Un alt iris…

Zile ploioase… dar eu as vrea sa vad un camp de flori galbene alternand cu suprafete intinse de maci rosii!

Zile ploioase… cand padurea Bucegilor parca a devenit luxurianta. Un verde greu, totul plin de umezeala, vegetatia a crescut incredibil de mult…

1aIntai am fost pe aici… ce hatis, ce salbaticie, si cand te gandesti ca pe aici, acum 100 de ani, nu era niciun copac

1bNu aveam cum sa ratez o asemenea frumusete de peisaj

1cUnde mergeam prin acest cadru…in care ceata le soptea povesti frunzelor? 🙂

Un prieten mi-a zis de niste irisi, adica sa merg pe un drum, de la pod urc pana la o brana, la baza unor stanci sunt niste irisi. Eu intai treburile obligatorii, niste verificari pe teren, dupa care sa mergem si la irisi.

1dNu am urcat chiar mult

1e

1fUn lucru este cert, nu sunt ca irisii din muntele Vanturis. Sunt doua specii diferite. Acestia cresc mult mai inalti, mai mari.

Melcul la apa… pe Valea Grecului

Spuneam cu ceva timp in urma ca voi posta filmari si poze mai multe cu un melc observat la apa 🙂 Era la marginea unui mic izvor ce se varsa in Valea Grecului.

Valea Grecului este strabatuta de un traseu turistic marcat cu triunghi galben, accesul se face de la gara Azuga, unde exista un indicator montat de oamenii ce iubesc natura. In schimb, traseul nu are ceva pitoresc in prima jumatate, se merge prin gropi, noroaie, drumul este distrus, cat si imprejurimile sale, de la exploatarile forestiere necontrolate.

Chiar daca toata Muchea Lunga, plus Clabucetul Taurului si Clabucetul Azugii fac parte din situl Natura 2000 Bucegi, nu are cine sa se ocupe de ele. Prin urmare, silvicultorii si alti acoliti depun eforturi apreciabile sa taie cat de mult lemn este posibil… padure este cat vezi cu ochii.  Pe stanga si pe dreapta sunt tot felul de drumuri create cu buldozerul ca sa se accesibilizeze masa lemnoasa cat mai bine…

In lipsa legii si a controalelor obiective, ramane sansa, destul de redusa, ce este drept, ca pe masura ce urca in altitudine cu exploatarea, sa gaseasca vreun proiectil neexplodat… si poate se intampla vreo minune. Au mai gasit si altii in trecut…

Desi traseul turistic de la gara si pana se iese in poienile de pe Muchea Lunga, pe langa Vf. Grecului, este unul foarte scurt, trebuie sa mergi cu bocanci, din cauza noroiului si a transeelor facute de exploatatori. Copacii cu marcaj au fost taiati in cea mai mare parte, asa ca daca mergi prima oara pe acolo, vei avea ceva probleme. Insa merita efortul cand iesi din padure…

Pozele cu melcul…

a

Filmarea cand radeam pe acolo si ne inghesuiam sa pozam, sa filmam 🙂

b

c

Pe urmele eroilor… si nu doar ale lor!

Trebuia sa ma uit eu de cateva lucruri, pentru o imagine cat mai clara si corecta… astfel ca, au iesit si unele poze:

1Eram aici pe la Azuga… in timp ce la Busteni ploua

2Si un marcaj turistic privit printre ruine

3

4Mi-am largit putin cunostintele despre zona Vaii Prahovei, intalnind o persoana in varsta de 85 de ani… pasionata de istoria locurilor, stia o multime de lucruri, spunea ca trebuie sa-mi arate niste scrisori vechi, alte chestii din acestea…

5Pe la un cimitir

6

7Constantin Dragoi si Ioan Negoescu, doua nume despre care ar trebui sa stie orice cetatean al Azugii… persoana cu care ma intalnisem intamplator chiar i-a cunoscut

8

9

10

11Sunt zeci de cruci asemanatoare… aceasta este unica pe care se mai poate citi scrisul cu negru. De fapt, pe ele scrie fie „eroi romani necunoscuti”, fie „erou roman necunoscut”. Mai bine zis, scria…

12De aici, a trebuit sa ma intorc cam 1 km pana la o statie de autobuz, pierdusem trenul de 17 si ceva spre Predeal, evident ca am pierdut si maxi-taxi… dar nu era nimic, trece statornicul microbuz de Craiova-Brasov si el mereu opreste 🙂 Cursa aceasta este foarte utila, pentru ca in Valea Prahovei acopera un segment de o ora, timp in care nu prea vezi nimic pe ruta Busteni-Brasov, nici tren, nici autobuz.

Pana sa vina microbuzul, a incercat un domn o afacere, sa ia mai multi din statie spre Predeal si Brasov. Chiar nu conta ca la maxi-taxi platesti 3 lei si la el 5 lei, important este sa ajungi acolo unde trebuie. Doar ca nu am mai si plecat 🙂 A venit din spate o duba, soferul acesteia nu a fost atent si gata accidentul. Ce era sa facem? Am coborat 🙂 Eu impasibil, soarta, destinul… ce se mai poate intampla, cand  saptamana trecuta era sa o patesc de doua ori, ca pieton, ultima oara in fata blocului, dar au fost soferii pe faza. Deci, daca in fata blocului se poate intampla, nu mai are ce sa ma surprinda. Soferii au coborat si ei sa se „minuneze” de ce au realizat, eu sa ma uit de acel maxi-taxi ce vine de la Craiova. Posibil ca atunci cand avem diferite stari sa provocam intamplarile, rele sau bune… zic si eu.

A venit microbuzul, m-am urcat si am ajuns in timp util la Predeal… unde se vedea ca si aici plouase.

13Aveam de mers… intai, pe aici

14In orice faci, trebuie sa fii informat. Sa stii ce cauti, unde, pe unde, sa stii ce vrei… asa mi se pare mie in regula. Trebuia sa merg dincolo de Predeal, spre Timis. Planul il aveam in minte, de la gara, repede spre un pod rutier din apropierea hotelului Carpati, apoi pe o alee ce insoteste calea ferata… bine, pe acolo nu este recomandat sa mergi, sunt tot felul de specimene ratacite prin boscheti si case mai paraginite.

Mi se parea mai scurt si, apoi, nu are cum sa fie o problema care sa ma retina din atingerea obiectivului. Dupa ce am ajuns unde era doar vegetatie si poteca, de la vreo 50 de meri venea un miros de tigara. Ma opresc si ma uit si eu mai bine, prin verdele de jur imprejur. Cand ma uit mai bine, vad cateva persoane ce stateau ascunse, asteptau sa trec 🙂 Furasera ceva, ca atunci cand au vazut ca ma uit inspre ei, ascundeau ceva prin tufisuri si un fel de bidoane pe sub haine… ce mai, toti nenorocitii prin astfel de locuri 🙂 Bine, tot pe acolo m-am intors …

15In sfarsit, am ajuns si la acest cimitir. Va dati seama ca nu aveam de gand sa scriu acest articol, dar trebuie lamurite niste aspecte 🙂 Pe aici, eu, casca-gurist, am uitat ca sunt pe marginea soselei… Si care prieten sau cunoscut trecea, fie claxona, fie oprea. Doamne, ce jenant! Va dati seama ce credeau oamenii, ca am ramas pe acolo la 7 seara, oare ce naiba fac… 🙂 🙂 Cand am vazut un prieten de la ProTV oprind si el, am zis, gata, nu am cum sa raman pe undeva izolat 🙂 dar trebuie si sa lamuresc lucrurile scriind…

16Un roman si un ungur impart mormantul…

17Cei mai multi sunt soldati germani si maghiari

18

19Cam atat. Ideea este ca am gasit ce cautam si, ca de aici, in cel mult 25 de minute, eram la gara din Predeal… este o carare prin padure si nu mai esti nevoit sa ocolesti mult pe sosea…

Trebuie subliniat ca mormintele/cimitirele erau ingrijite, nu cresteau buruieni, se mai ocupa cineva de ele, din cand in cand.

Momente si dileme prin Bucegi

Intai sa va arat cat de mari sunt irisii adusi in 2012… ca iar au crescut 🙂 Anul trecut a inflorit unul si asa am stabilit   ca este vorba de specia Iris Aphilla ssp. hungarica. In Parcul Natural Bucegi aceasta specie este mai rara ca floarea de colt… am mai zis eu de cateva ori, dar simt asa nevoia sa mai bat toba inca o data 🙂 Aceasta din urma, adica floarea de colt, o gasesti in multe locuri in zeci de exemplare, pe acest iris doar intr-o zona.

Bineinteles ca eu fac deseori ce mi se pare mie ca este bine si azi nu mai este doar o statiune de irisi, sunt mai multe. Am mai risipit din ei… mi s-a parut mie ca stateau cam inghesuiti 🙂 Si am de gand in acest an sa duc 5- 10 plante pe muntele Jepii Mari si alte 5- 10 plante in zona muntelui Moraru… in ultima zona este o mare diversitate floristica si nu trebuie sa lipseasca de acolo acel iris.

1Un ghiveci mare il tin afara, altul mai mic in casa… sa vad eu care frunze cresc mai repede, diverse 🙂 Sa nu uit sa repet istoricul acestei specii… prin anii ”60-’70  specia era destul de raspandita in niste poieni de sub un abrupt. In timp, padurea de molid s-a intins si a ocupat acele poieni, iar la poalele crengilor dese nu se poate dezvolta nimic. Intr-un singur loc mai ramasese circa 150 de plante… am taiat pe acolo tot si nu mai pot fi sufocate florile acestea…

2O masina veche, abandonata, nu au avut cum sa o fure cu totul…

3

Si am ajuns la o dilema, subiectul principal cred, 🙂 al articolului:

5Stiti ce este piatra aceasta? Unii da, cei mai multi nu…

Aceasta stanca atrage sute de oameni in fiecare an. De regula, eu ascult tot ce se spune despre Bucegi, calculez apoi pe baza a ceea ce stiu, nerespingand ca nefondat nimic… apoi trag concluziile mele. Nu imi bat joc de nimeni, fiecare crede in ce doreste. Uneori, nu ma pot abtine cand vad anumite prostii si atunci creez alte impresii. Ei bine, la aceasta piatra vin oameni care cred tot felul de lucruri. Unii nici nu fac poze pentru ca ei cred ca nu isi are rostul… nici macar nu vor apuca sa faca o poza ca se descarca bateriile/acumulatorul… Adica asa cred si de ce sa se mai oboseasca. Va dati seama ca este o prostie uriasa…

Este ca in Pestera Ialomitei unde multi cred ca daca nu ar fi iluminata electric nu s-ar putea intra decat cu torte, orice lanterna se stinge din cauza unor energii. Va dati seama, trebuie sa fii un pic normal si nu foarte destept, ca sa-ti dai seama ca nu este adevarat.

In schimb, sunt tot felul de lucruri care deocamdata nu au o explicatie, ceea ce nu inseamna ca trebuie aruncate la cosul de gunoi al mintii. Cum este la Vf. Bucura, cum nu este la Sfinx… la Sfinx nu este nimic, este doar o iluzie colectiva, toate documentele de la inceput de secol XX arata ca nu exista acel monument in forma actuala, era doar o stanca, caruia ulterior i-au fost adaugate prin sculptura anumite trasaturi umane… ceea ce nu prezinta totusi prea mare importanta si nu poate schimba semnifiicatiile de loc de cult al Platoului Babelor.

6Legat de acea piatra, intr-adevar sunt niste chestii ce retin atentia… pe masura ce apropii telefonul, liniutele de la semnal se pierd… aproape de stanca semnalul dispare 🙂 Da, poate fi interpretat in diferite feluri, intelegem ce dorim… poate ca este un punct mort si nu este semnal, poate este altceva… Deci chestia cu telefonul care isi pierde semnalul pe masura ce apropii telefonul de suprafata stancii, nu dupa stanca, este reala si o probez de cate ori trec pe acolo… asa imi place mie 🙂

Stanca, datorita formei sale, a indus unora ideea ca este un sarcofag din piatra sau piatra de la capataiul unui urias. Am citit si ca ar fi de origine nepamanteana 🙂

7Copacul in cadere a ocolit stanca, asa se spune…

Acum ar trebui sa mai adaug ceva… am un mare noroc, cred ca fiecare ne nastem pentru a face cateva lucruri. Este o mare eroare in care traim si aceasta se datoreaza materialismului care ne ocupa mintea. Astfel, nu putem evolua si altfel, ce se spune despre Dumnezeu pare o simpla poveste cand privesti de exemplu la un …Porsche Cayenne 🙂 Unde este El ca nu-L vedem, pe cand masina este in fata noastra. Lumea aceasta a fost conceputa de un Creator si noi suntem facuti pentru a vedea doar unele lucruri, probabil sunt o imensitate de alte lucruri pe care nu le vedem pentru ca nu am fost conceputi si pentru acelea… vom fi poate upgradati in timp 🙂

A doua zi, am aflat rasfoind o carte mai veche, ceva interesant. Odata, a fost ceva chiar in aceste locuri, unde este si piatra aceea si vorbim de documente ce atesta ce ar fi fost. Dar aceasta este cu totul deja alta poveste ce trebuie inclusa in ghidul zonei…

Mai departe de aceste locuri interesante se afla o grota:

8

9Aici sunt mai multe banci, probabil „oratorul” sta in capat si „ascultatorii” pe lateral 🙂 Oricum este o zona foarte linistita si usor accesibila

Bine, nu este acelasi lucru cu o alta grota, mult mai renumita si unde chiar ramai cu o amintire 🙂 🙂 Anul acesta am fost cu niste prieteni intr-o plimbare si am ajuns si la acea grota, nu aceasta din imagine. Pe la jumatatea drumului cand am facut un popas, am scris ceva pe niste biletele si le-am dat lor sa le tina, fara sa le deschida. Cand am ajuns si la acea grota, ei cascau de zor, nu se mai opreau… pe biletele asta si scria, ca vor casca intruna in acel loc. Asa se intampla mereu… si exista evident o explicatie 🙂

10Am zis sa merg cand vor mai sta ploile acestea si pe la acele varfuri stancoase, dar sa fie vreme buna, sa te poti plimba in voie 🙂 Nu am mai fost de vreo 3 ani pe acolo…

11Un peisaj superb, nu ai cum sa nu ai pofta de mancare daca pregatesti masa in asemenea mod… cred ca ma iau si eu de treaba asta dupa 65 de ani, vii la cort/rulota si pierzi timpul la un foc 🙂

12Prin curtea unui canton silvic… zic eu sa fac niste poze, poate cade intr-o zi si nu mai avem nicio urma a ceea ce era odinioara 🙂 Zici ca-i stana de langa Cheile Ursilor…

13Iar cu poza aceasta v-am convins.  Marturisesc ca am fost foarte impresionat de aceasta masina… ar fi trebuit expusa undeva mai in centrul orasului, ar fi o atractie

Sa inchei cu peisaje de prin padure:

14

15Ce frumusete 🙂 Uneori, dupa ploaie, padurea incremeneste, este o liniste totala… apoi incepe o pasare sa cante, dupa ea altele, natura se trezeste… foarte frumos sa mergi prin ceata, dupa ploaie si sa nu fie multa umezeala in aer, pe ramuri, sol, dupa o ploaie scurta…

Bine, acesta a fost un mic antrenament ca ulterior a plouat doua ore ca intr-un scenariu apocaliptic implicand fulgere, tunete, grindina…

16

Dupa un astfel de periplu trebuie sa luam o pauza muzicala 🙂 Ajung 7 minute de muzica mai veche!

A murit Parintele Gherontie… cel care a pus bazele Manastirii Caraiman

Sper sa fie un zvon, desi nu stiu cand am retras vreun articol de pe blog, ca fiind nefondat.

Am aceasta informatie de la un personaj monahal. Se pare ca parintele a murit azi-dimineata.

Si spunea cineva, nu de mult, ca nu arata prea bine…

Daca se confirma, ce sa spun, Dumnezeu sa-l ierte. A ridicat o manastire si a trait sa-si vada visul indeplinindu-se.

Fiecare dintre noi trebuie sa realizam ca in urma noastra raman doar faptele… noi suntem trecatori.

manastire

Intr-adevar, parintele a murit, scrie pe site-ul manastirii:

211Sursa: http://www.manastireacaraiman.ro/

 

La Cascadele Vanturisului… pe firul Izvorului Dorului si pe sub Coltii lui Barbes

Ca sa realizezi un traseu turistic pana la Cascada Mare a Vanturisului, ar fi nevoie de multi, multi bani 🙂 Probabil nimeni nu va face un traseu turistic pe acolo, datorita reliefului…

Am prins un moment liber si, cu doi prieteni, am plecat spre muntele Vanturis. Nu stiu a cata oara din viata asta, am ajuns la cascadele din Vanturis… cine mai stie… Ideea este ca am ajuns mereu, pe orice vreme si indiferent cat era de mare apa.

Initial, am plecat din Busteni… in timp, daca locuiesti pe la poalele unor munti, iti faci tot felul de variante de trasee. Mie imi este cel mai usor sa ajung in Poiana Vanturisului pe drumurile forestiere Poiana Tapului-Vulparie-Calea Codrului… sunt 10 km.

1Dimineata, prin padure. Desi stabilisem o ora de intalnire, un prieten a venit cu 30 minute mai devreme… sa asculte padurea, asa zicea el 🙂 Frumos, nu? 🙂 Nu am zis nimic, si eu mai fac din acestea…

2Iar pe langa lacul verde, ca si in alti ani

3Am zis sa pozez podul acesta facut in perioada comunista si sa-l compar cu pozele din anii trecuti

4Cararea ce vine din Valea Zgarbura

5Masa si bancile din Poiana Vanturisului

6Am plecat privind in urma, este superb acest loc, doar ca aici este un alt „pol al ploilor”, aici ploua frecvent, la fel ca si in Valea Rea. Azi, insa, nu a plouat 🙂

7Fiind cu oameni pe care-i cunosteam… am lungit traseul, ne-am dus hat-departe de firul apei. Stiti, acum cativa ani, scriam despre o floare mai rara in Bucegi decat floarea de colt. Aceasta se numeste Iris aphilla ssp. hungarica. Intr-un an, am gasit-o eu prin muntele Vanturis… nu mai fusese observata din anul 1982 sau 1985, nu mai retin exact. Altii mi-au zis ca nu s-a mai auzit de ea de pe vremea botanistului Alexandru Beldie, care umbla din floare in floare, prin Bucegi, prin anii ’70.  Gasisem o statiune importanta de irisi si am anuntat pe cei in masura…

In fine, am luat si acasa doi irisi, nu au inflorit in primul an, ci in al doilea… un iris a ajuns la Agentia pentru Protectia Mediului Prahova, altul la un prieten, doi sunt la mine… pentru ca s-au mai inmultit si irisii acestia. Ma gandeam eu prin 2012 si spuneam pe blog, daca o fi bine sau nu, sa-i replantez prin alte zone. Unii au zis ca sa ii duc tot acolo de unde i-am luat, au fost tot felul de pareri. I-am ascultat pe toti si apoi am concluzionat ca tot ca mine este bine 🙂 🙂

Intai, tot in 2012, si apoi si in 2013, am taiat niste arbusti care-i umbreau… molizii, daca se intind si cresc, nu se mai dezvolta ceva la baza lor, deci plantele acestea ar fi murit, dupa ce ca nu sunt atat de raspandite. Apoi, in 2012, am presarat cateva zeci de irisi mai sus de locul principal, extinzand statiunea 🙂 Prin 2013 mi-a venit mie ideea, vazand ca s-au prins in ghiveci, sa-i mai cobor putin altitudinal… si am plantat cativa si in locul de mai sus…  ideea este ca i-am replantat doar in muntele Vanturis si exista, in prezent, in 3 locuri diferite. De fapt, nici banii nu se tin intr-un singur buzunar 🙂

Intamplarea face ca azi, in cautare de diverse aspecte, sa mai vad in alt loc cateva exemplare de iris, in asociatie cu alte plante. Acum sunt sigur ca nu mai au cum sa dispara, in plus, toate cele 4 locuri cu irisi le-am marcat pe GPS.

8Astazi a fost o zi foarte interesanta… pe langa faptul ca doar Matrix mai intreba, din cand in cand, pe unde suntem, dar ii placea si lui peisajul salbatic, am avut o stare foarte buna, as fi mers continuu prin astfel de locuri… La un moment dat, vad ceva. Aceasta este o captare… din zona Vanturisului.

Niciodata nu mi-am pus problema cum ar arata captarile din Vanturis, pentru ca am vazut cum se capteaza apa pe intreg Abruptul Prahovean. Au montat comunistii conducte si acelea sunt functionale si azi. Nimeni nu a facut vreo investitie serioasa, apa curge, unii iau banii, simplu! Credeam ca si pe aici, este la fel, iese apa, fac un camin din ciment, pun o teava si gata. In plus, stiam ca toate conductele ce vin din Vanturis pierd apa pe traseu si doua dintre ele sunt doar de decor. Deci, nu m-a interesat niciodata cum arata sau unde or fi captarile. Conductele le-am vazut, fie gaurite, fie indoite de viituri sau avalanse. In imaginea de mai sus, vedeti o astfel de captare, la care banuiesc ca nu a mai fost nimeni de vreo 20 de ani. Nimeni dintre cei abilitati. Evident ca si eu calc prima oara pe acolo…  si din intamplare.

Poarta are in loc de balamale, doua talpi de ghete 🙂 🙂 Bine, totul este ruginit, putrezit, cazut, prin acel loc.

10Din interior razbatea un zgomot puternic. De unde sunt sagetile rosii, de acolo venea cu putere un suvoi de apa. Deci, acum zeci de ani, unii oameni destepti, au ridicat o constructie mare, la naiba prin padure, taman acolo de unde iese apa din stanca muntelui. Sursa de apa este de calitatea intai si, in mare parte, se risipeste prin padure. In plus, asemenea amenajari nu au sisteme de inchidere, nu sunt intretinute, nu sunt in vreun fel ingrijite. Atat Sinaia, cat si Busteniul au probleme cu apa, in prima localitate se mai intrerupe alimentarea cu apa in unele cartiere, iar Busteniul importa o parte din apa de la Azuga.  Astfel de izvoare, captate exact la locul de iesire din munte, nu prea sufera modificari de debit, problema este la conducte, cele mai multe trebuie inlocuite, pentru ca apa se pierde pe traseu.

O filmare din interior:

Daca aceasta captare a constituit un element de atractivitate, cea de-a doua captare intalnita mi s-a parut o realizare extraordinara. Imaginati-va ca dintr-un perete de stanca ies o multime de izvoare, ce au un debit important, si cineva a ridicat de-a lungul peretelui o constructie, fara sa se mai oboseasca sa faca tot felul de chestii inutile si costisitoare, de genul bazine, gratare, nu mai stiu ce. Au ridicat o constructie utila, adaptata terenului… Eu cred ca oamenii acestia, care administreaza in prezent resursele de apa, nici nu stiu de unde vine apa 🙂

11A doua captare, zidul trebuie refacut…

12Usa metalica nu se mai poate inchide, pentru ca un izvor a tot curs pe langa captare si a colmatat intrarea, iar de sus cade un alt izvor, ca o perdea de apa peste intrare. Nici nu mai conta cata apa cadea sau era pe jos, trebuia sa intru, sa vad… am intrat singur imediat.

13Stanca din interior

Dar sa va prezint si o filmare:

14Un loc foarte frumos, greu de ajuns, situat departe de orice poteca… bine ca am ajuns si pe aici

15Am vrut sa fac poza aceasta mai devreme, dar nu aveam cu ce… pierdusem aparatul foto. Asa ca, am dat „filmul” inapoi si am facut reconstituirea pas cu pas. L-am gasit in 10 minute 🙂

16Cred ca este de prin anii ’40-50, conducta aceasta… va spuneam ca sunt mai multe conducte

17Dupa ce i-am purtat prin tot felul de locuri pe cei doi prieteni, am ajuns si in firul vaii

18Primul prag de apa mai important de pe acest curs de apa… mai important si mai cunoscut, unii ajung pana aici si o numesc Cascada Mica a Vanturisului, dar este o eroare, fiind doar un prag de apa.

19

20Alta cascada mica, sunt multe din acestea

21Si se vede Cascada Mare a Vanturisului

22Circa 45 de minute, distanta de „cascada mica”. Asa cum am mai spus in anii trecuti, sunt 3 cascade importante pe acest curs de apa al Izvorului Dorului. Se numesc Cascadele Vanturisului de la muntele vecin… poate ca trebuiau sa se numeasca altfel, Cascadele Izvorului Dorului.

23Asta nu inseamna ca traseul este usor… Matrix, o avea el mana dreapta rupta, dar are tricou de Marathon 7500 🙂 spune ceva si chestia asta 🙂 Tot urcand, insa, de ani de zile pe acest traseu, cunosti fiecare piatra, stii pe unde sa traversezi, sa ocolesti, este sentimentul ca esti acasa, nu in necunoscut…

24Si lasam Cascada Mare, dupa ce o admiram, filmare nu mai postez, ca nu are rost, mi se pare chiar mai mica apa ca in trecut… am facut niste poze, cobor eu la un moment dat, prietenii de drum imi cerusera sa le fac niste poze cu aparatele lor si ce vad? Ei se uitau la mine, eu mai jos de mine, in stanga… Un urs iesise din padure si, in cateva secunde, a traversat linistit apa, exact pe acolo pe unde un om, daca ar calca, ar aluneca. Ursul a trecut linistit si a intrat sub o stanca. Nu a mai iesit. Noi am crezut ca vine dupa noi, dar nu cred ca ne-a vazut sau auzit, din cauza vuietului apei. Dupa cateva minute, am coborat sa vad ce face sub stanca… numai ca nu era acolo. Sunt doua variante, ambele posibile, fie a cazut in pragul de apa mare de mai jos, fie s-a strecurat pe langa stanci si nu l-am vazut noi, astfel ca a intrat in padure.

25In vreo 20 de minute eram prin altfel de locuri…

26Un prieten a vazut ceva pe o stanca, se pare ca ghintura…

27O traversare periculoasa, daca aluneci… orice este posibil. Nu se vede bine, dar distanta dintre sageti nu este mica deloc, pietrele sunt alunecoase. Accesul spre aceste cascade nu este unul facil, eu nu as merge niciodata cu persoane necunoscute prin astfel de locuri, mi se pare foarte periculos, trebuie sa ai o buna conditie fizica, sa stii sa iei decizii cand trebuie sa te intorci, ce faci, in ce fel, etc. Nu ai semnal la telefon, in caz de accident, este greu sa se intervina… te joci cu viata prin astfel de locuri, daca nu ai experienta montana, cu tot ce inseamna aceasta. In plus, zona este plina de ursi, care trec, vin, neauziti sau nevazuti. Pot sta pe margine, pot dormi pe langa apa, trebuie sa fii atent…

28A doua cascada a Vanturisului, aceasta imi place mie mai mult decat prima

29

Mai este inca o cascada, mult mai mica, in amonte, si care formeaza Lacul Mare… La ora 14 ieseam intr-o poiana sub Coltii lui Barbes, loc in care am facut un popas mai lung… Timpul de pe poze poate induce ideea ca se ajunge repede de la cascade la traseul turistic de sub Colti. Sunt intre cele doua puncte niste versanti inclinati ce te lasa fara suflu. Cei mai multi dintre aceia care ajung la Cascada Mare a Vanturisului, folosesc o alta ruta de iesire, o vale aflata in partea stanga, cum urci spre cascada… Si pe acolo se face mult ca timp, dar este mai sigur si se iese nu departe de Stana din Vanturis. Noi nu aveam cum sa mergem pe acolo, deoarece am fi pierdut timp. Asa, in loc sa iesim la Stana din Vanturis, am iesit in acelasi interval de timp in Drumul de Vara, la circa 20-25 minute de Cota 1400.

31Pe sub Coltii lui Barbes, la circa 15 minute de Drumul de Vara… aproape 30 de minute am stat in poiana, la masa si la soare. Ceva mai departe, se observa DJ 713, prin padurea muntelui Paduchiosu

Ca o alta precizare, eu nu realizez aici o antiteza cu altii, si nici nu prezint o extravaganta, aventura. Pur si simplu asa vad lucrurile. Pot merge prin tot felul de locuri, pentru ca le cunosc si nu-mi asum riscuri inutile. Probabil, cu voia lui Dumnezeu, voi mai merge de multe ori prin aceste locuri, dar niciodata nu o sa cred ca este ceva simplu de facut… dimpotriva. Sambata, pe 17.05, un prieten aflat la cules de ciuperci a vazut zeci de persoane ce urcau spre Cascada Mare… nu stiu si cati ajung pana acolo, sper sa nu fie nimeni nebun si sa creada ca trebuie bifat acest obiectiv doar pentru a pune o poza, doua, pe Facebook… sa mergi pentru palmares 🙂

Ziua, insa, nu se putea incheia fara un alt urs 🙂 Pe acesta nu l-a mai ratat aparatul foto:

32O ursoaica si doi pui mici

33Aici incerca sa-si dea seama ce este cu mine. Initial, trecusem foarte aproape, dar nu am scos aparatul, ca sa nu fac prea multe miscari, dar apoi, m-am oprit. Si ea adulmeca, privea, sa inteleaga daca sunt un pericol sau nu pentru pui

34Ii privea pe prietenii care se impacientasera putin… cred ca a intrat prea adanc in noi groaza asta de ursi 🙂 Ca in orice lucru, trebuie sa manifesti prudenta, iar in acest caz, nu era un pericol. Aproape de ursoaica erau doi caini care o latrau, puii erau de anul acesta, si nu sunt buni alergatori, cand vor creste, da, trebuie sa tii o distanta mult mai mare. Apoi, eu fug destul de bine, ursul este un alergator bun pe cateva sute de metri, ursoaica, indiferent cum ii paream eu, nu avea cum sa-si paraseasca puii si sa ma alerge pe mine. Pentru ca daca ii parasea, i-ar fi prins cainii. Aceasta logica era si in capul ursoaicei, noua ni se pare ca este doar un animal care umbla asa, de colo-colo, prin padure. Suplimentar, terenul era denivelat, avantajat fiind tot eu. Daca ar fi fost teren neted, as fi stat la peste 100 metri distanta.

Pe la ora 17 eram la Poiana Stanei Regale si pe la 18 acasa, incheind o bucla de peste 30 km, mergand prin tot felul de locuri. Circa 2 ore au fost pierdute din cauza mea, eu umbland aiurea si schimband traseul pe unde mi se parea interesant… cred ca nu as avea cum sa plec de acasa, doar cu gandul ca merg sa vad o cascada de apa, trebuie sa vezi multe altele… Am venit multumit acasa, am vazut si facut tot ce mi-am propus 🙂

O plimbare prin muntii Baiului cu ceva elemente naturale, grindina, ploaie… nu cine stie ce!

Ziua incepea bine, soare si cald, noroc ca am plecat de dimineata…

1Paraul Valea Rea, o frumusete 🙂 doar ca nu aveam pe unde sa trecem apa si am urcat o vreme pe langa ea

2Superb, un mic lac de acumulare

3

4Sa tot stai sa privesti la o asemenea apa

5Un romb din piatra

6Pe acolo ies animale la pascut dimineata

7Incepuse sa cada grindina, cate o pietricica, doua, parca simteai ritmul doar privind spre iarba…

 

9Tot urcam prin zona deschisa, vedeam si simteam grindina cazand

10

11Un spectacol interesant 🙂

12

Se aud cum cad… boabele de gheata

13Eram sus in muchea de pe Cumpatu

14In Valea Prahovei era soare si bine, doar de aceea se si numeste Valea Rea, pe unde eram noi 🙂

15Planul era sa trecem pe la astfel de liziere

16Verdele aprins al padurii

17Si ce vedem? Ceva nemaivazut 🙂 Un mini-excavator…

18Viitorul gard

19Cum o fi ajuns chestia aceasta aici, mi se pare foarte interesant, cat si ceea ce se va face. Probabil l-au adus cu un elicopter si niveleaza terenul pentru constructie, stana, posibil…

20Bine ca este departe de priviri mai ciudate, va fi furat cu totul, imediat ce va fi observat 🙂

21

22Un arbore de fag murind de batranete

23Unul dintre peisajele care imi plac si nu le ratez, de obicei… fagul inca nu inverzise

24Ploaia venea insa dupa noi

25Vreme buna cand priveam spre nord, dar dinspre est se auzea simfonia tunetelor

27

28O pajiste dominata de flori de Piciorul Cocosului

31Prin padure a inceput insa ploaia, cu tot arsenalul, blitzuri, zgomote…

32Un loc perfect de adapost, crengile acestui fag erau pana la 2 metri de sol, asa ca am stat destul de bine pana s-a mai linistit natura

A fost un spectacol natural destul de frumos! 🙂 Bine, nu toti au fost de parere cu mine, dar… pe munte trebuie sa stai bine cu psihicul 🙂 🙂