Ploaie pe Bucegi… vazuta din Poiana Stanei Regale

Imagini din week-end cu o ploaie ce s-a dus spre Bucegi si de acolo…. mai departe, spre Predeal 🙂

Ploaia se ducea spre Predeal…. Cred ca de vreo saptamana, ploua in fiecare zi 🙂

Reclame

Peisaje pe langa apa Prahovei

Intr-o zi cu soare, am facut niste poze pe langa albia Prahovei. Intr-o alta zi dar cu ploaie, am facut poze tot pe langa Prahova. Zone diferite!

Cred ca eram cu gandul la excursia din vara: de la Comarnic pana la punctul de varsare al Prahovei.

Prahova pe la Predeal:

Un firicel cam mic de apa dar iata cate aluviuni aduce…

Pietris transportat in aceasta primavara

Si o planta depigmentata

Tablou din radacini spalate

Prahova pe la Posada:

Nici doi metri latime

Un metru grosime de aluviuni depuse doar in aceasta primavara. Deci, la o anumita perioada, Prahova vine mare-mare…

 

Imagini de la curatarea potecii regale spre Poiana Stanei si din Poiana Stanei; Nu se poate vizita Pelesul azi si maine…

Cum mergeam asa, printre multi turisti ce mergeau spre acel minunat loc din Parcul Natural Bucegi, cunoscut sub denumirea de Poiana Stanei Regale, am vazut o chestie frumoasa. Deci, asta a fost ieri.

Grupul sau asociatia sinaiana TinServ incepuse iar treaba la poteca regala. De cativa ani, vin cu mic cu mare, cu greble, lopeti si curata de frunze si de pamant poteca pavata care urca la fosta Stana regala.

In special, lumea urca pe jos pe poteca regala, azi traseu turistic sau cu masina pe un drum forestier. Si daca inainte se dusese vestea ce locatie turistica este la Stana Regala, actualmente, acel minunat restaurant existent pana acum vreo 2 ani, nu mai exista. Dar oamenii veneau si pentru peisaj, pentru a sta pe o patura prin poiana…

Ieri, duminica, intreaga zona era plina de oameni. Unii veneau, altii plecau. Sunt vreo 5 directii din care poti veni la Poiana Stanei Regale. Am enumerat poteca regala si drumul forestier. Mai sunt traseul marcat de pe Piciorul Pietrei Arse, de unde se coboara de pe Platoul Bucegilor, poteca nemarcata ce vine de la captarile Vaii Babei si traseul turistic din Poiana Tapului spre Poiana Stanei. Din toate aceste directii am vazut sosind grupuri.

Poate cine stie, intr-o zi, cineva va face un proiect si va reface balustrada.

O chestie foarte educativa…

Pentru ca tot eram pe poteca regala, am zis sa si pozam acei pastravi la care am facut referire intr-un articol anterior. In sensul ca am spus ca sunt inaccesibili:

Am ajuns la ei cu ajutorul aparatului foto si acolo sunt an de an, primavara.

Numai ca 🙂

Exact acolo sunt 🙂 Nu are cine sa-i culeaga niciodata.

Ajungem si in Poiana Stanei, spre locul nostru de unde speram ca vom privi „si peste 2000 de ani” :)) Bine, nu a mai ramas chiar atat. Mai sunt vreo 1995 de ani! Acum zboara si astia :))) :)))

Spanz

Niste adulti super rationali si-au adus copilasii si i-au lasat liberi prin Poiana Stanei. Le-au montat un cort si sa vezi ce era de ei 🙂 Fain exemplu!

Doua mici panorame din Poiana Stanei Regale, cu ce mai este pe acolo astazi…

Am coborat tot prin zona Pelesului:

Castelul… si as mai adauga cateva cuvinte.

Sinaia si Busteni gem de turisti, pe DN 1 in cateva ore va fi iar nebunie. Padurile, traseele, muntii Baiului, Bucegii, poienile, Valea Cerbului…vor fi luate si azi cu asalt. In zona Peles, dupa ora 9 va fi puzderie de oameni. Cei mai multi din acestia vor sa viziteze castelul Peles.

Ia ganditi-va un pic ce inseamna acest lucru!!!

Nu strigau si cei din Ministerul Culturii si cei de la Casa Regala ca nu sunt bani? Nu aruncau ei raspunderea unor reparatii de la unii la altii? De ani de zile nu face nimeni o reparatie pe afara, nu repara un gard, o terasa. Mai ocheste cate unul cate un castan, scrie ca sta sa cada si-l da jos. Daca se fac toaletari, neaparat trebuie sa se distruga balustradele de-a lungul aleilor.

De o saptamana, s-a prabusit o parte dintr-un zid:

Nu l-a vazut nimeni, nu intereseaza pe nimeni, nu e treaba cuiva. Si pana la castel ai sa vezi numai nenorociri. Luna aceasta ce se incheie, noroc cu niste sinaieni educati ca s-au mobilizat si au strans gunoaiele din acel areal regal. Ca turistii veniti in aceste zile ar fi vazut covoare de peturi si tot felul de ambalaje…

Tocmai azi si maine, cand Sinaia e plina de turisti, au inchis Castelele Peles si Pelisor:

Cred ca oricine isi da seama ca la Peles curge un rau de bani, bani care cunosc cine stie ce destinatie. Isi permit sa tina inchis fiindca nu au nevoie de bani.

Incep sa cred ca varianta cea mai buna pentru acest muzeu, este darea lui in administrare, unui privat. Este evident ca Ministerul Culturii nu poate administra un asemenea bun. La fel de evident este ca politica de management a obiectivului turistic nu se potriveste cu interesele statiunii Sinaia. Ai orasul plin si principalul obiectiv se inchide asa, pur si simplu.

Mai degraba, Casa Regala trebuie sa incerce o discutie cu Primaria Sinaia, tot nu au semnat contractul de prelungire cu Ministerul Culturii. Chiar o sa-i atrag atentia d-lui primar asupra acestui aspect 🙂

Plimbare pe langa munte si afise la intrarea in padure

Update. Afisele au fost date jos la prima ora de Jandarmeria Montana.

Plimbare fara un scop anume.

Pe langa munte, prin vaile Urlatoarea Mare, Urlatoarea Mica, Seaca dintre Clai, iesire in traseul de pe Jepii Mici:

Bine ca nu am luat aparatul foto, ca nu era niciun burete negru

Banca Marie-Therese

Cobor, cobor si ajung la drumul forestier ce ajunge la captarile Vaii Jepilor. Iata ce sta pe acolo, prinse de brazi cu cuie zdravene:

Cica sa ceri de la Jandarmerie escorta inarmata contra-cost. Sa nu intri neinarmat in padure. Ce prostie!!!

Bietul autor, nu intelege semnificatia termenului omnivor. Cine stie de la ce spital a scapat, tratamentul nu si l-a mai luat! Uite cuie ce a bagat in bietul copac…

Si eu care venisem dinspre Valea Babei spre Urlatori, pe langa munte si nu am vazut picior de urs din acesta, omnivor. In schimb, am reusit ca din pastravii gasiti sa fac o salata cu maioneza si patrunjel. Mi se pare cea mai buna reteta de ciuperci…

Pana de curand nu ma pasiona sa le pregatesc, nu ca mi-am revenit, dar tot imi facea cineva aceasta reteta… asa ca am zis de ce poate el si eu de ce nu. Totul e sa vrei.

Printre povesti cu pastravi, padure si castravan

Stiti cum facea Chirila cu plecatul in Vama?.. „Gata, plec!” 🙂 Asa am zis si eu de curand, cand mi s-a nazarit ca trebuie sa fac niste poze la buretii de primavara. Numai ca plecatul vine la pachet si cu povestile sale. Tot vazand ca posteaza unii montaniarzi poze cu pastravi si bureti negri, zic sa merg sa pozez si eu. Cu adunatul mai greu pentru ca nu m-a pasionat vreodata subiectul. Cunosc persoane cu pasiunea asta, imi place, ii respect, dar nu o pot intelege in profunzime 🙂

Ca orice poveste trebuie sa treci mai intai prin tot felul de locuri, cu atat mai bine daca sunt regale. Foste sau actuale 🙂

Cred ca aveam mai degraba nevoie de o alergare prin padure, aer curat, alte alea. Destul de ciudat pentru ca tocmai avusesem un traseu lung-lung. O sa scriu despre el in zilele urmatoare…

Mi-am propus sa merg spre Poiana Stanei si de acolo sa urc pe Piciorul Pietrei Arse o vreme… Ca de acolo pe o poteca, hop la un paltin pe care se fac pastravi. Mie mi se parea din ce postasera ceilalti ca sunt cam mici pastravii, buretii negri, dar zic ca daca merg pentru poze, nu e asta o problema.

Pe la ora 16 si ceva eram prin Poiana Stanei. Atentie pe acolo ca sunt multi caini liberi, nu stiu de unde provin, care sunt destul de periculosi. Acum vreo 2 saptamani au sfartecat cainele unui localnic care trecea prin poiana. In Bucegi, ca de altfel si in alti munti, nu ursul este un pericol ci cainii.

Traseul spre Piatra Arsa este oarecum blocat:

Poiana Stanei Regale

Evident am trecut pe langa fosta Vulparie regala, poiana aceea cu cateva constructii, situata in padure, mai sus de Peles. Poate stiti ca la tv s-a tot dat o actiune de impadurire cu figuri regale si alte prostii. Deci astia au fost acolo si au umplut poiana cu puieti. Cat de usor pot fi prostiti astfel de oameni si opinia publica!!! Si-au impadurit propria poiana din padure. O poiana aveau si ei 🙂 Nicio defrisare prin apropiere, macar la 2-3 km nu era. Ei au plantat in mijlocul padurii, pentru imagine si viitorul prostiei. Sunt mii de terenuri degradate in tara asta si tu plantezi unde nu are nicio logica. Du-te si planteaza o perdea forestiera pe la campie, spre Slobozia incolo, spre Giurgiu, nu in inima padurii… Cand „destinul” vrea sa pedepseasca pe cineva, il face prost. Ca sa devina exemplu pentru ceilalti!

Urc prin padure, ajung si la paltin. Intre timp vad 2 caprioare… s-au inmultit bine si acestea. Ceea ce e foarte bine…

Cum credeam, pastravii erau destul de mici.

Erau 24 de buchete. Pe cele mai serioase le-am pozat. Daca mai trec dupa o saptamana pe acolo, e recolta 🙂 Daca nu, nu e asa important. Mai mari mi s-au parut pastravii care se vad din poteca regala, an de an, pe la jumatatea unui fag. Nu-i culege nimeni ca nu se poate ajunge pana acolo unde cresc.

Bureti negri nu am gasit decat doua manunchiuri pipernicite si decolorate, cat un pumn asa. Urati si fara valoare foto! E, as fi putut merge sa pozez copacii altora, poate faceam poze mai ca lumea. Dar, merg la ce gasesc eu, nu la ai altora. Stiu de exemplu, de vreo 3 ani, fagul lui Bebe, in opinia mea cel mai mare buretar al zonei, de unde a cules peste 20 kg de bureti, dar este al lui, e bucuria lui. Bine, nu scrie pe el ca e al lui, dar e fain sa se bucure el. Ca si alte persoane pe care le stiu, ei pornesc de acasa, cu mancare, cateva beri, spre copacii lor. Se creaza o anumita atmosfera si bucuria lor e si mai mare cand vad ca acel copac are si bureti.

Si cu niste domni profesori cand mergeam, tot cu pozele eram si niciodata nu m-am dus la copacii lor fara ei. Nu mi se pare mie corect. Fiecare om isi are bucuriile sale, e drept ca nu prea le inteleg in cazul buretilor, dar vazand de copil ce inseamna pentru unii, nu le-as culege niciodata pe ale altora. De ani de zile, iti dai seama al cui este copacul X, copacul Y… E nasol tare sa-i iei bucuria unui om, ca asa vrei tu, de foame sau alt orgoliu stupid. E fain sa auzi ca ei traiesc aceeasi bucurie an de an…

Am coborat si spre Valea Pelesului dar la fel, buretii negri erau foarte mici. Deci nu am avut noroc cu sedinta foto, e prea devreme. Poate dupa o saptamana, doua, daca mai am timp si chef sa mai plec asa. Probabil nu, ca sigur am de facut altele mai utile.

Insa, nu de mult, parca saptamana trecuta, vorbeam cu o persoana imposibila despre niste verdeturi. Ca pe aici nu prea se culege stevia ci mai degraba castravanul si mai rar macrisul. Bineinteles, ca foarte putini mai stiu ce este acela castravan. Denumirea latina a plantei nu o stiu, nici nu am cautat-o, dar o recunosc oriunde. Cand eram mic-mic, 7-8 ani, vedeam pe acasa si pe la vecini cum se facea ciorba de castravan… cu lapte batut, parca si ou… Nu mai stiu exact, pentru ca de fel, nu mananc ciorbe. Se mai intampla totusi dar destul rar si atunci ciorba nu trebuie sa fie prea lunga…cine stie care e contextul! La mine mancarea este o problema foarte dificila. Eu mananc ce vad ca mananca altii, altfel nu prea stiu ce vreau. Intr-un loc public, intai ma uit ce mananca altii si daca pare interesant iau la fel… Plus ca nu mananc la orice ora ci cand am pofta. Nu mi-e foame, nu mananc. Nu respect nicio ora de masa. Dupa 65 de ani, ma gandesc totusi sa-mi pun astfel de probleme.

La mancare si la haine sunt praf. Imi ia ore bune sa aleg o pereche de pantaloni. Noroc ca mai am repere prin apropiere. Daca vad o pereche faina la cineva, il intreb si ma duc sa iau una la fel 🙂 E moarte sigura sa ma plimb prin nu stiu ce mall. Ies in depresie de acolo. Nici nu am habar ce marimi am la haine :)) Cred ca „destinul” da un bis, ziceam eu ceva mai sus de o paralela intre destin si exemple! 😉 Incep sa cred ca sunt chiar in perfecta cunostinta de cauza :))

Castravan… se culege planta cand e mica si in special frunzele de un verde crud, care sunt foarte moi. Ar parea un fel de spanac.

Pe vremuri, adica inainte de 1989, cand Poiana Tapului era plina de poieni, acum toate sunt cu sute de constructii pe ele, oamenii de pe aici aveau si animale de tot felul. Tin minte ca plecau cu sacii la cules de castravan, apoi faceau un foc mare din lemne, puneau niste cazane… in acestea era apa, adaugau porumb, tarate, paine, coji de cartofi si tot fierbeau si mestecau cateva ore. Apoi se dadea porcilor de mancare. Noi, copiii, eram prezenti mereu pentru ca la foc ne lasau sa coacem cartofi…

Momente si peisaje prin zona Sacele-Tarlung

Daca tot eram pe acolo 🙂 Si ce traseu ar iesi sa te intorci din Sacele la Predeal…

Deci pe Plaiul Batranei spre Vf. Vaida, neajungand totusi pana la acel varf, ziua respectiva incluzand multe altele. Pe aici a fost un scurt episod al zilei. Mai urcasem dealuri, mai vizitasem si alte obiective.

Am si gasit un punct panoramic de unde sa pozam destul de bine barajul de la Sacele. Se cam interpune vegetatia prin zonele acestea. Numai ca au defrisat unii un versant intreg si am coborat la liziera si de acolo am facut pozele de la articolul anterior.

Nu ar trebui sa zic de coborarea la drumul national. Dar trebuie pentru ca in Bucegi sau in muntii Baiului, nu exista panta abrupta pe care sa urce cineva cu buldozerul atat de lunga, asa cum am vazut pe plaiul acesta… Un tobogan natural… Un fel de partie Sorica de la jumatate in sus. Cred ca e mai abrupta si decat Sorica.

Bataie pe flori cu albinele…

Mda! Asta e… 😉

Mersi, George, pentru poze 🙂

Floricele pe campii, nu doar in copaci

Si noi pe aici…

Monumentul Eroilor din WW2 de la Sinaia; Podul de lemn din Valea Cerbului; Despre dezbateri si…ceaiuri!

Pe la inceputul lunii, am fost intrebat despre un monument al orasului Sinaia. Este vorba de cel din zona Setu-Izvorul Rece, adica de monumentul eroilor din cel De-Al Doilea Razboi Mondial. Culmea, 🙂 nu prea stiam cine stie ce despre el. E ridicat in perioada comunista si poate de aceea. Nici pe net nu o sa gasiti detalii prea multe despre monument si cimitirul aferent.

Tot in apropiere de acest loc se afla atat cimitirul civil Setu cat si cimitirul eroilor sovietici.

Respectivul monument este singurul de altfel, care mai sta in picioare in zona Sinaia-Predeal din timpul WW2. A mai fost unul, al vanatorilor de munte dar l-au transformat comunistii. In anii trecuti, am semnalat Oficiului National pentru Cultul Eroilor ca mai trebuie tunsa iarba, rescrise numele eroilor ca abia se mai vedeau. Prin 2016/2017 au venit elevii Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza si au refacut scrisul. Plus ca au facut si curatenie.

Cimitirul Eroilor Sovietici, prin comparatie, este de vreo 10 ani, mult mai bine ingrijit decat cel romanesc. Am fost de curand si amandoua sunt azi la fel de curate. Abia de vreun an-doi, sunt la acelasi nivel.

Cimitirul Eroilor Romani din cel De-al Doilea Razboi Mondial

Soclul monumentului

Monumentul din WW2

Acestea sunt singurele informatii gasite despre cimitirul de la Sinaia din WW2:

….

Tot inainte de Pasti, am vazut pe Valea Cerbului cum un exploatator de padure a „asternut” peste parau un pod din busteni, peste care a pus pietris. O solutie foarte utila gasita in colaborare cu Jandarmeria Montana Busteni. Au fost dese reclamatiile ca distrugea albia, ca trecea prin apa, ca polua…

Acum s-a facut un pod! Deci s-a gasit o solutie buna pentru mediu.

Cica: ”bai, cat taie astia!” 🙂 Omul, cine o fi nu stiu, dar taie pentru ca este autorizat sa taie. Nu e pe acolo de capul lui!

Ma simteam obligat sa postez imagini cu podul pe care l-au observat cu siguranta si altii, pentru ca nu prea am vazut astfel de masuri:

Revin cu cateva consideratii referitoare la articolele cu dezbaterea de la Busteni, aceea din 12.04.2018:

  • s-a vazut ca reprezentantii Ministerului Mediului au venit cu vechiul Plan, au vorbit de o harta pe care se fac modificari dar care „era prea mare” ca sa fie publicata. Deci nu merge asa! Vorbesc ca prostul si treci tu ce vrei, iar eu vad cand s-o aproba Planul, daca ai introdus ce propun sau nu. Bine, eu macar nu am vorbit ca nu avea rost. Nu se inregistra nimic, nu se nota nimic. Imi pierdeam timpul. Nici modificari/propuneri nu am trimis. Daca nu ai trecut nimic din cele propuse de vreo doi ani si ai venit tot cu Planul vechi, nu are rost! Consider si acum ca e pierdere de timp.
  • am solicitat Ministerului Mediului organizarea altei dezbateri publice, unde sa fie prezenti TOTI cei din Parcul Natural Bucegi. Si sa nu fie ultima, ci sa mai fie inca o dezbatere sau daca nu, sa se raspunda argumentat fiecaruia de ce nu i s-au introdus modificari in Plan sau de ce i s-au introdus.
  • de asemenea harta de care spun ei ca ar exista si Planul cu propunerile, sa fie incarcate pe site inainte de aprobare. Nu una sa fie pe site si alta sa se aprobe.
  • daca nu filmam cu telefonul nu ramanea nimic din aceasta „dezbatere”. Nu ati fi vazut discursurile d-lui director Iuncu, d-lui primar Oprea, d-nei de la APIA…
  • multumesc celor care au trimis si la alte institutii link-uri catre acele articole cat si pentru distribuire 🙂 Am vazut cum personalitati ale zonei, distribuiau filmarile care-i avantajau si nu articolul dupa ce initial il apreciasera pe FB. Si-au retras repede aprecierea cand au vazut „buceginatura2000” 🙂 Haha! 🙂 Blogul asta nu e chiar pentru oricine. A comenta pe blog nu este un drept ci un privilegiu, in sensul ca nu public orice tip de comentariu, de dragul traficului, conversatiei. Cand o sa vreau trafic, o sa-mi fac un alt blog si vand biscuiti si pufuleti. Nu le place unora, acestea sunt regulile din 2009.
  • important este ca de ani de zile, acest blog are o abordare serioasa a realitatii, construieste, prezinta, observa… este in acord cu ideea mea de a pune o pietricica la o societate mai buna.
  • spunea cineva ca degeaba, ce am scris nu ajunge la cine trebuie din Minister. Si o sa-i raspund si aici ca intamplarea face sa am adresa personala a ministrului data chiar de cei din staff-ul dumneaei. Poate intreba si la orice institutie din Bucegi daca s-a auzit de ce am scris! In general, acest blog a tintit persoanele si institutiile de decizie care pot schimba si face ceva. Este o greseala sa se creada ca scriu ca nu am somn etc.

Si apropo de vizite, poate ca nu sunt chiar 2-3 cei care au citit articolul de duminica:

Eu vorbesc de un public tintit, nu de persoane intrate accidental pe blog. Poti avea 10.000 de cititori pe zi, veniti din toate colturile netului, se cheama ca ai trafic, dar impactul articolului e minim. Foarte putini au tangenta cu subiectul tau. Deci, chiar daca nu ne convine, blogul acesta are o paleta de cititori mai diferiti. Pentru astfel de oameni, merita sa-ti dai interesul.

M-a tot rugat un prieten sa-i dau niste ceaiuri… de multa vreme. Intre timp, a plecat din tara. Efectiv nu am avut timp sa ma ocup de problema. Ocazia s-a ivit cand asteptam un alt prieten si m-am gandit eu sa-l surprind cu un ceai, zic eu, nu chiar de ici, de colea. Adica iti trebuie timp si rabdare, sa-l aduni, sa-l usuci in anumite conditii, sa-l prelucrezi in anumite conditii.

O sa explic…

Florile de soc de exemplu, se usuca doar la soare, asa isi pastreaza culoarea. Important este sa nu-l misti prea mult ca se piarde polenul. Daca ti-l prinde vreun pic ploaia, trebuie sa-l arunci, fiindca prinde mucegai in timp. Apoi, mai trebuie rabdare pana polenul se transforma intr-un praf mai solid. Depozitarea si ambalajul sunt alti factori importanti si nici nu-ti dai seama cat de mult conteaza astfel de detalii in procesul final.

Fiecare planta cu regulile ei… cu momentul sau cand se culege. Afinul cu tulpina si fructe nu se usuca in buchet la verticala cum faceau batranii, pentru ca la uscare toate fructele cad pe jos si la revedere, ci la orizontala. La fel si chimenul, se taie cu foarfeca partea cu boabele…

Legat de asta, tot e primavara, as recomanda culegerea si uscarea florilor si frunzelor de macrisul iepurelui (Oxalis acetosella). Planta e mica si cam greu de cules dar asta nu mai conteaza 🙂 Acum e de cules cat e verde crud.

Dupa ce aduni din aprilie pana in octombrie plante de ceai, abia atunci poti spune ca ai toate ingredientele pentru un ceai adevarat de munte. Nu inseamna ca-l si ai pe loc. Mai dureaza pana ajungi la prelucrare.

Pana la urma, iese ceva cam asa:

Un lucru foarte important este ca plantele sa-si pastreze culoarea. De asemenea si mirosul specific. Nu poti tine menta langa zmeur…

Ce avem in acest ceai: afin (fructe, frunze si tulpina), sunatoare, o anumita cantitate de coada soricelului, fructe de macese, de corn, flori de trandafir de munte (o specie mai mica de maces cu flori ce miros puternic), soc (flori), menta in proportie mai mica (unele plante puse in cantitati mari schimba gustul), frunze de zmeur, frunze de mur, chimen, sovarv de munte (o planta care se pune in cantitati mici din anumite motive 🙂 ), cimbrisor de piatra, o planta careia i se spune busuioc de munte dar nu are treaba cu busuiocul, putina patlagina… si mai sunt cateva! E probat de ani de zile…

Sa nu inchei inainte de a spune ceva antologic…

Eram anul trecut la 7 Izvoare, in munte, langa lac. Nu singur, evident. Luam niste apa, doar e „a lui Zamolxe”, iesim si stam pe la drum o vreme, sa ne pregatim de intoarcere. „Lumea” bea apa pura din munte, subsemnatul savura 7Up… spre stupefactia unui prieten bun. Nu-i venea sa creada ca din atatea buruieni cunoscute si etc, eu beam o astfel de „nenorocire” 🙂 7 Izvoare, 7Up… fiecare cu ce are chef in unele momente.