Traseul turistic: Muzeul Cinegetic Posada – Muntele Florei – Noul Refugiu Florei – Culmea Baiului – Piscul Cainelui – Sinaia

PRECIZARE. Podul din busteni de peste Valea Cerbului, din articolul anterior, a fost construit de un exploatator silvic la cererea Jandarmeriei Montane Busteni. O echipa a postului de jandarmi din Busteni, condusa de seful postului d-l Sasu, a purtat discutii atat cu operatorul silvic cat si cu cei de la Ocolul Silvic Azuga, dorindu-se ca viitoarea exploatare silvica sa nu afecteze albia paraului Valea Cerbului.

Acum, traseul…

Florei, unul dintre sau poate cel mai vechi toponim din Valea Superioara a Prahovei. In niciun caz aceasta denumire nu vine de la „flora”, termen din zilele noastre ce desemneaza totalitatea plantelor… Nu stiu de la ce vine dar nu este un munte al florei. De altfel, localnicii nu pronunta „Florei” ci se aude „Flo-rei”.

Florei, muntele indragit de Martha Bibescu la poalele caruia a locuit si pe potecile caruia s-a plimbat.

Tot acest traseu de la Posada la Sinaia, l-am parcurs in 5 ore ca am mers noi mai repede, fortati uneori de ploaie, alteori de vant. Ca sa iasa o drumetie frumoasa, ai nevoie de 8 ore.

Am plecat cu un microbuz spre Posada iar acesta ne-a lasat la intrarea in curtea Muzeului Cinegetic. Daca nu ati fost sa-l vizitati, nu ar trebui ratat. Cu o cautare pe acest blog, gasiti mai multe articole si poze din interior. Ca sa intri in traseu si sa nu ocolesti nu stiu cat pana intri pe drumul forestier Florei, suni la Muzeu si ceri voie sa treci prin curtea lor. Au ei un drum prin spate ce intersecteaza forestierul in 2 minute. E posibil sa-ti dea voie sa treci 🙂

Continuam pe drum si dupa vreo 10 minute ajungem la niste constructii, canton etc. Pana acolo vezi pe dreapta si marcajul banda rosie. E al nostru! De la gara din Posada a mai facut cineva un marcaj, banda galbena. Toate ajung la refugiu, cu conditia sa le si vezi. Niciodata nu am luat in seama marcajele de pe aici si nu le vad utilitatea. Daca nu cunosti zona, ai toate sansele sa le pierzi pe amandoua.

Cum ai ajuns la acele constructii, vezi in stanga o potecuta ce suie in serpentine. Incepe chiar de la gardul cantonului. O sa vezi si marcajul lesne de urmarit pana intr-o poiana.

Prin dreapta drumului, daca mergi in liniste, auzi mai mereu cum fuge cate ceva: mistreti, urs, caprioare, ce mai e pe acolo.

Narcisele

Noi am tot continuat pe drum, varianta cea mai faina, pana am avut proasta inspiratie sa revenim in poteca marcata. In ideea ca de cand nu am mai fost pe acolo sigur s-a conturat ca lumea.

Facem dreapta pe un alt drum, trecem printr-o poiana, lasam tot pe dreapta o constructie a Ocolului Silvic si cum intram in padure intersectam poteca turistica.

Pe o parte era marcaj rosu, pe cealalta galben 🙂 Poteca… plina de copaci sau crengi cazute.

Nici de intors nu mai avea rost, noroc ca nu mai era mult pana in alt luminis.

Ne mai uitam si in spate.

Se vedea printre molizi, noul refugiu Florei al celor de la „Om pe Munte”.

Noul refugiu Florei ridicat cu multa munca.

Fundatia vechiului refugiu si panta ce trebuia urcata…

Din ce se vede, versantii sunt plini de arbusti, specia paducel, pe care nu are cine sa-i taie si in cativa ani ai pierdut pasunea.

Vanturisul din Bucegi, oare curgea cascada?!

Ne uitam de unde venim… in spate, refugiul, Comarnicul…

Cu galben, Traisteni din Valea Doftanei si cu rosu un colt din Secaria.

Destul de departe, pe alta culme vedem ceva miscandu-se… o vulpe ce parea ca ar tine ceva in gura.

In sfarsit, intersectam drumul ce vine dinspre Secaria si urmam culmea Baiului pana la intersectia cu muntele Piscul Cainelui… mai era pana acolo 🙂

Inainte

Drumul se vedea in departare si mai avea zapada pe el.

Posada, jos

Ciucasul

Gata, vedem Cascada Mare a Vanturisului…

De acolo venim.

Cabana din Valea lui Bogdan… cate iesiri nu am facut acolo cand traiau nea Costica, paznicul de acolo si Lucica…

Zapada mai era dar am trecut lejer peste ea, ca era tare. Nu mi-as fi luat in niciun caz bocancii, in adidasii te misti mult mai lejer. Pentru cateva portiuni de zapada chiar nu merita. Si oricum, noi veneam de la joburi in ziua aceea, nu s-a mai intors nimeni acasa sa se schimbe.

Valea Cainelui… parca era tentanta o coborare dar cum picura din ce in ce mai rar, am continuat pe drum.

Un corb trece pe langa noi si se da peste cap in aer 🙂 Hai ca pe asta nu o mai vazusem, se duce un pic mai departe si repeta figura. Faina treaba! 🙂

Gasim un loc panoramic si ferit de vant pentru masa, langa varful de mai jos… Apoi, continuam pe culmea din fata. Pe aici este si traseul marcat cu punct albastru ce vine din Sinaia.

Releul Costila si Crucea Eroilor

Plin de ghiocei si branduse

Cum am ajuns pe aici, auzim in stanga un galop puternic. Ne ducem sa ne uitam… era o turma intreaga de mistreti care fugea in vale 🙂

De la intrarea in padure si pana la fosta cabana Piscul Cainelui, vine o coborare solicitanta. O simti bine in genunchi. Dar, daca te tine si nu te dai dupa copaci, de la gol alpin in 15-20 minute esti in drumul auto ce urca la fosta cabana.

Azi e proprietate privata. Fain tunul 🙂

Am iesit din padure si ne-am dus spre statia de maxi-taxi… a venit in 10 minute microbuzul si am parasit Sinaia.

Anunțuri

Dezbaterea publica asupra Planului de Management al Parcului Natural Bucegi… fara toti cei interesati!

Toata lumea a primit invitatii, putini au aparut! Cam asa au stat lucrurile cu dezbaterea de la Busteni. E publica pentru ca este intr-un loc public, nu ca au si stiut de ea toti cei interesati.

Pe plan local, si ma refer la Busteni, Sinaia, Azuga, i-am vazut pe toti primarii. Ca organizare, a fost perfect.

Numai ca nu poti sa-i dai drumul acestui Plan pana nu cuprinzi tot ce trebuie in el. Pe repede-inainte si neascultandu-i pe toti se vor crea obstacole diverse in viitor.

O sa ziceti ca de 2 ani se tot vorbeste. Ok, se discuta dar nimeni nu a vazut ce s-a trecut in Plan. Daca s-a trecut ceva in acesta…

Din punctul meu de vedere, situatia este la fel ca in 2016. Mai rau de atat, trebuie retinute doua aspecte:

1. Conform declaratiei d-lui primar Vlad Oprea, primariile si consiliile judetene s-au intalnit acum doua saptamani pentru a trimite un document comun Ministerului Mediului, deoarece in Plan ei nu au vazut modificari de vreun fel.

2. Dupa dezbaterea de la Busteni, mare parte din cei care reprezinta Ministerul Mediului, s-au intalnit, sa discute intre ei.

Ce trebuie inteles?

1. Autoritatile locale vor sa-si impuna modificarile in noul Plan oricum ar fi.

2. Cei din Ministerul Mediului vor alege raul cel mai mic pentru mediu, adica nu tot ce se propune.

Care sunt riscurile?

1. In goana de a aplica proiecte se poate pune in pericol biodiversitatea, pot disparea anumite zone.

2. In ideea de a conserva, se pot scoate proiecte utile si se va bloca dezvoltarea unor comunitati etc.

ACESTE DEZBATERI, si scriu cu litere mari pentru a se evidentia, NU AU FOST SI NU SUNT DELOC TRANSPARENTE! DE ASEMENEA, VIITORUL PLAN DUPA CUM SE VEDE, NU VA TINE CONT DE INTERESUL TUTUROR CELOR DIN PARCUL NATURAL BUCEGI!

„Doamna, va contrazic, la nivelul Consiliului Judetean nu s-a primit nimic… am auzit intamplator, uitati-va cum am venit imbracat!” (spune consilierul judetean Mihail Vestea, fost primar al Predealului vreme de 16 ani).

„Colegii mei s-au ocupat sa trimita si sa verifice!” – spune d-na director Croitoru, care nu a admis posibilitatea sa nu ajunga informatia la cei interesati. Vedeti in sala ce spune lumea, luati articolul meu din data de 13.04.2018 si sa vedeti ca un comentariu apartine d-nei care conduce Hotelul Pestera si Asociatia Pestera-Padina. Informarea nu s-a efectuat, e clar!

„In conditiile astea, facem o alta dezbatere!” CHIAR VA ROG SA FACETI O ALTA DEZBATERE SERIOASA SI TRANSPARENTA! In aceasta sa veniti cu harta si sa ne explicati modificarile. Nu in ultimul rand sa publicati pe site varianta ce va fi trimisa la aprobare. Nu una sa zici/sa afisezi si alta sa aprobi.

Nu se dau la schimb zone protejate pentru interese obscure si nu batem toba cu protejarea ursului si mistretului cand padurea e plina iar la speciile astea trebuie facuta vanatoare serioasa, ar trebuie sa fie una din premisele discutiilor.

In mare parte, cei din Minister sunt protectionisti, inspirati de „ecologisti” care nu au nicio treaba cu turismul, mediul sau comunitatile locale.

Planul acesta trebuie sa satisfaca atat exigentele de mediu cat si nevoile celor care relationeaza cu Parcul. Ca sa iasa o treaba buna, profesionista, chemi pe toata lumea, ii asculti pe toti, notezi, explici de ce introduci o modificare in Plan si de ce nu introduci o alta. Cu diplomatie, fara strigate si cu argumente scoti un Plan bun. Asa cum e acum, impartiti in tabere, unii cu mediul, altii cu proiectele, si restul nechemati, e tipic balcanic. Si stupid si fara viitor.

Unde sunt cabanierii, cei din turism, agentiile, hotelierii, Primaria Predeal, Rasnovul, centrele nationale turistice, salvamontul din 3 judete, transportatorii 4×4, Biserica, Asociatia Pestera-Padina cu cea mai mare unitate turistica din Bucegi, Jandarmeria, Politia, Apele, Armata cu monumentul lor… unde sunt acestia? Ai hartie de la ei cu propunerile lor? Cu toti ciobanii ai vorbit? Pe administratorii fondurilor cinegetice i-ai intrebat ce parere au? Sau doar astia vaneaza si deci nu au tangente cu mediul si Planul? Stii tu cum sunt! Pe proprietarii de terenuri, cei care detin 41% din Bucegi, i-ai intrebat?

AI CUMVA CATEVA DOSARE DE CORESPONDENTA CU CEI INTERESATI, REZULTATE DIN DISCUTIILE PE CARE LE AI DE DOI ANI?

A FACUT CINEVA VREODATA UN PROCES VERBAL LA FINAL DE DEZBATERE? Macar sa fie notati/e cei inscrisi la cuvant si ideile principale ale acestora.

DE LA PRESA NU A VENIT NIMENI. Am facut eu niste filmari de doi bani cu telefonul si alea raman… Ba’, nici telefonul nu era al meu :))

ACEASTA NU  A FOST O DEZBATERE SI ACELA NU VA FI UN PLAN DE MANAGEMENT! A venit cineva de la Bucuresti si le-a dat voie sa vorbeasca unor oameni! Si nimic mai mult. Ca la scoala, cand esti scos la lectie. Imi dai tu nota care crezi! Aici nu merge asa… trebuie sa existe un consens.

Da, Busteniul a venit cu temele facute, Sinaia prin primar a spus lucrurilor pe nume. Azuga s-a uitat ca la film, desi Clabucetele Taurului si Azugii sunt sit Natura 2000. APIA, bravo lor!

Nu am o problema cu protectia mediului sau cu dezvoltarea comunitatilor. Vad multiple probleme prin acest mod de realizare a unui viitor act, in baza caruia se va administra ani de zile cel mai vizitat munte al tarii. Este o targuiala lipsita de bun simt unde fiecare incearca sa fure la cantar. Nu o luati ca pe o figura de stil, chiar asa este!

Lucrurile nu mai merg ca altadata, ne intelegem tacit, mutam limite, radem tot, „ca ne ia DNA-ul pe toti”. Trebuie inteles ca tot patrimoniul natural este al tuturor, ca poti aplica proiecte si eu, si tu, prin urmare trebuie sa gasim o forma legala.

Nu vii tu ca protejezi ursul, cand el umbla peste tot, este inmultit excesiv si eu nu am voie sa reabilitez captarile si conductele de apa ale orasului. Ca ele trec nu stiu prin ce zona ai stabilit tu. Pui mana si trasezi culoar pentru fiecare conducta, nu-mi pasa de ursul tau cand am mii de oameni care imi sar in cap. Pentru cativa metri cat sa se intervina la conducte nu moare niciun urs. Intervii acum si mai schimbi conducta dupa 10-30 ani. Acestea sunt niste chestii normale si nu au treaba cu protectia mediului. S-au invatat unii sa faca din tantar-armasar.

Un alt exemplu deplasat este propunerea Consiliului Judetean Prahova cu heliportul din apropiere de Releul Costila. Prietene, dincolo de ratiunea de a avea acolo o pista necesara evacuarii accidentatilor, tu acolo ajungi cu un elicopter. Nu cu o „fortareata zburatoare”, nu cu o escadrila. Vii cu un limbric rotativ capabil sa se aseze in 20 mp. Si atat! Propunerea pentru heliport este de cateva mii de metri patrati, o mie sau vreo doua mii, nu am auzit bine ca am ramas stupefiat! Nici in filme nu poate exista asa ceva! Un 100 de metri patrati e pomana deja…

CONCLUZIA MAJORA este ca in special cei din Bucuresti, din Ministerul Mediului, nu stiu absolut nimic despre acest Parc Natural! Nimic! Nimic! Eu cel putin nu am cum sa-i acuz de rea-vointa ci doar de necunoastere. Habar nu au de realitatile din acest munte, care trebuia sa fie etalonul in materie de turism si de mediu al Romaniei.

Degeaba senatorul de Prahova, d-l Savin aseaza lucrurile pe partea prahoveana si obtine consens, daca ele raman vraiste pe Brasov si Dambovita. Apoi, nu exista o conexiune a proiectelor. Vorbea cineva de partia din Valea Tiganesti si toti se uitau, ca apoi d-l director Iuncu sa spuna clar ca nu a depus nimeni nimic. Deci, nu stie unul ce face altul, totul e la intamplare. Si peste cativa ani o sa auzi cum striga aia de la Rasnov ca le-ai blocat dezvoltarea, ca nu au stiut…

Cu Transcarpatica asta cum mai facem? Ii bagam cateva curbe in protectie integrala ca sa-i linistim un pic cu proiectele astea?

O sa fie un prost care face planul, vin altii cu banii, baga buldozerele, fac jumatate de drum si „hopa! pe aici nu e voie!”. Pentru ca, din timp, cineva a gandit ca face un bine mediului si te-a sabotat. Si o sa zica nu el, Planul! Ori faci lucrurile cum trebuie de la inceput, ori nu te mai apuci de ele!

Pe oamenii astia care stau pe munte cum sta Sfinxul, gen cei de la statia meteo de la Omu, pe cei de la Cota 1400 i-ai intrebat ceva? Faptul ca-i intrebi… deja te pune pe o pozitie de bun simt, obligandu-l si pe celalalt macar sa se informeze.

….

Facand lucrurile intr-un asemenea mod lamentabil, nu ai nicio credibilitate in fata oamenilor, turisti, localnici. Nu ai cum sa dai o amenda ca-ti sare lumea in cap. Nu contezi in domeniul mediului decat cu numele. Real, tu o sa te faci ca lucrezi fiindca te-ai bagat intr-un colt cu politica ta obtuza si fiecare va face ce va dori. Tu urmezi niste pasi procedurali, ai un Plan si nimeni nu aude de el, nu cunoaste, nu stie cu ce se mananca. Pe cine sa aliniezi la politica ta?

Nici nu are rost sa vorbim de generatiile viitoare! Doar daca ne referim la tari ca Germania, Japonia, Suedia…ceva de genul, oameni seriosi.

CATEGORIC, CA TREBUIE O ALTA DEZBATERE. IN ACEASTA MINISTERUL MEDIULUI SA VINA SA ARATE CA A OPERAT CEVA DIN MODIFICARILE PROPUSE. INTRE TIMP, TREBUIE CONTACTATI TOTI CEI CARE AU VREO TREABA CU ACEST PARC. Sa trimita propuneri. Ce daca va fi un volum mare de munca? De aceea esti acolo si pana la urma toata lumea vrea un Plan cat mai bun! Unde bun inseamna si corect, si de viitor.

Sa dureze munca la Plan inca 6 luni dar macar sa stii ca timp de cativa ani se duce si aria asta protejata intr-o directie clara, de viitor.

Uite, eu vreau sa propun (am multe de propus si nu o sa le insir acum pe toate aici!), ca:

-zona Saua Urlatorilor sa fie rezervatie peisagistica, avem acolo stalpii funicularului de acum 100 de ani, tocmai ca sa nu-i fure cineva intr-o zi si, in acelasi timp rezervatie pentru conservarea Apolonului Negru, pentru cine stie ce este chestia asta. Du-te in Saua asta primavara si ai sa observi ca acolo este cea mai mare densitate la aceasta specie din Bucegi. Aceasta zona trebuie trecuta neaparat in plan.

-in apropiere de statia de telecabina de la Babele trebuie sa existe 200 mp prevazuti ca spatiu pentru asociatia transportatorilor 4×4, sa-si faca un sediu acolo. Parcarea de mai jos sa fie folosita si de ei. Sunt 70 de soferi care au in spate 70 de familii. Ca le gasesti un loc acolo si in Plan, ca nu le gasesti, ei tot vor fi pe munte. Ori ii lasi sa umble brambura si ii persecuti pe unde-i prinzi, ori le stabilesti un culoar si le zici: tu pe acolo si respecti legea. Nu mai sus de Babele, nu la stanga, nu la dreapta. Asociatia acestor transportatori, vrei nu vrei, face parte din acest Parc si trebuie inclusa in anexele Planului de Management.

-fara acordul proprietarilor de paduri, al ocolului silvic, al administratorului fondului cinegetic, al proprietarului de pasune, nu derulezi niciun proiect stiintific, nu cercetezi tu nicio specie. Poti sa fii de la mama Academiei. E de bun simt sa ma intrebi si pe mine fiind si in interesul meu sa cunosc cat mai multe.

-fiecare stana, captare, observator cinegetic trebuie introduse in Plan, legalizate. Pentru ca nimeni nu ti le asigura daca le bagi in nu stiu ce zone. Vine un nebun intr-o zi si-ti da foc, ca exemplu. A fost cazul observatorului cinegetic de la Valea Babei. O investitie de vreo 20.000 lei s-a dus intr-o noapte. Pentru ca nu poti asigura ce nu exista!

ETC…

Toate acestea le voi semnala Ministerului Mediului, in mod evident! Intreband daca se trece ceva in acest Plan sau nu se trece.

Traseu cicloturistic prin satele si comunele raului Provita… cu iesire la Ploiesti

De fapt, de prin toamna anului trecut imi propusesem sa fac trei trasee cu bicicleta prin judet. Hai ca merg cu un prieten, hai cu altul, nu in acest week-end, hai ca poate saptamana urmatoare… si nu am mai facut niciun traseu. Si intai apare nemultumirea, vin frustrarea, nervii 🙂 Ba’ dar ia stai un pic asa… Pana vineri seara mintea a creat un traseu compus din toate cele trei trasee  propuse.

Sambata, pe 10.03.2018, am urcat bicicleta in trenul de 8:00 a.m. si am coborat la Breaza. La ora 9:00 eram langa parcul orasului. De aici luam startul, nu inainte de a arunca o privire la fostul castel al lui Zoe Brancoveanu-Bibescu. Bine, initial „Castelul de la Breaza” a fost ridicat de Toma Cantacuzino, intr-o forma mai modesta, ctitorul manastirii Poiana, cel care a sters-o cu o parte a cavaleriei romane la rusi… e alta poveste. Faza este ca aceasta pagina de istorie se prezinta azi, asa cum o vedeti:

O vreme a fost si hotel, hotelul Parc

„Martor”

Ies pe dupa stadionul orasului, prin niste noroaie, in str. Ocinei si „pe cai, ca se filmeaza!” A, am uitat sa zic ca am plecat alone, de capul meu. Nu trebuie sa stai dupa nimeni, trebuie sa faci ce crezi intotdeauna. Ce nu faci la timp, nu mai faci sau faci foarte greu.

Aveam nevoie de acest traseu intrucat imi trebuia o imagine cat mai clara despre obiective, localitati etc.

Ajung la Valea Tarsei, si vad un monument dedicat eroilor din Primul Razboi Mondial:

Merg ce mai merg si ajung dupa un urcus, parca de vreun km, intr-un punct panoramic. In special, cuprindeam cu privirea comuna Adunati:

Comuna Adunati

Biserica din comuna

Nu merg spre centrul comunei ci fac stanga spre Ocina de Jos, pentru a ajunge in cele doua localitati cu nume de Provite.

Te bagi acolo si astepti autobuzul. Intre timp, nu pastrezi curatenia, ca na, educatia… Nici cos de gunoi nu am vazut.

Ies din comuna…

Si intalnirea pentru prima data in acea zi, cu raul Provita:

Vine dinspre Talea si raul acesta, o alta comuna frumoasa.

Case batranesti, parasite

Biserica din Provita de Sus, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicata la 1834. Prima biserica de pe aici, se pare ca s-a construit pe la 1629 si care, ulterior, a devenit metocul bisericii Sf. Gheorghe cel Nou din Bucuresti, unde este mormantul lui Constantin Brancoveanu.

Pentru poze de aproape foloseam telefonul, pentru a vedea si alte detalii utilizam aparatul foto. Nu puteam rata asemenea bijuterie. Cine mai face azi asa ceva…

Oficiul postal din Provita de Sus. O cladire monument din anul 1908.

Sa nu uit de Monumentul Eroilor din Primul Razboi Mondial, situat chiar in fata bisericii amintite mai sus:

De aici s-au inspirat cand au restaurat monumentul de la Busteni…si nu numai.

Faceau pe timpuri, unii, niste monumente deosebite. Si azi, uitati-va daca mai face cineva vreun monument care sa spuna acolo, cat de cat ceva. Se platesc o multime de bani pe toate imbecilitatile…

Oamenii simteau ceva care nu mai este la moda astazi.

Biserica mai de aproape

Cred ca al doilea hram este Sf. Nicolae

Clopotul vechi, cumparat la data de 27 martie 1924

Si cateva cruci de piatra:

Anul 1901

Si am ajuns in Provita de Jos, la biserica ridicata in anul 1862, cu hramul „Sf. Nicolae”:

Langa biserica un impunator soldat

Nu-i asa ca monumentele de altadata aveau niste note originale?

Istoric biserica din Provita de Jos

Continui spre satul Draganeasa, de unde imi propusesem sa merg pe un drum forestier si sa ies…in comuna Magureni. Daca urmam drumul ca oamenii ieseam prin Poiana Campina. Acesta era de fapt si primul traseu propus mai demult.

O poza in spate, inca in Draganeasa

Provita… O luam eu direct in fata, pe langa albie, dar observasem si la fata locului si pe harta, ca trebuie traversata apa. Adanca nu era, numai ca mirosea ingrozitor si totusi e putin spus. Astfel ca am ocolit pe un drum plin de noroaie. O ora am facut din Draganeasa pana in Magureni. De-a dreptul, vara, cred ca faci 30 minute…

Undeva departe, se vedeau la marginea padurii o cruce si un animal mic, o vulpe cel mai probabil.

Ajung si in drumul comunal 115B care leaga aceasta comuna prahoveana de comuna damboviteana Iedera:

Provita la Magureni. Departe o parte din Bucegi…

Comuna Magureni e atestata la 1526, pe atunci un sat, evident.

Intrarea in localitate

Mai pozez o cruce si ajung la biserica ridicata de Pauna Cantacuzino, sotia spatarului Draghici si fii…

Biserica are hramul „Sf Treime” si aici slujeste parintele Alexandru Schiopu la care am mai fost…

Din Magureni traseul meu ajungea spre Filipestii de Padure, motiv pentru care am urmat un drum oarecare, asfaltat cam 80%, pana am iesit in DJ 720:

Bucegii cu releul de pe Costila

Aici nu mai era asfalt, dar mai erau 50 metri pana la DJ 720.

Intrarea in Filipestii de Padure

Acum am vazut si eu unde se opreste calea ferata, evident nu mai este functionala de ani de zile.

Biserica „Sf. Trei Ierarhi” supranumita „Voronetul Munteniei de S-E”, am mai fost si am mai scris despre acest loc…

In apropiere este si ce a mai ramas din ruinele conacului lui Toma Cantacuzino, cel cu castelul de la Breaza, despre care am vorbit la inceputul articolului.

La iesire din Filipestii de Padure, trebuia sa fac stanga, nu inainte de a ma opri la un alt monument inchinat eroilor din Primul Razboi Mondial…

Pe celalte laturi mai este scris: Oituz si Dunare

De aici, dreapta spre Marginenii de Jos, DC 720D

Biserica localitatii are si ea un monument al eroilor

Localitatea Marginenii de Jos apartine de comuna Filipestii de Targ care este in jud. Prahova.

Am continuat spre Marginenii de Sus care este in jud. Dambovita si tine de comuna Darmanesti.

Biserica din Marginenii de Sus, hram „Sf. Arhangheli”

Anul 1861

Las Marginenii in spate, ies la DN 72 Ploiesti-Targoviste, pentru a ajunge la Darmanesti si dincolo de aceasta.

Darmanesti, primaria

Inca un monument al eroilor

Si continui pe DN 72 pana la intersectia cu localitatile Zalhanaua si Manesti. Las deci drumul spre Ploiesti pentru alta ruta ocolitoare…

Fac dreapta… pe 101A

Biserica din Zalhanaua

Intrarea in comuna Manesti

 

In stanga, dupa zid, este parcul Callimachi-Vacarescu. Tot acolo este un conac vechi si ruinat. Nu am avut timp sa constat daca e permis accesul… la prima vedere parea ca nu 🙂

Biserica din Manesti, frumoasa…

Ridicata la 1898, dupa planurile lui Paul Gottereau

Din acest loc, am pornit spre comuna Cocorasti Colt, cu  o scurta oprire la biserica „Sf. Treime” din Cocorastii Grind:

Ridicata la 1648

In DN 1A. Dar nu am tinut eu prea mult nici acest drum:

Ies din drum, pe un drum mai vechi care ducea in Stancesti:

Aceasta e Prahova

Raul Prahova la Stancesti

Am uitat sa spun ca mi-am propus, daca gasesc cateva zile libere, la vara, sa merg pe langa Prahova de la Comarnic (pentru ca pana aici am mai fost) si pana la varsarea in Ialomita la Patru Frati (Adancata).

Traversare localitate si revenire la DN 1A

Nu pentru multa vreme insa… Am facut stanga iar, de data asta spre Targsoru Vechi-Strejnicu-Ploiesti Vest

Biserica Targsoru Vechi

Biserica din Strejnicu

Si la 18:30 eram la gara Ploiesti Vest, la 19:11 a venit trenul. Pe la orele 21 eram inapoi acasa.

Am vazut aproape tot ce ma interesa: anumite monumente, biserici, case, peisaje. Am comparat cu relatari din carti de acum 100 de ani, am stabilit locuri unde sa mai merg si unde nu mai are rost. Mi-am completat arhiva foto pentru niste proiecte viitoare. Cred ca am facut vreo 80 km, fara graba, la peisaj. E fain acest tip de mers, intri in atmosfera locurilor, nu treci ca din pusca. Vezi oamenii, traditii, auzi tot felul…

Iata traseul si kilometrii, aproximativ:

Din Breaza pana la intersectie cu Minieri si Marginenii de Jos

Din Minieri-Marginenii de Jos pana la Ploiesti

36 km

41 km

Cu ce m-am mai abatut de la drum se fac 80 km.

Si, totusi, jandarmii montani au ajuns la schiorul din Valea Pelesului; Punctul de vedere al d-lui Mihai Dutu, schiorul salvat…

Intr-un set de filmari postate astazi, jandarmii montani din Sinaia, arata ca au ajuns totusi, la persoana blocata in zona Vaii Pelesului. Au vrut sa demonstreze ca au ajuns, chiar daca nu la fel de repede pe cat ar fi trebuit. Asa cum stiti, acest scandal a plecat de la faptul ca niste turisti care nu sunasera la 112, se aflau si ei prin acea zona de abrupt si s-au intalnit cu jandarmii montani. Cei din urma i-au filmat astfel ca turistii au ajuns „salvati” in diferite buletine de stiri.

Mai departe, acesti turisti care se considera oameni de munte si ale caror nume le gasiti pe facebook, au inceput o campanie de justificare. Ca ei nu au cerut ajutorul, ca este o stire fabricata, o minciuna. Aici nu ai cum sa-i condamni, oamenii s-au simtit lezati.

Au gasit teren fertil pe pagina Salvamontului din Romania. Pentru ca asa cum stim, exista in multe locuri din tara, o concurenta intre salvamontisti si jandarmii montani, cu tot felul de contre si acuzatii. Nu am observat insa in Bucegi sa existe asemenea conflicte intre cele doua institutii cu atributii de salvare. Neintelegeri individuale au mai fost… datorita faptului ca unii interveneau si altii apareau la televizor.

Asa s-a aprins „focul”, pe pagina Salvamontului

Pana sa iasa in evidenta jandarmii montani, si vorbesc de ultimii 4-5 ani, apareau salvamontistii care in toate stirile spuneau ca actiunea a fost dificila, plina de pericole, turistii inconstienti… Din 20 de stiri, 19 erau actiuni incredibile 🙂 Au terminat baietii astia cu exagerarile, s-au ivit jandarmii cu filmarile. Tot ce trecea prin fata camerei devenea automat „salvat” 🙂 Trendul acesta cu filmarile era tot mai ascendent in ultimii 2-3 ani si trebuia pana la urma sa se intample ceva. Asta nu inseamna ca ei nu cred in ce fac sau ca pornesc la drum cu gandul sa iasa o stire buna. Mi-e imposibil sa cred ca ar putea avea cineva un astfel de gand. Pur si simplu sunt oameni, doresc sa arate ca pun pasiune, ca incearca sa salveze vieti si dorinta de a aparea la stiri ca salvatori inlatura uneori luciditatea. Ar trebui sa stie si jandarmi si salvamontisti ca si fara astfel de filmari, oamenii ii apreciaza. Iar aprecierile nu se cuantifica mereu in like pe Facebook.

Actiunea din Valea Pelesului consider ca a fost frana care trebuia si ca, pe mai departe, lucrurile trebuie sa cunoasca o alta evolutie. Insa, trebuie retinut si cine sunt aceia care mai umbla prin Bucegi, prin tot felul de locuri, pentru ca apoi sa se creada mari iubitori ai naturii. Un om de munte nu lasa alt om de munte in urma, ci il ajuta. Tinerii acestia in cautare de extrem si-au vazut de treaba. Exact cum spunea d-l Mihai Sterpu, un cunoscut om de munte: „Aviz amatorilor: prezenta unor persoane experimentate sau sigure pe ele nu va garanteaza in mod automat siguranta.

Mai departe, e clar ca tinerii acestia au incercat in orice fel sa se justifice dar si sa denigreze in orice mod posibil echipa Jandarmeriei. Doar se vede mesajul de mai sus, postat pe pagina Salvamontului national. Logic este ca jandarmii aflati in urcare si tinerii in coborare, s-au intalnit la o saritoare. Pai daca tu esti sus si eu jos, e normal ca eu sa-ti arunc coarda si tu sa o legi. Nu este o mare isprava ci un gest normal. Mai departe, minciuna si-a urmat cursul, sustinandu-se ca jandarmii s-au oprit acolo, invinsi de o saritoare:

Filmarile recente postate de Jandarmerie, demonstreaza insa altceva. Deci, unii i-au dat la stiri ca „salvati” si altii au postat si adevaruri si minciuni. Ca sa va faceti o imagine cat de grav este afectata o astfel de institutie, in urma unui asemenea scandal, vedeti mai jos:

O singura persoana a intrat pe filmare, sa o vada la o rezolutie mai mare si deja erau 967 de vizualizari. Bineinteles ca postarea initiala, cu toate filmuletele grupate, are probabil 100 de aprecieri sau mai multe. Dar asta nu inseamna ca s-au uitat la filmare ci ca iau de bun ce spune Jandarmeria. Unul singur a fost insa mai curios… altadata, aprecierile erau foarte multe. El sigur s-a uitat pana la capat.

De final:

  • Pagina Salvamont Romania si orice salvamontist nu ar trebui sa sustina atacurile la o alta institutie de salvare si, evident, e valabil si pentru Jandarmerie. Pentru ca lucrurile pot evolua intr-o maniera neasteptata si oamenii aflati pe munte se vor imparti. Suna unul la 112 si spune sa nu vina jandarmii si invers. Neintelegerile jandarmi-salvamontisti constituie un semnal negativ pentru oamenii ce merg pe munte.
  • Daca mergi prin locuri extreme si esti foarte bun in sportul pe care-l practici, nu inseamna ca esti si un om de nota 10. Asa ca, pe munte, incercati sa abordati doar trasee corespunzatoare pregatirii voastre. Treptat dobanditi experienta si pentru altele mai dificile. Este o greseala imensa sa pleci pe un traseu gandindu-te ca atunci cand nu mai poti inainta, are cine sa vina sa te ia de acolo.
  • Trebuie sa ai in rucsac, chiar daca abordezi cel mai simplu traseu, niste elemente de baza: bricheta sau chibrit tinute in ceva impermeabil, hartie sau chestii din comert specifice care se aprind repede, apa, batoane energizante, o pelerina de ploaie, o haina in plus, o folie de supravietuire, o lanterna, plasturi, bandaj, briceag. Telefon are oricine. Daca tie nu-ti vor folosi, cine stie pe cine intalnesti si are nevoie de ele. Nici o cordelina de 10 metri nu strica. Toate cat mai compacte, sa nu ocupe spatiu si nici sa atarne prea greu. Din reflex, aproape toate aceste accesorii le am in rucsac si cand plec de exemplu… in Bucuresti 🙂 In ultimii 15 ani, oriunde am fost pe munte, am avut ce consider ca trebuie cu mine. Le inveti de mic, cand copilaresti la poalele muntelui, lovindu-te de ele…
  • Cred ca ar fi bine sa postati un mesaj pe pagina Comunitatea Bucegilor atunci cand sunteti blocati cine stie pe unde prin Bucegi. Sunt sigur ca sunt oameni de munte care nu va vor da indicatii gresite. Mai sunt insa si alte locuri pe facebook si as recomanda grupul „Nu sunt singur pe munte”. E imposibil ca in 10-20 de minute sa nu stie cineva exact unde te afli si sa nu vina cu solutii.

Iata, mai jos, si punctul de vedere, cu siguranta cel mai credibil din toate cate au fost enuntate, al schiorului blocat. Se observa ca este un personaj cu mult bun simt. Exprimarile sale sunt ale unui om de munte, un om care si-a pastrat calmul si care a cantarit bine lucrurile atunci cand a inteles unde a gresit. Voi reda mai jos, comentariul sau, existent si la articolul anterior, multumindu-i pentru ca a dorit sa impartaseasca si cu noi experienta sa, astfel incat sa invatam cat mai multi din aceasta. Felicitari, de asemenea, si salvatorilor sai, care l-au recuperat cu succes si l-au readus printre noi.

„Buna,
Eu sunt cel ce am apelat la 112. Fata de faptul ca am apreciat greșit dificultatea traseului și ca nu m-am informat destul, nu sunt cel mai potrivit sa ii judec pe cei implicați. Totuși cred ca ar fi bine sa se știe exact ce s-a intamplat.
Am 42 de ani si sunt un schior nu tocmai slab. Am schiat numeroase trasee neamanajate, inclusiv vai de abrupt din Bucegi, încă de când aveam 20 de ani. Intenția inițială a fost sa nu ajung in canion, ci sa ies din fir pe pieile de foca spre Piatra Arsa, sa cobor spre Poiana Stanii. Zăpada era fascinanta și am coborât prea mult, pana când nu am mai văzut pe unde sa ies. Am coborât săritorile acoperite cât de cât de zăpada și astfel mi-am tăiat șansele de întoarcere, captând mai multă încredere decât trebuia ca voi putea cobora. Totuși la o săritoare in surplomba de cca 5 m nu aveam cum sa cobor pe schiuri. Am căutat ocoliri, dat era foarte periculos, mai ales ca eram singur, iar dacă ma acccidentam exista riscul sa nu pot cere nici măcar ajutor. Nu sunt un montagnard cu mare experiența in cățărare, totuși din experiențe anterioare pe săritori in canioane știam ca pot cobora ușor cu coarda și ham, asa ca in momentul in care riscurile erau prea mari fără echipament adecvat (coarda, ham și piolet) am considerat mai cuminte sa solicit ajutor de la Salvamont. Am dat coordonatele GPS și explicații și am rugat sa vina pe schiuri, spunându-le ca e nevoie doar de cel mult 2 oameni cu echipament, căci nu sunt rănit și pot colabora, întrucât am mai coborât cu coarda.
Surpriza neplăcuta a fost ca aceștia mi-au explicat ca ei nu pot interveni decât dacă sun la 112. Am sunat la 112, iar când le-am spus cinstit ca nu sunt rănit ci doar blocat, au apelat la Jandarmeria Montană. Lucrul asta nu m-a liniștit, nu pentru ca eram pasibil de amenda, căci lucrul asta era normal, ci pentru ca jandarmii dacă veneau fără schiuri le-ar fi fost foarte greu și deși era abia ora 15 ar fi ajuns odată cu întunericul. Am dat coordonatele la mai mulți prieteni montagnarzi, unul dintre ei de la Salvamont, precum și echipelor de jandarmi.
Echipa de jandarmi de jos a fost prima care a constatat ca intervenția era dificila, fiind greu sa treacă de prima sariotoare. Când am coborât mai târziu am înțeles ca nu glumeau.
Cea de sus mi-a spus ca a pierdut urma de schi, lucru cam îngrijorător, căci era imposibil sa fie acoperită atât de repede.
Echipa de jos a încercat sa urce pe Poteca de pe Piatra Arsa și sa coboare, dar a constatat ca nu era atât de ușor.
Între timp au apărut și domnii montagnarzi. Unii cu snowboard alții cu schiuri. Inițial auzind voci umane am sperat sa fie jandarmii, dar când i-am văzut mi-am dat seama ca nici vorba. Bucuria inițială ca nu eram singur s-a dus repede. Unul a zis ca s-au luat după urma mea, si ca e povestea clasica când iei o urma pana la buza prăpastiei. Altul se mira cum am reușit sa cobor pana acolo. Am încercat sa le explic ca am anunțat deja la 112, ca situația nu e o gluma și ca fără coarda și ham e o mare prostie sa continuam. Erau 6 , iar cele doua fete păreau sa se descurce foarte greu, venind cu cca 20 de minute mai târziu. Unul avea o cordelina, dar nu avea nici 2 m, așa ca nu știu la ce ii putea folosi.
In momentul in care au auzit de jandarmi s-au mobilizat sa caute repede o trecere. Cel puțin doi erau bunicei la cățărare și au reușit sa ocolească săritoarea pe lateral. Fără piolet însă era evident ca un picior greșit însemna o cădere zdravănă. Am urcat si eu sa ocolesc dar in timpul traversării pe panta deasupra săritoarei au sunat jandarmii care erau pe poteca din Piatra Arsa, cei de jos.
M-am gândit ca cei 6 nu păreau sa știe foarte bine ce fac. In plus era penibil sa chem jandarmii acolo și sa plec, ba mai mult sa ies din traseu in alta parte decât dădusem indicații.
Mi s-a părut mai cuminte sa ii aștept pe cei de sus sa cobor cu ei, cu echipament adecvat.
Dupa ce au trecut de următoarea săritoare nu i-am mai văzut si nici auzit pe cei 6.
Din nefericire jandarmii din echipa de sus nu au mai ajuns. Ulterior am auzit 2 variante, ca ar fi greșit valea sau ca s-ar fi retras, nu știu care e cea reala.
Am realizat abia atunci ca exista riscul sa rămân peste noapte. Rezistam la frig de câteva ore mișcându-ma permanent, și eram bine, dar pana dimineața nu era o joaca. Trebuia sa ma mișc astfel încât sa nu îngheț și nici sa nu obosesc. Am fost sfătuit astfel de un prieten Vlad Vergu, care mi-a zis și sa nu intru in panica.Am apelat la toți cunoscuții din localitate și la un prieten de la salvamont sa încerce sa nu ma abandoneze, dar oricum am avut grija sa nu intru in panica și sa fiu in măsura sa rezist pana va ajunge cineva la mine, la nevoie pana a doua zi. De la 19.00 nu am mai avut baterie la telefon. Am reușit sa fac foc sub o stâncă ceea ce m-a ajutat sa îmi păstreaz măcar moralul.
In apropiere de ora 22 am văzut prima data lanternele de la echipa de salvare, iar la 23 au ajuns la mine. Eram bine nu îmi era încă frig și îmi păstrasem moralul, fiind in măsura sa pot coopera cu ei. Era o echipa mixtă Salvamont/Jandarmerie. Cei de la Salvamont știau bine zona, cunoșteau ocolirile și erau rapizi in decizie. Jandarmii erau foarte inimoși aveau pregătire fizica foarte buna și s-au purtat foarte bine. Îmi era jena ca ii pusesem noaptea in situația de face efortul unei ascensiuni de aproape 6 ore, dar nu mi-au reproșat lucrul asta, ci din contra vroiau sa ma ajute fiecare cum putea. Cred ca le era frica sa nu îmi fie rău, dar slava Domnului nu era cazul. M-am străduit măcar sa nu fiu un bagaj, dar chiar și așa ieșirea (400 m in linie aeriana), cu echipament a durat 3 ore. La ora 2 am ajuns la drum.
In ce ii privește pe cei 6 am văzut pe traseu urmele lor, reușiseră sa ocolească mai multe săritori, dar la ultimele au coborât pe coarda jandarmilor, care i-au ajutat sa iasă așa cum se vede in filmuleț. Oricum ultima săritoare nu era o gluma și fara coarda nu aveai nici o șansa.
Nu i-as critica pe jandarmi, nu doar pentru ca sunt ultimul care sa ii judece ci și pentru ca i-am văzut cu ochii mei ca au făcut un efort deosebit și au avut un comportament excelent. Totuși e evident ca au avut nevoie de coordonarea celor de la Salvamont, iar dacă ar fi colaborat de la ora 14-15, când am sunat ar fi fost mult mai simplu. Pe schiuri eu făcusem cca 30 de minute, dacă s-ar fi intervenit pe schiuri cu cel mult doi oameni și echipament s-ar fi evitat o operatiune mult mai dificila pe timp de noapte cu un număr mult mai mare de oameni.
Eu sigur am primit o lecție, totuși cred ca prioritatea la 112 nu trebuie stabilită atât de rigid, iar intervențiile in zone dificile și mai puțin cunoscute trebuie făcute după o apreciere corecta a tuturor circumstanțelor și după consultări între Jandarmerie și Salvamont. Cred ca totuși in zone de acest gen Salvamontul are mult mai multă experiența, iar procedurile rigide nu isi au locul. Jandarmeria ar trebui sa colaboreze de la început pentru a nu se agrava lucrurile.”

Va mai amintiti de parintele Ioanichie Somcutean? Sase ani de la moartea acestuia…

Anii tot trec, timpul parca zboara… unii spun ca de fapt ziua nu mai are atatea ore ca altadata…

De ieri, ma tot gandeam ca se implinesc 6 ani (pe 20.02.2018) de cand ultimul pustnic al Bucegilor s-a mutat in alta lume.

Fotografia am primit-o de la actualul staret, parintele Nicolae. De-a lungul timpului, am postat si imaginile pe care le aveam cu parintele Ioanichie Somcutean, primul staret al schitului Sf. Ana din Bucegi, o persoana monahala de o mare smerenie si credinta.

Parca „ieri” a fost si 6 august 2008, cand s-a efectuat sfintirea schitului de catre Varsanufie Prahoveanul si parintele Ioanichie iesea printre oameni, ajutat de carje… cu aceeasi atitudine modesta…

Si „alaltaieri” ca sa zic asa, cand prin 1993-1994 descopeream la o curba a Drumul Vechi al Cotei, intr-o poiana, cum niste oameni, condusi de acest parinte, sapau o fundatie… Prin 1997 exista deja un mic schit… chiar daca peste ani au intervenit alti ctitori si au largit schitul…

Asa trece timpul si ramane bucuria/amintirea ca ai fost contemporan cu astfel de evenimente, ca ai vorbit cu acest pustnic, ca ai participat uneori la slujbele de la schit… Sau ca fotografia pe care i-am facut intr-o zi de 6 iunie 2010, este si fotografia ce sta la mormantul sau.

Dumnezeu sa-l odihneasca! As crede, mai degraba, ca e deja in cer, la locul lui.

Traseul turistic: Zarnesti – Fantana lui Botorog – Satul Magura – Biserica din Magura – Manastirea „Sf. Treime” din Pestera – Satul Pestera – Moieciu de Jos – Simon

Primul traseu mai serios din acest an. Nu stiu cum, dupa ce anul acesta a debutat atat de furtunos si nu cred ca am avut doua zile libere, in afara de aceasta de ieri, am reusit sa parcurg un traseu. Oricum, e prima zi din 2018 in care am fost liber, fara niciun program sau obligatie, de dimineata si pana seara 🙂

Traseul nu era pe Bucegi, ca am fost ierni la randul pe aici… Astfel ca, am zis sa propun un traseu din Zarnesti si pana in Magura, dus-intors. Am mai intrebat pe Alex Itu cam cat dureaza, m-am mai uitat pe harta. Bine, pe mine ma prindea un traseu din Zarnesti prin Magura-Pestera si iesire in Moieciu de Jos. Invers, nu mi se parea in regula 🙂 Cand am fost ultima oara la Moieciu, am vazut pe ce deal era cocotat satul Pestera… si pana acolo erau 7 km. Ca sa fie ok pentru toata lumea era mai bine sa venim dinspre Zarnesti. Numai ca, traseul avea vreo 18-20 km dupa calculele mele si pana ajungeam din Busteni, pana ne intorceam cu un autobuz la Brasov, parea cam lung pentru anotimpul din prezent.

Dupa programari, in sfarsit a venit si ziua de azi. Pentru mine, traseu turistic inseamna mult mers pe jos. Cand esti pe jos, altfel se simte lumea, imprejurimile, natura, tot ce vrei 🙂 In masina esti in cutie, te enervezi ca trebuie sa opresti des, trebuie sa fii atent la drum, la ceilalti soferi. Masina este buna ca te duce din punctul A in punctul B, dar te si conditioneaza. In special, trebuie sa te intorci sa o iei de unde ai lasat-o…

Din Busteni, luam trenul IR care este  aici aproape de ora 8 a.m. si, ca de obicei, trenul face aproape o ora pana la Brasov. E ceva incredibil cum un astfel de tren parcurge 40 de km in asemenea interval de timp. Merge ca un Regio. Pret bilet: 6,8 lei pentru ca este o oferta „Trenurile Zapezii”.

In Brasov, coboram si luam bilete la trenul spre Zarnesti, 4,4 lei/biletul. Trenul pleaca aproape de ora 9:30 si peste o jumatate de ora a ajuns in gara Zarnesti. Deci, de la ora 10 a inceput traseul propriu-zis. Trecem prin centrul orasului si o luam pe traseul de Maraton Piatra Craiului, spre Fantana lui Botorog.

Mersul trenurilor gara Zarnesti

Chiosc realizat de Administratia Parcului National Piatra Craiului

Cred ca este un indicator mai vechi, in teren marcajul era banda rosie.

Fantana lui Botorog

Iesim din padure si urmam forestierul… nu prea era nimeni 🙂 Mai sus ne-am dat seama de ce, oamenii de munte plecasera de dimineata in drumetii. Mai multe masini erau parcate la fantana lui Botorog, de unde poti alege drumul spre Prapastiile Zarnestilor, spre Magura, urca la cabana Curmatura sau merge spre Bran peste dealul Magura.

Urmam drumul spre Magura, un drum de pamant si pietris. Nasol ca in zilele noastre accesul spre unele localitati se mai face in felul acesta. Ne-am mai intalnit cu cateva persoane care coborau. Stiam ca din Zarnesti si pana in satul acesta sunt vreo 6 km.

Vremea era destul de rece, pe arbori statea zapada… ajungem insa si la primele constructii din Magura si destul de repede la o intersectie: inainte ajungeam la Moieciu de Jos dupa 6 km, la dreapta ajungeam la Manastirea „Sf. Treime” Pestera. Ne uitam la ceas si de la gara din Zarnesti pana aici, am facut o ora si 43 de minute. Daca o luam spre Moieciu parca se termina prea repede traseul. Hotaram sa nu mergem spre Moieciu pe acel drum, de care oricum nu stiam 🙂 In cele din urma tot pe acolo o luam :)) Pentru ca acolo era si biserica satului. O vazusem intr-o fotografie a lui Adrian Petrisor, intr-un calendar. Adrian Petrisor este un tip care face niste poze superbe… http://www.adrianpetrisor.ro/

Intersectie: cu sageata rosie drumul spre Moieciu, cu sageata verde spre satul Pestera si Manastirea „Sf. Treime”, apoi tot la Moieciu.

In vreo 10 minute ajungem si la biserica ridicata putin dupa anul 1900, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. In curte se afla si un monument ridicat in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si vedem pe acestea 4-5 nume de Coltea. Dintr-un panou aflasem ca satul Magura s-a constituit ca asezare de sine-statatoare prin 1820. Ma intrebam unde oare o fi fost prima biserica…

Biserica din Magura

Ne intoarcem la intersectie stabilind din mers sa ajungem la acel schit sau manastire Pestera si de acolo sa vedem, sa calculam daca ne incadram sa ajungem totusi pe ruta Pestera la Moieciu, asa cum imi propusem pentru o zi de vara. Banuiala mi se confirma pe drum si anume ca acest schit nu este chiar in satul Pestera, ca te abati de la drumul spre sat si mergi pe o vale incolo…

Un cal si un magar sau doi cai 🙂 Mie mi se pare ca era magar cel din vale. „Pasteau”…

Ne apropiam de manastire.

Pe drumul cu gheata, destul de ingust, ajungem si la acest locas religios. Aici ne astepta o poveste frumoasa. O doamna avea grija pe acolo, ne-a spus ca terenul a fost al dumneaei si l-a donat pentru ridicarea bisericii. Pe teren se afla si casa ei batraneasca pe care a demolat-o, numai ca sa se ridice biserica. Evident, a pus la dispozitie gratuit acel teren…

Facem niste poze, mai stam la povesti, mai vine un grup… La plecare, d-na de la biserica, ne arata un drumeag care urca un deal si ajungea in drumul spre Pestera. Toata lumea e de acord sa o ia pe acolo, eu insa las grupul in pace si aleg alt traseu. Dinainte de a intra in biserica observasem o linie de inalta tensiune sus pe un deal, mi-am dat seama ca pe acolo este drumul spre Pestera, dar am ales alt traseu nu cel recomandat. Ca de obicei, mie mi s-a parut mai bun traseul ales de mine. Noi ne-am dus pe un drum de pamant in stanga, ce urca in serpentine, ceilalti pe un drumeag si apoi au luat pieptis dealul. Cum eu voiam sa nu ne obosim fiindca mai avea de mers si obosit nu te mai poti bucura de peisaj, am insistat sa mergem la stanga. A fost o idee buna pentru ca nu ne-am obosit inutil si am ajuns la 100 de metri in spatele grupului. Efortul a fost insa diferit. Ma si gandeam la vorbele lui Razvan, ce ar fi zis daca ar fi fost cu noi… „clar, te-ai menajat” :)) E vorba doar de faptul ca nu trebuie sa faci lucruri inutile cand sunt solutii 🙂

Cu sageata rosie drumul spre manastire. Ne-am intors de la manastire tot pe drum pana la intersectia cu drumul de pamant ce urca in serpentine, marcat in imagine cu sageata verde.

Pe poteca aceea, merg oamenii la casele lor 🙂 Ca sa-ti dai seama pe unde stau unii oameni… Noi eram deja pe varianta aleasa, drumul de pamant.

Manastirea Sf. Treime de la Pestera-Moieciu

Iesind la drum, vad departe, peste dealuri o alta biserica. Nu mi-am dat seama ca era de fapt biserica satului Pestera, pe langa care aveam sa trecem peste o ora si ceva…

Drumul spre Pestera dinspre Magura, dupa ce l-am intersectat urcand dealul la baza caruia este manastirea.

Din Zarnesti spre Magura si pana la hotelul Nobilis din satul Pestera, drumul este destul de greu. Destule masini am vazut cum atingeau cu scutul de sol. Trebuie sa vii pe aici cu un jeep sau cu atv, sa aloci mare atentie la drum… Nu stiu cum de nu au reusit de la Revolutie si pana azi sa faca macar rigole la drum.

Mai verificam pe telefon, pe harti, cum stam, pe unde suntem… si ajungem in varful altitudinal maxim al traseului nostru, adica la hotelul Nobilis. De aici, am dat numai de coborare aproape, pe asfalt, pana in Moieciu de Jos. Poezie! 🙂

Hotel Nobilis

Opinia mea este ca orice zona o cunosti simtind-o la pas. Pot spune asadar, ca eu care folosesc bicicleta mergand la peisaj, nu o sa merg prin aceste locuri. Sunt evident multe trasee de mountain-bike in aceasta zona, te bagi prin tot felul de rape, sunt indicatoare care arata aceste trasee (din pacate nu au si panouri care sa explice traseul, unde ajungi!) dar, daca mergi la plimbare, impingi serios la bicicleta pe drumuri de pamant. In satul Magura nu este asfalt, sunt multe gropi, urci bine… Iar daca ai de gand sa urci cu bicicleta dinspre Moieciu spre Pestera atunci, o faci doar pentru antrenament 🙂 De la hotelul Nobilis, daca ai avea bicicleta, ai cobori vreo 7 km fara sa dai la pedale, pana in Moieciu. Deci, in prima parte, dinspre Magura, urci obosit, in a doua te tot duci la vale si peisajul curge in viteza. Nu e de mine 🙂 Bine ca am fost. Tot citisem tot felul de ture cu bicicletele pe acolo, pareau faine. Acum imi dau seama ca e mult mai fain daca strabati pe jos aceste distante.

Trecem de caminul cultural din Pestera, de scoala, mai pozam peisaje, cate un monument si ajungem la biserica satului…

Pe drumul din dreapta, cu rosu, este o varianta alternativa la sosea. Evident o scurtatura pentru cei care merg pe jos sau cu bicicleta. Intersecteaza soseaua mult mai jos. Noi nu am stiut atunci si oricum am urmam doar soseaua cum ne propusesem.

Prapastiile Zarnestilor, o sa ajungem neaparat si acolo 🙂

Singura cruce veche din piatra pe care am vazut-o in zona Magura-Pestera. este inainte sa ajungi la biserica din satul Pestera.

Mioare intr-o curte invecinata cu biserica.

Coborand de la biserica, observam un teren plin cu mesteceni. Aici, observam „casuta cu povesti” 🙂

Acolo este casa oamenilor

Mic monument…

Tot coborand, ajungem si la monumentul principal al satului Pestera:

Monumentul ciobanului Ghicuta din satul Pestera

Monument realizat de Ion Duicu in anul 1970

Ne facem o imagine si unde ar fi celebra Pestera a Liliecilor unde s-au gasit urme de locuire umana tocmai din Paleolitic, dar ne propunem pentru la vara sa incercam o mica vizita. Observam ca nu este niciun indicator deci Administratia Parcului National Piatra Craiului, nu prea ar dori sa fie vizitata de prea multi… cred ca este o idee buna deocamdata 🙂 Cine stie ce specii valoroase de lilieci sunt pe acolo…

Aici o descriere: https://sites.google.com/site/romanianatura35/carpatii-meridionali/culoarul-rucar–bran/pestera-liliecilor-din-satul-pestera

Vedem putin din Bucegi

Spre iesirea din satul Pestera

Bucegii par ingropati sub zapezi vesnice

Cu un ochi la iarna de pe Bucegi si cu altul la primavara de langa noi 🙂

Moarte in timp

Ajungem din ce in ce mai aproape de Moieciu de Jos si la ora 16 si cateva minute eram la drumul national. Verificam la un magazin la cat trece autobuzul spre Brasov, aflam ca la 16:30, cumparam niste banane, cornuri si halvita si hai mai departe, in statie la Simon, ca sunt doar vreo 2 km. In 15 minute eram in statie. Vine si autobuzul, ne instalam cat mai bine, era si cald… Problema era ca din ce stiam, urma sa ne lase la autogara Bartolomeu din Brasov… si mai era ceva pana la gara, trebuia sa luam alt autobuz. Numai ca soferul a mers pana la gara, am mai stat vreo 20 de minute dupa tren si la ora 19 eram in Busteni.

La vara, trebuie repetat iar acest traseu…

Moieciu de Jos

Valea cu Calea, interesanta denumire

Satul Magura ar fi fost atestat pe la 1657… asta inseamna doar mentiunea documentara, ca oamenii pe acolo cine stie de cand traiau…

Traseul l-am parcurs in circa 6 ore.

Valea Prahovei si Bucegii, la inceput de an 2018

2 ianuarie 2018. Ma uit pe la un 12 si ceva pe munte si un brau de ceata acoperea varfurile. Se vedea pana pe la 1800 m alt. In acelasi timp, la poale, in statiuni, ploua marunt. Incet, cobora si „ceata”. De fapt, era ninsoarea care s-a oprit undeva la 1500 m altitudine.

Ma uit seara pe la 18:30 la DN1 si vad o coloana infernala. Faza era ca aceasta coloana nu era pe sensul de coborare, ci pe sensul de urcare. Pe sensul de coborare, adica spre Sinaia-Bucuresti se circula mai bine 🙂 Intreb si eu mirat: „Ce o mai fi si cu coloana asta? Nu trebuiau sa plece azi, turistii?” Aud ca: „Acestia sunt altii, cei care vin dupa Revelion.”

A picurat pana dimineata pe 3 ianuarie. Frig nu a fost si nici zapada nu pare sa vina. Dar si daca vine dupa ce s-a pregatit atat terenul.. Statiunile din Valea Prahovei sunt pline de turisti de zici ca nu a plecat nimeni acasa. Sarbatoresc in continuare 🙂

3 ianuarie 2018. Ma intalnesc cu un prieten de munte; cred ca din 2014 nu ne mai vazusem la ochi.

La multi ani el, la multi ani eu. Din intr-o poveste in alta, il intreb cum de a reusit sa se schimbe total. Adica a lasat drumetiile, vechile obiceiuri, si-a schimbat jobul, casa, nu mai cauta peisaje, urca rar pe munti… ideea e ca face orice altceva decat il stia toata lumea. Incerca el sa o scalde cum ca mai face, mai merge, dar nu prea existau faptele :)) :)) Asa ca, imi spune pana la urma deschis: „Ba’ am lasat tot pentru ca am descoperit cea mai faina femeie. Cand vreau peisaj, ma uit la ea. Glasul ei este muzica inimii mele. Atunci cand umblam prin munti, izvoarele si cascadele imi dadeau un sentiment frumos dar, stii, era neimplinit. Fata asta mi-a umplut sufletul de bucurie si nu stiu daca mai vreau ceva.” Mi-a placut mult de tot si imi pare rau ca nu am reusit sa retin tot ce spunea. Imi venea sa spun: „Ma’ tu esti?” :))

Impresionat sau stupefiat, intreb si eu sa ma aflu in treaba: „Bine, si vantul, inaltimile, mirosul florilor…” La care el, poetic: „Universul fara margini, e in degetul ei mic…” :))) Noroc cu niste doze de bere Tuborg ale lui Matrix ca atmosfera devenise altceva 🙂

In legatura cu muntele, circula pe facebook, o postare despre cabana Babele:

Discutia a aparut pentru ca de mai multe luni, cabana sta inchisa.

La Predeal, dupa miile de oameni care au sarbatorit Revelionul la partie, se pregatesc si alte evenimente dar mai ales concursuri.

Cred ca nu se pune la socoteala aceasta postare 🙂 Concursul este pentru cei ce doresc sa viziteze statiunea Predeal.

Tot ieri, un prieten spunea ca este in cautarea unui post cuminte de sofer 🙂 Azi vad ca Jandarmeria din Valea Prahovei, mai exact Centrul de Perfectionare, a scos la concurs niste posturi. Printre care si unul de sofer 🙂

http://www.jandarmiimontanisinaia.ro/jandarmi/?page_id=1227