MANASTIREA CARAIMAN SI PARINTELE GHERONTIE

UPDATE. Atentie, am pus imagini noi de la manastire in postul publicat in data de 8 septembrie 2011.

Au fost persoane care m-au intrebat periodic despre parintele Gherontie de la aceasta manastire din Busteni.

In Valea Prahovei si imprejurimi, exista cateva lacasuri manastiresti spre care zilnic se indreapta pasii multor credinciosi. Pana nu demult, sa fie vreo trei ani, punctul de referinta din aceasta zona era Manastirea Sinaia, unul dintre simbolurile Vaii Prahovei.

Faptul ca la aceasta se poate ajunge destul de usor,  a facut ca majoritatea celor care o viziteaza sa fie turisti, pasionati mai multi de constructii, istoric, decat de apropierea de Dumnezeu.

In acest context, al lipsei smereniei, cat si al absentei linistei necesare pentru infaptuirea rugaciunilor, foarte multe persoane s-au orientat fie spre Manastirea Inaltarea Domnului de langa Cota 1000, drumul ce leaga Sinaia de Targoviste, unde staret este parintele Melchisedec, fie spre Schitul Sf. Ana, la parintele Ioanichie Somcutean, sau, mai in amonte de Sinaia, la Manastirea Caraiman.

De regula, in traditia noastra, manastirile se ridica in locuri mai putin accesibile, deoarece Calea spre Dumnezeu nu este asa de facila, trebuie mai intai sa schimbam ceva in noi, apoi sa ne apropiem de cele sfinte.

Parintele Teofil Paraian, de la manastirea Brancoveanu, spunea o data ca o manastire este: „locul unde cerul intalneste pamantul” sau ca „este Tinda Raiului”, specificand, insa, ca „nu toti din manastiri vor fi mantuiti”. Intre timp, acest parinte, ce a ramas in amintirea a sute de mii de oameni, a trecut la cele vesnice. Ieri s-au implinit 7 luni de cand Teofil Paraian, unul dintre cei mari duhovnici ai neamului, s-a stins din viata.

Manastirea Caraiman din Busteni este un loc unde oricine poate incerca sa-si armonizeze legatura cu Tatal Ceresc. Departe de zgomotele urbane, aflata intr-o poiana inconjurata de brazi pe laturi, manastirea a cunoscut mari prefaceri in ultimii doi ani, devenind un adevarat complex manastiresc.

Din DN1 se poate ajunge cu masina pana in Busteni, apoi, urmand un indicator, se urca pe langa o troita si in 5 minute se iese la manastire. O alta varianta de acces este o poteca ce porneste din cartierul Silva al orasului, se trece un pod si dupa un urcus de 15-20 minute, se iese chiar la poarta manastirii.

Personal, la aceasta manastire l-as recomanda pe parintele Gherasim, preotul tanar ce oficiaza duminica!

ACEASTA ESTE O RUGACIUNE PE CARE PARINTELE GHERONTIE O INMANEAZA PELERINILOR!

Si alte articole despre manastirea Caraiman tot pe acest blog:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2011/03/22/imagini-de-la-manastirea-caraiman-si-programul-parintelui-gherontie/

https://buceginatura2000.wordpress.com/2011/01/06/boboteazaza-la-manastirea-caraiman/

https://buceginatura2000.wordpress.com/2010/09/18/manastirea-caraiman-si-parintele-puiu-gherontie/

133 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. oanaclara spune:

    E frumos acolo! Prima data am urcat pe poteca pana la manastire, apoi am descoperit si drumul pentru masina, destul de abrupt .
    As reveni oricand cu drag. 🙂

    Apreciază

    1. Este ceva superb cand ajungi in acel loc. Si este un loc linistit unde iti poti pune ordine in ganduri.

      Apreciază

    2. MIHAELA spune:

      PE UNDE URCI CU MASINA???

      Apreciază

      1. Ajungi in Busteni, si din DN1 vei vedea un indicator mare pe care scrie MANASTIREA CARAIMAN. Drumul spre manastire trece imediat pe langa o troita. Cand vei vedea indicatorul si troita esti pe drumul bun. Pe ambele le vezi din DN1. Orice alt indicator cu manastirea ai vedea prin Busteni inseamna poteca de picior nu drum de masina. Asa ca, vezi din DN 1 troita si indicatorul esti pe drumul bun, drum asfaltat pana la portile manastirii.

        Apreciază

        1. MIHAELA spune:

          Multumesc frumos…
          Am vazut toate indicatoarele, inclusiv cel cu troita,dar nu stiam ,,care este drumul de masina.Multumescfrumos!!

          Apreciază

          1. Toate cele bune! 🙂

            Apreciază

      2. oanaclara spune:

        La iesirea din Busteni spre Sinaia e un drum lateral la dreapta. E asfaltat, dar ingust si cu serpentine.

        Apreciază

  2. mirela spune:

    suntem cu sufletul alaturi de parintele gherontie si i uram sanatate sa poata sa duca mai departe constructia manastirii si multumim maicutei domnului pentru toate binecuvantarile sale amin

    Apreciază

    1. Parintele este un luptator innascut si credinta sa este fara margini. Daca a fost voia Lui sa inceapa o astfel de lucrare cred ca il va lasa pe parinte sa o si admire la final!

      Apreciază

  3. vio spune:

    Parintele Gherontie este de la noi,din judetul Iasi,am avut ocazia sa-l cunosc acolo cu prilejul cursurilor de pregatire cu bibliotecarii,am cele mai vii amintiri de la acest sfant lacas!Tare mult as dori sa mai ajung la Busteni,sa ma mai binecuvanteze Parintele,e ca un sfant!

    Apreciază

    1. In curand voi posta si telefonul de contact al celor ce invata pe langa parinte, dar imi trebuie acordul lor. Stiu ca in curand vor fi gata spatii de cazare la manastire. Dupa cum ati vazut in imagini se construieste de zor pentru a se termina lucrarile pana la venirea iernii. Cu siguranta insa veti gasi un loc de cazare la aceasta manastire.

      Apreciază

  4. magdalena gheorghe spune:

    Buna ziua, am aflat despre manastire si despre parintele Gherontie, eu sunt din C-ta si am un copilas de 8 luni, imi este de aceea tare greu sa ma deplasez , dar as dori daca se poate sa ma ajutati cu un numar de telefon de la manastire, as dori tare mult sa vorbesc cu parintele si sa ii cer un sfat.
    Multumesc!

    Apreciază

    1. Bineinteles, o sa vi-l trimit pe mail. Inainte insa trebuie sa am acceptul manastirii. O sa trec azi, maine, pe acolo, si apoi fara nicio problema vi-l trimit!

      Apreciază

      1. deea spune:

        Buna ziua,
        Si eu as dori daca se poate un numar de telefon.
        multumesc frumos.locuiesc in bucuresti si am un copil de 1 san si 11 luni si e mai greu de ajuns.daca nu, as dori sa stiu daca se pote vorbi cu parintele la orice ora, in orice zi.sa nu cumva sa ajung la manastire si sa mi se zica ca nu poate vb.
        multumesc\

        Apreciază

        1. Nu se poate vorbi cu parintele la orice ora, are afisat un program de vizitare, dupa-masa. Cu telefonul este mai greu, pentru ca doar cativa calugari au telefoane…personale. Sfatul meu este sa veniti in cursul saptamanii, cand nu este sarbatoare, atunci nu este foarte multa lume. Eu o sa merg marti sau miercuri pe acolo si va trimit pe mail noutati.

          Apreciază

      2. 301053 spune:

        d-na nu dorea decat un nr de tel de la manastire , acesta se gaseste si pe site-uri nu stiu de ce trebuia sa intrebati la manastire.

        Apreciază

        1. Unele nr. de telefon afisate pe site-uri nu mai sunt de actualitate. Postati dv cateva nr. la care sa se mai si raspunda. Apoi, in al doilea rand, este de bun simt sa intrebi pe un calugar sau altul, daca doreste sa i se publice nr. de telefon. Nu stiu sa existe un nr. al manastirii, functional. De fapt, nu cred ca exista unul,sunt altfel de telefoane acolo :)…calugarii sunt contactati fiecare in parte, unii isi dau nr. de telefon, altii nu… Imi era si imi este mult mai simplu sa trec pe la manastire, ajung in 25 minute…decat sa astept pana gasesc un moment potrivit pentru a conversa telefonic cu anumiti calugari…Sper ca v-am lamurit!

          Apreciază

      3. Pop Adriana LUMINITA spune:

        Buna ma numesc Adriana sint din Oradea daca se poate as dori si eu numaru parintelui de telefon va rog foarte mult va multumesc.

        Apreciază

        1. Parintele nu are telefon. Nu stiu sa aiba. Se poate suna insa la manastire si intreba de el.

          Apreciază

    2. DORINA GREAB spune:

      Buna ziua parinte
      sunt din Bistrita, jud. Bistrita-Nasaud, sunt suferinda de multi ani, sunt si cu handicap fizic accentuat, fiind cu proteza de sold stg.
      as vrea daca se poate un numar de telefon, pentru a putea lua legatura cu d-voastra, pentru a ma sfatui ce sa mai fac
      va multumesc

      Apreciază

      1. Pai, ce sa zic eu…roaga-te sincer pentru binele altora, prieteni, dusmani, si multumeste-i pentru fiecare zi lui Dumnezeu indiferent cum este acea zi, asa o sa se schimbe ceva in viata ta.

        Apreciază

  5. cristiana spune:

    Buna ziua ma intereseaza si pe mine cum se procedeaza cu rugaciunea data de Parintele Gherontie, iti pui o dorinta si dupa aceea spui rugaciunea?Sau cum … multumesc anticipat

    Apreciază

    1. Buna ziua! Cand mergi la parintele Gherontie el te asculta apoi iti da niste sfaturi, etc. La foarte multi le inmaneaza aceasta rugaciune. Potrivit lui, rugaciunea trebuie spusa un anume nr. de zile. Nu am de unde sa stiu daca indeplineste dorinte, parerea mea este ca astfel incearca parintele sa-i apropie pe oameni de Dumnezeu.
      Evident tine si de om, iti dai seama ca nu se refera la indeplinirea oricaror dorinte, nu-i putem cere lui Dumnezeu sa faca pe Mos Craciun. Cel mai probabil se intampla ceva de bine pentru cel care o rosteste in acel interval de timp. Asa sa-ti spun ce am auzit la altii, etc, nu ar avea rost. Pentru ca nu ai cum verifica nici tu, nici eu …iar apropierea de Tatal Ceresc se realizeaza prin efort personal.
      Poate am reusit sa te lamuresc 🙂

      Apreciază

  6. petruta spune:

    MARE ESTE DUMNEZEU! „IMPARATIA LUI DUMNEZEU ESTE INLAUNTRUTL VOSTRU!CAUTATI MAI VARTOS IMPARATIA SA,SI DREPTATEA SA,SI TOATE CELELALTE SE VOR ADAUGA VOUA!”Parintele Gherontie este darul lui Dumnezeu pt noi…toti ceilalti sf parinti care sunt printre noi si altii pe care-i stie Bunul Dumnezeu,sunt mesagerii Sai,indrumatorii Sai pt noi pe cararea mantuirii.Va iubesc intru Hristos pe voi toti cei ce truditi pt vesnicia de-a dreapta Tatalui,pe cararea mantuirii.

    Apreciază

  7. Adrian spune:

    Din cate am inteles rugaciuunea a fost inmanata parintelui den un inger. Nu stiu daca ingerul i-a spus parintelui despre faptul ca spusa de 30 de ori in 40 de zile iti indeplineste orice dorinta.

    Cel mai bine trebuie intrebat parintele.

    Probabil ca e bine spusa si de mai putine ori insa eu am auzit pe cineva care si-a gasit servici dupa ce a spus rugaciunea de 30 de ori pentru 40 de zile.

    Probabil cand te trezesti sau in timpul zilei poti zice rugaciunea, Doamne intoarce pe toti vrajmasii mei la bunatate si rugaciune. Amin.

    Nu stiu cat de important e cuvantul amin, dar nu uita sa-l zici. Apoi zi in mintea mea, as dori sa se indeplineasca xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx daca zic aceasta rugaciune de 30 ori in 40 de zile.

    Foloseste aceasta rugaciune cand iti doresti ceva in mod deosebit ca mantuire, servici, casatorie, copii, bunastare, mantuire , pace in casa,sanatate, ferirea de primejdii etc…. Daca ai mai multe dorinte nu stiu ce sa zic . Ar trebui sa mearga sigur daca o zici de mai multe ori , o serie pentru fiecare dorinta insa nu stiu daca merge si daca zici toate dorintele deodata la o serie de rugaciuni de 40 de zile. Nu o folosi pentru lucruri negative sau impotriva cuiva.

    Dar cel mai bine e sa ne spuna parintele Gherontie.

    Apreciază

    1. Nu stiam despre faptul ca un inger i-a inmanat rugaciunea parintelui. O sa-l intreb cu prima ocazie…mai multe.

      Apreciază

    2. RALUCA spune:

      Doamne ajuta!Eu spun ca aceasta rugaciune este legata de sufletul, de credinta si de trairea fiecarui om.Nu putem spune ca trebuie sau nu sa mearga ca si cum ar fi un fel de vraja. Credinta si problema fiecaruia va fi rezolvata dupa cum crede Dumnezeu mai bine.Totul este sa nu deznadajduim pentru ca si eu mi-am pus in gand sa spun rugaciunea. Doamne ajuta la toata lumea si la toti vrajmasii nostrii pentru binele tuturor!

      Apreciază

      1. Exact, nu este o vraja, este o legatura pe care o realizam cu Dumnezeu. Dar pentru asta trebuie sa comunicam cu EL avand sufletul curat. Foarte bine ca te rogi si pentru cei care nu te iubesc.

        Apreciază

  8. Adrian spune:

    Oare ce s-ar intampla daca cineva ar zice de 30 sde ori pentru 40 de zile rugaci.unea : Doamne intoarce la bunatate si rugaciune pe toti vrajmasii mei. Amin.

    Iar ca dorinta si-ar alege ca Dumnezeu sa restaureze TOATA creatia la starea fara de pacat?

    Apreciază

    1. Interesanta intrebarea 🙂

      Apreciază

  9. OLTITA spune:

    buna ziua!
    as vrea sa stiu daca parintele Gherontie mai este la Manastirea Caraiman,la ora actuala si daca pot intra in legatura cu el,deoarece am nevoie de binecuvantarea lui!
    va multumesc anticipat pt raspuns!

    Apreciază

  10. Camelia spune:

    Vrăjmaşii nu ştiu ce e bunătatea, Adrian…au sufletele schimonosite de ură şi înverşunare…negre…îmi este tare greu să cred că ar putea să trăiască alb.

    Apreciază

    1. Ei nu pot dormi noaptea pentru ca raul ce salasluieste in mintea lor lucreaza continuu…au chip de oameni dar nu sunt parte din ei, nici fizic, nici psihic, cu nonsalanta cu care dai buna-ziua vecinului asa comit ei fapte rele.

      Apreciază

  11. PICHIU MARIOARA spune:

    am doua telefoane de la M-rea Caraiman,dar cum sa-l dau fara acordul parintelui.Cind voi lua legatura am sa-i cer voie si voi spune dorinta multora,care nu reusesc sa ajunga la SFANTUL PARINTE. O perioada de timp la anumite manastiri am trimis prin corespondenta pomelnice,si jertfa si am primit de la unele raspunsuri si m-au invatat ce am de facut,ce rugaciuni sa citesc si multumesc lui DUMNEZEU.Sa ne rugam la Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului sa-l pastreze sanatos pe Sfantul Parinte Gherontie Puiu ca multa lume are nevoie de sfintia sa.DOAMNE AJUTA

    Apreciază

    1. Asa e, cereti mai intai acordul parintelui…si nu ezitati in a povesti si altora efectul rugaciunilordv, multi au nevoie de astfel de exemple.

      Apreciază

  12. PICHIU MARIOARA spune:

    raspund pentru cristiana,cind mergi la un asa sfant parinte cu har,sufletul tau trebuie sa fie pregatit si sa-i spui pe scurt suferintele,dorintele ca sa nu eviti vreo una noteaza si poate chiar le citesti.ATENTIE NU SE MERGE CA SI CUM AI FACE O CERERE LA O BANCA,AI LASAT POMELNICUL SI SE ROAGA NUMAI PARINTELE. Esti atenta ce te-a povatuit,poate iti notez,si te rogi si tu acasa ,la servici,pentru ca sa fie si mai puternica rugaciunea.Uite ce fac acum eu mi-am pus in gind sa ajung la MANASTIREA CAIRAIMAN,am inceput sa citesc Acatistul Maicii Domnului „BUCURIE NEASTEPTATA”zilnic si sunt sigura ca intr-o zi plec,parca mai am citeva zile,sa stii ca sunt ispite,esti ocupata,nu ai bani de transport,de tren ,de maxi,de benzina,de certi cu cineva,te impiedica cineva,se ivesc fel de fel de probleme,……..deci trebuie sa lupti ,sa fiii hotarita,sa ajungi la acele locuri sfinte care ne fac bine. CU BINECUVANTARI DUHOVNICESTI,DOAMNE AJUTA

    Apreciază

  13. madalina spune:

    stiti cumva daca sunt locuri de cazare la manastire as vrea sa merg cu fetita mea care are doar 5 ani si tare mult as dori sa vb cu parintele

    Apreciază

    1. Nu au deocamdata locuri de cazare, se lucreaza la constructii…probabil anul acesta le vor incheia. Incercati sa va cazati prin cartierul Silva din Busteni, este la 15 minute de manastire.

      Apreciază

  14. ninel spune:

    un numar de telefon de la manastire va rog si daca stiti ca se oficiaza cununii religioase

    Apreciază

    1. Ce vedeti pe net, ma refer la nr. de telefon de la manastire nu sunt bune. O sa incerc sa fac rost de un nr de acolo saptamana viitoare!

      Apreciază

  15. Mihaela spune:

    Buna ziua, va rog din suflet sa imi spuneti daca Parintele Gherontie mai este la Manastire si daca merg sambata (saptamana aceasta) intre ce ore as putea sa vb cu dansul, daca are program sau in ce zi ar fi cel mai indicat sa merg. Va multumesc! Dumnezeu sa va ajute!

    Apreciază

    1. Cu Parintele Gherontie mai bine stati de vorba in cursul saptamanii, marti, miercuri, joi. Sambata este lume multa si va dati seama ca o stati ceva timp pana vorbiti cu el, si este posibil sa fie si obosit. Deci este acolo…toate cele bune!

      Apreciază

      1. mihaela spune:

        Va multumesc din suflet!

        Apreciază

        1. N-aveti pentru ce…numai bine!

          Apreciază

  16. ANA spune:

    CRUCEA CARAIMAN

    PE MUNTE SUS IN CARAIMAN,
    CRUCEA DOMNULUI ESTE INALTATA,
    DE ANI CA SA PAZEASCA,
    SI-N LUMINA ACUM ESTE IMBRACATA.

    LA FIECARE SARBATOARE,
    CU DRAGOSTE TOTI SA-NALTAM,
    PE CER A NOASTRA CRUCE,
    DE LUMINA SI NADEJDE.

    SI DOMNUL DIN AL SAU TRON,
    CU HAR NE LUMINEAZA CALEA,
    PENTRU A PASII PE-AL VIETII DRUM,
    IN PACE SI INTELEPCIUNE.

    AMIN

    Apreciază

    1. Foarte frumoasa, ar trebui sa o duci staretului de la manastire, poate o pune intr-un loc vizibil pentru cei care viziteaza manastirea.

      Apreciază

  17. MONICA spune:

    CAUT DE FOARTE MULTA VREME UN SFANT PARINTE DE LA MANASTIREA SINAIA ,CARE PRIN ANUL 1995 ,1996 ,EU FIIND TANARA AM FOST LA DANSUL IN CHILIE SPOVEDINDU MA ,UN OM CU MARE HAR DE LA DUMNEZEU ,AFLAND APOI CA S A RETRAS IN SINGURATATE ,NU IMI MAI ADUC AMINTE NUMELE DECAT CA INCEPEA CU A…..DACA CINEVA STIE CEVA DESPRE ACEST PARINTE SA MI RASPUNDA ,,VA ROG DIN SUFLET ,DOAMNE AJUTA

    Apreciază

    1. Un pustnic care s-a retras in singuratate din ce cunosc eu a fost parintele Ioanichie de la Schitul Sf Ana. Prin perioada aceea s-a apucat de ridicarea schitului. Acum il gasesti la manastirea Inaltarea Domnului de la Cota 2000. Pe altcineva nu cunosc…poate stiu altii.

      Apreciază

    2. M spune:

      e-mail de contact la Manastirea Sinaia : protovaris@yahoo.com

      ( de pe site-ul manastirii http://www.manastireasinaia.ro ).

      Apreciază

  18. MONICA spune:

    ITI MULTUMESC TARE MULT ,CRED C A DANSUL ESTE ,DUMNEZUE SA VA BINECUVANTEZE

    Apreciază

    1. Lui Dumnezeu trebuie sa-i multumim pentru fiecare clipa a vietii noastre.

      Apreciază

  19. E foarte frumos acolo i-o am fost cand nu era terminata manastirea si am promis ca o sa revin da uite ca trecura ani si nu am ajuns da cum o sa ajung in RO o sa merg .

    Apreciază

    1. Nu mai recunosti in prezent 🙂 S-au schimbat foarte multe 🙂

      Apreciază

  20. Gheorghita spune:

    VA ROG FRUMOS IMI PUTETI DA NR TF.DE LA M-REA CARAIMAN A UNIU PREOT DE ACOLO?
    MULTUMESC,GHEORGHITA

    Apreciază

    1. Iti trimit pe mail maine seara! 🙂

      Apreciază

      1. Daniela spune:

        Buna seara! As dori si eu numarul de telefon pentru a putea stabili o data la care ar fi disponibil Parintele Gherontie.
        Multumesc,
        Daniela

        Apreciază

        1. Buna seara! Daca este bun emailul va trimit un nr. de telefon al cuiva apropiat parintelui si care slujeste in acea manastire! Sa auzim numai de bine!

          Apreciază

  21. loredana spune:

    buna ziua as dori sa-mi scrieti programul cand Parintele Gherontie sta de vorba cu crestinii multumesc DOAMNE AJUTA

    Apreciază

    1. Din ce imi aduc aminte lunea nu poate fi gasit, iar in cursul zilelor este liber pana pe la 15 sau 17…vezi ca am pus o poza tot pe aici pe blog cu programul, mai cauta ca sunt linkuri de la un post la altul cu manastirea Caraiman!

      Apreciază

  22. monica spune:

    eu am fost intr o zi de luni ,dupa 9 ani si jum .fara sa vin in tara ,mi am propus sa ajung aici vazand pe net imagini ale manastirii ,si sfantul parinte era acolo ,se odihnea in acea zi ,privind duios la ucenicii care plantau flori ,inima mi a luat o razna ,,sufletul imi sarea din piept ,vazandul ,am inceput a plange ,iar dansul ne a binecuvantat stiind ca venim de departe ,i am sarutat sf mana cu suspine ,apasandu ma bland pe crestetul capului ,emotionata ,m am intors catre poarta fiind pe picior de plecare ,desi fiind mai multe persoane ,luptam cu mine in a ma descarca ,de a plange cu suspine ,dar trebuia sa ma si abtin .Ajungand la poarta , si privind inapoi ,sfantul parinte intra in bisericuta ,iar eu fara sa stau pe ganduri ,fug inapoi ,plangand,sa i mai sarut odata mana si dorind sa vorbesc cu dansul ,dar iar am simtit ca sufletul imi iese din piept si lacrimile nu se opreau ,am plecat uitandu ma in urma ,vazundul cum se intreapta incet spre chilie ,uitandu se dupa mine .am plecat cu un sentiment de nu il pot descrie ,iar dupa 2 zile MAICA DOMNULUI CEL SFANT SI SFANTUL SPIRIDON care eu m am rugat mult ,ca atunci cand ajung acasa sa ma pot spovedi si impartasii ,mi au ajutat si ma simt noua ,usoara ,iar privirea sfantului parinte m a incurajat mult si fara vorbe omenesti ,m a binecuvantat,simtindu i binecuvantarea mult timp si sa ma ajute BUNUL DUMNEZEU sa fiu vrednica de ea ,Doamne ajuta!

    Apreciază

    1. Ce traire frumoasa! Se intampla multe lucruri bune la acea manastire. Sa mai mergeti cand veti mai avea ocazia!

      Apreciază

  23. Parintele GHERONTIE este darul lui dumnezeu pentru noi.

    Apreciază

  24. cristina spune:

    EU SI SOTUL MEU MERGEM LA PARINTE DE 2 ANI CAM 1 DATA PE LUNA.ESTE LOCUL UNDE NE REGASIM LINISTEA SI PUTEREA DE A MERGE MAI DEPARTE!NE RUGAM MAICII DOMNULUI SA AVEM UN COPILAS CARE TOT INTARZIE SA APARA!SPERAM CU AJUTORUL MAICII SFINTE SI CU AJUTORUL SFANTULUI PARINTE SA NI SE IMPLINEASCA ACEASTA DORINTA!LUNA TRECUTA PARINTELE ERA FOARTE BINE SI ASA SPERAM SA IL GASIM INTOTDEAUNA!DOAMNE AJUTA!CRISTINA

    Apreciază

    1. Sper sa va ajute Dumnezeu! Este ciudata viata…eu nu mai vreau copii si altii se roaga sa-i poata aduce pe lume! Sa auzim numai de bine!

      Apreciază

      1. CRISTINA spune:

        MULTUMESC!AM INCREDERE CA INTR-O ZI AM SA MA INTORC LA CARAIMAN IMPREUNA CU COPILUL MEU!

        Apreciază

        1. Sa-ti ajute Dumnezeu sa te intorci atunci cand vei dori!

          Apreciază

  25. ileana spune:

    Mi-as dori sa merg la manastire in Joia Mare,cu gandul sa stau acolo si de Sf Pasti.Am sanse sa gasesc in acea perioada un loc de cazare fara sa-l retin dinainte?…multumesc.Doamne ajuta!

    Apreciază

    1. Nu stiu sigur, sunt destule spatii de cazare, dar iti dai seama cata lume vrea acelasi lucru? Sa fie in Saptamana Mare acolo? S-ar putea sa ai sanse…dar parerea mea este sa suni acolo sau ma intrebi pe mine cu o saptamana inainte, ca sa stii ceva sigur. Stiu ca este cam 80lei/persoana. Cu placere! Sa-i multumim inainte de orice lui Dumnezeu!

      Apreciază

  26. baciu ionut spune:

    nu numai ca este foarte frumos ,insa ajuns acolo sus in minastire nu-ti mai vine sa te intorci acasa.este un loc dumnezeiesc unde putem spune ca,ne simtim dezbracati de pacate si de tot ceea ce este trecator si pamintesc

    Apreciază

  27. Ina spune:

    Doamne ajuta!

    As dori si eu numarul de telefon al apropiatului Parintelui daca imi este ingaduit. Va multumesc.

    Apreciază

    1. Bine, vi-l trimit! 🙂

      Apreciază

  28. Mihaela spune:

    Buna dragilor,

    Am ramas impresionata de povestile voastre ! As vrea sa ajung si eu acolo saptamana viitoare . Am vazut ca nu sunt comentarii recente . Ma poate ajuta cineva cu un program al Sfantului Parinte Gherontie ? Cineva care a fost de curand acolo .
    Multumesc din suflet .
    Mihaela

    Apreciază

    1. Oricum, eu cred ca il gasesti acolo…

      Apreciază

      1. CRISTINA spune:

        BUNA DIMINEATA!EU MERG DUMINICA LA PARINTE SI O SA VA SPUN DACA IL GASITI SI SAPTAMANA VIITOARE!SANATATE!

        Apreciază

        1. Bine, asteptam 🙂 Toate cele bune!

          Apreciază

  29. mariana spune:

    Părintele Gherontie are următorul program :

    luni – zi de odihnă (deci nu primeşte pe nimeni) ;

    de marţi până duminică poate fi găsit între orele 10-12 şi 15-17.

    Doamne-ajută !

    Apreciază

    1. Multumesc Mariana!

      Apreciază

  30. mariana spune:

    „Mănăstirea Caraiman şi părintele Gherontie” – este foarte bine ales acest titlu pentru articol.Cele două elemente sunt strâns legate unul de celălalt.Aproape că se confundă.Părintele Gherontie este cel care a ridicat această mănăstire,Caraiman. Cadrul natural în care este amplasată este unul de excepţie.Eşti la poarta Bucegilor,sub Crucea de pe Caraiman.

    Să porneşti un asemenea demers cu mâinile goale, la o vârstă nu prea tânără (66-67 de ani), cu o stare de sănătate nu prea bună, este o dovadă vie a puternicei credinţe în misiunea sfântă pe care trebuie să o îndeplineşti, în sprijnul divin pe care îl vei primi.Şi acest sprijin a venit.

    Mi-amintesc şirurile nesfârşite de oameni,permanent la uşa părintelui Gherontie. Bisericuţa de lemn, deşi atât de mică, era atât de primitoare, atât de „încăpătoare”. Indiferent de anotimp, oamenii stăteau la slujbă,cei mai mulţi la uşa ei,în jurul ei,pentru că nu era loc în interior.La sfântul altar slujea un singur preot (părintele Gherasim) şi la strană cânta un singur frate. Era atâta pace ! Îl simţeai pe Dumnezeu ! Nu îmi venea să mai plec… Se lucra permanent la ridicarea mănăstirii. Lucrările înaintau văzând cu ochii.

    Astăzi,mănăstirea este în mare parte finalizată.Slujbele se ţin în biserica mare.Aceasta mai trebuie pictată în interior.Deja au început lucrările de pictură,în pronaos.Slujesc mai mulţi preoţi şi diaconi. L-am cunoscut pe părintele Nifon. A venit aici cam acum un an, de la Schitul Sf.Ana. Are o blândeţe, smerenie, răbdare, care te cuceresc.
    Mănăstirea are şi un grup de psalţi, „Stavros”, care cântă muzică psaltică,dar nu la strană ci undeva sus,la un nivel superior, la balcon. Se aude şi un sunet de orgă (?).

    S-au făcut multe amenajări. Vara se organizează tabere gratuite pentru copiii cu probleme familiale şi tendinţă spre abandonul şcolar,prin programul „ALEGE ŞCOALA”, finanţat din fonduri europene. Se lucrează la un centru de conferinţe al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Lucrurile au luat amploare.

    Părintele Gherontie este la locul lui,în căsuţa lui. Se poate merge la el de marţi până duminică între orele 10-12 şi 15-17. Părintele are 78 de ani. În toamnă face 79 de ani. Cred că este împăcat. Şi-a îndeplinit misiunea sfântă. Mănăstirea este ridicată. Aş zice că lucrurile se desfăşoară pe un făgaş firesc…

    …Şi,totuşi,parcă s-a pierdut ceva… !

    Sau amintirile mele sunt de vină…?

    Apreciază

    1. S-au schimbat multe, in special in mintile unora…care vietuiesc acolo 🙂

      Apreciază

  31. Mihaela spune:

    Multumesc Mariana . Am fost vineri la Manastirea Caraiman.
    Nu pot relata in cuvinte ceea ce am simtit cand am ajuns acolo. Este minunat , locul acela parca este desprins din cer ! Simt o liniste sufleteasca de cand am fost acolo .L-am gasit pe parintele Gherontie asa cum ai spus si tu in casuta dansului si ne-a incurajat sa intram . Sunt atrasa de aceasta manastire de parca ar avea un magnet . Abia astept sa ma reintorc, zic eu dupa Paste .
    Toate cele bune !

    Apreciază

    1. Eu va sfatuiesc sa veniti si la vara, este si mai frumos. Au un lac de pesti foarte interesant, pe langa altele 🙂

      Apreciază

  32. mariana spune:

    Pentru Mihaela : mă bucur dacă am putut fi de folos,măcar un pic. Numai bine !

    Apreciază

  33. Stefanescu Dana spune:

    Buna ziua! As dori sa aflu numarul de telefon la care se pot face rezervari.Va multumesc!

    Apreciază

    1. mariana spune:

      Pentru rezervări la mănăstire,se poate suna la numărul 0725370983.
      Numărul este afişat la magazinul aflat la intrarea în curtea mănăstirii,
      unde se vând lumânări, icoane, cărţi şi alte obiecte specifice.

      Apreciază

      1. Multumim, Mariana 🙂

        Apreciază

  34. mersi c-ai dat traseul !

    as vrea s-ajung …

    numa’ bine ,

    ellla

    Apreciază

    1. Cu placere, sper sa-ti fie de folos! 🙂

      Apreciază

  35. alexandru spune:

    Doamne-ajută!! de foarte multă vreme imi doresc să schimb câteva cuvinte cu un sfânt părinte pentru că viaţa mea nu e nici măcar câtuşi de puţin aproape de cum mi-aş dori. De curând am aflat de părintele Gherontie şi mi-am propus, şi eu ca mulţi alţii, să il vizitez, să mă binecuvinteze şi să primesc un sfat de la un om atât de mult pe placul lui Dumnezeu. Aşa că apelez şi eu la bună-voinţa dumneavoastră pentru acel număr de telefon, îmi doresc foarte mult să îl găsesc acolo pe părinte. Vă mulţumesc!

    Apreciază

    1. Vi-l trimit pe mail, dar sa stiti ca vorbele parintelui nu va vor schimba viata, decat in masura in care o vreti si dv!

      Apreciază

      1. mihaela spune:

        as dori si eu nr de tel. al parintelui daca se poate!! sunt din iasi si imi este cam greu sa ajung pana acolo!! multumesc

        Apreciază

        1. Am sa iti trimit pe mail, nr. de telefon al unui calugar de acolo…ma indoiesc insa ca va sta cineva la telefon prea mult de vorba, iti dai seama cati suna…

          Apreciază

  36. MIHAELA spune:

    Buna ziua. Apelez la d-voastra cu o rugaminte, poate le va fi de folos si celorlalti. Cat costa o noapte la manastire? au mancare acolo sau iti poti tine in camera (un frigider sau cva de genul asta – -incep caldurile)?? defapt detaliile legate de cazare.
    VA MULTUMESC.

    Apreciază

    1. Stiu ca au cazare, dar alte detalii nu stiu, imi pare rau, ma interesez!

      Apreciază

      1. Pintilie spune:

        Va multumesc…voi astepta raspunsul dupa ce va interesati.

        Apreciază

  37. mariana spune:

    Pentru cei care doresc informaţii despre cazarea la mănăstirea Caraiman : se asigură cazare, tariful este de 60 de lei pe noapte pentru o cameră cu două paturi, fiecare cameră are baie proprie, nu se asigură masă, nu este frigider în cameră. Pentru cazare se poate suna la numerele 0725370983 sau 0244320152. Dacă nu răspunde nimeni la primul apel, trebuie insistat. Doamne, ajută-ne pe toţi !

    Apreciază

    1. De necrezut :)) Multumesc mult 🙂

      Apreciază

      1. Mihaela spune:

        Multumesc frumos.
        Doamne ajuta-ne.

        Apreciază

  38. ARISTITA spune:

    AM GRESIT FRAZA ,VA ROG SA MA SCUZATI,IMI DORESC MULT SA AJUNG LA ACEASTA SFINTA MANASTIRE,SI BINEINTELES SI CA ACEASTA SF RUGACIUNE SA O POT SPUNE DIN TOT SUFLETUL INDURERAT.DOAMNE,MAICUTA DOMNULUI INTOARCE-MA SI PE MINE PACATOASA LA BUNATATE,POCAINTA SI RUGACIUNE.AMIN.ARISTITA.

    Apreciază

    1. Sunt si telefoane publicate unde cu ceva staruinta poate prinzi pe cineva si poti vorbi…pana ajungi. Numai bine si nu uita ca Dumnezeu poate trage o linie. Ce a fost azi si ieri ramane un trecut, altceva poate fi maine, ceva la care nici nu ai gandi ca este posibil. Pentru ca noi judecam si gandim dupa standarde lumesti de aceea nu reusim sa facem ceva cu viata noastra…cu incredere, si se vede ca ai, totul se poate schimba…trebuie putina rabdare.

      Apreciază

  39. ARISTITA spune:

    PARINTE,VA MULTUMESC PENTRU RASPUNSUL MULT ASTEPTAT SI PLIN DE INTELEPCIUNE.ACESTE CUVINTE MI-AU DAT LACRIMI IN OCHI,MINGIIERE SI IL RECITESC DE NENUMARATE ORI PENTRU AL INTELEGE SI PENTRU INTIPARIREA LOR IN INIMA SI-N MINTEA MEA.SINT CASATORITA DE 15 ANI CU UN CATOLIC,CUNUNATI LA BISERICA ORTODOXA IN MILANO.ESTE UN OM BUN,SI MA RESPECTA CA SOTIE.NADAJDUIESC,LA MAICA DOMNULUI CA INTR-O ZI VOM LUA ACELASI DRUM.NADAJDUIESC CA DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI IMI VA ASCULTA RUGACIUNILE MELE.IN FIECARE DUMINICA MA CONDUCE PINA LA USA BISERICII,PLEACA SE INTOARCE ACASA,IAR LA SFIRSITUL SF.LITURGHII MA ASTEAPTA,DAR NU INTRA IN SF.BISERICA.DACA INSIST SA INTRE,SE SUPARA.CU NADEJDE IN DUMNEZEU.ARISTITA..

    Apreciază

    1. Doamna, iertati-ma, nu faceti confuzii, eu trec pe la manastire nu locuiesc acolo, stau destul de aproape…preot au vrut parintii sa fiu, dar trebuie sa fii ales pentru asta. V-am spus doar ce gandesc…si eu la randul meu ascult de sfaturile altor oameni cu credinta in Dumnezeu. Sunt un mare fericit ca sunt calugari, preoti care ma invata de bine. Daca acele cuvinte au ajuns astfel la dv. nu mie trebuie sa-mi multumiti, nu am niciun merit…LUI, ca le-a pus in mintea mea, prin cei mai vrednici decat mine.
      Ajutati-l mai intai pe sotul dv sa realizeze o legatura cu Dumnezeu in sufletul sau…ca nu intra intr-o biserica ortodoxa este o idee preconceputa. Dumnezeu este peste tot si nu trebuie sa facem vreun pas ca sa-L cautam in lumea exterioara. Pasii se fac in suflet, prin ganduri transpuse apoi in fapte. Daca sotul dv nu vrea sa intre in biserica nu mai insistati, pentru ca va deveni si mai reticent. Daca a fost crescut in religia catolica, va crede ca doriti sa-l convertiti. Lasati-l sa-L descopere pe Dumnezeu singur, daca el va lasa la biserica ortodoxa si nu va interzice inseamna ca va respecta. Dumnealui poate in felul sau crede in Dumnezeu, nu lasati astfel de lucruri lumesti, cum ar fi intrarea intr-o biserica sau alta, sa va desparta. Daca va iubiti, acesta ar trebui sa fie un lucru minor. Incercati sa va rugati impreuna acasa, seara! Numai bine!

      Apreciază

      1. ARISTITA spune:

        Sarut mina.binecuvintati parinte.Va rog sa-mi dati si mie un numar de telefon de la un parinte de la aceasta manastire .va multumesc din suflet.iertati.aristita

        Apreciază

        1. D-na Aristita, au mai fost scrise aici nr de telefon!

          Apreciază

  40. virginia spune:

    cine imi poate spune cum ajung de la gara la manastire ,ajung saptaman viitoare in bucegi ,cu baiatul meu si imi doresc sa il vad pe parinte.

    Apreciază

    1. Cum iesi din gara, treci pe langa un monument, apoi vine soseaua. Vizavi ai sa vezi o biserica. Nu treci soseaua ci ramai pe trotuar. Faci stanga si mergi pe trotuar inainte. Treci de Politie, undeva pe dreapta este Primaria. La fel ramai pe aceeasi parte, stanga. Mai mergi circa 10 minute si vei vedea peste drum, o statie de autobuz moderna pe care scrie Primaria Busteni. Treci soseaua si ajungi in aceasta. Dupa ce ai trecut faci stanga. Vin o placintarie,o alimentara si o strada. Aceasta este in dreapta ta cum te deplasezi si se numeste str. Caraiman. Asta ca reper pentru ca nu trebuie sa urci pe aceasta. Mergi mai departe si faci dreapta pe prima strada aparuta, adica dupa vreun minut distanta de str. Caraiman. Chiar pe colt cu aceasta strada ce trebuie sa o urmezi este o alta placintarie. Mergi pe strada aceea care de fapt ajunge la telecabina, circa 4-5 minute. O sa vezi pe dreapta sediul Salvamont si Pompierii. La mica distanta vei vedea o cruce, un podet si un indicator spre Manastire, pe partea stanga. Traversezi podetul si urci prin padure cam 10 minute si ajungi la portile manastirii. Ca timp, de la gara si pana la manastire faci cam 30 minute.

      Apreciază

  41. VANDAM spune:

    Stiu ca Manastirea s-a ridicat in urma unei viziuni a parintelui Gherontie.
    Cit timp constructia s-a limitat la Altar in jurul Bradului+Biserica de lemn+chilie a fost frumos.
    Ce a urmat, adica construirea unui complex hotelier ortodox, o fi fost tot in aceeasi viziune (citeste revelatie) ? Sau a fost in viziunea altcuiva . . . . . care are bani in loc de ochi?
    Se aude ca se urmareste si construirea unei manastiri sus, pe platou. Acesta nu poate fi un act crestinesc.

    Apreciază

    1. Ce are loc la manastire nu mai are treaba cu credinta ci cu altceva. A fost transformat totul intr-o afacere. Si pe platou doresc sa faca un schit, dar deocamdata nu au strans suficienti bani.

      Apreciază

    2. monica spune:

      DACA SE CONSTRUIESTE O MANASTIRE SUS ,SAU JOS …..ADICA INDIFERENT UNDE ….ESTE UN ACT CRESTINESC ,,,,,ERA MAI BINE PTR SUFLETELE NOASTRE O DISCOTECA NU ??????CRED CA PRIVIM LUCRURILE PANA LA BAREMUL MATERIAL .CEL SPIRITUAL IL LASAM MAI DEOPARTE EU UNA MA BUCUR CA SE MAI RIDICA MANASTIRI ,BISERICI ,PE CELE MAI INALTE CULMI ALE PAMANTULUI SI NU IN BUNCARE CUM S EFACEAU INAINTE SI DUMNEZEU SA NE INVREDNICEASCA SA INTRAM CU DEMNITATE IN ELE

      Apreciază

      1. VANDAM spune:

        Eu as fi preferat sa ramina locul asa cum era…….
        Cu iarba, brazi si vacute.
        E diavolesc?

        Apreciază

        1. monica spune:

          nuuuu nici de cum ….dar asta nu trebuie sa spunem ca nu e un act crestinesc sau ar fi in spatele constructiei o afacere …eu m as cam indoii atat timp cand oamenii isi gasesc linistea sufleteasca ,chiar si cu vacute si iarba …..mai mult te ridica( spiritual . vorbind) o bisericuta unde se spune ca e casa Domnului ,un salut

          Apreciază

  42. olga spune:

    Doamne ajuta!
    Va rog din suflet sa ma ajutati. Sunt foarte, foarte trista si am mare nevoie sa aflu si eu niste raspunsuri prin parintele Gherontie. Sambata ar vrea o cunostinta de-a mea sa vina la Manastirea Caraiman, sa stea de vorba cu parintele si sa-mi dea si mie niste sfaturi. Am inteles ca trebuie sa se inscrie pe o lista pt a intra la parintele. Dati-mi si mie, va rog nr de tel al unui parinte apropiat parintelui Gherontie.

    Apreciază

    1. Am nr. acesta 0733.092.311. si mai gasiti pe la comentarii inca unul.Toate cele bune!

      Apreciază

  43. mariana spune:

    În agheasmatarul de la mănăstirea Caraiman, stau scrise nişte cuvinte :

    „Orice vârstă ai avea, ţine aripile întinse !

    Nu există bătrâneţe. Există numai tinereţe, numai forţă, numai zbor. Ăştia sunt ani pe care i-a făcut Dumnezeu aşa, după socotelile Lui. Dar, oricare ar fi vârsta, nu este niciun motiv să nu ţii aripile întinse. O tinereţe, dacă nu-i structurată şi cu ceva bătrâneţe, e în primejdie. Şi dacă există o nuanţă de bătrâneţe la tinereţe, va exista şi tinereţe la bătrâneţe.”

    Aceste cuvinte aparţin părintelui Arsenie Papacioc, duhovnicul de la malul mării, şi care între timp a trecut la cele veşnice.

    Apreciază

    1. Intelept parintele, poti fi batran si totusi tanar si invers…ideea este sa stii cui datorezi totul.

      Apreciază

  44. monica spune:

    aceasta filizofie e cat se poate de adevarata ,si o sa ma explic imediat …. parca am si pus in practica aceste cuvinte pline de har ,eu lucrez intr o residenta de batrani aici in spania si pentru mine fiecare din ei e un exemplu …analizandu i in feicare zi eu ,mi am dat seama ca oameni ajungand la varsta a 3 a ,se reflecta fffffffffffoarte mult caracterul si parca toata viata sa e acum ca carte deschis pentru mine si cred ca tarie ca asa cum ti a petrecut tineretea in bine sau rau asa cum ai fost ,,,cu suflet bun sau contrariu ….totul se accentuaza cu varsta si inclusiv cu boala si suferinta fiecaruia …parca dumnezeu face cu iubirea lui cea mare ,care noi oameni nu o intelegem (uneori)….sa platim un pic aici pentru a pasii mai curati dincolo in zborul lin pe care il vom facem ,sau in caz contrar sa disfrutam cu liniste si pace in suflet la o batranete bine meritata ,in concluzie ,tineretea impreuna cu batranetea fac parte diin viata noastra si trebuie sa stim sa incepem sa traim frumos pentru a termina frumos ,.Poate e o filozofie ieftina in randurile mele ,`dar va spun sincer ca este foarte adevart ,important e sa vezi si sa nu orb prin viata

    Apreciază

    1. Imi place filozofia dv. Cum suntem la tinerete si ce acumulam in noi, asa vom fi si mai tarziu. Eu cred ca Dumnezeu ne da nenumarate semne sa fim buni unii cu altii, dar suntem prea orbi si egoisti ca sa le bagam in seama.

      Apreciază

  45. Jana Peica spune:

    Întâlnirea mea cu Parintele Gherontie a constituit un moment tulburator si innaltator, in acelasi timp. Aceasta s-a intamplat cu multi, foarte multi ani in urma. As dori sa stiu daca pot benefia de privilegiul de a-l intalni pe parinte la acest sfarsit de saptamana, 14 -16 febr. 2014, când, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper sa fiu in Busteni.
    Cine poate sa ma lumineze in acest sens?

    Apreciază

    1. Ma bucur ca aveti placerea de a scrie aici, experienta dvs. Din peste o mie de articole publicate aici, acesta este unul dintre cele mai vizitate. Sa stiti, doamna, ca dupa o indelunga absenta, parintele a fost bolnav, in saptamana ce s-a incheiat, a fost observat la manastire. Eu cred ca sigur este la manastire si ca-l veti gasi.
      Toate cele bune! Si astept, daca il veti intalni, sa ne spuneti cum a fost.
      Saru-mana!

      Apreciază

      1. Jana Peica spune:

        Cu tot dragul, va voi povesti despre trairile spirituale in urma acestei vizite.
        Va doresc o seara minunata, cu multa liniste in suflet si lumina in gânduri.

        Apreciază

        1. Bine, d-na Jana. Sa stiti ca la acest articol, sunt abonate prin comentarii, multe zeci de persoane. Atunci cand se scrie un comentariu, il primesc si ele in adresa de mail.
          Sper sa fie totul asa cum va doriti. Doamne-Ajuta si va asteptam.
          Multumim pentru gandurile frumoase.

          Apreciază

  46. ionela spune:

    doamne ajuta! cum trebuie sa procedez pt a trimite un acatist parintelui la manastire. va multumesc

    Apreciază

    1. Saru-mana. Pai intai trebuie sa constientizati ca nu trebuie sa depuneti nimic online 🙂 Sper ca nu aveti naivitatea sa credeti ca se va ruga cineva online pentru dvs. Fie mergeti pana la manastire, fie rugati pe cineva in care aveti incredere sa va duca acolo acatistul. Bine ar fi sa nu cadeti in capcane virtuale de tot felul. Apoi, sa stiti ca Dumnezeu nu este doar la manastirea aceasta, este prezent peste tot. O rugaciune sincera se poate face oriunde. Nu faceti greseala pe care o fac multi oameni. De a spune „Doamne Ajuta” in nestire, de a face rugaciuni doar pentru a cere. Eu in acest an m-am rugat poate de peste 100 de ori, nu mai stiu, dar nu cred ca in 3-5 rugaciuni i-am cerut ceva lui Dumnezeu. Nu-i cereti, ca mie mi se pare o desertaciune, o pierdere de timp. Oare credeti ca EL nu stie ce ne trebuie? Trebuie sa-I spunem noi mereu? 🙂 🙂
      Multumiti-I!

      Apreciază

  47. monica spune:

    e adevarat ca atunci cand te gandesti la parintele gherontie ,ai o sete de a mai simti inca o data experienta spirituala pe care unii dintre noi am avut o ,si cred ca in ziua de azi oamenii au nevoie de un sprijin un sfat ….si de unde poate veni cel mai bine ‘??de unul din mesagerii DOMNULUI ,nu se spune ca DUMNEZEU iti da raspunsuri prin oameni,face minuni prin oameni,chiar daca uneori oamenii sunt cei mai simpli …important este sa vezi ce trebuie sa vezi si sa auzi ce trebuie sa auzi ,Eu cred ca atunci cand suntem in necaz si in cadere spirituala prin natura noastra vrem sa vedem o minune cu ochii trupesti si sa auzim cu urechile trupesti ,asa ca trebuie sa intelegem un pic dorintele unora de al vedeam pe parinte si al asculta ….lucru de care nici eu nu m as satura vreodata ,Stiu ca sunt multi alesi ai lui dumnezeu ,manastirile sfinte sunt pline dar e de ajuns sa intri in contact spiritual ,si e normal sa ai o admiratie pentru acea persoana .Eu ma rog Domnului sa ma ierte de pacate ,eu cer asta ,pentru ca atunci cand primesti iertare ,restul sunt fara importanta si le treci mai usor in viata asta plina de ispite dar si de satisfactii,DOAMNE AJUTA SI M A IARTA PE MINE PACATOASA

    Apreciază

    1. Multumim pentru aceste cuvinte frumoase si pentru prezenta dvs, inca din anul 2011. Toate gandurile bune!

      Apreciază

  48. mariana spune:

    bunaziua as dori si eu un numar de tele daca se poate asa saa vb cu parinte.

    Apreciază

    1. Buna seara, ca la mine este cam intuneric pe afara. Ce sa va spun… sa stiti ca parintele, nu are niciun numar de tele 🙂 Nu stie sa-l foloseasca si nici nu ar vrea. Cel putin asa am auzit eu. Vedeti ca mai sunt afisate pe aici nr. de telefon si programul dansului. Cel mai bine ar fi sa mergeti la el, daca aveti cum.

      Apreciază

  49. Oana Mirica spune:

    Cum se ajunge de la gara de la Busteni la manastire pe jos?

    Apreciază

    1. Daca va uitati mai sus, veti observa ca i-am descris doamnei Virginia traseul de la gara la manastire. Multumesc si numai bine.

      Apreciază

  50. Dumnezeu sa-i binecuvanteze sufletul sfant si sa-l odihneasca in pace printre ingeri!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.