Monumentul Eroilor din WW2 de la Sinaia; Podul de lemn din Valea Cerbului; Despre dezbateri si…ceaiuri!

Pe la inceputul lunii, am fost intrebat despre un monument al orasului Sinaia. Este vorba de cel din zona Setu-Izvorul Rece, adica de monumentul eroilor din cel De-Al Doilea Razboi Mondial. Culmea, 🙂 nu prea stiam cine stie ce despre el. E ridicat in perioada comunista si poate de aceea. Nici pe net nu o sa gasiti detalii prea multe despre monument si cimitirul aferent.

Tot in apropiere de acest loc se afla atat cimitirul civil Setu cat si cimitirul eroilor sovietici.

Respectivul monument este singurul de altfel, care mai sta in picioare in zona Sinaia-Predeal din timpul WW2. A mai fost unul, al vanatorilor de munte dar l-au transformat comunistii. In anii trecuti, am semnalat Oficiului National pentru Cultul Eroilor ca mai trebuie tunsa iarba, rescrise numele eroilor ca abia se mai vedeau. Prin 2016/2017 au venit elevii Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza si au refacut scrisul. Plus ca au facut si curatenie.

Cimitirul Eroilor Sovietici, prin comparatie, este de vreo 10 ani, mult mai bine ingrijit decat cel romanesc. Am fost de curand si amandoua sunt azi la fel de curate. Abia de vreun an-doi, sunt la acelasi nivel.

Cimitirul Eroilor Romani din cel De-al Doilea Razboi Mondial

Soclul monumentului

Monumentul din WW2

Acestea sunt singurele informatii gasite despre cimitirul de la Sinaia din WW2:

….

Tot inainte de Pasti, am vazut pe Valea Cerbului cum un exploatator de padure a „asternut” peste parau un pod din busteni, peste care a pus pietris. O solutie foarte utila gasita in colaborare cu Jandarmeria Montana Busteni. Au fost dese reclamatiile ca distrugea albia, ca trecea prin apa, ca polua…

Acum s-a facut un pod! Deci s-a gasit o solutie buna pentru mediu.

Cica: ”bai, cat taie astia!” 🙂 Omul, cine o fi nu stiu, dar taie pentru ca este autorizat sa taie. Nu e pe acolo de capul lui!

Ma simteam obligat sa postez imagini cu podul pe care l-au observat cu siguranta si altii, pentru ca nu prea am vazut astfel de masuri:

Revin cu cateva consideratii referitoare la articolele cu dezbaterea de la Busteni, aceea din 12.04.2018:

  • s-a vazut ca reprezentantii Ministerului Mediului au venit cu vechiul Plan, au vorbit de o harta pe care se fac modificari dar care „era prea mare” ca sa fie publicata. Deci nu merge asa! Vorbesc ca prostul si treci tu ce vrei, iar eu vad cand s-o aproba Planul, daca ai introdus ce propun sau nu. Bine, eu macar nu am vorbit ca nu avea rost. Nu se inregistra nimic, nu se nota nimic. Imi pierdeam timpul. Nici modificari/propuneri nu am trimis. Daca nu ai trecut nimic din cele propuse de vreo doi ani si ai venit tot cu Planul vechi, nu are rost! Consider si acum ca e pierdere de timp.
  • am solicitat Ministerului Mediului organizarea altei dezbateri publice, unde sa fie prezenti TOTI cei din Parcul Natural Bucegi. Si sa nu fie ultima, ci sa mai fie inca o dezbatere sau daca nu, sa se raspunda argumentat fiecaruia de ce nu i s-au introdus modificari in Plan sau de ce i s-au introdus.
  • de asemenea harta de care spun ei ca ar exista si Planul cu propunerile, sa fie incarcate pe site inainte de aprobare. Nu una sa fie pe site si alta sa se aprobe.
  • daca nu filmam cu telefonul nu ramanea nimic din aceasta „dezbatere”. Nu ati fi vazut discursurile d-lui director Iuncu, d-lui primar Oprea, d-nei de la APIA…
  • multumesc celor care au trimis si la alte institutii link-uri catre acele articole cat si pentru distribuire 🙂 Am vazut cum personalitati ale zonei, distribuiau filmarile care-i avantajau si nu articolul dupa ce initial il apreciasera pe FB. Si-au retras repede aprecierea cand au vazut „buceginatura2000” 🙂 Haha! 🙂 Blogul asta nu e chiar pentru oricine. A comenta pe blog nu este un drept ci un privilegiu, in sensul ca nu public orice tip de comentariu, de dragul traficului, conversatiei. Cand o sa vreau trafic, o sa-mi fac un alt blog si vand biscuiti si pufuleti. Nu le place unora, acestea sunt regulile din 2009.
  • important este ca de ani de zile, acest blog are o abordare serioasa a realitatii, construieste, prezinta, observa… este in acord cu ideea mea de a pune o pietricica la o societate mai buna.
  • spunea cineva ca degeaba, ce am scris nu ajunge la cine trebuie din Minister. Si o sa-i raspund si aici ca intamplarea face sa am adresa personala a ministrului data chiar de cei din staff-ul dumneaei. Poate intreba si la orice institutie din Bucegi daca s-a auzit de ce am scris! In general, acest blog a tintit persoanele si institutiile de decizie care pot schimba si face ceva. Este o greseala sa se creada ca scriu ca nu am somn etc.

Si apropo de vizite, poate ca nu sunt chiar 2-3 cei care au citit articolul de duminica:

Eu vorbesc de un public tintit, nu de persoane intrate accidental pe blog. Poti avea 10.000 de cititori pe zi, veniti din toate colturile netului, se cheama ca ai trafic, dar impactul articolului e minim. Foarte putini au tangenta cu subiectul tau. Deci, chiar daca nu ne convine, blogul acesta are o paleta de cititori mai diferiti. Pentru astfel de oameni, merita sa-ti dai interesul.

M-a tot rugat un prieten sa-i dau niste ceaiuri… de multa vreme. Intre timp, a plecat din tara. Efectiv nu am avut timp sa ma ocup de problema. Ocazia s-a ivit cand asteptam un alt prieten si m-am gandit eu sa-l surprind cu un ceai, zic eu, nu chiar de ici, de colea. Adica iti trebuie timp si rabdare, sa-l aduni, sa-l usuci in anumite conditii, sa-l prelucrezi in anumite conditii.

O sa explic…

Florile de soc de exemplu, se usuca doar la soare, asa isi pastreaza culoarea. Important este sa nu-l misti prea mult ca se piarde polenul. Daca ti-l prinde vreun pic ploaia, trebuie sa-l arunci, fiindca prinde mucegai in timp. Apoi, mai trebuie rabdare pana polenul se transforma intr-un praf mai solid. Depozitarea si ambalajul sunt alti factori importanti si nici nu-ti dai seama cat de mult conteaza astfel de detalii in procesul final.

Fiecare planta cu regulile ei… cu momentul sau cand se culege. Afinul cu tulpina si fructe nu se usuca in buchet la verticala cum faceau batranii, pentru ca la uscare toate fructele cad pe jos si la revedere, ci la orizontala. La fel si chimenul, se taie cu foarfeca partea cu boabele…

Legat de asta, tot e primavara, as recomanda culegerea si uscarea florilor si frunzelor de macrisul iepurelui (Oxalis acetosella). Planta e mica si cam greu de cules dar asta nu mai conteaza 🙂 Acum e de cules cat e verde crud.

Dupa ce aduni din aprilie pana in octombrie plante de ceai, abia atunci poti spune ca ai toate ingredientele pentru un ceai adevarat de munte. Nu inseamna ca-l si ai pe loc. Mai dureaza pana ajungi la prelucrare.

Pana la urma, iese ceva cam asa:

Un lucru foarte important este ca plantele sa-si pastreze culoarea. De asemenea si mirosul specific. Nu poti tine menta langa zmeur…

Ce avem in acest ceai: afin (fructe, frunze si tulpina), sunatoare, o anumita cantitate de coada soricelului, fructe de macese, de corn, flori de trandafir de munte (o specie mai mica de maces cu flori ce miros puternic), soc (flori), menta in proportie mai mica (unele plante puse in cantitati mari schimba gustul), frunze de zmeur, frunze de mur, chimen, sovarv de munte (o planta care se pune in cantitati mici din anumite motive 🙂 ), cimbrisor de piatra, o planta careia i se spune busuioc de munte dar nu are treaba cu busuiocul, putina patlagina… si mai sunt cateva! E probat de ani de zile…

Sa nu inchei inainte de a spune ceva antologic…

Eram anul trecut la 7 Izvoare, in munte, langa lac. Nu singur, evident. Luam niste apa, doar e „a lui Zamolxe”, iesim si stam pe la drum o vreme, sa ne pregatim de intoarcere. „Lumea” bea apa pura din munte, subsemnatul savura 7Up… spre stupefactia unui prieten bun. Nu-i venea sa creada ca din atatea buruieni cunoscute si etc, eu beam o astfel de „nenorocire” 🙂 7 Izvoare, 7Up… fiecare cu ce are chef in unele momente.

Anunțuri

Traseul turistic: In zig-zag de la Timisul de Jos la Sacele si la Darste

Sa mergem intr-un traseu, astia mai pacatosi. Unde? La 7 Scari, in Piatra Mare, adica acel canion accesibilizat fain de tot, scari durabile, siguranta…

Ne suim cam fara chef, asa ca berbecii, in tren. Ar fi mers un traseu de bicicleta prin pasul Predelus, venit dinspre Sacele pe Valea Doftanei pana la Campina… dar vremea asta, na!. Ne gandeam ca sunt noroaie, ca nu e soare. Adica eu ma gandeam ca nu e fain azi.

Traseul de azi nu inseamna doar ca traseul propriu-zis a fost de colo-colo. In general, nu am avut nicio directie, mergand fara un scop sau o destinatie.

Intai, deoarece mi se paruse chiar aiurea rau sa mai urmez traseul clasic gara Timisul de Jos-Dambul Morii pe langa sosea, zic sa facem dreapta pe un pod, sa intram pe firul unui paraias si, dupa ideea mea, sa iesim in 20 minute in traseul spre 7 Scari, chiar in padure. Am fi scurtat vreo 2 km cel putin de ocolire.

Paraiasul pastra inca urmele unei vechi amenajari

Ma uit la ceas si in 12 minute de la sosea am iesit intr-o poiana, pe unde trece linia de inalta tensiune, nu departe de niste adaposturi:

Nu sunt de ciobani, in niciun caz. Ori sunt pentru vanatoare, reculegere in natura… se poate dormi in interior. Dar nu am vazut usi 🙂

Si fiind in zig-zag cu totul, parca nu mai aveam niciunul chef sa mergem la Canion. Drumul forestier se vedea undeva sub noi, la vreo 150 m. Nu am mai mers 🙂 Am luat-o prin poiana spre bariera de la Dambu Morii, de unde incep principalele trasee spre masivul Piatra Mare.

Partea buna a fost ca pe viitor nu vom mai ocoli pe sosea, ci pe paraias in sus, apoi pe o muchie… Ma gandesc sa propun Consiliului Judetean Brasov sa marcheze portiunea aceasta, sa nu mai ocoleasca turistii…

L-a linistit pe urs cu containerul asta 🙂

Langa bariera vad si programul de vizitare a canionului pentru aceste zile:

Dar noi deja mergeam in alta parte 🙂 In zig-zag… spre cabana Bunloc.

Trecem pe langa un sir de case mai amarate si ajungem la o intersectie:

O luam pe unul din drumuri

Da ma’, stim!

Noroiul la ordinea zilei 🙂 Asta e!

Surprind un tap undeva departe, ne privea peste umar.

Marcajul este triunghi albastru

O cerboaica tanara iubirea… Statea cam asa, mai calma. Nu o zbughise cum ne auzise. Oare de ce?

Doar ce mai inaintam pe drum si o puzderie de cervide mai mari sau mai mici pornesc in galop, alaturi de cerboaica noastra. Reusim sa numaram 9 animale alergatoare. Nu cred ca erau mai mult de 12 exemplare. Nu prea pareau nici prea multi „ciuţi” mici 🙂 In special, animale mari.

Iesim si noi in sfarsit la ruinele fostei cabane Bolnoc. Initial o luam la vale spre Darste. Dar ne razgandim repede. Ne intoarcem parca prea repede acasa…

Hai inapoi, adica la deal, la noua cabana:

Vechea cabana si noua cabana

Vedere spre Sacele, Brasov. Nici vremea nu ne ajuta.

Cabana avea un paznic care ne-a spus ca astepta nu stiu ce clienti pentru zilele acestea…

Mai vorbim cate ceva, il intrebam numai prostii, drumul ala unde duce, poteca aia unde iese, el ne zice ceva de cartierul Baciu al Sacelelor de unde el vine sau coboara in 20 minute. Noi retinem ca fapt divers, nu ne ajuta cu nimic pentru ca nu procesam nimic. Stam la o masa, mancam ceva si ne ia frigul… Hai in Sacele si de acolo luam autobuz pana in Brasov. De acolo, acasa cu trenul.

Chiar daca nu parea cine stie ce distanta pana in Sacele, noi fiind in zig-zag, ma si gandeam… cine stie cand si unde mai iesim.

Lasam cabana in spate si o luam pe drumul cu iarba.

Foarte repede pierdem bietul drum, ca nu parea fain si ne trezim prin niste desisuri-alunisuri. Vad in multe locuri gramezi de pietre cam mari acoperite de muschi. Ma opresc eu de cateva ori pentru ca erau destul de dese si ma intrebam cine le-o fi adunat si de ce. Pana la urma dezleg un pic „misterul” dar o sa revin poimaine cu amanunte.

Tot cu gandul la pietrele acelea vad ceva frumos:

Cum noi nu eram in poteca unui traseu turistic ci mult mai jos am nimerit in el, culoarea rasinii era naturala.

Mi-am amintit cum in copilarie, niste oameni batrani adunau in disperare rasina de culoarea aceasta.

Evident, opera unui Martin care s-a intins pana la 2,10 m. Sa jupoaie el bietul arbore. Si parul prins de molid arata cine „s-a luptat” pe aici:

Deci, ursul asa isi mai insemneaza teritoriul; se freaca de copac sa-si schimbe mirosul; mai linge si rasina; parerea mea.

Am facut multe poze la aceasta demonstratie albastra. Fascinat, abia mult mai jos am realizat ca nu am marcat cu GPS-ul molidul in cauza.

Cumva nimerim si in traseul turistic. Nu era prea important oricum.

Taie lemne unii pe acolo intr-o veselie. Drumul acela iese la intrare in Garcin, cum se vine dinspre Valea Azugii. Pe un gard, ce avea doua scanduri scria: „Inapoi Romi”. Adica ori sa se lase astia pagubasi, ori traiau prin zona, dupa gard :)) Nu am prea inteles.

Ajungem si pe la casele oamenilor

Il sun pe Iulica dar el era pe alte coclauri. Imi zice ca de ce nu l-am sunat de la Bolnoc. Pai noi nu stiam pe unde vom merge, mergeam asa, fara nicio noima. Ce sa-i zic, ca si noi pe aici, nu stim unde mergem, de fapt 🙂 Cand i-am zis ca suntem pe la o cruce monument albastra si-asta, si-a dat seama ca eram mult prea departe… ca sa ne vedem!

Am luat-o la vale pe langa case vechi, pe strazi… si pe acolo ne-am dus aiurea…

Anul 1844

Anul 1895 sau 1897

Ok… si ajungem in statia de autobuz. Instantaneu, imi aduc aminte ca pleaca din Brasov un tren particular care opreste in Darste. Mai aveam 40 de minute sa-l prindem. Pornesc GPS-ul sa vedem cam pe unde suntem totusi 🙂 Mai aveam 2 km pana la gara din Darste. Era clar, ne incadram 🙂 Cand am mai zis eu ca pe astfel de tampiti ii iubeste Dumnezeu, nu m-a crezut nimeni :))

Da-l incolo de autobuz, hai la gara:

Mersul trenurilor in gara Darste

Nu am trecut chiar departe de acea biserica. Poate ar fi trebuit sa trecem si pe acolo…

Vine trenul, hopa sus si gata „excursia”!

Cam acesta a fost un traseu atipic, ciudat… Sa vedem ce se mai anunta si zilele urmatoare! Eu am zis din Moroieni la Talea prin Muscel… dar sa vedem, ca se cam uita unul-altul ca la urs 🙂

Printre vami, oameni si peisaje

„Acest articol este un ciot”- parca asa spune Wikipedia 🙂 In cazul de fata este o recunoastere in teren pentru un viitor traseu cu bicicleta, vreo 2 zile… si, in acelasi timp, o documentare pentru un capitol mai vast…

Cu prietenul Andrei, am plecat ieri prin locuri prin care nu am mai fost niciunul. Probabil, multi veti recunoaste imaginile, insa nu am cum sa fac o prezentare prea larga. Adica, am titluri adecvate pentru asa ceva 🙂 gen „Traseul turistic: …. Si cand va fi, voi completa cu detalii de astazi.

Cladirea pichetului de graniceri austro-ungar

Biserica unde mergeau cei care se ocupau de aceasta parte a frontierei de odinioara. Cam atat a mai ramas din biserica.

Parerile sunt impartite: biserica a fost catolica sau reformata.

Covoare de sute de metri patrati cu ghiocei. Nu am vazut vreodata atatea intinderi de ghiocei 🙂

Leurda

Bibilici

Zbor de corb

Nu ati vazut asa ceva, nu? :)) Asa se da de mancare la caprite 🙂 Te sui in copac si tai crengi… In dreapta, se vede ca o capra a incercat sa-l imite pe stapan.

„Ce naiba faci ma’?” :)) Romania arhaica…

Un izvor mineral, un pic carbogazos si cu gust de fier. Clar, nu are cine sa-l amenajeze asa cum ar trebui.

Si doua mici panorame:

Iar la final, un catelus cuminte. Cine stie cate gaini prinsese, ca nu se vedea una pe toata strada 🙂

Dar e frumos 🙂

Procesiune de Florii la Campina

Bine, maine sunt Floriile dar asa se face…

Cam toti preotii si staretii de la Campina la Busteni si nu numai, i-am vazut prezenti azi. Alaturi de alti credinciosi mergeau in procesiune la biserica Sf. Nicolae din cartierul Slobozia al Campinei.

Procesiunea, ce vesteste intrarea triumfala in Ierusalim a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, a inceput de la biserica zisa „de la Piata” cu hramul Sf. Treimi.

Si o filmare scurta cu telefonul:

Prahova involburata

Dupa o ploaie de circa 24 ore, cam asa arata raul Prahova, astazi:

Confluenta cu Valea Zamorei

Cred ca am mai vazut Prahova atat de mare… prin 2005.

Azi nu au mai lucrat…

Podul din zona fostei fabrici de hartie. Pe teren am vazut si reprezentanti ai administratiei locale care urmareau situatia… Din fericire, de azi dimineata nu a mai plouat. In schimb, pe munte a nins iar, mai sus de 1600 metri.

Traseu cicloturistic prin satele si comunele raului Provita… cu iesire la Ploiesti

De fapt, de prin toamna anului trecut imi propusesem sa fac trei trasee cu bicicleta prin judet. Hai ca merg cu un prieten, hai cu altul, nu in acest week-end, hai ca poate saptamana urmatoare… si nu am mai facut niciun traseu. Si intai apare nemultumirea, vin frustrarea, nervii 🙂 Ba’ dar ia stai un pic asa… Pana vineri seara mintea a creat un traseu compus din toate cele trei trasee  propuse.

Sambata, pe 10.03.2018, am urcat bicicleta in trenul de 8:00 a.m. si am coborat la Breaza. La ora 9:00 eram langa parcul orasului. De aici luam startul, nu inainte de a arunca o privire la fostul castel al lui Zoe Brancoveanu-Bibescu. Bine, initial „Castelul de la Breaza” a fost ridicat de Toma Cantacuzino, intr-o forma mai modesta, ctitorul manastirii Poiana, cel care a sters-o cu o parte a cavaleriei romane la rusi… e alta poveste. Faza este ca aceasta pagina de istorie se prezinta azi, asa cum o vedeti:

O vreme a fost si hotel, hotelul Parc

„Martor”

Ies pe dupa stadionul orasului, prin niste noroaie, in str. Ocinei si „pe cai, ca se filmeaza!” A, am uitat sa zic ca am plecat alone, de capul meu. Nu trebuie sa stai dupa nimeni, trebuie sa faci ce crezi intotdeauna. Ce nu faci la timp, nu mai faci sau faci foarte greu.

Aveam nevoie de acest traseu intrucat imi trebuia o imagine cat mai clara despre obiective, localitati etc.

Ajung la Valea Tarsei, si vad un monument dedicat eroilor din Primul Razboi Mondial:

Merg ce mai merg si ajung dupa un urcus, parca de vreun km, intr-un punct panoramic. In special, cuprindeam cu privirea comuna Adunati:

Comuna Adunati

Biserica din comuna

Nu merg spre centrul comunei ci fac stanga spre Ocina de Jos, pentru a ajunge in cele doua localitati cu nume de Provite.

Te bagi acolo si astepti autobuzul. Intre timp, nu pastrezi curatenia, ca na, educatia… Nici cos de gunoi nu am vazut.

Ies din comuna…

Si intalnirea pentru prima data in acea zi, cu raul Provita:

Vine dinspre Talea si raul acesta, o alta comuna frumoasa.

Case batranesti, parasite

Biserica din Provita de Sus, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicata la 1834. Prima biserica de pe aici, se pare ca s-a construit pe la 1629 si care, ulterior, a devenit metocul bisericii Sf. Gheorghe cel Nou din Bucuresti, unde este mormantul lui Constantin Brancoveanu.

Pentru poze de aproape foloseam telefonul, pentru a vedea si alte detalii utilizam aparatul foto. Nu puteam rata asemenea bijuterie. Cine mai face azi asa ceva…

Oficiul postal din Provita de Sus. O cladire monument din anul 1908.

Sa nu uit de Monumentul Eroilor din Primul Razboi Mondial, situat chiar in fata bisericii amintite mai sus:

De aici s-au inspirat cand au restaurat monumentul de la Busteni…si nu numai.

Faceau pe timpuri, unii, niste monumente deosebite. Si azi, uitati-va daca mai face cineva vreun monument care sa spuna acolo, cat de cat ceva. Se platesc o multime de bani pe toate imbecilitatile…

Oamenii simteau ceva care nu mai este la moda astazi.

Biserica mai de aproape

Cred ca al doilea hram este Sf. Nicolae

Clopotul vechi, cumparat la data de 27 martie 1924

Si cateva cruci de piatra:

Anul 1901

Si am ajuns in Provita de Jos, la biserica ridicata in anul 1862, cu hramul „Sf. Nicolae”:

Langa biserica un impunator soldat

Nu-i asa ca monumentele de altadata aveau niste note originale?

Istoric biserica din Provita de Jos

Continui spre satul Draganeasa, de unde imi propusesem sa merg pe un drum forestier si sa ies…in comuna Magureni. Daca urmam drumul ca oamenii ieseam prin Poiana Campina. Acesta era de fapt si primul traseu propus mai demult.

O poza in spate, inca in Draganeasa

Provita… O luam eu direct in fata, pe langa albie, dar observasem si la fata locului si pe harta, ca trebuie traversata apa. Adanca nu era, numai ca mirosea ingrozitor si totusi e putin spus. Astfel ca am ocolit pe un drum plin de noroaie. O ora am facut din Draganeasa pana in Magureni. De-a dreptul, vara, cred ca faci 30 minute…

Undeva departe, se vedeau la marginea padurii o cruce si un animal mic, o vulpe cel mai probabil.

Ajung si in drumul comunal 115B care leaga aceasta comuna prahoveana de comuna damboviteana Iedera:

Provita la Magureni. Departe o parte din Bucegi…

Comuna Magureni e atestata la 1526, pe atunci un sat, evident.

Intrarea in localitate

Mai pozez o cruce si ajung la biserica ridicata de Pauna Cantacuzino, sotia spatarului Draghici si fii…

Biserica are hramul „Sf Treime” si aici slujeste parintele Alexandru Schiopu la care am mai fost…

Din Magureni traseul meu ajungea spre Filipestii de Padure, motiv pentru care am urmat un drum oarecare, asfaltat cam 80%, pana am iesit in DJ 720:

Bucegii cu releul de pe Costila

Aici nu mai era asfalt, dar mai erau 50 metri pana la DJ 720.

Intrarea in Filipestii de Padure

Acum am vazut si eu unde se opreste calea ferata, evident nu mai este functionala de ani de zile.

Biserica „Sf. Trei Ierarhi” supranumita „Voronetul Munteniei de S-E”, am mai fost si am mai scris despre acest loc…

In apropiere este si ce a mai ramas din ruinele conacului lui Toma Cantacuzino, cel cu castelul de la Breaza, despre care am vorbit la inceputul articolului.

La iesire din Filipestii de Padure, trebuia sa fac stanga, nu inainte de a ma opri la un alt monument inchinat eroilor din Primul Razboi Mondial…

Pe celalte laturi mai este scris: Oituz si Dunare

De aici, dreapta spre Marginenii de Jos, DC 720D

Biserica localitatii are si ea un monument al eroilor

Localitatea Marginenii de Jos apartine de comuna Filipestii de Targ care este in jud. Prahova.

Am continuat spre Marginenii de Sus care este in jud. Dambovita si tine de comuna Darmanesti.

Biserica din Marginenii de Sus, hram „Sf. Arhangheli”

Anul 1861

Las Marginenii in spate, ies la DN 72 Ploiesti-Targoviste, pentru a ajunge la Darmanesti si dincolo de aceasta.

Darmanesti, primaria

Inca un monument al eroilor

Si continui pe DN 72 pana la intersectia cu localitatile Zalhanaua si Manesti. Las deci drumul spre Ploiesti pentru alta ruta ocolitoare…

Fac dreapta… pe 101A

Biserica din Zalhanaua

Intrarea in comuna Manesti

 

In stanga, dupa zid, este parcul Callimachi-Vacarescu. Tot acolo este un conac vechi si ruinat. Nu am avut timp sa constat daca e permis accesul… la prima vedere parea ca nu 🙂

Biserica din Manesti, frumoasa…

Ridicata la 1898, dupa planurile lui Paul Gottereau

Din acest loc, am pornit spre comuna Cocorasti Colt, cu  o scurta oprire la biserica „Sf. Treime” din Cocorastii Grind:

Ridicata la 1648

In DN 1A. Dar nu am tinut eu prea mult nici acest drum:

Ies din drum, pe un drum mai vechi care ducea in Stancesti:

Aceasta e Prahova

Raul Prahova la Stancesti

Am uitat sa spun ca mi-am propus, daca gasesc cateva zile libere, la vara, sa merg pe langa Prahova de la Comarnic (pentru ca pana aici am mai fost) si pana la varsarea in Ialomita la Patru Frati (Adancata).

Traversare localitate si revenire la DN 1A

Nu pentru multa vreme insa… Am facut stanga iar, de data asta spre Targsoru Vechi-Strejnicu-Ploiesti Vest

Biserica Targsoru Vechi

Biserica din Strejnicu

Si la 18:30 eram la gara Ploiesti Vest, la 19:11 a venit trenul. Pe la orele 21 eram inapoi acasa.

Am vazut aproape tot ce ma interesa: anumite monumente, biserici, case, peisaje. Am comparat cu relatari din carti de acum 100 de ani, am stabilit locuri unde sa mai merg si unde nu mai are rost. Mi-am completat arhiva foto pentru niste proiecte viitoare. Cred ca am facut vreo 80 km, fara graba, la peisaj. E fain acest tip de mers, intri in atmosfera locurilor, nu treci ca din pusca. Vezi oamenii, traditii, auzi tot felul…

Iata traseul si kilometrii, aproximativ:

Din Breaza pana la intersectie cu Minieri si Marginenii de Jos

Din Minieri-Marginenii de Jos pana la Ploiesti

36 km

41 km

Cu ce m-am mai abatut de la drum se fac 80 km.

Conferinta pe tema educatiei turistice montane de la Hotelul Carmen din Predeal, peste asteptari…

A trecut si Alpin Film Festival si au ramas ecourile. Editia din acest an a fost una chiar reusita. Astept ca la anul sa fie si mai multe filme/documentare/selectii de imagini din muntii Romaniei. Ma refer la chestii serioase, chiar extreme 🙂 Si nu la rubrici cu Stoenica sau cu tipul de la o televiziune… care in week-end prezenta o filmare de prin toamna, cum a umblat prin Bucegi dupa capre negre. Ne povestea cum se pot filma caprele, doar de pe un versant pe altul, ca pe o poteca pe care i s-a zis ca face 30 minute, el a facut o jumatate de zi. O emisiune plina de exagerari, pentru liceenii de la oras. Cred ca trebuie niste filmari si imagini mai relevante 🙂 Avem prin Bucegi, destui fotografi… iar imagini si filmari de pe Releul Costila sau de pe Crucea de pe Caraiman cu departarile si orase mari, ar da bine 🙂 Din acestia, care fac un ceai in zapada la Primus si o scalda cu marea aventura si marele pericol, daca nu tii cont de nu mai stiu cate, e satula lumea.

Alpin Film Festival, acest „virus cu structura cultural-montana”, a umplut salile pe unde a trecut. Ciudat mi s-a parut ca una din emblemele Salvamontului, sinaianul Mihail Sarbu si-a lansat cartea „Cronica Salvamont” la Busteni. De asemenea, una din cartile Sinaiei, „Sinaia in vremea regilor”, tot la Busteni s-a lansat. Cartea d-lui Mihail Sarbu s-a epuizat rapid, sala Centrului Cultural „Aurel Stroe” fiind plina ochi… ca sa va dati seama ce a insemnat acest eveniment.

In ultimii ani, au aparut mai multe carti in Valea Prahovei, toate interesante. O carte inseamna in primul rand multa munca. Am de gand de ceva vreme sa fac scurte prezentari ale acestor carti… Despre Sinaia pe primul plan as aseza Albumul „Sinaia 365”. Este o aparitie realista, muncita, cu suflet. Este altceva, ca si „100 de pasi in timp” 🙂 Sunt carti muncite, documentate, simtite, nu copiate si puse cum o fi, sa fie acolo cat mai multe pagini.

Despre intalnirea de la Predeal…

Nu prea ma asteptam sa fie cine stie ce invitati, cine stie ce lume. Parerea mea este ca nu a fost prea bine promovata aceasta intalnire si nici locatia. Poate pentru ca Brasovul era centrul de greutate. Oricum, a fost sala plina si invitati de marca. Chiar si asa, raman la parerea ca aceasta intalnire si multe alte evenimente si locatii, as enumera si cursa Vertical Race, nu au fost suficient promovate. Plus ca publicul din Sinaia parca nu a fost luat in calcul. Foarte putine afise in statiunile de pe Valea Prahovei… Nu mi s-a parut ca exista un public tinta… ci, ca se face ceva pentru natura, munte, oameni, sa fie bine… Sunt niste observatii, posibil ca la anul evenimentul sa fie mult mai… matur.

La Hotelul Carmen din Predeal, unul dintre cele mai moderne hoteluri de pe Valea Superioara a Prahovei, oamenii au inceput sa vina imediat dupa ora 10. Pe la 11 au si inceput discutiile, moderate indeosebi de o doamna, profesoara la ASE.

Hotel Carmen, sala „Iordan Tacu”,  o denumire mai buna nu exista. Iordan Tacu a fost cronicarul-erou al Predealului, o mare personalitate a urbei…

Inainte de ora 11

Pregatiri

Grup de studenti de la A.S.E.

Vine si ora 11 si incepe povestea. Intai ia cuvantul d-na profesoara, care incepe sa explice cum:

Capacitatea de cazare a tot sporit de la an la an

Ca turistii vin din ce in ce mai des la munte. Asa cum se vede, este vorba de persoane cazate nu de persoane in coloana pe DN 1 🙂

Avem 103 statiuni de diferite categorii

Brasovul e „la dublu” cat Prahova 🙂

Si intrebari…

Concluzia mea este: „Slava Domnului ca avem I.N.S.-ul, ca nu ar mai avea cine sa predea si cine sa invete”. Trebuie infiintata si o tipografie a Institutului, pentru manuale ma gandesc. Ar scoate bani… oricine azi se raporteaza la I.N.S.

Urmatorul discurs a fost al unei doamne din Consiliul Judetean Brasov, reprezentat al biroului Conventiei Carpatice in Romania. In general, consiliile judetene nu mi se par niste institutii serioase, iar cand mai sunt si parteneri sau reprezentanti in asemenea chestiuni, lucrurile nu au cum sa mearga. Nu am auzit de Conventia aceasta, si e clar de ce, daca e reprezentata de un consiliu judetean… Trebuia aleasa o institutie mai serioasa, o agentie de protectie a mediului ceva…

Acum sa vedeti ce presupune aceasta comventie. Bine, nu cred ca are vreo valoare in Romania, dar ca si cultura generala e bine sa stim ca exista, ca se incearca a se face cate ceva:

D-na cu Conventia

Deci de 12 ani de cand e legea, nu am auzit de vreo initiativa a cuiva, cu referire/trimitere la aceasta conventie.

Sunt grupuri de lucru. E bine ca dupa 12 ani, tot la stadiul de informare a publicului au ramas 🙂 E clar si pentru ei, cand nu ai un portofoliu de fapte, oamenii nu au de unde sa stie ca existi.

Turism durabil in Carpati… poate pe hartie.

Ce observ este ca sunt institutii de mediu, ong-uri, asociatii de orase sau de agenti economici, administratii de parcuri naturale si nationale, directii de promovare si control in turism, centre nationale de informare si promovare turistica, acum si oamenii acestia… Faza este ca toata lumea dezvolta durabil turismul, numai ca nu se si intampla acest lucru. Ici-colo mai rasare cate un ghiocel… si, ce? Vine asa, „primavara”? 🙂 Oamenii seriosi si profesionisti sunt extrem de putini, in rest vorbim de dublul standard, dublul limbaj. Vorbesti, faci diagrame, culegi date, faci dosare, mergi la conferinte si pana si tu ajungi sa te convingi ca schimbi fata turismului romanesc. Concret, nu se intampla nimic.

Oamenii mai intrau, mai ieseau:

Asa a plecat si un adjunct al Inspectoratului nu stiu care de jandarmi. Ori Brasov, ori Bucuresti. Deci, pur si simplu, omul s-a ridicat si a plecat. Facea el ca un mim dar nu am inteles decat ca se grabea. Nu inteleg de ce asemenea „personalitati” vin de la zeci sau sute de kilometri, ca sa constate la fata locului ca trebuie sa plece. Bine, colegii l-au scuzat, ca a fost retinut 🙂 Probabil se grabea la un curs de bun simt. La care cine stie de cate ori o fi ramas corigent…

Bun, si incepe o prezentare foarte frumoasa a unui domn:

Ati inteles, era de la Agentia Zonei Montane. Da, ma’, exista asa ceva in Romania. Noroc cu Alpin Film Festival, ca mai invat si eu cate ceva. Oamenii acestia sunt undeva pe la Vatra Dornei cu birourile si spun ca au tot felul de initiative:

Tot cu I.N.S. sunt si ei. Fara I.N.S. nimeni nu poate ceva. Sunt credibili cei din I.N.S.? Sunt! Pai sunt si eu ca-i citez.

Citind, ma gandesc la Planurile de management ale ariilor montane protejate. Pai, aceia fac o treaba, tu o strategie…

Ba’, nu am vazut filmul acesta. Sau o fi trailer-ul… Unde se intampla asa ceva? Daca e tot legat de I.N.S…

Si te faci „consilier pentru dezvoltare rurala in zona montana”, si nu te baga nimeni in seama, deciziile le iau altii care se pricep la orice 😉

Cica primele sunt in Parlament la aprobare, cele din 2018 urmeaza.

Aici s-a apropiat de sufletele oamenilor, le-a vorbit de mancare. Este si o initiativa foarte buna chestia asta…

Si, mai jos, domnul in cauza a venit si cu mostre din astfel de produse:

Acest domn a fost si cea mai ascultata personalitate… el deja mutase ideile A.F.F. de la teorie la practica.

A venit randul si reprezentantului de la Jandarmeria Montana, d-l Balbaie, care declara ca dansul ar coordona toata Jandarmeria Montana. Dumnealui parca nu ar fi vrut sa ia cuvantul, era clar ca nu pregatise ceva anume, bazandu-se pe seful sau care… a fost retinut asa cum cunoastem, de bunul simt sa ia cuvantul.

D-l Balbaie, a inceput o poveste ce se desfasura undeva pe Valea lui Stan, cum niste tineri aruncau ambalaje pe  jos, in natura, si cum niste varstnici care treceau pe acelasi traseu, le adunau. Toti astia faceau Valea lui Stan 🙂 Deci e in regula: „Stane, las-o ba’ ca…”

D-l Balbaie Simion, desi nu a vorbit nimic de ce face Jandarmeria prin munti, s-a descurcat onorabil.

D-l Borsan s-a inscris si dansul cu succes in povestea cu clusterele. O mai auzisem si cu alte ocazii, omul e clar, un tip care stie ce vorbeste.

Chiar o placere sa-l vezi si sa-l asculti pe Zsolt Torok, cel mai cunoscut alpinist de la noi din tara. Un om de bun simt, cu o anumita modestie. Astia sunt oameni cu care ridici o tara 🙂 Iata ce spunea acesta: „Sunt indragostit de tara mea si nu vreau sa plec de aici. Si ma rog la Dumnezeu sa nu fiu determinat sa plec!”.

Discursul d-lui Catalin Campeanu, reprezentantul Predealului, a fost o prezentare inimoasa a statiunii. Baiatul acesta, contestat la inceput, a pus bine de tot orasul pe harta evenimentelor. Un om fain!

Un domn venit de prin zona Buzaului, cu peste 35 de ani de experienta silvica, a vorbit si dumnealui la obiect. Am retinut in special, ceea ce altii inca nu inteleg, animalele nu coboara din padure ca nu mai au ce manca…

Organizatorul evenimentului, d-l Burlac, a incheiat momentul:

Apoi poze si discutii intre participanti:

Daca se incordeaza Mr. B., nu va vad bine 🙂 Avea o colega maior, situata in randul doi, cred ca pentru dansa poza asa. Ii tin pumnii, sper sa-l fi remarcat 🙂

Dincolo de aspectele pamfletare, chiar a fost reusita aceasta conferinta si intreg evenimentul. Il asteptam pe cel de la anul!