Conacul Pana Filipescu din Filipestii de Targ

Spre deosebire de alte constructii vechi din zona Filipestilor, acesta este astazi restaurat. La articolul anterior scriam de ruinele palatului postelnicului Constantin Cantacuzino tot din Filipestii de Targ. Conacul se gaseste la o „aruncatura de bat” mai spre nord de ruinele palatului.

Postelnicul in afara de baieti mai avea si 3 fiice. Marica sau Maria, care era fiica cea mare a acestuia, s-a casatorit cu marele logofat Pana Filipescu. Avea si acesta prin acea zona diferite posesiuni. Cei doi au si ridicat conacul Pana Filipescu, undeva in jurul anilor 1650, in mijlocul unei paduri de stejar, nu departe de apa Prahovei.

Intrarea pe domeniul conacului

Program de vizitare

Printre pruni spre muzeu 🙂

Restaurarea a fost un succes.

O serie de busturi se afla in fata muzeului. Intre acestia si Mihai Viteazul. Chiar nu am inteles legatura acestuia cu Filipestii 🙂

Un sculptor C. Ionescu a realizat busturile. Mie nu mi se par foarte reusite, cel cu Mihai Viteazul daca nu ar avea scris, nici nu ai sti cine este. Adica nu seamana cu voievodul care a unit Tarile Romane.

Acesta este ce a mai ramas din padure de stejar. Un ultim mohican… si trasnit. Am avut cu noi ghidul locului, de aceea…

Ghetaria… de aici s-au scos tot felul de resturi ceramice.

La subsol sunt spatii de vizitare ca si la etaj. Cand am ajuns, duminica trecuta, unde este mansarda se tineau niste lectii de muzica.

Toate acestea sunt gasite in perimetrul conacului cu ocazia unor sapaturi arheologice.

O idee absolut superba 🙂

Prin interior nu am facut poze ca nu e voie. Nici nu am intrebat daca e vreo taxa sau cat este, nefiind deocamdata ceva care imi trebuie urgent. Sunt insa tot felul de piese, obiecte, tablouri, carti de cumparat care atrag atentia. Mai revin cu siguranta.

Sunt si aspecte de corectat pe acolo, strecurandu-se mici greseli pe care le-am si semnalat… sunt acte traduse de pe la 1750 in care se vorbeste de Pana Filipescu. Cu siguranta nu este vorba de logofatul care ridica pe la 1650 conacul cum s-a tradus, ci de vreun urmas cu acelasi nume.

Busturi… cel cu coroana este „Mihai Viteazul” 🙂

Este si un mic lac in apropierea muzeului.

Anunțuri

Ruinele palatului postelnicului Constantin Cantacuzino din Filipestii de Targ

Prima oara cand am auzit de aceste ruine se intampla acum… aproape 20 de ani, la liceu, de la o colega, o buna prietena, care locuia chiar in Filipestii de Targ. Mi-am zis mereu cu prima ocazie, cu prima ocazie sa le vad si eu… si ocazia a venit de curand 🙂 Oricum, azi, le vad intr-o alta lumina, mai complexa, dupa diverse cercetari facute in ultimii ani in campul istoriei.

Nu are rost sa insir povestea cu acest postelnic, ar interesa pe putini si as pierde si eu timpul. Contextul este mult mai larg si mai frumos si trebuie explicat pe indelete. Iar acest lucru cel mai bine se face intr-un capitol de carte. Si peste cel mult o ora, plec sa gasesc ceva important tot pe aici in judetul Prahova. Daca mai exista… mentiunea figurand intr-o carte din anul 1930, este posibil sa nu mai existe.

Ruinele acestui palat se gasesc in centrul localitatii Filipestii de Targ, in parc:

Se intelege ca tot ce a mai ramas din palat este monument istoric, de clasa A

A fost o constructie destul de mare pentru acea perioada.

Palatul a fost construit aproximativ intre 1633-1641. A fost distrus iremediabil in perioada razboiului austro-turc 1787-1792, in mod sigur de catre austrieci. Pentru ca la momentul conflictului romanii erau aliati cu turcii…

Traseu turistic la : Naeni – Grotele din Epoca Pietrei – Satul Dacic si Tabara de Sculptura – Biserica Dintr-o Piatra – Mormintele Tracice – Chilia lui Ambrosie – Naeni

Naeni, jud. Buzau. O aruncatura de bat din Mizil, jud. Prahova.

Pentru unii sunt simple obiective, altii nu au auzit de ele si cativa le si cunosc mai in detaliu. Eu sunt din a patra categorie, am auzit, citit, nu am ajuns 🙂

Cumva, am ajuns in comuna Naeni. Pana acolo, traversezi zone intregi de vita de vie, peisaje, o splendoare. In perioada aceasta este chiar bine de efectuat pe acolo o excursie.

Initial, iar am vrut sa aman si sa merg cu bicicleta. Iulica imi zicea de Sacele-Vama Buzaului intoarcere nu stiu pe unde, suma dadea 120 km. Eu cad speriat pe spate. Vine Matrix cu Sacele-Cheia-Ploiesti, eu zic de stanga-dreapta de la drum sa intram pe la diferite obiective, lui nu-i prea surade ideea si ramane totul in asteptare. Propun un traseu pe la Provita-Filipesti, un 40 km mai umani dar cica nu e fain, ca nu stiu ce tot am eu cu zona aceea. Asa ca…

Pana la urma ajung sambata in Mizil:

Nici nu ai crede ca asemenea biserica este in Mizil. Ma duc eu repede sa intreb de cand e biserica. „Din 2006”. Ma gandesc, unde oare o fi biserica veche, ca trebuie sa fie si o biserica mai veche.

Este la vreo 5-10 minute distanta de cealalta.

Deci e de pe la 1857

Nu inainte de a pleca din Mizil, imi atrage atentia bustul lui Adrian Paunescu.

Pana in comuna Naeni, opriri dese pentru poze, discutii cu unii cetateni:

Se vede si Biserica Dintr-o Piatra.

La intrare in Naeni, reprezentarea Sf. Gheorghe

Ajung in centrul comunei si gasesc acest ajutor util pentru viitorii turisti prin aceasta zona.

Tot in centru, langa Caminul Cultural sunt si aceste indicatoare. Acum daca tot am fost si scriu, sa-mi dau si cu parerea. Aici este bine sa lasi masina, prin zona centrului comunei daca vrei sa ajungi la toate obiectivele de pe panou. Nici cu bicicleta nu ai ce face. Spre chilia lui Ambrosie nu ai cum ajunge cu bicicleta decat daca te doare ceva. Masina se lasa aici in centru si te pregatesti pentru un traseu pe jos, de cateva ore. Dupa mine este cea mai buna varianta pentru a realiza intregul circuit.

Asadar de aici traseul decurge pe jos, nu inainte de a observa si alte indicatoare tot in centru:

Evident ca e drum asfaltat pana la biserica.

Se urca din centrul comunei pe sosea, se dau cateva curbe si vine o intersectie: inainte e drum de pamant, soseaua se duce la dreapta. Tot aici sunt si cateva indicatoare si imi dau seama ca este o idee buna sa lasi masina in Naeni. Intersectia e cam la 1 km distanta de centrul comunei.

Alte indicatoare… dar mai bine considerati-le pe toate orientative si nu va agatati de nr. kilometrilor. La indicatoarele din Naeni, cele din piatra prinse pe panou, vedeti ca este aceeasi distanta spre biserica si morminte. Pe acestea de mai sus deja intre ele distanta s-a facut de 1 km 🙂 desi sunt in apropiere toate.

Parerea mea este ca din centrul Naeni si pana la biserica sunt 2 km. De aici inca 2 km pana la chilie.

In loc de sosea, se alege drumul de pamant care tot urca. Pe sosea, la fel, urci, dar treci si prin doua mici sate: Fantanele si Varf. Biserica este in satul Varf.

Urcand spre grotele din epoca pietrei, depasind un izvor amenajat.

Biserica in dreapta cum se urca

De prin ierburi mai „rasar” cruci de piatra.

Un alt sat izolat, bagat intr-o vagauna, posibil Fintesti.

Mure

Mai sus de o mica stana cu capre si vaci se afla un izvor transformat in adapatoare de animale. Unde au oamenii acces, este imprejmuit. Apa umple mai multe bazine de unde beau animalele.

Iar in creasta, o cruce veche infrunta timpul si domina imprejurimile:

Cum citisem de luni bune despre ce este prin zona aceasta, am facut legatura cu peisajul si mi-am dat seama ca grotele din epoca pietrei sunt pe aproape. De fapt sunt chiar foarte aproape, in stanga acestei cruci.

Am intrat pe aici putin… te intrebi cum aratau oamenii pe atunci si cate altele.

Grotele nu sunt semnalizate dar daca te documentezi, ajungi la ele.

Din nou la aceasta cruce. Se vede un drum, el vine dinspre biserica. Insa pe drum ratezi anumite obiective, asa ca e mai bine sa abordezi traseul in ordinea pozitiei obiectivelor situate pe aceeasi creasta cu biserica.

Nu se mai cunoaste nimic scris. De la cruce, un pic mai sus si esti in creasta dealului Colarea. Dincolo de creasta e Satul Dacic si Tabara de Sculptura. Se vad ambele la o distanta de circa 500 de m.

Satul Dacic

Drumul spre acest sat-proiect era inchis cu o bariera din lemn, cred ca sa nu intre turmele de prin zona. Nici nu am inteles care e faza cu acest „sat”. Initial am crezut ca e vreun „proiect european”, se toarna vreun film specific. Deocamdata nu am simtit nevoia sa ma informez ce presupune chestia aceasta… dar, daca mai vin pe aici, trebuie sa o fac. Deja, chestiile trase mult de urechi, cu dacii acestia… nu ma intereseaza.

Tabara de sculptura de la Naeni. De la panou, cum te uiti in stanga spre vale, vezi Satul Dacic. Cine stie, data viitoare iese Decebal pe prispa.

Inspiratia Punctului de Informare Turistica

Un alt fel de mormant

Tot felul de sculpturi ce merita sa le privesti.

O ultima imagine inainte de a urca inapoi in creasta. Undeva in zare, se vede comuna Tisau din jud. Buzau.

Din creasta, biserica incepe sa se vada din ce in ce mai aproape 🙂 Ea a fost ridicata de un intreprinzator din zona, care administra si cariera de calcar alb din vecinatate.

Cariera

In apropiere de zidul ce imprejmuieste biserica se afla acest panou. Sunt 3 locuri de veci sapate in stanca, unul semnalizat si in apropiere si celelalte putin mai sus.

Primul mormant. Ce era prin el a fost luat si dus la muzeu.

Cred ca a aruncat cineva ceva in el.

Intr-un astfel de mormant a fost descoperita si o sabie akinakes.

Zidul bisericii

Spre Chilia lui Ambrosie. Ambrosie a fost un pustnic local de acum circa 50-70 de ani, are o intreaga poveste pe tot felul de site-uri. Important este ca a locuit intr-o grota sapata de alti pustnici. El a largit-o si compartimentat-o.

Exista un indicator de la o curba a soselei, imediat ce cobori de la biserica, spre acest obiectiv. Mai departe tine de fiecare cum stie sa se orienteze. Chilia nu se vede din preajma bisericii, fiind orientata spre Est si ascunsa de dealuri si padurea de pini.

In apropierea soselei

Se trece pe langa aceasta cruce si incepe un prim urcus.

Urmand linia de creasta

Daca abordezi creasta se vad si acele lacuri, de care unii scriu ca sunt, altii ca nu sunt.

La baza peretelui unde se afla chilia.

Cand ajungi la baza, similitudinile cu Canaraua Fetei sunt impresionante.

O cruce in amintirea pustnicului

Se urca pe doua scari metalice bine ancorate.

In perete din fata este chilia

Peisaje

Cruce in satul Varf

Posibil sa fie biserica din Vispesti sau Breaza (de Buzau).

Intrarea in satul Fantanele cum mergi spre biserica… sau iesirea daca vii dinspre ea.

Biserica din Naeni si apropierea de centrul comunei, mai erau cateva curbe.

Aici am intalnit un sculptor local si din vorba in vorba mi-a si aratat ce lucreaza… cat si preturile:

Preturile erau intre 150 si 250 lei. Lucreaza in calcar alba, cu urme de fosile, luat din cariera. Numele lui este Adrian Nicolae, tel. 0763151367.

In cateva ore, se poate parcurge acest traseu cu atatea obiective. Grotele, satul dacic, tabara de sculptura, mormintele, biserica sunt in zona dealului Colarea, aproape integral sub scutul legii. Chilia este in dealul Istrita unde si acolo este aceeasi poveste.

Traseu de mountain-bike: Busteni – Posada – Valea Doftanei – Barajul Paltinu – Complexul arhitectural medieval de la Brebu – Campina – Manastirea Poiana

O excursie pe doua roti intamplata luna aceasta. Fiind foarte ocupat nu am timp sa le postez in ordinea intamplarilor. Totusi, azi un pic, maine la fel, pana le adun aici pe toate 🙂

Oricum, tura aceasta a fost inainte de aceea pe Transfagarasan. Ca de obicei, o astfel de tura nu este un galop, o bifare de traseu ci o deplasare catre anumite obiective… pe doua roti.

Am zis sa trecem muntii Baiului si sa iesim in Valea Doftanei, sa ajungem pe la barajul de la Paltinu, apoi Brebu-Campina. Este impropriu zis sa trecem muntii, pentru ca nu avea rost sa impingem la biciclete, neavand toti aplecare sau pregatire pentru asa ceva.

Un traseu care sa ajunga in Valea Doftanei, care sa nu urce muntii dar sa-i traverseze totusi, imaginasem eu mai demult. Gasisem niste rute frumoase cu alte ocazii chiar daca unii prieteni zic si acum, ca nu ai cum sa nu urci serios pentru a ajunge in Valea Doftanei. Ei bine, ai! 🙂

Suim biciclete in trenul de 7 dimineata, al CFR-ului, la sugestia mea, ca sa nu ne obosim pana la Posada. Trenurile Regiotrans nu opresc in gara din Posada. Coboram la gara… si pe poteci batatorite, printr-o padure linistita, locul in care se retragea Martha Bibescu uneori, continuam spre pasunile celor din localitatea Secaria.

Nici nu simtim cum am ajuns aici. Dupa poze, ne suim iar pe biciclete si ii dam la vale spre Secaria. Inainte de aceasta, am zis ca ne vom opri la prima intersectie, unde este si o troita. La viteza mea am ramas ultimul, pentru ca ma uit mereu peste tot si ma opresc imediat ce mi se pare interesant. Astfel ca, daca as fi primul, as incurca pe toti cei din spate. Pentru mine o excursie pe bicicleta poate avea si 150 de km, cati ori fi, important este sa ma opresc eu de cate ori cred, nu sa circul setat cu ochii la borne kilometrice si la ceas.

Ramas in urma, apuc sa vad cum prietenul din fata face un salt spectaculos traversand o groapa adanca. Viteza mea mi-a permis sa o ocolesc, el mai bun in bicicleala… nici macar nu a cazut. Totusi, ne-am oprit sa vedem daca sunt avarii. Ne gandeam ca uite, gata excursia. Ma mai uit la adancimea gropii, la panta si imi zic ca a doua oara cat de bun ai fi, nu mai iesi din asemenea groapa. Stabilim ca nu trebuie sa ne rupem bicicletele sau oasele si o luam domol pe langa ele.

Venea un urcus de circa 200 metri care ne scotea intr-o frumoasa curba de nivel. Ne urcam pe biciclete si lasam Secaria intr-o parte, depasind-o cat mai aproape de partea de sus a bazinului hidrografic. Ajungem iar la o intersectie, vedem un drum ce coboara, desfundat, incat doar cu tancul intri pe acolo si dupa 100 m ne intoarcem, convins eu ca nu e bine. Revenim la intersectie, de unde mai pleca o poteca si convins ca am dreptate, pornim prin padure. Cand stiu ca am dreptate…

O luam cand pe bicicleta, cand pe langa, chiar daca era coborare. Denivelarile erau impozante, mai erau si mici mlastini. Tinem totusi poteca si din intersectia de mai sus, ajungem in 15 minute la drumul forestier de mult mai jos. Nu inainte de a vedea cum perpendicular cu noi alearga niste ciobanesti prin poienile invecinate padurii pe care o traversam. Ma opresc sa-i rezolv, fiind specialitatea mea chestia asta, numai ca saracutii de ei, nu erau din specia aceea dusmanoasa ci pur si simplu, le era foame. Le dam ceva si plecam.

Mai jos aceeasi figura cu o matahala de caine. Numai ca eram singur, ramas in urma. Las bicicleta, bolovaneala maxima, sarit gardul si fugit dupa el prin poiana. Acesta este farmecul 🙂 Cum vine cainele viteaz, obisnuit sa fuga lumea de el,  sa-i dai vreo 7-8 bolovani pe spinare si apoi sa-l alergi de unde a venit :)) Sa fugi dupa el, zbierand dupa el. E maxim cand ii vezi cum fug cu urechile pe spate. Rad si acum cand imi amintesc ;))

De altfel, ieri, coboram pe jos spre cartierul Podul Vartos al Comarnicului si eram la o intersectie, undeva sus, la marginea cartierului. In loc sa cobor, zic sa merg putin si in stanga, sa vad cum se vede, ce e pe acolo. Dupa curba venea o casa cam in paragina. Pe drum in schimb, dormea o haita de caini, mai mult de cinci. Pai daca fugi, poti scapa de asa ceva? Prin locuri izolate ca acesta? Nu! Asa ca, in timp ce ei se repezeau latrand, m-am dus si eu spre ei, injurandu-i si facand aceeasi galagie, bolovanindu-i. Cand au inceput sa guite, ca bolovanii mai si dor, nu mai nimereau gaurile prin garduri. Eu dupa ei. Am rupt un par dintr-un gard si dupa ei prin curtea parasita a casei. Au fugit cat erau ei de mari si de multi. Am ras pana aproape de DN 1. Am la mine si spray cu piper, chiar si cate o petarda uneori, dar raman ca solutii alternative. Eu sunt cu protectia omului in primul rand, nu ma duc undeva ca sa vin accidentat sau muscat de caini. Vorbim de protectia animalelor pana la momentul in care ataca omul. Apoi trebuie sa fie chestie de Protan 🙂

Iesim la drum si mergem ca oamenii si noi 🙂 Din niste curti, ne striga niste cetateni. Ne oprim si ne uitam. Cu toate ca era duminica si mare sarbatoare, Schimbarea la Fata, oamenii aceia coseau. Mi-au venit in cap vorbele lui Ion Gavrila Ogoranu, legendarul luptator anticomunist din muntii Fagaras, citat aproximativ: „Ramane apoi marea masa a trudnicilor a caror viata se reduce la munca si hrana, a caror constiinta nu se ridica mai sus de marginea farfuriei de mancare”. Intai le e foame si totul se rezuma la stomac.

Ne-au intrebat de unde venim si au fost extrem de mirati. Amabili oamenii, ca omul simplu este adesea politicos. Plus ca de cate ori am fost prin zonele acelea, oamenii saluta, dau buna ziua. Scria un om de munte ca a dat si el buna ziua la oamenii observati intre Piatra Arsa si Babele, pe Bucegi, si multi se uitau ciudat la el. Acestia credeau ca ii cunoaste de undeva si incercau sa-si aduca aminte. Mi s-a parut antologic 🙂

Vedem albia Doftanei:

Si iesim aici:

Asta era pe dreapta cum coboram noi. Inainte se mergea la Paltinu si Campina, in stanga se intra in satul Traisteni. O luam inainte spre lacul de acumulare.

O cruce care aminteste de un accident in zona lacului, unde au murit vreo 20 de oameni sau chiar mai multi. Am zis sa caut acasa, dar am uitat.

Gestionarul lacului

Lacul e frumos si comparativ cu cat am inconjurat Vidraru… chiar este un mizilic.

O multime de poteci sau drumuri, coboara de la asfalt pana la marginea lacului. In multe locuri, in acele cadre de vis, stateau zeci de oameni cu corturile. Foarte frumos.

Neaparat trebuie sa incercam si noi figura asta.

Ne-am oprit la o terasa asezata strategic, peste drum de o suprafata pe care stateau altii cu corturi si rulote. Dupa cum se vede, lizierele de mai jos aveau si acestea corturi. In spatele nostru, erau si mai multe.

La terasa mancam ceva, apoi niste sucuri, dulciuri, mai stam sa privim oamenii, natura. Se impune constatarea ca in tara, a luat un mare avant miscarea in aer liber. Oamenii alearga, folosesc biciclete, se dau pe ape, pun corturi, merg cu rulotele. Din pacate, toate acestea sunt umbrite de faptul ca in urma multora raman gunoaie. E bine ca multi oameni renunta la comoditatea masinii, a asfaltului si raman prin natura. Ce daca fac focul si iau lemne din padure? E perfect, e a tuturor 🙂

Si in zona Paltinu am vazut libertate, fiecare face ce doreste si nimeni nu incurca pe altul. Cei care merg cu corturile sunt mult mai civilizati decat aceia cu masini de fitze cu volumul manelelor la maxim.

Vazand o pancarta cu camping, intreb si eu cate costa. Nu costa! Masini pe acest drum fara numar 🙂

O alta concluzie este ca poti avea coloana de masini in acelasi timp si pe Valea Prahovei, si in Brasov, Constanta, la Plaiul Foii, la Balea Lac etc. Explicatia este simpla, avem milioane de masini 🙂 Cred ca sunt peste 5 milioane 🙂 Ceausescu nu a facut autostrazi ca nu erau masini atat de multe, nu era necesar.

Ajungem si pe baraj:

Pe orice baraj am fost, am auzit macar o data pe cineva, ca aoleu daca se rupe barajul ce se va intampla 🙂 In special, astia speriati de comunisti cu tot felul de fantasme, se lamenteaza in asemenea mod. Si daca se rupe barajul, muriti si asta e! 🙂

Datele tehnice ale barajului

Si am pornit spre Brebu:

Evident oprire pentru vizita si foto 🙂

La o intersectie, trecem un pod si vreo 800 metri urcam pana pe terasa pe care se gaseste comuna Brebu. Din Brebu, o comuna frumoasa, cu oameni harnici, privim pe malul celalalt al Doftanei si vedem o sosea, un varf, si planificam si pe acolo o excursie pe viitor:

O ruta spre Sotrile si sa iesim poate spre Cornu sau Nistoresti

Lacul Brebu. In dreapta este parcul si manastirea veche.

Ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu

Muzeul „Casa Domneasca”, aproape au vopsit toata sindrila. Acolo il gasim pe d-l Razvan Radu, un excelent muzeograf. Curand, biserica si vecinatatile sale vor fi integrate intr-un asezamant monahal cum a fost de la inceputuri. Probabil, muzeul va functiona pe mai departe sub sigla Muzeului Judetean de Istorie. Oricum, mai rau nu are cum sa fie.

Trebuie ca acest loc sa prinda viata, sa se faca slujbe de mai multe ori pe zi… pare cam parasit.

Din pacate, la bisericile noi am vazut ca nu se mai aseaza pisanii.

Matei Basarab

Aspect din vechiul zid

Tunul Manastirii

Dupa vizita, gasim o cofetarie si ne oprim afara, la o masa:

In cofetarie

Stam ce stam, era foarte cald, mai cumparam niste suc, apa si pornim spre Campina, care se zarea pe o alta inaltime. Tot acolo se vedea si o alta biserica, un drum…

Cine stie de cand nu mai trece trenul pe acel pod. In rest, imprejurimile erau pline de oameni venit la gratare.

Urcam vreo 10 minute si ajungem in Campina, pe care o traversam fara oprire pana dincolo de oras, la intersectia drumului cu Poiana Campina si Bobolia, deci aproape de gara, in zona stadionului. Ne uitam la ceas, si mai era timp pana la tren, motiv pentru care urcam la o alta manastire cu aspect de cetate, mai bine zis fosta manastire Poiana.

Aceasta a fost inceputa de Toma Cantacuzino in 1690 si terminata 20 de ani mai tarziu.

Intrarea in manastire

Turnul clopotnitei

Biserica fostei manastiri, hramul este Adormirea Maicii Domnului

Aici se mentioneaza de cate ori s-a reparat total aceasta biserica.

Pisania care aminteste de ctitorul Toma Cantacuzino, spatar care pana la urma a fugit la rusi si acolo a si murit.

Mergand prin cimitir sa mai vedem ce ne-a mai scapat… 🙂 Am mai fost pe aici de cateva ori. Un mormant mic, cu o cruce aidoma apropiat de zid, stingher as putea spune, mi-a atras atentia.

Nu era niciun nume trecut pe cruce. Imaginea este a unei femei soldat… cine stie ce poveste o avea. Am zis sa-l intreb pe preotul de aici, cand il mai vad, ca dansul este din Busteni.

Dupa vreo 40 de minute, am coborat spre gara, asteptand trenul spre casa. De pe peron, nu am ratat imaginea ceasului Paul Garnier, cu care au fost infrumusetate multe gari in perioada interbelica.

Evident nu mai functioneaza, dar este bine ca se pastreaza si asa, ca decor, ca amintire.

Biserica din lemn, de la Bran, a Reginei Maria

Nu, nu e vorba de capela aceea din piatra, ridicata de principesa Ileana, in memoria reginei, replica dupa Stella Maris de la Balcic, lasata si azi in paragina.

Acum cativa ani, umbland pe urmele Inimii Reginei, atat pe teren cat si documentandu-ma virtual, aveam sa citesc ca a existat o biserica din lemn in apropierea Castelului Bran. Dupa o vreme, urmarind un documentar am si vazut biserica si locul unde a fost amplasata. Am si salvat o captura din acel documentar la acea vreme.

Asa arata captura, asa arata biserica. Cred ca prin 2014 am gasit documentarul.

Si eu, si altii, am fost convinsi ca biserica s-a daramat, a putrezit, au demolat-o comunistii, ceva s-a intamplat cu ea…

In acest an, prin luna iulie am aflat ca… biserica inca exista.

Ma fascina subiectul si pentru ca ea provine de langa Reghin, chiar din zona in care se gasesc mosii si stramosii tatalui meu. Pe acolo, zeci de familii au acelasi nume, fiind rude. Tata a trecut muntii ca Negru-Voda, numai ca el s-a oprit in Valea Prahovei, unde se afla mama, care trecuse si ea muntii, dinspre Valea Doftanei.

Biserica de lemn ce a fost adusa la Bran, era realizata pe la 1700 si construindu-se o alta noua, a fost donata Reginei. Aceasta a adus-o la Bran, pe platoul din vecinatatea castelului, deci nu in curte ca sa fie clar. Insa a adus-o ca sa infrumuseteze peisajul, nu pentru slujbe. Era prin 1930.

Dupa venirea comunistilor, trebuia facut ceva cu biserica aceasta. Marele patriarh Justinian Marina, ii spun mare, pentru ca acest om a salvat o multime de biserici de la ruina sau de la demolare. In niste momente dificile pentru Biserica, el a gasit solutia salvatoare, dupa anul 1950. A demontat-o si a dus-o intr-o localitate mai izolata, din alt judet.

Acolo, fiind mai multi rromi decat romani, grija bisericii timp de decenii, a cazut mai ales in sarcina acestor enoriasi care s-au achitat corespunzator de aceasta.

Cand am auzit, zic sa ma si duc sa o vad, pentru a intregi si un subiect dintr-o viitoare carte. Dupa niste peripetii, am schimbat la dus mai multe mijloace de transport in comun si ceva mers pe jos, folosind si GPS-ul, intreband si rarii oameni intalniti, ajung si eu la spartul targului, adica aproape de finalul slujbei. Exact ca la manastirea Turnu. Bine, slujbele se tin intr-o biserica noua.

Curba de dinainte de biserica

Turla este mai inalta decat in captura din documentar.

Hramul initial era „Adormirea Maicii Domnului”, iar dupa mutare a primit si hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”. Asa cum se stie, pe 15 august a si fost sarbatoarea „Adormirii Maicii Domnului”. Legat de acea sarbatoare, am si gasit cateva minute pe Youtube, din Paraclisul Maicii Domnului, cantat si de copii.

Din ce stiu, o mare parte din aceasta cantare reprezinta versurile scrise de arhanghelul Gabriel (Gavriil). Au fost muritori care au auzit cantarile ingerilor din ceruri si acestia au spus ca sunt atat de frumoase incat ele nu pot fi redate, depasind sfera intelegerii omenesti. Intr-o zi, intr-o chilie la Sf. Munte, arhanghelul luand infatisare omeneasca, i-a scris unui calugar pe o piatra versurile acestei cantari. De atunci, exista aceasta cantare, evident lungita, completata. Insa, oricum ar fi, se simte ca are in ea ceva mai special. Evident ca si eu cred ca a fost adusa din cer 🙂 Pare mult prea complexa pentru mintea omeneasca 🙂

Crucea bisericii

Vedem si o icoana. Biserica este cunoscuta pentru icoanele sale, una dintre ele fiind adusa de la Ierusalim.

Biserica este inchisa permanent. Foarte rar se deschide, la anumite sarbatori.

Imbinare

Vazand tehnica de imbinare, cuiele de lemn, nu poti sa nu te opresti si sa nu admiri aceasta minune. In acelasi timp, nu ai cum sa nu observi ca lemnul este foarte uscat si ca la fiecare ploaie, apa intra usor in lemn, favorizand putrezirea acestuia.

A doua zi, luasem legatura cu diversi specialisti, oameni ai Biserici, daca nu ar trebui sa stangem bani pentru a face tratamentul lemnului, ca sa nu se distruga.

Directia de Cultura a judetului, mi-a trimis insa o adresa in care m-a lamurit ca acest obiectiv este cuprins intr-un proiect de restaurare, atat in ceea ce priveste lemnul cat si pictura de la interior.

Langa biserica se gaseste si o cruce despre care unii spun ca este adusa din Dobrogea si ca ar avea 500 de ani. Este veche intr-adevar, nu stiu daca de 500 de ani, probabil 200, sau daca provine din Dobrogea, cert este ca logica imi spune ca ea marcheaza foarte posibil o fosta biserica. Nu am cercetat inca inscriptia, cu ce ar avea legatura, insa dimensiunea crucii este posibil sa aiba legatura cu o alta biserica. Si faptul ca se afla alaturi de biserica din lemn ar sugera acest lucru. Poate o biserica prin aceste locuri, poate de unde a fost adusa.

Crucea este oricum foarte frumoasa

Si ceva mai nou, incadrat de vechi

Cruce de piatra

Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Picturi, istorie si mistere la Manastirea Cetatuia Negru-Voda

Foarte mullti cunosc din imagini Manastirea Meteora din Grecia, suspendata pe un colt de stanca. E ceva superb dar, si pe la noi, Manastirea Cetatuia Negru-Voda se apropie de aceasta, fiind „Meteora noastra”. In trecut, cu niste prieteni, am ajuns si pe jos venind din Busteni, peste Bucegi si Leaota.

Un loc istoric, religios, plin de semnificatii…

Prin iulie acest an, am facut un traseu auto pe la manastiri si am ajuns si in acest loc. Manastirea este situata la vreo 25 km distanta de Campulung, prima capitala a Tarii Romanesti si la vreo 1,5 km distanta de centrul comunei Cetateni.

Pe varf se spune ca s-a construit o biserica in stanca… inca de pe vremea lui Negru Voda, cel care a pus bazele primului stat romanesc. Spre deosebire de marii nostri istorici si de alti istorici, nu cred ca acest voievod venit din Fagaras, a fugit de maghiari sau alte povesti. In cel mai sigur caz, varianta cea mai logica, la rece, este aceea ca, avand asentimentul curtii regale maghiare, el a venit prin acea zona sa organizeze un pic lucrurile existente. Ulterior, i-a unit pe mai multi si s-a tot intins. Nu avea cum sa stea el linistit pe aici, sa-si faca treburile, vreme de vreo 20 de ani, fara sa aiba conflicte cu maghiarii. Doar daca se supunea regatului maghiar. Restul mi se par nationalisme ieftine, o istorie falsa.

Plecand in acea zi de poveste pe la manastiri, am ajuns dinspre Campulung si la intersectia cu manastirea de pe varful stancii. La baza stancii ar fi existat fortificatii geto-dace, romane si medievale. Asa se spune, cica se si vad. Cum obiectivul meu a fost mereu ajungerea in varful stancii, nu le-am cautat si nici nu se vad din poteca. Foarte probabil, asa cum se si zice, peste acestea sunt ridicate case ale unor rromi. Acolo este un intreg cartier si oamenii acestia locuiesc in case de caramida, nu in bordeie cum spunea candva un preot.

Cetatea de la baza stancii avea un rol important in controlul, supravegherea tranzitului pe acel drum. Aceasta a fost refacuta de mai multi domnitori romani, pana avea sa se ruineze sau sa fie daramata, nu se stie exact, pe la 1600. Fortificatia este foarte posibil sa fie celebra „Cetate a Dambovitei” mentionata in tot felul de izvoare. Foarte posibil, aici a fost prins Vlad „Uzurpatorul”, nepotul lui Mircea cel Batran. La moartea tatalui sau Dan I, in loc sa urmeze Vlad la tron, tronul a fost luat de Mircea, fratele lui Dan. De aici, s-a ajuns la razboi intre cei doi. Vlad se va alia cu turcii, fiind primul domn roman care plateste tribut acestora, iar Mircea se va alia cu maghiarii.

Vlad zis Uzurpatorul este si protagonistul celei de-a doua lupte de la Posada; in anul 1395 el invingand armata regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. In toamna anului urmator, in lupta de la cetatea Dambovitei, Vlad este ranit grav si capturat. Va muri in urma ranilor capatate.

Si am inceput urcusul spre vechea biserica din stanca:

Se vad casele rromilor, poteca strabate un cadru natural pitoresc. Din sosea se trece un pod metalic si se face dreapta pe o poteca. Nu exista indicator, dar orientarea este simpla: trebuie sa urci 🙂

Observati treptele vechi, cine stie prin ce secole au fost sapate.

Poteca este presarata cu cruci

Poteca spre manastire

O cruce si o placa amplasata la 20 iunie 1920, aminteste cand aici s-a refugiat Mihai Viteazul.

Adica dupa lupta de la Calugareni

La intrare in micul complex monahal ne intampina icoana Sf. Ierarh Nicolae

Intai insa, am fost sa vedem grota unde a fost gasit pustnicul care este astazi sfant. Moastele sale sunt la biserica Manastirii Negru Voda din Campulung si aici, in biserica noua a Manastirii Cetatuia Negru Voda de pe raza comunei Cetateni.

Interior grota

Am fost sa vedem si desenul sculptat, reprezentarea Cavalerului Trac:

Din varful stancii se vad bine si imprejurimile:

Si departe am vazut o alta asezare monahala. Anterior, cand veneam cu masina vazusem un indicator care spunea „spre schitul Modest, 5 km”, iar drumul parea destul de nasol, de pietris si pamant.

Din acest loc, de pe Cetatuia, fac legatura ca acolo departe, e chiar acel schit. Si nu are de ce sa se numeasca Modest, decat de la numele staretului de la Cetatuia, Modest Ghinea.

Schitul… pare o adevarata fortareata 🙂 Frumos peisajul. Fiind in linie cu manastirea Cetatuia, cred ca se uita cu un binoclu 🙂 Ulterior, am aflat ca schitul este ridicat chiar de catre parintele staret mentionat.

Biserica noua de la Cetatuia

Pisania bisericii noi

Moastele Sf. Ioanichie

O icoana din anul 1910 se afla pe peretele exterior al bisericii.

Donata pe la 1910… din pacate sta afara.

Elementul central al acestei manastiri este insa biserica veche, sapata in piatra. Despre aceasta se zice ca avea un altar catolic si unul ortodox. De asemenea, ca pastreaza pictura din vremea primilor Basarabi:

Intrarea in bisericuta din stanca

Biserica noua este construita langa cea veche.

Clopotnita veche de pe biserica din stanca

Drapelul la loc de cinste.

Sa intram in biserica din stanca:

Se vede ce a mai ramas din pictura. Cred ca era o bijuterie, judecand dupa intensitatea culorilor.

Picturi in biserica Manastirii Cetatuia Negru-Voda:

Si cate un cuvant

Asta mi s-a parut cea mai veche.

Am iesit…

Pe langa biserica noua, vedem un perete pictat.

Pozam reprezentarea lui Negru Voda si urcam spre urmele de pasi din stanca si la Crucea Dorintelor.

Celebrii pasi ai lui Negru Voda. Este cu siguranta o anumita semnificatie, nu cea care se tot spune 🙂

Crucea Dorintelor, loc in care fiecare lasa bani, biletele, obiecte personale

Crucea Dorintelor a fost ridicata in anul 1947.

Am stat pe aici, vreo ora. Urcasem in vreo 20 -25 minute.

La coborare, iar cateva priviri in spate:

Stanca si crucea in amintirea trecerii lui Mihai Viteazul. Cum sta acel Bolovan 🙂 Il tine Crucea.

Ne-am intors spre Pietrosita prin niste locuri pitoresti, undeva pe la Brebu de Dambovita, si apoi la Sinaia. Au mai fost opriri, cum a fost la aceasta troita:

Nu ar trebui sa ratati Manastirea Cetatuia Negru-Voda. Ea este un arc istoric-informativ peste timp. Cred ca trebuie sa invatam din nou „sa privim” urmele trecutului. Altfel… ne cramponam de urcusul greu, distanta, telefon, mancare… Cu ceva credinta in Dumnezeu, cred ca poate fi simplu 😉