Evenimente si descoperiri

Saptamana aceasta am asistat la o descoperire uriasa pentru istoria noastra. Niste pasionati de istorie au descoperit o matrita a geto-dacilor:

Foto si articol detaliat aici: http://adevarul.ro/locale/targu-jiu/foto-descoperire-arheologica-uriasa-intr-o-padure-gorj-matrita-folosita-geto-daci-turnarea-monedelor-1_5a12d5075ab6550cb859698e/index.html

Iata ce spune unul dintre descoperitori:

„Primim 30% din valoare, iar dacă descoperirea este încadrată la categoria «Tezaur» sau este o descoperire excepţională, se mai adaugă un bonus de 15%. Am donat peste 90% din piesele pe care le-am găsit. Este o pasiune şi nu desfăşurăm această activitate pentru bani. Oful nostru este că nu sunt fructificate descoperirile noastre“, spune Sorin Maria.

 

In primul rand, oamenii acestia pasionati vor intra in istorie gasind o proba pe care arheologii clasici nu au reusit sa o descopere. Aproape pentru orice arheolog angajat la stat, ce fac oamenii acestia cu detectoare este o ilegalitate. Aproape toti arheologii cred ca acestia cu detectoarele sunt toti hoti, braconeaza situri, distrug istoria, vestigii, fac numai rele. In mod evident, cei de fata sunt detectoristi autorizati de Politie. Arheologii nu fac aceasta diferenta si fie ca au, fie ca nu au autorizatie, toti detectoristii sunt in aceeasi galeata 🙂 Descoperirile lor nu sunt fructificate cum zic si cei de mai sus din cauza invidiei. La nivel national, arheologii amatori au descoperit in cativa ani cat au descoperit arheologii clasici in cateva generatii. Bineinteles ca nu ai cum sa compari un arheolog clasic cu unul amator ca si cunostinte dar ca la noi, exista aceasta invidie prosteasca. Adica tu cu ani de scoala nu descoperi si vine unul cu un detector si scoate ceea ce tie iti era vis…
In al doilea rand, daca faci chestia asta pentru bani si nu ca asa simti, dorind sa contribui la scrierea si cunoasterea istoriei nationale, nu iti da nimeni nimic. Legea exista dar e cu dubla masura. Daca nu predai la timp ce descoperi esti pasibil de o caruta de probleme. In schimb, daca autoritatile nu vor sa aplice legea, sa-ti dea cei 30%, nimeni nu pateste nimic. Sa ne amintim de scandalul recent dintre autorul celei mai mari descoperiri monetare de la noi. Omul a scos 55 kg de monede de argint din pamant si a trebuit sa se judece cu statul timp de 3 ani, ca sa primeasca recompensa. Nimeni nu plateste pentru nerespectarea legii daca este intr-o institutie de stat. Directorul Muzeului National de Istorie a Romaniei, d-l Oberlander a cerut sa fie respectata legea in cazul acelui domn cu monedele dar Ministerul de resort, anul trecut, a dat pur si simplu un ordin prin care sa nu se plateasca nimanui nimic 🙂 Pe tipul cu zecile de mii de monede l-au tot mintit ca numara monedele… pana i-a actionat acesta in judecata si a si castigat. Era evident. Problema e ca fiecare in tara asta, probabil trebuie sa faca la fel, daca se gandeste si la aspectul material. Cand va primi banii, tipul asta ar trebui sa dea zeci de interviuri, sa plateasca articole si sa se tina de plangeri si reclamatii, astfel incat sa nu mai fie interpretata legea dupa cum vrea fiecare. In locul lui, cred ca zilnic ma gandeam ca locuiesc intr-o tara condusa doar de niste hoti nenorociti aciuiti in toate functiile posibile… de la ministru la arheolog. Cred ca trebuie modificata legea si predate astfel de tezaure unor institutii mai serioase gen: Politie, DNA etc.
In al treilea rand, nu exista termenul de donat in astfel de situatii. A dona inseamna sa dai ce-ti apartine. Or, in aceste situatii nu e cazul. Orice este in pamant este al statului si trebuie predat statului. Iar predat nu este totuna cu donat. Nu-l predai in 72 de ore, ai incurcat-o 🙂 Deci nu ai nicio treaba ulterioara scoaterii din pamant a unui obiect. Il predai si mai departe decid specialistii. Vad pe multi descoperitori ca spun ca ei doneaza si mi se pare o greseala. Donatia are mereu o  conotatie caritabila… 🙂
O observatie absolut incantatoare a fost realizata de catre o doamna… observatia a postat-o pe facebook. A pozat un caprior sau un cerb alb. Nu-mi dau seama ce este, initial am crezut ca este ceva de decor/jucarie 🙂 Sunt foarte rare cazurile acestea de albinism. Nu o sa dau numele doamnei sau locatia dar nu este in Bucegi… mai degraba tine de zona Pietrei Craiului.
Vine si o lansare de carte care se anunta foarte interesanta:
 Legat de cultura si la Sinaia se intampla ceva, un week-end de teatru:
Locatia: Casino Sinaia, perioada 1-2 decembrie 2018
Si inchei cu premiul instituit de d-l Paul Adrian Cristescu, autorul unei carti despre Crucea de pe Caraiman:
Premiu pentru Crucea de pe Caraiman 🙂
Bine, personal cred ca sunt informatii despre acest monument mult mai importante si care trebuie cautate… decat aflarea faptului daca a fost sau nu sfintita. D-l Cristescu a cercetat tot felul de arhive si daca nu a gasit inseamna ca… ori nu a fost sfintita, ori dansul nu a cautat bine 🙂 Dupa mine, nu intri direct in subiect oricat de mult te pasioneaza; mai intai trebuie sa te afunzi serios in istoria zonei sa pricepi contextul aparitiei subiectului. Partea frumoasa si laudabila este aceea ca acest premiu indeamna pe multi la cercetare, la citit, la frunzarit netul intr-un scop util.
Initiativa d-lui Cristescu este prima chestie serioasa de pe la noi pusa in contextul Centenarului. Altii vor depune coroane, vor vorbi si atat, acte de imagine. In urma lor nu va ramane nimic pentru ca nu mai inteleg de ce sau cum si ce sa faca. Macar omul acesta incearca sa elucideze un aspect…
Anunțuri

La Muzeul National al Hartilor… de ce sa mergi?

Pana la urma, asa cum aproape stabilisem intr-un comentariu anterior, m-am intalnit cu George si am fost la acest muzeu… constituit datorita donatiilor fostului prim-ministru, Adrian Nastase. Cu siguranta a fost singurul prim-ministru de dupa ’89, care avea o anumita cultura. In marea lor majoritate, cei care au ocupat aceasta functie, nu prea s-au intersectat cu istoria, cultura.

Deci, muzeul 🙂

Program de vizitare

Mic istoric

Muzeul Hartilor cuprinde in proportie de peste 90% donatiile sotilor Daniela si Adrian Nastase. Gasim muzeul in Bucuresti, pe strada Londra. Personalul, incepand de la paza si pana la d-na ce da bilete (8 lei/adult) este foarte amabil si discret.

Muzeul are parter si 2 etaje. Umbli prin nu stiu cate camere cu harti, ti se da o lupa sa cauti pe acestea…

Evident ca daca nu te pasioneaza ceva anume, nu prea iti spune nimic muzeul.

Pentru mine este inca o dovada ca secuii nu sunt maghiari. Au fost maghiarizati, convertiti la catolicism… ei insa erau cumani. Alaturi de regele Carol Robert de Anjou, in expeditia din anul 1330 din Tara Romaneasca au participat si cumanii. Cronica Pictata de la Viena mentioneaza referitor la lupta din 1330 si la cumani urmatoarele: „… a cazut in sfarsit si o multime nenumarata de cumani…”. Cumanii fiind catolici luptau de partea maghiarilor. In paralel, Basarab I era aliat cu tatarii, asa cum o cronica tatarasca spune ca „…dupa  anul 1324, Tara Romaneasca avand protectia Hoardei de Aur obtine independenta…”.

Cine sa-i fi condus pe acesti ”blachi” adica vlahi? Probabil era steagul unei formatiuni romanesti din Transilvania, supusa coroanei ungare.

Prin multe locuri am observat predilectia… de a imortaliza aratari din acestea 🙂

Defilarea Garzii Regale

Regele Carol I, unul dintre cei mai mari romani. Vietile multor politicieni actuali nu fac nici cat o zi de domnie a acestuia.

Harta Cailor Ferate de la 1922

Viata romanilor de altadata. Se pare ca nu traiau intr-o vesnica poezie, in pace cu natura, la pascutul oilor.

Alaiul miresei 🙂

„Fabricarea rachiului”. Betivi 🙂 Deja erau beti nenorocitii. Cat a desenat autorul tabloul… personajele s-au imbatat si s-au asezat pe unde au nimerit 🙂 La bautura primii, la lucruri serioase nici macar ultimii.

Ne interesa si omul asta 🙂

Si ce aveau ei de vanzare pe la muzeu…

Colectii monetare la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova

Cu siguranta cel mai reprezentativ muzeu al judetului Prahova. Si mare ca suprafata dar si ca valori istorice detinute. Azi, imagini cu unele monede din muzeu:

Monede de sec. I i.Hr. ce fac parte din tezaurul geto-dac descoperit la Rafov, Prahova.

Monede vechi grecesti din colectia lui Nichita Stanescu

Monede din tezaurul de la Plopu, Prahova

Monede din timpul lui Mircea cel Batran

Monede descoperite la Ploiesti

Tezaur monetar descoperit la Bucuresti

Monede din perioada domniei lui Carol I

Monede macedonene

Dupa o vizita la acest muzeu, poti face articole diverse o luna de zile 🙂

15 noiembrie, ursii, diverse, marcare „Drumul Hotilor”…

La noi, fiecare stire isi are un ecou de 2-3 zile. Negativa, pozitiva, totuna! Apoi, apar altele si tot asa. Dupa vreo 2 saptamani s-au uitat cele mai multe. Nu mai zic dupa un an de zile. Cred ca acesta este si rostul spectacolului cu stiri de un anumit gen… sa oboseasca omul, sa-l tina mereu la nivel de compromis. Cand vezi 10 stiri cu acelasi final, crezi ca si a 11-a va fi la fel si stai in banca ta 🙂

In ultima saptamana si in ultimele zile au fost niste stiri interesante.

Ministrul-urs a devenit primul oficial care spune clar, public ca ursii trebuie impuscati. La noi, problema ursilor este artificial creata de catre marile ong-uri de mediu care au umplut spatiul virtual cu toate prostiile posibile, ignorand realitatea cu oameni morti sau raniti, gospodarii devastate, animale domestice sfasiate, localnici prea speriati sa mai iasa seara din case, jandarmi transformati in sperietori de ursi, mistreti…

Uniunea Europeana a lasat la latitudinea noastra ce sa facem cu ursii. Cum s-au inmultit peste masura, cum niciun alt stat nu-i vrea, cum ong-urile de mediu ii iubesc doar sub forma protestelor pe facebook sau se folosesc de imaginea ursului pentru a vinde animale din pluş, nu exista alta solutie decat impuscarea. Asa cum dintotdeauna fauna a fost tinuta la un anumit nivel prin vanatoare. Nu putem trai cu totii in comuniune, oameni si animale, ca nu suntem in Rai. Nicio alta tara nu-i vrea pentru ca ei i-au lichidat dintr-un motiv simplu: tin la siguranta propriilor cetateni. Si cum ursii fac doar rele… Noi insa am fost mai umani si i-am lasat sa se inmulteasca. Acum fara o mie de ursi impuscati la nivel national plus 2000-3000 de mistreti nu ai facut nicio isprava. Ne place, nu ne place, asta e realitatea. Nu putem convietui cu ursii si mistretii.

Problema nu se rezolva plangandu-le de mila, acuzand autoritatile, inventand teorii ale conspiratiei sau „trimitand ganduri de lumina catre ursi si oameni” 🙂 cum mi-a spus cineva :)) In general, oamenii care se arata iubitori de ursi indiferent cat de multi ar fi ultimii, nu locuiesc in vecinatatea padurii, nu au cunostinte serioase despre mediu, fauna, fiind pur si simplu indusi in eroare, de unul si de altul care doreste sa-si pastreze pozitia in online, de mare… ce vrea el sa fie. De altfel, am operat la rubrica „prieteni” niste modificari pentru ca nu vreau sa fiu prieten cu tot felul de extremisti, care nu fac altceva decat sa stea toata ziua pe telefon, sa faca analize la comentariile altora si sa piarda timpul aiurea. Cred ca intai trebuie luate masuri pentru protejarea oamenilor si apoi pentru animale. Nu vreau sa fiu prieten cu persoane care se bucura de moartea unui om, tinand ba cu ursul, ba cu cainele, mai stiu eu ce alt animal…

Oricum, si de se va trece la impuscarea animalelor salbatice supranumerice, solutia este temporara. Ea rezolva situatia pe circa 2 ani. Daca nu se aplica masuri complementare peste 2 ani va fi exact aceeasi situatie.

Deocamdata avem atacuri ale ursilor cam prin toate zonele de munte si trebuie facut urgent ceva. In Valea Doftanei ieri, ursul aproape a omorat un batran. La Busteni se plimba 11 ursi doar pe o strada, cabana Posatavaru si refugiul Salvamont Pestera au fost si ele atacate, la Comarnic zeci de oi au fost ucise, ciobani sfasiati…. Deci iubirea aceasta de animale e pana la un punct: pana acolo unde acestea pun vietile oamenilor in pericol.

Cica Institutia Prefectului a si organizat o intalnire de urgenta in urma incidentului din Valea Doftanei dar presa nu a fost invitata 🙂 E limpede de ce, sa nu afle „ecologistii” ca toate institutiile sunt pentru impuscarea ursilor. Interesul fiind evident unul politic.

Pe 15/28 noiembrie dar 1918, stim ca Bucovina s-a unit cu Romania. Am vazut azi pe un panou ca CFR-ul are un tren direct Bucuresti-Cernauti.

Tot pe 15 noiembrie 1987 au facut cei din Brasov celebra greva. Spune presa ca tortionarii de atunci sunt azi oameni de afaceri, manageri, avocati in loc sa fie trasi la raspundere.

Azi Consiliul Judetean Arges a facut anuntul ca statul prin Ministerul Culturii a reusit sa cumpere conacul Bratianu sau vila Florica din com. Stefanesti. Buna treaba! Nu stiu cum le-a iesit. Presedintele Iohannis spunea ca legea prin care se face aceasta achizitie… ar fi neconstitutionala. Nu stiu ce l-o fi apucat si pe omul asta 🙂 Cred ca in astfel de situatii nu ar trebui sa conteze partidul sau cine face. Important este ca se salveaza un monument istoric.

Tot azi, Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua Romaniei” a decis sa-i retraga decoratia lui Kelemen Hunor. Si aceasta este o chestie normala pentru ca omul a luat deseori in bataie de joc Ziua Nationala. Nefiind un bun roman a ramas fara Stea.

15 noiembrie 2017… daca ar fi sa aleg intre Adrian Nastase si Radu Banciu, l-as alege pe primul mereu. Nu am auzit de acest Banciu pana sa-i vad o emisiune si ma intrebam cine l-a lasat sa apara pe ecrane. Nu stiu cum se pot uita oamenii la emisiunea lui. Asa ceva ar trebui demult sanctionat si inchis de catre CNA. Nu doar Nastase ci oricine cade in gura acestuia este terfelit si injosit incredibil. Cred ca omul nu e sanatos. Azi insa, fostul premier i-a dat o replica in sfarsit:

http://adevarul.ro/news/politica/adrian-nastase-atac-adresa-unui-jurnalist-ba-jigodie-patru-ani-insulti-jignesti-familia-ce-am-furat-bar-i-am-furat-bideul-lu-maica-ta-1_5a0aec615ab6550cb8258983/index.html

Acum 60 de ani, tot intr-o zi de 15 de noiembrie, au fost executati la Jilava cinci luptatori anticomunisti ce faceau parte din grupul de rezistenta Ogoranu.

Cum multi nu stiu unde duce, de unde incepe, drumul hotilor sau al haiducilor si tot am fost intrebat zilele acestea, o sa scriu foarte pe scurt:

  • nu este un drum cum ni-l imaginam azi ci o poteca.
  • marcajul punct rosu refacut in prezent poate fi observat cum se urca spre schitul Lespezi din Posada, pe stanga.
  • de aici poteca urca accentuat si intersecteaza doua drumuri forestiere: Posada-Valea Larga si Obielii
  • la al doilea drum iti apare marcajul pe dreapta si pare ca se opreste. Trebuie mers pe drum inspre stanga si dupa 5-10 minute apare iar. Si de aici urca bine spre poieni si Plesuva.
  • poteca iese la Cota 1000 dupa vreo 3 ore, urca Dichiul, Vanturisul, coboara la Coltii lui Barbes, iese in Drumul de Vara, apoi Cota 1400, drumul vechi al Cotei, Sinaia-Jandarmerie.
  • Iti ia o zi sa-l parcurgi.

Drumul forestier Valea Obielii, marcajul se vede pe copac. La iesirea din padure in acest drum mai trebuia o sageata care sa arate spre stanga. Altfel, se poate crede ca se face dreapta sau se urca versantul din fata.

Fostul drum de caruta urca pana intr-o poiana unde mai pasteau oi, vaci… dar poiana incepe sa se impadureasca.

Prin poiana… aici isi tineau pe timpuri animalele cei de la schit.

Ieri, pe 14, am aflat unde anume era vama in Breaza. Adica amplasamentul ei. Nu cred ca mai stie nimeni. Dar tac malc pana la urmatoarea carte.

Prin imprejurimile Rucarului; Momentul de acum 687 de ani si Posada lui Iorga

Vorbeam cu cineva in urma cu o saptamana despre cat am progresat noi, oamenii… Inainte, ca sa scrii o carte, mergeai prin nu stiu cate biblioteci. Acum, in 3-4 luni de documentare pe Facebook, de unde iei si poze 🙂 poti face un ghid al intregii tari. In raport cu marii intelectuali din perioada 1900-1945, cu ajutorul internetului esti mult mai documentat cu ei. Ceea ce lor le lua luni de zile, tie iti ia cateva minute.

Internetul si accesul la atata informatie, au facut ca orice om cu ceva cultura generala sa fie la fel de bun ca marii… ce vreti voi de acum 100 de ani sa zicem.

Asta nu inseamna ca va fi cineva la fel ca Nicolae Iorga 🙂 In primul rand, omul era o enciclopedie miscatoare. In al doilea rand, a avut ceea ce lipseste multor istorici din zilele noastre: vazul in timp. Iorga a mers ca o furnicuta din biserica in biserica, din arhiva in arhiva si a notat si tradus orice inscriptie i s-a parut lui utila, de transmis generatiilor viitoare. Din acest punct de vedere este inegalabil. Azi, chiar si cu ajutorul netului, sunt extrem de putini cei care pot citi inscriptiile de pe pisaniile bisericilor vechi sau de pe crucile de piatra. Si in majoritatea lor, aceste inscriptii sunt tot in limba romana… doar ca este o romana scrisa cu literele alfabetului chirilic.

Si totusi, greselile se intampla si la case mari. Iorga nu avea cum sa le aiba pe toate si ca pregatire militara cred ca era destul de slab. Altfel, ar fi inteles ca nu ai cum localiza lupta de la 1330 pe drumul ce leaga Campulungul de Brasov. Insa el a fost indus in eroare de mai multe documente straine si a acordat in mod eronat denumirea de lupta de la Posada, bataliei din anul 1330. El si-a intemeiat convingerile ca lupta s-a dat in acea zona, vazand alaturate pe o harta, un semn de lupta si termenul de Posada. Insa, anumite biblioteci straine au dat publicitatii in ultimii 2-3 ani, documente la care nu s-a avut acces pana acum. In lumina acestor documente, se poate observa lejer unde a gresit Iorga. Astept sa primesc aprobare pentru a publica un astfel de document.

12 Noiembrie 1330 – 12 Noiembrie 2017 = 687 de ani de cand s-a incheiat celebra lupta dintre romani si unguri.

Cu riscul de a supara pe patriotii de ocazie sau pe istoricii ori oamenii de cultura din prezent, care intra pe acest blog, o sa fac cateva enunturi ce le-am desprins in urma activitatii mele de cercetare din ultimii ani. Chiar daca eu sunt cu turismul, mediul, muntele, istoria a fost si este marea pasiune de cand ma stiu.

Deci:

  • lupta de la 1330 este in mod nefericit denumita lupta de la Posada. Doar noi putem repeta la nesfarsit o prostie si nu ne saturam de ea.
  • lupta de la 1330 o fi insemnand azi obtinerea independentei Tarii Romanesti dar nu si pe atunci 🙂 Aia nu constientizau ca trebuie sa traiasca toti romanii in aceleasi granite. Basarab a pus mana pe Banatul de Severin, adica era mai apucator asa, si cand a venit regele maghiar i-a oferit bani doar ca sa plece de unde venise. Evident istoricii nostri au exagerat ingrozitor, cum ca Basarab le-a dat o sansa. Apoi, cine a citit si alte documente straine, nu doar versiunile noastre, stie ca Basarab i-a pacalit pe maghiari cu o pace inselatoare si oferindu-se sa-i scoata din tara, i-a infundat intr-un defileu. Aceasta era gandirea acelor timpuri…
  • nu mai stim unde a fost lupta din 1330 pentru ca eram analfabetii acestui colt de lume. Si cum mereu navaleau tot felul de popoare, ne petreceam timpul pe varfuri de dealuri, ca sa vedem cine vine ca sa fugim la timp in padure. Deci nu aveam ce sa notam, pe ce, nu intelegeam de ce trebuie cand in fiecare zi eram pregatiti de fuga.
  • nu exista niciun dubiu ca in arhivele maghiare sunt indicii clare unde s-a dat acea lupta din 1330, si asta nu e o conspiratie ci o certitudine, dar nu au interesul sa ne dea noua informatia.
  • ma repet si timpul imi va da dreptate… lupta din 1330 s-a dat in Defileul Prahovei si am motivat de ce, de atatea ori.

Excursia la Rucar:

A fost si vama la Rucar intre Tara Romaneasca si Transilvania dupa care aceasta s-a mutat la Bran. Radu I considerat si el „Negru”, nepotul lui Basarab I, ar fi impins teritoriul Tarii Romanesti pana mai sus de Podul Dambovitei si vama a ramas secole la Bran.

Rucar situat in judetul Arges, este azi o comuna ce are niste case vechi superbe. Cred ca este mai potrivit sa spun ca este un orasel autentic romanesc. Inconjurat de dealuri mai mici sau mai inalte, localitatea se intinde prin orice loc mai accesibil. Am fost sambata pe acolo si am nimerit intr-un moment in care toata lumea isi completa stocurile de lemne pentru iarna. Pe fiecare strada se taiau lemne. Cum un autobuz pleca din Brasov la Campulung abia la 9:50, am discutat cu un tip pe Blablacar si ne-am intalnit alaturi de altii in Brasov, pe la 8 si ceva. Cu 15 lei am ajuns in Rucar mai devreme. Rucarul e la vreo 60 de km de Brasov si soseaua trece prin niste peisaje de vis, pe care le cam stim cu totii… Moieciu, Fundata…

Brasov dimineata

Republicii

Am vizitat de cateva ori, muzeul din aceasta cladire seculara. Ganditi-va ca Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova e de cateva ori mai mare si mult mai bogat. Datorita Primariei Ploiesti care nu e in stare sa puna cateva indicatoare sau sa faca o harta turistica, sa promoveze un pic orasul Ploiesti cu sumedenia lui de muzee, cei care stiu de acest muzeu remarcabil sunt in procent insignifiant. Cel mai slab muzeu brasovean este la distanta uriasa ca nr. de vizitatori comparativ cu orice muzeu din Ploiesti. Dupa ce iesi din Muzeul Judetean de Istorie din Ploiesti iti dai seama de tragedie. Un muzeu bogat, absolut superb, un muzeu pe bune ce a strans munca unor generatii de istorici, arheologi etc este aproape invizibil. Daca nu te lauzi cu asa ceva, cu ce altceva te poti lauda?

Ii intreb pe cei din Consiliul Judetean de ce nu se pun in ordine unele lucruri in resedinta de judet. Le spusesem ca nici macar autogari nu exista, nu exista programe cu cursele spre alte localitati ale judetului si altele. Mi-au spus ca de ani de zile, ei tot trimit adrese la primarie ca sa se faca astfel de lucruri si cei de acolo nu le dau niciun raspuns. Inseamna ca aia tot rad de astfel de propuneri fiind preocupati de lucruri mult mai „serioase”.

Prima biserica pe care am vazut-o in Rucar. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului” si a fost construita intre 1890-1894, pe locul alteia ce data din anul 1749.

A doua biserica are hramul Sf. Dumitru si a fost ridicata intre anii 1895-1902, pe locul alteia din anul 1744. I-am facut poze dar m-a preocupat mai mult o cruce de piatra situata nu departe de biserica:

Sunt 12 cruci importante, de piatra, pe raza comunei, in special de pe la 1600-1700. Acestea au fost notate de oamenii locului ca sa nu se piarda informatia.

A treia biserica are hramul Sf. Dumitru si Sf. Gheorghe, este cea mai veche biserica a comunei, dateaza de la 1780 si este monument istoric.

Din centrul comunei se insira pe valea Rausorului aceste trei biserici. In cinci minute ajungi de la una la alta 🙂 Deci vatra veche a comunei este pe aceasta vale… cat e Rucarul de rasfirat.

Comuna mai are si alte atractii… dar, pentru cei carora le plac urcusurile, varfurile, cel mai atractiv este Vf. Crucii. Pe panoul de langa parcul comunei nu este trecut un traseu marcat, deci turistic, spre cel mai important punct panoramic al Rucarului. Dupa biserici, pornesc sa urc acest varf fara un traseu marcat spre el:

Adica acela din departare. Tot de acolo se intra in Cheile Mari ale Dambovitei.

Varful are si o cruce metalica.

Mi-am propus sa trec si pe la un obiectiv mai putin cunoscut: Darstaria lui Nistorica, unde se mai spala si azi covoare etc:

Trec de ultimele case, vad o poteca, un marcaj care in niciun caz nu e turistic ci semnifica o limita de rezervatie naturala. Pana la urma o iau direct la deal si cum era foarte abrupt, ma opresc sa gandesc si imi iese ca nu se urca asa direct ci… ar trebui dupa mine fiind padure, sa existe o poteca pe linia de creasta. Doar coboara si urca si animalele astea pe undeva.

Merg pe o curba de nivel si pana sa ajung in „linia de creasta” numa’ ce se ridica de dupa niste tufisuri un ditamai ursul. Ursii mereu sunt mari :)) Era la vreo 20 metri si nu ne vedeam bine din cauza lastarisului. Eu inapoi nu ma mai intorceam la cat urcasem. Si imi spusesem de jos ca sigur niste ursi sau mistreti stau si pe la marginile astea de padure. Ca sa nu va inchipuiti ca daca ursul s-a invatat sa vina in oras, sta si departe de el. Cand se lumineaza de ziua, nu pleaca in fundul padurii cum se amagesc unii, sta pe aproape de marginea padurii si asteapta lenevind, noaptea.

Calculez observand terenul si imi da ca pana vine el fuga spre mine, am timp sa-l intrec sigur pana jos. Terenul era de asemenea natura si mai incercasem de astea. Dar ma enerva ca fornaia, facea spectacol ca sa plec eu. E mult pana mi se pune invers ca dupa aceea… Vad pe jos o bucata de lemn, suficient sa-l arunc pana la el sa-l gonesc. Un pic de aia ma-sii de nenorocit si o intinde cam neincrezator. Fug dupa el, mai arunc cu ce mai prind si o rupe la fuga spre o vale. Nefiind la prima isprava, nu plec nici eu mai departe, ci raman sa ascult. Ca ursii sunt inteligenti, fug, ocolesc si revin in spatele tau. Numai ca asta tot fugea pe curba de nivel din ce in ce mai departe, il auzeam bine prin frunzis, rupand crengi. Faza cu aruncatul nu tine pe locuri plate, ca din doua salturi e pe tine.

Urcusul insa e serios de tot pana la varf. Am gasit in linia de creasta si un marcaj vechi, deci cineva a marcat pe vremuri un traseu turistic si azi nu se mai stie. Daca se mai stia, il remarcau si era pe harti:

Pe varf

Cea mai mare parte din Rucar, mai e un pic si spre stanga. Bisericile sunt toate pe Valea Rausorului.

Apoi, schimb tricoul si pozez un pic mai in detaliu:

Bisericile 2 si 3

Desfac o doza de Pepsi si doua cornuri cu ciocolata si susan, mai vorbesc un pic la telefon, ma mai uit cat e ceasul. Timpul pentru excursia din Rucar… un pic peste 5 ore. Cobor tot pe unde am urcat pentru ca aveam in plan sa parcurg si jumatate din Cheile Dambovitei. Cealalta jumatate o lasasem pentru alta excursie, cand voi merge la Podu Dambovitei.

Cobor tinandu-ma de lastari si copaci dar e incomparabil cu urcusul. Multe urme de mistreti dar niciun semn din partea ursului alungat intr-un mod neortodox. O fi fost la el acasa dar e cam mare mosia asta a lui. Si cum eu treceam o data la cine stie cand… chiar era aiurea sa ma intorc.

Ajung in Cheile Mari ale Dambovitei, lungi de vreo 4 km. Urci mai mult prin apa si din Rucar ajungi in Podu Dambovitei. Ma documentasem destul de bine si inregistrasem toate imaginile asa ca… jos adidasii si pun niste cizme ce cuprind si rotula genunchiului. Acasa mi se paruse un pic ridicol, dar la fata locului apa chiar venea pana la genunchi in unele locuri. Am vazut ca vara se mai balacesc unii pe aici, turisti adica. Acum nu era nimeni evident 🙂

O vreme merg prin defileu direct si analizand un versant imi dau seama ca are pe deasupra un fel de poteca. Am folosit-o la intoarcere. Nu ar trebui sa faceti chiar la fel, pentru ca sunt portiuni abrupte de iesit din apa in poteca. Dar daca am plecat cu o treaba, pai trebuie sa o si fac. Altfel, nu dorm noaptea si trebuie sa revin ca sa pot fi linistit. Sunt ganduri si unora nu le dau pace si tot le incearca pana ies.

Analizez albia, imprejurimile, scot bucati de ceramica fara valoare, dupa 1900, vad un fel de surub tot de pe la inceput de secol XX, un rest de obuz mic, o za de la un lantisor de mana. La ultima observatie m-a luat rasul. Pai daca am gasit o za intr-o astfel de apa curgatoare… Le-am pozat si le voi incarca pe viitor.

Nicolae Iorga spunea ca lupta de la 1330 s-a dat in „cazanul Campulungului” fara a spune o locatie exacta. El a lasat sa se inteleaga ca intre Campulung si Podu Dambovitei.

Parerea mea este ca daca ar fi sa aiba dreptate, singura optiune care sta in picioare este aici, in Cheile Mari ale Dambovitei. Orice alt loc din zona asta nu poate fi luat in seama intrucat nu este defileu.

Problema e ca atunci cand sustii ca lupta de la 1330 s-a dat aici, nu prea ai pe ce sa o asezi pentru ca:

  • la 1330, principalul drum dintre Tara Romaneasca si Transilvania era cel de la Campulung la Brasov, care in mod sigur era bine conturat.
  • drumul nu doar ca era conturat ci si era bine cunoscut de o mare parte dintre cei din armata maghiara. E logica treaba asta.
  • cum a reusit Basarab sa-i scoata din drumul ce trecea la o aruncatura de bat de defileu si sa-i bage in defileu sfideaza logica.
  • regele maghiar in documentele ulterioare anului 1330 spune ca era o cale oarecare, deci habar nu aveau unde l-a batut Basarab. Daca era aproape de Campulung sau de Brasov, adica in culoarul Rucar-Bran, ar fi mentionat regele o denumire. Nici in anul 1335 nu aflase unde a fost invins.

Intre 1 si 2 este Pasul Posadei sau Curmatura Posadei. Din Rucar pana in saua aceea se urca in serpentine azi, cum se tot urca de secole. Intrebarea este de ce sa iasa o astfel de armata din camp deschis, cu un drum clar inainte, ca sa-ti intre tie intr-un spatiu ingust, periculos? Se vede in dreapta si defileul…

Mare enigma lupta asta din 1330 🙂 Trebuie sa iei fiecare aspect in parte, ca sa ramana adevarul. Pana si acesta, cat de evident ar fi, fara probe arheologice serioase nu poti trece de bariera zecilor de istorici si arheologi care de la 1900 incoace scriu despre aceasta lupta. Au asezat-o de-a lungul Carpatilor Meridionali, au imaginat tot felul de scenarii si, astfel, s-a alterat realitatea. Tot citind despre Posada de la 1330, te-ai obisnuit cu o anumita perceptie. E greu sa-ti imaginezi si sa accepti ca de fapt lucrurile au stat cu totul altfel.

Ma intorc in centru, care are monumente inchinate eroilor din razboiul de independenta, din primul si din al doilea razboi mondial si observ ca la intrarea intr-un restaurant, Casa Rucar, este amenajat un spatiu cultural:

Ceasul arata ca ar mai fi vreo 45 de minute asa ca urc si pe varful dealului impadurit… din spatele parcului in care se afla un monument din razboiul de independenta. Sa zic ca am fost si acolo. La coborare, pe alta ruta, ma opresc pentru niste poze mai aparte:

Papusa din Fagaras… Iezerul trebuia sa fie mai in stanga.

Vine autobuzul, pana la Fundata stau lipit de geam, gasisem unul mare si curat si analizez peisajul. „Nu erau aia fraieri sa se bage in defileu, clar; la ultimele case din Rucar cum mergi spre Brasov e o cruce mica de piatra, mda, vad ca mai este una la granita dintre localitati langa drumul vechi.” Acum vad imediat cruci, fundatii, stiu tipurile de arme, de ceramica etc. La cate muzee am fost, am pozat tot. Pentru 25-50 lei in plus, am pozat orice colectie. Nu cred ca mi-a scapat ceva nici macar din Muzeul National de Istorie. Iar carti de specialitate, am citit in detaliu vreo suta doar in acest an. In special, in format electronic. Mai vad o cruce mare de piatra in Podu Dambovitei chiar langa o statie de autobuz.

Acum, la cate cruci de piatra vechi sunt, nici nu le mai vedem. Peste 100 de ani, mare parte din ele se vor pierde. Timpul si natura sau oamenii le vor distruge inscriptiile. Daca eram o natie mai responsabila, fiecare astfel de cruce ar fi avut o protectie, un chiosc de lemn, de caramida, sa ramana peste timp.

Nici nu am fost atent cand s-a asezat un nene de vreo 60 de ani langa mine. Ma intorc, il vad, buna ziua-buna ziua. Numa’ ca el incepe sa-mi spuna ceva despre „restaurantul care nu da rest” si ma gandesc ca are si el filmul lui. Na, e dreptul fiecaruia. Imi reiau privitul pe geam si dupa vreo 10-20 minute aud ca nenea incerca un fel de sunet gutural, o tuse ceva, nu stiu exact ca se auzea un fel… „hhhreeaauuu”. Ma intorc rapid spre el si vad ca toti pasagerii se uitau speriati de acel sunet. Doar preocuparea mea cu geamul ma salveaza de la o mama de ras. Cum se face ca atipesc si prin Rasnov, ca am vazut ulterior ca pe acolo eram, omul asta scoate iar un sunet mai accentuat. Ma trezesc speriat, ma uit la el si-i zic: „bre, ce naiba faci asa urat?” El ca fata lui nu stiu ce nu i-a luat, ca-i ia in Brasov, ca omul la batranete, ca are voie. I-am zis si eu ca o avea el voie, dar nici Tarzan in casa groazei nu face asa. Probabil se obisnuise cu el insusi.

Si azi trebuia sa ajung macar la schitul Lespezi din Posada de Prahova, sa aprind simbolic niste lumanari, sa urc pana in poiana de mai sus de schit unde odinioara pasteau vitele schitului.

Biserica fostului schit Lespezi din Posada

Basarab I a ridicat biserica in cinstea luptei din 1330, incepand cu anul 1331. Bisericii de la Posada i s-a pus piatra de temelie, 330 de ani mai tarziu, in anul 1661 🙂 A naibii coincidenta! Plus ca in defileul Prahovei, mai era o santinela din aceasta , ortodoxa, ulterior devenind satelit al schitului… Si e singurul defileu din Meridionali unde ai o biserica necunoscuta. Cum se zice, chiar pe locul luptei.

Urcand in fosta poiana a schitului, am observat ca s-a refacut vechiul marcaj cu punct rosu. Un traseu foarte vechi, al haiducilor pe timpuri. Multe excursii am facut pana am reusit sa stabilesc tot acest traseu ce din Bucegi, pe sub Coltii lui Barbes coboara in Sinaia. Bravo celor care l-au remarcat. Probabil l-au remarcat pana la Vf. Plesuva sau pana la Cota 1000. Nu trebuie sa astepti o mie de aprobari care poate nici nu vin… in astfel de situatii.

Cam atat 🙂

Mistretii aleg Sinaia, ursii vin la Busteni… si piramidele din munti

Marti seara, vreo 10 ursi erau pe la Busteni, miercuri dimineata 10 mistreti strabateau centrul statiunii Sinaia.

Si inca nu ni ne se pare ca trebuie luate masuri serioase. Tot ne agatam de faptul ca nu trebuie nimic impuscat, ca nu e vina lor, ca omul… Bun, si ce facem in situatia aceasta?

Au fost tranchilizati si scosi din Sinaia pana acum un nr. de 45 de mistreti. O masura inutila. Pentru ca sunt atatia mistreti incat iei unii, vin altii.

Cica trebuie dusa mancare multa in padure. Bine, si atunci ce facem, domesticim animalele salbatice, facem ferme prin padure?

(Imaginea am atasat-o asa, ca imi spunea cineva… ca la o postare, doua, mai apare cate o cruce sau o biserica. Adica o deranja.)

Nu stiu, ma intreb asa, ce e de facut? Vad ca tot ce se face e in zadar. Si nu neaparat in Valea Prahovei, la nivel national e aceeasi problema.

Unii oameni de munte si mai multi de la orase, zic ca nu e adevarat, ca dimpotriva animalele sunt putine, ca se vrea impuscarea lor, ca sunt stiri nereale. Ce sa mai zici? Ca nu mai vad bine jandarmii, ca totul e o conspiratie?

Poate ca o solutie ar fi ca masurile sa se ia dupa o consultare a comunitatilor locale. Primaria, Politia si alte institutii de pe plan local, sa demareze rapid consultarea cetatenilor. Busteniul are vreo 9000 de locuitori. Ii cauti si-i pui sa semneze o petitie catre Ministerul Mediului. Ce cred ei ca trebuie sa se intample cu acei 10 ursi… Important este ce doreste majoritatea comunitatii. La fel si la Sinaia si oriunde in tara asta.

Fiindca se apropie 28 noiembrie, cand iar apare nu stiu mai ce pe la Sfinxul din Bucegi, am observat o postare pe facebook. O preiau si eu pentru ca raman fascinat cand descopar oameni normali. Va invit sa cititi ceea ce in mod normal ar fi trebuit sa fie suficient de clar pentru orice elev. Din pacate, aici e vorba de adulti. Macar li se explica pe masura 🙂

Mihai Bobocea sau „Furia Rosie” este unul dintre cei mai mari pasionati de orhidee de la noi din tara… si nu doar de acestea…

Pagini de turism cultural: Expozitia „Nostalgii de Comarnic” – Muzeul din Posada, Expozitia „Regina Soldat” – Castelul Pelisor, Crucea de la 1864 si Moara din Campina, Muzeul „Casa Domneasca” si Biserica din Brebu, Castelul Stirbei de la Voila

A vorbi despre cultura intr-o tara in care rapid se instaleaza ignoranta incepe sa devina o ciudatenie. Din fericire, mai sunt oameni rationali in tara asta care umplu golul dintre generatii, care mai si construiesc sau promoveaza calitate, educatie, lucruri care trebuie sa ramana. M-as opri la un singur exemplu… asa, de inceput. De la Brasov si pana la Campina sunt cam 80 de km si localitati nu stiu cate, in special cele din Valea Superioara a Prahovei. Constatari:

  • exista o singura librarie pe aceasta intindere, una doar, la Sinaia in centru: libraria Flower Power a d-lui Codrut Radi, cunoscut om de cultura.
  • nu exista niciun muzeu, nici la Predeal si nici la Azuga.
  • desi toate statiunile din Valea Superioara a Prahovei au partii de schi si o istorie bogata, nu exista in niciuna un muzeu al sporturilor de iarna. Tot la Sinaia mai gasesti cate ceva, in Muzeul Orasului. Un muzeu care va ramane probabil cea mai mare realizare culturala de dupa Revolutie intamplata in Valea Prahovei.

Ar trebui sa sar un pic la municipiul Ploiesti. Un oras cu o sumedenie de muzee, mult mai multe ca in Brasov, nesemnalizate in vreun fel. Primaria Ploiesti nu considera necesar acest lucru.

Unde nu exista un muzeu, o casa de cultura, o asociatie de profesori, scriitori etc, nu exista nici evenimente culturale, nu exista actiuni identitare ale comunitatilor, exceptand sarbatorile orasului care sunt cu totul altceva. Vestea buna vine de la Predeal, unde s-a semnat un contract de finantare pentru renovarea si transformarea scolii vechi in muzeu.

Ne intoarcem la d-l Codrut Radi, autor de carti de poezii si nu numai, pentru a semnala expozitia de grafica a acestuia, intitulata „Nostalgii de Comarnic”, gazduita de Muzeul Cinegetic al Carpatilor din Posada, oras Comarnic. Am vazut cateva lucrari pe Facebook si va trebui sa ajung si eu sa le vad si real:

O alta expozitie interesanta poate fi vizitata gratuit la Castelul Pelisor din Sinaia. In aceasta perioada, Castelul Peles este inchis pentru curatenie si asa va fi toata luna noiembrie. Expozitia o evoca pe Regina Maria, supranumita „Regina Soldat”, cu referire la implicarea acesteia in prima conflagratie mondiala. Imaginile o arata alaturi de generalul Berthelot, de generalul Averescu, alaturi de copiii ei, gustand din supa soldatilor, alaturi de generalul Eremia Grigorescu… un tablou este de 2 ori, in apropierea altor 6-7 nu ai voie sa ajungi 🙂 Evident nu are nimeni ce sa-ti explice si daca nu cunosti cate ceva despre Primul Razboi Mondial, personaje militare, nu are rost sa mergi pana acolo, ca nu are cine sa-ti explice vreun detaliu. Nici daca ar sti, ghizii locului nu ar avea cum sa o faca. Fiind inchis Castelul Peles, Pelisorul devine rapid plin de vizitatori…

Constat insa ca marea majoritate a actiunilor culturale ce se realizeaza in Valea Superioara a Prahovei, glorificand istoria, inaintasii, nu au substanta si nu reusesc sa mobilizeze publicul. Sunt simple clipe de care isi mai amintesc unii, altii pe moment si atat. Vom intampina Centenarul Marii Unirii, vom avea un intreg an 2018, in care nu stiu cine si daca va reusi sa construiasca un eveniment aniversar, adecvat momentului, cu puterea de a ramane atat in constiintele celor de azi cat si in viitor. Mi-e teama ca vor fi niste simple „parade culturale”, niste nimicuri…

Ajunge si in Campina, la o cruce monumentala din anul 1864, din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Nu prea se mai vede ce scrie pe ea:

Este situata pe str. Ecaterina Teodoroiu, oricine o poate vedea din microbuzele Sinaia-Ploiesti. Acestea trec chiar pe langa ea.

Putin mai departe, pe Calea Doftanei, intalnim si o moara veche, evident nici ea intr-o stare prea buna. Pentru ca, nu-i asa, ce e vechi nu mai intereseaza.

La numai cativa kilometri gasim Muzeul si Biserica din Brebu. Calugaritele locuiesc la circa 500 m de biserica monumentala… nu stii ce sa admiri mai intai prin vechea curte. Insa, inainte de toate trebuie vizitat Muzeul „Casa Domneasca” unde d-l muzeograf Razvan Radu tine veritabile lectii de istorie si de cultura generala. Pretul biletului, 8 lei, e chiar nesemnificativ.

Imaginea e de prin luna august, nu din acest week-end. Mi s-a parut mai buna imaginea aceasta cu Muzeul.

Iesind din muzeu si observand o mireasa. Asta a fost duminica.

Vizitatori prin curte

Cruce cu semiluna pe biserica

Natura acopera totul in timp.

Incercand sa vad daca biserica este deschisa, intai am fost la muzeu, am dat peste… d-l Madalin Focsa de la Centrul National de Informare Turistica din Campina si peste celebrul domn de pe Facebook, „Arhiva de Geografie”, cel cu excursiile acelea faine prin tara. Obiectivul lor urmator era Castelul Stirbei din cartierul Voila al Campinei, azi spital de psihiatrie. Uite cum ne intalniram noi asa… Si inca mai credem ca viata nu este un scenariu cu episoade programate 🙂

Concluzionand ca doar in calitate de pacient as putea ajunge acolo si atunci in mod sigur ultimul lucru ar fi sa fac poze… am mers cu ei. Nu in ideea de a ramane.

Castelul astazi. Acesta a fost ridicat de Dimitrie Barbu Stirbei, un personaj care se implica in tot felul de opere sociale.

Il vedem pe printul Stirbei in poza de mai sus, este personajul central cu haina neagra dintre persoane imbracate in alb.

In fata acestui castel am ascultat de la d-l Madalin o noua lectie de istorie:

Cam asa arata castelul pe la inceputuri. El a fost distrus in mare parte intr-un incendiu in perioada comunista.

Imagine existenta in castel la momentul vizitei noastre.

Din Grigorescu

Din 2001, de E. Mandrutu

Aici se intalnesc cadrele medicale si diferiti specialisti.

Martorul 🙂 Doar eu l-am vazut (..sunet de tobe)

Apoi, am iesit afara sa vedem si sa intram in biserica spitalului, o ctitorie de cativa ani a unui om de afaceri campinean, foarte atasat de oras:

Un copac secular…

Este pictata doar zona altarului

Intrebat fiind ce hram o avea biserica, m-am trezit vorbind ca „Sfintii rataciti” sau Sf. Pantelimon ca el era un fel de tamaduitor. Glume proaste ca de obicei 🙂 De la inceput ni s-a atras atentia sa nu pozam pacienti, era si normal, numai ca eu i-am facut niste poze d-lui Madalin si tot incercam sa-i zic asta. El: Si? Eu: Pai, parca nu era voie 🙂 Bine, ca ne stim de ceva vreme si nu s-a suparat. Dar fiind si altcineva pe receptie, m-am trezit atentionat un pic asa: „Bag seama ca tu te cam simti in largul tau pe aici!” 🙂 Am zis ca mor de ras cand am auzit… buna asta! 🙂