii le puteau facea si liceenii. Azi nici cei inaintati bine in viata nu mai fac diferenta. Se iau dupa ce spun cat mai multi. Ca daca spui ca toti, nu ai nimic de pierdut, dimpotriva. Astfel ca, din cand in cand, trebuie sa mai iasa cate unul care stapaneste domeniul si sa arate derapajele.

Nu e vorba ca doar istoricii scriu carti de istorie ci, orice carte care respecta adevarul istoric poate fi o carte de istorie. „Isi speculeaza senectutea…” – asta e maxima 🙂 Nu stiu daca e asa, insa batranelul cu povestile lui, chiar daca unele aspecte sunt halucinante, e chiar simpatic… pentru cine face diferenta intre real si imaginatie.

Ramanem pe meleaguri istorice pentru ca avem un monument de adus in atentie. Este situat pe Valea Prahovei si, din pacate, nu este monument istoric. Aceasta pentru ca nu i-a pasat nimanui sa fie. Adica e mai bine sa ramana asa, o chestie pe undeva, decat sa fie pusa sub protectia legii. Ca aceasta inseamna asumarea unei raspunderi, o conservare, cel putin teoretic, doar stim atatea monumente istorice ce se degradeaza prin toata tara.

Insa, la Comarnic, ca despre orasul acesta este vorba, a ajuns un primar capabil, de circa un an de zile… si fara niciun dubiu acesta tine la identitatea localitatii. Ramane de vazut daca vor dori si cei din Directia Judeteana de Cultura Prahova sa fie pe lista de monumente istorice. Au mai fost in trecut atatea propuneri, cu cruci , banci si fantani monumentale, inscriptii seculare… pe care conducerea Directiei, compusa din tot felul de „oameni de cultura”, le-a omis.

Iar cand au vrut sa faca un lucru bun, l-au facut si pe acela gresit 🙂 Au cuprins in lege, uzina electrica a Castelului Peles sustinand ca este fosta moara a Manastirii Sinaia. Si intre cele doua locatii era o distanta de sute de metri, adica un lucru e un lucru, si alt lucru, alt lucru 🙂 Cand instruirea se face prin documentarea pe Facebook si rezultatele sunt similare 🙂  Iar la Capela Stirbei, alt monument istoric, in loc sa puna in valoare locurile de veci, au zis ca e mai bine ca acestea sa nu existe si au turnat peste ele un planseu betonat. Complici/autori morali la crime culturale.

Deci astia de la conducerea Directiei sunt zero cu istoria, au alte „directii” nu mai nu culturale. Ce mai conteaza ca moara Manastirii Sinaia era in cu totul alt loc sau ca in Capela Stirbei erau locuri de veci? Noi conducem Directia de Cultura, autoritatea in materie, legea adica. Deci ce scriem, apare in lege si capata aspect de adevar 🙂 Si, din pacate, la neavenitii acestia, trebuie sa ajunga si problema cu monumentul de mai jos. Bine ca demersul trebuie sa-l faca autoritatea locala si nu eu.

Acest monument l-am observat in Comarnic, in 2014. Localnicii din vecinatatea sa, stiu o multime de povesti despre acesta, insa o singura varianta era partial corecta. Nu am avut timp sa-l aduc in atentie… trebuiau scrise toate inscriptiile de pe fetele monumentului si aflat istoricul real. Iar asta a durat. In imagine este doar partea superioara a acestuia. Le voi furniza toate informatiile, cu probe documentare, ca asa e normal. Important este sa se intample ce trebuie si cum trebuie, sa nu mai li se nazare cine stie ce prostie si sa o treaca in lege.

Si cateva imagini de prin natura:

Framantari

Salamandra

Brebu

Brebu… o comuna frumoasa din judetul Prahova. Nu demult am ajuns si pe acolo.

dscf8737Scoala si langa ea biserica ridicata in perioada domniei lui Matei Basarab (1632-1654)

dscf8739

dscf8740

dscf8741

dscf8748Dincolo de zidul medieval sunt doua obiective importante: biserica si muzeul „Casa Domneasca.

dscf8751

dscf8752

dscf8753

dscf8754A „parcat” bicicleta 🙂

dscf8755Poarta „cetatii”

dscf8760

dscf8763

dscf8766Casa domnitorului

dscf8769

dscf8770

dscf8771

dscf8774

dscf8789

dscf8796

dscf8801

dscf8808

dscf8803„Grilaje” la Casa Domneasca

dscf8810Intrarea in biserica

dscf8816Matei Basarab

dscf8824Elena Doamna, sotia voievodului

dscf8821

beci

Primaria Brebu

Monumentul Eroilor

Comuna Brebu este situata la circa 10 km de Campina, pe o terasa din preajma raului Doftana. Se ajunge relativ usor din Campina. E de vizitat mai ales primavara, cand totul se trezeste la viata.

Daca nu facem fiecare ce trebuie… nu se intampla!

Cu toate ca ieri m-a „lovit” brusc revelatia 😉 ca orice s-ar face si cum s-ar face, adevarul va iesi cand trebuie la iveala, sunt de parere ca „revelatia” se aplica la modul general. In particular trebuie sa facem fiecare cate ceva… pentru ceilalti, pentru societate. Nu sunt nici naiv, nici idealist, nici nu ma adresez celor care vin din comunism cu scoala minciunii, manipularii si dezinformarii, considerand ca noi, astia mai tineri, suntem niste idioti care nu stim cei cu noi pe lumea aceasta.

Totul pleaca de la educatie si daca ai minte si suflet ideea ca trebuie sa faci ceva pentru tara ta, pentru cei de langa tine, ca si tine. Daca ai asa ceva… intelegi ca fiecare, cat de aiurea ar parea, vom reusi in milioane de gesturi sa schimbam societatea, sa traim intre niste coordonate normale.

Nu zic nimic de ordonante, de proteste, toti spunem acum orice… insa, la Brasov nimeni nu arunca un gunoi pe jos, nimic nu arata ca pe acolo au trecut mii de oameni, in timp ce in Bucuresti raman covoare de deseuri. Acum poate ca sunt mai multi, cine stie… Totodata, toata lumea este oripilata de manifestarile huliganice. Abureala! Cand „huliganii” aruncau cu diferite obiecte spre jandarmi, totul fiind transmis live, zburau cu sutele like-uri si inimioare. Cand atacau jandarmii, vedeai numai figuri incrancenate 🙂 Hai sa nu ne mai mintim…

Nu cred in faza cu florile date jandarmilor ca „ne-au aparat de huligani” 🙂 Pai daca aceia considerati huligani aveau ceva cu oamenii pasnici ii bateau din prima. Asa s-au dus la jandarmi. Iar chestia cu cocteilurile Molotov mi se pare trasa rau de par. Cum naiba printre mii de oameni tu ii gasesti taman la fix pe astia cu cocteilurile? Cati oameni ai infiltra, ca tu sa-l iei pe sus pe ala cu sticle pregatite si tocmai din mijlocul unei multimi infierbantate mi se pare un pic SF.

Sa nu uitam bastoneala zdravana data de jandarmi unui ofiter de-al lor, maior deghizat in civil. Pana s-au prins ca omul era „sub acoperire”, l-au altoit zdravan. Na! Sa mai faci tu pe James Bond 🙂 Realitatea e alta, mai ales pe plaiurile mioritice. Aici filmarea:

https://www.vice.com/ro/article/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-jandarmul-batut-de-colegii-sai-in-piata-victoriei

In filmare se aud oameni cum rad ca „l-au luat pe al lor”.

Mie, episoadele pasnice cu jandarmi si protestatari imi par frumoase si Jandarmeria a oferit multe imagini in care fraternizau… insa, ma intreb asa, ba’ daca tot fraternizam, hai sa si rezolvam impreuna ce este de rezolvat. Altfel, ce rost are sa ne dam mainile si sa schimbam cuvinte politicoase. De ce am iesit in strada si protestatari si jandarmi, sa ne imprietenim? Ca avem aceeasi cauza? Ma intreb si eu…

Cea mai mare idiotenie pe care am auzit-o, si asta arata cat de cretini suntem crezuti, a fost ca… daca te duceai cu catelul primeai 30 lei. Nu pot sa cred ca exista pe lumea asta om atat de nebun incat sa creada asa ceva. Astia care au dat stirea aceasta trebuiau internati la Psihiatrie…

In fine, vedem ce va mai fi.

Treaba este ca la Sinaia, pe str. Badea Cartan, pe Malul Spitalului, am vazut o serie de arbori, molizi, marcati, gata de taiere. Daca si astia, asa tineri, sunt un pericol pentru cineva, da-o naibii…

La taiere, ca fac umbra si dau aer curat.

Scriam pe aici, despre crucea de piatra din cartierul Platou Izvor, tot Sinaia. O cruce al carui istoric nu-l mai stia nimeni. Gasind o carte mai veche si stabilind ca autorul a gresit cu vreo 500 metri, studiind si crucea, am ajuns la concluzia, corecta evident, ca este un monument ridicat de un hangiu prin 1862.

Ok! Si facem tot felul de demersuri, se fac promisiuni scrise, trece timpul si nimic. Unele lucruri nu sunt chiar pentru oricine, adica daca nu te implici pana la capat nu se intampla. Tu ai gasit crucea, tu trebuie sa te implici. Degeaba le gasesti si doar scrii sau vorbesti cum sunt atatia. Intr-o adresa recenta am rugat mai multe institutii, sa-si trimita oamenii, cei responsabili de incarcarea monumentului cu pamant, sa-l ia de acolo. Pentru ca vorbim de cea mai veche cruce de piatra de la Sinaia la Predeal.

Nu stiu cine, ce institutie, dar ieri, o echipa de muncitori cu insemnele Hidro, curatau imprejurimile monumentului:

Anul 2017. Astia suntem! Redescoperit la data de 05.04.2014, monumentul a fost adus periodic in atentia multor institutii. Toti au promis in scris, nimeni nu a facut nimic. Nu pot eu sa o declar monument istoric.

Dar, mai multi, ii vom face o imprejmuire, o troita. In acest sens, am cerut de la Primarie, documentatia necesara.

Cand ai in spate o traditie, un istoric, altfel vezi locul in care te-ai nascut. Te preocupa identitatea locala, faci ceva. Cand nu ai nicio legatura cu trecutul, ratacesti prin lume dupa chestii efemere. Ce trebuie nu mai vezi!

Poate o cruce vai si amar de ea, roasa de timp si de nepasarea milioanelor de oameni care au trecut si vor trece pe langa ea, cu urme vadite de gloante, insa anul scris pe ea te trezeste. Este a noastra, a tuturor, este un martor din trecut, pe care nu putem sa aruncam asa, pur si simplu…pamant!

Mica Unire, simboluri si in Valea Prahovei

Dragi prieteni, stiti, aceia prin 1859, intr-o astfel de zi realizau Unirea dintre Tara Romaneasca si Moldova. Va vine sa credeti in ce hal ne gasim cu sentimentele, cu valorile din noi, dupa nu foarte mult timp de la acel moment? Adica in ce mod ne-am degradat, transferand iubirea de neam, de tara, unor chestii fara valoare, gen telefoane performante care ne tin degetele lipite ca sa facem touch permanent, silicoane, masini, mancare de parca vine sfarsitul lumii, betii, minciuni, neseriozitati… Ne-am anihilat cam tot ce conta pentru viitorul tarii. Oare vom mai gasi puterea de a fi macar umbrele inaintasilor nostri??!!

Marele patriot Alexandru Ioan Cuza avea sa aseze bazele statului modern roman, opera continuata prin excelenta de cel mai mare rege al Romaniei, Carol I.

Acum, cum stiti ca se scrie pe aici, nu o sa ma apuc sa fac o cronologie si sa citez surse, si voi sa ziceti ce destept este, uite cat a citit. Mi se pare un spectacol ce ar arata de fapt cat sunt de imbecil. Ne dam destepti la ce facem noi, nu la ce au facut altii. Mie nu prea imi plac astia care umbla permanent dupa ei, cu citate la purtator, cu nu stiu cata bibliografie. Ca intr-un anume context Kafka spunea nu stiu ce, Cartarescu facea o paralela intre nu stiu cine, dar vine Balzac care nu stiu ce concluzii mai trage si asta. Ce naiba e toata prostia asta? Asta tine de cultura noastra generala, iar viata e compusa din multiple lucruri. Pe mine ma intereseaza momentul 24 ianuarie 1859, nu parerile unora spuse din cauza anumitor… resorturi.

Hai sa gasim ceva nou, sa facem noi ceva, fiecare in dreptul nostru…nu altii…

Ca atare, ce avem noi pe aici prin Valea Prahovei, legat de acest moment istoric? Acest articol e un subiect care macar nu e stupid si prins in cuie, adica „limite profesionale”.

Deci, undeva mai jos de Campina, la Floresti, gasim bustul marelui domnitor, doar stim de concentrarea armatelor din Moldova si Tara Romaneasca in acest loc, acea celebra infratire. Bun! Si cum venim mai sus, de la Comarnic incoace, gasim initiativa splendida a tinerilor din Comarnic, care au amplasat un drapel pe Varful Plesuva. Asta pentru ca francezul Vaillant amplasase in acest loc cu multi ani inainte de momentul 1859, un drapel romanesc. El ar fi vrut sa-l amplaseze si la Vf. Omu dar conditiile meteo nu au permis.

dscf8089Felicitari acelora care nu si-au stins in ei scanteia patriotismului, respectul pentru sacrificiul inaintasilor si care continua sa creada ca viata prin aceste locuri in care traim, se invarte dupa cu totul alte coordonate, nu acestea temporare in care ne iluzionam si ne pierdem clipele, ci acelea milenare care au decis atatea generatii.

Perpetuarea identitatii nationale nu este un moft sau o optiune, ci reprezinta mesajul genetic transmis din generatie in generatie; el decurge din nasterea pe aceste meleaguri, sper romanesti pentru totdeauna!

Mai incoace, gasim la Stancile Sf. Ana zugravit tricolorul. Anterior anului 1866, ca si multe alte inscriptii ce inca se mai pastreaza prin Bucegi, azi doar un ochi foarte atent il mai observa.

iImaginea apare si in cartea „100 de pasi in timp”.

Si apropo de aceasta carte… ea incepe cu singurul obiectiv din Valea Superioara a Prahovei, ce vine exact din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Este vorba de crucea de piatra din Izvor, careia, i-am refacut istoricul alaturi de celalalt autor, cu destula greutate, dar in acelasi timp cu o exactitate ce nu poate fi pusa la indoiala. Ea fost ridicata de catre cel care avea hanul de la Setu, aflat in zona Izvorul Rece, la iesire din Sinaia, cum se merge spre Bucuresti. Hangiul se numea Duţă Burtă si a ridicat-o la intersectie de drumuri cum este obiceiul… exact in anul 1862.

Un monument unic la noi si pe care inca se mai cunoaste anul.

Un monument care a supravietuit razboaielor mondiale, comunismului si are urme de gloante pe el.

Un monument ce moare azi, in vremuri libere… Pentru ca noi am inteles ca libertate inseamna doar a te vantura de colo-colo, dupa cum ne trece prin cap.

Nu este nici macar declarat monument istoric desi foarte multi si-au luat acest angajament… Concret, nimeni nu a facut nimic. Ba de fapt au facut. Iata niste imagini de duminica:

dscf8307

dscf8309

dscf8310Au ingramadit pamant pe ea… Asta inseamna ignoranta, lipsa de educatie, necunoasterea istoriei si neasumarea unei identitati. Altii sa faca, nu noi. Cand te preocupa doar stomacul, ce obligatii sau responsabilitati serioase sa-ti iei?

Intr-o adresa a Primariei catre Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu Prahova, apare acest obiectiv. I-am pus in legatura si pe unii si pe altii, am adresele lor si… dupa niste ani, nu au facut nimic! Mai mult de atat au si scris eronat la un obiectiv declarat de ei monument istoric, microhidrocentrala de pe paraul Peles, ca este fosta moara a Manastirii Sinaia… Care era cu totul altceva si in cu totul alta parte.

Oricat ai fabrica istoria sa sune cum vrei, adevarul va iesi mereu la iveala, ca asa e facut sa fie pe lumea asta.Nu un obiectiv am propus, ci mai multe. Nu au putut, a simti istoria este un pic mai complicat.

Si mai am exemplul unui prieten, un baiat deosebit, face diverse si, uneori, excursii pe munte… Undeva, la o stanca, el le arata turistilor chipul lui Decebal. Adica stanca ar avea un anumit profil. De fapt, cata imaginatie ai avea si cat ai fi de partea lui, in acest caz nu prea seamana cu ceva. Insa, daca privesti mai atent, cand ajungi acolo, vei vedea un text,  care e mai vechi decat Mica Unire. Asta trebuie sa le arati turistilor… cat inca se mai pastreaza! Fiindca, adesea, ce este important  se afla chiar sub ochii nostri!

Inceput de octombrie 2016

Fir-ar sa fie, pe munte miroase a iarna, pe la poale e frig si nu seamana a toamna deloc… De la o zi la alta, padurea isi schimba culoarea. Pe la Predeal a si nins putin prin oras…

Pe 1 octombrie a fost Maratonul Pietrei Craiului, au trecut 10 de ani de la primul MPC.  Sunt 10 de ani de cand intr-o Romanie amortita de atatea jafuri, unde politician sau pungas sunt sinonime, neexistand un drum clar catre ceva, se intampla si o chestie foarte interesanta. Un om a venit cu ideea alergatului prin munti. Usor-usor, febra maratoanelor montane a cuprins Romania, salvand de la manelizare si incultura generatii intregi. Lucian Clinciu, caci el este acest erou national a implementat prin propriul exemplu in mintile si sufletele tinerilor, copiilor si celor mai in varsta, principiile ce se afla la baza unei societati civilizate, normale. Am spus de ani de zile, omul acesta este un exemplu, un vizionar, cineva care a facut pentru tara aceasta un lucru care poate fi inteles cel mai bine de generatiile viitoare. Trebuie sa vezi o editie de MPC si iti dai seama ce a construit acest om special.

Mii si mii de oameni fac sport, si nu orice sport, ci alergare pe munte, depasindu-si astfel limitele, contrazicand orice sfat batranesc cu care ne obisnuisem: pe munte nu se alearga. Iata ca pe munte se alearga si inca bine de tot. Lucian Clinciu ne-a dat un motiv, a stiut sa se impuna prin bun simt si modestie. Pentru orice alergator montan, este un model… daca el ar zice celor aproape o mie de oameni ce alearga la MPC sa faca un anumit lucru, toti l-ar face, nimeni nu ar intreba de ce. E minunat ca in Romania noastra chinuita mai exista astfel de repere.

Pe 1 octombrie, a fost a 11-a editie de MPC, de alergare prin Piatra Craiului. Dupa un an de zile de absenta de la orice competitie montana, am fost si eu la start. Ce senzatie frumoasa printre sute de alergatori! Sa fii acolo, sa-i auzi, sa-i simti, toti un singur gand, o singura inima… si Lucian pregatit sa dea startul.

De data aceasta, traseul de maraton a fost in sens invers decat il parcursesem cu alte ocazii. Plec cu Razvan si alti cunoscuti spre schitul Coltul Chiliilor… parca sunt 7-8 km pana acolo. Ajung in 45 de minute de la start. Vine urcarea spre refugiul Diana, pe la jumatatea traseului aud incurajari, clopote, si ma mir ca am ajuns atat de repede. Doar ca nu era refugiul ci niste voluntari. Bravo lor!

Iata o prezentare superba a ceea ce inseamna MPC:

In imagini veti vedea oameni bine antrenati, net superiori multor cadre militare. De altfel, in tara, sunt mai multi maratonisti cu conditie fizica foarte buna decat militari.

Decat sa se introduca nu stiu ce stagiu militar de care vor fugi toti, mai bine ar fi obligati tinerii de o anumita varsta sa alerge 10 maratoane in 2 ani. Ca apoi nu se mai lasa ei, si ai o resursa umana apta ani de zile.

La 10 si un pic eram la refugiu si cobor destul de bine, ajungand la Plaiul Foii intr-o ora si 4o de minute. Imi zic: stai ca e bine, inchei povestea in 5 ore si ceva. Plec de la masa cu bunatati aflata in acest punct si o iau asa pe drumul forestier. Curand, ma las pagubas, e prea lung drumul asta, asa ca mai alerg, mai merg, padurea nu mai venea… Tot pe acolo era si prietenul Bubulu, nici lui nu-i placea suprafata plata.

Vine padurea, ma bucur, vad panta, imi piere cheful 🙂 Totusi, imi gasesc resursele necesare si urc bine, la 11:43 eram la refugiul Spirlea. O ora de la Plaiul Foii nu e chiar rau, tinand cont ca pe forestierul acela de nu stiu cati kilometri nu prea m-am descurcat.

Urmatorul punct era Vf. si Saua Funduri. Aici, urcusul, bolovanii si lungimea traseului mi-au pus capac. Cand am ajuns sub varf, ma uitam de jos, de la corzile intinse, la cei de sus, cum te uiti ca pieton la Intercontinental. Dar cum iarba rea nu piere, hop si eu pe la ora 13 si un pic pe varf. Cu muschii cat pepenii si cu limba pana la piept, nu avea cine sa mai alerge… la vale. Deci, acolo unde era de alergat, nu am alergat, ca nu prea voiau picioarele. Treaba era ca nu mai venea nici punctul La Table… Am mai si fugit ce este drept pe ici, pe colo, dar tot am facut o ora pana La Table.

fbLungul sir al alergatorilor. Poza luata de pe Facebook, din pacate, am uitat cine este autorul imaginii. Poate nu se supara.

Prietenul Cornelus ma ia repede in primire dar mi-am revenit numai cand l-am vazut 🙂 Ma si plictisisem grozav pana la acest punct. Beau vreo trei pahare de ceai si o intind. Pana la Casa Folea tot ritm anemic am avut. Casa Folea este in satul Magura. Printre doi versanti impaduriti se zarea oleaca din Zarnesti. Nu am reusit nici macar sa aproximez cati kilometri mai sunt pana acolo. Eram convins ca sunt vreo 10 km sigur.

Pe traseu de La Table si pana in Zarnesti, m-am intalnit cu oameni dragi dar cine sa le vorbeasca? Levitam 🙂 Uite asa, am trecut pe langa Teodora cu care am fost pe Vf. Moldoveanu, Andrei Tale urca din Magura si imi arata Bucegii, Claudia Gican era pe la Fantana lui Botorog. Ne-am salutat putin si cu gandul la acesti oameni minunati si la cuvintele lor am mai mers asa 🙂 De prin Zarnesti am alergat cu niste copii care venisera inaintea mea pana la final… si acesta a fost unul dintre cele mai faine momente. Am alergat MPC-ul in 6 ore si 25 minute. Mult, evident. Altii cica e bine. Cu antrenament, as fi putut scoate un timp mai bun cu vreo 45 de minute. Pe traseu am stat o vreme dupa Catalin Coltea si Emanuel Guralivu, cand la vorbe, cand la fuga, dar ei mai aveau niste viteze in plus si nu avea rost… 🙂

La Table eram pe la 14 si un pic, la sosire eram la 15:40 aproximativ. Cum am facut 15 km, cati sunt de La Table pana la sosire intr-o ora si ceva nu-mi explic. Doar ca uneori ma apuca fuga zdravana, cu gandul la cat am pierdut de la varf si pana in momentul de fata 🙂

Nu am stat mult pe margine, ca eu imi revin repede, asta pentru ca atunci cand simt ceva, nu mai fortez 🙂 Cum zice Razvan, asta iar a alergat in reluare 🙂 Si de ce mi-am revenit? Ca altfel mai stateam eu pe acolo gura-casca. Mi-a povestit cineva ceva de nu mai puteam de ras. M-ai traisem un moment din acesta la Marathon 7500, dar acolo am ras o jumatate de ora.

Deci la maratoanele montane, exista atat la start/sosire cat si pe traseu, oameni care scot un anumit sunet 🙂 Este sunetul-semnal omniprezent la competitii montane si seamana cu ceva de genul: piu-piu! Pentru aceia care vin pentru prima oara la concursuri din acestea, si aud acest semnal, li se pare ca se intampla ceva neobisnuit. Acum cativa ani, am ras cu lacrimi de un prieten, care nu intelegea ce se aude, de ce se aude. Eu ma faceam ca nu stiu si ma uitam la el ce ochi mari facea. Se agita pe langa cort sa inteleaga ce se intampla. De cate ori mi-aduc aminte de faza asta, vad un chip foarte mirat, intreband de ce fac asa si cine? :)) De data aceasta, o alta persoana traise ceva asemanator si povestindu-mi, am zis ca lesin de ras. Auzise pe cineva la microfon strigand asa, si se tot uita, in ideea ca poate patise cineva ceva :)) Nu-si explica :)) Rad si acum cand scriu…

Fain, maratonul din Piatra Craiului, chiar e bucurie, cum zicea Lucian. In clasament vad ca am ajuns si eu pe locul… 95 la categoria de varsta. Nu e rau, nu e nici bine. Am trecut linia si asta e important. MPC te trezeste la viata… 🙂

dscf5761

dscf5772Au fost si curse pentru copii

dscf5824Liceul din Zarnesti. Trebuie sa ma asez si eu langa un bec 🙂

Sa mai adaug si poze, ce am mai vazut zilele trecute:

dscf5091Un gutui pe la Comarnic

dscf4885Frumoasa si veche… in zona Predeal

dscf5867Ce monumente avem in Valea Prahovei si cresc boscheti pe ele…

dscf5706Zic sa ma bag pe paraiasul asta sa vedem cum este…

dscf5707

dscf5713O mierla de apa… cica pasarile acestea sunt fidele locului… deci, pe aici isi facea veacul.

dscf5721I-am facut 10 poze pana a iesit una cum trebuie

Si pe la Busteni a inceput reabilitarea statuii caporalului Musat. Asta mi-a placut, de asemenea.