Bucegii, dupa ninsoarea de Paste

A treia zi de Paste, ora 8:30 a.m.

S-a intors iarna pe Bucegi 🙂

Vf. Jepii Mari si Cantonul Schiel

Muntii Jepii Mari si Piatra Arsa

Monumentul Eroilor

Partea superioara a Vaii Comorilor

Muntele Furnica

Un colt al Carierei Piatra Arsa si telecabina ce coboara de la Cota 2000

Peisaj din muntele Caraiman

Asa ca, pe munte, se circula in conditiile care se vad. Dar cum si iarna este un anotimp, le luam cum sosesc 🙂

Anunțuri

Atractia Cantonului Schiel

Ieri, pentru ca deja este trecut de miezul noptii, am realizat un traseu din Busteni peste muntii Dichiu, Podu cu Florile, pana la extrema sudica a Bucegilor, muntele Lespezi. Am plecat pe la 7 dimineata si la ora 18 eram acasa. Zic sa aleg din poze si sa le pun pe blog intrucat a fost o zi splendida.

Doar ca… s-a intamplat ceva. Intreb unde este juniorul. Cica la un meci de fotbal, printr-un parc. Cum mi se paruse ca dura de ceva vreme acel meci, ii spun sotiei sa-l cheme acasa… era plecat de pe la ora 14, ceasul arata ora 19. Si nu mai venea!

Pana la urma de voie, de nevoie, a spus copilul adevarul. El si alti trei prieteni au plecat sa vada Cantonul Schiel si i-a prins noaptea pe drumul de intoarcere… adica pe Jepii Mari.

cantonCantonul Schiel, imagine realizata luna trecuta

Nu stiu pentru altii din Busteni, dar pentru cei din cartierele Poiana Tapului sau Zamora, acea constructie asezata pe marginea muntelui, atrage ca un magnet. Dupa ce te-ai nascut, trec un an, doi, trei si intr-o zi cand privesti spre munte vezi Schielul. In mod inconstient iti doresti sa ajungi acolo, gandul lucreaza. Vin sute de dimineti si de cate ori te trezesti si iesi in curte sau la geam, privesti spre munte. Cantonul efectiv te provoaca, te atrage… deja ai in minte tot felul de interpretari si planuri.

Iata ce spune scriitorul Gheorghe Niculescu, in cartea sa „Valea Prahovei”, aparuta in anul 1984:

„Imi amintesc cu nostalgie de verile anilor 1935-1938, cand, de la fereastra unei casute pitulate la poalele Zamorei, priveam cu ochi de copil pantele stancoase ale Bucegilor, iar prin binoclu urmaream bustenii ce coborau piezis abruptul pe linia funicularului Schiel, azi disparut, sau minuscula casuta de pe Jepi, azi Casa naturalistilor. De la aceeasi fereastra priveam muntii semeti pe care nu o data i-am desenat stangaci, cu creioane colorate, in micul caiet adus de acasa.”

Acestea cred ca sunt gandurile multor persoane care au copilarit la poalele Bucegilor. Multi au desenat muntii, multi au dorit sa le cerceteze misterele…

Pe d-l Niculescu am avut onoarea sa-l cunosc in acest an, discutand pe marginea cartii mele, care a fost dusa de dansul peste ocean, la o comunitate romaneasca… loc in care se afla si dumnealui acum.

dlNCu d-l Niculescu la o discutie. Cu 40 de ani de experienta in domeniul scrisului… este un interlocutor captivant.

Si in cartea „100 de pasi in timp – un alt fel de ghid despre Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi” este o referire la Cantonul Schiel:

„Imaginea cu muntele vazut de la fereastra camerei parintilor este prima pe care o am in minte, atunci cand ma gandesc la Bucegi. Prima oara cand am vazut Cantonul Schiel, am crezut ca pe acolo merg masinile, intrucat mie cantonul imi semana cu un camion. Am si intrebat ce este cu acel camion pe munte, dar desi mi se spunea ca este o cabana, eu pastram ideea ca este un camion. Credeam ca actuala anexa a cantonului este cabina soferului.”

Revenind…

Copiii au plecat la un meci de fotbal. Acolo s-au organizat, si-au cumparat mancare si cu ce aveau pe ei au plecat sa vada Cantonul Schiel. Au urmat traseul turistic spre Cascada Urlatoarea si mai departe triunghiul albastru ce suie muntele Jepii Mari. Apoi au depasit toate obstacolele, vaile mici cu zapada, zona abrupta „La Scari”, au ajuns la canton, au intrat prin el…

Apoi au coborat… Cum plecasera pe la ora 15, la intoarcere i-a prins intunericul. Un timp au mers cu lanternele la telefoane, apoi s-au panicat, s-au inzapezit, au facut niste traversari ce s-au contabilizat cu julituri… dupa care si-au sunat parintii, parintii au sunat la 112 si la Salvamont. Initial am inteles ca pleaca din Parcul Schiel din Busteni spre casa, numai ca pustii veneau „pe Schiel” spre casa.

Toti parintii erau agitati, copiii la telefon nu puteau furniza detalii exacte, vreun reper in teren. Le spun sa ramana pe loc cand intalnesc o traversare pe zapada, pentru ca fiind noapte, ei in adidasi, pot aluneca in vreo vale. Salvamontistii le dau si ei tot felul de sfaturi…

Ma imbrac repede, iau diverse la mine, doua perechi de incaltaminte, haine mai groase, ciocolata, apa, trusa de prim ajutor… Sun un prieten sa ia o coarda si lanterne. Era si un pic de lumina de la Luna, prin padure, pana la Cascada Urlatoarea nu am avut nevoie de lanterna. Din ce am reusit sa intelegem de la ei, erau in zona „La Scari”.

Cei patru copii cu varste in jur de 12 ani au fost recuperati destul de repede… parinti si salvamontisti, plus protagonistii acestei aventuri incheiate cu bine, ne-am indreptat in miez de noapte spre case.

Echipa Salvamont a fost compusa din George Cotinghiu, seful echipei Salvamont Busteni ce tine de Consiliul Judetean si de un alt salvamontist cu experienta, Claudiu Vasilescu. Ambii locuiesc in Poiana Tapului. Claudiu Vasilescu este mentionat si in cartea „100 de pasi in timp” cu o acvila pitica salvata, mentiune intalnita la capitolul cu „Intoarcerea vulturului in Parcul Natural Bucegi”.

Pe drum, copiii povesteau cum au inceput sa planga toti 🙂 apoi s-au incurajat si urmand marcajul, au coborat incet-incet. De la Cascada Urlatoarea, salvamontistii i-au coborat pe copii cu ATV-ul si i-au dus acasa.

Inca o data ma conving de faptul ca totul in viata copiilor trebuie sa vina cu un echilibru… nu il tii de o parte de tehnologie, nici nu il lasi excesiv, sa si invete dar sa si-l apropii de natura. Oricum, noi i-am gasit dupa ce depasisera toate obstacolele de pe traseu, aproape de Valea Urlatorii Mici. Mergeau din marcaj in marcaj… este un avantaj sa te nasti langa munte. Oameni in toata firea ar fi ramas pe loc, pana ar fi fost recuperati, copiii acestia au avut un pic de… atitudine 🙂

Nu prea imi vine sa cred ca patru copii de 12 ani au urcat pe munte sa vada Cantonul Schiel… dar uite ca s-a intamplat!

Vrand-nevrand am fost intr-o zi de doua ori pe munte! 🙂 Urmeaza sa prezint maine traseul spre Lespezi.

Alte schimbari…

Fiind duminica, e altceva. Merg niste poze, poate si alt tip de consideratii 🙂 Acelea in zilele urmatoare, cand veti afla ce se mai intampla prin Valea Prahovei si Bucegi.

Dupa cum stiti, a venit iarna pe bune, pe aici… Cand traiesti la munte, nu ti se mai pare cine stie ce, te intrebi cat o sa stea?

10

Sper ca atat cat o sa stea, sa fac niste excursii printre brazi impovarati de zapada, prin troiene, cu popasuri la care sa bem ceai cald din termos, sa pozez Crucea imbracata in straie albe, si, mai ales sa fac o coborare cu 2-3 prieteni prin padurile Vanturisului sau Dichiului… pe unde se poate intra mai repede si e mai bine… Altii se dau pe tot felul de partii, unii coboara vai alpine… mie imi place sa schiez prin paduri cand sunt nameti. Mi se pare o chestie foarte faina, te solicita, e o provocare sa te strecori printre copaci, sunt tot felul de obstacole ascunse de zapada. Pe partie, nu se intampla nimic, urci si cobori si asta este povestea, nu este cine stie ce efort sau spectaculos. Mai este si galagie…

Trebuie insa o zi senina, nu prea calda, poate cine stie gasim pe undeva si un loc sa facem si un gratar :)) Simti dupa o astfel de aventura ca ai pus cu rost schiurile in picioare 🙂 Nu am mai facut asta de ceva timp, poate-poate…

Doua poze, ani diferiti:

1Aici, Rares, nu stia sa sufle in tort. I-am explicat noi, dar a trebuit sa insistam, ca el intelesese ca trebuie pur si simplu sa-l manance.

2Cativa ani mai tarziu, in 2016, a suflat in lumanare si s-a apucat de el. Bine, acum a suflat imediat si a zis ca vrea sa fie mai des ziua lui.

In alta zi, parca pe 16 seara, luna stralucea prin preajma Cantonului Schiel si isi arunca lumina peste jnepeni… ceva feeric. Vedeam asta din cartierul Zamora al Busteniului. Mergand insa spre Sinaia, „dispare” luna dupa varful Jepii Mari. Dupa vreo 10 minute de mers, iata luna din nou, de data aceasta nu mai era in dreapta varfului ci in stanga, prilej cu care ma trezesc si eu sa fac niste poze, acolo, cat de cat, sa-mi aduc aminte de … acest prim patrar din 2016. Parca e primul 🙂 Oricum e primul observat :))

3

4

5

Si ce se intampla cand se arunca mai multi pumni de grau la porumbei:

9

6

8Un tablou superb. Sunt cetateni care vin pe orice vreme sa hraneasca porumbeii.

11

12Un fel de „Iarna pe ulita”

De pe trasee…

De putina vreme am urcat pe Jepii Mari. Mi s-a parut ca traseul spre Cascada Urlatoarea… este deviat pe Jepi intrucat erau zeci si zeci de turisti. Vara, Bucegii sunt plini de oameni, unii mai educati, altii mai putin.

1

2Nu o data am auzit persoane intreband de ce s-a dat cu vopsea pe copaci 🙂 De ce oare s-o fi dat? 🙂

3

4

5

6

7

8Cand aveam vreo 7 ani am vazut prima oara aceasta cruce. Peste vreo 2 ani cand am mai trecut pe acolo si stiam a citi ne-am speriat foarte tare, eu si un var.

9Cablul funicularului

10

11Mult timp, nu stiu exact cat, eu am crezut ca boul si taurul sunt doua specii diferite :)) Cica sa nu mai zic d-astea, ca rade lumea 🙂 Am mai scris recent ca nu stiam care era pluralul la moschee si ca nu stau sa vorbesc sau sa scriu in cea mai pura limba romaneasca 🙂 Ar fi enervant tare, sa pun virgule peste tot, sa incep cu alineat, ca in titlu nu se pun smiley, ca diverse. Daca stau sa-mi pierd vremea cu asa ceva… bine, sunt chestiuni elementare dar mie nu prea imi pasa. Na, defecte 🙂 Oricum nu sunt eu lamurit prea bine nici cu boii astia, pentru ca in vederile vechi de prin Valea Prahovei dar si in tablouri, mai ales unul al lui Grigorescu Nicolae 🙂 apar niste boi mari, albi spre galbui cu coarne lungi, inhamati la caruta. Si prin filmele din perioada comunista cu scene de pe la tara, apar astfel de animale care merg asa in ritm de lasa-ma sa te las, de parca ar fi tot timpul din lume… Boii aia pareau niste vaci mai mari cu coarne in sus, pe cand taurii le-au asa, inainte, gata de atac. De aici am crezut eu ca sunt 2 specii diferite 🙂

Bun, deci boii sunt niste fosti tauri care nu mai au treaba cu vacile ci cu jugul. Oare cum strigau stapanii la acaretul tras de un astfel de patruped? „Dii, ba’ boilor?! :))) Si caii pusi la carute, oare tot asa sunt? Imprieteniti fortat cu carutele? 🙂

Ma gandeam deseori la ce citisem in cartile de istorie. Omul acesta, care a intemeiat primul stat dac, Burebista, in campaniile lui de formare/consolidare a statului s-a razboit cu tot felul de neamuri. Scriu istoricii vremii ca aproape a nimicit triburile tauriscilor si boiiilor, niste triburi de neam celtic. Deci unii erau taurisci iar ceilalti boii. Or, asta suna deja cam ciudat 🙂 Adica tauriscii purtau coarne de taur si erau in iuresul luptei si pe la spartul targului se aratau si astia asa, ca boii, agale, apatici 🙂 🙂 Nici nu este de mirare ca au fost starpiti, pentru ca nu stiau sa fuga 🙂 E o gluma dar eram curios pe ce considerente au fost numiti asa.

12

13

14Vulpile acestea nu au nicio teama de oameni

29 iunie: Peste Bucegi si inapoi

29 iunie, sarbatoare, drumetie prin Bucegi.

Stabilita inca de joi, 25 iunie, excursia aceasta a fost pretextul sa merg cu niste prieteni pe munte. Vremea a fost buna, totusi, ne-am luat si pelerinele de ploaie sa fie acolo, pentru orice eventualitate. Spre surprinderea generala, am reusit sa ajung primul la locul de intalnire… de regula, ajung penultimul sau ultimul. Pentru ca fie suna telefonul, fie ma intalnesc cu cineva care ma tine de vorba pe strada… una din acestea se intampla mereu. Destul de rar, ma intorc din drum sa iau ce mai uit pe acasa. Cu toate acestea, prietenii cred ca eu intarzii ca asa vreau 🙂 De fapt, eu plec ca sa ajung la timp, insa se mai intampla diverse. Nici nu imi place sa fug mancand pamantul ca sa ajung acolo, in termen. Merg fara graba, ca in excursie.

Intr-o vreme imi dadusem seama si ca ei veneau prea devreme… asa ca am profitat de acest lucru ca sa le spun ca nu eu am intarziat, ci ei au venit prea devreme. A tinut o perioada 🙂

De regula, cu 5 minute inainte de termenul limita, primesc sms sau telefon cu „pe unde sunt”. Iar eu sunt fie pe la rand la vreun magazin, fie casc ochii pe undeva si mai fac cate o poza, in niciun caz nu sunt la 5 minute distanta. Deci nu le raspund. Si daca sunt pe aproape tot nu le raspund.

De multe ori ei stau in capatul unei strazi lungi si ma vad. Ii vad si eu dar nu ma grabesc. Este o binecuvantare cand vad cate un caine, pana scot ceva din rucsac… ei se agita cu „hai, ba!”. Iar cand ajung, incep: „numai asa, faci”, „asta vrea sa ne enerveze tot timpul”… La mine timpul nu se masoara in ore cand este vorba de drumetie, mergem si ne intoarcem cand o fi sa ne intoarcem, plecam cand suntem toti, mai intarziem ca na, nu ne alearga nimeni, nici elvetieni nu as vrea sa fim. Le-am mai zis sa vina si ei cu vreo 15 minute mai tarziu decat ora stabilita, dar nu au astampar, ei sunt cu orele fixe.

De data asta am ajuns inaintea lor, cu toate ca am stat de vorba cu alte persoane care urcau pe munte, dar pe alte trasee. Li se parea aiurea traseul nostru. Nu a fost unul sa zica: „bai, ce misto este traseul vostru!”. Se uitau un pic ciudat. Ce sa cauti din Poiana Tapului pe la Stana Regala, sa urci Piciorul Pietrei Arse, apoi de pe Platou sa cobori la Padina, cand poti sa urci Jepii Mari, iesi la Piatra Arsa si direct la Pestera, varianta clasica?

Insa de vreun an de zile mi s-a parut mie, ca traseul pe Jepii Mari a devenit trist, monoton, multa vegetatie, putina deschidere, deci nu vezi prea mult, este lung, umbra… Asa ca mi s-a parut mai frumoasa varianta Stana Regala-Piciorul Pietrei Arse-Platoul Bucegi:

1Aici urcau… si eu radeam de ei ca au intarziat 🙂 🙂 I-am necajit o vreme… ei spuneau despre trecut, eu ziceam de prezent, ca acum plecam nu altadata… S-au obisnuit cu mine, altii ar fi fugit demult. Cred ca ei merg deoarece dupa ce-i enervez, ii fac sa rada.

Trecem paraul Piatra Arsa si urcam ditamai panta pana spre Stana Regala, la un moment dat zic eu sa dau haina jos si sa raman in maieu. Cum eram ultimul, ca deseori asa se intampla, pentru ca mai fac poze, ma mai uit pana uit pe unde sunt… ceilalti se intorc spre mine si unul dintre ei vede la vreo 10 metri in spatele meu, spre dreapta, un copac plin de ciuperci.

ciuperciNe uitam la ei, facem poze, agitatie pentru o asemenea descoperire, ce facem, ii luam, nu-i luam 🙂 Pana la urma i-am adus pe calea cea buna, ce atata fascinatie pentru niste bureti? Stam sa caram ciuperci dupa noi, sa schimbam traseul sau programul pentru a strange ciuperci… Ce naiba vedem peste tot numai mancare? 🙂 🙂

Am cazut de acord ca se fac praf prin rucsac, ca noi trecem muntele si ca sunt de ajuns niste poze, ca daca trece cineva sa-i ia bine, daca nu, sa ramana padurii. Deci i-am lasat acolo, impacand lumea cu niste nectarine, mult mai bune 🙂

nectarine

Apoi, am reusit sa iesim si in Poiana Stanei Regale, pe care pana am traversat-o a durat… este splendida poiana, plina de flori, fluturi, insecte…

2Poiana Stanei Regale

3

margarete

5Prin padurea de pe Piciorul Pietrei Arse la o ora si 20 minute de la plecarea din Poiana Tapului. In zare, Cota 1400.

6Banca realizata acum cativa ani de salvamontul din Sinaia. Trebuie alta. Pana aici am facut 2 ore fara graba si mai departe ne puteam bucura de privelisti.

7

8In 25 de minute de la banca eram foarte sus 🙂 mai aveam putin pana pe Platou.

Doar ca traseul nostru nu a fost cum se poate intelege. Cum am iesit langa albia seaca a Pelesului, am continuat pe ea intersectand traseul marcat Cota 2000 – Piatra Arsa. Asa ca nu ne-am dus inspre Piatra Arsa. Nici la Cota 2000 nu am ajuns. Am urmat o poteca conturata pana la un moment dat, coborand in… Valea Izvorul Dorului, intersectand traseul ce venea din Sinaia spre Padina, marcat cu banda rosie:

9

10Paraul Izvorul Dorului… ma uit la timp si zic ca 45 de minute din Piciorul Pietrei Arse si pana la albia acestui parau nu este chiar rau. Este un timp bun cand mergi la plimbare.

Mai departe am continuat pe traseul turistic, am traversat DJ 713, apoi am coborat prin Padurea Laptici pana la cabana Padina. De ce am umblat atat de ciudat? Pentru ca nu voiam sa mergem prin aglomeratie, masini, civilizatie, zgomot… cum este intre Piatra Arsa si intersectia DJ 713.

11Cabana Padina si oi… 1 ora Izvorul Dorului-Padina

terasaNe-am asezat la un suc, eu cu clasicul Pepsi, sucul copilariei. Stiu, e nasol, e rau, nu face bine. De acord, dar eu beau Pepsi 🙂

Am mers la Padina ca ne era sete, dar si sa vedem ce a facut pe aici Toni Bunea. A adus niste imbunatatiri vizibile, terase, termopane, mobilier… eu sunt curios daca va mai fi cautata cabana ca altadata de grupurile de montaniarzi. Pana acum am auzit ca da, la multi le place, eu nu am vazut ieri decat vreo 7 turisti. Cazarea in cladirea de langa cabana, o cladire mai noua este de 90 lei pe camera, iar in cabana fiind camere comune, patul este 30 lei.

De aici, ne-am dus la Pestera Ialomitei, sa vedem ce se mai intampla pe acolo, daca este deschis. Nu era! Ne-au zis doi muncitori ca mai dureaza putin, prin august o deschid… nu prea erau nici ei siguri.

12Cam cat a costat amenajarea pesterii

13Este un lucru bun, pare si bine facut la prima vedere

Intoarcerea a fost pe un traseu pe care nu-l mai facusem demult, la intrarea in acesta am dormit vreo 45 de minute la soare si daca mai stateam un pic, trebuia sa dormim acasa in picioare… si asa a trebuit sa facem dus cu apa rece… care tot calda parea.

Insa coborarea pe acel fir de vale salbatic a meritat… multe capre negre. Iata si 3 imagini:

15

16

17Tapul acesta avea mult curaj, suiera, statea inainte fara teama, am crezut ca urca panta pietroasa, dar el se uita dupa altceva, mai jos. Trist ca nu se temea de oameni, pana la urma l-am speriat ca sa fuga. Este mai bine sa fuga cand vede oameni.

14Jnepeni plini de conuri

Si cam asta a fost excursia in linii generale… fara dificultati, lejera.

Pe Braul lui Raducu, intr-o zi cu mult soare

In afara de astazi, desi nu a trecut ziua :), am fost in fiecare zi pe Bucegi… bun si serviciul acesta, mai sunt si astfel de lucruri 🙂 Am prins in aceste zile vant, frig, zapada, o vreme caineasca… dar ieri a venit si recompensa. O zi frumoasa de toamna, calda, daca nu ar fi fost vegetatia deasa, nu ai fi avut nevoie de tricou.

Iata cateva poze de ieri… un traseu nu foarte problematic pentru oamenii care merg constant pe munte, desi atrag atentia ca nu este pentru toata lumea… care a mers pana la Cascada Urlatoarea sau Poiana Izvoarelor. Am urcat pe Jepii Mari, am mers pe acest brau pana in Valea Jepilor, asadar, am coborat pe Jepii Mici in Busteni.

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGPe acolo am urcat prima oara pe la 16 ani, ca sa iesim in Platou… vegetatia era atunci mult mai mica. Unii stiu cum se numeste acest loc 🙂 Nu am folosit niciodata o coarda pe acolo 🙂 Se urmeaza diagonala aceea verde…

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGO capra neagra ne studia

SAMSUNGA coborat pe partea cealalta…

SAMSUNG…regasind-o putin mai jos de poteca. Privea in alta directie, nu de noi se ferea.  Si cand am trecut mai departe, la fel, nu avea nicio treaba cu noi, se uita dupa altceva

SAMSUNGUn arbore denumit Zâmbru (Pinus Cembra), un relict glaciar, conifer putin raspandit in Bucegi.

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGAm plecat pe la ora 9 si cel mult pe la ora 14 si ceva eram inapoi, in oras. Raman la ideea ca acest brau se poate parcurge cel mai bine venind dinspre Jepii Mari.

Se intampla ceva cu jnepenii de pe Platoul Bucegi?

Nu stiu daca a mai observat si altcineva. Ma gandesc ca trebuie sa mai fi vazut si altii.

Care este problema, de fapt… in vara lui 2013 am observat ca multi jnepeni din zona Piatra Arsa incep sa se usuce. Vedeam pe versantul plin de jnepeni din apropierea Vf. Jepii Mari cum jnepenisul incepea, ici-colo, sa-si schimbe culoarea. Atunci am pus acele semne de uscaciune pe zilele caniculare. In vara lui 2013, pe Bucegi, a plouat foarte rar.

Acum, in 2014, desi a plouat foarte mult in aceasta vara, ritmul de uscare a jnepenilor a inceput sa fie mai evident. Nu pare a fi o uscare naturala, adica sunt fie prea batrani, fie nu au avut conditii prielnice. De altfel, aceasta specie este adaptata perfect la conditiile de viata existente la o asemenea altitudine.

Prin urmare, nu este un caz izolat, ci unde privesti, vezi clar ca se intampla ceva, ca jnepenii incep sa se usuce… nemaivazand asa ceva de cand cutreier eu muntii acestia, m-am gandit sa-i intreb, despre ce se intampla, daca se intampla 🙂 pe cei de la Administratia Parcului si pe cei de la Agentia pentru Protectia Mediului Prahova. Nu mi se pare un proces de uscare survenit natural, in mod obisnuit. Sunt zeci de cazuri pe o suprafata cuprinsa intre Vf. Jepii Mari -Canton Schiel-Complex Piatra Arsa.

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGAcolo ar fi Vf. Jepii Mari, un sfert din suprafata aceea verde a inceput sa se usuce inca de anul trecut