Cartea cu Predealul, Muzeul orasului Sinaia si taxa foto, revolutionari, peisaje etc…

Asa cum se stie, cartea cu Predealul a aparut la finele lunii trecute. Fara tam-tam, spectacol etc, pentru ca astfel de artificii nu-si au locul… strict opinia mea; cand faci niste lucruri serioase, care vor fi fara niciun dubiu, niste repere diverse… pe viitor, ale comunitatilor de pe aici. In plus, nu este nicio afacere ca sa ma apuc sa o promovez si nu am gandit vreodata sa fac din aceste initiative, ceva care sa semene a afacere. Cine a dorit o anumita carte, a intrebat si cu siguranta a si primit raspuns asupra modului de achizitionare, totul fiind deschis si legal.

Cartea cu Predealul este in stransa legatura cu precedenta dar si cu urmatoarea aflata la ultimele retusuri de tipar, toate fiind parte ale aceluiasi proiect de promovare turistica si reconstituire istorica a Vaii Prahovei si Parcului Natural Bucegi. Prin urmare, daca sunt niste carti bune si utile, vor fi cautate; cititorii vor vorbi despre ele mai bine ca autorii.

Despre a treia carte, am zis ca voi face un articol separat. Insa, parerea mea este ca traind intr-o societate usor de manipulat din cauza degradarii actului educational, nu are rost sa explic aici sau fiecaruia in parte, detaliat, de ce apar aceste carti si de ce fac anumite lucruri. Nu are rost sa ne enervam si sa ne pierdem timpul, viata fiind prea scurta ca sa ne pierdem in astfel de detalii. Treaba cu a treia carte este usor complicata pentru ca nu am gasit initial la autoritati… realism in aplicarea legilor statului pe care-l reprezinta. Prin urmare, a trebuit sa fac diverse pana a venit iarna in sfarsit asa cum trebuie.

Cartea se refera la primii voievozi ai Tarii Romanesti, la drumul comercial de pe Valea Prahovei, prezinta documente diverse, marturii nemaintalnite, scotoceste adanc in arhive descoperind lucruri de necrezut daca nu ar fi vorba de documente dincolo de orice indoiala… pentru a demonstra ceea ce altcineva nu a reusit: localizarea luptei de la Posada din anul 1330. Aceasta localizare se face prin documente si prin descoperirea unui sit… al bisericii construite de Basarab dupa acea lupta. Moneda otomana pe care ati vazut-o intr-un articol anterior, a fost descoperita printre pietrele provenite de la biserica daramata. Venind iarna si inghetand solul, nimeni pana la primavara nu are cum sa cotrobaie prin acele locuri, presupunand prin absurd ca ar ajunge, desi nu este chiar imposibil… timp suficient ca autoritatile interesate sa ia masurile specifice.

Initial, multi au ascultat cu o ureche sau deloc 🙂 pentru ca pe subiectul Posada s-a aberat major. Insa, dupa ce le pui filmul, toti spun ca asa este! Aceste dovezi nu aveau cum sa fie gasite decat de un om incurcat, complicat, dificil, incapatanat si alte „calitati” pe care tot le scot in relief cate unii 🙂 Daca nu ar vorbi ei, chiar m-as crede perfect, ceea ce ar fi o iluzie, asa, cu ei, am mare noroc 😉

Daca te duci in abordarea subiectului respectiv cu unu plus unu fac mereu doi si cu raportari la zisele unor istorici este fix zero. Iti vei croi propria poveste ca si altii, te vei multumi ca ai facut ceva, desi nu ai facut nimic; real ai scris dupa altii, ai pierdut si tu timpul. Am citit toate cartile despre Posada, sute de articole, documentare. Valoarea lor pe o scara de 0 la 10 este de maxim 3-4. Am vazut toate locatiile presupus Posade. Am purtat peste un an de zile corespondenta cu toate autoritatile din toate locurile presupuse Posade, vreo 10-12… primarii, muzee, consilii judetene etc. Vazand ca nimeni nu are nimic, adica orice specialist sau autoritate nu avea absolut nicio dovada care sa sustina ca lupta s-a dat la ei, am inteles ca plec de la niste puncte sanatoase. Ca sa faci tu, trebuie sa sti unde nu au putut altii!

Logica si rationamentele mele au fost ca „astia” au fost metodici, „deontologi” 🙂 educati intr-un fel, ei mereu au cautat exactitati, le-a placut mereu sa citeze, sa dea exemple de mari istorici si sa se bage asa, sub umbrela unui nume, chestii personale, exacte, precise.

E ca si cum vrei sa-l cuantifici pe Dumnezeu sub o formula matematica, adica imposibil. Ei au facut ce au fost invatati, asa ca am plecat de la altceva in abordarea problemei. Un subiect ca Posada, daca nu a fost deslusit de marii nostri istorici, inseamna ca are o problema… ca unghiurile de abodare si metodele nu sunt cele potrivite. Apoi, eu crezand in Dumnezeu, fara a cadea in superstitii, fanatism, alte rataciri, am avut sansa sa intalnesc oameni care, usor-usor, m-au ajutat in acest parcurs al localizarii luptei. In marea fiecaruia de lucruri exista un crampei care, pus in schema mea, ma purta din aproape in aproape. Asa au aparut dovezile concludente.

Cartea cu Posada are vreo 200 de pagini si multe imagini. Aceasta si celelalte doua aparute contureaza o alta lume, se nasc premise noi de cercetare pentru altii… si, mai ales, se constata ca autorii nostri preferati: Nestor Urechia, Mihai Haret, Gh. Nistorescu, sunt niste nostalgici ai acestor locuri, oameni cu simtaminte frumoase dar departe tare de adevarul istoriei scrise pe aceste meleaguri. Insa, in fata istoricilor, specialistilor, vorbesc documentele, dovezile. Ca la judecatorie. Si dupa 30 minute toti imi dadeau dreptate, ceea ce nu insemna mare lucru cata vreme stiam ca am, altfel nu ne-am fi intalnit. Nici nu am nevoie de vreo recunoastere, vreun titlu de glorie. E suficient ca in timp ce altii scriu carti in care denatureaza adevarul istoric sub diferite forme si sunt mari nu stiu ce, un oarecare de care nu a auzit nimeni, alcatuieste intreg probatoriul, documente plus biserica, prin care se localizeaza fara niciun dubiu Posada de la 1330.

Si am trait si momente care m-au amuzat teribil. In principal, avem multi derutati in diferite functii, locuri. La o arhiva, un consilier de acolo, i se parea lui ciudat ca pun la indoiala spusele unui mare istoric, cerand eu documentul pe care-l analizase acesta. Bineinteles ca istoricul gresise. Apoi la un muzeu spun ca este o eroare cu niste depozite de bronz. Ei nu prea cred. Pana la urma e ca mine. Merg la o biserica pentru ca mi s-a parut mie ca Onciul a scris o prostie inainte de 1900. Prostie perpetuata pana azi ca adevar. Ar fi fost buna o scara pentru imagini si mai bune dar cuiva pe acolo ii displacea tot ce faceam si vorbea ceva de politie 🙂 In fine, cu inscriptia la purtator… o trimit unui prieten, om al Bisericii mult mai deschis la minte si foarte scolit… pentru a vedea parerea lui de specialist in acel domeniu. Categoric Onciul se inselase! Si dupa el multi altii 🙂

Dimitrie Ghica, bust

Casinoul din Sinaia

…

Tot legat de Sinaia, Muzeul orasului, situat in fosta vila Alina Stirbey a clarificat aspectul legat de taxa foto. Adica, inainte, nu se puteau realiza fotografii nici daca ai fi vrut sa platesti. Nu era voie sa faci poze fara a se oferi o explicatie. Orice muzeu are o taxa foto, aici nu era. Mai mult de atat, vorba unui prieten, pe programul de afara era mentiunea ca muzeul se poate inchide pe neasteptate 🙂 In prezent, am vazut ca toate aceste ciudatenii au disparut. De asemenea, in tariful de vizitare de 15 lei este inclusa si taxa foto. Iata cateva imagini:

Dimitrie Ghica, tablou

Muzeul este unul dintre cele mai frumoase obiective din Valea Prahovei. Nu-l ratati daca ajungeti in zona.

Mai departe, am gasit o imagine cu revolutia de la Sinaia din 1989. Multi spun ca nu a fost nimic periculos, ca au fost facuti unii revolutionari pe nedrept, ca s-a vandalizat inutil primaria, ca au vrut altii sa taie arbori si sa blocheze DN 1 ca sa nu vina teroristii 🙂 , sau ca se faceau diversi ca apara Pelesul si furau ce prindeau 🙂 In fine, revolutia la Sinaia ar trebui cercetata mai atent…

Acum, eu nu stiu prea bine ce face acest grup de barbati revolutionari… oare agreseaza o femeie care e pe jos? Nu prea imi dau seama 🙂

Sunt tot felul de chestii prin acest muzeu care te introduc in atmosfera altor timpuri. Pentru ca timpul trece si cu noi si fara, important este sa fim constienti de acest proces… Uite asa, pe negandite, saptamana trecuta Rares a depasit pragul de 5 ani 🙂