Planorul disparut, recorduri la Pestera Ialomitei, Salonul de Carte si Muzica la Sinaia, Alergatori montani pe podium in Serbia, O remarcabila poveste de iubire

Ca de obicei, nu exista o ordine de prezentare. Insa o sa incep cu povestea de iubire. Citeam pe undeva ceva de genul: „ca adesea trec pe langa noi oameni exceptionali, dar despre care nu stim nimic… pentru ca nu vorbeste presa de ei”. Ca acesti oameni sunt cu mult mai valorosi decat modelele impuse si promovate excesiv, este dincolo de orice indoiala. Cunosc un domn, virtual doar, mare pasionat de muntii Bucegi, vine pe aici de cate ori poate… se numeste Silviu Manciulea si multi il cunosc de pe Facebook. Oamenii de munte, in general, poarta niste povesti extraordinare, sunt de alta calitate. Am admirat periodic imaginile vechi ale acestui domn, uneori le-am si postat aici, vedeam cum isi duce sotia imobilizata intr-un carucior, an de an, pe Bucegi. Dansul are un loc preferat, care si mie imi place foarte mult, cu mentiunea ca eu fiind mai tanar, acel loc este ceva mai intins: culmea muntilor Laptici-Nucet, la mine si Cocora.

Prin acele locuri veneau si pozau, vorbeau, ii vedeam in natura, printre flori si anotimpuri. De prin anii ’70 mergeau in acelasi grup, apoi s-au casatorit si au ramas impreuna pana de curand. Toti care vedeam acele poze si ne placeau, ii admiram, neintelegand o clipa ce ar putea sa insemne unul fara celalalt, noi ii vedeam, ne placeau. Intr-o zi, d-na Manciulea a murit. Din postarile sotului, din cuvintele folosite, reiese cat de profunda si de puternica era povestea lor de iubire. Este o tragedie, ceva impresionant, cand iti dai seama prin ce trece acest domn. Bietul de el a venit de curand singur prin acele locuri, pe unde umbla nu demult cu sotia sa… Iata si o poza cu un crampei din povestea lor, ce avea ca numitor comun: Muntele!

smDumnezeu sa o ierte si sper sa-i dea multa putere d-lui Silviu Manciulea.

Trec la un articol impresionant, la cel mai interesant proiect aplicat in Bucegi cu rezultate imediate. Proiectul de modernizare a Pesterii Ialomitei, initiat de Consiliul Judetean Dambovita, a fost finalizat, iar acest obiectiv a fost inaugurat pe 25 iulie. Ei bine, de la acea data si pana pe 3 august, Pestera Ialomitei a fost vizitata de aproape 12.000 de turisti, incasarile fiind de 84.740 lei.

In prima zi a inaugurarii, cand accesul a fost liber, in Pestera au intrat circa 1800 de persoane.

pestera ITrebuie spus ca intregul proiect a avut o valoare de 6,4 milioane de lei din care 4,6 milioane a reprezentat finantare nerambursabila. O suma de aproape 518.000 lei a fost contributia Consiliului Judetean Dambovita.

Acest proiect este singurul pe care l-a aplicat cu succes, in Bucegi, respectivul Consiliu Judetean. De cand a plecat Florin Popescu, normalul a devenit mult mai prezent pe acest munte. Acel om a risipit o multime de bani si nu a iesit nimic cum trebuie. Pe ce a pus mana, s-a ales praful.

Biletul de intrare este de 10 lei/adult, 5 lei/copil si programul de vizitare este de marti pana duminica intre orele 9-18.

In ceea ce priveste administrarea Pesterii, ma gandeam ca a fost un parteneriat intre manastirea de acolo si Consiliul Judetean. Trebuie intrebat ca sa stim cu totii, cine ia banii din acea taxa si ce se face cu ea. Cred ca acest Consiliu isi va scoate banii investiti chiar in acest an, destul de repede. In opinia mea, de astfel de proiecte are nevoie tara noastra. Faci ceva util, sunt doar  atatea de facut si scoti banii tai repede… o investitie cu folos din bani europeni. In sfarsit, vad si eu ceva facut bine cu bani europeni, cu rezultate imediate, vizibile 🙂

Ne oprim pe plaiurile sinaiene, unde maine se deschide Salonul de Carte si Muzica. Ceea ce impresioneaza in aceasta statiune, este faptul ca mereu se intampla cate ceva. Si oamenii vin sa admire cadrul natural, pentru aer, dar vor sa-si umple timpul si cu altceva, util. La Sinaia chiar ai ce face, in orice zi:

afis salonNici Busteniul nu sta rau in perioada asta… insa daca orasul vrea sa atraga si mai multi turisti, atunci trebuie demarat un program de refacere a tuturor traseelor turistice din zona sa. Dintre toate statiunile de pe Valea Prahovei, Busteniul este cel mai avantajat de cadrul natural. Mii de oameni merg spre obiective insuficient puse in valoare: Crucea Eroilor, Cascada Urlatoarea, Valea Cerbului, Sfinxul. Traseul spre Cascada trebuie facut perfect, cu podete din lemn peste noroaie, trepte, balustrade, amenajate imprejurimile caderii de apa… la turismul montan, deocamdata nu vedem salturi impresionante niciunde. Poti intelege anumite lucruri doar cand iti iei rucsacul in spate si mergi pe poteci.

Ia uitati ce mai circula pe Facebook… cum lipsa unora de educatie, afecteaza pe altii:

initiativaPetitie pentru campare

Pai la ce sa ne asteptam, cand devine subiect de senzatie faptul ca un om este surprins in vreo statie de autobuz sau la gara, privind la altii si nu intr-o tableta sau la un telefon 🙂 Cand ne pozam cu masina lui Guta, cu acordeonul lui Jean de nu stiu unde, cand bem bere in parc si aruncam coji de seminte pe jos, cand multi barbati dau fuga dis-de-dimineata la chioscul de ziare, sa cumpere un cotidian care mereu prezinta cate o tanti in fundul gol 🙂 🙂 Deci la ce sa ne asteptam, ce progres al societatii, cu asemenea abrutizari? Stai in coloana si din cand in cand mai arunca unul cate un pet sau tigara pe geam… de la educatie pleaca totul.

Va prezint si niste poze luate de pe Facebook, de la Marcel Balan. Pe acesta l-am cunoscut intr-un an la Padina Fest, la un concurs de alergare montana, el a iesit pe locul I, eu pe locul II. Lucreaza in cadrul Armatei si alaturi de colegii sai, a reusit in Serbia sa duca numele Romaniei pe primul loc. Multe felicitari 🙂

1

2

3

Subiectul de incheiere este Planorul disparut, pe care toata lumea il cauta. La bordul sau se afla o persoana experimentata, trebuia sa fie un zbor de proba de cateva ore, pe la pranz omul a decolat, a fost semnalat deasupra Predealului si gata, nu s-a mai auzit nimic de el.

Deci, de joi, acel om, cu planor cu tot, a disparut fara urma. Toata lumea il cauta cu: elicoptere, oameni la sol, drone, alte planoare, avioane, dar parca a intrat in pamant, nimeni nu a gasit nicio urma. Duminica, pe cand mergeam spre concursul Busteni SkyRace, l-am vazut pe Georgica padurarul si pe inca un coleg al sau, pregatindu-se sa plece in traseu de cautare prin muntii Baiului cel mai probabil.

Intr-un comentariu la aceasta stire, citisem ce spunea un drumet. Ca in acea zi, in muntii Ciucas s-a pornit o ploaie rapida cu fulgere, tunete si presupunea ca aceasta a determinat caderea planorului. Fapt destul de probabil zic si eu, mai ales ca, daca acesta se prabusea in zona Bucegilor sau Baiului, o zona intens circulata in aceasta perioada, il vedea cineva. Nu stiu de ce dar eu m-as duce prin zonele acelea izolate din bazinul Vaii Azugii si de la lacul Gavan (Rosu) incolo, spre Ciucas. Poate ca a incercat sa aterizeze pe vreo pajiste si a alunecat cu planorul pe vreo panta si s-a oprit in vreo vale plina de vegetatie.

Datele arata ca la 12:30 a decolat de la Ghimbav si ca la 13:06 era la Predeal. Pilotul a spus ca doreste sa zboare 2-3 ore, sa verifice aparatul. Deci a facut 30 minute de la Ghimbav la Predeal, si stim cati kilometri parcurge in 30 minute. Eu as trasa in jurul Ghimbavului un cerc care sa acopere 30 minute venind din orice directie. Ar fi o ora, adica 30 la dus, inca 30 la intors. Deci unde ar fi putut el umbla inca o ora sau doua?

E clar ca zbura spre Sud si la un moment dat trebuia sa faca ori stanga spre Est, ori dreapta spre Vest. Nu pare credibil sa cada prin Postavaru, pentru ca dintr-acolo a venit si logic ca nu s-a intors pe acelasi drum. Sunt 2 zone delimitate de Valea Prahovei: Bucegi-Leaota-culoarul Rucar-Bran si o parte din Piatra Craiului (zona locuita si intens circulata in aceasta perioada si din care nu a venit nicio informatie) si muntii Baiului-Grohotis-Bazinele Azugii, Doftanei-muntii Ciucas-muntii Piatra Mare (zona salbatica, dupa mine mai putin cercetata).

Pilotul a plecat spre sud, deci el nu avea cum, la experienta lui, sa se intoarca pe acelasi drum 🙂 In plus, testa planorul, deci l-a incercat in diverse moduri, probabil a traversat munti, creste, a coborat prin diferite zone mai joase, iar a urcat, el nu avea cum sa aiba un traseu stabil, cu aceeasi altitudine, etc. Nici nu stiu de ce l-au cautat in Postavaru.

Una peste alta, suntem marti, 11 august, parca a fost o eclipsa prin 1999, nu? Mai aveti hartia de 2000 lei cu eclipsa?… si, din pacate, omul acesta, cu tot cu planor, este de negasit. Mai citisem ca nu ai obligatia de a declara ce traseu parcurgi, cand pleci, detalii de-astea. Va dati seama ce poti face cu o chestie de-asta zburatoare? Cel mai interesant este faptul ca te poti plimba intr-o zona de spatiu aerian, fara sa fii obligat sa depui un plan de zbor. Practic, daca te ai bine, si la noi in tara functioneaza perfect chestia asta, cu un sef de aerodrom sau cu cel din turn, poti face o groaza de chestii.

eclipsa Azi, pretul unei astfel de bancnote este de la 100 lei pana pe la 2000 lei 🙂

Anunțuri

10 răspunsuri

  1. Abia acum am aflat de sotia domnului Silviu, desi il urmaresc pe facebook… E un cuplu pe care il admiram, pe care il admir mai departe. Ideea lor de a merge impreuna pe munte, chiar si atunci cand „a merge” e la figurat, e impresionanta… Recunosc, mi-au dat lacrimile…

    Apreciat de 1 persoană

    • Cand am aflat nici nu am stiut ce sa-i scriu. Cuvintele sunt mereu goale, in fata unei asemenea drame. Multi il urmarim pe acest domn, care vine din trecut cu tot felul de povesti si poze de prin munti. Ma gandeam mereu, ca uite iubesc muntele, ea nu mai poate merge dar o ajuta el pana unde se poate si merg totusi impreuna. Cat devotament si cata iubire pot fi in asemenea gesturi!! Asta inseamna o iubire adevarata… de aceea, m-am simtit foarte trist, ca oricare cititor al d-lui Manciulea.
      S-a intors in Bucegi fara ea, deci iti dai seama ce este in sufletul lui. Intamplari de genul acesta, cu care noi ne intersectam si participam oarecum la durerea personajului principal, au darul de a ne face mai buni, mai aplecati spre ceilalti si spre adevaratele scopuri in viata asta. Persoana care ti-e draga nu o va putea inlocui nimeni. Acum pot parea banale unele lucruri si le tinem pentru noi, dar in astfel de momente, regreti tot ce ai fi putut face si nu ai facut la timpul respectiv. Sa speram ca dl. Manciulea va fi suficient de puternic si ca noi, ceilalti, am invatat cate ceva.
      Apoi, doar in munti se nasc astfel de mari iubiri, parerea mea.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Frumoasa povestea domnului Manciulea , similara pana la un punct cu povestea mea si a sotiei mele :
    Duminica aceea de Ziua Femeii, pe 8 martie 1981 ne-am intalnit prima oara in fata fostului hotel de la Clabucet cel care a ars (plecare sau sosire nu am stiut niciodata care e care !) si dupa vreo doua ore i-am spus ca vreau sa ne casatorim (la care ea a ras cu pofta !).
    Dupa 4 luni , pe 1 august ne-am casatorit, acum avem doi copii , o fata si un baiat si un nepot din partea fetei noastre.
    Cu toate ca acum eu si sotia traim in Toronto, Canada de vreo 20 de ani iar copiii nostri stau tot pe aici prin America de Nord (la vreo 4 mii si respectiv 5 mii de km distanta de noi !!) sper ca la anul sa sarbatorim cu totii cei 35 de ani de casatorie in Romania la Predeal .
    Condoleantele mele domnului Manciulea.
    Daniel Georgescu
    Toronto, Canada

    Apreciat de 1 persoană

    • Ce poveste frumoasa aveti si dvs, d-le Daniel 🙂 Pai toata lumea asa stie acel loc acum: „la Clabucet, unde a ars”. Ati simtit momentul si ati facut pasul decisiv, felicitari!.. va doresc multi ani impreuna, fericiti, sanatate si sa ajungeti cu bine la Predeal la anul.
      Toate gandurile de bine!

      Apreciază

  3. Peştera este magnifică, păcat că nu am putut-o străbate pe întregul ei, la un moment dat am simţit că nu mai am aer şi am făcut drumul înapoi, deşi simţi aşa, ca un puls tainic, ca o respiraţie care te mână mai departe, însă mi-a fost teamă să mă încumet, nu era nimeni prin preajmă dacă mi s-ar fi făcut rău, şi deşi îmi dorisem să mă avânt până acolo unde s’ar fi putut, dacă nu şi mai departe, asta a rămas neîntâmplată. E ceva ce trebuie cu adevărat văzut.

    Şi Dumnezeu s’o odihnească pe cea dusă dintre cei vii.

    Apreciat de 1 persoană

    • Iti imaginezi cum era in perioada fara iluminare. Am fost cand eram mic si umblam la lumina lumanarilor… acum nu mai este niciun pericol. A doua oara cand mai mergi nu cred ca vei mai avea ceva, cred ca este mai mult un sentiment de nesiguranta, de aici raul. De-a lungul timpului au fost distruse multe elemente ce dadeau o nota aparte peisajului.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Nu era vorba de niciun sentiment de nesiguranţă, ci pur şi simplu simţeam că rămân fără aer, de’asta am făcut drumul îndărăt, că pe lângă mine nu era nici ţipenie dacă m-ar fi luat cu leşin.

    Apreciat de 1 persoană

    • Inseamna ca nu ai mai fost in pesteri sau ca suferi de claustrofobie… trebuia sa nu mergi singura si sa mai ai o haina in plus pe tine… In fine, bine ca nu s-a intamplat nimic si ai stiut cand sa renunti. Totusi, ai ajuns in sala aceea mare?

      Apreciază

      • Am mai fost în peşteri şi nu, nu sufăr de claustrofobie, haină în plus aveam, cu chestia ailaltă eram pe minus, una peste alta, trebuie să ştii mereu când să renunţi, iată un adevăr, unul mare. poate cine ştie când voi ajunge în acea sală, poate atunci sau poate niciodată.

        Apreciază

        • Atunci ar trebui sa nu mai mergi singura prin astfel de locuri… si eu am uneori o stare de rau prin lifturi mai ales, dar reusesc sa mi-o controlez daca este vorba de 2-3 etaje 🙂 Sau, nu ma sui 15 metri pe o scara fara asigurare, iar daca am asigurare, coarda, carabine, etc, pot sui cam pe orice perete vertical desi nu inteleg bucuria alpinismului… imi plac lucrurile sigure, mereu sa ai o varianta la indemana. In orice pestera, fie ea iluminata sau nu, am mereu o lanterna de rezerva. Daca se opreste curentul? Imi pun tot felul de probleme. In sala aceea a Ursilor, este foarte frumos, bine si mai departe. De regula, cam intr-o ora, asa de mers lejer, vezi cam tot ce este interesant. Ideea este sa mergi cu cineva care a mai fost, sa-ti arate una, alta, altfel treci pe langa… cum ar fi Grota lui Hades, care nu se viziteaza, etc. Nu ai de unde sa stii cand vei ajunge. Cel mai simplu este cu telecabina Busteni-Babele, apoi telecabina Babele-Pestera si retur. Vezi o multime de chestii, nu te obosesti, ai timp mult la dispozitie.Propune-i lui Radu, este mult mai la indemana decat sa mergeti cu masina.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: