Ruinele Palatului Domnesc din Targoviste, prin Valea Obielii, un concert la Casino Sinaia si „disparitii” pe la Peles

Ca o scurta retrospectiva, poate reusesc sa ajung si eu la zi cu postarile. E vorba sa transform blogul intr-un site cu mai multe functionalitati, nu pentru altceva ci pentru ca se cam duce spatiul de pe blog. Partea buna e ca vor fi pozele mai mari…

Am fost prin iulie la ruinele Palatului Domnesc din Targoviste, ridicat in mai multe etape de diferiti domnitori, pentru a fi reconstruit de Petru Cercel la o anvergura mai serioasa. Iata ce se mai pastreaza azi din acesta:

Acolo sunt de fapt primele ruine

Dupa 12 imagini cu exteriorul fostului palat, sa trec mai departe. Raman pe data viitoare Turnul Chindiei si alte aspecte ale Curtii Domnesti. Aveti grija ca au un aparat modern unde bagi o bancnota de 10 lei si iti dau o moneda de colectie. Numai ca… bagi banii si trebuie sa chemi paznicul sa ia la bataie automatul altfel, ramai cu banii dati 😉 O sa vin cu imagini, intre timp am sesizat administratorul acestui complex dar nu mi-au dat niciun raspuns. Cine stie cati bani o fi costat si hotia aceea…

Am mers in aceasta vara pe majoritatea cursurilor de apa, de la izvor si pana la confluenta cu raul Prahova, intre Sinaia si Comarnic. Mai am cateva dar stau potolit o vreme, fiindca sunt puzderie de ursi prin acele zone, au coborat dupa fructe spre deal si la fiecare expeditie vad minim doi. Sper sa-i mai rareasca, intrucat ataca gospodarii, ciobani si stane, fiind prea multi. Nu tine faza cu omul le-a luat padurea fiindca in Valea Prahovei nu e cazul. Asa ca nu e cazul sa va ambalati, ma refer la acei ecologisti ce iubesc animalele mai mult decat oamenii, ca voi scrieti, voi cititi. Nu am sustinut niciodata pe aici prostia si altele asemenea.

Am vazut ca sunt lucrari demarate si muncesc oameni de munte la refugiul din Florei si raman peste noapte acolo, cu corturile. In conditiile in care am vazut ursi si pe Florei si pe alte parauri, au atacat stana de pe Florei si o alta dinspre Secaria, parerea mea este ca trebuie mare atentie noaptea.

Valea Obielii, pe la inceput

Din vaile acestea hopa si la un concert la Casino Sinaia, unde a cantat Ansamblul Violoncellissimo. Nota maxima acestor artisti deosebiti. Ca de obicei, am retinut o piesa, doua… au interpretat ei mai multe dar am retinut un Dans Taranesc compus de prahoveanul Constantin Dimitrescu, sper ca am inteles corect:

Superba sala de concerte a Casinoului. La mare inaltime si echipa ce administreaza acest obiectiv, de drag mergi la evenimentele organizate de ei.

Neavand inca timp sa ma informez, nu pot lasa totusi un subiect in asteptare. Imi zice un prieten, ghid la o mare agentie de turism care aduce turisti in Valea Prahovei si cu care mai facem schimb de istorioare ca… din curtea Pelesului au disparut niste caini. Eu imi zic imediat, ce bine ca i-au luat. Cu cat mai putini caini pe la obiectivele mari turistice, cu atat mai bine. Ursi la fel, hoti la fel…

Numai ca omul, foarte axat pe detalii, imi spune de niste caini-statui 🙂 pe care nu i-a mai vazut pe acolo. Astia de la Peles nu au stiut acum cativa ani sa-mi traduca o inscriptie latina si de-a lungul timpului au facut si bune si mai putin bune, deci pe mine nu ma mira nimic. Adesea mi s-a parut doar o parada superficiala de cultura a unor angajati.

Acesta e unul dintre „caini”… sau lup din ce vad eu. ‘Or fi la restaurat… prin curtea cuiva 🙂 De asemenea, din povestile ghizilor cica a disparut faza cu mobila din tek daruita regelui… de un maharajah indian si… nici acel mobilier nu mai este. Sau poate nu l-a vazut el, ca este si asta o varianta. Dar cu lupii astia, clar… nu mai sunt pe pozitii. Faceau sigur parte din cotele de interventie aprobate de Ministerul Mediului 🙂

Anunțuri

Case vechi, peisaje, focul de tabara de la Poiana Secuilor

Fiind atatea evenimente in Valea Prahovei, nu stii unde sa mergi mai intai 🙂

Casa veche la Comarnic

In Podul lui Neag

Privind peste Comarnic spre Campina

Biserica Sf. Nicolae – Comarnic, cartier Vatra Satului

Casa veche de mai bine de 100 de ani, casa traditionala munteneasca

Cei trecuti pe cruce, au ridicat intr-un cartier mai multe astfel de cruci

Casa veche

Inca o casa veche… inchisa, in paragina. Am vazut si case vechi restaurate.

Aici e la Poiana Secuilor, sambata seara. Pozele cu casele si peisajele sunt din alte zile…

Au fost 2 concerte… unul tinut de un tip de-al locului, in sensul ca toata vara a incantat turistii ajunsi aici. Il cheama Titus. Al doilea concert a fost al lui Adrian Sarmasan. Pe la ora 20 a inceput si s-a terminat aproape la ora 23. Cei doi au si niste CD-uri cu piesele lor, ce se pot cumpara de la cabana.

S-a cantat frumos, publicul dansa si canta alaturi de interpreti. Faina treaba cu aceste concerte la chitara in mijlocul naturii. Astia aveau tot felul de cantece faine, dar nu ma intrebati care, ca nu am retinut decat versuri si unele refrene, preocupat de ironii si de glume proaste… cu o ureche ascultam muzica si cu alta ce vorbeam la masa noastra.

Cum era ceva, hop si eu sa dau cu bata in balta. Ca la mare inota un prieten si cand se uita la un moment dat, vede in jurul lui numai femei frumoase fara sutiene si eu ca e evident ca nu putea iesi din apa… Ca acela care este cabanier la Poiana Secuilor a plecat din public sa scrie o reclamatie impotriva celor de la releul de pe Postavaru, ca aia au ascultat concerte de la el toata vara si nu au platit nimic… mai sa fiu crezut :)) Numai glume si idei proaste, ba sa fi pus spray in foc inainte de a-l aprinde, ba niste scanduri din gard sa mai arda focul… ba radeam sa incurajez copiii care fugeau pe acolo si-si necajeau parintii 🙂

Pana a venit o vulpe…

Ii faceam eu o poza mai buna dar s-au napustit mesenii spre ea si o fugareau de colo-colo, pentru poze, sa se mire…

Inspirati, am luat cu noi si niste geci, ca deja la munte e toamna. Dupa 15 august a venit un val de frig si gata, s-a dus vara, nu s-a mai incalzit decat ziua. Seara si dimineata e toamna.

Masina o lasasem mai sus, la cabana Trei Brazi, ca sa venim fain pe jos, prin noapte si sa evitam totodata si gropile pana la Poiana Secuilor. Pana am plecat, pana am ajuns acasa, pana am mancat ceva… s-a facut foarte tarziu. Prin urmare, cum aveam niste pauze la somn, am dormit bustean pana la ora 9 dimineata. Motiv pentru care am ratat excursia la Gherghita, fost targ medieval de mare importanta. S-au dus altii, eu am ramas cu rasul si somnul 🙂

Macar mi-am amintit de o melodie cu o luna in cascade. Asta pentru ca nu mi s-a parut faina.

Dar nu a fost o problema, ca mereu am ce face…

Mai multe localitati: Comarnic, Campina, Breaza si un pic din Plaiul Talei

Pe pariu, ca pe acolo a venit armata maghiara in 1330 🙂

Asa ca am pozat albia raului Prahova si tot felul de prostii, oase, lemne… care ar alcatui un articol separat daca nu as avea atatea, mai urgente de postat.

O incursiune prin biserica lui Petru Cercel de la Targoviste

Tot din ciclul „intamplate, petrecute”… aceasta a fost prin luna iulie. Mai sunt locuri de detaliat cu un specific anume: Basarabov la bulgari, Budapesta, Tara Fagarasului si raman planificate Transalpina, Adamclisi, turul cu bicicleta prin Dobrogea si niste asezari rupestre situate intr-un tinut al crucilor din piatra.

Cu aceasta postare se incheie si observatiile asupra picturii religioase, gasind surse clare si exemple asemenea.

Biserica Domneasca, realizata in timpul lui Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul.

Cum se intelege, scopul principal este adunarea urmelor despre Negru Voda, lupta de la Posada si istoria Vaii Prahovei. Cum intri in atmosfera actelor din arhivele straine si faci abstratie de aberatiile unor istorici romani publicate pe net, iti dai seama ca iluzionarea asta nu ne va face niciodata sa vedem si sa acceptam adevarul. Suferim groaznic de scenarii, conspirationism si de alte asemenea cultivate cu sarg in comunism.

Pe site-uri serioase, ca un exemplu, gasim in limbile engleza, turca, tatara, rusa, traduceri/relatari din documentele tataresti. Trecute cu vederea de istoricii nostri obisnuiti sa repete la nesfarsit aceleasi minciuni pentru a nu se face de rusine si de a nu iesi din rand, continuand razboiul lor inchipuit cu Biserica Ortodoxa, aflam niste lucruri interesante.

Comandantul Hoardei de Aur, hanul Oz Beg unul dintre cei mai longevivi hani, a dus in perioada 1320-1332, razboaie cu bulgarii si bizantinii. Cine oare domnea in Tara Romaneasca? Nu cumva Basarab I? Cum se face ca in perioada aceasta de 12 ani, tatarii nu faceau incursiuni in Tara Romaneasca?? Nu trebuie sa asteptam Judecata de Apoi ca sa ne spuna Basarab care era realitatea. Efectiv, Tara Romaneasca avea un raport de subordonare fata de Hoarda de Aur. Sau poate aveau o alianta de familie, nu stim. Ceea ce este foarte important de subliniat este ca la Velbujd si la Posada, romanii au luptat alaturi de tatari. Documentele sarbesti spun asta si regele maghiar o spune la fel de clar. Ai nostri, ca ba asa este, ba nu este. Neseriozitate balcanica, fuga de asumare prin amanare, sa mai vedem, sa mai cercetam 😉 Asadar, Tara Romaneasca si-a obtinut independenta la 1330 avand ajutorul tatarilor. Basarab a tot amanat lupta din 1330 pana i-au venit aliatii. El nu a miscat nimic impotriva tatarilor cat timp a domnit Oz Beg. A scos capul cand a murit hanul si cand a vazut ca urmasii acestuia nu se ridicau la inaltimea acestuia.

Dupa ce a murit hanul, l-a trimis pe Nicolae Alexandru, viitorul domn, sa medieze impacarea cu regele maghiar, cu care ulterior va participa la campanii contra tatarilor cucerind diverse teritorii, inclusiv in zona dintre Prut si Nistru… de aici vine si termenul de Basarabia, cum stim cu totii. De aceea, istoria e mai frumoasa decat matematica, pentru ca nu se invarte in jurul datelor fixe ci te poarta din context in context, prin tot felul de locuri, incercand sa intelegi cum gandeau personajele. Pe cand la matematica, unul plus unul fac mereu doi. Bine, viata demonstreaza periodic ca nici pe matematica nu te poti baza, unul cu unul mai dau adesea tot unul 🙂 E o gluma, evident.

Istoricul Bisericii Domnesti

Revenind la Targoviste, la Biserica Domneasca… e de ajuns sa renunti la postura de vizitator, la omul cu atatea griji, la telefon si sa intri in ceea ce nu este altceva decat un monument viu. Oriunde iti intorci privirea, multi altii, fara numar, au trecut pe acolo. Picturile au o anumita expresivitate, vezi liniile trase acum sute de ani, culorile si desenele creaza atat peisajul vechi din mintile primilor pictori cat si peisaje mai recente, vezi inscriptii mai vechi si mai noi, iti dai seama ca tot ce numim noi degradare/lipsa restaurarii, este de fapt cea mai frumoasa marturie a istoriei noastre. Acele scrijelituri in ziduri cu litere slavone, acele pietre sparte, parti din picturile aproape sterse te introduc cu putina atentie, in lumea medievala romaneasca. Motive florale, stilul, forma pisaniei, coroanele domnitorilor, sfintii luptatori… te imping la tot felul de comparatii, le-ai mai vazut si in alte locuri. Oare pe sabia lui Nestor mai scrie numele pictorului, cum zice Iorga? Si da, scrie…

Cred ca marea noastra sansa este aceea ca nu stim sa restauram anumite obiective. Cine stie ce prostii am face… asa, lasam si celor din viitor o sansa de a face lucrurile cum trebuie, de a vedea realitatile trecute.

Intrarea in biserica

Clopot

Clopotul realizat la anul 1669

Pisania… ca la multe altele, cu un search pe net, poate fi gasita traducerea.

Matei Basarab, in stanga, probabil cel mai mare restaurator si ctitor de biserici din Tara Romaneasca.

Nu uitam ca este ctitoria lui Petru Cercel si ca tatal acestuia era Patrascu cel Bun.

Resturi din piatra de mormant a lui Matei Basarab. Adesea, locurile de veci ale domnitorilor au fost profanate. Matei Basarab isi doarme insa somnul de veci la Manastirea Arnota, ctitoria sa. Initial, a fost ingropat in aceasta biserica din Targoviste, desi el ceruse sa fie inmormantat la Arnota. Ulterior, Radu Mihnea al III-lea i-a mutat osemintele la Arnota.

In colt se vede un rest de piatra de mormant.

Bucata de piatra a fost pe mormantul lui Mateias Basarab, fiul domnitorului.

In partea opusa, gasim o alta piatra de mormant, una dintre cele mai frumoase de la noi din tara, in opinia mea… a Doamnei Elina, sotia lui Matei Basarab:

Inscriptia aceasta a fost tradusa de Nicolae Iorga folosind Biblia de la Petersburg. Nu are rost sa o scriu aici, chiar daca o am la indemana, sa nu se inteleaga altceva 🙂 Pe mine ma cam deranjeaza autorii acestia de articole care scriu chestii ca si cum le cunosc de cand lumea. Evident ca nu o stiu pe de rost, dar se refera la cat de scurta este viata.

In multe locuri veti observa ca sfintii si tot felul de personaje biblice au ochii scosi. Aici, Mantuitorul este fara ochi. Este foarte interesant ce veti gasi, scotocind dupa explicatiile unor asemenea „gesturi”.

Pentru ca privitul se refera mai ales la ochi.

Sa aruncam cateva priviri si printre picturile existente in Biserica Domneasca:

Am vazut asadar cum arata sfintii luptatori. Nu cumva „cavalerul fara cap” din Biserica „Sf. Nicolae” Domnesc din Curtea de Arges, este tot un astfel de sfant? 🙂 Cred ca aceasta este cea mai logica varianta, depasind evident speculatiile ca este un Basarab pictat, un templier, ca dusmanii intentionat i-au sters capul ca sa nu ne stim istoria.

Anul 1844 printre nesfarsite scrijelituri, dupa cum au simtit oamenii sa-si imortalizeze trecerile lor prin timp.

Intersectie de lumi

Lucrari in altar

Mai vechi, mai noi

Mihai Viteazul

Reprezentarea „balaurului”

Biserica Domneasca face parte dintr-un intreg complex care mai cuprinde Turnul Chindiei, ruinele unui palat cu tot felul de urme evidentiate, muzeu… etc. Aceasta a fost prima parte… este evident ca ne-am plimbat pe acolo cu orele.

Posada, locuri si povesti reale

Posada este astazi un cartier al orasului Comarnic sau o localitate incorporata, cum doriti. Este prima localitate din tara, cu acest nume, atestata documentar (fratii Tunusli si Dionisie Fotino, in jurul anilor 1800).

Aici a stat Nicolae Grigorescu ani de zile si a pictat multe din celebrele sale tablouri.

Posada a adapostit familia Bibescu, celebrul lor castel, casa Marthei Bibescu si azi locul unde azi vizitam frumosul Muzeu Cinegetic.

Posada are si cea mai veche biserica de pe Valea Superioara a Prahovei, biserica fostului schit Lespezi, cu hramul Sf. Treimi.

Veche cruce din piatra

Posada are legende cu haiduci, povesti cu carute prabusite in valtorile Prahovei, mentiuni in istorie despre drumul de acces inca de la Radu cel Mare.

Este si locul accidentelor feroviare din anul 1922, cu acele poduri sabotate si prabusite.

Stiti cat de mare este lista?

Posada cand era localitate de sine statatoare avea doua cartiere: Podul Negrului devenit Podul Neagului si Floria.

Datorita faptului ca era cheia de acces, cum zic eu, spre actualele statiuni ale Vaii Prahovei, catunele Sinaia, Poiana Tapului, Busteni, Azuga (Intre-Prahove) si Predeal au fost toate adunate intr-o singura unitate. Astfel Posada plus toate acestea au format comuna Podul Neagului.

Cartierul Podul lui Neag

Podul lui Neag

Mircea cel Batran atesta o biserica cu moara si metoc pe Valea Prahovei, anterioara domniei sale, deci inainte de 1386. Biserica nu a fost identificata de specialistii care-i cunoastem.

Parerea mea este ca nu exista niciun dubiu ca lupta din anul 1330, zisa de la Posada, s-a desfasurat chiar aici.

La 1574, un calator polonez spunea ca dincolo de Gherghita este biserica lui Basarab I, ridicata in cinstea luptei din 1330. Dincolo de Gherghita nu inseamna dincolo de alte orase sau alte zone montane. Dincolo de Gherghita e pur si simplu dincolo de Gherghita 🙂 Cum drumurile comerciale insoteau cursurile de apa, el nu se putea deplasa zburand, cu metroul sau cu altceva. Mergea pe drum. Cum Basarab si ungurii s-au batut intr-un defileu, singurul defileu dincolo de Gherghita este cel facut de Prahova la Posada.

Suplimentar, o harta austriaca ignorata de toti ne arata o biserica la Posada, alta decat a schitului Lespezi. Unde? Exact in defileu. In ruinele a ceea ce consider eu fosta biserica am gasit o moneda otomana, predata autoritatilor.

moneda De altfel, este si singura descoperire arheologica din Valea Prahovei din ultimii 50 de ani. Ca or fi gasit altii diverse si nu au predat, e alta treaba.

Daca te duci in Podul lui Neag, cum se numeste azi cartierul, nu ai cum sa nu observi ca este pe un platou ce domina intrarea in defileu. Acesta se numea in trecut Podul Negrului. Negru-Voda se crede ca a fost tatal lui Basarab I sau insusi Basarab.

Posada are si cea mai veche cruce de piatra de pe Valea Superioara a Prahovei.

Arbusti, specia corn

Fructe de corn

Coarne pentru o dulceata de proba

Si tot asa… povestea curge in nenumarate randuri.

Poienile ascunse ale Posadei. In zare se ghiceste defileul Prahovei

Traseu de mountain-bike: Busteni – Posada – Valea Doftanei – Barajul Paltinu – Complexul arhitectural medieval de la Brebu – Campina – Manastirea Poiana

O excursie pe doua roti intamplata luna aceasta. Fiind foarte ocupat nu am timp sa le postez in ordinea intamplarilor. Totusi, azi un pic, maine la fel, pana le adun aici pe toate 🙂

Oricum, tura aceasta a fost inainte de aceea pe Transfagarasan. Ca de obicei, o astfel de tura nu este un galop, o bifare de traseu ci o deplasare catre anumite obiective… pe doua roti.

Am zis sa trecem muntii Baiului si sa iesim in Valea Doftanei, sa ajungem pe la barajul de la Paltinu, apoi Brebu-Campina. Este impropriu zis sa trecem muntii, pentru ca nu avea rost sa impingem la biciclete, neavand toti aplecare sau pregatire pentru asa ceva.

Un traseu care sa ajunga in Valea Doftanei, care sa nu urce muntii dar sa-i traverseze totusi, imaginasem eu mai demult. Gasisem niste rute frumoase cu alte ocazii chiar daca unii prieteni zic si acum, ca nu ai cum sa nu urci serios pentru a ajunge in Valea Doftanei. Ei bine, ai! 🙂

Suim biciclete in trenul de 7 dimineata, al CFR-ului, la sugestia mea, ca sa nu ne obosim pana la Posada. Trenurile Regiotrans nu opresc in gara din Posada. Coboram la gara… si pe poteci batatorite, printr-o padure linistita, locul in care se retragea Martha Bibescu uneori, continuam spre pasunile celor din localitatea Secaria.

Nici nu simtim cum am ajuns aici. Dupa poze, ne suim iar pe biciclete si ii dam la vale spre Secaria. Inainte de aceasta, am zis ca ne vom opri la prima intersectie, unde este si o troita. La viteza mea am ramas ultimul, pentru ca ma uit mereu peste tot si ma opresc imediat ce mi se pare interesant. Astfel ca, daca as fi primul, as incurca pe toti cei din spate. Pentru mine o excursie pe bicicleta poate avea si 150 de km, cati ori fi, important este sa ma opresc eu de cate ori cred, nu sa circul setat cu ochii la borne kilometrice si la ceas.

Ramas in urma, apuc sa vad cum prietenul din fata face un salt spectaculos traversand o groapa adanca. Viteza mea mi-a permis sa o ocolesc, el mai bun in bicicleala… nici macar nu a cazut. Totusi, ne-am oprit sa vedem daca sunt avarii. Ne gandeam ca uite, gata excursia. Ma mai uit la adancimea gropii, la panta si imi zic ca a doua oara cat de bun ai fi, nu mai iesi din asemenea groapa. Stabilim ca nu trebuie sa ne rupem bicicletele sau oasele si o luam domol pe langa ele.

Venea un urcus de circa 200 metri care ne scotea intr-o frumoasa curba de nivel. Ne urcam pe biciclete si lasam Secaria intr-o parte, depasind-o cat mai aproape de partea de sus a bazinului hidrografic. Ajungem iar la o intersectie, vedem un drum ce coboara, desfundat, incat doar cu tancul intri pe acolo si dupa 100 m ne intoarcem, convins eu ca nu e bine. Revenim la intersectie, de unde mai pleca o poteca si convins ca am dreptate, pornim prin padure. Cand stiu ca am dreptate…

O luam cand pe bicicleta, cand pe langa, chiar daca era coborare. Denivelarile erau impozante, mai erau si mici mlastini. Tinem totusi poteca si din intersectia de mai sus, ajungem in 15 minute la drumul forestier de mult mai jos. Nu inainte de a vedea cum perpendicular cu noi alearga niste ciobanesti prin poienile invecinate padurii pe care o traversam. Ma opresc sa-i rezolv, fiind specialitatea mea chestia asta, numai ca saracutii de ei, nu erau din specia aceea dusmanoasa ci pur si simplu, le era foame. Le dam ceva si plecam.

Mai jos aceeasi figura cu o matahala de caine. Numai ca eram singur, ramas in urma. Las bicicleta, bolovaneala maxima, sarit gardul si fugit dupa el prin poiana. Acesta este farmecul 🙂 Cum vine cainele viteaz, obisnuit sa fuga lumea de el,  sa-i dai vreo 7-8 bolovani pe spinare si apoi sa-l alergi de unde a venit :)) Sa fugi dupa el, zbierand dupa el. E maxim cand ii vezi cum fug cu urechile pe spate. Rad si acum cand imi amintesc ;))

De altfel, ieri, coboram pe jos spre cartierul Podul Vartos al Comarnicului si eram la o intersectie, undeva sus, la marginea cartierului. In loc sa cobor, zic sa merg putin si in stanga, sa vad cum se vede, ce e pe acolo. Dupa curba venea o casa cam in paragina. Pe drum in schimb, dormea o haita de caini, mai mult de cinci. Pai daca fugi, poti scapa de asa ceva? Prin locuri izolate ca acesta? Nu! Asa ca, in timp ce ei se repezeau latrand, m-am dus si eu spre ei, injurandu-i si facand aceeasi galagie, bolovanindu-i. Cand au inceput sa guite, ca bolovanii mai si dor, nu mai nimereau gaurile prin garduri. Eu dupa ei. Am rupt un par dintr-un gard si dupa ei prin curtea parasita a casei. Au fugit cat erau ei de mari si de multi. Am ras pana aproape de DN 1. Am la mine si spray cu piper, chiar si cate o petarda uneori, dar raman ca solutii alternative. Eu sunt cu protectia omului in primul rand, nu ma duc undeva ca sa vin accidentat sau muscat de caini. Vorbim de protectia animalelor pana la momentul in care ataca omul. Apoi trebuie sa fie chestie de Protan 🙂

Iesim la drum si mergem ca oamenii si noi 🙂 Din niste curti, ne striga niste cetateni. Ne oprim si ne uitam. Cu toate ca era duminica si mare sarbatoare, Schimbarea la Fata, oamenii aceia coseau. Mi-au venit in cap vorbele lui Ion Gavrila Ogoranu, legendarul luptator anticomunist din muntii Fagaras, citat aproximativ: „Ramane apoi marea masa a trudnicilor a caror viata se reduce la munca si hrana, a caror constiinta nu se ridica mai sus de marginea farfuriei de mancare”. Intai le e foame si totul se rezuma la stomac.

Ne-au intrebat de unde venim si au fost extrem de mirati. Amabili oamenii, ca omul simplu este adesea politicos. Plus ca de cate ori am fost prin zonele acelea, oamenii saluta, dau buna ziua. Scria un om de munte ca a dat si el buna ziua la oamenii observati intre Piatra Arsa si Babele, pe Bucegi, si multi se uitau ciudat la el. Acestia credeau ca ii cunoaste de undeva si incercau sa-si aduca aminte. Mi s-a parut antologic 🙂

Vedem albia Doftanei:

Si iesim aici:

Asta era pe dreapta cum coboram noi. Inainte se mergea la Paltinu si Campina, in stanga se intra in satul Traisteni. O luam inainte spre lacul de acumulare.

O cruce care aminteste de un accident in zona lacului, unde au murit vreo 20 de oameni sau chiar mai multi. Am zis sa caut acasa, dar am uitat.

Gestionarul lacului

Lacul e frumos si comparativ cu cat am inconjurat Vidraru… chiar este un mizilic.

O multime de poteci sau drumuri, coboara de la asfalt pana la marginea lacului. In multe locuri, in acele cadre de vis, stateau zeci de oameni cu corturile. Foarte frumos.

Neaparat trebuie sa incercam si noi figura asta.

Ne-am oprit la o terasa asezata strategic, peste drum de o suprafata pe care stateau altii cu corturi si rulote. Dupa cum se vede, lizierele de mai jos aveau si acestea corturi. In spatele nostru, erau si mai multe.

La terasa mancam ceva, apoi niste sucuri, dulciuri, mai stam sa privim oamenii, natura. Se impune constatarea ca in tara, a luat un mare avant miscarea in aer liber. Oamenii alearga, folosesc biciclete, se dau pe ape, pun corturi, merg cu rulotele. Din pacate, toate acestea sunt umbrite de faptul ca in urma multora raman gunoaie. E bine ca multi oameni renunta la comoditatea masinii, a asfaltului si raman prin natura. Ce daca fac focul si iau lemne din padure? E perfect, e a tuturor 🙂

Si in zona Paltinu am vazut libertate, fiecare face ce doreste si nimeni nu incurca pe altul. Cei care merg cu corturile sunt mult mai civilizati decat aceia cu masini de fitze cu volumul manelelor la maxim.

Vazand o pancarta cu camping, intreb si eu cate costa. Nu costa! Masini pe acest drum fara numar 🙂

O alta concluzie este ca poti avea coloana de masini in acelasi timp si pe Valea Prahovei, si in Brasov, Constanta, la Plaiul Foii, la Balea Lac etc. Explicatia este simpla, avem milioane de masini 🙂 Cred ca sunt peste 5 milioane 🙂 Ceausescu nu a facut autostrazi ca nu erau masini atat de multe, nu era necesar.

Ajungem si pe baraj:

Pe orice baraj am fost, am auzit macar o data pe cineva, ca aoleu daca se rupe barajul ce se va intampla 🙂 In special, astia speriati de comunisti cu tot felul de fantasme, se lamenteaza in asemenea mod. Si daca se rupe barajul, muriti si asta e! 🙂

Datele tehnice ale barajului

Si am pornit spre Brebu:

Evident oprire pentru vizita si foto 🙂

La o intersectie, trecem un pod si vreo 800 metri urcam pana pe terasa pe care se gaseste comuna Brebu. Din Brebu, o comuna frumoasa, cu oameni harnici, privim pe malul celalalt al Doftanei si vedem o sosea, un varf, si planificam si pe acolo o excursie pe viitor:

O ruta spre Sotrile si sa iesim poate spre Cornu sau Nistoresti

Lacul Brebu. In dreapta este parcul si manastirea veche.

Ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu

Muzeul „Casa Domneasca”, aproape au vopsit toata sindrila. Acolo il gasim pe d-l Razvan Radu, un excelent muzeograf. Curand, biserica si vecinatatile sale vor fi integrate intr-un asezamant monahal cum a fost de la inceputuri. Probabil, muzeul va functiona pe mai departe sub sigla Muzeului Judetean de Istorie. Oricum, mai rau nu are cum sa fie.

Trebuie ca acest loc sa prinda viata, sa se faca slujbe de mai multe ori pe zi… pare cam parasit.

Din pacate, la bisericile noi am vazut ca nu se mai aseaza pisanii.

Matei Basarab

Aspect din vechiul zid

Tunul Manastirii

Dupa vizita, gasim o cofetarie si ne oprim afara, la o masa:

In cofetarie

Stam ce stam, era foarte cald, mai cumparam niste suc, apa si pornim spre Campina, care se zarea pe o alta inaltime. Tot acolo se vedea si o alta biserica, un drum…

Cine stie de cand nu mai trece trenul pe acel pod. In rest, imprejurimile erau pline de oameni venit la gratare.

Urcam vreo 10 minute si ajungem in Campina, pe care o traversam fara oprire pana dincolo de oras, la intersectia drumului cu Poiana Campina si Bobolia, deci aproape de gara, in zona stadionului. Ne uitam la ceas, si mai era timp pana la tren, motiv pentru care urcam la o alta manastire cu aspect de cetate, mai bine zis fosta manastire Poiana.

Aceasta a fost inceputa de Toma Cantacuzino in 1690 si terminata 20 de ani mai tarziu.

Intrarea in manastire

Turnul clopotnitei

Biserica fostei manastiri, hramul este Adormirea Maicii Domnului

Aici se mentioneaza de cate ori s-a reparat total aceasta biserica.

Pisania care aminteste de ctitorul Toma Cantacuzino, spatar care pana la urma a fugit la rusi si acolo a si murit.

Mergand prin cimitir sa mai vedem ce ne-a mai scapat… 🙂 Am mai fost pe aici de cateva ori. Un mormant mic, cu o cruce aidoma apropiat de zid, stingher as putea spune, mi-a atras atentia.

Nu era niciun nume trecut pe cruce. Imaginea este a unei femei soldat… cine stie ce poveste o avea. Am zis sa-l intreb pe preotul de aici, cand il mai vad, ca dansul este din Busteni.

Dupa vreo 40 de minute, am coborat spre gara, asteptand trenul spre casa. De pe peron, nu am ratat imaginea ceasului Paul Garnier, cu care au fost infrumusetate multe gari in perioada interbelica.

Evident nu mai functioneaza, dar este bine ca se pastreaza si asa, ca decor, ca amintire.

Biserica din lemn, de la Bran, a Reginei Maria

Nu, nu e vorba de capela aceea din piatra, ridicata de principesa Ileana, in memoria reginei, replica dupa Stella Maris de la Balcic, lasata si azi in paragina.

Acum cativa ani, umbland pe urmele Inimii Reginei, atat pe teren cat si documentandu-ma virtual, aveam sa citesc ca a existat o biserica din lemn in apropierea Castelului Bran. Dupa o vreme, urmarind un documentar am si vazut biserica si locul unde a fost amplasata. Am si salvat o captura din acel documentar la acea vreme.

Asa arata captura, asa arata biserica. Cred ca prin 2014 am gasit documentarul.

Si eu, si altii, am fost convinsi ca biserica s-a daramat, a putrezit, au demolat-o comunistii, ceva s-a intamplat cu ea…

In acest an, prin luna iulie am aflat ca… biserica inca exista.

Ma fascina subiectul si pentru ca ea provine de langa Reghin, chiar din zona in care se gasesc mosii si stramosii tatalui meu. Pe acolo, zeci de familii au acelasi nume, fiind rude. Tata a trecut muntii ca Negru-Voda, numai ca el s-a oprit in Valea Prahovei, unde se afla mama, care trecuse si ea muntii, dinspre Valea Doftanei.

Biserica de lemn ce a fost adusa la Bran, era realizata pe la 1700 si construindu-se o alta noua, a fost donata Reginei. Aceasta a adus-o la Bran, pe platoul din vecinatatea castelului, deci nu in curte ca sa fie clar. Insa a adus-o ca sa infrumuseteze peisajul, nu pentru slujbe. Era prin 1930.

Dupa venirea comunistilor, trebuia facut ceva cu biserica aceasta. Marele patriarh Justinian Marina, ii spun mare, pentru ca acest om a salvat o multime de biserici de la ruina sau de la demolare. In niste momente dificile pentru Biserica, el a gasit solutia salvatoare, dupa anul 1950. A demontat-o si a dus-o intr-o localitate mai izolata, din alt judet.

Acolo, fiind mai multi rromi decat romani, grija bisericii timp de decenii, a cazut mai ales in sarcina acestor enoriasi care s-au achitat corespunzator de aceasta.

Cand am auzit, zic sa ma si duc sa o vad, pentru a intregi si un subiect dintr-o viitoare carte. Dupa niste peripetii, am schimbat la dus mai multe mijloace de transport in comun si ceva mers pe jos, folosind si GPS-ul, intreband si rarii oameni intalniti, ajung si eu la spartul targului, adica aproape de finalul slujbei. Exact ca la manastirea Turnu. Bine, slujbele se tin intr-o biserica noua.

Curba de dinainte de biserica

Turla este mai inalta decat in captura din documentar.

Hramul initial era „Adormirea Maicii Domnului”, iar dupa mutare a primit si hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”. Asa cum se stie, pe 15 august a si fost sarbatoarea „Adormirii Maicii Domnului”. Legat de acea sarbatoare, am si gasit cateva minute pe Youtube, din Paraclisul Maicii Domnului, cantat si de copii.

Din ce stiu, o mare parte din aceasta cantare reprezinta versurile scrise de arhanghelul Gabriel (Gavriil). Au fost muritori care au auzit cantarile ingerilor din ceruri si acestia au spus ca sunt atat de frumoase incat ele nu pot fi redate, depasind sfera intelegerii omenesti. Intr-o zi, intr-o chilie la Sf. Munte, arhanghelul luand infatisare omeneasca, i-a scris unui calugar pe o piatra versurile acestei cantari. De atunci, exista aceasta cantare, evident lungita, completata. Insa, oricum ar fi, se simte ca are in ea ceva mai special. Evident ca si eu cred ca a fost adusa din cer 🙂 Pare mult prea complexa pentru mintea omeneasca 🙂

Crucea bisericii

Vedem si o icoana. Biserica este cunoscuta pentru icoanele sale, una dintre ele fiind adusa de la Ierusalim.

Biserica este inchisa permanent. Foarte rar se deschide, la anumite sarbatori.

Imbinare

Vazand tehnica de imbinare, cuiele de lemn, nu poti sa nu te opresti si sa nu admiri aceasta minune. In acelasi timp, nu ai cum sa nu observi ca lemnul este foarte uscat si ca la fiecare ploaie, apa intra usor in lemn, favorizand putrezirea acestuia.

A doua zi, luasem legatura cu diversi specialisti, oameni ai Biserici, daca nu ar trebui sa stangem bani pentru a face tratamentul lemnului, ca sa nu se distruga.

Directia de Cultura a judetului, mi-a trimis insa o adresa in care m-a lamurit ca acest obiectiv este cuprins intr-un proiect de restaurare, atat in ceea ce priveste lemnul cat si pictura de la interior.

Langa biserica se gaseste si o cruce despre care unii spun ca este adusa din Dobrogea si ca ar avea 500 de ani. Este veche intr-adevar, nu stiu daca de 500 de ani, probabil 200, sau daca provine din Dobrogea, cert este ca logica imi spune ca ea marcheaza foarte posibil o fosta biserica. Nu am cercetat inca inscriptia, cu ce ar avea legatura, insa dimensiunea crucii este posibil sa aiba legatura cu o alta biserica. Si faptul ca se afla alaturi de biserica din lemn ar sugera acest lucru. Poate o biserica prin aceste locuri, poate de unde a fost adusa.

Crucea este oricum foarte frumoasa

Si ceva mai nou, incadrat de vechi

Cruce de piatra

Primaria Busteni si turistii… si zadele… si varfurile Lenin, Khan Tengri… salvamontistul Ciprian Aldea si meteorologul Alexandru Baran

Comparativ cu Sinaia si Predealul, orasul Busteni este mult mai putin promovat in online, cu toate ca zona virtuala este mult mai bine acoperita decat in cazul Predealului. Aceasta este insa o simpla comparatie, pentru ca Predealul este mult mai bine promovat, gratie faptului ca personalul Centrului National de Informare si Promovare Turistica a reusit sa uneasca localnicii si sa-i atraga spre o directie comuna.

Sunt surprins ca inca suntem in tabere diferite pe aici, pe la Busteni. Timp in care, administratia locala lucreaza dar se pare nu vrem sa vedem si lucrurile bune. Sa enumar cateva:

– s-a schimbat trotuarul prin centru, discret, pe etape, in asa fel incat sa nu fie deranjul prea mare. Se schimba si dalele sparte de la Costila, la fel, pe suprafete mici, sa nu fie oamenii incomodati. Nu vede nimeni! 🙂 Probabil pentru ca e de bine, de aceea. Nu cumva cadem in alte extreme, tot vanam greseli si nu ne plac lucrurile bune?!

– reprezentantii orasului bat holurile ministerelor pe la Bucuresti cu reabilitarea Crucii de pe Caraiman, proiect ce a primit finantare si in loc sa fie un succes pentru oras, e altceva, s-au dus sa faca poze. Sau cum imi zicea o cunostinta, sigur fac afaceri la Cruce cu gogosi si artizanat, ce intelesese el din comentariile de pe FB. Am ramas stupefiat. Sunt oameni la Primarie, care de ani de zile sunt dedicati acestui proiect, pentru ca asta simt. Mi s-a parut foarte trist ca putem avea atata rautate.

– Primaria a renuntat sa mai taie zadele de langa Castelul Cantacuzino. Tot ea ceruse marcarea lor pentru nu stiu ce proiect, largire drum, parcare, nu am inteles nici azi ce se voia. Cert este ca au scris clar cei din Primarie, ca tin cont de parerea fiecarui cetatean si ca nu se taie acei arbori. Nu am vazut decat 2-3 postari cel mult, de multumire si cateva comentarii. Parca unora le parea rau ca nu s-au apucat de taiat sa poata injura in voie. Bineinteles ca si eu am crezut ca o data marcati, vor fi taiati. Faptul ca Primaria a respectat vointa catorva persoane este un lucru extraordinar de frumos si de constructiv.

– nu vede nimeni ca de la inceputul lunii august, Busteniul este plin ochi de turisti si ca mult injuratele floricele alcatuiesc un cadru placut ochilor, ca daca treci prin fata Primariei vezi mai mereu oameni care se pozeaza langa ghivecele mari de flori.

Vedem in schimb doar nenorociri, se distruge Valea Cerbului, se distruge muntele, o pun astia de o biserica. Care este problema mea ca oamenii aceia vin pe Valea Cerbului cu rulota si sunt vecini cu ursul? Care este treaba mea ca ei aleg cum vor sa-si traiasca viata, ca merg sa-si faca necesitatile prin padure, ca iau lemne din padure? Fiecare este liber sa traiasca asa cum doreste, padurea nu este a mea si astia nu iau decat lemne cazute. Nimeni dintre cei care stau pe Valea Cerbului nu face o sesizare. De ce? Pentru ca asa vor ei sa traiasca. Li s-au dus pubele, toalete ecologice, s-a incercat ceva. Daca nu le convenea, nu veneau. Le place langa ursi, sa stea langa ursi. E treaba lor.

La fel si cu cei 10.000 de oameni care au „distrus” saptamana trecuta zona Padina. Frate, ai vrut asfalt peste tot in Bucegi, suporti consecintele. Nu ai prevazut masuri de control, le tragi acum. Nu au cum sa vina doar oameni cu 5 facultati pe un drum super asfaltat. Si daca erai proprietarul platoului de la Padina tot nu aveai ce sa faci. Au venit turistii ca furnicile, ce sa le faci, sa te certi cu mii de oameni? Logic ca lasa mizerie pentru ca nu toti suntem educati. Nu poti sa ai si asfalt si sa vorbesti si de protectia naturii, ca se cam bat cap in cap. Toti protejam natura, criticandu-i pe altii. Natura insa se protejeaza prin fapte. Ai pus asfalt pe Bucegi, ia-ti la revedere de la masurile de protectie a naturii pentru ca, astfel, ai invitat pe oricine pe munte. Este dreptul oricarui cetatean de a merge unde il taie capul prin tara asta. Constitutia iti da acest drept sa te duci unde vrei. Asa ca, in Bucegi, orice conditionare ai incerca in stransa relatie cu drumurile asfaltate este ilegala. Nu poti avea o singura categorie de turisti. Asfaltul e la pachet cu multe altele.

Ciprian Aldea

Iar cu zadele de la Cantacuzino, multi ziceau ca fac nenorocitii o biserica. Sa mai fure un pic. Nu stiu daca era vorba de o biserica. Insa, oriunde se face o biserica, o manastire, pe aici, eu sunt pentru. Poate sa o faca si in soclul Crucii de pe Caraiman, eu zic Doamne-Ajuta. Eu am crescut de mic aproape de biserica si, chiar daca m-am departat de ea uneori, in suflet tot am purtat-o. Sunt „pupator de icoane”, merg unde mi se nazare ca este o biserica mai veche, nu merg in genunchi la tot felul de spectacole, dar cred in puterea unor lucruri. Niciodata nu o sa fiu impotriva a ceea ce face Biserica, dar a exemplelor izolate care departeaza oamenii de ea, bineinteles ca sunt. Biserica este esenta romanismului de secole. In mod sigur, nu a fost transparenta si nici nu prea este si nici cu comunicarea nu prea sta bine. Ea are insa o directie si o intelepciune de secole sce nu pot fi intelese intr-un minut, intr-un articol etc. Nici nu semnez petitii cu casatoriile nu stiu cum, pentru ca fiecare e liber sa-si traiasca viata cum doreste. Nici nu convertesc pe cineva, nu particip la dezbateri cu vaccinuri, le fac pe toate copiilor mei. Este o bucurie insa cand ma intalnesc cu stareti, calugari etc cu care sunt prieten. Mereu avem atatea de vorbit. Si cred ca daca iubim natura, cu atat mai mult trebuie sa-L iubim pe CEL care a facut-o.

-Primaria a sprijinit o expeditie pe 2 varfuri celebre ale lumii: Lenin si Khan Tengri. Foarte putini au vorbit de acest lucru. Expeditia a fost formata din salvamontistul Ciprian Aldea si meteorologul Alexandru Baran. Primul e din cadrul formatiei Salvamont Busteni, al doilea sta cu lunile la statia meteo de pe cel mai inalt varf al Bucegilor.

Ciprian Aldea avea la activ si alte experiente: Aconcagua, Matterhorn… Iata ca, avand suportul administratiei locale, oamenii acestia au perpetuat traditia inaintasilor locali in ale alpinismului. Busteniul a avut generatii de alpinisti de renume si, dupa cum se vede, mai sunt temerari care duc mai departe aceasta flacara.

Povestile lor, cum si-au riscat vietile, le gasiti pe conturile lor de Facebook, de unde am si luat imaginile ce ilustreaza acest articol. Au plecat oameni si nu s-au intors zei. Au revenit dupa aceasta performanta in tacere, cu aceeasi modestie, tot oameni. Felicitari lor si Primariei Busteni!