Propunere de traseu turistic, prezente regale la Castelul Peles, castigatorul Marathonului 7500 si moment istoric-religios la Manastirea din Predeal

Imi spunea un domn pe Facebook, sa nu uit de o adresa pe care sa o trimit autoritatilor din judetul Dambovita. Era vorba de realizarea unui traseu turistic in Bucegi. Ideea este, in principal, ca turistul sa aiba o iesire rapida din creasta. Apoi, sa se conecteze astfel doua trasee turistice deja existente. Undeva intre refugiile Strunga si Batrana, cam in dreptul vechii stane din Valea Horoabelor, stana mutata azi mai departe, sa se desprinda din Drumul Granicerilor un traseu spre zona stanei. Langa stana este un drum de pamant lat si bun care te duce pana aproape de Cascada Doamnei, adica pana in traseul marcat cu triunghi rosu. Si aceasta este toata filozofia 🙂 Nu este nimic complicat, se va cobori rapid din creasta in caz de vreme nefavorabila (trasnete, etc.)

La Castelul Peles a venit pe 12.07, A.S.R. Principele Radu al Romaniei. Acesta si-a lansat propria carte despre castel. Pentru cine nu stie mare lucru despre castel, este o carte buna:

Cartea se numeste „Povestea Castelului Peles”

Sala de muzica a Castelului Peles

Stim si castigatorii din acest an ai Marathonului 7500 de pe Bucegi: Andrei Preda si Robert Hajnal:

Andrei Preda este cel din dreapta. Sursa: Facebook, Elena Perju.

Duminica dimineata, liturghia la Manastirea „Sf. Nicolae” din Predeal, va fi condusa de catre I.P.S. Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Acesta vine la Predeal pentru a sfinti inceperea lucrarilor de restaurare a picturii din biserica manastirii.

Mitropolitul a mai venit si anul trecut, cu alta ocazie. Iata cateva poze de atunci:

Aici, articolul de anul trecut:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2016/05/29/sfintirea-bisericii-vechi-a-manastirii-sf-nicolae-din-predeal-in-anotimpul-merilor-infloriti/

Bucegi: flori, stanci si Podu cu Florile

Cateva imagini din Bucegi, unde se anunta o vreme de vis… dupa furtuna de vineri 🙂 Sambata a fost perfect. Sa vedem duminica… Aici cand se anunta canicula e foarte bine.

Turma de oi la Piatra Arsa

Ochi de paun pe rododendron

Ghintura galbena

Busteniul

Stana Regala renascand… era chiar trist sa ramana acest loc frumos, parasit.

Am gasit si pozat conuri rosii de molid in acest an cat pentru niste ani de acum inainte. Evident siropul este tot rosu, mare deosebire intre acesta si celelalte siropuri tot din conifere.

Banca din lemn din Piciorul Pietrei Arse nu mai este, a putrezit. O sa anunt Salvamontul sinaian sa mai faca una. Plus ca trebuie schimbat podul de peste valea Zgarbura, putrezit si acela. Daca trec 5 turisti in acelasi timp pe el, este foarte posibil sa cada cu tot cu pod. Daca nu scriu eu, nu vede nimeni. Nu e o lauda, ci asa stau lucrurile. Mai sunt atatea de semnalat…

Spre Podul cu Florile

Fostul pod, azi doar pietre

Podul de altadata, al florilor, ramane unul dintre cele mai bune puncte de observare a Bucegilor.

Hotelul Pestera si pensiunea Cocora in dreapta, statia de telecabina Pestera in stanga.

Cabana Dichiu

Valea Horoabei: scarile metalice, canionul, tunelul, portita, izbucul si… se cauta „Esteticianul” refugiului din Saua Strunga

La anumite perioade, apar pe munte oameni care mai repara un podet, remarcheaza un traseu, desfasoara actiuni de ecologizare sau refac un refugiu. Asa s-a intamplat si cu refugiul din Saua Strunga… a intrat in 2016 pe mainile unor iubitori de munte si a fost refacut.

Ma gandeam anul trecut ca principalul pericol pentru acest refugiu ar fi ciobanii. Intai fura ce este prin interior, azi iau patul, maine usa, dupa care baga oile… si cainii, la umbra. Nu inseamna ca azi cred altfel. Pe mai departe cred asta… si, intr-o zi de vara, o sa vad sau vom vedea, vreun cioban si oile prin refugiu. Insa, pana atunci mai este… de abia au urcat turmele.

Din pacate, s-a miscat cineva mai repede: un zapacit, nu ai cum sa-l numesti altfel, pentru ca nu pot pricepe cum cineva poate avea in rucsac un spray pentru vopsit, a trecut pe langa refugiul nou si l-a mazgalit. Greu sa etichetezi asa ceva. Un om de munte nu-si umple rucsacul cu fel si fel de prostii, cum ar fi un astfel de spray.

Mazgaliciul de serviciu este un anume Emil N., care a trecut pe acolo, duminica 04.06.2017. Sunt sute de distribuiri pe Facebook, in ideea ca individul va fi identificat. Se ofera toata gama: de la bataie, la recompensa si chiar la stergerea din proprie initiativa a scrisului. Adica unii l-au rugat frumos 🙂 Probabil dintre aceia care cred ca niciun urs nu trebuie impuscat, toate animalele au o prietenie cu omul, putini visatori dupa mine. Pai un astfel de plimbaret, nu are nicio treaba cu natura, frumosul, el mazgaleste orice pentru ca simte satisfactie cand isi bate joc de munca altora.

Sunt si eu insa pentru acordarea unei recompense… aceluia care-l identifica si mai apoi, il vopseste tot de o asemenea maniera. Pentru ca aceia care merg pe munte, buni sau rai, sunt prieteni cam toti pe Facebook si sigur cineva e prieten si cu omul asta. Trebuie cautat un Emil N. care a postat poze de duminica de prin Saua Strunga. Evident nu a postat cu mazgaleala, dar daca il cheama Emil N. si a trecut pe acolo, pe 04.06.2017, el este.

Tot duminica, in jurul orei 12, eram pe terasa la cabana Padina. Nu am vazut pe nimeni urcand spre refugiu. Pe la 12:30 am plecat si noi pe acelasi traseu. Dar, de la prima stana noi am facut dreapta, spre bazinul Horoabei. Chiar si cand am ajuns pe puncte mai inalte, tot nu am vazut pe nimeni pe acel traseu. Imi spunea cineva ca doua grupuri separate de biciclisti au traversat Platoul Bucegi si au trecut prin Saua Strunga spre Moieciu. Mi-e greu sa cred ca un pasionat de munte, impinge o bicicleta pana in Sa, iar acolo scoate un spray si mazgaleste refugiul. Cu siguranta, este unul care are doar chestia asta in cap, de a face rele!

Mai departe, imagini de poveste din bazinul Horoabei. Am intersectat dupa mers pe la gol alpin, valea, coborand pe un fir impadurit pana la ea:

Cam pe aici am ajuns, pe la jumatatea vaii.

Ultima scara cum se urca

Pe acolo se continua

Se coboara tot pe o scara…

Adica aceasta scara. In fiecare an vad grupuri de montaniarzi, mari si tari in postari, neintrecuti in aprecieri, care stiu tot ce misca pe munte… si mereu si-o iau prin aceste locuri 🙂 Am evitat mereu sa scriu, sa nu se creada altceva. De fapt, pe munte faci cunostinta cu realitatea si e posibil sa devii mai normal 🙂

Montaniarzi super tari, contabili de cat mai multe ture, vin prin Valea Horoabei sa vada cascada, apa, ca e de vis si tare de tot canionul 🙂 Vin primavara ca sunt prostiti initial de tot felul de experimentati, sa mai bifeze o tura. Si toti la gramada fac niste bai zdravene. Toate aceste scari sunt acoperite de apa si ei, saracii, urca prin suvoiul de apa rece. Le cade apa in cap, se mureaza pana la piele. La final, niciunul nu posteaza ce nasol a fost ci… super tare, suntem buni, am trait o aventura, extraordinar, chiar a meritat 🙂 Si altii ii admira si se vor duce si ei. Acolo realizeaza toti ca au fost fraieri, inconstienti, dar cum sa scrii pe Facebook: bai, ce mari prosti suntem? Evident, cand ai zeci si zeci de ture, suna totul cum vrei sa sune… asa au vrut ei, sa treaca prin apa 🙂 Ca nu e pentru oricine 🙂

Cea mai inalta scara, aici le este Golgota 🙂 Da’ e bine asa!

Prin canion

Aici este frumusetea, cand poti sta linistit, nu in apa, sa te bucuri de peisaj.

Suntem pe valea principala si se vede ca nu e apa. Foarte multi montaniarzi nu stiu ca suvoiul permanent de apa al Horoabei, nu vine din firul vaii principale, ci de undeva din dreapta acesteia, din versant.

Asadar, Cascada Horoabei spre care s-a facut poteca buna de tot, e acolo mai mereu 🙂 Sursa permanenta de apa care o alcatuieste iese de la vreo 300 metri cel mult distanta.

Izbucul Horoabei

In drum spre firul principal, care se vede ceva mai jos.

Traseul te poarta pe sub aceasta portita. O sa vedeti un marcaj cruce verde, el nu este insa turistic. E desenat demult prin aceasta vale. Traseu turistic nu exista pentru ca suntem in tara in care putini isi asuma responsabilitati. Plus ca ar trebui si alte amenajari, desi, la aprecierea mea, un montaniard nu intampina probleme pe aici. Sunt lanturi, cordeline, scari…

Intrarea/originile tunelului… cum era denumit de primii montaniarzi, ne-a dus in preajma unor tineri care faceau alpinism. Adica se iese undeva la un gol, vine un perete, apoi in rapel. Surpriza mea a fost sa vad si fete pe acolo. Nu ca nu ar avea voie… dar judecand dupa aspectul intrarii, eu am crezut ca doar barbatii sunt atrasi in interior. Chiar nu mi-am inchipuit ca si aici, pe munte, a ajuns discutia despre componenta unei familii. Nici muntele, nu mai este ce era odata 🙂 🙂

Cascada Horoabei

Din Poiana Horoabei ne-am indreptat spre Padina pentru a urca prin padurea Laptici… o sa revin cu traseul, cum am zis anterior… Din poienile de la Padina se auzea o voce inconfundabila. Era tipul de la „Stelele Bucurestiului” cu o piesa de prin anii ’90… „poti sa pleci acum ca nu mai imi pasa, voi gasi alta mireasa” 🙂 De altfel, nu am auzit o muzica prea diferita pe aici, de-a lungul anilor… Vorbesc din proprie experienta, din 1995 si pana in 2008, am venit cu corturile la Padina, an de an, cu vecini si prieteni, de nu stiu cate ori. Deci, de atunci si pana in prezent, chiar am auzit orice. In general, peste 90% dintre cei care ajung aici… sunt oameni care asculta manele sau rock. Restul, sunt cei care nu asculta nimic, vin sa se recreeze. Eu am fost in orice categorie de grup.

O data, mi-am mutat cortul pentru ca o familie asculta langa mine doar Radio Romania Actualitati. Ce-ti mai trebuie radio nu stiu care si stiri, cand vii pe munte? Ideea este sa te rupi un pic de ce se mai intampla.

Altadata, mergeam pe drumul forestier si, pe acel platou unde acum scrie Padina Fest, putin mai spre drum, era un cuplu care statea pe langa o masina. Din masina razbatea o muzica, el statea pe un scaun la o masuta mica, cu o sticla de bere in mana si misca sticla in acord cu muzica. Ea… voluminoasa. In fine, privesc putin si trec mai departe, nu era cine stie ce. Eram si cu rucsacul in spate, ramasesem iar in urma…

Cand? Prind cu urechea niste versuri, imposibil de uitat de atunci 🙂 „La sufletul care-l ai si la frumuseteee, Langa mine ai trai ca intr-o povesteee”. Cu aceste cuvinte in minte, imi intorc privirea spre ei. Cum naiba de nu bagasem de seama? 🙂

El un sac de oase, pitic, aproape beat, zambind idiot, ea uriasa, rotindu-si mainile stilul morisca, in fata. Sa fie cumva Baloo din Cartea Junglei? Naaaa, era consoarta tipului cu berea. Daca isi punea coana mare mintea si-l acrosa, il zbura peste masina cu scaun si cu bere cu tot. Cine poate sti cate somnifere de dreapta ii acordase omului de-a lungul povestii…

Dupa vreo 3 metri mi-am dat rucsacul si am tras o portie de ras cu lacrimi. Asemenea luciditate ca sa apreciezi „povestea” si „frumusetea” din ea, mai rar 🙂 Mai imi vin cateodata in minte, versurile acelea :))

Din natura pentru oameni: Minunea conurilor rosii de molid

Parcul Natural Bucegi, acest colt de rai intins pe vreo 300 kmp, nu este doar ceea ce se vede la o prima vedere… o arie protejata si atat! Are ceva pentru fiecare, noi momente, noi ipostaze care, de fapt, sunt lectii mai vechi scrise mereu in alt mod. Nou dar totul foarte vechi.

As face, daca as avea timp, un sondaj printre cei care merg pe munte. Pentru a afla de ce merg. Cred ca nu am afla ceva nemaiauzit dar ne-am da seama ca in spate sta o chemare, o magie, ceva inexplicabil… ca o intoarcere la origini de care mintea si propria persoana par oarecum straine, in sensul ca nu avem cuvinte pentru a descrie cum trebuie ce simtim… ca un imbold genetic de parca acolo trebuie sa fii, evident fara a sti prea bine sa explici.

Dar, gata cu filozofia 🙂 Important este sa ne regasim cat mai multi in tot ceea ce inseamna Muntele.

Am facut duminica o excursie de 12 ore pe Bucegi, o sa revin ulterior cu imagini. In articolul de azi, ideea este de a vedea o minune a naturii in mai multe cadre… incercand gandul vesniciei unor momente 🙂

Un peisaj cu stanci si specii forestiere… Cu sageti rosii: molizi

Acestia

Si mai aproape

Acesta este subiectul central… acele chestii rosiatice sau rozalii… care nu sunt muguri, ci conuri de molid. Observati ca ele cresc preponderent pe la varful acestor arbori. Poate ca de aceea nu s-a prea vorbit despre ei. Ca sunt prea sus.

Multi se uitau si nu intelegeau de unde iese ceaţa intr-o zi asa senina, cand nu era un nor de ploaie 🙂 De fapt, ce se intampla? Valuri de polen erau puse in miscare la o simpla adiere a vantului. Daca erai prin preajma, ti se infundau narile, gura, se depunea pe haine. Oricum, si fara sa fii pe aproape, tot te ajungeau particulele galbene. Nu as zice ca mi-a displacut, o ploaie cu polen nu o vezi mereu.

Magnifici… Va imaginati ce putere au acele conuri orientate spre cer?

„Insira-te, margaritare” 🙂

Domnul a dat, omul a luat 🙂 Intai imagini…

Ce splendoare! Ce folos sa urc prin arbori, cand era logic ca gasim la anumite altitudini si conuri mai la indemana…

Nu ma mai saturam de privit, mirosit, pozat. Cum nu prea imi impartasea nimeni romantismul si privitul in nestire, la inceput m-am cam grabit. Plus ca mai aveam traseu de parcurs.

Ati recunoscut departe zona Babele-Sfinx. Pai te poti satura repede de asemenea daruri naturale? 🙂

Alt val de polen, frumusete la cel mai inalt nivel 🙂

Pana aici 🙂 Adica, hai ca am stat prea putin si la poze si la cules. Nu exista animal ca sa manance din acestea, nu sunt protejate si nici nu ar avea de ce, nu dau niciun exemplu negativ pentru ca putini s-ar urca dupa ele, iar ca sa gasesti asa, ca in imagini, trebuie sa bati ceva potecile. Daca pleci cu scopul sa aduni, umbli o zi intreaga…

Am ramas, evident, mai mult timp aici.

Imbietori si peste orice specie si parte din rasinoase. Peste muguri de brad, de jneapan, conuri de pin sau jneapan etc. Conurile de molid in aceasta forma frageda, pline de rasina, sunt un medicament natural. Cat de amator ai fi, culoarea este un indicator perfect 🙂

Am mai lasat, o creanga plina, una goala, una tie, trei mie 🙂

Vedeti? Fiecare specie are mijloacele ei de protectie 🙂 Cine s-ar sui pe acolo?

Pensiunea Cocora pe fundal. Nici pe acestea nu le-am cules, e clar, varful e prea subtire si se rupe daca te sui aproape de conuri. Apoi, daca incerci sa urci, te faci galben de la polen, este imposibil sa nu te atingi de crengi, sa nu le misti. Cum le misti, cum se scutura saculetii cu polen.

Minunea de la inceput de iunie

Chiar si dupa ce am cules si am facut peste 50 de poze la aceste conuri… tot am continuat sa le admir pana am iesit din zona lor.

Absolut superbe… nu doar conurile ci si peisajele aferente. Locuri cu poluare zero, locuri aproape de cer, locuri ca in Geneza. Doar ideea de a merge prin astfel de locuri, te vindeca 🙂  …Totul este sa nu te agati de problemele fizice: ca e mult de mers, comoditate, mancare, nu rezolv nimic etc.

Facusem planul din timpul culesului: o parte pentru sirop si alta in borcane cu miere peste conuri.

A fost ceva 🙂 Uneori nu ajunge pana nu ramane. Cum nu a ramas… 🙂

Cu miere

Din timpul pregatirii. Intai pui niste conuri, torni un strat de miere, si tot asa. Ii lasi la intuneric vreo saptamana sau 10 zile, apoi filtrat totul. O sa vedeti ca mierea este diluata de sucul conurilor. Din ce rezulta iei dimineata cate 2 linguri.

Acum vreo trei-patru ani mai facusem asa ceva, si stabilisem eu o cura de o luna de zile. Nu prea am avut rabdare si cura s-a redus la cateva zile. Pentru ca din ce luam de aceea mai voiam 🙂 Am mai exagerat eu in chestii din acestea. La un antrenament de alergare imi luam apa cu magneziu. Indicatiile erau… un plic la nu stiu cata apa. Eu puneam patru plicuri la un pic mai multa apa. Ce putea sa se intample? 🙂

Din alte conuri am facut un sirop… au iesit vreo 4 litri. Culoarea siropului, dupa ce se fierbe si se prepara cu miere sau zahar, este roza, fara impuritati. Pe sticla mai sunt resturi de ambalaj, ca este o sticla de suc Teddy… dar siropul este limpede, dulce, aromat. Mult peste mugurii de brad culesi de la marginea padurii.

Patru ore prin Valea lui Bogdan si Muntii Baiului

„Nu am vazut pe nimeni, de cand sunt pe tren, sa coboare la Valea Larga!” Na, ca mai sunt si din acestia 🙂

Prin spatele garii din Valea Larga, suim niste trepte interminabile ca sa iesim la Izvorul Rece. De aici, facem dreapta pe DN 1 pana la drumul forestier spre Valea lui Bogdan. Apoi, intram pe forestierul ce are circa 4,5 km.

Inspre Bucegi

Si ajungem la poiana din capatul vaii, unde este o casuta din povesti 🙂

Mai departe, pe un drum care acopera usor-usor cu vegetatie:

Trebuie neaparat sa adun conuri rosii, cu prima ocazie.

Oameni de munte trecuti de prima tinerete, treziti de dimineata ca sa urce muntii Baiului.

Martinul este un obisnuit al zonei

Dansul copacilor in vantul vesnic

Valea Larga sau acasa la ursi

Departe

Mai aproape

Erau si niste cetateni pe la stana

Cariera din Sinaia, a lui Costinescu. Era un funicular care aducea piatra pana unde este Mefin astazi… Urmele funicularului mai sunt prin padure.

Cascadele Vanturisului, cea mai mare cadere de apa din Bucegi

Nu mai are apa prea multa. De aici, este cel mai bun loc pentru a poza aceasta cadere de apa.

Hotel International, impozant

Vantul in discutie, conflictuala evident, cu zadele

Coborarea spre Sinaia

Am iesit in drumul forestier ce duce spre Valea Cainelui sau spre Izvorul Rece, depinde cum se alege, am mers putin pe el si apoi am luat-o la vale, spre Prahova, iesind pe aici.

Intai au scris si apoi au dat drumul la apa.

Si pe aici in Sinaia, si gata 4 ore.

O piesa frumoasa:

Cum a fost vremea la sfarsit de aprilie… de 7 ani incoace!

A venit primavara, au iesit ghioceii, s-au trecut ghioceii, infloresc merii si corcodusii, apare frunza la fag, e cald, se topeste zapada de pe versantii muntelui. Ne uitam cum primavara se instaleaza cat mai bine… ca dupa cateva zile sa vedem ca a venit tot iarna 🙂

Sa vedem, oare, asa a fost si in alti ani, la sfarsit de aprilie? Zic sa ma uit din 2010 incoace prin arhiva blogului.

Pai, in 2010, spre sfarsitul lui aprilie, mai era zapada pe munte dar niciun pic in Valea Prahovei sau pana pe la 1700 m altitudine.

Imagine din 18.04.2010.  In 2017, acest peisaj l-am pozat pe 2.04. Deci, daca vom compara 2010 cu 2017,  se poate spune ca in 2017, aici la poalele Bucegilor, primavara a venit mai repede cu circa 2 saptamani.

Fapt confirmat si de o alta imagine:

Acelasi peisaj din 2010, l-am intalnit in 2017 undeva in apropiere de 10.04. Adica am trecut prin acest loc pe 8 sau pe 9.04.2017.

In 2011, pe la sfarsit de aprilie mergeam in Poiana Vanturisului, daduse coltul ierbii pe muntii Baiului, pe Bucegi mai era zapada in special pe vai si pe Platou. Foarte putina prin zona Pestera-Padina, deloc in muntii Diham si Paduchiosu, iar intr-o zi ca azi, de 20, dormeam langa un ulm inflorit.

Spre Piatra Arsa

Peisaj din muntele Paduchiosu

Flori de ulm

Totusi, iarna a mai dat semne si in perioada 15-17.04.2011 si Bucegii aratau asa:

Este cam acelasi peisaj ca in 2017. In Valea Prahovei aveam acest peisaj pe 16.04. in dimineata primei zile de Paste. Diferenta este ca vremea dupa data de 17.04. in 2011 s-a incalzit iar in 2017 s-a racit considerabil 🙂

In 2012, vorbeam tot de primavara… Ne uitam la ghioceii si la leurda din Poiana Stanei:

Poiana era plina de ghiocei si branduse

Comparativ, venirea primaverii pe aici, seamana in 2010 si 2012.

Si pe platou era zapada, vazusem pe 16.04.2012 schiori in drum spre Piatra Arsa. Totusi, zapada nu mai era cine stie ce:

In anul 2013, zapada era destula de Bucegi dar vremea in Valea Prahovei era peste asteptari. Oamenii au dus animale la pascut, am vazut bureti negri, ceea ce in 2017 nu am observat.

Oricum, traseele pe Jepii Mari si Jepii Mici erau pline de zapada…

In 2014, aceeasi ciudatenie, iarna in toata regula pe Bucegi si primavara frumoasa la poale:

Pe 21.04. era atat de bine ca deja ieseam in natura 🙂

Intr-o zi ca azi eram pe aici. Daca nu ar fi nins, si azi in 2017 era acelasi peisaj, la vegetatie ma refer.

La fel, daca nu ningea, acelasi peisaj ar fi fost si in zona Poiana Stanei. Anii 2014 si 2017 seamana pana la un punct.

In 2015, la sfarsit de aprilie leurda era mai mica, inflorea irisul pe care-l dadusem unei cunostinte, urzicile erau mici, abia apareau frunzele fagilor. In acest an, primavara, fata de 2017, a venit mai tarziu cu o saptamana, doua.

Padure spre gol alpin, muntii Baiului

Peisaj cu leurda 29.04.

Asa erau urzicile pe 23.04. In prezent, ele sunt sub zapada dar mult mai mari si nu se mai culeg.

Iar pe Bucegi era zapada consistenta, dupa procedeul sus iarna si jos primavara:

Anul trecut, in 2016, spre sfarsitul lunii, primavara era la ea acasa. Se curata poteca regala de la Sinaia de frunze, se curata cimitirul eroilor de pe Valea Rasnoavei din Predeal, in Predeal chiar venise primavara. Pe 26.04. faceam poze de la Floresti-Prahova spre Bucegi, iar pe 18 aprilie realizam un traseu fain pe Bucegi. Primavara in 2016 a venit mai repede decat primavara din 2017 🙂

Sfarsit de aprilie 2016 la Predeal. Vedem fagi inverziti… Si daca nu ar fi venit zapada acum in 2017, tot nu inverzisera. Deci, chiar a venit mai repede primavara anul trecut.

Imprejurimile Predealului, pe aici facusem cunostinta cu un urs. Inverzisera si zadele…

Spre Bucegi pe DJ 713, pe 18.04. Se observa cum inainta primavara in altitudine pe padurea din dreapta. Clar, cu o saptamana cel putin, venise primavara mai devreme in 2016.

Zapada pe culmile inalte ale Bucegilor

Concluziile?

Pai, zapada a fost mereu pe Bucegi in aceasta perioada, mai ales pe vai si pe Platou. Primavara a venit mai devreme sau mai tarziu cu circa 2 saptamani. Dar, cel putin in acesti ani prezentati, niciodata nu a fost zapada la poalele Bucegilor. Acum, totul este alb imaculat, fiecare creanga, casa, gard, are mantie alba:

Bine ca in afara de salcii nu prea inverzisera alti copaci…

Bucegii, dupa ninsoarea de Paste

A treia zi de Paste, ora 8:30 a.m.

S-a intors iarna pe Bucegi 🙂

Vf. Jepii Mari si Cantonul Schiel

Muntii Jepii Mari si Piatra Arsa

Monumentul Eroilor

Partea superioara a Vaii Comorilor

Muntele Furnica

Un colt al Carierei Piatra Arsa si telecabina ce coboara de la Cota 2000

Peisaj din muntele Caraiman

Asa ca, pe munte, se circula in conditiile care se vad. Dar cum si iarna este un anotimp, le luam cum sosesc 🙂