Prin imprejurimile Rucarului; Momentul de acum 687 de ani si Posada lui Iorga

Vorbeam cu cineva in urma cu o saptamana despre cat am progresat noi, oamenii… Inainte, ca sa scrii o carte, mergeai prin nu stiu cate biblioteci. Acum, in 3-4 luni de documentare pe Facebook, de unde iei si poze 🙂 poti face un ghid al intregii tari. In raport cu marii intelectuali din perioada 1900-1945, cu ajutorul internetului esti mult mai documentat cu ei. Ceea ce lor le lua luni de zile, tie iti ia cateva minute.

Internetul si accesul la atata informatie, au facut ca orice om cu ceva cultura generala sa fie la fel de bun ca marii… ce vreti voi de acum 100 de ani sa zicem.

Asta nu inseamna ca va fi cineva la fel ca Nicolae Iorga 🙂 In primul rand, omul era o enciclopedie miscatoare. In al doilea rand, a avut ceea ce lipseste multor istorici din zilele noastre: vazul in timp. Iorga a mers ca o furnicuta din biserica in biserica, din arhiva in arhiva si a notat si tradus orice inscriptie i s-a parut lui utila, de transmis generatiilor viitoare. Din acest punct de vedere este inegalabil. Azi, chiar si cu ajutorul netului, sunt extrem de putini cei care pot citi inscriptiile de pe pisaniile bisericilor vechi sau de pe crucile de piatra. Si in majoritatea lor, aceste inscriptii sunt tot in limba romana… doar ca este o romana scrisa cu literele alfabetului chirilic.

Si totusi, greselile se intampla si la case mari. Iorga nu avea cum sa le aiba pe toate si ca pregatire militara cred ca era destul de slab. Altfel, ar fi inteles ca nu ai cum localiza lupta de la 1330 pe drumul ce leaga Campulungul de Brasov. Insa el a fost indus in eroare de mai multe documente straine si a acordat in mod eronat denumirea de lupta de la Posada, bataliei din anul 1330. El si-a intemeiat convingerile ca lupta s-a dat in acea zona, vazand alaturate pe o harta, un semn de lupta si termenul de Posada. Insa, anumite biblioteci straine au dat publicitatii in ultimii 2-3 ani, documente la care nu s-a avut acces pana acum. In lumina acestor documente, se poate observa lejer unde a gresit Iorga. Astept sa primesc aprobare pentru a publica un astfel de document.

12 Noiembrie 1330 – 12 Noiembrie 2017 = 687 de ani de cand s-a incheiat celebra lupta dintre romani si unguri.

Cu riscul de a supara pe patriotii de ocazie sau pe istoricii ori oamenii de cultura din prezent, care intra pe acest blog, o sa fac cateva enunturi ce le-am desprins in urma activitatii mele de cercetare din ultimii ani. Chiar daca eu sunt cu turismul, mediul, muntele, istoria a fost si este marea pasiune de cand ma stiu.

Deci:

  • lupta de la 1330 este in mod nefericit denumita lupta de la Posada. Doar noi putem repeta la nesfarsit o prostie si nu ne saturam de ea.
  • lupta de la 1330 o fi insemnand azi obtinerea independentei Tarii Romanesti dar nu si pe atunci 🙂 Aia nu constientizau ca trebuie sa traiasca toti romanii in aceleasi granite. Basarab a pus mana pe Banatul de Severin, adica era mai apucator asa, si cand a venit regele maghiar i-a oferit bani doar ca sa plece de unde venise. Evident istoricii nostri au exagerat ingrozitor, cum ca Basarab le-a dat o sansa. Apoi, cine a citit si alte documente straine, nu doar versiunile noastre, stie ca Basarab i-a pacalit pe maghiari cu o pace inselatoare si oferindu-se sa-i scoata din tara, i-a infundat intr-un defileu. Aceasta era gandirea acelor timpuri…
  • nu mai stim unde a fost lupta din 1330 pentru ca eram analfabetii acestui colt de lume. Si cum mereu navaleau tot felul de popoare, ne petreceam timpul pe varfuri de dealuri, ca sa vedem cine vine ca sa fugim la timp in padure. Deci nu aveam ce sa notam, pe ce, nu intelegeam de ce trebuie cand in fiecare zi eram pregatiti de fuga.
  • nu exista niciun dubiu ca in arhivele maghiare sunt indicii clare unde s-a dat acea lupta din 1330, si asta nu e o conspiratie ci o certitudine, dar nu au interesul sa ne dea noua informatia.
  • ma repet si timpul imi va da dreptate… lupta din 1330 s-a dat in Defileul Prahovei si am motivat de ce, de atatea ori.

Excursia la Rucar:

A fost si vama la Rucar intre Tara Romaneasca si Transilvania dupa care aceasta s-a mutat la Bran. Radu I considerat si el „Negru”, nepotul lui Basarab I, ar fi impins teritoriul Tarii Romanesti pana mai sus de Podul Dambovitei si vama a ramas secole la Bran.

Rucar situat in judetul Arges, este azi o comuna ce are niste case vechi superbe. Cred ca este mai potrivit sa spun ca este un orasel autentic romanesc. Inconjurat de dealuri mai mici sau mai inalte, localitatea se intinde prin orice loc mai accesibil. Am fost sambata pe acolo si am nimerit intr-un moment in care toata lumea isi completa stocurile de lemne pentru iarna. Pe fiecare strada se taiau lemne. Cum un autobuz pleca din Brasov la Campulung abia la 9:50, am discutat cu un tip pe Blablacar si ne-am intalnit alaturi de altii in Brasov, pe la 8 si ceva. Cu 15 lei am ajuns in Rucar mai devreme. Rucarul e la vreo 60 de km de Brasov si soseaua trece prin niste peisaje de vis, pe care le cam stim cu totii… Moieciu, Fundata…

Brasov dimineata

Republicii

Am vizitat de cateva ori, muzeul din aceasta cladire seculara. Ganditi-va ca Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova e de cateva ori mai mare si mult mai bogat. Datorita Primariei Ploiesti care nu e in stare sa puna cateva indicatoare sau sa faca o harta turistica, sa promoveze un pic orasul Ploiesti cu sumedenia lui de muzee, cei care stiu de acest muzeu remarcabil sunt in procent insignifiant. Cel mai slab muzeu brasovean este la distanta uriasa ca nr. de vizitatori comparativ cu orice muzeu din Ploiesti. Dupa ce iesi din Muzeul Judetean de Istorie din Ploiesti iti dai seama de tragedie. Un muzeu bogat, absolut superb, un muzeu pe bune ce a strans munca unor generatii de istorici, arheologi etc este aproape invizibil. Daca nu te lauzi cu asa ceva, cu ce altceva te poti lauda?

Ii intreb pe cei din Consiliul Judetean de ce nu se pun in ordine unele lucruri in resedinta de judet. Le spusesem ca nici macar autogari nu exista, nu exista programe cu cursele spre alte localitati ale judetului si altele. Mi-au spus ca de ani de zile, ei tot trimit adrese la primarie ca sa se faca astfel de lucruri si cei de acolo nu le dau niciun raspuns. Inseamna ca aia tot rad de astfel de propuneri fiind preocupati de lucruri mult mai „serioase”.

Prima biserica pe care am vazut-o in Rucar. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului” si a fost construita intre 1890-1894, pe locul alteia ce data din anul 1749.

A doua biserica are hramul Sf. Dumitru si a fost ridicata intre anii 1895-1902, pe locul alteia din anul 1744. I-am facut poze dar m-a preocupat mai mult o cruce de piatra situata nu departe de biserica:

Sunt 12 cruci importante, de piatra, pe raza comunei, in special de pe la 1600-1700. Acestea au fost notate de oamenii locului ca sa nu se piarda informatia.

A treia biserica are hramul Sf. Dumitru si Sf. Gheorghe, este cea mai veche biserica a comunei, dateaza de la 1780 si este monument istoric.

Din centrul comunei se insira pe valea Rausorului aceste trei biserici. In cinci minute ajungi de la una la alta 🙂 Deci vatra veche a comunei este pe aceasta vale… cat e Rucarul de rasfirat.

Comuna mai are si alte atractii… dar, pentru cei carora le plac urcusurile, varfurile, cel mai atractiv este Vf. Crucii. Pe panoul de langa parcul comunei nu este trecut un traseu marcat, deci turistic, spre cel mai important punct panoramic al Rucarului. Dupa biserici, pornesc sa urc acest varf fara un traseu marcat spre el:

Adica acela din departare. Tot de acolo se intra in Cheile Mari ale Dambovitei.

Varful are si o cruce metalica.

Mi-am propus sa trec si pe la un obiectiv mai putin cunoscut: Darstaria lui Nistorica, unde se mai spala si azi covoare etc:

Trec de ultimele case, vad o poteca, un marcaj care in niciun caz nu e turistic ci semnifica o limita de rezervatie naturala. Pana la urma o iau direct la deal si cum era foarte abrupt, ma opresc sa gandesc si imi iese ca nu se urca asa direct ci… ar trebui dupa mine fiind padure, sa existe o poteca pe linia de creasta. Doar coboara si urca si animalele astea pe undeva.

Merg pe o curba de nivel si pana sa ajung in „linia de creasta” numa’ ce se ridica de dupa niste tufisuri un ditamai ursul. Ursii mereu sunt mari :)) Era la vreo 20 metri si nu ne vedeam bine din cauza lastarisului. Eu inapoi nu ma mai intorceam la cat urcasem. Si imi spusesem de jos ca sigur niste ursi sau mistreti stau si pe la marginile astea de padure. Ca sa nu va inchipuiti ca daca ursul s-a invatat sa vina in oras, sta si departe de el. Cand se lumineaza de ziua, nu pleaca in fundul padurii cum se amagesc unii, sta pe aproape de marginea padurii si asteapta lenevind, noaptea.

Calculez observand terenul si imi da ca pana vine el fuga spre mine, am timp sa-l intrec sigur pana jos. Terenul era de asemenea natura si mai incercasem de astea. Dar ma enerva ca fornaia, facea spectacol ca sa plec eu. E mult pana mi se pune invers ca dupa aceea… Vad pe jos o bucata de lemn, suficient sa-l arunc pana la el sa-l gonesc. Un pic de aia ma-sii de nenorocit si o intinde cam neincrezator. Fug dupa el, mai arunc cu ce mai prind si o rupe la fuga spre o vale. Nefiind la prima isprava, nu plec nici eu mai departe, ci raman sa ascult. Ca ursii sunt inteligenti, fug, ocolesc si revin in spatele tau. Numai ca asta tot fugea pe curba de nivel din ce in ce mai departe, il auzeam bine prin frunzis, rupand crengi. Faza cu aruncatul nu tine pe locuri plate, ca din doua salturi e pe tine.

Urcusul insa e serios de tot pana la varf. Am gasit in linia de creasta si un marcaj vechi, deci cineva a marcat pe vremuri un traseu turistic si azi nu se mai stie. Daca se mai stia, il remarcau si era pe harti:

Pe varf

Cea mai mare parte din Rucar, mai e un pic si spre stanga. Bisericile sunt toate pe Valea Rausorului.

Apoi, schimb tricoul si pozez un pic mai in detaliu:

Bisericile 2 si 3

Desfac o doza de Pepsi si doua cornuri cu ciocolata si susan, mai vorbesc un pic la telefon, ma mai uit cat e ceasul. Timpul pentru excursia din Rucar… un pic peste 5 ore. Cobor tot pe unde am urcat pentru ca aveam in plan sa parcurg si jumatate din Cheile Dambovitei. Cealalta jumatate o lasasem pentru alta excursie, cand voi merge la Podu Dambovitei.

Cobor tinandu-ma de lastari si copaci dar e incomparabil cu urcusul. Multe urme de mistreti dar niciun semn din partea ursului alungat intr-un mod neortodox. O fi fost la el acasa dar e cam mare mosia asta a lui. Si cum eu treceam o data la cine stie cand… chiar era aiurea sa ma intorc.

Ajung in Cheile Mari ale Dambovitei, lungi de vreo 4 km. Urci mai mult prin apa si din Rucar ajungi in Podu Dambovitei. Ma documentasem destul de bine si inregistrasem toate imaginile asa ca… jos adidasii si pun niste cizme ce cuprind si rotula genunchiului. Acasa mi se paruse un pic ridicol, dar la fata locului apa chiar venea pana la genunchi in unele locuri. Am vazut ca vara se mai balacesc unii pe aici, turisti adica. Acum nu era nimeni evident 🙂

O vreme merg prin defileu direct si analizand un versant imi dau seama ca are pe deasupra un fel de poteca. Am folosit-o la intoarcere. Nu ar trebui sa faceti chiar la fel, pentru ca sunt portiuni abrupte de iesit din apa in poteca. Dar daca am plecat cu o treaba, pai trebuie sa o si fac. Altfel, nu dorm noaptea si trebuie sa revin ca sa pot fi linistit. Sunt ganduri si unora nu le dau pace si tot le incearca pana ies.

Analizez albia, imprejurimile, scot bucati de ceramica fara valoare, dupa 1900, vad un fel de surub tot de pe la inceput de secol XX, un rest de obuz mic, o za de la un lantisor de mana. La ultima observatie m-a luat rasul. Pai daca am gasit o za intr-o astfel de apa curgatoare… Le-am pozat si le voi incarca pe viitor.

Nicolae Iorga spunea ca lupta de la 1330 s-a dat in „cazanul Campulungului” fara a spune o locatie exacta. El a lasat sa se inteleaga ca intre Campulung si Podu Dambovitei.

Parerea mea este ca daca ar fi sa aiba dreptate, singura optiune care sta in picioare este aici, in Cheile Mari ale Dambovitei. Orice alt loc din zona asta nu poate fi luat in seama intrucat nu este defileu.

Problema e ca atunci cand sustii ca lupta de la 1330 s-a dat aici, nu prea ai pe ce sa o asezi pentru ca:

  • la 1330, principalul drum dintre Tara Romaneasca si Transilvania era cel de la Campulung la Brasov, care in mod sigur era bine conturat.
  • drumul nu doar ca era conturat ci si era bine cunoscut de o mare parte dintre cei din armata maghiara. E logica treaba asta.
  • cum a reusit Basarab sa-i scoata din drumul ce trecea la o aruncatura de bat de defileu si sa-i bage in defileu sfideaza logica.
  • regele maghiar in documentele ulterioare anului 1330 spune ca era o cale oarecare, deci habar nu aveau unde l-a batut Basarab. Daca era aproape de Campulung sau de Brasov, adica in culoarul Rucar-Bran, ar fi mentionat regele o denumire. Nici in anul 1335 nu aflase unde a fost invins.

Intre 1 si 2 este Pasul Posadei sau Curmatura Posadei. Din Rucar pana in saua aceea se urca in serpentine azi, cum se tot urca de secole. Intrebarea este de ce sa iasa o astfel de armata din camp deschis, cu un drum clar inainte, ca sa-ti intre tie intr-un spatiu ingust, periculos? Se vede in dreapta si defileul…

Mare enigma lupta asta din 1330 🙂 Trebuie sa iei fiecare aspect in parte, ca sa ramana adevarul. Pana si acesta, cat de evident ar fi, fara probe arheologice serioase nu poti trece de bariera zecilor de istorici si arheologi care de la 1900 incoace scriu despre aceasta lupta. Au asezat-o de-a lungul Carpatilor Meridionali, au imaginat tot felul de scenarii si, astfel, s-a alterat realitatea. Tot citind despre Posada de la 1330, te-ai obisnuit cu o anumita perceptie. E greu sa-ti imaginezi si sa accepti ca de fapt lucrurile au stat cu totul altfel.

Ma intorc in centru, care are monumente inchinate eroilor din razboiul de independenta, din primul si din al doilea razboi mondial si observ ca la intrarea intr-un restaurant, Casa Rucar, este amenajat un spatiu cultural:

Ceasul arata ca ar mai fi vreo 45 de minute asa ca urc si pe varful dealului impadurit… din spatele parcului in care se afla un monument din razboiul de independenta. Sa zic ca am fost si acolo. La coborare, pe alta ruta, ma opresc pentru niste poze mai aparte:

Papusa din Fagaras… Iezerul trebuia sa fie mai in stanga.

Vine autobuzul, pana la Fundata stau lipit de geam, gasisem unul mare si curat si analizez peisajul. „Nu erau aia fraieri sa se bage in defileu, clar; la ultimele case din Rucar cum mergi spre Brasov e o cruce mica de piatra, mda, vad ca mai este una la granita dintre localitati langa drumul vechi.” Acum vad imediat cruci, fundatii, stiu tipurile de arme, de ceramica etc. La cate muzee am fost, am pozat tot. Pentru 25-50 lei in plus, am pozat orice colectie. Nu cred ca mi-a scapat ceva nici macar din Muzeul National de Istorie. Iar carti de specialitate, am citit in detaliu vreo suta doar in acest an. In special, in format electronic. Mai vad o cruce mare de piatra in Podu Dambovitei chiar langa o statie de autobuz.

Acum, la cate cruci de piatra vechi sunt, nici nu le mai vedem. Peste 100 de ani, mare parte din ele se vor pierde. Timpul si natura sau oamenii le vor distruge inscriptiile. Daca eram o natie mai responsabila, fiecare astfel de cruce ar fi avut o protectie, un chiosc de lemn, de caramida, sa ramana peste timp.

Nici nu am fost atent cand s-a asezat un nene de vreo 60 de ani langa mine. Ma intorc, il vad, buna ziua-buna ziua. Numa’ ca el incepe sa-mi spuna ceva despre „restaurantul care nu da rest” si ma gandesc ca are si el filmul lui. Na, e dreptul fiecaruia. Imi reiau privitul pe geam si dupa vreo 10-20 minute aud ca nenea incerca un fel de sunet gutural, o tuse ceva, nu stiu exact ca se auzea un fel… „hhhreeaauuu”. Ma intorc rapid spre el si vad ca toti pasagerii se uitau speriati de acel sunet. Doar preocuparea mea cu geamul ma salveaza de la o mama de ras. Cum se face ca atipesc si prin Rasnov, ca am vazut ulterior ca pe acolo eram, omul asta scoate iar un sunet mai accentuat. Ma trezesc speriat, ma uit la el si-i zic: „bre, ce naiba faci asa urat?” El ca fata lui nu stiu ce nu i-a luat, ca-i ia in Brasov, ca omul la batranete, ca are voie. I-am zis si eu ca o avea el voie, dar nici Tarzan in casa groazei nu face asa. Probabil se obisnuise cu el insusi.

Si azi trebuia sa ajung macar la schitul Lespezi din Posada de Prahova, sa aprind simbolic niste lumanari, sa urc pana in poiana de mai sus de schit unde odinioara pasteau vitele schitului.

Biserica fostului schit Lespezi din Posada

Basarab I a ridicat biserica in cinstea luptei din 1330, incepand cu anul 1331. Bisericii de la Posada i s-a pus piatra de temelie, 330 de ani mai tarziu, in anul 1661 🙂 A naibii coincidenta! Plus ca in defileul Prahovei, mai era o santinela din aceasta , ortodoxa, ulterior devenind satelit al schitului… Si e singurul defileu din Meridionali unde ai o biserica necunoscuta. Cum se zice, chiar pe locul luptei.

Urcand in fosta poiana a schitului, am observat ca s-a refacut vechiul marcaj cu punct rosu. Un traseu foarte vechi, al haiducilor pe timpuri. Multe excursii am facut pana am reusit sa stabilesc tot acest traseu ce din Bucegi, pe sub Coltii lui Barbes coboara in Sinaia. Bravo celor care l-au remarcat. Probabil l-au remarcat pana la Vf. Plesuva sau pana la Cota 1000. Nu trebuie sa astepti o mie de aprobari care poate nici nu vin… in astfel de situatii.

Cam atat 🙂

Anunțuri

8 răspunsuri

  1. In poza a 11-a, deasupra marcajului e un chip.Sau ăla e marcajul?

    Apreciat de 1 persoană

    • Salut, Alexandru. Scuze ca raspund mai tarziu din lipsa de timp. Pe mai multi copaci era la fel deci ori au fost niste crengi unde par ochii, ori le-a facut cineva… Chiar daca e aproape de localitate nu erau urme recente ale oamenilor. Cand si cand mai ajunge cate cineva acolo sus. Iar pe net nu am gasit deocamdata un traseu detaliat spre acel varf.

      Apreciază

  2. Frumoase imagini, frumoasă zonă, avem o țară minunată!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Frumos jurnal, cu de toate. L-am savurat la un pahar cu vin 🙂
    Foarte interesante observatiile tale cu privire la lupta de la 1330, muzeele prahovene nepromovate, crucile de piatra aparent banale, analizate in detaliu, orasul Rucar si panorama acestuia de pe varful Crucii. Iar modul cum ai gestionat intalnirea cu ursul, a fost unul curajos 🙂 , probabil ai si „experianta”. Eu cu siguranta as fi facut cale intoarsa daca as fi fost singur :)) cum am mai si facut de altfel. Mi-a placut mult descrierea traseului prin cheile Dambovitei, chiar imi doresc sa ajung o data…dar cel mai mult m-a bucurat faptul ca cineva a remarcat traseul punct rosu „al haiducilor” din sudul bucegilor. Am incercat in doua randuri acum 2 ani sa cobor din coltii lui Barbes peste Vanturis si Paduchiosu acest traseu, dar de fiecare data am pierdut marcajul pe culmea Gurguiatu (care oricum era aproape inexistent) si ratam iesirea pe Plesuva. Am ajuns de ambele ori mai spre Talea, tinand culmea matematic. Am sa revin in zona 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc, Radu. Am un fix cu muzeele din Ploiesti 🙂 dar situatia cred ca am surprins-o cum trebuie. E pacat ca nu sunt bine promovate. Cu ursul am experienta, nu e lauda dar am ceva. Este un animal interesant si deosebit de inteligent. Urcasem prea mult ca sa ma intorc si apoi nu ajunsesem pana la Rucar ca sa fac cale intoarsa din cauza unui animal, fie el si urs. Mi s-a parut in acel moment ca tine figura si raportat la teren, am indraznit :)) Este o mica revansa fata de o intamplare din trecut cand… datorita unor ursi insistenti am mers pe marginea unei prapastii. Traseul prin chei e foarte frumos, cred ca vara nu ai mai pleca de acolo. Nu mai stiu dar cred ca prin 2002 am facut prima oara traseul Posada-Cota 1000 pe ceata si burnita si ne-a luat cam 5 ore. Abia se vedea marcajul si atunci. Oricum, intreg traseul de la Sinaia pana la Posada l-am parcurs integral si stiu unde sunt intersectiile, vechile marcaje. Cand mai mergi, iti pot trimite detaliile.

      Apreciază

  4. Mulțumire !
    Cât de mult îmi doresc să ajung prin acele locuri… poate pentru că am şi copilărit nu departe de ele…
    Voi republica postarea ! Încă o dată mulțumire !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: