Pe urmele cartii „Cuviosii pustnici din Bucegi”… la Moieciu de Jos, la parintele Coltea

Pana la urma am ajuns. Cartea viitoare forta aflarea resorturilor din spatele cartii parintelui Gheorghe Coltea, parohul din Moieciu de Jos.

„Cuviosii pustnici din Bucegi” este o carte peste care privirea si intelesul pot trece fara a patrunde esenta. In aceasta, autorul pune totul pe seama Divinitatii de o asemenea maniera incat devine fie de necrezut, fie enervant. Oricum ar fi, explicatia nu sta doar in formarea ci si in simtirea acestuia. Totul pare prea exagerat pentru cititorul de azi. Motiv pentru care de vreun an si ceva, de cand am citit cartea, in cercul de prieteni s-a folosit si se foloseste in gluma exprimarea: „Hai, ca esti Coltea 2!”

Cu toate acestea, toti ne-am dat seama ca personajul a avut niste trairi unice, iar eroarea sa de apreciere este insignifianta. Tot ce pare exagerat, este doar forma indirecta de a-I multumi lui Dumnezeu pentru ce traia. Sunt sigur ca a avut contestatari chiar si in Biserica, pe tema acestei carti.

Este o carte despre pustnicii din Bucegi, descoperiti, dezgropati, reingropati… in care parintele Coltea traieste 2 bucurii: a intalnirii cu Divinitatea si a realizarii unui vis mai vechi.

In week-end, l-am prins pe parinte exact cand le vorbea enoriasilor. A vorbit mult cum a recunoscut si dansul. Aproape a ragusit. Dar era o placere sa-l asculti…

Biserica din Moieciu de Jos este locul unde se gasesc circa 200 de moaste de la tot felul de sfinti. Cutiile, tablourile, obiectele in care sunt tinute, sunt comandate special fiind niste chestii exceptionale.

Am vorbit cu parintele, am aflat foarte multe, dupa care am fost la o ruda a sa, tot preot. Toata ziua m-am gandit apoi la ce am auzit, pentru ca stiind mai mult decat ei despre Bucegi, faceam tot felul de legaturi. Acestia au in spate vreo 7 generatii de preoti… fiind improprietariti pe Bucegi de un cunoscut domnitor etc.

O poza cu parintele Coltea

Si alte poze de prin Moeciu:

Monument funerar

Peisaj cu muntii Piatra Craiului insa..,

Langa acea casuta din deal se vedea ceva langa ea:

In perioada aceasta, astfel de constructii nu sunt locuite. Parea un caine mare in vecinatate… sau un urs m-am gandit eu.

Mai ales ca apropiind cu aparatul am vazut un sir de urme prin zapada. Nu erau de om si semana cu pasii facuti de un urs. Nu vreau sa exagerez, imi dau doar cu parerea, nici acum nu stiu ce era: caine sau urs. Inclin sa cred ca urs.

Sirul de urme

Monumentul eroilor

Anunțuri

O vizita la Biserica si la Muzeul de la Cotroceni – atitudini si mentalitati esuate

Motto: „Din grup mai faceau si altii poze la biserica si prin curte. Am facut si eu, patruns de veridicitatea observatiei ca maimutele copiaza. Na, oleaca de giboneala nu strica niciodata. Mai ales prin astfel de locuri.”

Despre propriile defecte as putea scrie tot felul de articole. Insa, nimeni nu ar fi curios 🙂 iar acestea se stiu demult. Am trecut insa la o faza superioara, ca mereu evoluam, poate pe nestiute dar mergem ori la stanga, ori la dreapta sau inainte. Ca e bine sau nu, constatam fiecare. Pentru ca fiecare vedem lumea asa cum am fost educati ori cum ne-am educat, sau dupa cum copiem de la altii.

Simt ca ma recomanda pe acest blog… multitudinea ideilor. De tot felul :)))

De exemplu, eu as strange toate filmarile cu protestele de pe 20.01., pentru ca, in viitor, toti jandarmii care au impiedicat oamenii sa manifesteze pasnic, sa fie dati afara din sistem. Una este sa pui garduri in piata, sa delimitezi niste zone, sa fii atent ca lucrurile sa nu degenereze si cu totul altceva sa ocupi gurile de metrou de la Universitate, ca sa nu iasa lumea. Cine a ordonat treaba aceasta si toti acestia care au blocat accesul oamenilor ar trebui trasi la raspundere. Am vazut filmarile si nu era vorba de niciun control, pur si simplu o linie de jandarmi impiedicau oamenii sa urce scarile. Asa ceva nu poarta alt nume decat Golanie in hainele statului.

Iti dai seama ce scenarii au in minti, cei care au comandat un astfel de mod de actiune. Intr-o tara civilizata, intr-o democratie chiar daca subreda, tu dai ordin sa nu iasa oamenii de la metrou la suprafata.

E foarte important sa ai idei, ca le dai si la altii. Poate din atatia politicieni si lideri contactati, se gaseste cineva care sa ceara scoaterea din sistem a celor in uniforma, care au blocat oamenii in subteran. Acestia trebuie dati pe mana Parchetului fiindca nimic nu justifica blocarea oamenilor in subteran.

Mai jos se pot vedea „cei aflati in slujba cetateanului”, cum tin oamenii in subteran:

Subiectul meu este, dupa cum se intelege din titlu, referitor la Muzeul National Cotroceni. Care ati fost, stiti ce frumusete este acolo…

Mai stiti ca biserica, vestita biserica a Cotrocenilor, ridicata de domnitorul Serban Cantacuzino si pictata de Parvu Mutu Zugravul, a fost demolata in perioada comunista. Insa, dupa anul 2000 a fost ridicata o alta.

Ceea ce putini stiu este ca noi asociem cam degeaba Presedintele cu Cotroceniul. Ceausescu a venit de vreo 3 ori in viata lui la Cotroceni. Niciun presedinte nu doarme acolo, vine doar intre 8 sau 10-16 sa lucreze. Si atat. Muzeul care se viziteaza este fostul Palat Regal. Nu are nicio treaba cu presedintele Iohannis care sta in alt corp de cladire si la care nu ai cum ajunge fiind paza serioasa.

Ei bine, tantalaii astia care se ocupa de acest muzeu, ma refer la conducere, la manager, sunt speriati de bombe si au preluat din comunism tot felul de metehne, prezentul regasindu-i complet detonati intelectual. Intri la muzeu doar cu programare prealabila, ti se copiaza cartea de identitate si ti se retine ca un santaj pana te intorci, esti controlat cu doua detectoare si trebuie sa scoti orice e metalic, ti se scaneaza rucsacul, sacosa, geanta. Ulterior afli ca nu ai nicio treaba cu presedintele si ca el nu sta la Cotroceni, ca una e Muzeul si alta unde sta el. Si te gandesti asa: ” … ba’ astia sunt prosti sau asa sunt ei?”.

Concluzia mea este ca doar asa se pot justifica niste posturi; inutile, de altfel. Mai agiti un pic chestia cu siguranta presedintelui, inamicul, terorismul si ai rezolvat problema. Intr-o incapere de vreo 15 mp stau si casiere, si turisti, si oameni ca sa controleze 🙂

Intelegeti ca pe la inceput de luna, am vizitat muzeul. Ca ghid national de turism nu recomand nimanui sa mearga in grup acolo. Vei pune turistii in posturi stanjenitoare, ei vor afla ca de fapt nu planeaza niciun pericol, ca acesta este doar in mintea celor care au imaginat acest sistem, si te vei face si tu de rusine.

Dupa asteptat si dupa controale ti se atrage atentia ca nu cumva sa faci poze prin parc, adica imediat dupa ce iesi din incaperea de la poarta unde s-a desfasurat controlul. Initial, mi-am zis ca oricare: „…frate, esti la Cotroceni, respecti regulile, presedintele, masuri de siguranta…” si alte tampenii ce ti le imaginezi ca un cetatean cat de cat responsabil.

Cand ajungi in parc, te uiti si tu sa vezi care e treaba. Aleile si copacii iti trag primul semn de alarma: „WTF??? Nu e nimic! Care secret?” Care este justificarea sa nu faci poze cand sunt doar alei si copaci? La final iti dai seama ca Prostia e la putere prin partile acestea. Care ati facut armata stiti ca si acolo erau tot felul de imbecili, care traiau cu impresia ca dupa fiecare piatra, colt, este Inamicul. Desi scena cu venirea inamicului sau pericolul reprezentat de acesta am vazut-o de sute de ori, niciodata nu am considerat decat ca promotorii acestui mesaj sunt niste persoane bolnave mintal. „Ba’ ce faci daca vine inamicul?”… „Iti trag tie una in cap, da-te naibii, sa te scutesc de chinul medicatiei!” :))

Aceasta atmosfera de imbecilitate am gasit-o si in gradina Cotroceniului. Ok, intram in curtea interioara unde este si intrarea in muzeu dar si biserica. Din grup mai faceau si altii poze la biserica si prin curte. Am facut si eu, patruns de veridicitatea observatiei ca maimutele copiaza 🙂 Na, oleaca de giboneala nu strica niciodata :)) Mai ales prin astfel de locuri.

Pe langa biletul de vizitare, plateai si o taxa foto, daca voiai, valabila pentru interior. Probabil toata lumea a considerat ca si curtea interioara tot la categoria interior intra.

Intrarea in fostul Palat Regal

In loc sa revendice fostul Palat Regal de la Cotroceni care le-a apartinut, Casa Regala actioneaza ca ultimii speculanti cerand in instanta unitatea si cladirile vanatorilor de munte din Predeal, bunuri care niciodata nu le-au apartinut sub vreo forma. Macar aici, cererea ar fi intemeiata si i-ar mai scoate din film pe astia care fac regiile prin aceste locuri.

Biserica reconstruita

Biserica a fost reconstruita dupa planurile vechi si mai pastreaza ici-colo si elemente dinainte de demolarea comunista.

Nu este deschisa decat atunci cand sunt sarbatori/duminici. Daca vrei sa te duci ca si enorias credincios, intai treci pe la controale. Bineinteles ca personajele mai in varsta cam lipsesc, nefiind prea multi dispusi sa stea pe la poarta, la control.

Deci, Muzeul este absolut superb si voi reveni cu imagini, insa astia de pe acolo au tot felul de filme in cap, paranoia cu inamicul, securitatea locului. Evident, nu iti ia mult sa constati ca daca ar veni cineva cu intentii necurate, ar putea sa sara foarte bine gardul. Iar daca un profesionist ar vrea totusi sa intre pe la punctul de control, doar cu o mana ii bate pe toti 🙂 Masurile acestea de securitate observate sunt doar pentru impresionarea cetatenilor obisnuiti, pasnici, ele nu au nicio eficienta in alt sens al cuvantului. De aici si ideea mea ca astia au tot promovat din comunism prostia cu pericolul imaginar ca sa asigure niste posturi confortabile pentru unii. Mai scanezi un buletin, mai te uiti la un meci…

Daca lumea ar gasi portile deschise si s-ar sti mai multe despre acest muzeu, ar fi ca la Peles. Insa mai multa lume inseamna mai multa munca si munca in asemenea locuri este pura intamplare. Daca muncim, nu mai putem observa cand vine inamicul 🙂 Muzeul este al statului, de ce sa se agite cineva pentru a aduce mai multi bani? Oricum vin de la buget pentru salarii…

Sa va mai spun ceva despre biserica. Fiind noua, arata bine pe toate partile. In interior, in afara de un candelabru, cateva placi ce acopera morminte, scaune… nu e altceva. Cam 80% din peretii bisericii sunt albi. In cateva locuri, risipite, au fost lipite cateva decupaje din vechea pictura. Cand s-a demolat biserica, s-au decupat parti din pictura si s-au pastrat pana cand au fost lipite pe peretii noii biserici. Credeti ca ai cum sa scoti telefonul in biserica sa faci o poza, dupa slujba? Nici vorba. E interzis total fotografiatul in biserica si sunt si niste doamne care stau pe acolo sa nu faci cumva vreo poza. Intreb si eu: „Bine, dar nu sunt decat cateva fresce, in rest sunt doar pereti albi, de ce nu e voie?”. Pai nu e voie, ca nu e voie 🙂 Nici cu taxa, nici fara, nu e voie. Na, daca poti sa-ti explici acest regres intelectual intr-un loc cultural…

De regula, prin astfel de locuri confortabile oamenii sunt cam obisnuit cu nemunca. Probabil daca ninge mult, nu face nimeni partie, asteapta schimbul sau dau drumul la vreun caine sa circule de colo-colo, sa faca un pic de poteca… 🙂 Nu zic ca asa ceva e posibil la Cotroceni dar nu se stie niciodata.

Iar magazinul de unde sa cumperi o carte, un suvenir ceva, nu este semnalizat. Asa ca nu ai de unde sa stii ca macar exista. Este printr-o camera si umbli pe acolo, deschizi usi, iar fara noroc nu ai cum sa-l nimeresti.Ti-e rusine pe banii tai sa deschizi usi ca sa intrebi unde poti cheltui alti bani, pentru ca nu au fost in stare sa monteze o sageata cu „Spre magazin”. Altminteri, ghizii, d-na de la magazin, sunt super ok. Sistemul e de vina, este imbecilizant, rupt de realitate.

Se subintelege ca am trimis cel putin 20 de adrese ca sa semnalez mascarada asta, inclusiv la Presedintie. Adica, ce naiba este asta… Ai un muzeu ce concureaza bine de tot Pelesul insa accesul este ingreunat de mentalitati stupide, absolut nejustificate.

Raman consecvent ideii ca pe unde mergi, trebuie sa iei atitudine; cand se impune! Poate le vine pe cap vreun inamic sub forma de control si-i mai dezmorteste un pic…

Despre Rege si funeralii la… corul de la Sinaia, haiducul de la schitul Sf. Nicolae si varianta ocolitoare a Comarnicului

Regele Mihai I… s-a nascut la Sinaia pe 25 octombrie 1921 si „se va intoarce” la Sinaia, dupa decesul sau de ieri… tocmai pe 13 decembrie, la ora 14. Trupul sau va fi depus in Holul de Onoare al Castelului Peles pana la ora 18 cand va fi luat si dus la Bucuresti, la Palatul Regal. Publicul nu are acces la Peles ca asa s-a hotarat. Dar in zilele de 14 si 15 va avea acces la Palatul Regal. Sambata, pe 16 decembrie 2017 va fi inmormantat la Curtea de Arges dar dupa o slujba de inmormantare tinuta la Catedrala Patriarhala din Capitala. Publicul nu are acces in Catedrala dar… oamenii pot sta pe afara. Guvernul a stabilit si 3 zile de doliu national: 14-16 decembrie.

Timp de 40 de zile, incepand de azi, vor fi puse la dispozitie carti de condoleante la Castelul Peles, Palatul Regal si Palatul Elisabeta.

Nu pot sa nu constat decaderea morala din societatea noastra. Brusc, toata lumea vorbeste de onoare, de marele rege, de cate a facut. Brusc, soarta ni l-a rapit pe cel mai mare roman si tot asa. Pana acum, mai toti erau preocupati de ce scandal se mai isca pe la curtea regala. Brusc, nimeni nu mai protesteaza 🙂 Nicio tabara! Cica asa isi arata respectul 😉 Ideea este ca in marea lor majoritate, plangaciosii de azi se folosesc de acest eveniment sa arate ca sunt intr-un anumit fel. In felul in care si-l imagineaza.

Nu sunt monarhist si nici nu stau sa judec in acest moment deciziile regelui ci zic doar: Dumnezeu sa-l odihneasca!

De ce nu cred in acestia de azi, care conduc Casa Regala, am mai zis:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2016/01/28/casa-regala-vrea-unitatea-vanatorilor-de-munte-din-predeal-din-predeal/

Sunt cu siguranta de parerea altora care spun ca… regele a murit demult si ca s-a tinut ascuns momentul. Nu cred in coincidenta cu legea dedicata… Asa cum il pot tine de pe 5 decembrie pana pe 13 decembrie, la fel se poate presupune ca este decedat cine stie de cand.

Cand am constatat rapacitatea exponentilor actuali ai Casei Regale, mi s-a luat de monarhie. Au dat o gramada de institutii ale statului in judecata, chiar si Armata revendicand pana si unitatea vanatorilor de munte din Predeal. Este limpede ca nu regele Mihai era autorul acestor actiuni ci aceia care de azi, vor conduce legitim Casa Regala. Niciodata, regele nu ar fi avut un astfel de comportament. In acest sens, vin cu o postare tot din 5.12. de pe Facebook. Cand regele Mihai a fost la Azuga, acum circa 10 ani, nu s-a atins de proiectele localitatii chiar daca erau pe terenul revendicat. Deci, niciodata omul acesta nu ar fi actionat in instanta Ministerul Apararii Nationale.

Regele Mihai si primarul de atunci al Azugii, d-l Adi Purcaru

Comentariul d-lui primar este unul istoric.

Exista si o chestie ridicola cu acest eveniment. D-na Firea a depasit orice masura cand a afirmat ca vrea redenumirea Pietei Victoriei in Piata Regelui. Cred ca oricine isi da seama ca madame are niste probleme serioase. Exista o piata sau o piateta a regelui undeva la vreun kilometru distanta de Piata Victoriei, am trecut si eu pe acolo, deci nu ar avea niciun rost. Apoi denumirea de Piata Victoriei se refera la un alt moment istoric. E clar ca dumneaei nu cunoaste orasul pe care-l conduce, de nu stie ca este o piata cu numele regelui, unde se afla chiar si un bust al acestuia. Probabil ca isi imagineaza ca le-o plateste acelora care i-au demontat targul.

Cu aceasta ocazie, in urma unei discutii cu o persoana care nu crede decat ce vede la televizor, la diferiti idioti pe care-i crede repere ale societatii, trebuie sa postez mai jos o imagine relevanta. In viziunea ei, cine apare la televizor e Cineva, deci trebuie crezut 🙂 Ca altfel nu ar fi fost chemat acolo sau nu ar fi tinut o emisiune :)) Intr-o vara, am fost la Curtea de Arges sa vedem mormintele regilor si reginelor Romaniei, sa le punem trandafiri. Tot atunci m-am convins ca prenumele corect al sotiei regelui Carol I, era Elisaveta, cum scrie pe piatra de mormant. Unii chiar nu au priceput nici dupa niste ani de zile ca nu vorbesc niciodata sa ma aflu in treaba. Deci iata poza, pe care nu am considerat necesar sa o caut, sa o prezint persoanei, intelegand inutilitatea actiunii mele. Chiar si in fata evidentei, unele persoane continua sa-si locuiasca crezurile mincinoase si tot felul de prostii.

Articolul caruia i-am postat link-ul mai sus, a fost citit de aproape 20.000 de ori deci… daca timpul mi-ar permite as face nu stiu cate articole de impact, documentate, nu cu titluri de 2 bani si continut zero.

Tot pe 5 decembrie 2017 a luat fiinta la Manastirea Sinaia, corul SinArmonia. In postarea d-nei profesoare Octavia Floricica aflam de aceasta frumoasa realizare culturala. Cu cat mai multi oameni vorbesc si raspandesc cultura, cu atat mai mult cresc sansele sa ducem mai departe niste lucruri esentiale:

Parintele protosinghel Mihail Harbuzaru, o personalitate religioasa a Vaii Prahovei conduce acest cor. Si ma duce gandul la ce oameni minunati are Biserica Ortodoxa in Valea Prahovei…

Apropo de parintele Mihail, dansul mi-a spus ca va fi indreptata eroarea istorica semnalata de mine, in viitoarea monografie a manastirii. E vorba de documentul din anul 1581 dat de Mihnea Turcitu manastirii Malamoc. Aceasta era cu totul alta manastire si nu schitul nostru de pe Molomat-Sinaia.

De la schitul din Sinaia distrus in anul 1788 sar la o poveste. Tot a schitului 🙂 Se zice ca a fost refacut de un sef de talhari pe nume Nicolae Grozea care s-a si calugarit la schit. Chestia cu haiducul pocait a fost transmisa oral si prinsa in carti de primii scritori ai zonei noastre, pe la inceput de 1900. Deci nu scrie chestia aceasta in vreun document. Cred ca si aici este o eroare. Pare mai credibila ideea, daca intamplarea ar fi adevarata, ca era un fost vataf de plai.

Azi ar fi avut hramul acest schit. Pe locul sau este insa actualmente o cazarma militara. Fosta cazarma a  Batalionului I vanatori de munte, batalion care a carat cu spatele si cu magarii, materialele necesare ridicarii cabanei Marele Voievod Mihai, actuala Piatra Arsa de pe Platoul Bucegilor. Batalion care asigura adesea si paza la Peles si… unde ghiciti cine a devenit sublocotenent la 16 ani? Chiar viitorul rege Mihai I al Romaniei, ultimul maresal al Armatei Romane. Doar oamenii care nu cunosc istoria si felul de a fi al regelui, pot crede ca acesta ar fi fost de acord cu actionarea in judecata a Armatei, pentru a cere o unitate de vanatori de munte!!!

Reintorcandu-ne la haiducul Nicolae Grozea da, a existat un astfel de om. Treaba e ca tocmai dupa revolutia lui Tudor, deci dupa 1800. Iar schitul era ars demult, inca de pe timpul domniei lui Mavrogheni. Haiducul a fost inchis, „peste deal”, la ocnele de la Telega si a fugit de acolo. El a avut in plan sa faca si un locas religios cu banii dobanditi din actiuni specifice, numai ca a fost omorat si nu a mai apucat. Poate cine stie, cand a fugit, a luat-o spre Sinaia si le-a promis calugarilor ca se reintoarce si reface schitul distrus. Sau cine stie cum s-au amestecat informatiile si a reiesit ca e ctitor. Existau cantece, folclor cu el, deci cine stie ce a dainuit peste timp… ce talmes-balmes…

Am gasit si un articol despre acel haiduc dar se vorbeste si in diferite carti despre acesta:

https://giurgiu-net.ro/archives/26463

Tot pe 5 decembrie, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere a dat un comunicat anuntand cine va realiza varianta ocolitoare a orasului Comarnic:

Astăzi, 05.12.2017, a fost semnat Contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Varianta de Ocolire Comarnic, km 0+000 – km 2+850”.

Contractul a fost încheiat între C.N.A.I.R. S.A. și ASOCIEREA NEXT LEVEL EUROPE S.R.L. – EUROSTRADE S.R.L. – GROMA SOCIETA DI INGEGNERIA – SOCIETA A RESPONSABILITA LIMITATA SEMPLIFICATA.

Valoarea contractului este de 17.043.587,58 lei fără TVA și are o durată de 31 luni (3 luni perioada de proiectare, 4 luni durata de execuție și 24 luni perioada de notificare a defecțiunilor).

Avînd în vedere faptul că pe DN 1, sectorul ce leagă Bucureștiul de Brașov, intensitatea traficului este în continuă creștere, CNAIR SA a demarat realizarea variantei de ocolire a orașului Comarnic necesară pentru creșterea capacității de trafic pe tronsonul aflat pe Valea Prahovei.”

Prima societate are 18 angajati si sediul intr-un apartament. A doua isi are sediul… in Sicilia. Iar a treia face proiectare. Deci nu stim cine va fi in teren, la munca de jos. Sa vedem insa daca se apuca de treaba cineva…

Traseul de bicicleta: Busteni – Nistoresti – Sotrile – Campina – Cornu de Jos – Crucea din Cornu de Sus – Biserica „Inaltarea Domnului” din Cornu de Sus – Breaza – Comarnic – Busteni

Evident ca nu mi-am propus sa se intample un astfel de traseu. A iesit cam lung pentru ca hai si pana ‘colo, hai ca merge si pana dincolo, mai e putin pana nu stiu unde, de ce daca sunt aici sa nu ajung si…

Planul era sa ajung in Nistoresti cu trenul, sa urc in comuna Sotrile, sa ajung in Campina pana la ora 13 si sa prind trenul care este pe la 14 la Busteni. Bicicleta evident cu trenul. Ies eu afara pe la 7:30 si era un frig :)) prin urmare aman pentru mai tarziu. Pe la 9:30 o iau spre Sinaia.

Ma opresc pe Malul Spitalului la o brutarie sa iau cornuri cu vanilie si continui. De la Valea Oratii ma duce drumul si nici nu mai dau la pedale. Ma trezesc pe la Muzeul Cinegetic din Posada fara a da la pedale. Pe platul de la motelul Cernica reiau pedalatul. Pe drum, masini putine, adica te puteai misca. Nu era zi de week-end.

Vine si Comarnicul dar fiind in intarziere dupa mintea mea, nu opresc sa iau un chec bun de la o cofetarie cunoscuta ci… continui. Ma opresc la Nistoresti, la biserica… era 11:04, hai ca e bine. Ma miram ca drumul ce urca pe langa biserica si ajunge la Sotrile nu e semnalizat dar dupa niste km mi-am dat seama ca e mai bine, tinand cont de alunecarile de teren care au miscat drumul. Se lucra la unele… cine stie cand va fi gata.

Biserica de la Nistoresti

Dupa biserica ma dau jos de pe bicicleta si urc pe langa ea circa 1,5 km dupa parerea mea. Nu recomand celor care merg pe plat, urcarea e abrupta de nu pot descrie 🙂 Ies din Nistoresti si apare indicatorul cu Sotrile. Pai… localitatea aceasta, comuna de altfel, are 6 sate, urci dealuri, cobori, si tot asa. Peisajele sunt superbe, oamenii gospodari, politicosi… un colt frumos de Romanie.

O parte din Sotrile, mai ales satul Vistieru. Dealul din dreapta e cel din imaginea de mai jos. Este unul dintre cele mai frumoase puncte panoramice din zona.

Adica acest deal

Umblu pe strazile satelor, ma uit la arhitectura, vad scoli inchise, ajung la biserica din satul Vistieru si vad poarta inchisa. Ocolesc si ajung pe o alta strada la o alta intrare inchisa cu o sarma. Cum biserica parea veche am zis totusi sa intru sa o vad de aproape.

Parleaz 🙂

Biserica din Vistieru

Am continuat si am ajuns pe dealul ce domina localitatea, gandindu-ma daca ar fi amenajat, ce punct de belvedere ar iesi. Asta daca nu l-a ochit cineva pentru o vila. Neinspirat nu am mai dat curba sa ajung langa scoala si apoi sa intru pe un drum ce ajungea pe deal ci… am urcat din sosea direct pe panta. Dar cat urcasem pana la acel moment nici nu mi-am propus problema atunci 🙂

Panorama… venisem din stanga si traversasem tot ce se vede locuit. Undeva in dreapta este barajul de la Paltinu.

Inca un deal pe langa care urma sa trec.

Plaiul Campinei

Terasa dincolo de apa Doftanei, unde principala localitate este Brebu.

Brebu

Ajung si in Plaiul Campinei, urc iar serios printr-o padure si ajung la Voila, la o aruncatura de bat de Campina. Nu inainte de a ma opri la o biserica pe care o vazusem prin august, pe cand veneam de la Brebu, deci de pe un alt versant.

Prin padure, mergand mai incet vad si o cruce.

Crucea de prin padure

Biserica in reparatii dar nu-i nimic, dincolo, mai departe, se vedea perfect Brebu cu bisericile sale:

Complexul al carui ctitor este Matei Basarab.

Bun si ajung si in Campina pe Muscel. Stau un pic si zic ca mai e destul pana la ora 16, trenul de 14 in Busteni il scosesem din plan… pentru ca in Campina era pe la ora 13 si-l pierdusem demult. Sa ma duc sau nu si pana la Cornu? Gata, ma duc.

Cobor atent, trec un pod metalic si iar vine o urcare serioasa in serpentine. Nu e lunga totusi si iata-ma in Cornu de Jos. O iau pe strazi, dreapta-stanga, stanga-dreapta si vad indicatorul spre manastirea Ioan Evanghelistul si o cruce mare departe. Perfect, imi zic, trebuie sa ajung. Nici nu va inchipuiti ce urcare vine :)) Ajung la manastire…

Manastirea va iesi foarte frumoasa, deocamdata am vazut ca se lucreaza peste tot…

Ies de la manastire si vad drumul la dreapta. Era in lucru. Pornesc GPS si vad ca sunt intr-un cartier/catun numit Valea Oprii. Continuand pe drumul rupt as fi ajuns la Crucea aceea mare. Mai era si o varianta asfaltata. Decat sa cobor pe asfalt si sa urc tot pe asfalt, mai bine merg pe langa bicicleta prin locuri necunoscute. In general buna ideea 🙂 Pentru ca nu se putea merge pe ea si m-am odihnit 🙂 Dar, nu stiu de ce mi-a placut mai mult ideea de a merge pe acel drum urat. Insa, undeva prin padure ,am intalnit o frumoasa cruce de piatra.

Am ajuns de la manastire in vreo 20 de minute cel mult si la Crucea aceea, important obiectiv turistic al localitatii Cornu.

Crucea din Cornu

De aici, cobor repede in Cornu de Sus si ma opresc la biserica monument istoric „Inaltarea Domnului”:

O coborare frumoasa m-a scos la DN 1, vizavi de gara din Breaza… dar cum pierdusem si trenul de 16 🙂 am zis sa merg totusi usor pana la Comarnic, mai un chec, mai un suc si vine alt tren. Ceasul era 16:30, alt tren era pe la 18:45. Cu toate popasurile, cu checul si tot eram la 17:30 pe langa primaria din Comarnic. Ce sa fac o ora pe acolo? Hai la Sinaia, hai acasa. Si… cand trenul ajungea la Busteni, eu eram plecat de acasa la niste cumparaturi 🙂 Circa 10 ore a durat acest traseu!

Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Traseu religios la Manastirea Turnu si traseu turistic din Busteni la Azuga

Intr-o duminica, am plecat spre Ploiesti. Aveam eu in minte diverse… sa verific niste aspecte istorice dar sa prind si o parte din slujba de la Manastirea Turnu din Targsor. Nu am plecat prea de dimineata, adica pe la 6-7 ci abia pe la 8. Cu o zi inainte umblasem „brambura” pe la alta manastire situata la mai bine de 100 km… si cum mersesem mult pe jos, m-am trezit mai tarziu.

In Ploiesti Vest cobor si merg spre statia cu microbuze spre Targsor. Bine, nu este propriu zis o statie, ci un fel de parcare pentru masini, unde vine si pleaca oricine. Nu este vreun semn de statie 🙂 De altfel, din acest punct de vedere, al traseelor judetene cu plecare din Ploiesti, municipiul nici nu poate fi comparat cu altele… Nu sunt panouri cu orare, daca nu ai mai fost in Ploiesti greu te descurci, trebuie sa tot intrebi. Ma gandeam la chestia asta de mult timp, oare cum se descurca un vizitator al orasului 🙂 Si Targovistea e mai bine organizata din punctul acesta de vedere.

Vine un autobuz de Strejnic, soferul imi zice ca nu merge nimic spre Targsor. Eu ca berbecul, nu-l cred. Strejnic este cam la jumatatea distantei dintre Ploiesti si Targsor. Omul pleaca, eu raman. Dupa 10 minute, cu planul facut, o iau spre Targsor pe jos, trec podul peste calea ferata si imi zic ca daca vad un microbuz ii fac semn si opreste. In Prahova, la noi, este universal valabila chestia asta. Nu trebuie sa te duci neaparat in statie, mai ales daca stai in vreo comuna. Stai la poarta, faci semn, soferul opreste. Eu iesind din oras, sigur opreau.

Ma grabeam ca sa prind din slujba, sa am si timp de vizitare, si mai aveam si alte planuri. In Strejnic am ajuns repede, cred ca sunt 2-3 km distanta de la gara Ploiesti Vest. Trec de celebrul aerodrom, fac o poza la un exponat:

Intru prin localitate si forma bisericii vechi imi semana cu o biserica vazuta prin februarie:

O biserica noua, una veche.

Interior

Bolta

Catapeteasma… da, am cules si inscriptia aceea.

Crucea cu semiluna… care stiti ce inseamna. In niciun caz izbanda nu stiu ce asupra nu stiu cui. Ci nu stiu cui a zis… ridica biserica si sa pui semiluna la baza crucii 😉 Pe documente, nu pe vorbe. V-am mai povestit de aceasta descoperire. Tot ma minunam eu de multimea bisericilor cu semiluna. Si zic cum au rezistat toate pe vremea turcilor? Oare aceia nu vedeau ca ne bateam joc de simbolul lor? Deci undeva nu era cum trebuie. Pana la urma am gasit ce inseamna aceasta alaturare de simboluri.

Biserica are hramul… Sf. Nicolae

Dupa ce am mai stat pe acolo, mi-am adus aminte ca mai trebuie sa si plec. Targsorul era la vreo 4 km sau 3 ori 5, nu mai conta. Cu pauza de prin Strejnic cu tot, de la Ploiesti Vest la Manastire am facut cel mult 2 ore. La mers repede cred ca faci o ora.

Ansamblul monahal

Tot ansamblul a fost reconstituit/restaurat

Se intra in manastire, in dreapta. Cei din fata mergeau sa viziteze ruinele romane si Biserica Alba.

Biserica manastirii

Manastirea este de calugari. Telefonul ei este: 0244.483.077.

Complexul vazut dinspre ruinele romane

Demn de mentionat este faptul ca am gasit in diferite surse scrise si am intrebat si la fata locului pentru a ma lamuri… o chestie tare de tot 🙂 S-au impotrivit ridicarii manastirii in special cei din Muzeul Judetean de Istorie si inca niste persoane, care fie vorba intre noi nu sunt deloc binevazuti de cei din Biserica. De fapt, la nivel de judet Muzeul de Istorie are in randul Bisericii, o proasta reputatie. Pe fata nu prea se spune, insa cand te uiti la comentarii pe Facebook sau intrebi in particular, oamenii Bisericii sunt foc si para pe cei din muzeu 🙂 Acum, si mie imi place istoria, dar merg 100% pe mana Bisericii :))

Biserica a pastrat tot felul de documente sute de ani, pe cand primele noastre muzee de istorie au aparut de circa 100 de ani. Primul l-a infiintat Cezar Bolliac si a fost un muzeu al antichitatilor. Bolliac si alti entuziasti care au pus bazele acestei discipline, au ajuns presul istoricilor de azi, care rad de ei. Deci vin astia cu povestile lor, ei timp de 50 de ani au inflorit la comanda comunista istoria, sa se puna cu Biserica. Buni sau rai, apucatori unii dintre ei sau ridicatori intruna de biserici, esenta romanismului este Biserica Ortodoxa. Astia ca si oameni de stiinta sunt exacti, nu cred in nimic, bifeaza target-uri si atat. Va dati seama ca nu generalizez, ca sunt si istorici, arheologi, pe multi ii si cunosc care merg pe la biserici, in alt scop decat acela de a se opune.

Mie mi se pare ca tagma aceasta istorica isi depaseste cadrul. Niciodata nu vor castiga in raport cu Biserica, pentru ca sunt multi din astia „spalati pe creier”, care pupa icoane :)) Si eu fac la fel, doar ca nu fac un spectacol din asta. Din pacate, din motive imputabile doar mie, nu merg la biserica asa cum si cat ar trebui. Sunt mai profan poate… dar, Sfanta Biserica e Sfanta Biserica 😉 Maine este Schimbarea la Fata, mare, mare sarbatoare.

Cei de pe acolo ii zic Biserica Alba

Protejarea ruinelor… nici la Sarmizegetusa nu e asa 🙂 Aici e mana unui celebru arhitect, d-l Hoinarescu, abonat pe tot judetul la lucrari 🙂

Biserica Alba

Dincolo de manastire, pe un drum, se afla un zid din fosta biserica ridicata de Mihnea al II-lea zis Turcitul (domn intre 1577-1583, 1585-1591). Au fost multe biserici la Targsor.

In biserica Manastirii Turnu il gasim pictat pe Antonie Voda, cel considerat ctitorul principal. Acesta a refacut biserica, ridicata de Vlad Tepes. Despre Vlad Tepes si Sfanta Biserica mai jos, un extras sublim:

Dupa ce am stat pe acolo o vreme, am luat-o inapoi spre Ploiesti. Chiar ma gandeam ca o sa pierd trenul, cand o mama cu trei copilasi, ce conducea o masina opreste si ma intreaba unde merg. Ce face si „intamplarea” aceasta 😉

Trenul era in statie si uite-ma acasa… prea devreme. Ce sa fac mai departe? 🙂 Ma schimb repede, iau un rucsac mic si fuga in muntii Baiului, sa ies din Busteni la Azuga.

Se poate observa o parte din rulotele de pe Valea Cerbului. Chestia aceasta, upgradata, ar insemna o sursa de venit importanta pentru statiunea Busteni.

Peisaje:

Un soim sau un uliu. Ma trata cu spatele 🙂 de la distanta

Sa tot mergi, sa mai si alergi prin cadrul acesta natural.

Departe Postavarul, aproape Sorica si dupa… Azuga. Chiar aproape…

Nota maxima pentru cine stie ce este acel verde deschis de pe versant. Cel mai deschis verde 🙂

Si aceasta etapa din „campionatul de cascat gura” s-a incheiat prin epuizarea acumulatorilor. Si Targsor si Baiului, le ajunge… Pe la ora 19 eram acasa.

Manastirea Namaiesti

Traseul acela auto(turistic) mai are multe pagini de descris. Azi, despre Manastirea Namaiesti.

Intrarea in manastire

Biserica manastirii

Prea mult tras de poveste strica uneori 🙂

Niste crini minunati pe care i-am prins infloriti

Langa manastire se afla un muzeu etnografic, unele vesminte fiind tesute chiar de catre mama lui George Toparceanu. Casa memoriala George Toparceanu se afla la mica distanta de manastire. Intrarea in muzeu este de 5 lei si vizitatorul este asigurat ca muzeul este unic in mare parte din Europa…

Pictura deasupra intrarii in biserica. Se fac 200 de ani in curand 🙂 „Fie-ti mila Stapana Fecioara de toti cei ce se inchina Sfintei Icoanei Tale… etc” si apare ceva curios la final 🙂 Este trecut numele lui Pana Costescu pe care-l regasim si in istoricul de pe panou, ca a ridicat in anul 1843 pronaosul din zid. S-or fi incurcat datele… nu o fi mai vazut nimeni ca scrie numele vornicului aici.

Tot afara, langa intrare, pe stanga, gasim o placa de mormant iar mormantul nu se mai cunoaste.

In biserica

Se vede cunoscuta icoana a Maicii Domnului, facatoare de minuni

Icoana a fost imbracata in aur si pietre semipretioase de catre Frank Timis.

Tabloul cu istoricul

„Aici la adapostulu furtunilor lumii repauza oasele schimnicei Pelaghia monahia…

„Melania monahia, Mariea preotului Porfirie, nascuta la 1774, moarta la 1854 febr.7. Din satul Cerbureni, jud. Argesul. Pusa de catre fiul sau Ioan Popu spre memorie si recunostinta”, placa din spatele crucii, de pe stanca.

Sunt tot felul de povesti reale prin jurul multor lacase de cult.

O multime de crini

Fantana amenajata

Prin spatele manastirii

Imprejurimile manastirii

Si prin apropiere un zid din bolovani si caramida

Urmeaza Campulungul.