Buburuze atacand inaltimile; Poiana Stanei Regale, Schitul Sf. Ana, capat de linie: Terasa „La Sami”

Pe la 2000 de metri altitudine, adica erau sigur 2000 metri, stateam intr-o zi la poze. Si tot bazaia ceva prin jurul meu. Cand ma uit, ba o buburuza pe mana, alta prin par, inca una pe tricou, ma uitam la una, venea alta… ca sa descopar ca langa mine avea loc un mare simpozion al acestor zburatoare 🙂

Aici se intalnisera, cred eu, peste 150 de buburuze

Asa arata un grup

Grupurile comunicau deplasandu-se pe o stanca, adica se vizitau 🙂

Mare mister ce facea atat popor bubuzaresc…

Mi-am amintit de anul 2012, cand fugeam eu pe Bucegi sa prind din urma niste prieteni. Ei erau pe varful Laptici, eu la Cota 2000. Alerg eu, ii ajung in vreo 20 de minute parca, merg un pic pe varf si deodata ma trezesc acoperit de zeci si zeci de gâze. Stateau asa de la varf in sus, spre inaltimi, ca un nor. Eu intrasem intr-un astfel de nor. Am scapat greu de ele 🙂

Apoi prin Poiana Stanei Regale am stresat putin un paianjen care parea inert, nu s-a miscat deloc timp de 2 ore:

Ne-am asezat nu departe de el, si din cand in cand ma uitam la el. Dar, degeaba, statea incremenit 🙂 Era destul de mare 🙂

In Poiana s-a cosit pe o portiune foarte mare, mai ramasese o claie mica de fan. S-au dus copiii si au sarit in ea pana au daramat-o, apoi si-au facut paturi ca sa doarma. Zic si eu, ca sa stie oamenii de pe acolo, pe cine sa injure. Nu i-am oprit, ca imi placea cum sareau in fan 🙂 Au sarit pana au facut-o una cu pamantul…

Asa procedam si eu cand facea d-l Contes fanul prin poienile din zona Ceair-Poiana Tapului; astazi aceste poieni sunt toate pline de vile. Bine, nu doar eu ii stricam căpiţele, mai erau si alti copii. Stateam in marginea padurii si cand angajatii lui sau membrii familiei sale terminau treaba si plecau, noi ieseam din padure chiuind si luam toate capitele la rand. Uneori se mai intorcea si ne vedea, sa te tii atunci cros, ca nu fugeam acasa, ci prin alte curti. Cand se trezeau oamenii cu noi prin curtile lor, ne alergau si aia cu strigate… ce mai, deseori ne opream la vreun kilometru de casa. A doua zi uitam si iar ne duceam sa sarim in fan. Deci eu de mic am avut probleme cu d-l Contes. Ani de zile i-am tavalit iarba prin poieni dupa fluturi si flori, cand facea fanul, hop si eu l-a daramat claile de fan. Mai imi luam bataie pe acasa din cauza asta, dar era prea fain. Ce mai, sunt un cosmar pentru omul acesta… 🙂 Pacat ca nu a ramas cu acele poieni, mai bine sareau copiii prin capite decat sa fi aparut zecile de vile de astazi…

Mai departe,

Urcand spre Schitul Sf. Ana, ne iese parintele staret Nicolae in drum. Dupa „Saru-mana”, ne pofteste in interior la un desert special: chec cu smantana. Nu mai mancasem vreodata combinatia aceasta, dar a fost foarte buna.

Si checul foarte bun, nu stiu cine l-a facut, dar era adevarat 🙂 Buna ideea parintelui de a le combina.

Cu aceasta ocazie mi-am amintit ca nu am facut niciodata o poza cu parintele, ca vazusem pe altii ca fac 🙂

Interior Schit

Traseul avea capat de linie la Cota 1400, la terasa „La Sami”, unde am stat vreo ora:

Initial am vrut sa fac un articol sub forma unui traseu turistic, dar ar fi iesit un modest traseu turistic, care nu ar fi facut casa buna cu ce este pe aici. Ce traseu este asta? Urcam la Poiana Stanei-Cota 1400 si inapoi 🙂 …un traseu de clasele I-IV.