Buburuze atacand inaltimile; Poiana Stanei Regale, Schitul Sf. Ana, capat de linie: Terasa „La Sami”

Pe la 2000 de metri altitudine, adica erau sigur 2000 metri, stateam intr-o zi la poze. Si tot bazaia ceva prin jurul meu. Cand ma uit, ba o buburuza pe mana, alta prin par, inca una pe tricou, ma uitam la una, venea alta… ca sa descopar ca langa mine avea loc un mare simpozion al acestor zburatoare 🙂

1Aici se intalnisera, cred eu, peste 150 de buburuze

2Asa arata un grup

3Grupurile comunicau deplasandu-se pe o stanca, adica se vizitau 🙂

4Mare mister ce facea atat popor bubuzaresc…

Mi-am amintit de anul 2012, cand fugeam eu pe Bucegi sa prind din urma niste prieteni. Ei erau pe varful Laptici, eu la Cota 2000. Alerg eu, ii ajung in vreo 20 de minute parca, merg un pic pe varf si deodata ma trezesc acoperit de zeci si zeci de gâze. Stateau asa de la varf in sus, spre inaltimi, ca un nor. Eu intrasem intr-un astfel de nor. Am scapat greu de ele 🙂

Apoi prin Poiana Stanei Regale am stresat putin un paianjen care parea inert, nu s-a miscat deloc timp de 2 ore:

5Ne-am asezat nu departe de el, si din cand in cand ma uitam la el. Dar, degeaba, statea incremenit 🙂 Era destul de mare 🙂

5bIn Poiana s-a cosit pe o portiune foarte mare, mai ramasese o claie mica de fan. S-au dus copiii si au sarit in ea pana au daramat-o, apoi si-au facut paturi ca sa doarma. Zic si eu, ca sa stie oamenii de pe acolo, pe cine sa injure. Nu i-am oprit, ca imi placea cum sareau in fan 🙂 Au sarit pana au facut-o una cu pamantul…

Asa procedam si eu cand facea d-l Contes fanul prin poienile din zona Ceair-Poiana Tapului; astazi aceste poieni sunt toate pline de vile. Bine, nu doar eu ii stricam căpiţele, mai erau si alti copii. Stateam in marginea padurii si cand angajatii lui sau membrii familiei sale terminau treaba si plecau, noi ieseam din padure chiuind si luam toate capitele la rand. Uneori se mai intorcea si ne vedea, sa te tii atunci cros, ca nu fugeam acasa, ci prin alte curti. Cand se trezeau oamenii cu noi prin curtile lor, ne alergau si aia cu strigate… ce mai, deseori ne opream la vreun kilometru de casa. A doua zi uitam si iar ne duceam sa sarim in fan. Deci eu de mic am avut probleme cu d-l Contes. Ani de zile i-am tavalit iarba prin poieni dupa fluturi si flori, cand facea fanul, hop si eu l-a daramat claile de fan. Mai imi luam bataie pe acasa din cauza asta, dar era prea fain. Ce mai, sunt un cosmar pentru omul acesta… 🙂 Pacat ca nu a ramas cu acele poieni, mai bine sareau copiii prin capite decat sa fi aparut zecile de vile de astazi…

Mai departe,

Urcand spre Schitul Sf. Ana, ne iese parintele staret Nicolae in drum. Dupa „Saru-mana”, ne pofteste in interior la un desert special: chec cu smantana. Nu mai mancasem vreodata combinatia aceasta, dar a fost foarte buna.

6Si checul foarte bun, nu stiu cine l-a facut, dar era adevarat 🙂 Buna ideea parintelui de a le combina.

7Cu aceasta ocazie mi-am amintit ca nu am facut niciodata o poza cu parintele, ca vazusem pe altii ca fac 🙂

8Interior Schit

Traseul avea capat de linie la Cota 1400, la terasa „La Sami”, unde am stat vreo ora:

9

Initial am vrut sa fac un articol sub forma unui traseu turistic, dar ar fi iesit un modest traseu turistic, care nu ar fi facut casa buna cu ce este pe aici. Ce traseu este asta? Urcam la Poiana Stanei-Cota 1400 si inapoi 🙂 …un traseu de clasele I-IV.

Reclame

„Restaurare” la Palatul Regal… de la bour la demon!

Mai coboara omul din Bucegi… se mai duce si el cu diverse… Nu demult, am trecut prin fata Palatului Regal din Bucuresti si m-am oprit sa vad niste panouri agatate de gard…

Ok, „m-am prins” ca palatul a avut nevoie de reparatii dupa Revolutia din 1989:

SAMSUNG

Apoi am vazut o mare actiune de restaurare exprimata si  in multe alte imagini:

SAMSUNGCam asa reparau stema regala… m-am apropiat sa privesc mai bine simbolurile provinciilor istorice romanesti

SAMSUNG

SAMSUNGPai eu zic ca asta nu mai seamana deloc cu bourul de pe stema Moldovei. Zici ca este un demon… nu zic, chiar seamana bine… de unde stiu? Ma mai uit eu in oglinda din cand in cand 🙂 Glumesc 🙂 Dar asta nu este imaginea unui bour…

La Muzeul Militar National „Ferdinand I”, si nu doar acolo, ci cu o simpla cautare pe Google, vedem si cum arata, de fapt, stema originala:

SAMSUNGBourul era un fel de taur, o specie inrudita cu zimbrul si care azi este disparuta definitiv… ideea este ca in prezent, in Sala Tronului din Palatul Regal, simbolul Moldovei nu este in niciun caz redat cum a fost el de secole. Oricum, ca sa ajung/ajungeti la acel palat deschis publicului o data pe luna, trebuie facuta o programare in prealabil…

Mai departe… am intrat in anotimpul toamna, pe la munte, daca stau bine sa ma gandesc, au fost doar cateva zile de vara, care adunate nu rezulta 2 saptamani intregi 🙂 Cred insa ca va fi ca in alti ani… vreme buna in septembrie si octombrie. Vad ca padurea nu da vreun semn ca a venit toamna, este tot verde… aseara observasem intr-o curte ca s-au copt corcodusele 🙂 Daca nu a fost soare… parca prin august se scuturau.

Sa postez si 2 imagini de inceput de toamna 🙂

SAMSUNGSe strangea fanul din curtea castelului Cantacuzino din Busteni

SAMSUNGUnul dintre locurile frumoase din Bucegi… unde „vom fi peste 2000 ani” 🙂 … Poiana Stanei Regale

In legatura cu subiectul articolului anterior, dupa multe dezbateri, concluzia este ca pe acea furculita literele gravate sunt urmatoarele: R, P, S. Ce inseamna, nu am habar, si nu vad nicio legatura cu ceva de prin Sinaia, de acum circa 100 de ani.

A venit toamna sau nu a venit, vara a cam fugit de noi (ce placut era intr-o seara pe la ora 22 in gara din Bucuresti, iar cand am ajuns la Busteni pe la 12 noaptea, era foarte frig 🙂 ) … insa cred eu ca vor fi in aceste zile de septembrie mai multe zile frumoase decat intreaga pseudo-vara. O piesa de incheiere, veche; poate este frumoasa pentru ca este veche… de fapt, conteaza mai putin, mereu mi-a placut Sandra 🙂 Parca a fost si la Sinaia acum 2 ani…

Amintirile multor tineri

Am ascultat o piesa muzicala superba, imprumutata de la formatia Compact.

„…copil al anilor ’80, adolescent in ’90…

…pe atunci coada era la dozatorul TEC… ”

Au fost niste vremuri ce nu vor mai veni niciodata. Mergeam 2 km mai multi copii, sa luam suc de la TEC.

Si noi aveam pusti cu teava din plastic prin care treceau cornete de hartie. Dar noi nu ne jucam printre blocuri, ci prin poieni si paduri.  Concuram pe echipe cu alte strazi, ne bateam la propriu si cu ei. Ne dadeam intalnire prin diverse locuri, prin padure, si pe acolo ne fugaream unii pe altii.

Aveam si prastii din cauciucul mastilor de gaze furate, spargeam geamuri pe la scoala. Pana in clasa a IV-a eram vedeta, daca nu foloseam prastia, atunci spargeam cu mingea de fotbal cate un geam. Parintii le plateau, acasa imi luam tocana si stateam potolit cateva zile, apoi iar o luam de la capat, dar in asa fel incat sa nu mai fim prinsi. Fugeam din curte cu varul meu, prin iarba, tiptil, si cand ajungeam vizavi de scoala… pac, geamul jos! Apoi ne furisam inapoi si priveam dintr-un lastaris isprava. Cum venea cate un profesor sau femeia de serviciu sa constate evenimentul.

Instigam si pe altii, asfel ca treceam din chelfaneala in chelfaneala. Mai erau si vecinii care spuneau ca le invat copiii la rele. Intr-un timp, ma urmarea un bunic, sa ma educe el, i se parea ca nu are cine sa ma bata si voia el sa se ocupe de problema. Aveam vreo 9-10 ani. Cand il vedeam, fugeam cat vedeam cu ochii, ma astepta pe banca in parc, pe la alte locuri de joaca. Am fugit  eu o data, de noua ori, intr-o zi l-am aranjat. Langa noi locuiau patru frati, familia Marin. Capul familiei lucra la Masina a 10-a sau a 9-a pe la Fabrica de Hartie si intr-o zi mi-a adus un cauciuc luat de la o masca de gaze. Acasa am taiat limbile de la o pereche de tenesi buni. Una am taiat-o prea scurta, asa ca trebuia sa o tai si pe a doua. Am luat un siret si gata prastia. Mai trebuia munitie, deci m-am dus pe calea ferata si am adunat minereu de fier.

Cand plecam la scoala, luam prastia in buzunar si cateva minereuri.  Intr-o zi, iar m-a alergat bosorogul si am scos prastia si am tras in el. L-am nimerit, asa m-am bucurat ca le trageam pe toate spre el.

De cate ori directorul Megelea, -mi se pare ca si azi este director, dar nu mai este la scoala „Regina Elisabeta”, ci la „Nestor Urechia”- ma lua la rost ca sa platesc geamurile, la scurt timp recidivam. Pentru ca spunea ca eu spargeam toate geamurile. Eu stiam ca am spart doua, tata platea cinci, eu la cateva zile spargeam alte trei, ca sa fie socoteala cum trebuie. In decembrie 1989, cu fratii Marin, ne-am dus si am scris pe scoala cu vopsea rosie, cu litere de jumatate de metru: „Jos Megelea hotu’ „. Fiindca stateam aproape de scoala, sectoristul, dl. Marian Cabel, Dumnezeu sa-l ierte, a venit pe la casele noastre. Dar noi eram copii nevinovati, nu noi, altii erau vinovati 🙂 Azi, fata d-lui Marian este nasa lui Rares.

Ca si in videoclip, construiam carut pe rulmenti, doar ca era mai elaborat, avea spatar si frana, cum au carutele trase de cai. Mergeam pe strada ce cobora la gara, pentru ca acolo era bun asfaltul si faceam concursuri… mergeam in fiecare zi, atata vreme cat rezista carutul.

Munceam zile intregi cu varul meu sa facem cate un carut. Ne mai ajutau si unii vecini, doar sa ne vada dusi de pe acolo, ca numai pagube faceam daca stateam cu mintea odihnita. Langa noi statea familia Moroldi, o familie cu case multe, teren mult, multi locatari. Dincolo de ei era scoala construita pe timpul lui Carol I si transformata in timpul comunistilor in laborator de biologie si sala de sport. Deseori, cand le era lumea mai draga, adica stateau linistiti pe cate o banca in curte sau chefuiau, eu si varul meu luam niste pietre si aruncam peste casa lor tocmai pe tabla de pe scoala. Se auzea un zgomot mare, dupa care curgeau injuraturile. Dar noi, fie fugeam in casa si ne faceam ca dormim, fie fugeam repede din curte in niste poieni si stateam pe acolo, chipurile la adunat flori. Dupa ce trecea socul si scapam, radeam pe acolo intruna…

Mai luam de acasa cuie si le puneam pe calea ferata. Trecea trenul si le presa, astfel ca obtineam varfuri de sageti. Luam elementi din aluminiu de la antene si ii taiam cu bomfaierul, bucati de cativa centimetri. Intr-o parte a bucatii puneam cuiul presat si cu un ciocan bateam pana il strangeam bine, iar in cealalta prindeam lemnul sagetii. Am pacalit-o pe mama ca vreau sa citesc o carte, dar pe mine ma interesa doar o poza cu o sageata din acea carte si ea mi-a luat cartea. Cum aveam modelul, mi-am dat seama ca mai trebuie pene. Am luat si de pe la gainile mele, si de pe la varul, si de pe la vecini… le taiam cu o foarfeca.

Primul arc nu a fost suficient de puternic sa trimita sageata. Asa ca am taiat un lastar de alun mai gros si mai lung, si m-am dus la un baiat mai mare sa-l arcuiasca. Calculele s-au potrivit si sageata se ducea bine. Prima tinta, un caine. In cateva zile, nu mai era un caine zdravan pe strada mea. Cand au vazut ai mei ce facusem, mi-au dat o batalie ca la Waterloo.  Norocul meu era ca invatam bine la scoala, dar aveam prea multe idei si prea multa energie, si, deci, nu eram praf pe toata linia.

Si sticlele de Pepsi de altadata… tata urca la Stana Regala si le cumpara. Duminica faceam gratar si-l asteptam pe el cu sucul. Se intalnea cu un prieten bun de familie, Mihai Fratila, fata lui este la hotelul Lux Garden, si povesteau cum vedeau mistreti, ursi, pana la cabana. Eu mereu voiam doua sticle… niciodata nu m-am multumit cu putin.

Eram abonat si la tavalirea poienilor d-lui Nae Contes. Pentru omul acesta am fost un cosmar permanent. Cand eram mic, fugeam prin toate poienile lui, cand sunt mare, ia amenzi de sute de milioane de lei vechi din cauza mea… acum il inteleg de ce spunea ca daca ma prinde, ma spanzura pe undeva 🙂 🙂 Poienile lui insumau, prin comparatie, cel putin 5 terenuri de fotbal, cu mii si mii de flori, fluturi, copaci… clar ca pe acolo eram toata ziua. El batea pe oricine intra in acele poieni, pe motiv ca-i calca iarba si se coseste greu, de regula ii batea cu biciul. Dar stateam doar in mijlocul poienii, sa-l vad cand apare, ca sa avem timp sa fugim… ca mai luam si pe altii dupa mine. Cand ne vedea, se auzeau de la distanta mare, cuvinte despre soare, dumnezei, mame… intai venea un zbierat disperat: „Iesi din iarbaaa!”, apoi injuraturile. La inceput fugeam ca alergati de satana, dar apoi ne-am obisnuit si ne uitam cum tipa. Cand fugea el, fugeam si noi, se oprea el, ne opream si noi. Tot eu ii invatasem si pe ceilalti, chipurile ca trebuie sa fim curajosi. Cand facea fanul si il aranja in capite, noi il pandeam de la distanta mare. Pleca acasa, noi fuga repede sa sarim in capite. Aproape toate i le daramam.

Seara, uneori, ne strangeam mai multi copii in acele poieni si faceam tot felul de planuri. Eu am fost cu ideea ca sa bubuim cu un stingator si cu carbid. Am gasit un baiat mai mare si gata, intr-o seara, de la zgomotul bubuiturii, ieseau multi vecini pe la porti. Am fugit toti, am abandonat stingatorul… a trebuit sa-l recuperam noaptea dintr-o magazie, ca ni-l confiscase un vecin sa nu mai facem prostii.

Si cu toate acestea, toti profesorii, mai putin directorul, spuneau ca sunt un elev model 🙂 Evident ca si atunci, si acum, am fost un model, de asa nu sau asa da. Mereu trebuie sa faci doar ceea ce crezi, sa incerci sa-ti indeplinesti orice vis normal… daca 1000 de oameni fac acelasi lucru, nu inseamna ca este bine, ca trebuie sa faci la fel.

Cumva trebuie facuta diferenta 🙂

Intr-o zi, un pescar pescuia intr-un lac, aflat langa un spital de nebuni. La ora 6 dimineata, apare pescarul pe malul lacului… hop si nebunii pe la ferestre. Statea pescarul, stateau si nebunii. Liniste totala.

Vine seara. Pescarul da sa plece. Un nebun il intreaba: „Ai prins ceva?”.

Pescarul: „Nu!”. Nebunul: „Atunci hai la noi, ce te mai duci acasa!” 😉

Cum m-am dus eu prin campiile Olteniei de buna voie…

Nu ma asteptam sa ma creada cineva in stare de asta…pana la urma am reusit sa ma surprind eu insumi :)))

Imediat dupa Crossul Bolbocilor am luat bicicleta si am mers spre Padina la cabana. De acolo ne-am intors iar la Bolboci, am urcat in Saua Dichiului si am coborat in Sinaia…in 13 minute dupa cronometrul unui amic, posibil sa il fi pornit mai tarziu 🙂 am ajuns in oras.

In Sinaia, am ajutat pe cineva sa umple o masina cu mobila, a doua zi la ora 6 plecam la rudele lui de pe la ses. Dupa vreo 4 ore am ajuns la circa 30 km de Turnu Magurele, oras unde sunt rudele sotiei…evident nu am trecut pe acolo :))) , nu era in plan.

De regula nu merg la campie, mi se pare dezolant, intinderi netede nemarginite, lanuri de porumb…asa si acum, ma plimbam pe ulitele comunei si ma uitam la oameni. E viata grea la campie, si macar de ar merita munca. Remorci pline de pepeni stateau pe marginea drumului principal…kilogramul era derizoriu, cam 20 bani…sau o batrana spunea ca a vandut 20 de lazi cu rosii si a luat pe kg 50 de bani, incasase vreo 100 lei.

Cred ca este un pepene sau dovleac…care este mai azavadit sau azabadit, ceva de genul asta, adica in traducere inseamna mai la adapost, oricum o sa uit termenul asta in vreo doua zile, de obicei ce nu ma intereseaza se pierde 🙂

Oamenii stau in miezul zilei la umbra, apoi lucreaza la camp, sau asteapta clienti adica speculanti pe la porti…nasol, asta nu e trai!

Deseori ma intrebam ce pot sa vorbeasca oamenii astia, despre ce sa discute pe la porti…bine ca am plecat in aceiasi zi.

Am cunostinte care ar da navala cand ar auzi de astfel de chilipiruri, 20 bani/kg de pepene, etc. Personal decat sa bat drumul pana la campie, cu atat mai mult sa mi le adun eu, poate sa fie si pe degeaba ca nu le iau…mai bine merg in piata la un cunoscut si îi dau 2 lei. Cand ma uit la un camp cat este de mare imi dispare orice chef.

Cu mare greutate m-a convins prietenul cu care venisem sa-l ajut ca sa isi duca la masina niste pepeni de pe parcela lui si niste rosii…decat sa caut prin brazde mai bine dadeam 5 lei pe 5 pepeni, ce naiba, cati pepeni poti sa mananci, nu stiu dar nu am putut fi niciodata oportunist, detest asta…bine el era bineintentionat, ca totul e natural, povesti d-astea.

Eu cand am nevoie de ceva cumpar, nu am nevoie nu cumpar…nu stau sa adun ceva pentru viitor, deoarece cine stie…Adevarul este ca daca ai o astfel de atitudine nu prea te faci placut…eu nici nu vreau ce este drept. Rudele sotiei, in primul an s-au inchinat cand au auzit ca nu imi trebuie legume, si ce se mai face la camp…rationamentul meu este simplu, motivatia, costurile deplasarii, nu echivaleaza cu necesitatile, cate rosii poti manca, ardei, vinete…Pierd timpul, nici nu imi place la camp, si nu am ce face cu cantitati mari de legume.

M-as duce la camp, daca m-ar atrage cine stie ce, vreo cetate, manastire…cu pregatiri de rigoare ca sa infrunt asalturile tantarilor, curios lucru la munte nu prea ma ciupesc tantarii, la ses tabara cu roiul :)))

A, uitasem ceva, in timp ce eram pe acolo ma uit pe ulita…din departari venea o caruta mare plina cu fan. Nu se prea vedea cine tragea caruta…cand s-a mai apropiat vad in varful carutei mari cu fan…o baba. Cum s-a suit batrana aceea acolo mare minune. Iar caruta era trasa de o piticanie de magar, ce semana cu un vitel. Si un mos il tinea de un capastru…

Ca o comparatie, magarul era cam a zecea parte din masa asta in deplasare. Stiu ca nu e frumos, bietii oameni si magari sunt rupti de munca…dar era sa cad pe jos de ras. O scena prea tragica ca sa pot face poze, cu mari eforturi am redevenit serios ca sa nu-i jignesc pe oamenii aceia.

Oricum m-am trezit cu gura deschisa si am zis „Ce magar mic si ce caruta mare trage”, la care tatal prietenului meu a spus „Pai la noi doar magarii si pensionarii mai muncesc”…cu talc raspunsul 🙂

Deci eu daca merg la camp mai mult de o zi nu pot sta, ca ma plictisesc, imbatranesc intr-o zi cat pentru o saptamana, nu am rabdare la discutii, nu am subiecte comune…

Ce ascundea un vecin dupa gard…cred ca are vreo 30 de ani

E mult mai bine sa stai pe crestele si potecile muntelui, cand vrei branza sa cumperi de la o stana, oricum nu dau cat costa, cand vreau o salata de legume merg la un prieten in piata si cumpar, zarzavaturi sau bulion face soacra-mea, ea le face, ea le aduce, dar eu am bagat asta de seama dupa vreo doi ani. Am reusit sa o linistesc cu pasarile de curte…eu nu mananc pasari de curte de peste 10 ani, am vazut fugareli dupa gaini ca sa li se taie gatul, cotcodaceli ce sunau a moarte, jumuliri, care iti taie pofta de mancare…viata trebuie sa fie frumoasa nu cu d-astea 🙂

Si eu m-am adaptat la viata de munte…pastrama de berbecut, dulceturi, produse din lapte, fructe de padure, ceaiuri din 12-15 plante, si raman la 77 kg de cativa ani, mai un maraton montan, mai o zi lipsa pe la diferite activitati… Cumnatul meu vroia sa-mi dea o vie mare, dar eu ce sa fac cu ea, am timp de asa ceva? :))) Nu traiesc pentru stomac, nu caut sa ma imbogatesc, nu astept nimic, nu vreau decat ce cred eu…pe mine ma intereseaza ce aport aduc societatii, ce fac pentru Parcul Natural Bucegi,  stiu ca suna utopic, a vis, irealitate…dar pentru mine asta este prioritar. Pe unii îi ajut gratis, pe altii niciodata…a venit un amic cu o afacere foarte buna, dar el merge pe pacalit lumea, iar eu consider ca timpurile acelea au trecut… si nu s-a concretizat nimic, eu nu am avut o reclamatie de la niciun turist niciodata si sa ma apuc acum de indus lumea in eroare ar fi o uriasa prostie.

Cand merg in Bucegi, desi ei sunt intinsi pe 300 kmp totusi suna foarte reconfortant, unde ma uit sunt locuri cunoscute, brazii de la o curba, jnepenii ce ingradesc poteca turistica, turmele de animale domestice, strigatele ciobanilor, sunetul clopotelor manastirii de la Pestera Ialomitei, agentii Parcului, cabanieri, si multe altele ce alcatuiesc o lume aparte cu bune si rele…in timp ce ei asculta nu stiu ce pe la caminul cultural mie mi se pare un hit semnalul CPNT-istilor la Marathonul 7500. Fiecare isi duce viata cum vrea sau cum i-a randuit-o Dumnezeu!

Acum multi ani m-am gandit ce sa fac in viata…si am fixat niste obiective, fac o reevaluare de cate ori este cazul. Pe la camp nici daca mi s-ar da nu stiu cat pamant nu l-as vrea. Ca si in armata…nu au ei suficienti bani sa-mi dea ca sa fiu prost. Sau anual castig cate o excursie pe undeva…anul asta nu am mai castigat ca nu am mai vrut sa particip la diferite concursuri, tombole. Categoric ca nu m-am dus in niciuna, eu daca ma duc undeva, merg cand vreau si in ce zi vreau, si unde vreau, sa fac ce vreau, nu cu conditionari. Oricum am un noroc fantastic, sau ce o fi :)…intotdeauna se iveste o alternativa cum vreau eu :)))