Prin potcoave de boi la Posada lui Nicolae Grigorescu… si pana la Campina!

Nu incep acum sa-l glorific pe pictorul in cauza, pentru ca pe mine ma intereseaza… conexiunile, istoria, descoperirile. Dar nici nu pot sa nu mentionez doua-trei vorbe despre acest mare pictor. Citez din amintiri… ca nu ma intereseaza prea multe detalii despre el si vasta sa opera. E timp…

A pictat vreo 5000 de tablouri din cate am retinut. A pictat si in timpul Razboiului de Independenta si a murit la Campina in 1907. Este usor de tinut minte cand a murit pentru ca 1907 este anul rascoalei. Parca am fost anul trecut sau acum doi ani, la Muzeul Memorial din Campina… de unde am plecat cu ideea ca acea casa nu este si cea in care a locuit pictorul, deoarece a fost arsa in Primul Razboi Mondial si mai tarziu a fost refacuta sub actuala forma. Erau expuse si vreo 100 de tablouri sau mai bine. Veneam de la nu stiu ce eveniment la castelul Hasdeu si am zis sa mai dam niste bani si pe biletele la muzeu. Ca oricum nu mai intrasem acolo de cand eram elev. Cam acestea sunt notiunile mele despre Grigorescu… mai pot fi adaugate ca a pictat biserici, cum este aceea a manastirii Zamfira, de aici, din Prahova, plus celebrele sale… tablouri cu care cu boi si tarani. Pentru mine este suficient!

De curand, studiind un drum vechi din Valea Prahovei, descopar niste jumatati de potcoave. Ma uit eu in jur si ma intreb cum au ajuns acolo… si de la ce sunt. Erau prea late ca sa fie de cal. Tot ma gandeam la asta pana acasa, ce naiba animal sa fie. Caii se potcoveau, magarii la fel, dar boii? Aflu acasa cu tata Google ca se potcoveau si boii 🙂 Compar cu alte potcoave, si da, erau potcoave pentru boi. Cum stiam ca boii se foloseau la padure, cum pe acolo nu prea se putea exploata padure, a ramas varianta cea mai credibila ca se circula cu carele trase de boi. Cand spui care cu boi, gandul te duce la Grigorescu.

Potcoave de boi

Uite asa ajung iar la Grigorescu. Ce naiba avea acesta de tot picta prin Valea Prahovei? Ideea era de a vedea tot ce a pictat pe aici. De ce? Pentru ca un peisaj de acum 100 de ani poate furniza informatii pretioase celor care studiaza trecutul. Observasem cu ceva timp in urma un aspect important in tablourile lui, despre care voi vorbi la momentul potrivit, si ma gandeam ca poate o mai fi ceva si in altele.

Carele cu boi ale lui Grigorescu pe Valea Prahovei.

De altfel, cu boii s-a circulat pe aici si dupa 1940. La inmormantari se foloseau carele cu boi si am vazut asta intr-un filmulet care arata inmormantarea legionarilor la Predeal. Apoi, un localnic din Predeal, a postat pe Facebook in 2015, o poza care prezenta un car cu boi ce traversa orasul. Poza cred ca e de prin anii ’50.

Foto: Marian Ioan Codleanu

Oare ce nume purtau boii in trecut? 🙂 Ii strigau si pe ei cumva… 🙂

Bun, si tot la rubrica intrebari, figura si faptul ca Grigorescu Nicolae Pictor trebuia sa stea si el undeva peste noapte, in Valea Prahovei, de a pictat atat. Uite asa am aflat ca inainte de a se muta la Campina, a stat la… Posada. De altfel, omul a stat la Campina doar in ultimii trei ani ai vietii.

Zic sa caut tot ce a pictat la Posada si am gasit cateva:

„Peisaj la Posada”

Tabloul „Primavara la Posada” inca nu a fost vandut de Artmark.

Tabloul „Peisaj din Valea Posadei” a fost vandut.

Totusi, tabloul are pe fundal niste linii… de relief. Cunoscand Posada am presupus eu ca omul acesta nu picta foarte departe de casa. Cand picta care cu boi iesea la drum, cand picta asa de dragul peisajului, nu mergea chiar departe. Na, „logica”! :))

Cu prima ocazie, mi-am propus sa intreb pe acolo niste cetateni mai in varsta. In acestia mai ai o baza. Ca peste tot, intai dai de cetateni de alt tip, impuscati in aripa, asa le zic, pentru ca merg asa, intr-o parte, de la bautura 🙂 Ca un cerb cand isi pierde doar un corn… si merge cu capul intr-o parte 🙂

Gasesc si o ba.., o batrana si o intreb de vreun pictor de demult pripasit pe acolo. Ea nu stia, dar un mosulet din preajma ei s-a bagat si el in vorba. In trecut, adica acum vreun an, tataie se mai bagase el in vorba cu mine, pentru ca ma uitam peste gard la o faneata care o avea. Pe atunci cautam niste urme istorice. El nu ma mai tinea minte, evident. Mosulica a inceput ca de ce intreb, de unde sunt, ca batranii, cred ca e trist tare sa fii batran iar noi, cei mai tineri, nu prea avem rabdare sa intelegem ca pentru ei curge timpul altfel. Pana la urma, invins de bunul meu simt (modestia, ce sa-i faci!), nu pot sa fiu pe termen lung cum zic unii ca trebuie, ma asez langa batranel. Vorbea orice altceva decat ma interesa.

Numa’ ce imi aduc aminte ca un prieten spunea ca i-au trebuit ore bune de inregistrat povestile unui batran. Nici dezamagit, nici cu speranta, pentru ca in opinia mea, daca este ceva planificat sa se intample, se va intampla oricum, ma intind la vorba. Il stia pe primar dar nu l-a vazut, dar e baiat bun. Ma gandeam ca de cate ori m-am intalnit cu acest subiect, cu Grigorescu, am reusit doar sa ma enervez. Singura similitudine intre mine si Grigorescu sunt boii. El ii vedea la care, eu ii vad azi ascultand extaziati de cate un guru in diferite domenii, afisandu-se pe langa acestia, ca sa fie si ei Cineva 🙂

Cand ajung sa-l intreb si eu de pictor, omul nu stia nimic. Intr-un final, a scos de prin sertarele cu amintiri, ceva. Atentie, la cei mai in varsta li se incarca greu search-ul. Astepti, rabdare multa… 🙂 Cu rabdarea sunt artist desavarsit, se stie, dar s-a intamplat cu omul acesta sa fiu intr-o pasa mai receptiva. Din povestile lui am retinut ca tatal sau, dar eu cred ca mai degraba era vorba de bunic, spunea de un carciumar care picta si avea in carciuma numai tablouri pictate de el. In casa carciumarului se juca el si alti copii pe vremuri. Carciumarul era zgarcit rau si se temea de hoti, avea gratii la ferestre, la usi.

Il intreb, nu e casa aia veche din vale? El ca aia este dar s-a prabusit. Treaba era ca anul trecut pozasem o casa darapanata despre care tot o persoana in varsta mi-a zis ca a fost casa unui hangiu, ultimul care a avut un han in zona.

Asta este cea mai veche casa de pe acolo… si fara niciun dubiu, deoarece am mai vazut constructii asemanatoare, este ridicata intre 1890-1900.

Un element ce imi atrasese atunci atentia: prezenta gratii la ferestre.

Mai departe, rationamente:

  • un hangiu avea tablouri in hanul propriu.
  • hangiul de regula, locuieste tot la han… dar nu este exclus sa fi avut si o casa mai departe de propria afacere.
  • un hangiu pictor nu au inregistrat nici memoria locurilor si nici cei care au scris carti despre aceasta zona, intre 1893 (I.G.Babes) si 1913 (N. Urechia).
  • in multe tablouri ale lui Grigorescu apare un han, deci el picta de peste drum. Daca ploua trebuia sa se adaposteasca undeva. La fel si daca venea noaptea.
  • pictorul si hangiul erau prieteni, hangiul ii cumpara tablourile sau le primea de la pictor.
  • se stie ca pana in 1904, pictorul a locuit la Posada.
  • ca locuia in casa hangiului sau chiar in casa lui ramane de vazut, cert este ca „hangiul pictor” a locuit in casa din imagini.
  • fie este casa hangiului, fie este casa pictorului.

Evident ca peste timp, probabil de cand s-a mutat la Campina, casa de la Posada a fost vanduta de catre pictor… daca era a lui.

In 1907, marele pictor Nicolae Grigorescu paseste in alta lume, la care picteaza si acum, si unde cred ca deja are pe putin 20.000 de tablouri cu care asteapta sa ne bucure 🙂 Numa’ la gandul asta parca iti vine sa te muti 😉 Kilometri de tablouri. Daca nu exista moarte vesnica, e clar ca nu ne vom plictisi niciodata. Doar vizitarea galeriei Grigorescu o sa ne ia saptamani. Si la cata puzderie de pictori este de ceva timp pe acolo… nici nu vreau sa ma gandesc, sa fie mai bine o surpriza :))

Ati inteles, a murit omul acesta in 1907, in patul lui, cel mai probabil langa un tablou neterminat, stiti ca marii oameni mor langa lucruri neterminate. Ar mai fi vrut el sa mai dea cu pensula de cateva ori, dar cand vine, vine si gata, pa. Mai departe nu stiti ce s-a intamplat. Sa va spun…

La moartea sa, pe langa steaua care a cazut dupa cum stim cu totii ca se intampla in astfel de momente, a venit in fata casei sale… nu ghiciti inca?? Ei bine la moartea marelui pictor ce oare putea sa-si faca aparitia la poarta casei sale decat: UN CAR TRAS DE BOI! 🙂

Un car si niste boi l-au purtat pana la cimitirul din str. Bobalnei de azi, din Campina. Marele pictor Nicolae Grigorescu a murit in anul rascoalei din 1907 si a fost ingropat pe o strada ce aminteste de o alta rascoala, tot taraneasca. Na, a pictat boi in nestire si boii l-au dus la groapa 😉 I-au placut taranii si de ei s-a legat pe veci. De unde un al enspelea simt imi spune ca pasiunea te decide pana dincolo de final! 😉

Anunțuri

Dezbaterea no.22: Unde a fost Vama Prahovei?

Valea Superioara a Prahovei este astazi una dintre cele mai importante destinatii turistice ale tarii. In special, pentru cadrul natural, unitati turistice, partii si cateva obiective aparute mai ales dupa 1880. Pe scurt, sa vedem cateva repere:

  • sunt descoperite la Sinaia, in anul 1890, topoare din epoca bronzului, adica de acum 3800 ani. Clar locuia cineva pe aici sau macar tranzita zona. Pe acestea, pozate, le-ati vazut unii dintre dvs. in cartea „Predealul prin ochii tai”.
  • In 1358, Ludovic cel Mare, al Ungariei, mentioneaza un drum comercial pe Valea Prahovei. Acest drum nu era la acea data prea important. Era insa o ruta comerciala.
  • Foarte multi istorici si cercetatori atesta o vama pe drumul comercial al Prahovei in vremea lui Dan al II-lea, la 1422. Cercetand si eu, am descoperit un hrisov al lui Mircea cel Batran ce atesta o vama pe raul Prahova… exact in anul 1400.
  • La 1453 este atestat schitul Sf. Ana de la poalele stancilor cu acelasi nume.
  • Dupa 1500 apar localitati de tipul catunelor initial: Campina, Breaza, Comarnic. Mentionarea acestora in documente nu inseamna ca atunci s-au infiintat. Ele, cu siguranta, aveau ceva vechime. Poate nu mare, dar existau dinainte de 1500.
  • In 1695 se ridica manastirea Sinaia.
  • In 1883 avem castelul Peles.

De la 1400 si pana la Tratatul de la Trianon, 4 iunie 1920, se poate vorbi de o Vama a Prahovei. Asadar, avem 520 de ani de existenta a acestei Vami.

In timpul lui Mircea cel Batran, aceasta vama nu putea fi decat in apropiere de sau la Gherghita. In 1661 si in 1674 se fac primele mentiuni clare ca Vama Prahovei se afla la Campina. Este foarte posibil ca vama la Campina sa fi fost cu mult inainte de acesti ani, dar nu exista marturii.

Sigiliul Vamii de la Campina. Se observa anul 1824. Imaginea a fost realizata de catre reprezentantul Centrului National de Informare Turistica din Breaza, d-l Madalin Focsa, dupa originalul existent la Muzeul National de Istorie a Romaniei. Tot dansul, a publicat in ziarul „Oglinda” din Campina, doua articole:

http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2016/10/vama-identitatea-ignorata-campinei.html

http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2017/01/vama-campina-primul-motor-de-dezvoltare.html

In anul 1834, dupa unele surse in anul 1840, se muta vama de la Campina la Breaza.

In 1852, domnitorul Barbu Stirbey muta vama de la Breaza la Predeal.

In 1883, Vama Prahovei functiona tot la Predeal, dar in alta cladire, care se mai pastreaza si astazi:

Cladirea vamii

Fosta cladire, astazi

In loc sa avem un muzeu acolo, avem o ruina. Se spune ca Primaria a incercat sa o cumpere, dar pretul ar fi foarte mare.

Bun…

Va intrebati care este subiectul dezbaterii?

Pai, timp de sute de ani am avut Vama Prahovei. Ironia sau prostia, ori nepasarea si timpul, sau cine mai stie ce, fac ca astazi sa avem o singura marturie clara despre pozitia acestei vami. Adica acea cladire de mai sus, din anul 1883. Pana la 1883 noi nu stim unde a fost Vama Prahovei. Nu stim sa aratam pe harta si deci nici in teren, unde au fost sediile vamii, ruinele, fundatiile de-a lungul secolelor. Hai sa zicem ca pana la 1852, pentru ca am identificat fara niciun dubiu unde a fost primul loc de vama din Predeal. Initial, nu a fost acum unde stim ca este cladirea din 1883. Dar sa lasam insa Predealul, pentru ca aici lucrurile sunt clare.

Ei bine, niciun cetatean, nicio institutie, niciun specialist, NIMENI… nu stie unde au fost cu exactitate sediile Vamii Prahovei, pe cand aceasta era la Campina sau la Breaza. Au trecut vreo 180 de ani si nu mai stie NIMENI. La 1800, Vama Prahovei  de la Campina, era in top cum se spune, super vestita si cunoscuta. Azi nu mai stim unde a fost. In ritmul acesta, peste 100 de ani sau chiar mai putin, nu se va mai sti nici de aceasta de la Predeal. Stati doar un pic, sa o cumpere vreun interesat pentru a-si face un hotel sau pensiune si va dispare si aceasta definitiv din peisaj.

Intrebarea este: CUM LOCALIZAM SEDIILE VAMII PRAHOVEI, DIN CAMPINA SI DIN BREAZA?

Istorici, pasionati, arheologi etc. fixeaza prin orasul Campina fosta vama, ba ca este intr-un loc, ba in altul, ba a vazut cineva un zid vechi care nu mai este astazi, deci nu exista nimic sigur. Arheologii de la Muzeul Judetean de Istorie din Ploiesti au facut niste sapaturi, au gasit niste ziduri… dar nu pot spune ca acolo a fost vama pentru ca nu au gasit dovezi,

Am citit si ce spun campinenii, ce spun unele monografii. Chiar daca toti se agata de oras, mie, cum ii zice… ‘filingu’ 🙂 imi spune ca nu are cum sa fie in oras. Am mai impartasit parerea mea si altora si au zis ca nu vad bine lucrurile pentru ca nu am cercetat ca ei. De acord, nu am citit si nu m-am documentat ca ei. Insa:

  • Vama Prahovei vine de la numele raului Prahova. Drumurile comerciale au insotit intotdeauna cursurile de apa. Logic!
  • Ca vama a fost la Campina sau la Breaza, nu schimba cine stie ce realitatea. Vama aceasta nu avea cum sa fie prea departe de cursul raului. Zic eu! 🙂
  • Campina se afla pe o terasa, Breaza la fel. Pana la acestea urci serios. Cum naiba incurajezi comertul, daca pui o vama in varf de deal si nu de-a lungul raului?
  • Unii au zis ca drumul comercial trecea apa Prahovei pe la Comarnic, urca in Breaza, cobora iar la Prahova, o traversa ca sa urce in Campina, de acolo cobora iar la Prahova si iar o traversa ducandu-se spre Banesti-Ploiesti. Eu, negustor, ma gandesc ca daca aveam treaba la Ploiesti sau la Bucuresti, nu ma opream in Campina, o luam pe langa marginea raului Prahova si nu mai urcam nici la Breaza si nici la Campina. Lasam una pe dreapta si alta pe stanga, cum face si actualul DN 1. Dar cica nu, ca drumul era drum. Aici eu cred ca nu e adevarat 🙂
  • Daca Vama Prahovei era in Campina sau in Breaza, cum de niciun locuitor nu stie unde era? Se pastra un toponim, o amintire, arata cineva cu degetul un loc. Nici Primariile nu au habar.
  • In mod cert, cand vama era la Campina, in actualul oras era sediul celor care pazeau frontiera si vama, plus locuri de desfacere. Ceea ce nu inseamna, in opinia mea, ca vama propriu-zisa era in oras. Nu poti obliga negustorii sa-ti urce un deal, daca nu au treaba in acel loc, mi se pare logic.
  • Vama Prahovei, si la Breaza si la Campina, trebuie sa fi fost in zona actuala a caii ferate, in preajma raului Prahova, a DN 1. E logic sa verifici acte si marfuri intr-o zona cat mai accesibila pentru toata lumea. Cat as vrea sa inteleg alte ratiuni, ca vama a fost in orase, nu ma ajuta… 🙂 De ce eu ca sa-mi vizez un pasaport, urc un deal, cand pot sa merg liniar, la vale, fara probleme? Poate as fi dus 3 carute la Bucuresti, de ce sa urc cu ele prin Campina?

Dupa mine, cei de la vama, aveau pe langa raul Prahova o cladire, si acolo luau taxe. Ce confiscau, trimiteau sus in oras, unde aveau spatii de depozitare/desfacere.

Deci, cum gasim sediile Vamii? 🙂

Despre exploatari si asfaltarea drumului spre Gura Diham

Poate ar trebui sa scriu despre castigarea ultramaratonului arctic de catre Tiberiu Useriu, pentru a doua oara, sau ca pe la Constanta a fost arestat in premiera nationala un sef de ocol silvic. Motivul arestarii: taiere ilegala de padure. Insa au scris altii mult mai documentat. Ce am remarcat eu prin Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi este ca acum se ia inclusiv lemnul de foc, crengile etc. Inainte se ridica preponderent lemnul bun de scandura, mobila… Se mai poate spune ca pretul la lemnul de foc a crescut foarte mult in aceasta iarna.

In prezent, se aduna pana si cele mai mici crengi.

Se vede ca a fost marcat.

Am mai zis sa scriu de actiunea de pe Transfagarasan a Agent Green. Dar decat sa se interpreteze gresit, nu am mai scris. Nu am timp sa mai lamuresc pe unii sau pe altii ce vreau sa spun. Nici nu imi plac lucrurile duse la extrem.  O sa scriu acum niste randuri. Ideea este ca fac foarte bine Agent Green ca iau atitudine in general, ca prea s-a taiat iresponsabil in tara asta… dar, de la demersuri rationale la transmisii live pe Facebook despre cum blocam noi un transport legal de busteni mi se pare un salt spectaculos de nepotrivit. Te duci tu cu un grup de oameni si tragi pe dreapta un transport de lemne, pe motiv ca se taie si nu face nimeni nimic. Suna ministrul, vine Politia, Garda Forestiera… si transportul e legal. Pe Facebook, nu stiu cati oameni aplauda, injura hotii, indeamna la „pe eii!” 🙂 Este ceea ce trebuie? Ca mie… nu prea mi se pare.

Nu cred ca e normal sa faci gesturi din acestea si mare noroc ca nu s-au ales cu amenzi sau dosare penale. Poate ca unii exploatatori au tupeu, nu au scrupule, dar e treaba altora sa aplice legea. Poti lua atitudine ca doar esti cetatean roman, insa pe alte cai. Cand vrei sa se aplice legea, incalcand-o tu cu buna stiinta, demersul personal nu poate fi unul corect; abordarea este gresita, viziunea este gresita. E bine sa ne pese, sa fim eco, dar la fel de bine este sa nu cadem in extreme si sa extindem termenii de hotie, furt, ilegalitate, asupra intregii industrii bazate pe prelucrarea lemnului… sau sa luam noi legea in maini pe motiv ca „nu se mai poate asa”.

Sa revin la subiectul principal: asfaltarea drumului spre Gura Diham.

Daca stam acum sa dam paginile trecutului, vom trage tot felul de concluzii: ca se promisese de ani buni acest lucru, ca vor creste preturile terenurilor, ca nu e bine, ca beneficiarul principal va fi cabana Gura Diham, ca era prognozat ca acest drum sa se uneasca in Saua Baiului cu un alt drum dinspre Rasnov, ca putea fi o varianta la DN1 etc.

Realitatea este ca sunt atatia oameni care circula pe acel drum, ca nu ai cum sa nu-l asfaltezi. De aceea, ai si taxa de intrare cat si pubele. Pentru ca tot circula oameni pe acolo. Cei 4 kilometri de drum care fac legatura intre orasul Busteni si zona Gura Diham nu ai cum sa-i lasi asa, cum sunt astazi. Vara se umplu de praf si cei care merg pe jos si masinile care circula. Plus ca trebuie sa conduci cu prudenta.

Este foarte clar ca desi presedintele Consiliului Judetean Prahova, d-l Bogdan Toader, a anuntat ca drumul va fi asfaltat cu fonduri de la bugetul judetului, demersul apartine in exclusivitate fostului primar al Busteniului, senatorul Emanoil Savin. Acesta a declarat pentru Observatorul Prahovean: „Drumul este clasificat ca drum comunal, iar investiția este estimată la 4 milioane de lei. Este un proiect extrem de important pentru Bușteni.”

Tot dansul spune ca ajung la Gura Diham circa 10.000 de turisti anual. Cred ca este o exprimare prudenta dar realitatea este ca intr-un an de zile, cu masini, autocare sau pe jos, cu rulote si corturi, prin acea zona intra sigur vreo 25.000 de oameni.

Inca din ianuarie a.c. sunt oameni cu rulotele in zona Gura Diham.

Asfaltarea drumului duce la justificarea pe deplin a taxei de intrare pe acel drum si la inlaturarea solutiilor de compromis: asternere de pietris etc.

Problema ar fi dupa mine: cat de gros trebuie sa fie stratul de asfalt ca sa circule si cei cu utilajele folosite la exploatarea padurii? Ca daca se va face doar pentru masini mici, intr-o luna de zile s-a si crapat. Aici vad problema, daca e facut pentru toti cei care tranziteaza acea zona sau doar pentru turism. Vrei nu vrei, fie Administratia Parcului, fie Ocoalele Silvice, isi vor da acordul la exploatari prin acea zona si trebuie luat in calcul si accesul cu utilaje grele.

Lumea in care traim: Desfiintarea unei echipe Salvamont din Bucegi; In loc de istorie, supermarket; Relocarea unei cruci de la 1862; Semne de primavara;

Ca adesea mi se par exagerate relatarile despre salvarile prin munti, presarate cu tot felul de termeni ca „extrem de dificil”, „foarte periculos” este una. Am inteles ca este un fel de politica pentru a-i descuraja pe altii sa nu faca la fel; la turistii imprudenti. Dar sa te apuci sa le dai preavize la salvamontisti, este cu totul altceva. Cine are astfel de initiative e clar ca sufera de falsa perceptie si nu are ce cauta in functii de decizie.

Ai atatea trasee turistice in zona montana, exista o traditie in istoria salvarilor montane, exista un cadru legal si tu ii trimiti acasa pe salvamontisti… sub pretextul ca nu sunt bani pentru salarii. Asta se intampla in celebra statiune Bran, cu echipa Salvamont care acopera cele mai lungi si mai dificile trasee turistice din Bucegi.

Nu stiu, de o vreme am ajuns sa cred ca, fiecare in parte, poate schimba ceva. Probabil ca nu au observat prea multi dar 2015-2016 a fost un moment de cotitura, de schimbare, in societatea noastra. Si nu ma refer la cadrul politic ci la faptul ca… este un alt timp. Dar nu acesta este subiectul.

Tot legat de salvarile in munti pe site-ul ProTv-ului am vazut o stire. Trei turisti erau blocati in Fagaras si salvatorii s-au intors pe motiv ca vietile le erau puse in pericol. Eu acum zic ca daca te-ai facut salvamontist, atunci viata in timpul serviciului, se inscrie pe coordonate periculoase. De fapt, aici este si esenta… salvezi vieti, riscand propria viata. Din stire, reiese ca existand pericol de avalansa, salvatorii s-au intors. Putin mai tarziu, o alta echipa a ajuns la turisti si i-a recuperat. Pe acestia din urma nu i-a prins avalansa. Deci oriunde, omul face diferenta.

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/salvamontistii-continua-actiunea-de-recuperare-a-turistilor-israelieni-blocati-in-apropierea-varfului-moldoveanu.html

Categoric ca nu trebuie sa moara nimeni, dar ca salvamontist ai niste calitati care fac diferenta. Nu poti pleca la actiune cu gandul ca daca este periculos, te intorci. Trebuie sa sti dinainte terenul, avalansele se produc de ani buni cam in aceleasi locuri, asadar, trebuie sa gasesti alta ruta de a ajunge la cei care trebuie salvati… nu abandonezi actiunea, ca ai incercat si nu se poate ca ne prinde avalansa.

Oricum ar fi, cauti sa perfectionezi o astfel de echipa, sa o motivezi, ca ea sa actioneze eficient. In niciun caz nu o trimiti acasa si lasi traseele descoperite, sa moara oamenii. Din ce se vede, la Bran, edilii sunt pusi pe desfiintarea echipei Salvamont. Dar sa ne amintim ca Rasnovul si-a desfiintat in anii trecuti echipa de salvare, Predealul are 2 sau 3 salvamontisti care lucreaza doar pe timpul iernii… deci lucrurile stau foarte rau in acest domeniu.

….

Ca omul sfinteste locul este valabil nu doar in salvarile montane, si aici fac o intoarcere in timp, cand seful formatiei Salvamont Busteni era d-l Florin Vintila. Nu cred ca acest om va putea fi egalat vreodata, ca performante, calitati. Ca orice legenda, traieste printre noi, cu aceeasi modestie si cu acelasi bun simt. Acum lucreaza la Centrul Montan al Jandarmeriei, dar nici nu cred ca ar conta unde lucreaza. Pentru ca oriunde ar fi, in mod natural, datorita omului din spate, va face mereu diferenta. Sunt oameni de o mare valoare care traiesc printre noi si, din pacate, datorita colapsului moral al societatii, acestia nu se mai vad.

Acest adevar cu omul potrivit la locul potrivit nu-si are rostul cand privim spre orasul Breaza, mai exact spre o cladire monumentala: palatul Bibescu-Brancoveanu. In loc sa fie un reper cultural al localitatii, a devenit un reper pentru expertii in demolare care fac deja socoteala daca se poate recupera ceva, adica fier vechi, caramida…

Sursa foto – http://cniptbreazaph.ro/ro/project/palatul-bibescu-brancoveanu/

Desi orasul are autoritati locale, si judetul Directie de Cultura, pe nimeni nu intereseaza. Pentru ca nu a interesat pe nimeni nici anterior. Actualul proprietar a dobandit imobilul prin instante si il vinde ca nu-i trebuie. Daca dupa Revolutie era cineva preocupat, din sfera culturala, pana sa se gaseasca vreun mostenitor, acea cladire ar fi fost monument istoric, deci nu s-ar fi putut demola.

Dar noi avem unele institutii care nu-si mai inteleg rostul. Acestea nu sunt in stare nici macar sa conserve actualele monumente istorice. Si daca aceasta este foarte mult spus, atunci trebuie sa spun ca nu sunt in stare nici macar sa actualizeze fisele acestor monumente. A le cere sa-si faca treaba inseamna a-i jigni. Pentru ca ei deja isi fac treaba, doar ca nu in sensul care ar trebui. Ei daca vin 8 ore la birou si se uita unii la altii, si isi dau cu parerea despre ce mai este nou in Las Fierbinti, inseamna ca isi fac treaba.

Din 2014, am propus o serie de obiective de pe Valea Prahovei sa fie incluse in lista monumentelor istorice, tocmai pentru a nu se intampla ceea ce azi se intampla la Breaza. De la cruci din 1824, la locuri vechi monahale, banci din piatra etc. Toate primariile din Valea Prahovei au sustinut aceste demersuri care au si avut finalitate, adica… Directia de Cultura Prahova a omis sa le includa in actualizarea legii desi acestea intruneau conditiile.

Asa ca, in unele cazuri se poate da vina pe persoane private, pe autoritati locale, dar vina principala pentru starea monumentelor sau a cladirilor cu valoare cultural-istorica o are principalul instrument al statului in zona culturala, Directia Judeteana de Cultura. Daca acolo erau oameni dedicati acestia mergeau in teren, luau legatura cu scoli, cu primariile, cu Biserica, indemnau la pastrarea patrimoniului cultural, cautau mai multi solutii, invatau pe altii. Unde ati vazut in judetul Prahova sa existe asa ceva?

Trebuie sa le spui sa-si faca treaba si sa le arati cum, pas cu pas. Si in mod sigur daca li se adreseaza cineva in legatura cu acel palat de la Breaza, ei se vor spala pe maini, spunand simplu ca nu e monument istoric. Si gata povestea! Pentru ei cultura inseamna doar monument istoric. Oamenii astia din punct de vedere al domeniului pe care-l reprezinta sunt ca oricare trecator de pe strada.

Pentru ca oamenii pot iesi in strada, dar daca autoritatile sunt conduse de oameni care nu inteleg Cultura, nu se va intampla ceva pozitiv. Cel mai probabil, la Breaza, dupa ce se sting micile ecouri anti-demolare, se va trece la demolarea cladirii istorice. Pentru a face loc unui supermarket. Ca sa aiba lumea ce sa manance, de unde sa cumpere mancare. Ca ne e foame mereu. Ca in asa fel construim societatea incat in loc sa progresam, ne intoarcem la satisfacerea unor nevoi din comuna primitiva. Deoarece cultura nu a vazut-o nimeni expusa sub o forma consumabila la raftul cu produse alimentare. Foamea nemarginita este expresia nivelului nostru educational. Daca de maine nu ar trebui sa mai platim mancarea, in mod sigur ne-am apuca de construit spatii in care sa stocam cat mai multa.

Intr-o lume cu multiple orizonturi, singura chestie pe care o gasim prioritara… este de a gasi de mancare peste tot si de a manca intruna. Unei natii care gandeste cu burta, este usor sa-i iei ratiunea… saturand-o. Restul vine de la sine.

….

Ramanand in sfera Culturii, unii dintre dvs. stiti de… deja celebra cruce de piatra din Izvor (Sinaia), ridicata in anul 1862 de un hangiu. Citind diverse carti, mergand pe teren, am redescoperit aceasta cruce de pe vremea lui Cuza. Povestea este un pic mai lunga si nu o reiau. Am propus-o ca monument istoric sin 2014 si nimic. Primaria Sinaia a facut o adresa la acea Directie de Cultura si tot nimic. Am vrut sa-i facem o troita, un chiosc ceva. Dar nu se poate ca este o conducta de gaze in apropiere. Pe la inceput de 2017 trecand pe acolo, o vad pe jumatate acoperita de pamant. Niste muncitori care sapau un sant aruncasera pamant pe ea. Pe vremea lui Ceausescu din bun simt nici cel mai prost muncitor nu ar fi aruncat pamant pe cruce. Azi nu mai exista educatie, deci nici alte efecte derivate.

Sesizez insa Primaria, se ia legatura cu firma in cauza, Hidro Prahova… si muncitorii sunt retrimisi pentru a inlatura pamantul de pe cea mai veche cruce de piatra, de la Sinaia la Predeal. Vai de acest monument, si gaurit de gloante si afectat de utilajele de deszapezire, de atitudini in general.

Pana la urma, discutand cu reprezentantii Bisericii Ortodoxe si ai Primariei, urmeaza sa fie mutata pe un amplasament apropiat in perioada urmatoare:

Doar anul se mai pastreaza.

….

Desi, daca ne uitam la vreme, nu pare ca ar veni primavara, totusi, vestitorii ei fideli sunt la post:

Viorele

Podul Oratiilor

Anemone nemorosa zisa floarea Pastelui.

Pe trasee marcate dar… neturistice

Dupa Revolutie, un mare montaniard a incercat sa alcatuiasca o retea noua de trasee turistice in zona Bucegilor. Pe cand umblam mai des prin paduri si prin munti, intalneam diferite marcaje care nu figurau pe hartile turistice. Nu stiam atunci de initiativa celui care se numea Nae Popescu. De altfel, el avea sa moara pe Plaiul Mircii… cand marca un traseu care lega Valea Prahovei de Moeciu.

Dupa ani de zile am reusit sa cunosc aceste trasee nemarcate. Niciodata nu mi-am propus sa insist pe cautarea lor. Pur si simplu, la anumite perioade trecand prin unele zone gaseam marcajele si asa le-am reconstituit. Ulterior, le-am si parcurs integral, cand am inteles de unde pornesc si unde ajung. Probabil sunt singurul care le si cunoaste, pentru ca aceia care le-au marcat au murit sau au imbatranit.

Au fost trei trasee care pastreaza pe alocuri si astazi, vechile marcaje:

  1. Posada – Cota 1000 – Vanturis – Coltii lui Barbes – Cota 1400 – Sinaia, marcaj punct rosu, cunoscut si ca „Drumul Hotilor”. Marcajele sunt foarte rare pana sub Coltii lui Barbes. Acum vreo 10 ani adusesem in discutie acest traseu, iar salvamontul sinaian a marcat doar partea de sub Coltii lui Barbes, incluzand-o intr-un alt traseu turistic.
  2.  Valea Larga – Cota 1000 – Vanturis – Oboarele – Bolboci – Plaiul Mircii – Strungulita – Moieciu, marcaj triunghi rosu.
  3.  Sinaia – Dichiu – lacul Scropoasa, marcaj triunghi albastru.

Traseele strabat zone cu un peisaj divers, atat locuri salbatice cat si civilizate.

De curand am fost pe un traseu care a cuprins cate putin din toate traseele lui Nae Popescu. Din Valea Larga la Cota 1000, apoi pe Calea Codrului, drumul forestier Poiana Tapului… mai pe scurt de la Valea Larga la Busteni. Pe la 12 am plecat din Valea Larga, pana in ora 17 eram inapoi.

Ochii care nu se vad 🙂

Urcusul este unul sanatos :)) Printre crengi se vede cimitirul Setu, de la intrarea in Sinaia, dinspre Bucuresti.

Triunghiul rosu

Intersectam traseul cu stalpii de inalta tensiune pentru a face niste poze spre Izvorul Rece.

Se vede si fantana lui Nestor Urechia. Ca mai are una si la Sinaia… Am propus-o de cateva ori sa fie monument istoric pentru ca indeplineste cerintele legale. Dar s-a impotmolit acest demers alaturi de ce al autoritatilor locale, undeva pe la Directia de Cultura Prahova.

Intersectam si traseul ce vine de la Posada, marcaj punct rosu.

Iesim in zona Cota 1000 dupa 2 ore de la intrarea in traseu.

Intersectia cu DJ 713

Bineinteles ca iar „este inchis” drumul 🙂 Aceasta fiind o forma de a te spala pe maini de eventuale consecinte. Realitatea este ca poti circula nestingherit pe acest drum, problema este ca te duci pe proprie raspundere. Nu ma refer la amenzi sau ceva de genul, ci la iesiri in decor, tamponari… nu te despagubeste nimeni pentru ca, desi drumul este deschis el este totusi inchis :)) Tipic balcanic, nici alba dar nici neagra…

Continuam pe al treilea traseu, marcat cu triunghi albastru si iesim la podul de peste Izvorul Dorului ca sa privim spre Cascadele Vanturisului.

Inghetata partial

Podul are noi amenajari metalice. Cele precedente au fost furate si duse la fier vechi.

Intram pe Calea Codrului pe care am parcurs-o in 50 de minute.

Fantana lui Gatej

Inainte de a intra pe drumul forestier spre Poiana Tapului, aruncam o privire spre Piciorul Pietrei Arse… s-a dus mult dn zapada…

Cam 4 ore si jumatate a tinut povestea.

Descoperiti Brasovul! Istoria veche si recenta a Brasovului (IX)

Brasovul este inepuizabil. Desi accesibil oricui, nu se poate vedea chiar totul. Trebuie putina atentie la detalii, la istorie…

Un nou episod din serialul despre Brasov, inceput in anul 2013. Daca s-ar intampla ce dorim si cum dorim ce bine ar fi! Anul trecut a fost doar un episod din acest serial.

Va invit la o plimbare linistita, cu vorbe putine:

O locatie despre care sunt informatii in multe carti despre Brasov.

Cladirea vechiului birt „Gaura Dulce” dateaza din secolul XVII si este monument istoric. Cred ca pe timpuri era un loc dubios 🙂

Bunul gust, restaurarile profesioniste, oameni care simt trecutul, educatia si multe altele… sunt in Brasov la ele acasa.

Interesati?

Libraria Humanitas

Honterus

„Indicator” – intrarea in Biserica Neagra

Casa lui Andrei Muresanu

Bastionul Tesatorilor

Cativa porumbei:

De la Floresti spre Campina, pe langa raul Prahova si prin niste sate

Cum nu reuseam sa ma lamuresc cu un subiect istoric asupra caruia voi reveni curand, am zis ca la fata locului intelegi cel mai bine.

Repede in trenul de 7:50 in Busteni si am coborat cu Matrix la Floresti. Omul era deja cu o mie de intrebari la el, cine stie in ce il mai bagam 🙂

Lasam gara in spate, ne oprim la un magazin, trecem de Micul Trianon si ajungem pe podul de peste Prahova. De acolo era startul. Ideea era sa tinem malul stang, adica dreapta geografic… pentru a abandona la un moment dat albia raului pentru sate. Era ora 9:00 aproximativ, cand am coborat din tren.

dscf8992Micul Trianon

dscf8993Aspect din zidul proprietatii

dscf8995Vedere de pe pod. Cu sageti sunt niste pasari, egrete. Le-am vazut mai tarziu cand am reusit sa le speriem, fara a reusi sa le pozam cum trebuie.

dscf8999Undeva departe, pe langa rau, daduse careva foc la cine stie ce.

Ideea de a merge pe langa apa a fost neinspirata. Pentru ca de cand se exploateaza albia, s-au tot creat canale, gropi de apa si trebuie sa sari, sa te strecori. Pana la urma am revenit la un drum pe care merg utilajele de exploatare, putin mai departe de apa.

dscf9002Cam toate gospodariile dinspre Prahova au diverse gropi de gunoi in apropiere.

dscf9005Ne lamurim ca ardeau cauciucuri. De ce… nu stiu 🙂

dscf9011O dubita, carute, un cantar langa duba… cine stie ce tranzactionau pe acolo. Cauciucuri…

dscf9008Si cate un peisaj

dscf9015Casele sunt sus „pe deal”… de fapt, un platou intins.

dscf9014

dscf9017Nu este nicidecum prin Delta Dunarii 🙂

dscf9018Dar ne-a convins sa parasim zona albiei.

dscf9019Urcam panta si ne mai uitam de unde veneam.

dscf9020In departare Campina

dscf9023

dscf9024Acolo era intrarea in satul Cocorastii Capli

dscf9030La intrare in sat sunt doua cruci de piatra. Mai sus este una si mai jos o vedeti pe a doua:

dscf9034

dscf9040Turnul acestei biserici in constructie poate fi vazut atat din tren cat si din DN 1.

dscf9043Fosta primarie, azi gradinita

dscf9042

dscf9044A treia cruce de piatra

Si iesim din acest sat pentru a porni spre altul: Bobolia.

dscf9047Bobolia in stanga, in centru departe Campina, in dreapta putin din Banesti.

dscf9053Seamana cu podul lui Apolodor din Damasc 🙂

dscf9056Nu am prins niciun tren pe el 🙂

dscf9058Spre Bobolia

dscf9059

dscf9060O doamna dadea bice la un cal

dscf9064Biserica din cartierul Slobozia-Campina. Salutari lui Madalin 🙂

dscf9065Si ce se vede??? O banca chiar la intrarea in Bobolia. Locul perfect pentru popas.

dscf9066Locul de popas

dscf9067Intrarea in satul Bobolia care face parte din comuna Poiana Campina.

dscf9068In rarele ocazii cand ma iau de o bere, neaparat Tuborg. Si una, ca mai multe nu are cine sa le duca. Bere si dulciuri, cred ca merg 🙂 Oricum la bautura nu-ti mai dai seama 🙂 Cand ma gandesc ca sunt antialcoolic convins si m-am apropiat de doza aceea… 🙂 Dar nu e bine nici sa fii prea strict, prins in reguli…

dscf9071Si omul asta facea treaba si noi pe banca…

dscf9072Fosta scoala din Bobolia

dscf9073

Am iesit si din satul acesta si iar am renuntat la drum pentru imprejurimile raului Prahova.

dscf9078

dscf9080

dscf9081Pe stanga calea ferata, pe dreapta DN 1

dscf9087Natura este minunata, uitati-va ce culori produce 🙂

dscf9088Poza perfecta, fara un dram de prelucrare. Trebuie sa fii in locul potrivit la timpul potrivit.

Acestea au fost ultimele poze, ca ne-am amintit ca aveam un tren de prins. La 100 m distanta de gara, trenul trecea pe langa noi si l-am prins si gata… ca nu aveam prea mult timp la dispozitie.