Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Anunțuri

Picturi, istorie si mistere la Manastirea Cetatuia Negru-Voda

Foarte mullti cunosc din imagini Manastirea Meteora din Grecia, suspendata pe un colt de stanca. E ceva superb dar, si pe la noi, Manastirea Cetatuia Negru-Voda se apropie de aceasta, fiind „Meteora noastra”. In trecut, cu niste prieteni, am ajuns si pe jos venind din Busteni, peste Bucegi si Leaota.

Un loc istoric, religios, plin de semnificatii…

Prin iulie acest an, am facut un traseu auto pe la manastiri si am ajuns si in acest loc. Manastirea este situata la vreo 25 km distanta de Campulung, prima capitala a Tarii Romanesti si la vreo 1,5 km distanta de centrul comunei Cetateni.

Pe varf se spune ca s-a construit o biserica in stanca… inca de pe vremea lui Negru Voda, cel care a pus bazele primului stat romanesc. Spre deosebire de marii nostri istorici si de alti istorici, nu cred ca acest voievod venit din Fagaras, a fugit de maghiari sau alte povesti. In cel mai sigur caz, varianta cea mai logica, la rece, este aceea ca, avand asentimentul curtii regale maghiare, el a venit prin acea zona sa organizeze un pic lucrurile existente. Ulterior, i-a unit pe mai multi si s-a tot intins. Nu avea cum sa stea el linistit pe aici, sa-si faca treburile, vreme de vreo 20 de ani, fara sa aiba conflicte cu maghiarii. Doar daca se supunea regatului maghiar. Restul mi se par nationalisme ieftine, o istorie falsa.

Plecand in acea zi de poveste pe la manastiri, am ajuns dinspre Campulung si la intersectia cu manastirea de pe varful stancii. La baza stancii ar fi existat fortificatii geto-dace, romane si medievale. Asa se spune, cica se si vad. Cum obiectivul meu a fost mereu ajungerea in varful stancii, nu le-am cautat si nici nu se vad din poteca. Foarte probabil, asa cum se si zice, peste acestea sunt ridicate case ale unor rromi. Acolo este un intreg cartier si oamenii acestia locuiesc in case de caramida, nu in bordeie cum spunea candva un preot.

Cetatea de la baza stancii avea un rol important in controlul, supravegherea tranzitului pe acel drum. Aceasta a fost refacuta de mai multi domnitori romani, pana avea sa se ruineze sau sa fie daramata, nu se stie exact, pe la 1600. Fortificatia este foarte posibil sa fie celebra „Cetate a Dambovitei” mentionata in tot felul de izvoare. Foarte posibil, aici a fost prins Vlad „Uzurpatorul”, nepotul lui Mircea cel Batran. La moartea tatalui sau Dan I, in loc sa urmeze Vlad la tron, tronul a fost luat de Mircea, fratele lui Dan. De aici, s-a ajuns la razboi intre cei doi. Vlad se va alia cu turcii, fiind primul domn roman care plateste tribut acestora, iar Mircea se va alia cu maghiarii.

Vlad zis Uzurpatorul este si protagonistul celei de-a doua lupte de la Posada; in anul 1395 el invingand armata regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. In toamna anului urmator, in lupta de la cetatea Dambovitei, Vlad este ranit grav si capturat. Va muri in urma ranilor capatate.

Si am inceput urcusul spre vechea biserica din stanca:

Se vad casele rromilor, poteca strabate un cadru natural pitoresc. Din sosea se trece un pod metalic si se face dreapta pe o poteca. Nu exista indicator, dar orientarea este simpla: trebuie sa urci 🙂

Observati treptele vechi, cine stie prin ce secole au fost sapate.

Poteca este presarata cu cruci

Poteca spre manastire

O cruce si o placa amplasata la 20 iunie 1920, aminteste cand aici s-a refugiat Mihai Viteazul.

Adica dupa lupta de la Calugareni

La intrare in micul complex monahal ne intampina icoana Sf. Ierarh Nicolae

Intai insa, am fost sa vedem grota unde a fost gasit pustnicul care este astazi sfant. Moastele sale sunt la biserica Manastirii Negru Voda din Campulung si aici, in biserica noua a Manastirii Cetatuia Negru Voda de pe raza comunei Cetateni.

Interior grota

Am fost sa vedem si desenul sculptat, reprezentarea Cavalerului Trac:

Din varful stancii se vad bine si imprejurimile:

Si departe am vazut o alta asezare monahala. Anterior, cand veneam cu masina vazusem un indicator care spunea „spre schitul Modest, 5 km”, iar drumul parea destul de nasol, de pietris si pamant.

Din acest loc, de pe Cetatuia, fac legatura ca acolo departe, e chiar acel schit. Si nu are de ce sa se numeasca Modest, decat de la numele staretului de la Cetatuia, Modest Ghinea.

Schitul… pare o adevarata fortareata 🙂 Frumos peisajul. Fiind in linie cu manastirea Cetatuia, cred ca se uita cu un binoclu 🙂 Ulterior, am aflat ca schitul este ridicat chiar de catre parintele staret mentionat.

Biserica noua de la Cetatuia

Pisania bisericii noi

Moastele Sf. Ioanichie

O icoana din anul 1910 se afla pe peretele exterior al bisericii.

Donata pe la 1910… din pacate sta afara.

Elementul central al acestei manastiri este insa biserica veche, sapata in piatra. Despre aceasta se zice ca avea un altar catolic si unul ortodox. De asemenea, ca pastreaza pictura din vremea primilor Basarabi:

Intrarea in bisericuta din stanca

Biserica noua este construita langa cea veche.

Clopotnita veche de pe biserica din stanca

Drapelul la loc de cinste.

Sa intram in biserica din stanca:

Se vede ce a mai ramas din pictura. Cred ca era o bijuterie, judecand dupa intensitatea culorilor.

Picturi in biserica Manastirii Cetatuia Negru-Voda:

Si cate un cuvant

Asta mi s-a parut cea mai veche.

Am iesit…

Pe langa biserica noua, vedem un perete pictat.

Pozam reprezentarea lui Negru Voda si urcam spre urmele de pasi din stanca si la Crucea Dorintelor.

Celebrii pasi ai lui Negru Voda. Este cu siguranta o anumita semnificatie, nu cea care se tot spune 🙂

Crucea Dorintelor, loc in care fiecare lasa bani, biletele, obiecte personale

Crucea Dorintelor a fost ridicata in anul 1947.

Am stat pe aici, vreo ora. Urcasem in vreo 20 -25 minute.

La coborare, iar cateva priviri in spate:

Stanca si crucea in amintirea trecerii lui Mihai Viteazul. Cum sta acel Bolovan 🙂 Il tine Crucea.

Ne-am intors spre Pietrosita prin niste locuri pitoresti, undeva pe la Brebu de Dambovita, si apoi la Sinaia. Au mai fost opriri, cum a fost la aceasta troita:

Nu ar trebui sa ratati Manastirea Cetatuia Negru-Voda. Ea este un arc istoric-informativ peste timp. Cred ca trebuie sa invatam din nou „sa privim” urmele trecutului. Altfel… ne cramponam de urcusul greu, distanta, telefon, mancare… Cu ceva credinta in Dumnezeu, cred ca poate fi simplu 😉

Ce va fi dupa ziua de azi…

Alegeri importante… pentru viitor si etc. Unii ii invata pe altii ce sa voteze. Daca e democratie de ce sa-i spui tu altuia ce sa aleaga? Poate PSD e bun pentru el, il reprezinta! Poate il reprezinta PNL-ul! Sau Uniunea Tatarilor! Vad pe FB tot felul de indemnuri si mesaje cu cine sa se voteze. Ca o sa fie bine cu altii si rau cu ceilalti. Oamenii educati de scoala si mai putin de viata… le spun altora ce rau va fi daca voteaza ce stiu sau ce cred. Sau ce rau este daca stau acasa. Toti suntem agenti electorali 🙂 Toti credem ca varianta noastra e mai buna…. Insa, de aceea au murit oameni, ca sa aleaga fiecare ce gandeste.

Am sters si eu, pe aici, destule mesaje electorale. Nu cred ca PSD e raul, nu cred ca USR este binele, nu cred ca se poate zice ca un partid romanesc e bun si altul rau. Nu cred nici ca PSD este binele si alte partide nu stiu ce. Parerea mea de cetatean liber… este exprimata printr-un vot. Eu aleg ce cred ca ma reprezinta. E culmea ce vad… sa iasa lumea la vot ca sa puna stampila pe „cei buni”. Varianta potrivita este ceea ce crede fiecare! Daca un psd-ist indeamna lumea la vot e comunist; ca se va distruge nu stiu ce. Daca altul pe FB spune lumii ce sa voteze si mai ales sa nu voteze PSD… nu e nimic 🙂 De fapt, sunt comunisti vechi si comunisti noi. Cum sa inveti tu pe altul ce sa voteze? In ce calitate ii „deschizi” tu mintea? 😉

Sa asteptam sa vedem ce alege Romania. Sau, mai plastic, raportat la niste peisaje de azi… vom avea… un copac cu ciori sau un drapel.

dscf7512Asteptand

dscf7513Privind

dscf7515Planuind

dscf7516Cu „spatele”

dscf7517Directii personale

Sau:

dscf7520Altii au crezut in Romania dinainte de a se naste… si multi din prezent cred in ea.

dscf7522Continuitate peste timp.

Steagul Romaniei pus pe Vf. Plesuva de tineri care cred in tara lor si vor un viitor aici. Altii, anticipand parca crearea statului unitar roman, au amplasat drapelul in acel loc… inainte de „Unirea mica” din 1859 dar si inainte de Revolutia de la 1848.

Cum loveste trasnetul! Si Ziua Drapelului…

Mai intai o mica incursiune prin ziua de 26 iunie, zi in care sarbatorim si tricolorul dar mai ales pe cei care au luptat pentru el.

„Milioane de oameni au murit pentru tara asta, ca noi sa traim pe pamanturile astea si uite ce au facut astia: au furat si au vandut totul” – un prieten.

1Aceasta mi s-a parut cea mai frumoasa postata de Ziua Drapelului. Ea apartine unuia dintre marii iubitori ai Bucegilor: dl. Silviu Manciulea

Am avut intentia de posta si eu drapelul pe care-l am pe perete in camera, langa icoane, dar m-am gandit eu ca pana la urma o astfel de exteriorizare nu-si are rostul 🙂 Suntem „drapelisti” si fara sa iesim in evidenta. S-ar putea sa vorbesc asa, neuronul stingher s-o fi spanzurat de singuratate 😉

Una peste alta, am ras putin de niste glume proaste 🙂

Apoi… multa bafta celor care alearga acum la concursul „Bate Toaca” din Ceahlau, in special lui Iulica…

Astia de la timesnewroman sunt cei mai tari in domeniul umorului inteligent… anuntau ca foarte curand la Bucuresti va fi un „triathlon tiganesc”: furi o bicicleta, inoti in Dambovita si alergi urmarit de Politie pe Magheru 🙂 🙂

Voiam sa postez si niste poze de la un eveniment din Sinaia, au atras cei de acolo niste fonduri… dar cred ca o las pe luni.

Sa trec insa la subiectul principal, desi toate mi se par principale, altfel nu le scriam… na, de la nume mi se trage, se spune ca numele ne caracterizeaza. Asa o fi… trebuie sa gasim si noi cate o scuza.

Deci Salvamontul din Sibiu a deschis un subiect legat de pericolele de munte. Urmaresc postarile acestora cat si pe cele ale celor de la Dambovita. Sunt niste repere in lumea asta montana.

2Bine, in text exista o confuzie: fulgerul este lumina aceea ce se produce intre nori si trasnetul este altceva. Dar fulger sau trasnet toti stim despre ce este vorba.

Sfaturile sunt utile, voi prezenta mai jos si opiniile cele mai bune ale acelora care au comentat la acest subiect, pe pagina salvamontului sibian. Pentru a fi mai la indemana, unii nu intra pe Facebook, si apoi cand vad sute de vizitatori zilnic pe blog, mai si trebuie sa scriu si niste chestii de interes… le-am concentrat putin aici.

Parerea mea in legatura cu trasnetul… Eu cand vad o astfel de ploaie caut cel mai apropiat adapost si astept sa treaca, nu merg spre ploaie. Bine, asta cu te-a prins ploaia si esti in fata faptului se intampla ca nu asculti prognoza, nu intelegi cand vremea este pe cale sa se schimbe, ca nu ploua imediat, sunt niste semne inainte. Totusi, daca as fi surprins de o astfel de ploaie, primul loc ar fi sa parasesc rapid creasta sau zona plata. Prin padure, as merge fara nicio teama. Mai vezi pe munte oameni speriati ca tuna la Varful Omu si ei fiind la Cota 2000 fug la telecabina sa coboare repede 🙂 Decat sa mergi pe munte si sa intri in panica la fiecare pas, din necunostinta de cauza, mai bine iti gasesti o alta ocupatie… mai putin primejdioasa pentru sanatate 😉

Deci sa vedem niste pareri de luat in seama:

Dl. Calin Alexandru: „NU ALERGATI! Cand ambele picioare ating pamintul la o distanta mai mare de cativa zeci de centimetri, intre cele doua puncte exista o diferenta de potential electric de citeva sute de volti sau chiar mii !!! Ceea ce va produce un curent electric extrem de intens chiar daca fulgerul nu v-a lovit direct ci a cazut undeva in apropiere„.

Dl. Geo Luca: „Daca esti pe camp in apropiere de o linie electrica de inalta tensiune, iar aceasta din intamplare a cazut pe pamant, se intampla exact ce a zis Calin mai sus: diferenta de potential care apare prin pășire, trece prin corp, facand ravagii . Cum te deplasezi: talpile lipite una de cealalta, si cu jumatati de pas târâte si nu ridicate (lateralul talpilor sa fie tot timpul in contact), poti sa te indepartezi. Ideea este ca pe pamant sa fie doar un singur punct din corpul tau care il atinge, sa nu existe scurgere. Ca sa fie mai simplu de inteles, imaginati-va ca centrul unde a lovit fulgerul sau a cazut linia, este tensiunea cea mai mare, sa zicem 20000 v. Acum imaginati-va multe cercuri concentrice care pleaca de la acest punct. Cu cat se indeparteaza cercurile,tensiunea scade : 19000, 17000, etc. Voi ati pasit, deci un picior se afla intr-un cerc, si celalalt in altul. daca este cum am scris mai sus, atunci 2000 de volti va trece dintr-un picior in celalat prin corp, electrocutandu-va.”

Dl. Tiberiu Nyari:Un TRĂSNET….asa se numeste arcul electric care loveste pamantul ….fulgerele raman pe cer,sunt descarcari electrice intre nori….TUNETUL apare doar la trăsnet….cu cât ești mai departe de un trăsnet cu atât mai târziu vei auzii tunetul….viteza luminii este de 300.000 km/sec.,cea a sunetului 337,5m/sec.

PS. Toate măsurile de precauție se iau din timp,nu mai continuați drumul!….când deja arcul electric a pornit nu mai aveți timp să faceți nimica!….de obicei aceste descărcări electrice,trăsnetele,nu țin timp îndelungat!”

Dl. Calin Alexandru:traseul traznetului este un canal ionizat intre norul incarcat electric si pamint. punctul de pe pamint este in general orice excrescenta si mai ales cele ascutite, caz in care se manifesta asa numitul efect de varf (acumularea sarcinilor electrice in virfurile ascutite ale unui corp), efect mult mai intens manifestat la corpurile metalice. Ergo: orice obiect proeminent, metalic este un sui generis paratraznet si trebuie evitat (bete de mers legate la rucsac, vechile rucsacuri cu cadru metalic, piolet,etc).

In primul rand eu prefer sa fiu viu si ud decit mort si ..tot ud; in al doilea rand ploaia si implicit traznetele nu apar in cateva secunde, ai timp sa te retragi, sa te adapostesti si mai ales sa te imbraci cu echipamentul impermeabil pe care, nu-i asa?, se presupune ca il avem in rucsac si in consecinta nu ne afecteaza prea mult apa.”

Dl. Bercea Cornelius-Victor:In cazul loviturii de trasnet important este sa nu fi parcurs de curent, sau curentul sa fie cat mai mic. Recomand sa folositi paratrasnetele naturale. Exemplu un copac din zona. A nu se sta lipit de copac, ci in apropierea acestuia. In apropierea unui stalp electric de asemenea zona este protejata.”

SURSA: https://www.facebook.com/717509551592821/photos/a.717578078252635.1073741828.717509551592821/784445114899264/?type=1&theater

Inchei cu o piesa muzicala, peste tot prezenta. Mereu surprinzatoarea mentalitate romaneasca… „te-am invatat sa scuipi ca in Titanic” 🙂 🙂

De fapt, mai postez una superba, videoclipul se deschide cu o poza din Moeciu:

Descoperiti Brasovul! Istoria recenta si veche a Brasovului (III)

Motto:

„Cel ce a razbit prin el insusi, cu osardie, cu suflet curat, cu trup primenit, sa purceada la sfintele cruci din preajma Brasovului, pazitoare a sfintei credinte intru Prea Sfantul Iisus Hristos si cu evlavie sa aduca ruga, fi-va de foc, de sabie, de boala, de pierzanie si de duh cel rau ferit. Proslavit fie Domnul Dumnezeul Nostru”.

…ramasesem la plecarea din curtea bisericii Sf. Nicolae. Prima oara cand am ajuns aici nu mai stiu, insa in 2009 am venit pe bicicleta din Busteni pe traseul Predeal-Rasnov-Poiana Brasov-Brasov-Predeal-Busteni. Atunci era o nunta in care mirii eliberau niste porumbei…

–de la biserica ortodoxa am trecut pe langa Biserica Neagra, vizitata de Ziua Crucii

65Pozata din alt unghi

66Un tablou, asa o sa-l denumesc, cu ceas, ingeri si bolta cereasca…o „limba” a ceasului este Luna, cealalta Soarele…ca si cum ingerii invart ceasul/timpul…sic transit gloria mundi

Apoi am ajuns si la o alta biserica „Sf. Treime”. Biserica este intr-o curte, de fapt ortodoxismul in Brasov nu prea a fost lasat sa se extinda, astfel ca au aparut tot felul de biserici ascunse. Din drum, nu vezi ca este o biserica, intri pe un fel de gang, o sa vedeti…

67Cinstitul magistrat de fapt numai probleme a adus comunitatii ortodoxe, dar ca si acum, trebuia trecut pe frontispiciu…

68

69Cea mai veche cruce din Brasov

70In cimitirul acestei biserici de pe str. George Baritiu

71

72Se numeste „Troita din Cutun”

73

74Lemnul crucii a fost imbracat, pentru o mai buna conservare, si repictat in anii ’80. Se zice ca s-a respectat vechea pictura. Eu nu prea cred, vedeti si ca apare acel ochi, nu cred ca respectivul ochi exista pe pictura originala. Dupa cum, afland istoria si locul unde a fost initial crucea, nu pot crede ca avem in fata lemnul original de la aproape 1300. Teoretic este imposibil sa se pastreze acel lemn atatea sute de ani, in timpuri atat de vitrege ca Evul Mediu. Probabil crucea are poate 300 ani, dar nu 700. Un preot spunea ca expertiza a dovedit ca este mai veche de 6 secole, dar nu a mai si spus si cine sau cand a facut-o; expertiza. Nu a facut nimeni nicio expertiza, eu nu cred asa ceva. Pe de alta parte, Dumnezeu face minuni, si astfel se poate sa fie crucea originala…

Un articol detaliat, bine realizat, pe aceasta tema, poate fi citit aici:

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&s_id=111987

Mai departe prin cimitir ajungem la mormintele ultimilor descendenti ai familiei Brancoveanu:

75Ultimii urmasi

76

77Picturile sunt in acelasi stil ca si la cealalta biserica Sf. Treime, din Schei

78Acasa, am studiat pozele, multe sute in acea zi, si pe o placa am descoperit pe cineva…Aristide Stavros. Poate unora nu le spune nimic, poate altora foarte multe. Aristide Stavros este unul dintre cei mai mari montaniarzi ai Romaniei, sau a fost, a scris numeroase carti, orice a scris am citit. Acest om a redat cu atata finete si realitate viata muntelui la care a participat sub diverse forme, incat nu ai cum sa-i uiti scrierile. Este unul dintre scriitorii mei preferati, -pe una din cartile sale, prima care am citit-o a fost „Freamatul Muntilor”-  am si autograful acestuia. Cartea se numeste „Muntii Judetului Brasov” si am gasit-o la un anticariat in Brasov prin 2006, aruncata intr-o cutie la un loc cu alte carti. Poate mai pe seara si adaug pagina cu scrisul autorului, o voi cauta!

1Numai ca urmasii tovarasului, au dus-o la anticariat 🙂 Acum este la mine si nu mai pleaca…

79

80Alte morminte vechi

81

82Mormantul mitropolitului Dositei Filitti

83

84Si din nou in curtea bisericii

85Astfel se intra la biserica

86Doar asa iti dai seama ca aici este o biserica. Noi am trecut prin biserica pentru a ajunge in cimitir

Dupa atata umblet sa ne oprim din nou si la cofetaria „La Vatra Ardealului”, loc de unde se vede Biserica Neagra:

87

88Si uite asa, prin fata noastra mai trece o mireasa. Cand am plecat, mai trecea una intr-o caleasca, foarte frumoase nuntile in Brasov, oamenii sunt mai educati…

89Interiorul cofetariei, mai era o doamna langa noi, alte doua tocmai soseau, noi tocmai plecam ca ziua este scurta 🙂

90Nu doar ca vedem mireasa ce trecuse pe langa noi, este aceea de pe banca, dar mai vedem inca una, cum se saluta…

91Car de lupta pe fatada unei vile

Dupa care a urmat inca o biserica 🙂

92I se mai spune si Biserica Alba

93Biserica Buna-Vestire

94Ce probleme mai au cei de pe aici, nu le ies calculele 🙂 …o sa revenim cu alta ocazie, asa ca ne-am dus pe dealul din apropiere…Cetatuia

95Trecem iar pe langa case vechi, ma mir cum de nu au cazut statuile la cutremurul din 1977

96

97Sus la un etaj am vazut ceva interesant…

98O statuie cu bratele si capul taiate

In fine, ajungem si la ultimul obiectiv al zilei:

99Cetatuia

100Istoric

101

102Drapelul trebuie sa apara pe orice obiectiv

103Vedere spre oras

104Nucul din curte

105

106

107Simbol intalnit peste tot, pe zidurile oricarei constructii

108

108bSa privim acum spre fantana 😉

109

110Cam micut, ce sa fac cu el…

111

112Acesta este potrivit 🙂 dar…

113Dar nu functiona mecanismul de ochire si trebuia manevrat stanga-dreapta, inainte-inapoi. Aici l-am pus pe pozitia care trebuia 🙂 Intelegeti ca se intampla ca in acea chestie cu Universul si Chuck Norris…adica ultimul a dat un picior prin intoarcere si asa s-a creat Universul. Stiti faze din acelea cum ca actorul nu poarta ceas pentru ca el decide timpul 🙂 Ceva de genul acesta s-a intamplat si cu mine in locul din imagine…am pus tunul pe pozitia cea mai potrivita

114Dupa o ora pe aici am plecat spre gara…nici trenul si nici timpul nu stau dupa noi, poate dupa Chuck Norris

115

116La poza aceasta, cand o privesc, imi vin multe ganduri, dar unul dintre ele este atunci cand i-am spus lui Matrix ca urmeaza sa facem o alergare prin muntii Baiului. El a intrebat pana unde fugim si i-am spus ca alergam cat putem, fara tinta, si cand nu mai putem, ne asezam jos…si el a abandonat imediat, crezand ca asa se va intampla :))

117

118Steoiosif cum mai este cunoscut…stiti ca i-am pozat casa altadata, de Ziua Crucii. Dar mai sunt ca el, Cearosetti, Acecuza…sau eu.

Cam asa a aratat o zi plina prin Brasov, acum sa vedem, cand va mai fi un nou episod, „noi descoperiri” 🙂

Si cum noi sustinem CFR…hai cu CeFeRe-ul :)) Super calatoria cu trenul 🙂

bileteIata si biletele! 🙂 Reducere evident…pe ce motiv? Le-am zis celor de la ghiseu ca ma doare intr-o parte, si gata, s-a rezolvat. Nu m-a intrebat nimeni in ce parte :)) Asta era de fapt cu trimitere la ce spun unii, la parerea unora care se stiu, se simt…dupa cum ma simt si eu 😉

Am zis tot??? Un moment sa mai citesc inca o data!

Cred ca da! Acolo unde sunt doua cesti de cafea, sa lamuresc lucrurile…pai cand merg, merg eu si cu mine. Cum ma cheama si Adrian, si Gabriel, trebuie doua cani. Si ma mut cand la o cana, cand la alta 😉

„-Ce faci tu aici, Adriane?

-Uite privesc, Gabriele!

-Se vede bine de la tine?

-Da, perfect…de la tine cum se vede?

-Pai, hai sa facem schimb de locuri!” :)))

Si tot asa de pe un scaun pe altul…este buna cafeaua ta, este mai buna a mea, o vrei tu? :))

Povestea aceasta i-am spus-o unui prieten curios. Nu a crezut, dar ce, eu i-am spus sa creada sau nu? Nu am zis nici ca nu este adevarul, i-am spus ca-i spun o poveste…si povestile stiti cum sunt! Depind foarte mult de scranteala naratorului 😉

Important este ca in acea zi timpul a fost cum trebuia sa fie, ca ziua a fost perfecta! 🙂 La revedere Gabriele, pa Adriane! :))

Multumesc, si ne auzim data viitoare, cine stie cand, cu o alta prezentare a Brasovului…de maine ne cheama Bucegii!