O surpare vine sa spuna povestea corecta si completa

Stiti ca se spune „ca unii ce viseaza noaptea, fac ziua”. Cateodata, mi se mai intampla 🙂 Nu e rau daca se si potriveste cu realitatea. As putea chiar sa si recomand 🙂 Dar, bine, in cazul meu unii dau vina pe diverse: intamplare, genialitate, nebunie, noroc, divinitate, idiotenie, filinguri etc. Deci, nimeni nu poate intelege exact. De fapt, cred ca problema este ca viata nu este exacta. Poate pe hartie unul plus unul dau doi, dar, in viata, poate sa dea si unul singur 🙂

O opinie, insa, pot sa emit cu certitudine: daca nu faci ce simti la timpul potrivit, ma refer la lucruri serioase, mai tarziu ori nu mai ai sansa, ori e foarte dificil.

Sambata se inrosesc ouale. Majoritatea le inrosesc in Joia Mare. Eu le fac mereu sambata, ca daca rosul inseamna sangele, Iisus nu a murit joi. Asa mi se pare mie ca are logica.

Dar, dupa procedeul acesta ce sa mai fac? Sa stau asa ca oamenii? Hai ca nu este de mine. Si am plecat sa fac sport: aruncatul cu privirea prin locuri potential istorice 🙂

Umbland… vad ceva care crestea intre radacinile unui fag. Primul gand a fost ca e ceva munitie neexplodata din vreun razboi mondial. Dar vad acel orificiu si imi dau seama ca obiectul, in acel loc trebuia sa aiba o parghie, un cui, ceva de siguranta. Daca nu mai este, inseamna ca nu este nimic periculos. Dupa ce m-am asigurat, nu de teama, ci pentru ca imi place sa fiu prudent de fel, m-am apropiat si am observat ca este incorporat in copac. Deoarece copacul il tinea fix 🙂 cu un bat mic l-am curatat:

Nu era cine stie ce. Nici nu cred in povestile si sfaturile cum vine doar cineva special, care nu stiu ce face si stie el. Sa fim dresati cu povesti ca este cineva care doar asta face. Suntem in Romania si aici prima regula este sa te bazezi in primul rand pe tine, pe propria judecata. Apoi… care cum ne sunt prioritatile si intelesurile. Avem o viata, ea trebuie traita, nu fugim de orice si nu vedem pericole la tot pasul. Ca sa scoti chestia aceea din copac, care nu se misca un milimetru, iti trebuie o dalta, deci la ce bun sa ranesti bietul copac… pentru nimic?!

Si daca era o mina, un obuz, orice altceva activ, intai ma uitam eu cat voiam, ca e viata mea si cata vreme eram singur pe acolo, era strict problema mea. Apoi, mai veneam si a doua zi, probabil pentru poze mai bune, dupa care anuntam pe acestia, abilitati 🙂

Mai departe? Vin acasa, mers la Inviere la Pestera, vine duminica, discutii cu prieteni… ideea de baza a fost si este:

„Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu!”

Va mai aduceti aminte de povestea recenta cu gunoaiele de la Sinaia, cu niste chestii logice prin care era posibil sa fie aflati aceia care depozitau zeci de saci prin padure? Era mult o zi intreaga… pentru ca in vreo 5 ore ii si aflam. Ma indoiesc ca a facut vreo autoritate ceva, dar si eu mi-am vazut de treaba pentru ca nu vreau sa se spuna ca ma bag eu, ca ei ce sunt! Unora daca le arati ca te duce mintea la lucruri pe care nici macar nu le pot imagina, te cred cu capul sau mai rau. Te poti trezi in niste buclucuri din care privesti stupefiat ce se intampla 🙂 Sistemul lucreaza adesea impotriva cetatenilor!

Duminica, pe la 12:30, se termina o discutie cu un prieten cu aceleasi pasiuni, cu acea „nebunie” care „face mereu diferenta”. Mai jos, veti vedea ce inseamna o frantura de informatie cand sti cat de cat istoria locurilor de pe aici. Dupa discutie, trec in revista in minte, dealuri, versanti, vai si firicele, ma uit la ceas dupa o vreme si era 13:10. Zic: „Mergem! Stiu unde!” La 13:40 vine maxi-taxi. Altora nu ca le-ar fi luat o zi sau mai multe ci, nu ar fi ajuns vreodata pe acolo…

Urcam pante, inaintam pe fire de vai, din fuga observam vegetatia, tipurile de roci, debitul de apa, nu este aceasta, nu este nici cealalta… versantul este sigur mai umbrit, acolo sunt alunecari pentru ca stratele sunt permeabile dar nici acolo nu era. Si, dupa chestiile de logica, pe la ora 15:10 gaseam o cale ferata ingusta care a fost realizata doar pe sub pamant si care nu apare ca fiind vreodata realizata prin acea zona. As putea explica fiecare detaliu, dar nu are rost sa plictisesc sau sa se creada ca ma dau eu rotund. Tu da-mi firul, ca ghemul ti-l aduc eu 🙂

O premiera in istoria Vaii Prahovei. Despre ea veti afla in decembrie, in a patra carte a proiectului „Pasi in Timp – un proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Prahovei si Parcului Natural Bucegi”.

S-a prabusit tunelul in urma alunecarilor de teren.

Din pacate, sina de la exterior a fost afectata de factorii naturali. Daca o cureti, tot nu vezi unde a fost fabricata.

In schimb, sigur merge curatata sina prabusita in vale, pentru ca a stat mereu in umezeala. Zis si facut 🙂 La aprecierea mea, sub calea ferata era si un canal colector. Gaurile din teava sunt facute in mare parte intentionat, ca sa se scurga apa.

Am zis ca nu e in regula sa facem cine stie ce treaba in ziua de Paste, dar un metru de sina hai ca merge curatat. Nu scria insa nimic, ramane mai putin cu un metru pentru data viitoare. Dupa ce voi vedea ce scrie, fac o poza si o acopar la loc 🙂

Creanga buna de urcat 🙂 se si vad urmele.

Am dat si doua pietre la o parte ca sa ne uitam mai bine 🙂

Meritul descoperirii apartine prietenilor, Sorin Bugan si doi alpinisti: Miermorica si Mihai, carora le multumesc. Pana in ora 17 eram acasa…

Din pacate, acum la 8:50 a.m. in Valea Prahovei ploua. De pe la orele 22 a inceput. La Predeal ninge. Pe Bucegi, de asemenea ninge. Mantia alba ce acopera cu un strat subtire padurea a coborat pana la 1000 m altitudine. Astfel, excursia prognozata pentru azi, pe Bucegi, se amana… ca sa nu umblam aiurea prin ceata si sa nu vedem nimic. Deci, trebuie sa stam acasa prin jurul mesei, cum fac oamenii. Ce stupid mi se pare, trebuie sa ma gandesc la ceva neaparat…

Hristos a Inviat!

Bucuria Invierii si bucuria de a fi aproape cu rude si prieteni, atat aproape cat si la distanta 🙂 Conteaza si gandul dar si atitudinea.

Toate gandurile de bine, tuturor!

Aseara am fost la slujba Invierii… de la Manastirea Pestera Ialomitei. Ideea a apartinut lui George, un prieten din liceu. Chiar, toti cei cu numele de George pe care-i stiu, sunt oameni super 🙂

Slujba s-a tinut in biserica noua…

Pana la 12 noaptea, doar in altar era lumina, ca sa se poata citi. Credinciosii asteptau cuminti Lumina in intuneric. Foarte frumos… te ducea cu gandul la pustnicii ce stateau prin pesteri sau prin biserici pe timpuri. Vremuri seculare, pe cand nu era curent electric. Oricum, ce vreau sa zic este ca la aceasta biserica a fost o anumita stare de evlavie.

Raspandirea Luminii

Staretul Calinic

Afara s-a tinut slujba dupa ora 12 noaptea.

Cateva sute de oameni au venit la slujba.

Cu toate ca se spunea ca e vremea nu stiu cum, de fapt a fost chiar bine. Nici ploaie, nici frig, nici vant.

La intoarcere, cu masina, au fost mici impedimente deoarece ceara lichida stingea uneori flacara de la lumanari dar fiind mai multi.. ii faceam „backup” rapid 🙂

Maine dimineata, va astept cu o poveste despre un tunel si o cale ferata necunoscuta… ultima existenta si azi.

Neprevazut

Iarna nu pleaca prea usor de la munte. Azi-noapte un val de ninsoare a maturat Bucegii si Valea Prahovei si chiar si dupa pranz, fulguie ici-colo. Planurile multora, de drumetie, de focuri, stat la soare, sunt cu siguranta amanate pentru alte week-enduri 🙂

Asa ningea pe la orele 10:00 a.m.

Cine se mai astepta sa ninga iar? 🙂 Bine, intr-o zi cu soare se va topi tot, dar pana vine acea zi…

Tot neprevazut au lansat si americanii un val de rachete in Siria. Nu mai putin de 59. Ca replica la un atac cu gaz sarin al armatei siriene realizat asupra populatiei civile. Deci armata a ucis proprii conationali: 30 de copi, 20 de femei… Nu stie nimeni de ce; neprevazut. Asa ca, S.U.A. le-a bombardat baza unde aveau armele chimice. Vedem ca marile puteri transeaza cu forta cam orice, ceea ce ne obliga pe noi ca tara sa avem o pozitie foarte echilibrata si diplomatica. O racheta lansata costa peste 1 milion de dolari, unii ziceau ca ajunge la 1,5 milioane. Zeci de milioane dati focului intr-o clipa. Poate a fost bine ca au distrus baza, poate nu a fost bine. Ideea este ca se duc banii pe razboaie si nu pe cauze umanitare. Cu siguranta, lumea va fi inca multa vreme impartita in zone de influenta, azi dicteaza cineva razboiul aici, maine dincolo… pentru ca asa cum stim, o elita conduce lumea.

Dar sa ne mai intoarcem mai bine privirea spre natura, in asteptare de zile mai bune:

Un saculet cu tot felul de chestii folosite in alpinism

Le-am lasat si noi in crapatura stancii. Parca acum doi ani erau acolo, acum le-am gasit pe jos.

Vor sa marcheze cred, un traseu de catarare prin acest perete.

Clar, in stanga este vorba de interventia omului

Neprevazut si neasteptat, a plecat dintre noi anul trecut, d-l Gabriel Panac de la telecabina din Busteni. Azi ar fi fost ziua lui… Dumnezeu sa-l odihneasca!

Poza a postat-o pe Facebook, sotia dansului.

Vad ca ninge bine si acum la ora 13:00…

In fine, daca veniti in Valea Prahovei sunt cateva chestii de facut: drumetii usoare, vizite pe la Castelul Cantacuzino din Busteni, la Muzeul Orasului Sinaia sau la Predeal unde iubitorii de caini, ii pot privi 🙂 E vorba de un campionat 🙂

Pe munte, la cabane… care cabane? Ca la Sinaia este inchis cam tot ce inseamna cabana, mai putin cabana Tarle. Dar aceea este mult prea selecta pentru un om de munte cu rucsacul in spate. Totusi, la Cota 1400 sunt doua locatii faine: terasa „La Sami” si „La Ceaunul Crapat”. Merge si o plimbare cu telegondola la Cota 2000 pentru admiratul peisajului, ca altceva nu ai ce face pe acolo: cabana Miorita este inchisa si, de asemenea si restaurantul de la Cota 2000. La Busteni mai sunt Manastirea Caraiman… sigur pana la cascada Urlatoarea va fi noroi, sau cu telecabina la Babele ca sa vezi Sfinxul. Mai merge si sa te duci pana la cabana veche Trei Brazi din Predeal, faceau aceia niste cozonaci foarte buni. Cred ca trebuie sunat inainte daca au. Mai pot fi facute drumetii cu jeep-ul pe munte, nu stiu pana unde cu vremea aceasta, dar daca tot au dat cu asfalt cam pe peste tot pe munte… Iar o pizza buna am mancat la Pizzeria Carpati, parca pizza Carpati se numea sau a casei. Maine sunt deschise sigur Centrele de Informare Turistica din Sinaia si Predeal, unde sunt oameni pregatiti cu tot felul de informatii.

Ideea de final este ca trebuie sa accepti ca poate interveni neprevazutul in orice situatie 🙂

Peisaje

Prin potcoave de boi la Posada lui Nicolae Grigorescu… si pana la Campina!

Nu incep acum sa-l glorific pe pictorul in cauza, pentru ca pe mine ma intereseaza… conexiunile, istoria, descoperirile. Dar nici nu pot sa nu mentionez doua-trei vorbe despre acest mare pictor. Citez din amintiri… ca nu ma intereseaza prea multe detalii despre el si vasta sa opera. E timp…

A pictat vreo 5000 de tablouri din cate am retinut. A pictat si in timpul Razboiului de Independenta si a murit la Campina in 1907. Este usor de tinut minte cand a murit pentru ca 1907 este anul rascoalei. Parca am fost anul trecut sau acum doi ani, la Muzeul Memorial din Campina… de unde am plecat cu ideea ca acea casa nu este si cea in care a locuit pictorul, deoarece a fost arsa in Primul Razboi Mondial si mai tarziu a fost refacuta sub actuala forma. Erau expuse si vreo 100 de tablouri sau mai bine. Veneam de la nu stiu ce eveniment la castelul Hasdeu si am zis sa mai dam niste bani si pe biletele la muzeu. Ca oricum nu mai intrasem acolo de cand eram elev. Cam acestea sunt notiunile mele despre Grigorescu… mai pot fi adaugate ca a pictat biserici, cum este aceea a manastirii Zamfira, de aici, din Prahova, plus celebrele sale… tablouri cu care cu boi si tarani. Pentru mine este suficient!

De curand, studiind un drum vechi din Valea Prahovei, descopar niste jumatati de potcoave. Ma uit eu in jur si ma intreb cum au ajuns acolo… si de la ce sunt. Erau prea late ca sa fie de cal. Tot ma gandeam la asta pana acasa, ce naiba animal sa fie. Caii se potcoveau, magarii la fel, dar boii? Aflu acasa cu tata Google ca se potcoveau si boii 🙂 Compar cu alte potcoave, si da, erau potcoave pentru boi. Cum stiam ca boii se foloseau la padure, cum pe acolo nu prea se putea exploata padure, a ramas varianta cea mai credibila ca se circula cu carele trase de boi. Cand spui care cu boi, gandul te duce la Grigorescu.

Potcoave de boi

Uite asa ajung iar la Grigorescu. Ce naiba avea acesta de tot picta prin Valea Prahovei? Ideea era de a vedea tot ce a pictat pe aici. De ce? Pentru ca un peisaj de acum 100 de ani poate furniza informatii pretioase celor care studiaza trecutul. Observasem cu ceva timp in urma un aspect important in tablourile lui, despre care voi vorbi la momentul potrivit, si ma gandeam ca poate o mai fi ceva si in altele.

Carele cu boi ale lui Grigorescu pe Valea Prahovei.

De altfel, cu boii s-a circulat pe aici si dupa 1940. La inmormantari se foloseau carele cu boi si am vazut asta intr-un filmulet care arata inmormantarea legionarilor la Predeal. Apoi, un localnic din Predeal, a postat pe Facebook in 2015, o poza care prezenta un car cu boi ce traversa orasul. Poza cred ca e de prin anii ’50.

Foto: Marian Ioan Codleanu

Oare ce nume purtau boii in trecut? 🙂 Ii strigau si pe ei cumva… 🙂

Bun, si tot la rubrica intrebari, figura si faptul ca Grigorescu Nicolae Pictor trebuia sa stea si el undeva peste noapte, in Valea Prahovei, de a pictat atat. Uite asa am aflat ca inainte de a se muta la Campina, a stat la… Posada. De altfel, omul a stat la Campina doar in ultimii trei ani ai vietii.

Zic sa caut tot ce a pictat la Posada si am gasit cateva:

„Peisaj la Posada”

Tabloul „Primavara la Posada” inca nu a fost vandut de Artmark.

Tabloul „Peisaj din Valea Posadei” a fost vandut.

Totusi, tabloul are pe fundal niste linii… de relief. Cunoscand Posada am presupus eu ca omul acesta nu picta foarte departe de casa. Cand picta care cu boi iesea la drum, cand picta asa de dragul peisajului, nu mergea chiar departe. Na, „logica”! :))

Cu prima ocazie, mi-am propus sa intreb pe acolo niste cetateni mai in varsta. In acestia mai ai o baza. Ca peste tot, intai dai de cetateni de alt tip, impuscati in aripa, asa le zic, pentru ca merg asa, intr-o parte, de la bautura 🙂 Ca un cerb cand isi pierde doar un corn… si merge cu capul intr-o parte 🙂

Gasesc si o ba.., o batrana si o intreb de vreun pictor de demult pripasit pe acolo. Ea nu stia, dar un mosulet din preajma ei s-a bagat si el in vorba. In trecut, adica acum vreun an, tataie se mai bagase el in vorba cu mine, pentru ca ma uitam peste gard la o faneata care o avea. Pe atunci cautam niste urme istorice. El nu ma mai tinea minte, evident. Mosulica a inceput ca de ce intreb, de unde sunt, ca batranii, cred ca e trist tare sa fii batran iar noi, cei mai tineri, nu prea avem rabdare sa intelegem ca pentru ei curge timpul altfel. Pana la urma, invins de bunul meu simt (modestia, ce sa-i faci!), nu pot sa fiu pe termen lung cum zic unii ca trebuie, ma asez langa batranel. Vorbea orice altceva decat ma interesa.

Numa’ ce imi aduc aminte ca un prieten spunea ca i-au trebuit ore bune de inregistrat povestile unui batran. Nici dezamagit, nici cu speranta, pentru ca in opinia mea, daca este ceva planificat sa se intample, se va intampla oricum, ma intind la vorba. Il stia pe primar dar nu l-a vazut, dar e baiat bun. Ma gandeam ca de cate ori m-am intalnit cu acest subiect, cu Grigorescu, am reusit doar sa ma enervez. Singura similitudine intre mine si Grigorescu sunt boii. El ii vedea la care, eu ii vad azi ascultand extaziati de cate un guru in diferite domenii, afisandu-se pe langa acestia, ca sa fie si ei Cineva 🙂

Cand ajung sa-l intreb si eu de pictor, omul nu stia nimic. Intr-un final, a scos de prin sertarele cu amintiri, ceva. Atentie, la cei mai in varsta li se incarca greu search-ul. Astepti, rabdare multa… 🙂 Cu rabdarea sunt artist desavarsit, se stie, dar s-a intamplat cu omul acesta sa fiu intr-o pasa mai receptiva. Din povestile lui am retinut ca tatal sau, dar eu cred ca mai degraba era vorba de bunic, spunea de un carciumar care picta si avea in carciuma numai tablouri pictate de el. In casa carciumarului se juca el si alti copii pe vremuri. Carciumarul era zgarcit rau si se temea de hoti, avea gratii la ferestre, la usi.

Il intreb, nu e casa aia veche din vale? El ca aia este dar s-a prabusit. Treaba era ca anul trecut pozasem o casa darapanata despre care tot o persoana in varsta mi-a zis ca a fost casa unui hangiu, ultimul care a avut un han in zona.

Asta este cea mai veche casa de pe acolo… si fara niciun dubiu, deoarece am mai vazut constructii asemanatoare, este ridicata intre 1890-1900.

Un element ce imi atrasese atunci atentia: prezenta gratii la ferestre.

Mai departe, rationamente:

  • un hangiu avea tablouri in hanul propriu.
  • hangiul de regula, locuieste tot la han… dar nu este exclus sa fi avut si o casa mai departe de propria afacere.
  • un hangiu pictor nu au inregistrat nici memoria locurilor si nici cei care au scris carti despre aceasta zona, intre 1893 (I.G.Babes) si 1913 (N. Urechia).
  • in multe tablouri ale lui Grigorescu apare un han, deci el picta de peste drum. Daca ploua trebuia sa se adaposteasca undeva. La fel si daca venea noaptea.
  • pictorul si hangiul erau prieteni, hangiul ii cumpara tablourile sau le primea de la pictor.
  • se stie ca pana in 1904, pictorul a locuit la Posada.
  • ca locuia in casa hangiului sau chiar in casa lui ramane de vazut, cert este ca „hangiul pictor” a locuit in casa din imagini.
  • fie este casa hangiului, fie este casa pictorului.

Evident ca peste timp, probabil de cand s-a mutat la Campina, casa de la Posada a fost vanduta de catre pictor… daca era a lui.

In 1907, marele pictor Nicolae Grigorescu paseste in alta lume, la care picteaza si acum, si unde cred ca deja are pe putin 20.000 de tablouri cu care asteapta sa ne bucure 🙂 Numa’ la gandul asta parca iti vine sa te muti 😉 Kilometri de tablouri. Daca nu exista moarte vesnica, e clar ca nu ne vom plictisi niciodata. Doar vizitarea galeriei Grigorescu o sa ne ia saptamani. Si la cata puzderie de pictori este de ceva timp pe acolo… nici nu vreau sa ma gandesc, sa fie mai bine o surpriza :))

Ati inteles, a murit omul acesta in 1907, in patul lui, cel mai probabil langa un tablou neterminat, stiti ca marii oameni mor langa lucruri neterminate. Ar mai fi vrut el sa mai dea cu pensula de cateva ori, dar cand vine, vine si gata, pa. Mai departe nu stiti ce s-a intamplat. Sa va spun…

La moartea sa, pe langa steaua care a cazut dupa cum stim cu totii ca se intampla in astfel de momente, a venit in fata casei sale… nu ghiciti inca?? Ei bine la moartea marelui pictor ce oare putea sa-si faca aparitia la poarta casei sale decat: UN CAR TRAS DE BOI! 🙂

Un car si niste boi l-au purtat pana la cimitirul din str. Bobalnei de azi, din Campina. Marele pictor Nicolae Grigorescu a murit in anul rascoalei din 1907 si a fost ingropat pe o strada ce aminteste de o alta rascoala, tot taraneasca. Na, a pictat boi in nestire si boii l-au dus la groapa 😉 I-au placut taranii si de ei s-a legat pe veci. De unde un al enspelea simt imi spune ca pasiunea te decide pana dincolo de final! 😉

Pe trasee marcate dar… neturistice

Dupa Revolutie, un mare montaniard a incercat sa alcatuiasca o retea noua de trasee turistice in zona Bucegilor. Pe cand umblam mai des prin paduri si prin munti, intalneam diferite marcaje care nu figurau pe hartile turistice. Nu stiam atunci de initiativa celui care se numea Nae Popescu. De altfel, el avea sa moara pe Plaiul Mircii… cand marca un traseu care lega Valea Prahovei de Moeciu.

Dupa ani de zile am reusit sa cunosc aceste trasee nemarcate. Niciodata nu mi-am propus sa insist pe cautarea lor. Pur si simplu, la anumite perioade trecand prin unele zone gaseam marcajele si asa le-am reconstituit. Ulterior, le-am si parcurs integral, cand am inteles de unde pornesc si unde ajung. Probabil sunt singurul care le si cunoaste, pentru ca aceia care le-au marcat au murit sau au imbatranit.

Au fost trei trasee care pastreaza pe alocuri si astazi, vechile marcaje:

  1. Posada – Cota 1000 – Vanturis – Coltii lui Barbes – Cota 1400 – Sinaia, marcaj punct rosu, cunoscut si ca „Drumul Hotilor”. Marcajele sunt foarte rare pana sub Coltii lui Barbes. Acum vreo 10 ani adusesem in discutie acest traseu, iar salvamontul sinaian a marcat doar partea de sub Coltii lui Barbes, incluzand-o intr-un alt traseu turistic.
  2.  Valea Larga – Cota 1000 – Vanturis – Oboarele – Bolboci – Plaiul Mircii – Strungulita – Moieciu, marcaj triunghi rosu.
  3.  Sinaia – Dichiu – lacul Scropoasa, marcaj triunghi albastru.

Traseele strabat zone cu un peisaj divers, atat locuri salbatice cat si civilizate.

De curand am fost pe un traseu care a cuprins cate putin din toate traseele lui Nae Popescu. Din Valea Larga la Cota 1000, apoi pe Calea Codrului, drumul forestier Poiana Tapului… mai pe scurt de la Valea Larga la Busteni. Pe la 12 am plecat din Valea Larga, pana in ora 17 eram inapoi.

Ochii care nu se vad 🙂

Urcusul este unul sanatos :)) Printre crengi se vede cimitirul Setu, de la intrarea in Sinaia, dinspre Bucuresti.

Triunghiul rosu

Intersectam traseul cu stalpii de inalta tensiune pentru a face niste poze spre Izvorul Rece.

Se vede si fantana lui Nestor Urechia. Ca mai are una si la Sinaia… Am propus-o de cateva ori sa fie monument istoric pentru ca indeplineste cerintele legale. Dar s-a impotmolit acest demers alaturi de ce al autoritatilor locale, undeva pe la Directia de Cultura Prahova.

Intersectam si traseul ce vine de la Posada, marcaj punct rosu.

Iesim in zona Cota 1000 dupa 2 ore de la intrarea in traseu.

Intersectia cu DJ 713

Bineinteles ca iar „este inchis” drumul 🙂 Aceasta fiind o forma de a te spala pe maini de eventuale consecinte. Realitatea este ca poti circula nestingherit pe acest drum, problema este ca te duci pe proprie raspundere. Nu ma refer la amenzi sau ceva de genul, ci la iesiri in decor, tamponari… nu te despagubeste nimeni pentru ca, desi drumul este deschis el este totusi inchis :)) Tipic balcanic, nici alba dar nici neagra…

Continuam pe al treilea traseu, marcat cu triunghi albastru si iesim la podul de peste Izvorul Dorului ca sa privim spre Cascadele Vanturisului.

Inghetata partial

Podul are noi amenajari metalice. Cele precedente au fost furate si duse la fier vechi.

Intram pe Calea Codrului pe care am parcurs-o in 50 de minute.

Fantana lui Gatej

Inainte de a intra pe drumul forestier spre Poiana Tapului, aruncam o privire spre Piciorul Pietrei Arse… s-a dus mult dn zapada…

Cam 4 ore si jumatate a tinut povestea.

De la Floresti spre Campina, pe langa raul Prahova si prin niste sate

Cum nu reuseam sa ma lamuresc cu un subiect istoric asupra caruia voi reveni curand, am zis ca la fata locului intelegi cel mai bine.

Repede in trenul de 7:50 in Busteni si am coborat cu Matrix la Floresti. Omul era deja cu o mie de intrebari la el, cine stie in ce il mai bagam 🙂

Lasam gara in spate, ne oprim la un magazin, trecem de Micul Trianon si ajungem pe podul de peste Prahova. De acolo era startul. Ideea era sa tinem malul stang, adica dreapta geografic… pentru a abandona la un moment dat albia raului pentru sate. Era ora 9:00 aproximativ, cand am coborat din tren.

dscf8992Micul Trianon

dscf8993Aspect din zidul proprietatii

dscf8995Vedere de pe pod. Cu sageti sunt niste pasari, egrete. Le-am vazut mai tarziu cand am reusit sa le speriem, fara a reusi sa le pozam cum trebuie.

dscf8999Undeva departe, pe langa rau, daduse careva foc la cine stie ce.

Ideea de a merge pe langa apa a fost neinspirata. Pentru ca de cand se exploateaza albia, s-au tot creat canale, gropi de apa si trebuie sa sari, sa te strecori. Pana la urma am revenit la un drum pe care merg utilajele de exploatare, putin mai departe de apa.

dscf9002Cam toate gospodariile dinspre Prahova au diverse gropi de gunoi in apropiere.

dscf9005Ne lamurim ca ardeau cauciucuri. De ce… nu stiu 🙂

dscf9011O dubita, carute, un cantar langa duba… cine stie ce tranzactionau pe acolo. Cauciucuri…

dscf9008Si cate un peisaj

dscf9015Casele sunt sus „pe deal”… de fapt, un platou intins.

dscf9014

dscf9017Nu este nicidecum prin Delta Dunarii 🙂

dscf9018Dar ne-a convins sa parasim zona albiei.

dscf9019Urcam panta si ne mai uitam de unde veneam.

dscf9020In departare Campina

dscf9023

dscf9024Acolo era intrarea in satul Cocorastii Capli

dscf9030La intrare in sat sunt doua cruci de piatra. Mai sus este una si mai jos o vedeti pe a doua:

dscf9034

dscf9040Turnul acestei biserici in constructie poate fi vazut atat din tren cat si din DN 1.

dscf9043Fosta primarie, azi gradinita

dscf9042

dscf9044A treia cruce de piatra

Si iesim din acest sat pentru a porni spre altul: Bobolia.

dscf9047Bobolia in stanga, in centru departe Campina, in dreapta putin din Banesti.

dscf9053Seamana cu podul lui Apolodor din Damasc 🙂

dscf9056Nu am prins niciun tren pe el 🙂

dscf9058Spre Bobolia

dscf9059

dscf9060O doamna dadea bice la un cal

dscf9064Biserica din cartierul Slobozia-Campina. Salutari lui Madalin 🙂

dscf9065Si ce se vede??? O banca chiar la intrarea in Bobolia. Locul perfect pentru popas.

dscf9066Locul de popas

dscf9067Intrarea in satul Bobolia care face parte din comuna Poiana Campina.

dscf9068In rarele ocazii cand ma iau de o bere, neaparat Tuborg. Si una, ca mai multe nu are cine sa le duca. Bere si dulciuri, cred ca merg 🙂 Oricum la bautura nu-ti mai dai seama 🙂 Cand ma gandesc ca sunt antialcoolic convins si m-am apropiat de doza aceea… 🙂 Dar nu e bine nici sa fii prea strict, prins in reguli…

dscf9071Si omul asta facea treaba si noi pe banca…

dscf9072Fosta scoala din Bobolia

dscf9073

Am iesit si din satul acesta si iar am renuntat la drum pentru imprejurimile raului Prahova.

dscf9078

dscf9080

dscf9081Pe stanga calea ferata, pe dreapta DN 1

dscf9087Natura este minunata, uitati-va ce culori produce 🙂

dscf9088Poza perfecta, fara un dram de prelucrare. Trebuie sa fii in locul potrivit la timpul potrivit.

Acestea au fost ultimele poze, ca ne-am amintit ca aveam un tren de prins. La 100 m distanta de gara, trenul trecea pe langa noi si l-am prins si gata… ca nu aveam prea mult timp la dispozitie.