Pe urmele istoriei, in Tinutul Mocanilor: Din Sacele la Predeal prin Pasul Predelus

Dupa vreo doua tentative, a treia oara s-a dovedit cu noroc si am dovedit si traseul acesta 🙂 Undeva pe la inceputul lunii mai, am facut acest traseu propus de ceva vreme, pentru a reconstitui niste fapte din trecut si a vedea totodata si niste peisaje.

Tinutul Mocanilor e clar zona Sacele, centru spiritual romanesc transilvanean cu implicatii deosebite de-a lungul secolelor in vietile multor localitati din fostul stat Tara Romaneasca. Mocanii saceleni isi purtau turmele pana in Dobrogea si chiar si azi sunt pomeniti pe acolo drept ctitori de biserici. Dar, daca stai sa citesti si istoricul multor manastiri, biserici, din Valea Prahovei, Doftanei, Teleajenului, ai sa constati ca printre ctitori sunt… si saceleni. Mocani!

Cred ca acest traseu nu mi se lega pentru ca… nu aveam cu mine un fiu de mocan. L-am gasit in persoana saceleanului Iulian Coserea, un prieten mai vechi, de altfel…

La traseul cu punct de plecare Barajul Sacele si trecere prin Vf. Vaida-Pasul Predelus-Vf. Paltinu-Lacul Gavan mai facusem referire pe aici. Prin aprilie am fost cu George Grigorescu pe la manastirile Cheia-Zamfira-Suzana cat si pe niste culmi tot pe acolo si mai studiasem traseul. Parea destul de mare 🙂

Vorbesc cu Iulica si stabilim sa ajung cu trenul pe la 7 in Darste si cu un autobuz sa merg pana in Sacele… iar de acolo sa prindem altceva de 8 pana in localitatea Bradet… care tot de Sacele tine.

Municipiul Sacele ca sa fie bine inteles de toata lumea 🙂 a rezultat prin comasarea a vreo 7 sate. Deci sunt puzderie de biserici, de la ortodoxe la ce vreti voi, iar intinderea municipiului… e mare-mare 🙂 Parca erau vreo 30 de biserici…

De stabilit s-a stabilit, numai ca obosit fiind dupa o saptamana agitata, ora de somn a fost ca de obicei in acele zile, din nou la 1 noaptea. Asa ca, la 5 dimineata nu a avut cine sa se mai trezeasca. Si asa s-a dus trenul de 6 si m-am trezit pe la 7:40 convins ca e deja un 9-10. Vad Sms-ul lui Iulian cu pe unde sunt… unde sa fiu, ce sa-i spun?!

Dupa deliberari si scuze, refaceri si propuneri, tot mergem. Iau trenul de 9, ajung la 10, vine autobuzul si cobor in Sacele la o statie prestabilita. Mai departe, ne ducea un prieten, adica pana la baraj. Dupa ce cobor, o iau in alta directie, pentru ca vazusem un monument superb 🙂

Monumentul eroilor saceleni cazuti in Primul Razboi Mondial

Admiram buzdugane, sceptre, casti si lauri… cand suna Iulica. Daca nu mai soseam! :)) Il vad venind de undeva dinspre o biserica, unde trebuia sa fi ajuns si eu de ceva timp.

Plecam!

Ajungem la baraj, coboram din masina si… cu chiu, cu vai, intram in sfarsit in traseu, in padure, la ora 11. Ziua se anunta perfecta in prima parte si ploi-ploicele in a doua parte.

Nu dupa mult timp vad ceva ce stationa in poteca. Ia uite un sarpe, zic!

Avea cam 30-40 cm

O naparca. Aflu azi pe net ca nu e sarpe ci soparla fara picioare. Mai aflasem si altadata dar uitasem. Peste vreo 2 ani daca o mai vad, tot sarpe ii zic :))

Continuam si ne apropiem de iesirea din padure:

Pe aici am fost si cu George

Pe Vf. din dreapta de tot urma sa ajungem dupa ore bune.

Cam de unde veneam, zona barajului.

Fara raspuns

Mai vedeam si cate un marcaj din cand in cand, banda albastra, iar la acest stalp ne-am lamurit ce este cu el.

Vf. Vaida in stanga, Vf. Paltinu departe in dreapta

Vf. Vaida

Borna de pe varf

Paduri nesfarsite, nici nu ai zice ca sta cineva pe acolo si, totusi…

Casuta din poveste

Noi continuam printre povesti cu mocani, zise de Iulian…

Admiram floricele si viitoare fructe de afin… cucii cantau de zor prin copaci.

Zona aceasta din muntii Grohotisului este salbatica, cand si cand mai pasuneaza pe aici animale domestice… in rest, am vazut o multime de urme de lupi.

In drept cu Pasul Predelus

Coborare spre Pas

Pe aici treceau cei din Transilvania in Tara Romaneasca si invers.

Incepem urcusul spre Vf. Paltinu, pe langa tot felul de suprafete arse. Fara niciun dubiu pe aici trasnestul e la el acasa.

Pana in Pasul Predelus sunt 15 km si am facut peste 3 ore.

Povestea continua 🙂 Pana la varf mai este…

Si ca tot vorbeam de trasnet, in spate tocmai incepuse spectacolul…

Mai multe ploi in desfasurare spre Valea Doftanei. Vantul nu le impingea spre noi.

Inainte vremea era buna 🙂

Foarte, foarte subtiri

Barajul si manastirea Bradet

De la varf analizand de unde venim. Din Pas si pana la Vf. am facut vreo ora si jumatate cu pauze.

Inspre Bucegi un peisaj de vis, un amestec de ploaie, nori si raze.

O ploaie peste Cheile Rasnovului, vremea insa tinea cu noi si nu mai aveam mult pana in zona impadurita.

Niste stropi de ploaie ne ating usor…

Iar soare

Vedeam pana la mari distante… Bucegii in continuare sub imperiul razelor.

A trebuit sa lasam poezia si fotografia si sa dam mai repede din picioare pentru ca stropii devenisera cam mari. Ne-am pus pelerinele preventiv si uite asa am ajuns la Lacul Gavan.

Lacul Gavan, adica o balta urata.

Trecem si de refugiul Retevoiu unde erau niste tineri… continuam pe marcajul triunghi rosu pana in Valea Azugii. Ploaia serioasa inca se lasa asteptata.

Stevie

In Valea Azugii. Am facut dreapta pe drumul spre cabana Susai si Predeal. De aici, intr-o ora eram in cartierul Cioplea… unde evident a inceput o ploaie serioasa. Na, ca nu am scapat :))

Am ajuns si la gara… iar la interval de 15 minute, un tren pleca in directia mea spre Busteni, si un tren in directia lui Iulica spre Darste.

Traseul, asa ca si concluzie, e lung tare. O avea el vreo 35-37 de km dar are tot ce vrei. Nu prea gasesti oameni pe el. E fain sa-l alergi ca antrenament si sa zaci apoi vreo 2 zile. Apa daca nu ai in rucsac, e cam trist. Este un izvor pe langa refugiul Retevoiu. Daca mergi in liniste si mai stai pe acolo si cu cortul, ai sanse mari sa vezi cam orice animal salbatic. Linistea e totala. Un traseu chiar fain…

Reclame

Din ciclul „Ce barbati a avut tara aceasta odata!”: Printul Mihai Basarab Brancoveanu si avionul cazut la Valea Leurzii in anul 1943

Probabil foarte putini au auzit de acest print, descendent al unor familii de mari domnitori. Nici nu a trait mult, nici nu a fost facut cumva cunoscut in perioada comunista.

Printul Mihai Basarab Brancoveanu a fost unul din pilotii de elita ai aviatiei romanesti in cel De-Al Doilea Razboi Mondial, un barbat curajos, responsabil si mereu in slujba tarii. Pana la urma asa a si murit, in slujba tarii. Putea oricand sa se fofileze, sa se agate de originea sa, sa fuga de razboi si de lupte. Insa, unii oameni asa se nasc, cu astfel de gene…

In august 1943, cand americanii au lansat celebra operatiune „Val Nimicitor” dorind sa distruga rafinariile de la Ploiesti-Campina, s-au dat multe lupte intre pilotii romano-germani si cei anglo-americani. Intai au bombardat americanii, apoi au venit si englezii… iar au venit americanii…

La data de 10 august 1943, avionul printului avariat in lupte a inceput sa se prabuseasca. Printul, in varsta de 22 ani, a asteptat ca aceia care-l insoteau sa sara in siguranta cu parasutele, urmand  ca el sa paraseasca ultimul avionul. Din pacate, nu a mai reusit si s-a prabusit undeva in zona Talea-Valea Leurzii.

In legatura cu subiecte de care veti afla anul acesta sau anul viitor, am fost sa vedem si mormantul acestui erou. Un an mai tarziu, tot la 22 de ani, murea tot in urma unor lupte aeriene si fratele sau, un alt print in adevaratul sens al cuvantului. Cei doi isi dorm somnul de veci unul langa celalalt. Se considera ca acesti printi au fost ultimii descendenti directi ai familiilor Basarab si Brancoveanu… Probabil la acel moment, ramane zic eu, de cercetat mai aprofundat.

Inscriptia de placa de mormant: „Aci, asteapta Invierea intru Christos, Mihai principe Basarab Brancoveanu, nascut la Bucuresti in 4 aprilie 1921. Locotenent aviator cazut in Valea Leurzei in ziua de 10 august 1943 la varsta de 22 ani. Casatorit cu Victoria Rojas Rosado.”

Traseul turistic: Azuga – Clabucetul Taurului – Cabana Garbova – Predeal

Plecare din Busteni pe la sfarsit de aprilie, dupa ora 10. Ca sa ajung la ora 17 in Predeal.

Cum aveam o idee mai veche, sa pozez o confluenta a unui parau cu Prahova, langa care tineam minte ca este o cruce, sa fac si niste poze prin zona aceea, am plecat in acest traseu… din Busteni. Adica sa intru in zona Prahovei de pe undeva din zona stadionului si sa ies pe la intrare in Azuga sau mai departe…

Surpriza insa, busteanul cazut peste rau de cativa ani si care era un punte sigura… fusese luat de ape. Cel mai probabil primavara aceasta. Asa ca am ocolit ceva, noroc ca alocasem mai mult timp excursiei.

In fine, trec apa 🙂

Confluenta cu Valea Fetei. Pe cruce scrie: „Preda Laurentiu Ioan Matei, n.01.11.1946, m.04.01.2009”.  Curios cum a murit acolo. Mi-aduc aminte si ca la liceu aveam un profesor de Turism care il chema tot Preda Laurentiu si care isi luase viata undeva dupa anul 2000. Dar parca profesorul nostru era mult mai tanar.

Am facut niste poze, la padure, cruce, rau, confluenta si pietre:

O bucata de sticla de pe cand Azuga avea o astfel de fabrica. Era cam la 3-4 kg. Acasa il intreb pe d-l Razvan Neagoe despre „istoricul” ei si aflu ca provine de la cuptoarele de sticla ale fabricii, ca acestea se curatau la 10 ani…

Un fel de geoda, cine stie de unde mai venea si asta… plus niste ciment amestecat cu cioburi de caramida. Nu am mai vazut pana acum asa ceva. In loc de balastru s-au folosit cioburi de caramida.

Inca o bucata din cioburi de caramida si ciment plus o scoica. Nu ne-am lamurit daca scoica e de pe aici sau o fi aruncat-o cineva care a adus-o de la mare…

O iau pe o poteca de mistreti sa ies intr-un drum forestier ca sa mai ajung si la iesirea din Azuga spre Predeal, ca de acolo incepe traseul spre Predeal peste Clabucetul Taurului.

Poteca mistretilor

Si merg pana ajung aici:

Urmele unei constructii mai vechi. De nu are zidul asta 100 de ani minim… O sa vin la toamna sa vad mai bine terenul.

Din drumul forestier ies pe la niste case, apoi la sosea, trec de gara, o iau printre blocuri, traversez DN1 si intru in traseul marcat cu triunghi albatru:

Am pozat indicatorul ca urma sa scriu articolul de fata altfel… timpii sunt la latitudinea fiecaruia.

Pe aici m-am intalnit cu niste bunici si un nepotel, cred ca veneau de la cabana Garbova.

Dincolo de jumatatea traseului spre Clabucetul Taurului, care e „un fel de deal care are in varf o poiana impadurita pe laturi de padure” :)) vine si urcusul serios. Vreo 30 minute urci.

Iesirea din padure, varful in fata

Folositor si zoom-ul, ca de la distanta pareau bureti negri 🙂

Mod de rupere 🙂

Am parasit poteca marcata pentru a urca pe varf.

Munti din bazinul Azugii

Tot ai Azugii… ma interesa culmea asta pentru un viitor traseu prin august-septembrie. O trecere din Busteni-Azuga-linia muntilor din bazinul Azugii-Pasul Predelus-Pasul Bratocea-Ciucas-Tabla Butii-Lacul Vulturilor-Vama Buzaului, vreo 3 zile cu mai multe persoane.

Traseul Sacele-Pasul Predelus-Predeal de care mai scriam, l-am parcurs intre timp cu Iulian Coserea, o sa revin cu descrierea. Frumos si salbatic traseul, o adevarata aventura.

Aici e varful acestui Clabucet.

De pe varf se coboara spre cabana Garbova, care nu se vede fiind ascunsa de deal. Nici nu mai stiu de cate ori am facut acest traseu… E poezie, in loc sa mergi pe strada o iei pe aici 🙂

Stana de pe Clabucetul Azugii

Vedere spre muntele Piatra Mare, prin poiana aceea verde e si traseul spre Tamina.

Cabana Garbova si cativa turisti

Fosta cabana Clabucet Plecare distrusa de un incendiu. Multi turisti intre Garbova-partiile de schi ale Predealului si Predeal. In principal, acestia se plimbau. Cand am ajuns la telescaun pe la ora 15 si ceva, acesta era inchis… oamenii coborau deci pe jos. Mai era cate o terasa deschisa pe la baza partiei.

O parte din Predeal

Hotelul Carmen

Se mai vad Primaria, Biserica, gara, hotelul Orizont

La coborare poti alege ce partie vrei 🙂 Traseul turistic continua insa pe la marginea partiei Clabucet, dar mi s-a parut mai direct, si din cauza timpului, sa cobor pe partia Subteleferic. Cred ca in 15-20 minute eram in oras.

Traseul poate fi parcurs din Azuga la Predeal intr-un interval de 5 ore, fara graba, cu popas de masa pe Clabucetul Taurului sau la cabana Garbova. Mergi lejer in 2 1/2 ore pana la varf sau Garbova, mai stai pe acolo o ora si mai pui 1 1/2 ore pana in Predeal. Altfel, daca mergi mai repede esti de la Garbova in Predeal intr-o ora 🙂

Prin Prapastiile Zarnestilor

Un traseu foarte simplu, pitoresc… multe peisaje naturale si umane. Coloana de masini parcate poate fi in week-end de ordinul sutelor… Plecarea in traseu este evident din orasul Zarnesti.

Spre refugiul Grind sau Cabana Curmatura ori inapoi la Zarnesti

Traseul turistic: Comuna Maneciu – Varful lui Crai si retur

Un fix al meu mai vechi cu vamile si punctele de granita dintre Tara Romaneasca si Transilvania. Prin aprilie, sa fie mai bine de o saptamana, am pornit si spre Vf. lui Crai (1473 m) din muntii Tataru, considerati a fi o prelungire a muntilor Siriu.

Era cat pe aici ca in minivacanta de 1 Mai sa ajung si in Pasul Predelus. Dar nu a fost sa fie! Nici macar singur nu am reusit sa plec! Mai bine, intr-un fel. Adica…mult mai bine 🙂 Traseul propus era: plecare de la barajul Sacele-Vf. Vaida-Pasul Predelus-Lacul Gavan-Susai-Predeal… sunt niste kilometri buni 🙂 Ma gandeam ca aia e, ii dau mai tare daca sunt singur si in vreo 6 ore sunt la Predeal. Daca nu eram singur… atunci am zis un 8-10 ore. Dar nu a fost sa fie in niciun fel. Nici nu eram intr-o buna forma fizica, m-am incurcat si la organizare, mai dormeam si pe mine…

Optiunea ramane deschisa pentru perioada urmatoare… Adica pe jos de la Sacele la Predeal si pe bicicleta de la Sacele in Valea Doftanei tot prin acel pas. O data traversez pasul E-V si o data N-S.

Referitor la traseul spre Vf. lui Crai…

Din Busteni repede in trenul de 6 spre Ploiesti Vest. Coboram acolo si luam autobuzul 2 spre Ploiesti Sud. Mai aveam 25 minute pana venea trenul spre Maneciu. Pana la Ploiesti sunt vreo 70 km si am mers cu un tren RegioCalatori. Pana la Maneciu sunt vreo 50 km si linia e operata de TFC. Gasim pe la gara de sud niste placinte cu mere, cate o cafea dintr-un magazin si ne mai invartim pe acolo. Trenul era chiar la linia 1 asa ca ne-am suit si in el…

Deci… de nu a oprit trenul asta in toate garile si haltele posibile. Le-am pierdut sirul… Cei 50 de km au fost parcursi intr-o ora si jumatate 🙂 Pe la un 10 fara ceva am ajuns si noi la Maneciu si i-am dat zor spre baraj sa-l traversam. Am trecut prea repede pe langa o casa cu portile zavorate, cu niste lei in curte si un blazon:

Cred ca e blazonul Cantacuzinilor

La 10 plecam de la baraj…

Traseul spre Tabla Butii ne interesa…cica vreo 7 ore. Insemna ca pana la Vf. lui Crai faci vreo 5 ore. Tren inapoi spre Ploiesti aveam pe la 17 si ceva…

Traseul este 99% numai pe drum de pamant si pe alocuri arata rau de tot.

Acolo trebuia sa ajungem…

E de mers pe drum mult de tot 🙂 Dar peisajele compenseaza pe deplin. Undeva in dreapta este localitatea Slon. Undeva in fata, se vede o bifurcatie… acolo este si intrarea in padurea muntelui. Pana acolo am facut 2 ore de la baraj. In mod normal faci 3 ore dar noi am mers destul de repede.

Un sarpe de casa calcat de o masina.

Hai ca mai avem 30-45 minute asa, la ochi…

Iesim din padure…

Si pe stanga gasim un loc amenajat cu izvor. Te nimeresti pe aici intr-o zi caniculara, zici saru-mana 🙂

De aici, mai sunt cateva serpentine pana la Varful lui Crai.

Gata, aproape de varf. In zare barajul de la Maneciu si comuna.

Satul Slon in stanga si comuna Cerasu un pic mai departe, Maneciu la dreapta. Se vede si drumul care intra in padure…

Pana la Vf. lui Crai am facut 3 ore si jumatate de la baraj. Alta jumatate de ora, am stat pe acolo, am facut un popas, poze… pe la ora 14 am inceput sa coboram.

Tot in zona varfului mai era un alt loc amenajat unde am si stat. La fel, si aici este un izvor. Urcand spre varf ne-am intalnit si cu un fost jandarm din Azuga care plimba niste turisti cu un Duster. Ce o fi zis omul cand m-a vazut si pe acolo :))

Frumos…

Am facut si poze spre Tabla Butii si Vf. Tataru… cred ca o ora si un pic mai aveam pana la Tabla Butii. Data viitoare, chiar daca e mult de urcat, o sa vin cu o bicicleta din Maneciu spre Tabla Butii-Vama Buzaului-Brasov. Oricum ar fi, seara sunt acasa…

Aveam si acest plan in minte dar sa ramanem pe acolo o noapte. Numai ca, poate in toamna. Acum, fiind altitudinea mica au fost urcate oile sigur. Le pregateau de urcare cand am fost. Si numai e asa fain. Poate totusi sa ramanem pe la Vama Buzaului dupa ce mergem si la Lacul Vulturilor. Pe cati am intrebat, cam toti mi-au zis ca se urca mult pana la lac de la Tabla Butii. Si e greu mai ales cu bicicleta 🙂

Numai ca eu fac cum mi se pare… si daca mergem, de unde incepe urcusul las bicicleta prin padure si o iau la intoarcere.

De la Vf. lui Crai am coborat pe un drum mai vechi:

Am presupus ca pana in ora 17 suntem la baraj la Maneciu. Deci nici la urcare si nici la coborare nu am alergat, am mers mai repede.

Drumul ce coboara la Slon

Ne uitam de unde venim.

Aproape de baraj, am luat-o prin poiana fiindca se vedea jos drumul.

Cine stie ce romantic pregatise locul si astepta seara 🙂

Pe la 17 eram prin centrul comunei, ne-am interesat de mersul microbuzelor, parca trenul facea prea mult. Numai ca trenul venea mai repede. Dupa ce ne-am mai luat cate ceva, ne-am dus la gara. Biletele se luau din tren…

Un mers ciudat…tot felul de reguli.

Am incheiat excursia cu bine, in tren ne-am odihnit si am mai ras asistand la diferite incidente. Era si un controlor glumet. Daca mergeti cu trenul sa nu va speriati cand crengile de la copacii de pe langa calea ferata mai lovesc in geam. Cei de la TFC cand vor sa toaleteze baga asa, cate un tren din cand in cand… 🙂

Si mai era ceva, pana la intrarea in padure, am intalnit trei turme de oi cu caini multi si agresivi care dormeau pe la curbe de drum, la umbra. O data te trezesti cu ei pe langa tine. Toata treaba e sa nu ajunga. Primul si cel mai vocal castiga iar petarda si bolovanul sunt sfinte. Pe munte, nu ursul mi se pare o problema, ci cainii 🙂 La una din turme, ne-a vazut ciobanul de la distanta si i-a gonit 🙂 Tot el ne-a spus si ca vor urca oile curand… Chiar era un batranel simpatic cu multe povesti la el. Cine stie, poate ne mai intalnim…

Traseul turistic religios: Manastirile din preajma DN 1A – Zamfira, Suzana, Cheia…

Cum mergi din Ploiesti spre Brasov pe la Cheia, asadar pe DN 1A, nu ai cum sa nu vezi pe primii 50 de km cel putin un indicator spre o manastire. Eu cred ca am vazut vreo 7, deci sunt 🙂

Pentru unii nu sunt obiective importante, nu le spun nimic. Altii merg ca si turisti, altii ca pelerini, altii cu diferite ganduri sperand la diverse rezolvari… Fiecare om isi are propriul univers, in cea mai mare parte fiind alcatuit prin raportarea la ce aude, vede, la mediul in care traieste. Nu prea ai cum sa zici, ca X traieste cum trebuie si Y nu traieste. Fiecare traieste cum doreste, cum crede ca lui ii este bine, consecinte in principal ale alegerilor noastre, a experientei acumulate sau invatate…sau 🙂

Mai jos, sunt niste manastiri pe la care am trecut, fara ca acest fapt sa constituie un indemn pentru cineva. Daca nu simti si nu intelegi ratiunea de a merge prin astfel de locuri, nu ai de ce sa mergi. Poate te regasesti in altceva.

In week-end-ul trecut, am fost in cateva zone de unde poti cuprinde cu privirea mari intinderi de pamant. Si am doua concluzii, mai vechi de altfel. Prima: noi si daca am fi de trei ori mai multi ca populatie, tot am incapea lejer in tara aceasta, care este atat de frumoasa si inca atat de bogata. A doua: in trecut, noi nu eram atat de multi si stateam risipiti prin tot felul de locuri, mai izolate sau mai putin izolate. Asa am si supravietuit si format ca popor, cine sa te gaseasca printre atatea vai si dealuri… Si cat de aiurea pare, raportat la ce se intampla in tara asta din 1989, asa cum suntem sau cum ni se mai spune, nimeni in afara de noi nu poate stapani acest teritoriu. Este scris in codul nostru genetic :)) Cumva iesim la suprafata. De aici si inexplicabilul… ca nu ne intelege nimeni si uneori nici noi.

Deplasarea pe la manastiri, a fost inclusa in cadrul unui traseu pe munte. Intai am trecut pe la manastiri, apoi am facut traseul si, la intoarcere, am mai trecut pe la inca o manastire.

Prima manastire la care ne-am propusa sa ajungem, a fost Manastirea Suzana. Este situata la vreo 60 km distanta de Ploiesti, dincolo de barajul Teleajenului de la Maneciu. Poate ca e cel mai frumos loc de acest gen de pe Valea Teleajenului. Multa liniste, o alta atmosfera. Manastirea este de maici, fiind ridicata pe la 1740 de o femeie din Sacele pe nume Suzana. De-a lungul secolelor, locuitorii din Sacele, desi aflati in Austro-Ungaria, au contribuit la ridicarea multor biserici situate in Tara Romaneasca. De exemplu, si manastirea din Predeal tot de saceleni este ctitorita.

Arhitectura munteneasca este bine conservata.

Biserica manastirii. Cand am ajuns noi nu incepuse slujba.

„Cand acest sfant lacas pasea in cel de-al 232-lea an al existentei sale…”, frumos spus.

Despartirea intunericului de lumina

Casa pelerinului

Muzeul manastirii

Izvorul

Patrulaterul manastiresc iti da impresia unei alte masuri a timpului. Fiecare traim si simtim timpul diferit.

Mai departe am continuat spre Cheia, cu gandul sa mai revenim. De ce nu, poate pentru o zi sau doua.

In statiunea Cheia, am oprit la manastire. Prima biserica de pe aici se spune ca a fost ridicata pe la 1770 si era din lemn. De regula, cand se vorbeste de o data cand s-a ridicat o biserica, se face referire la atestarea documentara. Cum noi nu prea scriam si daca scriam, documentele fie piereau in flacari la primul razboi, fie cine stie unde pe unde ajungeau, in marea majoritate aceste atestari documentare nu inseamna ca de atunci exista prin acele locuri o biserica. Aceasta putea exista de si mai multi ani, azi era arsa, maine reconstruita… nu mai statea nimeni sa socoteasca.

Ajungem si la Manastirea Cheia, asezata chiar langa drumul national. La Manastirea Suzana urci un pic de la drum.

Actuala biserica a fost ridicata in anul 1835 si, de-a lungul timpului, a suferit mici modificari. In interior, sunt inmormantati doi stareti.

Aici am prins slujba.

Un patrulater si aici, un spatiu trasat in care faci ca timpul sa capete o alta valoare.

Chilii, manastirea este de calugari.

Biserica manastirii

O mica bisericuta ridicata in anul 1927, in care se tin iarna slujbele.

„Sfanta Troita” a fost hramul unei biserici din lemn, arsa in trecut.

Cum sa nu intelegi timpul, viata, cum sa nu fii linistit si sa nu ai inspiratie, intr-o asemenea casuta? 🙂

Dupa parerea mea, este cea mai frumoasa icoana a manastirii Cheia. O icoana inaccesibila, as mai adauga.

O parte din muntii Ciucas

De aici, am pornit in traseul la care am facut partial referire in cele doua articole anterioare. La intoarcere, nu se cuvenea sa nu intram si la o alta manastire renumita: Manastirea Zamfira, cu biserica sa pictata de Nicolae Grigorescu.

Ne-am abatut vreo 500 m din DN 1A si, initial, ne-am oprit la aceasta biserica a satului Zamfira, aflata chiar langa manastire. Biserica tot de manastire tine.

Construirea acestei biserici, care e cea mai veche din manastire, a inceput pe timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, pe la 1721 si s-a finalizat dupa vreo 20 de ani. Ctitorul initial a fost evident  o femeie pe nume Zamfira. Lucrarile au fost continuate de o nepoata a domnitorului Serban Cantacuzino, Smaranda. Ca atare, si manastirea este una de maici.

De aici se zice ca o duci ca in sanul lui Avram 🙂 Ia uite cum stau copiii acolo :))

Intrarea in manastire

Aflam ca este un proiect in derulare, deci biserica e inchisa sigur.

Si aici a intervenit focul

Cand ne-am apropiat, am vazut ca mai este un gard tras in jurul bisericii.

La anul se mai intra…

Slujbele se tin in paraclisul din fata

George vs. paunul 🙂 Ceva isi spuneau ei 🙂

Aceasta a fost partea religioasa a traseului, intr-o forma mai distanta, unde fiecare poate crede si interpreta cam cum doreste. Treaba este ca daca te afli prin apropiere de astfel de locuri, cine stie, poate nu e timp pierdut sa intri putin! Poate chiar prinzi „acea” masura a timpului…

Barajul de la Sacele de pe raul Tarlung

Un baraj impozant, un lac foarte frumos, o utilitate uriasa… apa de aici ajunge in municipiile Brasov si Sacele.

Acest baraj a fost construit intre anii 1971-1975. Este inalt de 45 m, are un volum de apa de 18,3 mil.m.c.

Lacul ocupa o suprafata de 148 de hectare.

Nu am ajuns la el dar de la distanta l-am pozat suficient cat sa-mi placa 🙂

Cu aceasta ocazie, vazand barajul orientat spre Sacele, ne-am lamurit noi si de sensul de curgere al raului Tarlung :)) Nu curge spre Cheia ci dinspre Cheia 🙂

Lume la gratar si plaja

Fiind o acumulare de apa destinata consumului populatiei… orice activitate de impurificare a apei este total interzisa.