La Muzeul National al Hartilor… de ce sa mergi?

Pana la urma, asa cum aproape stabilisem intr-un comentariu anterior, m-am intalnit cu George si am fost la acest muzeu… constituit datorita donatiilor fostului prim-ministru, Adrian Nastase. Cu siguranta a fost singurul prim-ministru de dupa ’89, care avea o anumita cultura. In marea lor majoritate, cei care au ocupat aceasta functie, nu prea s-au intersectat cu istoria, cultura.

Deci, muzeul 🙂

Program de vizitare

Mic istoric

Muzeul Hartilor cuprinde in proportie de peste 90% donatiile sotilor Daniela si Adrian Nastase. Gasim muzeul in Bucuresti, pe strada Londra. Personalul, incepand de la paza si pana la d-na ce da bilete (8 lei/adult) este foarte amabil si discret.

Muzeul are parter si 2 etaje. Umbli prin nu stiu cate camere cu harti, ti se da o lupa sa cauti pe acestea…

Evident ca daca nu te pasioneaza ceva anume, nu prea iti spune nimic muzeul.

Pentru mine este inca o dovada ca secuii nu sunt maghiari. Au fost maghiarizati, convertiti la catolicism… ei insa erau cumani. Alaturi de regele Carol Robert de Anjou, in expeditia din anul 1330 din Tara Romaneasca au participat si cumanii. Cronica Pictata de la Viena mentioneaza referitor la lupta din 1330 si la cumani urmatoarele: „… a cazut in sfarsit si o multime nenumarata de cumani…”. Cumanii fiind catolici luptau de partea maghiarilor. In paralel, Basarab I era aliat cu tatarii, asa cum o cronica tatarasca spune ca „…dupa  anul 1324, Tara Romaneasca avand protectia Hoardei de Aur obtine independenta…”.

Cine sa-i fi condus pe acesti ”blachi” adica vlahi? Probabil era steagul unei formatiuni romanesti din Transilvania, supusa coroanei ungare.

Prin multe locuri am observat predilectia… de a imortaliza aratari din acestea 🙂

Defilarea Garzii Regale

Regele Carol I, unul dintre cei mai mari romani. Vietile multor politicieni actuali nu fac nici cat o zi de domnie a acestuia.

Harta Cailor Ferate de la 1922

Viata romanilor de altadata. Se pare ca nu traiau intr-o vesnica poezie, in pace cu natura, la pascutul oilor.

Alaiul miresei 🙂

„Fabricarea rachiului”. Betivi 🙂 Deja erau beti nenorocitii. Cat a desenat autorul tabloul… personajele s-au imbatat si s-au asezat pe unde au nimerit 🙂 La bautura primii, la lucruri serioase nici macar ultimii.

Ne interesa si omul asta 🙂

Si ce aveau ei de vanzare pe la muzeu…

Anunțuri

Prin imprejurimile Rucarului; Momentul de acum 687 de ani si Posada lui Iorga

Vorbeam cu cineva in urma cu o saptamana despre cat am progresat noi, oamenii… Inainte, ca sa scrii o carte, mergeai prin nu stiu cate biblioteci. Acum, in 3-4 luni de documentare pe Facebook, de unde iei si poze 🙂 poti face un ghid al intregii tari. In raport cu marii intelectuali din perioada 1900-1945, cu ajutorul internetului esti mult mai documentat cu ei. Ceea ce lor le lua luni de zile, tie iti ia cateva minute.

Internetul si accesul la atata informatie, au facut ca orice om cu ceva cultura generala sa fie la fel de bun ca marii… ce vreti voi de acum 100 de ani sa zicem.

Asta nu inseamna ca va fi cineva la fel ca Nicolae Iorga 🙂 In primul rand, omul era o enciclopedie miscatoare. In al doilea rand, a avut ceea ce lipseste multor istorici din zilele noastre: vazul in timp. Iorga a mers ca o furnicuta din biserica in biserica, din arhiva in arhiva si a notat si tradus orice inscriptie i s-a parut lui utila, de transmis generatiilor viitoare. Din acest punct de vedere este inegalabil. Azi, chiar si cu ajutorul netului, sunt extrem de putini cei care pot citi inscriptiile de pe pisaniile bisericilor vechi sau de pe crucile de piatra. Si in majoritatea lor, aceste inscriptii sunt tot in limba romana… doar ca este o romana scrisa cu literele alfabetului chirilic.

Si totusi, greselile se intampla si la case mari. Iorga nu avea cum sa le aiba pe toate si ca pregatire militara cred ca era destul de slab. Altfel, ar fi inteles ca nu ai cum localiza lupta de la 1330 pe drumul ce leaga Campulungul de Brasov. Insa el a fost indus in eroare de mai multe documente straine si a acordat in mod eronat denumirea de lupta de la Posada, bataliei din anul 1330. El si-a intemeiat convingerile ca lupta s-a dat in acea zona, vazand alaturate pe o harta, un semn de lupta si termenul de Posada. Insa, anumite biblioteci straine au dat publicitatii in ultimii 2-3 ani, documente la care nu s-a avut acces pana acum. In lumina acestor documente, se poate observa lejer unde a gresit Iorga. Astept sa primesc aprobare pentru a publica un astfel de document.

12 Noiembrie 1330 – 12 Noiembrie 2017 = 687 de ani de cand s-a incheiat celebra lupta dintre romani si unguri.

Cu riscul de a supara pe patriotii de ocazie sau pe istoricii ori oamenii de cultura din prezent, care intra pe acest blog, o sa fac cateva enunturi ce le-am desprins in urma activitatii mele de cercetare din ultimii ani. Chiar daca eu sunt cu turismul, mediul, muntele, istoria a fost si este marea pasiune de cand ma stiu.

Deci:

  • lupta de la 1330 este in mod nefericit denumita lupta de la Posada. Doar noi putem repeta la nesfarsit o prostie si nu ne saturam de ea.
  • lupta de la 1330 o fi insemnand azi obtinerea independentei Tarii Romanesti dar nu si pe atunci 🙂 Aia nu constientizau ca trebuie sa traiasca toti romanii in aceleasi granite. Basarab a pus mana pe Banatul de Severin, adica era mai apucator asa, si cand a venit regele maghiar i-a oferit bani doar ca sa plece de unde venise. Evident istoricii nostri au exagerat ingrozitor, cum ca Basarab le-a dat o sansa. Apoi, cine a citit si alte documente straine, nu doar versiunile noastre, stie ca Basarab i-a pacalit pe maghiari cu o pace inselatoare si oferindu-se sa-i scoata din tara, i-a infundat intr-un defileu. Aceasta era gandirea acelor timpuri…
  • nu mai stim unde a fost lupta din 1330 pentru ca eram analfabetii acestui colt de lume. Si cum mereu navaleau tot felul de popoare, ne petreceam timpul pe varfuri de dealuri, ca sa vedem cine vine ca sa fugim la timp in padure. Deci nu aveam ce sa notam, pe ce, nu intelegeam de ce trebuie cand in fiecare zi eram pregatiti de fuga.
  • nu exista niciun dubiu ca in arhivele maghiare sunt indicii clare unde s-a dat acea lupta din 1330, si asta nu e o conspiratie ci o certitudine, dar nu au interesul sa ne dea noua informatia.
  • ma repet si timpul imi va da dreptate… lupta din 1330 s-a dat in Defileul Prahovei si am motivat de ce, de atatea ori.

Excursia la Rucar:

A fost si vama la Rucar intre Tara Romaneasca si Transilvania dupa care aceasta s-a mutat la Bran. Radu I considerat si el „Negru”, nepotul lui Basarab I, ar fi impins teritoriul Tarii Romanesti pana mai sus de Podul Dambovitei si vama a ramas secole la Bran.

Rucar situat in judetul Arges, este azi o comuna ce are niste case vechi superbe. Cred ca este mai potrivit sa spun ca este un orasel autentic romanesc. Inconjurat de dealuri mai mici sau mai inalte, localitatea se intinde prin orice loc mai accesibil. Am fost sambata pe acolo si am nimerit intr-un moment in care toata lumea isi completa stocurile de lemne pentru iarna. Pe fiecare strada se taiau lemne. Cum un autobuz pleca din Brasov la Campulung abia la 9:50, am discutat cu un tip pe Blablacar si ne-am intalnit alaturi de altii in Brasov, pe la 8 si ceva. Cu 15 lei am ajuns in Rucar mai devreme. Rucarul e la vreo 60 de km de Brasov si soseaua trece prin niste peisaje de vis, pe care le cam stim cu totii… Moieciu, Fundata…

Brasov dimineata

Republicii

Am vizitat de cateva ori, muzeul din aceasta cladire seculara. Ganditi-va ca Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova e de cateva ori mai mare si mult mai bogat. Datorita Primariei Ploiesti care nu e in stare sa puna cateva indicatoare sau sa faca o harta turistica, sa promoveze un pic orasul Ploiesti cu sumedenia lui de muzee, cei care stiu de acest muzeu remarcabil sunt in procent insignifiant. Cel mai slab muzeu brasovean este la distanta uriasa ca nr. de vizitatori comparativ cu orice muzeu din Ploiesti. Dupa ce iesi din Muzeul Judetean de Istorie din Ploiesti iti dai seama de tragedie. Un muzeu bogat, absolut superb, un muzeu pe bune ce a strans munca unor generatii de istorici, arheologi etc este aproape invizibil. Daca nu te lauzi cu asa ceva, cu ce altceva te poti lauda?

Ii intreb pe cei din Consiliul Judetean de ce nu se pun in ordine unele lucruri in resedinta de judet. Le spusesem ca nici macar autogari nu exista, nu exista programe cu cursele spre alte localitati ale judetului si altele. Mi-au spus ca de ani de zile, ei tot trimit adrese la primarie ca sa se faca astfel de lucruri si cei de acolo nu le dau niciun raspuns. Inseamna ca aia tot rad de astfel de propuneri fiind preocupati de lucruri mult mai „serioase”.

Prima biserica pe care am vazut-o in Rucar. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului” si a fost construita intre 1890-1894, pe locul alteia ce data din anul 1749.

A doua biserica are hramul Sf. Dumitru si a fost ridicata intre anii 1895-1902, pe locul alteia din anul 1744. I-am facut poze dar m-a preocupat mai mult o cruce de piatra situata nu departe de biserica:

Sunt 12 cruci importante, de piatra, pe raza comunei, in special de pe la 1600-1700. Acestea au fost notate de oamenii locului ca sa nu se piarda informatia.

A treia biserica are hramul Sf. Dumitru si Sf. Gheorghe, este cea mai veche biserica a comunei, dateaza de la 1780 si este monument istoric.

Din centrul comunei se insira pe valea Rausorului aceste trei biserici. In cinci minute ajungi de la una la alta 🙂 Deci vatra veche a comunei este pe aceasta vale… cat e Rucarul de rasfirat.

Comuna mai are si alte atractii… dar, pentru cei carora le plac urcusurile, varfurile, cel mai atractiv este Vf. Crucii. Pe panoul de langa parcul comunei nu este trecut un traseu marcat, deci turistic, spre cel mai important punct panoramic al Rucarului. Dupa biserici, pornesc sa urc acest varf fara un traseu marcat spre el:

Adica acela din departare. Tot de acolo se intra in Cheile Mari ale Dambovitei.

Varful are si o cruce metalica.

Mi-am propus sa trec si pe la un obiectiv mai putin cunoscut: Darstaria lui Nistorica, unde se mai spala si azi covoare etc:

Trec de ultimele case, vad o poteca, un marcaj care in niciun caz nu e turistic ci semnifica o limita de rezervatie naturala. Pana la urma o iau direct la deal si cum era foarte abrupt, ma opresc sa gandesc si imi iese ca nu se urca asa direct ci… ar trebui dupa mine fiind padure, sa existe o poteca pe linia de creasta. Doar coboara si urca si animalele astea pe undeva.

Merg pe o curba de nivel si pana sa ajung in „linia de creasta” numa’ ce se ridica de dupa niste tufisuri un ditamai ursul. Ursii mereu sunt mari :)) Era la vreo 20 metri si nu ne vedeam bine din cauza lastarisului. Eu inapoi nu ma mai intorceam la cat urcasem. Si imi spusesem de jos ca sigur niste ursi sau mistreti stau si pe la marginile astea de padure. Ca sa nu va inchipuiti ca daca ursul s-a invatat sa vina in oras, sta si departe de el. Cand se lumineaza de ziua, nu pleaca in fundul padurii cum se amagesc unii, sta pe aproape de marginea padurii si asteapta lenevind, noaptea.

Calculez observand terenul si imi da ca pana vine el fuga spre mine, am timp sa-l intrec sigur pana jos. Terenul era de asemenea natura si mai incercasem de astea. Dar ma enerva ca fornaia, facea spectacol ca sa plec eu. E mult pana mi se pune invers ca dupa aceea… Vad pe jos o bucata de lemn, suficient sa-l arunc pana la el sa-l gonesc. Un pic de aia ma-sii de nenorocit si o intinde cam neincrezator. Fug dupa el, mai arunc cu ce mai prind si o rupe la fuga spre o vale. Nefiind la prima isprava, nu plec nici eu mai departe, ci raman sa ascult. Ca ursii sunt inteligenti, fug, ocolesc si revin in spatele tau. Numai ca asta tot fugea pe curba de nivel din ce in ce mai departe, il auzeam bine prin frunzis, rupand crengi. Faza cu aruncatul nu tine pe locuri plate, ca din doua salturi e pe tine.

Urcusul insa e serios de tot pana la varf. Am gasit in linia de creasta si un marcaj vechi, deci cineva a marcat pe vremuri un traseu turistic si azi nu se mai stie. Daca se mai stia, il remarcau si era pe harti:

Pe varf

Cea mai mare parte din Rucar, mai e un pic si spre stanga. Bisericile sunt toate pe Valea Rausorului.

Apoi, schimb tricoul si pozez un pic mai in detaliu:

Bisericile 2 si 3

Desfac o doza de Pepsi si doua cornuri cu ciocolata si susan, mai vorbesc un pic la telefon, ma mai uit cat e ceasul. Timpul pentru excursia din Rucar… un pic peste 5 ore. Cobor tot pe unde am urcat pentru ca aveam in plan sa parcurg si jumatate din Cheile Dambovitei. Cealalta jumatate o lasasem pentru alta excursie, cand voi merge la Podu Dambovitei.

Cobor tinandu-ma de lastari si copaci dar e incomparabil cu urcusul. Multe urme de mistreti dar niciun semn din partea ursului alungat intr-un mod neortodox. O fi fost la el acasa dar e cam mare mosia asta a lui. Si cum eu treceam o data la cine stie cand… chiar era aiurea sa ma intorc.

Ajung in Cheile Mari ale Dambovitei, lungi de vreo 4 km. Urci mai mult prin apa si din Rucar ajungi in Podu Dambovitei. Ma documentasem destul de bine si inregistrasem toate imaginile asa ca… jos adidasii si pun niste cizme ce cuprind si rotula genunchiului. Acasa mi se paruse un pic ridicol, dar la fata locului apa chiar venea pana la genunchi in unele locuri. Am vazut ca vara se mai balacesc unii pe aici, turisti adica. Acum nu era nimeni evident 🙂

O vreme merg prin defileu direct si analizand un versant imi dau seama ca are pe deasupra un fel de poteca. Am folosit-o la intoarcere. Nu ar trebui sa faceti chiar la fel, pentru ca sunt portiuni abrupte de iesit din apa in poteca. Dar daca am plecat cu o treaba, pai trebuie sa o si fac. Altfel, nu dorm noaptea si trebuie sa revin ca sa pot fi linistit. Sunt ganduri si unora nu le dau pace si tot le incearca pana ies.

Analizez albia, imprejurimile, scot bucati de ceramica fara valoare, dupa 1900, vad un fel de surub tot de pe la inceput de secol XX, un rest de obuz mic, o za de la un lantisor de mana. La ultima observatie m-a luat rasul. Pai daca am gasit o za intr-o astfel de apa curgatoare… Le-am pozat si le voi incarca pe viitor.

Nicolae Iorga spunea ca lupta de la 1330 s-a dat in „cazanul Campulungului” fara a spune o locatie exacta. El a lasat sa se inteleaga ca intre Campulung si Podu Dambovitei.

Parerea mea este ca daca ar fi sa aiba dreptate, singura optiune care sta in picioare este aici, in Cheile Mari ale Dambovitei. Orice alt loc din zona asta nu poate fi luat in seama intrucat nu este defileu.

Problema e ca atunci cand sustii ca lupta de la 1330 s-a dat aici, nu prea ai pe ce sa o asezi pentru ca:

  • la 1330, principalul drum dintre Tara Romaneasca si Transilvania era cel de la Campulung la Brasov, care in mod sigur era bine conturat.
  • drumul nu doar ca era conturat ci si era bine cunoscut de o mare parte dintre cei din armata maghiara. E logica treaba asta.
  • cum a reusit Basarab sa-i scoata din drumul ce trecea la o aruncatura de bat de defileu si sa-i bage in defileu sfideaza logica.
  • regele maghiar in documentele ulterioare anului 1330 spune ca era o cale oarecare, deci habar nu aveau unde l-a batut Basarab. Daca era aproape de Campulung sau de Brasov, adica in culoarul Rucar-Bran, ar fi mentionat regele o denumire. Nici in anul 1335 nu aflase unde a fost invins.

Intre 1 si 2 este Pasul Posadei sau Curmatura Posadei. Din Rucar pana in saua aceea se urca in serpentine azi, cum se tot urca de secole. Intrebarea este de ce sa iasa o astfel de armata din camp deschis, cu un drum clar inainte, ca sa-ti intre tie intr-un spatiu ingust, periculos? Se vede in dreapta si defileul…

Mare enigma lupta asta din 1330 🙂 Trebuie sa iei fiecare aspect in parte, ca sa ramana adevarul. Pana si acesta, cat de evident ar fi, fara probe arheologice serioase nu poti trece de bariera zecilor de istorici si arheologi care de la 1900 incoace scriu despre aceasta lupta. Au asezat-o de-a lungul Carpatilor Meridionali, au imaginat tot felul de scenarii si, astfel, s-a alterat realitatea. Tot citind despre Posada de la 1330, te-ai obisnuit cu o anumita perceptie. E greu sa-ti imaginezi si sa accepti ca de fapt lucrurile au stat cu totul altfel.

Ma intorc in centru, care are monumente inchinate eroilor din razboiul de independenta, din primul si din al doilea razboi mondial si observ ca la intrarea intr-un restaurant, Casa Rucar, este amenajat un spatiu cultural:

Ceasul arata ca ar mai fi vreo 45 de minute asa ca urc si pe varful dealului impadurit… din spatele parcului in care se afla un monument din razboiul de independenta. Sa zic ca am fost si acolo. La coborare, pe alta ruta, ma opresc pentru niste poze mai aparte:

Papusa din Fagaras… Iezerul trebuia sa fie mai in stanga.

Vine autobuzul, pana la Fundata stau lipit de geam, gasisem unul mare si curat si analizez peisajul. „Nu erau aia fraieri sa se bage in defileu, clar; la ultimele case din Rucar cum mergi spre Brasov e o cruce mica de piatra, mda, vad ca mai este una la granita dintre localitati langa drumul vechi.” Acum vad imediat cruci, fundatii, stiu tipurile de arme, de ceramica etc. La cate muzee am fost, am pozat tot. Pentru 25-50 lei in plus, am pozat orice colectie. Nu cred ca mi-a scapat ceva nici macar din Muzeul National de Istorie. Iar carti de specialitate, am citit in detaliu vreo suta doar in acest an. In special, in format electronic. Mai vad o cruce mare de piatra in Podu Dambovitei chiar langa o statie de autobuz.

Acum, la cate cruci de piatra vechi sunt, nici nu le mai vedem. Peste 100 de ani, mare parte din ele se vor pierde. Timpul si natura sau oamenii le vor distruge inscriptiile. Daca eram o natie mai responsabila, fiecare astfel de cruce ar fi avut o protectie, un chiosc de lemn, de caramida, sa ramana peste timp.

Nici nu am fost atent cand s-a asezat un nene de vreo 60 de ani langa mine. Ma intorc, il vad, buna ziua-buna ziua. Numa’ ca el incepe sa-mi spuna ceva despre „restaurantul care nu da rest” si ma gandesc ca are si el filmul lui. Na, e dreptul fiecaruia. Imi reiau privitul pe geam si dupa vreo 10-20 minute aud ca nenea incerca un fel de sunet gutural, o tuse ceva, nu stiu exact ca se auzea un fel… „hhhreeaauuu”. Ma intorc rapid spre el si vad ca toti pasagerii se uitau speriati de acel sunet. Doar preocuparea mea cu geamul ma salveaza de la o mama de ras. Cum se face ca atipesc si prin Rasnov, ca am vazut ulterior ca pe acolo eram, omul asta scoate iar un sunet mai accentuat. Ma trezesc speriat, ma uit la el si-i zic: „bre, ce naiba faci asa urat?” El ca fata lui nu stiu ce nu i-a luat, ca-i ia in Brasov, ca omul la batranete, ca are voie. I-am zis si eu ca o avea el voie, dar nici Tarzan in casa groazei nu face asa. Probabil se obisnuise cu el insusi.

Si azi trebuia sa ajung macar la schitul Lespezi din Posada de Prahova, sa aprind simbolic niste lumanari, sa urc pana in poiana de mai sus de schit unde odinioara pasteau vitele schitului.

Biserica fostului schit Lespezi din Posada

Basarab I a ridicat biserica in cinstea luptei din 1330, incepand cu anul 1331. Bisericii de la Posada i s-a pus piatra de temelie, 330 de ani mai tarziu, in anul 1661 🙂 A naibii coincidenta! Plus ca in defileul Prahovei, mai era o santinela din aceasta , ortodoxa, ulterior devenind satelit al schitului… Si e singurul defileu din Meridionali unde ai o biserica necunoscuta. Cum se zice, chiar pe locul luptei.

Urcand in fosta poiana a schitului, am observat ca s-a refacut vechiul marcaj cu punct rosu. Un traseu foarte vechi, al haiducilor pe timpuri. Multe excursii am facut pana am reusit sa stabilesc tot acest traseu ce din Bucegi, pe sub Coltii lui Barbes coboara in Sinaia. Bravo celor care l-au remarcat. Probabil l-au remarcat pana la Vf. Plesuva sau pana la Cota 1000. Nu trebuie sa astepti o mie de aprobari care poate nici nu vin… in astfel de situatii.

Cam atat 🙂

Pagini de turism cultural: Expozitia „Nostalgii de Comarnic” – Muzeul din Posada, Expozitia „Regina Soldat” – Castelul Pelisor, Crucea de la 1864 si Moara din Campina, Muzeul „Casa Domneasca” si Biserica din Brebu, Castelul Stirbei de la Voila

A vorbi despre cultura intr-o tara in care rapid se instaleaza ignoranta incepe sa devina o ciudatenie. Din fericire, mai sunt oameni rationali in tara asta care umplu golul dintre generatii, care mai si construiesc sau promoveaza calitate, educatie, lucruri care trebuie sa ramana. M-as opri la un singur exemplu… asa, de inceput. De la Brasov si pana la Campina sunt cam 80 de km si localitati nu stiu cate, in special cele din Valea Superioara a Prahovei. Constatari:

  • exista o singura librarie pe aceasta intindere, una doar, la Sinaia in centru: libraria Flower Power a d-lui Codrut Radi, cunoscut om de cultura.
  • nu exista niciun muzeu, nici la Predeal si nici la Azuga.
  • desi toate statiunile din Valea Superioara a Prahovei au partii de schi si o istorie bogata, nu exista in niciuna un muzeu al sporturilor de iarna. Tot la Sinaia mai gasesti cate ceva, in Muzeul Orasului. Un muzeu care va ramane probabil cea mai mare realizare culturala de dupa Revolutie intamplata in Valea Prahovei.

Ar trebui sa sar un pic la municipiul Ploiesti. Un oras cu o sumedenie de muzee, mult mai multe ca in Brasov, nesemnalizate in vreun fel. Primaria Ploiesti nu considera necesar acest lucru.

Unde nu exista un muzeu, o casa de cultura, o asociatie de profesori, scriitori etc, nu exista nici evenimente culturale, nu exista actiuni identitare ale comunitatilor, exceptand sarbatorile orasului care sunt cu totul altceva. Vestea buna vine de la Predeal, unde s-a semnat un contract de finantare pentru renovarea si transformarea scolii vechi in muzeu.

Ne intoarcem la d-l Codrut Radi, autor de carti de poezii si nu numai, pentru a semnala expozitia de grafica a acestuia, intitulata „Nostalgii de Comarnic”, gazduita de Muzeul Cinegetic al Carpatilor din Posada, oras Comarnic. Am vazut cateva lucrari pe Facebook si va trebui sa ajung si eu sa le vad si real:

O alta expozitie interesanta poate fi vizitata gratuit la Castelul Pelisor din Sinaia. In aceasta perioada, Castelul Peles este inchis pentru curatenie si asa va fi toata luna noiembrie. Expozitia o evoca pe Regina Maria, supranumita „Regina Soldat”, cu referire la implicarea acesteia in prima conflagratie mondiala. Imaginile o arata alaturi de generalul Berthelot, de generalul Averescu, alaturi de copiii ei, gustand din supa soldatilor, alaturi de generalul Eremia Grigorescu… un tablou este de 2 ori, in apropierea altor 6-7 nu ai voie sa ajungi 🙂 Evident nu are nimeni ce sa-ti explice si daca nu cunosti cate ceva despre Primul Razboi Mondial, personaje militare, nu are rost sa mergi pana acolo, ca nu are cine sa-ti explice vreun detaliu. Nici daca ar sti, ghizii locului nu ar avea cum sa o faca. Fiind inchis Castelul Peles, Pelisorul devine rapid plin de vizitatori…

Constat insa ca marea majoritate a actiunilor culturale ce se realizeaza in Valea Superioara a Prahovei, glorificand istoria, inaintasii, nu au substanta si nu reusesc sa mobilizeze publicul. Sunt simple clipe de care isi mai amintesc unii, altii pe moment si atat. Vom intampina Centenarul Marii Unirii, vom avea un intreg an 2018, in care nu stiu cine si daca va reusi sa construiasca un eveniment aniversar, adecvat momentului, cu puterea de a ramane atat in constiintele celor de azi cat si in viitor. Mi-e teama ca vor fi niste simple „parade culturale”, niste nimicuri…

Ajunge si in Campina, la o cruce monumentala din anul 1864, din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Nu prea se mai vede ce scrie pe ea:

Este situata pe str. Ecaterina Teodoroiu, oricine o poate vedea din microbuzele Sinaia-Ploiesti. Acestea trec chiar pe langa ea.

Putin mai departe, pe Calea Doftanei, intalnim si o moara veche, evident nici ea intr-o stare prea buna. Pentru ca, nu-i asa, ce e vechi nu mai intereseaza.

La numai cativa kilometri gasim Muzeul si Biserica din Brebu. Calugaritele locuiesc la circa 500 m de biserica monumentala… nu stii ce sa admiri mai intai prin vechea curte. Insa, inainte de toate trebuie vizitat Muzeul „Casa Domneasca” unde d-l muzeograf Razvan Radu tine veritabile lectii de istorie si de cultura generala. Pretul biletului, 8 lei, e chiar nesemnificativ.

Imaginea e de prin luna august, nu din acest week-end. Mi s-a parut mai buna imaginea aceasta cu Muzeul.

Iesind din muzeu si observand o mireasa. Asta a fost duminica.

Vizitatori prin curte

Cruce cu semiluna pe biserica

Natura acopera totul in timp.

Incercand sa vad daca biserica este deschisa, intai am fost la muzeu, am dat peste… d-l Madalin Focsa de la Centrul National de Informare Turistica din Campina si peste celebrul domn de pe Facebook, „Arhiva de Geografie”, cel cu excursiile acelea faine prin tara. Obiectivul lor urmator era Castelul Stirbei din cartierul Voila al Campinei, azi spital de psihiatrie. Uite cum ne intalniram noi asa… Si inca mai credem ca viata nu este un scenariu cu episoade programate 🙂

Concluzionand ca doar in calitate de pacient as putea ajunge acolo si atunci in mod sigur ultimul lucru ar fi sa fac poze… am mers cu ei. Nu in ideea de a ramane.

Castelul astazi. Acesta a fost ridicat de Dimitrie Barbu Stirbei, un personaj care se implica in tot felul de opere sociale.

Il vedem pe printul Stirbei in poza de mai sus, este personajul central cu haina neagra dintre persoane imbracate in alb.

In fata acestui castel am ascultat de la d-l Madalin o noua lectie de istorie:

Cam asa arata castelul pe la inceputuri. El a fost distrus in mare parte intr-un incendiu in perioada comunista.

Imagine existenta in castel la momentul vizitei noastre.

Din Grigorescu

Din 2001, de E. Mandrutu

Aici se intalnesc cadrele medicale si diferiti specialisti.

Martorul 🙂 Doar eu l-am vazut (..sunet de tobe)

Apoi, am iesit afara sa vedem si sa intram in biserica spitalului, o ctitorie de cativa ani a unui om de afaceri campinean, foarte atasat de oras:

Un copac secular…

Este pictata doar zona altarului

Intrebat fiind ce hram o avea biserica, m-am trezit vorbind ca „Sfintii rataciti” sau Sf. Pantelimon ca el era un fel de tamaduitor. Glume proaste ca de obicei 🙂 De la inceput ni s-a atras atentia sa nu pozam pacienti, era si normal, numai ca eu i-am facut niste poze d-lui Madalin si tot incercam sa-i zic asta. El: Si? Eu: Pai, parca nu era voie 🙂 Bine, ca ne stim de ceva vreme si nu s-a suparat. Dar fiind si altcineva pe receptie, m-am trezit atentionat un pic asa: „Bag seama ca tu te cam simti in largul tau pe aici!” 🙂 Am zis ca mor de ras cand am auzit… buna asta! 🙂

Drumuri pe la Talea si protest al fermierilor la Comarnic

Talea este o comuna foarte frumoasa, cu oameni harnici, situata la o aruncatura de bat de Comarnic. Din centrul Comarnicului si pana in centrul comunei sunt cel mult 10 km. Oamenii de acolo au fost mereu cunoscuti ca pastori de animale inclusiv pe Bucegi, femei frumoase, barbati muncitori. Comuna este situata… sus, pe un plai. Urci destul de serios pana la ea 🙂 Populatia impartita in doua sate: Plaiu si Talea, este cu putin peste o mie de persoane si e clar ca se cunosc toti 🙂

Localitatea este atestata pe la 1790, dupa cum statea marturie o inscriptie aflata intr-o biserica din lemn care nu stiu daca mai exista astazi. Pe la inceput de secol XX aici, erau tot felul de mestesugari care-si duceau lucrarile, in special vesminte traditionale, la targul din Telega ce avea loc pe 8 noiembrie si 1 ianuarie. Toti locuitorii au fost improprietariti in anul 1864 de Cuza, cu parti din mosia printului Panait Ghica si din mosia Zoei Brancoveanu.

In anul 1865 se infiinteaza prima scoala a localitatii.

Pe mine ma interesa si ma intereseaza care erau drumurile vechi ce legau localitatea de Comarnic, Adunati, Bezdead, daca era drum de caruta… si daca era drum de caruta si spre zona Moroeni-Pietrosita in jud. Dambovita.

Colt din Talea

Colt din Comarnic, cartierul Ghiosesti

Afluent al paraului Belia

Leaota, un colt

Gurguiatu, Plesuva, o parte din Baiului

Si ceva la fel de frumos:

Tot legat de animale… azi, intre orele 10-19, in fata primariei din Comarnic are loc un protest al crescatorilor de animale atat din Comarnic cat si din localitati invecinate. Acestia protesteaza pentru ca autoritatile de mediu nu iau nicio masura impotriva ursilor. Doar la Comarnic sunt pana acum inregistrate 19 atacuri ale ursilor, acestia omorand peste 50 de animale.

Evident, Ministerul Mediului si institutiile sale de frica unor ONG-uri nu aplica legea. Fiindca acestea, cu un scop initial foarte bun, au ajuns ca prin nr. mare de membri sa puna presiune pe cei care reprezinta legea. Multi tineri nemultumiti de mersul societatii, de politica, intelegand ca dreptul la libera exprimare inseamna a injura oricand si pe oricine, au ajuns sa sustina tot felul de aberatii… protejarea fiecarui urs, a fiecarui caine si sa blocheze aplicarea legii prin diferite forme. S-au regasit mai multi in crezuri de genul ca nimeni nu face nimic, se taie padurile, se impusca orice animal, ca autoritatile sunt mana in mana cu hotii. Si astfel, dintr-o initiativa nobila de a stopa taierile ilegale si braconajul, s-a ajuns la sa nu se mai taie nimic, sa nu se mai impuste nimic. Cu timpul, anumite ONG-uri mari de mediu au devenit doar instrumente de presiune pe lege, pe autoritati. Real, in afara de a contesta si protesta, nu fac nimic serios. Iar daca ursii ataca oameni si animale domestice, evident nu trebuie impuscati ca e vina omului 🙂 Asa zic ei! Sunt nenumarate comentarii care sustin ursul si foarte multi gasesc intemeiat atacul acestuia asupra omului. Stai si te intrebi cata ura si frustrare poate fi in cineva astfel incat sa considere justa moartea unui om….

Rezolvarea acestei probleme om-urs, nu consta in explicatia ca omul a distrus habitatele ursilor si ca acum trebuie sa suporte ce a provocat. Chiar daca este asa, chiar daca nu ar fi asa, solutia nu este sa stam sa privim cum ursii ataca oameni si gospodarii. Solutiile sunt impuscarea imediata a oricarui animal salbatic, urs, mistret, ajuns in intravilanul localitatilor si realizarea unui recensamant faunistic real si profesionist care acum nu mai este atat de greu de facut.

Pentru mine, astia care taie la ras tot ce prind sau care impusca orice trece in bataia armei, pusi pe distrugere si inavutire calcand peste orice, ca unii politicieni, sau aceste ong-uri cu aberatiile lor, sunt acelasi lucru, doar ca se manifesta sub diferite forme. Iar aceste forme au aparut datorita slabei eficiente a statului in aplicarea legii. Ai taiat o padure la ras si nu aveai acte, o platesti si mergi si la puscarie. Ai instigat la nerespectarea legii si sunt consecinte ale neaplicarii acesteia din cauza ta, iti iei bocceluta si la puscarie, sa te trezesti. Fermierii nu de proteste trebuie sa se tina ci de plangeri penale contra autoritatilor de mediu si a ong-urilor care pun presiune pe aceste autoritati.

Este chiar stupid ca punctele de vedere ale administratorilor de arii protejate, de fonduri cinegetice, ale ocoalelor si directiilor silvice, ale garzilor de mediu si forestiere, agentiilor de protectie a mediului, specialistilor in flora, fauna, dezastre naturale, inginerilor, academicienilor, primariilor, jandarmilor montani, identice in ceea ce priveste inmultirea unor specii faunistice si pericolul reprezentat de nr. acestora, sa fie motiv de interpretare pentru tot felul de persoane din care majoritatea locuiesc in blocuri, la orase si nu se informeaza decat din postari pe Facebook.

Adica toate aceste autoritati reprezinta hotia, incompetenta, mint permanent doar ca sa se poata taia padurile tarii si impusca toate animalele salbatice iar altii care „rezista”, vand animale de jucarie si inventeaza povesti lacrimogene reprezinta tabara corecta, adevarul, interesul national! 🙂 Pentru ca aceasta este „conspiratia” promovata de unele ong-uri, zise de „de mediu”. Cultura de „mediu” detinuta de majoritatea acestor ong-uri este cel putin egala cu notiunile istorice cunoscute de d-l Serban Nicolae, in opinia caruia luptatorii anti-comunisti slabeau capacitatea de aparare a Romaniei 🙂

Pozele apartin d-lui Cristi Moaca si sunt luate de pe contul sau de Facebook. Evident niciun „ecologist” nu promoveaza acest potrest pentru ca realitatea nu poate fi acceptata. Probabil se alimenteaza cu minciuna ca sigur este o smecherie ca sa se poata impusca bietii ursi 🙂

Biserica „Inaltarea Domnului” din Cornu de Sus si legatura acesteia cu Mihai Viteazul

Ma uitam de dimineata la postarea unui prieten pe Facebook. A fost pe la o biserica veche (Maldaresti-Oltenia) si aceasta era si cu tencuiala cazuta si incuiata. La fel si cula lui I.G.Duca, cula cumparata de acest fost prim-ministru asasinat pe peronul garii din Sinaia la data de 29 decembrie 1933. Ambele obiective nesemnalizate, fara un istoric afisat. Daca sunt vechi, nu mai intereseaza pe nimeni!

Si subiectul de azi are o mica legatura cu I.G.Duca, el propunand intr-un act, in anul 1914, pe cand era ministrul Cultelor si Instructiunii, ca biserica din Cornu de Sus sa devina monument istoric. La articolul 1 al Decretului 46432, semnat de regele Ferdinand I la 13 decembrie 1914, se spunea: „Se declara monument de arta biserica din Cornu de Sus, judetul Prahova si se va inscrie in inventarul general al monumentelor din Romania”.

Deci, intr-o zi, cu ocazia documentarii unor subiecte pentru cartea nr. 4. din cadrul proiectului „Pasi in Timp”, am ajus si la aceasta biserica, unde am intalnit o familie deosebita… Pe parintele paroh Alexandru Zamfir si pe sotia sa, preoteasa. Niste oameni calzi, deschisi, evlaviosi si plini de viata. Merita sa ajungi pana la aceasta biserica, sa stai de vorba cu parintele Alexandru. O bisericuta cu o anume atmosfera…

Mosia Cornu a apartinut lui Mihai Viteazul iar initiativa ridicarii primei biserici in acest loc a apartinut domnitorului sau unor apropiati ai sai. De altfel, strada pe care se gaseste biserica se numeste, ca un martor peste timp, Mihai Viteazul.

La 19 iunie 1649 vorbim de o alta biserica in acelasi loc, ctitorita de… Draghici Cantacuzino, omul din trecut de care dam la tot pasul, unul dintre ctitorii schitului Lespezi din Posada…

Zdruncinata de cutremure, biserica schitului Cornu se prabuseste la marele cutremur din anul 1802. Nu stim daca s-a prabusit total, rare sunt cazurile cand constructii de acest gen se prabusesc pana la temelie.

Dar in anul 1811 gasim o alta biserica ridicata de preotul David din Breaza, preotul Oprea, sotiile acestora, diaconul Radu Costea Bacanu, alti localnici tot din Breaza plus cei din Cornu.

Pisania de mai jos, mentioneaza anul 1811, dar ea dateaza din anul 1835 cand biserica a mai fost extinsa adaugandu-se pridvorul. Diaconul Radu Costea Bacanu a fost inmormantat ulterior in pronaos si apare si in pictura. Turla bisericii este pe pronaos iar lungimea bisericii este de 17 m, deci nu este ceva urias. Monumentul este insa impunator prin mostenirea istorica si prin evlavia celor care au grija de acesta.

Vedem sub pisanie, sub forma unui porumbel, reprezentarea Sf. Duh

In fata bisericii gasim si un monument ridicat in memoria eroilor de pe acele locuri:

Sa intram in biserica:

Probabil acesta este diaconul Radu Costea, in stanga fiind preotul David…remarcam in mica arcada si culorile tricolorului.

Pictura apartine lui Nicolae Zugravu, a carui semnatura o gasim in naos, pe un perete.

In anul 1992, la aceasta biserica vine paroh parintele Alexandru Zamfir care continua lucrarile de consolidare a bisericii si initiaza refacerea picturii. Toate lucrarile se vor incheia in anul 1999 iar la 6 iunie acelasi an, Patriarhul Teoctist si un sobor de preoti vor sfinti biserica. Dupa acest moment s-a incheiat un act care a fost semnat de participanti, gasindu-se astazi in pridvorul bisericii.

La exterior, biserica este inconjurata de un brau de picturi:

Sfantul Mucenic Hristofor cel care a dobandit chip de animal… pentru a nu mai tulbura femeile 🙂 Cam asa suna una din variante. O icoana deosebita a acestuia se afla la biserica Sf. Maria din Techirghiol… pentru cei care stiu legatura dintre aceasta biserica si Valea Prahovei, legatura detaliata in prima carte a noastra. Acest sfant este si ocrotitorul calatorilor.

In curtea bisericii se gaseste un vechi cimitir. Din considerente usor de inteles, de prin 1939, exista un alt cimitir, situat mai departe de biserica, la marginea comunei. Iata imagini din vechiul cimitir:

„In semn de iubire si recunoscinta”

La aceasta biserica se poate ajunge urmand indicatorul aflat chiar la intrare in comuna Cornu dinspre Campina. Sunt 4 km pana la biserica…pe care i-am facut pe jos, ajungand apoi in Breaza, tot pe jos. Exista evident o logica in spatele acestor deplasari, prin Cornu pe jos, din Cornu in centrul Brezei la fel. Cand mai era cam un km pana la biserica, s-a racit parca brusc vremea si am ajuns la biserica avand mainile inghetate. Cand am dat mana cu parintele el si-a dat seama… si in timp ce vorbea despre biserica si Dumnezeu, imi incalzea mainile… Frumos, nu-i asa…

In fiecare duminica sau de sarbatori, darurile aduse de credinciosi se duc ulterior la caminul de batrani din comuna Mislea… Cam asa stau lucrurile pe la aceasta frumoasa bisericuta, cu fapte ce ctitoresc altceva undeva in viitor…

Conacul Pana Filipescu din Filipestii de Targ

Spre deosebire de alte constructii vechi din zona Filipestilor, acesta este astazi restaurat. La articolul anterior scriam de ruinele palatului postelnicului Constantin Cantacuzino tot din Filipestii de Targ. Conacul se gaseste la o „aruncatura de bat” mai spre nord de ruinele palatului.

Postelnicul in afara de baieti mai avea si 3 fiice. Marica sau Maria, care era fiica cea mare a acestuia, s-a casatorit cu marele logofat Pana Filipescu. Avea si acesta prin acea zona diferite posesiuni. Cei doi au si ridicat conacul Pana Filipescu, undeva in jurul anilor 1650, in mijlocul unei paduri de stejar, nu departe de apa Prahovei.

Intrarea pe domeniul conacului

Program de vizitare

Printre pruni spre muzeu 🙂

Restaurarea a fost un succes.

O serie de busturi se afla in fata muzeului. Intre acestia si Mihai Viteazul. Chiar nu am inteles legatura acestuia cu Filipestii 🙂

Un sculptor C. Ionescu a realizat busturile. Mie nu mi se par foarte reusite, cel cu Mihai Viteazul daca nu ar avea scris, nici nu ai sti cine este. Adica nu seamana cu voievodul care a unit Tarile Romane.

Acesta este ce a mai ramas din padure de stejar. Un ultim mohican… si trasnit. Am avut cu noi ghidul locului, de aceea…

Ghetaria… de aici s-au scos tot felul de resturi ceramice.

La subsol sunt spatii de vizitare ca si la etaj. Cand am ajuns, duminica trecuta, unde este mansarda se tineau niste lectii de muzica.

Toate acestea sunt gasite in perimetrul conacului cu ocazia unor sapaturi arheologice.

O idee absolut superba 🙂

Prin interior nu am facut poze ca nu e voie. Nici nu am intrebat daca e vreo taxa sau cat este, nefiind deocamdata ceva care imi trebuie urgent. Sunt insa tot felul de piese, obiecte, tablouri, carti de cumparat care atrag atentia. Mai revin cu siguranta.

Sunt si aspecte de corectat pe acolo, strecurandu-se mici greseli pe care le-am si semnalat… sunt acte traduse de pe la 1750 in care se vorbeste de Pana Filipescu. Cu siguranta nu este vorba de logofatul care ridica pe la 1650 conacul cum s-a tradus, ci de vreun urmas cu acelasi nume.

Busturi… cel cu coroana este „Mihai Viteazul” 🙂

Este si un mic lac in apropierea muzeului.

Ruinele palatului postelnicului Constantin Cantacuzino din Filipestii de Targ

Prima oara cand am auzit de aceste ruine se intampla acum… aproape 20 de ani, la liceu, de la o colega, o buna prietena, care locuia chiar in Filipestii de Targ. Mi-am zis mereu cu prima ocazie, cu prima ocazie sa le vad si eu… si ocazia a venit de curand 🙂 Oricum, azi, le vad intr-o alta lumina, mai complexa, dupa diverse cercetari facute in ultimii ani in campul istoriei.

Nu are rost sa insir povestea cu acest postelnic, ar interesa pe putini si as pierde si eu timpul. Contextul este mult mai larg si mai frumos si trebuie explicat pe indelete. Iar acest lucru cel mai bine se face intr-un capitol de carte. Si peste cel mult o ora, plec sa gasesc ceva important tot pe aici in judetul Prahova. Daca mai exista… mentiunea figurand intr-o carte din anul 1930, este posibil sa nu mai existe.

Ruinele acestui palat se gasesc in centrul localitatii Filipestii de Targ, in parc:

Se intelege ca tot ce a mai ramas din palat este monument istoric, de clasa A

A fost o constructie destul de mare pentru acea perioada.

Palatul a fost construit aproximativ intre 1633-1641. A fost distrus iremediabil in perioada razboiului austro-turc 1787-1792, in mod sigur de catre austrieci. Pentru ca la momentul conflictului romanii erau aliati cu turcii…