Ce se mai intampla cu lucrarile la DJ 713, Accident mortal pe Jepii Mici si Potopul de la Padina

Drumul Judetean 713 este drumul asfaltat ce ajunge pe Platoul Bucegilor, oprindu-se brusc, la o intersectie.  Acest drum, despre care am mai scris de atatea ori, a fost realizat doar dintr-un singur motiv… sa stiti ca real nu exista altul. In spatele realizarii DJ 713, cu asfalt si lucrari adiacente, au stat doar interesele unor politicieni care au dat de lucru anumitor firme de casa. Si de aici, firul poate fi urmarit lesne… suplimentar au accesibilizat si terenurile de pe stanga si dreapta drumului, facilitand accesul la acestea… A fost doar un pretext de cheltuire a banilor, ani de zile se vor dirija sume importante de bani, necesare intretinerii drumului.

O declaratie preluata de pe http://www.tvpartener.ro, stirea fiind din 20 iulie, ne arata ca politicienii au ajuns sa se certe intre ei pe tema acestui drum:

„Suntem într-o stare conflictuală cu Consiliul Județean Prahova care refuză să asigure sumele necesare finalizării lucrărilor, iar refuzul acesta ne împiedică să punem în funcțiune investiția și generează riscul degradării lucrărilor deja executate și ne creează în principal probleme nouă, celor din Dâmbovița, pentru că suntem principalii interesați ca acest drum să funcționeze și vara și iarna, în condiții care să asigure accesul mai ușor al turiștilor în zona montană. Am avut discuții cu președintele CJ Prahova, dânsul invocă lucruri pe care eu nu le știu, înțelegeri pe care le-ar fi avut cu fostul președinte al CJ – ca banii să fie luați integral de Dâmbovița pe OUG 28/2013, fosta HG 577. Din documente nu rezultă o astfel de înțelegere, iar CJ Prahova nu și-a prevăzut, nici din bugetul propriu și nici din surse guvernamentale, alocări financiare în acest an pentru acest obiectiv de investiții. Soluția va fi în final să ajungem la un litigiu, la instanțele de judecată, pentru că nu vreau ca eu sau altcineva din CJ Dâmbovița să suporte consecințele legale ale acestui refuz.”

De fapt, in anii in care PDL a guvernat -si acum acuza PSD ca duce tara rapa, desi este numai vina lor ca s-a intors PSD-ul la guvernare, oamenii saturandu-se de furturile din care nu se mai puteau opri- Florin Popescu, pe atunci presedintele Consiliului Judetean Dambovita, a avut ideea cu asfaltarea. Cum era un mare smecher, un fel de Bercea Mondial de Bucegi, sa va uitati la figura lui, sunt destule similitudini cu Bercea… bine, acum de cand l-au prins cu puii dati mita electorala, seamana mai mult a pui fript… a reusit sa faca tot ce a dorit. Bineinteles ca nu ma refer la ceva in sens pozitiv, omul acesta numai de rele a fost bun 🙂 Mai sus, actualul presedinte al CJ Dambovita descrie ce a vorbit cu omologul sau de la Prahova: „Am avut discuții cu președintele CJ Prahova, dânsul invocă lucruri pe care eu nu le știu, înțelegeri pe care le-ar fi avut cu fostul președinte al CJ – ca banii să fie luați integral de Dâmbovița pe OUG 28/2013, fosta HG 577„. Ne dam seama ca Popescu avea planurile bine facute. Astia, de la Prahova, s-au lasat si ei dusi de val. Certurile intre partide sunt doar de ochii alegatorilor, sa se dea impresia ca ei ar figura in agenda acestor partide. Real, toate partidele de la noi au propriile scopuri… pe cine punem sef la Vama, la Fisc, mai schimbam un sef de politie incomod… nu au nicio treaba cu guvernarea tarii.

Acum, judetul Prahova nu mai vrea sa dea bani. Pai daca presedintele CJ a avut o intelegere cu fostul de la Dambovita si acela nu mai este, cum sa se increada el in altul, care nu stie despre ce este vorba? 🙂 Mai ales ca a si trecut recent prin sita DNA-ului din alte motive, si a fost cat pe aici sa fie inchis. Eu cred ca nici nu mai vrea sa auda de acel drum… deci, acel drum va trebui mereu reparat, niciodata adus la standarde normale. Si-asa, drumul nu poate fi impartit in doua benzi, circula fiecare cum se orienteaza, pentru ca daca s-ar trasa o banda… ar semana cu o pista de biciclete putin-putin mai lata.  Dar nu trebuie sa ne asteptam niciodata ca talharii de acest gen sa faca vreun lucru bun…

Sambata dimineata am urcat pe Jepii Mici spre Babele, apoi am coborat la Padina. Am si scris si detaliat in articolul de ieri. Multe persoane mi-au spus ca de ce tot urc pe acolo, ca daca nu am umblat pe acel traseu de s-au saturat ei citind 🙂 Ei bine, revin tot cu acel traseu, pentru a nu se induce cumva ideea falsa de lejeritate, ca este un traseu accesibil. Deoarece nu este deloc asa… pe indicator scrie minim 4 ore pana la Babele, ca eu urc in 85 de minute, nici nu trebuie luat in seama, decat asa, ca o mica realizare. Am mers de ani de zile pe acel traseu si cunosc fiecare curba, este explicabil in cazul meu.

In aceeasi zi, cateva ore mai tarziu, pe aceasta vale a Jepilor, s-a produs o tragedie. Un grup de turisti urca spre Platoul Bucegilor… la un moment dat, unul dintre ei, mai curios sau mai temerar, s-a abatut de la traseul turistic si a cazut in gol. Se pare ca ar fi abordat o scurtatura, o mica brana ce trecea pe deasupra unui hau de zeci de metri, a alunecat, cazut si zdrobit intre pietrele paraului Valea Jepilor. Salvamontistii l-au gasit a doua zi…

SAMSUNGValea Jepilor

Deci, nu faceti niciodata imprudenta de a va face un rucsac asa cum si-l face colegul, de a merge pe unde vrea prietenul… Pe munte trebuie sa stii ce poti si ce vrei, de multe ori te inseli si-ti formezi o imagine gresita, crezi ca poti face orice traseu, dar nu este asa. Daca ai mers de cateva ori, esti putin mai avansat ca altii, dar nu te ridici la un alt nivel. Dupa mai multi ani de mers pe munte, incepi sa vezi lucrurile cum trebuie… asta daca vrei sa simti muntele si ce are el, ca altfel iei o masina si mergi pe drum ca toata lumea, ne uitam unii la altii, mancam din portbagaj…

Deci, bietul tanar de 36 ani a alunecat si a murit. Daca ramai pe traseul turistic, esti in siguranta, daca pleci de capul tau, esti singurul responsabil de ceea ce ti se poate intampla. Ce mi se pare interesant este faptul ca nu l-a auzit nimeni cazand sau tipand, abia seara si-au dat seama prietenii lui ca lipseste.

O alta stire este ca azi-noapte a plouat bine de tot in Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi. Stateam si priveam ploaia cu niste prieteni si unul dintre ei, participant la Marathonul 7500, spunea ca seamana cu ce s-a intamplat la acel concurs, doar ca au lipsit trasnetele. Cu aceasta ocazie, jandarmii montani din partea damboviteana a Bucegilor au fost solicitati sa intervina, deoarece mai multe corturi au fost inundate, iar turistii au ramas blocati: si cu apa in cort si cu masinile prinse in noroi. Echipajele de jandarmi i-au scos insa din necaz, incidentele avand loc in zona Padina-Cheile Tatarului.

Ca idee, cand pleci pe munte, indiferent ce cort ai avea, este neaparat necesar sa ai la tine o folie lata si mai groasa de plastic, a carei suprafata sa poata acoperi lejer cortul. Si daca asezi cortul cum trebuie si intr-un loc potrivit, poate sa ploua, ca nu se intampla nimic. Cand eram mic, mergeam an de an intr-o anume zi pe munte, cu vecinii. Era o traditie. Cu noi era un domn pe nume Cornel Tunaru, traieste si astazi, are vreo 55 de ani. Intotdeauna el dormea pe langa corturi, afara, pe o patura, invelit intr-un plastic. Nu a fost nicio noapte in care sa nu ma trezesc si sa nu ma uit la el, curios cum de poate dormi asa… Indiferent cat ploua sau cum era afara, el dormea linistit 🙂 Dimineata nu avea nimic…SAMSUNGCu albastru, postul jandarmilor montani din zona Pestera.

M-am uitat pe clasamentul de la Padina Fest, si da, este corect cum am spus ieri, la categoria de varsta 30-39 de ani am sosit pe locul 4 din 34 de concurenti din acelasi segment de varsta. Tot corecta a fost si concluzia ca Geo Badea, salvamontistul de la Dambovita, a obtinut locul 3 la categoria 40-49 de ani. Din pacate pentru ocupantii locurilor 2 si 3 la aceste categorii de varsta, organizatorii nu au dorit sa le acorde premii, cum se face, de regula, la competitiile de alergare montana. Organizatorii unor concursuri mult mai mici decat acesta la care ma refer, asa fac, asa se face… altfel nu ar exista categoriile de varsta. Dar, probabil, organizatorii au facut niste calcule si au vazut ca taxa de participare, in valoare de 100 lei/participant, nu acopera costurile 🙂 si au dat doar trei premii, primilor 3 sositi, indiferent de varsta lor.  La un eveniment asa de mare, ca Padina Fest, festivitatea de premiere trebuia sa fie ceva mai grandios, mai de durata si mai elevata. La maratonul din Piatra Craiului, aceasta festivitate dureaza pana la orele tarzii 🙂 SAMSUNGEvenimentul Padina Fest este guvernat de niste reguli, afisate pe gardurile ce ii delimiteaza pe cei care platesc de aceia care nu platesc 🙂 In plus, sunt multi agenti de paza, care te verifica daca porti bratara la mana. Ai bratara, intri, nu ai, te duci si cumperi biletul, adica bratara. Bine ca s-au gandit sa nu repete figura cu nepremierea si a doua zi, cand a fost cursa biciclistilor… sau poate le-au dat lor premiilor acestora de care spun 🙂 Eu, care am participat la multe, multe concursuri, cred ca ideea, initial, a fost sa premieze pe primii trei clasati la fiecare categorie de varsta… insa cand au facut calculele, ca in spatele la Padina Fest sta un geniu financiar, daca nu v-ati dat inca seama de atatia ani 🙂 … au vazut ca nu prea ies bine 🙂 Ca organizator, iti iei niste masuri din timp, consulti lista de participanti, intrebi si cauti sa afli cine are sanse mari, ca poate iti castiga un sportiv de talie nationala si te faci de rusine, iese acela pe post, spune cateva cuvinte si mare parte din alergatori, cand il vor auzi, nu mai vin la urmatoarea competitie. Nu cunosc foarte multe despre cel care a luat locul I, stiu ca este un sportiv legitimat la un club din Campina, dar pot sa spun ca acela care conducea festivitatea nu a mai avut niciodata de-a face cu un astfel de eveniment. In fine, ocupantul locului 2 era un ofiter de politie, schiul, de exemplu, l-a consacrat… si sa-l lasi sa plece cu baxul de suc dupa el, este foarte interpretabil, deloc potrivit… sau sa-l intrebi pe cel de pe locul 3, adica pe Radu Milea, alt sportiv renumit, de unde este… in conditiile in care a stat 5 zile acolo langa ei, cu ei, in tabara 😉 Pai, in aceste 5 zile nu a reusit nimeni sa afle de unde este, trebuia sa-l intrebe pe scena? 🙂 Normal ca l-a deranjat intrebarea si  ca i-a raspuns prezentatorului exact cum trebuia.

 

Anunțuri

Trail running la Padina Fest

Adica o alergare montana in cadrul evenimentului denumit Padina Fest, cel mai mare eveniment realizat vreodata in Parcul Natural Bucegi… cred ca in fiecare zi de festival au fost minim 1000 de oameni pe acolo…

SAMSUNGAnul acesta a fost a cincea editie… ca de obicei, nu trebuia sa ratez concursul de alergare.  Am mai povestit de-a lungul anilor despre acest concurs si despre diferite activitati propuse de organizatori. Insa cine sustine acest eveniment?! O intrebare ce mi-a fost pusa recent, astfel ca voi cita de pe site-ul padinafest:

„Padina Fest este un eveniment finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi organizat cu susţinerea partenerilor şi sponsorilor precum Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Primăria Moroeni, Administraţia Parcului Natural Bucegi, Hotel Peştera, SUPERCOM Dâmboviţa, Coca Cola, Heineken România, Vodafone România, Generali România, Smartatletic, Lowden, Bububooking, Asociaţia Salvatorilor Montani din România, KISS FM, Chris Simion, 360 Revolution, Compania Roche prin brandul Accu-Chek şi alţii.”

Spre deosebire de alti ani, nu am mai plecat cu cortul pentru a fi acolo cu o zi inainte de concursul de alergare. Am gasit alta solutie, m-am gandit eu ce m-am gandit, mai aveam si treaba, nu aveam cum sa pierd 3 zile. Adica una de plecare, a doua de concurs si a treia de intoarcere. Solutia? 3 in 1.

Astfel, la 6 si cateva minute, sambata, 26 iulie, am iesit eu din casa cu rucsacul pentru a urca pe Jepii Mici, a ajunge la Padina pana in 9:30 si a lua startul la ora 10 intr-un semimaraton de 26 km. Traseul de alergare a fost urmatorul: START de pe platoul Padina spre cabana Diana – drumul auto spre hotelul Pestera – traseul turistic marcat cu banda albastra spre Complexul Piatra Arsa prin Padurea Cocora – traseul turistic marcat cu banda galbena spre Babele – pe acelasi marcaj spre Vf. Omu – coborare pe langa Vf. Bucura si Mecetul Turcesc si pe marcaj banda albastra pe Valea Ialomitei – trecere pe langa Manastirea Pestera – SOSIRE pe platoul de la Padina.

SAMSUNGBucegii dimineata

SAMSUNGDe aici se urca pe Jepii Mici

La 6:45 eram la intrarea in traseul de pe Jepii Mici, hotarat sa urc nici prea repede, nici prea incet, sa ajung la timp si aceasta urcare sa fie incalzirea pentru concurs… de regula, eu ma incalzesc mai greu, trebuie sa alerg cativa kilometri, pana casc bine, dureaza pana constientizez ca este un concurs, mai depasesc cateva reprize de plictiseala… deci, cunoscandu-ma, a fost o varianta foarte buna. Inainte mancasem ceva si urcam asa… in pace 🙂 Nu era nimeni pe traseu, doar mai sus am intalnit un turist solitar ce cobora… am vazut o capra si doi iezi, urmele unei ursoaice cu pui, telecabina circula pe la 7:30, cascada Caraiman curgea din nou (in timpul marathonului 7500 nu avea apa)…

SAMSUNGPrima trecere peste apa Vaii Jepilor… pana aici traseul este doar prin padure, se urca binisor 🙂

SAMSUNGCascada Caraiman

SAMSUNGFosta cabana Caraiman

Era 8:10 cand pozam indicatorul din fata fostei cabane Caraiman… adica am urcat in 85 de minute Valea Jepilor. Binisor, tinand cont ca nu am fugit, am mai facut poze, nu am urcat cu viteza, ca sa nu ma obosesc prea tare. La Vertical Trail Race Busteni, in 2013, distanta telecabina Busteni – telecabina Babele am parcurs-o in alergare in 73 de minute… cred ca anul acesta, in august, voi reusi sa castig 10 minute si in loc de 73, sa fie 63 de minute.

SAMSUNGImi place asa… sa scrie pe indicator ca se coboara in 2-3 ore si sa urc in circa o ora si jumatate 🙂

SAMSUNGPrima biserica a manastirii de la Pestera si spatii de cazare… cu ocazia evenimentului Padina Fest, toate locurile de cazare din Valea Ialomitei au fost ocupate

Mai departe a fost usor, am trecut de Babele, am coborat la Pestera si am ajuns la locul de start de la Padina. Pe acolo, un pic de vorba cu prietenii, am avut ocazia sa-l revad pe Geo Badea de la Salvamont Dambovita, un om extraordinar, de la care ai ce invata… apoi, la 9:30, a inceput sedinta tehnica. Ni s-au furnizat detaliile, locurile unde sunt amplasate punctele de control, hidratare, reguli. Alergatorii de la traseul scurt de 16 kilometri au luat startul putin mai tarziu decat noi.

La ora 10 vine startul, noi, cei de la tura lunga de 26 km, facem stanga spre cabana Diana, pe cand cei de la tura scurta au facut dreapta cateva minute mai tarziu spre Pestera. Urma sa ne intersectam pe Platoul Bucegilor.

SAMSUNGLa Start

SAMSUNG

SAMSUNGCentrul National Salvamont de la Padina… acolo era camera live despre care am vorbit in articolul de vineri

SAMSUNGMai erau cateva minute… si apoi,

Alergam pe drumul forestier trecand de cabana Diana si indreptandu-ne spre hotelul Pestera, noi eram pe drumul auto, cei de la tura scurta pe traseul turistic. Imediat dupa start alergarea a decurs in viteza, se fugea foarte bine, foarte tare.  Eram 30-40 de persoane care stateam destul de aproape, pana la padurea Cocora. Incepe urcusul prin padure, loc in care depasesc multi concurenti, pe mine ma avantajeaza mult urcarile… Nici nu stiu cand m-am trezit la gol alpin, cu un tip foarte de treaba in apropiere. Mai vorbeam, mai ne depaseam, pana la Piatra Arsa eram al 18-lea…  ca eu mereu sunt cu calculele dupa mine… el insa s-a distantat apoi bine de tot. Primul punct de alimentare a fost aproape de bariera de la inceputul drumului de pamant spre Babele. Acolo erau apa, jeleuri, ciocolata, nu am retinut tot ce era 🙂 M-am plictisit putin pe drumul de masina pana la complexul Piatra Arsa. Am trecut printre jnepeni si am continuat spre Babele.

La circa 15 minute distanta de Babele, m-am intersectat cu primii alergatori de la traseul scurt, acestia urmau sa ajunga la Padina pe unde urcasem noi… prin padurea Cocora. Langa cabana Babele era un alt punct de hidratare, cu pepeni, ciocolata… trec de Sfinx si incep sa urc spre baza salvamont de la Baba Mare. Pe tot traseul, organizatorii au avut voluntari plasati la intersectii cat si oameni ce notau numerele concurentilor. Practic era imposibil sa te ratacesti.

Nu prea am stralucit fugind pe drumul spre Omu, adica se putea si mai bine, totusi am mai urcat niste locuri in clasament. Pana la Omu am facut cunostinta cu un baiat de aceeasi varsta care fugea dupa mine ca un iepure. Mi-am dat seama ca ma va depasi pana la Omu si nu avea rost sa-mi dau sufletul pana la varf stand aproape de el 🙂 M-am gandit sa ma odihnesc mergand repede si sa-l depasesc la coborarea pe Valea Ialomitei. Peste 95% din traseul de alergare l-am avut reper in fata pe Geo Badea, trecand la cateva minute dupa el linia de sosire.

De la Omu, am coborat foarte repede, probabil cea mai rapida coborare pe care am facut-o pe aceasta vale pana in prezent. L-am ajuns si pe tipul ce ma lasase in urma pe la Piatra Arsa, si pe cel care ma „pierduse” pana la Omu, si pe altii… ajung la Pestera si imediat dupa podul de mai jos de manastire era unul dintre organizatori care imi facea semn sa urc niste trepte spre dreapta care duceau la Pestera Ialomitei. Nu am mai stat de intrebari de ce sau cum, imi conservam energia, mai aveam 5-7 minute pana la Sosire. Ii urmez indicatiile privind in spate, spre el, ma gandeam atunci ca trebuie sa mai fie si un post de control la acea pestera… dar decizia am luat-o in cateva secunde. El s-a intors spre pod sa astepte alti concurenti, eu imediat am facut stanga si pe aici ti-e drumul. De fapt, si altii au facut la fel, ulterior aveam sa aflu… era doar o mica bucla, nu prea am inteles eu logica de ce sa mai urci scarile ca sa revii tot la drum, dar in fine, organizatorii au ales asa.

Pe la podul de langa valea Horoabei ma intalnesc cu Matrix, apoi cu seful Parcului, dl. Iuncu, acesta imi spune sa fug, ca eu mergeam la vorba cu Matrix… insa vedeam in spate ca nu vine nimeni pe o distanta de cam 500 metri, finish-ul era la vreo 350 metri, deci nu avea rost vreo graba. De regula, la multe concursuri, reusesc performanta de a alerga singur, unii sunt mult inainte, altii destul de in urma, si fug asa, cu mintea la cine stie ce lucruri… Cand am ajuns la vreo 100 de metri, am fugit si eu, ca asa se face 🙂 🙂 Era o asa de mare aglomeratie pe drum, incat faptul ca mergeam sau alergam era totuna, trecea neobservat 🙂 In clasamentul general am ocupat locul 11 si la categoria de varsta, locul 4 sau 5, traseul de 26 km incheindu-l dupa 3 ore si 7 minute.

SAMSUNGPrimii 30 de alergatori, apoi nu s-a mai afisat nimic, pe la 13:20 a inceput, pentru circa o ora, ploaia. Am pozat clasamentul, pentru ca pe site-ul organizatorilor nu am mai gasit clasamentele din anii anteriori, nu m-oi fi uitat eu bine… si am zis sa fie aici. Primul sosit are peste 40 de ani si este legitimat la un club din Campina… din cate am inteles.

Am venit pana in ora 14, asa cum mi-am propus… apoi am mai stat pe acolo, organizatorii aveau un loc special pentru cei sositi din cursa, unde ne-au dat pepene, apa, suc… in linii mari, a fost un concurs bine organizat. Au fost multe plusuri, dar si cateva minusuri.

S-a simtit ca nu este mana unui om obisnuit cu astfel de concursuri montane, a unui profesionist, care sa organizeze in detaliu cursa si tot ce tine de ea. Cred ca trebuiau sa consulte pe cineva care a mai organizat astfel de intreceri… prin posturi am vazut tineri inimosi, dar fara experienta in domeniul unor astfel de alergari. Ca o comparatie, Ultramaratonul Bucegi-Leaota, organizat in urma cu o luna de zile de catre Salvamont Dambovita, a fost net superior trail-runningului de la Padina Fest, desi a fost mult mai dificil, avand 55 km si desfasurandu-se in 2 munti. Salvamontul a folosit in posturi de control, hidratare, doar voluntari cu experienta montana… tricourile acordate alergatorilor au fost dintr-un material de calitate, cele de la Padina Fest erau ca orice tricou… peste 90% din organizatorii de alergari montane acorda concurentilor tricouri profesionale, au un cost mai ridicat, dar asa se face… medaliile au fost din lemn, respectandu-se poate stilul eco, desi o medalie nu se face din lemn… diplomele de participant le luai dupa festivitate, de la cortul organizatorilor, nefiind completate pana la ora 16 cand a fost festivitatea de premiere… cel care a prezentat festivitatea de premiere nu avea nicio treaba cu astfel de evenimente sportive. A incercat sa prezinte cat mai bine, dar erau altii mult mai in masura, dintre organizatori, sa conduca festivitatea… intrebarile sale erau putin puerile, ii intreba pe toti cei urcati pe podium daca sunt prima oara la „Maratonul Bucegilor” si de unde sunt. Daca stia, nu ar fi pus prima intrebare, deoarece era prima oara cand sub sigla „Maratonul Bucegilor” se desfasurau un concurs de alergare si un concurs de biciclete. Pana in 2013, inclusiv, la Padina Fest au fost organizate curse de tipul „Directia Omu”, unde atingeai varful montan si reveneai. Acum a fost altceva, deci eram toti pentru prima oara la „Maratonul Bucegilor”, dupa cum intreba el. Pana la urma, a dat de Radu Milea, sosit pe locul 3, unul dintre cei mai buni alergatori de la noi din tara, care l-a temperat. Acesta, cand a fost intrebat de unde este, o intrebare obsesiva, pentru ca nu exista in repertoriu altceva, i-a spus ca „el este de peste tot, si acum este de pe aici, de pe la Padina” 🙂 Un raspuns potrivit… Radu Milea a luat parte la zeci si zeci de festivitati de premiere, un prezentator cu experienta se informeaza cine sunt cei de pe podium… Cum sa organizezi un concurs de alergare montana si sa nu cunosti vedetele, sportivii de performanta? Mii de oameni stiu cine este Radu Milea si de unde este, altceva trebuia sa-l intrebe…

La festivitate au fost premiate primele 3 locuri, primii trei sositi, nu primii trei la fiecare categorie de varsta, cum se face peste tot si cum faceau si organizatorii in anii precedenti. Adica sunt niste pretentii de la un astfel de eveniment sustinut de atatia sponsori si institutii publice… Salvamontul, la concursul lor, desi nu sunt atat de potenti material, au acordat premii primilor 3 sositi la fiecare categorie de varsta, pana si ungurii de la Semimaratonul din Piatra Mare, un concurs mic din orice punct ai privi, organizeaza la final o tombola cu premii, cu sejur la nu stiu ce pensiune si altele, pe langa premiile date. La un asemenea eveniment, totul trebuia facut mai cu atentie. O alta eroare a fost cand premiantii au trebuit sa paraseasca scena aplecati de niste baxuri de sucuri primite… sau ajutati de cate un prieten sa le care 🙂 Nu se face asa ceva, nu am vazut nicaieri ca primii clasati sa primeasca baxuri de sucuri. Cand ai partener un Consiliu Judetean si atatia altii, trebuie sa faci altceva, sa ridici putin stacheta, ca sa ai si mai multi sportivi la editia urmatoare.  Nu este o critica, este doar o comparatie cu ce fac altii… au nevoie pentru la anul, daca nu vor uita pana atunci, de sfaturile unor organizatori de asemenea concursuri… Padina Fest fiind un eveniment profi, nu ceva pe care-l uiti dupa o zi, doua.

SAMSUNGFestivalul Padina Fest a avut de toate, bine organizat, la unele detalii s-au mai incurcat, in rest a fost foarte bine…

SAMSUNG

SAMSUNGUnii au crezut ca vor fi premiati si pe categorii de varsta… la inscriere erai incadrat la o anume categorie de varsta, logica unei astfel de inscrieri asta si arata, o diferentiere. Cu ocazia ultramaratonului din luna iunie, competitie la care ma raportez fiind asemanatoare ca si organizare, pe categorii de varsta, eu am luat locul 2 la categoria mea de varsta si locul 3 in clasamentul general… ceea ce nu inseamna ca am primit premiul 3 🙂 Daca s-ar fi respectat regulile unei astfel de competitii, atunci, de exemplu, la categoria de varsta 18-29 ani, Radu Milea era pe locul I… la categoria 30-39 de ani, Radu Stanciu, de pe locul 2 in clasamentul general, ar fi luat locul I, si nu ma insel cand spun ca la categoria peste 40 de ani, dupa Daniel Stroescu, locul I la general, locul 2 sau locul 3 ar fi fost ocupat de salvamontistul Geo Badea. Sunt cateva exceptii de buni alergatori peste 40 de ani, dar una este sa ai 40 de ani si alta, 25 de ani 🙂

SAMSUNGCu baxul dupa tine, mi se pare putin jenant… la Vertical Trail Race Busteni, anul trecut, cei de la Red Bull, tot o firma ce produce energizante, le dadeau astfel de bauturi, fara limita, tuturor participantilor. Iar la varful Leaota, la Ultramaraton, departe de civilizatie, iti luai cate sucuri doreai… deci nu le poti da celor mai buni… baxuri. Premiile pentru cei mai buni sunt ceva ce ii diferentiaza de ceilalti. In rest, firma producatoare de bauturi energizante ce se vad in imagine si careia nu i-am retinut numele, nu a fost prezentata ca sponsor la microfon in timpul festivitatii.

Un plus care trebuie evidentiat cu aceasta ocazie… la sosirea din concurs, organizatorii sau reprezentantii acelei firme ne cautau prin tabara sa ne ofere acele sucuri…  un gest frumos, dar care nu avea ce cauta pe scena… parerea mea, din ce am mai vazut ca se intampla la zeci de concursuri de alergare montana.

Consecvent  ideii 3 in 1, m-am intors acasa… pe ruta: Padurea Laptici – Platou Bucegi – Valea Soarelui – Valea Dorului – Saua Vf. cu Dor – Cota 1400 – Sinaia, apoi, cu trenul, acasa… Am plecat, asadar, pe la 6 dimineata si pe la ora 21 eram inapoi in Busteni.

SAMSUNGLa intrarea in traseul ce urca prin Padurea Laptici… era 16:45, deci, cam in 2 ore, nu la Valea Dorului trebuia sa fiu, ci pe versantul estic al Bucegilor, pe la Cota 1400. La 18:45 eram deja la Cota 1400 si mi-a mai luat o ora pana la gara…

SAMSUNGAproape de Valea Soarelui

SAMSUNGDe vanzare, fosta cabana Varful cu Dor… ce a mai ramas din ea, plus vreo 1500 mp de pajiste

SAMSUNGCota 1400… de aici, a fost o joaca sa ajung in Sinaia, incheind o zi plina, frumoasa, cu multe peisaje, lume, prieteni…

Vine, pe 9 august, Vertical Trail Race Busteni 🙂

Evenimente peste evenimente… in Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi

Sunt cateva 🙂 Pentru fiecare! Asa ca, sa va fac o trecere in revista, poate va hotarati la ceva 😉

I. Azi la Busteni, la ora 17, Simona Halep si Ilie Nastase se intalnesc intr-un meci demonstrativ… cu aceasta ocazie va fi si un concert. Detalii in pliantul Primariei Busteni, luat de mine de pe contul lor de Facebook:

1

II. Tot de pe acel cont  de pe Facebook cat si de pe o alta sursa ce o voi mentiona mai jos, am aflat ca se va lansa azi o marca locala si nationala, din cadrul emisiunii de marci postale „In Memoriam, Eroii Neamului”.  Aceasta marca locala prezinta Crucea de pe Caraiman:

1bSa citez putin: „Cu aceasta ocazie angajatii postei din Busteni vor pune la dispozitie colectionarilor ilustrate cu imaginea monumentului si timbre cu aceeasi imagine, asa-numita „maximafilie”. Norocosii prezenti la eveniment pot intra in posesia unei „maxime” semnata de personalitatile prezente la evenimentul din 25 iulie 2014 de la Busteni.” Sursa: https://www.facebook.com/primariaorasbusteni

Dintr-un comunicat de presa al Romfilatelia am aflat ca vor fi puse 3 timbre in circulatie: Mausoleul de la Marasesti cu o valoare de 1 leu, Monumentul Eroilor de pe muntele Caraiman cu o valoare nominala de 3, 60 lei si insemnele ordinului militar Mihai Viteazul clasa I acordat pentru fapte deosebite in lupta, cu o valoare de 14,50 lei. Comunicatul: http://www.rador.ro/info4.shtml?cat=661&news=439805

III. In aceste zile, la Padina, in Parcul Natural Bucegi se desfasoara evenimentul PADINA FEST. Este cel mai mare festival ce se desfasoara in Bucegi si la care vor participa mii de turisti. Ca sa vedeti ce este acolo, va recomand sa intrati pe site-ul lor: http://www.padinafest.ro/urmareste-live/ si sa deschideti camera… veti vedea in direct…

IV. Urmeaza ca la Sinaia, la Casino,  sa se desfasoare la inceputul lunii august, evenimentul: FILM 4 FUN. Iata si programul:

3Tot de pe Facebook luat si acest program

V. Am si o recomandare foarte utila distribuita pe Facebook de Salvamontul din Sibiu:

2Ce sa faci in caz de TRASNET!!!

Trasnetul atinge obiectele de la sol, fulgerul are loc pe cer, intre nori… este o diferenta, si eu am crezut multa vreme ca inseamna acelasi lucru 😉

VI. Am si doua poze, una cu flori de colt ce abia infloresc printr-o zona din Bucegi. In alte parti sunt deja mari:

SAMSUNG

SAMSUNG

VII. Am auzit de icoana „Iisus cu strugurii”, am cautat pe net sa vad o astfel de icoana si am gasit una clasata ca bun cultural mobil al Patrimoniului National Cultural, aflata la Muzeul Judetean Mures, Sectia de Etnografie si Arta Populara. Icoana a fost realizata la sfarsitul secolului XIX, sa redau si niste caracteristici din fisa obiectului: „Sticla industriala, coloranti tempera, foita de aur, lemn, cuie, tus, izvod, pictat manual cu pensula in tempera cu ou”.

MF2-2007Tot din fisa si o descriere: „Asezat pe o lada de zestre impodobita cu trei ruji portocalii, brodata cu capac auriu, Iisus stoarce struguri intr-o cupa. Are fata de un oval alungit, parul castaniu, lung, despartit in doua, cazut pe umeri, barba de un oval ascutit, impartita in doua, ochii mari, sprancene usor ascutite, nas lung, ascutit, mustata „pe oala”, desen simplificat in linie groasa uniforma. Corpul, mainile si picioarele au culoarea ocru-roz umbrit cu maro. Dinapoia lui Iisus este desenata o cruce aurie pe care se incolaceste o vita de vie cu struguri. Inscriptia este pe dos”.

Dezbaterea no.10: Ziduri pe Bucegi, atitudini la Manastirea Prislop si Marathon 7500

In pozele de mai jos veti vedea niste ziduri din piatra existente pe muntele Costila. Intrebarea este: Oare au fost dinainte de ridicarea releului sau au fost ridicate in acelasi timp sau ulterior acestuia? Oricum, ele se gasesc in afara gardului ce imprejmuieste releul.

SAMSUNGAu totusi un aspect impunator

SAMSUNGLicheni pe faţa sudica

SAMSUNGParerea mea… nu exista deocamdata 🙂 tind sa cred ca zidul este mai vechi decat releul

Despre parintele Arsenie Boca am mai scris pe aici, cat si despre felul cum am luat contact cu personalul monahal de la manastirea Prislop. Am fost profund scarbit de atitudinea maicilor de acolo si, an de an, au fost persoane care si-au exprimat aici parerile de acolo. Iat-o pe aceea de astazi, impresionanta, reala si ingrozitoare, a d-nei Melania:

„De 6 ani tot mergem al Prislop , la mormantul parintelui Arsenie Boca si in fiecare an sufletul mi-a fost ranit de rautatea fetelor bisericesti de acolo. Pe cat e de frumoasa zona, pe atat sunt de rele maicutele. Anul acesta 18.07.2014, a culminat cu faptul ca nu au primit florile care se aduceau iar pe mine personal o maicuta ”plina de zel sfant” nu ma lasat sa m-a apropii de cruce pe motiv ca aveam ruj pe buze… desi I-am explicat ca nu se ia nimic de buzele mele ca nu am ce sa sterg, eram imbracata decent, cu fusta si o persoana matura si prezentabila de felul meu ( am 47 de ani) cu multa evlavie si credinta in suflet chiar daca nu ma imbrac in negru si nu imi pun basma. Degeaba am plans si am rugat-o, degeaba am venit 400 de km pentru a spune o rugaciune la mormantul parintelui, nu a fost chip sa o imblanzesc, se tinea in fata mea cu mainile fluturand in aer ca la o haita de caini sa nu cumva sa ma apropii de cruce de parca era Sa ma iertati posedata… Unde e oameni buni evlavia? Unde e credinta? Chiar daca un vizitator a gresit fara sa-si dea seama trebuie indrumat cu bunatate nu sa zbieri la el si sa te rastesti sa-si ia florile acasa caci ”parintele stie ca le-ai adus chiar daca le pui in padure sau le iei acasa”. Nu cumva e mai bine sa stai tu cu totul acasa ca si credincios, ca parintele “stie”ca te gandesti la el… sa nu mai deranjam maicutele . Oare nu se gandesc ca daca nu ar mai veni “pacatosi” din acestia cu flori sau incorect imbracati dar cu inima plina de iubire si iertare nu ar mai avea cu ce sa-si ridice constructii, sa plateasca jandarmi ca sa pazeasca credinciosii care pupa crucea (ca de spus vreo rugaciune la capataiul parintelui oricum nu ai timp), nici o candela sa aprinzi langa cruce nu mai ai voie, doar lumanari cumparate de acolo… . Acum doi ani am ajuns la slujba de sfintire a apei (aghiasma mica) si la finalul slujbei preotul pe acelasi ton poruncitor si certaret ne-a strigat de la obraz sa nu care cumva sa umplem sticlele cu apa sfintita ci sa punem un pic si sa completam de la izvor ca doar ” nu o sa slujesc apa in fiecare zi ”. Oare ce alte treburi presante o fi avut de facut . Si chiar asa sa fie, conteaza foarte mult felul in care vorbesti cu oamenii mai ales acolo, intr-o manastire la care cred eu , vin doar cei care au ceva credinta in sufletul lor. Eu am fost profund dezamagita, m-a afectat foarte mult intamplarea relatata mai sus pt ca consider ca nu meritam un astfel de tratament si sincer nu voi reveni prea curand in acel loc. Am vazut prea multa rautate si lipsa de bun simt de la aceste ” fete bisericesti” incat deocamdata mi-a ajuns. Cu astfel de atitudine in nici un caz nu poti convinge niste tineri care din start au o alta conceptie despre viata si lume sa-si faca loc in suflet si pentru credinta caci o vor confunda cu practicile bisericesti absurd si rauvoitoare. Prefer sa ma rog parintelui de la mine de acasa caci nu suport sa vad obraznicie si rautate in locuri pe care eu le consider sfinte.”

Asa se intampla in acel loc de ani de zile… dupa mine, toate maicile de acolo ar trebui duse la un control prelungit.

Priveste-le atent in ochi cand ajungi la manastire  si-ti vei da seama cine le locuieste…

Prea mici si prea de nimic sunt unii care pretind ca-L slujesc pe Dumnezeu. Mai este unul pe la manastirea Caraiman, care arunca rugaciunile puse pe la icoane la cosul de gunoi, acum a urcat in ierarhie, de la angajat civil, a devenit fratele nu stiu care… un maimutoi.  Astfel de persoane fac de rusine Biserica si iau numele lui Dumnezeu in desert.

Nici la Sinaia, unde este metocul acestei manastiri, lucrurile nu stau foarte bine… dar este alta poveste. Si-au uitat rostul si s-au ridicat prea sus, in loc sa coboare.

Si o poza cu tricoul, diploma de la Marathon 7500, mi-a zis Iulica sa fac una, sa ramana… am uitat un accesoriu, un buff…

SAMSUNGFisa de concurs arata ca dupa un razboi… cu ploile, evident.

Aici gasiti si experienta traita de colegul meu de echipa, Iulian:

http://lulianintaraminunilor.blogspot.ro/2014/07/marathon-7500.html

Traseul turistic: Busteni – Babele – Sfinxul – Releul Costila – Vf. Caraiman – Monumentul Eroilor – fosta cabana Caraiman – Piatra Arsa – Vf. Piatra Arsa – Piciorul Pietrei Arse – Stana Regala – fosta Vulparie – Castelul Peles – Sinaia

Din nou va prezint unul dintre acele trasee in urma carora…nu ai cum sa nu te indragostesti de munte, de Parcul Natural Bucegi…

Dupa vremea imposibila din timpul Marathonului 7500, ziua de duminica a fost atat de frumoasa, incat a sters amintirea celor precedente, cu vant-ploaie-frig.

SAMSUNGMai intai, cateva lumanari de aprins si rugaciuni de multumire pe la Biserica Domneasca din Busteni

Din oras am ajuns la Babele cu telecabina, mijlocul cel mai rapid si mai sigur de a ajunge pe Platoul Bucegilor.  Am observat ca nu mai era nimeni la tabara de corturi de la Pestera, intrucat totul se incheiase sambata, si maratonul mic, si festivitatea de premiere, nu mai era, deci, nimeni.

SAMSUNGBabele… imposibil sa fie creatii naturale, realizate de vant sau de inghet-dezghet… acum vreo 4 ani aveam in cap o idee pe aici, legata de sirul lui Fibonacci… poate ca intr-o zi, cand voi avea timp.

De la statia de telecabina, in cateva minute se ajunge la Babele si in alte 5 minute la Sfinx:

SAMSUNGEu cred ca anumite parti anatomice din acest chip au fost realizate in preajma anilor 1930… Daca Densusianu, autorul acelei carti gigantice denumita „Dacia Preistorica”, ar fi vazut acest chip, pentru el ar fi constituit dovada suprema. Nu l-au vazut nici asociatiile turistice care au scris primele ghiduri despre Bucegi si note de drumetie, asociatii care au ridicat cabane si marcat trasee turistice… nu l-a vazut nimeni pana prin anii 1930… Bine, fara el, Platoul Bucegilor ar fi fost astazi mult mai „sarac”… daca ma refer la obiective turistice.

Daca Babele existau in formatul actual si acum 100 de ani, si toti vorbeau despre ele, Sfinxul a fost realizat mult mai tarziu. De ce l-au realizat, inca nu stiu…

SAMSUNGCel mai probabil l-au realizat pentru ca, fara niciun dubiu, in aceste locuri exista un loc de cult stravechi

SAMSUNGMulta lume pe munte… de la Sfinx se coboara si se urmeaza un drum auto ce este intersectat de traseul ce urca la Vf. Omu (marcaj banda galbena). Daca se urmeaza drumul acesta, ajungem chiar la releul de pe muntele Costila

SAMSUNGBolovanul lui Radu… il salutam de la distanta, azi nu trecem pe langa el

SAMSUNGMuntele Obarsia

SAMSUNGReleul

SAMSUNGCrucea de pe Caraiman undeva spre sud-est

9bLa ora 11 eram pe la Babele. Pana la releu, cu trecere si pe la Sfinx, poze, etc, se fac maximum 2 ore

SAMSUNGVedem Predealul in departare si muntii Piatra Mare si Postavaru

SAMSUNGReleul situat pe varful muntelui Costila, varf cu o altitudine de 2498m… este de admirat acest simbol al Bucegilor, de privit in detaliu, daca ajungeti pe acolo, cat s-au chinuit unii sa-l ridice… si cum se prezinta astazi.

SAMSUNGGeneratii trec, generatii vin

SAMSUNGO turma de oi „cucerise” curtea si imprejurimile releului… mii si mii de flori erau prin aceste pajisti, o splendoare… sau „cate floricele frumoase si nu le vad decat oitele si ciobanii”

14In departare, Magura Codlei si orasul Rasnov undeva in dreapta

15De la releu am coborat intersectand traseul marcat cu cruce rosie Babele-Monumentul Eroilor-Cerdac. Din acest loc, priveam spre Sfinx, se vede stanca indicata de sageata. Noi eram pe traseul enuntat mai sus iar mai jos, era acelasi traseu, care trece si pe la Monumentul Eroilor. Insa cine nu vrea sa mai ajunga si la Cruce, o poate lua pe aici spre poteca de mai jos care il va scoate la Babele. Noi am continuat inspre stanga, spre Monument, exact cum am propus traseul.

16De pe varful Caraiman privim Monumentul ridicat in cinstea eroilor… pe varf, pentru ca se vedea splendid, am si facut popas sa mancam ceva…

SAMSUNGFloricele mici de colt

SAMSUNGCrucea vazuta mai de aproape, noi de aici facem dreapta pe marcaj punct albastru…asa numita Brana a Caraimanului, un traseu spectaculos
SAMSUNGBrana la inceputSAMSUNGContinuandSAMSUNGO inscriptie din anul 1953-21 iulie… noi eram aici pe 20 iulie 2014SAMSUNGIn clasa I am fost pe aceasta brana cu parintii si cu niste rude… am facut popas tot pe acel varf CaraimanSAMSUNGCu sageata rosie, Creasta cu Zambri, locul in care cineva a pus foc in 2012, ca si in cazul incendiului de pe Bucsoiul Mic din 2011, ca si in cazul incendiului din Piciorul Babelor… dandu-se vina pe fulger sau pe turisti care au aruncat o tigara aprinsa… au dat foc pentru ca asa au vrut, au avut un scop.24Privelisti spre Valea Jepilor25Altii urcau Brana Caraimanului deplasandu-se spre Crucea EroilorSAMSUNG27Iar unii o coborau cu atentie, tinandu-se de cabluri

28Poze pentru prietenii de pe Facebook 🙂 Multi fac poze in acel loc…

SAMSUNGFosta cabana Caraiman si traseul turistic pe care urma sa ajungem de la cabana… la Piatra Arsa

SAMSUNGDupa un urcus de 5-7 minute se ajunge pe pajisti si este foarte usor de mers, peisaje de admirat…

SAMSUNGTrecem prin jnepeni, de intersectiile cu Piatra Arsa si cu Jepii Mari, privim in urma si vedem drumul printre jnepeni, pe care venisem de la cabana Caraiman. Imediat ajungem la terenul sportiv si la un mic lac:30bPana aici am mers pe drum, insa, vedem stalpii cu marcaj banda albastra ce coboara spre Stana Regala prin Piciorul Pietrei Arse si mergem intr-acolo. La scurt timp, inainte de coborare, vedem un varf pe partea stanga. Iesim din traseu pentru a vedea Valea Prahovei de pe vf. Piatra Arsa:
SAMSUNGSub noi, al doilea si cel mai mare Sfinx al Pietrei Arse…

SAMSUNGCoborarea pe Piciorul Pietrei Arse, un traseu accesibil

SAMSUNGAm trecut pe langa acel bloc masiv stancos

SAMSUNGPoteca merge prin astfel de poieni, dupa care intra in padure

SAMSUNGFluturele Ochi de Paun de zi (Inachis Io)

SAMSUNGCe frumuseti 🙂 🙂

SAMSUNGLumanarica

SAMSUNGDin acest loc se intra in padure…

SAMSUNGPe un copac… cresteau ghebe. Da, ghebe in mijlocul verii…

SAMSUNGPatru frati

SAMSUNGIn Poiana Stanei Regale… a treia oara, ca sa ne mai intrebam daca vom fi aici peste cine stie cat timp 🙂

Poiana era plina de flori, este ceva de poveste…

44Tot in poiana, dar privind pe unde venisem…

Apoi, o trecere pe la Stana Regala inseamna si ca nu trebuie ratat unul dintre produsele consacrate: Bulzul!

SAMSUNGMa urmareste imaginea asta…desi am mai postat-o de cateva ori 🙂 Este foarte bun!

46Bun! Asta a fost, a apus soarele, s-a incheiat traseul 🙂 De la Stana Regala am coborat pe poteca regala marcata cu banda albastra, apoi pe langa Vulparie, tot inainte, pana am facut dreapta iesind in curtea Pelesului. Mai departe, pe aleea Carmen Sylva-Manastire-banca de pe aleea Nifon si la gara… trenul venea in 10 minute. Prea perfect totul ca sa dam „vina” doar pe oameni 😉

A 6-a editie de Marathon 7500

… a venit si a trecut! 🙂 La anul vine urmatoarea…

Cum a fost aceasta editie? Se pot spune multe, eu consider ca a fost cel mai greu concurs de alergare montana la care am participat pana acum. Cu toate ca alergam a patra oara pe acel traseu, mi s-a parut foarte dificil.

8Am plecat joi, pe 17 iulie, pe la pranz, ca sa fiu acolo vineri dimineata la ora 6, cand se dadea startul in cursa de 90 km. Pe la telecabina am stat de vorba cu dl. Panac pe tema unui ghid turistic, apoi de la Babele am coborat usor spre Pestera.

Pe acolo, pe la Babele, era ceata, umezeala, liniste… m-am simtit insa bine, parca eram acasa 🙂 o senzatie ce nu poate fi descrisa. Pana la Pestera mai coborau cateva persoane, le vedeam mai jos de mine.

SAMSUNGLa Babele

SAMSUNG

SAMSUNGZona Pestera

Am ajuns la tabara si am inceput sa montez cortul. Picura usor, iarba era uda, am gasit un loc care mi-a placut si gata si cortul. Langa cortul meu mai era spatiu si pentru cortul lui Iulica, prietenul cu care alergam. El a venit mai pe seara si atunci am si fost sa luam numerele de concurs, harta traseului, etc. Pana atunci, insa, am stat intins in cort, cred ca a fost prima oara din luna iulie cand am simtit ca ma odihnesc pe bune 🙂 Era liniste, era perfect, vantul mai zguduia uneori cortul, ploaia cadea usor si o auzeam… si, la un moment dat, mi s-a facut foame. Dar de o asemenea maniera de parca as fi tinut post nu stiu cat timp… mai bine de 30 de minute am mancat continuu. Bulimie, ce mai :)Insa cred ca din cauza ca simteam apropierea concursului… si trebuia sa am resurse, cred ca era un semnal de la creier 🙂

SAMSUNG

SAMSUNGCortul, ma gandesc ceva pana il amplasez… sa fie ceva deosebit in decor, iarba, etc… sa ai senzatia ca te afli in natura 🙂

Bun, vine Iulica, am stat de vorba, am fost si la sedinta tehnica, mi-am dat seama ca a doua zi vremea va fi instabila, dar pe noi, care cunosteam Bucegi, ne avantaja. In cursul noptii a fost foarte rau, ploaie si vant, dimineata era rece… si plecam catre start. Ni se spune sa luam cu noi un polar, o haina in plus.  La start ni s-a controlat echipamentul, daca eram imbracati adecvat, aveam frontale, folie de supravietuire, etc…

SAMSUNGSedinta tehnica

Vine ora 6 a.m. si incepem… Circa 60-70 echipe Elita masculin, la care se mai adauga cateva echipaje Elita feminin si Elita mixt, fugim pe drumul forestier pe la hotelul Pestera, apoi facem stanga pe marcaj banda rosie, prin Padurea Laptici. Pana la acea intersectie, conversez cu Bubulu, apoi ne despartim. Urcam Padurea Laptici pentru a iesi in Platoul Bucegilor. Sus, la golul alpin cand iesim, ne ia vantul in primire, continuam spre Valea Dorului si ajungem la primul post de control la ora 7:05. Eram in primele 25 de echipe.

Continuam urcand spre Saua Vf. cu Dor, apoi coboram pe versantul estic al muntelui Furnica. Trecem de Cota 1400, de schitul Sf. Ana, unde stau putin de vorba cu parintele Nicolae, dumnealui voia sa ma ajute cumva, dar nu stia cum, frumos gestul 🙂 Ajungem si la al doilea post de control, situat la Poiana Stanii, la ora 7:53, asadar, eram in grafic… trebuia sa fim la ora 8, insa eram putin mai devreme. De fapt, nu contau 5-10 minute in plus sau in minus.  Important era sa nu fugim foarte tare, pentru ca partea mai dificila incepea abia cand alergam pe traseele din jurul varfului Omu. Pana atunci „ne puteam juca” pe Piciorul Pietrei Arse si pe Jepii Mari si Mici… ca o incalzire 🙂

Depasim alte echipe, folosim scurtaturi si ne alegem cu mai multe observatii, dar asta este, scurtaturile erau permise de regulamentul competitiei… important era sa atingi punctele de control. La 9:03 eram la Complexul Piatra Arsa de unde ne grabeam spre Jepii Mari ca sa ajungem la Busteni. Coboram bine si pe Jepii Mari si la ora 10:05 eram la Busteni, la intrarea in traseul pe Jepii Mici. Planul era sa sosim la tabara, in postul 6, la ora 12:30. Nu ne-am grabit pe Jepii Mici, dar nici nu am mers la pas usor, am tinut acelasi ritm… Iulica stie mai bine de ce am impus acel ritm, pentru ca dupa mai multe participar, inveti traseul pe de rost si cunosti toate problemele. Trebuie sa stii unde sa alergi si unde sa te odihnesti mergand repede… daca mizezi totul pe viteza, este foarte greu sa ai acelasi ritm pe 90 km. Marathon 7500 este o cursa inteligenta, daca reusesti sa nu fugi de disperat la vale si de nauc la deal, poti incheia concursul intr-un timp de care sa fii multumit.

10Iulica pe Jepii Mici

11Tot pe acolo si eu

La 12:04 eram la Babele, unde era un frig patrunzator, vantul sufla puternic si cei din postul de control erau inghetati. Organizatorii, CPNT Brasov, au facut eforturi considerabile pentru ca totul sa fie cat mai bine… Silviu Balan, cel care prezentase traseul la sedinta tehnica, se afla la iesirea din Piciorul Pietrei Arse, deoarece fiind ceata, concurentii se puteau rataci. Apoi l-am regasit pe Jepii Mici, dupa care la Omu… mai multi CPNT-isti patrulau pe trasee pentru ca totul sa fie cat mai in regula… alaturi de cativa salvatori montani damboviteni.

La 12:39 eram in tabara la cort, sa luam ce mai era nevoie pentru partea a doua a traseului. Tocmai atunci s-a pornit o ploaie torentiala puternica… asa ca am decis sa mancam ceva, eu nu mancasem de dimineata din motive lesne de inteles. Cu o zi in urma mancasem prea mult 🙂 La ora 13:04 am plecat spre Vf. Omu, mai ploua, dar usor. Insa, mai sus, pe la Mecetul Turcesc, a venit peste noi o ploaie similara. La ora 14:47 eram in cabana Omu bifand postul cu nr. 7. Eram in regula, nu eram obositi, stiam ca in ritmul acesta am fi scos un timp sigur de 23 ore. Cornel de la CPNT ne-a incurajat mereu, si in alte posturi, si pe traseu, atat el, cat si alti prieteni…

Iesim din cabana si fugim prin ceata spre Valea Cerbului. Datorita faptului ca stiam fiecare curba si stanca mare, am reusit sa taiem serpentinele si sa ajungem mai jos de stana, acolo unde nu mai era ceata. Ne-am bucurat insa degeaba, nu dupa mult timp a venit iar ploaia, care a cazut peste noi pana mai jos de Plaiul Fanului. Totul era ud, cum atingeai verdeata, aceasta se scutura pe tine, picura de peste tot, insa aveam suficienta determinare sa nu ne oprim. Astfel, am sosit la postul de la Gura Diham… trebuia sa fim la ora 17, insa eram la 16:39. Am stat putin acolo si am inceput sa urcam spre Poiana Izvoarelor. Langa cabana, noroc cu niste molizi desi, sub care am stat de ploaie. Parca ploua si mai rau 🙂 Am stabilit sa urcam mai repede si la Omu sa stam un timp, sa ne schimbam, sa ne incalzim, si apoi sa plecam spre Ciubotea. Nu eram obositi, pentru ca nu am fortat nici pe urcari si nici pe coborari, era un ritm pe care il puteam duce pana la capat. Asteptam iesirea din Valea Gaura ca sa fugim pe Drumul Granicerilor, si ne pregatisem pentru ea… era un moment psihologic. Insa…

Ne-am ascuns sub copaci, am mers mai usor, in speranta ca ploaia se va opri pana la Abruptul Bucsoiului… Am ajuns alte echipe, ne-au ajuns alte echipe, asa ca pana la postul 9, situat La Prepeleag, am mers toti la distante apropiate.  Intr-o discutie cu un membru al altei echipe, el fiind suparat foarte tare pe vreme, i-am spus ca sper sa fi ajuns toti cu bine care erau inaintea noastra la cabana Omu si ca poate reusesc si ceilalti. El a spus ca nu-l intereseaza de nimeni si ca important este sa ajunga ei bine. Am crezut ca mi s-a parut ce aud si i-am spus ca eu cred ca mai important este sa ajungem cu totii in regula la Omu. Insa mi-a spus ca pe el il intereseaza sa ajunga ei bine, adica echipa lui. Din acel moment nu am mai mers in ritm cu ei… sa se duca, asadar, pe cont propriu.Totusi, pana La Prepeleag, am ajuns la cativa metri distanta unii de altii.

La postul de control, ploua torential, viza pe fisa de concurs se punea intr-un cort, ce mai, vremea era foarte urata… Iulica si-a schimbat o haina si noi am ramas mai in urma, adica acolo, la post. Am plecat in cateva minute pe Abruptul Bucsoiului, in spatele a catorva echipe. Cu noi a venit si unul dintre arbitrii, Andrei, care amplasase o coarda pe Bucsoiu. Am avut mare noroc cu el…

Eu eram in fata si urcam printre jnepeni. Dupa ce ca ploua, toata apa de pe jnepeni se scutura pe mine… eram ud pana la piele, cred ca toti concurentii au fost la fel, niciun echipament nu avea cum sa reziste la asemenea ploi… echipament de alergare. Ca altfel, luai cizme, pelerine si umblai bine-mersi… Aproape de iesirea din jnepeni ploaia s-a oprit, insa era foarte frig si vantul sufla foarte tare. Cand eram in jnepeni, am observat o chestie interesanta… toate crengile erau pline de apa. Oricat ar ploua, este imposibil sa se umple cu apa in cateva minute… deci de ce nu le scuturasera echipele ce plecasera cu cateva minute inaintea noastra??? M-am uitat in spate, in fata, nu se prea vedea ceva, pentru ca era ceata, nici glasuri nu se auzeau… deci se intamplase ceva.

Ce se intamplase cu ei, nu mai aveam cum sa gandesc, pentru ca imi era foarte frig. Era ca si cum te stropea cineva cu un furtun cu apa in mijlocul iernii 🙂 Pe haine deja se depunea ceva alb, inghetau… Nu aveam cum sa pastrez acelasi ritm cu Iulica si arbitrul, astfel ca Andrei a ramas cu Iulica, iar eu mergeam mai in fata. Cu toate acestea, organismul nu producea suficienta energie, oricat as fi alergat sau urcat de repede, pentru a contracara efectele agentilor externi. Dupa o stanca, in cateva secunde, mi-am dat tricoul jos, haina de ploaie, si mi-am luat din rucsac un polar gros… Am tot urcat, doar cunosteam Bucsoiu si il descrisesem de atatea ori in detaliu, si simteam ca oarecum este mai bine. Eu cu frigul nu m-am avut niciodata bine… era ceata, vant puternic si ploaia se oprise. Daca eram singur, as fi doborat orice record pana la Omu, urcam foarte repede… de altfel, la aceasta editie, din cauza vremii, multi ar fi scos niste rezultate extraordinare. Vremea te silea sa alergi cat mai repede…

Ma gandeam ca sigur se va intampla ceva cu unele echipe… ma gandeam si ca vom avea un avantaj urias, din cauza vremii, multi vor abandona, iar noi, dupa o ora de pauza la Omu, suntem ca noi…

Cum am ajuns la cabana Omu, am luat cate un ceai… apoi inca unul si inca unul. Cam degeaba totusi 🙂 Abia dupa 30 de minute m-am incalzit. La cabana am aflat ca totul s-a incheiat, concursul se oprise si toate echipele erau scoase din trasee. Discutiile intre organizatori infatisau un peisaj al cursei exact asa cum mi-l imaginam… concurentii erau uzi din cap pana in picioare, putine echipe mai erau apte sa incheie traseul, frigul, ploaia, vantul, totul i-a convins pe organizatori sa puna capat acestei curse. A fost cea mai buna decizie ce se putea lua… ii vedeam pe cate unii cum soseau la Omu, imagini ingrozitoare… iar cand l-am vazut pe un domn in pantaloni scurti, m-a luat frigul si mai tare 🙂 M-am dus si mi-am luat o ciocolata calda…

La un moment dat, ne intreaba unul dintre organizatori daca am depasit vreo echipa pe Bucsoiu. Ii spun ca La Prepeleag eram mai multe echipe si ca am plecat ultimii sau penultimii de la acel post, dar ca nu am depasit pe nimeni pe Bucsoiu… mai mult de atat, nu am vazut nicio echipa in fata sau in urma. Atat lui Andrei cat si lui Iulica le-am spus ca echipele din fata noastra au ratat urcarea pe Bucsoiu si s-au pierdut spre Malaiesti. Probabil nu m-au crezut atunci, dar eu care vedeam crengile jnepenilor pline cu apa, stiam ca nu este nimeni inainte… poate trecuse cineva in urma cu 30 minute sau o ora. In niciun caz de cateva minute, cat trebuia sa fie intre noi si ceilalti. S-a adeverit, in cele din urma, ca toate acele echipe pornisera in alta directie… dupa ce au ratacit pe acolo, au revenit La Prepeleag si au urcat si ei pe Bucsoiu, ajungand dupa o ora la vf. Omu. Printre acestia, si echipa cu acel domn pe care il interesa propria persoana. Sincer, desi toti ii compatimeau ca au venit uzi, s-au ratacit, etc, eu sunt singurul care a spus „Asa le-a trebuit!”. Fiind egoisti, au patit ceea ce meritau… ei voiau sa ajunga doar ei bine la cabana si de restul nu-i interesa. La cabana, tipul egoist i-a spus lui Iulian ca noi i-am vazut ca se duc in alta directie, fiind doar la un minut, doua in spatele lor, si ca nu am strigat dupa ei sa se intoarca. De fapt, nici nu conta ca-i vedeam sau nu… eu sigur nu i-as fi chemat inapoi, doar ca nu i-am vazut… Pana la urma, ar fi ajuns la cabana Malaiesti, mult mai safe decat sa urce pe Bucsoiu. Da, stiu, sunt rau, dar astfel de oameni asta merita… deci nu m-as fi deranjat, daca i-as fi vazut, sa-i intorc din drum. Daca te-ai fi accidentat pe traseu, asemenea persoane ar fi trecut pe langa tine si te-ar fi  lasat acolo… aceia care au facut cunostinta cu muntele stiu bine ca am dreptate.

Apoi, ne-am deconectat de la concurs si am iesit din atmosfera… nu mai aveam chef de nimic, am vrut sa raman la cabana peste noapte, dar nu avea cine sa coboare unele echipe spre tabara de baza, asa ca, desi nu voiam sa mai fac cunostinta cu frigul, totusi am plecat cu ei din cabana. A fost bine, pentru ca asa mi-am dat seama cat de buna a fost decizia organizatorilor. Nu mai ploua, in schimb era ceata densa. Absolut toti concurentii, inclusiv eu, ne-am fi ratacit noaptea. Lumina frontalelor se reflecta pe ceata, nu vedeai marcajele, la Mecetul Turcesc ne-am risipit in evantai sa cautam marcajele pe pietre, abia la cascada Obarsiei am scapat de ceata si apoi a fost usor pana la tabara. Totusi, valea aceasta, daca o urci in fuga, o parcurgi intr-o ora si 15 minute, cam asa, pe cand noi, in coborare, am facut 2 ore din cauza cetii.

La 12 noaptea intram in cortul din tabara de baza. Imi era bine, o diferenta de aproape 10 grade intre Vf. Omu si Pestera… A mai plouat si in cursul noptii, astfel ca startul la maratonul cel mic, de 45 km, s-a amanat pana la ora 9. La 7:20 am plecat din tabara spre casa, vantul sufla tare, ploua usor, zona Babele spre care trebuia sa ajung era in ceata, deci acolo era vreme rea… M-am despartit de Iulica, de organizatori si am plecat. Intr-o ora, chiar daca aveam un rucsac mare, eram la Babele, iar la 9:45 ieseam din padure in Busteni…

12Langa Babele

13Fosta cabana Caraiman

14O capra neagra

15Pe Jepii Mici… tot pe aici m-am intalnit si cu Mihai Zlavog si cu multa lume…

Asa s-a incheiat aceasta editie… am aflat mai tarziu ca s-a dat totusi startul la maratonul mic, dar pe un alt traseu. Important este ca toti participantii au iesit mai puternici din aceasta lupta cu natura… si sper sa ne revedem cu totii, sanatosi, la anul. Duminica, insa, muntele si-a luat revansa printr-o zi perfecta…

Povestea prietenului Iulian poate fi citita aici:

http://lulianintaraminunilor.blogspot.ro/2014/07/marathon-7500.html

Mai putin de 24 de ore pana la startul Marathonului 7500

Maine dimineata, la ora 6, se da startul competitiei Marathon 7500.  Sunt doua trasee de alergare montana in cadrul Marathon 7500, un ultramaraton de 90 km si un maraton de 45 km.

Marathon 7500 (7500 vine de la diferenta de nivel), supranumit „regalul maratoanelor din Romania”, a ajuns in 2014 la a 6-editie.

In acest an ajung si eu la a 5-a participare consecutiva… de trei ori la ultramaraton si o data la maraton, iar acum tot la ultramaraton.

Iata cateva imagini de anul trecut:

Cu o zi-doua inainte de acest concurs, parca se schimba atmosfera, incepe febra pregatirilor in care se prind rude, prieteni, colegi, etc. Marathonul 7500 te scoate din tiparele zilnice, doar cand te gandesti la cat este de lung traseul si pe unde ajungi, te asezi putin cu picioarele in apa rece, cum spune cineva 😉 si iti pui intrebarea: „Cum va fi anul acesta?”

Pot spune ca nicio editie nu seamana cu alta, in fata ai un traseu ce strabate cele mai importante trasee turistice din Bucegi. Unii oameni isi propun sa ajunga intr-o zi la Vf. Omu, traseul de concurs te aduce de trei ori la Vf. Omu, din trei directii diferite… si toti ne propunem sa facem acest lucru in cat mai putine ore…

La prima participare am incheiat traseul pe locul 8 in 36 de ore, apoi, de la an la an, timpii s-au redus, 28 ore, 25 ore… ar fi bine sa urmam acest trend. Particip cu un prieten din Brasov, Iulian de la Clubul pentru Protectia Naturii si Turism, club ce organizeaza evenimentul. Cu el nu am alergat in acest an 🙂 ne-am antrenat separat. In schimb, avem un ritm apropiat si ar trebui sa ne potrivim… daca unul alearga prea repede, il oboseste pe celalalt si gata, s-a terminat concursul, nu mai are cine sa alerge.

Ultramaratonul de 90 km de pe Bucegi este o cursa in primul rand tactica, daca nu iti distribui bine resursele, ai patit-o. Cazi psihic, apoi fizic.

O sa aflati mai jos, in aceste zile, detalii despre ce fac la aceasta cursa 🙂 Tot in acest articol. La fel ca in ziua de 28 noiembrie cu piramida de la Sfinx… Multumesc!

SPATIU PENTRU TEXT 🙂

 

VINERI, 18 IULIE, ORA 20:30 – Având în vedere faptul că vremea pe Bucegi a fost întreaga zi total nefavorabilă, cu vânt, ploaie interminabilă, temperaturi scăzute, ceaţă densă pe seară, ţinând cont şi de apropierea nopţii, organizatorii au considerat că nu este cazul să se asume nişte riscuri inutile şi au hotărât, după ce au trecut aproape 14 ore de la începerea concursului de ultramaraton, ca acesta să se încheie. Se fac eforturi pentru recuperarea tuturor concurenţilor de pe traseu şi reunirea acestora la tabăra de bază din zona telecabinei de la Peştera.

Adrian şi colegul lui ajunseseră deja la vârful Omu, venind de pe Bucşoiu, erau în grafic, aşa cum acesta este prezentat mai jos. 

 

SAMBATA, 19 IULIE, ORA 11:00 – Sunt acasa 🙂 Am plecat de dimineata, la 7:20, din tabara de la Pestera, urcand spre Babele si coborand in Busteni, pe Jepii Mici. La 9:45 eram in Busteni. Despre concurs, cred ca veti citi maine seara sau luni. A fost ceva incredibil. Ploi torentiale ne-au surprins si pe Valea Obarsiei Ialomitei, si pe Valea Cerbului, cat si pe Bucsoiu. Niciun echipament de protectie nu avea cum sa reziste acestor intemperii. Era foarte frig si inghetau hainele pe noi, fiind si uzi pana la piele. Nu exista niciun concurent care sa nu fi fost ud… adaugam vantul puternic, ceata… toate acestea au condus la intreruperea concursului. Organizatorii au luat cea mai buna decizie, cred ca s-ar fi intamplat multe nenorociri daca nu ar fi procedat asa. Evident, multi au fost nemultumiti, dar ce sa facem, nu gandim individual, nu conteaza performanta si aventura, ci siguranta tuturor participantilor. Multumesc 🙂 Bineinteles ca mai merg si la alte maratoane, chiar daca la acesta se putea incheia cine stie cum…

 

 

 

TIMPII PROPUSI DE NOI:

Startul se da din fata telecabinei Pestera, la ora 6 a.m.

La ora 7:00 vrem sa fim la primul punct de control situat la cabana Valea Dorului.

La ora 8:00 trebuie sa fim la postul 2 aflat la Poiana Stanei Regale, venind pe directia Saua Vf. cu Dor-Cota 1400-Schitul Sf. Ana

La ora 9:15 trebuie sa fi urcat deja Piciorul Pietrei Arse si sa fim la Complexul Sportiv Piatra Arsa, unde este al 3-lea punct de control.

La ora 10:15 trebuie sa fi coborat Jepii Mari si sa fim la intersectia cu traseul ce urca Jepii Mici, la al 4-lea punct de control.

La 11:45 trebuie sa atingem punctul 5 situat la cabana Babele.

La 12:30 ar fi bine sa fim inapoi la Pestera, la tabara de baza, unde este al 6-lea post de control.

Urmeaza sa plecam in 15 minute din acest loc, pe Valea Obarsia Ialomitei, pana spre Vf. Omu.

La ora 14:25 trebuie sa bifam postul 7 de la Omu si sa incepem sa coboram Valea Cerbului pana la cabana Gura Diham.

La ora 16:30 trebuie sa fim la postul 8 de la Gura Diham si sa incepem urcusul inapoi, spre vf. Omu, prin Poiana Izvoarelor si Abruptul Bucsoiului, portiune de traseu ce reprezinta una dintre spaimele concurentilor.

La ora 18:00 trebuie sa fim la intersectia de trasee „La Prepeleag”, la postul 9.

La ora 19:30 trebuie sa fim la vf. Omu, atingand postul 10.

La ora 21:00 trebuie sa fim la refugiul Ciubotea din zona Bran, la postul 11, dupa ce am coborat Valea Ciubotea. Valea aceasta este foarte urata, se coboara normal in 4 ore. De la refugiu trebuie sa plecam la ora 21:20 spre Valea Gaura.

La 22:45 trebuie sa fim la postul 12 de langa Stana Gaura.

La 24:30 trebuie sa atingem pentru ultima oara Vf. Omu, bifand postul 13, dupa care alergam pe ramura vestica a Bucegilor, fosta granita intre Romania si Austro-Ungaria, ajungand in Saua Batrana si coborand spre Poiana Gutanu.

La ora 2:30 trebuie sa atingem postul 14 situat in Poiana Gutanu si sa plecam spre Saua Strunga.

La ora 3:40 trebuie sa bifam si postul din Saua Strunga, cu numarul 15, si sa coboram spre cabana Padina.

La ora 5:00 ar trebui sa trecem linia de sosire, daca totul decurge bine.

Adaug o intarziere de ora, pentru ca poate pierdem 5 minute intr-un loc sau 5 in altul, etc. In mod normal, daca reusim sa nu rupem ritmul, trecem de stane cu bine, nu dam de vreun urs si nu ne accidentam prin bezna, in 24 de ore am incheia traseul. Ca de obicei, eu ma incalzesc greu si abia pe la Piatra Arsa ma dezmeticesc si incep sa am un ritm bun… oricum, pentru mine ca psihic nu inseamna nimic pana ajung inapoi la tabara, la postul 6. In mintea mea este fixata de ani buni ideea ca, de fapt, atunci incepe problema, traseul, pana atunci am fugit si noi putin, vreo 35 de km. Important este sa nu coboram Valea Ciubotea pe intuneric… pe acolo sunt multe obstacole si vom pierde timp abordandu-le noaptea. Pe lumina, le sari, le ocolesti, vazandu-le de la distanta.

Pe Ciubotea si Gaura ma ia capul in fiecare an, imi zic ca nu mai vin niciodata, ma intreb ce caut pe acolo, intr-un an, in 2011, de nervi, am urcat singur toata padurea pana la stana Gaura. Am ramas in urma, bodoganind, pana nu am mai vazut nicio lumina de frontala in fata, ci doar bezna. Urcam asa, injurand. Apoi, cand m-am saturat, nu mai aveam stare, ca de ce nu mergem mai repede… Aici este frumusetea acestui ultramaraton, treci prin multe stari, totul pare inuman, te intrebi cat poate indura un om 🙂 iar finalul este apoteotic. Cati termina un astfel de traseu? 🙂

In fiecare an, multe echipe nu trec linia de sosire… cei mai multi isi propun sa incheie traseul cu bine, eu vreau un timp cat mai bun, mai jos de pozitia 10.  Acum, cum o vrea Dumnezeu 🙂

In 2012, de la cabana Padina am taiat drumul pe o poteca paralela cu apa Ialomitei, asa am castigat vreo cateva minute, de fapt primul traseu turistic pe acolo era, in trecut. Astfel am depasit un echipaj feminin sau mixt nu mai stiu exact, -ce venea pe drumul auto-, dar cred ca erau doua alergatoare… de la un club sportiv cunoscut. In tabara, am ajuns inaintea lor cu cateva minute… desi nu concuram cu ele, acestea fiind la feminin, ne-am trezit intr-o poveste ciudata. Mare parte din tabara spunea ca vom fi descalificati, unii baieti spuneau ca fetele s-au plans organizatorilor ca am scurtat traseul si ca ele erau foarte orgolioase si nu suportau sa le intrecem, fiind foarte bune… Unii vorbeau, eu stateam linistit, fiindca nu eu am scris regulamentul concursului, ci organizatorii. Prin urmare, orgoliu sau nu, regulamentul avea o prevedere si anume: ca este permisa folosirea scurtaturilor. Probabil anul urmator au luat-o si ele tot pe acolo… asta este, daca nu cunosti, pierzi timp.

Important este sa incheiem acest ultramaraton si sa intram in primele 10 echipe. In acest an, competitia aduce la start peste 200 echipe, unele inscrise la ultramaraton, altele la maraton. Diseara o sa fiu in cortul meu la Pestera si maine pe vremea aceasta alerg… ia sa vad pe unde ar trebui sa fiu… este 10:52 acum… sunt pe laaa… jumatatea Jepilor Mici 🙂

Numai bine!