Traseu tematic: La „Athos-ul romanesc” – Asezarile rupestre de la Bozioru – Nucu – Alunis; Muzeul Chihlimbarului; Cascada Caşoca…

Prin luna mai, un prieten special dadea nastere unei idei de excursie in… „Ţara Luanei”. Cu timpul, s-a informat, a organizat totul, a stabilit data plecarii si am tinut legatura cei implicati, pana in ziua plecarii. Am stiut de la inceput ca voi merge, deci cu o luna inainte, i-am si zis!:) Pentru ca stiam ca trebuie sa ajung acolo, sa nu pierd o ocazie unica. Ca unele lucruri ne sosesc in viata doar la un moment dat… le iei sau nu le iei, asa se pune problema. Este vorba de o constientizare a… timpului!

„La Curbura Buzaului se afla „Athos-ul romanesc”, un panteon natural si spiritual cu locuri mitice si mistice, in care, odata intrat simti fiorii primelor ceremonii arhaice” -din spusele celor care au cercetat. Ce mai spun cei care au scris despre aceasta zona?

DSCF9879

„Acest spatiu reprezinta vatra sihastriilor din muntii Buzaului, constituita se pare, pe un perimetru sacru geto-dac in care erau venerate soarele si apa – izvoare de viata si putere. Locul ascetilor geto-daci fiind luat mai tarziu de crestini, astfel ca manastirile ortodoxe aparute in sec. IV au preluat sihastriile geto-dacice, dobandind un rol important in procesul continuitatii vietii spirituale in acest spatiu.” – I. Mandricel, „Chemarea clopotelor scufundate”, pag. 40).

„Vestitul ansamblu sihastresc Alunis-Nucu-Ruginoasa reprezinta cel mai vechi centru calugaresc din Carpati” – Ioanichie Balan, „Vetre de sihastrie romaneasca”.

„Inchipuiti-va un stup de bisericute agatate de trupul muntelui, forfotind de rucodelii (corvoade), patruns de zumzetul cantarilor dar mai ales de sunetul toacelor si clopotelor, zdrobind marginile zilelor si noptile veacuri de-a randul” – Brosura „Vestigiile rupestre din muntii Buzaului” a Consiliului Judetean Buzau.

Oameni si oameni am pornit spre aceste locuri definitorii. Cum se face accesul? Venind dinspre Bucuresti, Valcea, Busteni am gasit numitor comun orasul Ploiesti apoi pe ruta: Valeni de Munte-Drajna de Sus-Posesti-Calvini-Cislau-Viperesti-Bozioru-Fisici-Nucu, intoarcere prin Alunis-Colti-Patarlagele…

Din comuna Bozioru, drumurile sunt vai si amar. Apar in cateva puncte de pe raza comunei, panouri de promovare a zonei cu asezari rupestre, unele asezari se spune ca dateaza inca din Paleolitic. Toate aceste asezari se mai numesc si Agatoane, termen generic care desemneaza biserici, chilii sau monumente de arta crestina sapate sau sculptate direct in piatra.

DSCF9873Harta agatoanelor din zona satului Nucu, o harta care circula si pe net… si care se afla si pe panouri, ultimul fiind in satul Nucu.

Pana in satul Nucu am mers de nu mai ajungeam, pe un drum ce greu poate fi numit cale de acces pentru masini. Ok, pana la urma si ajungem.

In Nucu si pe durata parcurgerii acestui traseu nu am vazut sa fie semnal la telefonia mobila.

Este foarte interesant ce a cuprins proiectul european care, chipurile, a pus in valoare acest loc, de la Nucu. Probabil s-au facut doar panouri, pentru ca in teren starea traseelor este una deosebit de proasta. Mai mult de atat pe o tablita metalica am citit ca un profesor si o mana de elevi au marcat aceasta zona, ici-colo. Sunt de parere ca vreo 4-6 persoane, pot marca intr-o singura zi, foarte bine, intreaga zona.

Deci traseele pe care le vedeti pe panou, au o valoare pur orientativa, nu va pot ajuta prea mult in teren. Traseul rosu este cel cu banda rosie si care inconjoara tot acest bazin al asezarilor rupestre… dar marcajul apare si acolo unde nu ar trebui sa fie. Traseul cu galben pe panou nici nu are echivalent in teren. Adica este o chestie asa, pur distinctiva, facuta doar pe panou. Probabil urma sa aiba banda galbena. Proiectul acesta s-a incheiat acum cativa ani. Dupa ce scriu articolul o sa fac o cerere sa vedem ce contine procesul verbal de incheiere a lucrarilor. Vad ca nimeni nu si-a pus problema pana acum.

Recomandarea este ca masinile, chiar si cele de teren, sa fie lasate, la ultima casa din Nucu:

DSCF9878Aici, la ultimul panou. Mai departe vine un drum de pamant, mocirlos, degradat total de explotarile forestiere si de animalele satenilor. Daca nu ai tractor, buldozer, nu e vorba ca nu ajungi, problema este ca nu prea mai poti nici sa te intorci…:) Drumul este un dezastru.

Parcam, trecem un parau, inaintam prin noroaie, mai intram prin fanete, ne mai capteaza atentia cate un peisaj…

DSCF9886

DSCF9889Pini nascuti prin crapaturile stancilor masive

Trebuia sa ajungem in Poiana Cozanei si am ajuns in vreo 20 de minute:

DSCF9896

DSCF9893Poiana Cozanei

DSCF9894O mica bisericuta… cred este pusa asa, doar pentru decor.

Pana in poiana am auzit de un fel de cub de piatra, situat pe un varf in apropiere, care avea o poveste interesanta:

DSCF9897Cubul

DSCF9898Adica acolo situat

DSCF9904Bisericuta… pe aici umblam prin acea poiana incercand sa ajungem la obiective, conform unui plan… care nu se potrivea cu ce vazusem pe panou. Poiana are multe mlastini… dar ocolite este o placere sa te plimbi printre atatea plante.

Si incepem cautarile:

DSCF9912

DSCF9915Urcam putin de la panou si facem stanga, apoi un alt urcus de 2 minute si vedem scara de acces catre chilie.

DSCF9919

DSCF9924

DSCF9926Un buchet de garofite albe

DSCF9928

DSCF9932

DSCF9934

DSCF9937Fereastra

DSCF9940Din ce am observat noi, la intrare exista un fel de usa, peretii au fost „tapetati” cu lut, probabil sa retina caldura si a existat si o soba.

DSCF9942Fostul altar

DSCF9943

De la aceasta grota, langa care intalnim marcajele triunghi albastru si banda rosie, foarte probabil de la chilie incep, dupa cum reiese din teren… coboram pe unde am urcat in poiana.

Iesim langa o salcie ce seamana dupa mine, cu un porc spinos:)

DSCF9945

De retinut ca de la bisericuta din lemn, cum te uiti spre dreapta vezi 2 panouri: primul este despre Chilia lui Dionisie Torcatorul si al doilea, ceva mai in dreapta spune o poveste despre o grota denumita impropriu pestera:

DSCF9950Asa cum se vede mai jos, monumentul istoric este inchis datorita valorii mari a inscriptiilor.

Aici a existat schitul Fundul Pesterii sau Profiru, una dintre atestari fiind de pe la 1639. Inscriptiile insa sunt si din vremea geto-dacilor.

DSCF9951Un grilaj metalic protejeaza intrarea.

DSCF9953

DSCF9954

De la pestera inchisa te uiti la deal si vezi o panta destul de inclinata. Cu siguranta, multi nu mai urca pe acolo, pentru ca nu prea are logica, nu exista marcaj sau vreun indicator. Totusi, am urcat spre „Scaunele lui Negru Voda”, mai ales ca pe mine ma interesau foarte tare.

Dupa 5 minute de urcus sustinut ajungem la un panou:

DSCF9956

d1

DSCF9961

DSCF9962Scaunele la care nu se poate ajunge fara o coarda

Intre timp, profitand de un moment de ragaz, vazand si cubul de piatra printre frunze, undeva paralel cu mine, zic sa merg pana acolo. Trec muchia, intru pe valea de langa peretele stancos si incep sa urc. Dureaza ceva urcusul, ajung in creasta stancoasa…

DSCF9967

DSCF9969Pe creasta

DSCF9970Celebrul cub si o scara care nu suporta cel mai probabil mai mult de 100 kg.

Pe cub constat ca pot vorbi la telefon si ca este singurul loc de prin zona unde ai semnal.

DSCF9971Poiana Cozanei

DSCF9977

Nu am mai coborat pe unde am urcat, ci pe cealalta vale, de dincolo de creasta.

DSCF9980Intai vad o creasta cocosului

DSCF9981Apoi acestea si iar mai multe, incat am umplut o sacosa si o bucata uriasa, cea mai mare ciuperca creasta cocosului vazuta pana la acel moment, am tinut-o separat.

DSCF9982Vorba unui prieten: „e mult mai mare decat capul meu”. Si au mai ramas pe acel bustean circa 5kg.

DSCF9987Traseul spre cub

DSCF9988Prima sageata, cea de langa panou arata pe unde se urca la Chilia lui Dionisie, a doua, pe unde se urca la Fundul Pesterii si Scaunele lui Negru Voda. Revenim aproape de chilie, in traseul cu triunghi albastru.

Poteca urca prin poiana, trece de un crang de salcii batrane, urca un mic deal si ajungem tot in poiana dar pe un platou unde vedem doua stanci solitare. Facem dreapta inainte de ele, si vedem pe un copac triunghiul albastru. Cine nu este obisnuit cu muntele cat de cat, slabe sanse. Pe aici trebuiau niste stalpi metalici si o sageata metalica.

DSCF9995Urcam vreo 5 minute spre Bisericuta lui Iosif, un alt important vestigiu rupestru…

DSCF9998Am ajuns si aici, nu inainte de a scoate de sub pamant un ciob de oala de lut, destul de vechi.

In fata fostei biserici se afla un brad monumental, secular, cel mai probabil adus din alte parti si plantat. Aici a existat odinioara schitul Ioan Bogoslov, atestat la 1587. Evident vechimea acestui loc religios este mult mai mare.

DSCF9999Se spune ca acesta ar fi fost „ochiul care vede totul”.

Dupa cum observati sunt niste nise sapate in perete. Acelea sustineau un acoperis ce se prelungea mai multi metri catre exterior, unde astazi sunt copaci, fagi. Celelalte gauri, patrate, sustineau grinzile din lemn ale acoperisului.

DSCF0005

DSCF0006Chiar deasupra intrarii este acel peste de care se vorbeste in panou

DSCF0012Altarul

DSCF0018Peretele

DSCF0019Verticalitatea este impresionanta

DSCF0022Multiple inscriptii pe pereti, majoritatea pana in 1900

DSCF0029

DSCF0033Incepem sa urcam spre Agatonul Vechi si Agatonul Nou pe marcaj triunghi albastru. Conform panoului cu harta traseelor nu avea ce sa caute pe aici marcajul banda rosie. Acesta urca pe o alta varianta pana aproape de un lac, denumit Lacul Mistretilor. La acel lac trebuia pus un panou si sageti indicatoare.

Urcam o panta inclinata, se porneste o ploaie puternica, mergem prin ploaie cu pelerinele pe noi, poteca devine din ce in ce mai dificila, ca o silueta se vede undeva in stanga Agatonul Vechi, de fapt, urmele unui schi mai vechi… si ajungem la Agatonul Nou. Cum ploua torential nu mai scot aparatul foto ci pozez cu telefonul:

agaton

Din interior razbatea incredibil de frumos, glasul unui preot acompaniat de niste adolescenti. Aproape ca am uitat toti de ploaie. Probabil era un acatist al Sf. Agaton. Dar ne miscam si incepem coborarea putin ocolitor… ca panta cu traseul era plina de noroi. Trecem de Lacul Mistretilor, iesim din padure si ajungem la drumul de pamant care dupa ce ca era distrus si vai de el, acum era deja calamitat:)

drumDupa ce am framantat lut in picioare, cat pentru 10 sobe fiecare, coboram in tandem cu o cireada de vaci. Ele prin noroi, noi prin noroi. Acum, na, trebuie sa iei lucrurile cu calm si sa-ti vezi de treaba:) La casele oamenilor ne-am curatat in paraul de acolo si am plecat spre Alunis.

Pe drumuri comunale am facut pana la pensiune… nu stiu, destul de mult:) mai bine de o ora. Pana acolo am tot incercat sa-mi fixez toate informatiile si permanent m-am intrebat cum pot trai oamenii in zona asta. Este o splendida izolare, o liniste totala, o atmosfera coplesitoare. Nu sunt animale salbatice, nu vezi pasari, la Nucu sunt o mana de case ascunse de vegetatie interminabila, bagate toate intr-un fund de vale. Ori tragi lemne din padure, ori duci vacile la pascut. Alta activitate…

Ca incarcatura istorica, religioasa, zona este nemaipomenita. Accesul insa este jalnic. E bine sa stai prin astfel de locuri cateva zile, dar niciun animal salbatic sanatos nu cred ca vietuieste pe acolo:) Am vazut o urma de la o caprioara… si mult mai departe niste urme de mistreti. Te uiti de acasa spre poieni situate pe versanti plini de vegetatie si mereu acelasi peisaj… Nimic!:)

Ma si gandeam: cine naiba sa marcheze trasee pe aici?:) Sau daca te accidentezi cred ca o interventie se realizeaza de pe la 50 de km, din orasul Nehoiu. Nu are cine sa te ia de pe acolo… Salvamont, Jandarmerie Montana, deja vorbim de stiinta avansata:)

Bun, ajungem la pensiunea Nicoara din Alunis, comuna Colti. Luam camerele in primire, dusurile, masa… si filmul nu dureaza mai mult. Era o liniste atat de perfecta ca nu ai cum sa nu adormi. Mi-am dat seama ca nu am mai dormit de mult atat de bine. Ma trezesc pe la 6 dimineata, deschid geamul si vad ca rasare soarele:

DSCF0045

DSCF0049

De la geam se mai vedeau:

DSCF0041Peste drum o fosta sectie de votare

DSCF0042La dreapta, strada

DSCF0043La stanga, o parte din pensiune si intrarea in curtea bisericii din Alunis, functionala de pe la 1277.

Pensiunea Nicoara cred ca este si singura unitate de cazare din sat:

DSCF0046

DSCF0055

DSCF0057

DSCF0059Toate holurile au niste decoratiuni speciale… aici pare o vanatoare la care participa soldati austrieci. Tabloul este tesut de mana, nu este o pictura sau altceva.

DSCF0060

DSCF0078

DSCF0062

DSCF0065

DSCF0067Foarte scump:)

DSCF0070

Iesim un pic din pensiune in ideea de a merge la biserica din apropiere, pozez o cruce de piatra si se porneste iar ploaia.

DSCF0073In aceasta excursie am numarat 67 si de cruci din piatra, vazute de aproape sau din masina.

DSCF0081Pensiunea

DSCF0077Ploaia

In camera am stat mai mult in picioare… pentru ca de la atata liniste adormi imediat:) Dupa ce am facut pozele la rasarit, am adormit iar. Si iar m-am trezit, si iar am adormit. Deci da-o incolo de treaba:) Cred ca pe aici, o mare parte din timp il dormi. Pentru somn si odihna recomand zona! Masini nu prea sunt, tren nici atat, pasari nu canta, oamenii nu tipa ca nu sunt multi… e pace totala.

Cred ca daca as sta pe aici, dupa o luna vorbesc singur: „ce faci ba’ Adriane?”, „uite ma duc sa mai dorm!”:) Aaa, si toate lumea merge in cizme. Recomand celor care merg prin zona sa aiba cizme. Cand voi mai merge imi iau cizme, nu ai ce face cu bocanci sau adidasi.

In sfarsit, se opreste ploaia dar luam totusi pelerinele…

DSCF0082Intrarea in curtea bisericii

DSCF0083

DSCF0088

DSCF0089

DSCF0090Biserica

DSCF0092Pana in biserica, o cruce si in spate ei o grota

Imagini din biserica:

DSCF0095Aici vedeti istoricul

DSCF0102

DSCF0103

DSCF0104Catapeteasma

DSCF0150

DSCF0152

DSCF0108Pisania

Icoanele importante sunt insa pe tabla pictata.

DSCF0109

DSCF0110Iosif cu Pruncul sau Sf. Anton cu Pruncul, nu stiu… nu am vazut pana acum o astfel de icoana in bisericile ortodoxe. Iosif cu Pruncul am vazut la catolici.

DSCF0154

DSCF0158Maica Domnului unde de obicei este Pantocratorul

DSCF0159

In dreapta bisericii este o alta chilie:

DSCF0112

DSCF0116In stanga se observa „patul” din piatra

DSCF0134

DSCF0136

Mai sus de grota aceasta mai vine inca una sapata in stanca:

DSCF0139

DSCF0140Aceste trei grote sunt in jurul bisericii si in ele locuiau vechii calugari

DSCF0142De mai sus, se vede satul Alunis, in dreapta cu acoperis verde… o parte din pensiune.

DSCF0143

DSCF0160

DSCF0166Crucea de pe biserica a fost smulsa sigur de un vant mai puternic. Nu o mai pune nimeni la loc.

DSCF0180

DSCF0119

DSCF0210

DSCF0127Prin nisa din dreapta se poate privi in altar

DSCF0130

DSCF0121

DSCF0126

DSCF0174

DSCF0192

DSCF0187

DSCF0200

DSCF0205

Si de aici ne-am intors la pensiune… nu inainte sa… Vad eu o stanca inalta cu steaguri pe ea si imi zic ca nu ar fi rau… pana acolo sa dau o fuga. Nu a mai fost insa ca la cubul de piatra. A fost mult mai dificil:) Varful Zboiu parca se numeste… Nu mai postez ca lungesc mult articolul, mai revin eu cu completari. Dar daca ati vazut mocirle imense in care se balacesc mistretii ganditi-va ca e nimica toata. Practic a trebuit sa sar din curte in alta curte, pe drum nu se putea merge:)

DSCF0215

Pornim spre Muzeul Chihlimbarului unde o gasim pe celebra Diana Liana Gavrila… „mama” enigmelor si a asezarilor rupestre din Muntii Buzaului, cu carti scrise, tururi cu ghid, o enciclopedie. Stie tot! Eu am ascultat povestea chihlimbarului, cu pinul de acum 60 milioane de ani care azi este disparut si care secreta rasina, am intrebat ce ma interesa si discret am sters-o afara:) Nu puteam asculta totul, desi era foarte interesant.

Pana la muzeu, vedeam mereu panouri cu acelasi continut:

DSCF0222Adica asa se numeste drumul, ca pe aici se duceau unii dupa chihlimbar. Nu este cine stie ce… este asa, ca sa stii pe unde esti:)

DSCF0219Muzeul se afla la etaj, este compus din 3 camere mici dar este mare prin piesele unicat pe care le are. A fost inaugurat la 14 iulie 1980 si este singurul de acest gen din tara.

DSCF0226

DSCF0227

Intrarea costa 6 lei/persoana. Camera din fata este cu chihlimbar, cea din stanga are unelte si fosile, cea din dreapta tot felul roci.

DSCF0237Coliere din chihlimbar

DSCF0236Am cerut detalii pentru ca am vazut undeva o descriere a unei descoperiri asemanatoare.

Ma strecor eu afara, nu inainte de a constata ca aveam pe casa o piatra usoara, neagra, gasita pe o vale din Bucegi… de fapt era un chihlimbar negru. Aveau una identica la muzeu… bine, un pic mai mica. Am vrut sa o postez dar nu mai stiu pe unde am pus-o. Trebuie neaparat o completare:)

DSCF0243Aici este o fosta mina… o doamna de pe acolo zicea de o exploatare a chihlimbarului, eu stiu…:)

DSCF0244Sunt si niste sine de trenulet… cine stie ce utilizare a fost. Mai trebuie citit.

Plecam si ne oprim in orasul Nehoiu. Centrul National de Informare si Promovare Turistica era deschis. Hop si noi sa vedem, daca ne-a scapat ceva… Ne scapase, dar era prin alta zona a judetului Buzau: chilia lui Ambrozie.

In interior o gasim pe Florina Fetic, foarte amabila, care ne-a trecut in revista tot judetul, toate imprejurimile. Ne-a pus la dispozitie harti, brosuri si ne-a raspuns la toate intrebarile. Cum aveau si un caiet de impresii, nu am ratat ocazia de a scrie primul. Mai ales ca acel viitor registru avea o imbracaminte dintr-o panza taraneasca, faina. Si era si ideea de a scrie primul, important este sa fii primul cand conteaza, filozofai eu:)

DSCF0253

Bineinteles ca am batut toba de drumurile comunale si de starea jalnica a traseelor de la Nucu…

DSCF0255O biserica in apropiere de centrul de informare…

Tot cu aceasta ocazie am gasit o harta detaliata a judetului Tulcea. Mai aveam eu ceva similar, dar asta era mult mai completa. Am programat de vreo 2 ani o excursie acolo de 2-3 zile. Pe bicicleta nu altfel, ca se simt altfel lucrurile, viata, de pe bicicleta. Pe distanta Tulcea-Constanta, 2 nopti pe la cate o pensiune, si stanga-dreapta catre diferite obiective.. Bine, distanta in linie dreapta o parcurgi intr-o zi lejer cu bicicleta, dar sunt multe abateri de la drum, tot felul de chestii de vazut. Treaba ar fi sa pun bicicleta intr-un Interregio pana la Tulcea…

Deci fain si profi la acel Centru. Ma uit mai bine si ce vad? O mapa cu Predealul:) Imi zic: sa vezi ca a fost Catalin de la centrul din Predeal si aici:) Intreb si gata, brusc a devenit lumea mica. Nu-l mai sunam pe Catalin, ramane sa vorbesc eu cu el… apoi plecam spre Siriu, la cascada Casoca. Nu auzisem de ea pana aici, dar organizatorul, facuse un plan superb.

Ajungem pe o ploaie torentiala ca in filme. Cascada fiind la 5 minute de masina, luam pelerinele si coboram sa o vedem.

casotaCascada… era urgie ce mai:)

Ma si gandeam sa vezi ce este pe drumul spre Brasov, pe la Intorsura Buzaului. Bine ca noi nu am luat-o pe acolo, ca acasa am vazut la tv o stire cu un utilaj ce intervenea sa curete drumul de aluviuni. Ne-am intors la Nehoiu, unde nu cazuse o picatura de ploaie, apoi Patarlagele-Valeni de Munte-Ploiesti… Pe drum, povesteam amuzati din intamplarile lui Alexandru Fosile, cu dormitul in biserica, de prin munti…

Mai este de povestit…

Actiuni pentru fauna Bucegilor, peisaje mirifice si ciuperci pe alese

Pe 15.10. si 16.10., gestionarul fondului cinegetic 25 Sinaia, fond intins in Parcul Natural Bucegi intre muntii Dichiu-Vanturis-Coltii lui Barbes-Vf. cu Dor-Piatra Arsa-Jepii Mari-Jepii Mici, a organizat actiuni in teren in vederea sustinerii speciei capra neagra. In acest sens, s-au introdus in habitatele acestei specii cateva sute de kilograme de sare iar hranitorile au fost umplute cu baloti de lucerna. Astfel de actiuni au loc de mai multe ori pe parcursul unui an de zile.

De ce este important ca in aceste habitate caprele negre sa aiba conditii optime de trai, se poate citi si intr-un articol mai vechi:

http://www.romania-actualitati.ro/caprele_negre_coboara_din_munti_in_cautare_de_mancare-26329

In plus, caprele negre de pe raza acestui fond au avut de-a lungul timpului mai multi dusmani. Au mai ramas actualmente: cainii semi-salbaticiti. Datorita monitorizarii periodice si a unei abordari moderne a acestei problematici, precum si a unor bune relatii de colaborare intre institutiile de mediu implicate in protejarea Bucegilor, astazi, braconierii fac cu randul pe la  institutiile abilitate. De retinut ca in cea mai mare parte din zona mentionata nu se intra cu arma, acestea fiind prevederile legale.

Actiunile au demarat cum s-a luminat de ziua. Azi am avut parte de un rasarit superb:

1Cel putin 20 de poze tot am facut:)

2

3

4

5Si pe crestele acelea s-a ajuns

6

7

8Este o mica performanta sa urci sare de la constructia de jos si pana pe aceste varfuri:)

9

15Toate punctele cu sare, coordonatele, apar acum pe o harta

17

18

19

20

21

25Nu am avut cum sa pozez tot, fiind mai multe persoane, fiecare cu traseul sau

26

28

29

30

32

33

34

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNGPeisajele traite iti taie rasuflarea

SAMSUNG

37Am ajuns inclusiv pe Vf. cu Dor

SAMSUNG

SAMSUNG

44

45

46

48Locuri stabilite, apoi unul lua bulgarii de sare, GPS-ul si pornea intr-acolo. Intre timp, ceilalti apropiau alti bulgari de sare de alte locatii, apoi venea tipul cu GPS-ul si preda aparatul altuia… iar el isi continua miscarea, apropiind bulgari de sare. Si tot asa:) M-am gandit eu tot drumul, in masina, pana sus pe munte, la un sistem eficient. Astfel incat niciunul sa nu munceasca mai mult decat altul si sa fim si eficienti… sa nu coboram noaptea de pe munte. Ieri, de exemplu, la ora 14:30 eram in oras.

Mai trebuie sa mai mergem si in alta zi, intr-o alta zona, mai salbatica; am pozat azi de la distanta intreg perimetrul. Si o sa scot imaginea la imprimanta, cu x-ulete unde trebuie amplasata sarea… si le dau la participanti cate o foaie… fiecare cu traseul lui.

49

51

52

53

54

55

56

57

59

61

Acum vine si capitolul Ciuperci. In acest an nu am avut timp sa pozez ghebe, etc. O singura data am cules niste ciuperci pentru o tocanita. Azi am mai gasit pentru o tocanita mai mare… cat despre copacul acela plin de bureti negri din care iau doar unul, desi sunt cam un sac, stati sa caut articolul… am promis ca il arat unui prieten, se stie el cine este, ca de anul trecut am vorbit asta.

https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/11/08/un-sac-de-bureti-negri-din-care-am-luat-doar-un-burete/

Macar sa-i pozez si in acest an. Trebuie sa-i spun doar sa-mi trimita pozele, de fiecare data cand va merge acolo:)

63Ce sunt acestia??? Pastravi de fag… ciuperci care apar…doar primavara. Am mai vazut si intr-o vara, interesant ca apar si in alte anotimpuri.

64Asa cresteau… de fapt, acum cand ma uit mai bine la poza, copacul cazut este de fapt un paltin

62Un camin de apa potabila… din pacate, conducta era sparta si apa curgea pe dinafara

67aBuretii negri sunt inca mici

SAMSUNGMure la tot pasul

SAMSUNGCreasta cocosului de copac

SAMSUNGMiroase bine:)

69Mai adaugam si bureti negri de pamant

SAMSUNGCateva maini de rosiori (rascovi)

71Plus ghebe mari de brad

72Vreo 7-8  Coprinus comatus… si gata tocanita!

Anul ciupercilor de orice fel

Cred ca nu mai imi amintesc de cand nu am mai vazut atatea ciuperci…si comestibile si necomestibile, peste tot sunt sau mai bine zis erau, ca acum nu mai sunt atat de multe. Daca nu ar fi nins si nu ar fi cazut bruma, cred ca era plina padurea si de ghebe.  Unii spun ca nu vor mai aparea ghebele, pentru ca a fost frig, bruma…

Am gasit insa ciuperci multe-multe anul acesta…le-am dat si prietenilor si mi-am facut si eu diverse, sau nu le-am cules. Am vazut si azi ca pietele din Valea Prahovei sunt pline de ciuperci…unii sunt disperati maxim dupa ciuperci, merg cu proxima ocazie in padure sa culeaga…

Poze din ce am gasit si eu in aceasta toamna:

a

1Ghebe

2

3Din acestea, unele au ajuns in zacusca, altele in borcane la otet

4Creasta cocosului…azi in Busteni aveau unii un cos plin doar cu astfel de ciuperci

5Lycoperdon Perlatum…comestibile, am si incercat din ele, nu din acestea, ceva pe acasa, parca saptamana trecuta, a iesit bine.

6Bureti negri de pamant

Si acum cea mai mare captura de bureti negri din acest an…cei mai multi au ajuns la un prieten, si o punga la alt prieten

7

8Erau atat de multi incat am cules pana m-am plictisit…cam atatia erau cat vedeti mai jos:

9

10Atatia am strans buni, pentru ca au ramas inca pe atatia, la locul faptei…chiar si mai bine, bureti  care nu intruneau toate conditiile de a fi culesi. Probabil altii ar fi luat un sac. Cu buretii acestia trebuie sa fii putin atent. Dupa ce le-ai taiat piciorul, se priveste daca palaria are viermi sau nu. Culegatorii cu experienta sau fara, in marea lor majoritate, iau buretii negri chiar daca au o mica gaura in palarie. Daca s-ar taia pe din doua palaria, s-ar observa o multime de viermi in ciuperca…asa ca, ori culegi un sac de ciuperci cu tot felul, ori 2-3 sacose pe care doar le speli si pregatesti acasa. Cred ca daca as observa vreun „mergator” in oala, la fiert, m-as lecui de ciuperci:) De aceea, mie imi ia mult timp pana adun ciuperci…mereu adun putine fata de altii :)) Bine ca nu am strans zmeura anul acesta, pentru ca eu ma uit la fiecare bob…Matrix zice ca le descant:)

Daca mai gasesc prin week-end bureti nergi, s-ar putea sa mai fac o zacusca:) Chiar, ati vazut ce pret au gogosarii? 6 lei kg….parca este cam mult, asa mi se pare:)

Si reteta mea aproximativa de ciuperci:

Iau vreo 30 de gogosari, 20 ardei grasi, 10 cepe, de marimi potrivite. Le dau prin masina, le pun in vase separate, gogosarii la scurs sa-si lase sucul. Apoi calesc ceapa, pun sare, adaug dupa vreo 10 minute ardeii, gogosarii, mai amestec, mai pun ulei, piper, un ardei iute sau doi, din acestea…la un moment dat adaug un castron cu ciuperci, taiate nu foarte marunt, nici prea multe ciuperci nu adaug, ci doar asa ca sa se vada, sa-i dea gust, nu sa fie totusi specia dominanta:) Sucul de la gogosari il incalzesc putin si il adaug si pe el tot spre final…cand se cam ridica uleiul la suprafata, dau totul putin deoparte sa ma uit mai bine…am uitat, mai pun si putin bulion….deci in mare cam asa o fac. Nu folosesc robotul, pentru ca toate legumele ies ca o crema, pasta…adica urat. Le-as marunti cu un cutit, la legume ma refer, dar nu am timp, si imi ia cateva ore…retetele originale se fac cu legume taiate in bucati cu un cutit, masina le face si ea prea mici:) Dar asta este… si cam asa arata:

dCiupercile sunt ghebe, lasate ceva mai mari, unele dintre ele

Sezonul ciupercilor…necomestibile, otravitoare, comestibile

Este toamna, apar din ce in ce mai multe ciuperci…observ ca sunt foarte multe vizualizari la articolele din anii trecuti referitoare la acest subiect. Motiv pentru care sa mai postez niste imagini. De data aceasta nu le mai includ la „informatii utile”…este doar un articol cu imagini, pur si simplu, nimic stiintific.

Ciupercile sunt asa cum am scris in titlu.

5Iasca de brad, ciuperca lemnoasa, necomestibila

6Uneori se taie si se prelucreaza, pentru a deveni obiect de ornament. Doar ca la baza, ciuperca era plina de gaurele, semne ca deja avea locatari

3Ciuperci otravitoare

2Ca o plaga…nu se consuma, evident

7Confundate de multi cu ghebele…majoritatea culegatorilor spun ca sunt otravitoare, am si auzit de persoane ajunse in spital…dar si 2-3 pareri ca ar fi bune. Personal nu le culeg, de fapt eu culeg cateva specii, cand am chef, ocazional, in rest sunt cu aparatul pe ele…

Si totusi, se vede in imagine ca o ciuperca este muscata, rupta putin…cine stie, o postez si eu asa, nu ca o voi culege vreodata.

8

9

11Comestibila…mitarca pitica. Dar eu nu o culeg…

12Probabil si necomestibila si otravitoare

13Otravitoare, din ce stiu eu

16Acestia sunt culesi de mine…rosiori se numesc…

17Este specia care imi place…dar nu sa culeg multi, acolo 1-2 kg, mici si mai rotunzi

18De fapt, pe rosiori i-am si strans repede, ca acum au iesit foarte multi. In drum spre casa, mi s-au parut ca erau cam murdari si zic eu, sa-i spal putin…ca acasa sa mai ramana putin de spalat. Aici i-am spalat…

19Dupa spalare…acasa i-am mai spalat, in detaliu. La ciuperci, cand merg, insotind pe altii, mai mereu eu adun cele mai putine:) Ma uit la ele sa nu aiba gauri, intrusi, le analizez, acasa le spal de multe ori, le tai cubulete…ce mai, te plictisesti privind:)

Din pacate, acesti rosiori i-am aruncat…ca nu am avut timp sa-i pregatesc. Si rosiorii daca nu-i pregatesti cand ii aduci, chiar daca ii tii la rece, devin usor amari. A doua zi, am renuntat la ei. Macar am ramas cu pozele:) A, si cu o nevralgie pe la spate de la apa rece. Uitasem ca este toamna si am stat ceva timp cu mana in apa paraului. Seara cand am vrut sa stranut nu puteam, ma tineau parca muschii de pe langa coloana:) Si sa respir era putin dificil. Dupa vreo 2 zile, mi-au trecut si spatele,  si pofta de ciuperci.

Dar, cum coboram eu in alta zi, spre casa, vad alte ciuperci…asa ca pofta vine pozand:

20Ciupercile acestea nu le-am mai vazut de vreo 3-4 ani. Cand eram copil, un batran le aduna deseori, le numea „moluste”. Nu am vazut niciodata sa-i fie rau de la ele, in sensul ca il vedeam intreg a doua zi:)

21Ele par asa, frumoase, dar nu le-as culege…

22

24Creasta cocosului de culoare galbena, ce creste pe pamant…comestibila. Dar eu nu o culeg, ca nu-mi place. O admir, o pipai, dar nu o culeg.

25Probabil tot ciuperci otravitoare

26

27Nu stiu ce sunt, dar nu par prea imbietoare

28

29Tot rosiori, dar nu-i culeg pentru ca de la distanta ii vad ca sunt mari. Si mie imi plac mai mici, mai sanatosi, acestia se vad ca au marginile mai fragile, nu rezista mult in sacosa, se rup repede, poate mai au si musafiri in interior, mai mare deranjul…dar pentru o poza, treaca-mearga

30Alta creasta cocosului

31Foarte frumoasa, dar nu am ce sa fac cu ea

32Creasta cocosului, alba, de copac…pe aceasta o mai culeg, dar era prea mica.

Am cules  a doua zi, pe 17, circa 1 kg de rosiori in vreo 40 de minute, nu i-am mai spalat in apa rece, ci direct acasa, unde i-am pregatit.  M-am bagat pe la bucatarie, printre legume si ciuperci, sa prepar o tocanita, mie nu imi place ciulamaua. Pana la urma am facut si mamaliguta, asa galbena cum este ciuperca din a noua poza, de sus in jos.

Am cumparat un kg de malai, 4,5 lei…uite asa am constatat eu ca mamaliga este mai scumpa ca painea:) Tocanita a iesit foarte buna, dupa cum au zis cei care au mancat…eu nu am mancat, pentru ca nu mai aveam pofta.

33Otravitoare in opinia mea si daca scrie in carte ca este comestibila. Unii spun ca daca este alba cu pete rosii este buna. Daca este invers, ca aceasta din imagine, atunci nu este buna. Insa cum multi se incurca in culori, mai bine sa fie doar pentru imagini.

34Cresteau una langa cealalta…

Deci articolul este mai mult ilustrativ, pe aici, prin zona Bucegilor, sunt multi ciupercari de profesie. Merg si colinda padurile, le place. Mai este putin si apar ghebele, se umple padurea de oameni, cu gandul la mancare:) Cum sa traiesti pentru mancare, mereu mi-am pus intrebarea aceasta…oricum, eu imi pun tot felul de intrebari si uneori, cu mancarea in fata, nu stiu ce sa mananc, vreau altceva…ceva care nu exista, pentru ca nu stiu ce vreau…cand este vorba de mancare.

Cand am pofta, mananc, daca miroase bine, daca arata nu stiu cum, sau daca am vreo idee prin cap si se asociaza cu mancarea, depinde si de prieteni…este greu tare:) Luna aceasta am scapat de ciorbe, nu prea imi plac si mereu evit sa fiu pe la pranz in locuri cu ciorbe…

La ciuperci: norocul si starea de spirit!

Obligatii matinale, ieri…pleaca, vino repede acasa…ma uit pe geam sa vad daca a mai aparut vreo schimbare a vremii. Pe la 7 era un frigu’ naibii afara, si astia cu meteorologia lor spuneau ceva de marti incolo. Masa de aer rece a ajuns mai repede…vant si frig, nori, cativa stropi de ploaie. Astia isi „bate” joc de noi! :)))

Ma uit spre munte si vad un curcubeu, o parte din el…ii fac o poza si apoi plec. Revin intr-o ora fiind sunat de niste prieteni, unii in concediu. „Mergem la ghebe?” spune unul. Pe mine nu ma incanta deloc ideea, pana la urma merg….ideea unei tocanite de ciuperci suna bine. Am si zis ca merg in padure dupa ciuperci doar cand ma apuca un astfel de talent…de a găti.  Vin prietenii cu masina, urc si plecam pe drumul forestier Urlatoarea…adica prin padurea de sub curcubeu :))

Dupa ce am iesit din masina am constatat ca sufla vantul si in padure destul de tare. O luam undeva spre stanga, eu foarte linistit. Ma uit la ceas si imi propun sa ma intorc acasa intr-o ora, hai doua:)

Raman singur si ma holbez la copaci, frunze, mainile le tin in buzunare, ridic gluga pe cap, merg ce merg si iar ma opresc „Ce naiba caut pe aici?” Ma uit dupa ceilalti uneori se aplecau si culegeau ceva…eu nu vedeam o ciuperca macar:)

Hai sa mai urc…cum nu era ceva mai deosebit sa-mi apara in cale, in preajma, ma opresc sa-i strig. Parca vroiam sa le spun ca de la nu stiu ce drum ma intorc. Dar nu mai strig pentru ca vad cateva manunchiuri de ghebe…le tai, le curăţ si ajung intr-o sacosa. Umblam spre ceva ce in trecut il denumeam „locul nostru”…mama lui de loc, ca eu pe frigul acela eram cam zapacit.

La un moment dat ma ajunge Micutzul morocanos si el crede ca sunt asa de linistit pentru ca adun in tacere :)) Eu eram doar plictisit. Mai sus gasesc alte manunchiuri…privesc in sacosa, sunt cateva kilograme…ar trebui sa fiu multumit, acasa doar trebuie sa le spal. Prin padure cand gasesc ciuperci le migalesc o vreme, sa nu le iau cu „radacina”, pamant, ace de brad, ma uit sa nu aiba viermi, sa aiba aspect comestibil.

Pana la urma incepem sa coboram, eu ii spusesem de dinainte Bucatarului, ca de la drum merg acasa. El crede ca am treaba, dar ii spun ca plec ca nu mai am chef sa mai merg cateva ore prin padure. Imi spune ca mai mergem doar intr-un singur loc :)) Nu am mai mers la niciun loc, eu cel putin:)

Ghebe, ca si cele de mai sus

La coborare…

Mai aveam un kilometru pana la iesirea din padure. Vad un valcel, afluent al paraului Urlatoarea, si imi spun „hai si pana acolo, pentru ca este umezeala”. Nu urc de-a dreptul pe valcel ci ocolesc prin stanga o mlastina cam in panta…Privirea mi se opreste pe un brad rupt. In locul rupturii crescuse o ciuperca mare, avea 1kg cel putin. Norocul imi schimba starea de spirit:) Fara chef de ciuperci, gasisem exact ciupercile preferate…si chiar ma uitam ieri cati citesc postul de acum un an sau doi cu ciupercile Bucegilor.

Creasta Cocosului…aceasta specie creste doar pe copac

In dreapta mai era inca una, mai mica

Pregatesc aparatul foto, trebuia imortalizat momentul. In vremuri secetoase, ciuperca aceasta alba pe nume popular Creasta Cocosului, nu se dezvolta bine, ramane mica. Cateva poze, arată superb…nu din punct de vedere culinar. Este o minunatie a naturii…pare un coral al Bucegilor.

Cu putin noroc culegi si cele mai curate ciuperci din padure

Pentru astfel de poze a meritat si frig si umblat creanga

In timp ce o admiram, fiind cu mult mai mare decat palma mea…am simtit un miros. Devin putin atent, deci mirosea a brad, a mlastina, a ciuperci si …a blana uda de animal. Caine nu avea cum sa fie, cine stie, poate era urs. Privesc in partea de sus a valcelului nu se vedea nimic…in jos vedeam pana la vreo 50-70 m. Apoi erau arbori cazuti si nu se vedea dupa ei. Cum priveam in jos, spre sensul de curgere al valcelului vad in dreapta dupa un brad gros niste plastic si cateva resturi de gunoaie. Ursul le-a tras acolo, altcineva nu avea cine. Dar de unde sa le fi luat ca prin apropiere nu era vreo casa sau cos de gunoi.

Asa ca nu mai cobor spre arborii cazuti ci ma intorc pe unde venisem. Ajung in albia paraului si cobor spre intersectia cu valcelul, dar eram aproape de drum nu de acel valcel. Ma lamuresc repede despre ce este vorba si continui linistit mai departe. Cei de la fabrica de sucuri Borsec reparau ceva la conducta de apa ce trecea prin apropiere…de vreo cateva zile, si aprinsesera si un foc. Probabil ursul statea cuminte in tufisuri si astepta sa plece oamenii ca sa vada ce resturi raman. Este deja un scenariu tipic: oamenii aprind focul, ursul miroase si vine. Fara sa atraga atentia sta prin tufisuri la o distanta rezonabila, de unde vede ce se intampla….cand pleaca oamenii, atunci se misca si el spre locul unde acestia au stat.

Tot coborand, vad si un fel de vizuina. Nu ma apropii ca poate fi un viespar…azi, cu tot frigul am vazut viespi zburand. Nici nu sunt curios ce poate fi, poate este chiar o vizuina…de bursuc probabil.

Apoi dupa cateva curbe si in 5 minute am iesit din padure. Acasa am lasat ciupercile pentru un timp, avand alte treburi, dupa care m-am luat de gatit…spalat bine ciupercile, separat pe cele mici de cele mari, ultimele pentru tocanita iar celelalte la otet…le pun separat la fiert. Ocup bucataria, incerc sa nu fac dezordine prea mare:) In fine, sa trec peste tot, m-am descurcat doar nu eram un incepator. La fel si cu placintele, stiu sa le fac, dar apoi nu prea mai am pofta sa le mananc.

Cam asa a iesit tocanita…cateodata am niste pofte de parca as fi „gravid”😉

Tocanita clocotind…pe final…Este de calendar, la anul se mai intampla asta. Sa vedem ce va iesi si cu celelalte ghebe….:)

SI ALTE CIUPERCI CE CRESC PE BUCEGI…

Pentru a alcatui un ghid al ciupercilor din Bucegi este probabil necesar sa petreci un an, ]n care sa efectuezi deplasari aproape zilnice, dupa topirea stratului de zapada.

Sa vedem si alte ciuperci ce se intalnesc destul de des prin padure sau prin zona Platoului Bucegi:

CREASTA COCOSULUI DE PAMANT SI UN HRIB

CIUPERCI CE NU SUNT CULESE DE LOCALNICI. CEL MAI SIGUR NU SUNT COMESTIBILE. PE DEDESUBT SUNT ALBE SI AU UN MIROS NEPLACUT.

CIUPERCA DE BALEGAR CE SE INTALNESTE PRIMAVARA PE PLATOUL BUCEGILOR. MULTI O CONSIDERA O SPECIALITATE. PERSONAL NU O CULEG, PENTRU CA NU-MI PLACE CUM ARATA. ORICE SE PREGATESTE DIN EA VA AVEA O CULOARE NEAGRA.

VEVERITARII…SUNT CIUPERCI CE CRESC PE COPAC, INDEOSEBI ANIN SI CARE APAR PE LA SFARSITUL ACESTEI LUNI. SUNT COMESTIBILI, AU O CULOARE MARO INCHIS.

CIUPERCILE DIN PADURILE BUCEGILOR: CREASTA COCOSULUI, GHEBELE SI ROSIORII

Dupa cum spuneam intr-un post anterior am revenit si cu alte imagini cu ciuperci comestibile ce se intalnesc prin Bucegi. Si in primavara am postat cateva articole cu pastravii de fag si buretii negrii.

Toate aceste posturi sunt doar informative, insa daca nu ati mai fost la cules de ciuperci este bine atunci cu cele relatate aici sa va duceti la un cunoscator. Sa vi le arate in teren atat pe cele bune cat si pe cele cu care s-ar putea confunda.

O sa incep cu o ciuperca ce creste pe copaci, pe brazi mai ales, denumita Creasta Cocosului, specia Clavaria in latina. Dintre toate varietatile de Creasta Cocosului, aceasta din imagine este cea ma buna dar si cea mai curata, asadar cea mai recomandata pentru a fi culeasa. Parerea mea: este inconfundabila prin padure.

O alta ciuperca destul de raspandita prin padurile Parcului Natural Bucegi este rosiorul sau rascovul (Lactarius delociosus). Aceasta are o culoare portocalie si se deosebeste de anumite specii de ciuperci otravitoare astfel: cand este taiat piciorul acestei ciuperci apare un latex de culoare portocalie, care incepe sa acopere zona sectionata. Exista o ciuperca necomestibila care se poate confunda cu rosiorul dar aceasta are lamele (dedesubtul palariei) de culoare alba, iar la taiere apare un latex alb. Asadar se poate confunda de un necunoscator.

Consider ca un om ce a umblat ani de zile prin padure nu are cum sa se insele. Nu e foarte greu de deosebit.

CULOAREA SI LICHIDUL PORTOCALIU SUNT CARACTERISTICI APARTE

MAI SPUNEAM ZILELE TRECUTE DESPRE O CIUPERCA CU PICIOR SUBTIRE SI PALARIE MICA CE SE STRECOARA PRINTRE GHEBE, SI CARE ATUNCI CAND SE TAIE TOT MANUNCHIUL DE GHEBE POATE FI DE ASEMENEA TAIATA. ESTE NECOMESTIBILA SI CONSUMATA SE LASA CU URMARI GRAVE…SPITAL, ETC.

IATA SI IMAGINEA:

DACA INTAMPINATI PROBLEME, VIZUALIZAND ACEASTA IMAGINE, ADICA NU VA DATI SEAMA RAPID CARE DINTRE CIUPERCI ESTE ACEEA LA CARE AM FACUT REFERIRE CA AR FI NECOMESTIBILA, ATUNCI NU MERGETI LA CULES DE CIUPERCI, CA O PATITI!

GHEBE CE CRESC PE O BUTURUGA. ACESTEA MAI CRESC ATAT PE SOL CAT SI PE COPACI. SE POT CONFUNDA CU ALTE SPECII OTRAVITOARE. DACA IN CAZUL CRESTEI COCOSULUI CONFUZIA ESTE DESTULD E GREU DE EFECTUAT, LA GHEBE ESTE NECESAR SA MERGI DE CATEVA ORI PANA AJUNGI SA CUNOSTI TOATE VARIETATILE COLORISTICE.


Cred ca imaginile sunt elocvente si de ajutor. Voi mai reveni cu alte detalii pe viitor!

IATA SI VIITORUL :))

https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/09/19/sezonul-ciupercilor-necomestibile-otravitoare-comestibile/

 

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 1,539 de alți urmăritori