Si, totusi, jandarmii montani au ajuns la schiorul din Valea Pelesului; Punctul de vedere al d-lui Mihai Dutu, schiorul salvat…

Intr-un set de filmari postate astazi, jandarmii montani din Sinaia, arata ca au ajuns totusi, la persoana blocata in zona Vaii Pelesului. Au vrut sa demonstreze ca au ajuns, chiar daca nu la fel de repede pe cat ar fi trebuit. Asa cum stiti, acest scandal a plecat de la faptul ca niste turisti care nu sunasera la 112, se aflau si ei prin acea zona de abrupt si s-au intalnit cu jandarmii montani. Cei din urma i-au filmat astfel ca turistii au ajuns „salvati” in diferite buletine de stiri.

Mai departe, acesti turisti care se considera oameni de munte si ale caror nume le gasiti pe facebook, au inceput o campanie de justificare. Ca ei nu au cerut ajutorul, ca este o stire fabricata, o minciuna. Aici nu ai cum sa-i condamni, oamenii s-au simtit lezati.

Au gasit teren fertil pe pagina Salvamontului din Romania. Pentru ca asa cum stim, exista in multe locuri din tara, o concurenta intre salvamontisti si jandarmii montani, cu tot felul de contre si acuzatii. Nu am observat insa in Bucegi sa existe asemenea conflicte intre cele doua institutii cu atributii de salvare. Neintelegeri individuale au mai fost… datorita faptului ca unii interveneau si altii apareau la televizor.

Asa s-a aprins „focul”, pe pagina Salvamontului

Pana sa iasa in evidenta jandarmii montani, si vorbesc de ultimii 4-5 ani, apareau salvamontistii care in toate stirile spuneau ca actiunea a fost dificila, plina de pericole, turistii inconstienti… Din 20 de stiri, 19 erau actiuni incredibile 🙂 Au terminat baietii astia cu exagerarile, s-au ivit jandarmii cu filmarile. Tot ce trecea prin fata camerei devenea automat „salvat” 🙂 Trendul acesta cu filmarile era tot mai ascendent in ultimii 2-3 ani si trebuia pana la urma sa se intample ceva. Asta nu inseamna ca ei nu cred in ce fac sau ca pornesc la drum cu gandul sa iasa o stire buna. Mi-e imposibil sa cred ca ar putea avea cineva un astfel de gand. Pur si simplu sunt oameni, doresc sa arate ca pun pasiune, ca incearca sa salveze vieti si dorinta de a aparea la stiri ca salvatori inlatura uneori luciditatea. Ar trebui sa stie si jandarmi si salvamontisti ca si fara astfel de filmari, oamenii ii apreciaza. Iar aprecierile nu se cuantifica mereu in like pe Facebook.

Actiunea din Valea Pelesului consider ca a fost frana care trebuia si ca, pe mai departe, lucrurile trebuie sa cunoasca o alta evolutie. Insa, trebuie retinut si cine sunt aceia care mai umbla prin Bucegi, prin tot felul de locuri, pentru ca apoi sa se creada mari iubitori ai naturii. Un om de munte nu lasa alt om de munte in urma, ci il ajuta. Tinerii acestia in cautare de extrem si-au vazut de treaba. Exact cum spunea d-l Mihai Sterpu, un cunoscut om de munte: „Aviz amatorilor: prezenta unor persoane experimentate sau sigure pe ele nu va garanteaza in mod automat siguranta.

Mai departe, e clar ca tinerii acestia au incercat in orice fel sa se justifice dar si sa denigreze in orice mod posibil echipa Jandarmeriei. Doar se vede mesajul de mai sus, postat pe pagina Salvamontului national. Logic este ca jandarmii aflati in urcare si tinerii in coborare, s-au intalnit la o saritoare. Pai daca tu esti sus si eu jos, e normal ca eu sa-ti arunc coarda si tu sa o legi. Nu este o mare isprava ci un gest normal. Mai departe, minciuna si-a urmat cursul, sustinandu-se ca jandarmii s-au oprit acolo, invinsi de o saritoare:

Filmarile recente postate de Jandarmerie, demonstreaza insa altceva. Deci, unii i-au dat la stiri ca „salvati” si altii au postat si adevaruri si minciuni. Ca sa va faceti o imagine cat de grav este afectata o astfel de institutie, in urma unui asemenea scandal, vedeti mai jos:

O singura persoana a intrat pe filmare, sa o vada la o rezolutie mai mare si deja erau 967 de vizualizari. Bineinteles ca postarea initiala, cu toate filmuletele grupate, are probabil 100 de aprecieri sau mai multe. Dar asta nu inseamna ca s-au uitat la filmare ci ca iau de bun ce spune Jandarmeria. Unul singur a fost insa mai curios… altadata, aprecierile erau foarte multe. El sigur s-a uitat pana la capat.

De final:

  • Pagina Salvamont Romania si orice salvamontist nu ar trebui sa sustina atacurile la o alta institutie de salvare si, evident, e valabil si pentru Jandarmerie. Pentru ca lucrurile pot evolua intr-o maniera neasteptata si oamenii aflati pe munte se vor imparti. Suna unul la 112 si spune sa nu vina jandarmii si invers. Neintelegerile jandarmi-salvamontisti constituie un semnal negativ pentru oamenii ce merg pe munte.
  • Daca mergi prin locuri extreme si esti foarte bun in sportul pe care-l practici, nu inseamna ca esti si un om de nota 10. Asa ca, pe munte, incercati sa abordati doar trasee corespunzatoare pregatirii voastre. Treptat dobanditi experienta si pentru altele mai dificile. Este o greseala imensa sa pleci pe un traseu gandindu-te ca atunci cand nu mai poti inainta, are cine sa vina sa te ia de acolo.
  • Trebuie sa ai in rucsac, chiar daca abordezi cel mai simplu traseu, niste elemente de baza: bricheta sau chibrit tinute in ceva impermeabil, hartie sau chestii din comert specifice care se aprind repede, apa, batoane energizante, o pelerina de ploaie, o haina in plus, o folie de supravietuire, o lanterna, plasturi, bandaj, briceag. Telefon are oricine. Daca tie nu-ti vor folosi, cine stie pe cine intalnesti si are nevoie de ele. Nici o cordelina de 10 metri nu strica. Toate cat mai compacte, sa nu ocupe spatiu si nici sa atarne prea greu. Din reflex, aproape toate aceste accesorii le am in rucsac si cand plec de exemplu… in Bucuresti 🙂 In ultimii 15 ani, oriunde am fost pe munte, am avut ce consider ca trebuie cu mine. Le inveti de mic, cand copilaresti la poalele muntelui, lovindu-te de ele…
  • Cred ca ar fi bine sa postati un mesaj pe pagina Comunitatea Bucegilor atunci cand sunteti blocati cine stie pe unde prin Bucegi. Sunt sigur ca sunt oameni de munte care nu va vor da indicatii gresite. Mai sunt insa si alte locuri pe facebook si as recomanda grupul „Nu sunt singur pe munte”. E imposibil ca in 10-20 de minute sa nu stie cineva exact unde te afli si sa nu vina cu solutii.

Iata, mai jos, si punctul de vedere, cu siguranta cel mai credibil din toate cate au fost enuntate, al schiorului blocat. Se observa ca este un personaj cu mult bun simt. Exprimarile sale sunt ale unui om de munte, un om care si-a pastrat calmul si care a cantarit bine lucrurile atunci cand a inteles unde a gresit. Voi reda mai jos, comentariul sau, existent si la articolul anterior, multumindu-i pentru ca a dorit sa impartaseasca si cu noi experienta sa, astfel incat sa invatam cat mai multi din aceasta. Felicitari, de asemenea, si salvatorilor sai, care l-au recuperat cu succes si l-au readus printre noi.

„Buna,
Eu sunt cel ce am apelat la 112. Fata de faptul ca am apreciat greșit dificultatea traseului și ca nu m-am informat destul, nu sunt cel mai potrivit sa ii judec pe cei implicați. Totuși cred ca ar fi bine sa se știe exact ce s-a intamplat.
Am 42 de ani si sunt un schior nu tocmai slab. Am schiat numeroase trasee neamanajate, inclusiv vai de abrupt din Bucegi, încă de când aveam 20 de ani. Intenția inițială a fost sa nu ajung in canion, ci sa ies din fir pe pieile de foca spre Piatra Arsa, sa cobor spre Poiana Stanii. Zăpada era fascinanta și am coborât prea mult, pana când nu am mai văzut pe unde sa ies. Am coborât săritorile acoperite cât de cât de zăpada și astfel mi-am tăiat șansele de întoarcere, captând mai multă încredere decât trebuia ca voi putea cobora. Totuși la o săritoare in surplomba de cca 5 m nu aveam cum sa cobor pe schiuri. Am căutat ocoliri, dat era foarte periculos, mai ales ca eram singur, iar dacă ma acccidentam exista riscul sa nu pot cere nici măcar ajutor. Nu sunt un montagnard cu mare experiența in cățărare, totuși din experiențe anterioare pe săritori in canioane știam ca pot cobora ușor cu coarda și ham, asa ca in momentul in care riscurile erau prea mari fără echipament adecvat (coarda, ham și piolet) am considerat mai cuminte sa solicit ajutor de la Salvamont. Am dat coordonatele GPS și explicații și am rugat sa vina pe schiuri, spunându-le ca e nevoie doar de cel mult 2 oameni cu echipament, căci nu sunt rănit și pot colabora, întrucât am mai coborât cu coarda.
Surpriza neplăcuta a fost ca aceștia mi-au explicat ca ei nu pot interveni decât dacă sun la 112. Am sunat la 112, iar când le-am spus cinstit ca nu sunt rănit ci doar blocat, au apelat la Jandarmeria Montană. Lucrul asta nu m-a liniștit, nu pentru ca eram pasibil de amenda, căci lucrul asta era normal, ci pentru ca jandarmii dacă veneau fără schiuri le-ar fi fost foarte greu și deși era abia ora 15 ar fi ajuns odată cu întunericul. Am dat coordonatele la mai mulți prieteni montagnarzi, unul dintre ei de la Salvamont, precum și echipelor de jandarmi.
Echipa de jandarmi de jos a fost prima care a constatat ca intervenția era dificila, fiind greu sa treacă de prima sariotoare. Când am coborât mai târziu am înțeles ca nu glumeau.
Cea de sus mi-a spus ca a pierdut urma de schi, lucru cam îngrijorător, căci era imposibil sa fie acoperită atât de repede.
Echipa de jos a încercat sa urce pe Poteca de pe Piatra Arsa și sa coboare, dar a constatat ca nu era atât de ușor.
Între timp au apărut și domnii montagnarzi. Unii cu snowboard alții cu schiuri. Inițial auzind voci umane am sperat sa fie jandarmii, dar când i-am văzut mi-am dat seama ca nici vorba. Bucuria inițială ca nu eram singur s-a dus repede. Unul a zis ca s-au luat după urma mea, si ca e povestea clasica când iei o urma pana la buza prăpastiei. Altul se mira cum am reușit sa cobor pana acolo. Am încercat sa le explic ca am anunțat deja la 112, ca situația nu e o gluma și ca fără coarda și ham e o mare prostie sa continuam. Erau 6 , iar cele doua fete păreau sa se descurce foarte greu, venind cu cca 20 de minute mai târziu. Unul avea o cordelina, dar nu avea nici 2 m, așa ca nu știu la ce ii putea folosi.
In momentul in care au auzit de jandarmi s-au mobilizat sa caute repede o trecere. Cel puțin doi erau bunicei la cățărare și au reușit sa ocolească săritoarea pe lateral. Fără piolet însă era evident ca un picior greșit însemna o cădere zdravănă. Am urcat si eu sa ocolesc dar in timpul traversării pe panta deasupra săritoarei au sunat jandarmii care erau pe poteca din Piatra Arsa, cei de jos.
M-am gândit ca cei 6 nu păreau sa știe foarte bine ce fac. In plus era penibil sa chem jandarmii acolo și sa plec, ba mai mult sa ies din traseu in alta parte decât dădusem indicații.
Mi s-a părut mai cuminte sa ii aștept pe cei de sus sa cobor cu ei, cu echipament adecvat.
Dupa ce au trecut de următoarea săritoare nu i-am mai văzut si nici auzit pe cei 6.
Din nefericire jandarmii din echipa de sus nu au mai ajuns. Ulterior am auzit 2 variante, ca ar fi greșit valea sau ca s-ar fi retras, nu știu care e cea reala.
Am realizat abia atunci ca exista riscul sa rămân peste noapte. Rezistam la frig de câteva ore mișcându-ma permanent, și eram bine, dar pana dimineața nu era o joaca. Trebuia sa ma mișc astfel încât sa nu îngheț și nici sa nu obosesc. Am fost sfătuit astfel de un prieten Vlad Vergu, care mi-a zis și sa nu intru in panica.Am apelat la toți cunoscuții din localitate și la un prieten de la salvamont sa încerce sa nu ma abandoneze, dar oricum am avut grija sa nu intru in panica și sa fiu in măsura sa rezist pana va ajunge cineva la mine, la nevoie pana a doua zi. De la 19.00 nu am mai avut baterie la telefon. Am reușit sa fac foc sub o stâncă ceea ce m-a ajutat sa îmi păstreaz măcar moralul.
In apropiere de ora 22 am văzut prima data lanternele de la echipa de salvare, iar la 23 au ajuns la mine. Eram bine nu îmi era încă frig și îmi păstrasem moralul, fiind in măsura sa pot coopera cu ei. Era o echipa mixtă Salvamont/Jandarmerie. Cei de la Salvamont știau bine zona, cunoșteau ocolirile și erau rapizi in decizie. Jandarmii erau foarte inimoși aveau pregătire fizica foarte buna și s-au purtat foarte bine. Îmi era jena ca ii pusesem noaptea in situația de face efortul unei ascensiuni de aproape 6 ore, dar nu mi-au reproșat lucrul asta, ci din contra vroiau sa ma ajute fiecare cum putea. Cred ca le era frica sa nu îmi fie rău, dar slava Domnului nu era cazul. M-am străduit măcar sa nu fiu un bagaj, dar chiar și așa ieșirea (400 m in linie aeriana), cu echipament a durat 3 ore. La ora 2 am ajuns la drum.
In ce ii privește pe cei 6 am văzut pe traseu urmele lor, reușiseră sa ocolească mai multe săritori, dar la ultimele au coborât pe coarda jandarmilor, care i-au ajutat sa iasă așa cum se vede in filmuleț. Oricum ultima săritoare nu era o gluma și fara coarda nu aveai nici o șansa.
Nu i-as critica pe jandarmi, nu doar pentru ca sunt ultimul care sa ii judece ci și pentru ca i-am văzut cu ochii mei ca au făcut un efort deosebit și au avut un comportament excelent. Totuși e evident ca au avut nevoie de coordonarea celor de la Salvamont, iar dacă ar fi colaborat de la ora 14-15, când am sunat ar fi fost mult mai simplu. Pe schiuri eu făcusem cca 30 de minute, dacă s-ar fi intervenit pe schiuri cu cel mult doi oameni și echipament s-ar fi evitat o operatiune mult mai dificila pe timp de noapte cu un număr mult mai mare de oameni.
Eu sigur am primit o lecție, totuși cred ca prioritatea la 112 nu trebuie stabilită atât de rigid, iar intervențiile in zone dificile și mai puțin cunoscute trebuie făcute după o apreciere corecta a tuturor circumstanțelor și după consultări între Jandarmerie și Salvamont. Cred ca totuși in zone de acest gen Salvamontul are mult mai multă experiența, iar procedurile rigide nu isi au locul. Jandarmeria ar trebui sa colaboreze de la început pentru a nu se agrava lucrurile.”

Anunțuri

Va mai amintiti de parintele Ioanichie Somcutean? Sase ani de la moartea acestuia…

Anii tot trec, timpul parca zboara… unii spun ca de fapt ziua nu mai are atatea ore ca altadata…

De ieri, ma tot gandeam ca se implinesc 6 ani (pe 20.02.2018) de cand ultimul pustnic al Bucegilor s-a mutat in alta lume.

Fotografia am primit-o de la actualul staret, parintele Nicolae. De-a lungul timpului, am postat si imaginile pe care le aveam cu parintele Ioanichie Somcutean, primul staret al schitului Sf. Ana din Bucegi, o persoana monahala de o mare smerenie si credinta.

Parca „ieri” a fost si 6 august 2008, cand s-a efectuat sfintirea schitului de catre Varsanufie Prahoveanul si parintele Ioanichie iesea printre oameni, ajutat de carje… cu aceeasi atitudine modesta…

Si „alaltaieri” ca sa zic asa, cand prin 1993-1994 descopeream la o curba a Drumul Vechi al Cotei, intr-o poiana, cum niste oameni, condusi de acest parinte, sapau o fundatie… Prin 1997 exista deja un mic schit… chiar daca peste ani au intervenit alti ctitori si au largit schitul…

Asa trece timpul si ramane bucuria/amintirea ca ai fost contemporan cu astfel de evenimente, ca ai vorbit cu acest pustnic, ca ai participat uneori la slujbele de la schit… Sau ca fotografia pe care i-am facut intr-o zi de 6 iunie 2010, este si fotografia ce sta la mormantul sau.

Dumnezeu sa-l odihneasca! As crede, mai degraba, ca e deja in cer, la locul lui.

Traseul turistic: Zarnesti – Fantana lui Botorog – Satul Magura – Biserica din Magura – Manastirea „Sf. Treime” din Pestera – Satul Pestera – Moieciu de Jos – Simon

Primul traseu mai serios din acest an. Nu stiu cum, dupa ce anul acesta a debutat atat de furtunos si nu cred ca am avut doua zile libere, in afara de aceasta de ieri, am reusit sa parcurg un traseu. Oricum, e prima zi din 2018 in care am fost liber, fara niciun program sau obligatie, de dimineata si pana seara 🙂

Traseul nu era pe Bucegi, ca am fost ierni la randul pe aici… Astfel ca, am zis sa propun un traseu din Zarnesti si pana in Magura, dus-intors. Am mai intrebat pe Alex Itu cam cat dureaza, m-am mai uitat pe harta. Bine, pe mine ma prindea un traseu din Zarnesti prin Magura-Pestera si iesire in Moieciu de Jos. Invers, nu mi se parea in regula 🙂 Cand am fost ultima oara la Moieciu, am vazut pe ce deal era cocotat satul Pestera… si pana acolo erau 7 km. Ca sa fie ok pentru toata lumea era mai bine sa venim dinspre Zarnesti. Numai ca, traseul avea vreo 18-20 km dupa calculele mele si pana ajungeam din Busteni, pana ne intorceam cu un autobuz la Brasov, parea cam lung pentru anotimpul din prezent.

Dupa programari, in sfarsit a venit si ziua de azi. Pentru mine, traseu turistic inseamna mult mers pe jos. Cand esti pe jos, altfel se simte lumea, imprejurimile, natura, tot ce vrei 🙂 In masina esti in cutie, te enervezi ca trebuie sa opresti des, trebuie sa fii atent la drum, la ceilalti soferi. Masina este buna ca te duce din punctul A in punctul B, dar te si conditioneaza. In special, trebuie sa te intorci sa o iei de unde ai lasat-o…

Din Busteni, luam trenul IR care este  aici aproape de ora 8 a.m. si, ca de obicei, trenul face aproape o ora pana la Brasov. E ceva incredibil cum un astfel de tren parcurge 40 de km in asemenea interval de timp. Merge ca un Regio. Pret bilet: 6,8 lei pentru ca este o oferta „Trenurile Zapezii”.

In Brasov, coboram si luam bilete la trenul spre Zarnesti, 4,4 lei/biletul. Trenul pleaca aproape de ora 9:30 si peste o jumatate de ora a ajuns in gara Zarnesti. Deci, de la ora 10 a inceput traseul propriu-zis. Trecem prin centrul orasului si o luam pe traseul de Maraton Piatra Craiului, spre Fantana lui Botorog.

Mersul trenurilor gara Zarnesti

Chiosc realizat de Administratia Parcului National Piatra Craiului

Cred ca este un indicator mai vechi, in teren marcajul era banda rosie.

Fantana lui Botorog

Iesim din padure si urmam forestierul… nu prea era nimeni 🙂 Mai sus ne-am dat seama de ce, oamenii de munte plecasera de dimineata in drumetii. Mai multe masini erau parcate la fantana lui Botorog, de unde poti alege drumul spre Prapastiile Zarnestilor, spre Magura, urca la cabana Curmatura sau merge spre Bran peste dealul Magura.

Urmam drumul spre Magura, un drum de pamant si pietris. Nasol ca in zilele noastre accesul spre unele localitati se mai face in felul acesta. Ne-am mai intalnit cu cateva persoane care coborau. Stiam ca din Zarnesti si pana in satul acesta sunt vreo 6 km.

Vremea era destul de rece, pe arbori statea zapada… ajungem insa si la primele constructii din Magura si destul de repede la o intersectie: inainte ajungeam la Moieciu de Jos dupa 6 km, la dreapta ajungeam la Manastirea „Sf. Treime” Pestera. Ne uitam la ceas si de la gara din Zarnesti pana aici, am facut o ora si 43 de minute. Daca o luam spre Moieciu parca se termina prea repede traseul. Hotaram sa nu mergem spre Moieciu pe acel drum, de care oricum nu stiam 🙂 In cele din urma tot pe acolo o luam :)) Pentru ca acolo era si biserica satului. O vazusem intr-o fotografie a lui Adrian Petrisor, intr-un calendar. Adrian Petrisor este un tip care face niste poze superbe… http://www.adrianpetrisor.ro/

Intersectie: cu sageata rosie drumul spre Moieciu, cu sageata verde spre satul Pestera si Manastirea „Sf. Treime”, apoi tot la Moieciu.

In vreo 10 minute ajungem si la biserica ridicata putin dupa anul 1900, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. In curte se afla si un monument ridicat in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si vedem pe acestea 4-5 nume de Coltea. Dintr-un panou aflasem ca satul Magura s-a constituit ca asezare de sine-statatoare prin 1820. Ma intrebam unde oare o fi fost prima biserica…

Biserica din Magura

Ne intoarcem la intersectie stabilind din mers sa ajungem la acel schit sau manastire Pestera si de acolo sa vedem, sa calculam daca ne incadram sa ajungem totusi pe ruta Pestera la Moieciu, asa cum imi propusem pentru o zi de vara. Banuiala mi se confirma pe drum si anume ca acest schit nu este chiar in satul Pestera, ca te abati de la drumul spre sat si mergi pe o vale incolo…

Un cal si un magar sau doi cai 🙂 Mie mi se pare ca era magar cel din vale. „Pasteau”…

Ne apropiam de manastire.

Pe drumul cu gheata, destul de ingust, ajungem si la acest locas religios. Aici ne astepta o poveste frumoasa. O doamna avea grija pe acolo, ne-a spus ca terenul a fost al dumneaei si l-a donat pentru ridicarea bisericii. Pe teren se afla si casa ei batraneasca pe care a demolat-o, numai ca sa se ridice biserica. Evident, a pus la dispozitie gratuit acel teren…

Facem niste poze, mai stam la povesti, mai vine un grup… La plecare, d-na de la biserica, ne arata un drumeag care urca un deal si ajungea in drumul spre Pestera. Toata lumea e de acord sa o ia pe acolo, eu insa las grupul in pace si aleg alt traseu. Dinainte de a intra in biserica observasem o linie de inalta tensiune sus pe un deal, mi-am dat seama ca pe acolo este drumul spre Pestera, dar am ales alt traseu nu cel recomandat. Ca de obicei, mie mi s-a parut mai bun traseul ales de mine. Noi ne-am dus pe un drum de pamant in stanga, ce urca in serpentine, ceilalti pe un drumeag si apoi au luat pieptis dealul. Cum eu voiam sa nu ne obosim fiindca mai avea de mers si obosit nu te mai poti bucura de peisaj, am insistat sa mergem la stanga. A fost o idee buna pentru ca nu ne-am obosit inutil si am ajuns la 100 de metri in spatele grupului. Efortul a fost insa diferit. Ma si gandeam la vorbele lui Razvan, ce ar fi zis daca ar fi fost cu noi… „clar, te-ai menajat” :)) E vorba doar de faptul ca nu trebuie sa faci lucruri inutile cand sunt solutii 🙂

Cu sageata rosie drumul spre manastire. Ne-am intors de la manastire tot pe drum pana la intersectia cu drumul de pamant ce urca in serpentine, marcat in imagine cu sageata verde.

Pe poteca aceea, merg oamenii la casele lor 🙂 Ca sa-ti dai seama pe unde stau unii oameni… Noi eram deja pe varianta aleasa, drumul de pamant.

Manastirea Sf. Treime de la Pestera-Moieciu

Iesind la drum, vad departe, peste dealuri o alta biserica. Nu mi-am dat seama ca era de fapt biserica satului Pestera, pe langa care aveam sa trecem peste o ora si ceva…

Drumul spre Pestera dinspre Magura, dupa ce l-am intersectat urcand dealul la baza caruia este manastirea.

Din Zarnesti spre Magura si pana la hotelul Nobilis din satul Pestera, drumul este destul de greu. Destule masini am vazut cum atingeau cu scutul de sol. Trebuie sa vii pe aici cu un jeep sau cu atv, sa aloci mare atentie la drum… Nu stiu cum de nu au reusit de la Revolutie si pana azi sa faca macar rigole la drum.

Mai verificam pe telefon, pe harti, cum stam, pe unde suntem… si ajungem in varful altitudinal maxim al traseului nostru, adica la hotelul Nobilis. De aici, am dat numai de coborare aproape, pe asfalt, pana in Moieciu de Jos. Poezie! 🙂

Hotel Nobilis

Opinia mea este ca orice zona o cunosti simtind-o la pas. Pot spune asadar, ca eu care folosesc bicicleta mergand la peisaj, nu o sa merg prin aceste locuri. Sunt evident multe trasee de mountain-bike in aceasta zona, te bagi prin tot felul de rape, sunt indicatoare care arata aceste trasee (din pacate nu au si panouri care sa explice traseul, unde ajungi!) dar, daca mergi la plimbare, impingi serios la bicicleta pe drumuri de pamant. In satul Magura nu este asfalt, sunt multe gropi, urci bine… Iar daca ai de gand sa urci cu bicicleta dinspre Moieciu spre Pestera atunci, o faci doar pentru antrenament 🙂 De la hotelul Nobilis, daca ai avea bicicleta, ai cobori vreo 7 km fara sa dai la pedale, pana in Moieciu. Deci, in prima parte, dinspre Magura, urci obosit, in a doua te tot duci la vale si peisajul curge in viteza. Nu e de mine 🙂 Bine ca am fost. Tot citisem tot felul de ture cu bicicletele pe acolo, pareau faine. Acum imi dau seama ca e mult mai fain daca strabati pe jos aceste distante.

Trecem de caminul cultural din Pestera, de scoala, mai pozam peisaje, cate un monument si ajungem la biserica satului…

Pe drumul din dreapta, cu rosu, este o varianta alternativa la sosea. Evident o scurtatura pentru cei care merg pe jos sau cu bicicleta. Intersecteaza soseaua mult mai jos. Noi nu am stiut atunci si oricum am urmam doar soseaua cum ne propusesem.

Prapastiile Zarnestilor, o sa ajungem neaparat si acolo 🙂

Singura cruce veche din piatra pe care am vazut-o in zona Magura-Pestera. este inainte sa ajungi la biserica din satul Pestera.

Mioare intr-o curte invecinata cu biserica.

Coborand de la biserica, observam un teren plin cu mesteceni. Aici, observam „casuta cu povesti” 🙂

Acolo este casa oamenilor

Mic monument…

Tot coborand, ajungem si la monumentul principal al satului Pestera:

Monumentul ciobanului Ghicuta din satul Pestera

Monument realizat de Ion Duicu in anul 1970

Ne facem o imagine si unde ar fi celebra Pestera a Liliecilor unde s-au gasit urme de locuire umana tocmai din Paleolitic, dar ne propunem pentru la vara sa incercam o mica vizita. Observam ca nu este niciun indicator deci Administratia Parcului National Piatra Craiului, nu prea ar dori sa fie vizitata de prea multi… cred ca este o idee buna deocamdata 🙂 Cine stie ce specii valoroase de lilieci sunt pe acolo…

Aici o descriere: https://sites.google.com/site/romanianatura35/carpatii-meridionali/culoarul-rucar–bran/pestera-liliecilor-din-satul-pestera

Vedem putin din Bucegi

Spre iesirea din satul Pestera

Bucegii par ingropati sub zapezi vesnice

Cu un ochi la iarna de pe Bucegi si cu altul la primavara de langa noi 🙂

Moarte in timp

Ajungem din ce in ce mai aproape de Moieciu de Jos si la ora 16 si cateva minute eram la drumul national. Verificam la un magazin la cat trece autobuzul spre Brasov, aflam ca la 16:30, cumparam niste banane, cornuri si halvita si hai mai departe, in statie la Simon, ca sunt doar vreo 2 km. In 15 minute eram in statie. Vine si autobuzul, ne instalam cat mai bine, era si cald… Problema era ca din ce stiam, urma sa ne lase la autogara Bartolomeu din Brasov… si mai era ceva pana la gara, trebuia sa luam alt autobuz. Numai ca soferul a mers pana la gara, am mai stat vreo 20 de minute dupa tren si la ora 19 eram in Busteni.

La vara, trebuie repetat iar acest traseu…

Moieciu de Jos

Valea cu Calea, interesanta denumire

Satul Magura ar fi fost atestat pe la 1657… asta inseamna doar mentiunea documentara, ca oamenii pe acolo cine stie de cand traiau…

Traseul l-am parcurs in circa 6 ore.

Valea Prahovei si Bucegii, la inceput de an 2018

2 ianuarie 2018. Ma uit pe la un 12 si ceva pe munte si un brau de ceata acoperea varfurile. Se vedea pana pe la 1800 m alt. In acelasi timp, la poale, in statiuni, ploua marunt. Incet, cobora si „ceata”. De fapt, era ninsoarea care s-a oprit undeva la 1500 m altitudine.

Ma uit seara pe la 18:30 la DN1 si vad o coloana infernala. Faza era ca aceasta coloana nu era pe sensul de coborare, ci pe sensul de urcare. Pe sensul de coborare, adica spre Sinaia-Bucuresti se circula mai bine 🙂 Intreb si eu mirat: „Ce o mai fi si cu coloana asta? Nu trebuiau sa plece azi, turistii?” Aud ca: „Acestia sunt altii, cei care vin dupa Revelion.”

A picurat pana dimineata pe 3 ianuarie. Frig nu a fost si nici zapada nu pare sa vina. Dar si daca vine dupa ce s-a pregatit atat terenul.. Statiunile din Valea Prahovei sunt pline de turisti de zici ca nu a plecat nimeni acasa. Sarbatoresc in continuare 🙂

3 ianuarie 2018. Ma intalnesc cu un prieten de munte; cred ca din 2014 nu ne mai vazusem la ochi.

La multi ani el, la multi ani eu. Din intr-o poveste in alta, il intreb cum de a reusit sa se schimbe total. Adica a lasat drumetiile, vechile obiceiuri, si-a schimbat jobul, casa, nu mai cauta peisaje, urca rar pe munti… ideea e ca face orice altceva decat il stia toata lumea. Incerca el sa o scalde cum ca mai face, mai merge, dar nu prea existau faptele :)) :)) Asa ca, imi spune pana la urma deschis: „Ba’ am lasat tot pentru ca am descoperit cea mai faina femeie. Cand vreau peisaj, ma uit la ea. Glasul ei este muzica inimii mele. Atunci cand umblam prin munti, izvoarele si cascadele imi dadeau un sentiment frumos dar, stii, era neimplinit. Fata asta mi-a umplut sufletul de bucurie si nu stiu daca mai vreau ceva.” Mi-a placut mult de tot si imi pare rau ca nu am reusit sa retin tot ce spunea. Imi venea sa spun: „Ma’ tu esti?” :))

Impresionat sau stupefiat, intreb si eu sa ma aflu in treaba: „Bine, si vantul, inaltimile, mirosul florilor…” La care el, poetic: „Universul fara margini, e in degetul ei mic…” :))) Noroc cu niste doze de bere Tuborg ale lui Matrix ca atmosfera devenise altceva 🙂

In legatura cu muntele, circula pe facebook, o postare despre cabana Babele:

Discutia a aparut pentru ca de mai multe luni, cabana sta inchisa.

La Predeal, dupa miile de oameni care au sarbatorit Revelionul la partie, se pregatesc si alte evenimente dar mai ales concursuri.

Cred ca nu se pune la socoteala aceasta postare 🙂 Concursul este pentru cei ce doresc sa viziteze statiunea Predeal.

Tot ieri, un prieten spunea ca este in cautarea unui post cuminte de sofer 🙂 Azi vad ca Jandarmeria din Valea Prahovei, mai exact Centrul de Perfectionare, a scos la concurs niste posturi. Printre care si unul de sofer 🙂

http://www.jandarmiimontanisinaia.ro/jandarmi/?page_id=1227

Centenarul Marii Uniri: Istoria adevarata a Vaii Superioare a Prahovei (I)

Pe aici, pe blog, au mai fost de-a lungul timpului diferite „seriale”. Ba „Vinerea muzicala”, ba „Dezbateri”, ba „Descoperiti Brasovul”, „Trasee turistice… s.a.”. Intrand sub auspiciile Centenarului, pana la 1 Decembrie 2018, vor fi prezentate pe blogurile ‘buceginatura2000’ sau ‘pasiintimp’ o serie de articole si actiuni specifice.

La articolul din data de 29.11.2017 un domn Gheorghe mi-a propus un subiect si acesta mi se pare foarte potrivit pentru inceperea acestui „serial”.

Cu siguranta trebuia un articol pe aceasta tema, despre istoria zonei Valea Superioara a Prahovei-Bucegi si aceasta pentru ca sunt o sumedenie de mistificari, de minciuni, de neadevaruri perpetuate. Imi dau seama ca initiativa aceasta va starni mai multe nemultumiri decat aprecieri, dar cum nu caut nici unele si nici altele, imi vad de idee 🙂 Spun aceasta pentru ca multora din aceasta zona si cred ca nu doar de pe aici, le place sa-si locuiasca niste minciuni. Cred ca li se par confortabile, cred ca daca sunt spuse de oameni ajunsi la o anumita varsta inseamna ca e adevarat sau… daca apar la televizor iar e adevarat. Tocmai de aceea actele serioase de marcare a acestui moment istoric, unic, pentru ca nu va mai fi niciodata anul 100 de la Marea Unire, vor fi izolate. Locuind niste minciuni ti se schimba perceptia si nu mai intelegi logica unor lucruri.

De ce sa fie considerat blogul buceginatura2000 o sursa credibila sau singura in ceea ce priveste istoria zonei? In primul rand, deoarece chiar asa si este 🙂  In al doilea rand, proiectul de reconstituire istorica inceput prin 2014 si concretizat in cateva carti, lucrari proprii, cercetari personale, nu copiate de la altii, dovedesc acest lucru. In al treilea rand, pentru ca tot ce spun este bazat pe documente de arhiva sau pe o logica evidenta.

Istoria foarte veche bazata pe descoperirile specialistilor arata ca pe Bucegi au fost lei de pestera, ursi de pestera, s-au descoperit dinti de rechin preistoric sau… asezari ale omului din Paleolitic. Pesterile din muntii Tataru reprezinta cele mai inalte statiuni paleolitice locuite de om, de la noi din tara. Un os de mamut a mai fost descoperit la iesirea Ialomitei din Bucegi, o roca vulcanica ajunsa pe Platoul Bucegi spune cine stie ce poveste, iar un lemn fosilizat gasit tot pe Platou arata ca la un moment dat existau paduri la aceasta altitudine si ca un foc puternic le-a mistuit. Si lemnul si roca au fost prezentate la timpul lor pe blog.

Istoria nu chiar asa de veche ne arata ca prin Valea Prahovei mai treceau diferite populatii in urma cu aproximativ 3800 de ani. Marturie sta depozitul de topoare din bronz descoperit acum peste 100 de ani la Sinaia. Eu si celalalt autor al proiectului Pasi in Timp suntem singurii localnici care au si vazut acele topoare, care le-au tinut in mana. In acelasi timp, asa cum am subliniat si in cartea „Predealul prin ochii tai”, celalalt depozit de bronz considerat „de la Predeal”, nu are legatura cu Valea Prahovei. Este doar o minciuna, o eroare propagata din cauza abordarii superficiale a subiectului. Acel depozit a fost descoperit tot intr-o localitate cu numele Predeal, dar situata pe Valea Teleajenului. Am vazut si acel depozit iar in cartea amintita am publicat poze cu obiectele descoperite la Sinaia si in acel Predeal. Fisa obiectelor de la Predealul din Teleajen spune clar unde s-a efectuat descoperirea. Dar cine sa mai caute intr-o fisa de acum nu stiu cati ani…

In Valea Prahovei urmeaza o sectiune de gol istoric adica perioada cuprinsa intre 1800 i.Hr si 1453 d.Hr. Nu stie nimeni ce a fost pe aici! Singura concluzie este aceea ca era o cale secundara de tranzit. Cezar Bolliac, cel care a pus bazele Muzeului Antichitatilor, unul dintre primii nostri istorici, este si cel care aduce lumina in zona noastra printr-o celebra descoperire in Pestera cu Oalele. In secolul III i.Hr. a existat o asezare geto-daca in zona comunei Moroeni-Dambovita. Bolliac nu avea de unde sa stie de acest lucru insa urcand pe Bucegi, in pestera amintita a descoperit urne funerare geto-dacice. Multi considera ca este o poveste ca multe altele de prin Bucegi. Numai ca am vazut inventarul acestei descoperiri si acestea sunt primele dovezi clare care atesta prezenta geto-dacilor pe Bucegi. Intregul subiect documentat prin arhive il veti regasi in cartea nr. 4 care va aparea in 2018. Astfel de cercetari nu pot fi prezentate detaliate pe un blog ci in niste carti serioase. Descoperirea lui Cezar Bolliac pune intr-o noua lumina stancile de pe Bucegi cu anumite forme si ma refer in special la Babele.

Sfinxul pe care zeci de mii de oameni il considera un protector sau nu mai stiu ce, nu are o istorie sau vreo legatura cu omul… inainte de anul 1936. Pentru ca el nu exista in forma de azi. Fiind alcatuit din diverse roci, intr-o zi i-a cazut o piatra de unde azi e orbita si asa s-a nascut povestea. Apoi omul a mai modelat la el. Piatra care a cazut sta chiar la baza stancii si intelesurile sunt doar pentru oamenii cu o anumita ratiune. Pentru altii este ceea ce vor ei sa fie. Mai putin adevarul. Un Sfinx mult mai vechi, cioplit tot de om dar cu sute sau mii de ani inainte sta inaintea Babelor.

Traditia vorbeste ca pe la 1453 niste calugari fugiti de la Constantinopol au intemeiat la baza Stancilor Sf. Ana un mic schit cu hramul Sf. Ana. Evenimentul acesta a fost preluat si relatat din calugar in calugar de cand s-a fondat manastirea Sinaia in anul 1695. Nu exista insa vreun document care sa sprijine aceasta poveste dar inclin sa o cred adevarata. Inceputurile vietii crestin-ortodoxe pe aici, in mod evident au plecat de la Stancile Sf. Ana. Acel loc istoric aflat pe raza Sinaiei este neprotejat, este plin de inscriptii de o mare valoare si care se sterg pe zi ce trece, intrucat nimeni nu-si pune problema conservarii acestui loc si, in mod cert, pentru generatiile viitoare vom fi niste inculti. Cam cum privim noi azi la comunistii care ardeau zile intregi mii si mii de carti aparute in perioada regala. Numai ca aceia comiteau un astfel de genocid cultural din cauza unei ideologii pe cand noi… nu avem niciun motiv, ci doar asa, ca nu ne punem problema. Cred ca trebuie vorbit la Primarie, intrucat pe linie de mediu sau de cultura, nimeni nu a miscat nimic.

Timp de mii de ani, accesul dinspre zona de deal si campie, pe actuala axa Ploiesti-Comarnic-Sinaia, s-a facut exclusiv prin defileul dintre Posada-Valea Larga. Austriecii au facut un drum cat de cat, pe pantele defileului dupa 1700. Acestia practic au latit un drumeag mai vechi deschis cu ocazia ridicarii manastirii Sinaia, lucrare inceputa la 1690. Pana la 1690 nu exista nicio constructie stabila, din piatra, in Valea Prahovei de la Sinaia la Predeal. Probabil mai stateau pe aici pastorii cu oile toamna dar case, hanuri, nu existau.

In afara de schitul de la Sf.Ana ma exista in zona Sinaia un schit din lemn, cu hramul Sf. Nicolae, asezat pe dealul Molomat sau Molomot. In ceea ce priveste atestarea acestuia… din nou, toti care au scris despre el au gresit. In primul rand, pentru multi Mihnea cel Rau sau Mihnea Turcitu sunt acelasi lucru… cu toate ca unul a domnit pe la inceput de secol XVI si altul spre sfarsitul  aceluiasi secol. In al doilea rand, asa-zisul document ce atesta schitul Sf. Nicolae de pe Molomat din anul 1581 dat de Mihnea Turcitu, nu se refera in niciun caz la schitul de la Sinaia. Eroarea s-a tot propagat datorita faptului ca de astfel de subiecte nu s-au ocupat specialisti ci tot felul de persoane… poate entuziaste, de buna credinta dar lipsite de studii aprofundate. Sunt insa aspecte pe care doar cine stapaneste domeniul le vede. Consultand documentul de la 1581 reiese ca este vorba de o mica manastire Malamoc sau Malamuc. Aceasta are hramul Sf. Nicolae. De aici si confuzia cu schitul de la Sinaia cu acelasi hram si asezat pe un deal cu un nume asemanator.

Numai ca este vorba de un locas religios aflat la vreo 30 km de Bucuresti, nu departe de fostul mare targ al Gherghitei. Acest locas religios de mici dimensiuni, cu bisericuta din lemn, avea hramul Sf. Nicolae fiind situat in satul/catunul Malamoc, Malamuc sau Balamuci (actuala manastire Sitaru din jud. Ilfov). La acesta face referire documentul de la 1581. Deci atestarea schitului Sf. Nicolae de pe dealul Molomat din Sinaia trebuie cautata undeva dupa anul 1600. Si nu o zic doar eu ci o zic si altii. In plus, in document se face referire ca acest loc religios este in apropiere de Gherghita. In Arhivele Nationale documentul cu pricina este catalogat cu referire clara la o manastire situata aproape de Gherghita. N-are treaba cu Molomotul nostru. Undeva pe la 1630-1650 consider eu ca s-a ridicat schitul Sf. Nicolae de la Sinaia… care a fost distrus total in anul 1788.

Am si copie de pe document.

Deci nu merge asa, necunoscand, inventam de la noi… Pentru ca, perpetuand astfel de prostii imbolnavim un segment important de populatie. Vedem la ce se ajunge cu astfel de mistificari… cum se duc unii pe orice vreme sa vada nu stiu ce piramide pe la Sfinx sau cred ca dacii au civilizat lumea intreaga, ca au inventat limba latina.

Bucegii dimineata si manipularile ONG-urilor de mediu

Se anunta o grozavie la meteo, insa se pare ca nu a fost chiar asa. In zona montana inalta e clar insa, ca iarna e la ea acasa. Pana pe la 1500 m altitudine cel putin, nu este inca zapada.

Printre informatiile referitoare la mediu care au trecut neobservate pe la noi, pe taramurile mioritice 🙂 se numara si conferinta desfasurata pe 17.10.2017 la sediul Parlamentului European, intitulata „‘Coexistenta cu marile carnivore – provocari si solutii’, organizata de Federatia Asociatiilor de Vanatoare si Conservarea Faunei Salbatice din UE.

In cadrul acestei conferinte, secretarul general al Directiei Generale de Mediu a Comisiei Europene, Nicola Notaro, adica nu orice politician roman sau ong-ist,  a spus o chestie foarte interesanta: „Relocarea ursilor in alte state membre nu este o solutie, iar situatia acestora trebuie rezolvata de fiecare stat in parte.” Ceea ce este si normal, doar ca marile ONG-uri de mediu de la noi din tara manipuleaza oamenii de buna credinta, in sensul promovarii propriilor interese. Chiar daca pare un sablon stupid si comunist, smecherii astia cu falsa misiune de protectie a mediului, sunt in realitate sustinuti de cei interesati sa incurce lucrurile prin tara noastra.

Daca s-ar limita la a supraveghea autoritatile cum isi fac treaba si nu ar pune presiune pe acestea sa adopte sau sa nu adopte anumite acte normative, cu siguranta ca am avea o normalitate in domeniul faunei. Insa cum sa sustii recoltarea/impuscarea ursilor cand tu vinzi ursuleti de plus si ai o afacere din asta. Cat ar fi de normala aceasta sustinere, dat fiind faptul ca ursii sunt foarte multi si au atacat si ucis oameni, animale domestice, din punct de vedere comercial nu au cum sa faca acest lucru. Scopul lor este sa vanda ursuleti de plus si sa puna bete in roate autoritatilor. Pe langa nucleul care a pus la cale aceasta protectie a mediului de fatada, s-au atasat mii si mii de persoane, oameni de buna credinta care chiar cred ca bietele animale sunt pe cale de disparitie, ca numai rau li se intampla, ca sigur nu se mai opresc unii din jefuit bogatiile tarii si vechile poezii…

Muntele Furnica

S-a mai spus in cadrul acelei conferinte ca in Directiva Habitate, la articolele 14 si 16 se mentioneaza ca statele membre pot initia masuri de recoltare in vederea mentinerii la un stadiu corespunzator de conservare a speciilor de fauna. In lipsa unor astfel de cote de recoltare, speciile se degradeaza genetic iar nr. mare de exemplare conduce la aparitia unor conflicte cu oamenii.

Evident ca s-a pus pe primul plan viata oamenilor care ar trebui sa constituie o prioritate. Ceea ce in cazul Romaniei se vede ca nu prea exista, mai ales aceste ONG-uri de la noi asezand mereu ursul inaintea omului. Pe retelele sociale unde sunt active astfel de organizatii, apar uneori postari ca un urs a mai ucis cate un om. Zeci de comentarii de la oameni care tin cu ursul se ordoneaza unul sub altul. Altii si-au fabricat justificari imaginare: sigur ursul a scapat dintr-o capcana pusa de om, nu mai exista padure…

Muntele Piatra Arsa

Cantonul Schiel

In Suedia, anual se impusca circa 300 de ursi, ceea ce inseamna ca populatia de ursi atinge cifra de 3000 de exemplare. In Croatia se impusca un nr. de circa 100 de ursi si populatia este pe la 1500 exemplare. In Finlanda situatia este similara ca in Croatia.

In Romania, tara cu cel mai mare efectiv de ursi, sunt sigur 7000 de exemplare cat de neserios sau neprofesionist ar fi realizat un astfel de recensamant, si nu se impusca decat in cazuri exceptionale. La anul vor fi 8000 de ursi si tot asa…

Autoritatile cedeaza pentru ca politicienii nu vor sa piarda voturi. Asa ca azi se face placul ong-urilor, maine se mai impusca un urs, iar incurcam treburile, iar nu se face nimic, mai moare cate un om, se mai distrug niste cotete… se mai vand ursuleti de plus 🙂 In general, nu avem politicieni rationali. Ei inca merg pe ideea ca se mai poate fura si pacali lumea. Daca esti PSD si esti la guvernare este absolut inutila acordarea de gratuitati studentilor la CFR. In proportie de peste 90%, acesti tineri vor vota tot tineri, adica USR si ce o mai aparea. ONG-urile de mediu oricat ai ceda in fata lor si le-ai apara de consecintele legii, nu vor vota niciodata PSD. E logica treaba. Voteaza cu partidul unde se duce d-na aceea care a fost ministru si provenea chiar din randurile lor. Noua ne trebuie un guvern si niste autoritati responsabile, dedicate cetateanului si tarii, astfel incat aceste ONG-uri sa nu-si mai aiba locul pe aceasta scena a mediului.

Ministerul Mediului are nu stiu cate institutii subordonate pe linie de mediu: Garzi Forestiere, Ocoale si Directii Silvice, Agentii de Protectia Mediului, Comisariate de Garzi de Mediu…plus altii, gestionari de padure, fonduri cinegetice, administratii de arii protejate, custozi… Daca toti acestia nu au un cuvant de zis si mereu se promoveaza doar manipularile grosolane ale ong-urilor cu bietul ursulet, saracul mistret, atunci care mai este rolul acestor institutii? Cand te iei dupa zisele unui oarecare de pe strada, expert in ursii de pe National Geographic, in conditiile in care tu esti specializat in domeniu si ai si experienta pe teren, mai si lucrezi in institutie de mediu, inseamna efectiv ca nu ai minte si prin urmare nu ai ce cauta acolo.

Nu mai vorbesc ca traznaile acestor ecologisti de fatada, care navalesc in orice zona unde se exploateaza padurea legal, au condus la mari pagube pentru acest sector economic si la o schimbare de perceptie. Cam oricine vede un camion cu lemne spune ori tare, ori in gand: „uite cum trec hotii; sunt toti mana in mana, politicieni, politie, mediu…” 🙂 Astia care conduc marile ONG-uri de mediu de la noi din tara, sunt niste mici Puigdemont(i). Ii lasi in voia lor si in timp te trezesti cu cine mai stie ce. Intrebarea este: daca politicienii vaneaza doar capital electoral si ong-urile acestea denaturand tot felul de situatii atrag mereu noi si noi simpatizanti, cine mai poate lua masuri echilibrate pentru bunul mers al societatii?

Peretele Urlatorii Mari

Valea Comorilor, partea superioara

Caraimanul si Crucea

Tot Caraiman

Refugiul Costila, peste vai si paduri.

Ideea e ca acum la 9 dimineata, nu umbla picior de cod prin Bucegi, cum zic la meteo. Vedem mai pe seara, dar cel putin acum este senin si bine.

P.S. 18:30. De pe la ora 16 valuri de ninsoare vin peste munte, dinspre nord spre sud. Pe Bucegi ninge, in Valea Prahovei ploua usor.

Ce doarme peste iarna in jnepeni…

30 septembrie 2017… o zi senina, vant rece pe Platoul Bucegilor, prima bruma cazuta in Valea Prahovei…

In jnepenisul de la Piatra Arsa vad pe o creanga o „umflatura” de rasina. Secreta rasina jneapanul toamna, ma intreb?!

A doua „umflatura” deja era prea mult 🙂

Ce sa fie?

Cu un betisor desfac chestia respectiva sa vad ce este in interior.

Uite cum isi pregatise somnul de iarna. Ce casa 🙂 Ma gandesc ca o fi acel daunator ce usuca jnepenii de cativa ani…

Oricum, foarte interesant mecanismul… jneapanul tot secreta rasina si larva isi face din ea casa. Chestia aceasta, casuta, este atat de confortabila incat  larva nu ingheata iarna.