Cum „am facut” Transfagarasanul pe 2 roti

Ne laudam cu soseaua aceasta chiar si azi, la peste 40 de ani distanta de la realizarea ei. Pentru ca, intre timp, dupa Revolutie, nu am mai facut nimic. Cand te uiti la Transfagarasan iti dai seama de imensul nostru potential, cand suntem inregimentati unei cauze 🙂 Categoric ca putem face multe lucrari grandioase insa mentalitatile celor aflati la conducere nu mai sunt ca altadata. Desi tehnologia a evoluat mult fata de anii ’70, baza din ’89 incoace o reprezinta furatul. Si cum din hoti nu prea ies constructori…

De ani de zile nu am mai fost pe acest drum. Mi-am propus demult sa-l parcurg integral cu bicicleta. In cele din urma, fara atmosfera prea mare, consultand niste prieteni, in special pe Razvan din Azuga care il facuse recent cu masina alaturi de familia sa, tinand cont si de parerile celor care urmau sa participe, alcatuiesc un plan.

Citesc tot ce se poate despre subiect, dupa care masor drumul si segmentele de urcat. Mai mult, o iau cu Google Street la pas, curba cu curba. Ma duc o data si ma intorc a doua oara, sa fiu eu sigur. Realizez ca il pot „da” intr-o singura zi, ca de la Balea Lac am timp si pentru un traseu turistic la pas, si ca dincolo de Vidraru ma incadrez si la urcusul spre Cetatea Poenari. Posibil sa ajung si in Curtea de Arges. Rand pe rand, afland traseul dar si complexitatea acestuia, plus probleme personale, plus modul de deplasare… ramanem doi pentru aventura pe Transfagarasan, eu cu Matrix 🙂 Pe altii, care consideram ca nu vor face fata efortului, nu avea rost sa-i luam.

Acum, va invit sa cititi mai departe si daca aveti in plan ceva asemanator, sa vi-l imbunatatiti din cele relatate. In primul rand, trebuie sa te tina picioarele si sa stai bine cu psihicul (eu nu stau, dar cand imi pun in minte un lucru, sunt setat pe el si nu vad decat acel lucru!). In al doilea rand, o alternativa mai buna la MTB este ceva mai lejer, cu roata mai subtire. Noi am folosit MTB, dar am vazut pe altii mult mai rapizi. Poti renunta la MTB fara nicio problema, soseaua este destul de buna.

Am ideea stralucita de a fi sambata dimineata cat mai aproape de intrarea in Transfagarasan, la intersectia DN 1 cu Cartisoara, de a pleca devreme. Fiind sambata, dupa pranz sigur pe sensul de urcare era jale, mii de masini. Ideea o pun in aplicare cu comoditate ceea ce ne-a facut sa plecam cu o ora mai tarziu si sa mai adaugam vreo 10 km suplimentari.

lebede in fagaras Lebede in Fagaras

Plecam vineri cu un Regio particular din Busteni pana la Brasov. La ora 14 am urcat in tren si la 15 am coborat. Pe o hartie scrisesem ce trenuri folosim, cate bilete, adulti si biciclete. Urma sa ajungem in municipiul Fagaras si de acolo, a doua zi la 5 dimineata, sa luam un tren pana la statia Carţa. Cerintele pentru bilete se impuneau a fi trecute pe hartie pentru ca la casele de bilete ale CFR-ului din Brasov, aproape toate cele care vand bilete sunt nesimtite si lenese 🙂 Exceptiile sunt rare. Se misca greu, pleaca de la casa din senin, se vede ca vin fara niciun chef la serviciu, daca nu esti atent nu-ti dau tot restul intreg… nu fac un lucru cum trebuie. Si eu chiar circul cu trenul iar situatia e aceeasi de ani de zile. Care sunt mutate la Predeal, Azuga sau alte statii, isi revin dupa cateva luni. Restul… Ce rost sa-ti racesti gura de pomana, cu asemenea adunatura? Le dai cerintele pe foaie, ca pana le explici, pana cauta nr. trenului… Mai bine ii arati ce sa faca si nu mai asteapta nimeni pana se prind ele despre ce este vorba. Nici nervi nu-ti mai faci…

Credeti ca ar fi inteles vreuna din prima, din a doua, a noua, ca ne trebuia 4 bilete la doua trenuri plus 4 bilete de biciclete la aceleasi trenuri?! 🙂

Iau teancul de bilete si cum mai aveam o ora, ma preocup sa-mi completez rucsacul care evident nu trebuie sa fie prea greu. Cred ca ar trebui sa scriu intr-o zi si ce tin prin rucsac, adica solutii. Poate sa fie orice temperatura, nu lipsesc foita de vant si ploaie, folia de supravietuire, ceva de aprins focul, lanterna etc…

Ne loveste si foamea, ca asa se intampla in preajma unui astfel de „eveniment”, corpul se pregateste si incepe sa dea semnale. Ma uit la un meniu cu sandwich-uri, shaorme, carnati etc. Vad meniul si degeaba, ca nu stiu ce vreau, nu inteleg nimic. Ma uit la preparate, nu ma atragea ceva in mod deosebit. Zic sa stau un pic sa vedem ce cumpara lumea, poate imi vine o idee. Vad ce se pune la un sandwich, numar tot, linguri, portii, apasari de tuburi de mustar etc. si pana la urma aleg ce am pofta. Un carnat care arata bine plus niste salate.

Vine trenul la 16:20. In tren, o sageata albastra, oameni obisnuiti, liniste. La un moment dat, ma scoate din admirarea peisajului un rrom care probabil avea niste probleme familiale. Ca nu parea genul clasic. In fine, de la un gen de probleme o daduse in cele alcoolice si venea plangand, langa oricine era dispus sa-i asculte delirul etilic. Umbla de colo-colo si imi ziceam, vino tu, ca te lecuiesc eu. Am eu problemele mele, culmea ar fi sa mai ascult si problemele bahice ale necunoscutilor. Pe astia beti, trebuie sa-i bati bine, ca sa te asiguri ca nu scot vreun cutit, iti dau cu ceva in cap. Dupa ce a inteles starea lucrurilor, a plecat suparat si bombanind ca ala e om care spune o vorba buna, ca nu ma intereseaza, n-am treaba. Se mai auzea cand si cand, cred ca vorbea singur sau la telefon.

Coboram in Fagaras pe la ora 18 si o luam in cautare de pensiuni. Nu rezervasem nimic pentru ca trebuie sa vad la fata locului. Si fiind municipiu, mi-am zis ca nu avea rost sa sun inainte. Alcatuisem totusi o lista cu 5 pensiuni. Ne invartim pe strazi vreo 20 minute, gasim una cum trebuie, o dubla twin la 100 lei. Eu zic 80, proprietarul zice ca e bine asa. Plecam sa vizitam imprejurimile cetatii si sa facem cumparaturile pentru seara si a doua zi. Cand revin, proprietarul imi zice unde sa leg bicicletele. Mie mi se pare o idee proasta ideea lui, asa ca le pun intr-un spatiu adecvat. Nu intru in detaliu, dar imi dau seama ca proprietarul nu e incantat asa ca ii demonstrez ca am dreptate si ca acolo chiar sunt in siguranta. Il mai intreb unde las cheia dimineata, ca plecam cu trenul de 5. El zice ca nu e o problema, ca si-a dat seama cu cine are de-a face si ca nu e nevoie sa-l trezim, sa lasam cheia pe o masa.

20170811_191803 Cetatea Fagarasului

In camera, neinspirati, lasam geamul deschis, lumina aprinsa si dupa ce s-a intunecat bine. La un moment dat, vad cum zburau prin camera zeci de tantari. Pierdem o jumatate de ora incercand sa doboram aviatia inamica. De prasila, tot au mai ramas cativa, ca i-am auzit noaptea pe la ureche :)) Dar cum prin sangele meu circula mai mult Pepsi, nu am fost atacat 🙂

Trec peste episodul cand s-a prins Rares cel mic, ca am plecat de acasa si nu ma intorc seara. Jale mare pe el, m-a sunat, a trebuit sa-l linistesc…

Vine dimineata, constatam cu o oarecare emotie, ca a venit momentul. Sub impresia momentului, ca vom parcurge Transfagarasanul, nici nu ne dam seama daca ne-am odihnit, daca ne mai e somn sau nu. Lasam camera cum am primit-o, inchidem, lasam cheia si o luam pe strazi spre gara. Se lumina cand coboram din tren in satul Carta.

O luam spre DN 1 si continuam pe acesta pana la intersectia cu Cartisoara, locul unde s-a nascut Badea Cartan. Acesta este inmormantat la Sinaia. Cand ajungem la intersectia cu Transfagarasanul adica DN 7C, facem niste poze. Comuna se trezea la viata asa ca surprindem diverse ipostaze. Aici imi dau seama ca ideea stralucita este sa vii in Cartisoara si sa alegi din multitudinea de pensiuni si vile, cu o zi inainte. Sunt zeci de oferte. Apareau si multe vile dincolo de localitate, spre munte, care nu se vedeau cu Google Street, nefiind construite la momentul filmarii. Era o treaba sa fii plecat de aici la 5 dimineata.

O cruce la intrare in Cartisoara

Biserica din Cartisoara. Am intrat putin prin curte.

Muzeul Badea Cartan. Cred ca aici a locuit, pentru ca de nascut s-a nascut la ceva case mai incolo. Vazusem o placa de marmura cu mentiunea ca e casa unde s-a nascut globetrotter-ul nostru.

Prin centrul localitatii am asistat si la defilarea unor cete de bivolite, vaci… am mai cascat gura 🙂 si vreo jumatate de ora cred ca ne-a luat numai pe acolo.

Prindem si un rasarit, la capatul dinspre munte al localitatii. Si aici mai este o cruce mai veche.

Deja doar 15 km pana la jumatatea urcusului.

Constat ca panoul cu nr. kilometrilor pana la Balea Cascada nu se potriveste cu nr. bornelor. Pe panou scria 22 km, cred ca e vorba insa de 20 sau 21.

Pensiune dincolo de Cartisoara, prin padure. Vazusem multe si prin localitate, dar sunt si mai multe dincolo de ea, spre munte, prin padure.

Pana la urma scapam de civilizatie si incepem urcusul prin padure, apropiindu-ne de zona Balea Cascada.

Ajungem la 14 km distanta de Cartisoara si doar la 3 km distanta de Balea Cascada. Cred ca de la intersectia DN1 cu DN 7C si pana la Balea Cascada sunt cum ziceam, vreo 20 km.

Balea Cascada. Aici eram la ora 9. Ne-am uitat pe acolo, am luat un cozonac secuiesc, am pozat indicatoare turistice, telecabina nu circula din motive tehnice. Si am pornit mai departe, sa incheiem si cei 13 km care ne mai ramaneau pana la Balea Lac, locul cel mai inalt al drumului.

Pe drum, din 5 in 5 km, se insemnasera nr. km. Probabil cand au fost sa asfalteze, au constatat ca panourile si bornele nu corespund si l-au mai masurat inca o data 🙂 Urcusul este din ce in ce mai greu. Fiindca am tras cam tare pana la Balea Cascada si deja aveam crampe, am lasat-o mai usor doar mai aveam vreo 100 km 🙂

Soseaua urca serios cu fiecare curba

Privind in spate

Cartisoara imediat dupa padure

Se vede si biserica din Cartisoara

Ajungem la un loc ce a fost denumit „Poarta Genistilor”, in amintirea celor care au construit acest drum.

Poarta Genistilor. Avantajul mersului pe bicicleta este ca poti simti natura si ca te poti opri oricand.

Curand, aveam sa descoperim si monumentul denumit „Poarta Intalnirii”. Genistii aveau doua subunitati care spargeau muntele, unii erau intr-o parte si ceilalti de cealalta parte. Au croit drum prin stanca si s-au intalnit.

Poarta Intalnirii

Acolo s-au intalnit. Monumentul si placile ce le-ati vazut au fost realizate tot de cei din Armata:

Si am plecat mai departe:

Serpentinele spre Balea Lac

Dar mai aveam 🙂 Nici nu iesisem din padure.

Ultimii 5 kilometri, pe vreme buna sunt o adevarata placere.

Vedem in dreapta stanca „Poarta Genistilor”

Inca un pic si am ajuns la Balea Lac, vedem refugiul Salvamont. Ultimii doi kilometri i-am parcurs mai mult pe jos, profitand de coloana de masini ce incepuse sa se formeze. Ocazie cu care ne-am bucurat de peisaj, nu am mai fost atenti la drum si ne-am si relaxat picioarele.

La Balea Lac deja incepea sa se aglomereze bine. Ajunsesem la fix 12, exact cum estimasem. Ultimii 5 km nici nu trebuie pusi la socoteala, ca sunt superbi.

Cabana Balea Lac

Cu toate ca pe aici vremea este capricioasa, fiind ceata, nori, vant, am prins o vreme perfecta.

Un fel de „biserica”

Curios sa vad ce este acolo, ce biserica, ma duc pana acolo. Practic, este o chestie circulara cu o cruce deasupra. Are geamuri si o luneta ca sa te uiti la drum. Si atat. Ba nu chiar atat, ti se iau 2 lei ca sa intri in acel spatiu de cativa metri patrati. De erau 5 bani si tot nu as fi intrat. La unele chestii sunt foarte strict. La minciuni, inselatorii, stiu ce am de facut. Tot respectul pentru cei care administreaza „biserica”, este cel mai bun exemplu pe care l-am vazut in ultimul an. Da, prostia trebuie speculata si romanul care ajunge cu masina pana acolo, e adesea fudul. Oamenii intrau, ieseau, teleghidati. Vizitezi nimic si platesti taxa.

I-am lasat in „banii” lor ca aveam un traseu turistic mic de parcurs.

Trebuia sa urc pana in Saua Caprei, sa merg la Lacul Capra. Poza nu reda urcusul cum este 🙂 Real, urci serios circa 30 minute cum spune si indicatorul. Insa, in 17 minute eram in Sa, doar urcasem ultimii 2 km spre Balea pe langa bicicleta.

Concluzia mea este ca degeaba ajungi la Balea Lac, daca nu urci macar pana la jumatatea traseului spre Saua Caprei, pentru a cuprinde intreaga zona, de sus.

Deja era nebunie. Se auzea sirena unei ambulante… mai tarziu aveam sa vedem si masini de politie, jandarmerie. La barajul de la Vidraru, un echipaj de Jandarmerie dirija circulatia…

Se vedea inclusiv Balea Cascada

De la minut la minut coloana crestea

Cobor si la Lacul Capra, alt loc superb al Fagarasilor:

Cu cortul la Lacul Capra 🙂 Foarte frumos!

Monumentul Alpinistilor

Ma gandeam sa urc si pana la Vf. Vanatoarea lui Buteanu (sau Vanatarea, cica ar fi corect!), ca mai erau doar 30 minute. Tot gandindu-ma, a venit un val de ceata si am coborat spre Balea Lac. Ramane pe altadata…

Cabana Balea Lac… plina ochi 🙂

Am coborat la cabana Paltinul unde ramasese Matrix, care se invatase la bere 🙂 In loc de ciclism, o daduse in sticlism 🙂 Iata si o panorama a zonei Balea Lac:

Era aproape de ora 14 cand am plecat de la Balea Lac.

Pe langa biciclete iesim din vacarmul omenesc de la 2000 de metri si intram in tunel, unde era coloana si acolo pe sensul de urcare. Ma si gandeam la cat de jalnic arata tunelul, ca nu am fost in stare sa-l facem mai lat, sa-l mai reparam.

Iesind din tunel

Jos cabana Capra

Ne apropiam de cascada Capra, trecand de refugiul salvamont Arges. Gata, intrasem din Transilvania in Tara Romaneasca.

Nu prea era lume la cabana

Facem o poza ca toata lumea si la cascada Capra

Soseaua pe sensul nostru era foarte libera 🙂

De la tunel, 17 km ii cobori fara sa pedalezi. Referitor la purtarea unei casti… Pe bicicleta, pe drumuri de munte mai ales, as opta pentru o casca mai serioasa, pana la gat. Unii, mai profesionisti, numai din aceea poarta. Tipul de casca clasic pentru biciclisti mie nu-mi inspira nicio incredere. Ai cazut, nu ti-e de folos decat daca plonjezi in cap de la 90 grade, cum sari in piscina. Ca sa se intampla asta, e destul de greu. Adesea, cazi pe o parte. Bine, sunt poate o mie de argumente pentru aceasta casca, eu nu iau in seama niciunul. Tot ca mine fac. Mie imi da ca mai bine merg fara casca obisnuita, sa am capul liber. Apoi, niciodata nu circul cu o viteza mare. Circul cu exact acea viteza la care stiu ca am timp de reactie. O viteza la care de se intampla sa cad, sa nu ma accidentez prea rau. La cate cazaturi prin cursuri de apa, gropi, santuri, am luat cu bicicleta cand eram mai tanar sunt mult prea sigur pe mine. Plec ca sa ma mai si intorc 🙂 Ar fi culmea sa ma incarc cu stres si in excursii…

Chiar si asa, am facut 20 km in vreo 40 minute.

Trecem si pe langa manastirea Sf. Prooroc Ilie. Fiind o constructie mai noua, nu am intrat.

Monument ridicat ca un omagiu pentru cei care au construit Transfagarasanul.

Scene din realizarea drumului. In dreapta, se vede acea statuie ce domina barajul de la Vidraru.

Tot in dreapta, o scena cand se lucra la ridicarea drumului printre versanti. Locul scenei l-am pozat ulterior la iesirea din tunelul barajului Vidraru.

Daca pe partea nordica a Transfagarasanului gasiti mai multe izvoare amenajate de unde se poate bea apa, in schimb, pe partea sudica, veti intalni multe troite. Apa pentru fizic la urcare, credinta pentru spirit la coborare 🙂

Pe negandite, am ajuns la intersectia cu cabana Cumpana. De aici, erau 7 km pana la asa-zisa cabana si, inapoi, pana la Balea Lac erau 27 km.

Indicatorul spre Balea este pe stanga.

Acum, ca reper, cam de pe aici este si inceputul acumularii de apa de la Vidraru. In partea cealalta, pe baraj, veti gasi un alt indicator spre Cumpana. Pe el scrie 15 km. Deci, turul lacului Vidraru pe partea cealalta, pe dreapta cum cobori de la Balea… are 22 km, drumul nu este asfaltat. Celalalt drum, adica 7C-ul, asfaltat, are si el pe partea sa de lac, tot pe acolo, vreo 20 km 🙂

Partea aceasta de drum mi s-a parut foarte plictisitoare, mergi mult prin padure si sunt putine locuri panoramice.

Zona Cumpana

Cumpana pare un hotel serios si modern, nu o cabana 🙂

Cred ca este o zona cu mult mai linistita.

Tot mergeam si incepuse sa se simta canicula dar… numai ce apare o terasa la drum si ne bagam acolo la beri cu lamaie si Pepsi rece. Popasul pentru masa il facusem inainte cu 3 km de a ajunge la Balea Lac, pe o inaltime pitoreasca. De altfel, cu o zi inainte de excursie ne indopasem cu orez cu lapte si kilograme de banane. Plus dimineata… deci nu avea cum sa ne fie foame cine stie ce… Mai luasem si dulciuri dupa noi.

Pana la urma am prins si niste cadre cu „Marea Fagarasilor”, mai ales de pe baraj:

Lacul de acumulare Vidraru

Cu vaporasul pe lac

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricitatii de la Vidraru

Caracteristicile barajului Vidraru

Aglomeratie si pe baraj, intr-o parte Politie, in alta Jandarmerie. Trecem prin tunel, destinatia urmatoarea fiind cetatea Poenari, sa ajungem pana la inchiderea programului.

Scena aceea de pe monument 🙂 De pe bicicleta si fara casca, le vezi mai bine.

Cetatea Poenari, vazuta chiar de pe podul de mai sus, imaginea anterioara.

Cetatea, drapelul si turisti

Renuntam la gratarul pe care-l stabilisem a-l face dupa ce vom trece de Vidraru si ne grabim spre cetate. Ajungem si gasim poarta incuiata. O doamna de la un magazin de pe acolo ne spune ca s-a inchis. Privesc programul si-i spun ca e aproape ora 18 si ca scrie ca pana la 19 este deschisa, dar cum nu ea era responsabila…

Oricum, stabilisem sa ramanem in Arefu si sa venim dimineata la cetate, dupa care sa mergem spre Curtea de Arges. Insa, nu m-am resemnat si adunand mai multi turisti care voiau sa viziteze si ei, ne-am dus la cel care inchidea poarta si o deschidea. Pentru ca daca vorba buna nu aducea nimic, atunci sigur numarul aducea 😉 Paznicul insa foarte cumsecade ne-a indemnat sa mergem toti. Bicicletele le-am lasat la magazinul doamnei de mai inainte. Am ramas ultimul sa-l intreb pe paznic de ce a inchis poarta de la 18. Mi-a zis ca urcusul dureaza 30 minute, cu ce mai stam pe acolo, timpul de coborare… se face ora 19. Deci, o fi programul pana la 19, dar ultimul grup intra la ora 18. Probabil daca stateam mai mult pe acolo, imi venea vreo idee si ne cazam pe acolo, dupa care saream gardul si vizitam eu in voie. Dar de astia mai plecati, are grija Dumnezeu sa nu intre in belele.

Chiar urci vreo 30 minute. Aici nu e trecut programul de vara, pana la ora 19.

Cum noi nu prea stateam cum trebuie in picioare, oboseala simtindu-se, parca cele 1480 de trepte nu se mai terminau. Bine ca erau altii care se vaitau mai rau ca noi.

Iata si un mic istoric:

Grilaj intrare in cetate. Biletul era 6 lei/adult

Iar pe urmele lui Negru-Voda 🙂 Fixist!

L-au pus mai sus, sa vada intreg peisajul

Da, frate, drapelul trebuie sa fie peste tot.

Departe, la cativa km, satul Capataneni Pamanteni

Mai stam ceva si coboram semi-paralizati, ne tremurau picioarele 🙂 Ce gratar sa mai facem si cine… Ne suim pe biciclete si deja ne simtim mult mai bine, parca se mai poate. Vedem un panou:

Vedem panoul cum trecem de zona cetatii si a constructiilor de pe acolo. Pana in Capataneni ne mai gandim… era putin trecut de 7 seara.

La borna ce arata 18 km pana la Curtea de Arges, ne hotaram sa-i dam bice pana la Curtea de Arges, sa facem integral Transfagarasanul. Am ajuns pe intuneric si racoarea de seara ne-a prins bine.

Fostul oras regal era plin de oameni. Am aflat ca erau Zilele Orasului. Fiind o atmosfera de mare oras, de mare sarbatoare, ne-am tras si noi la o terasa aproape de concert si alaturi de altii ca noi, am stat pana pe la 3 dimineata. Noi aveam tren la 5 dimineata.

Mergem spre gara, pana ajungem mai discutam nimicuri, observand ca oamenii inca mai petrec si, in toiul planurilor cu pregatirea unei aventuri si pe Transalpina, observam ca gara regala este in intuneric. Penduland in a mai face o tura prin oras sau a mai sta pe acolo, inconjuram gara de cateva ori 🙂 🙂 Ne mai opream sa privim cum cadeau stele… hai ca una e de la bere, a doua de la oboseala, dar restul? :)) A fost un spectacol frumos cu Perseidele. Nu a durat mult pentru ca ne-a auzit cineva din cladirea garii si a iesit la noi. Era mecanicul trenului cu care urma sa plecam.

Omul baga o cheie in sageata albastra si deschide. Fraternizam cu el si ne pofteste si pe noi… si asta a fost. El a plecat si a venit un pic mai tarziu. Am luat bilete din tren pentru ca nici casa de bilete nu are ditamai gara de oras regal. Peste nicio ora ajungem la Pitesti, unde trenul acesta mai primeste o garnitura, tot sageata, si isi schimba rangul in Interegio. Locurile noastre potrivit biletelor erau in cealalta garnitura dar nu ne-am miscat din loc. Trenurile acestea sunt la fel, ca tu-l faci Interegio o ora da si una nu, pe mine nu ma deranjeaza 🙂 dar nici nu plec din locul meu. De ce sa ma plimb eu de pe un scaun pe altul, ca mai pui tu un I in fata la Regio?

Un controlor imi zice ca pe ruta Pitesti-Bucuresti sa iau bilete si la biciclete. Sunt de acord si cum trenul statea in Pitesti 15 minute, merg la casa de bilete. Doamna de acolo, imi cere biletele luate de la Curtea de Arges la Bucuresti. Ii zic ca sunt in tren, ea ca nu poate sa-mi dea bilete la bicicleta fara acele bilete. Ok! Cobor, le iau din rucsacul lasat in tren si ma intorc. „A, nu, la biletele acestea nu se pot da bilete de bicicleta!”. Ma uit la ea si uite asa, CFR-ul a pierdut 10 lei de bicicleta, ca la IR e 10 lei bucata 🙂

Ma duc la controlor, bucuros ca prostia unora ne tine banii in buzunar, si-i explic ca la biletele acestea, date in tren, nu se pot da bilete de biciclete si omul se uita stupefiat. Il invit sa se duca sa intrebe, dar el nu s-a dus, speriat si el probabil de atata prostie 🙂 Eu am vrut sa platesc daca ei nu au vrut sa-mi ia banii… Acum inteleg de ce multi cu care am fost in excursii, mai vor sa mearga cu mine… pentru ca se poate intampla orice si mereu se intampla ceva. Nasul nu ne-a mai zis nimic si am ajuns in Bucuresti pana in ora 8.

La 8:50 aveam un tren particular, Regiotrans. Ne luam bilete si cu tot cu biciclete, pana la Busteni, platim 23 lei de fiecare. Mai aveam 30 de minute asa ca mergem la o pizza si la o cafea. Apoi, mergem la peron, aranjam bicicletele in vagonul specific si acolo stam la povesti cu alti bikeri. Ei urmau sa faca nu stiu ce trasee, noi un traseu al somnului. La 11:20 coboram si ma duc repede acasa sa-l vad pe Rares si sa-i dau ce-i luasem. Nu stau mai mult de 5 minute ca ma rugase un bun prieten sa-l ajut sa adune niste lemne de fag. Voia sa coaca ardei, vinete, zeci de kilograme. Asa ca plecam in padure, cu masina si niste saci. Lasam masina la margine, rupem niste crengi cazute, uscate si gata treaba.

Apoi, acasa un dus, pepene si somn vreo 3 ore. A fost o tura faina, pacat ca nu am facut si gratar… dar nu le poti face chiar pe toate 🙂 Daca as schimba ceva… as alege o bicicleta cu rotile mai subtiri, de sosea, as dormi in Cartisoara, din Saua Caprei as urca la Vanatarea lui Buteanu…

Picturi, istorie si mistere la Manastirea Cetatuia Negru-Voda

Foarte mullti cunosc din imagini Manastirea Meteora din Grecia, suspendata pe un colt de stanca. E ceva superb dar, si pe la noi, Manastirea Cetatuia Negru-Voda se apropie de aceasta, fiind „Meteora noastra”. In trecut, cu niste prieteni, am ajuns si pe jos venind din Busteni, peste Bucegi si Leaota.

Un loc istoric, religios, plin de semnificatii…

Prin iulie acest an, am facut un traseu auto pe la manastiri si am ajuns si in acest loc. Manastirea este situata la vreo 25 km distanta de Campulung, prima capitala a Tarii Romanesti si la vreo 1,5 km distanta de centrul comunei Cetateni.

Pe varf se spune ca s-a construit o biserica in stanca… inca de pe vremea lui Negru Voda, cel care a pus bazele primului stat romanesc. Spre deosebire de marii nostri istorici si de alti istorici, nu cred ca acest voievod venit din Fagaras, a fugit de maghiari sau alte povesti. In cel mai sigur caz, varianta cea mai logica, la rece, este aceea ca, avand asentimentul curtii regale maghiare, el a venit prin acea zona sa organizeze un pic lucrurile existente. Ulterior, i-a unit pe mai multi si s-a tot intins. Nu avea cum sa stea el linistit pe aici, sa-si faca treburile, vreme de vreo 20 de ani, fara sa aiba conflicte cu maghiarii. Doar daca se supunea regatului maghiar. Restul mi se par nationalisme ieftine, o istorie falsa.

Plecand in acea zi de poveste pe la manastiri, am ajuns dinspre Campulung si la intersectia cu manastirea de pe varful stancii. La baza stancii ar fi existat fortificatii geto-dace, romane si medievale. Asa se spune, cica se si vad. Cum obiectivul meu a fost mereu ajungerea in varful stancii, nu le-am cautat si nici nu se vad din poteca. Foarte probabil, asa cum se si zice, peste acestea sunt ridicate case ale unor rromi. Acolo este un intreg cartier si oamenii acestia locuiesc in case de caramida, nu in bordeie cum spunea candva un preot.

Cetatea de la baza stancii avea un rol important in controlul, supravegherea tranzitului pe acel drum. Aceasta a fost refacuta de mai multi domnitori romani, pana avea sa se ruineze sau sa fie daramata, nu se stie exact, pe la 1600. Fortificatia este foarte posibil sa fie celebra „Cetate a Dambovitei” mentionata in tot felul de izvoare. Foarte posibil, aici a fost prins Vlad „Uzurpatorul”, nepotul lui Mircea cel Batran. La moartea tatalui sau Dan I, in loc sa urmeze Vlad la tron, tronul a fost luat de Mircea, fratele lui Dan. De aici, s-a ajuns la razboi intre cei doi. Vlad se va alia cu turcii, fiind primul domn roman care plateste tribut acestora, iar Mircea se va alia cu maghiarii.

Vlad zis Uzurpatorul este si protagonistul celei de-a doua lupte de la Posada; in anul 1395 el invingand armata regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. In toamna anului urmator, in lupta de la cetatea Dambovitei, Vlad este ranit grav si capturat. Va muri in urma ranilor capatate.

Si am inceput urcusul spre vechea biserica din stanca:

Se vad casele rromilor, poteca strabate un cadru natural pitoresc. Din sosea se trece un pod metalic si se face dreapta pe o poteca. Nu exista indicator, dar orientarea este simpla: trebuie sa urci 🙂

Observati treptele vechi, cine stie prin ce secole au fost sapate.

Poteca este presarata cu cruci

Poteca spre manastire

O cruce si o placa amplasata la 20 iunie 1920, aminteste cand aici s-a refugiat Mihai Viteazul.

Adica dupa lupta de la Calugareni

La intrare in micul complex monahal ne intampina icoana Sf. Ierarh Nicolae

Intai insa, am fost sa vedem grota unde a fost gasit pustnicul care este astazi sfant. Moastele sale sunt la biserica Manastirii Negru Voda din Campulung si aici, in biserica noua a Manastirii Cetatuia Negru Voda de pe raza comunei Cetateni.

Interior grota

Am fost sa vedem si desenul sculptat, reprezentarea Cavalerului Trac:

Din varful stancii se vad bine si imprejurimile:

Si departe am vazut o alta asezare monahala. Anterior, cand veneam cu masina vazusem un indicator care spunea „spre schitul Modest, 5 km”, iar drumul parea destul de nasol, de pietris si pamant.

Din acest loc, de pe Cetatuia, fac legatura ca acolo departe, e chiar acel schit. Si nu are de ce sa se numeasca Modest, decat de la numele staretului de la Cetatuia, Modest Ghinea.

Schitul… pare o adevarata fortareata 🙂 Frumos peisajul. Fiind in linie cu manastirea Cetatuia, cred ca se uita cu un binoclu 🙂 Ulterior, am aflat ca schitul este ridicat chiar de catre parintele staret mentionat.

Biserica noua de la Cetatuia

Pisania bisericii noi

Moastele Sf. Ioanichie

O icoana din anul 1910 se afla pe peretele exterior al bisericii.

Donata pe la 1910… din pacate sta afara.

Elementul central al acestei manastiri este insa biserica veche, sapata in piatra. Despre aceasta se zice ca avea un altar catolic si unul ortodox. De asemenea, ca pastreaza pictura din vremea primilor Basarabi:

Intrarea in bisericuta din stanca

Biserica noua este construita langa cea veche.

Clopotnita veche de pe biserica din stanca

Drapelul la loc de cinste.

Sa intram in biserica din stanca:

Se vede ce a mai ramas din pictura. Cred ca era o bijuterie, judecand dupa intensitatea culorilor.

Picturi in biserica Manastirii Cetatuia Negru-Voda:

Si cate un cuvant

Asta mi s-a parut cea mai veche.

Am iesit…

Pe langa biserica noua, vedem un perete pictat.

Pozam reprezentarea lui Negru Voda si urcam spre urmele de pasi din stanca si la Crucea Dorintelor.

Celebrii pasi ai lui Negru Voda. Este cu siguranta o anumita semnificatie, nu cea care se tot spune 🙂

Crucea Dorintelor, loc in care fiecare lasa bani, biletele, obiecte personale

Crucea Dorintelor a fost ridicata in anul 1947.

Am stat pe aici, vreo ora. Urcasem in vreo 20 -25 minute.

La coborare, iar cateva priviri in spate:

Stanca si crucea in amintirea trecerii lui Mihai Viteazul. Cum sta acel Bolovan 🙂 Il tine Crucea.

Ne-am intors spre Pietrosita prin niste locuri pitoresti, undeva pe la Brebu de Dambovita, si apoi la Sinaia. Au mai fost opriri, cum a fost la aceasta troita:

Nu ar trebui sa ratati Manastirea Cetatuia Negru-Voda. Ea este un arc istoric-informativ peste timp. Cred ca trebuie sa invatam din nou „sa privim” urmele trecutului. Altfel… ne cramponam de urcusul greu, distanta, telefon, mancare… Cu ceva credinta in Dumnezeu, cred ca poate fi simplu 😉

Traseu de mountain-bike: Busteni – Azuga – Valea Azugii – Valea Garcinului – Sacele – Timisul de Jos

Nu stiu cati km sunt si nici nu m-a interesat. Pana la urma poate masura oricine pe harta. Sa zicem pana in 50 km. Ideea era ca nu am mai fost demult intr-o deplasare pe bicicleta si am zis sa incep cu ceva usor.

Dupa traseu nu m-am durut niciun muschi pentru ca nu avea cum, la asemenea traseu scurt. In schimb, alegand o bicicleta cu sa ingusta, nu-mi dau seama cum de se fabrica asemenea sei 🙂 , nu prea am stat jos vreo 2 zile. Si stiam cat de importanta este saua dar na, am zis ca merge. Data viitoare fara o sa pentru grasi, nu mai merg 🙂

Acum, cand scriu traseul acesta, nu inseamna ca am facut traseul azi, ci saptamana trecuta. Intre timp, am mai facut inca un traseu prin Valea Doftanei, si il pregatesc pe un altul de peste 100 km. Da, pe Transfagarasan. Traseul se pliaza pe ce vreau sa fac, asa ca e prea ciudat sau complicat pentru multi 🙂 Stiu ei/ele 🙂 O zi este alocata parcurgerii Transfagarasanului, unde am de gand sa fac si un traseu turistic pana la Lacul Capra, apoi sa cobor si, undeva mai jos de Vidraru, sa facem un gratar, dupa care sa iesim in zona civilizata la o pensiune.

Deci, am plecat intr-o dupa-amiaza spre Sacele.

O luam prin Busteni-Azuga si intram pe Valea Azugii. Drumul forestier pana in saua care desparte judetele Prahova si Brasov, are cam 16 km. Pana la cabana Trifoiul, adica pe vreo 10 km de la intrarea in padure, au pus „talharii” 🙂 pietris pe drum. Si cam tot e numai piatra mare, asa ca e o „placere” sa mergi cu masina sau cu bicicleta. Gropile macar le ocoleai 🙂

Pana la urma, de acasa si pana in acea sa, de unde cobori spre Sacele, am facut… vreo 3 ore.

Intersectia cu Predealul, zona Susai, la stanga.

Pana in cabana Trifoiul, intalnisem si un tunel prabusit cu un istoric interesant.

Si au inceput sa se vada stancile muntelui Piatra Mare:

In primavara, priveam de pe stanca aceea spre Valea Azugii, acum a fost invers.

Un popas la limita intre judete… sa mancam branza, rosii, cascaval si dulciuri 🙂

Trasee spre cabana militara Rentea, triunghiul, si pe banda rosie poti iesi in zona Cheia. Mai demult, acum vreo 8 ani, am facut 7 ore din Predeal pe banda rosie pana aproape de Cheia.

Nu cred ca a scris vreodata ceva pe ele. Care cum a trecut pe aici, a scris el cu marker-ul timpii si directiile.

Ca informare, nu va ganditi cel putin pentru un timp, sa mergeti cu masina pana la Sacele. Imediat dupa Saua ce desparte bazinul Azugii de al Garcinului, s-a montat o bariera seriosa. Nu ai cum sa treci de ea.

Mai este una inchisa, mult mai jos, la niste vile, ca masura de protectie impotriva cartierului de rromi de mai jos si inca una la ocolul silvic. Deci, pana la cartierul romulan sunt trei bariere, din care doar aceea de la ocolul silvic era deschisa.

Nu ratam ocazia sa mai facem si poze.

Desi era numai coborare, mai ma opream si pentru cate o poza, doua.

La un moment dat, prietenul de excursie si de liceu, vede o cavitate in munte, apropii… si pare o pestera cam mare:

Intrarea pare inalta cat un copac 🙂 Va trebui sa merg pe acolo, pe viitor.

Aici era o stana parasita… departe era municipiul Sacele

Prin zona civilizata nu prea am mai facut poze. Pe malul Garcinului ne-am oprit sa vedem vreo 150 de tineri rromi, negri toti de la soare si cred ca nu numai, cum sareau si se balaceau in apa.

Cateva poze si de prin Sacele:

O troita interesanta. Aici ma intorceam spre ea, ca trecusem dar o vazusem cu coada ochiului…

Crucea nu spunea cine stie ce. Insa langa ea vad un fel de statuie sparta…

Langa perete se vad doua bucati, cel mai probabil alcatuiau capul statuii.

Inscriptia

Am intrebat si pe altii, sa vedem ce a reprezentat.

O oprire la o biserica romaneasca:

Ne-am oprit sa mancam inghetata pe o banca si priveam la o biserica maghiara:

Acestea fiind zise, ne-am urcat pe biciclete si am plecat spre Timisul de Jos, la gara. Fiind foarte cald, am pus capat excursiei pe biciclete si ne-am oprit la o bere Tuborg… ca nu e de ici-colea sa faci asta… la casa unde au stat prizonieri, o parte din aviatorii americani capturati in cel De-Al Doilea Razboi Mondial.

Excursia a durat vreo 6 ore.

Traseul turistic: Cabana Dichiu – Camping Zanoaga – Cheile Zanoagei – Lacul Scropoasa – Captarea 7 Izvoare – Drum forestier Scropoasa – DJ 714 – Cabana Dichiu

Un traseu pe jos de circa 6 ore, depinde de cat stai sa admiri anumite obiective.

Venind din Sinaia, am lasat masina la cabana Dichiu fiind vorba de acel episod al lucrarilor demarate din senin, in varf de sezon, la DJ714A.

Era pe 1.08.2017

Am continuat spre intersectia cu DJ714 ce vine dinspre Moroeni:

Intersectia, la stanga spre Sinaia, la dreapta spre Moroeni. Noi venisem dinspre stanga si coboram spre Zanoaga.

Coborand spre Zanoaga si lasand intersectia in spate

Un molid devorat de licheni

Camping-ul Zanoaga… o cafea, o cola

Casute

Luam traseul marcat cu cruce albastra, ce intra prin Cheile Zanoagei, de-a lungul raului Ialomita.

Ce elemente protejate prin lege ar fi in aceasta imagine? Unul mai ales este evident.

Raul Ialomita

Primul pod, in stare buna

Al doilea pod peste rau, este insa rupt, luat de o viitura. Se coboara pe unde vedeti sagetile rosii.

Pe acolo se trece

De aici,  se vede mai bine podul rupt

Aspect din poteca turistica. La fel este aproape tot traseul. Ei bine, pe acesta am intalnit zeci de turisti din care majoritatea erau din acestia… legumicultori. Adica erau in slapi. Da, poti merge in slapi intre Bolboci si Padina, pe drum, dar prin mii de bolovani… Unii mai purtau si copii mici in brate. Nu zic sa te duci echipat de escalada, dar o talpa mai tare, un adidas ceva… e necesar.

La Scropoasa

Lacul Scropoasa

Pe lac am vazut rate domestice, rate salbatice si gaste domestice

Crucea celui care a fost cabanier la Scropoasa. Cabana este acum o ruina.

Cabana Scropoasa

Intreaga cabana este o ruina

Am continuat sa ne mai invartim pe langa lac:

Tunelul acesta de la capatul barajului apare prin unele locuri pe net, ca fiind „al americanilor”, stie toata lumea povestea, nu o reiau eu 🙂 Umbla pe sub munte dupa secrete… 😉

De acolo incep Cheile Orzei. Nu spun si eu ca sunt cele mai inguste chei din tara, pentru ca si altii zic ca la ei sunt de fapt cheile cele mai cele… Asa ca, le va masura cineva serios pe toate, intr-o zi, si vom afla si noi.

Trageau si ele la umbra

Apoi, plecam spre 7 Izvoare, o captare, o casa, pe sub care curge un suvoi de apa curata. Oamenii aceia pe care-i vazusem prin chei veneau in special atrasi de mirajul acestui loc. Nefiind indicator umblau de colo-colo epuizati si nu le gaseau. Cand au vazut izvoarele, locul nu le-a spus nimic. Au ramas in drum si au facut poze. Nu au luat apa ca trebuiau sa coboare putin, sa treaca paraul Scropoasa si sa ajunga la „apa zeilor”. Adesea lenea vine din prostie, din lipsa de educatie.

Bineinteles ca apa este foarte curata, dar nu are nicio treaba cu povestea ce se vehiculeaza. Dar povestea plus amenajarea acelui loc, supravegherea sa nu se arunce gunoaie, ar face-o o atractie serioasa. Amenajare si taxa. Cand iei bani si intretii.

Locul numit 7 Izvoare. Apa vine din munte pe sub acea constructie.

Mai sunt si aspecte reale de pe aici, dar nu doresc sa indemn oamenii la aventuri. Se mai accidenteaza cineva, cine stie. Plus ca fiind captare de apa, nu prea ai voie prin locul acesta.

Unul din sapte 🙂

Replica dupa Bigar la o scara mai mica.

Apoi am inceput sa urcam pe drumul forestier Scropoasa pentru a intersecta DJ 714, pentru ca urmandu-l, sa iesim mai tarziu la celebra intersectie de mai sus. Ca si cum veneam dinspre Moroeni.

Niste babe imposibile care ajunsesera pe acolo, tot bolboroseau intruna si tot felul, ca intr-un final sa ne intrebe de ursi, daca sunt. Pai, fiind in mijlocul Bucegilor logic ca erau, dar nu ies nici astia asa oricum 🙂 Iar ele faceau parte dintr-un grup de 15-20 persoane. Am inteles ca stateau undeva pe la Zanoaga-Bolboci si le indemn sa mearga pe unde au venit intrucat drumul ocoleste foarte mult. Dar fiind babe, ele intai vorbesc si apoi gandesc. Cand zic baba, nu ma refer la varsta inaintata, ci la femeile de un anumit gen, care comenteaza intruna, stiu totul, fac permanent observatii, te cicalesc si te fac cu capul. E bine sa iei distanta ca sa ai grija de sanatatea ta mintala.

Cum mai mereu am dreptate, nu a zis nimeni nimic si ne-am departat pe drumul nostru. Nu prea rapid din pacate, cum as fi vrut, pentru ca existau mustrari de constiinta, cavalerism probabil. Nu din partea mea. Pot sa zic ca imi cam dau seama de oameni destul de repede. Bun… si ne trezim cu babele vorbind intruna, speriate de moarte de urs, tragand de familii tampite de atata vorbarie, prin spatele nostru. Mai fac o incercare sa le explic ca nu e niciun pericol si ca nu are rost sa alerge nimeni, ca e mai scurt drumul pe care au venit. Inutil! Erau setate sa faca doar ce le trecea prin minti in acel moment.

Specia aceasta apare fie pe la tara, unde brusc tarancile se transforma in orasence care le stiu pe toate, fie sunt mahalagioaice de cartier, ce stau la parterul blocului si barfesc trecatorii. Doza de nesimtire este intotdeauna maxima. La scurt timp, simtind dezbinarea masculina au marsat cu aceasta. Femeile de genul acesta, daca le lasi sa ti se suie in cap nu le mai dai jos de acolo. Evident ca marionetele de barbati, sotii babelor, nu scoteau o vorba, striviti de posibilitatea unui scandal cu aceste vrajitoare 🙂

Doamne, si nici un urs macar nu se arata prin preajma 🙂 La limita decentei, a vocabularului, am scapat de ele si au facut cale intoarsa prin chei, pe unde venisera. Aruncau servetelele pe jos, pet-urile goale, dupa aceea au vazut zmeura si plangeau ca nu au pet-uri, ca nu trebuia sa le arunce. Deci, pe astia trebuie sa-i lasi in treaba lor, nu-i civilizezi niciodata, nu-i ajuti in vreun fel. Fiind oportunisti si needucati nu inteleg nimic. Simuleaza doar. Este prima oara cand mi-a parut rau ca nu a aparut un urs, sa-i fi luat putin la alergare…

Dupa o vreme, am inceput sa mai fac poze.

Intersectie la Scropoasa

Canton, odinioara al celor de la Administratia Parcului

Si am continuat pe drum… de la Scropoasa la Dichiu, la mers binisor, se fac cam 2 ore si un pic.

Nr. de telefon jandarmi montani

Iar la intersectia spre Dichiu

Ne apropiam de cabana Dichiu, unde nu mai aveau cine stie ce… ne-am luat totusi cate o cafea si cate o inghetata.

La plecare, am oprit masina sa luam niste branza de la o stana ce se vede de la cabana Dichiu. Mai luasem si altadata, cam scump, 30 lei/kg branza de burduf, dar face toti banii. In week-end, sotia baciului are o taraba langa cabana si se poate cumpara de la ea. Altfel, mergand spre stana, nedand claxoane, neavand un spray pentru caini, cine stie ce se intampla.

Manastirea Corbii de Piatra, istoricul si picturile sale

Episodul cu nr. 5 dintr-o excursie lunga si frumoasa.

La aceasta biserica rupestra se ajunge dinspre Curtea de Arges, in principal. Pe mai multi kilometri drumul este jalnic, cu gropi pe care le vezi adesea in ultimul moment si atunci iti dai seama si de adancimea lor. Tot pe acelasi drum te si intorci, cu mentiunea ca parea mai buna banda cealalta 🙂

Nu se stie prea exact de cand incepe aceasta manastire. Nicolae Iorga spunea ca are peste 1000 de ani. Bisericuta in stanca adaposteste insa resturi dintr-o pictura veche, despre care se crede ca este de pe vremea primilor Basarabi.

La 23 iunie 1512, este prima oara atestata documentar ca manastire de maici. Atunci, maica Magdalina, matusa voievodului Neagoe Basarab, inchina manastirea acestuia. In 1515, manastirea de maici de la Corbii de Piatra, prima manastire de maici din Tara Romaneasca, devine metoc al Manastirii Argesului.

Manastirea Corbii de Piatra

Loc de popas

Prin interior:

Icoana cu Maica Domnului, afectata de timp si umezeala

Icoana din lemn, prinsa in zid cu Iisus Hristos

In interior

Pe o astfel de nisa, se spune in istoricul manastirii, s-a descoperit portretul Basarab I si al unor fii ai sai 🙂

Pe langa istoric, cum au venit niste romani din Transilvania, se mai poate citi cum a descoperit nu stiu cine pe Basarab I. Trecem peste faptul ca Vladislav a fost fiul lui Nicolae Alexandru… insa, pe pereti, acolo unde spune istoricul, si in toate nisele, nu exista pete mai mari de o moneda cu picturi. Deci nu este niciun fel de portret 🙂 Cel mai probabil este o simpla poveste inventata, care nu-si avea rostul. Daca era un portret s-ar fi pastrat, ar fi fost restaurat. Si-asa nu se stie cu exactitate cum aratau Basarab I sau Nicolae Alexandru.

Picturile sunt indeosebi pe tavan

Am zis sa mai pozez ce se mai vede, ca peste cativa ani se sterg si acestea.

In altar

In cateva picturi ar fi ceva de secolul XVI-XVII, dar nu am vazut nimic care sa mearga pana la primii Basarabi.

Pe langa biserica se urca niste scari si se ajunge la un punct panoramic, care este folosit din pricina educatiei, in diferite scopuri:

Paraclis

In prezent, nu se tin slujbe aici decat o data pe an, pe 29 iunie.

Manastirea Negru Voda si Castrul Roman Jidova

Tot asa, ca intr-o zi vezi multe…

Oprire in Campulung la o cruce de piatra de pe vremea lui Constantin Brancoveanu

Noroc ca fiind monument istoric, traducerea exista in hartii

Biserica Manastirii Negru Voda din Campulung

Chilii si curte

Pisania

Casa Domneasca

Turnul clopotnitei

Aici este o parte din Sf. Ioanichie descoperit la Cetatuia Negru Voda, intr-o grota.

Rugaciunea Sf. Ioanichie

Sf. Mc. Filofteia si Eugenia

Basarab I a devenit Nicolae Alexandru

Curtea manastirii

Biserica… in trecut paraclis

Mai departe prin Campulung, la Baratia Catolica:

Biserica Baratia

Turnul bisericii

Istoricul turnului

Celebra piatra de mormant a comitelui Laurentiu

Continuand prin oras spre:

Cel mai frumos monument al lui Radu Negru

Dupa vizitarea acestor obiective, am parasit Campulungul, oras vechi si prima capitala a Tarii Romanesti, cu gandul ca daca ar fi mai bine ingrijit, cladirile istorice renovate, ar avea un viitor promitator.

Castrul Roman Jidova:

Cum intri, aproape ca nici nu vezi aceasta crucea de piatra. Oare ce cauta o astfel de cruce in perimetrul castrului? 🙂

Muzeul din curtea castrului

Steagul cohortei siriene care apara castrul

Incalzirea centrala a romanilor, principiul caloriferului

Muzeul si ruine

Spre Manastirea Corbii de Piatra, pe un drum vai de el, ne-am oprit sa pozam o alta cruce:

Manastirea Namaiesti

Traseul acela auto(turistic) mai are multe pagini de descris. Azi, despre Manastirea Namaiesti.

Intrarea in manastire

Biserica manastirii

Prea mult tras de poveste strica uneori 🙂

Niste crini minunati pe care i-am prins infloriti

Langa manastire se afla un muzeu etnografic, unele vesminte fiind tesute chiar de catre mama lui George Toparceanu. Casa memoriala George Toparceanu se afla la mica distanta de manastire. Intrarea in muzeu este de 5 lei si vizitatorul este asigurat ca muzeul este unic in mare parte din Europa…

Pictura deasupra intrarii in biserica. Se fac 200 de ani in curand 🙂 „Fie-ti mila Stapana Fecioara de toti cei ce se inchina Sfintei Icoanei Tale… etc” si apare ceva curios la final 🙂 Este trecut numele lui Pana Costescu pe care-l regasim si in istoricul de pe panou, ca a ridicat in anul 1843 pronaosul din zid. S-or fi incurcat datele… nu o fi mai vazut nimeni ca scrie numele vornicului aici.

Tot afara, langa intrare, pe stanga, gasim o placa de mormant iar mormantul nu se mai cunoaste.

In biserica

Se vede cunoscuta icoana a Maicii Domnului, facatoare de minuni

Icoana a fost imbracata in aur si pietre semipretioase de catre Frank Timis.

Tabloul cu istoricul

„Aici la adapostulu furtunilor lumii repauza oasele schimnicei Pelaghia monahia…

„Melania monahia, Mariea preotului Porfirie, nascuta la 1774, moarta la 1854 febr.7. Din satul Cerbureni, jud. Argesul. Pusa de catre fiul sau Ioan Popu spre memorie si recunostinta”, placa din spatele crucii, de pe stanca.

Sunt tot felul de povesti reale prin jurul multor lacase de cult.

O multime de crini

Fantana amenajata

Prin spatele manastirii

Imprejurimile manastirii

Si prin apropiere un zid din bolovani si caramida

Urmeaza Campulungul.