Propunere de traseu turistic, prezente regale la Castelul Peles, castigatorul Marathonului 7500 si moment istoric-religios la Manastirea din Predeal

Imi spunea un domn pe Facebook, sa nu uit de o adresa pe care sa o trimit autoritatilor din judetul Dambovita. Era vorba de realizarea unui traseu turistic in Bucegi. Ideea este, in principal, ca turistul sa aiba o iesire rapida din creasta. Apoi, sa se conecteze astfel doua trasee turistice deja existente. Undeva intre refugiile Strunga si Batrana, cam in dreptul vechii stane din Valea Horoabelor, stana mutata azi mai departe, sa se desprinda din Drumul Granicerilor un traseu spre zona stanei. Langa stana este un drum de pamant lat si bun care te duce pana aproape de Cascada Doamnei, adica pana in traseul marcat cu triunghi rosu. Si aceasta este toata filozofia 🙂 Nu este nimic complicat, se va cobori rapid din creasta in caz de vreme nefavorabila (trasnete, etc.)

La Castelul Peles a venit pe 12.07, A.S.R. Principele Radu al Romaniei. Acesta si-a lansat propria carte despre castel. Pentru cine nu stie mare lucru despre castel, este o carte buna:

Cartea se numeste „Povestea Castelului Peles”

Sala de muzica a Castelului Peles

Stim si castigatorii din acest an ai Marathonului 7500 de pe Bucegi: Andrei Preda si Robert Hajnal:

Andrei Preda este cel din dreapta. Sursa: Facebook, Elena Perju.

Duminica dimineata, liturghia la Manastirea „Sf. Nicolae” din Predeal, va fi condusa de catre I.P.S. Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Acesta vine la Predeal pentru a sfinti inceperea lucrarilor de restaurare a picturii din biserica manastirii.

Mitropolitul a mai venit si anul trecut, cu alta ocazie. Iata cateva poze de atunci:

Aici, articolul de anul trecut:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2016/05/29/sfintirea-bisericii-vechi-a-manastirii-sf-nicolae-din-predeal-in-anotimpul-merilor-infloriti/

Dimineata la Busteni, la pranz pe Vf. Moldoveanu, seara pe acasa

Trebuie sa notez si ziua aceasta undeva. Aici 🙂 Pe 12 noiembrie am plecat in muntii Fagaras, sa urc pe Vf. Moldoveanu si sa ma intorc seara acasa. Cum a fost? Cam asa…

Intai am stabilit cu Razvan, prietenul meu de alergat pe munte, ca e timpul sa mai ajungem si noi pe Vf. Moldoveanu. Eu nu am mai fost de prin 2007… Traseul? Pe la Sambata de Sus. Intrebam pe unul, pe altul, ne uitam pe net si concluzia a fost ca ne descurcam noi, totul este sa fie timp frumos.

Mai vorbim in cursul zilei de 11 despre prognoza meteo si asta a fost. A ramas sa ne vedem intr-o parcare la gara din Brasov, la 7:15. Urmand sa lipsesc toata ziua de joi, a trebuit sa lucrez pana pe la 1 noaptea si in final sa adorm pe la 2. Pun ceasul la 5 sa sune, ca sa-mi pregatesc un pic rucsacul… si ce sa vezi? Ceasul nu suna, dar cumva ma trezesc si vad ca este 5:43. Ma imbrac cu viteza supersonica, indes in rucsac mancare, haine, aparat foto si fuga la gara. Imi iau si bilet, prind si trenul de 6:05 si iata-ma la drum.

Pana la Brasov imi dau seama ca am uitat o gramada de lucruri, trusa de ajutor/supravietuire, paine, bonul cu codul de reincarcare a cartelei telefonice, ceva de aprins focul, servetele nazale… Stateam si ma gandeam asa: uite cum plecam in teren necunoscut, fara sa stim traseul, fara tot ce aveam de obicei in rucsac, doar bazandu-ne pe noi. Noroc ca m-a sunat Razvan, ca altfel ar mai fi asteptat putin pana imi luam eu alta cartela. In gara Brasov iau repede bricheta, servetele, paine, alta cartela si purced in parcare. Ne suim in masina si plecam spre cartierul Bartolomeu, de unde trebuia sa mai luam pe cineva… pe Teo Spiru de la CPNT. Pana la locul de intalnire, il vedem pe Cornelus de la CPNT intr-o statie, ii facem semn, claxonam, dar cu masini pe benzile din preajma noastra, nu ne vede.

Oprim in alta parcare, apare Teo, ies repede sa iau ceva de la o patiserie. Ma asez la rand si ma hotarasc ce sa iau atunci cand sunt aproape de vanzatoare. Numai ce aud ca tipul din fata mea cere strudele cu mere, si vanzatoarea il intreaba daca le incalzeste, ca o si intind de acolo. Pai daca la 7 dimineata nu ai strudele proaspete inseamna ca le ai de cine stie cand. Mai era o patiseria acolo, la gara Bartolomeu. Ma duc si la aceea, ma asez la alta coada. Imi dau seama ca deja le scot peri albi celor care ma asteapta in masina, dar na, ce sa fac… Stau la rand fara sa stiu ce sa iau… cand o vad pe o tanti ca arata spre niste placinte cu branza dulce si stafide. Cum le vad, gata, vreau si eu. Pana i le da d-nei dinaintea mea, eu ma uit… si constat ca vanzatoarea ii pune fiecare placinta intr-o punga mica de hartie. Daca ar fi comandat 20 de placinte, iar fi trebuit 20 de pungi 🙂 Jale mare, o mie de ani!

Ii cer 3 placinte vanzatoarei, ea se uita la mine si ma intreaba: „Impreuna?” Ma uit si eu la ea si o intreb: „Impreuna cu ce?” Ma lamureste ca este vorba de placinte. Ii spun ca da, si ea incearca sa bage 2 intr-o punga mica, ii iese treaba si uite-ma cu 2 placinte intr-o punga mica si cu inca una intr-o punga la fel de mica. Noroc ca au fost foarte bune placintele si ca am un reper cand mai trec pe acolo.

Plecam si noi in final din Brasov. Pe drum, pentru ca doar mergeam pe Moldoveanu, am dat drumul la muzica. De-astea:

Nu mai ajungem la nicio Sambata de Sus, pentru ca tatal Teodorei ii spusese acesteia de un traseu direct spre varf. Mie nu-mi suna bine, pentru ca un urcus direct inseamna o panta foarte inclinata. Dar pana la urma, toti fiind destul de priceputi in a merge pe munte, am luat-o in alta directie, ca sa abordam acel traseu. Ce mai conta pe unde urma sa ajungem pe varf? Este munte, este perfect. O luam spre orasul Victoria, apoi spre satul Vistisoara. Drumul dintre cele doua localitati este praf. Ajungem pana la marginea padurii si lasam masina. Marcajul nostru il zarisem pe un copac… triunghi rosu. La 9:35 plecam, dupa ce imi iau in rucsac haina cea mai groasa. Mai bine sa o car dupa mine decat sa-mi fie frig si haina sa stea in masina. Cred ca as fi aruncat-o ulterior 🙂

1Parcam si plecam

Deci urcam pe valea Vistea Mare, urmam un forestier, nu dam de niciun marcaj la inceput, dar cum curgea apa pe langa noi, deducem ca acela este paraul Vistea, care nu avea de unde sa izvorasca decat din muntele Vistea…

2

3

4

5Un alt indicator

Pana la urma descoperim un reper si apoi marcaje mai dese. Ma gandeam asa: „sa vezi vale, sa vezi drum fara sfarsit”. Intalnim un indicator care ne linisteste… pana la Moldoveanu: 6 ore si jumatate 🙂 Clar ca noi aveam sa facem 4 ore. Incepem sa mergem sustinut, intr-un ritm cam alert, dupa cum mi se pare mie, asa ca raman in urma, ocazie cu care mai fac si niste poze. Se termina forestierul chiar la indicatoarele din imaginea de mai sus, cred ca are vreo 4-5 kilometri si poteca urca pe langa parau, pe care il traverseaza de 3 ori pana la iesirea din padure. Evident, pe niste podete tare alunecoase.

6Tot felul de urme pe o suprafata mica

7

8

9

10

12Splendid!

13Dupa o ora si 30 de minute de la intrarea in traseu, iesim din padure, nu inainte de a trece pe langa un refugiu:

14Refugiul Izvorul Vistei

15La traversarea unui podet, pozez pleiada de picaturi de apa si iata-ne pe pajistile vaii…

16

17Trecem si pe langa un adapost improvizat

18Un fel de bordei, pe la care am vazut ca nu trece ursul sau vreun animal. Erau urme de animale la vreo 300 metri, dar niciunul nu s-a apropiat de adapostul acesta… Concluzie desprinsa, pentru ca era mancare mai veche risipita pe jos, in fata intrarii si in interior.

19

20

21Vanatori, cel mai probabil, pe un versant

22Si cam de pe aici, incepe un urcus accentuat spre creasta, iesind in aceasta prin Portita Vistei.

23

24Acolo este Portita si langa ea varful Vistea Mare

26Aici eram in creasta… am facut 2 ore de la iesirea din padure

27Un refugiu alpin se afla la 10 minute de Portita, pe creasta, pe traseul cu banda rosie… daca veneam de la Sambata, am fi trecut pe langa acesta.

28Urcare pe varful Vistea Mare… aici ne-am intersectat cu 4 polonezi

29Varful Moldoveanu… ne-am dat seama imediat ca va fi greu de ajuns, din cauza mantiei albe

30Varful Vistea Mare, aflat la 2527 m altitudine… am ajuns destul de repede si pe el. Al treilea varf din tara.

31Segmentul dintre cele doua varfuri, aveam sa constatam ca are mai multe portiuni periculoase. Vazand zapada, m-a luat frigul si mi-am luat geaca pe mine. Pana atunci mersesem atat de bine intr-o bluza cu maneci lungi…

32Peisaje superbe… ne-am uitat si noi, dar in afara de Moldoveanu, niciun munte/varf nu mai prezenta gheata/zapada 🙂

33Se poate spune ca era mortal de frumos. Precum caprele, am mers din piatra in piatra, evitand sa calcam gheata. Cine vrea sa mearga pe acest varf in aceasta perioada… ii trebuie neaparat o coarda/cordelina si coltari. Ne-a dat cateva emotii si varful asta 🙂 Vara este mult mai usor.

Si am ajuns pe varf pe vreme buna. In 2007, cand am fost ultima oara, era ceata:

34M-am uitat la ceas, era 13:43… am urcat in 4 ore si 8 minute de la marginea padurii.

35Aici gasim cartea varfului Moldoveanu. O idee exceptionala… cineva a carat o cutie metalica si o carte groasa, unde sa-ti treci gandurile/impresiile. Pe cutie mai scrie „cine a ajuns aici, este un invingator”… dar intr-un elan de modestie, am zis ca probabil se refera si la altii, noi am fost mereu asa ceva :))

36Vanatorii de munte au fost pe 3 noiembrie a.c., chiar de ziua lor 🙂

37Ne uitam la plafonul de nori, parca venea cam repede spre munte

38Cartea este cat Evanghelia de la biserica, am scris si noi in ea, pentru ca se impunea si am pus-o la loc intr-o punga si in cutie.

39

40Teo si Razvan

41

42Ce repede au sosit norii 🙂 Bine, plafonul era sub noi.

43Dupa sedinta foto am plecat… pozand un pic si zona din apropiere, ca sa se vada ca este periculos in aceasta perioada. Ai alunecat, ai zburat in vale… Oricum, in poza pare mai plat decat este in realitate, dar nu este asa. Noi am mers din piatra in piatra, a fost si fain, dar ne-au mai tremurat si „stiksurile” 🙂

44Inca o privire spre „Acoperisul Romaniei”, care in acest an ne-a asteptat cu un covor alb, nu cu unul rosu 🙂

45

4647Lacul de sub varful Moldoveanu, mai exact din Valea Rea, pe acolo continua traseul nostru initial, marcat cu triunghi rosu. Poza aceasta am facut-o cand ne-am intors iar la Portita Vistei. Am mers pe 3 marcaje: din marginea padurii si pana in creasta Fagarasilor pe triunghi rosu, din creasta si pana la varful Vistea Mare pe banda rosie, de la acest varf si pana pe Moldoveanu pe marcaj punct rosu.

La 14:47 am inceput coborarea tot pe unde venisem.

48

49Privire inapoi spre podetul de la marginea padurii, situat la cateva minute de refugiul Izvorul Vistei.

Pe un astfel de traseu, pe care nu ai mai fost, trebuie sa-ti iei niste repere, sa te poti orienta… niciodata nu stii cand poate aparea ceva neprevazut. Cum pleci din marginea padurii, dupa vreo 2 km cel mult, este o captare de apa si sunt cateva cladiri, drumul forestier este marginit si de o padure de amestec, in care gasesti mult fag uscat pentru foc, apa curge pe langa drum si pe langa poteca. Sunt trei podete in padure si unul la iesire. Exista un refugiu bun aproape de limita superioara a padurii. Un bordei situat la circa 35 de minute (in urcare) de refugiu, un refugiu situat la 10 minute de Portita Vistei. Important este sa stapanesti asezarea in teren 🙂 Deci… repere cate vrei!

La 15:45 intram in padure, depasindu-i pe polonezi, mai inainte de bordeiul cu acoperis albastru, si gasindu-i pe vanatori la refugiul Izvorul Vistei, acestia din urma destul de surprinsi, spunand ca am mers foarte bine… Desi masinile lor, si ale polonezilor si ale vanatorilor, erau la capatul drumului forestier, nu ne-au mai ajuns din urma…

50De aici incepe drumul forestier. Pentru cei obositi, daca sunt atenti, vor observa pe marginea drumului o scandura pe care este scris un nr. de taxi. Ca atare, poate veni cineva sa-i ia de acolo, ca sa nu mai mearga si pe acel drum forestier.

51Pe la 17:08 eram pe la masina, deci nu se lasase intunericul, „facand” Moldoveanu intr-o zi scurta de toamna, pe lumina.

Ne-am urcat in masina, tot cu muzica data tare, era ceva cu „return to inocence”, tot o piesa mai veche. Teodora ne povestise ca prin Victoria este un restaurant cu o ciorba sau supa excelenta din ciuperci. Trecem prin Victoria, nu prea hotarati sa oprim, in principal cred ca din cauza mea, ca eu nu mananc ciorbe si supe si continuam spre Brasov. De altfel, pe tot traseul din Fagaras, am mancat 2 placinte cu branza dulce si am baut 0,5 litri de Pepsi 🙂 Nu mi-a fost foame 🙂

Din Victoria si pana in Brasov sunt 92 km, mai punem si distanta de la Vistisoara si cred ca sunt 100 km. Asa ca fara graba, ajungem la gara Brasov la 19:20, ma sui in trenul ce pleca la 19:35 spre Busteni si pana in ora 21 eram acasa… La ora 6 plecasem, la ora 21 eram inapoi, am fost asadar un pic pana pe Moldoveanu 🙂

Traversarea muntilor Bucegi si Leaota; Din Busteni – jud. Prahova, la Cetateni – jud. Arges (Partea a II-a)

Dupa ce natura, in decurs de cateva ore, ne-a aratat ce poate, nefiind totusi chiar surprinsi 🙂 am strans tabara si am continuat traseul spre Vf. Leaota.

Iata si locul unde am ramas peste noapte, coborand din stanga, de pe creasta:

10.07.2015 001Printre acei molizi, asadar un loc deosebit 🙂

Nici nu am plecat bine ca a venit din nou ceaţa:

10.07.2015 002Cineva probabil a vrut sa semnalizeze mai bine traseul si a urcat craniul acela pe stalp.

In creasta, ne-a intampinat un vant puternic si rece care ne-a determinat sa mergem mai repede, astfel ca am urcat culme dupa culme. Era si o poteca pe curba de nivel, aceasta ne-ar fi ferit de vant, dar prin iarba mare si plina de apa ne-am fi udat pana la genunchi. Apoi era si mai sigur de urmat creasta pe ceata.

10.07.2015 009Parca era imposibil sa nu gasesc eu ceva 🙂 Cartus de manevra.

10.07.2015 011Ceata incepea sa se mai risipeasca

10.07.2015 015O poza pentru cineva care se intreba cum aratam cu samarul in spate 🙂 🙂

10.07.2015 017Multe astfel de pante am urcat si coborat. Sagetile rosii arata pe unde venisem. Este si un drum in stanga, pe care nu se poate decat greu urca, cu vreo motocicleta.

10.07.2015 020Vremea devenea iar frumoasa

10.07.2015 030La un moment dat, i-am gasit masina unui proprietar de stana, cum urcase si pe unde, si cat se chinuise, nu ne-am straduit sa aflam… pentru ca nu merita 🙂

10.07.2015 038Acolo, departe, era Varful Leaota. Mai aveam ceva. Totul este cand mergi pe munte sa ai vreme buna ca sa poti admira imprejurimile.

10.07.2015 040Recunoasteti ce se vede in departare? 🙂 Podu cu Florile din Bucegi!

10.07.2015 043

10.07.2015 046

10.07.2015 053Iata si traseul nostru parcurs: in spate, departe, Bucegii… apoi sagetile arata creasta Leaotei, este de mers, nu gluma 🙂 Cred ca in aceasta poza nu am cuprins nici o treime din intregul nostru traseu! Se vede in poza si o mica momaie din pietre cu marcajul banda albastra ce trece de Varful Leaota si apoi dispare undeva la o intersectie de drumuri de pamant.

10.07.2015 058Semnul ce indica apropierea de varf: pietrele cu licheni galbeni

10.07.2015 062Interesant cum de nimeni nu s-a gandit sa construiasca pe aici un refugiu din piatra. Din atatea lespezi iese ceva frumos.

10.07.2015 064Aproape de varf. Undeva in dreapta am vazut orasul Campulung si cariera de piatra, iar in fata, cu sageata mare si rosie se afla comuna Stoenesti. Localitatea Cetateni era un pic mai departe, nu se vedea din cauza unei culmi impadurite.

10.07.2015 065De pe o muchie din dreapta, venea un traseu marcat cu punct albastru ce se oprea la varf. Bine, este impropriu spus traseu, ca nu era nicio poteca si nici alt semn nu se vedea.

10.07.2015 070In jurul orei 14 am atins Varful Leaota, aflat la altitudinea de 2133 metri.

10.07.2015 076La varf l-am gasit si pe acest pastor. Ne-a zis ca el ciobanise prin Fagaras o viata, dar a venit in Leaota, pentru ca patronul i-a dat cu 300 lei mai mult la salariu… moment in care ne-am pus pe o mama de ras 🙂 🙂 Avea un anume ton cand vorbea 🙂 Apoi am facut poze cu el, omul era foarte de treaba. Habar nu avea pe unde venea si Cetateni ăsta 🙂

10.07.2015 077„Firele vietii”

10.07.2015 078Ultimul loc in care am vazut marcaje turistice. Oricum sunt nefolositoare, fiind foarte rare, mai rau deruteaza, deci noi ne-am lipsit de ele de cum ne-am dat seama cum se prezinta treburile cu acestea prin Leaota. In caz ca mergeti la Varful Leaota, tineti mereu creasta, nu aveti cum sa va pierdeti. Iar de la varf si pana la capatul acestui masiv, tineti cont ca ultima creasta din dreapta este granita intre judetele Dambovita si Arges. Este suficient daca ati mai fost pe munte, daca gresiti si lasati creasta, aterizati in judetul Dambovita si… dupa cum spunea un prieten: „totul este sa nu nimerim prin vaile alea pline de padure, ca mergem pe acolo o saptamana pana dam de vreun sat, ceva” :))

Toate traseele din Leaota trebuie refacute, puse indicatoare… acesta este un proiect ce poate fi depus pe fonduri europene. Este de munca pe acolo, din greu…

10.07.2015 079Am mers pe acest drum pana ni s-au tocit picioarele 🙂 Adica pana la capatul său, care capat se termina tot pe pasune. Totusi, din el se desprindea o poteca lata ce ducea spre o stana, apoi cobora in padure. Prietenii mei o si luasera intr-acolo 🙂 Cand au vazut ca-i opresc, razand de ei ca nu intr-acolo este Cetateni, pareau cam suparati. Te „fura” imediat cate o astfel de culme si te trezesti pe la Runcu in Dambovita. Asa ca am continuat pe unde trebuia, incurajandu-i ca mai sunt cam 10 ore de mers 🙂 desi la varf le-am spus ca ajungem in 6 ore 🙂

10.07.2015 087Absolut superbe pajistile acoperite cu astfel de flori. De la distanta mare vedeam pete roz pe cate un versant.

Ei bine, daca pana pe la ora 16 am mers linistiti, adica atat cat se poate, ca am mai dat dupa cainii ciobanesti destul de insistenti, la un moment dat am simtit o masa de aer rece. Venea ploaia dupa noi. Eram totusi destul de bine, aproape de padure.

Ocolim o stana cu oile aflate in tarcuri, „la atatea oi iti dai seama ca au vreo 50 de caini” 🙂 mai de voie, mai de nevoie, si cand sa urcam inca o panta, ultima din Leaota, ne ia ploaia cu grindina in primire. Fiind niste molizi desi, ne-am adapostit repede si am scos pelerinele de ploaie. Evident ca am continuat apoi traseul pentru ca nu erau descarcari electrice.

Un timp am mers prin iarba si deci ne-am udat pe la picioare, apoi am coborat in dreapta pe o poteca pe unde sunt urcate oile primavara. Am intrat astfel in padure, atingand etajul fagului… ceea ce iti confera un plus de siguranta din diferite motive.

Din pacate, din cauza ploii care a durat cam 2 ore, nu am reusit sa admiram padurea alcatuita din mesteceni, fagi si alte foioase. Judecand dupa ce vedeam, nu le-am mai spus prietenilor ca suntem inca departe de tinta excursiei… padurea era neatinsa de om.

Am iesit din padure intr-o poiana, apoi intram din poiana in poiana, o minunatie, nu alta. Este imposibil de descris frumusetea acelor locuri. Intr-o astfel de poiana am ramas ultimul, sa privesc:

10.07.2015 092O casa paraginita invinsa de timp, cu vegetatie ce o va acoperi, situata la umbra unui fag, cu ceata prin preajma… parea un peisaj de poveste. Cat de frumos!!! Cine stie cate povesti s-au scris prin aceste locuri?! Desi parea prabusita partial, mie mi s-a parut ca acea constructie pare inca animata… 😉

Dar am mai gasit si altele prin poieni. Mai jos inca una:

10.07.2015 094Nu parea sa aiba o poveste ca prima 🙂

10.07.2015 097

De fapt, paseam printr-un mic rai intretinut de oameni muncitori, educati. O multime de parcele cu legume, pomi fructiferi erau prin aceste locuri. Ei bine, distanta pana la casele oamenilor era foarte mare. Cine venea aici, urca pe cal, nu avea cu ce altceva. Iata cum se prezenta zona:

10.07.2015 098Gradini cu cartofi. Ici-colo, mici constructii rudimentare in care cred ca mai dorm proprietarii gradinilor cand vin la treaba.

10.07.2015 100Acolo locuiesc cei care aveau gradinile din poze 🙂 Din aceste locuri si pana la casele oamenilor nu am gasit un singur gunoi, un pet, un pachet de tigari gol… nimic! Va dati seama ce oameni stau prin aceste locuri?

10.07.2015 101Ce cartofi frumosi…

10.07.2015 103Peisaj cu delimitari

10.07.2015 104O alta casuta parasita

La un moment dat, cufundati in peisaje, se aude: „Uitati un cires!”. Asa ca rucsacii jos si am plecat la cules 🙂 Erau cirese amare, negre si foarte bune.

10.07.2015 105Dupa o coborare mai accentuata, am ajuns la acest drum forestier. In sfarsit, ne apropiam de zona civilizata. Am intalnit un domn calare, cu care am stat de vorba. Urca alaturi de fiul sau spre acele pasuni pentru a fi acolo la prima ora a diminetii… sa coseasca. Mi-a placut foarte mult spatiul in care acesti oameni traiesc.

Si gata… am iesit in satul Cotenesti, unul din satele pline de istorie  din aceasta zona argeseana.

10.07.2015 107Asfaltul la cativa metri 🙂

Mai aveam cativa kilometri pana la Cetateni. Era stabilit sa dormim nu departe de manastirea al carui intemeietor este considerat Negru Voda, manastirea reprezentand finish-ul excursiei.

Strada principala a acestui sat avea pe stanga si pe dreapta vreo 300 case, una mai ingrijita decat alta. Oamenii de pe la porti ne salutau, ne intrebau de unde venim, erau extraordinar de politicosi. Aproape de drumul national 72A am gasit, conform indicatiilor localnicilor, un magazin cu terasa intr-o curte. Am cumparat tot felul si apoi am stat la terasa, la suc si bere. Cei de pe acolo au intrat in vorba cu noi, unii nici nu auzisera pe unde este orasul Busteni 🙂 Am iesit in DN si am continuat spre Cetateni.

10.07.2015 108Din drum am vazut undeva pe copacii din padure aceasta cruce cu icoana din lemn. Foarte frumoasa!

10.07.2015 112Manastirea trebuia sa fie la vreo 2-3 kilometri. Daca am fi iesit direct in Cetateni, trebuia sa ne intoarcem spre Stoenesti 2 kilometri, apoi iar in Cetateni sa luam un maxi-taxi spre Targoviste. Deci mai bine am coborat in satul Cotenesti, aflat la capatul comunei Stoenesti, continuand spre manastire si apoi spre statia de maxi-taxi. Sa fie un singur sens, nu un du-te vino.

Cum am zarit clopotnita sus, pe o stanca, ne-am oprit in prima poiana ce se preta camparii. La manastire urma sa urcam in dimineata urmatoare. Unii au pus corturile si altii au aprins focul si au adus lemne. Apoi cei de la corturi au plecat dupa lemne si ceilalti doi au pus masa 🙂 In seara aceea am mancat fasole boabe cu carnaciori si cartofi copti in care am pus apoi cascaval. Fasolea calda cu carnaciori a fost foarte buna… ca sa nu mai zic de cartofii care fiind fierbinti, au topit cascavalul pus la mijloc, deci a fost ceva special 🙂 Nelipsitul Pepsi ne-a purtat apoi spre corturi…

Nici nu amplasasem bine corturile la liziera padurii, ca doua cucoane care treceau mai jos de noi au inceput sa strige: „Ma’ baieti, vine ursul noaptea!”…

„Nu conteaza, daca vine, il bătem!” asa le-a transmis unul dintre noi in gluma 🙂 Ursul chiar nu facea parte din arsenalul grijilor noastre. Era la el acasa, este un locuitor al padurii, nu-l deranjam, nu ne pasa de el, multi oameni au devenit speriati tare de acest animal.

10.07.2015 113Pe burta in cort, rememorand excursia, traversasem muntii 🙂 In cort era foarte cald… una este sa dormi la 1700 metri altitudine si altceva la 600 metri altitudine.

Evident ca nu a venit niciun urs. La ora 2 noaptea a venit si randul meu sa stau o vreme la foc. M-a trezit Traian. Peste 30 minute, nici George nu mai avea somn, deci am stat de vorba amandoi. Cand ne-am plictisit, am dat drumul la radio. Ascultam Radio Orion 96,6 FM 🙂 Fain post, numai melodii frumoase, in acord cu excursia si cu gandurile noastre. Ar trebui sa le multumim 🙂

10.07.2015 116

Pe la 4:30 am pus toate lemnele pe foc si ne-am dus sa stam la gura cortului pana la 5, cand s-a luminat cat de cat. Apoi am adormit si ceilalti s-au trezit 🙂 Totul este bine cand exista un control, o coordonare in actiuni…

Noi montasem corturile pana sa se intunece si, nefiind departe de sosea, multi soferi ne claxonau, ne faceau cu mana… cine stie ce oameni iubitori de munte erau pe la volan 🙂 Masina Politiei Rurale a trecut de cateva ori, incetinind pentru a vedea ce hram purtam…

Dimineata, insa, am avut parte si de alte surprize. Veti vedea maine… alaturi de descrierea celui mai frumos loc monahal vizitat de mine pana in prezent: Manastirea Cetatuia Negru Voda, un loc unde Cerul intalneste fiinta efemera a omului pentru a-i pune in fata: Viata sau Moartea.

Zone atractive din Bucegi…pentru fulgere, cel mai probabil

Mereu am auzit intrebarea: „Oare ce atrage fulgerele in anumite locuri?”. Cred ca o explicatie foarte clara nu se poate da si pe acest subiect putem divaga continuu…

Totusi sunt zone in Bucegi in care mai mereu cad fulgere, mai des decat in alte zone invecinate…mai stiu din surse sigure, dincolo de orice indoiala, ca nu este o poveste, un zvon, cu anumite arii energetice de pe acest munte. Poate multi au citit pe net tot felul de povesti…exista negru pe alb, „hartii” de dinainte de Revolutie, ca se cauta ceva in Bucegi.

Ar trebui sa spun ca nu prea imi plac fulgerele, prin 1997 am parcurs traseul de creasta „Drumul Granicerilor”, urcand de la cabana Padina la cabana Omu. Cred ca era pe 18 iulie 😉 Si mai bine de 2 ore din cele 4-5 cat are traseul, au fost numai printre fulgere. Le vedeam cum cadeau la o distanta nu prea mare…si noi eram pe creasta. Cred ca respiram imediat ce cadea un fulger…erau dese, si credeam mereu ca urmatorul va fi al nostru. Am scapat…cine mai oprea initiative ce aduc atingere mediului :)) …dar nici nu am mai fost pe acolo pe timp ploios!

Bun, si in timp am vazut si eu ce vede toata lumea. Fulgerele, descarcari electrice (potrivit DEX) „pot avea o lungime de 1-3 km, durata de 0,001-0,020 s, intensitatea curentului de 10-20 kA, tensiunea electrică de 30-200 MV”. Precum si faptul ca prefera mai repede unii copaci decat altii, ca mai degraba lovesc varfurile montane si stancile mari, izolate, ca de exemplu Mecetul Turcesc.

Insa sunt locuri care atrag fulgerele, nu stiu inca de ce fulgerul in loc sa cada pe culmile invecinate cade pe terenuri mai plate. Aducand vorba de copaci, odata, un lector la scoala de ghizi ne-a spus: „cand ploua mai bine stai sub un mesteacan decat sub orice alt copac”. Evident ca vorbea din auzite, altfel si-ar fi dat seama de prostia spusa. In Bucegi, mesteacanul ocupa poate 1% din totalul arborilor, dar cred ca nici atat. Deci pana gasesti un mesteacan :)) trece ploaia! Fiind atat de putini, probabil nici nu exista mesteacan traznit prin Bucegi.

Intr-o postare mai de demult, dar nu chiar asa de demult 🙂 am aratat o stanca despicata. Am tot cautat o explicatie. Parea despicata anormal, adica dupa cunostintele mele sau ale altora, timpul, eroziunea nu o puteau face sa arate asa. Pana la urma m-am mai invartit eu pe acolo in alte zile sa vad mai bine. Eu asa fac…ma intorc de o mie de ori intr-un loc, pana inteleg problema. Si intr-o zi erau nori de ploaie. Am vazut ca incepe sa picure usor si mi-am zis in gand, ca trebuie sa plec ca pe aici sunt cam dese fulgerele. Instantaneu am facut legatura intre stanca despicata si fulger. Acum nu stiu cat de viabila este presupunerea.

Dar, recent, am gasit si mai multe stanci in acel perimetru. Una chiar mi s-a parut de dat ca exemplu si am pozat-o din mai multe parti.

As mai fi zis si de un alt loc unde stancile sunt ciopartite parca „ne-natural”, probabil acum vreo doua mii de ani alcatuiau un sistem de locuit, se mai pastreaza urme de drum, ziduri…am fost pe acolo anul trecut, dar nu am stat mult ca eram singur si ca niciodata simteam ca mai este cineva, ceva prin preajma. Si de regula nu prea am astfel de „simtiri”. Chestia asta ramane pe altadata!

Acum pozele:

Poate o fi si de la vreun cutremur…

Dupa cum se vede, o bucata din stanca, aceea din stanga, a ramas „in picioare”, iar cealalta a cazut. Cam nefiresc mi se pare mie. Centrul de greutate al bucatii cazute nu are cum sa fie decat in partea cea mai consistenta, dar totusi a cazut, s-a inclinat spre partea cea mai subtire. Bucata aceea sectionata mi se pare ca a cazut sfidand gravitatia. Ca si cum ceva a tras-o/impins-o in lateral. Oricum, cred ca doar sub influenta unui fenomen puternic s-a desprins de stanca-mama.

Gravitatia, centrul de greutate al acelei bucati desprinse, ar fi impiedicat aceasta desprindere…

A pocnit ca un ou…poate ca au cazut multe fulgere pe ea pana a crapat… Povestea cu inghetul-dezghetul si timpul este neverosimila, pentru ca multe stanci sunt astfel despicate in acea zona.

Daca fulgerul o fi in acest caz…”Vinovatul!”

Maratonul Pietrei Craiului 2012 – ziua care tine locul unui an intreg

Motto:

„M-am chinuit rău tare la maratonul acesta. Am ajuns la Plaiul Foii, in peste 4 ore, iti dai seama? Bine, pe traseu am lesinat de doua ori, a venit SMURD-ul, le-am dat ţeapă. Vroiam sa dau o tura cu elicopterul dar au zis ăia ca se mai gandesc…oricum daca am venit in primii 300 suntem ca spartanii, nu? Leonidas si ailalti!” :)) Un prieten foarte bun, glumind la incheierea maratonului!

O melodie, despre un alt tip de alergari :))

O noua editie organizata perfect de Lucian Clinciu si echipa sa. Eforturile acestora au fost sustinute de sponsori si autoritati locale. Sportivii de performanta ai tarii, amatori, iubitori ai alergarilor montane, curiosi, localnici, etc au venit la acest concurs…concurs doar din prisma primului loc. Pentru ca primul sosit este cel mai bun maratonist al tarii. Apoi ordinea este mai putin importanta, locul nu mai conteaza, important este sa termini cu bine maratonul de 41 de km.

Inainte de a intra in zona de start

Lucian controland echipamentul

Orice cuvant nu ar putea reda cu adevarat atmosfera evenimentului, aceasta este o stare, ce trebuie traita. MPC nu inseamna doar tineri, alergare, intrecere…reprezinta o definitie a frumosului uman, o forma de a trai. Pe 6 octombrie toti cei aflati in Zarnesti am respirat MPC, liant de legatura intre oameni educati. Doar nu credeti ca la acest concurs vin etnobotanisti, boschetari, adolescenti fara vlaga, betivi, manelisti, si alte categorii de exemple zilnice de „Asa Nu!” MPC este un mod de a trai, un altfel de viata. La start te intalnesti cu o multime de cunostinte, incepe numaratoarea inversa, 10,9,8…rostita de sutele de alergatori, dupa 1 vine START! Alergi, nu stii cand trece primul kilometru…pe traseu o seama de ganduri iti dau tarcoale, vezi figuri si stări, treci prin puncte de control, te intrebi oare scot un timp bun, mai schimbi cuvinte si impresii cu vecinii din preajma ta, la urcarea spre refugiul Diana ti se pare ca nu mai ajungi, ti-aduci aminte ca ti-ai spus ca la anul nu mai participi, ajuns la Diana uiti urcarea dificila si stii ca de acum nu mai sunt urcari. Dupa sosire uiti de orice problema, ai ajuns cu bine, a fost frumos, altceva nu mai conteaza.

Pana la urma m-am intalnit cu Alex Itu, chiar inainte de start 🙂 …nr. apropiate de concurs

Plecam la 7 dimineata din Busteni si in 45 de minute eram in Zarnesti…multumim pentru sprijin, super-oameni! Plecam adica l-am luat si pe Matrix…el sa-i dovedeasca sotiei sale ca poate sa incheie maratonul. Practic, sotia lui l-a vrut inscris, ca el nu ar fi participat :)) Culmea este ca ea nu prea este un fan al muntelui dar a stiut sa-l motiveze. Ajungem cum spuneam destul de repede, luam numerele de concurs, mai discutam, facem o incalzire usoara pe strazi, ajungem in zona de start unde Lucian Clinciu controla personal rucsacii. Nu aveai echipamentul obligatoriu, nu luai startul…chiar daca ai platit taxa. Pe multi ii intorcea inapoi…si-i primea dupa ce reveneau cu echipamentul complet. Pana la urma de ce ai cu tine poate depinde supravietuirea ta in zona montana, daca se schimba vremea…etc.

Chiar la start m-am intalnit cu Alex Itu, colegul de podium de la Padina Fest-Directia Omu. Salutari, cateva vorbe, poze. Iulica a promis ca o sa ma dispere si la acest concurs daca nu alerg bine, cu Matrix am dat-o la pace, adica alergam cat putea fiecare. Mai ramanea Razvan, intors din Germania, de vreo 2 zile, nu prea era in forma, care m-a luat in primire, „poate nu alergi bine!” :)) Cornel nu avea cum sa ma vada pe traseu pentru ca era intr-un post de control/alimentare.

Luam startul…pe la iesirea din oras, ma uit la ceilalti, la mine…”Oare nu fugim cam tare?” De fapt, chiar fugeam tare, cei mai buni aflati inainte alergau cat ii tineau puterile dornici sa arate care este mai bun. Cum Adi Bostan nu participa, cei mai buni au spus ca Viorel Palici va castiga…el de fapt a si castigat, sosind cu 10 minute inaintea celui de-al doilea clasat Ciprian Balanescu, al treilea a fost Vlad Florin Danut…mai departe nu mai stiu.

Prin Magura

Mai aveam putin pana in punctul „La Table”

Stana Grind

La kilometrul 11, adica la stana Grind am ajuns aproximativ la fel ca anul trecut. Pe tot traseul iar nu m-am fortat, am avut si cateva crampe la un picior, vremea a fost buna, in schimb de la start si pana la finish am baut 6 litri de apa sau energizant. Iar cu doua zile inainte am baut cel putin 2-3 litri de apa zilnic…nu stiu de ce am avut o sete asa de mare :)) Deci am alergat in reluare si in acest an, chiar mai rau ca anul trecut. Pe la kilometrul 9 aud o voce in spate, pe la 100 m: ”Hai, hai”! Era Iulica…am fugit sa scap de el :)) La punctul de alimentare de „La Table” m-am oprit sa beau energizant si apa, niste struguri o banana si la drum. Matrix ma depasise discret, cand l-am vazut pe panta ce ducea spre varf, mi-am dat seama ca merg prost. Ma uit la ceas, si totusi parea mai bine decat anul trecut. Nu mult dupa aceea, tot in urcusul spre varf  il vad pe Iulica depasind tot ce avea in fata, trece pe langa mine cu o viteza uimitoare pentru un urcus asa impozant…ma uit in spate sa vad daca apare si Razvan.

Intre La Table si varf am stat cand in fata, cand inaintea Ioanei Ciulei si a altei fete. Un timp am alergat cu ideea, ca Ioana, la cei 40 si ceva de ani, este o maratonista experimentata ce a terminat cu bine multe maratoane. Asa ca daca mergeam in ritmul ei, era bine. Dar eu de fel uit repede si la un moment dat nu le mai vad…probabil le lasasem in spate. Ma uit eu, nu se vedeau. Cealalta fata, avea nr. 67, eu 670. Si La Table, doua fete notau numerele celor care treceau…una striga, cealalta nota numarul. Eu m-am oprit repede crezand ca se incurcasera. Dar m-au lamurit imediat: „tu ai 670, fata din faţă 67. Eu nu vazusem nr. ei. Este ceva si cu numerele acestea 🙂 Anul trecut am avut nr. 267 🙂

Iesirea in creasta

Imagine dincolo de creasta

Varful…mai este putin

Punctul de control era chiar pe varf, de unde se cobora tot pe creasta

Coborarea…mai pe fund, mai in picioare, cum se nimerea 🙂

Urc varful, cel mai inalt punct al maratonului, cateva poze pana la el, si continui sa cobor. Inca o data imi dau seama de un lucru, ce pentru mine pare banal. Daca nu poti merge pe vai alpine nu ai ce cauta la acest concurs, cat de bun alergator ai fi. Am stat destul dupa altii ce se temeau de prapastiile din jur si coborau cu atentie pe corzi. De teama sa nu ma dezechilibreze careva, de coarda trageau mai multi, am renuntat la ea pe prima portiune. Salvamontisti asigurau aceste zone periculoase. La un moment dat se aude un strigat: „Piatra!” si un bolovan cat o minge de volei dat accidental la vale de un alergator mai grabit, venea spre noi. Isi schimbă directia si se duce exact spre coarda din apropierea mea. Cel care era pe coarda in loc sa actioneze rapid, sa se uite de unde vine pericolul, se lasa jos, nu-si acopera capul, statea asa, ghemuit…totul a durat cateva secunde. Incremenesc cu coarda in mana si privesc spre el, bolovanul in nicio secunda avea sa sara peste o stanca si ii venea direct in cap…dar Dumnezeu face o minune si bolovanul ocoleste stanca fara sa mai zboare prin aer si îi aterizeaza in zona soldului, unde avea acesta o borseta. Nu cred ca l-a durut prea tare intrucat borseta a amortizat lovitura. Pulsul parca imi revine, privesc mai sus de unde coborau continuu sportivi, apoi din doua salturi eram jos la baza peretului, nu simt coarda cum ma arde la maini pentru ca nu o tin strans…timpul curge mai departe, tot ce se intamplase se sterge din memoria tuturor…alte chipuri, alte mâini, aceeasi coarda.

Fug si pentru ca trebuie si sub impresia celor vazute…mereu privesc in urma mea. Sus, salvamontistii nu mai lasau pe nimeni sa se avante…il prind pe Matrix, cobor si cu Emanuel Guralivu un timp, la un moment dat suntem la Marele Grohotis. Aud din spate un zgomot puternic de coborare, un sportiv pe care nu-l mai vazusem, cobora printr-o multime de bolovani, in salturi. Daca l-ar fi vazut vreun arbitru l-ar fi descalificat. Ne anuntam unul pe altul si ne dam putin intr-o parte sa-i facem loc, privindu-l sa vedem daca este sanatos. Ma uit la picioarele lui cum se zbat printre bolovanii mari. Imposibil sa nu se fi lovit la glezne. Mai jos il depasim…

Ajung la refugiul Spirlea, aici era Cornel. Cat a muncit in ziua asta! A carat zeci si zeci de litri de apa, pe o panta de vreo 2km. Altruist a fost de cand il stiu! La refugiu a fost si coada la apa, fiind un punct important de revitalizare. Pana la Plaiul Foii, printr-o intamplare ma distantez de Matrix. Ajung la Plaiul Foii cu aceeasi sete desi de la Cornel si pana aici bausem mai bine de 1 litru de apa…mai multe pahare cu apa si energizant se duc rapid, ceva cascaval, banane si plec agale spre urcarea ce venea pana la refugiul Diana.

Cred ca au si lungit traseul pentru ca am mers prin locuri pe unde era poteca noua. Dar fiind o zona unde le scade moralul multora, chiar Lucian, organizatorul cobora strigand incurajari pentru participanti. Mai sus erau doi baieti ale caror strigate ar fi dezmortit pe oricine. Pe un punct panoramic erau cateva fete tot din echipa de organizatori care la fel incurajau alergatorii. Si totusi refugiul ăsta nu mai venea. Cand am ajuns am stat si pe acolo la apa…dupa care fuga la vale. Nu prea tare pentru ca era destul de inclinat.

Aproape de refugiul Diana…urcam de jos, din poienile care se vad…acolo este Plaiul Foii

La Coltul Chiliilor eram pe la 14:45 cu vreo 15-20 minute mai tarziu fata de anul trecut. Un jandarm, prieten cu Razvan, ma intreaba de el, ii spun ca nu l-am vazut, el ma intreaba daca am nevoie de ceva, ii spun ca nu, ii multumesc si alerg mai departe cu gandul: „Nu se mai vede odata, Zarnestiul asta”. Cand il vad parca prind puteri si alerg, alerg. Parea ca nu se scurteaza deloc distanta in ciuda faptului ca alergam. Asa ca trag frana de picior si continui la pas repejor cu ochii la o cruce veche, la munte, doar am inconjurat toata Piatra Craiului.

Coltul Chiliilor

Undeva mai in fata il vad pe Iulica si imi dau seama ca a patit ceva. Il ajung, il dureau tendoanele. Imi spusese dinainte, spera sa nu aiba probleme. Stam un timp de vorba, mergem la pas, apoi o iau inainte. Cred ca pe intreg traseul am intalnit mai bine de 50 de persoane ce aveau crampe sau ii dureau genunchii. Am patit si eu in 2009 sau 2010 o chestie asemanatoare la un concurs de biciclete. Am cazut cu bicicleta intr-o parte pe iarba. Nu mai imi simteam picioarele…nu le puteam indoi, nici in ele nu am reusit sa stau. Dar m-am prefacut ca este totul ok si am stat 20 minute sa imi revin. Asa ca stiam ce simteau cate unii intinsi pe jos… Partea buna este ca nu esti singur si mereu te ajuta cineva…

De la umbra masinii, loc unde ma instalasem dupa sosire, am privit in toate directiile…am fost si sa mai fac poze, Lucian si ai lui erau peste tot…o organizare de exceptie. Cursa Copiilor pe diferite varste, evenimente la Centrul Cultural. Pe langa acest centru stateau si multi copilasi de 7-10 ani, mai amarati. Asa m-am bucurat cand am vazut ca tinerii organizatori le umplusera bratele cu iaurturi si branza cu smantana. De aceea, si acest eveniment este atat de reusit…deoarece aceia care il organizeaza sunt oameni in primul rand nu doar organizatori. Toti traiesc intens momentul, au vorbe frumoase. MPC tine doar o zi, dar amintirea lui este vie un an de zile si abia astepti editia urmatoare…o zi in care vezi un colt de Romanie adevarata! Este putin lucru daca-i felicit pe organizatori, cuvintele sunt totusi mici…mai bine, sa ne vedem sanatosi si la anul! :))

Pe iarba, aveam un somn… 🙂

Elicopterul SMURD survola zona intregului traseu de concurs

Cum stateam si pozam, priveam…vad o persoana in stanga, adica era chiar ultima din stanga.  Il fac atent pe Matrix: „Uite-o pe doamna aceea pe care am pozat-o anul trecut” dar el nu isi mai amintea. In fata mea se interpunea cineva…dar parca mi-au inteles gandurile. Si omul acela a plecat din loc si doamna respectiva 🙂

Evident eu o vad mereu la sosire si nu pe traseu, pentru ca foarte probabil alearga mai repede ca mine :))

Cursa copiilor

Dupa sosirea lui Razvan, am iesit toti din transa…baiatul asta poate sa faca sa rada pe oricine, sa-i schimbe starea de spirit! 😉

In timpul coborarii spre oras, m-am uitat in spate si am vazut-o pe Cornelia David. Cand ajunge langa mine, imi spune „Hai cu noi!”. Eu ii multumesc, dar eram terminat :)) Un timp totusi ma tin dupa ea, mai la distanta, cam pana in oras…unde si pe acolo m-am luat mai degraba de mers decat de fuga :))

La o curba o doamna imi spune: „De ce sa te opresti acum? Uite dupa curba aia este sosirea”. Cam departe parea curba insa m-am pus in miscare mai cu talent…asa am trecut linia de sosire.  Nu stiu nici timp, probabil vreo 6 ore si „umpic”, nici loc :)) …pe acolo „in lotul spartanilor” :))

Organizatorii asteptau cu masa intinsa participantii…eu am luat drept azimut masa cu placinte, un loc pe banca si urmarea se intelege. Dupa care am intins pelerina pe iarba, la umbra unei masini si priveam cum soseau ceilalti.

Un concurs de placinte nu s-ar face :)) Nu ar fi avut loc de mine pe podium :)) Aici gata, eram in forma, uitasem de alergare…

Veteranii MPC soseau si ei unul dupa altul. La un moment dat il zarisem si pe dl. Stan Turcu. Dansul este nascut in 1948, va dati seama ce conditie fizica au…pe langa respectul tuturor.

Incurajand copiii…bucurie maxima pentru organizatori si copii

Un tata alergator, asteptat la sosire de copiii lui. Toti 4 au trecut impreuna linia de sosire

Unde vedeti oare asemenea scene? :)) Totul este frumos la MPC.

Maraton sub egida Salomon

Concurentii soseau la cateva minute distanta:

Nicio editie de MPC nu seamana una cu alta…mereu este altceva, mai bun

Banner pentru autoritatile nepasatoare

In sala Centrului Cultural

Se mai pot spune multe alte lucruri, nu ai cum sa acoperi un astfel de eveniment, mereu uiti ceva…sigur vor scrie si altii despre aceasta experienta folositoare si atunci nu se va pierde nimic!

Traseul de alergare montana…este de inteles de ce toti participantii ce incheie concursul, isi doresc cu ardoare medalia de finalist. Au muncit pentru ea, este simbolul efortului lor! Spectacolul, premierea, Pasta Party au tinut cu siguranta pana la miezul noptii. Medalia, contrar obiceiului, nu am agatat-o pe peretele plin de diplome si alte asemenea…pentru ca in acest an nu este locul ei acolo, ii trebuie un loc mai bun :)) De altfel, o am pe acea de anul trecut si o sa las loc pentru aceea de anul viitor!

Circula si un banc despre maratonisti si manelisti…am vrut sa-l pun ca si incheiere…dar l-am uitat! :)))))

La Vf. Omu, iarna…

Da, am fost pe cel mai inalt varf al Bucegilor…ar trebui sa incep cu povestea clasica, respectiv, cum sunt unii cu ani multi de munte in spate si care-i privesc pe toti de sus, chipurile ei, dom’ne, au experienta cu carul 🙂 . Stiti ca orice lucru de pe lumea asta, poti sa-l stapanesti oricat de bine, daca nu te ajuta mintea, tot degeaba 🙂

Ar trebui sa incep cu indemnul ca iarna este interzis acel traseu, altfel se supara salvatorii montani si considera ca incit lumea la deplasari pe trasee interzise 🙂 , bineinteles ca nu spun nici “Mergeti!” si nici “Nu mergeti!”, este la aprecierea fiecaruia.

Ar urma introducerea cu echipamentul super-super, coltari, piolet, corzi, telefoane pentru a afla starea vremii, a zapezii…dar si chestia asta o voi face in felul meu.

Parerea mea este ca e bine sa asculti sfaturile tuturor, dupa care, stiind la ce esti bun si la ce esti prost…sa faci ca tine. Cu sfaturile iti perfectionezi intentiile 🙂 Si asa, in general, daca tot te iei dupa unul si altul, nu mai faci nimic in viata, o sa ai nevoie de cineva mereu care sa te sfatuiasca 🙂

Am plecat la Vf. Omu pentru ca voiam sa ajung acolo, telecabina functiona, cunosteam ce pot, stiam definitia riscului in ceea ce ma priveste…asa ca, rucsacul, o cagula impotriva vantului, manusi, bocanci de tura, o coarda, ceva mancare…si repede in telecabina de ora 13. Noni de la statia de la Babele mi-a zis ca nu  este poteca spre Omu si a intrebat cand ne intoarcem. I-am zis ca la telecabina de ora 15, daca nu, mai tarziu si vom cobori spre Sinaia.

Statia de telecabina din Busteni

Hornul si Valea Caraiman sunt pline de zapada

Am vazut ca zapada este tare si ca putem merge pe deasupra ei, fara sa ne afundam…pana in zona Cerdac, unde este aproape jumatatea traseului, era clar ca vom ajunge fara probleme.

La Cerdac am aruncat o privire spre Omu, traseul turistic nici nu se cunostea, intreg versantul era uniform si aproape vertical. Niciodata nu as fi mers in astfel de conditii pe acolo, nici cu cel mai tare echipament 🙂

Am facut repede un plan sa ajungem pe Vf. Gavanu, urcand dinspre Valea Ialomitei, dupa care am fi parcurs creasta spre Omu. Planul ar fi cazut daca: nu puteam traversa Cerdacul din cauza verticalitatii, si de asemenea, daca pantele spre Valea Ialomitei ar fi fost prea inclinate, asemanatoare cu cele din imaginea pe unde ar fi fost traseul turistic.

Traseul cu rosu este cel parcurs de noi acum iarna, cel roz este traseul turistic pe care se merge vara, punctul galben este Vf. Gavanu, punctul albastru este Vf. Bucura, punctul verde este Vf. Omu.

Mai jos, doua poze cu traseul spre Omu in alte perioade din an.

Cerdacul, locul unde ne-am si intalnit cu schiorii prezentati in postul de ieri, l-am traversat usor si repede. O privire spre Valea Ialomitei si riscul alunecarii pe pante era cu mult-mult mai mic decat pe pantele dinspre Valea Cerbului. Totusi, nu am riscat…am zis ca daca spre Vf. Gavanu nu este zapada mai moale ca sa te afunzi in ea si sa ai astfel un echilibru, ne vom intoarce. Eu pot merge 8 ore, chiar si mai multe, pana la un obiectiv…dar daca pe ultimele minute se traverseaza o zona periculoasa, cu risc mare, ma intorc fara nicio ezitare inapoi…niciodata nu risc nimic cand nu exista un temei solid. Pe munte mergi de placere, nu sa nu te mai intorci.

Apoi, in cazul nostru, am mers si cam repede, pentru ca la o asemenea altitudine vremea se schimba repede, iar acum iarna trebuie sa fii prevazator…excursiile acestea nu le poti face la intamplare, se porneste vantul puternic, nu continui, ca te zboara din creasta, daca vine ceata si nu stii starea traseului, trebuie sa renunti, cine stie in ce prapastie mai cazi.

Deci pe munte, iarna, pe astfel de trasee, se moare repede…pana vine Salvamontul sa te ia, ai murit inghetat.

In saua ce desparte Valea Cerbului de Valea Ialomitei si pana sa urcam spre Vf. Gavanu, m-am oprit pentru analizarea riscului in caz de alunecare accidentala  inspre Valea Ialomitei…consecintele erau minore. In urcus, zapada s-a dovedit perfecta pentru echilibru…nu am avut nevoie de coarda, coltari, pana si manusile le-am tinut in rucsac tot traseul. Aproape de varf era o portiune ceva mai periculoasa, dar bocancii de tura unde-i asezi, acolo raman. Imediat pe varf ne-a luat in primire vantul nord-vestic, rece si dur, am coborat putin pentru a urca si pe Vf. Bucura, unde am intalnit un domn despre care am scris ieri…si am continuat, nici chiar pe creasta, ci undeva la 10 metri de aceasta, urcusul spre Vf. Omu. Vantul era cel mai mare pericol pe acest segment de traseu, intrucat te putea dezechilibra…

Cabana Omu

Statia meteo de pe varf

Pe undeva pe acolo este si intrarea in statia meteorologica

La 2507 metri, cat se crede ca are varful Omu, am stat vreo 15 minute, am umblat de colo-colo, poze, vorbe, nimeni decat noi, se respira cam greu din cauza presiunii, vantului…am pornit inapoi…daca la ora 13 eram in telecabina spre Babele, la Vf. Omu eram in jur de ora 15. Vara traseul poate fi parcurs in 2 ore, deci am fost pe acolo, inapoi la Babele eram la 16:28, evident peste programul de functionare de la telecabina, dar aveam si alte variante.

Jnepenii din zona Piatra Arsa

Acelasi drum vara 🙂

In zare, Complexul Sportiv de la Piatra Arsa

Complexul … vara

Si iar Complexul, de mai aproape…jnepenii aproape acoperiti

Am continuat spre Piatra Arsa, jnepenii erau acoperiti in cea mai mare parte de zapada, dupa cum se vede mai sus…mai departe, pe sub Cota 2000,  si am coborat pe partia Carp. Recomandat acum iarna este ocolirea acestei zone, am vazut ca trebuie doar putine grade peste zero si sunt cateva locuri de unde pot cadea avalanse.

Vf. Jepii Mari…nici urma de jnepeni, sunt sub zapada

In zare, Vf. Furnica

Muntii Baiului…aproape de apusul soarelui

Si spre Drumul de Vara, pe sub Furnica si Cota 2000

Statia de telecabina de la Cota 2000

Ajunsi la Cota 1400

La 2 ore distanta de la Babele, eram la Schitul Sf. Ana…in Sinaia am coborat noaptea, era luna plina, nu a fost nevoie de aprinderea frontalelor…pe acasa am ajuns pe la 20:30.

Riscul cu consecinte incalculabile nu a facut parte din traseu. Unde nu se putea, gaseam variante, solutii, nu existau, ne intorceam foarte simplu. La intamplare nu o sa merg niciodata 🙂

Mai sunt cate unii care se incarca cu echipament, cum au vazut ei ca merg alpinistii prin Alpi sau pe Everest, inutil in multe cazuri, omul face orice echipament. Altii ar rade de cate analize fac eu pe un traseu, increzatori in fortele proprii, dovedite in nu stiu cate drumetii…numai ca, indiferent cat de bun esti, o mica greseala facuta si muntele te-a luat. Bucegii sunt plini de cruci, de la cei mai experimentati alpinisti la incepatori in ale muntelui, nu exista diferenta, toti mor la fel…asa ca ori mergi sa vezi ceva si sa-ti foloseasca fiecare deplasare montana, ori mergi fara sa iei in calcul ca trebuie sa te mai si intorci 😉

Deci, iarna spre Vf. Omu accesul este interzis, nu prin lege, ca nu exista un astfel de cadru legal, este o recomandare, pentru ca sunt zone cu mare potential de risc. Acum depinde de pregatirea fizica si psihica a fiecaruia…trebuie sa parcurgi gradual un astfel de traseu, luand in calcul ca asumarea riscului macar o data, poate insemna si taierea caii de retragere…si atunci, daca in fata va fi un obstacol si mai mare, previziune logica in cazul unor astfel de trasee, te vei intoarce si vei risca de doua ori in aceeasi zona! Pe munte nu este bine sa te bazezi pe noroc, intamplare…Prudenta este cel mai mare atu al unui om de munte 😉 in adevaratul sens, nu in acela de a te speria de fiecare umbra, animal…

Probabil in Bucegi s-a pornit un nou incendiu

Telefoane, discutii…a fost zarit atat din Azuga cat si din Busteni un foc in zona muntilor Costila-Moraru-Bucsoiu…acum in jurul orei 20. Nu se poate interveni pentru ca fiind noapte nimeni nu poate localiza cu exactitate locul respectiv, daca este langa vreun traseu turistic sau nu…

Daca focul este vizibil din oras atunci cam greu de crezut ca face cineva gratar pe acolo…

Ori este omul acela cu caii pe langa Releul de pe Costila in cautare de fiare vechi si o fi dat foc la ceva pe acolo sa se incalzeasca…

Ori sunt turisti care s-au ratacit, i-a prins noaptea pe vreun traseu si necunoscandu-l innopteaza acolo, la un foc…

Ori a pus cineva foc…

Sau poate sunt braconieri ce servesc „masa” la altitudine constienti ca nimeni nu are cum sa-i prinda…

Vom vedea maine…cu toate ca ma gandesc…nu se va duce nimeni acum noaptea de teama sa nu fie impuscati…daca sunt braconieri.

Incendiul nu este vizibil din tot Busteniul si deloc din Sinaia!

Ora 21:58…este incendiu. Persoane din Azuga spun ca se vede cel mai bine de langa Hotelul Cautis si ca este iluminat un versant intreg. O sa public niste poze mai tarziu, de la ei. Incerc acum sa deslusesc una mai neclara, poate se vede conturul muntelui mai bine, sa vedem unde arde.

Ora 22:00…pare ca la acea altitudine nu are ce sa arda decat jnepeni. A dat vreun nebun foc, e clar!

Ora 23:09…O comparatie:

Prima fotografie este a lui Cristi Neacsu din Azuga, a doua este a mea, tot din Azuga, in alta zi…

Nu seamana conturul deci este dincolo de muntele  Costila, posibil in Moraru…

Incendiul ar fi undeva dupa un versant si nu fata in fata cu orasul Azuga

Si poza cum a fost ea realizata:

Ora 23:26 Eu zic ca daca tot jnepeni ard, ca si in cazul incendiului de pe Piciorul Babelor, atunci coincidenta este prea mare.

Din ce am auzit cei de la ISU stiu de incendiu de la lasarea intunericului…dar ca romanul, nu este in zona lor de responsabilitate si probabil nu s-a luat nicio decizie!

Ora 23:40…S-ar putea sa fie in preajma Braului Morarului

Ora 23:55…Posibil sa fie in zona aceasta din imaginea de mai jos, dar nu sunt sigur, poza cu incendiul este facuta din Azuga, eu am cautat o poza personala facuta de la jumatatea distantei dintre Azuga si Bucegi. Am gasit cu gandul de a intelege unghiul din care a fost facuta poza din Azuga si prin asta muntele exact, o poza din Muchea Lunga…conturul muntelui si ce mai stiu eu ar cam duce la localizarea zonei de mai jos. Posibil incercuirea dinspre stanga si nu a doua…

Ora 12:31, am primit o alta poza…”A fost facuta cu zoom 14x, pe trepied, cu stabilizatorul de imagine activat, cu temporizare la declansare de 2 secunde (pentru stabilizarea vibratiilor trepiedului) – deci versantul ala e o bucatica mica dintr-un munte mai mare, iar timpul de expunere a fost de 30 secunde (se vede miscarea aparenta a stelelor).”

Ora 1:00…Este clar ca este o prelungire a Bucsoiului, dar cam departe de traseul turistic aflat mult mai jos! Braul ce vine din Moraru cam pe acolo ar iesi…

De pe muchea din spatele cabanei Poiana Izvoarelor cred ca se va vedea maine cel mai bine…

Cam asta ar fi, ne auzim de dimineata! Multumesc, o noapte linistita!

Ora 1:16…Problema este ca acum, in perioada aceasta nu ai de unde sa iei apa, nu este un singur izvor prin acea zona…trebuie sa vii cu ea de la cabana Poiana Izvoarelor. De altfel, orice turist cu experienta stie ca mai sus de Poiana Izvoarelor spre Vf. Omu si Malaiesti prin muntele Bucsoiu nu se gaseste apa. Iar incendiul este mult mai sus de traseul turistic…la cel putin o ora si jumatate fata de cabana Poiana Izvoarelor. Cred ca incendiul din zona Piciorul Babelor a fost o „joaca de copii” in comparatie cu ce va fi acum, daca nu se stinge singur focul…aceasta fiind o sansa foarte mica…

Ora 11:56, 30 noiembrie

Am reusit sa scap de treburi si ma duc pana acolo…

Se vede si fumul…

15:53…datorita timpului scurt am reusit doar sa transportam apa pana la Poiana Izvoarelor, deja la fata locului au fost pompieri, salvamontisti, jandarmi, angajatii de la Parcul Natural, sunt mai multe focare, unele au fost lichidate, a mai ramas unul la care momentan nu se poate ajunge, asa mi s-a spus…

La acela vom ajunge noi cu niste corzi maine dimineata…oricum nu mai iese asa fum, s-au miscat destul de bine cei abilitati…dupa 12 ore, dar e bine, nu?!

Asa se vedea din Busteni, spre cabana Gura Diham

De pe drumul spre Gura Diham

Vedere de la Gura Diham, in fata muntele Moraru

Nu mai iese asa fum, daca ne duceam si noi, nu mai gaseam pe cineva acolo si nici nu puteam face ceva intrucat nu aveam corzi. Este foarte frig in acea creasta, imediat dupa apus, temperatura a scazut la -2 grade…acolo este si inspectorul Clementin Negutescu si daca este el, lucrurile sunt sub control!

Problema cea mai mare este ca sufla vantul, trunchiuri pe jumatate arse au cazut si intr-o parte si in cealalta a crestei. Mai vedem la noapte…

Ora 17:26 cei care stingeau incendiul au parasit zona si s-au indreptat spre Vf. Omu, este foarte rece, si vantul mareste senzatia de frig.

Ora 18:00 Informatii noi, de la inspectorul Parcului Natural Bucegi, dl. Clementin Negutescu:

Au ars circa 7 hectare de pasune alpina, focul a fost impiedicat sa ajunga la jnepenisul compact, daca intra acolo era greu de prevazut cand se va stinge incendiul, au fost cateva zeci de persoane, angajati ai ISU, Parcului Natural Bucegi, Ocolului Silvic din Azuga, Jandarmerie, Salvamont. Cauza probabila a incendiului a fost o tigara aprinsa, aruncata din traseul Vf. Omu-Bucsoiu-La Prepeleag-Poiana Izvoarelor-Gura Diham-Busteni. Pajistea fiind foarte uscata, focul s-a intins cu repeziciune. Deocamdata exceptand acel focar in panta greu accesibila situatia este sub control. In aceasta seara se va monitoriza zona cu un binoclu, din orasul Azuga. Sa-i felicitam ca merita pe cei care au fost la actiune, cine stie zona stie si cum este accesul!

Ora 18:30 Am cautat, operatie nu foarte simpla, prin cateva mii de poze, imagini cu prelungirea Bucsoiului, cunoscuta sub denumirea de Bucsoiul Mic sau Creasta Balaurului

Sageata galbena duce spre Vf. Bucsoiu, cea rosie spre Bucsoiu Mic

Ora 21:15…din Azuga nu se mai vede nimic pe munte, nici flacara si nici fum, ce bine ar fi sa ne fi agitat degeaba cu acele corzi si focul sa se fi stins…daca totul este ok pana dimineata atunci o sa mergem linistiti la Ziua Tuturor Romanilor si vom face in week-end o drumetie pe…Creasta Balaurului!

Ora 7:30 1 decembrie. Incendiul nu este stins…arde din nou din pacate

Deci asta e, nu a fost sa fie sa mergem la sarbatoarea de 1 Decembrie, o vom sarbatori sus la foc 🙂 Noi ne vom duce chiar pe valea acea din stanga, dupa care urcam spre dreapta!

Ora 20:12 minute am ajuns si acasa. La fata locului doar doua focare am mai gasit. Unul l-am stins, altul mai fumega fiind oprit sa se mai extinda, intrega poveste sambata sau duminica, ca este lunga…cateva imagini mai jos:

A fost parjol in toata regula

De unde iese fum, acolo trebuia sa ajungem…unde nimeni nu a reusit 🙂

Si de fapt ardeau jnepeni, daca ardeau de tot cadeau in vale peste altii si-i aprindeau, pe unde calcai simteai caldura prin incaltaminte…nu au ars de tot, nu le-a fost dat sa fie 😉 Si ziceau aia de la ISU ca au stins incendiul….nu mai zic de cate locuri mici fumegande am gasit si le-am acoperit cu zapada…zilele urmatoare o sa postez. Nu o sa scriu prea multe, pentru ca nu e cazul, toti atat cat pot trebuie sa se implice 😉

O mare parte din suprafata arsa