HIT the Top challenge – in imagini, rostiri, trairi si rezultate partiale

Azi un nou concurs montan in Parcul Natural Bucegi, unic de acest fel in tara.

Localitatea Bran a fost gazda unui eveniment organizat de Primarie in colaborare cu Asociatia Outdoor Romania si sprijinit de echipa salvamont, sponsori, voluntari, serviciul de ambulanta, etc.

Startul s-a dat din cartierul Poarta la ora 9 si a presupus parcurgerea unui traseu turistic dificil. Ceva de genul cine ajunge in varful muntelui si inapoi…unde varful se numea Vf. Scara de circa 2422m.

La linia de start s-au adunat iar o parte din elita competitiilor montane de la noi din tara.

O sa public si cateva poze, multe facute in timpul alergarii, pentru ca am preferat in locul bidonului cu energizant sa iau aparatul foto. Cati mai stau si de poze la un concurs? Si atunci faci poze bune, in timpul actiunii…deci cine nu stie ce este o competitie montana isi poate face o idee parcurgand imaginile de mai jos.

Cu putin timp inainte de start, concurentii incep sa se stranga la start…se vede si cortul organizatorilor/sponsorilor.

Startul a fost dat de primarul din localitate care a sosit punctual, si a incurajat participantii

Dupa 15 minute de la start am ajuns la refugiul din Ciubotea, alergand pana aici cativa kilometri pe un drum forestier plictisitor…urat, si la urcare si la coborare :)))

Dupa 20 minute de la start am ajuns la primul punct de hidratare, unde un organizator astepta sportivii cu pahare cu energizante

Mai jos trecusem de al doilea post de hidratare dupa un lung si abrupt urcus prin padure

Dupa iesirea din padure si depasirea celui de-al treilea punct de hidratare am inceput urcusul printr-o zona stancoasa…cot la cot cu domnul de mai jos. Acesta alerga incredibil de bine si avea pe la 50 de ani 🙂

In catunul Ciubotei sau in caldarea Ciubotea, spre ultimul punct de hidratare. La stana nu era nimeni, organizatorii au rezolvat acest aspect si niciun concurent nu a avut probleme cu cainii.

Postul 4 de hidratare si sprintul domnului ce avea vreo 50 de ani, de altfel nu era singurul mai inaintat in varsta care alerga foarte bine

Pe panta inclinata concurentii se agatau de tufisuri mici de rododendron ca sa urce mai bine, mai repede

Dupa aproximativ un sfert de ora am ajuns sus aproape de iesirea spre Vf. Scara

Cand mai aveam 10 minute pana la varf, asii competitiilor montane alergau spre Bran cu incrancenare fiecare dorind sa-si dovedeasca suprematia. Am facut mai multe poze cu acestia cuprinsi de spiritul competitiei.

Si Vf. Scara – Top-ul competitiei

Am ajuns din Bran (Poarta) in 90 de minute la Vf. Scara apoi pe coborare nu am mai facut poze. De la Vf. Scara si pana la linia de sosire am facut cam 50 de minute. Nu dupa mult timp de la venirea mea, a sosit si dl. mai in varsta.

Ambulanta nu s-a miscat din loc pana cand concursul nu s-a incheiat…cu bine

Si ultimii 4 concurenti ai competitiei…aplaudati de toti cei prezenti

In timpul premierii soseau si voluntarii din posturile de control si hidratare…se vad pe drum, mai departe

Intre dl. cu tricou galben si cel cu betele este Lucian Clinciu, cel care a introdus conceptul de maraton montan la noi in tara, omul care a scos din „amorteala” sute de tineri, indemnandu-i sa faca miscare pentru sanatatea lor.

Si primele trei castigatoare la feminin, flancate de organizatori

Cel din mijloc cu sapca este Ionut Galiteanu, dupa rezultate unul dintre cei mai buni sportivi din tara

Cu ocazia acestui eveniment am avut onoarea sa intalnesc multi cititori ai blogului meu, spre rusinea mea de unii nu imi mai aminteam cu exactitate, imi cer scuze pentru ignoranta dovedita, dar poate este si din cauza faptului ca ma concentrez mai mult pe dusmanii Parcului Natural…

Mai jos, un maratonist deosebit, un om cu o larga experienta de viata, la varsta dansului inca alearga zeci de kilometri…sper sa pot face si eu asta dupa ani 🙂 De un bun simt nemarginit dl. Stan Turcu m-a scos din impas elegant 🙂 A fost de acord si sa facem o poza pentru ca pe acest blog, o arhiva a lucrurilor din Bucegi, trebuie sa apara si oameni deosebiti, parca e cam mult spatiu alocat lucrurilor rele…

Asa a fost la prima editie de HIT the TOP, o organizare fara cusur, cu salvamontisti si organizatori patruland pe traseu pentru siguranta participantilor, cu voluntari care au transportat cu rucsacul zeci de kilograme de apa pentru organizarea punctelor de hidratare, cu sponsori seriosi si autoritati locale ce au dat dovada de implicare…a fost un concurs frumos atat prin dificultatea traseului ales pentru intrecere cat si prin atitudinea participantilor…daca nu ma insel cu un timp de dus-intors de 2 ore si 20 de minute am iesit pe locul 9.

Ursuletii orfani din Drumul Cotei 1400…rezultatul braconajului in Parcul Natural Bucegi

Astazi am surprins cateva imagini cu cei doi ursuleti ce se plimba prin zona Drumul Cotei 1400. Ursuletii au ramas de mici fara mama si sunt dezorientati. Singurul lucru pe care il stiu sa faca este sa fuga, restul le invata pe parcurs, daca vor mai apuca…

Ursoaica a fost cu siguranta impuscata in week-end pentru a se face diverse preparate din carnea ei…un abuz la drumul mare pe care numai cineva care se stie de neatins il poate realiza.

Angajati cu simt de raspundere din cadrul Administratiei Parcului Natural Bucegi cauta acum o solutie pentru ca ursuletii sa traiasca in conditii sigure, probabil acestia vor ajunge in rezervatia de la Zarnest.

In acest timp nimeni nu sufla o vorba, nimeni nu vrea sa se implice, sa faca cercetari…de teama.

Iata si imaginile, cu alte noutati despre aceste subiect saptamana viitoare:

Si un alt urs ce constituie atractia turistilor, convietuire…

Braconaj la drumul mare…sau la Drumul Cotei 1400

De doua zile este agitatie mare in zona Drumului Cotei 1400, astazi aceasta tensiune a mai urcat un prag…nimeni nu spune ceva, nimeni nu vrea sa se lege la cap cu probleme suplimentare. M-am gandit sa fac eu asta, unde este rost de astfel de lucruri parca sunt indemnat…

La modul cel mai cert, o ursoaica a fost impuscata ilegal pe Drumul Cotei 1400 si cei doi ursuleti ai sai au ramas orfani…cei doi ursuleti umblau bietii de ei de-a lungul drumului dupa mama lor, care a disparut de doua zile.

Trebuia sa mai treaca cel putin un an pentru ca ursoaica sa-i abandoneze…atat aceasta cat si puii se hraneau din mancarea cainilor de la restaurantul Popas Alpin, existand o stare de convietuire, cainii nici nu mai latrau macar cand ursii veneau la mancarea lor.

De cand interesele politice au cuprins ca o molima acest asa-zis Parc Natural totul s-a intors pe dos, oamenii mediului nu stiu cum sa jongleze printre numeroasele ilegalitati ca sa nu-si piarda joburile, oamenii legii fie stau prin birouri sau retrasi prin locatii turistice pentru a evita complicatiile…o stare de rau a cuprins cel mai vizitat munte al tarii.

Cat timp este haos poti face orice…dovada este faptul ca au lasat cei doi ursuleti singuri pe lume, posibil la ora asta sa fie si ei lichidati pentru a sterge urmele. Probabil au fost prea mici si s-au ascuns prin tufisuri cand au impuscat-o pe mama lor. Nu stiu ce persoane pot face asta dar cred ca daca ar fi prinsi in fapt nu ar ezita sa impuste si oameni.

Cateva persoane este imposbil sa nu stie de treaba asta…dar vinovatii nu vor fi niciodata prinsi, pentru ca nu se vrea, nu are cine sa conduca o ancheta, nu are cine sa reprezinte legea in Parcul Natural Bucegi.

Unii spera ca se va intoarce ursoaica presupunand ca aceasta ar avea undeva ceva de facut…despre devotamentul ursoaicei fata de pui nu este cazul sa vorbesc, oricine stie ca ursoaicele nu-si abandoneaza puii.

Nu cred ca exista om de munte care sa nu fi auzit de aceasta situatie recenta si sa nu spuna in gandul lui ca este un act de braconaj. Fenomenul acesta s-a extins prea mult si daca nimeni nu este prins niciodata concluzia este una singura. Cine braconeaza este acoperit de cineva care ar trebui sa vegheze ca astfel de lucruri sa nu se intample.

Desi o sa se spuna ca prin urmatoarele de mai jos nu dovedesc ca apar anumite elemente de fauna, eu sunt de acord cu vanarea legala a ursilor acolo unde situatia o impune, adica acolo unde fac victime, pagube, sau unde sunt prea multi pe un teritoriu restrans. Orice om normal ar fi de acord cu asta…

Pana la un moment dat eram de acord cu faptul ca omul invata ursul la mancare obtinuta usor, si prin acesta il deprinde pe acesta cu obiceiuri nespecifice unui animal salbatic.

Insa tot umbland prin Parcul Natural Bucegi am tras o concluzie: animalele salbatice sunt intr-o perioada de regres, s-au jigarit, sunt slabe, e vai mama lor, am vazut azi o vulpe asteptand mancare pe marginea Drumului Cotei 1400. Semana cu o pisica, atat era de slaba, si de ar fi singurul animal in aceasta stare observat in ultima luna…in situl de importanta comunitara Bucegi mor animalele de foame, nu au ce manca. De acest fapt profita oportunistii care impusca ursii ce ies la drum.

Vulpe scheletica

Deocamdata este prea slab ca sa starneasca interesul braconierilor

Cu siguranta, daca ar fi impuscat un urs adevarul era mai greu de aflat, toata lumea ar fi crezut ca ursul a plecat prin alte zone. Si anul trecut am scris un post ca o ursoaica cu tot cu pui a disparut brusc din zona Drumul Cotei 1400, si am spus ca nu va mai aparea. Poate a mai aparut dar pe mesele unora…

Categoric ca nimeni nu a stat sa cerceteze unde este si de ce nu mai apare…pentru ca nimeni nu vrea probleme, credeti ca orice prost isi permite sa impuste ursi fara autorizatie, in preajma unui drum circulat?

Cei abilitati trebuiau sa cheme politia sa se ia declaratii…fiind pe raza orasului Sinaia este clar ca mai bine iti vezi de treburi, nu stiu cati au incredere in politia statiunii, mai bine cred in existenta spiridusilor ce spun povesti la umbra firelor de rogoz.

Autoritatile statului au nevoie de un dus rece, de un soc, care sa-i scoata din amorteala si sa puna la pamant caracatita mafiota ce a pus tentaculele pe muntii Bucegi, implementand proiecte spoite cu intentii bune la adapostul carora ocupa terenuri si dezvolta afaceri personale din banii cetatenilor…si cate altele ce nu pot fi scrise aici, acum.

Eu nu vin sa spun ceva inedit, oricine are o functie prin Bucegi cunoaste angrenajul mafiot prin care se aduce prejudicii statului de milioane de euro. Acele prejudicii nu sunt asemanatoare cu furtul de portofele de prin autobuze, se aplica tehnici elevate, banii sunt purtati prin felurite contabilitati, directionati si redirectionati, ingropati pe hartie, si apoi indesati in valize. S-ar trece  cu vederea si aceste furturi ca romanul nu are coloana verticala si rabda dar acesti oameni fac ce vor pentru ca ei considera ca li se cuvine, se cred stapani, proprietari peste avutiile de acest gen ale intregii natii.

In contextul actual, pe acestia nu-i poate aresta nimeni, ei vor scapa mereu…

Veniti pe Bucegi si vedeti peisaje, stati la o cabana, faceti o fotografie drept amintire…poate ca nu stati mai mult de o zi, poate doua. In unele locuri lipsa de respect fata de oameni si de natura este evidenta, in altele mai putin. Poate ati plecat cu o impresie negativa dupa ce ati vazut gunoaie risipite pe unele trasee turistice sau poate ati ramas impresionati de prapastiile Bucegilor vazute din telecabina… Daca ati ramane mai mult timp prin Bucegi v-ati ingrozi de ce pot face oamenii cu o anumita putere prin acesti munti. Dincolo de aparente, in Parcul Natural Bucegi se da o lupta pentru supravietuire, este o drama a faunei si florei, a oamenilor din acest munte (localnici, cabanieri, ciobani, alpinisti, ghizi, etc) care inteleg ca este o regie prin care vor sa se imbogateasca unii cu orice scop, nu conteaza ca pun la pamant totul si distrug emblema turismului montan al tarii.

Ce fel de vipere sunt in muntii Baiului…

Anul trecut, in Poiana Narciselor din muntii Baiului ce strajuiesc in partea estica Valea Prahovei, am vazut o vipera. Urcam spre muchea Cumpatului dinspre Valea Rea cand am zarit-o prin ierburi.

Ne-am apropiat de ea si i-am facut niste poze, spre deosebire de vipera din Cocora muntii Bucegi acesteia nu i-am incercat agresivitatea. Vipera berus din padurea Cocora imediat ce am apropiat un bat de ea a muscat din el de cateva ori…saliva, veninul se vedeau pe varful batului 🙂

Pentru ca nu era niciun bat prin preajma m-am limitat la poze, iar vipera se incolacise si astepta…apoi am plecat, am scris despre intamplare.

Anul acesta, jandarmii montani, in gluma, mi-au zis, „bai ce ai avut cu noi, ne-ai trimis pe acolo sa ne muste viperele”…Ce se intamplase?

Patrula de jandarmi urcase pe timp insorit…pana sa ajunga la Poiana Narciselor cativa nori s-au scuturat dupa care a iesit iar soarele…moment ce a coincis cu iesirea viperelor de sub bolovani, ierburi. Erau asa de multe incat oricine si-ar fi facut anumite probleme.

Acum doua zile, ma intalnesc cu un prieten de la Maratonul de 90 de km din Bucegi, si imi spune ca a vazut pe aici poze cu vipere, dar aceea din muntii Baiului nu este o vipera berus.

In opinia lui, omul a mai fost prin Cheile Nerei, Dobrogea, Hateg etc si e pasionat de natura, ce este in poze reprezinta o incrucisare intre o vipera berus si o vipera ammodytes, adica un hibrid. Nu era 100% convins dar a zis ca este imposibil sa fie vipera berus. Ideea este ca ar fi ceva mult mai agresiv…

Eu ma intreb ca tot omul :))) , de obicei intorc o problema pe orice fata posibila :)):

Si in alte locuri din tara au fost observate astfel de vipere, cum este cea din imagine, dar exemplare rare, izolate. Sa iasa toti la fel dupa o astfel de incrucisare?! :))))

Una dintre enigmele Bucegilor: Tunelul de la Sinaia

Mi-am propus mereu sa scriu despre acest tunel, in urma celor citite pe net, multe fabulatii si prostii care apar de regula cand avem de-a face cu astfel de subiecte.

Ratiunea pentru care a fost proiectat tunelul nu este clara (pentru mine!) nici acum, dupa aproape 100 de ani de la aparitia acelei idei. S-a speculat ca era necesara constructia tunelului pentru descongestionarea traficului din Valea Prahovei. Daca aruncam o privire in istoria zonei vom vedea ca nu existau acum 100 de ani impresii despre o aglomeratie prin Valea Prahovei, de altfel logica iti spune ca nu exista o populatie numeroasa in zona. Pana la construirea Castelului Peles nu existau decat ici-colo cateva case. Ca la 30 de ani de la ridicarea castelului sa se spuna ca este nevoie de descongestionarea traficului este peste putinta de crezut. Fabulatie…

Potrivit informatiilor publicate, pana la inceputul celui de-al doilea razboi mondial s-au realizat cateva sute de metri din acel tunel. De ce s-au construit in toata perioada interbelica doar 400 metri de tunel amenajat, nu spune nimeni. Eu tind sa cred ca doar atat era prevazut, tunelul urmand sa aiba rol de depozit, posibil de armament, etc. Ulterior ma gandesc ca a aparut cineva cu ideea de a strapunge muntele pana in zona Moroeni.

In plus, in partea dinspre Sinaia, ca sa ajungi la intrarea tunelului treci un pod, destul de vechi. Niciodata pe acel pod nu va putea trece nici macar un vagon gol, daca tunelul ar fi avut initial destinatie feroviara, in fata intrarii am fi avut un pod cu o structura metalica, o lucrare solida…

Spre deosebire de altii, care trag concluzii dupa ce consulta diferite surse neverosimile, eu am intrat in acel tunel pe cat se poate inainta. Cum am intrat nu se cuvine a spune, important este ca am vrut sa intru si am reusit. La data cand am fost in el, eram interesat de zidul ce bareaza accesul. Speculatiile il dadeau ca fiind un zid din beton armat, greu de trecut, de nu stiu cati metri grosime.

Asa de impenetrabil este zidul incat in 30 de secunde poti trece dincolo de el. Am trecut dincolo de el? Am trecut…acest lucru a fost posibil datorita faptului ca eram pe aceeasi frecventa a gandurilor cu persoana ce ne-a condus in interior.

In ultimii 15 ani am facut atatea lucruri cu final imprevizibil prin Bucegi incat pot spune ca sunt un mare norocos, dar si norocul asta tine pana la un moment dat…Sunt pasionat de aventura, de cercetari, descoperiri, incat la inceput era de ajuns un dram de entuziasm, cu timpul insa devii mai prevazator.

Cand am intrat in zona unde tunelul nu mai avea nicio amenajare, am fost cuprins de un sentiment ciudat, un simt al pericolului. Cine vrea sa sape acolo dupa trenul ascuns, si-a pierdut mintile. Imediat ce ai trecut de zid, -exista o solutie de a trece-, esti in nesiguranta. Deasupra, la circa 7-10 metri se vede un tavan denivelat numai din pamant, in fata pe cel putin 15 metri sunt mormane inalte de pamant prabusit…deci nu poti merge sa cercetezi zona ce ti se infatiseaza in fata fara sa fii in pericol. Din tavan cad bucati mari de pamant.

Deci pot confirma ca peisajul existent dincolo de zid este rezultatul unei dinamitari. Intrebarea este de ce l-au dinamitat in acel loc si de ce nu au dinamitat gura tunelului? De ce sa te duci cu dinamita dupa tine sute de metri prin tunel cand poti foarte bine sa o asezi la intrare. O explozie la intrare ar fi surpat nu doar o buna parte din tunel ci si o mare parte din versant si oricine ar fi abandonat ideea refacerii tunelului, cand in fata ti se infatiseaza un versant vertical, fara cale de acces in fata, fara puncte de sprijin.

In opinia mea, au dinamitat tunelul in acel loc pentru a ascunde ceva, nicidecum sa surpe lucrarea. Daca doreau acest lucru minau tot, inclusiv intrarea, cum se face in orice razboi.

Asadar, in tunel a fost ascuns ceva de catre combatanti, care nu puteau fi decat romani sau germani, iar ce au ascuns acolo a fost cu scopul de a nu ajunge pe mana rusilor. Ca in anul 1985 trupe ale Securitatii au aruncat in aer intrarea in tunel dinspre Moroeni nu face decat sa confirme ca in tunel a stat ascuns ceva timp de zeci de ani. A stat ascuns, evident ca sa nu-l ia rusii. Ce a fost acolo a fost demult recuperat…eu asa cred, asa mi se pare logic.

Probabil vom afla dupa zeci de ani…

Personal, eram gata acum cativa ani, nu multi, cu niste prieteni, sa sapam in tunel, zona de dincolo de zid, insa suma pericolelor era cu mult mai mare decat scopul nostru, motiv pentru care nu cred ca se poate sapa in tunel dinspre Sinaia. Ar trebui scos afara tot ce este in portiunea amenajata a tunelului, demolat acel zid, aduse materiale de sustinere pentru a crea un culoar amenajat. Cu un Bobcat si 15 oameni eliberezi intr-o luna de zile circa 200 metri lungime. Nu cred ca explozia a surpat mai mult de cateva sute de metri lungime, intrucat o presupun a fi fost in mare parte controlata.

Mai sunt si alte solutii, dar nu vreau sa dau idei la nimeni, subiectul este destul de evitat, si cred ca daca ar fi cineva care sa investeasca in eliberarea tunelului, s-ar impotmoli. Ai nevoie de un act, care nu mai vine, etc. Nu cred, dupa cum se vehiculeaza, ca in interior au fost impuscati angajati romani de catre nemti, deoarece populatia ar fi pastrat aceasta amintire. Mai degraba au fost prizonieri de razboi.

Ca si cu alte subiecte din Bucegi, am fost un timp foarte interesat de acest tunel, insa aduni niste informatii, tragi niste concluzii si apoi afli ca nu e ok ce faci. Dar nici nu cred ca are cum sa fie acolo un tren, asa cum il stim noi.

Singurul lucru ce se poate face cu acest tunel este sa-l incluzi in circuitul turistic, are o poveste, o legenda, mai sunt necesare amenajari, un tren in miniatura, uniforme :)) Ca sa faci o cale rutiera cum se voia imediat dupa Revolutie, este foarte greu. Mai bine faci un alt tunel decat sa-l repari pe acesta… Oricum, de se va ivi un context favorabil, iar voi merge acolo, deocamdata un lucru poate fi realizat cand ii va veni timpul.

Semimaratonul de pe muntele Piatra Mare

Azi am fost pe muntele Piatra Mare la un semimaraton alaturi de cativa prieteni, a fost o zi plina din mai multe puncte de vedere.

M-am suit in tren, am coborat cu vreo 10 km inainte de Brasov, si am ajuns la fosta cabana Dambul Morii. Pana la ora startului, undeva dupa ora 10, am umblat prin fanetele din zona la pozat  fluturi, peisaje, insecte :))) Cred ca mai bine de 1 1/2 ore am fost ocupat cu treaba asta…au iesit cam 70 de poze.

Muntele Piatra Mare

Sperios fluturele (Melanargia galathea s.), noroc ca nu putea zbura bine si l-am prins in poza

O maiastra panza de paianjen intinsa

Unul dintre organizatori

Apoi au urmat cateva explicatii despre traseul de concurs/ marcaje, si startul de la bariera de la Dambul Morii. Se alerga pe poteca turistica denumita Drumul Familial pana sus la cabana Piatra Mare, de unde se mai efectua o bucla. Se ocolea prin tufisuri si molizi un varf stancos dupa care se ajungea iar langa cabana unde era Sosirea.

Ocupat cu pozatul nu am luat startul cu toata lumea :))) dar am recuperat pe traseu. In 58 de minute de la start eram la cabana Piatra Mare pentru a efectua acea bucla, partea finala a traseului, ce am parcurs-o in circa 7 minute, intrecand doi concurenti… am trecut al cincilea linia de sosire. De altfel, intre primii cincisprezece concurenti, diferentele de timp la sosire au fost de un minut sau doua.

In fata cabanei Piatra Mare dupa 58 minute de la start

Aici era Sosirea, asteptam pentru poze niste prieteni, apoi am plecat prin imprejurimi pe anumite puncte panoramice…tot pentru fotografii

In departare Depresiunea Brasovului

Un magar tot ne dadea tarcoale, era foarte prietenos, ce este drept nu a raspuns si la astfel de provocari…in imagine un baiat de toata isprava. Este imposibil sa obosesti cu el pe vreun traseu turistic, poate doar de la prea mult ras

Preturi la cabana Piatra Mare

Cabanierul

Prietenii se premiaza intre ei. Dupa ce i-a agatat medalia, Razvan, cel din dreapta, i-a multumit lui Dani, in hohotele celor din jur „pentru participare” si a declarat ca-l „premiaza cu o excursie pana jos, la poalele muntelui” :)) Inainte de asta se oferise sa dea magarul drept premiu din partea organizatorilor :)))

Am ajuns si in Brasov…apoi acasa

Semimaratonul nu a avut locuri, adica nu conta locul obtinut. Organizatorii au acordat niste premii la o tombola, nu stiu ce premii erau dar au spus ca la editiile anterioare tot castigau primele locuri sportivii de performanta si nu mai veneau concurenti. Asa ca s-au gandit sa nu mai acorde premii in functie de locul obtinut ci sa organizeze o tombola cu sanse egale pentru toti participantii :)))

Trei evenimente in acest week-end in imprejurimile Bucegilor

Astazi este ziua ce marcheaza inceperea unor evenimente mult asteptate ce se vor desfasura in localitatile din vecinatatea Parcului Natural Bucegi.

1. La Sinaia, de astazi si pana duminica, are loc a III-a editie a Campionatului de Viteza in Coasta. In cartierul Furnica a fost realizate o multime de amenajari specifice pe strada cu acelasi nume, inclusiv pe Drumul Nou al Cotei pana la cabana Schiori. Astfel, in intervalul 9-18 se interzice orice trafic pe strazile ce alcatuiesc traseul de concurs.

Pentru cei care doresc sa urce pe jos la Stana Regala sau Cota 1400 acest lucru se poate realiza prin curtea Castelului Peles apoi pe langa fosta Vulparie Regala se iese intr-un drum forestier. Urmat la stanga, dupa circa 10 minute se observa pe dreapta poteca regala marcata cu banda albastra ce suie spre Stana Regala. Daca se merge in continuare pe acel drum se iese dupa cateva minute in Drumul auto spre Cota 1400.

Exista o ruta alternativa si pentru cei cu mijloace auto. Din Poiana Tapului se urca pe str. Mihai Bravu pana la marginea padurii unde se intalneste un drum forestier. Se merge pe acesta circa 3,5 km dupa care se urmeaza drumul forestier Vulparie, aflat in partea dreapta a directiei de deplasare si se iese in Drumul Cotei 1400 dincolo de traseul de concurs. Ca repere, cum se vine din Poiana Tapului, pe partea dreapta, ar fi a treia ramificatie de drum. Prima este inainte de un pod si se infunda, a doua duce intr-o fosta cariera de piatra, si abia a treia este ramificatia buna. Accesul este mai problematic pentru masinile mici, existand denivelari de la exploatarile forestiere.

Cu telecabina din centrul Sinaii si pana la Cota 1400 ramane cea mai rapida varianta de acces.

2. La Moieciu de Sus are loc in intervalul 22-24 iulie, a treia editie a Festivalul National de Muzica „Dor de Munte”. Vor fi concerte, atractii culinare specifice, evenimentul din cele observate pe internet beneficiaza pe alocuri de o promovare slaba, in care se vorbeste mai mult de plante medicinale prezente in zona Moieciu si de capra neagra ce poate fi observata pe stancile Bucegilor. Organizatorii insa, Asociatia Respect in parteneriat cu Vlahia Inn si Primaria din localitate s-au straduit sa faca lucrurile ca la carte, toti participantii vor canta live, se va acorda in afara de Trofeul „Dor de munte” si alte premii.

3. La Rasnov se desfasoara incepand tot pe parcursul a trei zile, in curtea cetatii Rasnov, a doua editie de Ost Mountain Festival. Concertele sunt programate a incepe azi de la ora 16 si sambata si duminica de la ora 15. Potrivit anuntului facut de organizatori sunt circa 30 de trupe ce vor urca pe scena.

Anul trecut festivalul s-a desfasurat la Busteni, pe Valea Cerbului, in luna august.

Asadar, evenimente sunt destule in acest week-end, unul este in Valea Prahovei, celelalte doua la Moieciu de Sus si Rasnov, intre aceste localitati fiind o distanta ce poate fi parcursa cu masina in mai putin de o ora.