Va mai amintiti de parintele Ioanichie Somcutean? Sase ani de la moartea acestuia…

Anii tot trec, timpul parca zboara… unii spun ca de fapt ziua nu mai are atatea ore ca altadata…

De ieri, ma tot gandeam ca se implinesc 6 ani (pe 20.02.2018) de cand ultimul pustnic al Bucegilor s-a mutat in alta lume.

Fotografia am primit-o de la actualul staret, parintele Nicolae. De-a lungul timpului, am postat si imaginile pe care le aveam cu parintele Ioanichie Somcutean, primul staret al schitului Sf. Ana din Bucegi, o persoana monahala de o mare smerenie si credinta.

Parca „ieri” a fost si 6 august 2008, cand s-a efectuat sfintirea schitului de catre Varsanufie Prahoveanul si parintele Ioanichie iesea printre oameni, ajutat de carje… cu aceeasi atitudine modesta…

Si „alaltaieri” ca sa zic asa, cand prin 1993-1994 descopeream la o curba a Drumul Vechi al Cotei, intr-o poiana, cum niste oameni, condusi de acest parinte, sapau o fundatie… Prin 1997 exista deja un mic schit… chiar daca peste ani au intervenit alti ctitori si au largit schitul…

Asa trece timpul si ramane bucuria/amintirea ca ai fost contemporan cu astfel de evenimente, ca ai vorbit cu acest pustnic, ca ai participat uneori la slujbele de la schit… Sau ca fotografia pe care i-am facut intr-o zi de 6 iunie 2010, este si fotografia ce sta la mormantul sau.

Dumnezeu sa-l odihneasca! As crede, mai degraba, ca e deja in cer, la locul lui.

Anunțuri

Inca o zapada in Valea Prahovei

Peisaje de vis prin padurile Vaii Superioare a Prahovei si prin statiuni. Vad ca temperaturile nu scad ca sa se topeasca noul strat… deci va fi un week-end de iarna adevarata 🙂

Banca de piatra ce odinioara era amplasata pe marginea DN 1. Acum peste 100 de ani. In prezent, se afla la in curtea Bisericii Domnesti din Busteni. Pe Valea Superioara a Prahovei mai sunt doar 4 astfel de banci.Biserica Domneasca din Busteni… unde gasim unica marturie despre trecerea pe aici, a marelui istoric si ministru al Instructiunii, V.A. Urechia. Omul acesta, avea o vila la Sinaia, a dat dispozitii pentru construirea primei scoli la Sinaia, avea un bust la Predeal… era legat prin fapte bine de tot de aceasta zona. Astazi, doar o placa din interiorul bisericii, amplasata  de acesta in memoria eroilor cazuti in Razboiul de Independenta, a mai ramas sa aminteasca de acest patriot.

La revedere, Lucian!

In urma cu vreo 10 ani, cu ocazia unor excursii pe munte, ne-am cunoscut mai multi. Mai exact, un domn profesor a avut initiativa de a ne strange la un loc. Asa am cunoscut si alti pasionati de munte din Valea Prahovei.

Unul dintre acestia a fost Lucian Stan, cunoscut in zona noastra de la tv. Pentru ca lucrase la statia din Sinaia a Antenei 1, acum nu stiu cat… vreo 15 ani sau mai bine.

Un baiat fain, care treptat ne-a invatat pe toti tainele fotografiei si care ne repara tuturor calculatoarele, laptopurile… Era sufletul oricarei excursii desi ii ziceam Micutul morocanos. Asta pentru ca fiind o fire introvertita, cateodata se retragea in lumea lui si iesea cand voia el. Ne obisnuisem cu felul acesta al lui de a fi si nu ne suparam niciunul. Nici nu cred ca putea cineva sa se supere pe el, fiindca era genul de baiat super bun, care nu deranja si nu a deranjat pe nimeni niciodata.

Era foarte analitic, simtea imediat oamenii, greu lasa pe cineva sa intre in lumea lui. Uneori urca singur pana la Cota 2000, sa prinda tot felul de peisaje pe care le astepta cine stie de cand.

Muchia Lunga

Anul trecut, a fost la un spital pentru ca avea niste probleme. Vestile au fost foarte proaste… avea cancer.

Si, de atunci, viata i s-a schimbat total. El ajungea la medic o data la 10 de ani… A urmat aceiasi pasi pe care ii face orice bolnav din tara asta, cunoscand umilintele si mizeria sistemului medical de la noi. L-au operat de cateva ori, slabise foarte mult, cand terminau o operatie, dupa un timp il chemau ca mai era ceva…

Bietul de el, ca de obicei, foarte rar spunea ce dureri are…

Inainte sa ajunga in Bucuresti, sa plece din Sinaia, imi spunea ca pe la 40-42 ani, incep multi sa se duca. Tot citise el pe net si asta era concluzia lui. Noi, prietenii, tot incercam sa-i formam alte concluzii, sa aiba o atitudine pozitiva. Unii oameni insa nu pot avea astfel de atitudini fiind mai sensibili. Dincolo de glume si de tacerea lui, era extrem de sensibil, usor de jignit.

Ma intreb ca prostul daca nu se opera si urma un tratament naturist, orice altceva decat mersul din spital in spital, oare era mai bine? Acum concluzia mea este ca aproape toti bolnavii operati de cancer, mor in perioada urmatoare.

Cu timpul, ne-am obisnuit sa-l stim la Bucuresti, alaturi de familia sa. Cand mama, matusa, sora, roiesc in preajma lui, tragi concluzia ca e pe maini bune. Doctorul spune ca se recupereaza in timp, el sustine ca-si vinde casa de la Sinaia pentru ca aici e prea frig si umezeala nu i-a facut bine si nici nu-i va face. Noi intelegem ca boala l-a obligat la alt drum.

Pe marginea lacului Bolboci

Acum imi dau seama ca povestea se derula pe niste coordonate gresite. El, ca de obicei, era un baiat cuminte care nu voia sa deranjeze pe nimeni. In general, stilul lui era de negare, de izolare, de asta este. Cred ca un astfel de bolnav trebuie adus in zona unde-i sunt cei mai multi prieteni, eliminata distanta. Niciun prieten sau ruda, nu poate veni zi de zi la el sa-l viziteze si sa-l incurajeze daca sunt distante mari. Cred ca astfel de persoane au nevoie zilnic de sustinerile prietenilor. Cred ca niciun bolnav nu trebuie crezut si, din acest motiv, trebuie adus acolo unde sunt mai multe cunostinte, astfel incat fiecare prieten sa-i ocupe periodic din timp. Stiind ca el a fost mereu singuratic, ne-am pacalit ca o sa fie bine.

Ultima oara am vorbit pe WhatsApp cu el, ii trimisesem niste poze, ii spuneam ca Rares si Andrei il iubesc, copiii fiind bucurosi ca mereu Lucică le-a reparat un laptop mai vechi plin cu jocuri. Erau poze cu cei mici la muzeul „Grigore Antipa”, de la ziua lui Rares din ianuarie etc. Alte poze erau cu peisaje recente si pe unde am mai fost…

Il urmaream insa pe WhatsApp, vazand cand intra. Ultima oara a fost pe 1.02. Intra zilnic pentru ca mai multi ii trimiteau poze de pe munte etc. Pe 2.02 nu a intrat, nici pe 3.02. Nu m-am gandit la ceva rau, am crezut ca este vreo toana sau se odihneste. Ieri, eram la intrarea in Brasov dinspre Predeal, telefonul a sunat de cateva ori dar fiind langa masini, nu l-am auzit. Pe la 10 si ceva, am citit un sms de la Dorin, un alt prieten: „Azi dimineata la 7 a murit Stanley”. Pe Facebook mai era un mesaj similar de la Emil. Mesajul l-am inteles dupa vreo 2 ore si acceptat abia pe la 1 noaptea. Uite asa, cei din jurul nostru pleaca usor-usor; nu e obligatoriu sa depasim 65 de ani pentru a incepe astfel de observatii.

Tot pe Muchia Lunga…

Viata, cu siguranta este nepretuita, o traiesti cum vrei si cred ca ti-o si hotarasti in proportie foarte mare. E important sa ai prieteni, sa-i lasi in viata ta pe cei care vor sa fie in viata ta, sa comunici, sa impartasesti, sa gasesti oameni care sa viseze cu tine si cu care sa faci planuri de lunga durata. E important sa nu te incarci cu ura, cu nemultumiri, sa speri ca maine poate fi mai bine, sa fii mereu prins in cotidian, sa-ti propui a face multe fapte bune. Sa-L asezi in centrul vietii tale pe Dumnezeu! Foarte posibil, cand esti descoperit cu asa ceva, nu mai poti constientiza toate acestea si cercul devine foarte restrans.

Haosul acesta pe care-l vedem in societate, ne-a departat unii de altii, viata te obliga la tot felul, facturile bat la usa, preturile cresc, parca totul in jur e foarte volatil si nu poti face o prognoza pe termen mediu. In mijlocul la toate acestea, abia te mai vezi pe tine cu problemele ce te inconjoara. Si uite asa ne rupem de traditii, de alti oameni, de o evolutie normala, manati azi la stanga, maine la dreapta, uitam de cei dragi, de cultura si de atatea altele. Chiar vorbeam ieri cu un prieten ca este o apatie totala cu acest Centenar. Spunea ca trebuie explicat ce s-a schimbat in noi, cum de aceia de acum 100 de ani simteau intr-un fel si cum de noi, azi, suntem atat de dezbinati si de plini de ura.

Acum, Lucian nu mai este decat in amintirile noastre si prin locuri ca Valea lui Bogdan, Cota 2000, Valea Pelesului, Poiana Stanei Regale, Muchia Lunga, Valea Gaura, Vf. Omu… locuri ce ne vor aminti mereu de rasul, glumele, ironiile cu care presara orele unui traseu turistic.

„Mai scrie ba’ si tu ceva pe blogul ala!”, era un indemn pe care-l auzeam des de la el. Na, uite ca am scris… trist este ca tu nu vei mai putea citi vreodata!!!  😦

Dumnezeu sa te odihneasca!

COMPLETARE: miercuri-07.02.2018. E bine sa ramana undeva si acest moment…

06.02.2018 – inmormantarea lui Lucică.

Am ajuns cu Dorin, despre care se poate spune ca i-a fost din copilarie cel mai apropiat prieten. La ora 1 incepea slujba religioasa. Pana atunci, am fost la capela sa-l vedem si sa-i aprindem o lumanare. E groaznic sa-ti vezi un prieten bun in asemenea loc. Era cum il stiam, mai slabut parca. L-am atins pe obraz si era atat de rece. Chiar daca l-am vazut si am asistat la inmormantare, tot mi-e greu sa cred ca nu mai este, ca nu ne mai sunam pentru excursii, povesti, calculatoare, ca nu ne mai vedem prin Sinaia. Ca totul e acum doar in sertarul cu amintiri; irepetabil.

Virgil s-a ocupat de aranjamentele cu masa dupa inmormantare si cine a vrut sa mai stea la o poveste, a mers dupa inmormantare la Izvorul Rece. Cei mai multi am plecat la serviciu etc…

Treptat, au inceput sa se adune aproape toti cei care-l cunosteau. Cei care nu au venit, erau la distanta sau prinsi prea tare la joburi si nu au putut scapa.

Am vazut-o pe d-na Carmen caruia Lucica ii spunea „Coana mare” si pe sora acesteia, pe d-nele Cristescu, toti colegii lui din televiziune: Adelina si Marian Negotei, Florin Ghiuta, Razvan Bunea, dar si alti prieteni buni… Emil si fratele lui Ovidiu, familia Curca – Dana si Iulian, Cezar Dobre-fotograful cunoscut mai bine de pe FB si mama lui, Catalin Neague-monitorul din Azuga, multi altii care aveau o legatura bine inchegata cu el, nevenindu-i nimanui sa creada ca participa la asemenea moment…

In biserica, a urmat slujba, cuvintele de final ale preotului-paroh, trecerea pe langa trupul lui Lucica sa ne luam la revedere…

Despre atmosfera, impresii si pareri…

Greu de auzit, de suportat, ce vorbea mama lui cu el. Se invinovatea de tot felul desi facuse orice era posibil… spunea ca nu a avut baiat in casa ci fata, ca el le facea pe toate: si mancare, curatenie, repara orice etc… Ceea ce stim si noi. Si mediul era unul diferit. Tatal lui a fost profesor de muzica, mama profesoara de geografie, el nu avea cum sa fie decat un baiat educat, manierat, cu mult bun simt… Bunul simt este cea mai importanta masura intre oameni.

Lucian a murit duminica, 04.02.2018, la ora 6:45 a.m., la spital, in urma unui stop cardio-respirator. Din cauza durerilor incepuse sa i se administreze in doze mici… morfina. Se crede ca inima lui slabita nu a rezistat la o doza. Mai urmase si un tratament impotriva unei bacterii, E.coli daca am inteles bine, cu care se capatuise prin spitale. Le mai avea si pe ale lui…

Spunea mama sa ca in urma cu o saptamana, cand il vizitase, el a reusit sa se ridice din pat si i-a zis sa-i dea pantofii, hainele, sa plece din spital, sa vina la Sinaia. Mama i-a zis ca saptamana viitoare, sa mai aiba putina rabdare. In alta zi, ne povestea ca i-a zis ca se ruga la Dumnezeu sa moara in somn… ceea ce s-a si intamplat.

Emil a pus pe niste dvd-uri niste poze cu Lucian, sa le aiba cat mai multi.

Lucica si Madi. Pe atunci era prietena lui Emil, azi sunt sot si sotie. Momentul este surprins pe Muchia Lunga… in 2012.

Azi, acel bustean nu mai exista… poate cine stie, vom face candva o banca in acest loc.

Comentarii diverse si pe pagina Comunitatii Bucegilor de pe Facebook: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=839698902868709&id=145785625593377

Multe alte poze cu Lucian sau facute de acesta, le gasiti pe profilul de FB al d-lui Emil Slavu din Sinaia.

Iarna in valea Pelesului

Cateva peisaje de iarna culese astazi din preajma vaii Pelesului:

Un ochi la viata cotidiana, altul la viata spirituala

De acum, circula o gluma: ca soferii care au acel abtibild lipit pe geam, cu „bebe la bord”, au cam inceput sa-l dea jos, ca sa nu stie Politia cine este in masina 🙂

Evident este o gluma in contextul descoperirii acelui pedofil ce lucra in Politie. Cred ca numai oamenii cu anumite probleme sau interese, ar judeca Politia Romana dupa faptele unui singur om. Om care in opinia mea, te face sa regreti oarecum lipsa pedepsei capitale din Codul Penal.

Pentru ca acest personaj, a aruncat o pata mare pe imaginea Politiei, este justificat sa plateasca cu functiile, sefii lui imediat ierarhici si psihologul care l-a analizat. Seful lui direct a fost demis, mai ramane psihologul. Trimiteri la demisiile altor persoane sunt nejustificate. Ce treaba au seful Politiei, ministrul si altii cu un agent de la Rutiera? Cei care indeamna la astfel de lucruri sunt in special cei anchetati pentru hotie, coruptie etc. Si pe care la momentul inceperii anchetei, dosarului, nu i-am vazut demisionand dintr-o functie 🙂 dar sunt primii lupi moralisti.

Ministrul de Interne, d-na Carmen Dan, un ministru dezastruos de altfel, a profitat de ocazie pentru a cere demisiile acelora din Politie care o impiedica sa detina controlul total. Asa ca jos cu Despescu de la sefia Politiei, si tot jos si cu Radu Gavris, comisarul de la Serviciul Omoruri. S-a dus fuga la primul ministru ca sa profite de oportunitatea ivita. Numa’ ca d-l Tudose nu este atat de isteric si de naiv si l-a chemat si pe d-l Despescu, sa afle de la el detaliile. Deocamdata nu i-a dat satisfactie d-nei de la Interne si sa speram ca va da satisfactie unei tari intregi, eliminind-o chiar pe dansa din Guvern.

Daca premierul si ministrul de interne sunt in contradictie, ca asa e politica, uite ca in acest joc isi face loc si cetateanul. Ok, voi certati-va ca atat stiti dar nu va atingeti de oamenii profesionisti, cam aceasta este parerea oamenilor. Poate ca numele de Radu Gavric nu spune multe, marea majoritate nu stie cine este acesta. Cand insa vezi bilantul activitatii acestui om care munceste, nu se plimba din televiziune in televiziune, te dai un pic in spate si privesti problema mai bine. E clar ca omul este cu 10 clase peste acest ministru derutat, galagios si oportunist. Serviciul Omoruri din cadrul Politiei Capitalei este cel mai bun din tara, are zero cazuri cu autor necunoscut. Omul acesta si colegii lui sunt foarte competenti. A-l lega nejustificat de cazul pedofilului nu e doar fortat ci este o mizerie. Vorbim de acelasi tipar feminin razbunator, lipsit de bun simt, observat de altfel si la d-na Gabriela Firea.

Pentru linistea Politiei si a altor structuri din cadrul Ministerului de Interne, este bine sa fie inlocuit acest ministru, cu cineva mai serios, dispus sa modernizeze, sa aduca un suflu nou, nu sa subordoneze si sa pedepseasca excesiv si nejustificat. Sa constatam ca d-na ministru iar si-a pus in cap si o parte din sistem si o parte a populatiei, creand nu propriei persoane o imagine negativa, ca nu intereseaza pe nimeni, toti lamurindu-se de ea, ci partidului de guvernamant. Tot ce poate face este sa plateasca polite oamenilor care au o alta opinie 🙂 Evenimentul Zilei scrie ca e posibil ca ea sa fi inventat si povestea cu microfonul gasit in casa sa, intrucat microfonul, la reconstituire, nu ar incapea in priza in care spunea ca l-a descoperit 🙂

Imaginea cu Radu Gavric ce face turul Facebook-ului, indica clar ca avem un ministru ce a luat-o rau pe aratura.

Imi propusem sa scriu putin despre comportamentul medicului de la Baicoi, care a rupt fisa unui bolnav, i-a refuzat internarea pe motivv ca nu vrea ea. Numai ca am scris destul mai sus si intervine plictiseala. Cu toate ca pentru activitatea cerebrala scrisul de mana si cititul mult sunt recomandate, timpurile arata ca viteza e totul… si evident vine la pachet cu superficialitatea 🙂 Aceasta ma duce cu gandul la viceprimarul Busteniului, d-l Savel, un om pe care de vreo 10 ani de zile, l-am surprins in aceleasi circumstante. Ingropat in hartii, mereu scriind, calculand, adica un om care isi stie bine meseria. Nu ai cum sa nu ai respect fata de oamenii care isi fac serviciul asa cum trebuie.

Deci, d-na doctor i-a socat pe toti si prima masura a fost sa fie scoasa de la acel spital. Pentru noi, cei care am tot fost pe la spitale si cunoastem sistemul, ca tot ma intreba cineva ce tot fac pe la Bucuresti, comportamentul d-nei dr. este mai mult decat evident. Voia o spaga. E foarte simplu. O interna pe acea batrana doar daca i s-ar fi oferit niste bani. Oricat spunem, criticam, fara sa dai bani la doctori, nu se poate. Realitatea bate lege, sanatate, respect, articole, orice. Ne mai trebuie vreo 15 ani si tot felul de conditii ca sa intrezarim posibilitatea de a nu se mai da „cadou” la doctor. Cine merge pe la spitale stie cum e treaba. Nu dai, nu te baga nimeni in seama.

D-na doctor este insa altceva. Adica nu e specialistul care considera el ca dincolo de orice juramant si de salariu, este super pregatit si neplatit cum trebuie si asa se serveste singur 🙂 Este ceva mult mai rau. Este intruchiparea omului josnic, needucat, lipsit de compasiune.

Dar, cumva, situat dincolo de orice este lumesc, Cineva mai aranjeaza din lucruri la o scara imperceptibila pentru noi. Nu putem intelege daca e prea mult, prea putin, suficient…

Zilele trecute am intalnit o icoana superba si primul gand a fost sa o postez si pentru altii:

Ma uitam surprins de frumusetea ei.

Ma uitam de la circa 2 metri distanta. Tot uitandu-ma mi s-a parut ca, de fapt, priveste. Zic: hai ca am luat-o razna si eu! Ma apropii, nu privea 😉 Este o icoana insa care te face sa simti si asta nu mai este o iluzie.

Domeniul Peles: proprietari, „gospodari” si simulanti culturali

Domeniul Peles este al Casei Regale, care l-a inchiriat statului roman pentru o chirie „modica” de circa 52.000 lei. Peste 500 milioane lei vechi. Unii zic ca e infim 🙂 Adica nu faci nimic si iei banii astia infimi 🙂 Nici nu pot sa ma gandesc cat de nasol o fi 🙂 Te apuca depresia cand vezi ca fara sa faci nimic, iti vine asa, o mizerie de 500 milioane… :))

Statul prin institutiile sale, Ministerul Culturii si administratia Muzeului National Peles, se ocupa de vizitarea si intretinerea castelelor domeniului. Se taie anual cateva sute de mii de bilete pentru turisti. Tot niste incasari infime, evident. Nimica toata 🙂

Si unii si altii, pozeaza in mari iubitori de cultura, sunt patrunsi de atmosfera edificiilor, vorbesc ca si cum ar fi trait in perioada de inceput a monarhiei. Putini dintre ei si stiu cum a fost istoria de fapt.

Mai ziceam altadata, ca nu sunt un sustinator al Casei Regale de cand au dat in judecata statul, mai exact Ministerul Apararii Nationale, cerandu-le in mod nejustificat terenurile si cladirile unitatii vanatorilor de munte din Predeal. Ceri in instanta ceva ce ti-a apartinut, nu actionezi ca un speculant de doi bani, cerand ceva ce nu ti-a apartinut, dar sperand ca mai obtii poate niste bani, prin bunavointa instantei. Am demonstrat si aici si prin acte scoase din arhive, trimise apoi ministerului, ca totul este o pungasie. De atunci, sa nu mai aud de ei. Una era regele Mihai, cel care ceda fara nicio pretentie, terenul pe care se aflau partiile orasului Azuga si alta astia, care de prin 2015 au trecut la butoane. Sper ca niciodata astfel de smecheri sa nu ajunga sa ne conduca.

De ani de zile, vad ce se intampla pe la Peles, ba degradarea unui soclu, ba a unor terase. Pana prin 2016 le atrageam atentia periodic. Cum delasarea este identitara si spiritul gospodaresc lipseste cu desarvasire, i-am lasat naibii in pace. Ce sa le ceri unor simulanti… Trebuie sa le spuna cineva mereu, din exterior, ce se mai strica prin curtea lor. Au mai schimbat intr-adevar  parii de sprijin pe la terase… dar am vazut ca anul trecut putrezisera si astia 🙂 , au lipit la loc bucatile de gresie cazute din soclul statuii reginei Elisabeta… Vorbesc de pana in 2016.

As povesti mult si bine experientele cu cele doua tabere…

Pe 5 august 2014, intr-un schimb de mesaje, le spuneam ca s-a demolat parapetul unui pod situat chiar peste drum de Peles si ca nimeni din ce se vede, nu vrea sa-l mai refaca.

Imagini trimise celor de la Peles in 2014.

Bineinteles ca, daca vrei sa se si faca treaba, nu trebuie sa le atragi atentia frumos, civilizat. Ca te vor lua de prost, vor spune ca nu ai altceva mai bun de facut. Am vazut acest lucru si cu aducerea inimii Reginei Maria la Pelisor cat si cu arborarea steagului pe Castelul Peles. Pana la urma, printre carcoteli si minciuni au facut niste lucruri simple. Dar nu vor face absolut nimic decat daca scrii despre ei si ii reclami pe la Minister, Guvern. Oriunde exista cineva care ii poate determina sa se apuce de treaba.

Iata cum arata acelasi loc, dupa 3 ani si jumatate, pe langa care au trecut cu certitudine din 2014 si pana azi, cel putin o jumatate de milion de turisti:

Fata in fata cu Pelesul

Asa arata parapetul podului

In vreo 3 ani se acopera in sfarsit si pietrele de la pod si nu se va mai sti. Adica asa a fost 🙂

Daca intrebi si la Casa Regala si la Peles, vor da vina unii pe altii… sau vor minti ca deja lucrarea e cuprinsa in vreun proiect. Aiurea, evident 🙂 Sau ca lucrurile nu se fac asa, imediat, trebuie niste aprobari speciale :)) Toti sunt niste simulanti culturali…

Nu mai zic ca daca vii de la Complex Furnica-Marami-Economat, pe dreapta, este covor de gunoaie… pe langa care trec zilnic sute de turisti. Straini, mai ales.

Biserica Elefterie vechi – pictura si mic istoric

Cum biserica din articolul precedent se numea biserica Elefterie Nou, era logic sa fie si o biserica veche, Elefterie Vechi. Aceasta se afla ceva mai incolo, la vreo 300 m distanta, si a fost ridicata intre 1743-1744 de un negustor, in timpul domniei lui Mihai Racovita. Am vazut ca domnitorul e si pictat in interior, alaturi de ctitori si de mitropolitul de atunci.

Biserica in departare

La inceputuri, adica pe la 1700 si… se pare ca biserica era pe o insulita si de jur-mprejur erau ape…

Intregul locas era in reparatie. Si la interior erau schele montat pana la 2 metri de usa.

Pridvorul avea insa o pictura frumoasa:

Evident, sunt secvente din Judecata de Apoi

„Balaurul” 🙂

Maica Domnului

Pisania

Exterior

Cele doua biserici cu hramul Sf. Elefterie.

In ceea ce priveste pictura atribuita parintelui Arsenie Boca, de la biserica Elefterie Nou, in care se presupune ca Iisus este in zeghe, cred ca la o privire atenta, oricine poate vedea ca este doar o iluzie creata de cute, umbre si lumini.