La 7500

Este vorba evident de Marathonul 7500 din Bucegi. In acest an a fost cu totul altceva. Cred ca am avut o presimtire ca se va intampla, dupa tonul folosit in articolul anterior. Zic si eu 🙂

Cert este ca nu a fost cum as fi dorit. Deci nu am ajuns la Finish, ne-am retras din cursa la Gura Diham, pe la jumatatea traseului. Habar nu am ce s-a intamplat, dar personal nu am mai avut cum sa continui.

Incepusem bine, chiar aveam un tonus mi s-a parut mie mai bun ca in alti ani. Nici nu am simtit cand am ajuns la punctele de control din Valea Dorului, Poiana Stanei, Piatra Arsa, Intre Jepi… doar era traseul clasic, pe care mai alergasem si altadata. O nimica toata. Ne-am oprit la punctul de alimentare, o cana de Isotonic rece, o banana, cateva prune, o bucata de cascaval si am pornit pe Valea Jepilor, graficul fiind de 1:45 de minute pe acest tronson si pe la 12:30 sa fim in tabara.

1Pe Jepii Mari

Asta insemna ca abia atunci incepea concursul, de la tabara. Pe Jepii Mici am mers cu a doua, cam in reluare, am depasit echipe, ne-au depasit altele pe noi. Nu stiu exact de ce mergeam asa de greu, ma refer la mine. In fine, ajungem la tabara cu 30 minute intarziere si mai stam inca 10 minute sa se intample minunea revenirii, timp in care Cornel ne incurajeaza, Iulica imi da niste geluri, dar nu se intampla nimic… aceeasi stare. Zic eu sa continui pana la Omu. Urcam in 2 ore, desi m-am simtit mai bine, dar tot eram in afara graficului nostru… la intarziere s-au mai adaugat 30 minute. Tinand cont cat mai era din concurs nu era mult, definitoriu.

2Cascada Obarsiei Ialomitei

3Multe echipe in fata, destul de usor de intrecut cand se poate 🙂 Asa, ne-am uitat si noi.

La Omu, zic ca imi revin pe Valea Cerbului doar este coborare. Dupa ce am trecut pe versantul celalalt si pana in Poiana Vaii Cerbului mi-am dat seama ca trebuie sa incheiem. Nu mai functiona nimic. Unii au zis ca de la caldura… intr-adevar, a fost zapuseala, destul de cald, dar mie imi place cand este cald, sa umblu prin soare. Crampe musculare aveam desi nu alergasem in disperare pe traseu, splina se certa cu ficatul care sa doara mai intai, cred ca m-am si deshidratat desi am baut destula apa, de inghitit nu puteam inghiti nimic, nu puteam fugi la vale pentru ca plamanii nu puteau tine ritmul cu picioarele. Dupa ce am trezit din somn cativa bolovani, cu picioarele, mi-am dat seama ca sunt si epuizat, si dezorientat. Oricata ambitie ai, cand nu te ajuta organismul, te opresti.

Am mers usor pana spre Gura Diham, am facut 3 ore, adica dublu, trebuia sa coboram in alergare ca de obicei, in putin peste 90 de minute… deci daca la vale nu am reusit sa recuperam sau macar sa ne incadram in grafic, in niciun caz nu am fi reusit ceva pe Abruptul Bucsoiului. Si decat sa ne retragem la varful Omu din concurs, in toiul noptii, am facut-o la Gura Diham. Iulica sigur ar mai fi putut continua.

Nici nu m-am odihnit cum trebuie pentru acest traseu, nu prea am dormit de cand am venit din Leoata, o fi fost si oboseala din Leoata, ce mai, s-or fi adunat mai multe. Cu toate acestea nu am o explicatie plauzibila pentru acea stare, o explicatie plauzibila pentru mine nu o scuza. Ca lucrurile sunt simple: termini concursul sau nu-l termini. Primul lucru de care imi dau seama este ca am o carenta de magneziu. La a sasea editie a acestui maraton superb, prin urmare nu am ajuns la capat. Data viitoare!

Dar vin acum concursurile de la Busteni, la inceput de august, sper sa imi revin pana atunci. Ce m-a enervat ca a trebuit sa iesim din cursa!!!

Acasa, am ajuns in 2 ore si ceva de la Gura Diham dar nici la mers lejer nu mi-am revenit, un dus rece prin baie insa tot degeaba, somnul a venit greu, pofta de mancare nu am avut de ieri din postul de control 🙂 Bine, eu nici nu stiu de ce sa ma asez la masa, eu mananc cand mi-e foame, cand am pofta de ceva anume. Si in sfarsit azi pe la 11, mi-a dar corpul un imbold, ce ar pofti dumnealui. In niciun caz cele 5 bucati de placinta cu mere cate am vazut intr-o farfurie. Nimic altceva decat slanina dar sarata. Sigur am pe undeva prin frigider, daca simt nevoia de sarat inseamna ca sunt deshidratat probabil 🙂 Si organizatorii parca aveau slanina prin posturi. Trebuie sa vad care este misterul cu slanina asta.

Concluzia este ca nici daca porneam acum de dimineata, nu as fi reusit sa urc Abruptul Bucsoiului.

Anunțuri

10 răspunsuri

  1. Asa a fost sa fie acum. Sa nu iti para rau. Poate ca a fost mai bine ca s-a intamplat asa. Cine stie… . Toate cele bune. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Salut, Vali 🙂
      Eu am plecat si cam intors pe dos spre acest concurs… dar seara si in dimineata concursului mi s-a parut ca stau chiar bine. Insa dupa aventura aceasta, imi dau seama ca nici azi nu mi-am revenit, tot suflu greu. Ce mi s-a parut de-a dreptul senzational si cu siguranta am doborat un record in materie de alergare montana, este urmatoarul lucru:
      Sunt 2 vai glaciare, Obarsiei si Cerbului, pe una o urci, pe cealalta o cobori. Chiar daca este mai lunga Valea Cerbului, o cobori, deci scoti un timp in alergare mai mic decat urcarea pe Obarsiei. Ei bine, eu am urcat in 2 ore pe Valea Obarsiei si am coborat in 3 ore pe Valea Cerbului. Este de-a dreptul „remarcabil”. Trebuie sa ma uit pe clasament, sigur nu a reusit nimeni o astfel de „performanta” :)))
      Da, cine stie ce se mai intampla, doar Dumnezeu … bine ca am ajuns la liziera padurii. Nici nu stiu cum am ajuns, am stat pe acolo intins vreo 30 minute, inca vreo ora prin Busteni, si dupa alta ora am ajuns acasa. Poate la anul o sa fie mult mai bine 🙂 Multumesc foarte mult 🙂

      Apreciază

      • Daca tu ai facut 3 ore in alergare, la coborare pe Valea Cerbului, atunci clar ceva nu a functionat. 4 ore am facut eu mergand incet si oprindu-ma din loc in loc.

        Apreciază

        • Vali 🙂 din pacate acest record nu cred ca va fi doborat. Intr-un astfel de concurs este de-a dreptul imposibil sa urci mai repede decat cobori. Pe Obarsiei am urcat in 2 ore si am coborat pe Cerbului in 3 ore 🙂 Iti dai seama? Hai, sa fi facut 2 ore, mai era ceva. Trei ore trebuia sa facem pe Bucsoiu, adica Gura Diham -La Prepeleag, 1 1/2 ore si La Prepeleag-Vf. Omu, 1 1/2 ore. Ce mai, eram descompus, au fost mai multe cauze 🙂

          Apreciază

  2. Imi pare rau! Sigur la anul o sa fie alta mancare de peste.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Bravo Adrian!
    Important este sa participi. Nu ai pierdut nimic, ai avut doar de castigat.
    Si cel mai important, Bucegiul e mult mai frumos si mai sanatos cand il bati la pas, admirand o floare, contempland un peisaj, urcand tacticos o stanca, bucurandu-te de aerul pe care-l respiri, spionand o capra neagra. Tu stii asta foarte bine, dovada ca-ti vei reveni imediat ce vei urca iar la pas cararile-ti cunoscute.

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc pentru aceste randuri deosebite 🙂 Este foarte adevarat ca momentele pe care le traiesti pe potecile acestui munte special reprezinta ceva atat de frumos incat cuvantul Bucegi doar pronuntat… trezeste o multime de ecouri, ganduri, indeamna la iesirea din vis si la purtatul rucsacului 🙂 La acest concurs, cred ca am avut o problema cu plamanii sau cu „ceasul”, dar asta este, la anul mai vedem. Cu siguranta, acesta este cel mai bun tratament, o iesire in natura, muntele este cel mai bun medicament si pentru fizic si pentru psihic.
      Toate cele bune! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: