Prin imprejurimile Rucarului; Momentul de acum 687 de ani si Posada lui Iorga

Vorbeam cu cineva in urma cu o saptamana despre cat am progresat noi, oamenii… Inainte, ca sa scrii o carte, mergeai prin nu stiu cate biblioteci. Acum, in 3-4 luni de documentare pe Facebook, de unde iei si poze 🙂 poti face un ghid al intregii tari. In raport cu marii intelectuali din perioada 1900-1945, cu ajutorul internetului esti mult mai documentat cu ei. Ceea ce lor le lua luni de zile, tie iti ia cateva minute.

Internetul si accesul la atata informatie, au facut ca orice om cu ceva cultura generala sa fie la fel de bun ca marii… ce vreti voi de acum 100 de ani sa zicem.

Asta nu inseamna ca va fi cineva la fel ca Nicolae Iorga 🙂 In primul rand, omul era o enciclopedie miscatoare. In al doilea rand, a avut ceea ce lipseste multor istorici din zilele noastre: vazul in timp. Iorga a mers ca o furnicuta din biserica in biserica, din arhiva in arhiva si a notat si tradus orice inscriptie i s-a parut lui utila, de transmis generatiilor viitoare. Din acest punct de vedere este inegalabil. Azi, chiar si cu ajutorul netului, sunt extrem de putini cei care pot citi inscriptiile de pe pisaniile bisericilor vechi sau de pe crucile de piatra. Si in majoritatea lor, aceste inscriptii sunt tot in limba romana… doar ca este o romana scrisa cu literele alfabetului chirilic.

Si totusi, greselile se intampla si la case mari. Iorga nu avea cum sa le aiba pe toate si ca pregatire militara cred ca era destul de slab. Altfel, ar fi inteles ca nu ai cum localiza lupta de la 1330 pe drumul ce leaga Campulungul de Brasov. Insa el a fost indus in eroare de mai multe documente straine si a acordat in mod eronat denumirea de lupta de la Posada, bataliei din anul 1330. El si-a intemeiat convingerile ca lupta s-a dat in acea zona, vazand alaturate pe o harta, un semn de lupta si termenul de Posada. Insa, anumite biblioteci straine au dat publicitatii in ultimii 2-3 ani, documente la care nu s-a avut acces pana acum. In lumina acestor documente, se poate observa lejer unde a gresit Iorga. Astept sa primesc aprobare pentru a publica un astfel de document.

12 Noiembrie 1330 – 12 Noiembrie 2017 = 687 de ani de cand s-a incheiat celebra lupta dintre romani si unguri.

Cu riscul de a supara pe patriotii de ocazie sau pe istoricii ori oamenii de cultura din prezent, care intra pe acest blog, o sa fac cateva enunturi ce le-am desprins in urma activitatii mele de cercetare din ultimii ani. Chiar daca eu sunt cu turismul, mediul, muntele, istoria a fost si este marea pasiune de cand ma stiu.

Deci:

  • lupta de la 1330 este in mod nefericit denumita lupta de la Posada. Doar noi putem repeta la nesfarsit o prostie si nu ne saturam de ea.
  • lupta de la 1330 o fi insemnand azi obtinerea independentei Tarii Romanesti dar nu si pe atunci 🙂 Aia nu constientizau ca trebuie sa traiasca toti romanii in aceleasi granite. Basarab a pus mana pe Banatul de Severin, adica era mai apucator asa, si cand a venit regele maghiar i-a oferit bani doar ca sa plece de unde venise. Evident istoricii nostri au exagerat ingrozitor, cum ca Basarab le-a dat o sansa. Apoi, cine a citit si alte documente straine, nu doar versiunile noastre, stie ca Basarab i-a pacalit pe maghiari cu o pace inselatoare si oferindu-se sa-i scoata din tara, i-a infundat intr-un defileu. Aceasta era gandirea acelor timpuri…
  • nu mai stim unde a fost lupta din 1330 pentru ca eram analfabetii acestui colt de lume. Si cum mereu navaleau tot felul de popoare, ne petreceam timpul pe varfuri de dealuri, ca sa vedem cine vine ca sa fugim la timp in padure. Deci nu aveam ce sa notam, pe ce, nu intelegeam de ce trebuie cand in fiecare zi eram pregatiti de fuga.
  • nu exista niciun dubiu ca in arhivele maghiare sunt indicii clare unde s-a dat acea lupta din 1330, si asta nu e o conspiratie ci o certitudine, dar nu au interesul sa ne dea noua informatia.
  • ma repet si timpul imi va da dreptate… lupta din 1330 s-a dat in Defileul Prahovei si am motivat de ce, de atatea ori.

Excursia la Rucar:

A fost si vama la Rucar intre Tara Romaneasca si Transilvania dupa care aceasta s-a mutat la Bran. Radu I considerat si el „Negru”, nepotul lui Basarab I, ar fi impins teritoriul Tarii Romanesti pana mai sus de Podul Dambovitei si vama a ramas secole la Bran.

Rucar situat in judetul Arges, este azi o comuna ce are niste case vechi superbe. Cred ca este mai potrivit sa spun ca este un orasel autentic romanesc. Inconjurat de dealuri mai mici sau mai inalte, localitatea se intinde prin orice loc mai accesibil. Am fost sambata pe acolo si am nimerit intr-un moment in care toata lumea isi completa stocurile de lemne pentru iarna. Pe fiecare strada se taiau lemne. Cum un autobuz pleca din Brasov la Campulung abia la 9:50, am discutat cu un tip pe Blablacar si ne-am intalnit alaturi de altii in Brasov, pe la 8 si ceva. Cu 15 lei am ajuns in Rucar mai devreme. Rucarul e la vreo 60 de km de Brasov si soseaua trece prin niste peisaje de vis, pe care le cam stim cu totii… Moieciu, Fundata…

Brasov dimineata

Republicii

Am vizitat de cateva ori, muzeul din aceasta cladire seculara. Ganditi-va ca Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova e de cateva ori mai mare si mult mai bogat. Datorita Primariei Ploiesti care nu e in stare sa puna cateva indicatoare sau sa faca o harta turistica, sa promoveze un pic orasul Ploiesti cu sumedenia lui de muzee, cei care stiu de acest muzeu remarcabil sunt in procent insignifiant. Cel mai slab muzeu brasovean este la distanta uriasa ca nr. de vizitatori comparativ cu orice muzeu din Ploiesti. Dupa ce iesi din Muzeul Judetean de Istorie din Ploiesti iti dai seama de tragedie. Un muzeu bogat, absolut superb, un muzeu pe bune ce a strans munca unor generatii de istorici, arheologi etc este aproape invizibil. Daca nu te lauzi cu asa ceva, cu ce altceva te poti lauda?

Ii intreb pe cei din Consiliul Judetean de ce nu se pun in ordine unele lucruri in resedinta de judet. Le spusesem ca nici macar autogari nu exista, nu exista programe cu cursele spre alte localitati ale judetului si altele. Mi-au spus ca de ani de zile, ei tot trimit adrese la primarie ca sa se faca astfel de lucruri si cei de acolo nu le dau niciun raspuns. Inseamna ca aia tot rad de astfel de propuneri fiind preocupati de lucruri mult mai „serioase”.

Prima biserica pe care am vazut-o in Rucar. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului” si a fost construita intre 1890-1894, pe locul alteia ce data din anul 1749.

A doua biserica are hramul Sf. Dumitru si a fost ridicata intre anii 1895-1902, pe locul alteia din anul 1744. I-am facut poze dar m-a preocupat mai mult o cruce de piatra situata nu departe de biserica:

Sunt 12 cruci importante, de piatra, pe raza comunei, in special de pe la 1600-1700. Acestea au fost notate de oamenii locului ca sa nu se piarda informatia.

A treia biserica are hramul Sf. Dumitru si Sf. Gheorghe, este cea mai veche biserica a comunei, dateaza de la 1780 si este monument istoric.

Din centrul comunei se insira pe valea Rausorului aceste trei biserici. In cinci minute ajungi de la una la alta 🙂 Deci vatra veche a comunei este pe aceasta vale… cat e Rucarul de rasfirat.

Comuna mai are si alte atractii… dar, pentru cei carora le plac urcusurile, varfurile, cel mai atractiv este Vf. Crucii. Pe panoul de langa parcul comunei nu este trecut un traseu marcat, deci turistic, spre cel mai important punct panoramic al Rucarului. Dupa biserici, pornesc sa urc acest varf fara un traseu marcat spre el:

Adica acela din departare. Tot de acolo se intra in Cheile Mari ale Dambovitei.

Varful are si o cruce metalica.

Mi-am propus sa trec si pe la un obiectiv mai putin cunoscut: Darstaria lui Nistorica, unde se mai spala si azi covoare etc:

Trec de ultimele case, vad o poteca, un marcaj care in niciun caz nu e turistic ci semnifica o limita de rezervatie naturala. Pana la urma o iau direct la deal si cum era foarte abrupt, ma opresc sa gandesc si imi iese ca nu se urca asa direct ci… ar trebui dupa mine fiind padure, sa existe o poteca pe linia de creasta. Doar coboara si urca si animalele astea pe undeva.

Merg pe o curba de nivel si pana sa ajung in „linia de creasta” numa’ ce se ridica de dupa niste tufisuri un ditamai ursul. Ursii mereu sunt mari :)) Era la vreo 20 metri si nu ne vedeam bine din cauza lastarisului. Eu inapoi nu ma mai intorceam la cat urcasem. Si imi spusesem de jos ca sigur niste ursi sau mistreti stau si pe la marginile astea de padure. Ca sa nu va inchipuiti ca daca ursul s-a invatat sa vina in oras, sta si departe de el. Cand se lumineaza de ziua, nu pleaca in fundul padurii cum se amagesc unii, sta pe aproape de marginea padurii si asteapta lenevind, noaptea.

Calculez observand terenul si imi da ca pana vine el fuga spre mine, am timp sa-l intrec sigur pana jos. Terenul era de asemenea natura si mai incercasem de astea. Dar ma enerva ca fornaia, facea spectacol ca sa plec eu. E mult pana mi se pune invers ca dupa aceea… Vad pe jos o bucata de lemn, suficient sa-l arunc pana la el sa-l gonesc. Un pic de aia ma-sii de nenorocit si o intinde cam neincrezator. Fug dupa el, mai arunc cu ce mai prind si o rupe la fuga spre o vale. Nefiind la prima isprava, nu plec nici eu mai departe, ci raman sa ascult. Ca ursii sunt inteligenti, fug, ocolesc si revin in spatele tau. Numai ca asta tot fugea pe curba de nivel din ce in ce mai departe, il auzeam bine prin frunzis, rupand crengi. Faza cu aruncatul nu tine pe locuri plate, ca din doua salturi e pe tine.

Urcusul insa e serios de tot pana la varf. Am gasit in linia de creasta si un marcaj vechi, deci cineva a marcat pe vremuri un traseu turistic si azi nu se mai stie. Daca se mai stia, il remarcau si era pe harti:

Pe varf

Cea mai mare parte din Rucar, mai e un pic si spre stanga. Bisericile sunt toate pe Valea Rausorului.

Apoi, schimb tricoul si pozez un pic mai in detaliu:

Bisericile 2 si 3

Desfac o doza de Pepsi si doua cornuri cu ciocolata si susan, mai vorbesc un pic la telefon, ma mai uit cat e ceasul. Timpul pentru excursia din Rucar… un pic peste 5 ore. Cobor tot pe unde am urcat pentru ca aveam in plan sa parcurg si jumatate din Cheile Dambovitei. Cealalta jumatate o lasasem pentru alta excursie, cand voi merge la Podu Dambovitei.

Cobor tinandu-ma de lastari si copaci dar e incomparabil cu urcusul. Multe urme de mistreti dar niciun semn din partea ursului alungat intr-un mod neortodox. O fi fost la el acasa dar e cam mare mosia asta a lui. Si cum eu treceam o data la cine stie cand… chiar era aiurea sa ma intorc.

Ajung in Cheile Mari ale Dambovitei, lungi de vreo 4 km. Urci mai mult prin apa si din Rucar ajungi in Podu Dambovitei. Ma documentasem destul de bine si inregistrasem toate imaginile asa ca… jos adidasii si pun niste cizme ce cuprind si rotula genunchiului. Acasa mi se paruse un pic ridicol, dar la fata locului apa chiar venea pana la genunchi in unele locuri. Am vazut ca vara se mai balacesc unii pe aici, turisti adica. Acum nu era nimeni evident 🙂

O vreme merg prin defileu direct si analizand un versant imi dau seama ca are pe deasupra un fel de poteca. Am folosit-o la intoarcere. Nu ar trebui sa faceti chiar la fel, pentru ca sunt portiuni abrupte de iesit din apa in poteca. Dar daca am plecat cu o treaba, pai trebuie sa o si fac. Altfel, nu dorm noaptea si trebuie sa revin ca sa pot fi linistit. Sunt ganduri si unora nu le dau pace si tot le incearca pana ies.

Analizez albia, imprejurimile, scot bucati de ceramica fara valoare, dupa 1900, vad un fel de surub tot de pe la inceput de secol XX, un rest de obuz mic, o za de la un lantisor de mana. La ultima observatie m-a luat rasul. Pai daca am gasit o za intr-o astfel de apa curgatoare… Le-am pozat si le voi incarca pe viitor.

Nicolae Iorga spunea ca lupta de la 1330 s-a dat in „cazanul Campulungului” fara a spune o locatie exacta. El a lasat sa se inteleaga ca intre Campulung si Podu Dambovitei.

Parerea mea este ca daca ar fi sa aiba dreptate, singura optiune care sta in picioare este aici, in Cheile Mari ale Dambovitei. Orice alt loc din zona asta nu poate fi luat in seama intrucat nu este defileu.

Problema e ca atunci cand sustii ca lupta de la 1330 s-a dat aici, nu prea ai pe ce sa o asezi pentru ca:

  • la 1330, principalul drum dintre Tara Romaneasca si Transilvania era cel de la Campulung la Brasov, care in mod sigur era bine conturat.
  • drumul nu doar ca era conturat ci si era bine cunoscut de o mare parte dintre cei din armata maghiara. E logica treaba asta.
  • cum a reusit Basarab sa-i scoata din drumul ce trecea la o aruncatura de bat de defileu si sa-i bage in defileu sfideaza logica.
  • regele maghiar in documentele ulterioare anului 1330 spune ca era o cale oarecare, deci habar nu aveau unde l-a batut Basarab. Daca era aproape de Campulung sau de Brasov, adica in culoarul Rucar-Bran, ar fi mentionat regele o denumire. Nici in anul 1335 nu aflase unde a fost invins.

Intre 1 si 2 este Pasul Posadei sau Curmatura Posadei. Din Rucar pana in saua aceea se urca in serpentine azi, cum se tot urca de secole. Intrebarea este de ce sa iasa o astfel de armata din camp deschis, cu un drum clar inainte, ca sa-ti intre tie intr-un spatiu ingust, periculos? Se vede in dreapta si defileul…

Mare enigma lupta asta din 1330 🙂 Trebuie sa iei fiecare aspect in parte, ca sa ramana adevarul. Pana si acesta, cat de evident ar fi, fara probe arheologice serioase nu poti trece de bariera zecilor de istorici si arheologi care de la 1900 incoace scriu despre aceasta lupta. Au asezat-o de-a lungul Carpatilor Meridionali, au imaginat tot felul de scenarii si, astfel, s-a alterat realitatea. Tot citind despre Posada de la 1330, te-ai obisnuit cu o anumita perceptie. E greu sa-ti imaginezi si sa accepti ca de fapt lucrurile au stat cu totul altfel.

Ma intorc in centru, care are monumente inchinate eroilor din razboiul de independenta, din primul si din al doilea razboi mondial si observ ca la intrarea intr-un restaurant, Casa Rucar, este amenajat un spatiu cultural:

Ceasul arata ca ar mai fi vreo 45 de minute asa ca urc si pe varful dealului impadurit… din spatele parcului in care se afla un monument din razboiul de independenta. Sa zic ca am fost si acolo. La coborare, pe alta ruta, ma opresc pentru niste poze mai aparte:

Papusa din Fagaras… Iezerul trebuia sa fie mai in stanga.

Vine autobuzul, pana la Fundata stau lipit de geam, gasisem unul mare si curat si analizez peisajul. „Nu erau aia fraieri sa se bage in defileu, clar; la ultimele case din Rucar cum mergi spre Brasov e o cruce mica de piatra, mda, vad ca mai este una la granita dintre localitati langa drumul vechi.” Acum vad imediat cruci, fundatii, stiu tipurile de arme, de ceramica etc. La cate muzee am fost, am pozat tot. Pentru 25-50 lei in plus, am pozat orice colectie. Nu cred ca mi-a scapat ceva nici macar din Muzeul National de Istorie. Iar carti de specialitate, am citit in detaliu vreo suta doar in acest an. In special, in format electronic. Mai vad o cruce mare de piatra in Podu Dambovitei chiar langa o statie de autobuz.

Acum, la cate cruci de piatra vechi sunt, nici nu le mai vedem. Peste 100 de ani, mare parte din ele se vor pierde. Timpul si natura sau oamenii le vor distruge inscriptiile. Daca eram o natie mai responsabila, fiecare astfel de cruce ar fi avut o protectie, un chiosc de lemn, de caramida, sa ramana peste timp.

Nici nu am fost atent cand s-a asezat un nene de vreo 60 de ani langa mine. Ma intorc, il vad, buna ziua-buna ziua. Numa’ ca el incepe sa-mi spuna ceva despre „restaurantul care nu da rest” si ma gandesc ca are si el filmul lui. Na, e dreptul fiecaruia. Imi reiau privitul pe geam si dupa vreo 10-20 minute aud ca nenea incerca un fel de sunet gutural, o tuse ceva, nu stiu exact ca se auzea un fel… „hhhreeaauuu”. Ma intorc rapid spre el si vad ca toti pasagerii se uitau speriati de acel sunet. Doar preocuparea mea cu geamul ma salveaza de la o mama de ras. Cum se face ca atipesc si prin Rasnov, ca am vazut ulterior ca pe acolo eram, omul asta scoate iar un sunet mai accentuat. Ma trezesc speriat, ma uit la el si-i zic: „bre, ce naiba faci asa urat?” El ca fata lui nu stiu ce nu i-a luat, ca-i ia in Brasov, ca omul la batranete, ca are voie. I-am zis si eu ca o avea el voie, dar nici Tarzan in casa groazei nu face asa. Probabil se obisnuise cu el insusi.

Si azi trebuia sa ajung macar la schitul Lespezi din Posada de Prahova, sa aprind simbolic niste lumanari, sa urc pana in poiana de mai sus de schit unde odinioara pasteau vitele schitului.

Biserica fostului schit Lespezi din Posada

Basarab I a ridicat biserica in cinstea luptei din 1330, incepand cu anul 1331. Bisericii de la Posada i s-a pus piatra de temelie, 330 de ani mai tarziu, in anul 1661 🙂 A naibii coincidenta! Plus ca in defileul Prahovei, mai era o santinela din aceasta , ortodoxa, ulterior devenind satelit al schitului… Si e singurul defileu din Meridionali unde ai o biserica necunoscuta. Cum se zice, chiar pe locul luptei.

Urcand in fosta poiana a schitului, am observat ca s-a refacut vechiul marcaj cu punct rosu. Un traseu foarte vechi, al haiducilor pe timpuri. Multe excursii am facut pana am reusit sa stabilesc tot acest traseu ce din Bucegi, pe sub Coltii lui Barbes coboara in Sinaia. Bravo celor care l-au remarcat. Probabil l-au remarcat pana la Vf. Plesuva sau pana la Cota 1000. Nu trebuie sa astepti o mie de aprobari care poate nici nu vin… in astfel de situatii.

Cam atat 🙂

Anunțuri

Traseu turistic la : Naeni – Grotele din Epoca Pietrei – Satul Dacic si Tabara de Sculptura – Biserica Dintr-o Piatra – Mormintele Tracice – Chilia lui Ambrosie – Naeni

Naeni, jud. Buzau. O aruncatura de bat din Mizil, jud. Prahova.

Pentru unii sunt simple obiective, altii nu au auzit de ele si cativa le si cunosc mai in detaliu. Eu sunt din a patra categorie, am auzit, citit, nu am ajuns 🙂

Cumva, am ajuns in comuna Naeni. Pana acolo, traversezi zone intregi de vita de vie, peisaje, o splendoare. In perioada aceasta este chiar bine de efectuat pe acolo o excursie.

Initial, iar am vrut sa aman si sa merg cu bicicleta. Iulica imi zicea de Sacele-Vama Buzaului intoarcere nu stiu pe unde, suma dadea 120 km. Eu cad speriat pe spate. Vine Matrix cu Sacele-Cheia-Ploiesti, eu zic de stanga-dreapta de la drum sa intram pe la diferite obiective, lui nu-i prea surade ideea si ramane totul in asteptare. Propun un traseu pe la Provita-Filipesti, un 40 km mai umani dar cica nu e fain, ca nu stiu ce tot am eu cu zona aceea. Asa ca…

Pana la urma ajung sambata in Mizil:

Nici nu ai crede ca asemenea biserica este in Mizil. Ma duc eu repede sa intreb de cand e biserica. „Din 2006”. Ma gandesc, unde oare o fi biserica veche, ca trebuie sa fie si o biserica mai veche.

Este la vreo 5-10 minute distanta de cealalta.

Deci e de pe la 1857

Nu inainte de a pleca din Mizil, imi atrage atentia bustul lui Adrian Paunescu.

Pana in comuna Naeni, opriri dese pentru poze, discutii cu unii cetateni:

Se vede si Biserica Dintr-o Piatra.

La intrare in Naeni, reprezentarea Sf. Gheorghe

Ajung in centrul comunei si gasesc acest ajutor util pentru viitorii turisti prin aceasta zona.

Tot in centru, langa Caminul Cultural sunt si aceste indicatoare. Acum daca tot am fost si scriu, sa-mi dau si cu parerea. Aici este bine sa lasi masina, prin zona centrului comunei daca vrei sa ajungi la toate obiectivele de pe panou. Nici cu bicicleta nu ai ce face. Spre chilia lui Ambrosie nu ai cum ajunge cu bicicleta decat daca te doare ceva. Masina se lasa aici in centru si te pregatesti pentru un traseu pe jos, de cateva ore. Dupa mine este cea mai buna varianta pentru a realiza intregul circuit.

Asadar de aici traseul decurge pe jos, nu inainte de a observa si alte indicatoare tot in centru:

Evident ca e drum asfaltat pana la biserica.

Se urca din centrul comunei pe sosea, se dau cateva curbe si vine o intersectie: inainte e drum de pamant, soseaua se duce la dreapta. Tot aici sunt si cateva indicatoare si imi dau seama ca este o idee buna sa lasi masina in Naeni. Intersectia e cam la 1 km distanta de centrul comunei.

Alte indicatoare… dar mai bine considerati-le pe toate orientative si nu va agatati de nr. kilometrilor. La indicatoarele din Naeni, cele din piatra prinse pe panou, vedeti ca este aceeasi distanta spre biserica si morminte. Pe acestea de mai sus deja intre ele distanta s-a facut de 1 km 🙂 desi sunt in apropiere toate.

Parerea mea este ca din centrul Naeni si pana la biserica sunt 2 km. De aici inca 2 km pana la chilie.

In loc de sosea, se alege drumul de pamant care tot urca. Pe sosea, la fel, urci, dar treci si prin doua mici sate: Fantanele si Varf. Biserica este in satul Varf.

Urcand spre grotele din epoca pietrei, depasind un izvor amenajat.

Biserica in dreapta cum se urca

De prin ierburi mai „rasar” cruci de piatra.

Un alt sat izolat, bagat intr-o vagauna, posibil Fintesti.

Mure

Mai sus de o mica stana cu capre si vaci se afla un izvor transformat in adapatoare de animale. Unde au oamenii acces, este imprejmuit. Apa umple mai multe bazine de unde beau animalele.

Iar in creasta, o cruce veche infrunta timpul si domina imprejurimile:

Cum citisem de luni bune despre ce este prin zona aceasta, am facut legatura cu peisajul si mi-am dat seama ca grotele din epoca pietrei sunt pe aproape. De fapt sunt chiar foarte aproape, in stanga acestei cruci.

Am intrat pe aici putin… te intrebi cum aratau oamenii pe atunci si cate altele.

Grotele nu sunt semnalizate dar daca te documentezi, ajungi la ele.

Din nou la aceasta cruce. Se vede un drum, el vine dinspre biserica. Insa pe drum ratezi anumite obiective, asa ca e mai bine sa abordezi traseul in ordinea pozitiei obiectivelor situate pe aceeasi creasta cu biserica.

Nu se mai cunoaste nimic scris. De la cruce, un pic mai sus si esti in creasta dealului Colarea. Dincolo de creasta e Satul Dacic si Tabara de Sculptura. Se vad ambele la o distanta de circa 500 de m.

Satul Dacic

Drumul spre acest sat-proiect era inchis cu o bariera din lemn, cred ca sa nu intre turmele de prin zona. Nici nu am inteles care e faza cu acest „sat”. Initial am crezut ca e vreun „proiect european”, se toarna vreun film specific. Deocamdata nu am simtit nevoia sa ma informez ce presupune chestia aceasta… dar, daca mai vin pe aici, trebuie sa o fac. Deja, chestiile trase mult de urechi, cu dacii acestia… nu ma intereseaza.

Tabara de sculptura de la Naeni. De la panou, cum te uiti in stanga spre vale, vezi Satul Dacic. Cine stie, data viitoare iese Decebal pe prispa.

Inspiratia Punctului de Informare Turistica

Un alt fel de mormant

Tot felul de sculpturi ce merita sa le privesti.

O ultima imagine inainte de a urca inapoi in creasta. Undeva in zare, se vede comuna Tisau din jud. Buzau.

Din creasta, biserica incepe sa se vada din ce in ce mai aproape 🙂 Ea a fost ridicata de un intreprinzator din zona, care administra si cariera de calcar alb din vecinatate.

Cariera

In apropiere de zidul ce imprejmuieste biserica se afla acest panou. Sunt 3 locuri de veci sapate in stanca, unul semnalizat si in apropiere si celelalte putin mai sus.

Primul mormant. Ce era prin el a fost luat si dus la muzeu.

Cred ca a aruncat cineva ceva in el.

Intr-un astfel de mormant a fost descoperita si o sabie akinakes.

Zidul bisericii

Spre Chilia lui Ambrosie. Ambrosie a fost un pustnic local de acum circa 50-70 de ani, are o intreaga poveste pe tot felul de site-uri. Important este ca a locuit intr-o grota sapata de alti pustnici. El a largit-o si compartimentat-o.

Exista un indicator de la o curba a soselei, imediat ce cobori de la biserica, spre acest obiectiv. Mai departe tine de fiecare cum stie sa se orienteze. Chilia nu se vede din preajma bisericii, fiind orientata spre Est si ascunsa de dealuri si padurea de pini.

In apropierea soselei

Se trece pe langa aceasta cruce si incepe un prim urcus.

Urmand linia de creasta

Daca abordezi creasta se vad si acele lacuri, de care unii scriu ca sunt, altii ca nu sunt.

La baza peretelui unde se afla chilia.

Cand ajungi la baza, similitudinile cu Canaraua Fetei sunt impresionante.

O cruce in amintirea pustnicului

Se urca pe doua scari metalice bine ancorate.

In perete din fata este chilia

Peisaje

Cruce in satul Varf

Posibil sa fie biserica din Vispesti sau Breaza (de Buzau).

Intrarea in satul Fantanele cum mergi spre biserica… sau iesirea daca vii dinspre ea.

Biserica din Naeni si apropierea de centrul comunei, mai erau cateva curbe.

Aici am intalnit un sculptor local si din vorba in vorba mi-a si aratat ce lucreaza… cat si preturile:

Preturile erau intre 150 si 250 lei. Lucreaza in calcar alba, cu urme de fosile, luat din cariera. Numele lui este Adrian Nicolae, tel. 0763151367.

In cateva ore, se poate parcurge acest traseu cu atatea obiective. Grotele, satul dacic, tabara de sculptura, mormintele, biserica sunt in zona dealului Colarea, aproape integral sub scutul legii. Chilia este in dealul Istrita unde si acolo este aceeasi poveste.

Traseul turistic: Cabana Dichiu – Camping Zanoaga – Cheile Zanoagei – Lacul Scropoasa – Captarea 7 Izvoare – Drum forestier Scropoasa – DJ 714 – Cabana Dichiu

Un traseu pe jos de circa 6 ore, depinde de cat stai sa admiri anumite obiective.

Venind din Sinaia, am lasat masina la cabana Dichiu fiind vorba de acel episod al lucrarilor demarate din senin, in varf de sezon, la DJ714A.

Era pe 1.08.2017

Am continuat spre intersectia cu DJ714 ce vine dinspre Moroeni:

Intersectia, la stanga spre Sinaia, la dreapta spre Moroeni. Noi venisem dinspre stanga si coboram spre Zanoaga.

Coborand spre Zanoaga si lasand intersectia in spate

Un molid devorat de licheni

Camping-ul Zanoaga… o cafea, o cola

Casute

Luam traseul marcat cu cruce albastra, ce intra prin Cheile Zanoagei, de-a lungul raului Ialomita.

Ce elemente protejate prin lege ar fi in aceasta imagine? Unul mai ales este evident.

Raul Ialomita

Primul pod, in stare buna

Al doilea pod peste rau, este insa rupt, luat de o viitura. Se coboara pe unde vedeti sagetile rosii.

Pe acolo se trece

De aici,  se vede mai bine podul rupt

Aspect din poteca turistica. La fel este aproape tot traseul. Ei bine, pe acesta am intalnit zeci de turisti din care majoritatea erau din acestia… legumicultori. Adica erau in slapi. Da, poti merge in slapi intre Bolboci si Padina, pe drum, dar prin mii de bolovani… Unii mai purtau si copii mici in brate. Nu zic sa te duci echipat de escalada, dar o talpa mai tare, un adidas ceva… e necesar.

La Scropoasa

Lacul Scropoasa

Pe lac am vazut rate domestice, rate salbatice si gaste domestice

Crucea celui care a fost cabanier la Scropoasa. Cabana este acum o ruina.

Cabana Scropoasa

Intreaga cabana este o ruina

Am continuat sa ne mai invartim pe langa lac:

Tunelul acesta de la capatul barajului apare prin unele locuri pe net, ca fiind „al americanilor”, stie toata lumea povestea, nu o reiau eu 🙂 Umbla pe sub munte dupa secrete… 😉

De acolo incep Cheile Orzei. Nu spun si eu ca sunt cele mai inguste chei din tara, pentru ca si altii zic ca la ei sunt de fapt cheile cele mai cele… Asa ca, le va masura cineva serios pe toate, intr-o zi, si vom afla si noi.

Trageau si ele la umbra

Apoi, plecam spre 7 Izvoare, o captare, o casa, pe sub care curge un suvoi de apa curata. Oamenii aceia pe care-i vazusem prin chei veneau in special atrasi de mirajul acestui loc. Nefiind indicator umblau de colo-colo epuizati si nu le gaseau. Cand au vazut izvoarele, locul nu le-a spus nimic. Au ramas in drum si au facut poze. Nu au luat apa ca trebuiau sa coboare putin, sa treaca paraul Scropoasa si sa ajunga la „apa zeilor”. Adesea lenea vine din prostie, din lipsa de educatie.

Bineinteles ca apa este foarte curata, dar nu are nicio treaba cu povestea ce se vehiculeaza. Dar povestea plus amenajarea acelui loc, supravegherea sa nu se arunce gunoaie, ar face-o o atractie serioasa. Amenajare si taxa. Cand iei bani si intretii.

Locul numit 7 Izvoare. Apa vine din munte pe sub acea constructie.

Mai sunt si aspecte reale de pe aici, dar nu doresc sa indemn oamenii la aventuri. Se mai accidenteaza cineva, cine stie. Plus ca fiind captare de apa, nu prea ai voie prin locul acesta.

Unul din sapte 🙂

Replica dupa Bigar la o scara mai mica.

Apoi am inceput sa urcam pe drumul forestier Scropoasa pentru a intersecta DJ 714, pentru ca urmandu-l, sa iesim mai tarziu la celebra intersectie de mai sus. Ca si cum veneam dinspre Moroeni.

Niste babe imposibile care ajunsesera pe acolo, tot bolboroseau intruna si tot felul, ca intr-un final sa ne intrebe de ursi, daca sunt. Pai, fiind in mijlocul Bucegilor logic ca erau, dar nu ies nici astia asa oricum 🙂 Iar ele faceau parte dintr-un grup de 15-20 persoane. Am inteles ca stateau undeva pe la Zanoaga-Bolboci si le indemn sa mearga pe unde au venit intrucat drumul ocoleste foarte mult. Dar fiind babe, ele intai vorbesc si apoi gandesc. Cand zic baba, nu ma refer la varsta inaintata, ci la femeile de un anumit gen, care comenteaza intruna, stiu totul, fac permanent observatii, te cicalesc si te fac cu capul. E bine sa iei distanta ca sa ai grija de sanatatea ta mintala.

Cum mai mereu am dreptate, nu a zis nimeni nimic si ne-am departat pe drumul nostru. Nu prea rapid din pacate, cum as fi vrut, pentru ca existau mustrari de constiinta, cavalerism probabil. Nu din partea mea. Pot sa zic ca imi cam dau seama de oameni destul de repede. Bun… si ne trezim cu babele vorbind intruna, speriate de moarte de urs, tragand de familii tampite de atata vorbarie, prin spatele nostru. Mai fac o incercare sa le explic ca nu e niciun pericol si ca nu are rost sa alerge nimeni, ca e mai scurt drumul pe care au venit. Inutil! Erau setate sa faca doar ce le trecea prin minti in acel moment.

Specia aceasta apare fie pe la tara, unde brusc tarancile se transforma in orasence care le stiu pe toate, fie sunt mahalagioaice de cartier, ce stau la parterul blocului si barfesc trecatorii. Doza de nesimtire este intotdeauna maxima. La scurt timp, simtind dezbinarea masculina au marsat cu aceasta. Femeile de genul acesta, daca le lasi sa ti se suie in cap nu le mai dai jos de acolo. Evident ca marionetele de barbati, sotii babelor, nu scoteau o vorba, striviti de posibilitatea unui scandal cu aceste vrajitoare 🙂

Doamne, si nici un urs macar nu se arata prin preajma 🙂 La limita decentei, a vocabularului, am scapat de ele si au facut cale intoarsa prin chei, pe unde venisera. Aruncau servetelele pe jos, pet-urile goale, dupa aceea au vazut zmeura si plangeau ca nu au pet-uri, ca nu trebuia sa le arunce. Deci, pe astia trebuie sa-i lasi in treaba lor, nu-i civilizezi niciodata, nu-i ajuti in vreun fel. Fiind oportunisti si needucati nu inteleg nimic. Simuleaza doar. Este prima oara cand mi-a parut rau ca nu a aparut un urs, sa-i fi luat putin la alergare…

Dupa o vreme, am inceput sa mai fac poze.

Intersectie la Scropoasa

Canton, odinioara al celor de la Administratia Parcului

Si am continuat pe drum… de la Scropoasa la Dichiu, la mers binisor, se fac cam 2 ore si un pic.

Nr. de telefon jandarmi montani

Iar la intersectia spre Dichiu

Ne apropiam de cabana Dichiu, unde nu mai aveau cine stie ce… ne-am luat totusi cate o cafea si cate o inghetata.

La plecare, am oprit masina sa luam niste branza de la o stana ce se vede de la cabana Dichiu. Mai luasem si altadata, cam scump, 30 lei/kg branza de burduf, dar face toti banii. In week-end, sotia baciului are o taraba langa cabana si se poate cumpara de la ea. Altfel, mergand spre stana, nedand claxoane, neavand un spray pentru caini, cine stie ce se intampla.

Valea Horoabei: scarile metalice, canionul, tunelul, portita, izbucul si… se cauta „Esteticianul” refugiului din Saua Strunga

La anumite perioade, apar pe munte oameni care mai repara un podet, remarcheaza un traseu, desfasoara actiuni de ecologizare sau refac un refugiu. Asa s-a intamplat si cu refugiul din Saua Strunga… a intrat in 2016 pe mainile unor iubitori de munte si a fost refacut.

Ma gandeam anul trecut ca principalul pericol pentru acest refugiu ar fi ciobanii. Intai fura ce este prin interior, azi iau patul, maine usa, dupa care baga oile… si cainii, la umbra. Nu inseamna ca azi cred altfel. Pe mai departe cred asta… si, intr-o zi de vara, o sa vad sau vom vedea, vreun cioban si oile prin refugiu. Insa, pana atunci mai este… de abia au urcat turmele.

Din pacate, s-a miscat cineva mai repede: un zapacit, nu ai cum sa-l numesti altfel, pentru ca nu pot pricepe cum cineva poate avea in rucsac un spray pentru vopsit, a trecut pe langa refugiul nou si l-a mazgalit. Greu sa etichetezi asa ceva. Un om de munte nu-si umple rucsacul cu fel si fel de prostii, cum ar fi un astfel de spray.

Mazgaliciul de serviciu este un anume Emil N., care a trecut pe acolo, duminica 04.06.2017. Sunt sute de distribuiri pe Facebook, in ideea ca individul va fi identificat. Se ofera toata gama: de la bataie, la recompensa si chiar la stergerea din proprie initiativa a scrisului. Adica unii l-au rugat frumos 🙂 Probabil dintre aceia care cred ca niciun urs nu trebuie impuscat, toate animalele au o prietenie cu omul, putini visatori dupa mine. Pai un astfel de plimbaret, nu are nicio treaba cu natura, frumosul, el mazgaleste orice pentru ca simte satisfactie cand isi bate joc de munca altora.

Sunt si eu insa pentru acordarea unei recompense… aceluia care-l identifica si mai apoi, il vopseste tot de o asemenea maniera. Pentru ca aceia care merg pe munte, buni sau rai, sunt prieteni cam toti pe Facebook si sigur cineva e prieten si cu omul asta. Trebuie cautat un Emil N. care a postat poze de duminica de prin Saua Strunga. Evident nu a postat cu mazgaleala, dar daca il cheama Emil N. si a trecut pe acolo, pe 04.06.2017, el este.

Tot duminica, in jurul orei 12, eram pe terasa la cabana Padina. Nu am vazut pe nimeni urcand spre refugiu. Pe la 12:30 am plecat si noi pe acelasi traseu. Dar, de la prima stana noi am facut dreapta, spre bazinul Horoabei. Chiar si cand am ajuns pe puncte mai inalte, tot nu am vazut pe nimeni pe acel traseu. Imi spunea cineva ca doua grupuri separate de biciclisti au traversat Platoul Bucegi si au trecut prin Saua Strunga spre Moieciu. Mi-e greu sa cred ca un pasionat de munte, impinge o bicicleta pana in Sa, iar acolo scoate un spray si mazgaleste refugiul. Cu siguranta, este unul care are doar chestia asta in cap, de a face rele!

Mai departe, imagini de poveste din bazinul Horoabei. Am intersectat dupa mers pe la gol alpin, valea, coborand pe un fir impadurit pana la ea:

Cam pe aici am ajuns, pe la jumatatea vaii.

Ultima scara cum se urca

Pe acolo se continua

Se coboara tot pe o scara…

Adica aceasta scara. In fiecare an vad grupuri de montaniarzi, mari si tari in postari, neintrecuti in aprecieri, care stiu tot ce misca pe munte… si mereu si-o iau prin aceste locuri 🙂 Am evitat mereu sa scriu, sa nu se creada altceva. De fapt, pe munte faci cunostinta cu realitatea si e posibil sa devii mai normal 🙂

Montaniarzi super tari, contabili de cat mai multe ture, vin prin Valea Horoabei sa vada cascada, apa, ca e de vis si tare de tot canionul 🙂 Vin primavara ca sunt prostiti initial de tot felul de experimentati, sa mai bifeze o tura. Si toti la gramada fac niste bai zdravene. Toate aceste scari sunt acoperite de apa si ei, saracii, urca prin suvoiul de apa rece. Le cade apa in cap, se mureaza pana la piele. La final, niciunul nu posteaza ce nasol a fost ci… super tare, suntem buni, am trait o aventura, extraordinar, chiar a meritat 🙂 Si altii ii admira si se vor duce si ei. Acolo realizeaza toti ca au fost fraieri, inconstienti, dar cum sa scrii pe Facebook: bai, ce mari prosti suntem? Evident, cand ai zeci si zeci de ture, suna totul cum vrei sa sune… asa au vrut ei, sa treaca prin apa 🙂 Ca nu e pentru oricine 🙂

Cea mai inalta scara, aici le este Golgota 🙂 Da’ e bine asa!

Prin canion

Aici este frumusetea, cand poti sta linistit, nu in apa, sa te bucuri de peisaj.

Suntem pe valea principala si se vede ca nu e apa. Foarte multi montaniarzi nu stiu ca suvoiul permanent de apa al Horoabei, nu vine din firul vaii principale, ci de undeva din dreapta acesteia, din versant.

Asadar, Cascada Horoabei spre care s-a facut poteca buna de tot, e acolo mai mereu 🙂 Sursa permanenta de apa care o alcatuieste iese de la vreo 300 metri cel mult distanta.

Izbucul Horoabei

In drum spre firul principal, care se vede ceva mai jos.

Traseul te poarta pe sub aceasta portita. O sa vedeti un marcaj cruce verde, el nu este insa turistic. E desenat demult prin aceasta vale. Traseu turistic nu exista pentru ca suntem in tara in care putini isi asuma responsabilitati. Plus ca ar trebui si alte amenajari, desi, la aprecierea mea, un montaniard nu intampina probleme pe aici. Sunt lanturi, cordeline, scari…

Intrarea/originile tunelului… cum era denumit de primii montaniarzi, ne-a dus in preajma unor tineri care faceau alpinism. Adica se iese undeva la un gol, vine un perete, apoi in rapel. Surpriza mea a fost sa vad si fete pe acolo. Nu ca nu ar avea voie… dar judecand dupa aspectul intrarii, eu am crezut ca doar barbatii sunt atrasi in interior. Chiar nu mi-am inchipuit ca si aici, pe munte, a ajuns discutia despre componenta unei familii. Nici muntele, nu mai este ce era odata 🙂 🙂

Cascada Horoabei

Din Poiana Horoabei ne-am indreptat spre Padina pentru a urca prin padurea Laptici… o sa revin cu traseul, cum am zis anterior… Din poienile de la Padina se auzea o voce inconfundabila. Era tipul de la „Stelele Bucurestiului” cu o piesa de prin anii ’90… „poti sa pleci acum ca nu mai imi pasa, voi gasi alta mireasa” 🙂 De altfel, nu am auzit o muzica prea diferita pe aici, de-a lungul anilor… Vorbesc din proprie experienta, din 1995 si pana in 2008, am venit cu corturile la Padina, an de an, cu vecini si prieteni, de nu stiu cate ori. Deci, de atunci si pana in prezent, chiar am auzit orice. In general, peste 90% dintre cei care ajung aici… sunt oameni care asculta manele sau rock. Restul, sunt cei care nu asculta nimic, vin sa se recreeze. Eu am fost in orice categorie de grup.

O data, mi-am mutat cortul pentru ca o familie asculta langa mine doar Radio Romania Actualitati. Ce-ti mai trebuie radio nu stiu care si stiri, cand vii pe munte? Ideea este sa te rupi un pic de ce se mai intampla.

Altadata, mergeam pe drumul forestier si, pe acel platou unde acum scrie Padina Fest, putin mai spre drum, era un cuplu care statea pe langa o masina. Din masina razbatea o muzica, el statea pe un scaun la o masuta mica, cu o sticla de bere in mana si misca sticla in acord cu muzica. Ea… voluminoasa. In fine, privesc putin si trec mai departe, nu era cine stie ce. Eram si cu rucsacul in spate, ramasesem iar in urma…

Cand? Prind cu urechea niste versuri, imposibil de uitat de atunci 🙂 „La sufletul care-l ai si la frumuseteee, Langa mine ai trai ca intr-o povesteee”. Cu aceste cuvinte in minte, imi intorc privirea spre ei. Cum naiba de nu bagasem de seama? 🙂

El un sac de oase, pitic, aproape beat, zambind idiot, ea uriasa, rotindu-si mainile stilul morisca, in fata. Sa fie cumva Baloo din Cartea Junglei? Naaaa, era consoarta tipului cu berea. Daca isi punea coana mare mintea si-l acrosa, il zbura peste masina cu scaun si cu bere cu tot. Cine poate sti cate somnifere de dreapta ii acordase omului de-a lungul povestii…

Dupa vreo 3 metri mi-am dat rucsacul si am tras o portie de ras cu lacrimi. Asemenea luciditate ca sa apreciezi „povestea” si „frumusetea” din ea, mai rar 🙂 Mai imi vin cateodata in minte, versurile acelea :))

Patru ore prin Valea lui Bogdan si Muntii Baiului

„Nu am vazut pe nimeni, de cand sunt pe tren, sa coboare la Valea Larga!” Na, ca mai sunt si din acestia 🙂

Prin spatele garii din Valea Larga, suim niste trepte interminabile ca sa iesim la Izvorul Rece. De aici, facem dreapta pe DN 1 pana la drumul forestier spre Valea lui Bogdan. Apoi, intram pe forestierul ce are circa 4,5 km.

Inspre Bucegi

Si ajungem la poiana din capatul vaii, unde este o casuta din povesti 🙂

Mai departe, pe un drum care acopera usor-usor cu vegetatie:

Trebuie neaparat sa adun conuri rosii, cu prima ocazie.

Oameni de munte trecuti de prima tinerete, treziti de dimineata ca sa urce muntii Baiului.

Martinul este un obisnuit al zonei

Dansul copacilor in vantul vesnic

Valea Larga sau acasa la ursi

Departe

Mai aproape

Erau si niste cetateni pe la stana

Cariera din Sinaia, a lui Costinescu. Era un funicular care aducea piatra pana unde este Mefin astazi… Urmele funicularului mai sunt prin padure.

Cascadele Vanturisului, cea mai mare cadere de apa din Bucegi

Nu mai are apa prea multa. De aici, este cel mai bun loc pentru a poza aceasta cadere de apa.

Hotel International, impozant

Vantul in discutie, conflictuala evident, cu zadele

Coborarea spre Sinaia

Am iesit in drumul forestier ce duce spre Valea Cainelui sau spre Izvorul Rece, depinde cum se alege, am mers putin pe el si apoi am luat-o la vale, spre Prahova, iesind pe aici.

Intai au scris si apoi au dat drumul la apa.

Si pe aici in Sinaia, si gata 4 ore.

O piesa frumoasa:

Dezbaterea no.23: Ce trebuie sa protejam mai intai: mediul sau oamenii?

Intrebarea, in vremuri de sanatate mintala, are un raspuns simplu, elementar. Dar nu prea traim in astfel de vremuri si cadem adesea in extreme. Ok, mediul este casa noastra, depindem de acesta total. Nu cumva insa ne scapa imaginea de ansamblu, ma intreb si eu?

E adevarat, s-a defrisat iresponsabil, clasa politica a distrus Romania timp de decenii… si si-a umplut buzunarele. De abia de cativa ani se aplica legea pe bune si la noi in tara. Bine, nu stiu cat de pe bune ar fi, ca scapari mai sunt si dosare facute la comanda sigur se mai fac. Dar nu cumva totul evolueaza si noi ramanem prinsi in mentalitati paguboase si in razboaie personale? Sa privim un pic…

Agent Green blocheaza un transport de lemne pe Transfagarasan. Suna ministrul, vine Garda Forestiera, Politia, vorbim de blocarea unui drum national, mai e si legal transportul. Nu cumva exageram? Adica astia de la Revolutie incoace au tot furat, au distrus padurile Romaniei. Dar acum, cu DNA-ul pe cap sa faca tot la fel? Ma gandesc ca mai risca unul, doi, zece, dar nu toti. Nu e mai putin adevarat ca mediul ar trebui sa ne preocupe pe toti, cu toate ca pe altii doar din prisma umplerii buzunarelor. Asa ca, ne-am impartit in doua mari tabere: una care protejeaza mediul si alta care cauta accesul la resursele acestuia. Toti cei din industria lemnului au devenit brusc hoti fara nicio discriminare. Cei cu mediul planteaza puieti in padure sau la gol alpin ca atat ne duce mintea, puieti care imbogatesc pe unii si pe altii ca doar se cumpara cu bani. Speculand intentiile cu protejarea mediului, faci bani seriosi. Eu, dar cu siguranta si multi altii, pot dovedi ca poti scoate din padure, mii si mii de puieti care nu costa si care nu aduc vreo paguba locului din care ii scoti. Pentru ca oricum vor muri dupa un timp, crescand cate trei-patru la un loc. Astfel, impaduresti acolo unde s-a defrisat, nu unde nu este nevoie. Mai bine incercam sa impadurim mai repede decat se poate taia. Asta poate fi o provocare nationala. Unde s-a taiat un hectar, sa impaduresti acel hectar plus alte doua prin apropiere.

Sa privim in Parcul Natural Bucegi:

1. Valea Cerbului se umple vara de oameni. Si daca ai drum asfaltat si daca nu ai, oamenii tot vin. Din motive ce tin de civilizatie si de turism, nu ai cum sa-i lasi pe oamenii aceia sa tot vina pe un drum plin de gropi… si sa le iei si bani la intrare pe un asa-zis drum. Ce este acum pe acolo, nu seamana decat a maidan, ulita periferica de la sat. Multi spun ca nu e bine ca se asfalteaza. Ma intreb daca suntem normali? Pai mai repede se distrug imprejurimile drumului daca nu asfaltezi, doar daca ne gandim la praful depus in centimetri pe sol si prin copaci, pe ambele parti ale drumului.

De la inceputul lunii mai si pana in septembrie-octombrie, se locuieste la rulota pe Valea Cerbului. Asfaltarea drumului trebuie pusa in practica alaturi de multe alte masuri complementare.

2. Intr-o zi, Consiliul Judetean Dambovita care nu a avut niciodata si nici nu o sa aiba o echipa de specialisti adevarati, care sa inteleaga ca aplicarea proiectelor turistice se face in primul rand cu protejarea mediului si punerea in valoare a acestuia, a avut o idee. Bineinteles ca nu una buna. Voiau sa instituie o taxa speciala Salvamont prin Valea Ialomitei 🙂 Proiectul lor nu s-a materializat pentru ca aceia care fac turism pe acolo,  le-au demonstrat frumos ca sunt paraleli cu turismul si ce mai vor ei.

Asociatia care a combatut „filmul” Consiliului Judetean.

3. Vor pe la Busteni sa faca nu stiu ce pe la conductele de apa. Nu se pot apuca de lucrari pentru ca Romsilva cere niste garantii uriase, cam cat valoarea proiectului. Si stai si te gandesti daca nu cumva mai multi, prin diferite locuri, o iau pe campii? Cica e vorba de protejarea mediului. Deci omul nu are acces la apa, nu se pot repara conducte ca se distruge mediul. Cat poate sa se distruga mediul daca se schimba, se intervine, se face nu stiu ce la o conducta? In opinia mea, omul trebuie pus inainte. Scopul declararii Bucegilor Parc Natural este si acela de a veni in sprijinul comunitatilor locale. Nu vorbim de unul care taie padurea, isi face o cabana, ci de o comunitate. De cand accesul la apa a devenit o chestie negociabila, restrictiva?

Azi sunt exact 6 ani de la aceasta poza si lucrurile sunt tot la fel.

4. S-a asfaltat DJ 713. El trebuia deschis de ani buni dar nu-l deschide nimeni. Nu pentru ca nu e practicabil ci pentru ca nu e facut cum trebuie, si le este frica sa nu se moara pe acolo. Dar oricine poate circula pe el, desi nu este deschis 🙂 Ok, l-ai asfaltat ca ideea era de a dirija controlat milioane de euro, ai deschis muntele tuturor, ai mintit ca vor fi 3000 de masini pe an abia in 2030. Din 2014 si pana in 2016, au circulat minim 20.000 de masini pe an pe acel drum. Si totusi oficial ramane inchis. Te intrebi totusi, bai dar cat mai trebuie sa se fure ca sa se deschida drumul? Oficial!

Poza de acum vreo 2 saptamani.

5. Au asfaltat cam toate drumurile de pe Valea Ialomitei. Prima asfaltare pe acolo a realizat-o Directia Silvica, si arata doar starea de anormalitate din Bucegi. Nu Primaria, Consiliul Judetean etc, s-a apucat de asfaltarea unui drum prin paduri, ci Directia Silvica. In fine, tot prezentandu-se ideea cu dezvoltarea turistica, este normal sa treci cu asfalt pe la locatiile turistice din zona. Chestia asta s-a facut recent, de vreun an si ceva. Dar intai au asfaltat padurea.

Ca sa dezvolti o zona, ai nevoie de infrastructura. Cea turistica exista, cu drumurile era nasol. Gata, s-a asfaltat. Stiti, care este ironia sau mai bine zis prostia? Berbecii astia cu dezvoltarea lor si cu asfaltarea, au accesibilizat zona la ochi, pana unde li s-a parut. Le mai trebuia circa un kilometru si jumatate de asfalt si ar fi accesibilizat si cabana Padina, si postul de politie montana, si cabana Horoabele, si pensiunile Octavian si Cocora, si statia de telecabina Pestera, si refugiul Salvamont Pestera, si postul de jandarmi montani, si punctul de informare turistica de langa telecabina. Dar nu, au lasat institutiile statului in afara 🙂 Zambesc, dar nu e de ras. Vorbesti de dezvoltare turistica, asfaltezi aproape toata Valea Ialomitei, dar lasi in afara conditiilor civilizate chiar pe cei care ar trebui sa protejeze zona. Eu asa inteleg… ca hotii au stat in spatele asfaltarilor, pentru ca ei nu au nevoie de Salvamont, Politie, Jandarmerie, Telecabina, Punct de Informare.

Recent, Gazeta de Dambovita a publicat un material ilustrat, despre cum a ramas masina de politie de la Padina, suspendata pe un drum de noroi. Cam toata lumea a inghitit pastila cu omul legii. Eu inteleg ca are dreptate, dar da-o naibii ca nu am coborat toti din copaci 🙂 Aia a fost o regie in toata regula. Am ras doua zile, de cate ori imi aminteam 🙂 Am scris un material in care ma amuzam tare de tot, ca e de ras, dar m-am gandit ca omul e de inteles, s-a saturat, ca asta e bataia de joc. Asfalteaza unii peste tot si pe tine Politie, te lasa pe dinafara. Ca si cum nu ai exista. In toiul iuresului, nu avea rost sa mai torn si eu gaz pe foc. Treaba este ca vrei dezvoltarea unei zone dar nu iei in calcul si institutiile statului de pe acolo. Tu asfaltezi binemersi, vorbesti, propui, vorbesti de civilizatie intr-un parc natural. Dar astia, politisti, jandarmi, salvamontisti, ce naiba sunt pe acolo?

Cand santul este o varianta mai buna ca drumul. Corect, nu? 🙂 Daca erai pe drum, nu exista stire.

Cu sageata rosie este o varianta creata de alti soferi, ca sa nu-si murdareasca masina prin noroi. Cu sageata galbena este locul unde a ramas suspendata masina Politiei. Neintentionat nu te bagi prin sant, ci te bagi ca sa ramai acolo. Prin alte imagini apar muncitori cu sape si lopeti. Dar, dupa ce este scoasa masina, se vede ca nu exista urme ca a folosit cineva uneltele 🙂

Ceea ce ma duce cu gandul la tragedia cinematografiei nationale… De aceea, nu mai avem mari actori, mari regizori, ca sunt mai toti pe scena Bucegilor. Ma gandesc ca acesta este un episod pilot 🙂 daca nu se asfalteaza mai repede drumul.

Pozele apartin Gazetei de Dambovita, cotidian online.

6. Ministerul Apararii Nationale vrea sa restaureze Crucea de pe Caraiman, un simbol national. Bai, e ministerul, nu este Vasile sau SRL-ul nu stiu care. Este un gest frumos, care face cinste Armatei. Dar a aparut o problema 🙂 Cica directorul Parcului Natural e de acord cu restaurarea, dar sa nu se intre cu masina, sa se gaseasca o solutie… aeriana. Adica sa scoata astia bani in plus, de la buget, ca au de unde. Cand intrau zeci de jeepuri pe drumul spre Babele, nu vedea nimeni. Si se mai intra dar nu ca altadata. Acum daca intra Armata, nu e voie 🙂 Cine poate fi atat de nebun, incat sa impiedice un camion militar?

Cei de la Armata, zic ca ei vor respecta legea. Care naiba lege? Cand tu Armata reprezinti interesul national, cum se poate pune problema incalcarii legilor? Cred ca nu mai vedem lucrurile normal si cadem in tot felul de scenarii… si ramanem acolo socati, nauciti, incapabili. Asta mi se pare culmea culmilor, sa pui conditii Armatei, de orice fel ar fi acestea. Prioritatile nationale sunt peste orice cerinta, fie ea de mediu sau de orice vrei. Vii tu, sa spui Armatei ce si cum sa faca. Pai un elicopter care face du-te vino pe la Cruce, nu stiu cate zile, sperie orice vietate, din muntii Caraiman si Costila. Exista un drum de pamant pana la 300 metri distanta de Cruce. Le puteai recomanda sa circule cu senile din cauciuc, gaseai alte solutii. Cand s-a aplicat proiectul cu telescaunul din Valea Soarelui, i-ai lasat sa faca drum cu buldozerul. Atunci se proteja mediul, fie si cu buldozerul 🙂 Acum ai un drum deja existent, chiar daca e inchis circulatiei publice si tu nu lasi Armata sa mearga.

In America si cam peste tot, nimeni nu pune intrebari ce cauta Armata prin unele locuri. Pentru ca in orice stat, se stie ca Armata protejeaza tara, nu o distruge. Noua ne place sa interpretam pana la absurd o lege si sa complicam totul. Ma gandesc ca mai sunt oameni cu caracter prin Armata, care sa nu ia de la gura soldatului pentru zborul cu elicopterul la Cruce. Interesul national spune ca trebuie sa ai grija de trecutul tarii. Astia care apar asa din senin, nici nu trebuie bagati in seama, pentru ca au visat ceva urat si cand isi vor reveni, isi vor cere scuze. Noi ar trebui sa fim mult mai realisti si mai pragmatici, cu atat mai mult cu cat te numesti Armata. Ca au mai venit din astia care si-au permis sa-si bata joc de toleranta acesteia.

La Predeal de exemplu, la usa unitatii vanatorilor de munte, au batut intr-o zi reprezentantii Casei Regale. Actionasera unitatea in instanta, ziceau ca totul apartine regelui. Si mergeau prin unitate, indicau ca aia e a lor, cealalta corespunde cu documentele. Real, niciodata Casa Regala nu a detinut acele terenuri sau cladiri, ci statul roman. Astia, reprezentantii, trebuiau insfacati de gulere si aruncati in paraul din apropierea unitatii. Doar la noi s-a mai vazut asa ceva. Sa-ti colinde niste civili prin unitate militara. Noi vorbim de aplicatii tactice, armata profesionista si ne impiedicam de niste smecherasi. Daca un civil iti spune tie armata NATO, sa folosesti elicopterul si nu masina, si tu faci asta, atunci te duci si arunci uniforma ca e fara valoare. Iar cu unitatea militara… presupunand prin cel mai absurd mod ca ar castiga Casa regala, desi e imposibil, dar presupunand asta, nu pleci de acolo, ca nu are nimeni ce sa-ti faca. Doar in tara prostilor condusi de hoti se poate intampla asa ceva: sa evacuezi o unitate militara. Ma gandesc ca totusi Romania e departe de asemenea „paradis”. Curtea Europeana daca ti-ar cere asta, nu pleci. Nu pleci pentru ca NU VREI si NU TREBUIE. Datoria Armatei este sa nu renunte la o palma de pamant romanesc. Ratacitii astia cu nebuniile lor, cu tot respectul, fie ca… conduc arii protejate sau lucreaza la curti regale, sunt nuli si inexistenti in problematici de acest fel.

In ceea ce priveste protectia mediului, in special la Cruce, chiar e cazul sa ne amintim ca de teama politicului, au stat toti cuminti, in timp ce se doreau focuri de artificii la acest monument. Pana le-am explicat ce inseamna protectia mediului, ca nu e bine si au avut curaj sa spuna si ei ca trebuie alta locatie. Deci nu poti veni sa vorbesti de protectia mediului la Cruce, cand doar te dai dupa cum bate vantul. Ca sa se vada ca esti si tu pe acolo, incepi sa scoti povesti cu cerinte de mediu. Acum mergi pe ideea ca Armata nu are incotro, ca sti bine ca se poate vorbi de abuz in serviciu, daca trec cu un camion. Un om care isi iubeste tara, nu se opune reabilitarii unui astfel de monument si nu are in minte astfel de idei. S-ar putea ca cineva sa se pacaleasca foarte rau cu astia de la Armata.

7. Tot mai multi, inclusiv factori implicati in turism, iau atitudine in privinta festivalului Padina Fest din Valea Ialomitei. Ca nu e bine, ca raman gunoaie, ca se fac mici cu maini nespalate, ca igiena, ca se iau lemne din padure, ca nu se iau taxe de campare. Acest festival aflat la nu stiu a cata editie, intr-adevar are niste probleme, dar organizatorii s-au straduit mereu sa iasa cat mai bine. Singura majora ar fi zgomotul facut seara de trupele rock. Dar nu poti sa ai festival fara muzica. Si cateva zile pe an, nu cred ca e neaparat o problema. Ideea pleaca doar de la faptul ca eu fac un anumit tip de turism si tu nu faci turism, poluezi.

Daca am fi putin mai toleranti am intelege ca nu ai de ce sa te iei, de cei care fac gratare pe Valea Ialomitei sau de cei care promoveaza acel festival. Toti care vin sa viziteze Parcul Natural sunt turisti, incap in definitia turismului, alaturi de cabanieri, soferi care aduc turisti etc. Este perfect ca oamenii vin in natura, important este sa fie instruiti sa nu lase gunoaie, sa nu-si spele masinile in apele de munte. Revenind la acel festival la care vin vreo 15-25.000 de oameni pe parcursul celor cinci zile cat dureaza, mie mi se pare ca lucrurile sunt foarte bine organizate. Nu poti cumpara nimic, nici mici, nici bere, decat in baza unor jetoane. Deci banii sunt centralizati, nu intra in contact cu ei decat o persoana 🙂 Si cine a gandit procedeul nu e un oarecare care ar face lucrurile prost. Tot acest organizator de festival are zona speciala de campare. Nu face de capul lui ci are acordul autoritatilor.

De altfel, orice om care vine in Valea Ialomitei are voie sa puna cortul pe platoul de la Padina, ca asa spune Administratia Parcului. Pentru ca, nici astia de la Parc nu sunt nebuni, lasa pe cat mai multi sa se bucure gratis de natura. Nu suntem in oras, unde ne impartim in unitati clasificate si unitati la negru. In Parcul Natural Bucegi se deruleaza multe forme de turism si Administratia Parcului Natural a reglementat suficient de bine aceasta problema. Ca grataragii au umplut poienile din Valea Ialomitei, ca rulotistii pe cele din Valea Cerbului… deodata vedem totul in negru. Mie mi se pare perfect daca vin nu stiu cati cu masinile, cu familiile, pun o patura, fac focul. Nu o sa taie nimeni un copac din picioare ca sa faca focul la gratar 🙂 Culege ce gaseste prin padure pe jos, nu face niciun rau. Toti trebuie sa ne bucuram de cadrul natural in egala masura. Ideea este sa nu se arunce gunoaie, sa se aduca toalete ecologice, omul sa aiba o conduita normala.

Asa cum soferul de jeep aduce turisti, asa poate veni oricine cu propria masina. Diferenta o face cunostintele despre natura, istorie etc, ale soferului de jeep. Exista o taxa de acces in Parcul Natural, nu poti pune oamenilor taxe peste tot, ba de foc, ba de campare etc. Omul trebuie sa umble liber si sa se bucure de natura, nu trebuie puse restrictii peste tot. Cine vrea sa stea la cort, cine vrea sa aprinda focul. In Valea Ialomitei ai zone clare unde poti face aceste lucruri, stabilite de Administratia Parcului. Cine doreste, se cazeaza la unitati turistice la Padina-Pestera, Bolboci sau la casute la Zanoaga. A face turism inseamna a lasa cat mai mult spatiu de manevra turistului, sa aiba el de unde alege.

Daca anulezi acel festival, ai cu 20.000 de turisti mai putin in Valea Ialomitei. Ca iau lemne de prin padure cei care fac focuri… Daca Administratia Parcului si Ocoalele Silvice credeau ca se distruge natura prin culegerea lemnelor de pe jos, interziceau aprinderea focurilor. E foarte bine ca se merge dupa lemne de foc. Prinsi in regulile unui turism de tipul de dai jos din masina, te cazezi, mananci si dormi, pierzi contactul cu natura. In acest ritm, nu o sa mai stim la ce se foloseste de exemplu toporul. Chestia cu sisteme austriece, nemtesti etc, este neaplicabila la noi, ca noua ne place sa fim liberi.

8. O sa rog cateva cunostinte care au intrat in Parlament, sa adreseze niste intrebari ministrilor de la Interne si de la Mediu daca nu cumva anumite autoritati isi depasesc atributiile si fac exces de zel in cazul cetatenilor de rand, lipsiti de venituri. O sumedenie de persoane fac focul cu lemne pentru ca locuiesc langa padure, si traiesc fie din ajutorul social, fie lucreaza ca zilieri. Din ce vad, de la Sinaia la Azuga multi au luat frica de unii reprezentanti ai legii. Le este frica sa ridice de pe jos din padure, o creanga si sa o duca acasa, ca nu cumva sa fie prinsi si amendati. Nici pe timpul lui Ceausescu nu era asemenea teroare. Pe atunci, mergeau oamenii kilometri prin padure ca sa gaseasca o creanga de fag, iar acum stau arbori intregi doborati de vant la marginea padurii si nimeni nu indrazneste sa le ia crengile. Timp in care tot felul de nesimtiti strabat drumurile forestiere si arunca din dube zeci de saci de gunoaie. Si niciunul nu este prins. E mult mai usor sa prinzi amaratul decat smecherul. Este o aberatie in aceste caz sa sustii ca aplici legea, ca esti un simplu executant, ca iti faci datoria si protejezi mediul. Simplul fapt ca opresti un amarat care trage dupa el niste crengi de foc, in alt scop decat acela de a-l saluta si a-l intreba ce mai face, te dezonoreaza ca om, nu zic de uniforma. In asemenea situatii nu exista alta lege decat a omeniei. Este sinonim cu aiuritii care confisca patrunjelul vandut de cate o baba la colt de strada. Nu-mi pot imagina ce sef este acela care isi vede subordonatul intrand in birou cu niste legaturi de patrunjel pe care le numeste ilegale.

Crengi rezultate din exploatari, pe care nu le va lua nimeni. Daca anumiti jandarmi sau padurari prind pe vreun cetatean cu o creanga in spinare, amenda este de sute de lei. Mi se pare o aplicare oarba si iresponsabila a legii.

Nu am vazut niciun comunicat, nicio filmare, cu vreun echipaj de jandarmi sau cu padurari pe la noi, care intalnind un batran cu crengi in spate, l-au ajutat sa le duca pana acasa. Ca nu se face asa ceva, ca nu simt sa faca asta.

Iata asadar cateva aspecte prin care punem orice altceva inainte, mai putin omul!

De la Floresti spre Campina, pe langa raul Prahova si prin niste sate

Cum nu reuseam sa ma lamuresc cu un subiect istoric asupra caruia voi reveni curand, am zis ca la fata locului intelegi cel mai bine.

Repede in trenul de 7:50 in Busteni si am coborat cu Matrix la Floresti. Omul era deja cu o mie de intrebari la el, cine stie in ce il mai bagam 🙂

Lasam gara in spate, ne oprim la un magazin, trecem de Micul Trianon si ajungem pe podul de peste Prahova. De acolo era startul. Ideea era sa tinem malul stang, adica dreapta geografic… pentru a abandona la un moment dat albia raului pentru sate. Era ora 9:00 aproximativ, cand am coborat din tren.

dscf8992Micul Trianon

dscf8993Aspect din zidul proprietatii

dscf8995Vedere de pe pod. Cu sageti sunt niste pasari, egrete. Le-am vazut mai tarziu cand am reusit sa le speriem, fara a reusi sa le pozam cum trebuie.

dscf8999Undeva departe, pe langa rau, daduse careva foc la cine stie ce.

Ideea de a merge pe langa apa a fost neinspirata. Pentru ca de cand se exploateaza albia, s-au tot creat canale, gropi de apa si trebuie sa sari, sa te strecori. Pana la urma am revenit la un drum pe care merg utilajele de exploatare, putin mai departe de apa.

dscf9002Cam toate gospodariile dinspre Prahova au diverse gropi de gunoi in apropiere.

dscf9005Ne lamurim ca ardeau cauciucuri. De ce… nu stiu 🙂

dscf9011O dubita, carute, un cantar langa duba… cine stie ce tranzactionau pe acolo. Cauciucuri…

dscf9008Si cate un peisaj

dscf9015Casele sunt sus „pe deal”… de fapt, un platou intins.

dscf9014

dscf9017Nu este nicidecum prin Delta Dunarii 🙂

dscf9018Dar ne-a convins sa parasim zona albiei.

dscf9019Urcam panta si ne mai uitam de unde veneam.

dscf9020In departare Campina

dscf9023

dscf9024Acolo era intrarea in satul Cocorastii Capli

dscf9030La intrare in sat sunt doua cruci de piatra. Mai sus este una si mai jos o vedeti pe a doua:

dscf9034

dscf9040Turnul acestei biserici in constructie poate fi vazut atat din tren cat si din DN 1.

dscf9043Fosta primarie, azi gradinita

dscf9042

dscf9044A treia cruce de piatra

Si iesim din acest sat pentru a porni spre altul: Bobolia.

dscf9047Bobolia in stanga, in centru departe Campina, in dreapta putin din Banesti.

dscf9053Seamana cu podul lui Apolodor din Damasc 🙂

dscf9056Nu am prins niciun tren pe el 🙂

dscf9058Spre Bobolia

dscf9059

dscf9060O doamna dadea bice la un cal

dscf9064Biserica din cartierul Slobozia-Campina. Salutari lui Madalin 🙂

dscf9065Si ce se vede??? O banca chiar la intrarea in Bobolia. Locul perfect pentru popas.

dscf9066Locul de popas

dscf9067Intrarea in satul Bobolia care face parte din comuna Poiana Campina.

dscf9068In rarele ocazii cand ma iau de o bere, neaparat Tuborg. Si una, ca mai multe nu are cine sa le duca. Bere si dulciuri, cred ca merg 🙂 Oricum la bautura nu-ti mai dai seama 🙂 Cand ma gandesc ca sunt antialcoolic convins si m-am apropiat de doza aceea… 🙂 Dar nu e bine nici sa fii prea strict, prins in reguli…

dscf9071Si omul asta facea treaba si noi pe banca…

dscf9072Fosta scoala din Bobolia

dscf9073

Am iesit si din satul acesta si iar am renuntat la drum pentru imprejurimile raului Prahova.

dscf9078

dscf9080

dscf9081Pe stanga calea ferata, pe dreapta DN 1

dscf9087Natura este minunata, uitati-va ce culori produce 🙂

dscf9088Poza perfecta, fara un dram de prelucrare. Trebuie sa fii in locul potrivit la timpul potrivit.

Acestea au fost ultimele poze, ca ne-am amintit ca aveam un tren de prins. La 100 m distanta de gara, trenul trecea pe langa noi si l-am prins si gata… ca nu aveam prea mult timp la dispozitie.