S-au intamplat sau se intampla prin Valea Prahovei

Viata aceasta, cu bune sau mai putin bune pentru unii este doar matematica. A cifrelor, a relatiilor, a banilor, cu minti captive in forme geometrice perfecte. Daca stai sa te gandesti, traim intr-un sistem impus de noi, creat de noi. Inainte de a pasi pe treptele civilizatiei, in natura nu existau patrate, dreptunghiuri, bani etc. Noi am inventat totul. Nu am putut schimba faptul ca la fel murim… ca la inceputuri. In vreo suta de ani, probabil reusim sa nu mai murim 🙂

Ma uitam ca Andrei Plesu a renuntat sa mai scrie articole intr-un cotidian pe motiv ca este inutil. Oricum peste un interval de timp nimeni nu-si va mai aminti de aceia care pentru el erau subiecte. Mi se pare valabil, omul isi vede de batranetea lui. Dar, pana acum, aceste alegeri ale sale, de a scrie, erau pentru sine, pentru altii sau reprezentau o directie impusa inconstient de sistemul in care traim?!

Cred… ca peste timp, va supravietui din noi, doar ceea ce lasam in altii si pentru altii, la modul concret, tangibil.

La sfarsitul saptamanii trecute, s-a stins din viata profesorul de romana, Ion Floricica din Sinaia. Cu o activitate de decenii la catedra, generatii de elevi trecuti prin mana lui, un om sufletist, o valoare venita din trecut care a supravietuit si in prezent pentru mult timp. Parea etern, parea acelasi de cate ori il vedeam. Intreaga sa familie avea aceeasi eleganta, acel bun simt specific inaltei educatii. Este un privilegiu al vietii sa cunosti astfel de oameni. Fiecare om cu care ne intersectam in aceasta viata, vine pentru a ne mari cunostintele despre noi insine in primul rand.

Dar, mai devreme sau mai tarziu, toti vom face acel pas spre dincolo. Dumnezeu sa-l odihneasca! E multa analiza daca ne traim viata asa cum trebuie…

Tot in ultimele zile, Salvamontul din Busteni si-a continuat activitatea de refacere a marcajelor si traseelor turistice din Bucegi, intrerupand-o de cateva ori pentru salvarea unor persoane. Fie localnici care s-au intalnit cu ursul pe vreun traseu, fie turisti accidentati, cazuti in rape, cu diverse traumatisme. Unele din aceste situatii au fost detaliate pe pagina lor de Facebook.

Se intelege ca in perioada urmatoare, are loc la Predeal o mare actiune de remarcare a traseelor statiunii. Trasee care merg in 4 munti 🙂 deci e mobilizare mare.

Ma gandeam la o discutie auzita la dezbaterea cu legea turismului, discutie initiata de actualul senator Emanoil Savin. Nu ai cum sa scoti la pensie un salvamontist la varsta actuala de pensionare. La peste 60 de ani el nu mai este compatibil total cu activitatea de salvare. Ar trebui schimbat ceva…

De altfel, chestia aceasta cu iesitul la pensie mi se pare o mare bulibaseala. In primul rand ca daca ai azi 25-35 de ani trebuie sa-ti scoti din cap aceasta poezie. Peste 20-30 de ani ma indoiesc ca va mai avea statul capacitatea de a plati pensii. Poate chiar mai devreme, asa ca, ceea ce faci cu mainile tale aceea si ramane, nu promisiuni ca pe viitor nu stiu cine ce pensie iti da.  Plus ca dupa mintea mea, ar trebui scoasa posibilitatea pensionarii la 40 si ceva de ani, ca nu stiu in ce arma ai servit. Cand esti in puterea varstei, experimentat, mi se pare absurd sa poti sa iesi la pensie doar asa, dupa criteriul varstei. E o prostie. Pentru categorii din acestea, plus Salvamont, un 55 de ani mi se pare corect, dar nu 45 🙂 Vezi barbati in toata firea, apti, sanatosi, umbland pe strada sau la cules de macese, cica la plimbare, ca sunt la pensie :))

Eu cred ca un om in firea lui, trecut pe la scoala, neaparat pe la scoala pentru ca tot ce faci in viata este sub acest semn, nu se limiteaza la pensie. Vrei nu vrei, educatia, bunul simt, sunt criterii decisive, ca poti constientiza aceste lucruri sau nu, ele tot decisive raman si fara sa stii. Te gandesti la pensie, ca la o solutie pentru batranete. Dar daca tu faci din asta un obiectiv de cand intri in campul muncii, te limitezi incredibil. Societatea comunista a produs tipare, s-au tot copiat lucruri, stari, situatii, pana in prezent. Cei cu mintea mai deschisa au facut pasul si le-au depasit, constatand realitatea si siguranta viitorului. Pensia este un lucru asa, in viitor, nu trebuie sa devina un obiectiv principal.

Ceea ce mai trebuie sa subliniez este ca autoritatile la Busteni, au acordat si in acest an atentie educatiei, deschizand anul scolar de o maniera proprie, autentica. Acum nu mai este nicio campanie electorala ca sa se traga alte concluzii, sa existe interpretari. Toate unitatile scolare de pe raza orasului sunt moderne, utilate, arata impecabil. Suplimentar, fiecare copil de la gradinita si pana la clasa a VIII-a, a primit de la Primarie cate un ghiozdan cu rechizite si caiete. Cu siguranta, mai toti parintii si-au trimis la scoala copiii echipati corespunzator. La fel, cu siguranta ca pentru multi altii, acest gest al administratiei locale este de apreciat si nu stiu in cate orase se mai procedeaza la fel.

Mesajul autoritatilor este evident, suntem in alta dimensiune, important este ce va fi si ce facem pentru acest „ce va fi”.

Deschiderea anului scolar in cartierul Poiana Tapului (Busteni)

In acest dreptunghi al scolii am stat si eu 8 ani… cate careuri, cate momente, cum in fiecare an ne mutam in alt loc, pe masura ce ajungeam in alta clasa.

Oficialitati locale aplaudand strigatele de bucurie ale celor care au intrat in clasele pregatitoare. De la dreapta la stanga, dupa d-l Bitoiu cel cu aparatul foto, vin un reprezentant al Inspectoratului Scolar, directoarea scolii d-na Vasilescu, ce ne mai bucuram ca la noi la clasa, nu a ajuns cu tainele matematicii, preotul paroh d-l Grosu. Parintele Grosu este paroh peste Poiana Tapului… un ajutor al sau este de vreo 4 ani si baiatul meu cel mai mare, Andrei, care acum e clasa a VIII-a. Adesea eu il mai necajesc spunandu-i sa nu se deprinda cu „manierele” parintelui, cu niste buzunare cam mari dupa cum se spune. Tot adesea, Andrei se supara, ca nu e adevarat, ca parintele este un om foarte bun, care-i invata doar lucruri bune… 🙂

In imagine ii mai vedem pe primarul Busteniului d-l Ghita Irinel, viceprimarul d-l Nae Savel, consilierul local d-l Toma Andronel, fost profesor la aceasta scoala timp de decenii si fostul meu diriginte.

Discursul primarului. Langa acesta il vedem pe d-l viceprimar, probabil cea mai experimentata persoana in administratia publica locala de pe Valea Prahovei. Cred ca o poate spune oricine, la Busteni, viceprimarul este un exemplu de stabilitate, de drum unic. Mie mi-a facut mereu impresia unei persoane dedicate, foarte serioasa.

Aici avem discursul reprezentantului Politiei Busteni, d-l Alin Robu, o persoana foarte cunoscuta prin colectivele scolare. Nu vine doar la inceput de an ci adesea pe la ore, unde indruma, invata copiii, manifestand interes si solicitudine… in conditiile in care sectia de politie a orasului mai are o mana de oameni. Restul au iesit la… pensie 🙂 Nu reusesc sa inteleg cum statul prefera sa scoata niste oameni perfectionati din sistem, in puterea varstei, sa-i tina acasa platindu-i. Faza cu pensia la 45 de ani ar trebui scoasa, e total anormala.

Consilieri locali cu „radacini” la aceasta scoala. D-l Mihai Totpal, la stanga, unul din creatorii brandului Mervani, fostul sef al Centrului Roman de Mediu si d-l Toma Andronel care mi-aduc aminte ca a plecat de la scoala din Poiana Tapului dupa Revolutie, devenind viceprimar al orasului.

Rares cel mic deja e in grupa mare. Aici era sub impresia momentului, langa mamici si d-na educatoare.

D-l Toma era profesor de educatie fizica, avea elevi care obtineau tot felul de diplome si medalii la concursuri judetene si nationale. Era un perete plin cu aceste trofee scolare. Mobiliza clasele mai mari la refacerea terenului de sport si a imprejurimilor acestuia. Nu era el prea apropiat de copii dar stia sa-i uneasca si sa-i mobilizeze. Inainte, parca profesorii aveau o anumita nota ce impunea respect, erau niste modele pentru elevi. In timpul cand era viceprimar s-au montat tribune la terenul de sport de la aceasta scoala.

Deci 🙂 vremurile trec, vin, important este sa nu le trecem doar pentru noi ci si pentru altii. Vazusem o stire cum s-a dus un tip care are afaceri cu energia verde sa monteze panouri solare la o comunitate izolata. Le-a adus la oamenii aceia energie electrica pe banii lui. La aproape 100 de case a montat panouri, ca asa a vrut el. Asa i s-a parut lui normal. Cand vezi asa ceva, iti dai seama ca nebunia aceasta de 27 de ani cu progresul si vanzarea tarii la bucata, nu a ucis chiar totul in noi si nici pe toti dintre noi.

Anunțuri

Traseu cultural: Floresti Prahova – Biserica din Calinesti – Biserica din Magureni – Expozitia „Ferdinand I regele intregitor de tara” – Orient Express

Nu au fost prea multe zile in acest an despre care sa zic ca au fost pline, chiar daca poate asa au parut. Ultima a fost cu Transfagarasanul, ziua aceea a fost chiar plina 🙂

Sambata seara analizam un viitor capitol de carte si imi mai trebuiau cateva detalii la un subiect cu Parvu Mutu Zugravul, mare pictor de biserici, canonizat etc. Si cum pe aici prin zona le cam stiam, aflu ca mai erau si altele… in alte localitati. Imi zic sa ma duc a doua zi pe la acestea si fac un plan. Studiez o harta, imi dau seama ca mai mult de 10 km de mers pe jos nu sunt si renunt la bicicleta, nu avea rost sa o mai plimb pe tren. Ideea era sa ajung in gara Floresti Prahova, sa trec prin centrul acestei comune, pe langa ruinele palatului Micul Trianon, peste podul pe sub care curge Prahova, stanga la Calinesti la biserica, apoi revenire la o intersectie si continuat spre comuna Magureni… dupa care inapoi la gara. Mi s-a parut ca o bicicleta ma incurca, mai ales ca ma gandeam sa mai stau si prin bisericile acestea… pictate de Parvu Mutu cu cativa ani inainte de 1700.

Vine dimineata, ma trezesc fara niciun chef. Cu trenul CFR-ului stabilesc ca nu merg pentru ca nu ai cum sa pui in circulatie un tren compus din locomotiva si 2 vagoane pe ruta Bucuresti-Brasov, in varf de sezon, decat daca esti imbecil sau nesimtit. Plus alte aspecte niciodata remediate. Pierd un pic vremea si fug spre gara unde noroc ca a intarziat trenul particular 2 minute si asa l-am prins. Cei de la Regiotrans sunt mult mai atenti; cand isi dau seama ca e lume multa in Valea Prahovei leaga doua garnituri, nu doua vagoane si aduna toti calatorii de prin gari. Si au bun simt si preocupare in a rezolva problemele reale:

Inca o data subliniez faptul ca niciodata nu am facut si nici nu fac o sesizare ca nu am eu ce face. Cand scriu o sesizare sunt niste adevaruri in spate, nu spun ceva neadevarat, nu vanez greseli si chiar trebuie luata atitudine.

Biletele se dau in tren si platesc un bilet pana la Floresti Prahova. In tren este si wi-fi pentru cine nu are pe telefon. La 7:54 era trenul la mine, la 8:51 am ajuns. Cobor si merg spre centrul Florestiului. Singur… uneori nu e prea fain dar trebuia sa merg, ca sa castig ziua.

O parte din zidul ce inconjoara constructia ce trebuia sa fie o replica a palatului de la Trianon.

Campina vazuta de la Floresti. Mereu ma opresc pe podul de peste Prahova si fac poze gandindu-ma de cate ori m-am oprit pe acest pod si cu cine. Din pacate, viata si oamenii sunt cum sunt si putini ar avea o explicatie pentru asa ceva 🙂

Trec podul, iau cateva curbe si ajung la intersectia cu Filipestii, Magureni si Lunca Prahovei. Eu fac stanga pe langa ansamblul curtii boieresti Mavros-Cantacuzino, azi spital sau sanatoriu de glumeti. In afara de un turn situat la capatul proprietatii, o poza la poarta sau la zid, nu prea ai ce vedea:

Turnul care se vede chiar din sosea.

Ospiciu intrare

Tot zidul proprietatii. Nu are rost sa va plictisesc cu povestea, ca si eu am citit-o doar asa, cu ochiul stang. Si pe sub vreo 5 gene. Dar ideea e ca Mavros general grec s-a intalnit cu o Cantacuzino si s-au casatorit. Prin curtea ospiciului mai sunt si ruinele unei capele. Toti ii spun romano-catolica desi grecul si romanca pareau ortodocsi.

Primul obiectiv serios al zilei era biserica din satul Calinesti, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” la care pictase Parvu Mutu si ucenicii sai. Cand am vazut biserica in poze am ramas impresionat de cat de frumoasa poate fi 🙂

Biserica din Calinesti, construita intre 1636-1646.

E clar ca au rascolit curtea si toate oasele le-au pus intr-un singur loc. Nu am vazut o cruce veche, ceea ce mi se pare ciudat.

Aproape de intrarea in biserica este mormantul Elisabetei Cantacuzino care nu avea nici macar 1 an… dar unele site-uri o dau si ctitor 😉

Da, e o parte din stilul pictorului…

Nu am inceput sa o studiez, inca… e atat de alterata.

Ultima poza inainte de plecarea de la aceasta biserica, de unde am luat o multime de detalii si informatii noi chiar daca seculare 🙂

Merg inapoi cam un kilometru pana la intersectie si ma duc spre comuna Magureni, la biserica de acolo. Pana in alta intersectie vad o cruce veche. Din masina nu vezi multe si am observat ca si pe bicicleta trebuie sa mergi incet pentru a vedea totul.

Cruce in satul Novacesti

Dateaza din anul 1889 si nu cred ca e monument istoric. Important mi se pare ca sunt oameni care conserva astfel de obiective.

O privire spre departe 🙂

Continui, intru in Magureni dupa vreo 2 km si tot inainte pe sosea, pe langa case, spre centrul comunei.

Cruce la o intersectie in Magureni. Nu are litere si nici cifre, pe nicio parte.

Intr-o curte vad ruinele acestea si le asociez tot cu Cantacuzinii, caramida este de pe la 1700… Cine stie ce anexe sau case or fi fost si pe aici, la vreo 500 metri de biserica si la 700 m de la ruinele palatului/conacului spatarului Draghici Cantacuzino. Mi-am propus sa sar gardul la intoarcere daca aveam timp si nu am avut. Dar vin eu cu bicicleta intr-o tura mai lunga si ma duc atunci mai aproape, sa vad ce este.

Ajung si la biserica fix la finalul slujbei. La Calinesti am stat ceva, mai o poza, mai o rugaciune, nici sa deranjez oamenii cu aparatul… Am gasit destul de repede ce ma interesa dar acolo e frumos sa ramai, nu sa treci in fuga. Deci am mai stat pe acolo, pozand colturi, cotloane etc iar aici am ajuns la final.

Biserica „Sf. Treime” din Magureni, construita intre 1671-1674, monument istoric clasa A.

Pana aici lucrurile au mers bine, urma sa vorbesc cu preotul paroh Alexandru Schiopu, venit in anul 1993 la aceasta biserica, fiind adus de la o parohia romaneasca din Sofia. Pentru ca la Magureni vorbim de Draghici Cantacuzino, Pauna Cantacuzino, Parvu Cantacuzino, cei care au ridicat si… biserica schitului Lespezi din Posada 😉 Cunostinte vechi si direct interesat…

Ma uit prin biserica si mi-aduc aminte de enoriasii si de preotul de la biserica Sf. Nicolae tot din Floresti Prahova, cum insistau acum vreo doi ani sa nu fac nicio poza. Nu doar in interior ci nici pe afara. De cate ori imi aduc aminte, ma gandesc ca este un bun exemplu ca prostia si avaritia fac ravagii. Mi-au si zis de ce sa nu fac poze dar nu scriu pentru ca padure fara uscaturi nu exista.

Aici, la Magureni este un intreg tablou de Cantacuzini, cu zecile, deci e de pozat, de studiat, trebuie timp, aprobare ca biserica nu se tine deschisa ca vreau eu. Vazand multitudinea de informatii care ma interesau, am uitat cel mai important aspect, ce anume trebuia sa caut. Ma duc insa sa vorbesc cu parintele care era in altar. Dansul m-a intrebat ceva despre istoria lacasului, Draghici etc si a vazut ca sunt documentat. I-am explicat ce intentionez si foarte amabil m-a poftit in altar, sa pozez, sa ma uit. Mi-a aratat apoi o multime de chestii… episoade pe care nu le stiam. Dupa aceasta m-a lasat cu un ajutor de-al sau sa-mi aprinda luminile, sa stea pana pozez.

Ctitori, pisanie, biserica. Stiu ca multi spun ca am luat-o pe calea Bisericii dar cata vreme mie mi se pare in regula, nu vad ce e rau in asta. Insa este o bucurie nu doar sa-L descoperi pe Dumnezeu ci si lucrarile altora semanate prin biserici. Stiu ca e dificil pentru unii sa inteleaga si mai stiu inutilitatea explicatiilor cand unele lucruri se simt si atat! Nu are a face cu spalarea pe creier, mersul in genunchi, scrisul fara numar pe pomelnice sau ce ne mai sare in ochi ca mita a vietii in care ne complacem… ci cu ceva mult prea serios, de necuprins in cuvinte.

Lungul sir al ctitorilor

In aceasta zi am facut cateva sute de poze. La biserica aceasta am ajuns cu aparatul foto care imi arata ca acumulatorii sunt pe duca. Ma gandeam ca de cand tot semnaliza problema, voi face doar cateva poze. Cu toate acestea  am facut mai bine de 100 doar aici. Nu umbla nicio energie prin biserica, nu va speriati 🙂

Si pisania de deasupra aminteste de zidirea bisericii in timpul lui Antonie Voievod… cel care a ridicat si la manastirea Turnu o biserica, peste ruinele celei vechi a lui Vlad Tepes. Am fost si acolo pe jos din Ploiesti… fiind in Targsorul Vechi.

Detalii din catapeteasma. Exista si un proiect de restaurare a bisericii in general ce va demara curand.

Tot conversand diverse, am adus vorba si de Parvu Mutu cel care a fost canonizat oficial pe 6 august 2017 sub numele de Sf. Pafnutie. De altfel, in 1718, dupa moartea sotiei sale Tudora, Parvu Mutu se face calugar alaturi de fiul sau, la Manastirea Margineni. In 1731 moare si acest fiu iar Parvu, cunoscut drept monahul Pafnutie pe atunci, se retrage la schitul Robaia, un asezamant mai izolat si unde va muri peste 3 ani.

Mormantul sau nu se cunoaste. Insa, in urma sa au ramas o multime de biserici pictate, icoane pe lemn ce pot fi vazute la Muzeul Manastirii Sinaia. I se spunea Mutu pentru ca picta intr-o stare de rugaciune a mintii, a inimii si a trupului. Lucra o zi intreaga doar atent la ce facea. Seara manca. Iar daca era intrerupt in cursul zilei, nu mai lucra in acea zi. Omul acesta chiar pricepuse niste taine ale acestei lumi. Taine care azi sunt simple nimicuri, chestii ce starnesc ilaritate desi daca am putea vedea ca un film, evenimentele derulate de-a lungul sutelor de ani, fara alterarea realitatii acelor timpuri, altfel am aborda viitorul. Din pacate, asa ceva nu se poate deocamdata si mintea umana isi are limitele ei.

Icoana Sf. Pafnutie Parvu Mutu Zugravul

Am inteles ca in toate bisericile pictate de acesta se gaseste o astfel de icoana.

Uitasem de elementul principal pe care-l cautam insa, ajutorul preotului fara sa stie de gandul meu m-a dus exact acolo sa-l pozez. Nu l-as fi gasit pentru ca nu e chiar asa la vedere. Plus ca uitasem. Doar ca sunt zile in care culegi cu sacul si altele in care nu ramane nici praful pe degete.

Am plecat spre ruinele conacului lui Draghici Cantacuzino, aflat asa cum multi stiu, inconjurat de proprietati private. Povestea incepe cum initial un localnic s-a apropiat de ruine si a tot inaintat spre ele. Azi cu gardul, maine cu diverse ocupand terenul. Dupa el altii. Si uite asa, acea ruina, monument istoric este inconjurata de constructii, garduri si nu te poti apropia de acesta. Evident ca e ilegal, dar ce sa faci, sa le darami casele? Si asa sunt in pericol, ca le poate cadea o caramida in cap sau un intreg zid peste ei.

Acoperis lipit de zid

Mai spre toamna, cand cad frunzele, poate atunci sa mai vin pe aici, sa socializez, una-alta, ca sa ma apropii de zidurile acestea. Clar gandul ma duce la ce scria Nichita Stanescu… „daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna!”

Trec pe langa primarie, pe langa bustul de mai jos, ocazie cu care ma si documentez un pic cine este:

A inventat un rucsac zburator si a spus ca el de meserie este roman. Evident s-a nascut in aceasta comuna.

Ma uit la ceas si era 12:25. Retinusem ca aveam tren inapoi la 13:13 si 15:51. Pe cel de 13 nici nu-mi propusesem sa-l prind pentru ca mi se paruse ca nu am timp sa cuprind totul. Asadar, vreo 45 de minute din centrul localitatii Magureni pana la gara din Floresti. Zic sa incerc sa prind trenul si merg la pas iute 🙂 Sunt cativa kilometri si mi se parea ca nu am cum sa ajung, era totusi cam departe. Culmea e ca am si ajuns si am mai si facut poze pe la gara. La ora 13 eram in gara, pe alocuri am mai si fugit 🙂

Ce transformare…

Mersul trenurilor in gara Floresti Prahova

Vine trenul particular, acelasi controlor, trenul aproape plin. Ma asez gandindu-ma cum le-am facut pe toate, cum s-au potrivit de bine. Ma uit pe telefon si vad un sms pe care nu-l auzisem fiind pe strada. Un repros al cuiva care refuza efectiv sa inteleaga vreun gest de-al meu. Orice as face il pune in oglinda, e altceva, nu intelege evidenta. Intotdeauna priveste din alt unghi, niciodata cel potrivit sau cel mai simplu. La inceput era oarecum amuzant, dupa aceea chestia aceasta mi-a scos multi peri albi 🙂 Pacea si prietenia se integreaza in atmosfera cand imi zice de expozitia cu regele Ferdinand de la castelul Peles, la care uitasem sa mai merg. Nici nu stabilisem o data anume ci ca trebuia mers. Doar ca uitasem.

Trenul ajungea la ora 14, expozitia se inchidea pe la ora 16, daca nu era lume multa ne incadram si prindeam deschis.

Deci ajung cu trenul… si pe aleile Pelesului ajungem la expozitie.

Aceasta expozitie, este organizata de Muzeul National Peles si se doreste a fi o reamintire a sacrificiilor facute pentru realizarea Marii Uniri din 1918. Aceasta institutie culturala are in plan tot felul de manifestari tematice, de constientizare a publicului. Orice actiune care aduce in atentia romanilor faptele inaintasilor, in acest vartej al nimicurilor de zi de zi, este binevenita.

O multime de exponate cu tot atatea povesti se gasesc in cadrul acestei expozitii, la care intrarea este libera. Se poate vizita de miercuri pana duminica intre orele 9:15-16:15.

Portret din 1910 cu regele Ferdinand I

Observam calaretii garzii regale pe aleea de la Pelisor

Ruperea barierelor de granita in august 1916 si intrarea pe pamantul romanesc al Transilvaniei.

Un extraordinar vas comemorativ din argint realizat in Suedia in anul 1919. Pe acesta sunt simbolurile provinciilor romanesti, numele copiilor si cuplului regal, numele si datele unor lupte ca Marasesti, Marasti etc.

Deci, merita sa ajungeti acolo, sa vedeti mantia regelui purtata cu ocazia incoronarii la Alba Iulia, in 1922 si multe altele.

Cand am iesit afara era ora 16 🙂 si ploua. Nu ploua chiar torential dar suficient sa te faca sa cauti adapost. Si mai bine decat la o cofetarie, unde? Cand s-a oprit ploaia putin, fuga la gara. Acolo constatam ca ziua nu se incheiase, si ne-am tot uitat cum ploua puternic si la trenul Orient Express. Cam asa a fost ziua de duminica 🙂 Evident discutand despre Parvu Mutu Zugravul si despre faptul ca mai trebuia mers pe la Buzau la schitul Berca. Fiind cam departe nu stiam cand vom sau voi ajunge. Cu schitul acesta tot am bodoganit intruna de vineri si pana duminica, fiindca la alte biserici mai aproape, pictate de Parvu Mutu, era mai lesne de ajuns. La aceasta, iti trebuie o zi intreaga.

Orient Express

Credeti ca s-a terminat? 🙂 Nu!

A doua zi, ieri, prietenul meu George Grigorescu imi trimite o multime de poze si de filmari facute duminica sau sambata… la schitul Berca. Nu vorbisem nimic cu el, de altfel, de mai mult de o saptamana nu ne mai auzisem. Tot ce imi trebuia era in ce imi trimisese el, inclusiv autoportretul lui Parvu Mutu. In afara de mine, nu stia nimeni ca sunt exact la pictorul acesta si ca imi puneam problema ajungerii la acel schit. Duminica dupa amiaza am mai zis si altei persoane. Na, ce face si „intamplarea” aceasta! 🙂

UPDATE, TOT AZI 🙂

Termin articolul de publicat pe la 10:20 a.m. si plec la dezbatere, intr-o sala. Stau ce stau, ascult, si dupa un timp ma uit pe pereti. Ce credeti? Undeva sus, erau pictati Draghici Cantacuzino, Pauna sotia sa si Parvu Cantacuzino :)) Habar nu aveam ca sunt acolo zugraviti. Va zic eu ca astia au avut o anume motivatie cand au ridicat schitul Lespezi din Posada…

Ploaie peste Orient Express

Sinaia, azi, undeva pe la ora 18 si ceva.

Un tren frumos era tras la linia 1. Cand ma uit mai bine, trenul avea vagoane insirate in toate garile Sinaiei. Sinaia are trei gari, doua regale si una civila. Bine, regale au ramas doar cu numele. Intr-una nu stiu ce mai e pe acolo, iar in cealalta care e si prima gara regala a Sinaiei, se afla azi o expozitie de trenulete, care nu trebuie ratata in special daca aveti copii.

Si numai ce ma uit, ca nu apuc sa scot aparatul si se porneste o ploaie nemaivazuta. Pe sosea, am auzit ca multi soferi, din aceia mai prudenti, au tras pe dreapta sa treaca vijelia. Ideea e buna, numai ca trebuie sa te uiti unde parchezi, sa nu te trezesti cu vreun copac sau vreo creanga peste tine.

In legatura sau nu cu aceste ploi ce au cazut prin mai multe locuri din judet si tara, brusc, trenurile au avut intarzieri de minimum 30 de minute. Cele ce veneau dinspre Bucuresti. Va dati seama ca nu are rost sa ne suparam, C.F.R.-ul e vraiste, nu au cu ce face treaba, dezinteresati. Nu au locomotive, vagoane…

Trenul de ora 13 care pleaca din Brasov are 2 vagoane. Si merge la Bucuresti. Doar din Brasov se umple, va dati seama cand trece prin Valea Prahovei. Daca nu mai au un vagon, doua, lasa trenul asa. Adesea, prin unele gari, mecanicul uita ca are doar 2 vagoane si opreste dincolo de gara. Din experienta el trage bine, doar ca are garnitura incompleta si… lumea fuge dupa tren. Uneori, trenul de 18 care pleaca din Brasov, nu mai pleaca fiindca nu are locomotiva. Si oamenii stau in tren pana trenul se transforma in urmatorul tren si in loc de ora 18 pleci dupa ora 19, si nu la Bucuresti ci doar pana la Ploiesti 🙂 Daca iei cartile vechi care descriu cum se circula pe calea ferata in perioada 1879-1900, o sa afli un lucru interesant. Acele trenuri de altadata parcurgeau distanta Brasov-Bucuresti in acelasi interval de timp ca acum in 2017. Ma refer la Interregio de azi, ca Regio actual nici acum nu se incadreaza la nivel de 1900. Pe la 1900 ajungeai in 2 ore si ceva la Bucuresti. Azi cu Regio treci de 3 ore… si aceasta doar daca norocul isi face aparitia, nu e nici ger, nici canicula, nimic altceva decat noroc.

Iata si ploaia peste Orientul Express:

In gara civila

Prima gara regala a Sinaiei

A doua gara regala

Vreo 20 de minute a plouat ca in filme.

Case vechi, peisaje, focul de tabara de la Poiana Secuilor

Fiind atatea evenimente in Valea Prahovei, nu stii unde sa mergi mai intai 🙂

Casa veche la Comarnic

In Podul lui Neag

Privind peste Comarnic spre Campina

Biserica Sf. Nicolae – Comarnic, cartier Vatra Satului

Casa veche de mai bine de 100 de ani, casa traditionala munteneasca

Cei trecuti pe cruce, au ridicat intr-un cartier mai multe astfel de cruci

Casa veche

Inca o casa veche… inchisa, in paragina. Am vazut si case vechi restaurate.

Aici e la Poiana Secuilor, sambata seara. Pozele cu casele si peisajele sunt din alte zile…

Au fost 2 concerte… unul tinut de un tip de-al locului, in sensul ca toata vara a incantat turistii ajunsi aici. Il cheama Titus. Al doilea concert a fost al lui Adrian Sarmasan. Pe la ora 20 a inceput si s-a terminat aproape la ora 23. Cei doi au si niste CD-uri cu piesele lor, ce se pot cumpara de la cabana.

S-a cantat frumos, publicul dansa si canta alaturi de interpreti. Faina treaba cu aceste concerte la chitara in mijlocul naturii. Astia aveau tot felul de cantece faine, dar nu ma intrebati care, ca nu am retinut decat versuri si unele refrene, preocupat de ironii si de glume proaste… cu o ureche ascultam muzica si cu alta ce vorbeam la masa noastra.

Cum era ceva, hop si eu sa dau cu bata in balta. Ca la mare inota un prieten si cand se uita la un moment dat, vede in jurul lui numai femei frumoase fara sutiene si eu ca e evident ca nu putea iesi din apa… Ca acela care este cabanier la Poiana Secuilor a plecat din public sa scrie o reclamatie impotriva celor de la releul de pe Postavaru, ca aia au ascultat concerte de la el toata vara si nu au platit nimic… mai sa fiu crezut :)) Numai glume si idei proaste, ba sa fi pus spray in foc inainte de a-l aprinde, ba niste scanduri din gard sa mai arda focul… ba radeam sa incurajez copiii care fugeau pe acolo si-si necajeau parintii 🙂

Pana a venit o vulpe…

Ii faceam eu o poza mai buna dar s-au napustit mesenii spre ea si o fugareau de colo-colo, pentru poze, sa se mire…

Inspirati, am luat cu noi si niste geci, ca deja la munte e toamna. Dupa 15 august a venit un val de frig si gata, s-a dus vara, nu s-a mai incalzit decat ziua. Seara si dimineata e toamna.

Masina o lasasem mai sus, la cabana Trei Brazi, ca sa venim fain pe jos, prin noapte si sa evitam totodata si gropile pana la Poiana Secuilor. Pana am plecat, pana am ajuns acasa, pana am mancat ceva… s-a facut foarte tarziu. Prin urmare, cum aveam niste pauze la somn, am dormit bustean pana la ora 9 dimineata. Motiv pentru care am ratat excursia la Gherghita, fost targ medieval de mare importanta. S-au dus altii, eu am ramas cu rasul si somnul 🙂

Macar mi-am amintit de o melodie cu o luna in cascade. Asta pentru ca nu mi s-a parut faina.

Dar nu a fost o problema, ca mereu am ce face…

Mai multe localitati: Comarnic, Campina, Breaza si un pic din Plaiul Talei

Pe pariu, ca pe acolo a venit armata maghiara in 1330 🙂

Asa ca am pozat albia raului Prahova si tot felul de prostii, oase, lemne… care ar alcatui un articol separat daca nu as avea atatea, mai urgente de postat.

O incursiune prin biserica lui Petru Cercel de la Targoviste

Tot din ciclul „intamplate, petrecute”… aceasta a fost prin luna iulie. Mai sunt locuri de detaliat cu un specific anume: Basarabov la bulgari, Budapesta, Tara Fagarasului si raman planificate Transalpina, Adamclisi, turul cu bicicleta prin Dobrogea si niste asezari rupestre situate intr-un tinut al crucilor din piatra.

Cu aceasta postare se incheie si observatiile asupra picturii religioase, gasind surse clare si exemple asemenea.

Biserica Domneasca, realizata in timpul lui Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul.

Cum se intelege, scopul principal este adunarea urmelor despre Negru Voda, lupta de la Posada si istoria Vaii Prahovei. Cum intri in atmosfera actelor din arhivele straine si faci abstratie de aberatiile unor istorici romani publicate pe net, iti dai seama ca iluzionarea asta nu ne va face niciodata sa vedem si sa acceptam adevarul. Suferim groaznic de scenarii, conspirationism si de alte asemenea cultivate cu sarg in comunism.

Pe site-uri serioase, ca un exemplu, gasim in limbile engleza, turca, tatara, rusa, traduceri/relatari din documentele tataresti. Trecute cu vederea de istoricii nostri obisnuiti sa repete la nesfarsit aceleasi minciuni pentru a nu se face de rusine si de a nu iesi din rand, continuand razboiul lor inchipuit cu Biserica Ortodoxa, aflam niste lucruri interesante.

Comandantul Hoardei de Aur, hanul Oz Beg unul dintre cei mai longevivi hani, a dus in perioada 1320-1332, razboaie cu bulgarii si bizantinii. Cine oare domnea in Tara Romaneasca? Nu cumva Basarab I? Cum se face ca in perioada aceasta de 12 ani, tatarii nu faceau incursiuni in Tara Romaneasca?? Nu trebuie sa asteptam Judecata de Apoi ca sa ne spuna Basarab care era realitatea. Efectiv, Tara Romaneasca avea un raport de subordonare fata de Hoarda de Aur. Sau poate aveau o alianta de familie, nu stim. Ceea ce este foarte important de subliniat este ca la Velbujd si la Posada, romanii au luptat alaturi de tatari. Documentele sarbesti spun asta si regele maghiar o spune la fel de clar. Ai nostri, ca ba asa este, ba nu este. Neseriozitate balcanica, fuga de asumare prin amanare, sa mai vedem, sa mai cercetam 😉 Asadar, Tara Romaneasca si-a obtinut independenta la 1330 avand ajutorul tatarilor. Basarab a tot amanat lupta din 1330 pana i-au venit aliatii. El nu a miscat nimic impotriva tatarilor cat timp a domnit Oz Beg. A scos capul cand a murit hanul si cand a vazut ca urmasii acestuia nu se ridicau la inaltimea acestuia.

Dupa ce a murit hanul, l-a trimis pe Nicolae Alexandru, viitorul domn, sa medieze impacarea cu regele maghiar, cu care ulterior va participa la campanii contra tatarilor cucerind diverse teritorii, inclusiv in zona dintre Prut si Nistru… de aici vine si termenul de Basarabia, cum stim cu totii. De aceea, istoria e mai frumoasa decat matematica, pentru ca nu se invarte in jurul datelor fixe ci te poarta din context in context, prin tot felul de locuri, incercand sa intelegi cum gandeau personajele. Pe cand la matematica, unul plus unul fac mereu doi. Bine, viata demonstreaza periodic ca nici pe matematica nu te poti baza, unul cu unul mai dau adesea tot unul 🙂 E o gluma, evident.

Istoricul Bisericii Domnesti

Revenind la Targoviste, la Biserica Domneasca… e de ajuns sa renunti la postura de vizitator, la omul cu atatea griji, la telefon si sa intri in ceea ce nu este altceva decat un monument viu. Oriunde iti intorci privirea, multi altii, fara numar, au trecut pe acolo. Picturile au o anumita expresivitate, vezi liniile trase acum sute de ani, culorile si desenele creaza atat peisajul vechi din mintile primilor pictori cat si peisaje mai recente, vezi inscriptii mai vechi si mai noi, iti dai seama ca tot ce numim noi degradare/lipsa restaurarii, este de fapt cea mai frumoasa marturie a istoriei noastre. Acele scrijelituri in ziduri cu litere slavone, acele pietre sparte, parti din picturile aproape sterse te introduc cu putina atentie, in lumea medievala romaneasca. Motive florale, stilul, forma pisaniei, coroanele domnitorilor, sfintii luptatori… te imping la tot felul de comparatii, le-ai mai vazut si in alte locuri. Oare pe sabia lui Nestor mai scrie numele pictorului, cum zice Iorga? Si da, scrie…

Cred ca marea noastra sansa este aceea ca nu stim sa restauram anumite obiective. Cine stie ce prostii am face… asa, lasam si celor din viitor o sansa de a face lucrurile cum trebuie, de a vedea realitatile trecute.

Intrarea in biserica

Clopot

Clopotul realizat la anul 1669

Pisania… ca la multe altele, cu un search pe net, poate fi gasita traducerea.

Matei Basarab, in stanga, probabil cel mai mare restaurator si ctitor de biserici din Tara Romaneasca.

Nu uitam ca este ctitoria lui Petru Cercel si ca tatal acestuia era Patrascu cel Bun.

Resturi din piatra de mormant a lui Matei Basarab. Adesea, locurile de veci ale domnitorilor au fost profanate. Matei Basarab isi doarme insa somnul de veci la Manastirea Arnota, ctitoria sa. Initial, a fost ingropat in aceasta biserica din Targoviste, desi el ceruse sa fie inmormantat la Arnota. Ulterior, Radu Mihnea al III-lea i-a mutat osemintele la Arnota.

In colt se vede un rest de piatra de mormant.

Bucata de piatra a fost pe mormantul lui Mateias Basarab, fiul domnitorului.

In partea opusa, gasim o alta piatra de mormant, una dintre cele mai frumoase de la noi din tara, in opinia mea… a Doamnei Elina, sotia lui Matei Basarab:

Inscriptia aceasta a fost tradusa de Nicolae Iorga folosind Biblia de la Petersburg. Nu are rost sa o scriu aici, chiar daca o am la indemana, sa nu se inteleaga altceva 🙂 Pe mine ma cam deranjeaza autorii acestia de articole care scriu chestii ca si cum le cunosc de cand lumea. Evident ca nu o stiu pe de rost, dar se refera la cat de scurta este viata.

In multe locuri veti observa ca sfintii si tot felul de personaje biblice au ochii scosi. Aici, Mantuitorul este fara ochi. Este foarte interesant ce veti gasi, scotocind dupa explicatiile unor asemenea „gesturi”.

Pentru ca privitul se refera mai ales la ochi.

Sa aruncam cateva priviri si printre picturile existente in Biserica Domneasca:

Am vazut asadar cum arata sfintii luptatori. Nu cumva „cavalerul fara cap” din Biserica „Sf. Nicolae” Domnesc din Curtea de Arges, este tot un astfel de sfant? 🙂 Cred ca aceasta este cea mai logica varianta, depasind evident speculatiile ca este un Basarab pictat, un templier, ca dusmanii intentionat i-au sters capul ca sa nu ne stim istoria.

Anul 1844 printre nesfarsite scrijelituri, dupa cum au simtit oamenii sa-si imortalizeze trecerile lor prin timp.

Intersectie de lumi

Lucrari in altar

Mai vechi, mai noi

Mihai Viteazul

Reprezentarea „balaurului”

Biserica Domneasca face parte dintr-un intreg complex care mai cuprinde Turnul Chindiei, ruinele unui palat cu tot felul de urme evidentiate, muzeu… etc. Aceasta a fost prima parte… este evident ca ne-am plimbat pe acolo cu orele.

Posada, locuri si povesti reale

Posada este astazi un cartier al orasului Comarnic sau o localitate incorporata, cum doriti. Este prima localitate din tara, cu acest nume, atestata documentar (fratii Tunusli si Dionisie Fotino, in jurul anilor 1800).

Aici a stat Nicolae Grigorescu ani de zile si a pictat multe din celebrele sale tablouri.

Posada a adapostit familia Bibescu, celebrul lor castel, casa Marthei Bibescu si azi locul unde azi vizitam frumosul Muzeu Cinegetic.

Posada are si cea mai veche biserica de pe Valea Superioara a Prahovei, biserica fostului schit Lespezi, cu hramul Sf. Treimi.

Veche cruce din piatra

Posada are legende cu haiduci, povesti cu carute prabusite in valtorile Prahovei, mentiuni in istorie despre drumul de acces inca de la Radu cel Mare.

Este si locul accidentelor feroviare din anul 1922, cu acele poduri sabotate si prabusite.

Stiti cat de mare este lista?

Posada cand era localitate de sine statatoare avea doua cartiere: Podul Negrului devenit Podul Neagului si Floria.

Datorita faptului ca era cheia de acces, cum zic eu, spre actualele statiuni ale Vaii Prahovei, catunele Sinaia, Poiana Tapului, Busteni, Azuga (Intre-Prahove) si Predeal au fost toate adunate intr-o singura unitate. Astfel Posada plus toate acestea au format comuna Podul Neagului.

Cartierul Podul lui Neag

Podul lui Neag

Mircea cel Batran atesta o biserica cu moara si metoc pe Valea Prahovei, anterioara domniei sale, deci inainte de 1386. Biserica nu a fost identificata de specialistii care-i cunoastem.

Parerea mea este ca nu exista niciun dubiu ca lupta din anul 1330, zisa de la Posada, s-a desfasurat chiar aici.

La 1574, un calator polonez spunea ca dincolo de Gherghita este biserica lui Basarab I, ridicata in cinstea luptei din 1330. Dincolo de Gherghita nu inseamna dincolo de alte orase sau alte zone montane. Dincolo de Gherghita e pur si simplu dincolo de Gherghita 🙂 Cum drumurile comerciale insoteau cursurile de apa, el nu se putea deplasa zburand, cu metroul sau cu altceva. Mergea pe drum. Cum Basarab si ungurii s-au batut intr-un defileu, singurul defileu dincolo de Gherghita este cel facut de Prahova la Posada.

Suplimentar, o harta austriaca ignorata de toti ne arata o biserica la Posada, alta decat a schitului Lespezi. Unde? Exact in defileu. In ruinele a ceea ce consider eu fosta biserica am gasit o moneda otomana, predata autoritatilor.

moneda De altfel, este si singura descoperire arheologica din Valea Prahovei din ultimii 50 de ani. Ca or fi gasit altii diverse si nu au predat, e alta treaba.

Daca te duci in Podul lui Neag, cum se numeste azi cartierul, nu ai cum sa nu observi ca este pe un platou ce domina intrarea in defileu. Acesta se numea in trecut Podul Negrului. Negru-Voda se crede ca a fost tatal lui Basarab I sau insusi Basarab.

Posada are si cea mai veche cruce de piatra de pe Valea Superioara a Prahovei.

Arbusti, specia corn

Fructe de corn

Coarne pentru o dulceata de proba

Si tot asa… povestea curge in nenumarate randuri.

Poienile ascunse ale Posadei. In zare se ghiceste defileul Prahovei

Traseu religios la Manastirea Turnu si traseu turistic din Busteni la Azuga

Intr-o duminica, am plecat spre Ploiesti. Aveam eu in minte diverse… sa verific niste aspecte istorice dar sa prind si o parte din slujba de la Manastirea Turnu din Targsor. Nu am plecat prea de dimineata, adica pe la 6-7 ci abia pe la 8. Cu o zi inainte umblasem „brambura” pe la alta manastire situata la mai bine de 100 km… si cum mersesem mult pe jos, m-am trezit mai tarziu.

In Ploiesti Vest cobor si merg spre statia cu microbuze spre Targsor. Bine, nu este propriu zis o statie, ci un fel de parcare pentru masini, unde vine si pleaca oricine. Nu este vreun semn de statie 🙂 De altfel, din acest punct de vedere, al traseelor judetene cu plecare din Ploiesti, municipiul nici nu poate fi comparat cu altele… Nu sunt panouri cu orare, daca nu ai mai fost in Ploiesti greu te descurci, trebuie sa tot intrebi. Ma gandeam la chestia asta de mult timp, oare cum se descurca un vizitator al orasului 🙂 Si Targovistea e mai bine organizata din punctul acesta de vedere.

Vine un autobuz de Strejnic, soferul imi zice ca nu merge nimic spre Targsor. Eu ca berbecul, nu-l cred. Strejnic este cam la jumatatea distantei dintre Ploiesti si Targsor. Omul pleaca, eu raman. Dupa 10 minute, cu planul facut, o iau spre Targsor pe jos, trec podul peste calea ferata si imi zic ca daca vad un microbuz ii fac semn si opreste. In Prahova, la noi, este universal valabila chestia asta. Nu trebuie sa te duci neaparat in statie, mai ales daca stai in vreo comuna. Stai la poarta, faci semn, soferul opreste. Eu iesind din oras, sigur opreau.

Ma grabeam ca sa prind din slujba, sa am si timp de vizitare, si mai aveam si alte planuri. In Strejnic am ajuns repede, cred ca sunt 2-3 km distanta de la gara Ploiesti Vest. Trec de celebrul aerodrom, fac o poza la un exponat:

Intru prin localitate si forma bisericii vechi imi semana cu o biserica vazuta prin februarie:

O biserica noua, una veche.

Interior

Bolta

Catapeteasma… da, am cules si inscriptia aceea.

Crucea cu semiluna… care stiti ce inseamna. In niciun caz izbanda nu stiu ce asupra nu stiu cui. Ci nu stiu cui a zis… ridica biserica si sa pui semiluna la baza crucii 😉 Pe documente, nu pe vorbe. V-am mai povestit de aceasta descoperire. Tot ma minunam eu de multimea bisericilor cu semiluna. Si zic cum au rezistat toate pe vremea turcilor? Oare aceia nu vedeau ca ne bateam joc de simbolul lor? Deci undeva nu era cum trebuie. Pana la urma am gasit ce inseamna aceasta alaturare de simboluri.

Biserica are hramul… Sf. Nicolae

Dupa ce am mai stat pe acolo, mi-am adus aminte ca mai trebuie sa si plec. Targsorul era la vreo 4 km sau 3 ori 5, nu mai conta. Cu pauza de prin Strejnic cu tot, de la Ploiesti Vest la Manastire am facut cel mult 2 ore. La mers repede cred ca faci o ora.

Ansamblul monahal

Tot ansamblul a fost reconstituit/restaurat

Se intra in manastire, in dreapta. Cei din fata mergeau sa viziteze ruinele romane si Biserica Alba.

Biserica manastirii

Manastirea este de calugari. Telefonul ei este: 0244.483.077.

Complexul vazut dinspre ruinele romane

Demn de mentionat este faptul ca am gasit in diferite surse scrise si am intrebat si la fata locului pentru a ma lamuri… o chestie tare de tot 🙂 S-au impotrivit ridicarii manastirii in special cei din Muzeul Judetean de Istorie si inca niste persoane, care fie vorba intre noi nu sunt deloc binevazuti de cei din Biserica. De fapt, la nivel de judet Muzeul de Istorie are in randul Bisericii, o proasta reputatie. Pe fata nu prea se spune, insa cand te uiti la comentarii pe Facebook sau intrebi in particular, oamenii Bisericii sunt foc si para pe cei din muzeu 🙂 Acum, si mie imi place istoria, dar merg 100% pe mana Bisericii :))

Biserica a pastrat tot felul de documente sute de ani, pe cand primele noastre muzee de istorie au aparut de circa 100 de ani. Primul l-a infiintat Cezar Bolliac si a fost un muzeu al antichitatilor. Bolliac si alti entuziasti care au pus bazele acestei discipline, au ajuns presul istoricilor de azi, care rad de ei. Deci vin astia cu povestile lor, ei timp de 50 de ani au inflorit la comanda comunista istoria, sa se puna cu Biserica. Buni sau rai, apucatori unii dintre ei sau ridicatori intruna de biserici, esenta romanismului este Biserica Ortodoxa. Astia ca si oameni de stiinta sunt exacti, nu cred in nimic, bifeaza target-uri si atat. Va dati seama ca nu generalizez, ca sunt si istorici, arheologi, pe multi ii si cunosc care merg pe la biserici, in alt scop decat acela de a se opune.

Mie mi se pare ca tagma aceasta istorica isi depaseste cadrul. Niciodata nu vor castiga in raport cu Biserica, pentru ca sunt multi din astia „spalati pe creier”, care pupa icoane :)) Si eu fac la fel, doar ca nu fac un spectacol din asta. Din pacate, din motive imputabile doar mie, nu merg la biserica asa cum si cat ar trebui. Sunt mai profan poate… dar, Sfanta Biserica e Sfanta Biserica 😉 Maine este Schimbarea la Fata, mare, mare sarbatoare.

Cei de pe acolo ii zic Biserica Alba

Protejarea ruinelor… nici la Sarmizegetusa nu e asa 🙂 Aici e mana unui celebru arhitect, d-l Hoinarescu, abonat pe tot judetul la lucrari 🙂

Biserica Alba

Dincolo de manastire, pe un drum, se afla un zid din fosta biserica ridicata de Mihnea al II-lea zis Turcitul (domn intre 1577-1583, 1585-1591). Au fost multe biserici la Targsor.

In biserica Manastirii Turnu il gasim pictat pe Antonie Voda, cel considerat ctitorul principal. Acesta a refacut biserica, ridicata de Vlad Tepes. Despre Vlad Tepes si Sfanta Biserica mai jos, un extras sublim:

Dupa ce am stat pe acolo o vreme, am luat-o inapoi spre Ploiesti. Chiar ma gandeam ca o sa pierd trenul, cand o mama cu trei copilasi, ce conducea o masina opreste si ma intreaba unde merg. Ce face si „intamplarea” aceasta 😉

Trenul era in statie si uite-ma acasa… prea devreme. Ce sa fac mai departe? 🙂 Ma schimb repede, iau un rucsac mic si fuga in muntii Baiului, sa ies din Busteni la Azuga.

Se poate observa o parte din rulotele de pe Valea Cerbului. Chestia aceasta, upgradata, ar insemna o sursa de venit importanta pentru statiunea Busteni.

Peisaje:

Un soim sau un uliu. Ma trata cu spatele 🙂 de la distanta

Sa tot mergi, sa mai si alergi prin cadrul acesta natural.

Departe Postavarul, aproape Sorica si dupa… Azuga. Chiar aproape…

Nota maxima pentru cine stie ce este acel verde deschis de pe versant. Cel mai deschis verde 🙂

Si aceasta etapa din „campionatul de cascat gura” s-a incheiat prin epuizarea acumulatorilor. Si Targsor si Baiului, le ajunge… Pe la ora 19 eram acasa.