Si, totusi, jandarmii montani au ajuns la schiorul din Valea Pelesului; Punctul de vedere al d-lui Mihai Dutu, schiorul salvat…

Intr-un set de filmari postate astazi, jandarmii montani din Sinaia, arata ca au ajuns totusi, la persoana blocata in zona Vaii Pelesului. Au vrut sa demonstreze ca au ajuns, chiar daca nu la fel de repede pe cat ar fi trebuit. Asa cum stiti, acest scandal a plecat de la faptul ca niste turisti care nu sunasera la 112, se aflau si ei prin acea zona de abrupt si s-au intalnit cu jandarmii montani. Cei din urma i-au filmat astfel ca turistii au ajuns „salvati” in diferite buletine de stiri.

Mai departe, acesti turisti care se considera oameni de munte si ale caror nume le gasiti pe facebook, au inceput o campanie de justificare. Ca ei nu au cerut ajutorul, ca este o stire fabricata, o minciuna. Aici nu ai cum sa-i condamni, oamenii s-au simtit lezati.

Au gasit teren fertil pe pagina Salvamontului din Romania. Pentru ca asa cum stim, exista in multe locuri din tara, o concurenta intre salvamontisti si jandarmii montani, cu tot felul de contre si acuzatii. Nu am observat insa in Bucegi sa existe asemenea conflicte intre cele doua institutii cu atributii de salvare. Neintelegeri individuale au mai fost… datorita faptului ca unii interveneau si altii apareau la televizor.

Asa s-a aprins „focul”, pe pagina Salvamontului

Pana sa iasa in evidenta jandarmii montani, si vorbesc de ultimii 4-5 ani, apareau salvamontistii care in toate stirile spuneau ca actiunea a fost dificila, plina de pericole, turistii inconstienti… Din 20 de stiri, 19 erau actiuni incredibile 🙂 Au terminat baietii astia cu exagerarile, s-au ivit jandarmii cu filmarile. Tot ce trecea prin fata camerei devenea automat „salvat” 🙂 Trendul acesta cu filmarile era tot mai ascendent in ultimii 2-3 ani si trebuia pana la urma sa se intample ceva. Asta nu inseamna ca ei nu cred in ce fac sau ca pornesc la drum cu gandul sa iasa o stire buna. Mi-e imposibil sa cred ca ar putea avea cineva un astfel de gand. Pur si simplu sunt oameni, doresc sa arate ca pun pasiune, ca incearca sa salveze vieti si dorinta de a aparea la stiri ca salvatori inlatura uneori luciditatea. Ar trebui sa stie si jandarmi si salvamontisti ca si fara astfel de filmari, oamenii ii apreciaza. Iar aprecierile nu se cuantifica mereu in like pe Facebook.

Actiunea din Valea Pelesului consider ca a fost frana care trebuia si ca, pe mai departe, lucrurile trebuie sa cunoasca o alta evolutie. Insa, trebuie retinut si cine sunt aceia care mai umbla prin Bucegi, prin tot felul de locuri, pentru ca apoi sa se creada mari iubitori ai naturii. Un om de munte nu lasa alt om de munte in urma, ci il ajuta. Tinerii acestia in cautare de extrem si-au vazut de treaba. Exact cum spunea d-l Mihai Sterpu, un cunoscut om de munte: „Aviz amatorilor: prezenta unor persoane experimentate sau sigure pe ele nu va garanteaza in mod automat siguranta.

Mai departe, e clar ca tinerii acestia au incercat in orice fel sa se justifice dar si sa denigreze in orice mod posibil echipa Jandarmeriei. Doar se vede mesajul de mai sus, postat pe pagina Salvamontului national. Logic este ca jandarmii aflati in urcare si tinerii in coborare, s-au intalnit la o saritoare. Pai daca tu esti sus si eu jos, e normal ca eu sa-ti arunc coarda si tu sa o legi. Nu este o mare isprava ci un gest normal. Mai departe, minciuna si-a urmat cursul, sustinandu-se ca jandarmii s-au oprit acolo, invinsi de o saritoare:

Filmarile recente postate de Jandarmerie, demonstreaza insa altceva. Deci, unii i-au dat la stiri ca „salvati” si altii au postat si adevaruri si minciuni. Ca sa va faceti o imagine cat de grav este afectata o astfel de institutie, in urma unui asemenea scandal, vedeti mai jos:

O singura persoana a intrat pe filmare, sa o vada la o rezolutie mai mare si deja erau 967 de vizualizari. Bineinteles ca postarea initiala, cu toate filmuletele grupate, are probabil 100 de aprecieri sau mai multe. Dar asta nu inseamna ca s-au uitat la filmare ci ca iau de bun ce spune Jandarmeria. Unul singur a fost insa mai curios… altadata, aprecierile erau foarte multe. El sigur s-a uitat pana la capat.

De final:

  • Pagina Salvamont Romania si orice salvamontist nu ar trebui sa sustina atacurile la o alta institutie de salvare si, evident, e valabil si pentru Jandarmerie. Pentru ca lucrurile pot evolua intr-o maniera neasteptata si oamenii aflati pe munte se vor imparti. Suna unul la 112 si spune sa nu vina jandarmii si invers. Neintelegerile jandarmi-salvamontisti constituie un semnal negativ pentru oamenii ce merg pe munte.
  • Daca mergi prin locuri extreme si esti foarte bun in sportul pe care-l practici, nu inseamna ca esti si un om de nota 10. Asa ca, pe munte, incercati sa abordati doar trasee corespunzatoare pregatirii voastre. Treptat dobanditi experienta si pentru altele mai dificile. Este o greseala imensa sa pleci pe un traseu gandindu-te ca atunci cand nu mai poti inainta, are cine sa vina sa te ia de acolo.
  • Trebuie sa ai in rucsac, chiar daca abordezi cel mai simplu traseu, niste elemente de baza: bricheta sau chibrit tinute in ceva impermeabil, hartie sau chestii din comert specifice care se aprind repede, apa, batoane energizante, o pelerina de ploaie, o haina in plus, o folie de supravietuire, o lanterna, plasturi, bandaj, briceag. Telefon are oricine. Daca tie nu-ti vor folosi, cine stie pe cine intalnesti si are nevoie de ele. Nici o cordelina de 10 metri nu strica. Toate cat mai compacte, sa nu ocupe spatiu si nici sa atarne prea greu. Din reflex, aproape toate aceste accesorii le am in rucsac si cand plec de exemplu… in Bucuresti 🙂 In ultimii 15 ani, oriunde am fost pe munte, am avut ce consider ca trebuie cu mine. Le inveti de mic, cand copilaresti la poalele muntelui, lovindu-te de ele…
  • Cred ca ar fi bine sa postati un mesaj pe pagina Comunitatea Bucegilor atunci cand sunteti blocati cine stie pe unde prin Bucegi. Sunt sigur ca sunt oameni de munte care nu va vor da indicatii gresite. Mai sunt insa si alte locuri pe facebook si as recomanda grupul „Nu sunt singur pe munte”. E imposibil ca in 10-20 de minute sa nu stie cineva exact unde te afli si sa nu vina cu solutii.

Iata, mai jos, si punctul de vedere, cu siguranta cel mai credibil din toate cate au fost enuntate, al schiorului blocat. Se observa ca este un personaj cu mult bun simt. Exprimarile sale sunt ale unui om de munte, un om care si-a pastrat calmul si care a cantarit bine lucrurile atunci cand a inteles unde a gresit. Voi reda mai jos, comentariul sau, existent si la articolul anterior, multumindu-i pentru ca a dorit sa impartaseasca si cu noi experienta sa, astfel incat sa invatam cat mai multi din aceasta. Felicitari, de asemenea, si salvatorilor sai, care l-au recuperat cu succes si l-au readus printre noi.

„Buna,
Eu sunt cel ce am apelat la 112. Fata de faptul ca am apreciat greșit dificultatea traseului și ca nu m-am informat destul, nu sunt cel mai potrivit sa ii judec pe cei implicați. Totuși cred ca ar fi bine sa se știe exact ce s-a intamplat.
Am 42 de ani si sunt un schior nu tocmai slab. Am schiat numeroase trasee neamanajate, inclusiv vai de abrupt din Bucegi, încă de când aveam 20 de ani. Intenția inițială a fost sa nu ajung in canion, ci sa ies din fir pe pieile de foca spre Piatra Arsa, sa cobor spre Poiana Stanii. Zăpada era fascinanta și am coborât prea mult, pana când nu am mai văzut pe unde sa ies. Am coborât săritorile acoperite cât de cât de zăpada și astfel mi-am tăiat șansele de întoarcere, captând mai multă încredere decât trebuia ca voi putea cobora. Totuși la o săritoare in surplomba de cca 5 m nu aveam cum sa cobor pe schiuri. Am căutat ocoliți, dat era foarte periculos, mai ales ca eram singur, iar dacă ma acccidentam exista riscul sa nu pot cere nici măcar ajutor. Nu sunt un montagnard cu mare experiența in cățărare, totuși din experiențe anterioare pe săritori in camioane știam ca pot cobora ușor cu coarda și ham, asa ca in momentul in care riscurile erau prea mari fără echipament adecvat (coarda, ham și piolet) am considerat mai cuminte sa solicit ajutor de la Salvamont. Am dat coordonatele GPS și explicații și am rugat sa vina pe schiuri, spunându-le ca e nevoie doar de cel mult 2 oameni cu echipament, căci nu sunt rănit și pot colabora, întrucât am mai coborât cu coarda.
Surpriza neplăcuta a fost ca aceștia mi-au explicat ca ei nu pot interveni decât dacă sun la 112. Am sunat la 112, iar când le-am spus cinstit ca nu sunt rănit ci doar blocat, au apelat la Jandarmeria Montană. Lucrul asta nu m-a liniștit, nu pentru ca eram pasibil de amenda, căci lucrul asta era normal, ci pentru ca jandarmii dacă veneau fără schiuri le-ar fi fost foarte greu și deși era abia ora 15 ar fi ajuns odată cu întunericul. Am dat coordonatele la mai mulți prieteni montagnarzi, unul dintre ei de la Salvamont, precum și echipelor de jandarmi.
Echipa de jandarmi de jos a fost prima care a constatat ca intervenția era dificila, fiind greu sa treacă de prima sariotoare. Când am coborât mai târziu am înțeles ca nu glumeau.
Cea de sus mi-a spus ca a pierdut urma de schi, lucru cam îngrijorător, căci era imposibil sa fie acoperită atât de repede.
Echipa de jos a încercat sa urce pe Poteca de pe Piatra Arsa și sa coboare, dar a constatat ca nu era atât de ușor.
Între timp au apărut și domnii montagnarzi. Unii cu snowboard alții cu schiuri. Inițial auzind voci umane am sperat sa fie jandarmii, dar când i-am văzut mi-am dat seama ca nici vorba. Bucuria inițială ca nu eram singur s-a dus repede. Unul a zis ca s-au luat după urma mea, si ca e povestea clasica când iei o urma pana la buza prăpastiei. Altul se mira cum am reușit sa cobor pana acolo. Am încercat sa le explic ca am anunțat deja la 112, ca situația nu e o gluma și ca fără coarda și ham e o mare prostie sa continuam. Erau 6 , iar cele doua fete păreau sa se descurce foarte greu, venind cu cca 20 de minute mai târziu. Unul avea o cordelina, dar nu avea nici 2 m, așa ca nu știu la ce ii putea folosi.
In momentul in care au auzit de jandarmi s-au mobilizat sa caute repede o trecere. Cel puțin doi erau bunicei la cățărare și au reușit sa ocolească săritoarea pe lateral. Fără piolet însă era evident ca un picior greșit însemna o cădere zdravănă. Am urcat si eu sa ocolesc dar in timpul traversării pe panta deasupra săritoarei au sunat jandarmii care erau pe poteca din Piatra Arsa, cei de jos.
M-am gândit ca cei 6 nu păreau sa știe foarte bine ce fac. In plus era penibil sa chem jandarmii acolo și sa plec, ba mai mult sa ies din traseu in alta parte decât dădusem indicații.
Mi s-a părut mai cuminte sa ii aștept pe cei de sus sa cobor cu ei, cu echipament adecvat.
Dupa ce au trecut de următoarea săritoare nu i-am mai văzut si nici auzit pe cei 6.
Din nefericire jandarmii din echipa de sus nu au mai ajuns. Ulterior am auzit 2 variante, ca ar fi greșit valea sau ca s-ar fi retras, nu știu care e cea reala.
Am realizat abia atunci ca exista riscul sa rămân peste noapte. Rezistam la frig de câteva ore mișcându-ma permanent, și eram bine, dar pana dimineața nu era o joaca. Trebuia sa ma mișc astfel încât sa nu îngheț și nici sa nu obosesc. Am fost sfătuit astfel de un prieten Vlad Vergu, care mi-a zis și sa nu intru in panica.Am apelat la toți cunoscuții din localitate și la un prieten de la salvamont sa încerce sa nu ma abandoneze, dar oricum am avut grija sa nu intru in panica și sa fiu in măsura sa rezist pana va ajunge cineva la mine, la nevoie pana a doua zi. De la 19.00 nu am mai avut baterie la telefon. Am reușit sa fac foc sub o stâncă ceea ce m-a ajutat sa îmi păstreaz măcar moralul.
In apropiere de ora 22 am văzut prima data lanternele de la echipa de salvare, iar la 23 au ajuns la mine. Eram bine nu îmi era încă frig și îmi păstrasem moralul, fiind in măsura sa pot coopera cu ei. Era o echipa mixtă Salvamont/Jandarmerie. Cei de la Salvamont știau bine zona, cunoșteau ocolirile și erau rapizi in decizie. Jandarmii erau foarte inimoși aveau pregătire fizica foarte buna și s-au purtat foarte bine. Îmi era jena ca ii pusesem noaptea in situația de face efortul unei ascensiuni de aproape 6 ore, dar nu mi-au reproșat lucrul asta, ci din contra vroiau sa ma ajute fiecare cum putea. Cred ca le era frica sa nu îmi fie rău, dar slava Domnului nu era cazul. M-am străduit măcar sa nu fiu un bagaj, dar chiar și așa ieșirea (400 m in linie aeriana), cu echipament a durat 3 ore. La ora 2 am ajuns la drum.
In ce ii privește pe cei 6 am văzut pe traseu urmele lor, reușiseră sa ocolească mai multe săritori, dar la ultimele au coborât pe coarda jandarmilor, care i-au ajutat sa iasă așa cum se vede in filmuleț. Oricum ultima săritoare nu era o gluma și fara coarda nu aveai nici o șansa.
Nu i-as critica pe jandarmi, nu doar pentru ca sunt ultimul care sa ii judece ci și pentru ca i-am văzut cu ochii mei ca au făcut un efort deosebit și au avut un comportament excelent. Totuși e evident ca au avut nevoie de coordonarea celor de la Salvamont, iar dacă ar fi colaborat de la ora 14-15, când am sunat ar fi fost mult mai simplu. Pe schiuri eu făcusem cca 30 de minute, dacă s-ar fi intervenit pe schiuri cu cel mult doi oameni și echipament s-ar fi evitat o operatiune mult mai dificila pe timp de noapte cu un număr mult mai mare de oameni.
Eu sigur am primit o lecție, totuși cred ca prioritatea la 112 nu trebuie stabilită atât de rigid, iar intervențiile in zone dificile și mai puțin cunoscute trebuie făcute după o apreciere corecta a tuturor circumstanțelor și după consultări între Jandarmerie și Salvamont. Cred ca totuși in zone de acest gen Salvamontul are mult mai multă experiența, iar procedurile rigide nu isi au locul. Jandarmeria ar trebui sa colaboreze de la început pentru a nu se agrava lucrurile.”

Anunțuri

Cand muntele nu mai uneste, Targul de Turism al Romaniei, Alpin Festival Film…

De cateva zile a izbucnit un scandal de proportii in Valea Prahovei. Este vorba de interpretarea unei actiune de salvare a Jandarmeriei Montane, in muntii Sinaiei. Adevarul, asa cum l-am desprins, este urmatorul: un domn de la oras nu stiu ce cauta prin zona afluentilor Pelesului si, la un moment dat, nu a mai putut cobori. A sunat la 112 si astepta sa fie salvat. Astfel de situatii sunt cele care ar trebui sa determine aparitia unei obligatii de plata. Ai solicitat interventia si esti vinovat, platesti. Pentru ca acea persoana nu avea ce cauta in afara partiilor de schi si in afara traseelor turistice, potrivit Regulamentului de vizitare a Parcului Natural Bucegi, cu statut de lege. Sau macar ii dai 5000 lei/amenda ca a parasit traseele turistice. Asa incepe povestea transformata in scandal ulterior. Un om in situatie dificila, aparuta din propria sa vina, a cerut ajutorul.

Dupa vreo 2 ore, prin zona pe unde acesta ii astepta pe salvatori (o salbaticie incredibila si un frigul naibii pe vaile acelea!) trec niste practicanti ai sporturilor de iarna, 5-6 tineri. Acestia, experimentati dupa cum spun ei, ajung la domnul in cauza, au loc niste discutii dupa care ei pleaca mai departe. Din ce au spus acei tineri pe Facebook, reiese ca acea persoana a ramas acolo. Mai reiese pentru noi, cei de pe aici sau care inteleg cu „ce se mananca muntele”, calitatea umana a acelor tineri, unul dintre ei chiar specificand ca nu aveau ei atributii de salvare sau vreo conditionare de constiinta/responsabilitate. Ceea ce poate fi corect pana la un punct. Daca o iei omeneste, iti dai seama ca acel grup nu poate fi considerat ca alcatuit din oameni de munte. Era o gasca de oraseni atrasi de chestii extreme, oraseni de tipul fiecare e pentru sine, de restul nu-mi pasa. Deci acestia nu l-au convins, e clar, pe acel personaj singuratic sa coboare. Cand esti singur in pustietate si vezi 5 persoane, de ce oare nu a-i indrazni sa te atasezi de ei, sa iesi la liman? In mod evident pentru ca acel grup nu-ti furnizeaza incredere, in mod sigur ca nimeni nu s-a oferit sa stea dupa el, toti fiind preocupati sa coboare ei.

com grup

Pacat ca Administratia Parcului Natural si cine are atributii de sanctionare pe aceasta linie, nu a fost acolo sa le dea cate 5000 lei amenda/persoana. Erau in afara traseelor turistice, in rezervatie, in zona de conservare a Parcului, in zone unde animalele sunt la ele acasa si nu le deranjeaza nimeni prin acele locuri. Genul acesta de tineri sunt si primii care striga ca animalele nu mai au unde sa stea, ca padurea se taie, ca nenorocitii nu se mai opresc si tot fura 🙂

Grupul de „montaniarzi” aflat in coborare, intalneste o echipa de salvare a Jandarmeriei Montane, vreo 10 persoane. Aceasta echipa se afla la baza unei saritori si urca sa-l salveze pe omul care sunase la 112. Daca aceste 2 grupuri nu se intalneau, nu am fi aflat niciodata poate, nici despre unii si nici despre altii.

Pe astia cu durerea de basca de oameni, tinerii cu figuri de la oras, i-a lovit „soarta” neasteptat :))

Jandarmii i-au filmat si totul a fost transmis presei, intelegandu-se ca si ei au fost salvati. Intr-o filmare, tinerii apar coborand pe o coarda, iar din spusele acestora, tot ei au montat-o. Magnific cum s-au intalnit unii nepasatori si altii fara experienta.

Iata filmarea:

In filmare se vede cum oarecum deranjati, tinerii coboara cam suparati. Probabil si-au dat seama ca vor ajunge subiecte de presa, fapt si intamplat 🙂

A doua zi toata lumea afla cum jandarmii montani au salvat nu stiu cati turisti inconstienti 🙂 Acum astia, turistii, or fi stat ei prost cu omenia si cu bunul simt, dar nu sunasera la 112 pentru ca se descurcau. Cand s-au vazut subiecte „salvate”, ei care cautau extremul, au innebunit si vehementi au postat sute de comentarii pe Facebook, s-au adresat la presa…

Treaba este ca nu prea ai ce face, Jandarmeria are o alta credibilitate chiar daca da o stire neadevarata. Si na, pentru majoritate, au fost si ei salvati :)) In grupurile de oameni de munte se va vorbi multa vreme cum au fost salvati. Pentru ca unii au luat-o de buna. Eu nu le mentionez numele ca imi place sa citesc cum au fost salvati :)) si cum tot revin ei sustinandu-si cauza.

Am fost si voi fi un sustinator al jandarmilor montani, numai ca aici au gresit din nou. A mai fost un caz la Azuga, in sezonul trecut sau acum 2 ani, in care turistii coborand pe propriile picioare au intalnit echipa Jandarmeriei si, in urma filmarilor, acestia din echipa au fost considerati eroi si promovati in grad. Asta a fost o rusine incredibila… o chestie lipsita de orice decenta.

Adevarul este ca jandarmii montani din Valea Prahovei, cu putine exceptii, nu au capacitatea si antrenamentul specific sa intervina in astfel de zone. Ei pot actiona pe trasee turistice, prin padure. Iarna sau vara prin astfel de vagauni, pe versanti inclinati, nu au nicio sansa. Nu este un repros ci un adevar. Cei pe care-i vedem la televizor coborand din gondole  pe corzi sunt altii. Sunt instructorii Jandarmeriei care instruiesc oameni din toate posturile de jandarmi din tara. Acestia nu intervin in actiuni de salvare ca nu este jobul lor.

In zona Sinaia, si ar trebui sa o iau dinspre Busteni mai bine, incepand din bazinul Vaii Babei, continuand cu al Pelesului, al Vaii Zgarburei si al Izvorului Dorului (mai ales in firele de sub Coltii lui Barbes), in afara de cativa salvamontisti si  2-3 jandarmi nu are cine sa te salveze. Nu ca nu ar vrea ci ca nu pot sa o faca. Nu cunosc terenul in detaliu, nu stiu saritorile, nu au o procedura adaptata specificului fiecarei zone. Intr-o zona ca a Pelesului, cu zapada in padure de un metru, tu nu vii ca un incepator de jos in sus, ca ajungi intr-o mie de ani. Vii pe schiuri ca e iarna, de sus in jos, dupa ce in prealabil l-ai sunat pe turist sa iasa din vale, spre dreapta sau spre stanga si sa astepte acolo.  Sa nu stea in firul vaii si sa mai vina cine stie ce peste el.

Se vede lipsa de experienta in astfel situatii. Cat de motivati si dornici de a salva viata unei persoane ar fi acestia, lucrurile se fac cu calm, eficient, dupa un plan. Nu te epuizezi mergand cu orele prin nameti ca apoi sa se considere ca faci 5 ore pana la cel care are nevoie de ajutor. Daca ar fi coborat de la Cota 2000, in 30-40 de minute cel mult ar fi ajuns.

Pozele apartin jandarmilor si au fost publicate pe facebook.

Pana la urma la acel om care a sunat la 112, au ajuns 2 salvamontisti care au coborat de la Cota 2000. Acestia l-au dus pana la jandarmi si totul s-a terminat cu bine pentru respectivul.

Eu sper ca fiecare parte din aceasta aventura, cat si altii, sa inteleaga niste lucruri esentiale: prin astfel de zone se moare destul de repede, nu trebuie sa te bagi prin vai in care stii ca nu poti face fata, pe care nu le-ai vazut vreodata, ia-ti la tine chestii de baza pentru ca nu stii cine si cand si daca te salveaza. Iar daca esti prea bun, expert sau extrem, si vezi vreun din acesta pe vale, care nu stie ce sa mai faca, ia-l de acolo, ajuta-l, ca asa se face pe munte. Altfel, s-ar putea mai tarziu sa-l ai pe constiinta.

Mai departe alte subiecte, diferite evenimente:

In curand o noua editie de Alpin Festival Film.

Echipa Casino Sinaia poate fi intalnita la Targul de Turism al Romaniei.

O carte care mi-a atras atentia si trebuie sa o caut: „De la palatul domnesc de pe Podul Mogosoaiei, la palatul regal de pe Calea Victoriei”.

Va mai amintiti de parintele Ioanichie Somcutean? Sase ani de la moartea acestuia…

Anii tot trec, timpul parca zboara… unii spun ca de fapt ziua nu mai are atatea ore ca altadata…

De ieri, ma tot gandeam ca se implinesc 6 ani (pe 20.02.2018) de cand ultimul pustnic al Bucegilor s-a mutat in alta lume.

Fotografia am primit-o de la actualul staret, parintele Nicolae. De-a lungul timpului, am postat si imaginile pe care le aveam cu parintele Ioanichie Somcutean, primul staret al schitului Sf. Ana din Bucegi, o persoana monahala de o mare smerenie si credinta.

Parca „ieri” a fost si 6 august 2008, cand s-a efectuat sfintirea schitului de catre Varsanufie Prahoveanul si parintele Ioanichie iesea printre oameni, ajutat de carje… cu aceeasi atitudine modesta…

Si „alaltaieri” ca sa zic asa, cand prin 1993-1994 descopeream la o curba a Drumul Vechi al Cotei, intr-o poiana, cum niste oameni, condusi de acest parinte, sapau o fundatie… Prin 1997 exista deja un mic schit… chiar daca peste ani au intervenit alti ctitori si au largit schitul…

Asa trece timpul si ramane bucuria/amintirea ca ai fost contemporan cu astfel de evenimente, ca ai vorbit cu acest pustnic, ca ai participat uneori la slujbele de la schit… Sau ca fotografia pe care i-am facut intr-o zi de 6 iunie 2010, este si fotografia ce sta la mormantul sau.

Dumnezeu sa-l odihneasca! As crede, mai degraba, ca e deja in cer, la locul lui.

Vreo 2000 de ani de istorie in jurul Manastirii Turnu de la Targsorul Vechi… observatii asupra unui proiect european!

Nu stiu de ce i se spune Manastirea Turnu. In cazul manastirii omonime de pe Valea Oltului se stie… denumirea vine de la un turn. Nu am aflat inca daca a fost vreun turn anumit si la Targsor. Cetatea/asezarea, a purtat numele de Targsor (Tarsor). Acum i se spune Targsorul Vechi si desemneaza atat o localitate cat si un sit arheologic situat la periferia localitatii.

Manastirea de azi, Turnu, se afla in situl arheologic.

Targsorul, a fost una dintre resedintele domnesti ale Tarii Romanesti, mare targ, mare asezare la intersectie de drumuri comerciale. Desi in top in alte vremuri, azi, aidoma Gherghitei, doar amintirea a biruit timpul.

Zona fostei asezari medievale se prezenta de pe la 1900 ca o zona parasita cu ziduri de la foste biserici, ruine de fortificatii mici ici-colo, gramezi de pietre si caramizi. Evident, aici, arheologii au gasit un teren fertil si in ultima suta de ani s-a tot sapat si cercetat. Prin urmare, s-a reconstituit istoricul locuirii umane prin acel perimetru. Adica, au gasit urmele unui sat dacic, apoi ale unor terme romane si au datat dupa diverse materiale si etapele medievale ale asezarii.

Dupa 1990, Biserica Ortodoxa Romana ia decizia sa reinvie traditia monahala prin aceste locuri. La acel moment, se mai vedeau ruinele a trei biserici ridicate in perioade diferite. Imediat, aceasta initiativa si-a gasit si oponentii: Consiliul Judetean Prahova si Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova. Partile combatante ani de zile au incercat sa se convinga de bune intentii sau sa arate inutilitatea ideii. In cele din urma, un proiect european a unit Consiliul Judetean cu Biserica. Cum Muzeul de Istorie este subordonat CJ, e clar ca opozitia a incetat.

Pe terenurile parasite/cercetate de arheologi a inceput a se ridica un complex monahal de proportii. Povestea incepe aici: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-turnu-prahova-67934.html

Proiectul acesta i-a impacat pe toti. Biserica si-a vazut scopul implinit, legatura dintre aceasta si CJ a fost asigurata de un personaj binecunoscut in judet, iar arheologii s-au multumit ca vad un fel de restaurare a unor ziduri/ruine si ceva pe la termele romane…

Biserica i-a dat inainte cu pedepsirea pacatosilor care se opun ridicarii unui locas sfant, ceilalti ca se distruge totul si ca unii nu se mai satura de bani…

Restaurarea a fost reusita in cea mai mare parte. Evident cu diverse aspecte negative, cum este la noi. Parerea mea este ca Dumnezeu nu a facut pe placul niciunei parti ci a redat altora bucuria intalnirii cu EL si prin acele locuri. Fiecare parte si-a avut scopul propriu, subiectiv clar, dar din ciocnirea acestor parti a iesit un lucru bun: acela ca oamenii IL cauta pe Dumnezeu, ca vin sute si sute de persoane in fiecare duminica la biserica manastirii.

Ca sa va faceti o mica imagine despre aceasta manastire, va invit sa cititi un reportaj de vara din acest loc, pentru ca apoi sa reveniti aici, dupa ce-l parcurgeti:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2017/08/05/traseu-religios-la-manastirea-turnu-si-traseu-turistic-din-busteni-la-azuga/

Acum, dupa ce ati vazut imaginile din acel articol, sa mergem mai departe. Imi propun sa semnalez si sa corectez, fara alt scop decat acela de informare, unele aspecte observate la Manastirea Turnu.

Pe peretele nordic, la exterior, cum ajungi la manastire, gasesti un panou prins de zid. Acesta:

In august anul trecut, nu prea l-am inteles. Am dat vina pe nestiinta mea, pe graba, ca nu cunosteam geografia locurilor. Vedeti 4 biserici, iar una este chiar in interiorul unei constructii mai mari. Mai apare si termenul „Leaota”. In pliantul manastirii veti gasi ca este vorba de „raul Leaota”. De fapt, este un parau si unul destul de mic. O greseala ca si aceea din zona Comarnic. Daca mergeti pe DN1, veti vedea pe la Comarnic, la un pod, un panou pe care scrie… raul Batraioarei. Insa, pe panou a stat scris la inceput: Paraul Batraioarei. Nu stiu cum a disparut „Pa” iar azi a ramas doar „raul”, astfel incat toata lumea numeste valea cu putina apa drept… un rau 🙂

Panoul de mai sus nu ajuta vizitatorul! Respectivul panou este montat in asa fel incat induce in eroare pe oricine nu are un anumit exercitiu geografic.

In loc sa se fi optat pentru un panou simplu, gen: „Dvs. sunteti Aici”, in fata – Biserica lui Antonie, in stanga – Biserica lui Vladislav, in dreapta – Biserica Rosie, s-a ales un astfel de panou. Pana si acesta ar fi fost usor de inteles daca nu ar fi fost montat pe zidul manastirii. Panoul este pus pe zidul nordic al manastirii dar tu il privesti pe axa N-S, deci nu corespunde cu ce vezi in stanga sau dreapta. Ca sa intelegi asezarea in teren, ar trebui sa iei panoul in maini si sa-l sucesti in directia din care ai venit. Exact cum ai face cu o harta, o asezi spre Nord.

La astfel de obiective nimeni nu-ti sta de exercitii geografice, sa-ti caute Nordul. Trebuie sa fie cat mai simplu. Plus ca drumul de acces nu este redat.

O alta greseala: lipsa sagetilor ce indruma vizitatorul spre fostele biserici, actuale obiective. Trebuie pentru fiecare biserica un indicator, altfel omul nu stie ce are in fata ochilor.

La Biserica Alba.

Din fata intrarii manastirii vezi in stanga o constructie ciudata:

Biserica Alba, restaurata, cu un frumos istoric, este obturata de constructia aceasta stupida. Nu inteleg cum s-a aprobat o asemenea prostie care nu acopera sau protejeaza biserica, ci urmele unor terme, adica niste pietre noi puse cam pe unde s-au gasit fundatiile termelor. Se putea face ceva de o mai mica dimensiune, mult mai estetic.

Acopera sau „protejeaza” acele fundatii de pe jos :)) Inteleg din ce in ce mai bine cum de astfel de proiecte se aproba. Trebuie sa fie cat mai urat, cat mai mare si evident cat mai costisitor. Daca aceste conditii sunt indeplinite, e bine pentru toata lumea. „Uita-te tu!!!” 🙂 Au conturat cu pietre noi niste urme romane, nici vorba de pastrat patina timpului sau de o punere in valoare a fundatiei, la zi, dupa care au pus niste pietris printre ele. „Ce conservi ma’ tu aici? Piatra noua?” :)) Pai daca asfaltam/reconditionam un vechi drum roman, ce faceam, ii puneam si acoperis? 🙂 Asta este una dintre cele mai evidente dovezi de prostie, de incultura, de interese congruente cu istoria din alte motive…

Dupa „restaurare”, au construit onduleurile aceastea uriase, urate, pentru „protectie”. „Viziunea” autorului mi se pare „fara egal” intr-o tara normala, tipica insa cand vorbim de abordarea istoriei de catre „expertii” din tarile „balcanice”.

In panou se vede o imagine aeriana cu o biserica mica si un imens acoperis „protector” deasupra „termelor”. Mai este si o alta imagine cu ruinele vechi care au fost acoperite, „conservate”, fara sa fie lasat un martor macar… Bine, asta nu a tinut de Biserica, a fost altceva. In mod evident, Biserica era interesata de construirea acelui patrulater in jurul bisericii lui Antonie Voda. Ca se mai facea ceva si pe langa, nu era nici rau, nici bine, era de lucru pentru toata lumea. Cand toti lucreaza si fiecare e pe partea lui, „e bine boss, asa trebuie sa fie!”

Ma uit eu si zic: „Ba,’ „dormition” se zice la „Adormire”? Ma interesez spre seara si da, asa se zice. Este o chestie de detaliu ca sa spun asa. Catolicii spun „Assumption”, iar ortodocsii „Dormition”.

O constructie ondulata si de asemenea marime, poate mergea pe la Sarmizegetusa… nu aici, unde ai cimentat niste pietre oarecare :)) Eu tot ma intreb de multe ori, oare pe astia, care fac asemenea traznai, nu-i intreaba nimeni de sanatate? Cum de pot sa se ocupe de ani de zile de istorie si restaurari cand au asemenea idei? Tot ma gandesc de ieri, de cand am vazut cascadoria asta, sa fac o adresa la Comisia Europeana si sa intreb, asa trebuie cheltuiti banii?

Orice student de anul I la Arhitectura ar fi gandit ceva mai util si mai frumos.

Tot despre Biserica Alba restaurata din fonduri europene. In interior, arata bine, daca te uiti pe geam evident. Pentru ca o alta greseala este aceea ca aceasta biserica este mereu inchisa:

Desi este pentru toti, de 3 ani nu se viziteaza. Pe hartie, orice se face din bani europeni se viziteaza gratuit. Cum este de exemplu, Centrul „Alexandru Beldie” al Administratiei Parcului Natural Bucegi din statiunea Busteni. Ridicat din bani europeni, acesta este zilnic deschis. Orice turist viziteaza, se informeaza in mod gratuit. Vreo 5 ani un astfel de obiectiv se tine gratuit la dispozitia publicului. Nu e de la mine, este o prevedere legala cand manevrezi fonduri europene. Dupa 5 ani, poti pune taxa de vizitare.

La manastirea Turnu nu poti vizita nici Biserica Alba si nici Muzeul. Daca intrebi de muzeu, ti se spune ca nu e gata. Insa acolo unde trebuia sa fie muzeu scrie „secretariat”. Dupa 5 ani se vor putea vizita ambele obiective pentru ca atunci va putea fi si o taxa impusa. Pana atunci nu se poate respecta o conditie obligatorie in derularea proiectelor cu astfel de fonduri.

Cand iei pliantul manastirii, afli cateva detalii in plus. Bineinteles, acest pliant costa doar 2 lei si este destul de slabut. Afli insa ca pisania vechii bisericii, unde se mentioneaza numele lui Vlad Tepes este „in muzeu”. Adica la secretariat 🙂

Captura de pe site-ul manastirii: manastireaturnu.ro

Privind pisania mi-aduc brusc aminte ca am vazut ceva si nu am dat atentie… Nici nu aveam cum pana nu am vazut aceasta imagine.

La pangar mai afli de pe un afis ca o icoana veche, facatoare de minuni, imbracata in argint, de cand mai era biserica intreaga, deci dinainte de 1900, se afla la o manastire de pe muntele Athos. De ce oare nu or fi cerut-o inapoi? O fi greu, nu le-o restituie…

Cine stie, poate e cineva de acolo specializat si el pe fonduri europene, ma gandesc ca poate chiar a devenit un limbaj pan-european. O donatie europeana nu strica nimanui.

Mai sunt greseli dar acestea nu trebuie expuse public pentru ca ele privesc pe cei de acolo. Insa ultima pe care o semnalez este ca in biserica, cele mai importante portrete nu sunt denumite. Toate au nume, mai putin acestea:

Probabil, a scris candva cine sunt acesti ctitori. Azi, afli din pliantul manastirii ca ar fi domnitorul Constantin Brancoveanu si doamna Maria. Eu nu stiu daca e asa. Intai, trebuie citit prin documente de inceput de secol XX. Fara sa citesc in pliant, la prima vedere mi s-a parut ca ar fi Matei Basarab. Este o simpla impresie, poate fi Brancoveanu 🙂 Sa ma uit acum prin arhive…

Da, cica ar fi Brancoveanu pictat cand e tanar. Oare aia o fi barba sau guler? Mi se paruse barba. Costumul domnitorului a fost initial rosu cu albastru. Deci nu au nume aceste personaje. Ar trebui semnalizat.

Si nu e ultima eroare, mai trebuie spusa una 🙂 In biserica este o placa de mormant. In alte biserici, de regula traducerea inscriptiei este afisata in apropiere. Aici nu este, deci am sa-i rog sa puna una.

Si imagini pe larg, cum se zice…

Din biserica lui Antonie Voda:

Antonie Voda si Neagoe Basarab

Diferente intre pictura veche si cea noua. Pictura veche mai exista doar pe cativa metri patrati.

Biserica lui Vladislav:

Soseaua trece chiar pe langa gard

Manastirea o vedeti in fata iar Biserica Alba in stanga. Deci, biserica lui Vladislav o poti rata usor, mai ales ca nu este un indicator spre aceasta.

 

Spre Biserica Rosie:

Nu aveti cum sa nu fii auzit de celebra miere Turnu. In drum spre Biserica Rosie, vedeti pe stanga stupii… Gasiti in pangarul manastirii tot felul de produse naturale.

Aici se observa cel mai bine zidul vechi si zidul nou. Poate ca asa trebuia facut si la fundatiile romane.

Aici nu s-ar fi gandit la un acoperis ca la termele romane. In mod sigur, un asemenea acoperis in locul acesta, nu ar fi ridicat semne de intrebare. Pentru ca aici ai proteja niste ziduri vechi nu niste pietre oarecare, aduse de pe prundul garlei.

De final, sper ca am informat cum trebuie, aveti multe de vazut la aceasta manastire frumoasa. Pana la urma veniti pentru Dumnezeu si cei care sluujesc in acest locas..! De asemenea, un mijloc de transport sigur sunt cursele din Ploiesti, cu plecare de la autogara din zona Podul Inalt. Iata programul afisat langa statia din apropierea manastirii:

Biletul Ploiesti – Manastire este 4 lei.

Inca o zapada in Valea Prahovei

Peisaje de vis prin padurile Vaii Superioare a Prahovei si prin statiuni. Vad ca temperaturile nu scad ca sa se topeasca noul strat… deci va fi un week-end de iarna adevarata 🙂

Banca de piatra ce odinioara era amplasata pe marginea DN 1. Acum peste 100 de ani. In prezent, se afla la in curtea Bisericii Domnesti din Busteni. Pe Valea Superioara a Prahovei mai sunt doar 4 astfel de banci.Biserica Domneasca din Busteni… unde gasim unica marturie despre trecerea pe aici, a marelui istoric si ministru al Instructiunii, V.A. Urechia. Omul acesta, avea o vila la Sinaia, a dat dispozitii pentru construirea primei scoli la Sinaia, avea un bust la Predeal… era legat prin fapte bine de tot de aceasta zona. Astazi, doar o placa din interiorul bisericii, amplasata  de acesta in memoria eroilor cazuti in Razboiul de Independenta, a mai ramas sa aminteasca de acest patriot.

Maratonul Zapezii, Exercitiu de salvare la Gondola Sinaia, Performanta romaneasca la Jocurile Olimpice, Despre Cetatea Brasovului, Principele Nicolae…

Ninge ca in povesti in Valea Prahovei. Nici nu viscoleste, nu este nici prea frig, ninge asa…”la peisaj” 🙂 Adica sa te plimbi printre fulgii de nea intr-o asemenea zi, nu e deloc rau… (Nu am vazut pe nimeni! :)) )

Aici e la Azuga. La Sinaia si Busteni ningea mai bine… abundent 🙂

Busteni, ora 12, 14.02.2018:

Fosta vila Lahovary, locul unde a murit Badea Cartan in 1911, azi Vila Parc (nelocuita si de vanzare de vreo 5 ani).

Parcul din Poiana Tapului

Rares

Daca tot a venit iar zapada, sa subliniez ca sambata, pe 17.02.2018 la Rasnov, se desfasoara Maratonul Zapezii Isostar. In afara de cursa de 42 de km, cu traseul care jaloneaza pe strazile orasului, urca la cetate si apoi se duce spre zona Valea Glajeriei-Diham de unde se intoarce in oras, nu stiu alte detalii. Am cautat pe Facebook, pe site-ul d-lui Ilie Rosu si cand toate informatiile nu sunt la indemana, nu mai caut…

Ieri, a avut loc un exercitiu de salvare la Gondola Sinaia,  s-a simulat ca au ramas persoane blocate si s-a intervenit pentru coborarea lor in siguranta.

Alegera persoanelor blocate s-a facut prin tragere de la sorti :)) Pesemne nu voia nimeni 🙂

Gorby – Ciprian Goran, ca de obicei, in prima linie 🙂

Pozele apartin Centrului Montan Sinaia si au fost publicate pe Facebook.

Mai auzim daca nu ne uitam la tv… si de o performanta romaneasca la Jocurile Olimpice. Deja performanta la aceste Jocuri inseamna pentru noi, intrarea in primii 10.  Poate, cu timpul, ajungem si pe podium. Oare cu ce se mai duc si sportivii acestia la asemenea concursuri cand stim ca statul nu face cine stie ce pentru ei..? De altfel, scriu pentru ca fata aceasta care a obtinut locul 7 la sanie, Raluca Stramaturaru, este din Valea Prahovei.

Sursa: Facebook

Ca si Ana Bogdan, fata din tenis, tot din Valea Prahovei, si Raluca Stramaturaru obtine performante in special pe munca ei. Felicitari acestor oameni care reprezinta cu modestie si daruite culorile nationale… in timp ce altii stau prin complexe sportive in vacante si nu au nicio legatura cu sportul sau cu vreo performanta. Si daca ar fi una politica, in orice caz este una cu istoric negativ.

Am auzit ca se va redeschide Cetatea Brasovului, ce amintiri faine am acolo, sa bei o cafea pe marginea unui zid, langa meterezele de altadata ce adaposteau cate un tun… Doar ca bucuria a fost de scurta durata. Primaria municipiului castigase in instanta cetatea… Numai ca, aceia care o administrau, SIF si Aro Palace, si care nu au facut cine stie ce pentru acest obiectiv istoric, au formulat recurs la Inalta Curte, prelungind cu cateva luni un deznodamant previzibil. Numai sa nu faca altii…cam asa e la noi.

Sa speram ca in aceasta vara, vom vedea cetatea deschisa.

Aici alte poze din cetate: https://buceginatura2000.wordpress.com/2013/10/14/descoperiti-brasovul-istoria-recenta-si-veche-a-brasovului-iii/

Ma duce insa gandul la postarea recenta a d-lui Razvan Radu, muzeograf la  „Casa Domneasca” din Brebu, care spunea privind o pictura dintr-o biserica prin care trecea brutal o teava groasa (o sa caut poza), ca „Slava Domnului ca marile monumente istorice ale lumii, nu sunt pe mana noastra”. Se alegea praful de multe…

interventie biserica

Si cateva imagini cu Principele Nicolae si sotia sa…

Traseul turistic: Zarnesti – Fantana lui Botorog – Satul Magura – Biserica din Magura – Manastirea „Sf. Treime” din Pestera – Satul Pestera – Moieciu de Jos – Simon

Primul traseu mai serios din acest an. Nu stiu cum, dupa ce anul acesta a debutat atat de furtunos si nu cred ca am avut doua zile libere, in afara de aceasta de ieri, am reusit sa parcurg un traseu. Oricum, e prima zi din 2018 in care am fost liber, fara niciun program sau obligatie, de dimineata si pana seara 🙂

Traseul nu era pe Bucegi, ca am fost ierni la randul pe aici… Astfel ca, am zis sa propun un traseu din Zarnesti si pana in Magura, dus-intors. Am mai intrebat pe Alex Itu cam cat dureaza, m-am mai uitat pe harta. Bine, pe mine ma prindea un traseu din Zarnesti prin Magura-Pestera si iesire in Moieciu de Jos. Invers, nu mi se parea in regula 🙂 Cand am fost ultima oara la Moieciu, am vazut pe ce deal era cocotat satul Pestera… si pana acolo erau 7 km. Ca sa fie ok pentru toata lumea era mai bine sa venim dinspre Zarnesti. Numai ca, traseul avea vreo 18-20 km dupa calculele mele si pana ajungeam din Busteni, pana ne intorceam cu un autobuz la Brasov, parea cam lung pentru anotimpul din prezent.

Dupa programari, in sfarsit a venit si ziua de azi. Pentru mine, traseu turistic inseamna mult mers pe jos. Cand esti pe jos, altfel se simte lumea, imprejurimile, natura, tot ce vrei 🙂 In masina esti in cutie, te enervezi ca trebuie sa opresti des, trebuie sa fii atent la drum, la ceilalti soferi. Masina este buna ca te duce din punctul A in punctul B, dar te si conditioneaza. In special, trebuie sa te intorci sa o iei de unde ai lasat-o…

Din Busteni, luam trenul IR care este  aici aproape de ora 8 a.m. si, ca de obicei, trenul face aproape o ora pana la Brasov. E ceva incredibil cum un astfel de tren parcurge 40 de km in asemenea interval de timp. Merge ca un Regio. Pret bilet: 6,8 lei pentru ca este o oferta „Trenurile Zapezii”.

In Brasov, coboram si luam bilete la trenul spre Zarnesti, 4,4 lei/biletul. Trenul pleaca aproape de ora 9:30 si peste o jumatate de ora a ajuns in gara Zarnesti. Deci, de la ora 10 a inceput traseul propriu-zis. Trecem prin centrul orasului si o luam pe traseul de Maraton Piatra Craiului, spre Fantana lui Botorog.

Mersul trenurilor gara Zarnesti

Chiosc realizat de Administratia Parcului National Piatra Craiului

Cred ca este un indicator mai vechi, in teren marcajul era banda rosie.

Fantana lui Botorog

Iesim din padure si urmam forestierul… nu prea era nimeni 🙂 Mai sus ne-am dat seama de ce, oamenii de munte plecasera de dimineata in drumetii. Mai multe masini erau parcate la fantana lui Botorog, de unde poti alege drumul spre Prapastiile Zarnestilor, spre Magura, urca la cabana Curmatura sau merge spre Bran peste dealul Magura.

Urmam drumul spre Magura, un drum de pamant si pietris. Nasol ca in zilele noastre accesul spre unele localitati se mai face in felul acesta. Ne-am mai intalnit cu cateva persoane care coborau. Stiam ca din Zarnesti si pana in satul acesta sunt vreo 6 km.

Vremea era destul de rece, pe arbori statea zapada… ajungem insa si la primele constructii din Magura si destul de repede la o intersectie: inainte ajungeam la Moieciu de Jos dupa 6 km, la dreapta ajungeam la Manastirea „Sf. Treime” Pestera. Ne uitam la ceas si de la gara din Zarnesti pana aici, am facut o ora si 43 de minute. Daca o luam spre Moieciu parca se termina prea repede traseul. Hotaram sa nu mergem spre Moieciu pe acel drum, de care oricum nu stiam 🙂 In cele din urma tot pe acolo o luam :)) Pentru ca acolo era si biserica satului. O vazusem intr-o fotografie a lui Adrian Petrisor, intr-un calendar. Adrian Petrisor este un tip care face niste poze superbe… http://www.adrianpetrisor.ro/

Intersectie: cu sageata rosie drumul spre Moieciu, cu sageata verde spre satul Pestera si Manastirea „Sf. Treime”, apoi tot la Moieciu.

In vreo 10 minute ajungem si la biserica ridicata putin dupa anul 1900, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. In curte se afla si un monument ridicat in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si vedem pe acestea 4-5 nume de Coltea. Dintr-un panou aflasem ca satul Magura s-a constituit ca asezare de sine-statatoare prin 1820. Ma intrebam unde oare o fi fost prima biserica…

Biserica din Magura

Ne intoarcem la intersectie stabilind din mers sa ajungem la acel schit sau manastire Pestera si de acolo sa vedem, sa calculam daca ne incadram sa ajungem totusi pe ruta Pestera la Moieciu, asa cum imi propusem pentru o zi de vara. Banuiala mi se confirma pe drum si anume ca acest schit nu este chiar in satul Pestera, ca te abati de la drumul spre sat si mergi pe o vale incolo…

Un cal si un magar sau doi cai 🙂 Mie mi se pare ca era magar cel din vale. „Pasteau”…

Ne apropiam de manastire.

Pe drumul cu gheata, destul de ingust, ajungem si la acest locas religios. Aici ne astepta o poveste frumoasa. O doamna avea grija pe acolo, ne-a spus ca terenul a fost al dumneaei si l-a donat pentru ridicarea bisericii. Pe teren se afla si casa ei batraneasca pe care a demolat-o, numai ca sa se ridice biserica. Evident, a pus la dispozitie gratuit acel teren…

Facem niste poze, mai stam la povesti, mai vine un grup… La plecare, d-na de la biserica, ne arata un drumeag care urca un deal si ajungea in drumul spre Pestera. Toata lumea e de acord sa o ia pe acolo, eu insa las grupul in pace si aleg alt traseu. Dinainte de a intra in biserica observasem o linie de inalta tensiune sus pe un deal, mi-am dat seama ca pe acolo este drumul spre Pestera, dar am ales alt traseu nu cel recomandat. Ca de obicei, mie mi s-a parut mai bun traseul ales de mine. Noi ne-am dus pe un drum de pamant in stanga, ce urca in serpentine, ceilalti pe un drumeag si apoi au luat pieptis dealul. Cum eu voiam sa nu ne obosim fiindca mai avea de mers si obosit nu te mai poti bucura de peisaj, am insistat sa mergem la stanga. A fost o idee buna pentru ca nu ne-am obosit inutil si am ajuns la 100 de metri in spatele grupului. Efortul a fost insa diferit. Ma si gandeam la vorbele lui Razvan, ce ar fi zis daca ar fi fost cu noi… „clar, te-ai menajat” :)) E vorba doar de faptul ca nu trebuie sa faci lucruri inutile cand sunt solutii 🙂

Cu sageata rosie drumul spre manastire. Ne-am intors de la manastire tot pe drum pana la intersectia cu drumul de pamant ce urca in serpentine, marcat in imagine cu sageata verde.

Pe poteca aceea, merg oamenii la casele lor 🙂 Ca sa-ti dai seama pe unde stau unii oameni… Noi eram deja pe varianta aleasa, drumul de pamant.

Manastirea Sf. Treime de la Pestera-Moieciu

Iesind la drum, vad departe, peste dealuri o alta biserica. Nu mi-am dat seama ca era de fapt biserica satului Pestera, pe langa care aveam sa trecem peste o ora si ceva…

Drumul spre Pestera dinspre Magura, dupa ce l-am intersectat urcand dealul la baza caruia este manastirea.

Din Zarnesti spre Magura si pana la hotelul Nobilis din satul Pestera, drumul este destul de greu. Destule masini am vazut cum atingeau cu scutul de sol. Trebuie sa vii pe aici cu un jeep sau cu atv, sa aloci mare atentie la drum… Nu stiu cum de nu au reusit de la Revolutie si pana azi sa faca macar rigole la drum.

Mai verificam pe telefon, pe harti, cum stam, pe unde suntem… si ajungem in varful altitudinal maxim al traseului nostru, adica la hotelul Nobilis. De aici, am dat numai de coborare aproape, pe asfalt, pana in Moieciu de Jos. Poezie! 🙂

Hotel Nobilis

Opinia mea este ca orice zona o cunosti simtind-o la pas. Pot spune asadar, ca eu care folosesc bicicleta mergand la peisaj, nu o sa merg prin aceste locuri. Sunt evident multe trasee de mountain-bike in aceasta zona, te bagi prin tot felul de rape, sunt indicatoare care arata aceste trasee (din pacate nu au si panouri care sa explice traseul, unde ajungi!) dar, daca mergi la plimbare, impingi serios la bicicleta pe drumuri de pamant. In satul Magura nu este asfalt, sunt multe gropi, urci bine… Iar daca ai de gand sa urci cu bicicleta dinspre Moieciu spre Pestera atunci, o faci doar pentru antrenament 🙂 De la hotelul Nobilis, daca ai avea bicicleta, ai cobori vreo 7 km fara sa dai la pedale, pana in Moieciu. Deci, in prima parte, dinspre Magura, urci obosit, in a doua te tot duci la vale si peisajul curge in viteza. Nu e de mine 🙂 Bine ca am fost. Tot citisem tot felul de ture cu bicicletele pe acolo, pareau faine. Acum imi dau seama ca e mult mai fain daca strabati pe jos aceste distante.

Trecem de caminul cultural din Pestera, de scoala, mai pozam peisaje, cate un monument si ajungem la biserica satului…

Pe drumul din dreapta, cu rosu, este o varianta alternativa la sosea. Evident o scurtatura pentru cei care merg pe jos sau cu bicicleta. Intersecteaza soseaua mult mai jos. Noi nu am stiut atunci si oricum am urmam doar soseaua cum ne propusesem.

Prapastiile Zarnestilor, o sa ajungem neaparat si acolo 🙂

Singura cruce veche din piatra pe care am vazut-o in zona Magura-Pestera. este inainte sa ajungi la biserica din satul Pestera.

Mioare intr-o curte invecinata cu biserica.

Coborand de la biserica, observam un teren plin cu mesteceni. Aici, observam „casuta cu povesti” 🙂

Acolo este casa oamenilor

Mic monument…

Tot coborand, ajungem si la monumentul principal al satului Pestera:

Monumentul ciobanului Ghicuta din satul Pestera

Monument realizat de Ion Duicu in anul 1970

Ne facem o imagine si unde ar fi celebra Pestera a Liliecilor unde s-au gasit urme de locuire umana tocmai din Paleolitic, dar ne propunem pentru la vara sa incercam o mica vizita. Observam ca nu este niciun indicator deci Administratia Parcului National Piatra Craiului, nu prea ar dori sa fie vizitata de prea multi… cred ca este o idee buna deocamdata 🙂 Cine stie ce specii valoroase de lilieci sunt pe acolo…

Aici o descriere: https://sites.google.com/site/romanianatura35/carpatii-meridionali/culoarul-rucar–bran/pestera-liliecilor-din-satul-pestera

Vedem putin din Bucegi

Spre iesirea din satul Pestera

Bucegii par ingropati sub zapezi vesnice

Cu un ochi la iarna de pe Bucegi si cu altul la primavara de langa noi 🙂

Moarte in timp

Ajungem din ce in ce mai aproape de Moieciu de Jos si la ora 16 si cateva minute eram la drumul national. Verificam la un magazin la cat trece autobuzul spre Brasov, aflam ca la 16:30, cumparam niste banane, cornuri si halvita si hai mai departe, in statie la Simon, ca sunt doar vreo 2 km. In 15 minute eram in statie. Vine si autobuzul, ne instalam cat mai bine, era si cald… Problema era ca din ce stiam, urma sa ne lase la autogara Bartolomeu din Brasov… si mai era ceva pana la gara, trebuia sa luam alt autobuz. Numai ca soferul a mers pana la gara, am mai stat vreo 20 de minute dupa tren si la ora 19 eram in Busteni.

La vara, trebuie repetat iar acest traseu…

Moieciu de Jos

Valea cu Calea, interesanta denumire

Satul Magura ar fi fost atestat pe la 1657… asta inseamna doar mentiunea documentara, ca oamenii pe acolo cine stie de cand traiau…

Traseul l-am parcurs in circa 6 ore.