Propunere de traseu turistic, prezente regale la Castelul Peles, castigatorul Marathonului 7500 si moment istoric-religios la Manastirea din Predeal

Imi spunea un domn pe Facebook, sa nu uit de o adresa pe care sa o trimit autoritatilor din judetul Dambovita. Era vorba de realizarea unui traseu turistic in Bucegi. Ideea este, in principal, ca turistul sa aiba o iesire rapida din creasta. Apoi, sa se conecteze astfel doua trasee turistice deja existente. Undeva intre refugiile Strunga si Batrana, cam in dreptul vechii stane din Valea Horoabelor, stana mutata azi mai departe, sa se desprinda din Drumul Granicerilor un traseu spre zona stanei. Langa stana este un drum de pamant lat si bun care te duce pana aproape de Cascada Doamnei, adica pana in traseul marcat cu triunghi rosu. Si aceasta este toata filozofia 🙂 Nu este nimic complicat, se va cobori rapid din creasta in caz de vreme nefavorabila (trasnete, etc.)

La Castelul Peles a venit pe 12.07, A.S.R. Principele Radu al Romaniei. Acesta si-a lansat propria carte despre castel. Pentru cine nu stie mare lucru despre castel, este o carte buna:

Cartea se numeste „Povestea Castelului Peles”

Sala de muzica a Castelului Peles

Stim si castigatorii din acest an ai Marathonului 7500 de pe Bucegi: Andrei Preda si Robert Hajnal:

Andrei Preda este cel din dreapta. Sursa: Facebook, Elena Perju.

Duminica dimineata, liturghia la Manastirea „Sf. Nicolae” din Predeal, va fi condusa de catre I.P.S. Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Acesta vine la Predeal pentru a sfinti inceperea lucrarilor de restaurare a picturii din biserica manastirii.

Mitropolitul a mai venit si anul trecut, cu alta ocazie. Iata cateva poze de atunci:

Aici, articolul de anul trecut:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2016/05/29/sfintirea-bisericii-vechi-a-manastirii-sf-nicolae-din-predeal-in-anotimpul-merilor-infloriti/

Anunțuri

La 7500

Este vorba evident de Marathonul 7500 din Bucegi. In acest an a fost cu totul altceva. Cred ca am avut o presimtire ca se va intampla, dupa tonul folosit in articolul anterior. Zic si eu 🙂

Cert este ca nu a fost cum as fi dorit. Deci nu am ajuns la Finish, ne-am retras din cursa la Gura Diham, pe la jumatatea traseului. Habar nu am ce s-a intamplat, dar personal nu am mai avut cum sa continui.

Incepusem bine, chiar aveam un tonus mi s-a parut mie mai bun ca in alti ani. Nici nu am simtit cand am ajuns la punctele de control din Valea Dorului, Poiana Stanei, Piatra Arsa, Intre Jepi… doar era traseul clasic, pe care mai alergasem si altadata. O nimica toata. Ne-am oprit la punctul de alimentare, o cana de Isotonic rece, o banana, cateva prune, o bucata de cascaval si am pornit pe Valea Jepilor, graficul fiind de 1:45 de minute pe acest tronson si pe la 12:30 sa fim in tabara.

1Pe Jepii Mari

Asta insemna ca abia atunci incepea concursul, de la tabara. Pe Jepii Mici am mers cu a doua, cam in reluare, am depasit echipe, ne-au depasit altele pe noi. Nu stiu exact de ce mergeam asa de greu, ma refer la mine. In fine, ajungem la tabara cu 30 minute intarziere si mai stam inca 10 minute sa se intample minunea revenirii, timp in care Cornel ne incurajeaza, Iulica imi da niste geluri, dar nu se intampla nimic… aceeasi stare. Zic eu sa continui pana la Omu. Urcam in 2 ore, desi m-am simtit mai bine, dar tot eram in afara graficului nostru… la intarziere s-au mai adaugat 30 minute. Tinand cont cat mai era din concurs nu era mult, definitoriu.

2Cascada Obarsiei Ialomitei

3Multe echipe in fata, destul de usor de intrecut cand se poate 🙂 Asa, ne-am uitat si noi.

La Omu, zic ca imi revin pe Valea Cerbului doar este coborare. Dupa ce am trecut pe versantul celalalt si pana in Poiana Vaii Cerbului mi-am dat seama ca trebuie sa incheiem. Nu mai functiona nimic. Unii au zis ca de la caldura… intr-adevar, a fost zapuseala, destul de cald, dar mie imi place cand este cald, sa umblu prin soare. Crampe musculare aveam desi nu alergasem in disperare pe traseu, splina se certa cu ficatul care sa doara mai intai, cred ca m-am si deshidratat desi am baut destula apa, de inghitit nu puteam inghiti nimic, nu puteam fugi la vale pentru ca plamanii nu puteau tine ritmul cu picioarele. Dupa ce am trezit din somn cativa bolovani, cu picioarele, mi-am dat seama ca sunt si epuizat, si dezorientat. Oricata ambitie ai, cand nu te ajuta organismul, te opresti.

Am mers usor pana spre Gura Diham, am facut 3 ore, adica dublu, trebuia sa coboram in alergare ca de obicei, in putin peste 90 de minute… deci daca la vale nu am reusit sa recuperam sau macar sa ne incadram in grafic, in niciun caz nu am fi reusit ceva pe Abruptul Bucsoiului. Si decat sa ne retragem la varful Omu din concurs, in toiul noptii, am facut-o la Gura Diham. Iulica sigur ar mai fi putut continua.

Nici nu m-am odihnit cum trebuie pentru acest traseu, nu prea am dormit de cand am venit din Leoata, o fi fost si oboseala din Leoata, ce mai, s-or fi adunat mai multe. Cu toate acestea nu am o explicatie plauzibila pentru acea stare, o explicatie plauzibila pentru mine nu o scuza. Ca lucrurile sunt simple: termini concursul sau nu-l termini. Primul lucru de care imi dau seama este ca am o carenta de magneziu. La a sasea editie a acestui maraton superb, prin urmare nu am ajuns la capat. Data viitoare!

Dar vin acum concursurile de la Busteni, la inceput de august, sper sa imi revin pana atunci. Ce m-a enervat ca a trebuit sa iesim din cursa!!!

Acasa, am ajuns in 2 ore si ceva de la Gura Diham dar nici la mers lejer nu mi-am revenit, un dus rece prin baie insa tot degeaba, somnul a venit greu, pofta de mancare nu am avut de ieri din postul de control 🙂 Bine, eu nici nu stiu de ce sa ma asez la masa, eu mananc cand mi-e foame, cand am pofta de ceva anume. Si in sfarsit azi pe la 11, mi-a dar corpul un imbold, ce ar pofti dumnealui. In niciun caz cele 5 bucati de placinta cu mere cate am vazut intr-o farfurie. Nimic altceva decat slanina dar sarata. Sigur am pe undeva prin frigider, daca simt nevoia de sarat inseamna ca sunt deshidratat probabil 🙂 Si organizatorii parca aveau slanina prin posturi. Trebuie sa vad care este misterul cu slanina asta.

Concluzia este ca nici daca porneam acum de dimineata, nu as fi reusit sa urc Abruptul Bucsoiului.

Sezonul curselor montane prin Bucegi: „Atinge Omu”, „Marathon 7500”, „Busteni SkyRace”. Alte stiri

Ar fi trebuit sa scriu despre altceva, dar alergarile mi se par mult mai interesante 🙂 Totusi, un pic, un pic sa mai vorbim si de altele…

Da, am citit interviurile lui Ciutacu, foarte interesante declaratiile Alinei Bica… mai zicea un general ceh ca in doua zile Rusia poate ocupa tarile baltice… chestie spusa sa nu taca, adica nu stiu cine ar crede ca nu ar putea fi asa. Dupa cum reiese foarte clar ca succesele separatistilor in Ucraina au fost dintotdeauna succese ale armatei ruse… o mana de separatisti nu pot declansa peste noapte ofensive de-a lungul unui front de sute de kilometri, sau dobori avioane, elicoptere… Si treaba cu Statul Islamic pare foarte periculoasa… ai zice ca au o armata foarte bine organizata, experimentata, numeroasa. O multime de state ii bombardeaza si tot astia cuceresc oras dupa oras. Citisem ca la ei se sta la coada in misiunile sinucigase si ca unii merg la nu stiu ce superior sa se planga ca doar aia cu pile ajung mai in fata pe liste. Initial am zis ca ma uit la un articol din Times New Roman dar era real.

Apropo de stiri, un prieten mi-a atras atentia ca pe Facebook era contul unei persoane din Predeal, care a scos un ziar, similar cu cel de la Sinaia. Am reusit sa copiez aceasta imagine, inainte de a fi sters acel cont dar nu mi se pare oportun sa o public. Trebuie sa inteleg mai bine ce se intampla. Deci avem in Valea Prahovei 3 ziare: Ziar de Sinaia, Ziar de Busteni, Ziar de Predeal. Mai trebuie unul de Azuga. Poate il face dl. Debreti 🙂

Simona Halep a pierdut un meci la nu stiu ce turneu… de parca este asta o tragedie, mai imi zicea o prietena ca Biserica s-a dezis de minunile parintelui Arsenie Boca, ea cita dintr-un articol publicat pe net. De fapt, numele de Arsenie Boca este atat de des folosit pentru ca vinde. Oamenii s-au prostit… tot citind despre acest parinte, caruia i-au fost puse in spate nu stiu cate minuni. Bineinteles ca Biserica nu avea cum sa nu se dezica de tot felul de rataciri. Deci nu de parinte s-au dezis, ci de falsele minuni sau profetii, de cartile neadevarate aparute, de chestiile inventate de oameni pentru a pacali alti oameni.

kUn tablou superb

Revenind la subiect, de care m-am distantat desi nu mi-am propus, dar s-a intamplat 🙂 mi se pare important sa trec in revista 3 curse lunare de alergare montana, ce se vor derula in Parcul Natural Bucegi.

In iunie vine cursa organizata de Salvamont Dambovita si denumita „Atinge Omu”. Au renuntat la ultramaratonul Bucegi-Leaota si au creat un alt traseu, la fel de pitoresc dar mai scurt. Practic, se da startul de la baza lor de salvare de la Pestera, se urca spre Vf. Omu pe Valea Obarsiei pana la Cabana Omu. De acolo, se trece de Vf. Bucura se intra pe Drumul Granicerilor si se alearga pana la Refugiul din Saua Batrana. De la refugiu se coboara prin Valea Doamnele pana la Pestera si… asta este. Mi se pare o cursa foarte palpitanta cu urcusuri accentuate, cu traversarea unei bune parti a ramurei vestice a Bucegilor, foarte expusa in caz de descarcari electrice, cu bolovani si grohotis la coborare. Intr-un timp scurt faci multe chestii, peisajele se schimba rapid. Este pur si simplu superb urcusul accentuat de langa Cascada Obarsiei Ialomitei 🙂 Anul trecut m-a avantajat foarte mult urcarea pe aceasta vale, am ajuns primul la Omu, tot primul in Saua Strungulita, apoi prin Leaota cea frumoasa dar exasperant de lunga si batuta de turme de ovine si caini, pana la varful ei… am cazut pe locul 5, pentru a ma rataci apoi cativa kilometri prin Valea Rateiului… recuperand neverosimil pe urcusul spre Saua Lucacila si sosind pe locul 2 la categoria de varsta si pe 3 la Open. Am fugit 9 ore prin doi munti 🙂 🙂 A fost insa ceva de neuitat, irepetabil. Mai jos, link-ul concursului:

http://salvamontdbv.ro/atinge-omu/

Vine in iulie celebrul Marathon 7500. Am zis ca merg pana la batranete la concursul acesta 🙂 Din 2010 sunt prezent la toate editiile. Cand nu o sa mai pot, am sa il fac la pas si tot ma duc, ori voi sta la un punct de control si scriu pe net cine trece pe acolo 🙂 Si daca nu participi, te relaxezi formidabil cateva zile cat dureaza concursul, in tabara de la start/sosire. Este o atmosfera mult prea civilizata, se creaza o comunitate unita, sunt altfel de oameni, te intorci cu alta stare de spirit. Bine, daca stai in birou si crezi ca in corturi stau doar nu stiu ce etnici, nicio sansa sa intelegi despre ce este vorba. In cel mai bun caz te amuzi crezand ca dorm unii prin corturi ca nu le place sa stea in case, chestii d-astea.

Nu stiu cu cine voi participa, daca se va intoarce Razvan de prin tari straine… zarurile inca nu au fost aruncate 🙂 Plus ca trebuie sa fii in forma pentru un astfel de concurs de circa 100 km, prin vaile si crestele Bucegilor. Deocamdata nici eu si nici el, nu avem cat de cat o forma 🙂 Anul trecut am fost cu Iulian, cursa a fost intrerupta din cauza conditiile meteorologice, ne-a plouat si ziua si noaptea, ne-a terminat 🙂

Aici detalii despre cursa aceasta: http://www.marathon7500.ro/

Luna august aduce insa un eveniment, in opinia mea, foarte bine gandit. Vicecampionul mondial la alergare montana, Ionut Zinca si Asociatia Sport La Orice Varsta, cu sprijinul Primariei din Busteni au avut ideea de a crea 2 curse in acelasi week-end. Astfel, vineri se tine Vertical Trail Race iar duminica este o alta competitie denumita SkyRace. La prima se urca dupa cum se stie pe Jepii Mici, ideea este de a scoate un timp cat mai bun pana la Babele, iar duminica vine ceva mult mai frumos si mai incitant.

In premiera se da startul de la Primaria Busteni, se alearga spre Caminul Alpin, pe triunghi rosu apoi prin Poiana Costilei-La Prepeleag, se ajunge la Cabana Malaiesti de unde se urca valea omonima prin Hornul Mare pentru a ajunge la Varful Omu. De aici se coboara prin Valea Cerbului pana in Poiana Costilei si se urmeaza traseul spre Caminul Alpin. Adica din Poiana Costilei este acelasi traseu care a fost urmat la inceput… pana in fata Primariei, de data asta in sens invers. Detalii: http://busteni.skyrace.ro/

Treaba este ca se poate participa la ambele curse, adica vineri te incalzesti un pic la Vertical Trail Race si duminica dai pe bune piept cu muntele 🙂 Cam asa ar fi planul meu.

Inchei cu o poza de la Cota 2000, unde cei de la Teleferic au depus niste eforturi impresionante sa monteze un troliu de nu stiu cate tone:

lFotografia este preluata de pe Facebook

A 6-a editie de Marathon 7500

… a venit si a trecut! 🙂 La anul vine urmatoarea…

Cum a fost aceasta editie? Se pot spune multe, eu consider ca a fost cel mai greu concurs de alergare montana la care am participat pana acum. Cu toate ca alergam a patra oara pe acel traseu, mi s-a parut foarte dificil.

8Am plecat joi, pe 17 iulie, pe la pranz, ca sa fiu acolo vineri dimineata la ora 6, cand se dadea startul in cursa de 90 km. Pe la telecabina am stat de vorba cu dl. Panac pe tema unui ghid turistic, apoi de la Babele am coborat usor spre Pestera.

Pe acolo, pe la Babele, era ceata, umezeala, liniste… m-am simtit insa bine, parca eram acasa 🙂 o senzatie ce nu poate fi descrisa. Pana la Pestera mai coborau cateva persoane, le vedeam mai jos de mine.

SAMSUNGLa Babele

SAMSUNG

SAMSUNGZona Pestera

Am ajuns la tabara si am inceput sa montez cortul. Picura usor, iarba era uda, am gasit un loc care mi-a placut si gata si cortul. Langa cortul meu mai era spatiu si pentru cortul lui Iulica, prietenul cu care alergam. El a venit mai pe seara si atunci am si fost sa luam numerele de concurs, harta traseului, etc. Pana atunci, insa, am stat intins in cort, cred ca a fost prima oara din luna iulie cand am simtit ca ma odihnesc pe bune 🙂 Era liniste, era perfect, vantul mai zguduia uneori cortul, ploaia cadea usor si o auzeam… si, la un moment dat, mi s-a facut foame. Dar de o asemenea maniera de parca as fi tinut post nu stiu cat timp… mai bine de 30 de minute am mancat continuu. Bulimie, ce mai :)Insa cred ca din cauza ca simteam apropierea concursului… si trebuia sa am resurse, cred ca era un semnal de la creier 🙂

SAMSUNG

SAMSUNGCortul, ma gandesc ceva pana il amplasez… sa fie ceva deosebit in decor, iarba, etc… sa ai senzatia ca te afli in natura 🙂

Bun, vine Iulica, am stat de vorba, am fost si la sedinta tehnica, mi-am dat seama ca a doua zi vremea va fi instabila, dar pe noi, care cunosteam Bucegi, ne avantaja. In cursul noptii a fost foarte rau, ploaie si vant, dimineata era rece… si plecam catre start. Ni se spune sa luam cu noi un polar, o haina in plus.  La start ni s-a controlat echipamentul, daca eram imbracati adecvat, aveam frontale, folie de supravietuire, etc…

SAMSUNGSedinta tehnica

Vine ora 6 a.m. si incepem… Circa 60-70 echipe Elita masculin, la care se mai adauga cateva echipaje Elita feminin si Elita mixt, fugim pe drumul forestier pe la hotelul Pestera, apoi facem stanga pe marcaj banda rosie, prin Padurea Laptici. Pana la acea intersectie, conversez cu Bubulu, apoi ne despartim. Urcam Padurea Laptici pentru a iesi in Platoul Bucegilor. Sus, la golul alpin cand iesim, ne ia vantul in primire, continuam spre Valea Dorului si ajungem la primul post de control la ora 7:05. Eram in primele 25 de echipe.

Continuam urcand spre Saua Vf. cu Dor, apoi coboram pe versantul estic al muntelui Furnica. Trecem de Cota 1400, de schitul Sf. Ana, unde stau putin de vorba cu parintele Nicolae, dumnealui voia sa ma ajute cumva, dar nu stia cum, frumos gestul 🙂 Ajungem si la al doilea post de control, situat la Poiana Stanii, la ora 7:53, asadar, eram in grafic… trebuia sa fim la ora 8, insa eram putin mai devreme. De fapt, nu contau 5-10 minute in plus sau in minus.  Important era sa nu fugim foarte tare, pentru ca partea mai dificila incepea abia cand alergam pe traseele din jurul varfului Omu. Pana atunci „ne puteam juca” pe Piciorul Pietrei Arse si pe Jepii Mari si Mici… ca o incalzire 🙂

Depasim alte echipe, folosim scurtaturi si ne alegem cu mai multe observatii, dar asta este, scurtaturile erau permise de regulamentul competitiei… important era sa atingi punctele de control. La 9:03 eram la Complexul Piatra Arsa de unde ne grabeam spre Jepii Mari ca sa ajungem la Busteni. Coboram bine si pe Jepii Mari si la ora 10:05 eram la Busteni, la intrarea in traseul pe Jepii Mici. Planul era sa sosim la tabara, in postul 6, la ora 12:30. Nu ne-am grabit pe Jepii Mici, dar nici nu am mers la pas usor, am tinut acelasi ritm… Iulica stie mai bine de ce am impus acel ritm, pentru ca dupa mai multe participar, inveti traseul pe de rost si cunosti toate problemele. Trebuie sa stii unde sa alergi si unde sa te odihnesti mergand repede… daca mizezi totul pe viteza, este foarte greu sa ai acelasi ritm pe 90 km. Marathon 7500 este o cursa inteligenta, daca reusesti sa nu fugi de disperat la vale si de nauc la deal, poti incheia concursul intr-un timp de care sa fii multumit.

10Iulica pe Jepii Mici

11Tot pe acolo si eu

La 12:04 eram la Babele, unde era un frig patrunzator, vantul sufla puternic si cei din postul de control erau inghetati. Organizatorii, CPNT Brasov, au facut eforturi considerabile pentru ca totul sa fie cat mai bine… Silviu Balan, cel care prezentase traseul la sedinta tehnica, se afla la iesirea din Piciorul Pietrei Arse, deoarece fiind ceata, concurentii se puteau rataci. Apoi l-am regasit pe Jepii Mici, dupa care la Omu… mai multi CPNT-isti patrulau pe trasee pentru ca totul sa fie cat mai in regula… alaturi de cativa salvatori montani damboviteni.

La 12:39 eram in tabara la cort, sa luam ce mai era nevoie pentru partea a doua a traseului. Tocmai atunci s-a pornit o ploaie torentiala puternica… asa ca am decis sa mancam ceva, eu nu mancasem de dimineata din motive lesne de inteles. Cu o zi in urma mancasem prea mult 🙂 La ora 13:04 am plecat spre Vf. Omu, mai ploua, dar usor. Insa, mai sus, pe la Mecetul Turcesc, a venit peste noi o ploaie similara. La ora 14:47 eram in cabana Omu bifand postul cu nr. 7. Eram in regula, nu eram obositi, stiam ca in ritmul acesta am fi scos un timp sigur de 23 ore. Cornel de la CPNT ne-a incurajat mereu, si in alte posturi, si pe traseu, atat el, cat si alti prieteni…

Iesim din cabana si fugim prin ceata spre Valea Cerbului. Datorita faptului ca stiam fiecare curba si stanca mare, am reusit sa taiem serpentinele si sa ajungem mai jos de stana, acolo unde nu mai era ceata. Ne-am bucurat insa degeaba, nu dupa mult timp a venit iar ploaia, care a cazut peste noi pana mai jos de Plaiul Fanului. Totul era ud, cum atingeai verdeata, aceasta se scutura pe tine, picura de peste tot, insa aveam suficienta determinare sa nu ne oprim. Astfel, am sosit la postul de la Gura Diham… trebuia sa fim la ora 17, insa eram la 16:39. Am stat putin acolo si am inceput sa urcam spre Poiana Izvoarelor. Langa cabana, noroc cu niste molizi desi, sub care am stat de ploaie. Parca ploua si mai rau 🙂 Am stabilit sa urcam mai repede si la Omu sa stam un timp, sa ne schimbam, sa ne incalzim, si apoi sa plecam spre Ciubotea. Nu eram obositi, pentru ca nu am fortat nici pe urcari si nici pe coborari, era un ritm pe care il puteam duce pana la capat. Asteptam iesirea din Valea Gaura ca sa fugim pe Drumul Granicerilor, si ne pregatisem pentru ea… era un moment psihologic. Insa…

Ne-am ascuns sub copaci, am mers mai usor, in speranta ca ploaia se va opri pana la Abruptul Bucsoiului… Am ajuns alte echipe, ne-au ajuns alte echipe, asa ca pana la postul 9, situat La Prepeleag, am mers toti la distante apropiate.  Intr-o discutie cu un membru al altei echipe, el fiind suparat foarte tare pe vreme, i-am spus ca sper sa fi ajuns toti cu bine care erau inaintea noastra la cabana Omu si ca poate reusesc si ceilalti. El a spus ca nu-l intereseaza de nimeni si ca important este sa ajunga ei bine. Am crezut ca mi s-a parut ce aud si i-am spus ca eu cred ca mai important este sa ajungem cu totii in regula la Omu. Insa mi-a spus ca pe el il intereseaza sa ajunga ei bine, adica echipa lui. Din acel moment nu am mai mers in ritm cu ei… sa se duca, asadar, pe cont propriu.Totusi, pana La Prepeleag, am ajuns la cativa metri distanta unii de altii.

La postul de control, ploua torential, viza pe fisa de concurs se punea intr-un cort, ce mai, vremea era foarte urata… Iulica si-a schimbat o haina si noi am ramas mai in urma, adica acolo, la post. Am plecat in cateva minute pe Abruptul Bucsoiului, in spatele a catorva echipe. Cu noi a venit si unul dintre arbitrii, Andrei, care amplasase o coarda pe Bucsoiu. Am avut mare noroc cu el…

Eu eram in fata si urcam printre jnepeni. Dupa ce ca ploua, toata apa de pe jnepeni se scutura pe mine… eram ud pana la piele, cred ca toti concurentii au fost la fel, niciun echipament nu avea cum sa reziste la asemenea ploi… echipament de alergare. Ca altfel, luai cizme, pelerine si umblai bine-mersi… Aproape de iesirea din jnepeni ploaia s-a oprit, insa era foarte frig si vantul sufla foarte tare. Cand eram in jnepeni, am observat o chestie interesanta… toate crengile erau pline de apa. Oricat ar ploua, este imposibil sa se umple cu apa in cateva minute… deci de ce nu le scuturasera echipele ce plecasera cu cateva minute inaintea noastra??? M-am uitat in spate, in fata, nu se prea vedea ceva, pentru ca era ceata, nici glasuri nu se auzeau… deci se intamplase ceva.

Ce se intamplase cu ei, nu mai aveam cum sa gandesc, pentru ca imi era foarte frig. Era ca si cum te stropea cineva cu un furtun cu apa in mijlocul iernii 🙂 Pe haine deja se depunea ceva alb, inghetau… Nu aveam cum sa pastrez acelasi ritm cu Iulica si arbitrul, astfel ca Andrei a ramas cu Iulica, iar eu mergeam mai in fata. Cu toate acestea, organismul nu producea suficienta energie, oricat as fi alergat sau urcat de repede, pentru a contracara efectele agentilor externi. Dupa o stanca, in cateva secunde, mi-am dat tricoul jos, haina de ploaie, si mi-am luat din rucsac un polar gros… Am tot urcat, doar cunosteam Bucsoiu si il descrisesem de atatea ori in detaliu, si simteam ca oarecum este mai bine. Eu cu frigul nu m-am avut niciodata bine… era ceata, vant puternic si ploaia se oprise. Daca eram singur, as fi doborat orice record pana la Omu, urcam foarte repede… de altfel, la aceasta editie, din cauza vremii, multi ar fi scos niste rezultate extraordinare. Vremea te silea sa alergi cat mai repede…

Ma gandeam ca sigur se va intampla ceva cu unele echipe… ma gandeam si ca vom avea un avantaj urias, din cauza vremii, multi vor abandona, iar noi, dupa o ora de pauza la Omu, suntem ca noi…

Cum am ajuns la cabana Omu, am luat cate un ceai… apoi inca unul si inca unul. Cam degeaba totusi 🙂 Abia dupa 30 de minute m-am incalzit. La cabana am aflat ca totul s-a incheiat, concursul se oprise si toate echipele erau scoase din trasee. Discutiile intre organizatori infatisau un peisaj al cursei exact asa cum mi-l imaginam… concurentii erau uzi din cap pana in picioare, putine echipe mai erau apte sa incheie traseul, frigul, ploaia, vantul, totul i-a convins pe organizatori sa puna capat acestei curse. A fost cea mai buna decizie ce se putea lua… ii vedeam pe cate unii cum soseau la Omu, imagini ingrozitoare… iar cand l-am vazut pe un domn in pantaloni scurti, m-a luat frigul si mai tare 🙂 M-am dus si mi-am luat o ciocolata calda…

La un moment dat, ne intreaba unul dintre organizatori daca am depasit vreo echipa pe Bucsoiu. Ii spun ca La Prepeleag eram mai multe echipe si ca am plecat ultimii sau penultimii de la acel post, dar ca nu am depasit pe nimeni pe Bucsoiu… mai mult de atat, nu am vazut nicio echipa in fata sau in urma. Atat lui Andrei cat si lui Iulica le-am spus ca echipele din fata noastra au ratat urcarea pe Bucsoiu si s-au pierdut spre Malaiesti. Probabil nu m-au crezut atunci, dar eu care vedeam crengile jnepenilor pline cu apa, stiam ca nu este nimeni inainte… poate trecuse cineva in urma cu 30 minute sau o ora. In niciun caz de cateva minute, cat trebuia sa fie intre noi si ceilalti. S-a adeverit, in cele din urma, ca toate acele echipe pornisera in alta directie… dupa ce au ratacit pe acolo, au revenit La Prepeleag si au urcat si ei pe Bucsoiu, ajungand dupa o ora la vf. Omu. Printre acestia, si echipa cu acel domn pe care il interesa propria persoana. Sincer, desi toti ii compatimeau ca au venit uzi, s-au ratacit, etc, eu sunt singurul care a spus „Asa le-a trebuit!”. Fiind egoisti, au patit ceea ce meritau… ei voiau sa ajunga doar ei bine la cabana si de restul nu-i interesa. La cabana, tipul egoist i-a spus lui Iulian ca noi i-am vazut ca se duc in alta directie, fiind doar la un minut, doua in spatele lor, si ca nu am strigat dupa ei sa se intoarca. De fapt, nici nu conta ca-i vedeam sau nu… eu sigur nu i-as fi chemat inapoi, doar ca nu i-am vazut… Pana la urma, ar fi ajuns la cabana Malaiesti, mult mai safe decat sa urce pe Bucsoiu. Da, stiu, sunt rau, dar astfel de oameni asta merita… deci nu m-as fi deranjat, daca i-as fi vazut, sa-i intorc din drum. Daca te-ai fi accidentat pe traseu, asemenea persoane ar fi trecut pe langa tine si te-ar fi  lasat acolo… aceia care au facut cunostinta cu muntele stiu bine ca am dreptate.

Apoi, ne-am deconectat de la concurs si am iesit din atmosfera… nu mai aveam chef de nimic, am vrut sa raman la cabana peste noapte, dar nu avea cine sa coboare unele echipe spre tabara de baza, asa ca, desi nu voiam sa mai fac cunostinta cu frigul, totusi am plecat cu ei din cabana. A fost bine, pentru ca asa mi-am dat seama cat de buna a fost decizia organizatorilor. Nu mai ploua, in schimb era ceata densa. Absolut toti concurentii, inclusiv eu, ne-am fi ratacit noaptea. Lumina frontalelor se reflecta pe ceata, nu vedeai marcajele, la Mecetul Turcesc ne-am risipit in evantai sa cautam marcajele pe pietre, abia la cascada Obarsiei am scapat de ceata si apoi a fost usor pana la tabara. Totusi, valea aceasta, daca o urci in fuga, o parcurgi intr-o ora si 15 minute, cam asa, pe cand noi, in coborare, am facut 2 ore din cauza cetii.

La 12 noaptea intram in cortul din tabara de baza. Imi era bine, o diferenta de aproape 10 grade intre Vf. Omu si Pestera… A mai plouat si in cursul noptii, astfel ca startul la maratonul cel mic, de 45 km, s-a amanat pana la ora 9. La 7:20 am plecat din tabara spre casa, vantul sufla tare, ploua usor, zona Babele spre care trebuia sa ajung era in ceata, deci acolo era vreme rea… M-am despartit de Iulica, de organizatori si am plecat. Intr-o ora, chiar daca aveam un rucsac mare, eram la Babele, iar la 9:45 ieseam din padure in Busteni…

12Langa Babele

13Fosta cabana Caraiman

14O capra neagra

15Pe Jepii Mici… tot pe aici m-am intalnit si cu Mihai Zlavog si cu multa lume…

Asa s-a incheiat aceasta editie… am aflat mai tarziu ca s-a dat totusi startul la maratonul mic, dar pe un alt traseu. Important este ca toti participantii au iesit mai puternici din aceasta lupta cu natura… si sper sa ne revedem cu totii, sanatosi, la anul. Duminica, insa, muntele si-a luat revansa printr-o zi perfecta…

Povestea prietenului Iulian poate fi citita aici:

http://lulianintaraminunilor.blogspot.ro/2014/07/marathon-7500.html

Mai putin de 24 de ore pana la startul Marathonului 7500

Maine dimineata, la ora 6, se da startul competitiei Marathon 7500.  Sunt doua trasee de alergare montana in cadrul Marathon 7500, un ultramaraton de 90 km si un maraton de 45 km.

Marathon 7500 (7500 vine de la diferenta de nivel), supranumit „regalul maratoanelor din Romania”, a ajuns in 2014 la a 6-editie.

In acest an ajung si eu la a 5-a participare consecutiva… de trei ori la ultramaraton si o data la maraton, iar acum tot la ultramaraton.

Iata cateva imagini de anul trecut:

Cu o zi-doua inainte de acest concurs, parca se schimba atmosfera, incepe febra pregatirilor in care se prind rude, prieteni, colegi, etc. Marathonul 7500 te scoate din tiparele zilnice, doar cand te gandesti la cat este de lung traseul si pe unde ajungi, te asezi putin cu picioarele in apa rece, cum spune cineva 😉 si iti pui intrebarea: „Cum va fi anul acesta?”

Pot spune ca nicio editie nu seamana cu alta, in fata ai un traseu ce strabate cele mai importante trasee turistice din Bucegi. Unii oameni isi propun sa ajunga intr-o zi la Vf. Omu, traseul de concurs te aduce de trei ori la Vf. Omu, din trei directii diferite… si toti ne propunem sa facem acest lucru in cat mai putine ore…

La prima participare am incheiat traseul pe locul 8 in 36 de ore, apoi, de la an la an, timpii s-au redus, 28 ore, 25 ore… ar fi bine sa urmam acest trend. Particip cu un prieten din Brasov, Iulian de la Clubul pentru Protectia Naturii si Turism, club ce organizeaza evenimentul. Cu el nu am alergat in acest an 🙂 ne-am antrenat separat. In schimb, avem un ritm apropiat si ar trebui sa ne potrivim… daca unul alearga prea repede, il oboseste pe celalalt si gata, s-a terminat concursul, nu mai are cine sa alerge.

Ultramaratonul de 90 km de pe Bucegi este o cursa in primul rand tactica, daca nu iti distribui bine resursele, ai patit-o. Cazi psihic, apoi fizic.

O sa aflati mai jos, in aceste zile, detalii despre ce fac la aceasta cursa 🙂 Tot in acest articol. La fel ca in ziua de 28 noiembrie cu piramida de la Sfinx… Multumesc!

SPATIU PENTRU TEXT 🙂

 

VINERI, 18 IULIE, ORA 20:30 – Având în vedere faptul că vremea pe Bucegi a fost întreaga zi total nefavorabilă, cu vânt, ploaie interminabilă, temperaturi scăzute, ceaţă densă pe seară, ţinând cont şi de apropierea nopţii, organizatorii au considerat că nu este cazul să se asume nişte riscuri inutile şi au hotărât, după ce au trecut aproape 14 ore de la începerea concursului de ultramaraton, ca acesta să se încheie. Se fac eforturi pentru recuperarea tuturor concurenţilor de pe traseu şi reunirea acestora la tabăra de bază din zona telecabinei de la Peştera.

Adrian şi colegul lui ajunseseră deja la vârful Omu, venind de pe Bucşoiu, erau în grafic, aşa cum acesta este prezentat mai jos. 

 

SAMBATA, 19 IULIE, ORA 11:00 – Sunt acasa 🙂 Am plecat de dimineata, la 7:20, din tabara de la Pestera, urcand spre Babele si coborand in Busteni, pe Jepii Mici. La 9:45 eram in Busteni. Despre concurs, cred ca veti citi maine seara sau luni. A fost ceva incredibil. Ploi torentiale ne-au surprins si pe Valea Obarsiei Ialomitei, si pe Valea Cerbului, cat si pe Bucsoiu. Niciun echipament de protectie nu avea cum sa reziste acestor intemperii. Era foarte frig si inghetau hainele pe noi, fiind si uzi pana la piele. Nu exista niciun concurent care sa nu fi fost ud… adaugam vantul puternic, ceata… toate acestea au condus la intreruperea concursului. Organizatorii au luat cea mai buna decizie, cred ca s-ar fi intamplat multe nenorociri daca nu ar fi procedat asa. Evident, multi au fost nemultumiti, dar ce sa facem, nu gandim individual, nu conteaza performanta si aventura, ci siguranta tuturor participantilor. Multumesc 🙂 Bineinteles ca mai merg si la alte maratoane, chiar daca la acesta se putea incheia cine stie cum…

 

 

 

TIMPII PROPUSI DE NOI:

Startul se da din fata telecabinei Pestera, la ora 6 a.m.

La ora 7:00 vrem sa fim la primul punct de control situat la cabana Valea Dorului.

La ora 8:00 trebuie sa fim la postul 2 aflat la Poiana Stanei Regale, venind pe directia Saua Vf. cu Dor-Cota 1400-Schitul Sf. Ana

La ora 9:15 trebuie sa fi urcat deja Piciorul Pietrei Arse si sa fim la Complexul Sportiv Piatra Arsa, unde este al 3-lea punct de control.

La ora 10:15 trebuie sa fi coborat Jepii Mari si sa fim la intersectia cu traseul ce urca Jepii Mici, la al 4-lea punct de control.

La 11:45 trebuie sa atingem punctul 5 situat la cabana Babele.

La 12:30 ar fi bine sa fim inapoi la Pestera, la tabara de baza, unde este al 6-lea post de control.

Urmeaza sa plecam in 15 minute din acest loc, pe Valea Obarsia Ialomitei, pana spre Vf. Omu.

La ora 14:25 trebuie sa bifam postul 7 de la Omu si sa incepem sa coboram Valea Cerbului pana la cabana Gura Diham.

La ora 16:30 trebuie sa fim la postul 8 de la Gura Diham si sa incepem urcusul inapoi, spre vf. Omu, prin Poiana Izvoarelor si Abruptul Bucsoiului, portiune de traseu ce reprezinta una dintre spaimele concurentilor.

La ora 18:00 trebuie sa fim la intersectia de trasee „La Prepeleag”, la postul 9.

La ora 19:30 trebuie sa fim la vf. Omu, atingand postul 10.

La ora 21:00 trebuie sa fim la refugiul Ciubotea din zona Bran, la postul 11, dupa ce am coborat Valea Ciubotea. Valea aceasta este foarte urata, se coboara normal in 4 ore. De la refugiu trebuie sa plecam la ora 21:20 spre Valea Gaura.

La 22:45 trebuie sa fim la postul 12 de langa Stana Gaura.

La 24:30 trebuie sa atingem pentru ultima oara Vf. Omu, bifand postul 13, dupa care alergam pe ramura vestica a Bucegilor, fosta granita intre Romania si Austro-Ungaria, ajungand in Saua Batrana si coborand spre Poiana Gutanu.

La ora 2:30 trebuie sa atingem postul 14 situat in Poiana Gutanu si sa plecam spre Saua Strunga.

La ora 3:40 trebuie sa bifam si postul din Saua Strunga, cu numarul 15, si sa coboram spre cabana Padina.

La ora 5:00 ar trebui sa trecem linia de sosire, daca totul decurge bine.

Adaug o intarziere de ora, pentru ca poate pierdem 5 minute intr-un loc sau 5 in altul, etc. In mod normal, daca reusim sa nu rupem ritmul, trecem de stane cu bine, nu dam de vreun urs si nu ne accidentam prin bezna, in 24 de ore am incheia traseul. Ca de obicei, eu ma incalzesc greu si abia pe la Piatra Arsa ma dezmeticesc si incep sa am un ritm bun… oricum, pentru mine ca psihic nu inseamna nimic pana ajung inapoi la tabara, la postul 6. In mintea mea este fixata de ani buni ideea ca, de fapt, atunci incepe problema, traseul, pana atunci am fugit si noi putin, vreo 35 de km. Important este sa nu coboram Valea Ciubotea pe intuneric… pe acolo sunt multe obstacole si vom pierde timp abordandu-le noaptea. Pe lumina, le sari, le ocolesti, vazandu-le de la distanta.

Pe Ciubotea si Gaura ma ia capul in fiecare an, imi zic ca nu mai vin niciodata, ma intreb ce caut pe acolo, intr-un an, in 2011, de nervi, am urcat singur toata padurea pana la stana Gaura. Am ramas in urma, bodoganind, pana nu am mai vazut nicio lumina de frontala in fata, ci doar bezna. Urcam asa, injurand. Apoi, cand m-am saturat, nu mai aveam stare, ca de ce nu mergem mai repede… Aici este frumusetea acestui ultramaraton, treci prin multe stari, totul pare inuman, te intrebi cat poate indura un om 🙂 iar finalul este apoteotic. Cati termina un astfel de traseu? 🙂

In fiecare an, multe echipe nu trec linia de sosire… cei mai multi isi propun sa incheie traseul cu bine, eu vreau un timp cat mai bun, mai jos de pozitia 10.  Acum, cum o vrea Dumnezeu 🙂

In 2012, de la cabana Padina am taiat drumul pe o poteca paralela cu apa Ialomitei, asa am castigat vreo cateva minute, de fapt primul traseu turistic pe acolo era, in trecut. Astfel am depasit un echipaj feminin sau mixt nu mai stiu exact, -ce venea pe drumul auto-, dar cred ca erau doua alergatoare… de la un club sportiv cunoscut. In tabara, am ajuns inaintea lor cu cateva minute… desi nu concuram cu ele, acestea fiind la feminin, ne-am trezit intr-o poveste ciudata. Mare parte din tabara spunea ca vom fi descalificati, unii baieti spuneau ca fetele s-au plans organizatorilor ca am scurtat traseul si ca ele erau foarte orgolioase si nu suportau sa le intrecem, fiind foarte bune… Unii vorbeau, eu stateam linistit, fiindca nu eu am scris regulamentul concursului, ci organizatorii. Prin urmare, orgoliu sau nu, regulamentul avea o prevedere si anume: ca este permisa folosirea scurtaturilor. Probabil anul urmator au luat-o si ele tot pe acolo… asta este, daca nu cunosti, pierzi timp.

Important este sa incheiem acest ultramaraton si sa intram in primele 10 echipe. In acest an, competitia aduce la start peste 200 echipe, unele inscrise la ultramaraton, altele la maraton. Diseara o sa fiu in cortul meu la Pestera si maine pe vremea aceasta alerg… ia sa vad pe unde ar trebui sa fiu… este 10:52 acum… sunt pe laaa… jumatatea Jepilor Mici 🙂

Numai bine!

Si in acest an la Maratonul 7500 de pe Bucegi, a 4-a participare

Frumos, superb, putin spus. Gata, m-am intors, sunt/suntem bine.  Competitia aceasta, denumita Marathon 7500, reprezinta ceva dificil de descris in cuvinte. Am participat de 3 ori, 3 ani, consecutiv, la una din probele acestui concurs, respectiv la 92 km. La prima participare, in 2010, cand au fost premiate primele 8 locuri, am luat si o medalie.

1Inainte de start, se controla echipamentul obligatoriu

In 2013, nu am mai participat la maratonul de 92 km ci la acela de 45 de km. Desi acesta din urma, este denumit Hobby, trebuie stiut ca este mai dificil decat maratonul din Piatra Craiului, ultimul avand 40 km. Ca dovada, acest maraton „hobby” de 45 km, a fost castigat in acest an, de doi profesionisti, un tandem alcatuit din reprezentantii a doua cluburi sportive.

2

Concurenta in acest an la maratonul de 92 km, a fost in opinia mea, cea mai slaba de cand a luat fiinta acest concurs, probabil multi s-au speriat de dificultatea traseului ce strabate majoritatea traseelor turistice din Bucegi. Nu am vazut pe lista de participanti vreun sportiv profesionist, legitimat undeva.

3O privire spre Vf. Omu inainte de start, pana acolo s-a alergat cu un vant rece, in fata

De altfel, locul I a fost castigat de doi participanti ambitiosi si cunoscuti de la alte concursuri de amatori, ambii cu varste ce bat spre 50 de ani. Recordul de timp nu a fost insa doborat. Filmarea cu echipa aceasta, de veterani ai alergarilor, o vedeti mai jos.

Auziti pe fundal, ce spun cei prezenti, strigate, atmosfera…daca esti acolo, intelegi 🙂

In schimb, la maratonul de 45 km, concurenta a fost mare, circa 140 echipe, din care vreo 80 echipe masculine, cu care ne-am intrecut. In cele din urma, au fost 10 echipe care au doborat recordul de anul trecut, timpul cu care s-a castigat locul I. Niciun maraton nu seamana cu altul, iar la anul va fi altfel, evident.

Printre primele 10 echipe am fost si noi cu un timp de 7 ore si 41 de minute, locul 6 sau locul 7, nici acum nu stim, dar este mai putin important. Am venit acolo, in prima jumatate a clasamentului, cu atat mai bine in primii 10.

Drept vorbind, am fost extrem de norocosi si ambitiosi ca am reusit sa ajungem la finish. Am trecut de la o stare la alta, de la coborarea incredibila de la Vf. Omu la Gura Diham in 50 minute, la crampe care ar fi facut pe multi sa abandoneze. Datorita cunoasterii traseului, ambitiei, am trecut linia de sosire. Razvan, dupa 3 saptamani de munca sustinuta, atarnat in corzi pe relee aflate prin muntii tarii, a avut crampe puternice in a doua jumatate a traseului, ii intepeneau picioarele. Am fost norocosi…am pierdut doar vreo ora, cele 41 de minute. Nu am reusit sa fructificam scurtaturile stiute si sa castigam timp, ci le-am folosit pentru a ne mentine locul in cursa.

Chestia aceasta ne-a facut mai puternici, la anul ne intoarcem la maratonul de 92 km. In acest an, nu ne-am inscris la acela, ca tot am fost intrebati de ce, pentru ca nu am fi reusit sa-l incheiem. Simplu! De ce sa faci un lucru pe care stii ca nu-l vei incheia?! Era cat pe aici sa nu luam startul nici la maratonul acesta de 45 km. Cu 20 de ore inainte de start, Razvan urca cu 35 de kg in spate pe un varf paralel cu Raraul, prin Moldova asadar,  iar la ora 17 dupa-masa, pleca spre maraton…din Suceava. In tabara de la Pestera, eram pe la 1 noaptea, la ora 2 am intrat in cort, la 5 dimineata ne-am trezit, la 6 era startul. Pretentii nu era cazul sa avem, dar ne-am descurcat. Este bun si locul acesta 🙂

13Clasament provizoriu

Despre organizatori, nu am ce sa spun, lucrurile au iesit perfect, au mai fost accidentari, dar eu consider ca fiecare raspunde de sine, stie ce poate si cat poate. Acum asteptam editia de anul viitor 🙂 Ce daca a fost greu? Daca era usor nu mergeam 🙂89Alte poze, pe traseu nu am facut 🙂
10166117512Afise la Telecabina Pestera-Babele1415

Vinerea muzicala 14 …si cateva evenimente

Incep prin a va dori un week-end placut 🙂

O frumoasa piesa muzicala!

Uneori, unii se mai satura si de bine 🙂

….

Evenimente pe la Sinaia si in Bucegi:

In primul rand, este in plina desfasurare Marathonul 7500 al Bucegilor, cu cele 2 trasee ale sale: 92 km si 45 km. Dupa ce l-am realizat 3 ani consecutivi pe primul, iesind pe locurile 8, 11, 4, in acest an mergem la acela de 45 km. Sambata dimineata, la ora 6, luam startul; intre orele 14-15 ar trebui sa trecem linia de sosire. Sa vedem cum va fi, poate iese totul bine si de data aceasta. Trebuie! 🙂

A

6La Sinaia, in zilele de 20 si 21 iulie are loc un raliu

2

3Mersul Trenurilor, afisat in gara Sinaia. Pe net apar destule erori.

4Adica azi 🙂 O sa alergam chiar in zi de sarbatoare…

5